Citatul ediţei - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

În replică față de cele spuse de președintele Romalimenta și șeful Angst, Sorin Minea, mai exact că țara noastră ar fi considerată „o piață de mâna a doua”, totul în contextul scandalului privind „standardele duble” folosite de producătorii de alimente, bosul Pro Agro, Emil Dumitru, a precizat că nu vrea să fie caustic în contraargumentele sale la afirmațiile lui Minea și speră că procesatorul achiziționează carne de porc de proveniență autohtonă în procesul de fabricație.

În această conjunctură, dacă șeful Romalimenta cumpără carne de porc produsă în fermele românești, entități care respectă condițiile de trasabilitate, siguranță alimentară și calitate în opinia lui Dumitru, atunci apare contradicția în afirmații, iar domnia sa nu mai poate spune că țara noastră mai poate fi considerată ca fiind o piață de mâna a doua.

În altă ordine de idei, Dumitru a mai adăugat că producătorii români din sectorul agroalimentar au parte de o concurență neloială de care ar trebui să scăpe, dacă vor să fie credibili în fața consumatorului.

„Nu vreau să fiu malițios cu domnul Minea (n.r. - Sorin Minea) că îmi este simpatic și este un procesator român, dar România este o țară la mâna a doua și pentru că de foarte multe ori nu a existat un parteneriat (...). Domnul Minea - eu sper că dânsul cumpără carcasă de porc din România! (...). Cert este că dacă cumpără porci din România, țara noastră nu mai este o țară de mâna a doua. Dacă cumpără carcasă de porc din altă parte... , atunci dânsul poate știe mai bine legat de cum este România o țară de mâna a doua.

Eu cred că din punct de vedere al trasabilității și al normelor sanitare-veterinare, producătorii români respectă toate cerințele europene și produsele realizate în fermele noastre și în industria alimentară românească nu sunt cu nimic mai prejos decât alte produse din alte state membre, numai că avem parte de o concurență neloială de care ar trebui să scăpăm, dacă vrem să fim credibili în fața consumatorului, pentru că el este singurul care decide”, a afirmat Emil Dumitru în cadrul conferinței „Agricultura de precizie: tehnologii și inovații”.

Nu demult, bosul Romalimenta și șeful Angst, Sorin Minea, declara pentru Agerpres că „România este considerată o piață de mâna a doua”, în sensul în care este considerată o piață care cumpără produse ieftine.

În plus, el a mai adăugat că acela care trebuie să respingă produsele slabe calitativ este consumatorul.

„Este mult zgomot pentru nimic. Scandalul acesta privind alimentele a fost și acum cinci ani și mie mi se pare ciudată revenirea lui în această perioadă. Comisia Europeană (CE) a dat un răspuns foarte clar: dacă se respectă ceea ce scrie pe etichetă, procesatorul nu este de vină. În cazul în care consumatorul dorește produse ieftine și proaste este alegerea lui, iar producătorul face ceea ce i se cere. Repet, dacă este respectată rețeta nu este de vină producătorul, iar cel care trebuie să respingă produsele slabe calitativ este consumatorul. Dacă nu există pe etichetă lucruri mincinoase, legislația nu este încălcată. România este considerată o piață de mâna a doua, în sensul în care este considerată o piață care cumpără produse ieftine”, afirma șeful Romalimenta.

Problema „standardelor duble” trebuie clarificată

Recent, ministrul Agriculturii din Ungaria, Sandor Fazekas, citat de MTI și Agerpres, preciza că subiectul „standardelor duble” folosite de producătorii de alimente trebuie clarificată.

În plus, maghiarul consideră că se vor înregistra progrese în acest scop dacă şi alte state membre se vor alătura iniţiativei statelor din Grupul Vişegrad, mai exact de a elabora reglementări care să asigure standarde alimentare uniforme în UE.

Totodată, Fazekas a mai precizat că reprezentanți ai celor patru state din Grupul Vişegrad - Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia (V4) - vor discuta la o întâlnire care va avea loc la Varşovia problema companiilor alimentare internaţionale care folosesc ingrediente de calitate inferioară în produsele destinate vânzării în Europa Centrală şi de Est (CEE) faţă de cele folosite pentru producerea bunurilor vândute sub branduri identice în Europa Occidentală.

Ca urmare, grupul V4 ar urma să solicite Comisiei Europene (CE) elaborarea unor reglementări care să sancţioneze companiile pentru deficienţe de calitate, a mai punctat ministrul Agriculturii din Ungaria.

Unele guverne și asociaţii pentru protecţia consumatorilor sunt nemulțumite că anumiți producători de alimente utilizează ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est (CEE), decât în bunurile vândute sub branduri identice în Germania şi Austria.

Practica este permisă în prezent, deoarece UE solicită doar o listă clară de ingrediente pe ambalaj.

Cu toate că produsele alimentare sunt în general mai ieftine în Estul Europei decât în Occident, mulţi cumpărători călătoresc către Vestul Europei pentru a achiziţiona produse de calitate superioară.

Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, a afirmat săptămâna trecută că reglementările comunitare nu conţin dispoziţii conform cărora Uniunea Europeană i-ar putea urmări în justiţie pe producătorii de alimente care distribuie în orice stat membru bunuri de calitate diferită sub acelaşi brand.

Comisarul a sugerat că firmele din domeniul alimentar nu pot fi obligate să-şi adapteze produsele la gustul naţional sau la puterea de cumpărare. În schimb, comisarul i-a încurajat pe consumatori să facă reclamaţii la organizaţiile de protecţie a consumatorilor şi să ceară o calitate uniformă indiferent de ţara în care sunt comercializate produsele.

Producătorii ar putea decide să utilizeze ingrediente diferite în state diferite, dar consumatorii trebuie informaţi cu exactitate, iar compoziţia fiecărui produs trebuie clar indicată şi făcută disponibilă cumpărătorilor, a explicat comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor.

Daea se implică: „Trebuie să fim extrem de atenţi la ce se întâmplă pe piaţă”

Vineri, 24 februarie 2017, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, ministrul Agriculturii, Petre Daea că a fost constituit un colectiv de muncă format din reprezentaţi ai Ministerului, Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în vederea depistării eventualului dublu standard în privinţa calităţii alimentelor produse în Vestul Europei.

„Am început astăzi, am discutat cu colegii de la ANPC, ANSVSA să vedem cum, concret, depistăm, dacă este cazul, situaţia dublului standard. Aici trebuie să fim, pe de o parte, şi echilibraţi în afirmaţii şi extrem de atenţi la ce se întâmplă pe piaţă. Motiv pentru care astăzi, un colectiv de la Ministerul Agriculturii, ANSVSA şi ANPC îşi stabilesc modul de lucru concret pentru a depista dacă există o astfel de situaţie în România. Până atunci ne rezervăm dreptul să ne organizăm, să analizăm şi, în condiţiile în care găsim situaţii în realitate, le vom anunţa”, a conchis Daea.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor din Cehia se plâng de mai mult timp de alimentele de calitate inferioară vândute de marile companii, dar până în prezent nu au avut instrumentele necesare pentru a face ceva deoarece astfel de vânzări sunt legale în UE atâta timp cât pe ambalaje sunt trecute toate ingredientele.

Cea de a doua ediție a conferinței internaționale GLOBALG.A.P. a reunit producători agricoli, furnizori de produse și servicii necesare agriculturii, mediul academic, precum și reprezentanți de seamă ai Ambasadelor și Camerelor de Comerț străine din România.

Conferința s-a bucurat de un real succes, datorat atât prezenței a peste 130 de participanți, cât și a speakerilor care au realizat prezentări de interes depre modul în care pot fi implementate standadele GLOBALG.A.P., costuri și beneficii, dar și cum pot fi ajutați fermierii români pentru a reuși să își impună recoltele pe piața din România și din Europa.

Conferința fost deschisă de organizatorul acesteia, Ionuț Nache, director general INAQ Consulting, care a făcut și un anunț în premieră, și anume că INAQ Consulting a devenit prima companie românească de consultanță, recunoscută ca „FARM ASSURER”, fiind totodată cel mai nou membru GLOBALG.A.P.

Din partea GLOBALG.A.P.  au  participat în calitate de speakeri Andras Fekete, Vicepresident & Chief Integrity Officer, GLOBALG.A.P. și domnul Dr. Kliment Petrov, Expert, Integrity Assessments & Training GLOBALG.A.P.  care au prezentat activitatea internațională a GLOBAL G.A.P. și întregul proces de certificare.

Florin Bercu, director executiv PRO AGRO, a anunțat în cadrul evenimentului că-i va sprijini pe membrii asociației pe care o reprezintă, astfel încât să obțină cerificarea GLOBALG.A.P., aceasta reprezentând încă un pas pentru comercializarea produselor în condiții echitabile pentru producători, dar mai ales pentru consumatori.

„Cu toții ne dorim să consumăm produse proaspete așa cum se întâmplă în toată Europa, iar lanțul scurt de aprovizionare are un rol primordial în acest sens. Încurajăm parteneriatele directe între producători, forme de asociere ale acestora și rețelele comerciale autohtone sau din piața comunitară”, a menționat Florin Bercu. Reprezentantul PRO AGRO a propus și realizarea unui ghid de bune pactici în ceea ce privește publicarea caracteristicilor tehnice și de calitate a produselor agroalimentare, între rețelele comerciale, organizațiile de producători și Federația Națională PRO AGRO.

Adrian Rădulescu, preşedintele Asociației Fermierilor din România şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai problemelor producătorilor agricoli, a prezentat avantajele certificării GLOBALG.A.P. pentru fermierii din România, pentru accesul acestora atât în magazinele marilor lanțuri de retail din România, cât şi din Europa.

Participanții la eveniment au putut afla detaliile motivaționale ale afacerii de succes - Amplus, prezentată de domnul Miroslav Maziarka, Quality and Technical Director Amplus, și care a dezvăluit cum ajută Certificarea GLOBALG.A.P. pe fermierii polonezi să fie unii dintre cei mai mari exportatori de fructe şi legume din Europa.
 
Alți speakeri invitați au prezentat soluții inteligente pentru ușurarea activității producătorilor agricoli. Adrian Bălăoi, director general AB Frigo Consult, a prezentat cele mai noi metode de economie a energie electrice şi de maximizare a profitului prin întreţinerea corectă a instalaţiilor frigorifice, iar Sebastien Record, reprezentant GEOSYS, a discutat despre  modul în care ne poate ajuta tehnologia pentru a ne apropia de natură şi pentru a putea optimiza input-urile. În acest sens a fost prezentată audienței aplicația variabilă de îngrășământ și cum se pot gestiona în mod integrat, pe baza imaginilor din satelit, stadiile de vegetație și de sănătate a culturilor.

Loredana Voicu-Gîdea, Business Developer Professional Training, a prezentat programul de training Black Sea Agribusiness Exécutive care cuprinde atât componentă de administrare a afacerii, cât și componentă pentru detaliile tehnice ale afacerii.

Participanţii la conferință au aflat din partea reprezentantului LIDL, Alexandru Mag, Manager Achiziţii Legume&Fructe, care sunt cerinţele acestui retailer privind calitatea legumelor şi fructelor achiziţionate și decizia LIDL ca, începând cu 1 septembrie 2017, să fie acceptaţi doar furnizorii certificaţi GLOBALG.A.P.

„Conferința GLOBALG.A.P. a devenit o tradiție în România și ne mândrim să aducem în fiecare an noutățile internaționale din domeniu pentru fermierii autohtoni. Le transmitem celor care nu au putut participa că îi așteptăm anul viitor, tot în luna februarie, la cea de a treia ediție: GLOBALG.A.P. 2018”, a declarat Ionuț Nache.

Mulțumim tuturor partenerilor noștri:
Parteneri Premium: LIDL, AB FRIGO Consult, AGXECUTIVE, GEOSYS
Parteneri Gold: CRIS-TIM, Global Archive MANAGEMENT
Partener Silver: NETagro, Halewood
Partener media princial: Agro Inteligența
Parteneri Media: Lumea Satului, AgroBusiness, Meat & Milk, Revista Fermierului, TMT PR, SoftLead, Revista Primm, 1Asig.

Evenimentul a fost susținut de: PRO AGRO, APAR, ARC, AFR, Camerele de Comerț: Româno-Olandeză, Româno-Israeliană, Româno-Franceză, Româno-Engleză și Asociația Antreprenorilor Spanioli în România (ASEMER).

Pentru că sectorul agricol este extrem de important și pentru că numărul femeilor fermier în România este foarte mare, dar și al celor care lucrează în rândul autorităților și al domeniilor conexe agriculturii, în cadrul conferinței PRIA va premia și în acest an activitatea acestora.

„Vom afla (...) cu ce provocări se confruntă, de ce au nevoie acestea pentru a-și crește afacerile, care sunt poveștile lor de succes”, spun organizatorii conferinței PRIA Agriculture. „Pentru a doua oară în România, prin intermediul PRIA «Women in Agriculture» vom scoate în evidență și vom determina oamenii să conștientizeze care este rolul femeilor în dezvoltarea agriculturii în țara noastră”.

Conferința PRIA Agriculture este cel mai important eveniment al primăverii pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între fermieri, autorități, și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

Întâlnirea va avea loc la Teatrul Național București în 20 martie 2017, cadru deosebit în care se vor discuta cele mai importante teme pentru agricultura României.

Conferința va fi însoțită de gala PRIA - Women in Agriculture, în cadrul căreia vor fi recunoscute și premiate eforturile și contribuția femeilor pentru acest sector important al economiei românești.

Printre temele abordate în cadrul conferinței se vor regăsi: Prioritățile Guvernului României în ceea ce privește agricultura României; Activitatea agențiilor AFIR și APIA care au un rol esenţial în aplicarea Politicii Agricole Comune. Ce măsuri se vor deschide în acest an? Ce sume sunt alocate fiecăreia?; Cum realizăm creşterea absorbţiei fondurilor europene? Cum pot ajuta bancile, societățile de leasing și fondurile de garantare la creșterea absorbției fondurilor UE? Care este rolul fondurilor de investiții destinate agriculturii? ; Cadastrul național. Cum ar trebui să arate legea fondului funciar? De când se va face identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole obligatoriu pe baza datelor cadastrale?  Ce ar trebui schimbat la legea care a liberalizat piața funciară?; Care este strategia privind cercetarea pe termen lung?; Sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe; Creșterea competitivității, diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor agricole; Eficientizarea costurilor de producție prin promovarea profolosirea eficientă a energiei; Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri în agricultură; Cât de avantajoase sunt ajutoarele de stat in agricultură și cine poate beneficia de ele? Ce subvenții primesc fermierii români pentru Campania 2017?; Arendearea terenurile agricole in vederea comasării; Cum va arăta Politica Agricolă Comună după anul 2020?; Norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune; Alocarea fondurilor suplimentare a Guvernului pentru plata subvențiilor și infrastructura de irigații.

PRIA Agriculture reunește 200 participanți, dintre care: reprezentanţi ai Guvernului României; reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale; reprezentanți ai APIA și AFIR; reprezentanți ai ASAS, ai institutelor de cercetare agricolă; membri Pro Agro , LAPAR, dar și ai altor asociații importante, AMRCR, Romalimenta, Rompan, APRIL, UPCPR, ARC, APIMAR; reprezentanți ai Camerelor de Comerț; reprezentanți ai producătorilor de cereale şi producătorilor de erbicide, pesticide şi produse agro-chimice; reprezentanți ai companiilor FMCG și ai distribuitorilor; reprezentanţi ai Băncii Mondiale, ai băncilor din România, ai societăţilor de asigurări, ai societăţilor de leasing, fonduri de investiții, fonduri de garantare și contragarantare; consultanţi, companii cu servicii şi soluţii IT, precum și presa de specialitate.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Agriculture şi modalități de înscriere pentru participare puteţi găsi pe http://priaevents.ro/pria-women-in-agriculture-2017/

Cu toate că majoritatea consumatorilor declară că le place să meargă la cumpărături în magazine care au totul sub un singur acoperiș, comportamentul lor de cumpărare și luarea deciziilor sunt influențate și de preț, fapt care îi determină să viziteze și alte prăvălii, anunță GfK printr-un comunicat de presă.

Mai exact, 72 de procente dintre cumpărători sunt dispuși să își facă achizițiile din mai multe magazine dacă aceasta îi ajută să obțină un preț mai mic sau oferte mai convenabile.

Mai mult, românii au așteptări ridicate de la oferta de produse a magazinelor, încercând totodată să își optimizeze cumpărăturile.

Românii, în topul celor care consideră cumpărăturile o activitate plăcută

„Partea bună este că românii încă mai găsesc plăcere în actul de cumpărare, ceea ce face mediul de business mai deschis și oportunitățile mai ușor de concretizat”, se precizează în documentul de presă.

Același comunicat de presă relevă că est-europenilor le place să meargă la cumpărături. Acest lucru este cel mai pregnant în România, unde 9 din 10 cumpărători sunt de acord cu această afirmație. În Cehia, Slovacia și Austria, 7 din 10 consideră mersul la cumpărături plăcut, în vreme ce în Bulgaria doar jumătate dintre cumpărători afirmă același lucru.

Pe de altă parte însă, în România, cumpărătorii resimt mai mult presiunea timpului la cumpărături decât în alte țări.

La popul opus se află Austria și Cehia, țări în care acest sentiment este cel mai puțin perceput. Prin contrast cu acestea, în România, aproximativ 35% din cumpărători resimt această presiune atunci când fac achizițiile zilnice.

„Acest lucru poate fi influențat și de o dezvoltare sub potențial pentru comerțul modern de proximitate, comparativ cu Austria de exemplu”, afirmă cercetătorii GfK.

Românii nu prea folosesc listele de cumpărături, dar se încadrează în bugetul alocat

Una dintre modalitățile convenabile de a face cumpărăturile mai ușoare este pregătirea unei liste de cumpărături pe care majoritatea oamenilor o au cu ei în magazin, spun cei de la GfK.

„Cumpărătorii bulgari o folosesc cel mai mult (aproape 7 din 10). În România, 5 din 10 cumpărători își organizează cumpărăturile cu ajutorul unei liste, dar numărul acestora scade de la un an la altul”, se arată în document.

Pe de altă parte, în România și Bulgaria, cumpărătorii se încadrează în bugetul alocat, iar cumpărăturile de impuls sunt mai rare.

„Cea mai mare parte dintre cumpărătorii români și bulgari declară, de asemenea, că în achizițiile de zi cu zi reușesc să se încadreze în bugetul planificat. La polul opus, se află cumpărătorii din Cehia și Austria”, se precizează în studiu.

Cu toate că listele de cumpărături își pierd din importanță, românii se așteaptă să nu depășească bugetul în magazin.

Proiectul „Monitorul prețurilor” continuă

Încă din 24 noiembrie 2016, românii pot accesa „Monitorul Prețurilor”, un proiect-pilot accesibil pentru București și alte 23 de localități limitrofe, oferind prețurile pentru 128 de produse, împărțite în 64 de categorii. Platforma, gestionată de Consiliul Concurenței, este realizată cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), al unei companii de cercetări de piață, al asociației GS1 și al retailerilor.

Lista de produse este una reprezentativă pentru coșul săptămânal de consum și a fost stabilită împreună cu compania de cercetări de piață, pe baza expertizei acesteia în studierea pieței. Datele privind produsele și prețurile sunt transmise electronic de retailerii participanți implicați în proiect, respectiv: Mega Image, Lidl, Kaufland, Selgros, Carrefour, Penny și Profi. Consumatorii pot accesa platforma pe adresa www.monitorulpreturilor.info.

Studii variate arată că, în următorii 30 de ani, producția agricolă trebuie să se dubleze pentru a putea garanta securitatea alimentară a unei populații în continuă creștere, unul dintre răspunsuri la această provocare fiind agricultura de precizie, se arată într-un comunicat de presă al TMT PR.

Aceasta ar fi obținut deja rezultate notabile în sensul maximizării eficienței în folosirea apei, optimizării consumului de îngrășăminte sau monitorizării stării de sănătate a animalelor, care pot asigura creșterea productivității, cât și a calității produselor.

Conform unei analize Markets&Markets.com, piața globală de precizie va crește în următorii ani de la 3,20 miliarde de USD în 2015 la 7,87 miliarde de USD până în 2020, se arată în documentul premergător conferinței „Agricultura de precizie: tehnologii și inovații”, eveniment la care a fost invitat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

Șeful Ligii a confirmat prezența în calitate de speaker la conferința „Agricultura de precizie: tehnologii și inovațiii”, eveniment organizat de TMT PR, în parteneriat cu USAMV BUCUREȘTI și USAMV CLUJ, în data de 28 FEBRUARIE 2017, la Hotel PULLMAN din București.

La eveniment vor mai fi prezenți reprezentanți ai Instituțiilor de Cercetare și de Învățământ care vor defini termenii și vor indica direcția României în privința agriculturii de precizie, precum și reprezentanți ai Guvernului (TBD) și ai Agențiilor de Finanțare care vor identifica măsurile și strategia națională pentru dezvoltarea agriculturii de precizie în fermele din țara noastră.

Vorbitorii confirmați până în prezent, conform organizatorilor, sunt Laurențiu REBEGA, eurodeputat, Parlamentul European – intervenție video, Laurențiu BACIU, președinte LAPAR,
Emil DUMITRU, președinte Federația Națională PRO AGRO, Marius Ciprian TOTH, director general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale CRFIR București – Ilfov, Elena MATEESCU, director general, Administrația Națională de Meteorologie, Gabriel VLĂDUȚ¸ directorul Institutului de Proiectare pentru Automatizări, Adrian OROS¸ prorector conf. dr. USAMV Cluj, Livia VIDU, prof. dr. USAMV București, Rică STOIAN, fermier, AGROSERV BORCEA, Florin NEACȘU, deputy managing director, NHR AGROPARTNERS SRL, MIRCEA SIMOIU, director tehnic, TopoTrade.

Evenimentul, care se desfășoară cu sprijinul media al Revistei Fermierului (www.revistafermierului.ro), Agro TV, Revista Ferma și Agroinfo.ro și, își propune să devină cea mai importantă platformă de lucru pentru principalii actori implicați în realizarea și implementarea agriculturii de precizie în România.

Ca desfășurare, evenimentul va fi compus din paneluri de dezbateri și prezentări „Agricultura de precizie: tehnologii&inovații” care vor avea loc în intervalul orar 9:00 – 15:00, cât și dintr-un workshop – discuții unu la unu între fermieri și partenerii din zona de consultanță fonduri europene ai evenimentului: Vapro și Terra Nostra Consulting și un exposhow dedicat prezentării de produse și soluții oferite de partenerii evenimentului.

Revista Fermieurlui oferă fermierilor interesați 30 de bilete gratuite.

Program:
08:30 – 09:00 Înregistrarea participanților;
09:00 – 11:00 Panel I: Cui se adresează agricultura de precizie: fermierilor mici/fermierilor mari? Unde se aplică cel mai bine tehnologia de precizie în sectorul vegetal, horticol sau zootehnic?
11:00 – 11:30 Pauză de cafea;
11:30 – 13:30 Panel II: Standarde în agricultura națională de precizie. Care este nivelul investițiilor pentru a obține precizia? Studii de caz;
13:30 – 14:30 Prânz;
14:30 – 15:30 Workshop dedicat întâlnirii directe între fermieri cu consultanții companiilor Vapro, Terra Nosta Consulting și SIVECO.

Ca la fiecare început de an, compania Alcedo a demarat seria simpozioanelor dedicate agricultorilor. Primul eveniment a avut loc pe 25 ianuarie, la București, unde au participat fermieri din județele Ilfov și Prahova. După care, până spre mijloc de februarie, specialiștii Alcedo s-au deplasat în întreaga țară pentru ca agricultorii din toate județele să afle noutățile pregătite de companie pentru anul 2017, precum și detalii despre pachetele tehnologice și ofertele speciale.

„Pentru fermieri și mai iscusiți”, Alcedo are și în acest an un portofoliu bogat de produse pentru protecţia plantelor, material semincer şi fertilizanţi, colaborând cu cele mai cunoscute companii din domeniu. Totodată, în 2017, Alcedo vine cu peste 60 de variante de pachete tehnologice pentru grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, eficiente în combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor. De ce este important ca agricultorul să achiziționeze și să utilizeze pachete tehnologice ne-a spus președintele Alcedo – Vicențiu Cremeneanu: „Prețul unui pachet tehnologic este mult mai mic în comparație cu achiziționarea fiecărui produs în parte. Un pachet poate conține chiar toate produsele de care are nevoie fermierul, la momentul optim, pentru cultura lui. Prețul unui pachet variază în funcție de numărul de produse pe care îl conține și poate ajunge la reduceri de 40% față de prețul de listă.”

Pentru cereale păioase, Alcedo a pregătit 31 de pachete tehnologice, pentru cultura de porumb 12 pachete, la floarea-soarelui - zece pachete, iar pentru cultura de rapiţă 16 pachete. Comparativ cu oferta din 2016, Alcedo vine cu două pachete tehnologice în plus, pentru cultura de rapiţă. „La toate categoriile de pachete tehnologice – Diamond, Gold, Silver, Bronze sau Crizantema – compania Alcedo oferă reduceri şi discounturi substanţiale pentru fermieri şi mai iscusiţi şi pentru performanţa culturilor lor. Doresc să vă asigur că Alcedo este prietenul recoltelor sănătoase şi partenerul de încredere al tuturor fermierilor”, a declarat Vicenţiu Cremeneanu. El a adăugat că 2017 este unul în care atât companiile furnizoare de input-uri, cât și fermierii își pun mari speranţe, chiar dacă este un an agricol care a început cu ceva probleme, o toamnă lipsită la început de precipitaţii, după care au venit ploile, dar au scăzut temperaturile, motiv pentru care culturile de toamnă nu au putut fi însămânţate în epoca optimă. Fiind întârzieri, plantele nu au răsărit în condiţii favorabile, mai ales rapița. „Prima atenţie trebuie îndreptată către floarea-soarelui. Cultura plantelor oleaginoase a adus întotdeauna profitabilitate, iar floarea-soarelui şi rapiţa, chiar cea de primăvară, sunt culturi care câştigă tot mai mult teren”, a punctat președintele Alcedo.

Analize de apă și sol, necesare pentru bunul mers al culturilor agricole

Alcedo recomandă fermierilor să facă analize de apă şi sol, pentru o bună dezvoltare a culturilor agricole. Prin aceste analize, se evită producerea de daune asupra solului şi se utilizează eficient îngrăşămintele şi produsele de protecţie a plantelor. Compania Alcedo pune la dispoziția clienţilor săi acest serviciu. Astfel, pachetul de analize de apă oferit de Alcedo include salinitatea – conţinutul total de săruri solubile, principalii anioni şi cationi, raportul ionic, ionii toxici, echilibrul acido-bazic sau pH-ul, duritatea şi alcalinitatea, indicii de echilibru chimic şi stabilitatea carbonaţilor, precum şi culoarea. Calitatea apei influenţează şi afectează eficienţa tratamentelor fitosanitare. Preţul pentru o probă de apă este de 155 lei/probă + TVA. Pachetul de analize de sol cuprinde conţinutul de humus, pH-ul, conductivitatea electrică, nutrienţii principali N,P,K şi secundari Ca, Mg în extract apos, textura solului, interpretarea rezultatelor şi alte recomandări. Preţul pachetului de analize de sol pentru zece hectare este de 179 lei/probă + TVA.

Șeful laboratorului analiză de sol din cadrul Alchimex, Emilian Tudor spune că prin efectuarea analizelor de apă şi sol fermierii nu vor risipi banii, achiziționându-și corect îngrăşămintele şi produsele de protecţie a plantelor. „Astfel, pentru a avea culturi şi producţii sănătoase este necesar ca o dată pe an să se efectueze analizele agrochimice ale solului, dar şi ale sursei de apă. Este important de ştiut că de buna prelevare a probelor depinde şi rezultatul analizelor. În acest sens, probele trebuie să fie elocvente şi să reprezinte corect ceea ce există în sol sau în apă. În urma rezultatelor analizelor, specialiştii noştri vor face recomandări privind aplicarea îngrășămintelor pentru fiecare tip de sol şi cultură”, a explicat Emilian Tudor.

Surse din zona asociațiilor profesionale ne transmit că Dorin Corcheș, cel care cu trei ani în urmă câștiga concursul pentru șefia Oficiului Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice (OJSPA) Bihor, așteaptă să fie numit pe cel de-al treilea post de secretar de stat prins în organigrama MADR și care urmează să se ocupe de politicile aferente industriei alimentare.

De profesie conductor arhitect, vicepreședintele ALDE Bihor - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Dorin Corcheș, a ocupat până în 2008 funcţia de şef Birou Urbanism la Primăria Paleu, iar din 2009 până în 2012, în timpul guvernărilor PDL-PSD şi PDL-UDMR, a fost şeful sucursalei Bihor a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare.

De la finele anilor '90 şi până în iunie 2013, Dorin Corcheş a fost membru reprezentativ al PDL Bihor, conducând organizaţia de Tineret şi organizaţia municipală până la mijlocul anului 2012. El a părăsit rândurile democrat-liberalilor în iunie 2013, moment în care s-a și înscris în PC.

ospaLa începutul lunii martie 2014, Corcheș devenea șeful OSPA Bihor în urma unui concurs.

Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice are ca obiect de activitate efectuarea de analize chimice ale solului, plantelor şi apelor, fie pentru determinarea celor mai potrivite culturi pentru fiecare tip de sol, fie pentru scoaterea sau introducerea din/în circuitul agricol a unor terenuri.

Organigrama după care funcționează conducerea MADR era aprobată și ulterior modificată la începutul acestui an. Potrivit informațiilor făcute publice la începutul lunii februarie 2017, organigrama prevede trei posturi de secretar și două de subsecretar de stat, cu unul mai mult decât în organigrama publicată la începutul lunii ianuarie și un număr maxim de posturi de 684, exclusiv demnitarii și cabinetul ministrului.

Industria alimentară și-a făcut și ea loc pe listă cu această ocazie.

„Deși sunt preocupări în domeniul industriei alimentare, MADR nu avea o astfel de structură, iar noua organigramă raspunde la aceste întrebări. Nu era deloc, iar acum este o direcție separată, care răspunde pe specificul activității, iar în interiorul acestei direcții sunt și probleme de comerț care vor fi rezolvate în acest sens”, afirma Petre Daea într-o declarație publică.

Întrebat fiind de publicația noastră dacă se confirmă informația, Dorin Corcheș a precizat: „Nu pot să fac momentan nici un fel de comentarii pe această temă”.

Anterior lui Dorin Corcheș, pentru ocuparea unui post în structura de conducere a MADR pe zona de industrie alimentară era vehiculat și numele lui Alexandru Jurconi, persoană prezentă frecvent în comisiile de specialitate din Parlament la începutul lunii ianuarie.

Fermierii români pot obține o producție minimă anuală de 1.300 kg de boabe de soia la hectar, îndeajuns pentru a fi eligibili pentru plata sprijinului cuplat, cu condiția să irige sau să aibă suprafețele situate într-o zonă agricolă cu pluviometrie pe măsură, a declarat pentru Revista Fermierului, Jean Ionescu, Commercial Unit manager Pioneer.

„Fermierul care a irigat sau care este într-o zonă agricolă cu pluviometrie OK, va reuși ușor să depășească acest prag. Din păcate, cei care se expun în secetă și încearcă această cultură, în condiții vitrege, nu vor avea șanse de succes. Soia este o plantă de cultură care are nevoie de un climat cu umiditate ridicată în perioada polenizării. Dacă ai secetă accentuată, din păcate, soia nu poate lega, nu poate poleniza”, a afirmat Ionescu.

La soia, pentru producții eficiente din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, oficialul Pioneer recomandă hibrizii PR91M10, PR92B63, PT21T45, PR92M35.

Ca să fie eligibil pentru plata sprijinului cuplat la soia, un fermier trebuie să realizeze o producţie anuală minimă de 1.300 kg boabe soia/ha, respectiv să valorifice o producţie minimă de 1.300 kg boabe soia/ha pe bază de contract încheiat cu o unitate de industrializare a boabelor de soia, în scopul obţinerii de şrot şi ulei de soia sau soia integral extrudată, sau pe bază de contract comercial de vânzare a mărfii sau o utilizează în scopul furajării animalelor înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor şi a păsărilor pe care le deţine în fermă, prin prelucrarea producţiei cu instalaţii proprii de procesare sau pe bază de contract de prestări de servicii.

De asemenea, el trebuie să livreze, pe bază de aviz de expediţie, deţinătorului soiului minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha, în cazul loturilor semincere, şi să prezinte factura fiscală pentru servicii multiplicare soia, emisă către deţinătorul soiului, din care să reiasă ca i-a livrat minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha.

În România, jumătate din suprafața de soia se cultivă, din păcate, doar pentru subvenție, pentru productivitate de peste 1,3 tone. Majoritatea fermierilor români care au cultivat soia pentru subvenție fără sistem de irigat, au pierdut bani. Ce continuă să frapeaze – în 2017, producătorii agricoli români vor continua să semăne soia.

Despre oleaginoase, dar și despre piața Mării Negre, despre exporturile de grâu și despre pierderea premiumului la floarea-soarelui HO, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Pe piața Mării Negre, unde se situează România față de Ucraina și Rusia în ceea ce înseamnă potențialul de export către state terțe?

Jean Ionescu: În lupta cu grâul din Rusia și Ucraina, România nu este la fel de bine pregătită. E clar că performanțele solului din Ucraina sunt excepționale. Având un cost cu fertilizanții mult mai scăzut, practic, materia organică de care beneficiază solul din Ucraina este un factor foarte important în cultura grâului. Sunt soluri în statul vecin de 3-4% humus. Practic, costurile lor de producție sunt semnificativ mai mici. Acest avantaj le permite ucrainienilor să vândă pe o piață care caută cel mai mic preț, cum este cea din Egipt. Acolo, toată lumea știe, statul cumpără marfa și el e cel care plătește la sfârșit totul.

Din câte știu, licitațiile au fost pierdute de România la nivel de 5-10 dolari pe tonă. De multe ori, competitorii noștri sunt mult mai eficienți din punct de vedere productiv, iar costurile de transport, de asemenea, sunt în favoarea Ucrainei și Rusiei.

R.F.: Pe ce ați miza dumneavoastră în acest an? Care sunt principalii hibrizi din portofoliul Pioneer pe care îi recomandați?

J.I.: La floarea-soarelui aș numi aceste produse-amiral pe care Pioneer le pune la dispoziția fermierilor, respectiv P64LE99 și P64LE25. Sunt de departe hibrizii care domină din punct de vedere al performanțelor și solicitării fermierilor.

Discutând strict de această cultură, floarea-soarelui este cea care, la trei tone la hectar producție, va genera circa 1.000 de euro pentru fermier. Este o plantă mult mai bine adaptată condițiilor de secetă și arșiță decât altele. Mai clar, oleaginoasele în general, însemnând și rapiță, și soia vor face bani.

La rapiță, produsele pe care noi le punem în piață, produsele premium, sunt PT264, PT234 și PT225. Sunt cele care, anul trecut, au câștigat cinci puncte de piață în România, datorită performanțelor excepționale productive. Acestea au o rezistență la iernare deosebită și care, în anii duri din punct de vedere climatic, lipsiți de precipitații, se detașează semnificativ față de alte produse competitoare nouă.

R.F.: Fermierilor mici, ce hibrizi le-ați recomanda?

J.I.: La floarea-soarelui, simplu, recomand hibrizii linoleici P64LE99 și P64LE25. La porumb aș miza pe hibrizi semitimpurii, precum P9537 – FAO350, P9903, P9241, P9900 și P9486. Nu în ultimul rând, la soia aș recomanda 91M10, B63, T45, M35, iar la rapiță PT264, PT225 și PT234.

R.F.: De ce au renunțat buyerii să mai ofere acel premium pe floarea-soarelui High Oleic?

J.I.: La ora actuală, HO este o linie moartă de produse, pentru că nu mai există acel premium. În Franța, în Europa de vest nu se mai oferă acea bonificație pentru oleice. Practic, floarea-soarelui HO are acum același preț cu cea linoleică. Neavând această atractivitate comercială, fermierul preferă să cultive floarea-soarelui clasică, semnificativ mai performantă din punct de vedere productiv. Practic, pierderea pe unitatea de suprafață la hibrizii HO pleacă de la alegerea acestora. Hibrizii HO nu produc cât o fac cei linoleici. Sunt câteva sute de kilograme diferență, pe care mulți fermieri au realizat că nu le pot recupera din preț.

R.F.: Care sunt perspectivele pentru primăvară? Unde ar urma să fie întoarse culturile? Ce sfaturi le dați fermierilor?

J.I.: Zonele în care ne așteptăm ca unele culturi să fie întoarse, din păcate, sunt Transilvania, vestul țării, Moldova, acolo unde nu există strat de zăpadă care să acopere rapița, orzul și grâul. Din păcate, cred că grâul acela care este mic, semănat târziu, și orzul, plus rapița care este în patru frunze, nu cred că vor supraviețui.

Fermierii vor trebui să decidă destul de rapid cu privire la ceea ce se va întâmpla, dar personal, recomandarea noastră, în primăvară, este clar pentru oleaginoase – floarea-soarelui, cât și pentru porumb, pentru că sunt singurele care pot susține campania de primăvară.

În zona de sud a țării, fermierul este orientat mai mult către oleaginoase, adică floarea-soarelui și rapiță. Cei din Transilvania vor câștiga de pe urma soiei, este o plantă de cultură care va face bani.

În sud suntem OK din punct de vedere al stadiului de vegetație actual și, personal, cred în cultura regină-rapița.

R.F.: Ca așteptări de prețuri pentru la toamnă?

J.I.: Trendul va fi mai mult decât OK pentru rapiță, un preț bun la floarea-soarelui, bun la porumb, dar acolo trebuie să faci și producție. Dezamăgitor la cerealele grâu și orz.

R.F.: La soia, via plăți cuplate, avem vreo șansă să trecem de acest prag critic de 1.300 kg la hectar?

J.I.: Clar. Fermierul care a irigat sau care este într-o zonă agricolă cu pluviometrie OK, va reuși ușor să depășească acest prag. Din păcate, cei care se expun în secetă și încearcă această cultură, în condiții vitrege, nu vor avea șansă. Soia este o plantă de cultură care are nevoie de un climat cu umiditate ridicată în perioada polenizării. Dacă ai secetă accentuată, din păcate, soia nu poate lega, nu poate poleniza.

Fiecare an reprezintă o provocare pentru toți cei care lucrează în agricultură. Tehnologiile și producțiile agricole sunt influențate de schimbările climatice. „Naturevo este partenerul tuturor fermierilor pregătiți să accepte provocările tehnologice generate de schimbările climatice. În acest sens, pentru 2017 am pregătit sute de rețete adecvate pentru recolte bogate”, a declarat Ioan Enoiu, fondatorul companiei Naturevo.

La început de februarie, compania Naturevo a început seria întâlnirilor cu fermierii din întreaga țară. Primul simpozion s-a desfășurat pe 9 februarie la Casa Vlăsia din Snagov (Ilfov), unde au participat în jur de o sută de fermieri. Împreună cu aceștia, reprezentanții Naturevo au abordat subiecte de interes pentru fermele care au cultură mare, dar și pentru cele horticole. Genul acesta de întâlniri organizate de Naturevo cu fermierii sunt adevărate cursuri de instruire privind tehnologiile noi, adaptate actualelor condiții pedoclimatice. În plus, cu prilejul evenimentelor organizate la început de an, agricultorii au posibilitatea să afle noutățile companiei. Naturevo, pentru 2017, a pregătit pentru fermieri sute de rețete pentru obținerea de recolte mari, sănătoase, de o calitate superioară. Din acest an, echipei Naturevo i s-a alăturat Daniel Daia, din poziția de director național de vânzări.

La simpozionul din 9 februarie 2017, au avut prezentări dr. ing. Ioan Enoiu, fondator Naturevo – director strategii integrate, dr. ing. Elena Leaotă – director strategii, ing. Florian Lazăr – director tehnic şi Doru Ciontolac – manager relații financiare externe.

Ioan Enoiu a deschis evenimentul: „Naturevo este partenerul tuturor fermierilor pregătiți să accepte noile provocări tehnologice generate de schimbările climatice. Clienții noştri sunt fermieri din toată țara, distribuitori locali şi procesatori de produse agricole. Prin tot ceea ce face, Naturevo identifică nevoile fermierilor din România, cărora le recomandă soluții de calitate sub marca tehnologiilor FLEXITECHagro® pentru agricultură, care sunt rezultatul cercetării și inovării continue și reprezintă soluții adaptate condițiilor specifice din România și schimbărilor climatice din ultimii ani, pentru realizarea unei agriculturi durabile. Naturevo sprijină fermierii pentru a obține producții mai mari, mai curate și de o calitate superioară, în condițiile menținerii și îmbunătățirii ecosistemelor. Compania Naturevo oferă valoare adăugată produselor din portofoliu prin asigurarea consultanței pentru problemele fermierilor din toate zonele țării, contribuind la creșterea nivelului de trai și asigurând accesibilitate la cele mai noi informații în domeniul nutriției și protecției plantelor. Selecția furnizorilor de produse se face la nivelul standardelor internaționale, utilizând doar produse acceptate la nivelul Uniunii Europene. Avem tehnologii pentru agricultura ecologică, iar compania Naturevo este primul distribuitor autorizat din România de produse pentru acest gen de agricultură, certificat de Organismul de Certificare AustriaBioGarantie. Echipa Naturevo reunește specialiști care au cunoștințe complexe în domeniul agricol și care beneficiază de instruire continuă, pentru dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor specifice.”

Directorul tehnic de la Naturevo, Florian Lazăr, a prezentat în detaliu programele, soluţiile tehnologiile şi produsele comercializate de companie. „Naturevo are soluții pentru obținerea unor producții consistente și de calitate, cu un consum de apă și nutrienți redus. Programele FLEXITECHagro® se fac pe baza analizei istoricului problemelor întâlnite în anii anteriori, în funcţie de specie, hibrid, locație şi suportă modificări pe parcursul vegetaţiei, ţinând cont de condiţiile specifice ale anului. Multe dintre verigile tehnologice suferă schimbări faţă de tehnologiile clasice din cauza schimbărilor climatice. Programul produse agricole fără reziduuri are ca obiectiv obținerea de produse în care să nu existe reziduuri sau valorile acestora să fie mult sub limitele maxime admise prin îmbinarea armonioasă a factorilor de producție. Acest obiectiv poate fi atins prin diminuarea consumului specific al îngrășămintelor de sol și creșterea randamentului de utilizare a acestora, diminuarea impactului negativ al produselor de sinteză asupra ecosistemelor și plantelor, utilizarea produselor pentru protecția plantelor (PPP) cu degradare rapidă și integrală, precum și utilizarea produselor speciale de origine biologică, de tip ecologic, în special în fazele de pre-recoltare”, a punctat Florian Lazăr.

Despre legislaţia care reglementează utilizarea produselor de protecţia plantelor, precum şi despre gestionarea PPP a vorbit Elena Leaotă, director strategii în cadrul Naturevo.

Din acest an, fermierii sunt sprijiniți în achiziționarea produselor și pachetelor tehnologice Naturevo prin programele de finanțare ale companiei, soluții financiare accesibile tuturor agricultorilor prezentate de Doru Ciontolac, manager relații financiare externe.

În intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016, față de aceeași perioadă a anului 2015, volumul exporturilor de grâu a crescut cu mai bine de două ori, până la un total de 6,29 milioane tone, iar încasările au fost pe măsură – 1,024 miliarde euro, se arată într-o analiză a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Tot în primele 11 luni ale anului trecut, nivelul exporturilor de seminţe de rapiţă s-a majorat și el (+225,6 milioane de euro), cât și cel de seminţe de floare-soarelui (+11,5 milioane de euro).

Pe de altă parte, în aceeași perioadă a anului 2016 „valoarea exporturilor a fost afectată în principal de scăderea încasărilor la porumb cu 259,5 milioane de euro şi (...) la orz (-91,3 milioane de euro), la uleiul de floarea-soarelui (-49,1 milioane de euro), la turte din extracţia grăsimilor vegetale (-28,4 milioane de euro), (...) cât și la şroturile de soia (-8,6 milioane de euro) (...)”, menţionează statisticienii MADR.

În intervalul menționat anterior, valorile importurilor de porumb au scăzut până la nivelul de 180,2 milioane de euro, iar cele de şroturi de soia la cel de 57,2 milioane de euro.

Importurile au avansat însă vizibil la grâu (+108,5 milioane de euro), produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi (+40,9 milioane de euro), preparate alimentare (+32,7 milioane de euro) și altele.

Carnea de porc și tomatele, în continuare cel mai mare nivel al importurilor

Carnea de porc a rămas şi în primele 11 luni din 2016 principalul produs alimentar importat, pentru care au fost cheltuite peste 311 milioane de euro, în timp ce în cazul tomatelor, importurile s-au majorat cu mai bine de 16 milioane euro.

„Importurile de carne de porc (principalul produs alimentar importat) au însumat 311,4 milioane de euro, cu 46 milioane de euro mai mult faţă de perioada corespunzătoare din 2015, pentru o cantitate totală de 179.800 tone. La tomate, importurile s-au majorat cu 16,6 milioane de euro, totalizând 62,4 milioane de euro, la un volum de 68.500 tone, ceea ce reprezintă o creştere cantitativă cu 35,2% faţă de acelaşi interval din anul anterior”, se precizează în analiza MADR.

Principalul partener în comerţul agroalimentar al României a fost Uniunea Europeană, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie având o pondere valorică de 54,4% din total exporturi, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 73,9% din totalul importurilor.

Nu în ultimul rând, în intervalul analizat, exporturile au totalizat 5,427 miliarde de euro, în creştere cu 2,7% (142,5 milioane de euro) faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce importurile au depăşit 5,719 miliarde de euro, fiind cu 9,6%, respectiv cu 500,3 milioane de euro, peste valoarea corespunzătoare din anul precedent.

newsletter rf

Publicitate

AGRIMAX V FLECTO 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista