În cadrul Adunării Generale a Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Iași, din data de 17 mai 2023, a fost ales un nou președinte și un nou Consiliu Director pentru a conduce organizația.
Pentru o mai bună putere de reprezentare, Adunarea Generală a decis ca reprezentanții județelor Vaslui, Suceava, Bacău, Botoșani și Neamț să primească câte un loc în Consiliul Director. „Această decizie va asigura o reprezentativitate mai echitabilă și va permite exprimarea și apărarea intereselor fermierilor din aceste județe”, a comunicat Asociația „Grânarii Dă-te pe brazdă”.
Astfel, noua conducere a ACCPT Iași este compusă din: președinte - Cristian Stoica; vicepreședinte - Tiberiu Stan; membri în Consiliul Director – Cristian Stoica, Tiberiu Stan, Marius Scarlat, Radu Gheorghiu, Cristian Rîmbu, Gheorghe Cozma, Dorel Sava, Petru Dăscălescu, Elvis Mocanu, Radu Dumitrașcu, Mihai Dascălu, Claudiu Mihăluțe, Andrei Pantelimon, George Bizim, Ioan Puiu.
„Suntem încrezători că sub conducerea lui Cristian Stoica vom face pași importanți pentru dezvoltarea și promovarea industriei agricole. Noul nostru președinte, domnul Stoica Cristian este o persoană dedicată, pasionată de agricultură și cu o vastă experiență în domeniu. Suntem convinși că, sub conducerea sa, vom lucra împreună pentru a consolida și extinde reprezentarea noastră în sectorul agricol, promovând interesele fermierilor din regiune. Suntem nerăbdători să lucrăm împreună sub această nouă conducere și să continuăm să promovăm dezvoltarea și inovația în agricultură. Vom asigura un dialog deschis și transparent cu fermierii noștri și vom susține interesele lor cu hotărâre și dedicare”, a transmis ACCPT Iași.
Asociația Grânarii este o organizație non-profit a fermierilor din județele de est ale României (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău), înființată în anul 2017, cu sediul în județul Iași. Are peste 160 de membri, fermieri care lucrează o suprafață care depășește 50.000 de hectare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 20 februarie 2023, Asociația Grânarii organizează un eveniment special la care invită fermierii din județul Vaslui și împrejurimi. „Sfatul fermierilor – Vaslui” se va desfășura începând cu ora 10:30, la Pensiunea Dobrina, din localitatea Huși, județul Vaslui.
Fermierii au ocazia să afle care sunt cele mai noi tehnologii și practici în agricultură; să discute cu experți în domeniu; să cunoască în amănunt noul Plan Național Strategic și care sunt noutățile PNS 2023 – 2027. De asemenea, se va prezenta Asociația Grânarii și beneficiile aderării într-o organizație profesională.
„Sfatul fermierilor de la Vaslui este un eveniment ce va oferi agricultorilor prezenți oportunități excelente de a se conecta cu alți fermieri din comunitatea noastră și de a învăța despre cele mai noi tehnologii și practici în agricultură”, punctează Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.
Asociația Grânarii Iași este o asociație non-profit a fermierilor din județele de est ale României (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău), înființată în anul 2017, cu sediul în județul Iași și un număr de peste 160 de membri fermieri ce lucrează, în total, o suprafață de peste 50.000 ha. Tipurile de culturi cultivate predominant de către membrii Asociației sunt: porumb, floarea-soarelui, grâu, orz și rapiță.Principalul obiect de activitate îl reprezintă maximizarea profitului membrilor asociați și minimizarea costurilor de producție.Asociația Grânarii este membru al Forumului APPR, care alături de alte trei organizații importante (PRO AGRO, UNCSV, LAPAR) formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) anunță începerea Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor, ajuns, în 2023, la cea de-a treia ediție. Evenimentul sportiv al Forumului APPR este un proiect de responsabilitate socială.
„Ne dorim ca această a treia ediție să reprezinte un real succes pentru toți cei implicați. Pe parcursul celor două ediții ale Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor am trăit, alături de fermieri și parteneri din domeniu, momente remarcabile, pline de emoție și devotament”, a precizat Alina Crețu, director executiv Forumul APPR.
Foto: Forumul APPR
Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor 2023 are patru etape, fiecare desfășurându-se conform calendarului de mai jos, cu începere de la ora 10:00:
31 ianuarie: etapa Ialomița – Sala de sport din cadrul Complexului sportiv „1 Mai”;
2 februarie: etapa Constanța – Sala sporturilor „Simona Amânar”;
7 februarie: etapa Timișoara – DAF Junior;
9 februarie: etapa Iași – Hotel Capitol.
Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor reprezintă un eveniment sportiv dedicat amatorilor, la care se poate înscrie orice persoană de sex bărbătesc, membru al Forumului APPR.
Foto: Forumul APPR, stânga: Maria Cîrjă - Corteva Agriscience; dreapta - Alina Crețu - Forumul APPR
„Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor a pornit de la nevoia de a arăta cine sunt fermierii României și cât de mult sunt implicați în comunitățile locale. Mediul rural reprezintă o provocare pentru dezvoltarea proiectelor sociale și culturale, dar fermierii sunt acolo și se implică activ în susținerea cluburilor sportive, a taberelor de creație, a școlilor și a programelor sociale, educaționale și artistice. Implicarea lor a dus la rezultate reale, iar Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor este unul din proiectele care mobilizează oamenii și companiile din agricultura românească”, a punctat Alina Crețu.
Foto: Forumul APPR
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Târgul național FarmConect România are loc în perioada 9-11 iunie 2022, în orașul Slobozia – Ialomița. Este organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) cu sprijinul Primăriei Slobozia și al Faire de Libramont, cel mai mare târg în aer liber din Europa, în calitate de Partener Tehnic. „Târgul Agriculturii Românești”, cum îl numesc organizatorii, este dedicat tuturor fermierilor, companiilor din industrie, producătorilor locali și consumatorilor.
Târgul FarmConect România este anunțat de organizatori ca o puternică platformă de comunicare și reprezentare a intereselor fermierilor români atât în fața mediului de afaceri local, cât și a oficialităților la cel mai înalt nivel. De asemenea, propune o abordare nouă în peisajul târgurilor din agribusiness, pentru că este organizat și asumat în întregime de fermieri și se adresează, în egală măsură, fermierului profesionist și consumatorului final. „Târgul Agriculturii Românești are rolul de a conecta fermierii cu companii din industrie, de a facilita schimbul de informații, cunoștințe și experiențe relevante legate de bune practici și de folosirea celor mai moderne și performante tehnologii în agricultură, esențiale în atingerea obiectivelor de sustenabilitate economică. Misiunea târgului este de a consolida comunitățile locale și, mai departe, de a contribui la dezvoltarea armonioasă a mediului rural, a sectorului agro-alimentar și a economiei regionale. Valorile care stau la baza organizării sale sunt transparență, sustenabilitate, comunitate și informare corectă”, punctează Alina Crețu, director executiv APPR.
Deschiderea oficială a târgului FarmConect România va avea loc joi, 9 iunie, începând cu ora 10:00, în prezența ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Adrian Chesnoiu. Premierul României, Nicolae Ciucă, va vizita târgul FarmConect România vineri, 10 iunie.
„Ne onorează prezența domnilor Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, și Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, la târgul FarmConect România. Prezența domniilor lor transmite un mesaj de încredere și validare a eforturilor noastre, ca asociație, de a organiza un târg de o asemenea anvergură, care reprezintă fermierii din toată țara”, a subliniat Nicolae Sitaru, președinte APPR.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Susținem astfel de acțiuni de amploare care se adresează tuturor fermierilor din România și, în același timp, ajută consumatorul final să înțeleagă cum se face hrana în țara noastră. Apreciem deschiderea pe care târgul FarmConect România o are față de cele mai mari expoziții similare din Europa și legătura cu experți internaționali pe teme de actualitate care fac obiectul dezbaterilor comisiilor de la Bruxelles. Considerăm că acest târg va contribui la dezvoltarea relațiilor dintre fermierii români și companiile locale”.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, transmite: „Fermierii din România fac performanță, sunt implicați direct în dezvoltarea spațiului rural și asigură securitatea alimentară. Aceștia trebuie susținuți în demersul lor de a fi rezilienți în acest context provocator, iar târgul FarmConect România este locul unde putem să-i întâlnim pe fermieri și pe cei mai de încredere parteneri ai acestora. Voi fi acolo printre oamenii care ne ajută permanent să identificăm soluțiile potrivite pentru dezvoltarea agriculturii naționale”.
În opinia primarului municipiului Slobozia, târgul FarmConect România oferă acces întregii industrii agroalimentare la informație, tehnologie și know-how și conectează toți reprezentanții lanțului alimentar, de la producătorii de inputuri agricole, până la consumatorul final. „Salutăm prezența domnilor Nicoale Ciucă, prim-ministrul României, și Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, la târgul FarmConect România organizat în inima Bărăbanului, la Slobozia. Susținerea domniilor lor certifică poziția geografică strategică pe care orașul nostru o are în centrul celei mai mari aglomerări urbane din țară, aproape de toate căile de comunicații importante”, a specificat Dragoș Soare.
Intrarea la târg este gratuită și se face pe baza unui cod de acces QR. Pentru a intra în posesia lui, persoanele interesate trebuie să acceseze site-ul târgului și să completeze formularul de contact de pe pagina „Ia-ți bilet gratuit!”, urmând să primească un cod QR pe care îl vor prezenta la intrare.
Cei care vin la târg din afara orașului Slobozia pot ajunge cu ușurință la locație punând destinația FarmConect România în aplicațiile Waze sau Google Maps.
Link-uri utile:Site FarmConect România: https://farmconect.farmforum.ro/Înregistrare: https://farmconect.farmforum.ro/index.php/ia-ti-bilet-gratuit/Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În contextul războiului ruso-ucrainean, izbucnit pe data de 24 februarie 2022, două sectoare de maximă importanţă ale Uniunii Europene au de suferit: sectorul agricol şi alimentar, ambele având nevoie urgentă de o ajustare cât mai rapidă a practicilor şi de un răspuns legislativ ferm din partea Comisiei Europene pentru a contracara situaţiile de criză care se întrevăd deja la orizont. Ţinând cont de faptul că, în doar câteva zile, costurile de producţie, preţurile inputurilor, în special ale îngrăşămintelor, dar şi ale energiei au explodat, răspunsul din partea decidenţilor publici trebuie să vină cât mai rapid.
La iniţiativa Preşedinţiei Franceze a UE, pe 2 martie 2022 a avut loc o videoconferinţă a miniştrilor Agriculturii din statele membre, în cadrul căreia s-au discutat principalele riscuri cu care cele două sectoare se confruntă în urma invaziei din Ucraina. Ordinea de zi a cuprins câteva puncte fierbinţi, precum estimările privind aprovizionarea, preţurile, accesul la materii prime şi inputuri agricole, dar şi identificarea soluţiilor la problemele care pot apărea atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.
Comisarul european al Agriculturii, Janusz Wojciechowski, şi-a exprimat intenţiile de a activa mecanismul european de răspuns la criza de securitate alimentară instituit de Comisie şi de grupul de lucru la nivel înalt pentru sectorul cărnii de porc. De asemenea, acesta a vorbit despre adoptartea unor măsuri excepţionale în temeiul regulamentului privind Organizarea Comună a Pieţei, care vizează cele mai afectate sectoare de creşterea inputurilor.
În urma şedinţei, Preşedinţia franceză a solicitat Comisiei Europene reevaluarea Strategiei Farm to Fork şi luarea în considerare a unor derogări necesare pentru a creşte capacităţile de producţie. Aceste măsuri urmează a fi discutate atât de Comitetul special pentru Agricultură, cât şi în cadrul întâlnirii din 21 martie a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish).
La nivelul statelor membre se pune accent pe o creştere a rezilienţei şi a suveranităţii alimentare care să fie incluse în politicile agricole ale Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa UE de importurile de porumb din Ucraina, care reprezintă aproximativ 55% din importurile europene totale de porumb, actuala situaţia ameninţă suveranitatea alimentară a bătrânului continent. Pactul Verde European riscă, de asemenea, să îngreuneze situaţia actuală, diverse studii arătând că producţia de porumb din UE ar putea scădea între 7% şi 22%, aspect care ar accentua dependenţa Uniunii de principalii exportatori mondiali de porumb (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi Ucraina).
Dar care sunt nevoile şi dorinţele fermierilor în acest context critic?
Fermierii francezi, de exemplu, au înaintat o serie de măsuri menite să echilibreze situaţia de criză în ceea ce priveşte culturile mari. Din punctul lor de vedere, revizuirea Strategiei Farm to Fork este o soluţie posibilă, în contextul cerinţelor ambiţioase ale Uniunii de a aloca 4% din terenul arabil elementelor neproductive. „Această tendinţă trebuie oprită imediat”, afirmă într-un comunicat de presă cele mai mari asociaţii de reprezentare ale fermierilor din Franţa.
Într-un astfel de context, devine urgentă restabilirea capacităţii de producţie a UE în sectorul agricol şi alimentar, dar şi susţinerea fermierilor pentru a face faţă tuturor provocărilor. Totodată, consumatorul final nu trebuie neglijat, iar asigurarea unei protecţii a puterii de cumpărare a acestuia trebuie numaidecât adoptată. Sprijinul finanţărilor publice pentru inovare trebuie accelerat pentru dezvoltarea unor soluţii novatoare, cum ar fi noile tehnici de ameliorare a plantelor.
În cadrul videoconferinţei a fost subliniată importanţa mobilizării tuturor forurilor internaționale relevante, inclusiv OCDE, G20, G7 și FAO, pentru a răspunde nevoilor urgente ale sectorului agricol şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar. Suntem părtaşi la un eveniment istoric cu repercusiuni ample, care poate va sta la baza unei renaşteri a politicii şi direcţiei la nivel european a uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale economiei mondiale, agricultura.
Articol furnizat de: Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR)https://farmforum.ro/Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a dat fluierul de început celei de-a doua ediții a Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor, la Slobozia, marți – 1 martie 2022. Competiția este dedicată iubitorilor și amatorilor de fotbal din rândul membrilor APPR și își propune să reunească fermierii într-un context diferit, provocându-i să schimbe terenul agricol cu terenul de fotbal.
Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor, ediția 2022, reunește peste 280 de fermieri, grupați în 32 de echipe, distribuite în trei mari regiuni agricole ale țării: zona de Sud - Slobozia și Constanța, zona de Vest - Timișoara și zona de Est - Iași. În fiecare regiune sunt câte opt echipe formate din 9 jucători (5 jucători, 1 portar și 3 rezerve). Meciurile se desfășoară în două reprize de 15 minute, timp efectiv de joc, și câștigă echipa care marchează cele mai multe goluri. Toate meciurile sunt arbitrate de arbitri profesioniști.
Meciurile din faza de etapă sunt programate în perioada 1 – 10 martie, după cum urmează:
1 martie: Slobozia - Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia;
3 martie: Constanța - Teren Sportiv „Aurel Vlaicu”;
8 martie: Timișoara - Teren Daf Junior, Giroc;
10 martie: Iași - Baza Sportivă a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.
După prima etapă urmează sferturile de Campionat care se desfășoară între primele două echipe calificate din fiecare regiune. În competiție s-au înscris 288 de fermieri, membrii APPR, cu vârsta minimă de 18 ani, care respectă cumulativ toate condițiile din Regulamentul Campionatului disponibil pe platforma dedicată www.campionatulfermierilor.ro.
La finalul competiției, vor fi acordate patru trofee, după cum urmează:
Cupa Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor, care se va acorda echipei câștigătoare din Marea Finală;
Golgheterul Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor, care se va acorda jucătorului cu cel mai mare număr de goluri înscrise;
Veteranul Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor, jucătorul cu vârsta cea mai înaintată, care va juca cel puțin 10 minute;
Cel mai bun portar al Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor acordat de către organizatori în urma analizei tuturor meciurilor.
Marea Finală va avea loc la Brașov pe 5 mai 2022. Echipa câștigătoare va primi o deplasare în Statele Unite ale Americii.
„Am dat startul celei de a II-a ediții a Campionatului Național al Fermierilor, locul în care perseverența și spiritul de competiție se întâlnesc pe terenul de fotbal. Încurajați de impactul și entuziasmul cu care a fost primită prima ediție, am decis să transformăm Campionatul într-o tradiție în care cultivăm spiritul de echipă și fair play-ul, în timp ce ne bucurăm de legăturile care se formează între fermieri din toată țara. De acum, va deveni o sintagmă la fel de cunoscută în rândul fermierilor. Echipele Maria Group și Intercereal vor merge mai departe în Marea Finală de la Brașov”, a declarat Alina Crețu, director executiv APPR.
Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor 2022 este organizat de APPR cu susținerea Partenerului Oficial - Corteva Agriscience, a Partenerului Instituțional - USV Iași, precum și a sponsorilor Groupama, IPSO Agricultură, Michelin, Rodbun, Agrochirnogi, Aldahra și Agricost.
„Am răspuns acestei propuneri din partea APPR deoarece ne place competiția. Corteva Agriscience este compania care, în 2015, a lansat campionatul intitulat Fermierul Campion. Acest proiect a constat în identificarea fermierilor care obțin cele mai mari producții folosind hibrizi de top marcă Pionner. Ne-am alăturat acestui proiect extraordinar organizat de APPR deoarece fermierii trebuie să fie competitivi și să facă față tuturor provocărilor din agricultură. Competiția înseamnă performanță, iar perfomanța înseamnă bunăstare”, a precizat Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.
Foto: Silviu Mihai (președinte ACCPT Ialomița), APPR și Alex Băgescu
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 15 februarie 2022, cu o zi înainte de cea de-a VII-a ediție a Congresului APPR „De la fermieri pentru fermieri”, la București, Asociația Producătorilor de Porumb din România a organizat Adunarea generală și alegeri (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5262-alegeri-in-appr-nicolae-sitaru-reales-presedinte-iar-vicepresedinte-este-theodor-ichim-reprezentantul-agricultorilor-dobrogeni.html, aici am publicat despre alegerile pentru funcția de președinte și noul Consiliu director al APPR). În fața fermierilor membri ai Asociației, așa cum era firesc, s-au prezentat faptele anului recent încheiat.
Raportul de activitate pentru 2021, inclusiv raportul financiar-contabil prezentat de directorul executiv, Alina Crețu, a arătat expansiunea rapidă și diversificarea ariei acoperite de APPR, care se apropie tot mai mult de dezideratul său de a deveni un „Institut al fermierului”.
Activitatea de testare a crescut de zece ori în ultimii doi ani, Rețeaua Independentă de Testare și Analiză în Câmp (RITAC) ajungând să numere 31 de locaţii cu 850 de parcele de testare, adică un total de peste 5.300 de microparcele la cele șase culturi de câmp de importanță majoră pentru România (porumb, păioase, floarea-soarelui, rapiță, soia și sorg).
APPR și-a extins parteneriatele de cercetare europene și naționale în proiecte privind digitalizarea agriculturii și practicile de agricultură regenerativă (pentru stocarea carbonului), cu finanțare din programul sectorial al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), din Programul European Horizon 2020, precum și cu suportul unor companii multinaționale furnizoare de soluții bazate pe știință.
În ceea ce privește implicarea în dialogul social cu autoritățile de la București și Bruxelles, Cristina Cionga, director pentru afaceri europene, a arătat că reprezentanții APPR au participat activ la toate consultările prilejuite de creionarea Planului Național Strategic, a propunerilor avansate de fermieri în cadrul PNRR, la grupurile de lucru specializate ale organizației europene Copa-Cogeca, ale Confederației Europene a Porumbului, ale Platformei Agriculture & Progress, ca și la grupurile de dialog civil organizate de Comisia Europeană.
În acest context, echipa APPR a crescut rapid prin atragerea unor tineri profesioniști, agronomi sau specialiști în politici europene, sprijiniți de expertiza unor veterani în cercetarea agricolă.
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) este o asociație profesională formată din producători agricoli care dețin suprafețe de lucru cuprinse între 25 ha și 50.000 ha, dar și reprezentanți ai lanțului profesional de porumb din România.APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa, precum și din organizația-umbrelă a fermierilor europeni și a cooperativelor lor, Copa-Cogeca. Obiectivul principal al APPR este furnizarea de expertiză tehnică, economică și legislativă pentru membri și colaborarea cu organizațiile profesionale ale fermierilor din România.Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a organizat, marți – 15 februarie 2022 - la București, Adunarea generală și alegeri pentru noul consiliu director.
Organizarea alegerilor pentru noua structură de conducere a APPR a constituit punctul culminant al Adunării generale a APPR din acest an. Conform statutului, Consiliul director numără șapte membri titulari și doi supleanți. În urma votului celor prezenți, mandatul președintelui Nicolae Sitaru a fost prelungit cu încă doi ani. Funcția de vicepreședinte a fost încredințată de cei prezenți lui Theodor Ichim, președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD). Din Consiliul director fac parte și reprezentanții organizațiilor teritoriale ale APPR, respectiv Silviu Mihai (ACCPT Ialomița), Tiberiu Stan (ACCPT Iași) și Teofil Dascălu (ACCPT Vrancea).
Adunarea generală a primit, prin vot unanim, în rândurile sale, asociația locală a fermierilor vrânceni, ACCPT Vrancea, organizație care a decis, în această săptămână, aderarea la APPR.
„Mă bucur mai ales pentru că astăzi colegii din Țara Vrancei au hotărât să pășească alături de noi și ne-au creditat cu încrederea lor. Totdeauna am pledat pentru unirea vocilor tuturor organizațiilor profesionale din producția vegetală, pentru a putea stabili strategii coerente. Împreună vom fi mai puternici, mai convingători și mai înțelepți, pledând în interesul agricultorilor și a ceea ce furnizează ei, într-o perioadă cu tot mai multe constrângeri: hrana și pacea socială. Felicit membrii nou-aleși în Consiliul director al APPR și-mi doresc să funcționăm ca o echipă. Cred că România are nevoie să rezolve câteva probleme esențiale în perioada următoare, pentru a restarta agricultura: comasarea terenurilor, irigațiile, măsuri fezabile și realiste în cadrul noii PAC”, a concluzionat președintele Nicolae Sitaru.
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) este o asociație profesională formată din producători agricoli care dețin suprafețe de lucru cuprinse între 25 ha și 50.000 ha, dar și reprezentanți ai lanțului profesional de porumb din România.APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa, precum și din organizația-umbrelă a fermierilor europeni și a cooperativelor lor, Copa-Cogeca. Obiectivul principal al APPR este furnizarea de expertiză tehnică, economică și legislativă pentru membri și colaborarea cu organizațiile profesionale ale fermierilor din România.Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Evenimentul „Ziua Grâului Bărăgan 2021”, organizat pe 9 iunie, a fost un real succes. Prin urmare, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) continuă seria evenimentelor dedicate fermierilor cu „Ziua Grâului Moldova”, pe 29 iunie 2021, ora 10:00, la Podu Iloaiei, județul Iași, eveniment desfășurat cu prezență fizică. Pe platforma FarmForum, o platformă susținută de APPR - Mândru că sunt fermier, sunt promovate toate evenimentele și se găsesc toate detaliile.
Evenimentul din Moldova va fi organizat de APPR și Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Grânarii „Dă-te pe brazdă” Iași , cu susținerea companiei Bayer, și va fi promovat pe platforma fermierilor (https://www.facebook.com/FarmForum-100333485086928), cât și pe canalele partenerilor media.
Reamintim că „Ziua Grâului Bărăgan” s-a aflat la prima ediție, organizatorii susținând că va deveni un eveniment de referință pentru zona Bărăganului. Găzduit de societatea Agriserv Telehuz (Mărculești), organizat de APPR și Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Ialomița și susținut de partenerul principal ADAMA, evenimentul „Ziua Grâului Bărăgan 2021” s-a bucurat de prezența fizică a 400 de fermieri din zona de sud-est a țării. Conceput pentru a veni în sprijinul fermierilor cu tehnologii de top în ceea ce privește genetica, soluții performante privind protecția plantelor și fertilizarea, evenimentul a reunit 20 de companii, de la furnizori de utilaje agricole, de semințe la furnizori de soluții digitale, depozitare și stocare a produselor agricole.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), împreună cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Ialomița, organizează prima ediție a evenimentului „Ziua Grâului Bărăgan”, pe 9 iunie, de la ora 10:00.
Evenimentul are loc în județul Ialomița, la Mărculești, în ferma Telehuz Agriserv, exploatație care aparține chiar președintelui ACCPT, Dragoș Costin Telehuz.
Cei care doresc să participe la evenimentul din câmp se pot înscrie aici: https://farmforum.ro/ziua-graului-baragan/
Foto: APPR
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html