Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Eliminarea accizei la motorina utilizată în agricultură, aplicată direct la sursă, reprezintă cea mai rapidă, eficientă și responsabilă măsură pe care Guvernul o poate adopta pentru a sprijini agricultura românească într-un moment critic, precizează Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) într-o scrisoare deschisă transmisă Executivului de la București. Această măsură fiscală este echitabilă și compatibilă cu angajamentele europene, punctează LAPAR.

Agricultura românească traversează o perioadă de presiune economică accentuată, determinată de creșterea simultană a costurilor de producție și de volatilitatea piețelor. În acest context, prețul motorinei a devenit un factor critic pentru funcționarea exploatațiilor agricole.

În prezent, fermierii din țara noastră achită motorina la prețuri care depășesc 9,60 lei/litru, în condițiile unui consum anual estimat la peste 650 de milioane de litri la nivel național. „Pentru un sector cu marje reduse și dependență structurală de inputuri energetice, acest nivel de cost nu mai poate fi absorbit fără consecințe directe asupra producției și competitivității. LAPAR nu solicită tratamente preferențiale, ci formulează această solicitare în numele fermierilor români, ca răspuns la o disfuncționalitate fiscală care afectează direct funcționarea agriculturii. Solicităm aplicarea unor măsuri fiscale pe care alte state membre ale Uniunii Europene le-au activat deja în fața aceleiași crize, pentru a-și proteja fermierii și consumatorii”, subliniază Matei Titianu, președintele LAPAR.

Eliminarea accizei la sursă, o măsură esențială

Schema în vigoare obligă fermierii să avanseze aproximativ 2,80 lei pentru fiecare litru de motorină, sumă care include nu doar acciza propriu-zisă, ci și TVA aferentă acesteia, urmând ca recuperarea să se realizeze după luni de zile, prin proceduri administrative complexe. Într-un context în care costurile cu îngrășămintele, inputurile și finanțarea au crescut semnificativ față de finalul anului 2025, această povară financiară suplimentară devine nesustenabilă pentru majoritatea exploatațiilor agricole.

LAPAR apreciază că, eliminarea accizei la sursă reduce imediat presiunea asupra fluxului de numerar al fermelor și simplifică radical administrarea schemei. Totodată, nu reprezintă un cost bugetar nou, ci o schimbare de mecanism pentru o taxă care oricum este returnată ulterior.

„Menționăm că această soluție a fost susținută public atât de ministrul Agriculturii, domnul Florin Barbu, sub forma aplicării unei accize zero direct la pompă pentru motorina utilizată în agricultură, cât și în cadrul pozițiilor exprimate de Ministerul Energiei și de prim-ministru, în contextul măsurilor analizate pentru temperarea efectelor scumpirii carburanților. Susținem aceste abordări și solicităm Guvernului adoptarea urgentă a unui act normativ clar, coerent și aplicabil, care să permită eliminarea accizei la sursă pentru motorina agricolă, fără condiționări birocratice suplimentare”, arată LAPAR în scrisoarea deschisă transmisă Guvernului.

Rolul statului în temperarea efectelor de piață

În paralel cu componenta fiscală, LAPAR solcită ca statul să evalueze modul de formare a prețului final al carburanților pe lanțul de distribuție. „State membre precum Austria au decis, în contextul aceleiași crize, să intervină temporar prin reducerea taxării și prin măsuri de temperare a marjelor comerciale, asumând explicit caracterul excepțional al situației. Intervenția publică nu a fost prezentată ca o distorsionare a pieței, ci ca o măsură de protecție a economiei reale.”

România dispune de aceleași instrumente juridice, punctează Matei Titianu. „În situații excepționale, protejarea consumatorului – inclusiv a fermierului, în calitate de consumator strategic de motorină – reprezintă o responsabilitate a statului, nu o abatere de la principiile economiei de piață.”

Respectarea angajamentelor europene în domeniul energiei

În dezbaterile publice au apărut propuneri privind eliminarea componentei de biocombustibil din motorină ca soluție rapidă pentru reducerea prețului. LAPAR consideră că o astfel de abordare ridică probleme serioase de conformitate cu legislația europeană. „România are obligația de a respecta mandatul de amestec al biocombustibililor, asumat prin Directiva RED III și transpus în legislația națională. Orice eventuală derogare temporară trebuie notificată și justificată formal în fața Comisiei Europene. O decizie unilaterală, nefundamentată juridic, ar afecta credibilitatea României ca stat membru și poziția sa în negocierile viitoare privind politicile energetice și climatice. Această poziție nu este legată de interesele economice ale unui sector anume, ci de respectarea regulilor comune și a angajamentelor asumate de statul român”, explică președintele LAPAR.

În concluzie, fermierii din România înțeleg contextul economic dificil și solicită echitate, prin aplicarea acelorași instrumente utilizate de alte state membre ale Uniunii Europene. „Cerem corectitudine fiscală, prin eliminarea obligativității de a avansa taxe care sunt ulterior returnate. Cerem consecvență, prin respectarea angajamentelor europene asumate de România”, conchide Matei Titianu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Creșterea ovinelor și caprinelor este într-o situație critică și din vina autorităților. ANSVSA - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pe de o parte nu a luat măsuri pentru ridicarea restricțiilor de export de ovine vii din România impuse din cauza pestei rumegătoarelor mici, iar pe de altă parte a luat hotărârea să nu mai susțină vaccinarea împotriva antraxului, o boală infecțioasă transmisibilă la om, cu consecințe dintre cele mai grave.

Încă din luna februarie a acestui an, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS a transmis două adrese către ANSVSA în care solicită informații cu privire la măsurile concrete întreprinse pentru ridicarea restricțiilor de export de ovine vii din România. Răspunsul nu a venit nici până azi.

„Constatăm cu regret că ANSVSA nu a transmis niciun răspuns la solicitarea noastră, încălcând astfel legislația privind liberul acces la informațiile de interes public. Este o atitudine de dispreț nu doar față de crescătorii de ovine și caprine, ci și față de atribuțiile legale, de obligațiile specifice demnității publice, și o tratare cu iresponsabilitate a unei situații extrem de grave. Refuzul de a comunica măsurile luate denotă, în fapt, inexistența demersurilor specifice care ar fi trebuit inițiate de către președintele ANSVSA, în calitatea sa de conducător al instituției, pentru a răspunde solicitărilor Comisiei Europene de a transmite situația concretă epidemiologică și a acționa în vederea ridicării restricțiilor de export. Pasivitatea președintelui ANSVSA față de cerințele Comisiei Europene a condus la prelungirea nejustificată a restricțiilor la exportul ovinelor și caprinelor vii în Uniunea Europeană. Această situație generează pierderi majore în sarcina crescătorilor de animale, afectează grav siguranța lor financiară și, nu în ultimul rând, periclitează șeptelul național de ovine și caprine și siguranța alimentară a României”, arată Nicolae Cioranu, președintele Federației ROMOVIS.

ANSVSA nu a binevoit să le răspundă crescătorilor, însă a decis schimbarea politicii zootehnice și impunerea plății vaccinului împotriva antrax, care este o măsură de prevenție necesară în cazul acestei boli infecțioase. „De o gravitate extraordinară este propunerea de schimbare a politicii zootehnice a statului român, constantă de peste zece ani, prin impunerea crescătorilor de animale a plății vaccinului Antrax, fără niciun studiu de impact prealabil”, atrage atenția Nicolae Cioranu.

Decizia de a transfera la crescători costurile cu vaccinarea contra antraxului are riscuri majore pentru sănătatea publică și siguranța alimentară. „Transferul costurilor va duce inevitabil la o scădere a gradului de imunizare a efectivelor, deoarece mulți crescători, aflați la limita subzistenței, nu vor avea resursele financiare necesare. Consecința directă va fi reapariția focarelor de boală, punând în pericol nu doar animalele, ci și sănătatea publică, dat fiind caracterul transmisibil la om al Antraxului, precum și siguranța alimentară a populației. ANSVSA, în calitate de garant al siguranței alimentare, nu poate promova o măsură care, prin efectele sale economice, riscă să compromită statusul de sănătate al țării”, subliniază Nicolae Cioranu.

Obligarea fermierilor să suporte costuri acoperite istoric de stat, ca măsură de protecție a sănătății publice, adâncește decalajul economic și favorizează importurile. Măsura propusă creează un dezavantaj competitiv major și o discriminare evidentă a fermierilor din țara noastră, care deja se confruntă cu condiții economice dificile, secetă și costuri mari ale inputurilor. Spre deosebire de fermierii din celelalte țări UE, crescătorii de la noi nu beneficiază de pachete de sprijin financiar consistente, credite subvenționate cu dobânzi preferențiale sau scutiri/reduceri substanțiale de taxe pentru serviciile sanitar-veterinare obligatorii.

„Modificarea unei politici publice cu un asemenea impact bugetar asupra fermierilor nu poate fi realizată arbitrar, fără o fundamentare economică solidă și un studiu de impact care să evalueze costul total per animal, capacitatea de plată a fermelor mici și mijlocii și riscul epidemiologic rezultat din refuzul vaccinării. Absența unei analize care să demonstreze sustenabilitatea măsurii o transformă într-o eroare strategică gravă. Statul român și-a asumat, prin politici zootehnice constante din 2016, protecția șeptelului național prin suportarea costurilor pentru bolile cu impact major, precum Antraxul, o zoonoză gravă. Schimbarea bruscă a regulilor jocului afectează negativ și imprevizibil situația beneficiarilor, care și-au construit planurile de afaceri pe un cadru legislativ stabil, reprezentând o încălcare a încrederii legitime a cetățeanului”, punctează președintele ROMOVIS.

Având în vedere impactul direct al acestor decizii asupra fermierilor, asupra funcționării pieței zootehnice și asupra exporturilor de animale și produse de origine animală, Federația ROMOVIS consideră necesară prezentarea și analizarea Programului Strategic al ANSVSA în raport cu nevoile reale ale sectorului zootehnic și cu mecanismele de consultare instituțională cu organizațiile profesionale.

Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS are în componență peste 30 de asociații ale crescătorilor de ovine și caprine, în care sunt înscriși mai mult de 4.000 de crescători, cu un total de peste 1,5 milioane ovine și peste un milion de caprine.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Clubul Fermierilor Români solicită Guvernului României și Comisiei Europene suspendarea aplicării mecanismului european care taxează suplimentar importurile de îngrășăminte și generează o nouă criză a prețurilor pentru agricultori. Fermierii din România sunt prinși între război, criză climatică, secetă și acordul Mercosur.

În ultimii ani, sectorul agricol românesc a fost lovit de crize suprapuse. Anul 2024 a adus fenomene climatice extreme – temperaturi record, secetă pedologică prelungită și inundații – care au afectat direct veniturile fermierilor și economia națională. În același timp, creșterea prețului combustibililor și al inputurilor și afluxul masiv de produse agricole ucrainene pe o infrastructură insuficientă au influențat negativ piața agricolă și alimentară din România. Repetarea secetei, efectele războiului din Ucraina, derogările acordate produselor agricole ucrainene și presiunea prețurilor au determinat proteste în mai multe județe și au accentuat dificultățile fermierilor.

Pe lângă aceste provocări, negocierile acordului comercial UE–Mercosur au ridicat semne de întrebare. Analiștii atrag atenția că efectele acordului vor genera pierderi certe în agricultură și industria alimentară. Astfel de acorduri comerciale sunt negociate într-un context economic global care s-a schimbat radical, iar costurile ar putea fi suportate de fermierii, producătorii și consumatorii europeni.

În timp ce fermierii încearcă să facă față acestor crize, la nivel european se aplică de la 1 ianuarie 2026 Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM). CBAM este instrumentul UE pentru a pune un preț echitabil carbonului emis în timpul producției de bunuri cu consum intens de carbon și pentru a încuraja o producție mai curată în țările din afara UE. Noul mecanism este reglementat de Regulamentul (UE) 2023/956 și este aliniat cu eliminarea treptată a alocării de cote gratuite din Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

CBAM urmărește să prevină relocarea emisiilor de carbon. În prezent, companiile ar putea transfera producția în țări cu politici climatice mai puțin stricte sau importurile ar putea înlocui produse europene cu un consum mai mare de carbon. Prin confirmarea faptului că pentru bunurile importate se plătește un preț al carbonului, CBAM se asigură că importurile suportă un cost echivalent cu cel al producției interne și că obiectivele UE de reducere a emisiilor nu sunt subminate.

Ce include CBAM

Mecanismul vizează importurile de produse considerate poluante – ciment, fier și oțel, aluminiu, îngrășăminte, produse pe bază de polimeri, hidrogen și amoniac. Importatorii vor fi obligați să cumpere certificate CBAM și să se înregistreze la autoritățile naționale. Faza de tranziție a început la 1 octombrie 2023, iar primele raportări au avut loc în ianuarie și aprilie 2024. În această perioadă, importatorii trebuie să raporteze doar emisiile de gaze cu efect de seră încorporate în bunurile lor, fără plăți financiare. Mecanismul devine pe deplin operațional la 1 ianuarie 2026, când importatorii vor declara anual cantitatea de mărfuri importată și emisiile încorporate și vor preda numărul corespunzător de certificate CBAM, al căror preț va reflecta prețul certificatelor EU ETS.

Clubul Fermierilor Români solicită suspendarea temporară a CBAM pentru îngrășăminte

Clubul Fermierilor Români a transmis o scrisoare oficială către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, Comisarul pentru Comerț și Securitate Economică Maroš Šefčovič și Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE. Documentul subliniază că agricultura românească se confruntă cu probleme structurale și financiare după trei ani extrem de dificili, marcați de volatilitatea piețelor, condiții climatice nefavorabile, creșterea costurilor de producție și reducerea veniturilor. Introducerea CBAM pentru îngrășăminte a generat incertitudine pe piață încă din noiembrie 2025, alimentând comportamente speculative și creșteri de prețuri.

În ianuarie 2026, piața distribuției de îngrășăminte a intrat în blocaj, tocmai în perioada critică pentru aprovizionarea cu îngrășăminte, iar prețurile pentru uree, sulfat de amoniu și nitrat de amoniu au crescut cu 11–30%, o povară dificil de suportat pentru fermieri.

În scrisoarea Clubului Fermierilor Români se solicită Guvernului României să susțină demersul de suspendare temporară a CBAM pentru îngrășăminte și să inițieze un dialog cu Comisia Europeană pentru a preveni agravarea crizei. Clubul consideră că această suspendare este necesară pentru a restabili încrederea pe piață și pentru a proteja viabilitatea economică a fermelor în 2026.

Potrivit Clubului Fermierilor Români, tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic trebuie să țină cont de vulnerabilitatea lanțului alimentar, de nevoile fermierilor și de caracterul strategic al agriculturii. În lipsa unor măsuri echilibrate, există riscul ca supraîncărcarea costurilor cu îngrășămintele să ducă la falimente, scăderea producției și, implicit, la afectarea securității alimentare.

„Ne alăturăm eforturilor europene de reducere a emisiilor, dar nu putem accepta ca fermierii să suporte singuri costurile. În ultima perioadă, agricultura românească a fost lovită de secetă, creșteri de prețuri, războiul din Ucraina și presiunea viitoarelor importuri ieftine din Mercosur. Introducerea CBAM pentru îngrășăminte, fără o perioadă de adaptare și fără măsuri compensatorii, riscă să destabilizeze complet producția agricolă. Solicităm autorităților naționale și europene să suspende temporar aplicarea acestui mecanism la îngrășăminte și să găsească soluții care să susțină atât obiectivele climatice, cât și competitivitatea fermierilor români. Rămânem deschiși dialogului constructiv cu autoritățile și cu partenerii europeni pentru a identifica soluții care să concilieze ambițiile climatice cu sustenabilitatea economică și socială a agriculturii”, subliniază Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Dacă aducem la valoarea nonenglezită, „oportunitate” poate însemna, foarte realist, „normalitate”.

Trebuie să recunoaștem că actuala criză a surprins pe majoritatea dintre noi în ipostaze de încredere exagerată într-o piață încă în formare sau în unele care aduc mai degrabă cu „pescuitul” la țaparină decât cu o conduită economică matură.

Din păcate, ce se putea corecta pe „așezatelea”, coerent și eficient, acum se precipită și reclamă acțiuni rapide.

Ceea ce, evident, nu este neapărat bine.

Dar, pe de altă parte, crizele economice și sociale au fost dintotdeauna parte a evoluției umane. Diferența dintre colaps și „pasul înainte” îl face raportarea curajoasă, inteligentă, cu ținte reale.

Să ne uităm, de pildă, la turism. La turismul românesc. Este clar că „nevenirea” crizei nu ar fi făcut decât să amâne o prăbușire dinainte anunțată de: ofertă searbădă, lipsă de imaginație, serviciu submediocru, promovare inadecvată și, mai pe șleau, „lumina stinsă” pe atracțiile sănătoase.

În condițiile neplăcute ale turbulențelor date, operatorii învață să se adapteze, să își schimbe strategiile de business. Nu vor reuși cu toții. Dar cei care vor fi trecut de impas… veți vedea! Vor fi competitivi inclusiv pe plan internațional.

Acum, redeschizând focala pentru cadru lărgit, acolo unde ne vedem cu toții: vom exersa cu toții reducerea costurilor, implementarea AI și a robotizării, optimizarea lanțului de aprovizionare – cu accente pe valoare veritabilă (nu pe fițe), pe sustenabilitate și factorii de diferențiere.

Adică, dacă nu am fi pierdut roșia românească, acum am fi putut să o exploatăm. Din păcate, aici avem o luptă pierdută nu cu materialul genetic (sămânța de tomate), ci cu mentalitatea noastră.

Această mentalitate cu care ne mințim noi pe noi poate fi un obstacol și pentru parcurgerea unei alte etape necesare. Spunerea lucrurilor pe nume. Merită să ne imaginăm următorii ani în care politicienii să fie forțați la acțiune, să-și justifice „nu”-urile și să nu primească politețuri decât atunci când își îndeplinesc misiunile. Promisiunile.

Poate este timpul și pentru a cere (și a obține) niște schimbări legislative. Din toată experiența de o viață în regim „capitalist”, reglementările excesive puse urechist (din birou) pe portativul economic, fie că se numesc SEAP, Curte de Conturi, ghiduri, norme de aplicare ș.a.m.d., toate au dus la încetinirea dezvoltării.

Furtișagurile și tâlhăriile au continuat în numele unor „realizări” fără noimă și fără valoare, în timp ce inițiativele bune ori nu se înscriu în nimic din ceea ce prevede „legea”, ori sunt măcinate de termene și etape legale, de obicei (iarăși) fără nicio legătură cu realitatea din teren. Pentru cei insistenți (din ce în ce mai puțini), timpii prețioși care ar trebui dedicați activității proiectate sunt risipiți pe „adaptări”, rebotezări ale liniilor din buget, modificări de timp de lucru și alte „minuni” care – deși duc la corecta îndeplinire a sarcinii asumate – pot atrage sancțiuni financiare și chiar penale.

Acesta este și motivul pentru care unii funcționari ridică din start umerii și îl îmbrățișează pe „nu se poate”. Să nu mai vorbim de proiectele excepționale, care „nu se califică” pentru a fi finanțate de la bugetul de stat sau prin proiecte. Un fel de pedeapsă pentru performanță, inovație și competitivitate la nivel mondial. „Da’..., la noi nu s-a mai făcut asta...” este sintagma care îngroapă de ani la rând proiecte minunate, cu adevărat folositoare țării, oamenilor care (încă) o populează.

Politicienii trebuie obligați să parcurgă această informație, să o prelucreze și să dea rezolvarea. Fără echivoc. Poate îi ajută rememorarea situației de la ultimele alegeri (articolul este scris în septembrie 2025). Măcar administrațiile locale ar trebui să fie mai atente, pentru că ele vor fi în primul rând al confruntării cu nemulțumirile oamenilor.

Apropo de nedreptate. Vă povestesc o întâmplare personală. După dispariția mamei, am hotărât împreună cu fratele meu că apartamentul în care am locuit cândva cu toții nu poate fi gestionat de la 400 km distanță.

După un șir de aventuri pentru punerea cap la cap a tuturor actelor (toate cerute de stat, dar aflate la stat), am inițiat tranzacția. Statul român – în nemărginita sa înțelepciune – ne-a impus o taxă de pedeapsă, aceea a vânzării sub 3 ani de la data dobândirii. „Dobândire”. Ciudat, nu?! Vorbim de apartamentul în care m-am născut, la care am participat (în vremurile grele ale socialismului) la ratele de achiziționare – prin lipsa unor adidași, excursii sau chiar... mâncare. Mama avea 1.875 de lei salariu. 500 lei era rata. Mai era întreținerea. Telefonul. Apoi, din ce rămânea, trebuia să trăim eu, fratele meu și mama. Deci, de ce a trebuit să-mi ia statul 3% din tranzacție?

Vă mai dau un exemplu. O situație cu care ne-am obișnuit, dar care nu e normală. Am mai atacat subiectul tot aici, cred. Muncesc și plătesc impozite de la 22 de ani. Aș fi avut nevoie, la un moment dat – să-mi fie activate drepturile de contributor (și, până atunci, neconsumator) la sistemul de sănătate. La dentist, mai exact. Știm că în România cabinetele particulare de stomatologie „nu servesc” decontări cu CASS-ul. Vorbesc strict de componenta sănătate, nu de estetică. Afirm apăsat că este obligatoriu ca toate cabinetele, clinicile de sănătate dentară să intre în sistem și să acorde asistența medicală tuturor celor care au asigurare.

Pot fi clinici care se înspăimântă că omul obișnuit le va păta mocheta; pot înțelege. N-au decât să se declare unitate de lux, să își aleagă clientela și cu asta basta. Am uitat să spun însă ceva important: dacă sunt „de lux”, trebuie să li se aplice taxă pe lux. O acciză, ceva. E corect, nu?!

La rândul nostru, poate ar trebui să fim mai vigilenți și mai incomozi prin întrebări și presiuni coerente.

De ce descurajați producția în România de substanțe de protecție a culturilor?

Avem un management al apei din țară? Cine l-a făcut, unde este publicat? Cine îl supervizează și cine ne dă raportul (lunar, trimestrial, anual)?

Chiar așa. Apa din barajele oprite (mă distanțez ferm de scenariile cu aurul și exportul, până la o probă credibilă) a fost redirijată, stocată, valorificată minimal? Poate ar trebui să avem o infrastructură națională pentru operarea excedentelor/deficitelor de apă.

Și, pentru materialul de față, doar încă o cerere pentru politicieni. Munciți pentru conectivitate. Mișcarea rapidă și în siguranță a fluxului de călători și de marfă poate accelera recuperarea retardului pe care îl avem față de Europa. Autostrada A8 poate fi dublată și de căile ferate de pe axa Est-Vest, cu condiția de a fi reabilitate și adaptate cerințelor secolului al XXI-lea.

O rețea eficientă de drumuri și cale ferată poate scădea costurile și, în final, prețurile la alimente, poate asigura mobilități care să țină satul românesc în viață și poate fi un factor determinant în renașterea turismului de aici, de la noi.

Nu uitați, vă rog, de A7 – Autostrada Podgoriilor!

Editorial de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui la nivelul UE27 cu o pondere de 28% din total producție europeană. Efectele interzicerii neonicotinoidelor vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente.

În cifre, România produce circa 2,7 – 2,8 milioane tone semințe anual, cu excepția anilor extrem de secetoși. România acoperă cererea internă de procesare pentru consumul intern și furnizează materie primă pentru Franța, Olanda, Germania, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, țări unionale, precum și pentru Turcia, țară din afara UE. În anii cu producție bună, semințele românești ajung și în zone îndepărtate cum ar fi Pakistan.

Capacitatea de procesare la nivel local furnizează populației necesarul de ulei pentru consum, având o stratificare în funcție de nivelul tehnologic al procesatorilor.

Atacurile în valuri făcute de Tanymecus sunt dezastruoase. Efectiv, pe înțelesul tuturor, taie planta abia răsărită și aceasta moare, provocând pagube imense fermierilor.

În regulamentul Comisiei Europene nr. 1107/2009, este stipulat clar prin articolul 53, citez: „prin derogare de la articolul 28, în circumstanțe speciale, statele member pot autoriza, pe o perioadă de maximum 120 de zile, introducerea pe piață a unor produse fitosanitare destinate să fie aplicate în mod limitat și controlat, atunci când se consideră că astfel de măsuri se impun, deoarece sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu altfel de mijloace rezonabile”.

Altfel spus, se limitează perioada și se controlează aplicarea. Se raportează, se documentează, se utilizează tehnologie cu deflectoare și multe alte lucruri ce efectiv mențin și controlează mediul în timpul alocat.

Constat cu amărăciune cum cele două ONG-uri trâmbițează acest succes, și anume interzicerea tratamentului cu neonicotinoide în România. Bucuria acestora este oarecum suspectă și este afișată public.

Prin acțiunile lor, aceste două ONG-uri aruncă o umbră asupra activității lor și ridică semne de întrebare. O veche zicală spune: „Qui prodest est felcit”, adică cine a comis crima, aceluia îi folosește. Pentru că acțiunile sunt ante-factum față de acțiunile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Ceea ce așază extrem de multe umbre asupra acestora. Multe suspiciuni se ridică în mod firesc dacă analizăm cronologia și modul de lucru.

Apicultorii din România au relaționat foarte bine cu fermierii la nivel național. Fie și numai dacă ne uităm la progresul numărului de apicultori și al familiilor de albine raportate la MADR. Fermierii au relații extrem de bune cu apicultorii, colaborează și cooperează, iar asta se vede prin cifrele din tabelul de mai jos.

Suntem de acord cu controlul și limitarea produselor în cauză, dar întreb cu mult bun simț: Securitatea Alimentară a României unde este? MADR unde a fost și unde este?

În 2009, când a fost dată această decizie a Comisiei Europene, atunci trebuia contestată de către România, cu dovezi extrem de clare, cum că acest dăunător Tanymecus pentru floarea-soarelui și viermele sârmă pentru porumb, sunt specifici României și Bulgariei.

Încă o dovadă a lipsei de profesionalism, competențe și dedicație pentru resursele alimentare ale României, propagată de autoritățile competente de la noi din țară. România și Bulgaria trebuiau în mod clar exceptate. Sunt singurele țări care au probleme cu acești dăunători.

Efectele vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente. Și enumăr câteva dintre ele înainte de a trage concluzii dure:

• Producția de semințe de floarea-soarelui și porumb se va diminua extrem de mult. Extrem de mult înseamnă că nu va supraviețui pe termen mediu;

• Fermierii vor fi împinși în faliment și într-o piață neagră cu produse contrafăcute din țări non-UE, față de până acum, când aveam zona de timp reglementată și sistem de raportare și control bine definite;

• România va ajunge dependentă de import de ulei din țări non-UE și putem nominaliza fără de tăgadă Ucraina. Identic și la porumb. Efectiv suntem reduși la tăcere, conduși spre disoluția agriculturii și a fermelor;

• Procesarea de oleaginoase va fi efectiv distrusă la nivel local prin lipsa semințelor de floarea-soarelui. Procesatorii din România nu vor avea ce să proceseze, iar din Ucraina nu poți importa semințe. Statul ucrainean își protejează materia primă prin nerambursarea TVA la export la care se adaugă o taxă de export de 10%;

• România suplinește UE27 cu semințe de floarea-soarelui. De unde se va aproviziona Uniunea Europeană cu materie primă? Ținem minte că 28% din total producție se întâmplă în România. Exportatorii/comercianții nu vor avea ce să ofere;

• Securitatea alimentară va deveni instrument de presiune asupra României. Și nu este o glumă, este realitate. În urma procesării rezultă nu doar ulei, ci și șroturile, atât de dorite în zootehnie, zațurile și glicerinele, utilizate în industria cosmetică;

• Locurile de muncă din procesare vor fi pierdute, precum și cele din industriile conexe.

Concluzii:

• Este un atac premeditat la adresa securității alimentare naționale;

• Se dorește crearea dependenței României și la acest capitol;

• Se dorește ca agricultura românească să meargă spre o disoluție clară;

• Industria românească de procesare merge spre aceeași directivă și asta o spunem de mult;

• Ca și în cazul cărnii de porc, vom devein dependenți și șantajabili;

• ONG-urile responsabile de acest lucru sunt activate cu siguranță, au obiective bine trasate, desemnate și finanțate. Ceea ce nu face altceva decât să minimizeze ONG-urile ca funcție în multe domenii;

• Înțeleg că dorim ecologie, dar nu numai la Cluj. Se cultivă floarea-soarelui la Cluj? Și dacă da, în ce pondere față de restul teritoriului național?

• Sau se merge pe sintagma că Europa se termină la arcul carpatic? Și ceea ce este peste numai aparține de Europa. Este din păcate un curent propagat de multă vreme.

Articol de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 18 septembrie 2024, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc consultări privind „Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”. În urma discuțiilor de la MADR, dar și a dezbaterilor publice privind măsurile preconizate prin actul normativ menționat mai sus, Asociația Input Agro România își prezintă concluziile și soluțiile.

„Membrii Asociației Input Agro România înteleg și cunosc foarte bine situația financiară extrem de dificilă a fermierilor, situație datorată mai multor factori cu impact major în ultimii ani, amintind succesiunea de ani cu secetă care a redus producția agricolă, creșterea rapidă a prețurilor către maxime istorice la inputuri, prețuri minimale la cereale. Însă, situația din fermă s-a transferat către distribuitorii de inputuri, pentru că nu pot exista pe lanțul comercial rezultate bune când unui partener de pe lanț îi lipsește profitul sau finanțarea. Dovada stă în cifrele slabe raportate de toți distribuitorii pentru anul 2023, mulți raportând pierderi financiare, din cauza acelorași factori care au decapitalizat și fermierul”, se arată în comunicatul de presă al asociației.

Decapitalizarea sectorului distribuției de inputuri nu este o soluție, având în vedere că agricultura românească se finanțează într-o proporție covârșitoare prin credit furnizor (peste 1,5 miliarde de euro), integral fermier-distribuitor și parțial distribuitor-producător. După cum se cunoaște, fermierul nu are acces la alt tip de finanțare.

Astăzi, conform Asociației Input Agro, distribuția are o rată de recuperare a datoriilor de aproximativ 50% pentru datoriile fermierilor din anul 2024 și de 75% pentru datoriile fermierilor din anul 2023, în condițiile în care rata de profit medie multianuală a distribuitorilor este cuprinsă între 1,5% și 4%. „Prin urmare, soluția amânării plăților de la fermier către distribuitor va agrava situația financiară a distribuitorilor și îi va conduce către faliment și în imposibilitatea de a mai finanța inputuri către fermieri, în anul în care fermierii au cea mai precară situație financiară”, susțin distribuitorii de inputuri.

Prima soluție propusă de Asociația Input Agro România este sprijinirea, finanțarea și protecția întregului lanț comercial fermier-distribuitor-producător, pentru a putea asigura livrarea semințelor, a îngrășămintelor și a produselor de protecție a plantelor și în anul 2025. „Criza fără precedent din domeniul agro este vizibilă pe tot lanțul comercial și agricol, și fiecare companie deconteaza această criză. Însă, este nevoie de finanțare, atât pentru fermieri, cât și pentru distribuitori. Cunoaștem foarte bine faptul că fermierii au de rambursat credite în următoarele luni și că situația actuală nu le permite multora dintre fermieri refinanțarea prin sistemul bancar, din cauza lipsei de garanțiilor și din cauza rezultatelor financiare slabe din ultimii ani.”

Tocmai de aceea, a doua propunere a asociației distribuitorilor de inputuri este aceea de a aduce lichiditate în sistemul agricol, atât vegetal, cât și zootehnic, prin credite garantate de stat, Creditul Fermierului cu garanție de stat în cotă de 100% și plafoane mărite pentru valoarea ajutorului de stat. Doar astfel fermierii vor putea accesa finanțările ca să-și plătească cât mai repede datoriile către distribuitori, pentru a putea accesa noi finanțări de inputuri. „Este necesar ca această măsură să fie complet funcțională și să se poată deconta facturile restante până cel târziu la finele anului 2024. Altfel, situația distribuitorilor va fi una dramatică”, punctează distribuitorii de inputuri.

Însă, măsurile menționate anterior nu sunt suficiente, fiind nevoie și de soluția a treia, de credite de tip IMM Invest prin FGCR, pentru toate companiile din domeniu: fermieri, distribuitori și producători. „Nu doar fermierii calamitați în anul 2024 au probleme financiare. Programul IMM Invest a fost un succes și a fost primul program care a oferit cu adevărat finanțare în domeniul agricol și ar trebui continuat pentru a redresa urgent situația financiară a companiilor. Suntem conștienți și de faptul că mulți fermieri au deja un nivel de datorie foarte mare și/sau nu mai au bunuri libere de sarcini, pentru ipoteca necesară. Tocmai de aceea, noi, distribuitorii, ne-am asumat în cadrul consultărilor de la MADR susținerea acestora, prin creditele cu garanție de stat de minimum 100% prin care să îi putem finanța pe acești fermieri. Considerăm că prioritatea Guvernului României trebuie să fie funcționarea schemelor de finanțare cu garanția statului, pentru fermieri și pentru distribuitori, pentru încasarea sumelor restante și plata acestora către producători, dar și pentru a putea avea la timp inputuri pentru anul agricol 2025.”

Asociația Input Agro România solicită crearea unui grup de lucru care să includă autorități (Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ), sistemul bancar (bănci, reprezentanții fondurilor de garantare, BNR), distribuitori, asociațiile de fermieri și producători, pentru că doar în acest fel există siguranța că toate soluțiile de finanțare vor fi implementate rapid și vor fi funcționale pentru tot lanțul.

„În același timp, trebuie să acceptăm că există în orice domeniu companii de bună credință și companii de rea credință. Am înțeles reclamațiile venite din partea fermierilor, la adresa anumitor distribuitori care au practici abuzive, iar noi ne delimităm complet de acest mod de a împovăra și mai mult fermierul, prin penalități exorbitante și executări abuzive. Membrii Asociației Input Agro România au o rată de executare anuală cuprinsă între 0,5% și 0,7%, pentru că am fost orientați către soluții, nu către executări. Susținem următoarele măsuri pentru a preveni aceste practici abuzive: un set de reguli care să protejeze atât fermierul, cât și distribuitorul, de abuzul anumitor fermieri sau distribuitori. Totodată, propunem un set de condiții prin care fermierul care accesează garanția de stat direct sau prin distribuitor, sau care primește finanțarea inputurilor, să nu aibă posibilitatea de a-și muta/înstrăina bunurile și terenurile pe o altă nouă companie. Aceasta fiind a patra măsură comunicată și agreată, iar distribuitorii să nu poată factura penalități peste un anumit nivel, agreat în cadrul consultărilor, un nivel mai mare față de costul suplimentar de creditare oferit prin sistemul de creditare, aceasta fiind a cincea propunere în cadrul consultărilor”, menționează comunicatul distribuitorilor de inputuri.

Asociația Input Agro va propune Ministerului Agriculturii un set de reguli privind statutul de distribuitor, o lege necesară pentru protecția fermierilor și eliminarea abuzurilor din partea anumitor companii care nu au ca activitate principală distribuția de inputuri. „Propunerile noastre către MADR vor fi în continuare cele de susținere a întregului lanț, pentru toți fermierii, distribuitorii și producătorii de inputuri, fără excepție, în acord cu normele bancare și legile naționale și europene, prin parteneriate cu sectorul bancar, pentru a oferi în primul rând finanțarea atât de necesară și urgentă.”

A șasea măsură pe care o propun distribuitorii de inputuri este aceea de a stimula investițiile în sisteme de irigații, prin credite acordate fermierilor pentru investiții pe termen lung, de minimum zece ani, cu garanție de stat și dobandă subvenționată.

A șaptea propunere se referă la măsuri fiscale (deduceri și/sau scutiri de taxe) pentru investiții în irigații, în producția de inputuri și în cercetarea agricolă.

„Cunoaștem foarte bine provocările bugetare din acest an și salutăm ajutorul pentru calamitate anunțat de ministrul Florin Barbu, precum și sistemul de asigurare prin Eximbank, cu o valoare de 3.000 de lei/ha. Credem că sistemul de asigurare este un mare pas către securitatea financiară a fermierilor din România, un sistem care în viitor poate asigura finanțarea bancară în fermă. Distribuitorii membri ai Asociației Input Agro România își doresc ca fiecare fermier să își continue activitatea agricolă, să primească finanțare și sprijin din partea autorităților. Noi susținem măsurile care vor sprijini și proteja întregul lanț fermier-distribuitor-producător.”

Input Agro România este asociația principalilor distribuitori de inputuri din sectorul agricol din țara noastră. Peste 80% din jucătorii din piață au aderat la această organizație, care însumează o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 miliarde euro și deservește circa 20.000 de fermieri profesioniști, pe o suprafață agricolă de 7 milioane de hectare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La data așternerii pe hârtie de către subsemnatul a acestor rânduri, lumea fermierilor români stă cu ochii ațintiți către promisiunile de ajutor lansate în eter de către ministrul Barbu, prin intermediul cărora se speră și se încearcă traversarea uneia dintre cele mai negre perioade din agricultura românească.

Când zic una dintre cele mai negre perioade, dacă nu chiar poate cea mai neagră, mă gândesc la seceta pedologică cumplită care a început să facă ravagii pe mari suprafețe începând cu anul 2020, iar apoi, an de an, s-a amplificat ca intensitate dar și complexitate, prin coroborarea cu o arșiță extraordinar de puternică, ajungând ca anul 2024 să reprezinte vârful dramatismului în agricultura românească.

După data de 1 septembrie se anunță adoptarea de Guvern a ordonanțelor care au în vedere implementarea măsurilor de ajutor pentru fermierii în criză, cum ar fi acordarea celor 200 euro/ha despăgubiri, amânarea ratelor la bănci și furnizori, implementarea unei asigurări universale de secetă pentru sectorul vegetal, modificarea programului de finanțare ,,Creditul Fermierului” și poate or mai fi și altele, care mi-au scăpat.

Cum era și normal într-un an electoral, acuzele au început să curgă din toate părțile, câteodată cu argumente logice, câteodată doar cu argumente ,,electorale”, iar fermierii ar trebui să treacă prin filtrul propriu ce este bine sau rău.

Personal, am mai spus și acum repet, ministrul Florin Barbu are mai multe ,,calități” unde ar fi loc de lucrat, cum ar fi partea de comunicare, unde de cele mai multe ori subiectele sunt alambicat prezentate, ceea ce le face să fie greu de înțeles, uneori cu cifre care se văd că nu întotdeauna au fost analizate mai în profunzime, fără explicații mai largi ale măsurilor care se doresc adoptate și implementate, astfel încât cei din lumea agricolă să poată înțelege despre ce este vorba și ce se dorește.

Un alt aspect negativ, datorat în mare măsură ministrului, este că MADR nu are și alți comunicatori de forță și substanță în afară de acesta, care să îi preia o parte din angajamente pe anumite probleme, ceea ce arată, probabil, o lipsă de delegare a unor atribuții care poate avea mai multe cauze, cum ar fi lipsa de încredere în colegi sau lipsa de pregătire și competență a acestora, o frână interioară a ministrului Barbu de a delega anumite aspecte și multe altele care poate mie îmi scapă.

Faptul că în minister nu se încearcă o reformă a cadrelor prin aducerea de suflu nou este tot o problemă, fiindcă acest lucru este imperios pentru a se mai putea ,,fisura” imobilismul birocratic al anumitor departamente, agenții și regii din cadrul sau din subordinea MADR.

Știu, o să mi se arate că există anumite încercări de a se face ceva în acest sens pe la anumite agenții, dar schimbările sunt, parafrazând din fotbal, în loc de ,,post pe post”, cu formula ,,competență pe competență”, indiferent care este nivelul de referință al acesteia.

Lăsându-l pe ministrul Barbu cu ale sale ,,abilități de șlefuit” deoparte, o să mă opresc un pic la principiile măsurilor anunțate, dar cu un preambul al unui trecut recent.

De la numirea acestuia în fotoliul ministerial al Agriculturii, într-o perioadă grea, care arată poate lipsa de noroc, pe alocuri, a ministrului Barbu, acesta a trebuit să planeze printre diferitele probleme.

Primele au fost acuzațiile cu ,,stuful din Deltă”, prin care se speculează că ar proteja interesele oneroase ale unor membri ai familiei Stănescu și unde toată lumea așteaptă ca anunțatele anchete ale EPO să ajungă la anumite concluzii, că bune, că nebune, dar să știm și noi.

Doar că după umila mea părere, la cât de mult durează citirea unor contracte și norme legale, îmi este greu să cred că ceva palpabil pe linie juridică va ieși drept infracțiune, iar situația în esență este doar un motiv de ,,urări electorale”, așa cum au fost, se pare, și cele la adresa fostului ministru Chesnoiu, unde după doi ani, nu este clar dacă înregistrările avute sunt sau nu dovezile unei infracțiuni. Cu toate astea, acesta a trebuit să își ducă osânda publică, fără a fi clar stabilit dacă este vinovat.

Dar la noi încă este acceptată prostia că orice demnitar ,,este vinovat apriori” și, chiar dacă nu se poate dovedi o faptă, nu contează că a fost acuzat pe nedrept, fiindcă, totuși, de-a lungul timpului ceva ilegal tot a făcut el.

Ce-i drept, toate aceste zvonuri, informații pe surse și alte astfel de formule ajută concurența politică într-un an electoral și trebuie să recunoaștem că situația este valabilă și în sens invers, astfel încât toate partidele sunt afectate și negativ, dar și profită de pe urma unor astfel de situații.

Întorcându-ne la acțiunile ministeriale, poate ar trebui să ne aducem aminte și de Creditul Fermierului, care propune formule avantajoase de finanțare cu 1,95% pe an, dar doar dacă nu ai consumat anterior tot plafonul ajutorului de stat de 280.000 de euro, stabilit prin regulamentele europene.

Și, ce să vezi, chiar dacă neobservată de multă lume, România a cerut în mod oficial prin ministrul Barbu o analiză a acestui plafon în vederea măririi lui, măcar temporar, cât timp există problema ucraineană, iar deocamdată propunerea este în analiză.

Mergând mai departe cu inițiativele ministeriale, au venit apoi acuzațiile că ministrul Barbu este lipsit de diplomație la Bruxelles, că nu înțelege cutumele de acolo, în condițiile în care acuzațiile erau alimentate ori de cei care de mult prea mult timp nu prea au reprezentat meritoriu interesele României acolo, ori de cei la care ,,orbirea datorată glaucomului electoral” îi făcea să nu priceapă absolut nimic, chiar și atunci când inițiativele nu erau de lepădat.

Când zic de cei de la Bruxelles (funcționari români), doresc să spun doar că de numeroase dăți, datorită recomandărilor și negocierilor lor mai ,,fără coloană vertebrală”, România nu s-a opus cu succes mai la niciuna dintre măsurile adoptate acolo și care au pus în dificultate fermele românești și sectorul agricol, în general. Asta, fiindcă diplomația pe care au practicat-o cei de acolo, care ne reprezentau (cel puțin declarativ), nu a dus la coagularea unei majorități care să ne ajute. Oare în acest caz ne-a ajutat respectarea cutumelor diplomatice?

Asta, deoarece acești funcționari au adoptat poziția ghiocelului, când forurile bruxelleze au adoptat decizia ca unele tipuri de ferme să fie scoase în afara ,,viitorului comunitar”, atunci când au uitat să susțină nevoia României de a folosi neonicotinoidele, lucru despre care aflăm cu stupoare că a fost datorat și faptului că birocrații și specialiștii noștri din agenția de resort au uitat să înregistreze celebrul nostru dăunător de la porumb, pe numele lui ,,rățișoara porumbului – Tanymecus dilaticollis”, la EPPO (European Plant Protection Organisation).

Or, cei de acolo (funcționarii bruxellezi) nu înțelegeau ce derogare să dea pentru un dăunător pe care nu-l găseau în clasoare și despre care nu puteau afla nimic, cu toate că ministerul plătea cotizația anuală la această organizație, dar Agenția Fitosanitară a dibuit „performanța” de mai sus și acum se chinuie să o remedieze. Nu știu a cui este vina și nu eu fac anchete, dar problema există.

Tot cu largul concurs al ANF și al colegilor care ne-au reprezentat la UE, noi nu ne-am opus la nicio eliminare de molecule fitosanitare, cum reprezentanții MADR de la acele momente nu s-au opus nici la regulamentele care ne-au impus numeroase condiționalități, iar când ne-am pus contra au fost meritele unor europarlamentari și nicidecum ale celor care sunt deja de prea mult timp acolo și care cred că sunt de neînlocuit.

Revenind la calitățile diplomatice ale ministrului Barbu, dacă ne referim la modul că nu poartă papion și joben, atunci sunt de acord că avem o problemă, dar nu prea cred că este lipsă de diplomație dacă vorbește public și apăsat despre ce mă doare ca țară, mai ales atunci când înțelegerile nu sunt respectate de către unii parteneri de dialog, poate și cu largul concurs al unor persoane implicate în aceste discuții.

Sunt de acord și am spus-o și mai sus, comunicarea nu este un punct forte al ministrului, dar atitudinea oarecum îndrăzneață și entuziastă ne-a făcut să fim în prima linie a țărilor care au obținut modificarea condiționalităților și unde, în plus, este corect de menționat că o importanță majoră în adoptarea mai rapidă a avut-o și ,,răzvrătirea multor fermieri europeni”.

Acum se încearcă și modificarea regulamentelor privind excepțiile la folosirea neonicotinoidelor, unde vom vedea ce va fi, dar măcar începem să punem pe masă și subiectele noastre care de prea mult timp au lipsit sau, dacă au existat, au fost adoptate fiindcă au fost comune și altor țări.

Revenind la măsurile de ajutor anunțate pentru fermierii români, văd deja că mulți contestă măsurile, ca fiind proaste, insuficiente, neconstituționale și oricum altfel, fără să văd întotdeauna și argumentele care stau la baza afirmațiilor.

De la început doresc să precizez că sunt de acord că unele aspecte anunțate sunt discutabile, legat de modul de implementare și efectele care vor fi generate, dar la altele prea mult nu se poate comenta, deoarece nu sunt prea multe informații, iar acestea urmează a fi prezentate în perioada următoare.

Acum, dacă le luăm un pic pe rând, despăgubirile de secetă sunt anunțate la nivel de 200 euro/ha. Puțin sau mult este o discuție, dată, pe de-o parte, de posibilitățile bugetare și de amploarea catastrofei, dar și de nepriceperea economică a unor fermieri, mari și mici, care, din cauză că nu știu să își țină și să înțeleagă contabilitatea, anunță cifre deformate ale costurilor pe hectar și, pornind de la acele costuri, valoarea despăgubirilor se apropie de 50%, iar în acest caz ce să înțeleagă un funcționar? Dacă tu, fermier, afirmi, fiindcă nu te pricepi, că despăgubirea propusă reprezintă aproape 50%, cât să îți dea statul? Apropo, nicăieri în lume nu se dă mai mult de 60%, indiferent de țară și de ce potență financiară are. Cei care nu înțeleg să citească revistele unde fermieri de toate neamurile spun că ei cu 2.000 –2.500 lei/ha fac o cultură, păi atunci cât să vrei despăgubire? Eu nu spun, poate că sunt și astfel de situații în anumite cazuri, dar ce facem cu comunicarea, fiindcă și MADR va zice „faceți și voi ca cei care pot”.

Ăsta este rezultatul că toți pot vorbi oricând și oricum, că se pricep sau nu, iar toată lumea apoi trebuie să își ducă crucea.

Privitor la termenul de acordare, s-a anunțat 15 octombrie, dar eu cred că ar fi un succes și acordarea până la 1 decembrie, în condițiile în care în anii trecuți s-au acordat anul următor sau deloc. Dar să mai avem puțintică răbdare.

Legat de al doilea punct pe ,,ordinea de zi” a ministrului, adică sistemul de asigurări de secetă, recunosc că ideea m-a pus pe gânduri și faptul că se apelează la o formulă cu o firmă deținută de statul român poate fi o sabie cu două tăișuri.

Partea pozitivă este previzibila deschidere a societății de asigurări față de propunerea ministerială, apoi faptul că sunt incluși în sistemul de asigurări național și internațional, iar o reușită poate duce la atragerea rapidă și a altor doritori din ,,plăcinta de asigurări rezultată”.

Poate va fi și o lecție pentru foarte multe firme, firmulițe, susținute când de unii, când de alții și care sperau să obțină ba un contract de consultanță, ba un contract pentru un studiu sau alte mici astfel de cheltuieli (de câteva milioane de euro fiecare) prin care să ne învețe cum să facem, dar cu experiențe căpătate pe ici, pe colo, prin ,,țări neesențiale sau fără rezultate notabile în acest sens”.

Mirosul fripturilor pe bani publici i-a făcut interesați și dornici pe mulți dintre cei care lustruiesc clanța diverselor uși din minister de pe la diverse asociații, ONG-uri, grupuri de interese, care au încercat „să facă lobby”, așa cum modern se spune acum la influență, sperând că poate se va lipi ceva și de degețelele lor.

Doar că multe astfel de entități interesate spuneau că știu cum să facă, dar mai întâi trebuia făcut studiul (adică, plata lui era importantă) și abia apoi ne vor spune cum să facem, dar fără ca la început să emită un minimum de idei de bază pentru a înțelege care va fi direcția care se va urma.

Dar există și o parte negativă a tăișului sabiei despre care vorbeam, în sensul că lucrul cu o firmă de stat poate duce și la derapaje de diverse tipuri, poate exista și o lipsă de profesionalism sau o dorință de puțintică corupție, iar tot acest proiect poate risca într-un an catastrofic, cum este 2024, să se transforme într-un coșmar pentru cei care vor fi atunci la putere.

Având în vedere nivelul redus al informațiilor de până acum, eu, personal, ca ipoteză de lucru, aș fi recomandat ca asigurarea de secetă să aibă două componente, adică să existe o parte de bază și obligatorie, unde pentru prima colectată conform propunerilor ministrului Barbu (3% din subvenții + fonduri europene + fonduri naționale) să se elibereze o poliță cu o valoare asigurată, să zicem, de cca 1.500 lei/ha (ceva asemănător PAID la locuințe), iar cine dorea să acceseze o poliță care să ducă valoarea asigurată până la, să zicem, 3.000 lei/ha să plătească o primă suplimentară.

Pentru polița suplimentară, aș fi impus regula că o poți face dacă tot la aceeași companie de asigurări îți asiguri și celelalte riscuri generale, precum furtuni, grindină, ploi, vijelii, înghețuri etc.

Să ne oprim și la punctul trei, privind intenția amânării ratelor la creditele cu dobândă mai mare de ROBOR + 2%, la furnizori și amânarea executărilor pentru scadențele din acest an.

Această problemă aș împărți-o în două, iar prima ar fi cea legată de credite, unde acuzările de atitudine comunistă sau altele asemănătoare sunt doar joc electoral, în condițiile în care formula a mai fost adoptată și de cei care conduceau prin anii 2020, deci putem să o lăsăm baltă cu acuzațiile.

Aici, legat de credite rămâne de interes faptul că, cel puțin teoretic, nu se pot amâna creditele din programele AGRO IMM INVEST sau altele asemănătoare, deoarece ar fi fost deranj mare, ele fiind garantate de către stat, care risca astfel să fie executat rapid de bănci, iar impactul pe buget ar fi fost dezastruos.

A doua parte a problemei, trebuie să recunosc că o consider ca fiind extrem de periculoasă, este amânarea ratelor către furnizorii de inputuri. Cel puțin din cele afirmate până în prezent, aceștia vor fi expuși neîncasării, ceea ce îi poate duce în situații de insolvență, mai ales dacă ei, la rândul lor, nu vor găsi înțelegere la furnizorii lor. Or, personal, cred că acest lucru nu este unul corect, în condițiile în care dintre cei doi parteneri din piață, tu favorizezi doar unul, iar al doilea nu că nu îl ajuți, dar îl și bagi la apă.

Astfel, pe lângă riscul ca acești furnizori de inputuri să întâmpine probleme financiare, este posibil ca bumerangul să se întoarcă tot împotriva fermierilor, dacă furnizorii de inputuri vor solicita pe viitor plata la livrare a acestora, ceea ce pentru mulți fermieri este doar o mare utopie, o imposibilitate.

Ce vom face, atunci? Vom forța furnizorii de inputuri să livreze obligatoriu fără bani?

Toată lumea așteaptă lămuriri privitor la acest subiect, dar anticipez că vor fi probleme destul de mari, dacă se va merge pe acest principiu, care nu cred că va fi benefic pentru nimeni.

Ultimul punct ministerial este legat de modificarea Creditului Fermierului, care să poată fi folosit și pentru refinanțarea altor credite, având dobândă de 1,95%, un instrument de finanțare foarte bun, doar că nu știu câți fermieri mai au plafon de ajutor de stat care să le permită o astfel de accesare.

Pentru moment, doar asta aș spune, rămânând ca după publicarea ordonanțelor care vor sta la baza acestor măsuri să vedem ce rezolvări sau ce probleme concrete vor apărea și să revenim cu alte comentarii.

Ca o mică concluzie, eu aș aprecia faptul că, de voie, de nevoie, se încearcă abordarea unor probleme prea mult amânate, unde vor fi și bune, și rele, iar criticile vor fi binevenite, mai ales argumentate, dar bine că s-a început și va fi și mai bine, dacă se vor continua și finaliza multe dintre acestea și altele care stau la rând. Dar timpul ne va arăta ce va fi.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

În rândurile de mai jos, opinia antreprenorului Jabbar Kanani, fondatorul grupului Agricover, cu privire la situația dificilă în care se află agricultura românească. Totodată, Jabbar Kanani face o perspectivă a măsurilor aflate în dezbatere publică și propune soluții pentru ca fermierii să poată continua ciclul agricol.

Vârful aisbergului este seceta, problema reală e alta

Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acumulat de-a lungul ultimilor trei ani. Acest cumul de factori, de la volatilitatea prețurilor la perturbările lanțurilor de aprovizionare, a dus la o criză de lichiditate care amenință să destabilizeze întregul ecosistem agricol.

Sunt de peste două decenii în acest domeniu și am văzut cum agricultura a rezistat unor provocări majore, dar criza actuală este una care ne obligă să regândim abordarea. Dacă privim agricultura ca pe un ecosistem complex, observăm că fiecare jucător – fermier, bancă, furnizor de inputuri, instituție de leasing sau chiar statul – joacă un rol esențial. Nu putem discuta despre redresarea agriculturii fără să ținem cont de toți acești actori. Fără inputuri, fără finanțare, fără utilaje moderne, fermierul nu poate lucra pământul. Iar furnizorii de inputuri agricole nu își pot continua activitatea fără plata fermierilor. Este un sistem în lanț, iar orice blocaj are consecințe grave asupra tuturor.

Seceta este, de fapt, doar un factor agravant. Principala noastră provocare este lipsa de lichiditate. Este esențial să înțelegem că fermierii nu au mecanismele de protecție și de hedging specifice altor industrii. Ciclul agricol este lung, de un an, și dacă în această perioadă apar schimbări majore de prețuri sau condiții climaterice, fermierii sunt primii loviți. Ei nu pot absorbi aceste șocuri rapid.

Intervențiile punctuale dezechilibrează ecosistemul agricol

Există mai multe măsuri în discuție în prezent. Prima vizează ajutoarele pentru secetă și crearea unui fond de risc, o soluție necesară, dar insuficientă fără un sistem național de asigurare împotriva secetei. În ultimii zece ani, banii alocați pentru despăgubiri ar fi putut construi un astfel de fond, capabil să gestioneze riscurile climatice, precum în alte țări dezvoltate.

O altă măsură discutată este suspendarea plății datoriilor și dobânzilor cu rată de peste 2% + ROBOR până la sfârșitul lui 2025. Aceasta oferă un răgaz, dar adună penalități și datorii, împingând fermierii într-o situație financiară mai dificilă la finalul perioadei. În loc să echilibreze, această amânare creează un blocaj major în 2025, când fermierii vor trebui să facă față unor datorii cumulate. De asemenea, suspendarea datoriilor poate ajuta pe termen scurt, dar nu rezolvă problema esențială: lipsa de lichiditate și necesitatea de a menține ciclul agricol în funcțiune.

Expunerea totală în agricultură este de aproximativ 54 miliarde de lei, din care 58% sunt datorii bancare, 30% provin de la IFN-uri și leasinguri, iar doar 12% sunt furnizorii de semințe și produse fitosanitare. Majoritatea creditelor cu dobândă ROBOR + 2% sunt garantate de stat sau acordate grupurilor mari de ferme și firme din agricultură. La prima vedere, măsura în discuție ar proteja doar băncile care creditează în baza garanțiilor oferite de către stat, restul creditorilor și furnizorilor fiind blocați în recuperarea datoriei.

Acest blocaj poate avea două efecte negative: pământul va rămâne nelucrat, iar fermierii vor fi loviți de un tsunami la sfârșitul anului 2025. Fermierii vor fi în imposibilitatea de a începe un nou ciclu agricol, deoarece nici băncile, nici furnizorii nu vor putea oferi credite noi, peste cele restante. Credeți că 2025 va fi un an atât de bun încât fermierul va face producție de trei ori mai mare decât într-un an normal, pentru a putea să își acopere toate datoriile și toate penalitățile?  

Sunt de peste 25 de ani în agricultură și vă spun că eu nu cred că aceasta este soluția care va debloca ecosistemul agricol. Este necesară o soluție care să fluidizeze piața și să susțină continuarea activității agricole, esențială pentru economie și siguranța alimentară.

Soluția pentru agricultură: tăierea masivă a datoriilor fermelor și injectarea de lichiditate

Agricultura este un business pe termen lung, nu doar de la un an la altul. În ecosistemul agricol avem băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) care joacă un rol important. Acestea sunt instituții reglementate care funcționează în baza unor principii sănătoase și transparente, au instrumente prin care pot să gestioneze situații de criză, inclusiv posibilitatea de a rostogoli datorii de la un an la altul.

Nu vom ajuta fermierii dacă le blocăm capacitatea de a continua ciclul agricol. Abordările simpliste, care vizează doar una dintre verigile lanțului agricol, vor transfera problema la furnizorii de inputuri agricole, care trebuie să asigure semințe și produse fitosanitare fermierilor pentru noul ciclu de producție.

Propunerea mea este să implementăm un instrument clasic de scontare a facturilor, cu implicarea băncilor. Acestea ar putea cumpăra facturile furnizorilor de inputuri cu un discount de 50%, generând lichiditatea necesară în piață. Fermierii ar rămâne să plătească doar jumătate din datorii, eșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă rezonabilă.

Pentru fermieri această soluție vine să scadă povara la jumatate și să eșaloneze datoria rămasă pe termen lung. Pentru furnizorii de inputuri, încasarea imediată a facturilor, chiar și cu un discount de 50%, le permite să reia activitatea, pornind noul ciclu agricol. Pentru bănci este o oportunitate de finanțare și un instrument normal prin care plasează în piață o sumă de maximum trei miliarde de lei, pe cinci ani, cu dobândă.

Această soluție de injectare de lichiditate nu este o noutate. Piețele din întreaga lume apelează la astfel de măsuri atunci când contextul economic o impune. Statul poate avea rolul de mediator în discuțiile dintre părțile implicate, pentru a pregăti și implementa soluția.

Cred că singura cale de ieșire din această situație dificilă este colaborarea între toți jucătorii din ecosistem. Fiecare are un rol important, și trebuie respectat, indiferent de dimensiunea lui. Cea mai bună soluție este ca toate părțile – fermierii, furnizorii, băncile și autoritățile – să se așeze la aceeași masă pentru a găsi o rezolvare. Deciziile impuse fără consultare nu vor rezolva problemele, ba chiar le-ar putea agrava.

Agricultura românească nu poate fi privită izolat, este un ecosistem complex, interdependent, care necesită o abordare integrată, este un motor esențial al economiei, iar deblocarea acestui motor este crucială pentru siguranța alimentară a tuturor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Comisia Europeană va acorda peste un miliard de euro pentru a ajuta Italia, Slovenia, Austria, Grecia și Franța să se recupereze în urma dezastrelor naturale.

Pachetul de ajutor este alocat astfel: 378,8 milioane euro pentru Italia în urma pagubelor provocate de inundații în regiunea Emilia-Romagna în luna mai a anului 2023 și încă 67,8 milioane euro pentru regiunea Toscana în urma inundațiilor din octombrie și noiembrie 2023; 428,4 milioane euro pentru Slovenia și 5,2 milioane euro pentru Austria în vederea reuperării după inundațiile din august 2023; 101,5 milioane euro pentru Grecia pentru a sprijini eforturile de redresare în urma inundațiilor din septembrie 2023; 46,7 milioane euro pentru Franța pentru daunele provocate de inundații în regiunea Hauts-de-France în noiembrie 2023.

Asistența Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene va acoperi o parte din costurile operațiunilor de urgență și de recuperare, inclusiv repararea infrastructurii deteriorate, protejarea patrimoniului cultural și efectuarea operațiunilor de curățare.

Această propunere de finanțare vine în urma cererilor din partea țărilor în cauză. Odată ce propunerea Comisiei Europene este aprobată de Parlament și Consiliul European, se plătește imediat ajutorul financiar, într-o singură tranșă către fiecare dintre țările solicitante.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!