NHR Agropartners participă în perioada 20-23 septembrie 2018 la cel mai mare târg agricol din regiunea Moldovei, Agralim 2018, eveniment desfășurat în comuna Leţcani, judeţul Iaşi.
Pentru achiziţia de utilaje agricole, în cadrul târgului din Moldova, NHR are oferte de finanţare atractive începând de la 0% avans şi cu o dobândă foarte mică, dar şi pachete promoţionale valabile doar pe perioada târgului.
În standul expoziţional de aproximativ 300 de metri pătrați, amplasat în apropierea intrării principale, NHR Agropartners expune utilaje agricole specifice fermierilor din zonă, cuprinzând o gamă largă din utilajele pe care compania le comercializează.
De la firma Deutz-Fahr vor fi tractoare pornind de la 88 până la 336 CP, incluzând un model dedicat lucrărilor în vie sau livezi, precum şi combina de cereale C6206 TS cu turbo separator, de 230 CP, echipată cu header de păioase de 5,4 metri, cu posibilitate de prelungire până la 6,3 metri.
Vedeta standului, modelul de tractor Deutz-Fahr 9340 Warrior cu transmisie variabilă continuă, care uşurează munca operatorului şi contribuie la creşterea eficienţei tractoarelor, corelarea turaţiei motorului şi a vitezei făcându-se automat, în funcţie de sarcină, beneficiază de 3 ani sau 3.000 de ore garanţie şi ofertă specială de finanţare începând cu 0% avans şi 1,5% dobândă.
Vor fi expuse şi tractoare Deutz-Fahr Seria 6 care reprezintă cel mai bun mix de tehnologie din clasa sa de putere. Deutz-Fahr a dezvoltat Seria 6 pentru ferme mari, medii sau ferme mici, cu 12 modele variind de la 156 la 226 CP, disponibilă în două variante de platforme, trei tipuri de transmisie (TTV, RCShift, PowerShift), două configuraţii de cabină, cu diferite niveluri de confort, precum şi diverse alte opţiuni. Astfel, Seria 6 permite fermierilor să-şi creeze în mod individual cel mai bun mix de tehnologie în această clasă de tractoare, redefinind conceptul de configurabilitate. Modelul expus din această clasă este Deutz-Fahr 6155 de 156 CP, transmisie PowerShift și cabină MaxiVision 2 cu consolă multifuncţională.
Din Seriile 5G şi 5DS vor fi expuse tractoare utilitare special echipate pentru a face faţă provocăriilor atât în ferme agricole, ferme de animale, ferme mixte, cât şi aplicaţiilor din livezi şi vii.
Toate tractoarele sunt dotate cu motoare Deutz cu emisii poluante reduse şi consum mic de combustibil.
De la producătorul britanic JCB va fi expus modelul de încărcător telescopic 536-60 Agri, care poate ridica 3,6 tone la peste 6 metri înălţime. Este dotat cu diverse accesorii, precum furci şi cupe, pentru a acoperi o gamă cât mai variată de cerinţe. Toate încărcatoarele telescopice beneficiază până pe 30 septembrie 2018 de oferta financiară avantajoasă cu 0% dobândă.
De la producătorul Poettinger vor fi expuse utilaje pentru prelucrat solul: plug cu 6 trupiţe şi grapă cu discuri de 3 metri, respectiv modelele Servo 35S şi Terradisc 3001, ambele mașini beneficiind non-stop de siguranţă împotriva pietrelor şi calitate ridicată a materialelor.
La Agralim 2018, de la firma Sfoggia, NHR Agropartners va aduce semănătoarea pentru plante prăşitoare Sigma 5 pentru porumb şi floarea-soarelui, cu brăzdare cu discuri şi sistem de monitorizare a debitului de boabe pe rând, iar de la producătorul Dondi va fi expus scarificatorul 807 cu acţionare hidraulică şi 3,5 metri lățime de lucru.
Compania IPSO Agricultură participă, în perioada 20-23 septembrie, la târgul Agralim 2018, eveniment ce se desfășoară în comuna Lețcani, la 15 km de orașul Iași, pe platforma expozițională Transagropolis.
Alături de utilajele și echipamentele agricole marca John Deere, Kuhn, Manitou și Bednar FMT, la standul A15 al IPSO Agricultură vor fi prezente și halele metalice marca Frisomat. Fermierii care vor trece pragul companiei pot afla informații importante legate de modalitățile de achiziție a utilajelor, disponibilitatea pieselor de schimb, care sunt soluțiile inteligente pe care IPSO le pune la dispoziția agricultorilor, precum și informații referitoare la construcția halelor metalice Frisomat. Totodată, specialiștii de produs au pregătit sfaturi utile pentru exploatarea eficientă a utilajelor și echipamentelor agricole din fermă.
Discuții cu fermierii în cortul FORUM
La această ediție Agralim, specialiștii IPSO Agricultură îi așteaptă pe fermieri de joi și până sâmbătă (20-22 septembrie 2018) în cortul FORUM al expoziției, situat vizavi de standul IPSO, unde pot avea o discuție aplicată pentru identificarea sistemului de irigat ideal ce se pretează cel mai bine în ferma lor. Un alt subiect care va fi abordat în cadrul prezentării este reprezentat de accesul la soluțiile inteligente pentru gestionarea eficientă a resurselor din fermă. Agricultorii sunt așteptați la prezentarea IPSO Agricultură în cortul FORUM, în intervalul 16:00-17:00 (joi) și 14:00-15:00 (vineri și sâmbătă), tema fiind „Viitorul agriculturii românești: sistemele de irigații și soluțiile inteligente”.
Demonstrații în câmp
Alături de prezentarea sistemelor de irigații și a soluțiilor inteligente din portofoliul companiei, demonstrația cu utilaje în câmp reprezintă o altă noutate pe care IPSO Agricultură le-a pregătit-o vizitatorilor târgului ieșean Agralim. Cei prezenți se vor bucura de explicațiile oferite de specialiștii companiei și vor putea vedea direct în câmp de ce sunt capabile utilajele John Deere și echipamentele Kuhn.
În zona de demonstrații poate fi văzut în acțiune sprayer-ul autopropulsat John Deere R4030, iar pentru pregătirea solului vor face echipă bună tractorul John Deere 9RX și cultivatorul Kuhn Performer 4000.
Premiu pentru vizitatorii Agralim 2018 - John Deere X115R
IPSO Agricultură este sponsor oficial al tombolei ce se va desfășura în cadrul târgului Agralim. Pentru a intra în posesia premiului oferit, fermierii care vor ajunge la târgul din Lețcani – Iași trebuie să completeze un talon de participare. Câștigătorul tombolei va intra în posesia unui tractor de tuns iarba John Deere X115R.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis peste cinci milioane de lei alocație bugetară în vederea despăgubirii proprietarilor micilor gospodării în care a fost depistată pesta porcină africană (PPA), a precizat pentru presa centrală directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă.
Pentru 80 la sută din cele aproximativ 1.300 de gospodării în care s-a identificat PPA, medicii veterinari au finalizat dosarele de despăgubiri, iar pentru o parte din ele s-au efectuat şi plăţi.
„Din cele circa 1.300 de exploataţii private afectate de PPA, s-a finalizat întocmirea a circa 80% din dosare. Din acestea, 40% au fost deja plătite. Autoritatea Naţională a trimis 5,082 milioane de lei alocaţie bugetară pentru sumele prevăzute de aceste dosare şi urmează să vină şi banii pentru exploataţiile comerciale. Cred că cel târziu săptămâna viitoare vom avea şi banii pentru plata unuia dintre dosarele întocmite pentru despăgubirea primei societăţi afectate de PPA”, a menționat șeful DSVSA Tulcea.
În ceea ce privește exploatațiile profesionale, statul va plăti primei firme private din judeţ afectată de PPA – Carniprod –, în primă instanță, 21,6 milioane de lei. Conform precizărilor lui Tuchilă, sumei acesteia i se vor adăuga plăţi pentru pierderile colaterale reprezentate de „carne, preparate, produse şi subproduse din unitatea de procesare şi cheltuielile colaterale reprezentate de logistica şi pregătirea pentru incinerarea cantităţii de carne din unitatea de procesare şi a porcilor din ferme”.
În județul Tulcea, primele focare de PPA au fost depistate la începutul lunii iunie 2018, în gospodăriile private din satele situate la frontiera româno-ucraineană, după ce mistreţii din delta ucraineană au migrat în delta românească. Din iunie până în prezent, virusul a fost confirmat în 13 judeţe din România.
În condițiile în care se dorește susținerea producătorilor autohtoni de miere inclusiv prin programe școlare, procesatorii de materie primă românească se plâng că retailerii încearcă să le impună un discont care ajunge uneori chiar și la 50 de procente din prețul la raft, a declarat vineri, 14 septembrie 2018, Răzvan Coman, directorul fostului Combinat Apicol Băneasa, actual Complex Apicol „Veceslav Harnaj”.
„În momentul în care noi venim doar cu miere românească, una care nu-i amestecată cu altceva, astfel încât să-i putem scădea prețul, (...) hipermarketurile (...) ne cer disconturi extraordinar de mari, unele care nu sunt concurențiale și care ajung chiar și la 45-50 de procente”, a răspuns Coman unei întrebări cu privire la absența aproape totală de pe rafturile marilor magazine ale produselor Asociației Crescătorilor de Albine din România.
În cadrul unei conferințe de presă ocazionată de deschiderea oficială a celei de-a XIX-a ediţii a Târgului Naţional al Mierii, eveniment care se desfăşoară pe Platforma apicolă Băneasa în perioada 14-16 septembrie 2018, șeful combinatului apicol a explicat cum anume își permit unii furnizori să livreze „miere” la 8,5 lei kilogramul, iar la raft aceasta să se vândă cu doar 9 lei (disconturi și alte taxe incluse).
„Un borcan de 900 ml înseamnă un kilogram de miere. Imaginați-vă prețul unui kilogram de miere la en-gros de 8,5 lei. Găsiți acum în magazine, la raft, de vreun an de zile încoace, produs la 9 lei kilogramul. Cum poate fi aceea miere? Cu TVA cu tot și cu discont?”, se întreabă retoric Răzvan Coman. „Imaginați-vă că avem transport de probe, pentru a le face analizele să vedem dacă sunt bune. Apoi, analizele interne, uzinale, efectuate la un laborator acreditat. Mergem mai departe, pentru că, în România, nu există laboratoare care să ne facă analize pe modificat genetic, pe o gamă întreagă de pesticide, ca să nu mai vorbesc de neonicotinoide. După, mierea fiind bună, intră în procesul de achiziție și se transportă către procesator. Produsul se filtrează primar, pentru a scoate din ea diverse impurități. Urmează îmbutelierea, etichetarea, transportul către distribuitor și distribuitorul. Cum ne putem explica că un borcan de 900 ml cu miere pe care l-am achiziționat cu 8,5 lei să zicem, să-l punem la vânzare cu 9 lei? Vă spun eu cum: - iau kilogramul de miere și mai cumpăr încă cinci kilograme de miere din China, care sosește la jumătate de preț, chiar și mai jos, le amestec în proporție 10-20 la sută miere din România, iar restul din China și, astfel, pot pune la raft cu 9 lei. (...) În afară de faptul că mințim consumatorul, situația în sine mai are o implicare majoră, și anume va duce, dacă nu va fi reglementată, la stoparea producției autohtone de miere sau diminuarea ei extraordinară. Și asta, pentru că-l sufocă pe producător”, a mai precizat oficialul Complexului Apicol „Veceslav Harnaj”.
Ne învârtim în jurul cozii cu modificarea Legii 383/2013
Modificarea Legii Apiculturii nr. 383/2013, prin proiectul de act normativ PL-x nr. 221/2017, se află încă în discuție la Camera Deputaților, una dintre principalele reglementări fiind și aceea potrivit căreia producătorii, procesatorii și comercianții au obligația de a afișa vizibil pe etichetă țara de origine pentru mierea de albine și țara de origine sau locul de proveniență pentru produsele apicole.
De asemenea, se are în vedere obligația producătorilor, procesatorilor și comercianților de a afișa vizibil pe etichetă țara de origine și procentul de participare la amestec pentru mierea, produsele apicole și amestecurile acestora din comunitatea europeană și/sau țări terțe, respectiv amestec de miere provenită din Uniunea Europeană, amestec de miere provenită din afara UE, amestec de miere provenită din UE și din afara UE.
Conform spuselor șefului Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, situația din rețelele de retail, cu „miere” ieftină la raft, se întâmplă și din cauza slabei informări a clientului privind proporția amestecului de materie primă. În prezent, pe fondul amendării PL-x nr. 221/2017, producătorii români de miere nu pot cere împiedicarea cupajării, proces care permite comercializarea uneori a unor produse de calitate îndoielnică la raft (cel puțin în ceea ce privește „mierea” amestecată), ci măcar etichetarea corespunzătoare, astfel încât clientul final să aleagă în cunoștință de cauză.
„Legat de această cupajare, vreau să-i informez pe apicultori și pe consumatori că există astăzi în dezbatere, în Parlamentul României, Legea Apiculturii, în care noi am solicitat să nu se mai facă această cupajare. Cum însă nu este posibil să nu se mai facă cupajare pentru că Directiva Europeană 2001 permite astăzi acest amestec – miere UE cu non-UE sau amestec non-UE – am solicitat măcar să existe obligativitatea de a trece pe etichetă proveniența mierii și procentul de participare în acest amestec, încât consumatorul să poate alege ce dorește să consume. Astăzi, consumatorul nu știe ce consumă pentru că pe etichetă nu sunt trecute țările de origine și nici procentul de participare la acest amestec”, a afirmat Fetea, vineri, 14 septembrie 2018, în deschiderea Târgului Național al Mierii, ediția de toamnă. „Am participat la acea discuție. A fost prima ședință a Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților aferentă acestei sesiuni parlamentare. Problema este că nu au fost încă lucrurile lămurite, legate de a trece procentul de participare în amestec. Deputații au fost de acord și am văzut că și forma care a ieșit de la Senat a fost una favorabilă pentru apicultură, să treacă acest procent. Directiva 2001 nu prevede așa ceva. (...) Eu cred că va ieși sub forma pe care o dorim noi, dar că va mai trebui să ne întâlnim de vreo două-trei ori”.
Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend la cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii, care se desfăşoară pe Platforma apicolă Băneasa
Potrivit Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), ediţia de toamnă a târgului reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi este deja un eveniment tradiţional care se bucură de o foarte bună participare, atât din partea consumatorilor de produse apicole, cât şi din partea apicultorilor, ca participanţi sau expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole.
La actuala ediţie participă 123 de producători, deşi solicitările de participare au fost mult mai mari, iar organizatorii iau în calcul extinderea acestei suprafeţe pentru viitoarele târguri.
„Ne gândim să extindem această suprafaţă, având în vedere interesul bucureştenilor pentru acest eveniment. Aşteptăm bucureştenii an de an cu produse proaspete şi la preţuri accesibile, dar mai ales cu produse româneşti, pentru că în marile lanţuri de magazine, la raft, nu mai găsim miere curată, ci doar miere amestec din UE sau ţări non-UE. Cred că ACA, prin procesatorul nostru, Combinatul Apicol, este singura care nu importă şi nu procesează decât miere românească. Tot ceea ce este expus la standuri provine de la apicultori care au venit cu buletin de analiză, produsele lor sunt certificate şi vin cu buletin de analiza. Din acest punct de vedere, nu va fi niciun risc”, a adăugat Ioan Fetea.
Potrivit datelor ACA, în ultimii doi-trei ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 500-600 de grame pe locuitor pe an, însă de trei-patru ori mai puţin comparativ cu 1,5 kilograme de miere consumate în Olanda şi Belgia sau cele două kilograme în Germania şi chiar trei kilograme în ţările nordice.
La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membri ACA, având un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Producţia totală de miere din acest an se ridică la 17.000 - 18.000 de tone, fiind uşor mai bună decât cea de anul trecut. Mierea de salcâm este cea care a salvat sectorul în 2018, a spus același preşedinte al ACA.
„Anul 2018 este un an mai bun decât 2017. Dacă în 2017 producţia de floarea-soarelui a salvat sectorul într-o mare măsură, în 2018 ne-a salvat salcâmul, care a dat producţii deosebite, de calitate, pentru că floarea-soarelui, care acoperă 40% din producţia de miere, nu a asigurat nici 20% anul acesta, pentru că nu a durat culesul decât cinci-șapte zile anul acesta”, a conchis Fetea.
Joi, 13 septembrie 2018, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat „Punctul Frăției Neamului Românesc”, un obiectiv ridicat de silvicultori în comuna Gura Teghii din județul Buzău, la punctul de întâlnire al celor trei mari provincii românești, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1918.
La eveniment au participat Ilie Covrig, secretar de stat pentru Păduri în Ministerul Apelor și Pădurilor, Ciprian Dragoș Pahonțu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, directorii direcțiilor silvice Buzău, Covasna și Vrancea, reprezentanți ai prefecturilor, consiliilor județene și ai autorităților locale din județele Buzău, Covasna și Vrancea, silvicultori, reprezentanți ai mediului academic și membri ai comunităților locale.
„Punctul Frăției Neamului Românesc” este un observator – refugiu construit din lemn, cu înălțimea de opt metri, ce oferă vizitatorilor o panoramă asupra celor trei provincii istorice locuite de români, Transilvania, Țara Românească și Moldova, în punctul de confluență a acestora, locul fiind ales simbolic, pentru a marca 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat.
În jurul obiectivului sunt amenajate panouri în care sunt prezentate personalitățile ce au contribuit la Unirea tuturor provinciilor românești, precum și personalități ale culturii și științei din Transilvania, Moldova și Țara Românească.
Obiectivul este deschis permanent turiștilor, pentru accesul la observator fiind amenajate și marcate trei trasee turistice, dinspre județele Buzău, Vrancea și Covasna.
Sub egida Ministerului Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente, de-a lungul acestui an. Astfel, silvicultori din România și Republica Moldova au plantat în aprilie, pe ambele maluri ale Prutului, „Pădurea Centenar”, pentru a marca o sută de ani de la decizia Sfatului Țării de la Chișinău de unire a Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. De asemenea, la începutul acestei luni, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat Expoziția Jubiliară „100 de ani de silvicultură în România”, găzduită de Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada”, în care este prezentată, interactiv, în mai multe secțiuni, activitatea silvicultorilor de la Marea Unire din 1918 până în prezent.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.
Joi, 13 septembrie 2018, Executivul de la București a adoptat Ordonanța de Urgență privind acordarea unei măsuri de protecție socială persoanelor concediate din cadrul societăților din sectorul suin a căror activitate a fost afectată de virusul pestei porcine africane, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
„Guvernul a decis, astăzi, printr-o OUG, acordarea unor compensaţii tuturor salariaţilor din sectorul crescătorilor de suine afectaţi de concedierile colective pentru motive neimputabile acestora. Angajaţii care vor rămâne fără locuri de muncă vor beneficia în completarea indemnizaţiei de şomaj de compensaţii neimpozabile de 500 de lei, ce se vor acorda lunar pentru o perioadă de maximum şase luni, începând cu data încetării contractului individual de muncă”, a precizat reprezentantul Guvernului condus de Viorica Dăncilă.
Acesta a adăugat că actul normativ aprobat stabileşte condiţiile minime pentru acordarea de compensaţii, printre care se numără cea conform căreia angajatul trebuie să aibă o vechime de şase luni la acelaşi angajator.
„Este un principiu din legislaţie respectat în toate situaţiile în care sunt reglementate măsuri de protecţie socială, iar această măsură are ca scop evitarea eventualelor solicitări abuzive de plată a acestor drepturi”, a mai arătat Nelu Barbu.
El a precizat că plata compensaţiilor va fi asigurată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va gestiona şi soluţiona cererile de acordare a acestora.
OUG privind acordarea unei măsuri de protecție socială persoanelor concediate din cadrul societăților din sectorul suin a căror activitate a fost afectată de virusul PPA a fost adoptată la propunerea Ministerului Muncii.
Potrivit anunțului făcut de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) în a doua decadă a lunii iulie a.c., aproximativ 200 din cei aproape 500 de angajaţi ai societăţii Carniprod SA urmau să rămână fără locuri de muncă.
Voci autorizate din cadrul conducerii AJOFM Tulcea precizau la acea dată pentru presa centrală că managerii societăţii comerciale transmiseseră încă de la începutul lunii iulie 2018 agenției o adresă în care se menţiona numărul persoanelor care aveau să fie afectate de concediere colectivă.
La rândul său, AJOFM a solicitat printr-o adresă conducerii societăţii private să menţioneze când s-ar putea trece la măsurile de preconcediere.
Cei din AJOFM au mai precizat că toate persoanele care urmau să rămână fără locuri de muncă în urma deciziei societăţii private afectate de pesta porcină africană aveau să fie luate în evidenţa instituţiei şi să fie reîncadrate în muncă, fie recalificate într-o meserie, pentru a putea fi angajate.
În plus față de sumele alocate deja de Comisia Europeană (CE) pe „partea de ajutor sanitar-veterinar”, aspect prezentat la finele discuțiilor avute joi, 13 septembrie 2018, cu premierul României, Viorica Dăncilă, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Europeană, Phil Hogan, a precizat că are în vedere programul de dezvoltare rurală ca unealtă de sprijin a crescătorilor români de porci pe speța efectelor negative ale pestei porcine africane (PPA).
Totodată, acesta a menționat că lucrează îndeaproape cu autorităţile de la București pentru a face faţă situaţiei dificile în care se află România din cauza PPA, în condiţiile în care 75% din porcii crescuţi în gospodării în Uniunea Europeană sunt în România.
„În ceea ce privește subiectele care vizează pesta porcină africană, practicile comerciale neloiale, reforma PAC şi situaţia bugetară, le-am discutat deja cu domnul ministru al Agriculturii şi cu premierul României. Pe pesta porcină africană, lucrăm îndeaproape pe această problematică dificilă - 75% din porcii crescuţi în gospodării în Uniunea Europeană sunt în România, aşa că noi ne intensificăm eforturile (...) pentru a vedea ce putem face mai mult pe partea de supraveghere veterinară, depistare şi control. Domnul ministru (ministrul Agriculturii, Petre Daea, n.r.) m-a informat recent despre intenţia de a obţine asistenţă de la Comisia Europeană pentru a-i ajuta financiar pe fermieri să facă faţă acestei situaţii foarte dificile, dacă trebuie să stopeze producţia din cauza implementării programului PPA. Am discutat astăzi despre tipul de informații pe care trebuie să mi le furnizeze, dar și despre posibile soluții disponibile prin intermediul programului de dezvoltare rurală, prin care să deblocăm ceva sprijin financiar pentru fermierii noștri și care să fie și eficiente. Cel mai important este să punem capăt răspândirii acestei boli”, a spus Hogan într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Comisarul a precizat totodată că cele 800 de focare de pestă detectate în România reprezintă un indicator al rezultatului de detectare a bolii.
„Sigur este o cifră mare de focare de boală într-o perioadă scurtă, dar vom continua să-l susţinem pe ministru, să-i susținem şi pe fermierii noștri din România în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, serviciile veterinare, cercetarea şi vom încerca să oferim şi un vaccin care să funcţioneze în viitor. Avem 10 milioane de euro alocaţi în 2019 pentru cercetare la nivelul UE. Dar, pe termen scurt, trebuie să ajutăm la stoparea răspândirii bolii în România, pentru că are impact şi asupra ţărilor învecinate, asupra comerţului în UE cu carnea de porc, şi să-i susţinem pe fermieri să facă faţă măsurilor de biosecuritate suplimentare care au fost introduse cu ajutorul CE şi al guvernului român”, a mai menționat Hogan.
Întrebat de jurnaliști în cadrul unei conferințe de presă cum consideră că poate fi stopată răspândirea PPA, în condiţiile în care s-au descoperit mai multe ferme clandestine de creştere a porcilor pe raza județului Călărași, şeful de la Agricultură, Petre Daea, a precizat, la rândul său, că „regulile trebuie respectate de toţi, iar acolo unde nu se respectă regula, trebuie să intervină legea”.
„Din nefericire, apar şi aceste situaţii. Tocmai de aceea, activitatea trebuie intensificată şi ţinerea sub control presupune şi acest lucru, de cunoaștere, de cartografiere a fiecărei ferme şi să înţelegem toţi (...) că regulile trebuie respectate de către toţi, iar acolo unde nu se respectă regula, trebuie să intervină legea. (...) Respectarea legii sanitar-veterinare, respectarea condiţiilor de creştere a animalelor este foarte importantă. (...) Vreau să-l asigur pe domnul comisar că vom merge pe acelaşi drum al încrederii în puterile noastre şi în posibilităţile pe care le avem pentru a stopa acest fenomen extrem de grav care, din nefericire, s-a internaţionalizat. Azi suntem într-un mănunchi, din nefericire, mai mare de ţări care trebuie să lupte în comun şi să găsească soluţia (...) în cercetare. Noi, aici, în România, ne-am hotărât să facem un centru de cercetare pentru pesta porcină africană. Am discutat cu colegii din jurul nostru, am discutat cu prietenul nostru, ministrul (n.r. Agriculturii) din Bulgaria, care este de acord să realizăm împreună ceea ce ne trebuie în viitor, pentru că cercetarea trebuie să ajungă la izvorul acestei boli şi să găsească soluţii, în aşa fel încât costurile să fie reduse, iar reuşita să fie pe deplin”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
De asemenea, în încheierea alocuțiunii sale, chestionat dacă Executivul de la București va interzice creşterea porcilor în gospodării pentru a evita răspândirea PPA din România, ministrul Agriculturii a răspuns: „Sigur că nu interzicem creşterea porcului, Doamne-ferește, dar creşterea se va face în condiţii sanitare pe care trebuie să le respectăm cu toţii, în condiţii de biosecuritate ridicată, în așa fel încât să ne protejăm de această molimă şi de altele”.
Peste 232.000 de porci infestați cu PPA au fost eliminați (ANSVSA)
În aceeași zi, Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunța că pesta porcină africană evoluează în 207 localităţi din 12 judeţe, cu un număr total de 898 de focare (dintre care, 13 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând unei ferme şi unul într-o exploataţie comercială de tip A) şi 57 de cazuri la mistreţi.
În total, au fost eliminaţi 232.722 de porci afectaţi de boală, de la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.
În zona de N-V a României, boala evoluează în trei judeţe, Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, prezenţa virusului fiind confirmată în 13 localităţi. Au fost ucişi 1.375 de porci domestici şi au fost afectaţi 15 porci mistreţi. În judeţul Satu-Mare, sunt 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi, judeţul Bihor - 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ şi în judeţul Sălaj - 4 cazuri la mistreţi.
În zona de S-E a României, boala a fost confirmată în 194 de localităţi, din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi, Ilfov, Buzău şi Giurgiu. Au fost ucişi 54.296 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 11 exploataţii comerciale de mare capacitate, o exploataţie comercială de tip A şi în abatorul aparţinând unei ferme, au fost ucişi 178.426 de porci. Au fost afectaţi 42 de mistreţi. Cele mai multe focare în gospodării, 551, se înregistrează în judeţul Tulcea, unde mai sunt un focar într-o exploataţie comercială de tip A, 5 focare în exploataţii comerciale industriale, un focar într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale şi 34 de cazuri la mistreţi. În judeţul Brăila, sunt 60 de focare în gospodăriile populaţiei şi 6 în exploataţii comerciale, în judeţul Constanţa - 67 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, în judeţul Ialomiţa - 111 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi, în judeţul Galaţi - 9 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, în judeţul Ilfov - 7 focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Călăraşi - 41 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţ, în judeţul Buzău - 3 focare în gospodăriile populaţiei, iar în judeţul Giurgiu - un focar în gospodăriile populaţiei.
În data de 13 august 2018, au fost stinse primele focare de PPA, diagnosticate de la începutul lunii ianuarie a acestui an, în patru gospodării din comuna Micula, iar în data de 24 august a fost stins un focar în localitatea Sărăuad, toate, din judeţul Satu-Mare.
TSA 230 este o motounealtă destinată constructorilor, una care are marele avantaj al manevrabilității în utilizare, la o greutate foarte mică, anunță Stihl printr-un comunicat de presă.
Compania citată a implementat în premieră la nivel mondial tehnologia cordless, cu acumulator, pe motodebitatorul amintit , pe care l-a lansat recent și pe piața din România.
Faptul că obține aceeași putere ca un utilaj cu alimentare cu benzină se datorează tehnologiei cu acumulator lithium-ion dezvoltată special de Stihl pentru unelte cu anduranță mare. Spre deosbire de un motodebitator clasic, cu motor pe benzină, care are între 9 și 13 kg, greutatea unui TSA este de 3,9 kg. Utilajul are posibilitatea de a fi racordat la o sursă de apă pentru debitarea umedă, discul de tăiere fiind setat la 230 mm.
Din punctul de vedere al autonomiei, cel mai puternic acumulator poate duce până la 95 de minute de lucru pe un TSA 230. Pe lângă acest utilaj, compania a mai dezvoltat patru modele destinate constructorilor, însă cu motoare pe benzină.
Gamele de unelte Stihl destinate construcțiilor au fost întotdeauna guvernate de înaltă tehnologie și inovații unice pe piață. Este și cazul utilajului GS 461 care combină manevrabilitatea unui motoferăstrău cu forța unui motodebitator. Practic, cu acest superutilaj pot fi tăiați pereții de beton sau cărămidă printr-o simplă străpungere, efectul fiind o tăiere aproape „chirurgicală” a suprafeței.
EU agriculture Commissioner, Phil Hogan signed today in Romania a European Investment Fund (EIF) financing agreement that will channel over €150 million, including €87.8 million from the EU budget, to Romanian farmers via four Romanian banks.
In a ceremony in Bucharest with Romanian agriculture Minister, Petre Daea and EIF Secretary General, Maria Leander, Commissioner Hogan said: „Financial instruments and access to credit for farmers has been a key priority for me as Commissioner for agriculture. Access to credit is essential for farmers to modernise and develop their agri-businesses. By investing to make their farms more competitive and more efficient, our farmers can improve their business prospects as well as reducing their climate and environmental impact. I commend the EIF for implementing this mandate, and I look forward to seeing how Romanian farmers and rural entrepreneurs make the most of this finance”.
Managed by the EIF under the Romanian rural development programme, this risk-sharing loan instrument is a very useful and long awaited instrument by farmers, processors and entrepreneurs from rural areas. Especially in Romania, risks linked to agricultural activities are high and have a big influence on interest rate levels and collaterals required for a loan.
It is expected to reach over 1,300 local farmers and rural entrepreneurs who will be able to invest in their agricultural activities, processing and marketing of agricultural products and diversification of their non-agricultural activities as well.
A X-a ediție a Târgului pentru Fermieri AGRALIM își deschide porțile pe 20 septembrie, anunță organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.
Târgul pentru fermieri AGRALIM - cel mai important eveniment agricol din Regiunea de Nord - Est se va desfășura în perioada 20 - 23 septembrie la Centrul Expozițional Transagropolis, Lețcani, Iași (DE 583).
„În fiecare an, venim cu soluții noi pentru agricultură, soluții pentru fermieri. Practic, la Iași, spațiul Transagropolis va fi ca o arenă, ca un spectacol de utilaje agrare unde sunt invitați specialiști, reprezentanți ai autorităților locale și naționale. Putem spune că este o reprezentație pentru agricultură. În toate edițiile, am obișnuit fermierii cu un program de patru zile în care avem atât parte de expoziții, de demonstrații, expunere și parade de animale, cât și parte de conferințe foarte interesante. Practic, este un mix închegat care atrage foarte multă lume. Avem foarte mulți fermieri, mari și mici, care sunt implicați direct în Târg și lucrăm cu specialiști din toate sectoarele din agricultură”, a declarat Florin Mindirigiu, director general Abplus events și director al evenimentului AGRALIM.
Peste 200 de companii și-au anunțat prezența la AGRALIM
De 10 ani, Târgul AGRALIM este locul de întâlnire a companiilor din sectorul agricol. An de an, la sfârșitul lui septembrie, pe o platformă expozițională de peste 10 ha, furnizori de tehnică și echipamente agrare, inputuri, silozuri, echipamente pentru ferme vegetale și zootehnice, soluții de finanțare și creditare își prezintă oferta fermierilor și specialiștilor din sectorul agrar din Regiunea de Nord – Est.
În acest an, peste 200 de companii din țară și din străinătate și-au anunțat prezența la eveniment.
10.000 de euro este valoarea premiilor oferite vizitatorilor AGRALIM din acest an, de către IPSO Agricultură, în calitate de susținător principal, și de CRONOS CONSULTING, ALLIANZ TIRIAC, NEXXON, BIO ATLANTIS, GROUPAMA și LUMIRI AGRO, în calitate de susținători. Premiile vor fi oferite zilnic.
Evenimentele de deschidere ale Târgului AGRALIM vor începe joi, 20 septembrie, ora 12.00
În deschiderea târgului, va avea loc un spectacol memorabil de muzică populară și tradiții, susținut de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor”, sub bagheta maestrului dirijor violonist Ciprian Potoroacă.
Deschiderea oficială va avea loc la ora 13.30 și va fi urmată de lucrările Forumului Agricol pe tema „Rolul regiunii Nord-Est în dinamica agricolă a României”. Printre marii fermieri invitați care și-au anunțat deja prezența la eveniment, îi menționăm pe: Ing. Laurentiu Baciu, Președinte LAPAR; Dr. Ing. Dimitrie Muscă, Director General Combinatul Agroindustrial Curtici – Arad; Ing. Vasile Lungu, Director General Domeniile Lungu, Iași; Emil Dumitru, Președinte Federatia PROAGRO; Ing. Gheorghe Albu, Director General SC Nostalgic SRL, Constanţa; Dr. Ing. Nicu Zaharia, Administrator Grup Șerban SA, Bacău; Ing. Iulian Iancu, Preşedinte CA S.A. Libertatea, comuna Fulga, Prahova; Ing. Viorel Stan, Director General Prest Serv Sculeni, Iași; Ing. Vasile Balcan, Director General Marsat SA, Neamț.
În cadrul Forumului Agricol, vor fi abordate toate sectoarele de interes: cultură mare, horticultură și zootehnie. Vor răspunde întrebărilor reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, APIA și AFIR.
Vineri este Ziua Fermelor Zootehnice la AGRALIM
Ziua de vineri la AGRALIM este dedicată fermelor zootehnice și specialiștilor din sectorul zootehnic din regiune. Începând cu ora 12.00, aceștia vor putea discuta în cadrul Întâlnirii anuale a Fermierilor din Regiunea de Nord - Est, despre factorii de succes din zootehnie și despre dificultățile în creșterea animalelor de rasă. Vor veni cu soluții și răspunsuri oficialități din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ANARZ, APIA și AFIR, precum și mari fermieri, specialiști și reprezentanți ai asociațiilor de profil din sectorul zootehnic.
Tot vineri, 21 septembrie, organizatorii AGRALIM au pregătit un studiu de caz aplicat, „Complex Domeniile Lungu – model de succes în agricultura integrată și industria vinului”.
Începând cu ora 14.30, după finalizarea Întâlnirii crescătorilor de animale de rasă din regiunea de Nord-Est, partenerii, expozanții și vizitatorii sunt invitați la Domeniile Lungu, pentru a vedea „live” un model de succes în agricultura integrată din România.
Timp de patru ore, în intervalul orar 15.00 -19.00, publicul va face turul ghidat al Domeniilor, avându-l ca ghid pe domnul inginer Vasile Lungu, fondatorul grupului, unul dintre cei mai importanți fermieri din regiune, dar și din țară. Vor fi vizitate: Crama Hermeziu și plantațiile de vie, cultura de câmp, ferma de animale și silozurile de depozitare. Evenimentul se va încheia cu o cină tradițională organizată La Domenii.
Fermierii și specialiștii în domeniu se pot înscrie pentru participarea la Studiu de caz folosind linkul: https://goo.gl/forms/lFOLrUgDAYYH7GpV2
Sâmbătă și duminică, sărbătorim micii producători la AGRALIM
Târgul AGRALIM sărbătorește în weekend micii producători. Special pentru ei și pentru publicul larg, vor fi organizate sâmbătă și duminică, mai multe evenimente speciale:
- sâmbătă, 21 septembrie, între orele 12,00 și 14,00, vor fi organizate trei conferințe pe teme de interes pentru producătorii locali: „Accesul fermierilor și procesatorilor agricoli la piață”, „Marketingul produselor agricole” și „Fonduri europene în agricultură”.
Printre invitații care și-au anunțat deja prezența la eveniment, îi menționăm pe Ciprian Vulcănescu, Director Iași Furs SRL, cea mai mare fermă de chinchile din România; Ionel Păsărică, Director Capra Noastră; Paul Gabriel Ioan, Director Fabrica de Fum; Radu Plăvănescu, Director Prisca Bârnovei; Gica Neamțu, Director Pofta Focului. Cu ei se va vorbi despre poveștile lor de succes, dar și despre dificultățile întâmpinate în activitatea lor. Vor veni cu soluții de finanțare și informații despre proiectele pe fonduri europene finanțatori, asiguratori și firme de consultanță în domeniu.
Simultan cu Târgul AGRALIM, va fi organizat, sâmbătă și duminică, Festivalul Micilor Producători, care va reuni producători locali din toată Regiunea de Nord – Est.
Festivalul Micilor Producători contribuie activ la dezvoltarea micilor producători și procesatori agricoli, promovând produsele și valorile românești. În cadrul evenimentului, peste 20 de producători agricoli și-au anunțat deja prezența și vor promova și vinde produse tradiționale și bio: legume, fructe, preparate din carne și lactate, miere, dulcețuri și bunătăți de casă, precum și produse hand made port popular, ceramică și împletituri.
Totodată, zilnic vor fi realizate spectacole de muzică populară și tradiții.
Programul de vizitare a Târgului AGRALIM este: joi, 20 septembrie, 12:00 – 18:00, vineri, 21 septembrie – sâmbătă, 22 septembrie, 9:00 – 18:00, duminică, 23 septembrie, 9:00 – 18:00.
Accesul la Târgul AGRALIM se realizează prin completarea invitației de vizitare online la linkul http://eepurl.com/dEU8H1, valabil până duminică, 16 septembrie. După această dată, accesul se realizează pe baza biletului achiziționat de la casă, în valoare de 8 lei/persoană sau 15 lei/familie (doi adulți și minimum un copil) sau a invitației de vizitare primite de la parteneri sau organizator.
Informații suplimentare despre evenimentele AGRALIM 2018 se pot obține la telefon 0755 227 587 sau pe e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Târgul pentru Fermieri AGRALIM este organizat de Abplus events, în colaborare cu Clusterul AGROFERMA.
Ferme partenere: Domeniile Lungu, Grup Șerban, TCE 3Brazi.
Sponsor: IPSO Agricultura
Partener în consultanță: Cronos Consulting
Furnizorul Oficial de Logistică: InsideOutside.ro.
Parteneri și susținători media: REVISTA FERMIERULUI (www.revistafermierului.ro), TVR1, Viața Satului, Radio România Iași, VIVA FM, Ziarul de Iași, Agribusinessjob.ro, Agricultura Românească, Lumea Satului, Gazeta de Agricultură, StiriAgricole.ro, AgroBiznes.md și alții.
Oficialitățile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) iau în calcul să transmită Comisiei Europene (CE) o cerere de instituire a unor prime de menţinere şi dezvoltare a micilor exploataţii deţinute de persoane până în 40 de ani, în condițiile în care această categorie de fermieri nu este eligibilă în cadrul măsurilor de instalare a tinerilor fermieri (M 6.1 PNDR).
Nevoia reînnoirii generaţiilor implicate în agricultură şi cea a transferului echitabil al activităţii agricole au fost dezbătute cu ocazia celei de-a treia Conferinţe Regionale dedicate dezbaterii subiectelor privind implementarea eficientă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), desfăşurată la Brăila, în data de 10 septembrie 2018.
„România propune soluţii pentru stabilizarea fermierilor tineri în zonele rurale. În viitor solicităm Comisiei Europene instituirea unor prime de menţinere şi dezvoltare a micilor exploataţii deţinute de persoane până în 40 de ani. În acest moment, această categorie de fermieri nu este eligibilă în cadrul măsurilor de instalare a tinerilor fermieri (M 6.1 PNDR) şi consider că acesta este un motiv de discriminare şi descurajare tocmai a celor care au început cu greu şi au luptat pentru a-şi menţine viabile exploataţiile, chiar dacă nu au dimensiunile foarte mari. Abordarea LEADER şi utilizarea grupului de acţiune locală reprezintă o soluţie foarte bună pentru o distribuţie teritorială echilibrată a fondurilor de dezvoltare dedicate în mod special tinerilor şi fermelor mici şi mijlocii”, a declarat secretarul de stat în cadrul MADR, Alexandru Potor, cu ocazia reuniunii.
La rândul său, directorul general adjunct al AFIR, Daniel-Eugeniu Crunţeanu, a precizat că proiectele finanţate cu fonduri europene prin PNDR 2020 la nivelul Regiunii de dezvoltare 2 Sud-Est Constanţa au permis angajarea a peste 570 de oameni în noi locuri de muncă, susţinerea financiară pentru instalarea a 1.640 de tineri fermieri, precum şi finanţarea a 1.200 de antreprenori care dezvoltă investiţii neagricole în mediul rural.
„Impactul fondurilor europene în dezvoltarea durabilă a mediului rural este evident şi prin contractarea proiectelor prin care sunt în curs de realizare peste 470 de kilometri de drumuri comunale, peste 220 de kilometri de reţele de canalizare şi de alimentare cu apă, precum şi 21 de grădiniţe şi 4 creşe şi unităţi after school. Avem în acest moment câteva linii de finanţare pe care fermierii sau producătorii agricoli le pot încă accesa. Mă refer la submăsura 4.1 care oferă sprijin substanţial pentru exploataţiile agricole atât pentru cele vegetale, cât şi pentru fermele de familie, submăsura 6.3 dedicată fermelor mici, dar şi submăsura 4.2 - procesarea produselor agricole”, a afirmat Daniel Crunţeanu.
La evenimentul de la Brăila au mai participat directorul general adjunct al DGDR- AM PNDR Carmen Boteanu, reprezentanţi ai APIA, preşedintele-director general al FGCR, Alina Mihaela Toma, directorul general al FNGCIMM, Alexandru Petrescu, şi alţii.
În regiunea de dezvoltare Sud-Est, doar 17.830 dintre fermieri au vârsta până în 40 ani, iar din totalul de 112.096 cereri unice de plată înregistrate la APIA, mai mult de 51.738 au fost depuse de fermieri cu vârsta de peste 60 de ani.
Fenomenele meteo extreme din vara anului în curs au generat costuri pe măsură, au anunțat reprezentanți ai unei mari companii de asigurări-reasigurări din România, aceștia adăugând totodată că daune majore se înregistrează, cum era de așteptat, în domeniul agricol.
Conform datelor colectate și agregate de Gothaer Asigurări-Reasigurări, cea mai mare daună plătită pe segmentul non-auto în perioada ianuarie - august 2018 a fost în valoare de 36.444 lei și reprezintă... despăgubirea pentru acoperișul decopertat al unei ferme!
În plus, valoarea daunelor agricole avizate de firma citată anterior, până la finalul lunii august a.c., este de aproape 16 milioane de lei.
„Riscurile care au produs cele mai multe daune pe segmentul asigurărilor agricole au fost grindina şi ploaia torenţială, culturile cele mai afectate fiind cele de rapiță. În ceea ce privește repartizarea regională a pagubelor, majoritatea acestora au avut loc în județul Dolj, urmat de Constanța”, au explicat cei de la compania de asigurări-reasigurări.
O analiză internă a Gothaer relevă faptul că o singură zi de ploaie torențială a afectat în această vară aproximativ 3.300 ha de culturi agricole asigurate, provocând daune în valoare de peste un milion de lei. Firma amintită a despăgubit deja peste 3,3 milioane de lei pentru daunele produse doar în acest sezon pe segmentul asigurărilor agricole.
În ceea ce privește numărul dosarelor de daună avizate pe segmentul agricol în perioada ianuarie – august 2018, acesta este în creștere cu 28% față de aceeași perioadă a anului precedent. Lunile în care s-au înregistrat cele mai multe avizări au fost iunie, urmată de iulie, iar durata medie de plată s-a păstrat la maximum patru zile (de la data depunerii ultimului document, până la data plății).
Iată însă că fenomenele meteo produc daune și pe alte segmente de asigurare. În lunile iunie și iulie, la Gothaer Asigurări Reasigurări au fost înregistrate 40% din dosarele de daună din 2018 pe alte forme de asigurări decât cele agricole ca urmare a unor fenomene meteorologice. În 30% dintre cazuri, ploile torențiale au fost cele care au provocat cele mai multe daune.
Segmentele de asigurare în care se încadrează daunele menționate sunt asigurările pentru proprietăți, cele pentru IMM – întreprinderi mici și mijlocii și cele pentru utilaje tehnologice neînmatriculate (UTN). Printre riscurile produse, care au dus la deschiderea de dosare de daună, se află ploaia torențială, inundația, dar și grindina și furtunile cu fenomenele aferente lor.
Numărul total de dosare de daună plătite de Gothaer pe segmentele menționate în perioada ianuarie – august 2018 este de 136, valoarea totală a daunelor achitate fiind de 231.369 de lei.
„Nu este un an ușor din punctul de vedere al daunelor. Ne confruntăm cu urmări ale unor fenomene meteo extreme pe care nu le putem anticipa. Din fericire pentru Gothaer, am investit mult timp și multe resurse în optimizarea proceselor, tocmai pentru ca, în astfel de situații, să putem interveni rapid și să fim imediat lângă clienții noștri atunci când au daune. Așa se face că 94% dintre dosarele de daună non-auto înregistrate în 2018 sunt deja plătite, iar pentru aceste cazuri durata medie de soluționare de la data avizării evenimentului până la momentul plății a fost de 37 de zile”, a explicat Alin Enescu, șef departament Daune al firmei citate.
Nici autovehiculele asigurate nu au scăpat neafectate de fenomenele meteo manifestate în această vară. Grindina a fost principalul element care a produs daune, dar și furtunile care au dus la ruperea arborilor și căderea acestora pe autovehicule. Reparația unui autovehicul avariat de grindină a costat, în medie, 4.000 de lei.
În ciuda efectelor vremii nefavorabile asupra dezvoltării culturilor agricole în sezonul 2017-2018, fermierii cărășeni au reușit să obţinută recolte destul de bune la finalul campaniei de vară, a anunțat ing. Pavel Nefir, directorul-adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Caraş-Severin.
Mai exact, producătorii agricoli din Caraș-Severin au reușit să obțină la grâu un randament de peste 4.500 kg la hectar, în timp ce la orz şi la triticale, producția la hectar a fost de aproape 4.000 kg.
Conform afirmațiilor lui Nefir, citat de agenția națională de presă, campania de vară din acest an a durat peste 60 de zile, dublu faţă de anul trecut.
„Cu toate că lucrez de foarte mulţi ani în domeniu, aceasta a fost cea mai lungă campanie de vară pe care am trăit-o până acum, pentru că a durat 63 de zile, de la 11 iunie, până la 13 august, ceea ce înseamnă foarte mult pentru recoltatul culturilor de vară. Ca să facem o comparaţie, trebuie să spunem că, anul trecut, această campanie a ţinut doar 35 de zile. Capacitatea zilnică de recoltare a judeţului Caraş-Severin, ţinând cont de numărul de combine existente, de norma de lucru a unei asemenea combine, este de 2.575 de hectare. Dacă vremea ar fi fost favorabilă, recoltatul ar fi durat 11 - 12 zile. Prin urmare, cauza prelungirii recoltării nu a constituit-o lipsa unei dotări tehnice corespunzătoare, ci reprizele de ploaie care au fost aproape zilnice”, a precizat șeful DAJ Caraș-Severin.
Acesta a mai precizat că întârziindu-se recoltatul la culturile de vară, se ajunge la supracoacere, ceea ce înseamnă, în fapt, pierderi cantitative, dar mai ales calitative.
În ceea ce privește producția de grâu, aici s-au realizat peste 4.500 kg la hectar, iar la orz şi triticale aproape 4.000 kg, în timp ce la rapiţă au fost obținute peste 2.200 kg la hectar.
Din totalul celor 28.000 de hectare de culturi recoltate în această vară, circa 80% din suprafaţă a aparţinut fermelor mari, societăţilor comerciale, iar 20% a aparţinut agricultorilor mici, respectiv, societăţilor individuale.
Într-o declarație publică, Ioan Rus, șeful Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Mureș, a precizat că randamentul la hectarul cu grâu, aferent anului agricol 2017-2018, a fost de 4.972 de kilograme, peste media ultimilor doi ani, în ciuda unei veri ploioase, a anunţat, luni, 10 septembrie 2018, conducerea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Mureş.
Conform șefului instituției citate, producţia totală de grâu se ridică la 143.868 de tone, cantitate recoltată de pe o suprafaţă de 28.936 de hectare.
„În primele 8 luni ale anului 2018 am avut în judeţ şi perioade mai dificile din punct de vedere meteorologic, precipitaţiile căzute începând cu prima decadă a lunii iunie, până în 20 iulie 2018, au afectat parţial nivelul producţiei de cereale, atât cantitativ, cât şi calitativ. Au fost afectate aproximativ 595 ha de culturi în teren arabil, livezi, viță-de-vie, păşuni şi fâneţe, din care suprafaţa de 242,60 ha a fost afectată de spălări şi băltiri din cauza ploilor abundente. Cu toate acestea, recolta totală de cereale păioase a înregistrat creşteri faţă de anul trecut, meritul fiind în primul rând al fermierilor, prin efortul făcut pentru dotarea cu utilaje performante, aplicarea unor tehnologii moderne de cultură. La toate acestea se adaugă şi acordarea la timp a subvenţiilor cuvenite (...) Comparativ cu anul 2017, când s-au recoltat 131.272 de tone de pe 27.292 (4.810 kg/ha), şi cu anul 2016, când de pe o suprafaţă mai mare, de 30.706 de hectare, s-au recoltat 131.947 tone (4.297 kg/ha), producţia din acest an este una foarte bună”, a precizat pentru presa centrală directorul DAJ Mureş, Ioan Rus.
Nu în ultimul rând, acesta a adăugat că, în 2018, s-a obţinut o producţie totală de cereale păioase de 201.596 de tone, faţă de 190.000 de tone, cât s-au obţinut anul trecut.