depozitare - REVISTA FERMIERULUI

Piața cerealelor (grâu, porumb, soia și floarea-soarelui), la data de 14 decembrie 2020, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Piața românească este una apatică în aceste zile, susține Cezar Gheorghe. Cumpărătorii afișează prețuri, însă loturile tranzacționate nu sunt efervescente. „Este firesc în contextul în care așteptările sunt diminuate pe fondul scăderii prețurilor și astfel oferta (ASK) este mult diferită față de cerere (BID). Suntem în momentul în care și piața internă este acoperită din punct de vedere al consumului pentru următoarele două luni calendaristice, decembrie 2020 și ianuarie 2021, iar sărbătorile de iarnă, chiar dacă se vor desfășura cu restricțiile generate de pandemie, aplatizează comerțul.”

Potrivit raportului USDA din decembrie 2020, în planul recoltelor viitoare, previziunile actuale arată UE + Marea Britanie la un nivel de 147.000.000 tone, cu circa 2.000.000 tone mai mult decât sezonul 2018-2019. În regiunea Mării Negre, Rusia a semănat cu grâu un total de peste 19.000.000 hectare, mai mult decât anul trecut cu circa 800.000 de hectare, însă întâmpină dificultăți din cauza lipsei acute de precipitații și a frigului. „Estimările actuale sunt de pierderi de producție, față de acest sezon când au înregistrat un record de producție de circa 85.000.000 tone, iar aceste pierderi pot fi între 9.000.000 și 12.000.000 tone grâu. SUA întâmpină, de asemenea, probleme serioase. Lipsa precipitațiilor conduce spre secetă, iar efectele La Nina se conturează deja în recolta americană de grâu a anului viitor. Avem deci un interval de observare, între 15 decembrie 2020 și 20 februarie 2021, timp în care estimările se pot coagula sau disipa, în funcție de condițiile meteorologice, apă și zăpadă versus deficit, iar acest factor este definitoriu pentru prețurile mărfurilor în sezonul următor”, spune analistul.

Cotațiile de astăzi în paritatea CPT Constanța sunt în jurul valorii de 170 euro/tonă pentru recolta nouă NC (New Crop).

Comparativ cu luna noiembrie, producția globală crește cu 1.280.000 tone din următoarele surse:  Rusia cu 500.000 tone, Australia cu 1.500.000 tone și Canada cu 200.000 tone. Totul se balansează cu țările în care producția a scăzut, Argentina fiind principala locație care a diminuat producția.

Consumul a crescut cu 5.000.000 tone față de luna precedentă, cu 3.000.000 tone creștere adăugată Chinei prin consum zootehnic și rezidual. Diferența se împarte între Australia și UE, creșterea consumului provenind tot din zootehnie și rezidual.

Stocurile la nivel mondial scad față de noiembrie cu circa 4.000.000 tone, de la 320.000.000 la aproximativ 316.500.000. „Ne aflăm în decembrie și această scădere a stocurilor se va reflecta, cu siguranță, în piață în decursul lunii ianuarie, ținând cont și că decembrie este o lună de consum generat de sărbătorile de iarnă”, punctează Cezar Gheorghe, analistul concluzionând că, după o perioadă flat, cu o scădere a prețului în medie de 4-6 USD/tonă, grâul începe să recapete valențe în preț. „Bursele au reacționat în consecință și creșterea înregistrată de USDA a fost de 2 euro/tonă în Euronext, cotație martie 2021 (MAR21), până la nivelul de 204,75 USD/tonă. În acest moment, cotația MAR21 este de 209,25 USD/tonă. Prețurile grâului vor avea o traiectorie pozitivă în următoarele două luni, stocurile diminuate și consumul crescut sunt cei doi factori care agregați vor constitui nucleul de energie care va alimenta prețul. La acestea se mai adaugă tangențial faptul că Republica Chineză cumpără grâu franțuzesc cu mare apetit, însă nimeni nu ia astăzi în seamă acest lucru, deși impactează cu circa 2.000.000 tone în volum de tranzacții.”

PORUMB

Piața de export românească este pur și simplu tăcută. „Cumpărătorii din paritatea FOB Constanța lipsesc, mutându-se în zona de originare mai ieftină, adică SUA, unde prețul este mai mic cu circa 10 USD/tonă, în contextul în care ajutorul unui dolar slab acționează ca un combustibil în accelerarea exportului din Statele Unite. Cu logistica Golfului și cu ajutorul canalului Panama, ruta spre China și Asia este facilă. De aceea, cotațiile la porumb sunt reduse în aceste zile. Traficul comercial se efectuează la nivel de nave coaster și handy 5.000-10.000 tone capacitate, pentru Grecia în mod special”, precizează Cezar Gheorghe.

Orientativ, 184-187 euro/tonă CPT Constanța este indicația de preț.

În același timp, din Ucraina răzbat informații cum că procesatorii interni doresc să fie restricționat exportul la porumb din cauza dimensiunii reduse a recoltei.

Conform raportului USDA din decembrie 2020, față de luna noiembrie, există un deficit de producție la nivel global de circa un milion de tone. Acest lucru este generat de balanța creată între nivelul de producție din Ucraina (+ 1.000.000 tone) și Argentina (-1.000.000 tone) și Uniunea Europeană cu minus 500.000 tone.

Consumul crește cu 1.500.000 tone la nivel global, pentru zootehnie și uz rezidual. China este cotată cu 17.000.000 tone cotă de import, estimându-se 23.000.000 tone import porumb de către China.

Stocurile la nivel mondial scad față de luna trecută cu 2.500.000 tone, lucru care va avea ecou în cotațiile bursiere, dar nu imediat.

Concluziile analistului Casei de Trading a Fermierilor: „Porumbul va reprezenta în continuare un pol de interes. Cumpărătorii, astăzi absenți din bazinul Mării Negre, se vor întoarce la originare în bazin din două motive: potențialul de export american și brazilian se va diminua, iar acest lucru va genera prețuri mai mari; Bazinul Mării Negre va trebui să suplinească și Uniunea Europeană, care are un potențial anual situat între 17.000.000-22.000.000 tone, impactat fiind de pandemia Covid-19. Februarie ar trebui să fie luna în care cumpărătorii să fie prezenți efectiv în bazinul Mării Negre. Prețurile vor crește, cu siguranță. Cererea Chinei va dezechilibra în continuare prin creșterea prețului, piața porumbului. SUA are ca țintă de export 67.000.000 tone. Terminalele din Golf lucrează sub presiune spre a suplini serviciile de transbord. Ucraina, în schimb, reduce costul de transbord la 5-7 USD/tonă din cauza deficitului de materie primă oferită spre export. Brazilia a recepționat circa 50 de litri de apă în ultimele zile, însă această cantitate nu este suficientă. Câmpurile au nevoie de precipitații în perspectiva celei de-a doua recolte de porumb.”

SOIA

Comparativ cu luna noiembrie, se înregistrează un minus de 600.000 tone la nivel global din cauza scăderii de producție în Argentina (minus 1.000.000 tone), contrabalansată parțial cu surplusul din Canada și Uruguay, arată Cezar Gheorghe. „De acest aspect beneficiază soia americană, care își menține ritmul de export. Producția braziliană rămâne la nivelul de 133.00.000 tone.”

Consumul crește față de luna trecută cu 700.000 tone, „bazat pe cererea chinezească, în ciuda faptului că au existat câteva contracte care au avut parte de wash-out din cauza cumpărătorilor chinezi, care au considerat prețul prea mare”.

Stocurile, de la lună la lună, scad cu 880.000 tone, lăsând mai puțin loc de gândire în perspectiva aprovizionării.

„Soia este în ceea ce privește relația dintre cele trei componente (producție, stocuri și consum). Orice schimbare în sens negativ va genera costuri mai mari de aprovizionare în viitorul apropiat”, concluzionează specialistul.

FLOAREA-SOARELUI

Unitățile de procesare sunt acoperite din punct de vedere al materiei prime pentru Q1. „Cotațiile porturare au scăzut în același trend. Oferta pentru livrare în port se situează în jurul nivelului de 575 USD/tonă. Tranzacții spot se mai derulează în țară. Loturi de 2.000-3.000 de tone s-au tranzacționat la nivel de 595 USD/tonă DAP procesator, cu livrare și plată în ianuarie 2021. Rusia a impus taxe de export la semințele de floarea-soarelui de 30%, dar nu mai puțin de 165 euro/tonă”, încheie Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 14 decembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-14-decembrie-2020/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Titan Machinery România

Publicat în Eveniment

Piața pentru grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, la data de 2 decembrie 2020, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Prețurile se mențin la aceleași niveluri pentru piața de export ca și pentru cea internă. Obligațiile de plată, scadențele și necesitățile din fermă încep să se coaguleze, făcând loc vânzărilor. „Loturi de 1.000-5.000 tone au fost tranzacționate zilele trecute, cu o pondere mai mare înspre piața de export. Piața internă își echilibrează ofertele în vederea lunii decembrie, o lună de cerere mai mare decât ultimele două luni, în principal pe fondul sărbătorilor de iarnă”, spune Cezar Gheorghe.

În ceea ce privește recolta 2021, lucrurile încep să capete contur. Recolta nouă, cu livrare iulie 2021, este deja monetizată la un nivel de Euronext mai mic cu 20-17 euro/tonă. „În cifre exacte, discutăm despre 172-175 euro/tonă CPT Constanța, care se traduce în moneda națională printr-un nivel de 840-855 lei/tonă. Avem deja exemple de contractare la aceste niveluri, cu volume de 3.000-5.000 de tone pe contract, însă cu foarte mare prudență, lucru pe care-l recomand în mod special: maximum o tonă la hectar în acest moment”, adaugă analistul.

Bursele grâului fluctuează la nivelul de rezistență 210 euro/tonă.

PORUMB

În România, umiditatea dă bătăi de cap în continuare fermierilor din nord-vestul și din nord-estul tării. 20-22% este nivelul umidității în lan, ceea ce distorsionează imaginea vânzării. „Dacă reperul portului Constanța rămâne la nivel de 930 lei/tonă, zonele despre care discutăm originează la nivel de 740 lei/tonă FCA – 780 lei/tonă DAP baze/silozuri în vestul țării și 700 lei/tonă FCA în zona de nord a Moldovei, cu umiditate 20%, precizează Cezar Gheorghe, consultantul completând că, în piața internă, lucrurile evoluează cu greu. „Lipsa mărfurilor și prețul lor fac ca ritmul aprovizionării să fie unul foarte lent. Clienții mari din industria zootehnică refuză ofertele din licitațiile organizate de ei din cauza prețurilor. Însă viitorul nu va aduce nimic mai bun. Tendința prețului nu este una descrescătoare, ci, din contră, cu cât mai mult se va scurge timpul, marfa va deveni mai scumpă din cauza costurilor de depozitare și finanțare a stocurilor. Fermierii din sudul României au setat așteptarea la nivel de 900 lei/tonă FCA.”

La nivel regional, Ucraina, rezervorul principal de porumb, reduce încă o dată nivelul cu circa trei milioane de tone, conform ministerului de resort, de la 33 milioane la 30 de milioane, însă toată piața lucrează cu cfire de 29-30 de milioane de ceva vreme, iar prețurile în echivalent CPT porturi ucrainene au scăzut cu 100-150 UAH/tonă (hryvna ucraineană), adică 3-4,5 euro/tonă.

La nivel mondial, deși apetitul de cumpărare există la aceleași cote, cumpărătorii sunt deja într-o așteptare, pe fondul prețurilor foarte mari din Ucraina și Brazilia. Se așteaptă informații privind ritmul de recoltare al Statelor Unite ale Americii, unde prețul este mult mai apetisant față de originile enumerate mai sus.

Cotațiile pentru porumb cu livrare septembrie 2021 în porturile ucrainene indică un nivel de 155-160 euro/tonă, însă, întreabă analistul, cine are curaj să își asume, după acest an secetos?!

După ploile apărute în Brazilia, cotațiile porumbului în CBOT se relaxează pe un trend corectiv descrescător.

FLOAREA-SOARELUI

Lichiditatea foarte mică, presiunea Turciei pe achiziții și un dolar american slăbit fac ca nivelul de originare plătit în CPT Constanța să ajungă la 605-610 USD/tonă. Convertit în lei, avem un echivalent de 2.500 lei/tonă. „Cei care au stocuri vor exploata un potențial la care nu s-au gândit nicio clipă”, crede Cezar Gheorghe.

RAPIȚĂ

Cotațiile Euronext pentru august 2021 calibrează deja așteptări. Procesatorii mari sunt atenți și oferă un nivel de preț pentru marfa premium mult mai scăzut față de anii precedenți: în jur de minus 8 euro/tonă pentru august 2021. „Un calcul simplu ne relevă un preț CPT procesator sau Port Constanța de 383 euro/tonă, respectiv 1.870 lei/tonă. Încă o dată, îndemn la ponderație și o vânzare în aceste zile de maximum 500-700 kg/ha”, spune Cezar Gheorghe, consultant senior și analist pentru Casa de Trading a Fermierilor.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 2 decembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-2-decembrie-2020/

Publicat în Eveniment

Vă prezentăm un raport de piață pentru grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, din data de 17 noiembrie 2020, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

În piața internă, prețurile generate de cererea cumpărătorilor se apropie de 1.000 lei/tonă. „Zona din care se originează marfa generează costuri de transport mai mici sau mai mari, care se adaugă la costul final”, precizează Cezar Gheorghe.

În piața de export, situația rămâne, de asemenea, setată în jurul valorii de 205 euro/tonă CPT Constanța.

Fermierii români însă, rămân setați pe obiectivele culturilor de toamnă, mai exact pe finalizarea procesului de semănat pentru grâu, care se va încheia în câteva zile, susține analistul.

„În plan regional, au apărut informațiile așteptate referitoare la cota de export a Rusiei. Aceasta va consta într-un maxim de 15 milioane de tone, setată pentru perioada februarie 2021- iunie 2021, compusă din grâu, porumb și orz. Până la această oră, Rusia a exportat circa 16,3-16,5 milioane de tone de grâu, iar, în mod normal, nivelul de export nu depășește 40 milioane de tone. Acest aspect ne arată o fereastră de oportunitate, care va veni pe un trend de limitare a ofertei în timpul acestei perioade, cererea rămânând constantă și, luând în considerare dimensiunea recoltei europene, mult diminuată”, arată consultantul.

În continuare, Cezar Gheorghe este de părere că piețele rămân dinamice. „Oferta își face loc în zone mai greu accesibile din cauza condițiilor de calitate și a diferenței logistice, iar un bun exemplu rămâne intrarea Rusiei pe piața Algeriei, în mare parte datorită deficitului de recoltă din Franța, de altfel un vânzător tradițional în protectorat”.

Prețurile grâului rusesc în paritatea FOB gravitează în jurul valorii de 255 USD/tonă, nivel care generează suficientă competiție și din partea pieței interne rusești, dată fiind paritatea rublă-dolar – 76,2 RUB/1 USD.

Însă, pentru moment, în valul de licitații din ultimele zile, prețurile au urcat ușor, ca mai apoi să revină la cotațiile Euronext de dinainte de raportul WASDE. Nivelul de rezistență la care grâul continuă să primească suport este de 210 euro/tonă în condiția decembrie 2020.

În plan global, ajustările își fac loc din nou în locurile unde sezoanele de recoltat sunt încă în curs de desfășurare, mai precis în Argentina, care coboară încă o dată nivelul de prognoză la 16,7 milioane tone, versus 21 milioane prognoză inițială și 17 milioane ultima prognoză editată de USDA.

Prețuri regionale și globale pentru grâu:

  • FOB Ucraina, 11,5% proteină: 252 USD/tonă

  • FOB Rusia, 12,5% proteină: 256 USD/tonă

  • FOB Baltic 12,5% proteină: 252,5 USD/tonă

  • FOB Germania 12,5% proteină: 257,5 USD/tonă

  • FOB Australia: 261 USD/tonă

  • FOB Argentina: 248 USD/tonă

  • FOB US Golf HRW 11% proteină: 270 USD/tonă

  • FOB Canada 13,5%: 271 USD/tonă

PORUMB

În opinia lui Cezar Gheorghe, România se caracterizează în aceste zile ca o piață de cerere și vedem aici efervescența jucătorilor din ambele segmente, piața internă și cea de export, în căutare continuă de volume pentru a acoperi necesarul în unitățile de creștere și procesare a puilor și a porcilor, precum și cererea de export determinată de nivelul scăzut al recoltelor la nivel regional.

În România, nivelul de recoltă rămâne setat pe 10-10,4 milioane de tone. În unele zone ale țării, încă se recoltează sau se așteaptă momentul optim pentru a putea intra la recoltat.

Prețurile în condiția de paritate CPT Constanța au un reper de 190 euro/tonă, în timp ce piața internă generează niveluri de 920-940 lei/tonă.

„În plan regional, ca urmare a recunoașterii de către USDA a diferenței enorme între cele două rapoarte, 10 octombrie vs 10 noiembrie 2020, și anume un minus de 8 milioane de tone în dreptul recoltei ucrainene, se vede aceeași efervescență a dorinței de trade, acum cifrele fiind validate și deci constituind o bază certă de prognoză.

Pe de altă parte, continuă saga celor 7 milioane de tone în default. Părerile sunt împărțite între pro și contra, nivelul pierderilor între prețul forward de 150-160 USD/tonă și spot de 210-220 USD/tonă este estimat la 360 milioane de dolari și aici este, de fapt, miza”, explică analistul.

Prețuri regionale și globale pentru porumb:

  • FOB Ucraina: 239 USD/tonă

  • CPT Ucraina: 232 USD/tonă

  • FOB Brazilia: 232 USD/tonă

  • FOB SUA Golf: 215,5 USD/tonă

  • CIF Vietnam: 251 USD/tonă

  • CIF Japonia: 255 USD/tonă

  • CIF Coreea de Sud: 252,5 USD/tonă

FLOAREA-SOARELUI

Prețul semințelor de floarea-soarelui a cunoscut o creștere semnificativă, alimentată din mai multe surse, susține consultantul Cezar Gheorghe. Portul Constanța plătește un nivel de 550 USD/tonă în CPT, iar prețul FOB este de 560 USD/tonă.

„Motivele principale care țin de aceste creșteri sunt corelația cu complexul uleiurilor vegetale, palmier și soia, care au avut, la rândul lor, corecții pozitive, în special uleiul de soia. Acesta din urmă a fost puternic influențat de raportul USDA, precum și de ritmul de plantare redus din America de Sud, Argentina atingând un nivel de 19,9% din estimare. În acest sens de creștere, a intervenit și calculul final al nivelurilor de recoltă din Ucraina, Rusia și România, fiecare generând un efect negativ asupra volumelor, după cum urmează: Ucraina - minus 3 milioane tone; Rusia - minus 1,2 milioane tone și România - minus 0,8 milioane de tone.

În Ucraina, unde impactul se dovedește a fi cel mai mare, a intervenit un efect compus din doi factori, unul generat de lipsa lichidității în acoperirea vânzărilor de ulei brut, iar cel de al doilea din previziunea lipsei de lichiditate a materiei prime viitoare, care a generat un efect de spirală ascendentă în termen de prețuri.

Semințele de floarea soarelui vor exercita un pol de atracție irezistibil datorită lipsei de lichiditate și a cererii constante din Europa, Turcia, Egipt și India. Este o marfă care se originează numai în Europa și regiunea Mării Negre, cu un spot de producție în America de Sud, respectiv Argentina. Dar Europa nu este acoperită de recolta proprie, nu numai în acest an, ci în general, iar cererea intra-comunitară și de import este constantă în țări precum Spania și Franța în special, precum și în regiunea ARAG din nordul Europei, care condensează unități de procesare de volum mare”.

RAPIȚĂ

Semințele de rapiță beneficiază de un trend pozitiv. Cotațiile pentru lunile februarie 2021 și mai 2021 sunt la niveluri de 407-408 euro/tonă, respectiv 405-406 euro/tonă. „În ceea ce privește recolta nouă, 387-388 euro/tonă pentru august 2021 este un nivel ridicat, iar premiumul se îngustează pe fondul cererii existente încă de pe acum, el rezonând cu -10 / -8 USD/tonă față de cotația indicativă august 2021. Acest aspect se traduce în prețuri de 1.836-1.845 lei/tonă în paritate DAP/CPT unități de procesare sau port Constanța”, punctează analistul Cezar Gheorghe.

Indicații preț:

  • FOB RPS Marea Neagră: 487,5 USD/tonă

  • RPS OIL Rotterdam: 840 EUR/tonă (+15 euro/tonă)

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 17 noiembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-17-noiembrie-2020/

Publicat în Eveniment

În perioada 2021-2025, România a prevăzut să aloce 750 de milioane de euro pentru o reţea naţională de colectare, depozitare şi distribuţie a produselor româneşti, în cadrul planului de relansare economică, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii cu omologul său francez, Julien Denormandie, din data de 26 octombrie 2020, de la Paris. De asemenea, susținerea dezvoltării structurilor de tip piață de interes național a fost confirmată de ministrul Agriculturii din Franța, care a reînnoit sprijinul pentru parteneriatul cu piața din Rungis.

Ministrul român a precizat că România va beneficia de un buget de 3,5 miliarde de euro pentru irigații prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, motiv pentru care ar dori să cunoască oferta franceză de echipamente din domeniul irigațiilor. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la gestionarea apei, stadiul sistemului de irigații și reabilitarea infrastructurii în materie, precum și la fiscalitate și acordarea de subvenții agricultorilor în cele două țări. S-a convenit continuarea consultărilor bilaterale atât la nivel de ministru, în contextul viitoarelor consilii, cât și la nivel tehnic.

Susținerea fermelor de familie medii a fost prezentată ca o direcție comună cu menținerea unui procent legat de redistribuire. Ministrul Julien Denormandie i-a mulțumit lui Adrian Oros pentru susținerea, în Consiliul de miniștri, celor două inițiative importante pentru Franța, respectiv susținerea cuplată a proteinelor vegetale și extinderea autorizațiilor vitivinicole.

În ceea ce privește temele bilaterale, miniștrii au reamintit prioritățile în ceea ce privește învățământul agricol și, mai ales, înființarea unei platforme comune de primire a stagiarilor francezi și români în exploatațiile agricole și în întreprinderi.

În urma întâlnirii dintre cei doi miniștri ai Agriculturii s-a desprins importanța sprijinirii de către România a unor inițiative franceze precum planul proteic, inițiativa „4 pentru 1000” („4 pour 1000”), simplificarea PAC și dreptul la eroare/greșeală al agricultorului.        

Reamintim că, în perioada 26 - 27 octombrie 2020, ministrul Adrian Oros a efectuat o vizită oficială la Paris, în cadrul delegației române la nivel de prim – ministru. Vizita a avut loc ca urmare a demersurilor părții franceze, obiectivul principal fiind de a consolida relațiile bilaterale și cooperarea la nivel european dintre România și Franța.

Publicat în Știri
Luni, 26 Octombrie 2020 20:50

Piața porumbului nu dă semne de echilibru

Vă prezentăm raportul din 26 octombrie 2020 privind piața cerealelor, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe - consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul continuă să fie marfa cu o creștere stabilă în termen de cerere și ofertă. În plan național, intensificarea cererii dă roade. „Loturi de marfă își găsesc cumpărătorii la prețuri de 1.000 lei/tonă, preț care conține și opțiunea de stocare pe 2-3-5 luni, însă, după cum spune și numele, este o opțiune. Vânzătorul poate cere livrarea când dorește. Destinația mărfurilor este un mix între piața internă (aproximativ 40%) și cea de export (aproximativ 60%). Calitatea fizico-chimică a mărfii influențează prețul contractual prin penalizările care se pot aplica din cauza condiției calitative a mărfii. Plata în regim de certificate de depozit este foarte atractivă pentru fermieri. Atragerea capitalului înainte de livrare este un element ce conduce la finalizarea înțelegerii, în contextul în care fermierii primesc 90-95% din prețul mărfii înainte de livrare”, arată Cezar Gheorghe.

În plan regional, lider este bazinul Mării Negre, cu ultimele vânzări de 175.000 tone de grâu în Turcia, după o licitație TMO. Prețurile variază în funcție de porturile de descărcare, între 269,8 USD/tonă și 277,3 USD/tonă pentru grâu de origine rusească. „Singura excepție este portul de descărcare Samsun, unde Cargill va livra un lot de 25.000 tone la prețul de 267,5 USD/tonă. Costul de transport până în porturile turcești se situează între 13-14 USD/tonă. De asemenea, notăm ridicarea barierelor vamale pentru grâu, porumb și orz, în ceea ce privește accesul în Turcia, cu efect imediat și cel puțin până la 31 decembrie 2020. Taxele de import sunt zero în acest moment”, spune specialistul.

O altă licitație a ținut atenția vânzătorilor, și anume OAIC Algeria, cu 720.000 tone la prețul de 275-276 USD/tonă pentru livrări CIF în decembrie.

Licitația GASC Egipt a adus trei loturi de câte 55.000 tone (în total 165.000 tone): LDC (Dreyfuss) 55.000 livrare 1-10 decembrie 2020 – 262,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; LDC 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; ADM 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14.9 USD/tonă transport și asigurare. Toate cele trei loturi au termen de plată 180 zile.

„Dacă totalizăm cifrele, aducând în adunarea matematică și cele 50.000 de tone licitate și cumpărate de Tunisia la prețul de 278,98 USD/tonă, avem 1.100.000 de tone grâu vândute în două-trei zile. La bursa Mării Negre, indicația pentru livrări de grâu în noiembrie este de 259 USD/tona de marfă în paritatea FOB porturi Marea Neagră (echivalent 219 euro/tonă). Valoarea Euronext se situează la 209 euro/tonă”, explică Cezar Gheorghe.

PORUMB

Piața porumbului românesc rămâne în tiparele est-europene. Același complex de situații, după cum arată analistul:

  • Efectele secetei pedologice și producție redusă drastic în mare parte din țară;

  • Recoltare greoaie și apariția micotoxinelor în vestul țării (Banat-Bihor-Mureș);

  • Defaulturi contractuale în sudul țării;

  • Exod al intermediarilor în vestul României, fapt ce alimentează stări ieșite din context, cu marfa cumpărată la fizic, deci fără parametri standardizați, cu umidități de până la 18%;

  • Prețurile variază pe o plajă foarte mare între cerere și ofertă, plecând de la 710-720 lei/tonă la „fizic” (adică fără a se aplica prevederile manualului de gradare în ceea ce privește baza și maximul pentru umiditate, pentru corpuri străine și spărtură) și terminând cu potențarea unor loturi care sunt condiționate și oferite la 850-860 lei/tonă, în vestul țării;

  • Portul Constanța indică între 935-945 lei/tonă, iar line-up-ul navelor ne indică o activitate de export a porumbului care ar fi normală, dacă am fi într-un an normal.

În plan regional, precizează Cezar Gheorghe, prețul de trade în porturile ucrainene a ajuns la nivelul de 218-222 USD/tonă CPT. În același timp, Ucraina se confruntă cu un nivel de defaulturi pe contractele forward de circa 7 milioane de tone, cu o diferență de piață între 40 și 70 USD/tonă. „Există, deci, probleme uriașe la vecinii noștri din Marea Neagră”, susține consultantul. Nivelul de recoltare a ajuns la circa 44% în Ucraina, cu un volum de 11,2 milioane tone. „Și cu toate că în nord productivitatea este mai mare, volumul total va fi unul cifrat la 29 milioane tone, versus o prognoză de 36 milioane tone”.

Vineri, 23 octombrie 2020, Euronext a închis la 196,5 euro/tonă.

Porumbul este de departe un factor de urmărit, apreciază Cezar Gheorghe. Cererea este în creștere, în contextul în care China apare cu un orizont de plus 20 milioane tone. Acum doi ani, estimările indicau China cu un potențial de import de 30 milioane de tone până în 2030. Iată că se întâmplă de acum. Alte destinații precum Coreea de Sud, Vietnamul, Iranul au și ele cererea constantă, așa că piața porumbului în peisajul de astăzi apare a fi debalansat între cerere și ofertă.

„Semne de echilibru nu se văd curând, susține analistul, din cauza stocurilor mai mici și ale recoltelor prejudiciate de secetă și furtuni, astfel încât 2020 joacă după modelul „weather market” și norma comercială este clar „bullish” adică în creștere. Unde se va opri și când, vom vedea împreună”.

FLOAREA-SOARELUI

Prețurile sunt stabilizate în jurul valorii de 500-505 USD/tonă CPT Constanța. Mai există parcele întârziate care se vor recolta în sud, în vest, unde ploile nu au permis această lucrare.

Rusia aproape a finalizat recoltarea, ca și România, în proporție de 88%, cu un randament de 1,58 tone/ha și o producție de 11,9 milioane tone. Estimarea finală duce cifrele la 13,5 milioane tone.

Ucraina se află la nivelul de 87,5% recoltare la floarea-soarelui, cu un randament de 1,98 tone/ha și o producție totală estimată la 15,25 milioane tone.

Prețul uleiului în porturile ucrainene a crescut până la nivelul de 985 USD/tonă, la fel și prețul uleiului în FOB Rusia a crescut până la nivelul de 972 USD/tonă. „6 Ports – Nordul Europei indică 1.005 USD/tonă, iar FOB Argentina indică 975 USD/tonă”, a specificat Cezar Gheorghe.

SOIA

Consultantul Casei de Trading a Fermierilor menționează că statisticile arată din nou apetitul insațiabil al Chinei pentru proteină, coroborat cu importurile de porumb, grâu, precum și cu repopularea cu efective a fermelor de porci, afectate grav de pesta porcină.

În anul agricol 2020-2021, până la 15 octombrie 2020, SUA a exportat 11,45 milioane de tone soia boabe. „În comparație, anul trecut, pentru aceeași perioadă, cifrele se situau la 6,16 milioane tone. Vânzările către China în acest an 2020-2021 sunt la nivelul de 8,24 milioane tone. Anul trecut, vânzările către China erau la nivelul de 1,1 milioane tone”, conchide Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 26 octombrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-26-octombrie-2020/

Publicat în Eveniment

Scopul Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) este eficientizarea activității cooperativelor agricole ce activează în România, creatoare de valoare adăugată, perene, în concordanță cu principiile cooperatiste și distribuirea echitabilă a rezultatelor cooperativei în funcție de activitatea economică a fiecărui membru. Sunt dovezi istorice că, mai ales în perioadele de criză, cooperativele agricole sunt alternative de echilibrare economico-socială și suntem convinși că vor continua să întărească această realitate și în contextul actualei crize provocate de pandemia de coronavirus.

Cooperativele agricole vor avea un impact major în echilibrarea balanței comerciale, al creșterii valorii adăugate producției primare și consolidării rolului fermierilor în cadrul lanțului agricol și alimentar pentru a oferi prețuri accesibile pentru consumatori și corecte pentru fermieri. Aceasta se poate asigura dacă membrii și cooperativele respectă legea, funcționează din punct de vedere comercial, sunt autonome, independente financiar și rentabile.

5%, grad de capitalizare

La 31 decembrie 2018, în România figurau ca fiind înființate 1.507 cooperative agricole. Dintre acestea, numai 655 de cooperative (43,46%) au depus bilanț pentru anul fiscal 2018 și 263 au înregistrat o cifră de afaceri mai mare decât zero (17,45%), care au generat o cifră de afaceri de 1,358 miliarde de lei (291.227.917 euro) și venituri totale de 1,378 miliarde de lei (295.563.929 euro). Acestea au 1.014 angajați și 7.503 membri cooperatori. 262 cooperative au obținut profit în 2018 (40% din cele care au depus bilanț). Profitul brut total la nivel național a fost de 23.758.471 de lei. Marja profitului (% din cifra de afaceri) este de 1,54%. Apreciem că este o etapă incipientă a consolidării cooperativelor, în care marja profitului este mică, deoarece profitul se formează la nivelul membrilor pentru acoperirea costurilor acestora. 

Realizând o analiză a indicatorilor financiari la nivelul cooperativelor agricole din România, observăm că gradul de capitalizare este de circa 5%. Aceste valori reflectă gradul scăzut de capitalizare al cooperativelor agricole, finanțarea activelor fiind realizată prin capital atras sau împrumutat pentru finanțarea activelor înaintea capitalului propriu. O creștere a volumului de activitate derulată prin cooperativele agricole conduce la creșterea profiturilor obținute care ar putea fi reinvestite la rezerve, conducând astfel la creșterea capitalurilor proprii.  Un grad superior de capitalizare reflectă angajamentul pe termen lung al membrilor cooperatori pentru dezvoltarea sustenabilă a cooperativei.

Lichiditatea curentă scăzută, constantă, de circa 1.14 indică dificultatea cooperativelor în achitarea datoriilor pe termen scurt, starea financiară a cooperativelor aflate în această situație fiind nefavorabilă pe termen scurt. Rata curentă este îmbunătățită în situația contractării unor împrumuturi pe termen lung, ceea ce ar putea conduce la o creștere a cash-flow-ului și implicit a activelor curente.

Valoarea mediană la nivel de sector indică faptul că mare parte a cooperativelor nu a realizat investiții, ponderea activelor imobilizate în total active fiind nesemnificativă. Ponderea elementelor patrimoniale ce servesc cooperativele în mod permanent necesită îmbunătățiri.

Rata profitului net are valori scăzute la nivel de sector, ceea ce indică faptul că profitabilitatea cooperativelor agricole este scăzută datorită rolului socio-economic pe care îl are și pentru că scopul principal este menținerea în competiția de pe piața unică, a membrilor, capitalizarea acestora și furnizarea de valoare adăugată producției primare a membrilor.

Dintre cooperativele agricole care au înregistrat profit, circa 51,15% au fost înființate în perioada 2016 – 2018. O pondere semnificativă o au și cooperativele cu peste 5 ani vechime (30,92%), în timp ce cooperativele cu peste 10 ani vechime au o pondere de numai 5,73%.

În patrimoniul cooperativelor profitabile regăsim 68,93% din activele imobilizate ale cooperativelor agricole din România. Pentru 27% dintre acestea (71 cooperative), valoarea activelor este mai mare decât 100.000 lei, în timp ce valori ale activelor mai mari de 1.000.000 lei regăsim numai în 10,31% dintre cooperative (27 cooperative). Astfel, rezultă că investiții considerabile au fost realizate de un număr  redus al cooperativelor, ceea ce necesită o altă abordare legislativă și fiscală pentru dezvoltarea și consolidarea sistemului cooperatist modern în România. 

Există un decalaj enorm între nivelul de dezvoltare al cooperativelor din UE și al celor din România. Toate cooperativele agricole active în acest moment în România au împreună o cifră de afaceri mai mică decât a unei singure cooperative agricole medii din UE. Fără un mecanism stimulativ, cooperativele noastre nu au nicio șansă să recupereze acest enorm decalaj.

Este responsabilitatea noastră comună să dăm o șansă reală de dezvoltare cooperativelor noastre și implicit agriculturii românești.

Ce propun cooperativele reale, active

Constatăm că există în România foarte multe pseudocooperative sau SRL-uri cu nume de cooperativă agricolă care doar profită de oportunități/facilități și care apreciem că vor abandona această activitate imediat ce nu va mai fi stimulată.

Este nevoie de însănătoșirea sistemului cooperativelor agricole prin legislație, pentru a da o șansă reală dezvoltării și consolidării acestora în interesul membrilor pe termen mediu și pe termen lung.

La această dată, din analiza noastră apreciem că sunt câteva aspecte necesare și utile care au fost preluate ca urmare a propunerilor realizate și susținute de UNCSV, în urma consultării cooperativelor din toate sectoarele.

Realizările de până acum în domeniul legislației și funcționării cooperativelor agricole trebuie să fie întărite în direcțiile următoare:

  • Menținerea perioadei de probă la membri asociați conform legislației în vigoare, respectiv art. 9 b1 modificat prin Legea nr. 21/2019. Numărul de membri cooperatori per cooperativă a scăzut de la 7.58 în 2015 la 5.49 în 2018. Conform legislației în vigoare, numărul minim de membri într-o cooperativă este de 5. Prin introducerea perioadei de probă pentru o perioadă de maximum 1 an în 2019, a crescut numărul mediu de membri din cooperative la 6.3. Este foarte important să fie menținută această prevedere. Prin relaxarea/slăbirea de conținut a lit. b1 a art. 9, nu va mai crește numărul mediu al membrilor cooperatori deținători de părți sociale, iar aceste cooperative nu se vor dezvolta și nu vor rezista în timp, menținându-și activitatea doar atât cât vor primi facilități, respectiv maximum 5 ani. Ulterior vor fi abandonate, nu vor mai depune bilanț sau vor depune pe 0, sau la sume infime precum cele 40% din cooperativele agricole existente la nivelul anului fiscal 2018. Cu cât cooperativele agricole au mai mulți membri cu părți sociale care respectă obligațiile și drepturile din Legea Cooperației Agricole, cu atât mai repede o să se consolideze cooperativa, o să reziste mai mult în timp, o să mențină membrii în competiția de pe piața unică, o să se capitalizeze, o să adauge valoare adăugată producției primare prin intermediul cooperativei și astfel vom avea produse locale de calitate la prețuri corecte. Pentru a asigura relațiile corecte între membri și cooperative, atunci trebuie ca membrilor asociați care au mai mult de 1 an de colaborare prin intermediul cooperativei să li se ofere participarea la capitalul social și la ședințele Adunării Generale.

  • Este corectă încadrarea membrului asociat ca membru cooperator la lit. b2 9 doar dacă este prevăzută clar și se respectă perioada de probă aplicabilă azi, pentru a vedea dacă este serios, respectă obligațiile pe care le are, înțelege principiile cooperatiste, și le asumă și vrea să lucreze în aceste condiții.

  • Definirea și introducerea termenului de gospodărie țărănească la lit. h) a art. 9 pentru a se asocia în cooperative nu este necesară în această lege. Aceștia sunt implicați și pot fi cooptați și în prezent. Soluția pentru a ajuta gospodăriile țărănești să se asocieze și să beneficieze așa cum se declară este să fie cooptați cu părți sociale, primiți în AGA, dat drept de vot și distribuit rezultatele cooperativei și către ei, nu doar declarativ și folosiți în scop de marketing pentru a amesteca produse industriale cu ,,tradiționale’’ și a le valorifica ca fiind toate ,,tradiționale’’. Acest lucru va crea probleme în transpunere și respectare, iar beneficiile vor rămâne tot la procesatorul sau procesatorii care au înființat cooperativa.

  • Pentru creșterea gradului de capitalizare, este foarte important ca la art. 45 alin. 3 din Legea Cooperației Agricole distribuirea profitului prin dividende să fie realizată proporțional cu participarea la realizarea cifrei de afaceri a membrilor deținători de părți sociale, respectând prevederile alin. 2 ale art. 45 și acordând prioritate dezvoltării cooperativei și rolului social.

  • Repartizarea sumelor din dividende către persoane fizice sau juridice care nu dețin părți sociale, respectiv clienți/membri asociați, este ilegală și conduce la dublă impozitare. Dacă Adunarea Generală a membrilor unei cooperative care au membri asociați dorește să le achite o parte din profitul realizat, atunci trebuie să fie corecți cu ei de la început și să le plătească un preț mai bun pentru produsele livrate prin/către cooperativă.

  • Cooperativele agricole se înființează pentru a servi interesele membrilor cu părți sociale, în conformitate cu principiile cooperatiste. Am propus, susținut și s-a aprobat inițial schimbarea mecanismului de acordare a facilităților prin raportarea la ,,cantități de stocuri’’ în proporție de minimum 70% provenit din tranzacții cu/pentru membrii cooperatori și/sau din producția proprie, aceasta venind în sensul actualelor prevederi ale Legii cooperației agricole, care prevăd că până la 30% din tranzacții se pot face cu non-membri. Practic, aici nu s-a promovat nicio modificare a legii, ci doar am întărit faptul că pentru tranzacții prin/către Cooperativă de minimum 70% provenite de la membri, se pot acorda facilități fiscale care să stimuleze consolidarea și dezvoltarea Cooperativelor și a membrilor. Este soluția optimă în acest moment pentru stimularea dezvoltării pe principii corecte și transparente a cooperativelor agricole din România, de a le crea premisele menținerii în timp, astfel existând și peste 10-20-30-50 de ani, precum în Occident. Este vizibilă diferența enormă între baza materială și amploarea cooperativelor la nivel european față de ceea ce există în România. Am propus și susținut înlocuirea mecanismului limitativ al facilităților care nu sprijină dezvoltarea durabilă a cooperativelor din România, cu un mecanism stimulativ care consolidează cooperativele agricole.

  • Același mecanism stimulativ a fost propus și susținut și în cazul scutirii de la plata impozitului pe proprietate de la art 76 lit. e1 pentru terenurile deținute de cooperativă și folosite în interesul comun al membrilor. Propunem să se mențină și în Raportul înlocuitor al Plx 459/2019 al mecanismului stimulativ al facilităților fiscale pentru cooperative. În caz contrar, apreciem că este normal și corect să nu mai existe prag limitativ.

Mesaj UNCSV clar, răspicat și transparent

Cooperativele agricole nu sunt pentru toată lumea, ci doar pentru cei care cunosc, înțeleg și își asumă să respecte principiile cooperatiste valabile la nivel internațional. Limitările și constrângerile impuse de acestea garantează succesul dacă sunt respectate și implementate cu corectitudine, transparență și profesionalism în interesul membrilor care dețin părți sociale și al comunității din zona unde își desfășoară activitatea.

Facilitățile și prioritățile în accesarea fondurilor europene nerambursabile se acordă tocmai pentru a suplini aceste constrângeri impuse de forma de organizare. Cei care nu doresc aceste limitări își pot desfășura activitatea în cadrul SRL-urilor sau al altor forme juridice economice.

A sosit momentul în care cei care sunt puși pe combinații legate de asocierea în cooperative trebuie să renunțe la acest lucru și să-și reorienteze activitățile către alte forme juridice.

Cei care le-au înființat și nu funcționează sau prezintă cifră de afaceri zero și încearcă să modeleze legislația pentru a le fi permisivă, favorabilă trebuie să se îndepărteze, reorienteze către alte forme juridice și să lase cooperativele agricole din România să urmeze făgașul firesc al dezvoltării și consolidării, pentru a avea o șansă să fie competitive și rezista pe piață conform principiilor cooperatiste.

Avem exemple de cooperative agricole de succes funcționale care arată reziliența sistemului cooperatist modern și în România, motiv pentru care ne dorim susținerea acestui vlăstar pentru a deveni un stejar puternic.

Material furnizat de Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal  - UNCSV

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români, realizează săptămânal rapoarte privind piața cerealelor. Mai jos, despre piața grâului, florii-soarelui și porumbului, la data de 7 septembrie 2020.  

GRÂU

Piața grâului românesc în paritatea de export este ca și inexistentă, punctează Cezar Gheorghe. Volume mici tranzacționate cu scopul de a acoperi o parte din necesitățile în fermă merg cu precădere în piața internă.

Nivelul de preț în paritatea CPT Constanța variază între 174 și 175 euro/tonă. Nota de creștere față de săptămânile trecute este dată, cu siguranță, de suma bazinului Mării Negre, precum și de continentele Sud American și Nord American.

În continuare, fermierii români mențin în depozite recolta de grâu a anului 2020. Nivelurile scăzute de export (circa 1,1 milioane tone iulie + august 2020 versus 2,2 milioane tone iulie + august 2019) reflectă inapetența de vânzare datorată nivelului mic al recoltelor și prețului extrem de coborât în bazinul Mării Negre din cauza presiunii de recoltă ruso-ucraineană.

Trendul descendent va dispărea treptat. Cotațiile bursiere Euronext reflectă în sens pozitiv încetinirea și depășirea acestui moment negativ, apreciază analistul.

Referitor la piața grâului în regiune, ultima licitație pentru vânzare grâu în Egipt a adus cu sine o creștere a nivelului de preț, cu circa 12 USD în echivalent FOB, comparativ cu o licitație ulterioară.

Grâul de primăvară rusesc întâmpină probleme cauzate de secetă în regiunea Celiabynsk, situată pe râul Mias, în estul munților Urali. Aici, randamentul atinge o tonă la hectar.

Livrarea se efectuează în perioada 5-15 noiembrie 2020, iar lotul licitat de 55.000 tone a fost câștigat de Cargill, cu livrare din Novorossyisk la un preț de 225 USD FOB, cu un cost asociat de transport de 15,5 USD/tonă. Plata se efectueză la 180 de zile. Echivalența sa este de 174 - 175 euro în CPT Constanța.

Terminalele de export rusești vor mări de la 1 octombrie 2020 costurile de operare. Dacă până acum costurile de transport din CPT în FOB erau de 13 - 15 USD/tonă, începând cu data menționată, ele vor crește cu 2 - 4 USD/tonă.

„În ciuda creșterii achizițiilor de grâu din întreaga lume, China rămâne una dintre puținele piețe principale pe care Rusia se luptă să le cucerească. Importurile Chinei se așteaptă să crească la un nivel maxim de șapte ani în acest sezon – aproape dublându-se în doar doi ani -, pe măsură ce țara încearcă să asigure aprovizionarea cu alimente pe fondul unei redresări în economia internă după blocarea cauzată de coronavirus. Deși este o veste bună pentru vânzători precum Franța și Australia, Rusia poate furniza doar cantități mici, în principal deoarece China interzice majoritatea grâului rusesc din cauza problemelor fungice. Ucraina a instituit cota de export la grâu începând cu data de 1 septembrie 2020, în valoare absolută de 17,5 milioane tone pentru sezonul 2020-2021. Este primul semnal de autoprotecție regional. Rubla rusească este devalorizată din nou în raport cu dolarul american, 75,5 RUB/1 USD”, arată Cezar Gheorghe.

FLOAREA-SOARELUI

Imprevizibil este cuvântul care poate descrie obiectiv perioada de recoltare a semințelor de floarea-soarelui. Cotațiile din piață sunt efectiv raportate la necesitate. „Observăm cotații între 1.450 – 1.550 EXW pe întreaga suprafață a României și vedem, de asemenea, o efervescență deosebită în rândul intermediarilor locali. Procesatorii locali sunt prinși în această spirală a prețului, fiind nevoiți să fie jucători într-o piață gri, dacă putem să-i spunem așa, unde regulile comerciale sunt ocolite și apoi, întru consolidarea profitului, se utilizează instrumente care nu sunt normate prin legislație. Ne referim, firește, la intermedierea locală și la jucătorii mici în această piață. Un alt factor generator de competiție îl reprezintă vecinii de peste Dunăre care activează în câmpurile din Sud-Vestul României în dorința de a acumula cât mai multă marfă spre procesatorii din țară vecină”, precizează consultantul Clubului Fermierilor Români.

În vestul țării, prețurile sunt în creștere concomitent cu cererea celor două unități de procesare de peste frontieră, în Ungaria. Prețul variază între 1.530 și 1.550 lei/tonă. „Acest trend este cauzat de activitatea paralelă din Ucraina, țara cu cel mai mare potențial de recoltare a semințelor de floarea-soarelui, care este și markerul regional în privința prețurilor materiei prime”, spune Cezar Gheorghe.

Prețurile materiei prime din Ucraina au continuat să crească. Cererea cumpărătorilor, alimentată de nivelul mai mic de recoltă, menține disponibilitatea uleiului strânsă.

Volumele de ulei brut tranzacționate la Chornomorsk au început de la suma de 850 USD/tonă, urmată de o a doua tranzacție la 855 USD/tonă în același port, în creștere cu 15 USD/tonă în ziua respectivă.

Odată cu deschiderea piețelor americane, livrarea pentru octombrie a fost tranzacționată la 895 USD/tonă FOB Mykoliav, în creștere cu 20 USD/tonă în ziua respectivă, în timp ce noiembrie a fost tranzacționat la 875 USD/tonă FOB Chornomorsk, iar decembrie s-a tranzacționat la 862 USD/tonă și 870 USD/tonă, tot în Chornomorsk.

Până la închidere, încărcarea din octombrie a fost licitată până la 880 USD/tonă FOB Chornomorsk, cu vânzătorii la 900 USD/tonă FOB, 895 USD/tonă fiind nivelul de închidere al tranzacției. „Asistăm deci, ca și în ediția precedentă a raportului, la o corecție pozitivă a prețului semințelor de floarea soarelui în Ucraina, nivelurile exprimate în Hryvna locală ajungând la 11.000 – 11.200 UAH/tonă, echivalent 401 - 405 USD EXW. Nu trebuie să dăm crezare zvonisticii. Avem un exemplu în care ne este indusă ideea cum că un exportator își mută nava la încărcare în Ucraina. Acest lucru nu are cum să fie adevărat deoarece Ucraina nu rambursează TVA-ul la export și, prin urmare, acest exportator ipotetic ar avea o pierdere de minim 20% valoarea TVA + costuri de transport Constanța Odessa și retur. Acest zvon este lansat pe piață cu scopul de a disipa din presiunea preț versus nivel recoltă”, menționează Cezar Gheorghe.

PORUMB

Seceta afectează puternic potențialul de producție al României. Fermierii sunt la capătul lanțului și se află în imposibilitatea de a onora cifrele de volume angajate contractual. „În același context de diminuare a producției de la început de recoltă, prețurile converg spre cifre mult mai pozitive, generate nu neapărat de o evoluție a sistemelor matriciale bursiere de cerere și ofertă, cât de costuri de înlocuire. Astfel, cineva plătește costul de înlocuire, iar altcineva îl primește pentru marfă sa nou contractată. Este un exercițiu financiar de balansare a costurilor dintr-o sursă de aprovizionare cu potență foarte slabă într-o altă sursă de aprovizionare nu neapărat potentă, cât nouă. Arbitrajul îl efectuează beneficiarul final, scopul fiind unul comercial, conform activității sale principale”, arată Cezar Gheorghe.

Cotațiile portului Constanța reflectă un nivel de înlocuire ce poate ajunge la 150 - 152 euro/tonă, însă, realist vorbind, atașând bursa Euronext, acest nivel ar trebui să fie cuprins între 146 - 147 euro/tonă, crede analistul, care adaugă că, în țară, prețurile gravitează între 645 - 650 EXW, dar în locurile unde se întâmplă înlocuirea, acestea sunt alimentate cu diferență, adică cu circa 30 lei/tonă.

Bazinul de export al României suferă enorm în aceste zile de început de recoltare. Peste munți, situația se schimbă radical și potențialul de recoltare generează optimism în perspectiva a 10 - 14 tone la hectar. „Originarea este deja prezentă în Transilvania, Banat, Bihor, Satu-Mare, perspectiva recoltelor creionând deja poziții luate de originatori în zonă. Este o imagine în care, după ce sudul suferind din cauza lipsei de producție își va termina recoltarea, forțele de originare se vor muta către vest, în căutarea lichidității. Ca și în cazul semințelor de floarea-soarelui, asistăm la dispute generate de neputința onorării cantităților antamate contractual. Buna intenție și lipsa producției se împletesc cu lipsa dorinței, iar aceste două nuanțe se întrepătrund cu dorința de discuție și amiabilitate a cumpărătorilor Premium pe de o parte, iar pe de altă parte, cu inflexiunea cumpărătorilor intermediari, care nu-și pot onora la rândul lor contractele către cumpărătorii finali”, explică Cezar Gheorghe.

Piață internă este ofertantă, având în vedere centrul țării care valorizează tona de porumb la un nivel de 730 - 740 lei, cu o finanțare inclusă a termenului de plată de 60 - 90 zile.

Rămânem în continuare cu o prognoză de recoltă de 12 milioane de tone, sub rezerva unor ajustări de ordin negativ. Ministerul Agriculturii avansează o cifră de doar 10,2 milioane tone. „Problema este însă una de ordin comercial. În România, în mod tradițional, o mare parte din porumbul însămânțat în primăvară aparține gospodăriilor proprii, așa-zisele pogoane în spatele casei, cu destinație domestică. Estimăm că din cele aproximativ 2,67 milioane de hectare însămânțate cu porumb în primăvară, circa 1,1 milioane aparțin gospodăriilor proprii, deci fără destinație comercială. Din această segmentare, putem extrapola cifre și rezultate, însă aceste lucruri într-un viitor raport, căci se impune o analiză corectă, segmentată a porumbului comercial și a porumbului de autoconsum”, spune analistul, care adaugă că așteptăm arbitrul zonal, Ucraina, să intre în perioada de recoltare, spre a putea estima trendul porumbului în plan apropiat, însă nivelurile de vânzare CPT porturi ucrainene se cifrează la nivelul de 173 - 175 USD /tonă pentru octombrie.

Prețurile în CPT porturi ucrainene au crescut la un nivel de 173 USD/tonă, pe fondul secetei și a căldurii prezente în țară. Acesta are un echivalent de 146 euro în paritatea CPT Constanța.

Ucraina a fost evaluată de analiști la un nivel de recoltă între un minim de 33 milioane tone și 35,4 milioane de tone.

PIAȚA GLOBALĂ

ARGENTINA

Precipitațiile din zona centrală și sudică din Argentina în ultima săptămână au efect pozitiv asupra recoltei de grâu în curs de maturare, în timp ce semănatul a continuat cu pași repezi. Buenos Aires Grains Exchange (BAGE) a estimat că 46% din recoltă se află în condiții optime de umiditate, cu o creștere la 38% săptămâna trecută, dar sub nivelul de 56% de anul trecut. Precipitațiile sunt extrem de binefăcătoare și pentru sezonul de însămânțare a semințelor de floarea-soarelui, care a ajuns la un nivel de 10% dintr-un total estimat de 1,5 milioane de hectare. 

SUA

Radcliffe, Iowa, 3 septembrie 2020, secretarul american pentru agricultură, Sonny Perdue, a desemnat 18 județe din Iowa drept zone primare de dezastru natural, permițând producătorilor care au suferit pierderi din cauza recentului Derecho, care a avut loc pe 10 august 2020, să fie eligibili pentru împrumuturi de urgență. Termenul limită de depunere a cererilor este 3 mai 2021. În plus, Serviciul de conservare a resurselor naturale (NRCS) al USDA pune la dispoziție asistență de recuperare de patru milioane de dolari, bani care vor putea fi folosiți pentru semănarea culturilor de acoperire pe câmpurile afectate, înlocuirea acoperișurilor, a capacelor sau a structurii de scurgere a acoperișului.

CHINA

Potrivit Reuters, China a suspendat importurile de orz de la firma australiană CBH Grain Pty Ltd. Decizia a fost luată după ce s-au găsit de mai multe ori dăunători de carantină la exporturile de orz de la cel mai mare exportator de cereale din Australia. Măsura a avut loc după ce China a aplicat tarife mari la încărcăturile de orz australiene.

Creșterea prețurilor la porumb pentru sectoarele de creștere a animalelor din China este cea mai recentă dintr-o serie de probleme care includ o boală devastatoare a porcilor, de pandemie pentru furnizorii internaționali și avertismente cu privire la o creștere a deficitului de aprovizionare cu alimente. „Prețurile au crescut pe măsură ce țara se îndreaptă spre prima sa deficiență reală de porumb din ultimii ani în viitorul sezon 2020-2021, începând din octombrie, și ar putea face față unui deficit de până la 30 de milioane de tone, aproximativ 10% din recolta totală, spun analiștii și comercianții. Acesta ar fi un avantaj probabil pentru marii exportatori, cum ar fi Statele Unite și Ucraina, dar amenință să crească prețurile globale și să aibă un impact negativ în alte părți, deoarece unii utilizatori de porumb trec la alte cereale”, arată Cezar Gheorghe.

CANADA

Canada a stabilit producția de grâu pentru 2020 la 35,7 milioane tone, în creștere cu peste 10% față de 32,3 milioane tone anul trecut. Producția de canola (rapița canadiană = Canadian oil low acid) este ușor redusă de la 19,5 milioane tone în 2019, la 19,4 milioane tone în 2020.

Raportul Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 7 septembrie 2020, aici: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-7-septembrie-2020/

Publicat în Eveniment

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță modificarea Ghidului bazei de date cu prețuri de referință care va fi utilizat pentru achizițiile necesare proiectelor finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. Modificarea documentului s-a făcut prin Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 221 din 5 august 2020.

Noul Ghid al bazei de date cu prețuri de referință unifică două documente: Ghidul bazei de date cu prețuri de referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și Ghidul bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, sere, hale și grajduri, în scopul aplicării unei proceduri unitare privind introducerea elementelor în baza de date, indiferent de categoria acestora.

Totodată, au fost diversificate domeniile pentru care s-a constituit şi se aplică Baza de date cu prețuri de referință, prin adăugarea mobilierului destinat agropensiunilor finanțate prin PNDR 2020.

„Dintre modificările incluse în noua versiune a Ghidului menționăm că se vor accepta (...) mai multe variante ale unei dotări, fără diferențe de preț, fapt demonstrat prin documente justificative”, precizează un comunicat de presă al AFIR.

De reținut că AFIR va șterge din baza de date elementele adăugate de trader (furnizor), în urma pierderii calității acestuia de reprezentanță/importator/dealer autorizat pe teritoriul României sau de reprezentant al producătorului în relația cu AFIR. Această operațiune se va realiza în urma informării primite de la producător.

Publicat în Știri

Tradus, platformă globală online pentru autovehicule comerciale și echipamente rulate, a analizat activitatea utilizatorilor de pe platformă încă de la începutul pandemiei de coronavirus. În sectorul agricol, activitatea fermierilor a continuat în ciuda contextului global. Cel puțin aceasta este concluzia analizei vizualizărilor pentru sectorul agricol în Europa. Interesul pentru tractoare a fost cel mai ridicat, însă fermierii au preferat și echipamentele de recoltare, în timp ce interesul pentru alte categorii a depins de sezon. Pentru a efectua această analiză, specialiștii din echipa Tradus au utilizat datele din platformă din ianuarie până în iunie 2020, iar analiza s-a concentrat pe procentul total de click-uri pentru fiecare categorie de agricultură.

„Cu peste zece milioane de ferme doar în Uniunea Europeană, agricultura reprezintă un sector vital în toate regiunile din Europa și o componentă foarte importantă a economiei. Pentru Tradus, comerțul cu mașini agricole este un sector puternic, cu o creștere constantă în ultimul an. În timpul pandemiei de coronavirus, am continuat să vedem interes pentru echipamente agricole, ceea ce este o dovadă că acest sector a continuat activitatea în ciuda contextului global, luându-și în serios misiunea de a oferi hrană lumii chiar și într-o perioadă de criză”, a declarat Nadja Sörgel, director general al platformei Tradus.

John Deere, Fendt și New Holland, cele mai solicitate mărci

Tractoarele sunt cele mai solicitate utilaje agricole de pe platformă. Tradus raportează că între ianuarie și iunie 2020 tractoarele au înregistrat 71,7% din totalul vizitelor din categoria agricultură. Vârful de interes este ianuarie, cu 73,6% din numărul total de vizite, urmată de martie cu 73,2% din vizualizările lunare.

Cu siguranță, fermierii se pregăteau în avans pentru anul ce tocmai începuse. Interesul a scăzut în aprilie și iunie, tractoarele înregistrând mai puțin de 70% din afișările lunare, ceea ce poate fi un indicator că fermierii s-au concentrat pe alte tipuri de echipamente specializate pentru munca sezonieră.

John Deere, Fendt și New Holland sunt printre cele mai solicitate mărci agricole de pe platformă. De asemenea, filtrul pentru identificarea anumitor mărci și filtrul de preț sunt cele mai utilizate în căutarea tractoarelor de pe platformă.

Echipamentele de recoltat, în topul utilajelor specializate

Echipamentele de recoltare sunt cele mai căutate, cu 7,8% din numărul total de afișări în primele șase luni ale anului. Luna cu cel mai scăzut interes a fost aprilie, când echipamentele de recoltare au înregistrat 6,2% din afișările lunare, în timp ce vârful a fost înregistrat în iunie, cu 9,6% din vizualizările din acea lună. Acest lucru arată că fermierii se pregătesc în avans pentru cel mai important moment al anului – recoltarea.

Cu toate acestea, susțin reprezentanții platformei Tradus.com, ianuarie și februarie au fost și ele luni bune pentru echipamentele de recoltare, cu 9%, respectiv 8,4% din afișările lunare. „Acest lucru indică din nou că fermierii folosesc începutul de an pentru a se pregăti în avans pentru sezoanele viitoare”, punctează cei de la Tradus.com.

Aprilie și iunie, lunile cu cele mai multe afișări pentru utilajele agricole rulate

Interesul fermierilor a variat în primele șase luni ale anului, dar, în general, lunile cu cel mai crescut interes au fost aprilie și iunie. Spre exemplu, interesul pentru echipamentele de grădină a fost crescut în aprilie, cu 2,5% din numărul total de vizualizări lunare, după ce în ianuarie acest tip de utilaj a înregistrat doar 1% din numărul total de afișări. Cu toate acestea, interesul a început să scadă în mai și iunie, doar 1,8% din afișările lunare.

Alte categorii specializate, cum ar fi remorcile agricole, echipamentele pentru cultivat/semănat și mașinile de aplicat îngrășăminte au atins, de asemenea, vârful în aprilie, dar interesul a scăzut în mai și iunie. De pildă, echipamentele de semănat/cultivat au înregistrat 5% din afișările lunare din aprilie, în timp ce interesul a scăzut la 3,1% din vizualizări în iunie. În celelalte patru luni, interesul rămâne oarecum constant, cu peste 3% din afișările de pagini pentru fiecare lună.

Pe de altă parte, interesul pentru echipamente pentru fân/furaj a fost cel mai mare în iunie. Interesul pentru acest echipament specializat a crescut de-a lungul anului, înregistrând 3,2% din afișările lunare în ianuarie, 4,9% în aprilie, atingând apogeul în iunie, cu 5,5% din afișările lunare.

Interesul pentru echipamentele destinate culturilor de cartofi, echipamentele de prelucrare și depozitare și echipamentele viticole a rămas oarecum constant în prima jumătate a anului.

Despre Tradus

Tradus este o platformă globală dedicată autovehiculelor comerciale și echipamentelor rulate. Lansată în 2017, Tradus are misiunea de a simplifica vânzarea și cumpărarea de autovehicule comerciale rulate la nivel internațional, cu ajutorul tehnologiei. Platforma aduce împreună cumpărători și vânzători din peste 40 de țări. Vânzătorii ajung la o bază de cumpărători validată în toată Europa și nu numai. Cumpărătorii pot accesa un portofoliu larg și cuprinzător de oferte internaționale, beneficiind de evaluări ale prețurilor bazate pe date. Tradus este una dintre cele mai importante platforme pentru vehicule comerciale și mașini în transport, agricultură și construcții.

Tradus.com este prima platformă online care oferă 100% transparența prețurilor pentru vehiculele comerciale, o abordare nouă pe piața de vehicule comerciale second hand. Compania calculează prețul de piață aproximativ (valoarea de piață Tradus) pentru vehiculele comerciale listate, pe baza unor informații și parametri (de exemplu: kilometraj, țara de origine, anul de construcție, orele de funcționare, originea, puterea motorului etc.). Acest lucru permite utilizatorilor să vadă cu ușurință pe o scară clară a prețurilor dacă prețul de listă este „mare”, „bun”, „corect” sau „prea scump”. Vânzătorii beneficiază de criterii de preț și își pot ajusta strategia de preț în consecință. Algoritmul complex și inteligent care stă la baza Indicelui de valoare de piață Tradus (TMV) este dezvoltat de specialiștii platformei. Filtrele de căutare practice și navigarea intuitivă simplifică căutarea. O hartă interactivă arată locul în care se află vehiculul și identifică ușor locația vânzătorului.

Prin doar câteva clickuri, cumpărătorii de pe Tradus pot găsi vehicule comerciale potrivite pentru ei, la cel mai bun preț.

Tradus face parte din portofoliul companiei OLX Group, care este considerată cea mai importantă platformă online pe piețele emergente, cu 19 piețe și peste 350 de milioane de cumpărători din 40 de piețe.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Clubul Fermierilor Români a devenit membru al European Landowners’ Organization (ELO), organizație europeană cunoscută și apreciată pentru poziția de lider în reprezentarea intereselor unui număr mare de afaceri și întreprinderi familiale rurale din Europa. Ambele organizații profesionale au obiective și interese comune, iar acțiunile lor vizează subiecte de interes major pentru agricultură, precum Politica Agricolă Comună, biodiversitatea, dezvoltarea rurală, clima și mediul. „Parteneriatul Clubului cu ELO este reciproc avantajos în primul rând pentru fermieri, având în vedere că ambele asociații susțin sustenabilitatea și progresul în zonele rurale, implementarea pe scară largă a agriculturii digitale, accesul la tehnologie pentru toți fermierii, indiferent de amplasarea geografică, inovația și posibilitatea de a o implementa împreună cu tehnologia, educația tinerilor fermieri, accesul rapid la informații, precum și reprezentarea agricultorilor la nivel european”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

ELO este o organizație-umbrelă care are obiective ambițioase, extrem de activă și implicată în activități de reprezentare a fermierilor și lansare de proiecte dedicate agriculturii, cu peste 54 de asociații membre din toată Europa. Fără afiliere politică, sprijinindu-se pe rețeaua puternică și eficientă a membrilor săi, ELO are acces la informații în timp real, pe care le gestionează cu experții săi, pentru a înțelege mai bine activitățile și mecanismele specifice din agricultură, pentru a explica și pentru a influența deciziile UE care vizează acest domeniu.

Sprijinul ELO, important în demersurile la Bruxelles pentru susținerea intereselor fermierilor din România

Clubul Fermierilor Români a luat parte la prima Adunare Generală ELO în calitate de membru, pe 16 iunie 2020, prin reprezentantul său, directorul executiv Florian Ciolacu. În cadrul reuniunii, în calitatea sa nou-dobândită de membru, Clubul a votat agenda și conducerea ELO și a luat contact cu alte asociații europene de profil. „Clubul Fermierilor Români este foarte impresionant, cu așteptări și obiective înalte, iar noi, la rândul nostru, împărtășim aceleași obiective. Țelul nostru este unul comun, iar acest parteneriat reprezintă un câștig pentru ambele părți. Sprijiniți fermierii de succes, care au un model de afaceri bazat pe inovație, tehnologie și ghidul de bune practici în agricultură. În armonizarea legislației, avem domenii comune de acțiune, care vizează problemele care impactează profitabilitatea fermelor. Este foarte important să lucrăm împreună în consultarea și implementarea reglementărilor și să explicăm factorilor de decizie care sunt nevoile noastre, ceea ce este acceptabil pentru noi și cum ne pot ajuta. Sunt foarte încântat să vă urez bun venit și să colaborăm împreună de acum și pe viitor. Trebuie să recunosc că această colaborare cu fermierii români este captivantă, interesantă și pot doar să vă felicit pentru energia de care dați dovadă și pentru felul în care vă gândiți la viitorul dumneavoastră”, a spus Thierry de l’Escaille, secretarul general ELO.

Subiectele dezbătute au vizat noile strategii ale Pactului Ecologic European și viitorul Politicii Agricole Comune. La întâlnire au participat miniștrii germani pentru agricultură și mediu, în contextul în care Germania se pregătește să preia președinția rotativă a Consiliului UE.

Prin parteneriatul cu ELO, implicarea Clubului în acțiuni și proiecte comune aduce câteva beneficii concrete: modele și idei de proiecte care pot fi lansate și implementate la membrii Clubului, acces la rețeaua de experți ELO, acces în timp real la informații și analize de impact privind politicile europene, care sunt transmise rapid către membrii Clubului, creșterea gradului de experiență și expunere a Clubului și a membrilor săi în proiecte europene.

ELO dezvoltă numeroase proiecte care adresează diferite sectoare din agricultură. Unul dintre cele mai importante, de interes pentru Club, este Programul E-Natura 2000, al cărui obiectiv este de a oferi managerilor de terenuri oportunitatea să se conecteze și să rezolve împreună problemele specifice gestionării ariilor protejate. „Acest parteneriat reprezintă pentru ambele părți un beneficiu, întrucât ambele organizații au teme de interes comun, structuri și modele de lucru similare. Pentru noi este important schimbul de informații, analizele și studiile elaborate de ELO privind noua PAC sau diverse sectoare din agricultură, pe care le punem la dispoziția membrilor asociației noastre, sprijinul ELO în demersurile pe care le facem la Bruxelles pentru susținerea intereselor fermierilor din România. Programul de pregătire este foarte important pentru noi și apreciem implicarea ELO care asigură facilitarea de stagii de practică pentru tinerii fermieri în cadrul reprezentanței sale de la Bruxelles. Stagiarii vor putea înțelege mai bine mecanismele de funcționare a instituțiilor de la Bruxelles, modul în care sunt elaborate politicile și strategiile la nivel european, își vor putea coordona mult mai eficient afacerile și vor avea posibilitatea de a comunica cu părțile de decizie de la Bruxelles. Mulțumim partenerilor noștri de la ELO pentru încrederea acordată asociației noastre, ne bucurăm de colaborarea pe care o avem și pentru oficializarea alianței noastre - avem încredere că ne vom atinge obiectivele comune prin comunicare continuă și sprijin reciproc în avantajul fermierilor”, a subliniat Florian Ciolacu.

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista