Mierea nu este doar un răsfăț dulce, ci este, înainte de toate, un aliment cât se poate de sănătos, cu proprietăți curative, cunoscute din cele mai vechi timpuri. Chiar dacă românii nu se situează în topul marilor consumatori de miere, sunt plasați în Top 3 producători de miere la nivelul Uniunii Europene, cu 2,3 milioane de familii de albine și o cantitate anuală de miere de aproape 30.000 de tone. Consumul intern de miere este și el în creștere, ajungând în 2023 la 1,2 kg pe cap de locuitor, mult prea puțin însă în comparație cu nivelul producției.

La nivel european, România a devenit nu doar un producător important de miere, ci și un exportator de luat în seamă, având în vedere că mai mult de jumătate din mierea produsă pleacă spre piețele externe. Ceea ce e mai greu de înțeles este faptul că România a devenit și un importator important. „Am solicitat ministrului Agriculturii să nu mai permită importurile. Am fost primii în Europa, în 2018, la producția de miere, iar ministrul Agriculturii de la acea vreme a făcut mare propagandă sectorului apicol. Dar uităm repede… Știți, miniștrii sunt vremelnici, pe când apicultura este veșnică. Albina vine de milenii și noi avem obligația să o protejăm. Suntem o țară care asigură autosuficiența pentru consum și exportăm jumătate din mierea produsă, dar, în mod ciudat, anual, importăm 4.000 – 5.000 de tone, adică aproape jumătate din mierea pe care o consumăm pe piața internă, or, acest lucru nu se justifică. Ar fi mare lucru ca acest produs natural să poată fi consumat aici, de copiii noștri. Avem Programul „Mierea în școli”, care nu funcționează nici după 17 ani de când a fost lansat. În schimb, importăm miere din Ucraina sau China de o calitate îndoielnică”, ne spune Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) din România.

Mierea de import vine la pachet cu două mari probleme: calitatea și prețul, adică ieftină și de proastă calitate. Calitatea se răsfrânge asupra consumului, pe când prețul pune în dificultate apicultorul român. Ioan Fetea nu își explică cum se poate produce un kilogram de miere cu numai 6 lei (preț de piață). „Apicultorii vor renunța, pentru că nu-ți permiți la ora aceasta să produci la asemenea prețuri. Prețurile de producție au crescut cu 30 – 40% . Kilogramul de miere din România ne costă 13 – 14 lei. Mierea din Ucraina sau din China vine la 6 lei. Păi cum să mă lupt eu, apicultor român, cu un preț de dumping? N-am cum să supraviețuiesc!”

Legislație permisivă cu importurile

Este aproape de domeniul evidenței faptul că nu poți să produci ieftin și să ai pretenția că produsul tău este 100% miere naturală. Ei bine, din acest moment, intră în scenă mierea contrafăcută. Se pare că „specialiștii” în falsificarea mierii aproape au atins perfecțiunea. Pseudomierea lor se apropie periculos de mult de gustul și consistența mierii adevărate.

Semnalul de alarmă este tras de Teodora Colțea, șef laborator în cadrul Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură: „Din păcate, în ultima vreme, falsificările sunt atât de bine făcute, încât câteodată este aproape imposibil să detectăm dacă mierea respectivă are adaosuri de falsificare. Cel mai indicat și mai sigur este examenul de laborator, care poate identifica agenții de falsificare ai mierii respective. Pot fi unele modificări organoleptice, dar uneori aceste însușiri organoleptice ale mierii nu sunt afectate de falsificarea respectivă și atunci este foarte greu să-ți dai seama dacă mierea a fost falsificată sau nu”.

Se pare că analiza mierii de import este rezolvarea problemei. În România, singurele laboratoare care contează sunt cele ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Dar, atât timp cât planul și bugetul permit analiza unei legături de pătrunjel pe lună, e greu de crezut că acele 4.000 – 5.000 de tone de miere de import au fost luate cu adevărat în serios de autoritățile abilitate.

Roxana Spulber, directorul Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură (ICDA), este de părere că totul pleacă de la legislație: „Cred că avem o problemă cu legislația care este destul de permisivă în ceea ce privește importurile. Autoritățile încearcă să-și facă treaba, dar personalul este insuficient pentru câtă miere se importă. Vorbim despre miere suspectată de falsificare și asta nu o putem stabili noi doar văzând-o pe rafturile magazinelor. Cel mai mult are de pierdut consumatorul, care poate că se bucură de prețul mic al mierii. De fapt, acesta ar trebui să fie primul semnal de alarmă. Nu se poate produce miere de calitate la 6 sau 8 lei/kg. Noi, ca institut, putem face analiza în laboratoarele noastre și chiar am semnalat ANSVSA atunci când am depistat miere contrafăcută, dar nu este atributul nostru, noi suntem un laborator privat. Este o chestiune reglementată de legislația în vigoare. Pe de altă parte, este o problemă și cu hipermarketurile care acceptă la raft produse pentru care nu au documente care să ateste calitatea în mod specific, or, această atestare trebuie să vină de la un laborator autorizat. Nu trebuie acceptate buletinele de analiză de import, care vin odată cu mierea. Evident, ele vor certifica o miere de calitate, deși nu este chiar așa. Ar trebui autorizat un laborator terț, un laborator neutru, să facă aceste analize”.

Miere care nu s-a întâlnit cu albina

Analiza timidă a mierii de import este o problemă care ține și de finanțarea precară, este de părere Ioan Fetea, președintele ACA. Mai mult, etichetarea mierii pare că mai degrabă maschează deficiențele de calitate decât să le scoată în evidență. „Lipsesc fondurile pentru a dezvolta laboratoare performante, așa cum au țările din Asia. Se pare că nu există interes pentru a finanța astfel de laboratoare, interesul este unul economic și atât. Pe de altă parte, etichetarea ar trebui să fie foarte simplă și să evidențieze clar țara de origine și sortimentul de miere. Abia acum s-a trezit Uniunea Europeană să recunoască, rușinos, faptul că sistemul de etichetare nu este eficient și 50% din mierea importată este adulterată. Este inacceptabil ca Uniunea Europeană să nu găsească soluții să verifice calitatea mierii. Într-un borcan, ne trezim cu amestecuri de miere care provin din cinci sau șase țări. Consumatorul nu mai știe ce consumă și își pierde încrederea”, arată Ioan Fetea.

Așa cum există lapte care nu a văzut vaca, este perfect posibil să găsim și miere care nu s-a întâlnit cu albina. Supoziția este confirmată de Roxana Spulber, directorul ICDA. „Este posibil să ne punem această întrebare și să fie foarte înțeleaptă. Este o problemă, dar nu putem vorbi despre calitatea unui produs, dacă nu l-am analizat. Mierea din China, suspectăm că este falsificastă cu un sirop de orez. Probabil că această miere, provenită din China, are un traseu atât de sinuos, încât se pierde originea mierii și o identificăm ca fiind miere produsă în UE, dar la origine ar putea fi din China”, afirmă Roxana Spulber.

Nu doar mierea de import are probleme de calitate. Avem și noi „magicienii” noștri, care transformă miraculos zahărul în miere. Cel mai des se apelează la siropul de zahăr,  invertit artificial, care imită destul de bine mierea de salcâm, însă se folosește cu succes și glucoza industrială, care fie se adaugă în miere pentru a-i spori cantitatea, fie este consumată direct de albină din hrana preparată de apicultor.

Un lucru însă este cert, fără o analiză de laborator riguroasă pentru fiecare lot de miere care ajunge în țară și mai apoi pe raft, calitatea va fi mereu un motiv de suspiciune. Și, apropo de importuri, atât timp cât nu se aplică taxe pentru mierea venită din spațiul extracomunitar, apicultorul român riscă falimentul. Ambele măsuri țin de „voința” statului român. Oare ce-l împiedică să le impună?

Atunci când citesc etichetele despre conținutul produselor pe care le consumă, românii sunt atenți ca acestea să nu conțină ingrediente modificate genetic și să aibă un conținut redus de grăsimi (55% în cazul ambelor), în timp ce jumătate dintre conaționali aleg în funcție de prezența ingredientelor organice sau a conținutului redus de zahăr, anunță GfK într-un raport despre factorii care contează atunci când decidem ce să mâncăm și ce bem.

La nivel mondial, produsele cu conținut scăzut de sodiu sau de sare ocupă locul al treilea în top, cu 45%. Următoarele în clasament, la egalitate (cu 44%), se găsesc produsele ecologice, cele cu cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi și produsele cu adaos de vitamine sau minerale.

„Românii au acordat o importanță mai mare tuturor criteriilor analizate față de media globală, cu patru dintre ele alese de peste jumătate dintre cei chestionați”, comentează pe marginea raportului internațional reprezentanții GfK din România. „La nivel global, nicio caracteristică nu a fost selectată de un procent atât de mare de consumatori, scorul maxim fiind de 48%. Acest lucru arată că, cel puțin la nivel declarativ, românii sunt mai atenți la ce consumă decât majoritatea țărilor analizate, fiind preocupați de sănătatea lor și a familiilor lor”.

Și aici vorbim de piețe importante, cum sunt Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Rusia, Coreea de Sud, Spania, Marea Britanie și SUA, în condițiile în care studiul pentru România a fost realizat în 2015, pe un eșantion de 1.000 de utilizatori de internet.

Conaționalii cu venituri mari se tem de produsele prea sărate, prea dulci și de cele care conțin OMG-uri. Cei săraci, mai puțin

Dacă în rândul gospodăriilor cu venituri ridicate, cele mai importante caracteristici legate de conținut sunt fără organisme modificate genetic - OMG (55%), cu conținut redus de zahăr sau fără zahăr (54%) și conținut redus de sodiu sau de sare (52%), în cazul celor cu venituri scăzute, cei mai importanți factori se referă la organismele modificate genetic (OMG) și la conținutul de zahăr, însă sunt menționați de un procent semnificativ mai mic. (44%, respectiv 43%). Al treilea factor cel mai important pentru acest grup are legătură cu produsele ecologice și cele îmbogățite cu vitamine sau minerale (41%).

China se află în fruntea listei pentru opt dintre cei nouă factori de decizie analizați. Excepția se referă la produsele de proveniență locală, unde Italia preia conducerea.

România se află pe a doua poziție pentru cinci dintre caracteristici: fără organisme modificate genetic, fără grăsimi (în acest caz, clasându-se la egalitate cu China), proveniență locală, conținut de pre- sau probiotice și fără gluten. La alte trei aspecte deținem locul al treilea în top: produse organice, îmbogățite cu vitamine sau minerale și fără sodiu sau sare.

Melasa reprezintă un lichid vâscos, negru, care este produs în urma proceselor de rafinare a trestiei și a sfeclei de zahăr. În acest moment, melasa reprezintă o materie primă folosită foarte mult în industria alimentară și în cea a furajelor pentru hrana animalelor.

Conform noilor proiecte ale Uniunii Europene (UE) care, în curând, vor deveni cadre legislative, biocombustibilii pe bază de melasă vor fi din ce în ce mai promovați și utilizați la scară largă. Acest lucru înseamnă că peste puțin timp vom începe să ne îngrijorăm pentru melasa folosită acum în industria alimentară, umană și animală, pentru că scopul ei principal va fi îndreptat către producția de biocombustibili.

În prezent, UE este deja nevoită să importe peste un milion de tone de melasă anual, iar în cazul în care o mare parte din această cantitate va fi redirecționată către producția de biocombustibili, o mulțime de industrii, dar și consumatori finali vor avea de suferit.

Industria alimentară – drojdie

În fabricarea drojdiei, melasa joaca un rol foarte important. În momentul în care importurile ar crește, odată cu ele ar crește și prețurile tuturor produselor care au la bază drojdia. De la pâine și produse de panificație, patiserie și cofetărie și până la bere și vin, dar nu numai, toate s-ar scumpi.
Totodată, în UE lucrează aproximativ 3.100 de persoane în procesul de prelucrare al melasei.

Numărul acestora ar scădea, deci am ajunge la o destabilizare a forței de muncă în Europa.

Dacă rămânem la capitolul industriei alimentare, melasa, în formă pură, se folosește la prepararea unor delicii tradiționale, cumpărate în toată lumea, spre exemplu biscuiții belgieni și cei danezi.
Tot în această industrie, putem vorbi de acidul citric, un antioxidant natural folosit în conservarea gustului și aspectului alimentelor pe care noi le consumăm.

Industria furajelor pentru animale

Melasa este un ingredient care se folosește în mare parte în furajele destinate hrănirii animalelor. Are o mare valoare energetică și stimulează aroma și textura acestora.

Așadar, o mulțime de industrii ar avea de suferit în cazul în care cantitatea de melasă existentă pe piața Uniunii Europene ar fi destinată altui scop decât cel actual. Lesaffre România susține inițiativa www.molassesforfood.eu și propune eliminarea melasei din lista biocombustibililor alimentari.