fibre - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Ce obstacole ne stau în față pentru cultivarea cânepii, ne-am putea întreba? De la 40.000 de hectare cultivate până în anul 1989, când România ocupa primul loc în Europa la producția de fibră de cânepă și locul patru în lume după suprafața cultivată, astăzi la noi în țară se cultivă cânepă doar pe 1.000 – 1.300 ha, cu mult sub potențialul istoric.

Declinul industriei textile și dispariția topitoriilor de cânepă care prelucrau tulpinile pentru extragerea fibrei i-au determinat pe fermieri să nu mai cultive cânepă, având în vedere că nu mai aveau cum să valorifice producția. Legătura industria textilă – topitorii - cultivatori a fost întreruptă, iar situația actuală nu ne arată cât poate dura această stare de lucruri.

Apoi a intervenit și faptul că această plantă a fost considerată ca drog, ceea ce i-a îndepărtat și mai mult pe fermieri ca s-o cultive. Dar însușirile valoroase pe care le are cânepa nu pot fi trecute cu vederea. O serie de beneficii o face să stea totuși în atenția întreprinzătorilor.

Cânepa poate fi valorificată în întregime. Astfel, se extrag fibrele, a uleiul din semințe, din inflorescențe și frunze, produse cu caracter medicinal, din tulpini tocate, iar cânepa poate fi folosită și în construcții.

Cânepa este o plantă ecologică, lăsând terenul curat de buruieni și, important, nu necesită pesticide deloc sau aproape deloc.

Cânepa este recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente plante pentru sechestrarea carbonului, depășind semnificativ capacitatea medie a pădurilor pe unitatea de suprafață și timp. Absoarbe dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă, între 9-15 t CO2/ha, iar după unele cercetări chiar 22 t CO2/ha, în timp ce un hectar de pădure absoarbe 2-6 t CO2/an.

Lemnul produs pe un hectar de cânepă echivalează cu creșterile anuale de lemn, pentru un hectar de pădure matură de brad.

Produsele din fibră de cânepă sunt biodegradabile și nu poluează mediul ambiant.

Ca substituent al materialelor plastice, produsele derivate din cânepă sunt utilizate în producția auto, transportul feroviar, aviație și industria aeronautică.

La noi în țară, totuși cultura cânepii cunoaște o ușoară revigorare, cu toate obstacolele existente. Cei care cultivă cânepă în sistem industrial sau gospodăresc nu au unde să predea producția de tulpini pentru obținerea fibrelor și s-au orientat pentru producția de ulei. Este cazul fabricii de ulei de cânepă din Salonta – județul Bihor, unică în Europa și care are o capacitate de o mie de tone pe an, din care 80% din producție e destinată exportului. Din păcate, fabrica este nevoită să importe sămânța de cânepă.

Niște promotori ai cânepii, care își doresc revigorarea acestei valoroase plante, organizează anual evenimentul Expo la cânepă, la care participă profesioniști din diferite medii: industria textilă, fermieri, cercetători, specialiști în medicina naturistă, în cosmetică. Printre protagoniști îi amintim pe Leonida Prodan, cultivatoare de cânepă și meșter popular - promotor al valorilor românești, Ferma Domnița Maria din județul Călărași, producătoare de ulei din plante medicinale și cânepă, foarte căutate la noi și peste hotare.

Toate obstacolele cultivării și industrializării cânepii în România ar putea fi rezolvate și prin contribuția ministerelor Economiei și Agriculturii. Este necesar sprijinul investițiilor în domeniul prelucrării tulpinilor de cânepă, fostele topitorii care să fie dotate cu noile tehnologii de extragerea fibrelor, a dotării cu mijloacele mecanizate de recoltare a cânepii de fibră sau de sămânță pentru fermieri.

Pe lângă subvențiile acordate, să se aloce fermierilor și plăți pentru absorbția de CO2 pentru fiecare hectar cultivat cu cânepă. Asemenea măsuri ar aduce un plus țării noastre, cu certitudine.

 

Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2026
Abonamente, AICI
Publicat în Opinii

Aceste culturi reprezintă zestrea poporului român din cele mai vechi timpuri. Ele se cultivau și prelucrau în sistem gospodăresc, când aproape fiecare familie de la sat își confecționa straiele necesare din in și cânepă.

Dacă avem în vedere cum au evoluat suprafețele ocupate cu aceste culturi, constatăm că cele mai mari suprafețe s-au cultivat în perioada anilor 1975-1989, când inul s-a cultivat pe 70.000 ha, iar cânepa pe 40.000 ha, pentru a se obține 45.000 tone fibre de in și 30.000 tone fibre de cânepă.

La creșterea necesarului de fibre naturale s-a avut în vedere consumul de energie mai scăzut pentru realizarea acestora comparativ cu cele sintetice. De asemenea, au fost luate în considerare și cerințele tot mai mari pe piața externă pentru țesăturile din fibre naturale, România având un debușeu excelent de export în Canada, SUA și unele țări din Europa Occidentală.

Suprafețele cultivate în special la inul de fibre au excedat zonele și terenurile favorabile. Dificultățile de aplicare a tehnologiilor de cultură și a gradului redus de recoltare mecanizată a tulpinilor de in și cânepă au condus la producții scăzute la hectar, în majoritate culturile fiind pe pierdere.

După 1989, fibrele de in și cânepă și-au pierdut importanța economică odată cu prăbușirea industriei textile. Topitoriile existente pentru prelucrarea primară a tulpinilor și de extragere a fibrelor au dispărut și ele, utilajele acestora fiind date la fier vechi. Din 28 de topitorii, astăzi mai există doar patru. Neavând unde să predea producția, cultivatorii au dispărut și ei.

Dispariția legăturilor între cei trei agenți economici a condus la situația actuală, când inul de fibre se cultivă pe câteva sute de hectare, iar cânepa de fibră pe vreo 1.500 ha.

Argumentele de revigorare a acestor culturi sunt relevante, în special la cânepă. Este cazul fabricii de ulei din semințe de cânepă din Salonta (județul Bihor), constituită cu ajutorul fondurilor europene, printr-un proiect SAPARD. Uleiul produs aici este destinat în procent de 85% pentru export, fiind folosit ca supliment alimentar, la fabricarea cosmeticelor, sau în industria farmaceutică.

Foto: dr. ing. Otilia Cotuna

canepa otilia lovrin

Un alt exemplul îl constituie firma olandeză Hemp-Flax, care cu o investiție de cinci milioane de euro a realizat în județul Alba prima fabrică din România de extragere a fibrelor de cânepă prin decorticarea mecanică a tulpinilor. Toată fibra de cânepă este destinată exportului pentru industria textilă și în industria auto pentru confecționarea panourilor de uși, sau a tablourilor de bord a mașinilor BMW, Mercedes, Bugatti și altele. Puzderia rezultată este folosită ca material ecologic (puzderia în amestec cu var hidratat) la realizarea zidăriei caselor de locuit sau a halelor industriale.

Pentru revigorarea culturilor de in și cânepă, fermierii sunt sprijiniți financiar sub diverse forme, cum ar fi plata unică pe suprafață, ajutoare naționale tranzitorii, sprijin cuplat pe venit, sprijin complementar pentru tinerii fermieri etc.

Aș adăuga că ar fi binevenit un sprijin suplimentar pentru cultura cânepii, aceasta fiind o plantă ecologică care produce și o cantitate importantă de lemn la hectar (lemnul produs la hectar echivalează cu cantitatea de lemn produsă anual pe un hectar de pădure matură de brad).

 

Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025
Abonamente, AICI
Publicat în Opinii

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista