Miercuri, 16 aprilie 2025, Guvernul a adoptat Hotărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2025.
Ajutorul de minimis are o valoare de 2.300 lei/scroafă/an, iar suma totală maximă a schemei de ajutor de minimis este de 1.500.000 lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2025.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 50.000 euro pe durata perioadei de trei ani.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv: producătorii agricoli PFA, II și IF; producătorii agricoli societăţi agricole; producătorii agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar;
b) să deţină scroafe de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, înscrise în registrul genealogic în secțiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate și înregistrate în BND;
c) să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 39 din Norma sanitar-veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
d) să facă dovada livrării spre comercializare a unui număr de minimum patru produși/an/scroafă, la o greutate de minimum 8 kg/cap;
e) să identifice și să înregistreze produșii prevăzuţi la lit. d), potrivit Normei sanitar-veterinare aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
f) să facă testul ADN la fiecare scroafă din rasele Bazna și Mangalița;
g) să mențină numărul de scroafe cu care s-a înscris în Program, inclusiv prin procedura de înlocuire prevăzută la art.8 alin.(13), până la data de 28 noiembrie 2025, inclusiv;
h) să nu depășească în sectorul producției primare de produse agricole, prin acordarea prezentului ajutor de minimis, echivalentul în lei a 50.000 euro/întreprindere/întreprindere unică pe durata ultimilor trei ani.
Documentele care însoțesc cererea de înscriere în program sunt următoarele:
a) certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului /a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz al/a solicitantului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;
b) document din care rezultă că exploatația figurează înregistrată în BND, cu animalele identificate și înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor, eliberat de operatorul Sistemului naţional de identificare;
c) documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, în copie, după caz;
d) adeverintă eliberată de asociația acreditată de Agenția Națională pentru Zootehnie pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei, vizată de Oficiul Județean de Zootehnie, prin care se confirmă înscrierea scroafelor/scrofițelor în registrul genealogic al rasei, în secțiunea principală, detaliată pe crotalii;
e) registrul exploatației completat la zi din care rezultă numărul de scroafe deținute și înscrise în Registrul Genealogic al rasei, în secțiunea principală, deținute, în copie;
f) dovadă cont activ de disponibilități în bancă/trezorerie.
Dovada realizării testului ADN pentru fiecare scroafă din rasa Bazna sau Mangalița înscrisă în Program, se depune până la data de 31 iulie 2025, inclusiv.
Cererile de înscriere se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până la data 31 iulie 2025, inclusiv.
Documentele care însoțesc cererea de plată vizează:
a) facturile emise conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-factura, cu modificările și completările ulterioare / rapoartele fiscale de închidere zilnică din care rezultă datele de identificare ale cumpărătorului și numărul de animale comercializate;
b) avizul de însoțire din care rezultă numărul de produși comercializați, greutatea pe cap de animal comercializat și adresa exploatației cumpărătorului;
c) documentul de mișcare animale vii, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor şi renilor;
d) certificatul sanitar - veterinar pentru produșii comercializați;
e) registrul de monte și fătări din care rezultă produșii livrați spre comercializare.
Cererile de plată şi documentele justificative se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene până cel târziu la data de 28 noiembrie 2025, inclusiv.
„Prin acest program ne propunem să ajutăm crescătorii de porci din rasele autohtone Bazna și Mangalița, contribuind astfel la conservarea și dezvoltarea acestor rase valoroase”, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi - 3 aprilie 2025, Guvernul a adoptat Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, în perioada 2025 – 2027.
Actul normativ vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru perioada 2025-2027, după cum urmează: tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar şi/sau iute, castraveţi, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Cuantumul ajutorului de minimis este de 1,5 euro/mp echivalentul a 1.500 euro/1.000 mp, pentru o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cu respectarea cerințelor privind tipul de cultură și suprafețele aferente acestora.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 342.400.000 lei pentru anul 2025, iar pentru anii 2026 și 2027, sumele necesare vor fi stabilite în funcție de fondurile bugetare alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Dacă se depășesc fondurile aprobate anual, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporţional în vederea încadrării în bugetul alocat pentru fiecare an de aplicare a schemei.
Pentru anul 2025, cererile se depun până la 30 mai, inclusiv, iar pentru anii 2026 și 2027, legumicultorii pot depune cererile în perioada 2 februarie, inclusiv – 15 aprilie, inclusiv.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.
Verificările se realizează de către echipe mixte DAJ și APIA și vizează deplasarea în teren pentru verificarea existenței suprafețelor declarate și înființate, stabilirea suprafețelor cultivate cu fiecare cultură în fiecare spațiu protejat, după data depunerii cererii și până cel târziu la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Recoltarea și valorificarea producției se realizează anual după verificările în teren și până cel târziu la data de 15 octombrie, inclusiv, a anului în care se solicită sprijinul.
Depunerea documentelor justificative și a registrului de tratamente se face până la data de 24 octombrie, inclusiv a anului în care se solicită sprijinul.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că prelungește termenul pentru depunerea cererilor aferente ajutorului de minimis acordat în cadrul Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, pentru perioada 2024-2025. Urmează ca în cel mai scurt timp această decizie să îmbrace și forma juridică corespunzătoare. Astfel, legumicultorii pot solicita ajutorul de minimis la Direcțiile Agricole Județene până la data de 18 noiembrie 2024.
Hotărârea de Guvern nr. 1342/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 1 noiembrie 2024, iar termenul inițial pentru depunerea cererilor era de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Reamintim că, prin acest act normativ se acordă un ajutor de minimis pentru legumele cultivate în spaţii protejate, pentru perioada 2024-2025, pentru: tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Cuantumul ajutorului de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, iar valorificarea producției se realizează până la 31 ianuarie 2025, inclusiv.
În ceea ce privește verificările în teren, acestea se vor realiza de către echipe mixte ale DAJ-urilor și ale APIA și vor viza deplasarea în teren pentru stabilirea suprafeţelor cultivate şi evaluarea producţiei de legume.
Beneficiarii sunt întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.
Impactul bugetar al acestei forme de sprijin, finanțată de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2025, este de maximum 124.337.500 lei, reprezentând echivalentul a 25.000.000 euro. În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor, depășește resursele financiare totale alocate schemei de ajutor de minimis, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional.
CITEȘTE ȘI: Legumicultura, ruda săracă de la masa agriculturii
Microplantele, o afacere sănătoasă
O soluție pentru terenurile sărace, măceșul
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi, 4 aprilie 2024, Guvernul a adoptat Hotărârea privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi Mangalița pentru anul 2024.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de minimis este de un milion de lei şi se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2024.
Valoarea sprijinului este de 2.000 lei/scroafă/an, mai mare comparativ cu anul 2023, când a fost de 1.200 lei/scroafă/an.
Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv: producătorii agricoli PFA, II și IF; producătorii agricoli societăţi agricole; producătorii agricoli persoane juridice.
Pentru a beneficia de sprijin, crescătorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar-veterinar;
Să deţină scroafe din rasele Bazna și/sau Mangalița, înscrise în Registrul genealogic în secțiunea principală la data depunerii cererii de înscriere identificate și înregistrate în BND;
Să deţină registrul exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 39 din Norma sanitar-veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
Să facă dovada livrării spre comercializare a unui număr de minimum 4 produși/an/scroafă, la o greutate de minimum 8 kg/cap;
Să identifice și să înregistreze produșii prevăzuţi la lit. d), potrivit Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor și renilor aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.208/2022;
Să mențină numărul de scroafe cu care s-a înscris în Program, inclusiv prin procedura de înlocuire cuprinsă în actul normativ, până la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv.
Cererile de înscriere în Program se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ) începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2024, inclusiv.
Documente care trebuie să însoțească cererea de înscriere în program:
a) Certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului /a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz al/a solicitantului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;
b) Document din care rezultă că exploatația figurează înregistrată în BND, cu animalele identificate și înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor, eliberat de operatorul Sistemului naţional de identificare;
c) Documentul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, în copie, după caz;
d) Adeverintă eliberată de asociația acreditată de Agenția Națională pentru Zootehnie pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei, vizată de Oficiul Județean de Zootehnie, prin care se confirmă înscrierea scroafelor/scrofițelor în registrul genealogic al rasei, în secțiunea principală, detaliată pe crotalii;
e) Registrul exploatației completat la zi din care rezultă numărul de scroafe înscrise în Registrul Genealogic al rasei, în secțiunea principală, deținute, în copie;
f) Dovadă cont activ de disponibilități bancă/trezorerie.
Cererile de plată şi documentele justificative se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene până cel târziu la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv.
Cererea de plată trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
a) Facturile/rapoartele fiscale de închidere zilnică din care rezultă datele de identificare ale cumpărătorului și numărul de animale comercializate;
b) Avizul de însoțire din care rezultă numărul de produși comercializați /greutatea pe cap de animal comercializat și adresa exploatației cumpărătorului;
c) Documentul de mișcare animale vii reglementat de legislația sanitar - veterinară în vigoare;
d) Certificatul sanitar - veterinar pentru produșii comercializați.
e) Registrul de monte și fătări din care rezultă produșii livrați spre comercializare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Legumicultorii înscriși pentru ajutorul de minimis de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, acordat pentru susținerea producției de legume în spații protejate în perioada de extrasezon, vor primi banii cuveniți în această săptămână (11 – 17 martie 2024).
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, prin direcțiile agricole județene, a început deja efectuarea plăților în cadrul Programului pentru legume cultivate în spaţii protejate. Până la această dată, 12 martie 2024, a fost plătită suma de 76,18 milioane de lei pentru aproximativ 15.395 de beneficiari ai programului.
Cei mai mulți cultivatori de legume înscriși în Program se găsesc în județele Olt (7.111), Galați (5.170), Giurgiu (1.617), Dolj (1.011) și Buzău (818).
Plățile vor continua în această săptămână, astfel încât toți cei 19.076 de fermieri eligibili din toate județele țării să încaseze sprijinul financiar, transmite MADR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat, în dezbatere publică, pe pagina sa de internet un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 - 2024 și pentru modificarea art. 8 din HG nr.1569/2022 privind aprobarea Programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023.
Producătorii care înființează în spații protejate anumite culturi de legume primesc o subvenție de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Valorificarea producției se va face în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, iar plățile se vor efectua după data de 26 februarie 2024.
Schema de ajutor de minimis se aplică în perioada 2023 – 2024 pentru următoarele legume cultivate în spaţii protejate: tomate (Solanum lycopersicum L); ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar (Capsicum annuum L); castraveţi (Cucumis sativus L); fasole păstăi (Phaseolus vulgaris L); salată (Lactuca sativa L); spanac (Spinacea oleracea L); ceapă verde (Allium cepa L).
Producţii minime care trebuie să fie realizate de legumicultori pentru a primi subvenția:
a) 3.000 kg/1.000 mp pentru cultura de tomate;
b) 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar;
c) 4.000 kg/1.000 mp pentru cultura de castraveţi;
d) 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
e) 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată;
f) 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac;
g) 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.
De asemenea, ca să beneficieze de ajutorul de minimis, producătorii trebuie să utilizeze o suprafaţă cumulată de spații protejate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile legumicole care sunt prevăzute a fi subvenționate prin programul guvernamental.
Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8443-proiect-hg-program-de-sustinere-a-productiei-de-legume-cultivate-in-spatii-protejate-pentru-perioada-2023-2024.html.
Cererile se vor depune în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 12 august 2023, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, din Piața Mare Sibiu, de la ora 17, are loc lansarea cărții „Între bătaia vântului și rodul pământului. Poveștile unui agronom”.
Autorul cărții este inginerul agronom Gheorghe Budrală, care în agricultura postdecembristă a ocupat mai multe funcții în adminsitrația locală, printre care și cea de director executiv al Direcției Agricole Sibiu.
Originar din localitatea Jina, zonă renumită pentru păstorit, Gheorghe Budrală a pus bazele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Mărginimea Sibiului”, organizație al cărei președinte a fost, implicându-se, totodată, și în Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale.
Câteva rânduri din „poveștile” agronomului Gheorghe Budrală:
„Fiind și eu născut la sat, am salutat politicos: „Bună ziua”. N–aveam mai mult de 65 de kg, barbă bine aranjată, părul lung și purtam blugi. Răspunsul nu s–a lăsat așteptat și era normal pentru locul în care mă aflam:– Noroc, mă ficior!Trecem unul pe lângă altul în drumul nostru. Totuși, în sate figurile noi sunt remarcate imediat, acolo toți se cunosc între ei; eu eram o figură nouă și chiar un pic stranie pentru ei. Nu facem prea mulți pași, că aud în urma mea o voce:– Da’ un’e mereți?– La secția de tractoare, răspund.– Dumneavoastră sunteți injinerul ăla nou?– Da! urmează răspunsul meu.– Să trăiți, domnu’ injiner, eu sunt mecanicul secției. Bine–ați venit!– Mulțumesc. Bine v–am găsit.– Să știți că noi începem lucru’ după opt jumătate, avem fiecare animale și numai după ce le rânduim putem veni.– Bine, și la cât să vin să ne putem întâlni?– Păi... pe la nouă.– Bine...”„Cititul nu dăunează sănătății”, spune sloganul Tritonic, editură care a publicat cartea inginerului agronom Gheorghe Budrală. Așa că, cine este în zona Sibiului la data lansării cărții o poate cumpăra, având prilejul să-l cunoască pe autor și să primească un autograf. Ori, cine vrea să afle cum e „Între bătaia vântului și rodul pământului. Poveștile unui agronom”, poate căuta cartea în librării sau o poate comanda online.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Până la 31 iulie 2023, inclusiv, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește cereri iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, cereri avizate de către ANZ. Cererile se depun la Centrele judeţene APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.
Conform OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 602/30.06.2023, valorile maxime ale ajutoarelor de stat se calculează pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, după cum urmează mai jos.
Pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei:
30 lei/cap pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;
17,5 lei/cap pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine;
50 lei/cap pentru rasele de animale din speciile porcine.
Pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale:
70 lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte şi 30 lei/cap în cazul controlului producţiei de carne pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;
17,5 lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte, 17,5 lei/cap în cazul producţiei de carne, 15 lei/cap în cazul producţiilor de lână pentru rasele cu lână fină şi 18 lei/cap în cazul producţiei de pielicele pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.
Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
a) dovada că solicitantul este persoană juridică (copie CUI/CIF);
b) acreditarea solicitantului pentru efectuarea serviciului de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei/ recunoașterea ca societatea de ameliorare a solicitantului în scopul desfășurării unui program de ameliorare cu animale de reproducție de rasă pură înscrise în registrul genealogic condus sau înființat de aceasta și decizia de aprobare a programului/programelor de ameliorare derulate la rasa/rasele pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;
c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciului de întocmire și menținerea registrelor genealogice, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona “întreprindere nou-înfiinţată”;
d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, respectiv partea terță desemnată în programul de ameliorare aprobat, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;
f) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice;
g) declarația pe propria răspundere din care să rezulte dacă beneficiează sau nu de dreptul de deducere a TVA.
Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
a) dovada că solicitantul este persoană juridică (copie CUI/CIF);
b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau autorizarea ca parte terță pentru efectuarea testării performanțelor, eliberată de ANZ;
c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciului de determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona “întreprindere nou-înfiinţată”;
d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, respectiv partea terță desemnată în programul de ameliorare aprobat sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;
e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;
f) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice;
g) declarația pe propria răspundere din care să rezulte dacă beneficiează sau nu de dreptul de deducere a TVA.
Documentele transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura solicitantului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Vineri, 30 iunie 2023, s-a aprobat Hotărârea de Guvern prin care se prelungește valorificarea tomatelor și în perioada 1-15 iulie 2023, inclusiv, pentru cultivatorii înscriși în Programul „Tomata” de susținere a producției de roșii din spațiile protejate.
Actul normativ aprobat modifică și termenul limită până la care se pot depune documentele justificative la direcțiile agricole județene, respectiv până la data de 18 iulie 2023, inclusiv.
Inițial, producția obținută trebuia valorificată până la data de 30 iunie, însă din cauza temperaturilor fluctuante din primăvara anului 2023, reprezentanții cultivatorilor de legume au invocat întârzierea perioadei de fructificare a tomatelor și au transmis solicitări pentru prelungirea acestui termen.
Din informațiile comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, reiese că, până la această dată, valorifică producția obținută circa 80% din numărul cultivatorilor înscriși în Programul „Tomata”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Hotărârea prin care se aprobă schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, implementată de către direcțiile pentru agricultură județene și oficiile fitosanitare județene, a fost adoptată de guvern joi, 4 mai 2023.
Schema se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 6.001.200 euro.
Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.
Cultivatorii de usturoi trebuie să depună cererile până la data de 31 mai inclusiv, iar producția trebuie valorificată în perioada 1 iunie - 21 noiembrie inclusiv.
Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.
Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html