Familia Pârvu de la Sârbova, din județul Timiș, este dedicată trup și suflet creșterii animalelor. Dacian Pârvu este medic veterinar și a renunțat la munca din Ferma Didactică a Universității de Științe ale Vieții din Timișoara pentru a pune pe picioare propria fermă în care lucrează împreună cu soția, Luminița Pârvu, iar când timpul le permite, părinților li se alătură cele două fiice.

În ferma familiei Pârvu sunt crescute 350 de ovine, 37 de vaci de lapte și doi cai din rasa Ardenez. Dacian Pârvu împarte munca la fermă cu soția, Luminița, care se ocupă de vacile de lapte pe care le hrănește și le mulge zilnic. Când au vreme, încalță cizmele de cauciuc și cele două fete ale familiei, pentru că mâna de lucru din agricultură este scumpă și rară. Cam așa arată imaginea succintă a unei afaceri de familie, centrată pe zootehnie, ramura cea mai solicitantă a agriculturii.

Prin procesare, laptele ar valora mai mult

Când am ajuns în ferma de la Sârbova (Timiș), am remarcat niște baloți de lucernă, ceea ce m-a dus cu gândul că au fost probleme cu stocul de furaje. „Am fost nevoit să mai cumpăr ceva lucernă, pentru că anul trecut am avut probleme din cauza ploilor în exces. Prima coasă n-am reușit s-o tai la timp, a plouat, apoi a îmbătrânit și nu am avut calitate, iar la vaca de lapte dacă nu ai calitate la fân, n-ai nici producție. Eu nu le dau siloz, nici nu produc în cantități mari și poate de aceea nu-mi iese perfect, așa că le furajez doar cu fân, lucernă și cereale. E important să producem un lapte de calitate, pentru că îl dăm la cineva care face cașcaval din el și de la siloz a avut ceva probleme cu aciditatea, așa că m-a rugat, dacă se poate, să hrănim vacile doar cu fân. Singura problemă este că furajarea cu fân crește costul de producție al laptelui. Cum n-am avut destul, am fost nevoit să mai cumpăr, așa că la vară, vreo două luni o să muncesc să-l achit. Asta e…”, spune Dacian Pârvu.

Nu-l las însă pe fermier să intre în prea multe detalii care țin de ferma de vaci cu lapte, de care se ocupă soția sa, Luminița Pârvu, și o întreb pe aceasta cum se descurcă cu animalele. „Avem 37 de capete bovine din rasa Bălțată românească. Eu mă ocup de muls, soțul mă ajută la curățat. Lucrăm doar noi doi la ele. Din fericire, soțul este medic veterinar și chiar n-am avut probleme în ceea ce privește sănătatea animalelor. Cred că de doi ani n-am avut nici măcar hipocalcemii sau, dacă au fost, au fost foarte ușoare. Acum a fătat o vacă. Le lăsăm să fete singure și până acum n-am avut probleme. Mulgem între 20 și 25 de litri pe zi, în funcție de mâncare, de vacă, de ciclul de lactație. Avem vacă de la care mulgem și 30 de litri pe zi. Pe medie, mergem undeva cu 15 -16 litri pe zi, pe toată perioada de lactație, de 200 și ceva de zile pe an. Calitatea laptelui este în schimb foarte bună, cu o proteină excelentă și grăsime de 3,8 – 4%”, arată Luminița Pârvu.

Din ferma familială de la Sârbova, laptele pleacă în localitate la un mic producător de cașcaval, iar o altă parte ajunge la piață prin intermediul unui alt localnic. „Noi nu avem timp să mergem la piață. Dacă am putea și să procesăm, și să vindem noi direct în piață, ne-ar fi mult mai bine. Ne-am gândit să depunem un proiect pentru procesare, dar am renunțat, pentru că e foarte greu. În doi, să și mulgi, să te și ocupi de animale, să și procesezi și să mergi și la piață e, practic, imposibil. Mi-ar fi plăcut foarte mult să putem procesa laptele. Sunt sigură că, prin procesare, valoarea litrului de lapte s-ar dubla. La comandă, mai facem o brânză dulce sau o smântână, dar în general vindem laptele crud. Vindem direct și în sat și sunt zile în care nu facem față. Mai este un crescător de vaci în sat cu un efectiv mai mare și nici el nu face față”, a precizat Luminița Pârvu.

Cooperativa, posibilă rezolvare a problemelor

Din păcate, adaugă Dacian Pârvu, au scăzut efectivele de animale. „Oamenii s-au dus la lucru la oraș, au vândut pământurile, și-au aranjat frumos casele și-au pus flori în fața caselor… La majoritatea arată mai bine decât la noi, pentru că nu avem vreme. Ați văzut, au fost demonstrațiile agricultorilor. Cu cine să ieși la proteste? Aici mai suntem vreo doi-trei crescători. Ieșim noi să luăm atitudine? N-am putut să mă duc la proteste… S-o las pe nevastă-mea singură, cu toate pe cap? Apoi, crescătorii de animale nu prea s-au regăsit în protestele astea, pentru că în primul rând nu au timp și în al doilea rând pentru că suntem foarte împrăștiați pe sectoare, fiecare cu problemele lui. Am mai vorbit cu colegi din branșă, nu reușim să ne organizăm cum trebuie. Mulți spun că o formă de organizare ar fi cooperativa agricolă. Bun, dar ea te reprezintă când vinzi. După mine, ar fi fost bun un sindicat al fermierilor din toate domeniile agriculturii, care să aibă reprezentanți la toate nivelurile și de la cel cu 20 de vaci, și de la cel cu 200, să ne apere drepturile. La negocieri au fost oameni pe care protestatarii nu i-au recunoscut drept lideri. Au fost la discuții, s-au înțeles, au ieșit cu ministrul de braț, s-au și pupat, dar ei nu au fost la proteste, adică unii au protestat și alții au negociat. După primele proteste, au obținut un ajutor pentru grâul rămas în depozit. Toată lumea s-a bucurat, numai că atunci când s-au dat banii, aceștia au ajuns aproape toți la fermierii mari, pentru că depozitare nu înseamnă podul casei. Depozitare înseamnă un spațiu autorizat, înseamnă cantități înregistrate, cu acte de intrare-ieșire. Suta de euro s-a dat doar pentru vegetal și vaca de carne, eu am de lapte, așa că n-am primit nimic. Până la urmă, cine a câștigat dintre cei mici? Foarte puțini, procentual în raport cu cei mari. Dacă eram mai bine reprezentați, probabil că ar fi fost ajutate toate categoriile de fermieri. De fapt, noi, ăștia mici, nu cred că suntem reprezentați în vreun fel. Sindicatul fermierilor ar trebui să aibă reprezentativitate inclusiv la nivelul Ministerului Agriculturii, în așa fel încât să nu apară legi tâmpite, pe care mai apoi să nu știi cum să le îndrepți.”

Poate că e vremea ca fermierii de la noi din țară să învețe și ei lecția unității. E momentul, poate, să depășească neîncrederea și suspiciunea dintre ei și să găsească oamenii potriviți, care să le reprezinte corect interesele. „De acord, zice Dacian Pârvu. Inclusiv la nivel de cooperativă. Din ce am văzut la cooperativele care funcționează, cel care se ocupă de cooperativă nu este producător. Pe omul ăla îl plătești, are vreme să alerge, îl chemi la ședințe când e cazul, că dacă pui unul dintre membrii cooperativei, ăsta va trage spuza pe turta lui, cum se spune. Și dacă nu o face, tot va exista suspiciunea. Apoi este problema timpului pe care nu-l ai. Eu ar trebui să vând tot acasă ca să mă pot ocupa de funcționarea unei cooperative. Când m-am băgat, trebuie să fiu acolo. Eu nu pot să le spun că nu ne vedem la ședință pentru că-mi fată o vacă…”

Ițele încâlcite ale subvențiilor

Am continuat discuția cu Dacian Pârvu despre creșterea oilor, acestea fiind mai numeroase în ferma de la Sârbova. „În România, mielu-l vinzi de Paște și porcul la Crăciun. Restul sunt povești… Cererea pieței pe carnea de ovină este fluctuantă. Nu avem siguranța că vom primi un preț bun și toamna. Între timp, mielul suge, nu mulgi nu faci brânză, nu vinzi lapte, plus că ai alte cheltuieli cu mieii pe care vrei să-i finisezi până în toamnă. Ai cheltuieli și nu ai garanția că prețul va fi unul corect. Așa că noi, ăștia mici, ne descurcăm cum putem. N-așteptăm nici mila statului. Dacă vine subvenția e bine-venită, dar vindem atunci când primim preț, or, de regulă, prețul se plătește la Paște.”

L-am întrebat pe fermier cât de importantă este pentru el subvenția și dacă i se pare complicat să o obțină. Iată și răspunsul: „Fermierul ar trebui să le știe pe toate. Ar  trebui să fie abonat inclusiv la Monitorul Oficial, să știe și legislație, și contabilitate. Normal ar fi să ne ajute cei de la APIA. De ani de zile mă încadrez la același tip de subvenție la oaie, la vacă, la pășuni și la furaje. De ce trebuie să fac dosar în fiecare an? Ar trebui să nici nu mai merg la APIA, decât dacă apar modificări. Dosarul ar trebui să se depună de la sine, mai ales că au acces la baza de date a DSV-ului, la baza de date a celor de la asociațiile de profil. De-acolo ar trebui să-și ia toate datele. Numai că și lor le vin tot felul de ordine și contra-ordine peste noapte și le este frică să mai ia decizii.  Acum, cu subvenția la oaie, eu, unul, nu mai înțeleg nimic. L-am auzit pe ministru vorbind despre oaie și nu am înțeles nimic. Na, poate sunt eu mai slab pregătit. Acum banii se împart la toată lumea de-a valma. Ar trebui totuși ca subvenția asta să se dea, o dată pe cap de animal, cum a fost dintotdeauna, dar și pentru calitate, pentru că ai intrat în COP. La mulți le este frică și nu intră. Le-am spus și colegilor mei, atât timp cât se dau niște subvenții, încercați să le luați pe toate. Banii ăia îi luați tot pentru animale și să vă dezvoltați tot voi. Dacă sunt disponibili, luptați-vă să-i luați. COP-ul înseamnă niște bani în plus, dar îi primești ca să te motiveze să faci calitate. Ei se tem de controale. Da, domnule, veniți și bonitați mieluțele la prima fătare, bonitați junincile la prima fătare. Nu vine nimeni să-ți facă o bonitare. Și scoateți prostiile cu anul de referință. Cum adică an de referință? Păi eu am avut vaci în 2017 și tu-mi dai subvenție încă zece ani după. Sunteți nebuni? Poate le-am vândut, nu că am făcut vreo afacere, deși unii, probabil, au făcut o afacere din asta, dar eu le-am vândut că am avut o problemă și nu le-am mai putut ține. Acum, că mai ia subvenție, nu mai este el de vină, dacă regula îi permite. Dă-mi subvenție pe litrul de lapte vândut la procesator! Procesatorul poate să-mi dea un leu patruzeci de bani, că atâta poate el. Dă-mi tu, stat, diferența, să trăiesc și eu. Se presupune că ai oameni bine pregătiți în minister care știu să facă un calcul corect la litrul de lapte. Dacă prețul este de trei lei pe litru, îi mai pun un leu cincizeci, dar banii să-mi intre la finalul lunii, când intră și cei de la procesator. Dă-mi subvenție pe kilogramul de carne de miel vândut sau la cea de vită și-atunci nu trebuie să-i omorâți pe intermediari, că o să dispară singuri. N-avem porc? Ne plângem că importăm peste 80% din  carnea de porc? Deschideți abatoarele și lăsați oamenii să crească porci!”.

Laptele de oaie din ferma familiei Pârvu ajunge la o fabrică din zonă. „Am mai primit oferte și din altă parte, ne zice crescătorul, dar am preferat să mergem în continuare cu procesatorul de la Izvin, mai ales că banii cu care am cumpărat fânul i-am primit în avans de la fabrică. Una peste alta, anul trecut am primit un preț bun pentru laptele de oaie, șase lei pe litru.”

Schimbarea rasei și reducerea efectivului

Dacian Pârvu intenționează să schimbe o parte din efectivul de oi și să aducă în fermă rasa Lacaune, specializată pe lapte, deoarece acesta are un preț bun, la ora actuală.

Totodată, crescătorul de la Sârbova ar mai reduce numărul de animale din fermă, deoarece pășunea îl limitează. „N-aș mai ține un efectiv așa mare, pentru că nici pășune nu este destulă. În total am 30 de hectare de pășune, dar nu este toată grupată, am 12 ha într-un loc, 10 ha în altă parte și tot așa, la un efectiv total de 350 de oi și 37 de vaci. Sârbova nu prea are pășune. Am prieteni la Buziaș care au 70 ha de pășune într-un singur lot. Eu dacă mă duc cu oile pe două hectare, se duc o dată și se întorc, după care se uită la mine, că nu mai au ce mânca, deci, pentru mine pășunea este un factor limitativ. Noi nu facem o exploatare intensivă, pentru că ne dorim o altă calitate, și la carne, și la lapte, și atunci mergem pe varianta extensivă, în care pășunea are un rol foarte important.”

Prin schimbarea rasei, Dacian Pârvu vrea să crească producția de lapte în ferma de ovine. „Oile Lacaune, spun specialiștii, au un potențial maxim de producție de 5 litri de lapte pe zi și o medie de 3 litri. Eu m-aș mulțumi și cu o producție de 2 litri zilnic, având în vedere că de la Țurcană nu mulg nici măcar un litru.”

Oile familiei Pârvu sunt mulse de cei doi proprietari. „N-am fost vreun mulgător înainte, însă nevoia te învață. Acum pot să spun că sunt. Mai avem pe cineva care ne dă oile în strungă și ne mai ajută fetele când sunt acasă. Ar fi o chestie faină cu mulsul mecanic, că atunci aș mulge singur. Cu un  efectiv de o sută de capete m-aș descurca fără probleme. Rămâne ca o provocare de viitor”, spune Dacian Pârvu.

Am remarcat pasiunea crescătorului, dragul lui pentru animale. De asemenea, nu puteam trece cu vederea doi cai frumoși, Ardenezi, și am vrut să aflu povestea lor. „Am cumpărat o mânză cu 400 de euro. Sunt cai foarte frumoși, cu coada și coama galbenă, chiar deosebiți. Ne-am pus întrebarea, bun, da’ ce facem cu calul? Așa că, după doi ani, am vândut iapa cu 1.500 de euro. Am vândut-o la Câmpulung Moldovenesc. Acolo oamenii folosesc caii la pădure să tragă lemne cu ei. Omul la care am vândut calul l-a pus la ham. Mi-a zis că așa cal cuminte n-a avut niciodată. L-a pus și pe Facebook, cu poză. Acuma, normal că noi l-am văzut. După ce l-am vândut, am devenit dușmanul numărul unu din familie. M-a certat soția toată săptămâna, că de ce l-am vândut... Mi-a tot arătat poze cu cai de vânzare. Până la urmă, l-am sunat pe cel la care am vândut iapa și l-am întrebat cât îmi cere pe ea, să mi-o aducă înapoi acasă. Omu’ a zis bine și mi-a vândut-o după o săptămână cu 3.700 de euro. Asta da afacere!”

În încheiere, Dacian Pârvu a ținut să spună că: „Deși stăm la sat, cu foarte puțină lume mai poți să stai de vorbă despre animale. Înainte, toată lumea avea animale, toată lumea avea ce să povestească despre ele. Acuma sunt tot mai puțini. Dacă mai mergi pe undeva și începi să povestești despre animale, ești privit ca un ciudat. Noi nu vrem să impresionăm pe nimeni cu nimic, pur și simplu ne plac”.

Succesul unei culturi începe cu sămânța. Ameliorarea plantelor și producția de sămânță reprezintă coloanele fundamentale ale agriculturii moderne. În această luptă constantă pentru a obține recolte de calitate, soiul de grâu autohton PG 102 a fost întâmpinat cu brațele deschise de către comunitatea agricolă, dezvăluind un potențial impresionant pentru agricultura viitorului.

În spatele fiecărui bob de grâu PG 102 se ascunde un efort meticulos de ameliorare genetică. PG 102 a fost modelat prin decenii de selecție și încrucișare, țintind să fie adaptat perfect la condițiile specifice ale României.

Menținerea calităților genetice la PG 102

Menținerea calităților genetice ale soiului PG 102 reprezintă un proces meticulos. Prima etapă a acestui proces implică selectarea plantelor tipice ale soiului, urmată de studiul atent al descendențelor acestor plante în câmpurile de menținere a valorii genetice și biologice a soiului, care durează între unul și trei ani. Scopul este de a obține sămânța amelioratorului, care apoi este înmulțită consecutiv pentru a produce semințe de prebază, bază și certificată.

În acest an, prima etapă a procesului de selecție conservativă pentru PG 102 a fost finalizată. S-au recoltat numeroase plante din câmpurile de prebază și bază ale companiei Prosol. Aceste plante au fost selectate cu atenție pe baza măsurătorilor biometrice și a altor caracteristici specifice ale soiului.

În toamnă, semințele selectate vor fi semănate individual în rânduri separate, pentru a urmări cu precizie dezvoltarea lor și pentru a asigura puritatea varietală maximă.

Acest proces se va derula în continuare timp de 1-3 ani, culminând cu obținerea sămânței amelioratorului. Acesta este un exemplu clar al angajamentului nostru de a oferi fermierilor sămânță de cea mai bună calitate, cu o valoare biologică cât mai apropiată de soiul inițial.

Ce îl face special?

Unul dintre aspectele deosebite care definește acest soi este rezistența sa la secetă. PG 102 este o adevărată comoară a agriculturii în zonele cu resurse de apă limitate. Datorită unui sistem radicular bine dezvoltat, PG 102 are capacitatea de a extrage apa din straturi adânci ale solului, oferind plantei o rezistență neegalată la secetă.

Dar, PG 102 nu se oprește aici. Acest soi impresionează și prin capacitatea sa mare de înfrățire, asigurând polenizarea optimă și uniformă a culturii. Ca rezultat, recoltele de grâu PG 102 sunt caracterizate de o consistență extraordinară, oferind fermierilor predictibilitate și prosperitate.

Un alt aspect semnificativ este rezistența sa la frângere și cădere, o proprietate vitală în fața provocărilor meteorologice. Această caracteristică asigură că plantele PG 102 rămân robuste și puternice în orice condiții, contribuind la o recoltă de calitate superioară.

Rezultate confirmate

Rezultatele din câmp demonstrează cu claritate potențialul uriaș al soiului PG 102. Fermierii au înregistrat producții medii de peste șapte tone pe hectar, cu cifre ale conținutului de gluten ce variază între 27 și 30,5%, precum și o masă hectolitrică de la 78,20 la 85 kg/hl. Aceste cifre confirmă calitatea și rezistența excepțională a soiului de grâu PG 102.

Articol de: MARIA OBADĂ (https://prosolagri.ro/)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează, pe 1 octombrie 2022, la Apoldu de Sus (județul Sibiu), prima ediție a Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment în premieră, care va reuni muzica folk-rock cu vinurile albe și bucatele tradiționale, provenite din fermele și stațiunile universității.

USAMV Cluj-Napoca produce vinuri din anul 2020, având propria plantație viticolă, situată la circa doi kilometri de Apoldu de Sus. Portofoliul Vinea Apoldia Maior cuprinde șapte etichete: Eruditus, Docentus, Secas, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Traminer Roz și Orange Optimus. Aceste vinuri albe sunt apreciate datorită prospețimii, fructuozității, fineții și a bogăției de arome, potențate de o aciditate mai ridicată, susține producătorul.

„Suntem încântați să anunțăm organizarea acestui festival unic în zona Apoldului de Sus, unde ne dorim să sărbătorim recolta bogată din această toamnă în podgoria noastră, Vinea Apoldia Maior. Cu siguranță ne vom bucura împreună de savoarea vinurilor și a bucatelor provenite de la fermele și stațiunile universității, de plimbări prin vie și muzică de calitate. Punctul culminant va fi seara, când vom oferi iubitorilor de muzică rock un concert spectaculos, susținut de binecunoscuta trupă Pasărea Rock. Vă așteptăm cu drag alături de noi la Vinea Apoldia Maior Fest!”, este mesajul rectorului USAMV Cluj-Napoca, prof. dr. Cornel Cătoi.

Trupa Pasărea Rock, o legendă a muzicii rock din România, va performa la Vinea Apoldia Maior Fest în componența Ioji Kappl - bass și voce, Ovidiu Lipan - tobe, Nicu Patoi - chitară, Narcis Tran - voce și chitară 12c, Codruț Croitoru – voce, alături de invitatul special Mircea Baniciu.

Festivalul își va deschide porțile la ora 12.00, iar concertul Pasărea Rock va avea loc de la ora 19.00.

Biletele se găsesc în format electronic pe platforma www.iabilet.ro și în magazinele Flanco și Diverta, iar prețurile sunt diferențiate, în funcția de vârsta participanților. Pentru adulți, biletul este în valoare de 159 de lei, cost care presupune accesul la festival, mâncare și băutură all inclusive pe durata întregii zile (vin, apă, cafea, ceaun porc și vită, coaste porc cu varză roșie, brânzeturi și mezeluri din producția proprie).

Persoanele cu vârste cuprinse între 14-18 ani au la dispoziție bilete la prețul de 129 de lei, care asigură aceleași beneficii ca și pentru adulți, exceptând consumul de alcool. De asemenea, copiii cu vârste până la 14 ani au acces gratuit, însă doar dacă sunt însoțiți de către un adult.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Am întâlnit fermieri mulțumiți, chiar fericiți, aș putea spune. Pe câmpul de la Fundulea – Călărași, într-una dintre zilele târgului AgriPlanta-RomAgroTec, a poposit la standul Revistei Fermierului un grup de agricultori din județul Ialomița. Din una în alta, am ajuns la ministrul Daea. „E cel mai bun ministru, a dat ordin la ANIF și s-a băgat apă pe canale și imediat am putut iriga”, spuneau ialomițenii, cu ochii licărind de bucurie. Mă bucur și eu pentru ei, mai ales că sunt tineri și plini de speranțe. De asemenea, e foarte bine că agricultura are un ministru care mișcă lucrurile. E foarte bine că există un program național destinat irigațiilor și că se lucrează după un plan care în 2020 să ducă la vreo două milioane de hectare irigate.

Fac o paranteză: în prezent, România dispune de o suprafață amenajată pentru irigat de circa 3,1 milioane de hectare. 1,5 milioane ha este suprafața viabilă și cea marginal viabilă, din care suprafața viabilă este de circa 800.000 ha.

Suprafața efectiv irigată variază mult de la an la an, în funcție de precipitații. Se estimează că circa 11% din suprafața agricolă a țării este acoperită de rețele de irigații viabile din punct de vedere economic sau marginal viabile. Obiectivul general al Programului vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigații, care va conduce la creșterea suprafeței funcționale din suprafața viabilă și din cea marginal viabilă economic pentru irigații la 70% în anul 2020 și la 90% pentru orizont 2030, și constă în reabilitarea infrastructurii principale de irigații din 86 de amenajări viabile aparținând domeniului public al statului, în suprafață de aproximativ 1,8 milioane de hectare, până la sfârșitul anului 2020.

Și încă o paranteză: fermierii despre care vă povestesc și-au făcut, cu ani în urmă, o asociație a udătorilor de apă pentru irigații și sunt membri în alte asociații - Asociația Producătorilor Agricoli și Asociația Producătorilor de Porumb din România. Plătesc cotizații, se întâlnesc și-și discută problemele, se ajută între ei. Prin urmare, sunt organizați așa încât să facă față și pe vremuri de restriște. Îmi ziceau că la Asociația Udătorilor de Apă pentru Irigații au preluat din personalul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Așadar, asociațiile respective au angajați, specialiști, ceea ce le permite fermierilor să-și vadă de ferme.

Revin: ministrul Agriculturii a ajutat să ajungă apa pe canale, a împins programe ca „Tomata” sau „Lâna”. Petre Daea nu e pus pe viață, cum nu e veșnic nici guvernul din care face parte. Ce se întâmplă dacă se schimbă calimera și vine un ministru care nu are trecere la mai-marii partidului? Ce se întâmplă acolo unde nu există posibilitatea pentru irigat? Ori acolo unde oamenii nu sunt asociați? Din cele povestite mai sus, se poate vedea că nu degeaba se spune că „Unirea face puterea”. Fermierii autohtoni au nevoie de asociere sub orice formă, ca să poată face față schimbărilor climatice, celor politice, dar și pieței. Totodată, au nevoie de o politică agricolă conformă cu nevoile lor, cu realitatea din teren. Măsurile pompieristice nu au rezultate pe termen lung. De aceea se impune o strategie, o legislație pe fiecare sector al agriculturii. Și sunt exemple în lume, totul e să se vrea.

Politica Agricolă Comună (PAC) a Uniunii Europene, valabilă șapte ani, trasează niște directive, iar noi ne putem crea politica, strategia noastră care să urmărească realitățile de aici.

Peste Ocean este Farm Bill, Politica Agricolă a Statelor Unite ale Americii, unde există o politică agricolă și una alimentară. Farm Bill-ul americanilor a început pe la 1930, iar de atunci, din cinci în cinci ani și, din 1996, din șapte în șapte ani, legislația, strategia se modifică în funcție de cum evoluează lucrurile în agricultură, în spațiul rural, în industria alimentară, în funcție de necesitățile domeniului.

Farm Bill este un document în care sunt trecute ariile de interes, obiectivele, instrumentele și bugetele alocate agriculturii, influențând prin efectele sale tendințele majore la nivel internațional, determină susținerea veniturilor și a prețurilor pentru producătorii agricoli, se referă, pe scurt, la probleme precum promovarea conservării solului și protecția mediului; promovarea exporturilor de produse agricole şi alimentare; promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a subvenţiilor alimentare acordate persoanelor cu venituri mici; reglementarea proceselor de producţie în vederea promovării securităţii alimentare.

Așa ceva lipsește României. PAC-ul Europei nu înseamnă că statul român are o strategie pe agricultură.

Editorial publicat în Revista Fermierului nr. 10 (162)/1-14 iunie 2018