Afişez elemetele după tag: depozit

În județul Covasna, la Târgu Secuiesc, se află una dintre cele mai mari zone de producție a cartofilor din țară. Acolo își desfășoară activitatea dr. ing. László Becsek, care, alături de o echipă de peste 70 de angajați, produce anual aproximativ 10.000 de tone de cartofi. Pe cele peste 1.000 de hectare de teren agricol, cultivă cartof pentru consum, cartof de sămânță, ceapă, rapiță, grâu și porumb.

László Becsek este un fermier cu o afacere de succes, un model care îi poate inspira și pe alți fermieri. Absolvent al Facultății de Agricultură din Cluj-Napoca și doctor în agronomie, László Becsek a înființat în anul 1995 firma Biofarm, astăzi desfășurând activitatea agricolă pe o suprafață de 1.000 de hectare de teren arabil. Din totalul terenului lucrat, 40-50% este irigat, sursa de apă fiind o apă curgătoare de suprafață.

Cartoful, a doua pâine a țării

Supranumit „a doua pâine a țării”, cartoful, de-a lungul anilor, a devenit unul dintre cele mai importante alimente de bază ale românilor, imediat după pâine. „Cartoful este a doua pâine a ţării, şi asta o spunem de foarte mult timp, şi într-adevăr, dintr-un kilogram de cartof poţi să asiguri o masă la o familie de patru persoane. Povestea începe din anii 1980, când România cultiva 400.000 de hectare de cartof, iar în zilele noastre am ajuns să cultivăm 33.000 de hectare”, arată László Becsek. În cele 33.000 de hectare intră cartoful pentru industrializare, în special chipsul, cam 3.500 - 3.600 de hectare, cartoful pentru sămânță - 600 ha, pe 7.000 de hectare este cartof extratimpuriu, care se vinde în luna iunie şi ceva iulie, astfel că mai rămân 20.000 de hectare cu cartof de consum pentru perioada septembrie şi până la noua recoltă.

Scăderea suprafețelor de cartofi s-a întâmplat mai ales din cauza schimbării comportamentului cumpărătorului. În zilele noastre nimeni nu mai este dispus să cumpere zeci de kilograme de cartofi, depozitarea este principalul factor decizional. Un kilogram sau două vor fi mai ușor de păstrat decât un sac, iar prima variantă poate fi folosită și pentru consumul imediat. Din păcate, pentru producători, acest lucru nu este unul îmbucurător.

„Depozitele sunt o mare investiţie, cu foarte mulţi bani, şi este o adevărată ştiinţă să depozitezi un produs viu, cartoful este un produs viu care, dacă nu are condiţii de umiditate, de temperatură, se degradează foarte rapid. Peste acest lucru a venit şi schimbarea climatică. De când cultiv eu cartof, de 30 de ani, nu am avut un an atât de greu din punct de vedere climatic ca anul 2025, când am avut o secetă extrem de lungă şi cruntă tocmai în perioada de creştere intensă a tuberculilor, astfel au rezultat producţii foarte mici şi de o calitate nu foarte bună”, ne spune László Becsek.

Seceta, principalul dăunător al cartofului

Cartoful are în componență 85-90% apă, ceea ce înseamnă că seceta este un dușman al culturii. Încă din faza de creștere al tuberculilor, cartoful are nevoie de foarte multă apă, altfel cultura este compromisă. „Dar oricât de mult ai da apă culturii, dacă temperatura este peste 30°C, ea nu mai creşte, fiziologic nu mai funcţionează, şi atunci se limitează producţia. Cine nu are irigare a rămas la 7, 10, 11 tone”.

Drumul până  la raft este unul lung, iar dintr-o producție de câteva zeci de tone, se mai pierde din cantitate, iar asta din cauză că nu toți cartofii sunt eligibili pentru a fi vânduți. „Dacă o producţie bună e de 40 de tone brut, din 40 de tone, dacă tu valorifici 70%, atunci este OK, pentru că mai sunt şi cartofi mărunţi, şi tăiaţi, şi loviţi, deci se pierde pe parcurs până când ajunge pe raft, minimum 30%. Pe parcursul recoltării se pierde foarte mult şi sunt probleme de calitate care trebuie eliminate înainte de livrare la magazine, şi atunci, dacă din 40 de tone ai valorificat 28 de tone, atunci eşti în profit. Anul trecut au fost producţiile de la 7 tone, foarte mult 11, 12, 14 tone, în funcţie de areal, în funcţie de soiuri”, explică László Becsek.

Ancora de salvare a fermierilor

Planul național de redresare și susținere a culturii cartofului în România a fost conceput ca un răspuns la declinul suprafețelor cultivate și al producției interne, fiind susținut de Federația Națională „Cartoful” din România în cadrul Planului Național Strategic (PNS).

Acest plan al cultivatorilor viza sprijinirea culturii cartofului, care să ofere stimulente pentru fermieri și să susțină atât producția de cartofi de consum și pentru industrializare, cât și producerea de cartofi de sămânță. Un punct esențial al acestui plan era dezvoltarea capacităților de depozitare, deoarece România nu dispune de suficiente spații moderne în care cartofii să poată fi păstrați în condiții optime pe termen lung. Din această cauză, o parte din producție se pierde, iar în extrasezon se ajunge la importuri.

Conform calculelor realizate în urmă cu patru ani, ar fi fost necesară o investiție de aproximativ 600 de milioane de euro la nivel național pentru a asigura depozitarea cantității de cartofi necesare consumului intern, din toamnă până la apariția noii recolte, în lunile mai - iunie. Din această sumă, fermierii ar fi trebuit să contribuie cu circa 20%, iar restul finanțării ar fi urmat să provină din fonduri publice sau europene, după modelul aplicat deja în vestul Europei. Spre exemplu, construcția depozitelor ar fi fost susținută prin programe europene sau naționale, iar lucrările de izolare și sistemele de climatizare ar fi putut fi finanțate din fonduri de mediu. „Din păcate planul stă prin diverse sertare ale autorităților, iar acum este o măsură, DR.16, prin care se pot construi depozite de cartofi cu un buget destul de mic, în schimb problema generală nu este rezolvată. Noi am propus acolo depozite de 500, 1.000 şi 1.500 de tone, pentru că, cu cât este mai mare depozitul, cu atât este mai eficient din punct de vedere economic. Dacă e un producător de 30-40 de hectare, ia un depozit de 500 de tone. Dacă e un producător mai mare… În cazul cartofului, depozitele centrale nu funcționează. Cartoful are mult prea multe boli şi marfa nu poate fi pusă în comun. Gândiți-vă, ca să recepționezi într-un depozit comun, marfa vine de la producătorul X, trece prin linia de recepție și e bolnavă. Vine marfa de la producătorul următor și tot pe aceeași linie de recepție se îmbolnăvește tot ce trece după aceea”, povestește László Becsek.

Conservarea cartofului are loc doar când leguma nu este spălată, iar depozitarea este un proces complex, care necesită condiții foarte stricte de temperatură, umiditate și control al aerului, diferite în funcție de soi. Din acest motiv, cartoful nu poate fi depozitat la grămadă, în spații comune, deoarece amestecarea producției de la mai mulți fermieri duce frecvent la pierderi și degradare. Soluția eficientă este depozitarea individuală, unde fiecare fermier își gestionează separat marfa, în funcție de calitate și destinație.

Factori-cheie pentru succes, depozitele și irigațiile

László Becsek a lansat un îndemn tuturor micilor producători care nu și-au realizat încă analizele de sol sau nu au parcurs toate etapele necesare pentru ca produsele lor să poată ajunge în supermarketuri, să facă aceste demersuri cât mai curând. Certificarea produselor reprezintă un element esențial, mai ales în cazul alimentelor destinate consumului populației, oferind garanții privind calitatea și siguranța acestora.

„Noi, din sută la sută producţie ambalată şi valorificată către reţelele de supermarketuri 50% este producţie proprie şi 50% noi achiziţionăm de la fermierii din zona noastră. Însă, când nu mai găsim marfă de calitate nici aici în zonă și nici în ţară, atunci suntem nevoiţi să aducem din import, pentru că avem un contract cu supermarketurile pe 12 luni şi este logic, ei trebuie să aibă marfă pe raft pe tot parcursul anului. Aici iar, elementul-cheie este depozitul. Dacă nu ai depozit nu ai cum să livrezi marfă românească pe tot parcursul anului. Noi, totuşi, avem marfă românească şi în iunie-iulie, dar nu pentru toată cererea. Dar fără depozit nu poţi să ai. Fără irigaţii nu poţi să ai nici cantitate, nici calitate, care se pretează pentru supermarketuri unde, până la urmă, alege consumatorul. Dar supermarketurile au grijă să pună pe raft o marfă premium, certificată şi controlată. Nu există să găseşti la supermarket o marfă necontrolată, necertificată”, spune László Becsek, fermier care face parte din Comitetul Director al Clubului Fermierilor Români, iar unul dintre proiectele susținute de Club și considerat o soluție importantă pentru menținerea sustenabilității culturii cartofului vizează dezvoltarea sistemelor de irigații prin intermediul lacurilor de acumulare.

În acest context, accentul cade mai puțin pe finanțare și mai mult pe organizare și planificare eficientă. Se propune identificarea unor areale mai restrânse unde să poată fi amenajate lacuri de acumulare, capabile să rețină apa provenită din precipitații, care altfel s-ar pierde în Dunăre sau în Marea Neagră. Prin stocarea acestei resurse de apă, culturile de cartofi ar putea beneficia de necesarul de irigații între perioadele ploioase, asigurând astfel producții stabile, eficiente din punct de vedere economic și de o calitate superioară, ce pot fi ulterior valorificate în condiții avantajoase.

Articol de: ALEXANDRA GOGU

Termenul de cooperativă are, încă, în mentalul colectiv de la noi o conotație negativă, urmare a ceea ce s-a numit în perioada comunistă la fel, dar care nu a fost decât o formă prin care puterea comunistă a confiscat proprietățile oamenilor. Posibil ca noile generații să înțeleagă confuzia și să îmbrățișeze cu o mai mare deschidere ideea de cooperare. Totul este ca administrația de azi a României să nu „pună bețe-n roate”.

În esență, cooperația este acea formă de unire a intereselor economice a unor producători, pentru o mai mare eficiență a proceselor de aprovizionare, de producție și de desfacere. Statele democratice au interesul legitim de a sprijini aceste forme pentru a combate monopolul pe care marii producători îl pot impune, cu consecințele ce decurg din asta, cum ar fi: prețuri arbitrare, falimentarea micilor producători, care astfel pot îngroșa rândul celor care au nevoie de asistență socială, scăderea diversității produselor și chiar posibila creștere a unor practici productive mai puțin sustenabile, pentru că, nu-i așa, cine îi poate impune unui gigant economic o practică sustenabilă.

Când piața creează cooperativa

În mod obișnuit, cooperativa agricolă este văzută ca un instrument prin care producătorii încearcă să ajungă la piață, dar se poate întâmpla și invers, piața este cea care generează cooperativa. Formularea pare surprinzătoare, dar mecanismul nu este deloc complicat și nici forțat, ba chiar e natural.

Marile lanțuri de magazine au fost puse în fața unei situații oarecum contradictorii. Pe de o parte, mediul productiv de la noi este fragmentat, producțiile sunt sezoniere și de cele mai multe ori imprevizibile, din punctul de vedere al calității și din cel al cantității, fapt care nu poate satisface nevoia de volum constant, calitate uniformă și trasabilitate, de care are nevoie un supermarket pentru a-și fideliza clienții. Pe de altă parte, există o presiune legislativă pentru promovarea consumului de produse românești, la care se adaugă interesul clienților pentru marfă proaspătă, nu adusă de la mii de kilometri și coaptă pe drum. Asta pentru că generațiile mai tinere au o mai mare deschidere spre ceea ce înseamnă autentic, ecologic, sustenabil. Am întâlnit foarte mulți comercianți care mi-au mărturisit acest lucru și cred că asta se întâmplă pentru că, în ciuda neajunsurilor pe care știm că le produce spațiul mediatic online, aici se propagă și unele mentalități pozitive, precum cele numite mai sus. Iată și de ce unii vânzători își promovează marfa sub aceste sloganuri de autenticitate, punând accentul pe trasabilitate, ecologic, sustenabil.

Așa stând lucrurile, marile lanțuri de supermarketuri (Carrefour, Kaufland, Mega Image, Metro Cash and Carry) care operează în România nu au mai avut răbdare să aștepte o coagulare a micilor producători, care nu prea dau semne că s-ar uni, și au dezvoltat diverse scheme de cooperare pentru integrarea micilor producători în lanțurile lor de aprovizionare, implicându-se astfel în procesul de producție, cu scopul de a le oferi clienților marfă proaspătă și de calitate, de a se încadra în cerințele legale, precum și pentru a controla mai bine plaja de produse pe care să o pună în acord cu cererea clienților proprii.

„Grădina” din Vărăști

Un astfel de model de cooperare coordonat de un retailer este cel al Cooperativei Agricole „Grădina noastră din Vărăști”, numită astfel după numele conceptului pe care Carrefour l-a folosit pentru acest tip de colaborare. Pe site-ul lor este precizat că programul de colaborare cu fermierii locali poartă numele „Grădina Noastră”, iar succesul obținut la Vărăști i-a făcut să multiplice inițiativa: „Am început cu cea de la Vărăști, am continuat cu cea de la Zarand, crescând în același timp alte 10 cooperative: Brezoaele, Însurăței, Fierbinți, Tg. Secuiesc, Ostrov, Huși, Voinești, Malu Spart”, se spune tot pe site-ul comerciantului.

În prima fază, asocierea a fost formată din patru fermieri și Carrefour. „Toată investiția la Vărăști a fost făcută de Carrefour. Ei au demarat acest proiect, cu o cooperativă în care să fim cinci membri. Restul fiind cu contract. La început au fost și ei, Carrefour, membri în cooperativă. Au fost patru țărani și Carrefour”, ne explică Dorel Buturugă, președintele Cooperativei Agricole „Grădina noastră din Vărăști”. E greu să numești această formă de asociere, cu doar patru fermieri, cooperativă, dar faptul că piața era asigurată a dus la creșterea acesteia într-un ritm foarte mare. „Așa, țăranii au prins încredere și au venit către noi, în doi-trei ani am ajuns la 150 de familii”, adaugă acesta.

La început au construit un depozit de 300 de metri pătrați. Gheorghe Vlad, președintele OIPA Legume-Fructe (o organizație interprofesională care reunește producători, distribuitori și alte entități implicate în sectorul agroalimentar), spune că, de fapt, acesta a fost scopul inițial al asocierii, construirea acestui depozit. A fost punctul de plecare, un spațiu de depozitare și o piață pe care un mare retailer a asigurat-o. „Investiția lui Carrefour a fost de 300 de metri, a pus bazele și a turnat fundația, acum depozitul are o capacitate de 4000 de metri și în jur de 800 de familii care lucrează cu noi”, spune Dorel Buturugă, iar Gheorghe Vlad adaugă: „Mai precis, 800 de gospodării. Că în spatele unei gospodării e un istoric al familiei. Are trei-cinci membri și suprafețele sunt în creștere. Păstorim astăzi comuna Vărăști, Valea Dragului, Obedeni, Vidra, Colibași, Câmpurelu, Grădiște, până și la Olt, avem și în partea de Galați câțiva furnizori”.

Președintele OIPA, Gheorghe Vlad, consideră, ceea ce evidențiasem și noi mai devreme, că totul a plecat de la potențialul de desfacere: „Faptul că se regăsește cu valorificarea a fost singurul punct forte. În momentul când ai vânzare, ai producție. N-ai vânzare, n-ai producție. Pentru unul care este novice și nu are gama de cunoștințe și relațiile pe care o organizație interprofesională le are, de a deschide multe porți pe baza statutului și a colaborării cu celelalte organizații, este un nonsens să înființeze cooperative. Spun un mare adevăr: dacă nu există în perimetrul ăsta cineva să-l sprijine și să deschidă un contract comercial, el înființează degeaba o cooperativă”. Asta nu înseamnă că fermierii ar trebui să aștepte ca retailerii să vină să-i roage să se asocieze, dar e bine de știut că boii se pun înaintea carului și nu invers. De altfel, orice afacere trebuie să aibă în vedere în primul rând desfacerea și mai apoi realizarea unor produse, oricât de minunate ar fi.

Omul sfințește locul

E bine să precizăm însă că de la punctul de plecare, susținut de acest mare comerciant, efortul care a dus la dezvoltarea cooperativei aparține celor implicați, care au muncit cu seriozitate. Omul care și-a pus amprenta pe buna desfășurare a cooperativei este Dorel Buturugă, cel despre care Gheorghe Vlad spune că „practic păstorește aproape totul. Zi-noapte. Își dedică aici poate 15 ore pe zi de muncă. Că știți foarte bine că ochiul stăpânului îngrașă vita. Dacă astăzi dispar de aici calibrarea, sortarea, diversificarea pe anumite magazine, e posibil să apară ceva încurcături și să nu ajungă cum trebuie”. Înțelegem de aici că președintele Dorel Buturugă este mai mult decât un președinte, este și ochiul care supraveghează procesele numite de domnul Vlad, dar și multe altele, pe care același Gheorghe Vlad le enumeră mai încolo: „Prezența fizică aici este permanentă și valsează între sortare, ambalare, mașini, șoferi..., este un merit, pentru că este un efort mare”. O spune și Dorel Buturugă, mărturisind: „Mi-a plăcut ceea ce fac și în fiecare zi de la 9 la ora 1-2 noaptea sunt prezent aici. În primul rând, știu ce înseamnă să muncești și să nu iei banii. 20 de ani am făcut agricultură, și acum fac, ați văzut solarele, nu poți să funcționezi dacă n-ai adrenalina de a încasa”.

Pe lângă bucuria pe care i-o aduce această activitate se adaugă, spune el, presiune pe care o investiție făcută trebuie să aducă plusvaloare, nu să se risipească: „Cei de la Carrefour au venit și au făcut o investiție aici, și am încercat să funcționăm exact cum voiau ei să funcționeze cu depozitele alea. Până nu e stăpânul acolo, nu merge. Noi, ca să funcționăm, ne-au pus să facem o cooperativă și ne‑au zis: «Tu răspunzi de tot, că iei marfă proastă sau bună, tu răspunzi». Și atunci a început să-mi fie teamă”. Teama de care vorbește președintele cooperativei este descrisă mai bine de Gheorghe Vlad, care definește consumatorul ca principal factor de presiune: „Noi astăzi avem, vizavi de consumator, un mare respect. Pentru că, dacă vede eticheta pe marfă, că e de la Dorel – «proastă marfă a venit!». Imaginați-vă cum decazi în ochii consumatorului. Și n-ai interesul ăsta. Tu ai interes să te duci cât mai sus, să vinzi cât mai mult. Și atunci, responsabilitatea îi revine lui sută la sută, producătorul are și el 30+50%, iar marketul duce și el un 20%, că dă vina pe etichetă”. Pe lângă asta se adaugă responsabilitatea față de producători. „Și el acum știe ce înseamnă diversitatea de produs și îi este jenă practic, pentru că gândiți-vă că sunt localnici majoritatea, și-l vezi la ușă că vine cu producția și să-i spui că «nu-ți iau decât un sfert» sau «vino mâine, că nu-ți iau astăzi»”, adaugă Gheorghe Vlad o imagine a celui care se simte dator să împace pe toată lumea sau, cum spune, chiar să „se certe cu toți”: „Eu, în istoricul meu, am fost și legumicultor, am făcut și ce fac ei acum, am făcut și comerț. Le mai dau «cu suspendare», ca să zic așa. În momentul în care o marfă este mai mică, mă cert și cu retailerul, și cu producătorul, cumva să iasă bine pentru toți”.

Și așa cum este normal să se întâmple, seriozitatea liderului impune o responsabilizare și celor care-l urmează. „Avem producători care au plecat de la 10.000 de salate și astăzi au sărit la 100.000. Adică, ritmul și eficiența productivității și le-a cam impus singur și vine cu obligativitate către Dorel. «Dorel, zice, am mai făcut un solar.» Și Dorel trebuie să facă de așa natură încât să găsească o rețea de debușeu de marfă. Cea mai mare grijă a producătorului este venitul. Dacă încasează banul, se disciplinează. Astăzi, a reușit să-i disciplineze, dar având în vedere că ne cunoaștem de prin 2000, în 2005, 2006, 2007, când făceam anumite ședințe între ei, se uitau ciudat. Astăzi i-au cam dat dreptate și funcționează. Deși, dacă ne apucam atunci când discutam, eram mult mai departe”, ne explică președintele OIPA, Gheorghe Vlad, iar celălalt președinte, al cooperativei, Dorel Buturugă, adaugă: „Noi am mai produs și n-am luat bani. Dacă azi aduci doi paleți de salată și ai luat 500-700 de euro, scopul tău e mâine să iei 1.000, poimâine să iei 2.000, și omul cumva intră într-un ritm în care ar vrea mai mult”.

Organizarea, principalul câștig

Dacă lucrurile merg prost sau bine într-o întreprindere, de orice fel, atunci trebuie să vezi cum este organizată activitatea acelei întreprinderi. Ceea ce a făcut ca această cooperativă să aibă succes și oamenii care o compun să prospere este buna organizare a producției și desfacerii. Nu se mai produce la nivel individual, ci în mod planificat. „Lucrăm cu planificare, cu toate familiile facem o planificare iarna, în care fiecare producător știe ce plantează, știe cât vinde, știe cum vinde, deci totul e organizat. Nu mai lucrăm haotic, cum lucram în 2015. Cooperativa se ocupă și de inputuri, cumpără semințele, totul face cooperativa, le pune la dispoziție țăranului. Anul acesta am început să facem și răsadurile, avem un colaborator cu care producem răsaduri, ca producătorul să fie cât mai axat pe producție, pe muncă”, arată Dorel Buturugă, iar Gheorghe Vlad adaugă: „Oamenii au înțeles că trebuie să existe planificare. Nu se dezice nimeni de la aspectul acesta de planificare și de cooperativă. Noi la 1 ianuarie sau din decembrie facem achiziția pentru semințe și inputuri pe banii cooperativei, avem un contract cu fiecare, pentru că omul vede clar și închei contractul anual cu el pentru producția respectivă. Pentru siguranța mea, și omul să vadă transparent în ce dată livrează produsul, ca să nu semene când voia el. Că ne confruntam cu o suprapunere de recoltare. Și atunci cădeau prețurile. Anul ăsta și anii trecuți am făcut o uniformizare, dar anul acesta avem o planificare mai riguroasă, ca să nu ne mai ducem în perioada când toată lumea cultivă tomata, că e programul specific, și atunci prețurile coborau. Nu. În perioada când prețurile erau proaste pe piață, cooperativa avea prețuri stabile și bune în accepțiunea producătorului real, cu costurile pe care le avea”.

Această planificare cu organizare le-a dat putere de negociere în relația cu retailerii, mai ales că prețurile în domeniul legumelor și fructelor este fluctuant, spre deosebire de cel din alte domenii. „În legume-fructe este un haos la prețuri. Prețul îl facem săptămânal, în momentul în care avem o cantitate mare de salată, să zicem, încercăm să facem o promoție și noi venim către market cu prețul mai mic, în momentul în care e lipsă, mai creștem și noi prețul, ne jucăm”, spune Dorel Buturugă.

Pentru că vorbeam la începutul articolului că sezonalitatea producției este o problemă în relația cu retailerul, s-au gândit să o rezolve printr-o investiție cu fonduri europene. „Avem acum un proiect din fonduri europene prin care vrem să facem o seră de un hectar, cu încălzire și tot ce trebuie, să avem roșii și iarna”, precizează Dorel Buturugă, care adaugă că investiția are în proiect și industrializarea legumelor prin congelare și conservare: „Ideea este ca producătorul, din 10 tone cu care vine către cooperativă, să nu plece cu nimic acasă. Adică toate cele 10 tone să fie valorificate. Că 7 tone vor fi către market, conform calibrării, iar partea care nu va fi se duce către industrializare”. Se înțelege din aceste vorbe ale domnului Buturugă că producția a depășit necesarul de comercializare. „Imaginați-vă că la 800 de producători media este undeva la 2,5 hectare, noi am depășit astăzi pe cooperativă media parcelelor pe cap de gospodărie la nivel de APIA care e înregistrată a fi în România. Și e în creștere”, subliniază Dorel Buturugă situația la care au ajuns. Asta, în condițiile în care pe lângă cei cu care au început s-au adăugat și ceilalți mari retaileri. „Lucrăm și cu Profi, cu Mega Image, cu Kaufland, deci și celelalte. Acum avem relație directă cu Penny, în care s-ar putea să intrăm săptămâna viitoare, e mai greoaie metodologia pentru că toată lumea cere un Global G.A.P.”, spune Gheorghe Vlad, care și explică despre ce este vorba: „Acel Global G.A.P. nu vine să soluționeze producția. Degeaba îmi cere mie, cooperativei, Global G.A.P., pentru că eu nu am decât depozitul, mașinile și motorina. Eu n-am producția. Producătorii au. Lor le trebuie acel Global G.A.P., care, practic, este o normă de protecție a muncii, e vorba de igiena produsului, este un echipament de recoltat, un echipament de sortat marfa, adică producătorul în sine, când intră în seră, trebuie să aibă un echipament. Apa pe care o utilizează, la fel, trebuie să aibă un apometru care-i cifrează volumul de apă, nicidecum analiza apei. Dar aceste ambiguități, eu le spun frâne trase în fața producătorului, sunt pentru a-l dezgusta și a-i pune în cârcă mai multe obligații decât drepturi, și când spun lucrul acesta, să te autorizeze Global G.A.P., îți trebuie minimum 5.000 de euro, ca producător”.  În fapt, acesta este un standard internațional de bune practici agricole (Good Agricultural Practice) care certifică siguranța alimentară, durabilitatea mediului și bunăstarea lucrătorilor în producția primară, fiind esențial pentru accesul în supermarketuri.

Chestiunea acestui standard Global G.A.P. este privită cu adversitate și de Dorel Buturugă, din pricina faptului că nu oferă o trasabilitate reală, comparativ cu sistemul de etichetare folosit de cooperativă. „La etichetare participă fiecare familie care aduce marfă, vă arăt o etichetă, numele familiei este trecut pe etichetă. Ai adus o tonă de roșii, numele familiei tale e trecut: Filip Nicușor, trecut pe etichetă și pus în market, când cumpără clientul marfa vede familia de la care a venit, nu de la distribuitor. Că la noi, în România, mai este o încurcătură, se cheamă Global G.A.P., în care găsim trasabilitatea cumva, dar nu o găsim. Dacă luăm o etichetă de la marfa noastră din raft și mergem până la numele producătorului, ajungem la el în grădină. Dacă luăm un cod Global G.A.P. de pe o etichetă, n-ajungem nicăieri.”

Deși totul pare bine, încep problemele

Revolta care se desprinde din vorbele interlocutorilor noștri vine ca urmare a unui complex de măsuri care s-au luat în ultima perioadă și care au dus la o suită de inconveniente care sunt de natură să-i descurajeze pe membrii cooperatori. Fără a le pune într-o ordine a importanței, o să începem cu problema transportului, care se acutizează pe măsură ce numărul de membri în cooperativă crește, iar activitatea de administrare a cooperativei se mărește proporțional. Dar în loc să reducem din birocrație, adăugăm. Iată ce ne spune domnul Gheorghe Vlad despre acest lucru: „Ce e cel mai greu să funcționăm acum, la momentul acesta, conformarea față de legislația care este în vigoare. Este vorba de e-transport, e-facturare, mașinile trebuie să aibă tahograf, să aibă o diagramă de plecat cu o zi înainte, e o procedură mai greoaie. Noi am început să o întrebuințăm, sunt dezamăgit pentru motivul că îi va cere și persoanei fizice să facă același sistem pe care noi îl avem și trebuie să-l introducă până la 1 iunie 2026”. Se înțelege că decizia îi privește pe toți, nu doar pe cei din legume -fructe, dar oful interlocutorului nostru se referă la efectul pe care îl va avea asupra activității din cooperativă: „Imaginați-vă că un producător, doi membri în familie, soț-soție, vor trebui să facă formularul e-transport, e-factură cu o zi înainte să-și creioneze traseul, chiar dacă vine către cooperativă. Ideea era în procedura pe care au făcut-o, pentru că nu ne-au chemat la o discuție când a fost în dezbatere legislația, nu trebuia aplicată așa, pentru că membrii cooperativei aduc în depozitul cooperativei ca la un siloz de cereale. El, efectiv, din curte până aici ar trebui să vină însoțit doar de atestatul de producător. E vorba de fila de comercializare. Nu, el va fi obligat cu CNP să se logheze în spațiul virtual al ANAF, să emită și factură, deci cu CNP va fi obligat să facă aceleași formalități ca persoanele juridice. Cine și câți dintre ei vor ști să umble și să redacteze în sistemul electronic, digitalizarea care tot se vehiculează și cum va funcționa către sistemul ANAF realmente? Pentru că, dacă se încurcă anumite CNP-uri, coduri și toate alea, nu va funcționa nimic. Și vor fi blocaje enorme. Gândiți-vă că sunt 4,5 milioane de gospodării. Luăm cazul la noi, cu 600 de furnizori reali, producători. Cei 600 vor fi obligați să facă același sistem pe care-l face cooperativa. Și aici ducem o muncă de gândire, momentan, pentru că am zis să facem semnăturile electronice, să creăm un birou în care să vine fiecare, să spună și să plătească un cuantum, să punem 2, 3, 5. Dar imaginați-vă că la 600 de persoane e un volum enorm. În afară de gestionare, problema e de încadrarea formularelor în programul pe care-l are ANAF-ul, pentru că acolo se completează niște căsuțe, rubrici, cum sunt acele teste grilă. Dacă greșești și-ți dă eroare, și-ți respinge cererea, imaginați-vă că stă producătorul la ușă și nu poate să încarce, noi nu putem să plecăm cu mașina, va fi tevatură care nu ne caracterizează. Și practic cred că la asta s-a recurs, la un dezgust totalmente al micului producător să nu mai producă”.

Nu subscriem la ideea că lucrurile sunt intenționat împotriva producătorului, dar suntem convinși că aceia care le-au conceput au făcut „economie de gândire” sau „exces de nepăsare”, pentru că nu au luat în considerare anumite disfuncționalități care se vor ivi, cum ar fi faptul că aceste facturi trebuie făcute înainte de a duce marfa, pentru că trebuie să o însoțească, și odată ajuns la depozit, factura micului producător se împerechează cu factura cooperativei, doar că există diferențe de cantitate la cântar. „Cantitățile cu care el vine, salata verde e la bucată, dar imaginați-vă la tonele de dovlecel, de castravete, eu iau de bun cântarul meu. O factură e emisă pe o tonă, la mine arată 980-990 kg, se duce către magazin, mai există un 5-10 kg și acolo. Adică neconformitățile astea, fără voia noastră, ne pun să facem o regularizare a facturilor – iar o altă muncă.” Probabil că celor care au stabilit aceste proceduri nu li s-a părut greu să faci o factură, dar în cazul nostru nu e vorba de una singură, ci de sute, făcute de câte două-trei ori.

După ce ne-a explicat cele de mai sus, Gheorghe Vlad ne-a oferit și o rezolvare la care s-a gândit: „Sper că Guvernul va reveni asupra acestei idei și membrii cooperativelor funcționale – deci fac precizarea, funcționale – realmente să vină să spună, începând de la o anumită cifră de afaceri, avantajele cooperativelor vor fi următoarele: producătorii care sunt membri nu vor mai trebui să completeze, pentru că ei aderă la cooperativă, completează declarația producției cu planificările respective. Aici trebuie simplificat. Ne văităm de ani de zile de birocrația stufoasă. La noi încă se completează și s-a făcut o stufoșenie în care astăzi, din cinci funcționari pe care îi avea cooperativa în contabilitate, acum avem opt”. Păi de ce să fie bine dacă poate să nu...?

Pe lângă această accentuare a birocrației se adaugă anularea unor facilități care au contribuit la coagularea fermierilor în cooperative. „La 15 decembrie ne-am trezit cu anularea anumitor drepturi pe care le-am obținut tot printr-o muncă de câțiva ani. Ceea ce a dispărut este scutirea pe impozitul pe clădiri și pe mijloacele de transport (nu autoturismele cu care ne plimbăm noi în cooperativă, efectiv numai mijloacele de transport care fac transportul de marfă și clădirile, depozitele, nu birourile, că astea sunt foarte mici). Pe lângă astea, au apărut situații de multiplă impozitare. Aveam o taxă care era stabilită înainte la primărie, o taxă de 150-200 de lei, depinde de primării, astăzi avem în plus o taxă pe construcție solar, aceeași suprafață, deci două taxe, și mai există o taxă pe norma de venit, pentru că eu realizez din suprafața aceea un venit. Deci, pe o suprafață am trei taxe”, povestește Gheorghe Vlad.

Cooperativa merge mai departe

Efectele acestor disfuncționalități sunt resimțite de către liderii cooperativei. Dorel Buturugă spune că producătorii deja au făcut un pas înapoi ca urmare a pierderii acelor facilități, iar Gheorghe Vlad ne explică că probabil investițiile programate vor fi oprite o perioadă, dar nu se pune problema să nu mai funcționeze cooperativa. „Motivațiile producătorilor de a veni către cooperative au fost facilitate prin scutirea de impozite la clădiri, la anumite utilaje pe care le folosesc, vorbim de mașinile de transport marfă, de tractoare. Acestea erau niște facilități, nu foarte mari. Acum trebuie să ducem o bătălie scriptică, pe hârtii, producătorii n-au cum să țină pasul, să stea pe loc și să nu producă, pentru că au făcut investiții, ca și aici. Deci cooperativa nu se poate opri. E posibil ca să stăm, vizavi de proiectele care sunt în accesare, să nu se mai extindă, poate un an-doi”, menționează Gheorghe Vlad.

Evident că activitatea în cooperativă se desfășoară după toate regulile fiscale, dar Dorel Buturugă nu e de ieri, de azi în meseria asta și e conștient că sunt încă mulți producători care preferă să evite aceste reguli. Ne povestește că a încercat în urmă cu trei ani să le explice guvernanților că producătorii ar putea să fie cointeresați printr-un sistem de subvenționare să prefere calea fiscală. „Ca să taxeze producătorul ar trebui să facă, așa am gândit eu, am și discutat cu ministrul Agriculturii acum trei ani, am discutat cu mai mulți oameni, dar nu-i interesează, n‑au nicio treabă. Un producător, ca să-l fiscalizezi, îl pui să vândă marfă fiscalizată către o cooperativă, cu factură, și îi dai subvenție în ianuarie anul următor 10% din marfa fiscalizată. 10% din marfa fiscalizată înseamnă doar TVA-ul. Producătorul, dacă se duce în târguri sau în piețe, statul nu încasează TVA. Se pierde. Dacă vine către o cooperativă, statul încasează 10-11%. Mai este 16% impozit pe profit, statul încasează undeva la 20% și vine către producător la sfârșitul anului cu 10%. Atunci producătorul va avea forța să producă din an în an mai mult. Deci spune: anul ăsta am produs doar 100.000 de euro. Iau 10.000 de euro subvenție. La anul poate produc 200.000. Îl trimite în câmp să producă în continuare. Dacă se scumpesc inputurile, producătorul mic nu are ca avantaj TVA-ul. Adică, dacă cumpără inputuri sau folie, el nu deduce nimic. El plătește către stat TVA-ul la tot ce cumpără. Iar când vinde, vinde fără TVA”, a specificat Gheorghe Vlad. Nu putem spune de ce nu au fost receptivi la o asemenea propunere, probabil știu ei mai multe și o asemenea schemă nu e posibilă. Dar un antreprenor bun se gândește nu la cât trebuie să dea într-o afacere, ci la cât îi rămâne după ce a încasat. Oare nu e mai bine să încasezi mai puțin decât deloc? Pentru că dacă statul încasează, va avea și de unde să dea acea subvenție. Iată un motiv rezonabil pentru care statul ar fi normal să fie interesat să sprijine formele cooperatiste, pentru că, așa cum susține Gheorghe Vlad, acestea sunt motorul economiilor locale, acolo unde ele funcționează: „Ăsta e scopul unor cooperative funcționale. Recuperezi TVA-ul din piață pe care nu-l mai regăsești pe inputuri, pe semințe, îl coordonezi, vei avea constant producție prin care poți să asiguri contracte, problema este că statul trebuie să preîntâmpine tendința micului producător de a mai face evaziune și să-l dirijezi către aceste forme organizate. Indiferent cum le-ar spune. Creează-le anumite avantaje sau dă-le posibilitatea să reinvestească sută la sută profitul. Pentru că nu o să se ducă cu el în țările calde, să stea la Miami sau nu știu unde. Doru mâine își va mai face un depozit, că asta e, un microb ca la pescuit, ca la fumat, trebuie să faci depozit, să faci producție, să-ți iei utilaje”.

Cooperativa de la Vărăști este o dovadă că se poate lucra organizat, planificat, eficient, cu condiția să existe acces la o piață reală și sigură. Este dovada că desfacerea este primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere într-o afacere. Din păcate, nu este cel mai bun exemplu de întemeiere a unei cooperații, pentru că ea s-a format nu din inițiativa producătorilor, ci la solicitarea unor retaileri. Dar buna funcționare a acesteia și a celor asemenea ei va determina creșterea încrederii în astfel de asocieri. Importurile încă sunt majoritare, și asta nu pentru că ne impune cineva din afară să le cumpărăm marfa lor, cum cred unii, ci pentru că sistemul de producție este fragmentat și impredictibil. Dacă se vor înmulți aceste asociații funcționale, ponderea importurilor va scădea. Nici retailerii nu își doresc să aducă marfa de la mii de kilometri, pentru că asta înseamnă costuri pe care le vor plasa în preț, iar un preț mai mare înseamnă apetit mai mic la cumpărare.

În cele din urmă, nu contează forma pe care o are asocierea, pentru că ea trebuie să se adapteze la realitățile locale. Cei care privesc acest exemplu trebuie să înțeleagă esența: indiferent cum a luat naștere, funcționarea se bazează pe piață și organizare, în această ordine, pentru că întotdeauna prima va dicta celei de-a doua. În absența desfacerii, orice construcție va fi fragilă, dependentă de facilități și de context.

Și încă un lucru, statul nu trebuie să caute asocierea cu orice preț, pentru că numărul lor nu are nicio valoare, dacă acestea sunt doar cu numele sau sunt nefuncționale, neintegrate într-un lanț economic real.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

„Cum arată depozitarea de cereale în România”, a treia ediție a conferințelor Grain Bags a avut loc pe 12 ianuarie 2023, la Hotelul Crowne Plaza din București. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 60 de persoane, printre care am întâlnit lideri ai organizațiilor profesionale, manageri din agribusiness, fermieri. La final s-a lansat oficial compania ProCompost România.

Manifestarea a inclus trei paneluri de discuții, având ca punct comun depozitarea producției agricole. Cuvântul de bun venit i-a revenit directorului general Grain Bags și ProCompost România, Narcis Ranghiuc. Evenimentul a fost o bună ocazie de dezbatere a avantajelor, dar și a dezavantajelor sistemului silobag. 

Silobag, soluție rapidă și eficientă

Primul panel a avut ca temă „Depozitarea de cereale, primul pas spre profit”.

Nicu Vasile

În opinia lui Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), sistemul silobag îi ajută fermieri să crească atât capacitatea de recoltare, cât și cea de transport. „Silobag-urile pot fi folosite atât de marii fermieri, cât și de cei mici. Pentru micii fermieri înseamnă investiții minine, iar pentru marii fermieri avantajul este de a crește productivitatea muncii, prin eficientizarea capacității de recoltare și transport. În ceea ce privește dezavantajele, cele mai frecvente sunt pagubele create de păsări și rozătoare”, a spus Nicu Vasile. Specialiștii Grain Bags propun ca soluții pentru îndepărtarea păsărilor și rozătorelor: plasa de protecție și închiderea sacului corespunzător (capcane + pietriș/pământ pe capătul silobag-ului).

Adrian Țone

Adrian Ţone, fermier care lucrează în județul Ilfov peste 3.000 ha a precizat că, în ultimii trei ani a recoltat cu 5 - 6 combine timp de 10 ore pe zi, iar transportatorul nu făcea față tot timpul (40 - 50 camioane/zi). În aceste conditiții, silobag-ul l-a ajutat foarte mult. „Pierderile cauzate de animale sunt minime, adică undeva între 100 și 200 kg la un silobag. Comparativ cu cât te ajută silobag-ul în timp ce recoltezi, aceste pierderi sunt nesemnificative. Silobag-ul este o soluție rapidă. Vă dau exemplul meu, știam că a două zi va ploua și am recoltat masiv până la miezul nopții. Înainte de intrarea pe piață a silobag-ului cumpăram folie și recolta stătea sub folie. În 2008, am avut 1.000 tone de grâu recoltat, care a stat două săptămâni sub folie. Acum, folosim silobag-ul și este soluția optimă”, a specificat Adrian Țone.

Ion Olteanu

Fermierul Ion Olteanu, care lucrează în jur de 14.000 ha de teren, a ținut să precizeze că, în contextul actual, silobag-ul este o soluție la îndemâna oricui, dacă ne referim la costuri. „Trebuie să ne gestionăm atent costurile, iar varianta depozitării în silobag este foarte avantajoasă, având prețuri rezonabile. Practic, la acest moment, este cea mai ieftină și eficientă soluție de stocare a cerealelor și furajelor. Am în plan ca anul acesta să depozitez peste 5.000 de tone în silobag”, a punctat Ion Olteanu.

Costin Telehuz, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a amintit importanța depozitării producției agricole. „Sistemul silobag poate rezolva una dintre problemele cu care se confruntă atât fermele vegetale și zootehnice, cât și procesatorii de cereale și oleaginoase, respectiv depozitarea de cereale și furaje în condiții optime și economice”, a precizat Costin Telehuz, fermier la rândul său, din județul Ialomița.

În 2022, Cooperativa Agricolă Tinoasa a stocat în silobag peste 20.000 tone de produse agricole

Alexandru Haită, fermier și președinte al Cooperativei Agricole Tinoasa din județul Teleorman, a vorbit despre experiența folosirii sistemului silobag, punctând că tot mai mulți fermieri membri ai cooperativei agricole au început să depoziteze în silobag. Chiar și cei care dețin silozuri, pentru că este o variantă rapidă și economică.

„Inițial am avut o oarecare reținere în a depozita în silobag. Totuși, am stocat pentru 4-5 luni, o sută tone de mazăre. Acum, recomand silobag-urile de la Grain Bags. Sunt o variantă ușoară, fiabilă care merită încrederea fermierilor. Recoltele se păstrează foarte bine, indiferent din ce cultură provin. Sigur, există și unele dezavantaje legate de exigența exploatării, cum ar fi: suprafața utilă pentru amplasare, realizarea corectă a terasamentului și protejarea împotriva păsărilor și rozătoarelor. Dacă sunt achiziționate accesoriile, precum plasele de protecție, chederele de etanșare la capete care realizează o închidere ermetică a silobag-ului, nu există niciun fel de problemă. Comparând aceste lucruri cu flexibilitatea, calitatea stocării, valoarea de achiziție ieftină, amortizarea rapidă, reducerea costurilor cu transportul și optimizarea activității de depozitare, fără alte intervenții, este clar, că sistemul silobag oferă avantaje reale. Am recomandat colegilor din cooperativă această soluție, spunându-le că trebuie să aibă încredere și să testeze. Cu toții am tras concluzia că achiziționând silobag-urile Grain Bags câștigăm timp, bani și siguranță, iar cifrele o demostrează”, a povestit fermierul.

Alexandru Haită

Anul trecut, Cooperativa Agricolă Tinoasa – Teleorman a avut o cifră de afaceri de 26 milioane de euro. „În 2022, am avut 15.000 tone de cereale în silobag și 5.500 tone de oleaginoase (rapiță și floarea-soarelui). Nu am avut probleme de calitate a mărfii, iar acum livrăm grâu și rapiță. Despre dezavantajele sistemului, pot să spun că nu există, dacă se respectă condițile tehnologice. Plasa de protecție este foarte importantă pentru a evita atacul păsărilor. Aceasta poate fi refolosită mai mulți ani la rând. Este o investiție destul de mare, dar se amortizează în aproximativ 4-5 ani. În vederea evitării atacului de rozătoare, noi depozităm pe platformă betonată și pământ, fiind necesară păstrarea zonei curate, precum și sigilarea corespunzătoare a silobag-ului. Noi, fermierii din Cooperativa Tinoasa, am crescut depozitarea în silobag de la an la an”, a arătat Alexandru Haită.

Conservarea sorgului sub formă de pastă, în silobag

„Cum depozitezi eficient furajele” a fost tema celui de-al doilea panel de discuții. „Pentru noi, silobagul a fost o alternativă excelentă. Am avut următoarea situație: am semănat porumb după grâu și bruma a venit mult mai devreme decât ne așteptam. Am rămas cu o producție de 7-8 tone de știuleți la hectar, dar am reușit să recoltăm boabe la umiditate mare, le-am zdrobit și le-am depozitat în silobag pentru animale. Și am fost multumiți de această alegere”, a povestit cunoscutul fermier Vasile Lungu, din județul Iași.

Vasile Lungu

Ioan Oroian, director la Stațiunea de Cercertare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Târgu-Mureș a susținut o prezentare referitoare la tehnologia de conservare a boabelor de sorg sub formă de pastă, depozitată cu succes în silobag-urile Grain Bags. „La ora actuală, cea mai afectată cultură este porumbul, care are cea mai mare pondere în structura culturilor agricole și cu o largă utilizare. Dacă în cea mai mare parte din țară porumbul este puternic afectat de condițiile climatice, în zona noastră este decimat de animalele sălbatice din momentul semănatului și până la maturitate. În aceste condiții, găsirea unei alternative la cultura porumbului a devenit o necesitate. Studiul efectuat pe mai mulți ani ne-a dus la concluzia că o alternativă care să satisfacă înlocuirea porumbului este sorgul, cultură care nu e tocmai nouă, dar este puțin răspândită în România”, a arătat Ioan Oroian.

Despre conservarea sorgului sub formă de pastă, reprezentantul SCDCB Târgu-Mureș a spus că silobagul este alegerea potrivită. „Silobag-ul, mai exact, însilozarea prin însăcuire este soluția tehnică inovativă pentru fermieri, ce favorizează eficientizarea proceselor de depozitare a recoltei. Acest nou sistem reduce semnificativ atât pierderile cantitative, cât și cele calitative. Pentru conservare se folosește un inoculant care este pulverizat pe pastă odată cu măcinatul. Silobag-ul este închis, iar după trei luni pasta poate fi introdusă în rația tineretului bovin, înlocuind porumbul. Concluziile demonstrează că obținerea sorgului sub formă de pastă elimină orice posibilitate de infestare cu micotoxine în timpul păstrării, dar și atacul dăunătorilor de magazie. Conservarea sub formă de pastă este mai ieftină față de uscarea cu agent termic”, a explicat Ioan Oroian.

Ioan Oroian

Procesarea cerealelor, împlinirea profitului

Ultimul panel al evenimentului organizat de compania Grain Bags România a avut ca subiect de discuție importanța depozitării producției agricole primare din perspectiva procesării.

Emil Bercaru, reprezentantul companiei Bunge este de părere că depozitarea în silobag este extrem de utilă în depozitarea oleaginoaselor și a explicat condițiile care trebuiesc respectate. „Noi am depozitat semințe de floarea-soarelui și s-au păstrat foarte bine în condițiile în care capetele au fost etanșate așa cum trebuie și cultura a fost curată, fără alte resturi vegetale, care să pericliteze calitatea. Pentru rapiță, de șapte ani folosim tehnologia silobag și depozitarea este impecabilă. Am stocat, într-un an, peste 5.000 de tone în locațiile noastre. Produsele au fost depozitate la o umiditate destul de mică, de 8% și maximum 2% corp străin, pentru a evita aprinderile. Alegem să depozităm la umidități cât mai mici pentru a elimina orice risc, iar perioada medie de depozitare a fost între șapte și opt luni.”

Emil Bercaru

Ionel Apostu, expert în depozitarea de cereale, a prezentat o paralelă între stocarea în siloz, magazie și silobag. „Dacă dorim să facem investiții, transformăm un cost fix în unul variabil. Niciodată nu poți calcula dimensiunea unei magazii, în schimb sacul îl dimensionezi în funcție de nevoile de stocare din fermă. Ca avantaje ale silobag-ului pot aminti: creșterea vitezei de recoltare, scăderea pierderilor, puterea de negociere mai bună raportată la condițiile contractuale de vânzare, nu mai există influența factorilor perturbatori și nu mai există nici costuri de depozitare. Totodată, silobag-ul permite depozitarea la umiditate ridicată, maximum 16-18%. Un alt avantaj este că se poate încărca și descărca direct în câmp, capacitatea de descărcare fiind de 300 tone la hectar. Prin depozitarea în silobag-uri creștem capacitatea de depozitare și cea de recepție pe fiecare locație, având posibilitatea să verificăm calitatea stocului. În opinia mea, avantajele primordiale ale acestei soluții sunt: păstrarea calității furajului și umiditatea mai crescută la care se pot depozita cerealele.”

Ionel Apostu

Compostarea, un nou proiect marca Grain Bags

Punctul culminant al evenimentului l-a reprezentat lansarea oficială a companiei ProCompost România, despre care a vorbit Narcis Ranghiuc, directorul general al acesteia. „Noul proiect Grain Bags este despre compostare, se numește ProCompost România și face parte din grupul de firme Grain Bags. ProCompost este o companie românească care comercializează utilaje și echipamente din industria reciclării, în special pentru deșeuri vegetale (utilaje pentru tocare crengi, iarbă etc), în vederea realizării de compost, dar și a deșeurilor menajere, industriale și organice. Așadar, vrem să creștem gradul de conştientizare cu privire la importanţa menţinerii ecosistemelor sănătoase şi a bunăstării umane, abordând provocări tot mai mari în managementul solului, sporind gradul de responsabilizare faţă de importanţa unui sol sănătos şi încurajând societăţile să îmbunătăţească solul”, a declarat Narcis Ranghiuc, director general ProCompost România.

Narcis Ranghiuc

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În condițiile în care piața autohtonă este inundată de mere din Polonia și din Ungaria, dar și ale prețului extrem de scăzut (un leu plus TVA), doar 15-20 la sută din totalul de peste 60.000 de tone de marfă au fost valorificate de fermierii mureșeni.

„Dacă în 2016-2017 am fost afectaţi de îngheţ în perioada înfloririi, a fost afectată producţia cu peste 60%, în 2018 am obţinut producţii foarte bune, singurul necaz este că la ora actuală se vinde foarte greu producţia de mere. Depozitul de mere de la Reghin e aproape umplut la capacitate fiindcă merele se vând foarte greu. La depozit la Reghin preţul de depozit e un leu plus TVA. Din discuţiile purtate cu fermierii, caută soluţii şi ei. Sunt blocaţi fiindcă aproape nu au fonduri pentru tăieri şi urmează stropirile”, a precizat şeful Direcţiei Agricole Judeţene Mureş, Ioan Rus.

Conform statisticilor vehiculate de oficialul DAJ, în judeţul Mureş mai există 2.000 de hectare de livezi de măr care au dat în toamnă o recoltă de peste 30 de tone pe hectar, cu aproape 40% mai mult decât în 2017.

Micii producători de mere mărturisesc că ei sunt cei mai afectaţi, din cauză că nu au putut valorifica pe piaţă nici măcar 20% din producţie, dar că nici nu îşi permit individual construirea de depozite cu atmosferă controlată în care să îşi depoziteze marfa, întrucât în zonă nu există deschidere pentru înfiinţarea de asociaţii de producători.

Aceștia susțin că marele impediment este generat de lipsa unei reţele de desfacere, dar şi de preţul scăzut de pe piaţă, situat între 1 leu şi 1,20 lei/kilogram, care nu acoperă nici măcar cheltuielile de producţie.

Una dintre problemele care au dus la eşecul mărului de Batoş şi de Reghin în faţa concurenţei poloneze şi ungureşti este legată de aspectul mărului furnizat de micii producători, care, deşi are calităţi nutritive şi gustative de excepţie, pierde teren în faţa aspectului estetic.

„Lumea caută mere frumoase în defavoarea merelor gustoase şi sănătoase. Noi nu folosim atâtea pesticide, pentru că nu ne permitem”, a arătat producătorul Grigore Ardelean, citat de Agerpres.

Producătorul a adăugat că în cazul în care nu va reuşi să îşi valorifice producţia în această primăvară, acesta va comercializa merele producătorilor de suc şi de ţuică, însă ia în calcul şi renunţarea la suprafaţa de livadă pe care o deţine.

În 2018, România a importat aproape 100.000 de tone de mere, în mare parte din Polonia.

În schimb, am reușit să exportăm doar 9.000 de tone de mere românești, adică de 10 ori mai puțin.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 10 august 2017, că inspectorii DSVSA Timiș au sechestrat cu 24 de ore înainte o tonă de gălbenuș de ou lichid contaminat cu Fipronil, provenit din Germania.

Tot în aceeași zi, Politico.eu transmitea că nu mai puțin de doi înalți oficiali ai unei companii din Regatul Țărilor de Jos erau arestați de procurori, bunurile bancare și imobiliare ale acestora fiind, cităm, „confiscate” ca urmare a posibilei implicări a lor în scandalul contaminării cu Fipronil a ouălor și produselor din ouă distribuite pe piețele europene.

Revenind la situația din țară, potrivit autorităților din România, cel puțin până la ora publicării materialului, nicio cantitate din acest produs nu ar fi ajuns la comercializare, marfa contaminată urmând să fie incinerată, fără însă ca vreo persoană anume să răspundă pentru situația care ar fi putut degenera în orice clipă; cineva a importat totuși acest produs.

„În cadrul acțiunilor specifice de control, în dimineața zilei de 9 august, inspectorii din cadrul DSVSA Timiș au sechestrat o cantitate de 1.000 kg de gălbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acțiune realizată conform alertei SRAAF”, au precizat comunicatorii ANSVSA. „Lotul respectiv a fost reținut în depozitul unității unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale județene sunt în alertă pentru a acționa în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil”.

Potrivit recomandării transmise de Comisia Europeană (CE) către toate țările membre ale Uniunii Europene (UE-27), autoritățile de profil trebuie să acorde o atenție sporită utilizării produselor destinate combaterii acarianului roșu în fermele de creștere a păsărilor.

„Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce privește produsele utilizate pentru controlul acarianului roșu în unitățile de păsări, pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanțe neautorizate”, au afirmat birocrații CE, citați de ANSVSA.

Potrivit autorităților române, între autoritatea de resort și reprezentanții asociațiilor crescătorilor de păsări din țara noastră există un constant schimb de informații privind evoluția, la nivel european, a situației ouălor contaminate cu Fipronil.

„Menționăm că, în acest sens, ANSVSA desfășoară, deja, activități de control, în mod randomizat, în fermele avicole din țară. ANSVSA monitorizează atent această situație și va informa permanent cu privire la noi elemente apărute în contextul alertei europene legate de ouăle contaminate cu Fipronil”, au conchis cei de la autoritatea de resort.

Executivi olandezi, în arest. „Infracțiunea nu poate fi recompensată”

Tot joi, 10 august 2017, Politico.eu titra cu mai puțin de o oră înainte că Poliția din Regatul Unit al Țărilor de Jos a arestat doi directori de companie, suspectați că ar fi jucat un rol important în scandalul internațional care implică prezența Fipronilului în ouă.

În ultimele două săptămâni, Belgia și Olanda s-au luptat să gestioneze o situație de incapacitate de control a contaminării ouălor cu Fipronil, un insecticid toxic utilizat în tratamentul împotriva unor insecte dăunătoare.

Această criză bazată pe probleme de siguranță alimentară a generat pe sistemul jocului de domino tensiuni diplomatice, a dus la închiderea a sute de ferme de producție și a forțat supermarketurilor să retragă de la raft ouăle suspecte.

Conform informațiilor vehiculate de Politico.eu, autoritățile suspectează compania belgiană Poultry Vision de producerea unui tratament bazat pe Fipronil ca substanță activă, destinat luptei împotriva acarienilor la păsări.

Cu toate acestea, ChickFirend, o companie olandeză, se află sub investigația autorităților pentru achiziția produsului și tratamentul aplicat în fermele de creștere a păsărilor atât din Belgia, cât și din Olanda, potrivit numeroaselor rapoarte media.

Procurorii olandezi, prin vocile autorizate, au precizat joi că au arestat doi directori ai companiei aflate sub investigație pentru comercializarea tratamentului bazat pe Fipronil. Cu toate acestea, ei nu au transmis presei și numele acestei companii.

Procurorii olandezi au adăugat că au colaborat cu Europol și în tandem cu omologii lor din Belgia, acolo unde autoritățile au descins în cadrul altor companii de profil.

De reținut, amintește Politico.eu, că în Olanda investigatorii au confiscat bunurile bancare și pe cele imobiliare ale suspecților, „deoarece infracțiunea nu poate fi recompensată”.

România are autorizate șapte produse biocide pe bază de Fipronil

Din datele pe care ANSVSA le deținea până la data de 7 august a.c., la noi în țară erau autorizate de către Ministerul Sănătății - instituția competentă pentru autorizarea produselor biocide (prin Comisia Natională pentru Produse Biocide) - un număr de șapte produse biocide, având ca substanță activă Fipronilul.

„Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV), Institut Național de Referință din subordinea ANSVSA, a fost implicat în evaluarea unui singur produs biocid care conține Fipronil (din punctul de vedere al efectelor toxicologice ale produselor biocide asupra animalelor, conform competențelor specifice)”, se preciza într-un comunicat de presă transmis luni. „Acest produs se utilizează ca insecticid în: locuinţe (inclusiv bucătării), restaurante, depozite alimentare, clădiri publice (hoteluri, spitale, școli, închisori, teatre etc.), clădiri industriale şi comerciale (fabrici, magazine, cabine de avion, vehicule, trenuri şi vapoare)”.

Autoritatea competentă a adăugat că utilizarea Fipronilului nu este interzisă, dar trebuie respectate strict instrucțiunile de folosire și domeniul pentru care este destinat.

„Fipronilul este utilizat și în fabricarea produselor medicinale veterinare destinate animalelor de companie, ca produs antiparazitar”, au conchis cei de la ANSVSA.

În primul său interviu oficial după reinstalarea în funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), de data aceasta ca parte a echipei pesedistului Daea Petre, Daniel Botănoiu a vorbit pe larg de resorturile care au stat în spatele schemei de minimis destinată producătorilor agricoli în vederea cultivării tomatelor în spații protejate, demers considerat ca fiind unul pozitiv de legumicultori și legiferat recent prin Hotărâre de Guvern.

În condițiile goanei după informație, fenomen generat de lipsa de trasparență a ministrului de resort, l-am chestionat îndelung pe secretarul de stat Botănoiu, atât în ceea ce privește susținerea sectorului cărnii de porc, dar și celui de prelucrare a lânii și a pieilor, respectiv al irigațiilor.

Despre fiecare, pe scurt, dar concis, am aflat informații atât despre sursele de finanțare, cât și despre avantajele implementării lor și despre regulile „jocului”, astfel încât, cel puțin în cazul schemei pentru porc, să nu existe modalități de fraudare.

Mai mult, am discutat cu Daniel Botănoiu despre propunerile LAPAR și Pro Agro de modificare sau de inițiere a unor acte normative menite să genereze o creștere per total a sectorului agroalimentar românesc. (derogare neonicotinoide, certificate de depozit, semințe de consum, controale APIA etc.).

Nici problemele cu sprijinul acordat fermierilor în condițiile unui an 2015 deosebit de greu nu au fost omise.

Cât despre tomate, în loc de preambul, producătorii agricoli din România vor fi susținuți printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

Deja, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, o schemă de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, precum și producătorilor agricoli persoane juridice.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Revista Fermierului: Domnule secretar de stat, care sunt avantajele schemei de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice în vederea cultivării tomatelor în spații protejate?

Daniel Botănoiu: În primul rând, avantajele sunt pentru consumator. Vrem să-i oferim acestuia un produs de calitate și proaspăt, rapid, din fermă. Nu ne mai dorim să importăm 50.000 de tone de tomate, în valoare de circa 33 de milioane de euro anual. Ca atare, vrem ca echivalentul acestei sume plătite pe importuri să se transforme în avantaj pentru producătorul agricol autohton. Să lăsăm banii românilor, să ajutăm fermele din România, să nu mai migreze populația de aici și să se ducă nu știu unde.

Vrem să dezvoltăm locuri de muncă în mediul rural, să evităm migrația (...). Dacă dezvoltăm activitate în mediul rural, cel care produce acolo are cu ce să se îmbrace, are cu ce să-și hrănească copiii, să le ofere educație și să nu stea numai în baza ajutoarelor sociale.

Că tot m-ați întrebat de avantaje, în momentul în care acest demers se va transpune în realitate și va deveni funcțional, sigur, va avea activitate și fabrica de mase plastice (folie), și cea pentru elemente destinate solariilor: încălzire, irigații etc.

R.F.: Care sunt resursele financiare, necesare aplicării acestei scheme de ajutor de minimis?

D.B.: Vorbim de un program multianual pe care îl bugetăm în așa fel încât să putem acoperi nu numai estimările noastre, ci chiar și mai mult. De exemplu, în prima fază facem operaționale 1.330 ha, după care trebuie să ajungem la 4.000 ha. Ca să ajungem acolo, aceasă sumă trebuie bugetată. Este un program anual de 120 milioane euro, pe cel puțin patru ani. Noi mergem de acum până în 2020 și vizăm 40.000 de solicitanți anual, astfel încât să acoperim deficitul.

R.F.: În cazul tomatelor există și sprijinul cuplat, cu bani europeni. Riscăm o suprafinanțare a sectorului?

D.B.: Nu. Acel sprijin este pentru roșiile pentru industrializare. Acești bani, din programul pentru tomate, vizează producția de roșii pentru comercializare către consumator. Aceasta pleacă fie către piața liberă, fie spre HoReCa, fie către retail. Noi vrem să ajungem cât mai repede cu produsul proaspăt în farfuria românului. Având această concurență, sigur prețul este mai mic.

R.F.: Putem vorbi de sprijinirea stocării la tomate în cadrul programului PSD pentru agricultură?

D.B.: Da. Vorbim însă de o a doua etapă! Avem în vedere însă o primă etapă, astfel încât să putem da drumul la capacitățile de producție. A doua etapă este reprezentată de cele 10 centre, despre care ați citit în programul de guvernare, centre de procesare legume-fructe și depozite frigorifice. Când tomatele pentru comercializare vor fi produse suficient de mult, automat ele vor fi duse în astfel de spații de depozitare. Investiția, conform programului PSD pentru agricultură, ar urma să fie de 100 de milioane de euro, iar cantitatea procesată ar putea atinge 500.000 de tone de legume-fructe. În primă instanță vom vedea cine produce, câți producători sunt, cum anume produc ei, după care se vine cu un astfel de centru. Nu mă apuc să duc un centru te miri pe unde, dacă acolo nu există apetitul pentru producția de tomate.

Toată zona de centre intră la bugetare din vară, o dată cu Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), inclusiv cele pentru colectare și procesare lână și piei de ovine și caprine (investiție de 200 de milioane de euro, 36.000 de tone de lână procesare și opt milioane de piei ovine și caprine).

R.F.: Până la urmă, de ce au fost alese tomatele pentru a fi sprijinite prin această schemă de minimis?

D.B.: Din balanța comercială s-au extras datele relevante și s-a observat care sunt zonele cu cele mai mari importuri, produsele deficitare. Evident că statisticile au relevat că vorbim de tomate și de carnea de porc. În cazul cărnii de porc vorbim de importuri de 230.000 tone, și nu mereu de cea mai bună calitate, iar tomatele erau următoarele în această listă. Bineînțeles, nu ne vom opri doar la acestea două. Vrem să ajungem la maximum 10 produse cele mai deficitare.

Noi am judecat așa: decât să facem export de subvenții, de materii-prime, export de mână de lucru, mai bine să creăm aceste centre, aceste poluri de afaceri, să le punem la punct în mediul rural, să ținem tinerii acolo, să le dăm posibilitatea să facă o afacere și să ne continuăm și noi activitatea, să nu stăm pe importuri toată ziua, pe conservare sau pe tomate cerate care rezistă o lună de zile.

R.F.: Ați primit feedback din teritoriu cu privire la programul guvernamental tip schemă de minimis pentru tomate?

D.B.: Săptămâna anterioară, sâmbătă-duminică (n.r. - 28 și 29 ianuarie 2017), am avut întâlniri în Prahova, în Galați, în Olt, în Dâmbovița, în Botoșani, în Alba, în Giurgiu, în bazinele legumicole ale țării, cu grupuri de oameni variind între 100 și 400 de producători de tomate și/sau legumicultori, în general, care au venit și au spus că apreciază demersul nostru. Le-am explicat că aceia dintre ei care se înscriu în program, au de produs 2.000 de kilograme de tomate anual, chiar și în etape.

Mai exact, producătorii pot obține 100 de kilograme de tomate până în luna mai și, astfel, au posibilitatea să mai realizeze 1.900 de kilograme în toamnă. Nu i-am obligat pe producători să obțină întreaga cantitate într-un singur ciclu. Nici n-am pus opt tone pe 1.000 de metri pătrați – producția este cea pe care o știm – pentru că am căutat să nu-i dezangajăm pe producători de la început. Am vrut să-i ajutăm să înceapă o astfel de activitate. De aceea, am decis să punem 2.000 de kilograme pe 1.000 de metri pătrați. Asta este ceea ce ei trebuie să ducă în piață cu carnetul de comercializare, cu factură fiscală etc.

R.F.: Programul pentru susținerea produselor deficitare cuprinde și sprijinirea producției de carne de porc din ferme românești. Despre ce este vorba mai exact?

D.B.: Despre carnea de porc abatorizată, mai exact despre porcul dus la abator, „cu cuțitul la gât”. Sigur, trebuie să avem în vedere popularea fermelor. În momentul în care se duce inspectorul, el trebuie să constate că s-au cumpărat purcei de 25-30 kg, că aceștia au fost introduși în crescătorie, și că s-au evitat speculațiile de genul achiziționare de porci de 80 de kilograme din Ungaria, spre exemplu, intrați cu ei în program; nu merge așa.

Ca procedură, avem factură de la achiziția purcelului, mergem mai departe cu raportul de inspecție de la clasificarea carcasei și, abia atunci, ajutorul va fi încasat. Însă, sprijinul este împărțit în două: semestrul I, respectiv semestrul II. Tot ce se încadrează pe pachete de 200 de porci a 10.000 de euro, banii se primesc pe pachet; dacă s-a îndeplinit această condiție, s-au primit banii. Dacă însă cumva este vorba de fracții, spre exemplu 3.175 capete, acea fracție de 175 nu este pierdută. Ea se raportează în semestrul II. Dacă nici atunci nu sunt îndeplinite condițiile, atunci fracția se reportează pentru anul următor, astfel încât producătorul să nu se dezangajeze în activitatea lui.

R.F.: Dacă la tomate cunoaștem suma, în cazul porcului de cât vorbim?

D.B.: Suma este de 50 de euro, în afara plății pe bunăstare. Acesta este un ajutor direct pe pierdere pe care primește producătorul.

R.F.: Când apare actul normativ pentru susținerea sectorului cărnii de porc?

D.B.: Săptămâna aceasta (n.r. 30 ianuarie – 3 februarie 2017) finalizăm ambele actele normative, tomate și porc, și finalizăm și bugetul. Odată ce partea legislativă este publicată în Monitorul Oficial, urmează implementarea.

R.F.: Cum veți susține dezvoltarea celor două tipuri de infrastructură de irigații (principală și secundară) din România? Aveți în pregătire acte normative?

D.B.: Urmează proiectul de act normativ cu privire la gratuitatea apei plus achizițiile publice - modificarea Ordonanței 98 - astfel încât să putem pune la punct Programul Național de Investiții (PNI), să-l terminăm mai repede, nu să așteptăm de la Proiectul Tehnic și Execuția (PTE) cele 210 zile. Am făcut propunerea de modificare în legislație. Ea se găsește la Comisia de Agricultură. Săptămâna aceasta o vor introduce în discuție, astfel încât s-o putem vota rapid.

R.F.: De Strategia Investițiilor în Sectorul Irigațiilor a Ministerului Agriculturii ce mai știți? Merge mai departe?

D.B.: Avem deja patru amenajări care sunt la ora actuală în stare avansată. Până se va băga prima  sapă, primul motor, prima pompă, înseamnă să fie 15 august a.c. Vorbim de proceduri – SEAP, licitațiile și toată povestea aceastea.

R.F.: Guvernul Cioloș a redistribuit la mijlocul lunii august 2016 sumele alocației Strategiei de Irigații cu ocazia unei rectificări bugetare. De unde veți avea bani? Din FSDI?

D.B.: Deja, sumele necesare le avem prinse în buget. Ulterior, vom veni cu infrastructura principală, alături de organizațiile care și-au modernizat infrastructura pe Măsura 125. Venim apoi cu infrastructura principală pentru Măsura 4.3. Apropo de această măsură, noi vrem să operăm o modificare în PNDR 2014-2020, astfel încât să intre la plată suprafețe mai mari. Am mers înainte în baza unui studiu efectuat de Banca Mondială, dar care era valabil acum 10 ani. După aceea, urmează etapele II și III: lacurile interioare, pânzele de apă freatică (acelea care pot fi disponibile), de ce nu apa marină, unitățile de menținere a apei etc.

Revenind la prezent, sunt patru amenajări vizate. Ele sunt pe SEAP. Vom face modificare pe ele, iar la 15 august 2017 intră prima sapă, cel mai târziu.

R.F.: Ordinul 619/2015. Mulți fermieri cer în continuare modificarea sa.

D.B.: Se modifică. (...) Noi trebuie să vedem exact care sunt acele proceduri greoaie și să eliminăm din ele, astfel încât fermierii să-și primească banii. Este important ca acele controale să nu mai fie efectuate la același fermier, an de an, dacă el doi-trei ani la rând nu a avut probleme. Astăzi, (n.r. - luni, 30 ianuarie 2017), vom discuta pe Ordinul 619; după-amiază este comitet de lucru.

Totodată, se cere ca acea cerere de plată să trebuiască să fie depusă mai devreme. Se solicită, de asemenea, să se echilibreze un pic personalul în agențiile teritoriale, pentru că sunt unele unități care au de făcut 16.000 – 20.000 de controale și au 16 inspectori, iar alții care au de realizat 5.000 de controale, au 20 de inspectori.

Acum, pentru patru județe, noi stăm cu banii în cont și nu putem plăti!

Directorii DAJ au un target de atins

Revista Fermierului: În subordinea dumneavoastră se află și Direcțiile Agricole Județene. Care mai este situația în țară?

Daniel Botănoiu: Astăzi (n.r. - 30 ianuarie 2017) vin de la o videoconferință cu directorii direcțiilor agricole din țară, cu care am discutat ca săptămânal să-mi raporteze ceea ce au înregistrat ca cereri, nu că s-au întâlnit cu fermierii.

Acești directori au un target care trebuie atins. Dacă acesta nu este îndeplinit, ei nu își încasează banii.

R.F.: S-a impus un sistem de măsurare a performanței la nivelul DAJ-urilor?

D.B.: Obligatoriu! Cu schemă, cu plată, cu inspectori, cu șefi de responsabili de filă. La nivelul unui județ este directorul DAJ. Acesta lucrează cu niște inspectori care trebuie să se ducă în teritoriu și să verifice pe proceduri, pe termene foarte precise. Nu le-au făcut, nu-și iau banii. Nu-și iau banii, pleacă acasă.

R.F.: Care au fost problemele prezentate de directorii de DAJ la teleconferință?

D.B.: Eu sunt un tip practic. Le-am comunicat că-mi doresc să fiu la curent cu primele cele mai importante trei probleme din unități. Astfel, am aflat că sunt probleme cu salariile, cu modul de transfer a oamenilor de la consultanță, cum se integrează ei. Al doilea aspect – ștampilele plus procesele verbale - trebuie modificate antetele. Numărul III – proceduri foarte clare, cu responsabilități pe fiecare dosar în parte. Dacă lăsăm la modul general, iar un om răspunde de mai multe lucruri, nu facem absolut nimic.

Câtă vreme voi răspunde de Direcțiile Agricole, nu voi permite niciunui angajat să comenteze după ce a fost aprobat un act normativ. El are dreptul să spună ceea ce gândește, atâta timp cât un astfel de document este în consultare publică. Consider că am făcut o chestie bună – directorul DAJ ia cunoștință de actul normativ și îl discută cu angajații. Stabilesc apoi anumite priorități, ce ar mai trebui să conțină actul, îl comunică, nu-l lasă să ajungă la maturitate. Dacă avem întrunită majoritatea o respectăm și mergem cu aceste mențiuni. Nu mai spunem apoi că nu ne-a convenit, dar am făcut. Nu. Sunt unanim acceptate? Mergem cu ele înainte.

R.F.: La prima întâlnire a LAPAR cu noua echipă a MADR, reprezentanții Ligii au venit cu 14 puncte la discuții. V-ați apucat să lucrați la ele?

D.B.: Pe unul dintre ele îl rezolvăm, și anume pe cel cu tratamentele la semințe. Trebuie să găsim o formulă logică de susținere și a apicultorilor și trebuie să ne continuăm activitatea și în vegetal. Sigur, și apicultorii trebuie ajutați că vin după un an extrem de greu. Există varianta unei soluții complementare, legată de Programul Național Apicol (PNA), apoi cea a unei susțineri pentru fermierii din vegetal, astfel încât să poată însămânța și culturi melifere.

Apoi, putem vorbi de un program preventiv. În momentul în care a intrat sămânța tratată în unitatea respectivă, fermierul trebuie să-i anunțe pe apicultori (noi punem pe site informația, transmitem toate datele), să afișeze corespunzător, iar dacă a ridicat semănătoarea și au rămas boabe să le colecteze.

R.F.: Tot în ceea ce privește tratamentul la sămânță. Ce tipuri de neonicotinoide aveți în plan pentru derogare?

D.B.: Sunt cele care răspund, pe de-o parte, nevoilor agriculturii mici, dar și celei mari. Agricultura mică are nevoie de produse bune, care s-o satisfacă, la fel cum și agricultura mare are nevoie. Depinde însă. Sunt produse mai scumpe, pentru că au și niște plusuri. Din acest motiv, dăm agricultorilor posibilitatea să-și aleagă. Nu lăsăm numai un produs.

R.F.: An de an discutăm de derogări la neonicotionoide. Dar despre inițiativa de abrogare a Regulamentului 485 putem vorbi?

D.B.: Am luat în calcul să facem propuneri. După cum știți însă, un Regulament nu poate fi anulat de un stat. Sigur, insistăm pe chestia aceasta, că trebuie făcută la nivel de lobby. Facem lobby pe lângă celelalte state, astfel încât să avem susținere.

R.F.: Pro Agro a solicitat prelungirea termenului cu 45 de zile pentru finalizarea controlului referitor la despăgubirile acordate pentru seceta din 2015, pentru a avea suficient timp să fie corectată/completată procedura. Numai în Argeș, circa 60% din bani vor fi solicitați înapoi. Ce răspuns ați avut pentru ei?

D.B.: Aici, domnul ministru a spus foarte clar: 2015 nu revine pe procedură. Cei care s-au încadrat în procedură, își primesc banii. (...) Cine nu a respectat procedura, sigur că, la fel ca și în cazul celorlalte ajutoare... Domnul ministru a dat mesajul la întâlnirea cu toți producătorii: „Nu revin asupra procedurii! Cei care au respectat-o își primesc banii și nu sunt pasibili să-i returneze, în timp ce ceilalți urmează procedura legală”.

R.F.: Tot LAPAR a solicitat identificarea problemelor specifice sectorului de depozitare a semințelor de consum. Astfel, ei au solicitat îmbunătățirea câtorva articole din OUG 12/2006. Cum răspundeți solicitării?

D.B.: Lucrăm la ea. Este o cerință a depozitarilor, a morarilor, a brutarilor. Pe mine mă deranjează că de foarte mult timp nu s-a ajuns la o concluzie. Poate, ea ar fi trebuit să fie abrogată sau rediscutată. Suntem în plină discuție. După ce terminăm cu programele urgente și cu bugetul, le atacăm.

R.F.: De asemenea, LAPAR are în vedere și Legea 101/2014.

D.B.: Aceasta trebuie ajustată numai. În cazul Legii certificatelor de depozit, băncile sunt mai interesate să meargă pe credit pe stoc. Și, atunci, tot băncile sunt cele care finanțează astfel de instrumente. Ne-am gândit să mergem pe varianta certificatelor cu scontare etc. Acum, se pare, avem o înțelegere. Trebuie să discutăm și cu comisia care este întrunită pe Legea 101/2014, astfel încât să vedem care este soluția cea mai bună.

R.F.: Fostul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, recunoștea că Legea supermarketurilor nu este una tocmai în regulă. Ce priorități aveți pentru modificarea sa?

D.B.: Hotărârea de Guvern este deja făcută. Din ce am constatat noi, venind aici, această HG nu-i mulțumește nici pe producătorii români, nici pe retaileri. Acum, sigur, a apărut o propunere de modificare a sa, de urgență, astfel încât să răspundă la acele semne de întrebare pe care le aveau și cei de la Comisia Europeană.

De asemenea, exista o chestiune legată de cei 51 la sută, și anume să se spună clar din ce anume: valoare, facturare, sume. Erau necesare unele clarificări.

R.F.: Ce mesaj transmitem agricultorilor? Comisia Europeană este cu ochii pe noi...

D.B.: Ceea ce îmi doresc eu este ca orice plecare la Bruxelles să se facă cu aparatul tehnic în spate. Mai exact, dacă este o problemă legată de zootehnie, spre exemplu, trebuie să meargă acolo un reprezentant ANARZ și unul de la partea tehnică din MADR. Până acum se duceau doar partea de afaceri europene cu secretarul de stat. Eu nu spun că aceștia nu știu, dar nu au intrat în laboratoarele tehnice. (...) Trebuie un mesaj foarte clar și aplecat pe problemă. Să nu uităm nici de organizațiile profesionale! Eu îmi doresc să plec cu reprezentantul organizațiilor profesionale la Bruxelles. Îmi doresc ca partea tehnică să-mi stea în spate. Eu discut cu omologii, cu secretarii de stat, cu viceminiștrii, dar în spatele meu să am sprijinul tehnic.

Chimiștii străini de la Wendelin Stark, parte din ETH Zurich, au reușit să dezvolte un nou tip de înveliș de sinteză menit să protejeze boabele de grâu de a fi mâncate de insecte dăunătoare.

În demersul lor, oamenii de știință s-au inspirat de la „umila” piersică și de la alte fructe din Familia Rosaceae.

Câteva straturi de acid polilactic învelesc bobul de grâu. O enzimă este încastrată în stratul cel mai de adâncime, în timp ce straturile de mijloc conțin amigdalină. Insectele pot elibera aceste două tipuri de substanțe în timp ce se hrănesc, obligând astfel enzima să convertească amigdalina în acid cianhidric. Această substanță poate slăbi sau omorî larvele insectelor.

„Nu sparge sâmburele de piersică și nu mânca miezul, este toxic!”. Cu toții cunoaștem sfatul pe care părinții ni-l dădeau în copilărie, înainte să înfulecăm prima noastră piersică. Miezul sâmburelui de piersică, ascuns în învelișul tare, similar cu cel al unei nuci, conține amigdalină, o substanță care se poate degrada în acid cianhidric în interiorul stomacului.

Însă piersicile, caisele și migdalele nu și-au dezvoltat acest sistem de apărare astfel încât să-i țină la distanță pe copii din a savura aceste fructe. În fapt, vorbim de capacitatea naturii de a proteja materialul semincer de a fi distrus de insecte.

Un grup de cercetători ai Wendelin Stark, parte a ETH Zurich, s-au inspirat din asta și au copiat în laborator sistemul defensiv al migdalului amar (Amygdalus communis var. amara), precum și al altor membri ai familiei Prunus. În prezent, ei dezvoltă un înveliș destinat protecției materialului semincer și care funcționează într-un mod similar cu acest model natural și care să fie la fel de eficace, însă care nu interferează cu germinația și este și biodegradabil pe deasupra.

Cianidele sunt sub-produse rezultate din hrănirea insectelor

Pentru a determina eficiența învelișului protector, cercetătorii au testat diferitele secvențe de straturi. Secvența care într-un final s-a dovedit a fi cea mai eficientă este compusă din mai multe straturi de acid polilactic (PLA), o substanță care este inofensivă atât oamenilor, cât și mediului. Ultimul strat, cel intern, conține o enzimă. Deasupra sa este un strat de acid polilalctic pur, urmat de două straturi în care precursorul de acid cianhidric – amigdalina – este încastrat, aceeași substanță existentă în miezul sâmburilor de migdal amar. Ultimul strat este compus din acid polilactic pur.

Dacă o larvă a unei insecte consumă aceste straturi, amigdalina este eliberată, iar apoi și enzima. Cele două substanțe se amestecă, iar amigdalina se descompune în acid cianhidric, component care taie apetitul larvei sau chiar o ucide.

Testare cu succes pe insectele dăunătoare. Cariul depozitelor, lovit cel mai tare

În colaborare cu institutul Julius Kühn din Berlin, cercetătorii au testat eficiența tratamentului lor pe o varietate de insecte dăunătoare cerealelor. Sistemul de apărare al migdalului amar s-a dovedit deosebit de eficace împotriva larvelor viermilor de făină (Tenebrio molitor), molia indiană de cămară (Plodia interpunctella), cât și a celor de dăunători ai depozitului cum este cazul cariului cerealelor (Rhyzopertha dominica). Acesta din urmă cauzează pagube considerabile depozitelor de grâu de pe întreg mapamondul.

Un număr semnificativ mai mic de adulți de cariul depozitelor au eclozat pe semințele învelite cu stratul protector, față de cele neprotejate. S-au reprodus într-un număr mult mai mic, iar larvele au crescut mai încet, deoarece mâncaseră mai puțin.

Cu toate acestea, învelișul nu a protejat 100% împotriva tuturor insectelor dăunătoare boabelor de grâu: tratamentul nu a fost eficient împotriva gărgăriței grâului (Sitophilus granarius). Acest tip de insectă dăunătoare nu-și depun ouăle pe bobul de grâu, în schimb efectuează o gaură în el, le depune în interior după care o sigilează. Larvele consumă bobul de grâu din interior, fapt care face ca acestea să nu intre în contact direct cu învelișul.

În plus, cercetătorii au fost capabili să demonstreze în condiții de laborator și în câmp că tratamentul nu a interferat cu germinața boabelor de grâu. În laborator, 98 la sută din materialul semincer protejat de acest înveliș au germinat. În condiții de câmp, bobul de grâu cu înveliș protector a germinat puțin mai târziu decât cele obișnuite, iar planta s-a dezvoltat inițial puțin mai greu. Chiar și așa, plantele de grâu au fost capabile să recupereze startul pierdut să ajungă la maturitate.

Un posibil înlocuitor al pesticidelor clasice

„Am demonstrat că acest nou tip de înveliș funcționează: cerealele sunt protejate de atacul insectelor și sunt utilizabile în condiții de câmp”, au explicat autorii studiului, Carlos Mora și Jonas Halter. Utilizarea acestui tip de tratament este la fel de eficient precum spreierea și nici mai scumpă decât utilizarea insecticidelor.

Cercetătorii ETH sunt convinși că acest tip de înveliș protector poate fi utilizat cu succes și la alte tipuri de culturii agricole.

„Metoda are potențial de a înlocui anumite pesticide sintetice”, este de părere Carlos Mora. „Nu doar că acest înveliș este biodegradabil, însă acesta asigură că materialul semincer își păstrează calitățile și în depozite”.

Lucrarea a fost publicată în data de 13 aprilie 2016 în Journal of Agricultural and Food Chemistry.

Măsuri clasice de combatere a dăunătorilor de depozit

Specialiștii români în protecția plantelor spun că depozitarea producției agricole peste iarnă presupune luarea unor măsuri de combatere a dăunatorilor de orice fel, care pot compromite și distruge tot ceea ce a fost stocat.

„Este absolut necesar controlul periodic al materialelor depozitate, deoarece există în permanență pericolul infestării cu dăunători de depozit, cum sunt și insectele (gărgărița orezului depozitat - Sitophilus oryzae, cariul cerealelor - Rhyzopertha dominica, gândacii făinii - Tribolium confusum, Tribolium castaneum, gărgărița grâului depozitat - Sitophilus granarius, gândacul tutunului - Lasioderma serricorne, gândacul din Surinam - Oryzaephilus surinamensis, molia fructelor uscate - Plodia interpunctella, gărgărița fasolei - Achanthoscelites obtectus s.a.), acarienii (acarianul făinii - Acarus siro) și alții”, afirmă dr. Viorel Rotaru și ing. Vicențiu Cremeneanu.

Aceștia produc pagube considerabile semințelor depozitate prin pierderi în greutate, reducerea germinației, modificarea compoziției și aspectului produselor, îmbolnăviri ale consumatorului etc.

În acest context se au în vedere unele aspecte esențiale privind prevenirea și combaterea unor eventuale atacuri, și anume controlul permanent al temperaturii și umidității din spațiile de depozitare pentru evitarea condițiilor favorabile atacului unor dăunători asupra semințelor sau materialului de plantat, combaterea rozătoarelor din diferite spații de depozitare ș.a.