În județul Covasna, la Târgu Secuiesc, se află una dintre cele mai mari zone de producție a cartofilor din țară. Acolo își desfășoară activitatea dr. ing. László Becsek, care, alături de o echipă de peste 70 de angajați, produce anual aproximativ 10.000 de tone de cartofi. Pe cele peste 1.000 de hectare de teren agricol, cultivă cartof pentru consum, cartof de sămânță, ceapă, rapiță, grâu și porumb.

László Becsek este un fermier cu o afacere de succes, un model care îi poate inspira și pe alți fermieri. Absolvent al Facultății de Agricultură din Cluj-Napoca și doctor în agronomie, László Becsek a înființat în anul 1995 firma Biofarm, astăzi desfășurând activitatea agricolă pe o suprafață de 1.000 de hectare de teren arabil. Din totalul terenului lucrat, 40-50% este irigat, sursa de apă fiind o apă curgătoare de suprafață.

Cartoful, a doua pâine a țării

Supranumit „a doua pâine a țării”, cartoful, de-a lungul anilor, a devenit unul dintre cele mai importante alimente de bază ale românilor, imediat după pâine. „Cartoful este a doua pâine a ţării, şi asta o spunem de foarte mult timp, şi într-adevăr, dintr-un kilogram de cartof poţi să asiguri o masă la o familie de patru persoane. Povestea începe din anii 1980, când România cultiva 400.000 de hectare de cartof, iar în zilele noastre am ajuns să cultivăm 33.000 de hectare”, arată László Becsek. În cele 33.000 de hectare intră cartoful pentru industrializare, în special chipsul, cam 3.500 - 3.600 de hectare, cartoful pentru sămânță - 600 ha, pe 7.000 de hectare este cartof extratimpuriu, care se vinde în luna iunie şi ceva iulie, astfel că mai rămân 20.000 de hectare cu cartof de consum pentru perioada septembrie şi până la noua recoltă.

Scăderea suprafețelor de cartofi s-a întâmplat mai ales din cauza schimbării comportamentului cumpărătorului. În zilele noastre nimeni nu mai este dispus să cumpere zeci de kilograme de cartofi, depozitarea este principalul factor decizional. Un kilogram sau două vor fi mai ușor de păstrat decât un sac, iar prima variantă poate fi folosită și pentru consumul imediat. Din păcate, pentru producători, acest lucru nu este unul îmbucurător.

„Depozitele sunt o mare investiţie, cu foarte mulţi bani, şi este o adevărată ştiinţă să depozitezi un produs viu, cartoful este un produs viu care, dacă nu are condiţii de umiditate, de temperatură, se degradează foarte rapid. Peste acest lucru a venit şi schimbarea climatică. De când cultiv eu cartof, de 30 de ani, nu am avut un an atât de greu din punct de vedere climatic ca anul 2025, când am avut o secetă extrem de lungă şi cruntă tocmai în perioada de creştere intensă a tuberculilor, astfel au rezultat producţii foarte mici şi de o calitate nu foarte bună”, ne spune László Becsek.

Seceta, principalul dăunător al cartofului

Cartoful are în componență 85-90% apă, ceea ce înseamnă că seceta este un dușman al culturii. Încă din faza de creștere al tuberculilor, cartoful are nevoie de foarte multă apă, altfel cultura este compromisă. „Dar oricât de mult ai da apă culturii, dacă temperatura este peste 30°C, ea nu mai creşte, fiziologic nu mai funcţionează, şi atunci se limitează producţia. Cine nu are irigare a rămas la 7, 10, 11 tone”.

Drumul până  la raft este unul lung, iar dintr-o producție de câteva zeci de tone, se mai pierde din cantitate, iar asta din cauză că nu toți cartofii sunt eligibili pentru a fi vânduți. „Dacă o producţie bună e de 40 de tone brut, din 40 de tone, dacă tu valorifici 70%, atunci este OK, pentru că mai sunt şi cartofi mărunţi, şi tăiaţi, şi loviţi, deci se pierde pe parcurs până când ajunge pe raft, minimum 30%. Pe parcursul recoltării se pierde foarte mult şi sunt probleme de calitate care trebuie eliminate înainte de livrare la magazine, şi atunci, dacă din 40 de tone ai valorificat 28 de tone, atunci eşti în profit. Anul trecut au fost producţiile de la 7 tone, foarte mult 11, 12, 14 tone, în funcţie de areal, în funcţie de soiuri”, explică László Becsek.

Ancora de salvare a fermierilor

Planul național de redresare și susținere a culturii cartofului în România a fost conceput ca un răspuns la declinul suprafețelor cultivate și al producției interne, fiind susținut de Federația Națională „Cartoful” din România în cadrul Planului Național Strategic (PNS).

Acest plan al cultivatorilor viza sprijinirea culturii cartofului, care să ofere stimulente pentru fermieri și să susțină atât producția de cartofi de consum și pentru industrializare, cât și producerea de cartofi de sămânță. Un punct esențial al acestui plan era dezvoltarea capacităților de depozitare, deoarece România nu dispune de suficiente spații moderne în care cartofii să poată fi păstrați în condiții optime pe termen lung. Din această cauză, o parte din producție se pierde, iar în extrasezon se ajunge la importuri.

Conform calculelor realizate în urmă cu patru ani, ar fi fost necesară o investiție de aproximativ 600 de milioane de euro la nivel național pentru a asigura depozitarea cantității de cartofi necesare consumului intern, din toamnă până la apariția noii recolte, în lunile mai - iunie. Din această sumă, fermierii ar fi trebuit să contribuie cu circa 20%, iar restul finanțării ar fi urmat să provină din fonduri publice sau europene, după modelul aplicat deja în vestul Europei. Spre exemplu, construcția depozitelor ar fi fost susținută prin programe europene sau naționale, iar lucrările de izolare și sistemele de climatizare ar fi putut fi finanțate din fonduri de mediu. „Din păcate planul stă prin diverse sertare ale autorităților, iar acum este o măsură, DR.16, prin care se pot construi depozite de cartofi cu un buget destul de mic, în schimb problema generală nu este rezolvată. Noi am propus acolo depozite de 500, 1.000 şi 1.500 de tone, pentru că, cu cât este mai mare depozitul, cu atât este mai eficient din punct de vedere economic. Dacă e un producător de 30-40 de hectare, ia un depozit de 500 de tone. Dacă e un producător mai mare… În cazul cartofului, depozitele centrale nu funcționează. Cartoful are mult prea multe boli şi marfa nu poate fi pusă în comun. Gândiți-vă, ca să recepționezi într-un depozit comun, marfa vine de la producătorul X, trece prin linia de recepție și e bolnavă. Vine marfa de la producătorul următor și tot pe aceeași linie de recepție se îmbolnăvește tot ce trece după aceea”, povestește László Becsek.

Conservarea cartofului are loc doar când leguma nu este spălată, iar depozitarea este un proces complex, care necesită condiții foarte stricte de temperatură, umiditate și control al aerului, diferite în funcție de soi. Din acest motiv, cartoful nu poate fi depozitat la grămadă, în spații comune, deoarece amestecarea producției de la mai mulți fermieri duce frecvent la pierderi și degradare. Soluția eficientă este depozitarea individuală, unde fiecare fermier își gestionează separat marfa, în funcție de calitate și destinație.

Factori-cheie pentru succes, depozitele și irigațiile

László Becsek a lansat un îndemn tuturor micilor producători care nu și-au realizat încă analizele de sol sau nu au parcurs toate etapele necesare pentru ca produsele lor să poată ajunge în supermarketuri, să facă aceste demersuri cât mai curând. Certificarea produselor reprezintă un element esențial, mai ales în cazul alimentelor destinate consumului populației, oferind garanții privind calitatea și siguranța acestora.

„Noi, din sută la sută producţie ambalată şi valorificată către reţelele de supermarketuri 50% este producţie proprie şi 50% noi achiziţionăm de la fermierii din zona noastră. Însă, când nu mai găsim marfă de calitate nici aici în zonă și nici în ţară, atunci suntem nevoiţi să aducem din import, pentru că avem un contract cu supermarketurile pe 12 luni şi este logic, ei trebuie să aibă marfă pe raft pe tot parcursul anului. Aici iar, elementul-cheie este depozitul. Dacă nu ai depozit nu ai cum să livrezi marfă românească pe tot parcursul anului. Noi, totuşi, avem marfă românească şi în iunie-iulie, dar nu pentru toată cererea. Dar fără depozit nu poţi să ai. Fără irigaţii nu poţi să ai nici cantitate, nici calitate, care se pretează pentru supermarketuri unde, până la urmă, alege consumatorul. Dar supermarketurile au grijă să pună pe raft o marfă premium, certificată şi controlată. Nu există să găseşti la supermarket o marfă necontrolată, necertificată”, spune László Becsek, fermier care face parte din Comitetul Director al Clubului Fermierilor Români, iar unul dintre proiectele susținute de Club și considerat o soluție importantă pentru menținerea sustenabilității culturii cartofului vizează dezvoltarea sistemelor de irigații prin intermediul lacurilor de acumulare.

În acest context, accentul cade mai puțin pe finanțare și mai mult pe organizare și planificare eficientă. Se propune identificarea unor areale mai restrânse unde să poată fi amenajate lacuri de acumulare, capabile să rețină apa provenită din precipitații, care altfel s-ar pierde în Dunăre sau în Marea Neagră. Prin stocarea acestei resurse de apă, culturile de cartofi ar putea beneficia de necesarul de irigații între perioadele ploioase, asigurând astfel producții stabile, eficiente din punct de vedere economic și de o calitate superioară, ce pot fi ulterior valorificate în condiții avantajoase.

Articol de: ALEXANDRA GOGU