vet - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Marți, 26 August 2025 11:29

Adenovirusurile aviare

Adenovirusurile aviare sunt împărțite în trei grupe și sunt responsabile pentru mai multe boli care apar la păsări.

Grupa 1 - FADV afectează puii de găină și prepeliță și provoacă hepatite cu incluzii, Sindromul hidropericardului (Boala de Angara), eroziunea pipotei, bronșita prepeliței, adenoviroza gâștelor, cea a rațelor, porumbeilor și curcilor.

Grupa 2   - Adenoviroza curcilor provoacă enterita hemoragică la curci, boala splinei marmorate la fazani și splenomegalia cu adenovirus a puilor de găină.

Grupa 3   - Adenoviroza rațelor provoacă sindromul căderii ouatului (EDS76).

Testul PCR este utilizat pentru diagnosticul celor trei grupe de adenovirusuri aviare, dar se mai utilizează și testul ELISA.

 

Hepatita cu incluzii 

 

Apare, de regulă, la puii cu vârsta de la 2 la 4 săptămâni (uneori de la 4 zile, la 7 săptămâni). Pot fi afectați și porumbeii, curcile, bibilicile și papagalii. Boala poate evolua simultan cu bursita infecțioasă sau anemia infecțioasă a puilor, ceea ce determină creștere patogenității. Crește mortalitatea, cu vârf la 3 - 4 zile și scade între 9 și 14 zile (între 2 - 10%), putând ajunge la 30% în funcție de patogenitatea virusului, statusul imun al păsărilor și infecțiile secundare.

Păsările sunt letargice, penajul este ciufulit, apare inapetența și diareea galbenă și miocardoza.

La păsările moarte, ficatul apare mărit, palid, fiabil, cu focare necrotice. Hemoragiile apar frecvent în ficat și, uneori, în mușchii pectorali sau la picioare, rinichii sunt măriți în volum, palizi și cu multiple hemoragii.

Poate apărea și hidropericard, pancreatita necrozantă și incluzii cu corpi intranucleari în hepatocite, în special la bibilică, splina mărită și atrofia timusului, dar și anemie, icter, hemoragii în organe, degenerarea măduvei osoase și,  uneori, eroziunile pipotei.

 

Sindromul de hidropericard sau Boala de Angara

 

Induce o mortalitate între 20 și 80% la broileri. Se caracterizează prin acumularea a peste 10 ml de fluid în pericard și afectează broilerii cu vârsta între 3 și 6 săptămâni. În decursul a 7 pâna la 15 zile, mortalitate crește rapid, păsările afectate stând în decubit ventral cu ochii închiși și prezentând penaj zburlit și depresie. Post-mortem, fluidul în exces din pericard este patognomonic; ficatul este mărit în volum, decolorat și cu focare de hemoragie și necroze.

În eroziunea pipotei, broilerii care mor nu au semne clinice evidente la necropsie, pipota apare având zone negre și infiltrate cu lichid sângeriu.

În bolile respiratorii, adenovirusurile sunt frecvent izolate din tractul respirator al puilor cu diverse boli respiratorii. Totuși, în bronșita infecțioasă a prepelițelor, adenovirusurile nu sunt responsabile de boli respiratorii.

 

Porumbeii & sindromul Adeno Coli (SAC)

 

La porumbei, tineretul columbar a fost afectat de așa-zisul Sindrom Adeno Coli (SAC), o asociație dintre Adenovirusul de tip 1 și bacteria Escherichia coli.

Simptomele sunt binecunoscute: apatie, sete exagerată, anorexie, vomă și diaree apoasă, produse de adenovirusul de tip 1, cu distrugere masivă a ficatului produsă de adenovirusul de tip 2, în special la exemplarele adulte

Apare rapid o deshidratare masivă și în maxim 2 zile, tot efectivul de tineret înregistrează o mortalitate de 70 – 80%.

În majoritate cazurilor, infecția primară și cu adenovirus se complică cu E.coli, care agravează tabloul clinic, penetrând peretele abdominal și provocând o stare septicemică și, implicit, moartea.

Pentru combaterea și controlul Sindromului Adeno Coli, se recomandă evitarea stresului, asigurarea unei igiene riguroase a volierelor și dezinfecția periodică cu PURSEPT, ECOCID și, XL HERBS. 

Periodic, se administrează alternativ PRODIGEST și BIOENTEROM (probiotic), timp de 2 - 3 zile / săptămână.

PRODIGESTUL stimulează flora intestinală prezentă în stomacul și intestinele porumbeilor, care constă din bacterii acidolactice, în principal și care opresc dezvoltarea bacteriilor patogene: E.coli, Salmonella etc.

O populație sănătoasă de bacterii acidolactice stimulează rezistența naturală a porumbeilor, prin producerea de enzime care ajută la digerarea eficientă a hranei. 

 

Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șef Laboratorul de Diagnostic Romvac Company

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025
Abonamente, AICI!
Publicat în Zootehnie

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista