Ce obstacole ne stau în față pentru cultivarea cânepii, ne-am putea întreba? De la 40.000 de hectare cultivate până în anul 1989, când România ocupa primul loc în Europa la producția de fibră de cânepă și locul patru în lume după suprafața cultivată, astăzi la noi în țară se cultivă cânepă doar pe 1.000 – 1.300 ha, cu mult sub potențialul istoric.
Declinul industriei textile și dispariția topitoriilor de cânepă care prelucrau tulpinile pentru extragerea fibrei i-au determinat pe fermieri să nu mai cultive cânepă, având în vedere că nu mai aveau cum să valorifice producția. Legătura industria textilă – topitorii - cultivatori a fost întreruptă, iar situația actuală nu ne arată cât poate dura această stare de lucruri.
Apoi a intervenit și faptul că această plantă a fost considerată ca drog, ceea ce i-a îndepărtat și mai mult pe fermieri ca s-o cultive. Dar însușirile valoroase pe care le are cânepa nu pot fi trecute cu vederea. O serie de beneficii o face să stea totuși în atenția întreprinzătorilor.
Cânepa poate fi valorificată în întregime. Astfel, se extrag fibrele, a uleiul din semințe, din inflorescențe și frunze, produse cu caracter medicinal, din tulpini tocate, iar cânepa poate fi folosită și în construcții.
Cânepa este o plantă ecologică, lăsând terenul curat de buruieni și, important, nu necesită pesticide deloc sau aproape deloc.
Cânepa este recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente plante pentru sechestrarea carbonului, depășind semnificativ capacitatea medie a pădurilor pe unitatea de suprafață și timp. Absoarbe dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă, între 9-15 t CO2/ha, iar după unele cercetări chiar 22 t CO2/ha, în timp ce un hectar de pădure absoarbe 2-6 t CO2/an.
Lemnul produs pe un hectar de cânepă echivalează cu creșterile anuale de lemn, pentru un hectar de pădure matură de brad.
Produsele din fibră de cânepă sunt biodegradabile și nu poluează mediul ambiant.
Ca substituent al materialelor plastice, produsele derivate din cânepă sunt utilizate în producția auto, transportul feroviar, aviație și industria aeronautică.
La noi în țară, totuși cultura cânepii cunoaște o ușoară revigorare, cu toate obstacolele existente. Cei care cultivă cânepă în sistem industrial sau gospodăresc nu au unde să predea producția de tulpini pentru obținerea fibrelor și s-au orientat pentru producția de ulei. Este cazul fabricii de ulei de cânepă din Salonta – județul Bihor, unică în Europa și care are o capacitate de o mie de tone pe an, din care 80% din producție e destinată exportului. Din păcate, fabrica este nevoită să importe sămânța de cânepă.
Niște promotori ai cânepii, care își doresc revigorarea acestei valoroase plante, organizează anual evenimentul Expo la cânepă, la care participă profesioniști din diferite medii: industria textilă, fermieri, cercetători, specialiști în medicina naturistă, în cosmetică. Printre protagoniști îi amintim pe Leonida Prodan, cultivatoare de cânepă și meșter popular - promotor al valorilor românești, Ferma Domnița Maria din județul Călărași, producătoare de ulei din plante medicinale și cânepă, foarte căutate la noi și peste hotare.
Toate obstacolele cultivării și industrializării cânepii în România ar putea fi rezolvate și prin contribuția ministerelor Economiei și Agriculturii. Este necesar sprijinul investițiilor în domeniul prelucrării tulpinilor de cânepă, fostele topitorii care să fie dotate cu noile tehnologii de extragerea fibrelor, a dotării cu mijloacele mecanizate de recoltare a cânepii de fibră sau de sămânță pentru fermieri.
Pe lângă subvențiile acordate, să se aloce fermierilor și plăți pentru absorbția de CO2 pentru fiecare hectar cultivat cu cânepă. Asemenea măsuri ar aduce un plus țării noastre, cu certitudine.
Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2026Abonamente, AICI!Agricultura este un domeniu în continuă transformare, fermierii având nevoie de produse și soluții eficiente pentru a face față tuturor provocărilor ce apar pe parcursul unui sezon, fie ele tehnologice sau financiare. Eficiența produselor pentru nutriția plantelor a devenit o preocupare tot mai importantă, mai ales în contextul în care prețul îngrășămintelor i-a determinat pe mulți fermieri să-și regândească costurile pentru fiecare hectar.
În acest context, compania Corteva Agriscience încercă să aducă în piață produse inovatoare și sigure pentru a asigura sporuri de producție chiar și în condiții dificile. Un bun exemplu este produsul Utrisha™ N, biostimulatorul biologic bazat pe bacteria naturală Methylobacterium symbioticum, ce are capacitatea de a capta azotul atmosferic și de a-l transforma în formă asimilabilă pentru plante în mod continuu, pe tot parcursul perioadei de vegetație. Cu alte cuvinte, culturile beneficiază de o sursă biologică de azot, fără emisii suplimentare de gaze cu efect de seră și fără impact negativ asupra mediului. Produsul este omologat pentru diferite culturi, putând fi administrat la porumb, floarea-soarelui sau cereale, cartof, rapiță, dar și culturi pomicole, viticole sau legumicole.
Rezultatele obținute în urma administrării acestui produs au evidențiat sporuri de producție chiar și de 800 kg/ha în culturile de porumb. În continuare, vă prezentăm opiniile unor fermieri care au utilizat produsul în campaniile anterioare, unii dintre ei încă din primul an de la lansare, pentru a evidenția motivele și criteriile care i-au determinat să continue utilizarea Utrisha™ N și în sezoanele următoare.

Aurel Placinschi, un fermier cu multă experiență din zona Moldovei și unul dintre colaboratorii companiei Corteva Agriscience încă din primii ani pe piața din România, a ales să testeze Utrisha™ N la mai multe culturi din cadrul societății Agricola Țigănași din județul Iași, iar principalul motiv a fost acela de a descoperi dacă produsul va contribui la reducerea dozei de îngrășăminte administrate.
„În general, principiul nostru este să testăm în fermă orice produs nou, iar atunci când Corteva a adus pe piață un produs așteptat de fermieri, având în vedere ce se întâmplă în piața îngrășămintelor, am decis să-l testăm. Am făcut acest lucru pentru că orice produs ce ne ajută să reducem doza de îngrășământ este binevenit. Dacă reducem aplicările cu azot, care este destul de scump, dar și dificil de administrat pentru efectul lui maxim, este un lucru bun. Așa că am ales să aplicăm Utrisha™ N în culturile de porumb, floarea-soarelui și sfeclă. La porumb am văzut un efect imediat, am obținut un spor de producție foarte important într-un an dificil. Am aplicat produsul în stadiul de 6-8 frunze, vorbim despre cultură în irigat, așa că plantele aveau o stare de vegetație bună, erau sănătoase și pregătite să absoarbă produsul. De aceea spun că sporul de producție a fost obținut datorită azotului suplimentar, respectiv 712 kg/ha. Rezultatul ne-a convins să utilizăm Utrisha™ N în mai multe sole și la mai multe culturi. Cred că poate fi un produs de bază în tehnologia pe care vrem să o aplicăm în fermă”, a arătat Aurel Placinschi, în primul an de utilizare a produsului.
Aurel Placinschi, video: https://www.youtube.com/watch?v=ld1lklvxr2c

Și în județul Botoșani, Utrisha™ N a trecut testele agricultorilor încă de la prima utilizare și a demonstrat faptul că este o soluție eficientă pentru orice fermă. „Este ceea ce ne trebuie nouă”, spune Alexandru Țicalo, societatea Rural Economy, care lucrează o suprafață de 600 ha în localitatea Mihăileni. Dumnealui a ales să utilizeze produsul pe două parcele diferite, aplicând Utrisha™ N doar pe jumătate din suprafața fiecăreia tocmai pentru a avea parte un test corect.
„Azotul are o importanță foarte mare mai ales în cultura porumbului, o cultură unde știm că se aplică destul de greu atunci când este necesar plantelor. Fiind situați într-o zonă foarte bună în ceea ce privește precipitațiile și având nevoie de azot pentru a abține o producție de boabe semnificativă, trebuie să-l aplicăm fazial pentru că altfel încep problemele. Din stratul culturii și până la final, porumbul are nevoie de azot. Am aplicat Utrisha™ N în cultura de porumb atunci când plantele aveau suficient foliaj, adică de la stadiul de 6-8 frunze până la 10 frunze, dar fără a apela și la alte produse, tocmai pentru a-i putea vedea efectul. Am observat chiar la 4-5 zile de la administrare faptul că plantele erau mai verzi față de cele care nu au primit produsul, iar pe parcursul vegetației erau mult mai viguroase, au legat mult mai bine, iar umplerea boabelor a fost integrală, e clar că au fost multe plusuri. Dacă planta este mai verde, mai sănătoasă, de acolo vine și producția, deci și profitul. Este ceea ce ne trebuie nouă pentru a aduce plus valoare culturii. Sporul de producție obținut a fost de circa 800 kg/ha în plus față de martor. Consider că este un produs care merită încercat 100%, iar din partea mea are doar cuvinte de laudă”, a precizat Alexandru Țicalo.
Alexandru Țicalo, video: https://www.youtube.com/watch?v=1VgG_nLTfs4
Utrisha™ N s-a dovedit a fi un produs util încă de la prima utilizare și în fermele mixte. Un bun exemplu este ferma lui Mircea Dumitru, un important crescător de animale din județul Brașov, care lucrează și o suprafață de 300 ha. Porumbul pentru siloz ocupă o suprafață importantă și necesită atenție specială pentru a asigura hrană suficientă și de calitate animalelor.
„În principal noi producem furaje pentru animale, de aceea recolta de 65 tone porumb siloz/ha este una foarte bună pentru noi. Am folosit produsul companiei Corteva pentru prima dată pentru că am fost curios să văd ce știe să facă și pot spune că a dat rezultate bune. S-a văzut clar că e un plus de producție, aș zice cu minimum 30% mai mult. Am fost mulțumit de produs, cultura a fost verde pe tot parcursul vegetației, au fost știuleți mari, cu alte cuvinte am avut o producție de calitate. Ce pot spune despre produs este că l-am testat, a trecut proba și îl recomand fără probleme celorlalți fermieri”, a specificat Mircea Dumitru.
Mircea Dumitru, video: https://www.youtube.com/watch?v=QnSbkD_VdO8

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cuvintele din titlu îi aparțin tânărului fermier Matei Titianu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Recent, la AGRO TV, acesta a abordat mai multe subiecte arzătoare în agricultura autohtonă, pe care vi le prezentăm în rândurile ce urmează.
„Suntem a cincea forță agricolă a Uniunii Europene ca suprafață, dar ne permitem prea des să fim tratați ca un actor secundar. Din postura de președinte al LAPAR, consider că este timpul să vorbim deschis despre subminarea intereselor naționale în agricultură. O problemă pe care o simt zilnic în dialogul cu membrii LAPAR este modul în care agricultura este reprezentată la Uniunea Europeană de către autorităților noastre. De ce reprezentanții noștri la Bruxelles nu negociază cu aceeași fermitate cu care fermierii români muncesc pământul? Când acceptăm acorduri care ne dezavantajează direct sau când convergența externă rămâne un obiectiv mereu amânat, nu vorbim doar despre birocrație. Vorbim despre viitorul securității alimentare. La LAPAR, mandatul nostru este clar: să cerem o poziție demnă pentru România”, a spus Matei Titianu.

În opinia președintelui LAPAR, subvenția ar trebui privită ca o compensație, nu ca un ajutor. „Trebuie să înțelegem că atâta timp cât producem sub reglementări verzi stricte, subvenția doar echilibrează balanța în fața competitorilor globali (Mercosur, Ucraina).”
Matei Titianu a subliniat că prioritatea zero în acest moment o reprezintă protejarea consumatorului român și a producătorului local prin controale riguroase la graniță. „Frontierele au nevoie de laboratoare de testare. Nu putem accepta un dublu standard la siguranța alimentară.”
Liderul LAPAR a arătat paradoxul energiei și al finanțării. „Infrastructura de irigații devine inutilă dacă prețul energiei anulează profitul. Avem nevoie de o strategie națională pentru energie și de instrumente financiare solide, precum Creditul Fermierului, cu dobânzi fixe și garanții de stat”, a punctat Matei Titianu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În ultimii ani, schimbările climatice și-au lăsat o amprentă vizibilă asupra viticulturii europene, inclusiv în România, unde tiparele meteorologice în schimbare cresc presiunea asupra viticultorilor. Perioadele mai lungi de căldură și umiditatea mai ridicată sporesc riscurile de producție și creează o presiune mai frecventă a bolilor în timpul sezonului de vegetație. În acest context, productivitatea depinde de recolte constante, de calitatea strugurilor și de capacitatea de a proteja valoarea muncii depuse pe parcursul fiecărui sezon, ceea ce face ca sănătatea viței-de-vie să fie un factor esențial pentru producția sustenabilă de vin într-un climat din ce în ce mai instabil.
În ciuda provocărilor întâmpinate în 2024 din cauza condițiilor meteo extreme, România a demonstrat o competitivitate puternică în sectorul vitivinicol european în 2025, depășind media UE în ceea ce privește nivelurile de producție și stabilitatea. Potrivit datelor Eurostat1, producția a ajuns anul trecut la 4,1 milioane de hectolitri, reprezentând o creștere de 29% față de 2024, susținută de condiții meteorologice îmbunătățite și de precipitațiile din finalul sezonului, care au contribuit la stabilizarea randamentelor și la îmbunătățirea calității strugurilor. Această revenire se evidențiază la nivel european, unde producția de vin a crescut cu doar 2% în 2025, subliniind caracterul distinct al redresării României. Îmbunătățirile înregistrate în 2025 au marcat un punct de cotitură pentru sector, oferind o bază solidă pentru o productivitate mai mare și pentru o încredere reînnoită a viticultorilor în perspectiva ciclului de producție 2026.
Pe măsură ce sectorul valorifică câștigurile de productivitate și încrederea generate de performanța îmbunătățită din 2025, controlul eficient al bolilor devine esențial pentru ca viticultorii să își mențină rezultatele în anul curent. Condițiile meteorologice și schimbările de temperatură au intensificat riscul bolilor fungice, în special făinarea, una dintre cele mai persistente amenințări pentru sănătatea viței-de-vie. Netratată, această boală poate afecta grav fiziologia plantei, calitatea strugurilor și, în final, productivitatea generală, mai ales în sezoanele caracterizate de umiditate fluctuantă. Pentru a răspunde eficient, viticultorii se orientează tot mai mult către soluții de protecție a culturilor bazate pe cercetare științifică avansată, cum este proquinazidul. Dezvoltat de compania de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, acest compus reprezintă o abordare preventivă și perturbă dezvoltarea timpurie a fungilor, oferind un control țintit și de lungă durată al făinării.
Proquinazidul este formulat în Talendo®, un fungicid utilizat pe scară largă în programele de management al bolilor la vița-de-vie. Modul său de acțiune este completat de un efect unic de redistribuire în fază de vapori, extinzând protecția dincolo de suprafețele tratate direct, un avantaj important în plantațiile cu coronament dens și cu creștere rapidă. În plus, Talendo® oferă o rezistență excelentă la spălare și o aderență ridicată, menținând eficacitatea chiar și în condiții meteorologice instabile.
Situată în regiunea Murfatlar, crama Domeniile Mitroi administrează 167 de hectare de vie, cu planuri de extindere la 210 hectare, cultivând un mix de soiuri autohtone și internaționale precum Fetească Regală, Muscat Ottonel, Riesling, Chardonnay, Pinot Gris și Shiraz. „Talendo® a fost o componentă esențială a programului nostru de protecție a viței-de-vie de mulți ani. Îl aplicăm înainte de înflorire și în perioada de creștere a strugurilor, mai ales la soiurile sensibile în fazele timpurii. Chiar și în sezoanele mai umede, oferă un control stabil, ceea ce este esențial pentru o productivitate constantă și o calitate ridicată a strugurilor”, arată ing. Dumitru Banea, director tehnic la Domeniile Mitroi.
Pe măsură ce viticultura românească se construiește pe baza redresării din 2025 și privește spre viitor, productivitatea va depinde tot mai mult de anticipare, nu de reacție. Soluțiile bazate pe știință, precum proquinazidul, îi ajută pe fermieri să își protejeze viile, să stabilizeze producțiile și să mențină calitatea, asigurând că progresele recente se transformă în performanță și reziliență pe termen lung.
1 https://agriculture.ec.europa.eu/farming/crop-productions-and-plant-based-products/wine_en
Autor: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Fermierii se confruntă cu un mediu complex, volatil și cu o presiune tot mai mare de a se adapta unor noi practici, asigurând în continuare producția alimentară. Un număr important de factori pot reduce marjele de profit ale fermierilor și adeseori, îi forțează către adoptarea unor tehnologii mai complexe și costisitoare, inclusiv introducerea de noi produse. „Schimbările climatice și stresul de mediu” sunt enumerate ca fiind cele mai relevante și cu cel mai mare impact negativ.
Schimbările climatice determină un stres sever asupra principalelor culturi, prin secetă, arșiță, inundații și valuri prelungite de căldură, reducând producția și disponibilitatea apei. Este dovedit deja că, episoadele de secetă severă, au crescut cu 10% între 2011 și 2020. În plus, temperaturile mai ridicate permit dăunătorilor și agenților patogeni să se răspândească către regiuni noi, reducând productivitatea culturilor și crescând nevoia de a aplica produse de protecție a plantelor.
Pentru fermieri, o modalitate pentru a face față acestor provocări asociate schimbărilor climatice este utilizarea produselor de protecție a plantelor cu valoare adăugată. Prin valoare adăugată înțelegem valoarea suplimentară oferită prin produs. De exemplu, pentru un fungicid, scopul primar este de a preveni, controla sau eradica o boală. Prin valoare adăugată ne uităm la ce poate face un fungicid în plus. Ce valoare suplimentară poate oferi fermierilor.
Dar, ce înseamnă cu adevărat sănătatea plantelor și cum se traduce aceasta într-un profit net mai bun? Fără îndoială, protecția împotriva bolilor este pe primul loc atunci când se alege fungicidul potrivit pentru a proteja o cultură; primele aspecte luate în considerare ar trebui să fie boala țintă, presiunea bolii și condițiile de dezvoltare a culturii.
Nu există nicio îndoială că obiectivul principal al fermierului este productivitatea ridicată. De aceea, este nevoie de plante de cultură sănătoase. Beneficiile plantelor sănătoase se traduc printr-o dezvoltare viguroasă a culturii, randamente mai mari și o calitate mai bună la recoltare. Deci, nu este vorba doar de volumul recoltei, ci și de calitate, iar dacă începem să analizăm sănătatea unei culturi, vom constata faptul că, plantele mai verzi sunt mai sănătoase și oferă un randament mai mare și o calitate superioară.
Datorită cercetărilor ample realizate de către echipele de cercetare-dezvoltare Syngenta din întreaga lume, avem răspunsuri fundamentate pe date științifice pentru a explica de ce plantele tratate cu SOLATENOL® (Elatus™ Era) sunt mai verzi, mai sănătoase și oferă un randament mai mare. De aceea, afirmăm adesea că nu toate fungicidele sunt create la fel, fungicidele Syngenta bazate pe brandul Elatus™ s-au dovedit a oferi nu doar un control excelent al bolilor, ci și beneficii suplimentare pentru sănătatea plantelor, cum ar fi creșterea captării energiei luminoase, îmbunătățirea conservării apei și stimularea randamentului și a calității culturii.
SOLATENOL® (Elatus™ Era) determină o captare sporită a energiei luminoase datorită asigurării unei cantități mai mari de clorofilă în plantele de cultură. Efectul de înverzire de la SOLATENOL® este legat de creșterea clorofilei și a captării luminii, permițând plantei să funcționeze și să se dezvolte optim, nu doar să arate mai verde și mai sănătoasă. Prin reducerea senescenței premature, plantele pot continua să utilizeze energia soarelui, ceea ce duce în cele din urmă la beneficii de randament și calitate. Datorită ingredientului activ SOLATENOL® din Elatus™ Era, fungicidul oferă nu doar protecție de lungă durată împotriva bolilor cheie, ci și efecte asupra sănătății plantelor care reprezintă o valoare adăugată.
Efectele SOLATENOL® asupra sănătății plantelor se împart în trei categorii:
Conservarea îmbunătățită a apei pentru culturi mai eficiente și mai productive. Capacitatea unei plante de a menține umiditatea este direct legată de potențialul de producție, deoarece fără o conservare eficientă a apei, plantele se vor opri din creștere și vor reduce fotosinteza sau vor restricționa creșterea. Conservarea îmbunătățită a apei este extrem de importantă deoarece crește, de asemenea, eficiența utilizării nutrienților. În studiile științifice realizate de Syngenta, cercetătorii au descoperit că SOLATENOL® ajută la reducerea ratei de transpirație a plantelor (pierderea apei din plantă), menținând în același timp o fotosinteză stabilă. Acest lucru permite plantelor să conserve apa și să continue să se dezvolte, chiar și în condiții de secetă sau stres hidric.

De asemenea, în condiții fără agenți patogeni, tratamentul cu SOLATENOL® (Elatus™ Era) reduce pierderea de apă a plantei prin transpirație, fără niciun efect negativ secundar asupra creșterii. Prin aceasta, SOLATENOL® ajută planta să economisească apa din sol, care poate fi utilizată ulterior pentru o mai bună formare și umplere a boabelor.

O productivitate mai mare înseamnă un profit mai mare, dar și o recoltă de calitate superioară. Acest lucru este dovedit deja în studii de cercetare (Sursa: Fabrice BLANC, 2017). În comparație cu produsele concurente, Elatus™ Era asigură randamente de top, un conținut stabil de proteine, mai multe proteine produse pe hectar și o absorbție mai mare a azotului în bob, în special în situații de rugină brună.

Știința și datele din spatele efectelor oferite de SOLATENOL® confirmă că, acesta nu oferă doar o protecție puternică împotriva bolilor, ci îmbunătățește sănătatea plantelor, într-un mod care se traduce printr-o rentabilitate crescutăa investiției, chiar și atunci când presiunea bolii nu apare. O publicație în Pest Management Science afirmă că „aplicarea foliară a SOLATENOL® prezintă efecte non-fungicide în plantele de grâu” care sunt benefice. Acest lucru a fost dovedit și printr-o cercetare condusă de Dmitry Kuznetsov (ASM Product Biology, Basel, 2017) în Argentina, Egipt, India, SUA și Europa. Aceasta arată că în testele de câmp deschis, fără simptome vizuale de boală în părțile aeriene ale plantelor, și desfășurate în toate condițiile de stres cauzat de SECETĂ, SOLATENOL® oferă un randament mai mare decât media, în 73% din măsurători.

Toate aceste rezultate obținute dovedesc că, alegerea produsului Elatus™ Era reprezintă primul pas către asigurarea celui mai înalt nivel de protecție împotriva unora dintre cele mai dificile și distructive boli ale cerealelor din Europa, dar și către obținerea unei valori adăugate, care se traduce într-un profit mai mare prin susținerea sănătății plantelor în orice condiții adverse de boală și secetă.
De reținut!Evaluările de performanță se bazează pe teste interne, observații de câmp și/sau informații publice. Datele provin din locații și ani multipli și ar trebui consultate cu un specialist Syngenta ori de câte ori este posibil. Rezultatele individuale pot varia în funcție de condițiile locale de dezvoltare, sol și vreme.Cercetare Syngenta, Stein, Elveția, 2017 și 2019Alte surse: 2018, Arvalis, F.BLANC, A.GARRAUD/Dmitry KUZNETSOV (ASM Product Biology, Basel, 2017)Citiți și respectați întotdeauna instrucțiunile de pe etichetă pentru fungicidele Elatus™ Era și pachetele Elatus™. Elatus™ și SOLATENOL® și logo-ul Syngenta sunt mărci comerciale ale unei companii din Grupul Syngenta.
Material realizat de: ADRIAN GEANĂ, manager marketing protecția plantelor cultura mare Syngenta România și Rep. Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 15 – 17 mai 2026, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește Zilele Horticulturii Clujene, eveniment anual ajuns la a cincea ediție, organizat de către Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală. Vor avea loc ateliere tematice, demonstrații cu drone, aranjamente florale, activități recreative pentru copii și vânzări de flori, legume, pomi şi arbuşti fructiferi. În aceeași perioadă, la USAMV Cluj-Napoca se desfășoară cea de-a VIII-a ediție internațională „Ziua Fascinației Plantelor”.
Timp de trei zile, publicul are acces gratuit pentru a explora un program academic și interactiv dedicat horticulturii, peisagisticii și antreprenoriatului în aceste domenii. Evenimentul „Zilele Horticulturii Clujene” reunește specialiști, absolvenţi, pasionați și vizitatori de toate vârstele, oferind ateliere tematice, demonstrații practice cu drone și echipamente horticole, activități recreative și o expoziție extinsă cu vânzare de produse horticole și artizanale – de la flori și plante ornamentale sau aromatice, la răsaduri de legume, pomi şi arbuşti fructiferi, arbori şi arbuşti ornamentali, ghivece, echipamente și utilaje.

Programul aduce în prim-plan dialogul direct cu experți ai facultății și invitați din mediul profesional, care vor susține ateliere și demonstrații adaptate unui public divers. Participanții vor putea descoperi activităţi creative, precum tehnica Ikebana, arta aranjării buchetelor florale sau decorarea obiectelor prin tehnica șervețelului, dar și aplicații inovatoare, precum utilizarea dronelor în horticultură, modul de îngrijire a pomilor, a plantelor decorative, obţinerea plantelor in vitro și oportunităţi de finanţare.
Componenta educativ-recreativă include activități dedicate copiilor – orientare turistică în campus, ateliere handmade, tatuaje cu henna, picturi pe faţă și jocuri creative, în timp ce publicul adult este invitat la degustări de vinuri și produse locale, prezentări despre bune practici în grădinărit, liofilizarea fructelor, ferme verticale - aeroponia, oportunități de finanțare pentru afaceri, aclimatizarea speciilor exotice în pomicultură etc.

„Devenit un reper constant în viața academică și comunitară a Clujului, evenimentul urmărește să apropie horticultura de publicul larg, creând punți între cercetare, educație și mediul socio-economic. Prin această inițiativă, ne propunem să cultivăm interesul pentru practici sustenabile, tehnologii inovatoare și conservarea biodiversității. Invităm publicul să ni se alăture pentru a explora diversitatea și relevanța horticulturii într-un cadru interactiv, accesibil, formativ și plin de culoare, în cel mai frumos campus din Cluj-Napoca”, a declarat prof. dr. Mirela Cordea, coordonator eveniment.
Zilele Horticulturii Clujene constituie un reper important și pentru studenții facultății, implicați activ în organizare, în calitate de voluntari. Aceștia vor avea oportunitatea de a interacționa direct cu expozanții, de a dobândi experiență practică în gestionarea unui eveniment de anvergură și de a intra în dialog cu absolvenți de succes ai universității, care revin în campus ca şi participanți. Totodată, evenimentul le oferă un cadru favorabil pentru a se conecta cu comunitatea clujeană și pentru a trăi o experiență profesională și socială valoroasă.

Campusul USAMV Cluj-Napoca găzduiește, tot între 15-17 mai 2026, și cea de-a VIII-a ediție internațională „Ziua Fascinației Plantelor” (FoPD 2024), sub egida Organizației Europene pentru Știința Plantelor (EPSO). „Scopul acestei activități este de a determina cât mai mulți oameni din întreaga lume să fie fascinați de plante și entuziasmați de importanța științei plantelor pentru horticultură, agricultură și producția durabilă de alimente nutritive, precum și pentru silvicultură și producția de produse nealimentare pe bază de plante, cum ar fi hârtia, lemnul, produsele chimice, energia și produsele farmaceutice. Rolul plantelor în securitatea alimentară, biodiversitate, sustenabilitate, schimbări climatice, sănătate și educație este, de asemenea, mesajul cheie al evenimentului din acest an”, a precizat prof. dr. Mirela Cordea, coordonator național EPSO pentru România.

Ziua Fascinației Plantelor este sărbătorită în întreaga lume, fiind susținută de o serie de evenimente în peste 60 de țări, în spații publice, universități, grădini botanice, institute de cercetare, teatre, piețe publice și parcuri, pentru a informa și a sensibiliza populația pentru respectul și admirația datorate lumii plantelor. Detalii: www.plantday.org.
În România vor avea loc evenimente dedicate la USAMV Cluj-Napoca, la Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Centrul Universitar Pitești, precum și la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Programul detaliat al acestora poate fi consultat pe pagina dedicată României: https://plantday18may.org/category/europe/romania/.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agricultura românească traversează un moment de bifurcație, astfel că fie adoptă instrumentele cunoașterii și ale tehnologiei, fie continuă să exporte materie primă și să importe valoare adăugată. AgriVision Forum 2026 a demonstrat că există expertiza, partenerii și voința necesare pentru a schimba această ecuație.
Pe 11 și 12 mai 2026, Clubul Fermierilor Români a organizat la București AgriVision Forum 2026, prima conferință internațională a sectorului agricol românesc desfășurată în parteneriat cu New Club of Paris (NCP) și World Capital Institute (WCI). New Club of Paris este o rețea internațională de cercetători și practicieni specializați în economia cunoașterii și capitalul intelectual, cu membri activi din Europa și Japonia. World Capital Institute este o organizație globală recunoscută în mediul academic internațional pentru activitatea sa în domeniul capitalului intelectual și al dezvoltării durabile. Reuniunea de la București marchează prima colaborare formală a celor două organizații cu o instituție din sectorul agricol românesc.
AgriVision Forum 2026 a reunit peste 40 de experți, fermieri, cercetători și reprezentanți ai politicii publice agricole din zece țări, în contextul celei mai profunde restructurări a politicii agricole europene din ultimele trei decenii.

Conferința s-a desfășurat pe parcursul a două zile, sesiunile din 11 mai având loc la Centrul de Formare și Inovare al Clubului Fermierilor Români, iar sesiunea din 12 mai fiind găzduită de Aula Magna «Petre S. Aurelian» a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
„Cunoașterea a devenit cel mai competitiv input agricol. Costul fertilizanților nu scade, pesticidele sunt tot mai restricționate, dobânzile rămân ridicate. Singura variabilă pe care o poate controla un fermier român este eficiența, iar aceasta vine din adoptarea instrumentelor digitale și din transferul de cunoaștere. AgriVision Forum a construit primul pod real între fermierii noștri și cercetătorii care redefinesc economia cunoașterii la nivel european”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

AgriVision Forum 2026 a avut loc la intersecția a trei presiuni structurale care redefinesc agricultura europeană. Bugetul PAC post-2027 propus de Comisia Europeană în iulie 2025 reprezintă, în termeni reali, o reducere de 20–30% față de ciclul actual, de la 386,6 miliarde de euro la aproximativ 300 de miliarde. Principalele organizații ale fermierilor europeni au calificat anunțul drept «miercurea neagră a agriculturii europene».
Al cincilea an al războiului din Ucraina menține perturbările pe piețele de cereale, cu efecte directe asupra fermierilor din România, singura țară din regiune care nu a restricționat importurile ucrainene de cereale. Criza generațională adâncește aceste vulnerabilități: 52% din fermierii europeni au 55 de ani sau mai mult, iar în România 21% din forța de muncă lucrează în agricultură, cel mai ridicat procent din UE, cu 85% din ferme sub 5 hectare, la nivel de subzistență.
România deține 13,5 milioane de hectare de teren agricol și o poziție de exportator net de cereale în Uniunea Europeană, active strategice într-un context geopolitic în care securitatea alimentară a redevenit prioritate de stat. Cu toate acestea, potențialul rămâne insuficient valorificat: numai unul din patru fermieri utilizează instrumente digitale, 37% din cifra de afaceri a sectorului provine din fonduri publice, iar România primește 5 euro pe cap de locuitor din fondurile europene pentru cercetare agricolă, față de 100 - 500 de euro în statele occidentale.

Conferința a abordat trei axe tematice principale: managementul cunoașterii și transferul de know-how în agricultură, capitalul natural și cadrele de măsurare a sustenabilității, și digitalizarea agricolă, cu o dezbatere aprofundată pe tema adoptării dronelor în fermele românești. Masa rotundă din ziua a doua, cu participare exclusivă a partenerilor Clubului Fermierilor Români, a produs o analiză directă a crizei de lichiditate din agribusiness, a mecanismelor de finanțare a fermelor și a direcțiilor de politică agricolă pentru perioada post-PAC.
„Fermierul inteligent va găsi întotdeauna valoare adăugată, mai ales că avem nevoie de hrană în fiecare zi. Problema nu este dacă va supraviețui agricultura, ci cu ce costuri sociale vor dispărea micii fermieri dacă nu intervenim acum cu instrumentele potrivite”, a subliniat Achim Irimescu, ambasadorul României pentru agricultură la Uniunea Europeană.

Conferința a produs rezultate concrete care depășesc cadrul unui eveniment academic. Primul studiu național cu reprezentativitate statistică privind adoptarea tehnologiei digitale în fermele românești, realizat în parteneriat cu Clubul Fermierilor Români, cu model econometric PLS-SEM, va fi publicat pe 30 iunie 2026. Studiul arată că fermierii români nu resping tehnologia, însă cer ca aceasta să fie ușor de utilizat, să demonstreze valoare clară și să fie susținută de un cadru de sprijin guvernamental coerent.
Conferința a activat totodată o rețea de colaborare internațională în domeniul agriculturii de precizie, conectând fermieri și start-up-uri românești cu experți din Spania, Franța, Elveția și Japonia. Programul „Informatica Agricolă”, anunțat în cadrul conferinței de Universitatea Politehnică din București, urmează să formeze 1.000 de persoane în competențe digitale agricole în perioada imediat următoare.

Clubul Fermierilor Români identifică digitalizarea drept singura cale viabilă de creștere a competitivității în contextul actual. Adoptarea agriculturii de precizie poate reduce costurile de protecție a culturilor cu 20% și costurile de fertilizare cu 15%. Dronele agricole, subiectul celei mai aprinse dezbateri din cadrul mesei rotunde, reduc consumul de apă cu până la 90% și permit tratamentul culturilor la înălțimi imposibil de atins cu echipamentele terestre clasice. În același timp, Clubul subliniază că adoptarea rapidă a acestor tehnologii necesită un cadru legislativ clar, elaborat cu participarea tuturor actorilor din sector.
Clubul Fermierilor Români solicită autorităților publice și instituțiilor europene:
Accelerarea acreditării produselor fitosanitare pentru aplicare aeriană cu drone, concomitent cu adoptarea unor standarde de siguranță clare;
Crearea unui program național de acces colectiv la date agricole interpretate, cu participarea universităților și a sectorului privat;
Reorientarea fondurilor de subscriere PAC spre fermele viabile economic, cu scheme sociale transparente pentru sectorul de subzistență;
Implementarea unui sistem de formare profesională continuă pentru fermieri, inclusiv la nivelul liceelor agricole, conform modelului francez;
Includerea documentului strategic „Politica Agricolă Integrată” elaborat de Clubul Fermierilor Români în consultările pentru strategia națională agricolă 2026 - 2030.

Clubul Fermierilor Români invită reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, autorităților de reglementare și mediului academic la Forumul Național AgriFuture, programat pe 4 iunie 2026 la Crown Plaza București, un eveniment de sinteză care va produce recomandări concrete de politică agricolă pentru perioada post-PAC.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În vederea populării adăpostului pentru creșterea puilor de carne – broileri - în sistem gospodăresc, este nevoie ca, mai întâi, să se efectueze curățenia mecanică. Apoi se spală cu dezinfectante, precum Pursept tablete, se face dezinsecția cu produse precum Romparasect sau Tetracip Zapi și deratizarea cu raticide ca Broditop, dacă este cazul.
De asemenea, trebuie controlate și eventual reparate, în caz de nevoie, utilajele de creștere și exploatare din adăposturi, pentru a funcționa la parametrii normali de microclimat, de furajare și de adăpare.
Apa este un element de bază în creșterea puilor, motiv pentru care trebuie acordată o atenție maximă caracteristicilor calitative, chimice și microbiologice.
Lumina și temperatura sunt factori determinanți în stimularea creșterii broilerilor, având un rol esențial în reglarea metabolismului, a consumului de furaj și a comportamentului păsărilor. Parametrii optimi de iluminare și microclimat contribuie la reducerea stresului, la îmbunătățirea conversiei furajelor și la obținerea unor performanțe productive ridicate.
Așternutul trebuie să fie curat, fără germeni patogeni, gros de minim 10 cm și împrăștiat uniform.
Furajul trebuie să fie de calitate superioară, de preferat brizurat, adică mărunțit fin, dar nu complet pulbere. Astfel, puii îl pot mânca mai ușor, reducând risipa; digestia este mai eficientă și absorbția nutrienților, mai bună. În plus, se previne înecarea sau dificultatea în consumul hranei.
De asemenea, foarte important este ca, la achiziționarea broilerilor, să se aibă grijă ca efectivul de pui să fie sănătos, uniform și cu penajul integru.
Popularea
În primele ore de viață, puii sunt deosebit de sensibili la stresul provocat de transport, manipulare și schimbarea mediului, motiv pentru care se recomandă administrarea unui tratament antistres. În acest scop, se recomandă produse ca Hepatoromvac, în doză de 1 linguriță/1 litru de apă, contribuind la reducerea mortalității și la revitalizarea organismului, având efect energizant și de susținere a funcțiilor hepatice.
Pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă și întărirea sistemului imunitar, se administrează, de asemenea, polivitamine, precum Complex Polivitaminic Buvabil, în doză de 1 ml/1 litru de apă /zi sau Nutri Vita-Min-Amino în doză de 1 g/litru de apă sau 1 g/kg de furaj. Acestea se asociază cu Bioenterom, probiotic care contribuie la echilibrarea florei intestinale și la îmbunătățirea digestiei, fiind administrat timp de 2–4 zile.
În situațiile în care starea de sănătate a efectivului o impune, se poate recurge și la administrarea de antibiotice cu enrofloxacină 10%, în doză de 1 ml/1 litru de apă pe zi, timp de 3–4 zile. Utilizarea antibioticelor trebuie realizată pe baza unei antibiograme, pentru a asigura eficiența tratamentului și pentru a preveni apariția rezistenței bacteriene.
Ca alternativă la tratamentele antibiotice, se poate utiliza Prodigest, un acidifiant care, administrat în doză de 0,5 – 1 ml la litru de apă pe zi, contribuie la menținerea unui pH optim la nivel digestiv, inhibând dezvoltarea bacteriilor patogene și susținând sănătatea intestinală a puilor.
Creșterea
Vârsta de 9–12 zile (pui de găină, curci, fazani, păuni)
Vaccinarea contra pseudopestei aviare (PPA) se poate face cu Avipestisota sau Avipestivac, de preferat, oculoconjunctival.
După 2–3 zile, se face vaccinarea contra bursitei infecțioase aviare (BIA) cu Biaromvac PA, doar la puii de găină, în apa de băut.
Cu 2 zile înainte și după vaccinare, se face vitaminizarea.
Vârsta de 16–17 zile
Vârsta de 22–24 zile
Dacă păsările sunt ținute în viață peste 2 luni, vor fi vaccinate obligatoriu, cu vaccinul Pestiholvac Forte, vaccin contra pseudopestei și a holerei aviare, în doză de 0,3 ml, injectat subcutanat sau intramuscular.
Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șef Laborator de Diagnostic Romvac Company
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2026Abonamente, AICI!Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR marchează 25 de ani de activitate prin organizarea unui eveniment aniversar special, dedicat agriculturii românești, colaborării dintre actorii relevanți ai sectorului și consolidării parteneriatelor care contribuie la dezvoltarea unui agribusiness modern și competitiv.
Evenimentul „Jubileul LAPAR – 25 ANI” va avea loc pe 20 noiembrie 2026, la Hotel Pullman din București, și va reuni fermieri, reprezentanți ai instituțiilor publice, companii din agribusiness, organizații profesionale, parteneri strategici și lideri ai industriei agricole.
„Timp de 25 de ani, LAPAR a reprezentat vocea producătorilor agricoli din România, implicându-se activ în susținerea intereselor fermierilor și în dezvoltarea unui dialog constant între mediul asociativ, autorități și sectorul privat. Într-un context agricol aflat într-o continuă transformare, marcat de presiuni economice, schimbări climatice și noi cerințe europene, colaborarea și parteneriatele solide devin mai importante ca oricând”, arată Liliana Piron, director executiv LAPAR.
„Jubileul LAPAR – 25 ANI” nu este doar un moment aniversar, ci și o platformă de conectare între toți cei care contribuie la viitorul agriculturii românești. Evenimentul va aduce în prim-plan teme esențiale pentru sector, perspective privind evoluția pieței agricole și oportunități reale de networking și dezvoltare de business.
„Ne dorim ca această ediție aniversară să fie un punct de întâlnire pentru întreaga comunitate agricolă - fermieri, companii, instituții și parteneri care cred în potențialul agriculturii românești și în importanța construirii unui sector puternic și sustenabil”, subliniază Matei Titianu, președintele LAPAR.
Evenimentul aniversar va include sesiuni de dialog, momente dedicate aniversării celor 25 de ani de activitate LAPAR, networking și întâlniri între reprezentanți ai sectorului agricol și ai mediului de afaceri.
LAPAR invită companiile și organizațiile interesate să se alăture evenimentului în calitate de parteneri și susținători ai acestei ediții speciale. „Jubileul LAPAR oferă un cadru premium de vizibilitate, conectare și poziționare în fața unui public relevant pentru întregul ecosistem agricol. Partenerii evenimentului vor avea oportunitatea de a fi prezenți într-un context dedicat dialogului de nivel înalt, relațiilor de business și promovării inițiativelor care susțin performanța și dezvoltarea agriculturii din România”, conchide Liliana Piron.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Încă din luna aprilie, gândacul bălos al ovăzului este prezent în culturi. Prin unele zone au început să apară și primele larve. Deocamdată, dăunătorul nu reprezintă un pericol pentru culturile de ovăz, grâu și orz dar trebuie monitorizat. La depășirea pragului economic de dăunare, tratamentele se impun.
Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al cerealelor, venim în sprijinul fermierilor cu date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Importanța economică
În anii favorabili dezvoltării, dăunătorul poate produce pagube importante atât la orz, cât și la grâu. La grâul de toamnă și primăvară sunt menționate daune cuprinse între 23% până la 55%, pe când la orz pot ajunge chiar la 75% în solele unde entomofagii lipsesc (Webster et al., 1979). În general, pagubele pot începe de la 3% (Ulrich et al., 2004) și pot ajunge în situațiile grave chiar la 95% (Daamen & Stol, 1993).
Hrănirea larvelor reduce suprafața de fotosinteză. Acest mod de hrănire duce la pagube cantitative și calitative ale producției de cereale (Haynes & Gage, 1981; Kostov, 2001). Atacă culturile de orz, grâu uneori chiar și porumbul. Preferință deosebită are însă pentru ovăz. Există studii care arată că adulții pot fi vectori pentru virusurile care atacă cerealele, cum ar fi Barley yellow dwarf virus (piticirea și îngălbenirea cerealelor) și Maize chlorotic mottle virus (Nault et al., 1978; Papp, 1992).
Recunoașterea daunelor
Gândacul bălos preferă ovăzul pe lângă alte graminee cultivate și spontane pe care le poate ataca. Adulții consumă cele două epiderme și parenchimul sub forma unor dungi longitudinale. Larvele preferă epiderma superioară și parenchimul, epiderma inferioară rămânând intactă (seamănă cu o pieliță albă).

Hrănirea are loc între nervuri și începe de obicei de la vârful frunzelor spre bază. Atacul larvelor are loc în vetre. Vetrele pot fi văzute cu ușurință în lan de la distanță din cauza aspectului albicios (frunzele sunt albite de la vârf către bază). Când larvele atacă în fenofaza de frunză steag pot apărea daune în producție (Wilson et al., 1969). Anii secetoși favorizează dezvoltarea insectei [după Roșca et al., 2011].
Ciclul de viață
Dăunătorul are o singură generație pe an. Iernează în stadiul de adult, fie sub frunze în pădure, fie sub resturile de plante rămase la sol. Primăvara, când temperaturile trec de 9 - 100C, adulții încep să își facă apariția în culturile de cereale păioase (toamnă și primăvară) - Roșca et al., 2011. O perioadă scurtă se hrănesc, după care începe procesul de copulare (împerechere). Depunerea pontei începe la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai și se poate întinde uneori chiar până în luna iulie, în funcție de zone. De obicei, ouăle sunt depuse pe partea superioară a frunzelor, au culoare galbenă - portocalie, sunt alungite și rotunjite terminal. Fiecare femelă poate depune între 50 și 275 ouă [Schmitt, 1988; Stilmant, 1995].

Larvele (viermi băloși) au culoare albă - gălbuie - portocalie și poartă în spate sacul de excremente (sacul stercoral), ceea ce le conferă un aspect bombat. Larva parcurge patru vârste, care se succed pe parcursul a 12 - 21 zile, în funcție de condițiile climatice ale anului. Ajunsă la maturitate, larva își înlătură sacul de excremente și se retrage în sol unde se împupează (la 4 - 5 cm adâncime).
Noii adulți vor apărea la sfârșitul lunii iunie și se vor hrăni pe graminee în general (porumb) până la sfârșitul lunii august când vor migra pentru hibernare către păduri, uneori fânețe, sub resturi de plante etc [Grant et Patrick, 1993].

Managementul integrat
În gestionarea acestui dăunător, rezistența soiurilor este foarte importantă și trebuie luată în considerare. La soiurile rezistente, pubescența frunzelor ține departe dăunătorul, afectând ovipoziția, eclozarea, hrănirea (perișorii conțin silice) și în final supraviețuirea larvelor (Gallun et al., 1966; Papp et al., 1992). Cercetările arată că, în comparație cu orzul și ovăzul, grâul prezintă rezistență mai ridicată (Hahn, 1968).
Măsuri chimice
Măsurile chimice sunt cele mai utilizate în combaterea acestui dăunător. Culturile trebuie atent monitorizate cu privire la apariția adulților hibernanți. Se recomandă ca la un PED (prag economic de dăunare) de 10 adulți/m2 să se facă tratamentul împotriva adulților. De obicei, acest tratament coincide cu cel împotriva adulților hibernanți de ploșnița cerealelor (Eurygaster spp. și Aelia spp.).

Monitorizarea culturilor trebuie să continue pentru a fi observate pontele și eclozarea acestora. Tratamentele se aplică când eclozarea ouălor s-a realizat în procent de 75 - 80%. În acest moment, cele mai multe larve au vârsta I și II și nu s-au format vetrele de atac. PED-ul pentru larve este de 250 larve/m2 (densitate în vetre). Se recomandă respectarea momentului optim de tratament, evoluția atacului larvelor fiind extrem de rapidă. De regulă, tratamentele se efectuează la avertizare cu produse omologate [Roșca et al., 2011] .
În România sunt omologate următoarele insecticide: Deltametrin + flupiradifuron; Deltametrin; Cipermetrin; Acetamiprid; Lambda – cihalotrin; Esfenvalerat [Aplicația PESTICIDE 2.25.12.5]. Se recomandă respectarea dozelor de pe etichete.
Măsuri biologice
În combaterea biologică pot fi utilizate produse pe bază de Bacillus thuringiensis, dar și entomofagii Crysopa carnea, Coccinella septempunctata, Trissolchus sp., Trichogramma sp. [Popov et al., 2005].

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
CITEȘTE ȘI: Ploșnițele cerealelor au ajuns în culturile de grâu
În culturile de cereale apare făinarea
În București, la final de aprilie, a avut loc evenimentul de multiplicare al proiectului Erasmus+ 2024-1-RO01-KA220-VET-000255736 - „Strategii de combatere a practicilor neloiale pentru produsele cooperativelor horticole direct către consumatori și prin rețelele de vânzare” (SCUT-UTP), coordonat de Hort Integra, în parteneriat cu organizațiile HollandDoor (Țările de Jos) și Coexphal (Spania).
Dezechilibrele existente în lanțul agroalimentar și impactul acestora asupra producătorilor agricoli reprezintă o problemă de actualitate la nivel european, abordată de Proiectul SCUT-UTP din cadrul Erasmus+. „În mod particular, proiectul vizează identificarea și promovarea unor strategii eficiente pentru prevenirea și combaterea practicilor comerciale neloiale, care afectează în mod direct cooperativele horticole și membrii acestora”, precizează Iris Roșculeț, director executiv Hort Integra - Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor Horticole din România.
Participanții la conferință au subliniat faptul că, deși sectorul horticol joacă un rol esențial în securitatea alimentară și în dezvoltarea economiei rurale, producătorii se confruntă frecvent cu presiuni comerciale, condiții contractuale dezechilibrate și acces limitat la piață.
De altfel, agenda evenimentului a inclus prezentări și sesiuni de discuții dedicate contextului european privind practicile comerciale neloiale; relației dintre cooperative, retail și consumatori; vulnerabilităților existente în lanțurile de distribuție; instrumentelor de protecție și modelelor de bune practici europene; strategiilor de consolidare a cooperativelor și creșterii capacității de negociere. „Discuțiile au evidențiat faptul că dezechilibrul de putere dintre producători și alți actori din lanțul valoric rămâne o provocare majoră, iar soluțiile necesită o abordare integrată, bazată pe colaborare, organizare și profesionalizare”, arată Florin Istrate, președinte Hort Integra.

Modelele funcționale din alte state membre ale Uniunii Europene au fost prezentate în cadrul evenimentului.
Din partea Coexphal (Spania), Juan Ignacio Pérez Zamarrón, inginer agronom și director adjunct, a prezentat experiența organizației în sprijinirea producătorilor horticoli din provincia Almería, evidențiind rolul strategic al formării continue a membrilor cooperativelor, al standardizării producției și al implementării sistemelor de certificare pentru accesul pe piețele internaționale. De asemenea, a fost subliniată importanța cooperativelor de nivel secundar și a negocierii colective în consolidarea poziției producătorilor și în reducerea dependenței de intermediari .
Din partea HollandDoor (Țările de Jos), Engelie Beenen, expert cu peste 30 de ani de experiență în sectorul horticol și dezvoltarea cooperativelor, a prezentat modelul olandez, caracterizat printr-un nivel ridicat de organizare, orientare către piață și utilizare intensivă a datelor. Aceasta a punctat importanța implicării active a membrilor în viața cooperativelor, a definirii unei viziuni comune și a adaptării producției la cerințele consumatorilor. Totodată, a subliniat rolul digitalizării în creșterea transparenței, eficienței și puterii de negociere în lanțul valoric.
Participanții au analizat diferențele structurale dintre România, Spania și Țările de Jos, evidențiindu-se faptul că succesul modelelor europene se bazează pe:
Cooperare reală între producători;
Planificare pe termen lung;
Investiții în inovare și digitalizare;
Dezvoltarea unor mecanisme eficiente de acces la piață;
Profesionalizarea managementului cooperativelor.
Deși aceste modele nu pot fi replicate integral, principiile și mecanismele care stau la baza lor pot fi adaptate la contextul național.

Evenimentul a inclus o sesiune de masă rotundă dedicată strategiilor comune și transferului de bune practici, în cadrul căreia participanții au discutat despre soluții concrete pentru sectorul horticol din România, cum ar fi:
Consolidarea cooperativelor și creșterea gradului de asociere;
Diversificarea canalelor de distribuție;
Îmbunătățirea accesului la informații de piață;
Dezvoltarea competențelor manageriale și comerciale;
Stimularea colaborării între actori la nivel național și european.
„Proiectul SCUT-UTP contribuie la crearea unui cadru favorabil pentru dezvoltarea unui sector horticol mai echitabil și mai competitiv, prin furnizarea de instrumente practice, programe de formare și facilitarea schimbului de experiență între statele membre. Evenimentul ne-a arătat că schimbarea nu poate fi realizată unilateral, ci necesită implicarea tuturor actorilor din lanțul agroalimentar - producători, cooperative, retail, instituții și organizații de sprijin”, a subliniat Florin Istrate.
Mesajul central al conferinței de la București este că, un lanț alimentar echilibrat nu poate fi construit fără colaborare și fără o distribuire mai corectă a valorii între toți actorii implicați. Prin inițiative precum SCUT-UTP, se creează premisele pentru dezvoltarea unor relații comerciale mai transparente, mai echitabile și mai sustenabile în sectorul horticol.
Evenimentul din cadrul proiectului Erasmus+ a reunit fermieri, membri ai cooperativelor horticole, experți din domeniu, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai mediului asociativ, oferind un cadru de dialog deschis și schimb de experiență privind provocările actuale din sectorul horticol și soluțiile pentru combaterea practicilor comerciale neloiale. Au participat Viorel Morărescu - director general Direcția Generală Industrie Alimentară și Paula Gherghe, din cadrul MADR, precum și Ana Maria Nisioiu, care a reprezentat Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (Erasmus+).
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.
Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).
Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.
La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.
Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.
Globalizarea și limitele ei
Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.
Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.
Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.
În agricultură, situația este la fel de concentrată:
cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;
piața pesticidelor este similară;
utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;
în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;
nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.
Creșterea artificială și nota de plată
În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.
Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.
În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.
Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.
Crizele, mecanism de resetare
Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.
Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).
Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.
Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație
Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.
1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.
2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.
Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită
Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.
Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.
Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.
România are probleme legislative majore
Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?
Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.
Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.
Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?
Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.
Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.
Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.
Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.
Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.
Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.
Suntem pregătiți pentru ce urmează?
Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.
Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:
1. Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);
2. Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;
3. Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.
Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?
În rest, numai de bine.
Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2026Abonamente, AICI!În ultimele zile, oficiile fitosanitare din țară au emis buletine de avertizare pentru mai multe culturi și probleme fitosanitare de sezon. În documentele emise apar avertizări pentru tomate, sâmburoase (cais, cireș, vișin, piersic, prun), porumb, mazăre, măr și păr, viță-de-vie, precum și pentru culturile de ceapă și usturoi, dar și pentru alte culturi.
Printre organismele de dăunare și bolile urmărite în aceste avertizări se regăsesc mana tomatelor, bășicarea frunzelor, monilioza, gărgărița frunzelor de porumb, gărgărița frunzelor de mazăre, făinarea la mazăre, viespea sâmburilor de prun, rapănul la măr și păr, făinarea viței de vie, musca cepei, mana cepei sau putregaiul cenușiu la ceapă și usturoi.
„Este important de precizat că această activitate nu reprezintă o situație extraordinară, ci una normală, care face parte din activitatea curentă a structurilor fitosanitare. Emiterea buletinelor de avertizare este o activitate recurentă, desfășurată pe tot parcursul anului, cu o intensitate mai mare în perioadele calde, când presiunea de boli și dăunători crește, și mai redusă în perioadele reci”, arată Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF).
ANF subliniază că exemplele prezentate reprezintă doar o parte dintre avertizările emise în teritoriu. Buletinele diferă de la un județ la altul, în funcție de culturile existente, de condițiile meteo și de presiunea de boli și dăunători din fiecare zonă. De aceea, fermierii sunt încurajați să urmărească permanent avertizările emise la nivel local.
Aici pot fi consultate buletinele de avertizare emise la nivel județean. De reținut că buletinele de avertizare au caracter informativ, iar fermierii sunt îndrumați ca, înainte de aplicarea tratamentelor, să verifice în propriile loturi prezența dăunătorilor sau a simptomelor de atac.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În primăvara aceasta, țara noastră s-a confruntat cu o succesiune de valuri de frig de amploare, care pun o presiune uriașă asupra sectorului horticol. După un an 2025 în care numeroase culturi au fost compromise total, foarte multe ferme care cultivă specii precum cais, piersic, nectarin, cireș, vișin, măr, păr, struguri de masă - se află astăzi în pericol de a-și pierde complet viabilitatea economică, iar pentru multe exploatații horticole, continuarea activității este imposibilă, transmite Asociația Grupurilor și Organizațiilor de producători Agricoli „FRULEG-RO”.
Asociația FRULEG solicită de urgență intervenția autorităților în vederea compensării pierderilor, atât din fondul de rezervă agricol al Uniunii Europene, cât și din fondul de risc constituit prin reținerea a 3% din plățile directe din Pilonul I și gestionat de APIA. „Amploarea pagubelor trebuie mult mai bine înțeleasă și evaluată cu maximă responsabilitate”, punctează Lucian Florea, președintele FRULEG.
Asociația susține utilizarea urgentă a Fondului de Risc, în baza principiului solidarității între fermierii beneficiari de plăți directe, astfel cum este prevăzut în instrumentul de sprijin cuprins în Intervenția DR-32 din PS PAC 2023–2027. „Considerăm că instrumentul legal adecvat pentru compensarea acestor pierderi este activarea acestui mecanism, având în vedere că fondul de risc este constituit tocmai pentru acoperirea pierderilor de producție cauzate de factori climatici și poate fi utilizat complementar fondului de rezervă al Uniunii Europene. Gravitatea situației este accentuată de faptul că nu a fost vorba despre un singur episod izolat, ci despre o succesiune de valuri de frig și îngheț care au afectat, pe rând, aproape întreg teritoriul României”, subliniază Lucian Florea.
Cu excepția unor areale limitate din sudul țării, din Lunca Dunării, din estul și sud-estul Dobrogei, precum și, local, din nordul extrem al Moldovei, care au rămas mai puțin afectate în anumite intervale, concluzia e clară: episoadele succesive de îngheț au afectat aproape întreg teritoriul României. Prin urmare, FRULEG transmite că va continua să centralizeze date de la membrii săi și să susțină ferm interesele
producătorilor de fructe și legume, astfel încât realitatea din teren să fie cunoscută corect, iar vocea acestui sector să fie auzită cu claritate.
Succesiunea episoadelor de îngheț și regiunile afectate
1. Noaptea de 8/9 aprilie 2026
Primul val important de frig a afectat în special Transilvania, Crișana, Banatul, Maramureșul, mare parte din zona de deal și depresiune a Carpaților Orientali și Meridionali, precum și areale întinse din centrul țării. Zonele mai puțin afectate au fost în special din sudul extrem al țării, estul Dobrogei și părți din Moldova de est.
2. Noaptea de 10/11 aprilie 2026
Al doilea episod a avut o extindere și mai mare, afectând puternic nordul, centrul și vestul României, precum și zone întinse din Moldova, Subcarpații de Curbură și interiorul arcului carpatic. Sudul țării și litoralul au fost relativ mai puțin expuse.
3. Noaptea de 11/12 aprilie 2026
Înghețul s-a menținut în special în vestul, centrul și nord-vestul țării, precum și în numeroase zone din depresiunile intracarpatice și din aria montană și submontană. Regiunile din sud, sud-est și estul Dobrogei au rămas, în general, mai puțin afectate.
4. Noaptea de 12/13 aprilie 2026
Valul de frig a continuat să afecteze o bună parte din Transilvania, Crișana, Maramureș, vestul și centrul țării, precum și unele areale din Subcarpați și din interiorul Dobrogei. Sudul și sud-estul țării au rămas, în general, în afara celor mai severe temperaturi negative.
5. Noaptea de 21/22 aprilie 2026
După o scurtă ameliorare, un nou episod de temperaturi negative a afectat din nou nordul, centrul, vestul și anumite zone subcarpatice și depresionare. Au fost vizate din nou areale sensibile din Transilvania, Crișana, Maramureș și din zona montană și deluroasă.
6. Noaptea de 22/23 aprilie 2026
Frigul s-a extins din nou asupra unei mari părți din centrul țării, vest, nord-vest, precum și asupra unor zone din Subcarpații Meridionali și de Curbură. În sudul și sud-estul extrem al țării, temperaturile au fost, în general, mai puțin agresive.
7. Noaptea de 26/27 aprilie 2026
Un nou episod de îngheț a afectat Transilvania, Maramureșul, Crișana, părți din Banat, precum și zone importante din Moldova centrală și din regiunea deluroasă și depresionară a țării. Din nou, Lunca Dunării, litoralul și unele areale sudice au fost mai puțin expuse.
8. Noaptea de 30 aprilie/1 mai 2026
La final de aprilie și început de mai, temperaturile negative au continuat să se manifeste în special în centrul țării, în nord, în anumite zone din Moldova, în aria depresionară și în numeroase zone de deal. Acest episod a avut loc foarte târziu din punct de vedere calendaristic, amplificând riscurile pentru speciile aflate în faze avansate de vegetație.
9. Noaptea de 2/3 mai 2026
Chiar și la începutul lunii mai s-au înregistrat din nou temperaturi negative în centrul țării, în zone din Transilvania, Subcarpați, Moldova, precum și local în alte regiuni intracarpatice și deluroase. „Acest ultim episod confirmă caracterul excepțional al primăverii 2026 din punctul de vedere al persistenței riscului de îngheț”, conchide președintele FRULEG, Lucian Florea.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!