Înaintea vaccinării, porumbeii trebuie să fie într-o stare perfectă de sănătate. Specialiștii recomandă o schemă „mecanică” de tratamente anterioare vaccinării, adresată în special columbofililor care nu au acces, din diverse motive, la un laborator de specialitate în patologia aviară și implicit columbofilă.

Ordinea efectuării tratamentelor este aleatorie. Ideal ar fi să se facă analize de laborator și să se trateze doar bolile diagnosticate. Prima parte a tratamentelor profilactico – curative, aici.

Ziua 16, 17: Vitaminoterapie + Dezintoxicare + Refacerea florei intestinale

Se administrează Nutri Vita-Min-Amino / Complex Polivitaminic Buvabil pentru porumbei / Vita B Complex / Bioenterom.

Ziua 18: Deparazitare internă + externă (simultan)

Varianta 1 – Endectocid (soluție care combate limbricii, capillaria, râia, păduchii hematofagi): 1 picătură / porumbel, la ceafă.

Varianta 2 – Rombendazol Super (conține avermectină și albendazol, nu se administrează în perioada de formare a penajului: năpârlire și tineret), combate, în plus, și teniile: 1 / 4 – 1 / 5 cp. / porumbel (1 cp. / 2,5 kg) sau la tot efectivul, pisate și amestecate pe boabe umezite.

Varianta 3 – Levorom pulbere: 1 g / 10 porumbei – 500 ml de apă/zi, doză mică, cu dietă alimentară. Levamisolul are și efect imunostimulator. Produsul Levorom conține levamisol care combate limbricii, capillaria, syngamus).

Ziua 19: Pregătirea și stimularea organismului înainte și după vaccinare

- se administrează Superform (imunostimulent cu iod, molibden, fier) 1 zi sau Aspirină / Salivet / Romergan – Alergotrat.

Ziua 20: Vaccinare contra paramixovirozei (PMV) sau/și salmonelozei (S) se efectuează cu:

- Paramixovacol (vaccin uleios contra PMV, 0,2 ml/porumbel; la adulți are efect protector de circa 1 an) sau

- Columbopolivac S (vaccin apos, mixt, contra PMV + S), 0,3 ml/porumbel, subcutanat, în treimea mijlocie a cefei.

Atenționări

- Înainte de injectare, vaccinurile se vor încălzi la temperatura camerei, deoarece pot provoca șoc mortal dacă sunt injectate reci, direct de la frigider.

- Se recomandă administrarea de antialergice (ex.: Alergotrat), în scopul sedării porumbeilor emotivi și al prevenirii accidentelor postvaccinale.

- La adulții multivaccinați, de obicei, este necesară o singură vaccinare anuală contra PMV (indiferent de tipul de vaccin inactivat apos sau uleios).

- În cazul apariției PMV într-un anumit areal geografic, se recomanda 2, chiar 3 vaccinări anti-PMV, anuale, cu orice tip de vaccin inactivat, indiferent de producător, categoria de vârstă sau rasa păsărilor.

- La tineretul nevaccinat anterior, se recomandă vaccinarea precoce contra PMV la vârsta de 21 – 28 de zile, în funcție de situația epidemiologică locală.

Varianta I – În cazul situației favorabile, se vaccinează cu vaccin inactivat apos/uleios și se repetă vaccinarea după 6 luni.

Varianta II – În situația actuală a României, având în vedere incidența crescută a bolilor cu potențial imunosupresor (circoviroza, adenoviroza, micotoxicoza) sau/și a PMV, se recomandă vaccinarea la vârsta de 21 de zile (de preferat), cu vaccin viu Avipestisota (tulpina Lasota), administrat oculonazal (1 doză porumbel = 5 doze găină), urmat, după 2 – 3 săptămâni, de vaccinarea cu vaccin inactivat și repetat după 6 luni, precum și administrarea de King Herbs cu ocazia vaccinărilor.

- Înainte de apariția țânțarilor, se va efectua vaccinare contra diftero-variolei.

Articol scris de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac Company SA

Vineri, 7 octombrie 2022, la Ferma Rugan din Sânnicolau Mare – județul Timiș, este „Ziua Porților Deschise”, cu prilejul aniversării a 30 de ani de existență a fermei care are astăzi 50 de capete de vaci pentru lapte. Curtea fermei aflată la vreo 50 km de Timișoara este plină de copii, dar și de fermieri din județele Timiș și Arad.

Pe lângă degustări de lapte și produse lactate obținute în fermă, gazdele au organizat o masă rotundă cu tema „Ferma Rugan, o poveste de 30 de ani. Prezent și viitor”.

Cătălin Rugan, proprietarul fermei, a beneficiat de un proiect cu finanțare europeană în valoare de 870.000 euro, în urma căruia exploatația a devenit complet robotizată, fiind prima de acest fel din județul Timiș. Animalele fermei Rugan dispun de tot confortul pentru a da producții bune, Cătălin Rugan asigurându-le zilnic și porția de muzică, Mozart şi Vivaldi.

„Tehnologia de aici, dar şi muzica simfonică, fac ca văcuţele să fie mult mai relaxate, iar acest lucru se vede în producţia de lapte, mai mare cu 30%. Am înlocuit oamenii cu roboți din cauza lipsei de forță de muncă. Orice problemă e semnalată pe telefon, printr-o aplicaţie. Iar pe câmp, cu drone facem tot. Am încercat, am tot căutat tot felul de soluţii, din păcate singura soluţie şi cea mai bună, o reprezintă roboţii. Tehnologia e mult mai benefică”, ne-a zis Cătălin Rugan.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ideea coșului cu produse gustoase și sănătoase aparține gospodarilor arădeni, cei care încă produc bunătăți în sistem tradițional, fie că este vorba de legume și fructe, sucuri naturale, fie produse de altă natură, plăcintă și prăjituri de casă, preparate din lapte, carne, miere, dulcețuri și compoturi sau conserve de legume făcute acasă. Este o idee care-și propune să dea o șansă și micului producător.

Marinela Petran, manager GAL „Lunca Mureșului de Jos”: „Avem produse de calitate, știm să producem. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor.”

Inițiativa gospodarilor din județul Arad are la bază principiul asocierii, care-și propune să dea o șansă și micului producător astfel încât să rămână pe piață, o idee prin care se dă o șansă, până la urmă, roșiei tradiționale să ajungă pe masa consumatorului, în detrimentul celei de „carton”.

Un coș cu produse de casă nu este o idee nouă pentru România, însă este o idee  care prinde tot mai bine și câștigă tot mai mulți adepți, în rândul orășenilor, care doresc să mănânce mai sănătos, ne-a spus doamna Marinela Petran, managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”. De altfel, GAL-ul este instrumentul prin care gospodarii arădeni speră să-și pună ideea în practică. „Coșul cu vitamine arădean nu este o invenție, arată Marinela Petran, prin el aducem în actualitate tot ce ne-au învățat bunicii și străbunicii noștri. Țăranul român, prin bunul său simț caracteristic, trăia și mânca sănătos. Noi, din păcate, am început, din cauza mai multor factori, să cam uităm acest lucru, dar avem nevoie. Noi, românii, avem produse de calitate, știm să producem, hai să ni le punem în evidență, dar numai împreună și asociați putem să facem acest lucru. Ideea de bază asta este, să asociem, atât producătorii, cât și produsele lor. Vorbim de produse sănătoase, care înglobează multă trudă și multă cheltuială.”

Marian Rotaru, producător de fructe și sucuri – Curtici: „Cel mai important lucru mi se pare educarea gustului pentru consumul de fructe.”

Alternativă gustoasă și sănătoasă pentru cumpărători, rentabilă pentru producători

În acest coș cu vitamine își pot pune produsele producători din toată aria GAL-ului „Lunca Mureșului de Jos”, însă primul care a sesizat necesitatea lui a fost fermierul Marian Rotaru, de la Curtici, oraș care nu face parte din GAL. Marian Rotaru este producător de fructe proaspete și sucuri naturale. Și-a dat seama că nu poate răzbate singur pe piață și a căutat soluții. Astfel a apărut ideea coșului  cu vitamine. „În urmă cu opt ani, am înființat o livadă în sistem intensiv, cu sistem de irigare. Am plantat 2.000 de pomi fructiferi, cam din toate speciile. Inițial, a fost hobby, dar apoi am început să produc fructe și, ca să nu rămân cu ele în curte, a trebuit să găsesc soluții. Așa am ajuns la procesare. În colaborare cu un partener care avea linia de suc, eu am venit cu fructele și am început să producem sucuri naturale. În urmă cu un an, am achiziționat și un cuptor de deshidratat fructe, prune, caise, mere, pere. Cel mai important lucru mi se pare însă educarea gustului pentru consumul de fructe. Tocmai de aceea, am fost foarte deschis față de conceptul „Școala Altfel”. Anul trecut, de pildă, am invitat în livadă elevi de clasa I. S-au jucat în livadă, le-am dat fructe proaspete, sucuri naturale, iar la plecare le-am dat câte un pomișor pe care să și-l planteze acasă. Le-am spus că atunci când vor termina clasa a IV-a aștept să mă invite să mănânc și eu fructe din pomișorul lor. Am reușit să-i  motivez astfel fantastic. Îmi spuneau părinții că veneau pruncii de la școală, își luau stropitoarea și mergeau în grădină să-și ude pomișorul. Sunt lucruri mărunte care au, până la urmă, darul să trezească interesul și să cultive gustul”, povestește pomicultorul de la Curtici.

La toate evenimentele din vestul țării este prezentă cu produse de patiserie și doamna Nița Șerban. Sunt produse specifice locului și le face acasă de cu noaptea, astfel încât dimineața să fie aburinde. Tot aburinde, ar putea să-și găsească locul și în coșul cu vitamine. „Toate produsele sunt făcute în casă, cu mâinile mele, zice cu mândrie nana Nița. Am făcut cornulețe sărate și dulci, biscuiți de casă, la noi le zice plăcintă cu mașina, am cozonaci cu nucă și cu mac. De fapt, cozonacii ăștia nu sunt chiar cozonaci. La noi le zice coardă și au o talie mai mică, dar sunt mai gustoase decât cozonacii. Cornulețele le fac după o rețetă proprie și sunt vestită cu ele în tot locul. Pe toate, le pregătesc noaptea, ca să fie proaspete în ziua următoare. Am nopți în care dorm doar o oră, da’ nu-i bai, sunt o fire foarte energică, pentru mine e o joacă.”

Managerul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”, Marinela Petran, spune că potențialii beneficiari ai coșului cu vitamine arădean vor fi mai ales familiile cu copii, pentru că, spune domnia sa, „nu gândim pentru noi, gândim pentru viitor”.

În primă instanță, coșul cu vitamine va conține fructe și sucuri naturale din gospodăria lui Marian Rotaru. Cel mai probabil, primul coș își va găsi destinatarul anul viitor. Până atunci însă, se rezolvă problemele de marketing, se testează piața, se construiește și se etichetează brandul, astfel încât la momentul ieșirii pe piață, coșul cu vitamine arădean să fie o alternativă serioasă și sănătoasă pentru cumpărători.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De zece ani, Ioan Jivu face legume bio în satul Belinț, unul dintre bazinele legumicole importante ale județului Timiș. S-a împlinit un deceniu de când legumicultorul alimentează peste o sută de familii din Timișoara cu un coș cu legume, o afacere după un model franțuzesc, pe care a adaptat-o la realitățile pieței românești.

„Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune.”

Ioan Jivu produce legume pe cinci hectare și provocările sunt multe în legumicultura bio, iar pierderile n-au fost puține în cei zece ani de activitate. Nici anul acesta n-a făcut excepție. „Am avut parte de un început de an foarte, foarte greu, din cauza condițiilor meteo. În primăvară, am avut foarte multe ploi pe o perioadă lungă și ne-a dat peste cap calendarul lucrărilor în câmp. Am plantat cu întârziere, răsadurile și-au pierdut din calitate și, în consecință, producția a avut de suferit. După cum se știe, în legumicultura bio nu folosim produse chimice, toate lucrările sunt efectuate de noi manual, așa că, și din acest punct de vedere, începutul ploios de an a fost un dezavantaj pentru noi. Apoi a venit vara, foarte secetoasă. Am ratat, din păcate, anul acesta, integral cultura de lubeniță. Pentru că nu am reușit să scot în teren răsadurile la vreme. După ce am plantat, cu chiu, cu vai, răsadul, a stat două săptămâni în apă și a pierit. Dar am compensat coșul cu alte legume”, ne povestește Ioan Jivu.

Zilierii, greu de găsit

Poate cea mai grea problemă cu care se confruntă legumicultorul din satul timișean Belinț, dincolo de provocările climatice și de cele de tehnologie, este lipsa forței de muncă. Pe lângă faptul că este o activitate sezonieră, legumicultura bio cere foarte multă muncă manuală, fără să poată oferi muncitorilor certitudinea unui loc de muncă. „Este o problemă gravă, nu numai a mea, ci și a altor agricultori. Eu am avut noroc că unul dintre nepoți s-a hotărât să vină și să lucreze cu mine, dar și-așa avem nevoie de zilieri pe care-i găsim din ce în ce mai greu. Nu e neapărat o problemă de plată a zilei de lucru, pentru că, pe lângă bani, un muncitor zilier are asigurate trei mese pe zi, suc, cafea, apă, alte băuturi, plus că la finalul zilei de lucru pleacă acasă și cu produse. Foarte greu găsim muncitori zilieri. Anul acesta, am avut două hectare și jumătate de cartofi și, la un moment dat, aproape am intrat în disperare că se strică vremea și nu pot scoate cartofii. Am găsit oameni la 30-40 de kilometri distanță. M-am dus dimineața după ei și seara i-am dus acasă, numai să reușesc să-mi fac treaba. E foarte greu. Și dacă aș vrea să am angajați permanent, nu am cum să o fac, pentru că e o muncă sezonieră, nu pot să-l plătesc 12 luni și el să lucreze doar șapte, maximum opt luni. Poate că dacă taxele și impozitele pe care le plătim către stat ar fi mai mici cu angajatul ar fi o variantă, dar altfel nu. E totuși o afacere de familie”, arată Ioan Jivu.

Coșul bio ajunge la peste o sută de abonați

Oricâte probleme au apărut de-a lungul timpului, seriozitatea și respectul față de client l-au menținut pe Ioan Jivu deasupra liniei profitului. Acum, în noiembrie, a reînnoit contractele pentru anul viitor și a stabilit prețurile pe fiecare produs. Și în anul 2020 va avea peste o sută de abonați, iar unora dintre ei le livrează coșul cu legume bio de acum zece ani, adică de la începuturile afacerii de familie. „Nu am crescut prețurile aproape deloc. Doar la roșii am pus un leu în plus, dar e același preț tot anul, indiferent de prețul de pe piață. Au fost luni bune în care produsele mele au fost sub prețul de piață. În medie, într-un an, prețurile mele au fost mai mici față de cele de pe piață cu 10%. Am familii care de zece ani se aprovizionează cu legume de la mine, își pun și murături și conservele pentru iarnă și sunt foarte mulțumite. Sunt oameni bolnavi care  vor să mănânce legume sănătoase. Sunt puține familii care renunță. Undeva în jur de 15 – 20 de familii pe an se schimbă, adică sunt familii noi în program. Am cereri pe care nu le pot onora, pentru că am dimensionat programul la aproximativ o sută de familii. Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Legumicultura nu e matematică și nu știi cât produci, așa că prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune. Am avut și 200 de familii în program, dar este un volum imens de muncă și, având în vedere problemele cu forța de muncă, m-am limitat la maximum 120 de familii. Prefer să am 120 de familii mulțumite decât să forțez un număr mai mare și să compromit afacerea, pentru că reclama pozitivă este foarte importantă, un client mulțumit, automat, aduce alți clienți în viitor și afacerea are continuitate”, ne-a mărturisit legumicultorul din județul Timiș.

La zece ani de la start, Ioan Jivu consideră că a făcut o alegere potrivită, iar afacerea a crescut, odată cu apetitul românilor pentru mâncarea sănătoasă. Suportul logistic asigurat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) a fost extrem de important, dar resursa financiară a fost integral a familiei. Micul fermier a fost plecat în Franța și în Japonia, unde a studiat mecanismul acestui gen de parteneriat cu mare atenție. Dacă în Franța coșul este alimentat cu „ce se face”, în România Ioan Jivu pune cam 36 de legume și fructe în mod asumat și cu un preț prestabilit. Acest mic detaliu a făcut afacerea funcțională în România. Iar mulțumirea este nu doar materială, ci și sufletească. Avalanșa de felicitări și mulțumiri de la final de an confirmă acest lucru și îi dau lui Ioan Jivu energia și motivația  necesare pentru anul următor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 noiembrie 2019