Afişez elemetele după tag: criza

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat notificată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru susținerea crescătorilor de bovine și bubaline afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Aprobarea Comisiei Europene se referă la schema instituită prin Legea nr. 176/2026, al cărei buget total este de 277.184.320 de lei (52 milioane de euro).

Sprijinul acordat fermierilor este de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină eligibilă. Valoarea totală care poate fi acordată unei întreprinderi nu poate depăși echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro. Crescătorii pot depune deja cererile la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru a beneficia de subvenția de 68 de euro pe cap de animal.

Măsura a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat în contextul crizei din Orientul Mijlociu (METSAF), adoptat de Comisie la 29 aprilie 2026, respectând condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE.

„Aprobarea Comisiei Europene reprezintă o etapă esențială în implementarea acestei măsuri de sprijin, adoptată de Parlament și finanțată din bugetul de stat. Încă de la promulgarea legii, am solicitat imediat alocarea sumelor din Fondul de rezervă bugetară, cerând avizul Ministerului Finanțelor și aprobarea Guvernului pentru hotărârile de guvern inițiate de Ministerul Agriculturii. Este important să putem face plățile cât mai repede, pentru a oferi un sprijin concret fermierilor care resimt direct presiunea creșterii costurilor de producție”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.

Reamintim că schema urmărește compensarea parțială a pierderilor generate de creșterea costurilor cu îngrășămintele și combustibilii și se aplică activității desfășurate de crescătorii de bovine în perioada 1 martie - 31 decembrie 2026.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită intervenția Guvernului și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru evaluarea completă a efectelor secetei pedologice și hidrologice severe din vestul țării. Totodată, AAC susține că e nevoie de un pachet de măsuri adecvat pentru exploatațiile afectate.

Organizațiile membre AAC și fermierii din județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Timiș și Satu Mare transmit că situația este deosebit de gravă. În numeroase exploatații agricole, deficitul de apă a afectat succesiv atât culturile înființate în toamna anului 2025, cât și culturile de primăvară din anul 2026. Prin urmare, nu este vorba despre pierderi punctuale, limitate la o singură cultură sau la o singură etapă de vegetație, ci despre o diminuare cumulată a veniturilor pe întregul an agricol.

AAC consideră că sprijinirea fermierilor afectați de secetă trebuie așezată pe un principiu real de solidaritate între regiunile agricole ale României. „În anii în care seceta a lovit cu precădere Moldova, Bărăganul, Oltenia și Dobrogea, fermierii din Banat și Crișana au susținut acordarea despăgubirilor pentru exploatațiile calamitate. În anul 2026, când fenomenul afectează sever vestul țării, același principiu trebuie aplicat și fermierilor din județele afectate. Seceta nu poate fi tratată diferit în funcție de regiunea în care se manifestă, iar sprijinul public trebuie acordat pe baza pagubelor efectiv constatate, în condiții egale, transparente și nediscriminatorii. Această succesiune de pierderi afectează direct capacitatea fermierilor de a achita inputurile, creditele, leasingurile, arenda și obligațiile fiscale, precum și de a finanța lucrările pentru anul agricol următor. Fără măsuri aplicate la timp, consecințele se vor resimți și în 2027, cu efecte asupra locurilor de muncă, furnizorilor locali și securității alimentare”, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Potrivit AAC, intervenția Guvernului României este necesară având în vedere:

• Afectarea cumulată a culturilor de toamnă și a culturilor de primăvară, cu pierderi diferite de la o zonă la alta, care trebuie constatate individual și centralizate oficial;

• Epuizarea rezervei de apă din sol și limitarea posibilităților de irigare în zone în care infrastructura este insuficientă sau sursele de apă au debite reduse;

• Reducerea producției de furaje și deteriorarea pășunilor și fânețelor, cu impact direct asupra sectorului zootehnic;

• Blocarea fluxului de numerar al exploatațiilor și creșterea riscului de neplată față de bănci, societăți de leasing, furnizori de inputuri, proprietari de terenuri și bugetul de stat;

• Dificultatea asigurării resurselor necesare pentru lucrările și însămânțările din toamna anului 2026.

Alianța subliniază că amploarea fenomenului trebuie stabilită pe baza datelor transmise de fermieri, a evaluărilor realizate în teren și a informațiilor agrometeorologice. Din acest motiv, procedurile administrative trebuie aplicate unitar, iar termenele relevante trebuie corelate cu realitățile din exploatațiile afectate.

Pentru deblocarea situației și protejarea fermierilor afectați, AAC propune următoarele măsuri:

1. Evaluarea și centralizarea urgentă a pagubelor. Alianța consideră necesar ca MADR, prin direcțiile agricole județene și împreună cu instituțiile competente, să dispună fără întârziere inventarierea suprafețelor afectate și a pierderilor înregistrate. Evaluarea trebuie realizată distinct pentru culturile de toamnă, culturile de primăvară, pășuni, fânețe și sectorul zootehnic, astfel încât datele centralizate să reflecte situația reală din fiecare județ afectat.

2. Constatarea rapidă și unitară a pagubelor. Este esențial ca activitatea comisiilor județene să fie organizată predictibil și unitar, iar acolo unde volumul solicitărilor o impune, acestea să fie suplimentate. MADR trebuie să informeze fermierii, în timp util, asupra termenelor, documentelor și obligațiilor procedurale pentru depunerea înștiințărilor de calamitate și să se asigure că verificările în teren se realizează înainte de recoltarea sau desființarea culturilor afectate. Procesele-verbale trebuie emise într-un termen rezonabil, pentru a putea fundamenta schema de despăgubire și pentru a fi utilizate de fermieri în relația cu autoritățile, finanțatorii, asigurătorii și partenerii contractuali.

3. Instituirea unei scheme naționale de despăgubire și sprijin. AAC solicită adoptarea unei scheme naționale de despăgubire pentru seceta din 2026, care să trateze echitabil toți fermierii cu pierderi confirmate, indiferent de regiune. Măsura trebuie să includă culturile de toamnă și de primăvară, să fie proporțională cu gradul de afectare și să reflecte situațiile în care aceeași exploatație a pierdut producție la ambele categorii de culturi. Pentru fermele calamitate, despăgubirea nu este doar o reparație financiară, ci o condiție pentru achitarea obligațiilor curente și pregătirea campaniilor din toamna anului 2026 și primăvara anului 2027. Criteriile de eligibilitate, culturile incluse, pragul minim de afectare și calendarul plăților trebuie stabilite în consultare cu organizațiile reprezentative ale fermierilor, astfel încât fondurile să ajungă la timp acolo unde pierderile au fost dovedite.

4. Măsuri pentru menținerea lichidității fermierilor. Pe lângă despăgubiri, exploatațiile afectate au nevoie de soluții financiare tranzitorii până la stabilizarea situației. În acest sens, apreciem că este necesar un dialog instituțional cu Ministerul Finanțelor, instituțiile de credit, societățile de leasing și ceilalți parteneri financiari, pentru identificarea unor opțiuni aplicabile fermelor calamitate, inclusiv reeșalonări, restructurări sau perioade de grație, acolo unde cadrul legal și contractual permite. Obiectivul trebuie să fie evitarea blocării exploatațiilor viabile, nu transferarea riscului către partenerii comerciali sau financiari.

5. Clarificarea aplicării circumstanțelor excepționale și a documentelor justificative. Experiența acumulată de AAC în urma secetei pedologice extreme din anul agricol 2019-2020, care a stat la baza emiterii Ordinului ministrului agriculturii nr. 97/2020, a arătat că seceta nu este încadrată automat ca forță majoră. Tocmai de aceea, fermierii au nevoie de reguli clare, aplicate unitar, privind recunoașterea circumstanțelor excepționale și documentele necesare pentru dovedirea pagubelor. Alianța solicită ca APIA și celelalte instituții competente să comunice din timp condițiile, termenele și documentele justificative, astfel încât fermierii cu pagube constatate oficial să nu piardă plăți, angajamente sau alte drepturi din cauza unor situații obiective, independente de voința lor.

6. Utilizarea resurselor europene disponibile. Guvernul trebuie să evalueze cu prioritate instrumentele europene care pot fi mobilizate pentru fermierii afectați, inclusiv rezerva pentru agricultură și flexibilitățile prevăzute în Planul Strategic PAC. Totodată, este necesară susținerea unui demers la nivel european pentru regiunile lovite de fenomene climatice extreme, în condițiile în care seceta severă produce efecte economice și sociale care depășesc capacitatea individuală de răspuns a fermierilor.

7. Analizarea condițiilor pentru declararea stării de alertă. Dacă evaluările oficiale confirmă amploarea fenomenului și extinderea sa la nivelul mai multor județe, AAC susține că Guvernul și Comitetul Național pentru Situații de Urgență trebuie să analizeze îndeplinirea condițiilor legale pentru declararea stării de alertă. O astfel de analiză este necesară pentru activarea măsurilor temporare care pot limita efectele economice și sociale ale secetei asupra fermierilor și comunităților rurale.

„Seceta este inclusă între riscurile gestionate în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, iar pentru seceta pedologică MADR are rol principal. Deși OUG nr. 21/2004 reglementează declararea stării de alertă, despăgubirea fermierilor nu trebuie condiționată de această procedură. Evaluarea pagubelor, sprijinul financiar și măsurile de protejare a lichidității trebuie inițiate imediat, prin instrumentele legale disponibile. Solicităm convocarea urgentă a unei reuniuni de lucru cu organizațiile membre ale AAC și cu reprezentanții fermierilor din județele afectate, pentru prezentarea datelor din teren și stabilirea calendarului de evaluare, a surselor de finanțare și a condițiilor schemei de despăgubire. Răspunsul public trebuie să fie rapid, proporțional și construit în aceeași logică de solidaritate națională aplicată anterior altor regiuni agricole ale României”, arată AAC.

În același timp, potrivit Alianței pentru Agricultură și Cooperare, criza actuală confirmă nevoia unui instrument național, funcțional și predictibil de gestionare integrată a riscurilor agricole. „Sumele corespunzătoare procentului de 3% reținut din plățile directe PAC trebuie să stea la baza unui mecanism real de protecție, în condițiile în care intervenția DR-32 rămâne incertă. Totodată, este necesară lansarea intervenției DR-31 – contribuții financiare la plata primelor de asigurare. Despăgubirile post-dezastru sunt necesare, dar nu pot înlocui un sistem permanent de protecție a fermierilor în fața riscurilor climatice. Din acest motiv, solicităm reluarea de urgență a dialogului cu organizațiile reprezentative și prezentarea unui calendar clar pentru definitivarea, finanțarea și operaționalizarea acestor intervenții.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), exprimându-și solidaritatea față de acțiunile de protest ale crescătorilor de ovine și caprine, avertizează că agricultura românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Fără măsuri urgente și asumate de autorități, riscul de colaps se extinde asupra întregului sector agricol.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare reiterează solicitarea transmisă pe mai multe căi oficiale și publice, conducerii celor două Camere ale Parlamentului pentru introducerea de urgență pe ordinea de zi și adoptarea, în sesiunea extraordinară, a proiectelor legislative care prevăd măsuri de sprijin pentru sectoarele agricole aflate în dificultate, cu prioritate pentru zootehnie”, se arată într-un comunicat de presă al AAC.

Totodată, Alianța cere Guvernului să accelereze plata despăgubirilor pentru pierderile suferite de fermieri din cauza secetei, în condițiile în care Comisia Europeană a alocat României aproape 15 milioane de euro pentru compensarea fermierilor. Banii sunt blocați și plățile nu pot fi făcute din cauza lipsei cadrului legislativ necesar.

„Salutăm mobilizarea exemplară, solidaritatea și determinarea crescătorilor de ovine și caprine, care au ales să își facă auzite problemele prin protestul de astăzi, 30 iulie 2026, de la București. Acțiunea colegilor noștri evidențiază, încă o dată, că agricultura are nevoie de decizii rapide, de dialog real cu organizațiile profesionale și de asumare din partea autorităților. Din păcate, haosul politic se reflectă și la nivelul instituțiilor din subordinea ministerelor, unde degringolada riscă să pună în pericol întreg mediu antreprenorial românesc. Facem un nou apel către decidenții politici și în special către parlamentari să dea dovadă de responsabilitate și să adopte în regim de urgență măsurile care pot salva agricultura românească”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Clubul Fermierilor Români a transmis, pe 10 - 11 iunie 2026, scrisori oficiale către ambasadorul și reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană, Iulia Matei, și către miniștrii cu atribuții în gestionarea fondurilor europene, cu privire la viitoarea arhitectură a Politicii Agricole Comune post-2027. Demersul vine în contextul în care Consiliul UE și Președinția cipriotă negociază în prezent cadrul de reglementare al Planului de parteneriat național și regional (PPNR), cu termen pentru adoptarea unei Abordări Generale Parțiale.

Propunerea curentă a Comisiei Europene implică reducerea alocării pentru România de la aproximativ 21,6 miliarde euro la 16,57 miliarde euro pentru perioada 2028 - 2034. Aceeași alocare mai mică ar trebui să acopere, simultan, plățile directe, măsurile de mediu, tranziția verde, investițiile în procesare și intervențiile sectoriale. Clubul Fermierilor Români consideră că menținerea bugetului PAC la cel puțin nivelul actualei perioade de programare este o condiție esențială pentru atingerea obiectivelor europene în domeniul agriculturii.

Propunerile Clubului Fermierilor Români

În urma consultării membrilor și a lecțiilor acumulate din implementarea PAC 2023 - 2027, Clubul transmite opt propuneri concrete:

1. Respingerea unei abordări parțiale a definiției fermierului activ, în absența unui cadru normativ coerent pentru viitoarele PPNR-uri;

2. Menținerea bugetului PAC la un nivel cel puțin echivalent cu cel al actualei perioade de programare;

3. Păstrarea plății suplimentare de 50 euro/ha pentru tinerii fermieri, care reprezintă un instrument cu impact direct și măsurabil la nivel de exploatație, pe care propunerea Comisiei îl elimină;

4. Menținerea Pilonului II (Dezvoltare Rurală) ca o componentă distinctă a PAC, esențial pentru investițiile în irigații, infrastructură rurală și modernizarea fermelor;

5. Menținerea caracterului voluntar al plafonării plăților directe la 100.000 euro și al degresivității pentru sumele care depășesc 20.000 euro/an;

6. Păstrarea posibilității de utilizare a rezervei de criză și pentru fenomene meteorologice extreme, nu exclusiv pentru perturbări de piață;

7. Evitarea introducerii cofinanțării naționale obligatorii de minimum 30%, care ar accentua disparitățile de competitivitate între statele membre;

8. Susținerea propunerii Letoniei de reducere a pragului de suspendare a CBAM pentru fertilizanți de la 50% la 20% față de media ultimilor zece ani.

„Cerem un singur lucru esențial: coerență. Nu poți defini fermierul activ fără să știi cum arată cadrul complet al PPNR, nu poți tăia Pilonul II și pretinde că susții tranziția verde, și nu poți reduce bugetul cu 23% cerând în același timp mai multă performanță. Acestea sunt propunerile noastre”, precizează Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români, adăugând că asociația pe care o conduce își reafirmă disponibilitatea de a contribui la dialogul instituțional și rămâne deschisă participării la întâlniri de lucru cu factorii de decizie europeni și naționali, în vederea fundamentării unor soluții sustenabile pentru agricultura românească.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Eliminarea accizei la motorina utilizată în agricultură, aplicată direct la sursă, reprezintă cea mai rapidă, eficientă și responsabilă măsură pe care Guvernul o poate adopta pentru a sprijini agricultura românească într-un moment critic, precizează Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) într-o scrisoare deschisă transmisă Executivului de la București. Această măsură fiscală este echitabilă și compatibilă cu angajamentele europene, punctează LAPAR.

Agricultura românească traversează o perioadă de presiune economică accentuată, determinată de creșterea simultană a costurilor de producție și de volatilitatea piețelor. În acest context, prețul motorinei a devenit un factor critic pentru funcționarea exploatațiilor agricole.

În prezent, fermierii din țara noastră achită motorina la prețuri care depășesc 9,60 lei/litru, în condițiile unui consum anual estimat la peste 650 de milioane de litri la nivel național. „Pentru un sector cu marje reduse și dependență structurală de inputuri energetice, acest nivel de cost nu mai poate fi absorbit fără consecințe directe asupra producției și competitivității. LAPAR nu solicită tratamente preferențiale, ci formulează această solicitare în numele fermierilor români, ca răspuns la o disfuncționalitate fiscală care afectează direct funcționarea agriculturii. Solicităm aplicarea unor măsuri fiscale pe care alte state membre ale Uniunii Europene le-au activat deja în fața aceleiași crize, pentru a-și proteja fermierii și consumatorii”, subliniază Matei Titianu, președintele LAPAR.

Eliminarea accizei la sursă, o măsură esențială

Schema în vigoare obligă fermierii să avanseze aproximativ 2,80 lei pentru fiecare litru de motorină, sumă care include nu doar acciza propriu-zisă, ci și TVA aferentă acesteia, urmând ca recuperarea să se realizeze după luni de zile, prin proceduri administrative complexe. Într-un context în care costurile cu îngrășămintele, inputurile și finanțarea au crescut semnificativ față de finalul anului 2025, această povară financiară suplimentară devine nesustenabilă pentru majoritatea exploatațiilor agricole.

LAPAR apreciază că, eliminarea accizei la sursă reduce imediat presiunea asupra fluxului de numerar al fermelor și simplifică radical administrarea schemei. Totodată, nu reprezintă un cost bugetar nou, ci o schimbare de mecanism pentru o taxă care oricum este returnată ulterior.

„Menționăm că această soluție a fost susținută public atât de ministrul Agriculturii, domnul Florin Barbu, sub forma aplicării unei accize zero direct la pompă pentru motorina utilizată în agricultură, cât și în cadrul pozițiilor exprimate de Ministerul Energiei și de prim-ministru, în contextul măsurilor analizate pentru temperarea efectelor scumpirii carburanților. Susținem aceste abordări și solicităm Guvernului adoptarea urgentă a unui act normativ clar, coerent și aplicabil, care să permită eliminarea accizei la sursă pentru motorina agricolă, fără condiționări birocratice suplimentare”, arată LAPAR în scrisoarea deschisă transmisă Guvernului.

Rolul statului în temperarea efectelor de piață

În paralel cu componenta fiscală, LAPAR solcită ca statul să evalueze modul de formare a prețului final al carburanților pe lanțul de distribuție. „State membre precum Austria au decis, în contextul aceleiași crize, să intervină temporar prin reducerea taxării și prin măsuri de temperare a marjelor comerciale, asumând explicit caracterul excepțional al situației. Intervenția publică nu a fost prezentată ca o distorsionare a pieței, ci ca o măsură de protecție a economiei reale.”

România dispune de aceleași instrumente juridice, punctează Matei Titianu. „În situații excepționale, protejarea consumatorului – inclusiv a fermierului, în calitate de consumator strategic de motorină – reprezintă o responsabilitate a statului, nu o abatere de la principiile economiei de piață.”

Respectarea angajamentelor europene în domeniul energiei

În dezbaterile publice au apărut propuneri privind eliminarea componentei de biocombustibil din motorină ca soluție rapidă pentru reducerea prețului. LAPAR consideră că o astfel de abordare ridică probleme serioase de conformitate cu legislația europeană. „România are obligația de a respecta mandatul de amestec al biocombustibililor, asumat prin Directiva RED III și transpus în legislația națională. Orice eventuală derogare temporară trebuie notificată și justificată formal în fața Comisiei Europene. O decizie unilaterală, nefundamentată juridic, ar afecta credibilitatea României ca stat membru și poziția sa în negocierile viitoare privind politicile energetice și climatice. Această poziție nu este legată de interesele economice ale unui sector anume, ci de respectarea regulilor comune și a angajamentelor asumate de statul român”, explică președintele LAPAR.

În concluzie, fermierii din România înțeleg contextul economic dificil și solicită echitate, prin aplicarea acelorași instrumente utilizate de alte state membre ale Uniunii Europene. „Cerem corectitudine fiscală, prin eliminarea obligativității de a avansa taxe care sunt ulterior returnate. Cerem consecvență, prin respectarea angajamentelor europene asumate de România”, conchide Matei Titianu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Creșterea ovinelor și caprinelor este într-o situație critică și din vina autorităților. ANSVSA - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pe de o parte nu a luat măsuri pentru ridicarea restricțiilor de export de ovine vii din România impuse din cauza pestei rumegătoarelor mici, iar pe de altă parte a luat hotărârea să nu mai susțină vaccinarea împotriva antraxului, o boală infecțioasă transmisibilă la om, cu consecințe dintre cele mai grave.

Încă din luna februarie a acestui an, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS a transmis două adrese către ANSVSA în care solicită informații cu privire la măsurile concrete întreprinse pentru ridicarea restricțiilor de export de ovine vii din România. Răspunsul nu a venit nici până azi.

„Constatăm cu regret că ANSVSA nu a transmis niciun răspuns la solicitarea noastră, încălcând astfel legislația privind liberul acces la informațiile de interes public. Este o atitudine de dispreț nu doar față de crescătorii de ovine și caprine, ci și față de atribuțiile legale, de obligațiile specifice demnității publice, și o tratare cu iresponsabilitate a unei situații extrem de grave. Refuzul de a comunica măsurile luate denotă, în fapt, inexistența demersurilor specifice care ar fi trebuit inițiate de către președintele ANSVSA, în calitatea sa de conducător al instituției, pentru a răspunde solicitărilor Comisiei Europene de a transmite situația concretă epidemiologică și a acționa în vederea ridicării restricțiilor de export. Pasivitatea președintelui ANSVSA față de cerințele Comisiei Europene a condus la prelungirea nejustificată a restricțiilor la exportul ovinelor și caprinelor vii în Uniunea Europeană. Această situație generează pierderi majore în sarcina crescătorilor de animale, afectează grav siguranța lor financiară și, nu în ultimul rând, periclitează șeptelul național de ovine și caprine și siguranța alimentară a României”, arată Nicolae Cioranu, președintele Federației ROMOVIS.

ANSVSA nu a binevoit să le răspundă crescătorilor, însă a decis schimbarea politicii zootehnice și impunerea plății vaccinului împotriva antrax, care este o măsură de prevenție necesară în cazul acestei boli infecțioase. „De o gravitate extraordinară este propunerea de schimbare a politicii zootehnice a statului român, constantă de peste zece ani, prin impunerea crescătorilor de animale a plății vaccinului Antrax, fără niciun studiu de impact prealabil”, atrage atenția Nicolae Cioranu.

Decizia de a transfera la crescători costurile cu vaccinarea contra antraxului are riscuri majore pentru sănătatea publică și siguranța alimentară. „Transferul costurilor va duce inevitabil la o scădere a gradului de imunizare a efectivelor, deoarece mulți crescători, aflați la limita subzistenței, nu vor avea resursele financiare necesare. Consecința directă va fi reapariția focarelor de boală, punând în pericol nu doar animalele, ci și sănătatea publică, dat fiind caracterul transmisibil la om al Antraxului, precum și siguranța alimentară a populației. ANSVSA, în calitate de garant al siguranței alimentare, nu poate promova o măsură care, prin efectele sale economice, riscă să compromită statusul de sănătate al țării”, subliniază Nicolae Cioranu.

Obligarea fermierilor să suporte costuri acoperite istoric de stat, ca măsură de protecție a sănătății publice, adâncește decalajul economic și favorizează importurile. Măsura propusă creează un dezavantaj competitiv major și o discriminare evidentă a fermierilor din țara noastră, care deja se confruntă cu condiții economice dificile, secetă și costuri mari ale inputurilor. Spre deosebire de fermierii din celelalte țări UE, crescătorii de la noi nu beneficiază de pachete de sprijin financiar consistente, credite subvenționate cu dobânzi preferențiale sau scutiri/reduceri substanțiale de taxe pentru serviciile sanitar-veterinare obligatorii.

„Modificarea unei politici publice cu un asemenea impact bugetar asupra fermierilor nu poate fi realizată arbitrar, fără o fundamentare economică solidă și un studiu de impact care să evalueze costul total per animal, capacitatea de plată a fermelor mici și mijlocii și riscul epidemiologic rezultat din refuzul vaccinării. Absența unei analize care să demonstreze sustenabilitatea măsurii o transformă într-o eroare strategică gravă. Statul român și-a asumat, prin politici zootehnice constante din 2016, protecția șeptelului național prin suportarea costurilor pentru bolile cu impact major, precum Antraxul, o zoonoză gravă. Schimbarea bruscă a regulilor jocului afectează negativ și imprevizibil situația beneficiarilor, care și-au construit planurile de afaceri pe un cadru legislativ stabil, reprezentând o încălcare a încrederii legitime a cetățeanului”, punctează președintele ROMOVIS.

Având în vedere impactul direct al acestor decizii asupra fermierilor, asupra funcționării pieței zootehnice și asupra exporturilor de animale și produse de origine animală, Federația ROMOVIS consideră necesară prezentarea și analizarea Programului Strategic al ANSVSA în raport cu nevoile reale ale sectorului zootehnic și cu mecanismele de consultare instituțională cu organizațiile profesionale.

Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS are în componență peste 30 de asociații ale crescătorilor de ovine și caprine, în care sunt înscriși mai mult de 4.000 de crescători, cu un total de peste 1,5 milioane ovine și peste un milion de caprine.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Clubul Fermierilor Români solicită Guvernului României și Comisiei Europene suspendarea aplicării mecanismului european care taxează suplimentar importurile de îngrășăminte și generează o nouă criză a prețurilor pentru agricultori. Fermierii din România sunt prinși între război, criză climatică, secetă și acordul Mercosur.

În ultimii ani, sectorul agricol românesc a fost lovit de crize suprapuse. Anul 2024 a adus fenomene climatice extreme – temperaturi record, secetă pedologică prelungită și inundații – care au afectat direct veniturile fermierilor și economia națională. În același timp, creșterea prețului combustibililor și al inputurilor și afluxul masiv de produse agricole ucrainene pe o infrastructură insuficientă au influențat negativ piața agricolă și alimentară din România. Repetarea secetei, efectele războiului din Ucraina, derogările acordate produselor agricole ucrainene și presiunea prețurilor au determinat proteste în mai multe județe și au accentuat dificultățile fermierilor.

Pe lângă aceste provocări, negocierile acordului comercial UE–Mercosur au ridicat semne de întrebare. Analiștii atrag atenția că efectele acordului vor genera pierderi certe în agricultură și industria alimentară. Astfel de acorduri comerciale sunt negociate într-un context economic global care s-a schimbat radical, iar costurile ar putea fi suportate de fermierii, producătorii și consumatorii europeni.

În timp ce fermierii încearcă să facă față acestor crize, la nivel european se aplică de la 1 ianuarie 2026 Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM). CBAM este instrumentul UE pentru a pune un preț echitabil carbonului emis în timpul producției de bunuri cu consum intens de carbon și pentru a încuraja o producție mai curată în țările din afara UE. Noul mecanism este reglementat de Regulamentul (UE) 2023/956 și este aliniat cu eliminarea treptată a alocării de cote gratuite din Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

CBAM urmărește să prevină relocarea emisiilor de carbon. În prezent, companiile ar putea transfera producția în țări cu politici climatice mai puțin stricte sau importurile ar putea înlocui produse europene cu un consum mai mare de carbon. Prin confirmarea faptului că pentru bunurile importate se plătește un preț al carbonului, CBAM se asigură că importurile suportă un cost echivalent cu cel al producției interne și că obiectivele UE de reducere a emisiilor nu sunt subminate.

Ce include CBAM

Mecanismul vizează importurile de produse considerate poluante – ciment, fier și oțel, aluminiu, îngrășăminte, produse pe bază de polimeri, hidrogen și amoniac. Importatorii vor fi obligați să cumpere certificate CBAM și să se înregistreze la autoritățile naționale. Faza de tranziție a început la 1 octombrie 2023, iar primele raportări au avut loc în ianuarie și aprilie 2024. În această perioadă, importatorii trebuie să raporteze doar emisiile de gaze cu efect de seră încorporate în bunurile lor, fără plăți financiare. Mecanismul devine pe deplin operațional la 1 ianuarie 2026, când importatorii vor declara anual cantitatea de mărfuri importată și emisiile încorporate și vor preda numărul corespunzător de certificate CBAM, al căror preț va reflecta prețul certificatelor EU ETS.

Clubul Fermierilor Români solicită suspendarea temporară a CBAM pentru îngrășăminte

Clubul Fermierilor Români a transmis o scrisoare oficială către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, Comisarul pentru Comerț și Securitate Economică Maroš Šefčovič și Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE. Documentul subliniază că agricultura românească se confruntă cu probleme structurale și financiare după trei ani extrem de dificili, marcați de volatilitatea piețelor, condiții climatice nefavorabile, creșterea costurilor de producție și reducerea veniturilor. Introducerea CBAM pentru îngrășăminte a generat incertitudine pe piață încă din noiembrie 2025, alimentând comportamente speculative și creșteri de prețuri.

În ianuarie 2026, piața distribuției de îngrășăminte a intrat în blocaj, tocmai în perioada critică pentru aprovizionarea cu îngrășăminte, iar prețurile pentru uree, sulfat de amoniu și nitrat de amoniu au crescut cu 11–30%, o povară dificil de suportat pentru fermieri.

În scrisoarea Clubului Fermierilor Români se solicită Guvernului României să susțină demersul de suspendare temporară a CBAM pentru îngrășăminte și să inițieze un dialog cu Comisia Europeană pentru a preveni agravarea crizei. Clubul consideră că această suspendare este necesară pentru a restabili încrederea pe piață și pentru a proteja viabilitatea economică a fermelor în 2026.

Potrivit Clubului Fermierilor Români, tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic trebuie să țină cont de vulnerabilitatea lanțului alimentar, de nevoile fermierilor și de caracterul strategic al agriculturii. În lipsa unor măsuri echilibrate, există riscul ca supraîncărcarea costurilor cu îngrășămintele să ducă la falimente, scăderea producției și, implicit, la afectarea securității alimentare.

„Ne alăturăm eforturilor europene de reducere a emisiilor, dar nu putem accepta ca fermierii să suporte singuri costurile. În ultima perioadă, agricultura românească a fost lovită de secetă, creșteri de prețuri, războiul din Ucraina și presiunea viitoarelor importuri ieftine din Mercosur. Introducerea CBAM pentru îngrășăminte, fără o perioadă de adaptare și fără măsuri compensatorii, riscă să destabilizeze complet producția agricolă. Solicităm autorităților naționale și europene să suspende temporar aplicarea acestui mecanism la îngrășăminte și să găsească soluții care să susțină atât obiectivele climatice, cât și competitivitatea fermierilor români. Rămânem deschiși dialogului constructiv cu autoritățile și cu partenerii europeni pentru a identifica soluții care să concilieze ambițiile climatice cu sustenabilitatea economică și socială a agriculturii”, subliniază Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Dacă aducem la valoarea nonenglezită, „oportunitate” poate însemna, foarte realist, „normalitate”.

Trebuie să recunoaștem că actuala criză a surprins pe majoritatea dintre noi în ipostaze de încredere exagerată într-o piață încă în formare sau în unele care aduc mai degrabă cu „pescuitul” la țaparină decât cu o conduită economică matură.

Din păcate, ce se putea corecta pe „așezatelea”, coerent și eficient, acum se precipită și reclamă acțiuni rapide.

Ceea ce, evident, nu este neapărat bine.

Dar, pe de altă parte, crizele economice și sociale au fost dintotdeauna parte a evoluției umane. Diferența dintre colaps și „pasul înainte” îl face raportarea curajoasă, inteligentă, cu ținte reale.

Să ne uităm, de pildă, la turism. La turismul românesc. Este clar că „nevenirea” crizei nu ar fi făcut decât să amâne o prăbușire dinainte anunțată de: ofertă searbădă, lipsă de imaginație, serviciu submediocru, promovare inadecvată și, mai pe șleau, „lumina stinsă” pe atracțiile sănătoase.

În condițiile neplăcute ale turbulențelor date, operatorii învață să se adapteze, să își schimbe strategiile de business. Nu vor reuși cu toții. Dar cei care vor fi trecut de impas… veți vedea! Vor fi competitivi inclusiv pe plan internațional.

Acum, redeschizând focala pentru cadru lărgit, acolo unde ne vedem cu toții: vom exersa cu toții reducerea costurilor, implementarea AI și a robotizării, optimizarea lanțului de aprovizionare – cu accente pe valoare veritabilă (nu pe fițe), pe sustenabilitate și factorii de diferențiere.

Adică, dacă nu am fi pierdut roșia românească, acum am fi putut să o exploatăm. Din păcate, aici avem o luptă pierdută nu cu materialul genetic (sămânța de tomate), ci cu mentalitatea noastră.

Această mentalitate cu care ne mințim noi pe noi poate fi un obstacol și pentru parcurgerea unei alte etape necesare. Spunerea lucrurilor pe nume. Merită să ne imaginăm următorii ani în care politicienii să fie forțați la acțiune, să-și justifice „nu”-urile și să nu primească politețuri decât atunci când își îndeplinesc misiunile. Promisiunile.

Poate este timpul și pentru a cere (și a obține) niște schimbări legislative. Din toată experiența de o viață în regim „capitalist”, reglementările excesive puse urechist (din birou) pe portativul economic, fie că se numesc SEAP, Curte de Conturi, ghiduri, norme de aplicare ș.a.m.d., toate au dus la încetinirea dezvoltării.

Furtișagurile și tâlhăriile au continuat în numele unor „realizări” fără noimă și fără valoare, în timp ce inițiativele bune ori nu se înscriu în nimic din ceea ce prevede „legea”, ori sunt măcinate de termene și etape legale, de obicei (iarăși) fără nicio legătură cu realitatea din teren. Pentru cei insistenți (din ce în ce mai puțini), timpii prețioși care ar trebui dedicați activității proiectate sunt risipiți pe „adaptări”, rebotezări ale liniilor din buget, modificări de timp de lucru și alte „minuni” care – deși duc la corecta îndeplinire a sarcinii asumate – pot atrage sancțiuni financiare și chiar penale.

Acesta este și motivul pentru care unii funcționari ridică din start umerii și îl îmbrățișează pe „nu se poate”. Să nu mai vorbim de proiectele excepționale, care „nu se califică” pentru a fi finanțate de la bugetul de stat sau prin proiecte. Un fel de pedeapsă pentru performanță, inovație și competitivitate la nivel mondial. „Da’..., la noi nu s-a mai făcut asta...” este sintagma care îngroapă de ani la rând proiecte minunate, cu adevărat folositoare țării, oamenilor care (încă) o populează.

Politicienii trebuie obligați să parcurgă această informație, să o prelucreze și să dea rezolvarea. Fără echivoc. Poate îi ajută rememorarea situației de la ultimele alegeri (articolul este scris în septembrie 2025). Măcar administrațiile locale ar trebui să fie mai atente, pentru că ele vor fi în primul rând al confruntării cu nemulțumirile oamenilor.

Apropo de nedreptate. Vă povestesc o întâmplare personală. După dispariția mamei, am hotărât împreună cu fratele meu că apartamentul în care am locuit cândva cu toții nu poate fi gestionat de la 400 km distanță.

După un șir de aventuri pentru punerea cap la cap a tuturor actelor (toate cerute de stat, dar aflate la stat), am inițiat tranzacția. Statul român – în nemărginita sa înțelepciune – ne-a impus o taxă de pedeapsă, aceea a vânzării sub 3 ani de la data dobândirii. „Dobândire”. Ciudat, nu?! Vorbim de apartamentul în care m-am născut, la care am participat (în vremurile grele ale socialismului) la ratele de achiziționare – prin lipsa unor adidași, excursii sau chiar... mâncare. Mama avea 1.875 de lei salariu. 500 lei era rata. Mai era întreținerea. Telefonul. Apoi, din ce rămânea, trebuia să trăim eu, fratele meu și mama. Deci, de ce a trebuit să-mi ia statul 3% din tranzacție?

Vă mai dau un exemplu. O situație cu care ne-am obișnuit, dar care nu e normală. Am mai atacat subiectul tot aici, cred. Muncesc și plătesc impozite de la 22 de ani. Aș fi avut nevoie, la un moment dat – să-mi fie activate drepturile de contributor (și, până atunci, neconsumator) la sistemul de sănătate. La dentist, mai exact. Știm că în România cabinetele particulare de stomatologie „nu servesc” decontări cu CASS-ul. Vorbesc strict de componenta sănătate, nu de estetică. Afirm apăsat că este obligatoriu ca toate cabinetele, clinicile de sănătate dentară să intre în sistem și să acorde asistența medicală tuturor celor care au asigurare.

Pot fi clinici care se înspăimântă că omul obișnuit le va păta mocheta; pot înțelege. N-au decât să se declare unitate de lux, să își aleagă clientela și cu asta basta. Am uitat să spun însă ceva important: dacă sunt „de lux”, trebuie să li se aplice taxă pe lux. O acciză, ceva. E corect, nu?!

La rândul nostru, poate ar trebui să fim mai vigilenți și mai incomozi prin întrebări și presiuni coerente.

De ce descurajați producția în România de substanțe de protecție a culturilor?

Avem un management al apei din țară? Cine l-a făcut, unde este publicat? Cine îl supervizează și cine ne dă raportul (lunar, trimestrial, anual)?

Chiar așa. Apa din barajele oprite (mă distanțez ferm de scenariile cu aurul și exportul, până la o probă credibilă) a fost redirijată, stocată, valorificată minimal? Poate ar trebui să avem o infrastructură națională pentru operarea excedentelor/deficitelor de apă.

Și, pentru materialul de față, doar încă o cerere pentru politicieni. Munciți pentru conectivitate. Mișcarea rapidă și în siguranță a fluxului de călători și de marfă poate accelera recuperarea retardului pe care îl avem față de Europa. Autostrada A8 poate fi dublată și de căile ferate de pe axa Est-Vest, cu condiția de a fi reabilitate și adaptate cerințelor secolului al XXI-lea.

O rețea eficientă de drumuri și cale ferată poate scădea costurile și, în final, prețurile la alimente, poate asigura mobilități care să țină satul românesc în viață și poate fi un factor determinant în renașterea turismului de aici, de la noi.

Nu uitați, vă rog, de A7 – Autostrada Podgoriilor!

Editorial de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui la nivelul UE27 cu o pondere de 28% din total producție europeană. Efectele interzicerii neonicotinoidelor vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente.

În cifre, România produce circa 2,7 – 2,8 milioane tone semințe anual, cu excepția anilor extrem de secetoși. România acoperă cererea internă de procesare pentru consumul intern și furnizează materie primă pentru Franța, Olanda, Germania, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, țări unionale, precum și pentru Turcia, țară din afara UE. În anii cu producție bună, semințele românești ajung și în zone îndepărtate cum ar fi Pakistan.

Capacitatea de procesare la nivel local furnizează populației necesarul de ulei pentru consum, având o stratificare în funcție de nivelul tehnologic al procesatorilor.

Atacurile în valuri făcute de Tanymecus sunt dezastruoase. Efectiv, pe înțelesul tuturor, taie planta abia răsărită și aceasta moare, provocând pagube imense fermierilor.

În regulamentul Comisiei Europene nr. 1107/2009, este stipulat clar prin articolul 53, citez: „prin derogare de la articolul 28, în circumstanțe speciale, statele member pot autoriza, pe o perioadă de maximum 120 de zile, introducerea pe piață a unor produse fitosanitare destinate să fie aplicate în mod limitat și controlat, atunci când se consideră că astfel de măsuri se impun, deoarece sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu altfel de mijloace rezonabile”.

Altfel spus, se limitează perioada și se controlează aplicarea. Se raportează, se documentează, se utilizează tehnologie cu deflectoare și multe alte lucruri ce efectiv mențin și controlează mediul în timpul alocat.

Constat cu amărăciune cum cele două ONG-uri trâmbițează acest succes, și anume interzicerea tratamentului cu neonicotinoide în România. Bucuria acestora este oarecum suspectă și este afișată public.

Prin acțiunile lor, aceste două ONG-uri aruncă o umbră asupra activității lor și ridică semne de întrebare. O veche zicală spune: „Qui prodest est felcit”, adică cine a comis crima, aceluia îi folosește. Pentru că acțiunile sunt ante-factum față de acțiunile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Ceea ce așază extrem de multe umbre asupra acestora. Multe suspiciuni se ridică în mod firesc dacă analizăm cronologia și modul de lucru.

Apicultorii din România au relaționat foarte bine cu fermierii la nivel național. Fie și numai dacă ne uităm la progresul numărului de apicultori și al familiilor de albine raportate la MADR. Fermierii au relații extrem de bune cu apicultorii, colaborează și cooperează, iar asta se vede prin cifrele din tabelul de mai jos.

Suntem de acord cu controlul și limitarea produselor în cauză, dar întreb cu mult bun simț: Securitatea Alimentară a României unde este? MADR unde a fost și unde este?

În 2009, când a fost dată această decizie a Comisiei Europene, atunci trebuia contestată de către România, cu dovezi extrem de clare, cum că acest dăunător Tanymecus pentru floarea-soarelui și viermele sârmă pentru porumb, sunt specifici României și Bulgariei.

Încă o dovadă a lipsei de profesionalism, competențe și dedicație pentru resursele alimentare ale României, propagată de autoritățile competente de la noi din țară. România și Bulgaria trebuiau în mod clar exceptate. Sunt singurele țări care au probleme cu acești dăunători.

Efectele vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente. Și enumăr câteva dintre ele înainte de a trage concluzii dure:

• Producția de semințe de floarea-soarelui și porumb se va diminua extrem de mult. Extrem de mult înseamnă că nu va supraviețui pe termen mediu;

• Fermierii vor fi împinși în faliment și într-o piață neagră cu produse contrafăcute din țări non-UE, față de până acum, când aveam zona de timp reglementată și sistem de raportare și control bine definite;

• România va ajunge dependentă de import de ulei din țări non-UE și putem nominaliza fără de tăgadă Ucraina. Identic și la porumb. Efectiv suntem reduși la tăcere, conduși spre disoluția agriculturii și a fermelor;

• Procesarea de oleaginoase va fi efectiv distrusă la nivel local prin lipsa semințelor de floarea-soarelui. Procesatorii din România nu vor avea ce să proceseze, iar din Ucraina nu poți importa semințe. Statul ucrainean își protejează materia primă prin nerambursarea TVA la export la care se adaugă o taxă de export de 10%;

• România suplinește UE27 cu semințe de floarea-soarelui. De unde se va aproviziona Uniunea Europeană cu materie primă? Ținem minte că 28% din total producție se întâmplă în România. Exportatorii/comercianții nu vor avea ce să ofere;

• Securitatea alimentară va deveni instrument de presiune asupra României. Și nu este o glumă, este realitate. În urma procesării rezultă nu doar ulei, ci și șroturile, atât de dorite în zootehnie, zațurile și glicerinele, utilizate în industria cosmetică;

• Locurile de muncă din procesare vor fi pierdute, precum și cele din industriile conexe.

Concluzii:

• Este un atac premeditat la adresa securității alimentare naționale;

• Se dorește crearea dependenței României și la acest capitol;

• Se dorește ca agricultura românească să meargă spre o disoluție clară;

• Industria românească de procesare merge spre aceeași directivă și asta o spunem de mult;

• Ca și în cazul cărnii de porc, vom devein dependenți și șantajabili;

• ONG-urile responsabile de acest lucru sunt activate cu siguranță, au obiective bine trasate, desemnate și finanțate. Ceea ce nu face altceva decât să minimizeze ONG-urile ca funcție în multe domenii;

• Înțeleg că dorim ecologie, dar nu numai la Cluj. Se cultivă floarea-soarelui la Cluj? Și dacă da, în ce pondere față de restul teritoriului național?

• Sau se merge pe sintagma că Europa se termină la arcul carpatic? Și ceea ce este peste numai aparține de Europa. Este din păcate un curent propagat de multă vreme.

Articol de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!