Până la jumătatea sec. al XX-lea, principalele măsuri de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole erau lucrările de prășit și plivitul manual în culturile cu distanță redusă între rânduri. Odată cu apariția erbicidelor și prin specializarea acestora pe tipuri de culturi și pe specii de buruieni, reducerea gradului de îmburuienare era asigurat, determinându-i pe unii agricultori să considere că prașila nu mai este necesară.
Cercetări riguroase în domeniu au demonstrat că prașila are multiple roluri și în primul rând de gestionare a apei din sol, motiv pentru care marele prof. acad. Gheorghe Ionescu-Șișești a afirmat că două prașile fac cât o udare.
În mod concret, erbicidarea nici nu se poate aplica peste tot, deoarece:
există parcele mici, cu diverse culturi, și driftul erbicidelor poate deveni toxic pentru unele culturi;
extinderea chimicalelor devine tot mai restrictivă;
sunt indicate metode de luptă integrate cu buruienile, inclusiv cu prașile și mai puține erbicide, mai prietenoase cu mediul;
în cazul culturilor prășitoare, se recomandă numai erbicidarea pe rând, folosind doar 1/3 din doza de erbicid.
Lucrarea de prășit are multiple avantaje, printre care: controlul gradului de îmburuienare până sub pragul economic de dăunare (PED); precum și acumularea și conservarea apei în sol prin stratul superficial afânat (mulci) realizat prin lucrarea de prășit care permite infiltrarea apei din precipitații și barează ridicarea apei la suprafață pentru evaporare, deoarece capilaritatea este întreruptă. Spre exemplu, pierderile de apă din sol în cultura de porumb neprășit au fost de 4,9 mm/zi, iar la porumbul prășit, de 1,8 mm/zi.
De asemenea, afânarea superficială a solului permite păstrarea aerului și a căldurii necesare creșterii rădăcinilor și activității microorganismelor din sol. Prezența oxigenului asigură desfășurarea proceselor de oxidare, cu eliberare de energie, necesară creșterii rădăcinilor și proceselor de absorbție a apei și nutrienților. Totodată, se asigură eliminarea CO2 care poate deveni toxic.
Prin această afânare se asigură evitarea crustei și asigurarea unui regim aerohidric și termic optim cu 2/3 apă și 1/3 aer; se astupă crăpăturile prin care se pierde cu 18-20% mai multă apă din sol; se asigură o mai ușoară și completă valorificare a îngrășămintelor aplicate; prezența stratului afânat la suprafața solului favorizează infiltrarea apei din precipitații și reduce eroziunea solului; accesul ușor al aerului în sol intensifică procesul de simbioză la plantele leguminoase, sporind nivelul și calitatea recoltelor. De pildă, la soia, fără buruieni, prin prașilă a crescut producția cu 24%.
Prin prașile se pot reduce sau înlătura erbicidele asigurând reducerea cheltuielilor, a poluării și stresul plantelor. Totodată, prin prașile se îmbunătățesc fertilitatea și sănătatea solului și se asigură menținerea biodiversității (producție de porumb erbicidat – 100%, erbicidat și prășit – 124%. Producție la floarea-soarelui netratată – 48%, erbicidată – 85% și prășită – 100%).
Numărul prașilelor depinde de frecvența precipitațiilor (se produce crustă), de starea de îmburuienare și de starea fizică a solului.
Se lucrează cât mai superficial, să taie rădăcinile buruienilor la 2 cm adâncime, buruienile rămân la suprafața solului, se usucă și au rol de protecție. Prin aceasta se evită deranjarea rădăcinilor la plantele de cultură.
Se prășește când buruienile sunt mici și nu după ce înțelenesc solul când se lucrează greu, cu consum mare de motorină și când deja au consumat din apă și nutrienții necesari plantelor.
Cultivatorul folosit la prășit trebuie să aibă lățimea de lucru egală cu a mașinii cu care s-a executat semănatul, iar tractorul va intra pe aceleași urme ca la semănat.
La porumb: prașila I se face când are 3-5 frunze, cu zona de protecție de 8-10 cm, cu discuri de protecție, cu viteza de lucru de 3-4 km/oră. Prașila a II-a și a III-a se face după câte două săptămâni, zona de protecție 10-15 cm, viteza 7-8-10 km/oră.
O lucrare de prășit de calitate se obține cu un cultivator bine pregătit și corect reglat.
1. Reglarea simetriei agregatului se realizează prin montarea secțiilor de prășit, pe bara-cadru, la distanță egală, pornind de la centru spre margini;
2. Orizontalitatea cadrului pentru a fi paralel cu suprafața solului se reglează cu ajutorul tiranților tractorului;
3. Distanța între secțiile de prășit se realizează în funcție de schema de semănat, astfel încât centrul fiecărei secții să corespundă cu centrul intervalului dintre rânduri;
4. Orizontalitatea secțiilor de prășit urmărește ca toate cuțitele să atingă solul pe toată lungimea tăișului. Se realizează de la paralelogramul articulat.
5. Montarea corectă a cuțitelor pe fiecare secție se realizează în funcție de distanța dintre rânduri și de mărimea zonei de protecție.
6. Adâncimea de lucru se reglează de la roțile de copiere ale secțiilor de lucru, care se ridică față de nivelul tăișului cuțitelor cu o distanță egală cu adâncimea de lucru, mai puțin 1-2 cm, cât pătrund roțile în sol. Sub aceste roți se introduc cale de lemn de grosimea respectivă.
7. Apăsarea pe sol a secțiilor de lucru se realizează prin poziționarea corespunzătoare a arcurilor de apăsare în mânerul de reglaj și prin montarea unui număr corespunzător de arcuri.
Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: De ce trebuie redus gradul de îmburuienare din culturile agricole
Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate
În strategia de reducere a gradului de îmburuienare este indicat să se evite folosirea unor termeni ca distrugerea buruienilor, lichidarea stării de îmburuienare a culturilor agricole, deoarece aceste măsuri nu sunt posibile, nu sunt nici necesare și ar fi foarte costisitoare.
Existența buruienilor în regim controlat, sub pragul economic de dăunare (PED), sunt chiar folositoare pentru agricultură, așa cum se menționează în articolul Strategia de luptă cu buruienile.
Motivele care impun reducerea gradului de îmburuienare se referă la:
- Buruienile sunt mari consumatoare de apă. Ele se dezvoltă mai rapid, crește rădăcina la adâncime și consumă de 2-4 ori mai multă apă. Rădăcina de pălămidă, de exemplu, ajunge la 5-7 cm adâncime și existența a 1-2 buruieni/m2 scade producția de grâu cu 15%, iar 12 buruieni/m2 cu 50%.
- Cantitatea de elemente nutritive consumate de buruieni, care sunt foarte rapace față de plantele de cultură, este de două ori mai mare la azot, de 1,5 ori mai mare la fosfor, de trei ori la potasiu și de șase ori la calciu și prin aceasta diminuează efectul îngrășămintelor aplicate. De aceea trebuie redusă îmburuienarea, iar îngrășămintele să fie aplicate mai mult pe zona rândurilor de plante.
- Buruienile cresc mai rapid, mai înalte și umbresc plantele, solul se încălzește mai greu (cu 2-4°C) și întârzie pornirea în vegetație primăvara. Totodată, plantele sunt etiolate și diminuează procesul de fotosinteză.
- Unele buruieni sunt agățătoare ca turița, măzărichea, volbura etc. Ele îngreunează creșterea plantelor, provoacă fenomenul de cădere, cu încolțirea boabelor în spic, cu recoltarea îngreunată și cu mari pierderi.
- Sunt buruieni care constituie drept gazdă pentru agenții fitopatogeni ca pirul, susaiul, laptele cucului care sunt gazde pentru diferite regiuni, iar zârna gazdă pentru gândacul de Colorado, volbura pentru zabrus, căprița pentru nematozi ș.a.m.d.
- Sunt unele buruieni care parazitează plantele de cultură cărora le produc numai pagube până la compromiterea culturilor. Așa de exemplu este Cuscuta (torțelul) pentru trifoliene și lupoaia (Orobanche) la floarea-soarelui.
- Se întâlnesc și buruieni care pot fi otrăvitoare pentru animale precum: Brândușa de toamnă, piciorul cocoșului, cuscuta, mătrăguna etc.
- Sunt și buruieni care dau gust și miros neplăcut laptelui ca ceapa ciorii, pelinul ș.a.m.d.
- Alte buruieni depreciază calitatea recoltelor precum: măselarița face făina de grâu inutilizabilă; zârna depreciază uleiul și șrotul de soia; muștarul și ridichea sălbatică dau gust iute făinii de grâu etc.
- Gradul ridicat de îmburuienare face ca lucrările de întreținere a culturilor să se realizeze cu greutate, ele opunând o rezistență cu 30% mai mare provocând uzura utilajelor și crescând consumul de combustibil. Totodată, necesită mai multe prașile, mai multe erbicidări care cresc cheltuielile, crește poluarea și degradarea solului. Recoltarea culturilor îmburuienate se face cu greutate, la umiditate ridicată, necesitând cheltuieli suplimentare pentru uscarea și condiționarea recoltelor.
- Toate acestea provoacă scăderea nivelului producției agricole cu 20-60% și în funcție de sensibilitatea culturilor față de gradul de îmburuienare, aceste diminuări pot fi:
de 40-60 % pentru producția de grâu;
de 30-70 % pentru porumb și floarea-soarelui;
de 20-80 % pentru sfecla de zahăr;
de 30-90 % pentru producția de soia.
Prin urmare, măsurile de reducere a gradului de îmburuienare reprezintă o acțiune de gradul zero folosind metode de luptă integrată, metode mecanice, fizice, termice, electrice etc. La care se adaugă metodele chimice cu alegerea erbicidelor care sunt mai prietenoase cu mediu.
Extinderea procesului de digitalizare a utilajelor agricole face ca activitatea de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole să fie mai ușoară, mai favorabilă solului și plantelor, cu cheltuieli mai mici și poluare redusă. Aceasta pentru că sunt țintite numai buruienile, cu precizie și numai asupra lor are loc acțiunea de combatere.
Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2025Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate
Cum reducem pierderile de apă din sol
Apa a devenit factorul determinant al producției agricole. Ea asigură 95% din potențialul de creștere a plantelor.
În condițiile schimbărilor climatice, cu seceta tot mai frecventă, sunt necesare măsuri agrotehnice care să asigure acumularea fiecărei picături de apă din precipitații în sol și să evite pierderile de apă.
Perioada de toamnă-iarnă este cea mai favorabilă începerii acestei activități.
Mobilizarea tuturor mijloacelor și forțelor pentru a avea apă în sol
Efectuarea corectă și la timp a măsurilor de mai jos poate asigura recolte satisfăcătoare și în condiții de secetă.
1. Aplicarea sistemelor de lucrare a solului prin care să se asigure o afânare optimă a solului caracterizată prin:
- densitatea aparentă a solului să fie de 1-1,4 g/cm3;
- porozitatea totală a solului 40-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație), 18-24%;
- permeabilitatea solului să fie de 7-10 cm/oră.
În mod practic, permeabilitatea se consideră bună când după o ploaie, în 24 de ore, umiditatea ajunge la un metru adâncime. Dacă există straturi impermeabile în sol, acestea se distrug prin lucrări de afânare adâncă și de scarificare a solului.
Afânarea nu trebuie să fie mai adâncă decât nivelul de dezvoltare a sistemului radicular, pentru că se pierde apa în adâncime, și nici prea afânat, pentru că circulă aerul prin sol, antrenează apa și se pierde prin evaporare. În același timp, o aerisire intensă provoacă mineralizarea humusului cu eliberarea de nutrienți care pot fi levigați.
Capacitatea maximă pentru apă este de 59% în solul afânat, de 46% în solul așezat și de 38% în solul tasat-compactat.
Capacitatea de reținere a apei de către sol este considerată mică la 300-500 mm, mijlocie la 500-900 mm și mare la 900-1.200 mm.
2. Este indicată aplicarea de îngrășăminte organice, de amendamente și cultivarea solei cu graminee și leguminoase perene. Acestea contribuie la o bună structurare a solului, iar solul cu structură glomerulară are cea mai bună porozitate și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol.
Îngrășămintele starter forțează germinarea, răsărirea și creșterea rapidă în primele faze. Totodată, îngrășămintele organice au capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea îngrășămintelor organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni apariția secetei.
În același timp, rădăcinile culturilor perene fragmentează și presează particulele elementare de sol pentru a se uni în agregate.
De remarcat că în solul cu structura glomerulară se infiltrează 85% din precipitații, față de 30-40% în solul nestructurat.
3. Este importantă aranjarea în rotație a culturilor cu înrădăcinarea la diferite adâncimi pentru a nu consuma apa numai din anumite straturi. Cerealele păioase, fasolea, mazărea, inul au înrădăcinare superficială și consumă apa din stratul 0,5-1 m, iar porumbul, floarea-soarelui și sfecla de zahăr, de la 1-2 m.
O corectă rotație a culturilor reduce și gradul de îmburuienare, acestea fiind mari consumatoare de apă. Astfel, în monocultura de grâu s-au găsit 416 buruieni/m2, în rotația de doi ani 134 buruieni/m2, iar în rotația de trei ani numai 68 buruieni/m2.
4. Folosirea de specii de plante și din acestea alese soiuri/hibrizi mai rezistenți la secetă, cu sistem radicular dezvoltat și profund, cu suprafața foliară redusă, cu perioada de vegetație mai scurtă, cu creștere rapidă și rezistență la stresul hidric, care ajung la maturitate cu consum mai mic de apă și înainte de apariția secetei și arșiței puternice.
Spre exemplu, consumul specific de apă (cantitatea de apă consumată pentru a forma un kilogram de masă vegetală) la mei este 311, la sorg 322, la grâu 519, iar la in 905 etc.
5. Reducerea gradului de îmburuienare, deoarece buruienile consumă de 2-4 ori mai multă apă decât plantele de cultură. Dacă, de pildă, consumul specific la porumb este de 368, la buruieni este de 800-1.200.
Apa se mai pierde și prin efectuarea lucrărilor de reducere a gradului de îmburuienare.
6. Aplicarea măsurilor de prevenire a pierderilor de apă din sol, care constau din:
- mulcirea solului cu diferite materiale organice reduce evaporarea apei de 3-4 ori;
- terenul mărunțit și nivelat reduce pierderile de apă cu 30-40%;
- efectuarea prașilei și distrugerea crustei reduc evaporarea apei.
Exemplu: în porumbul prășit se pierde 1,8 mm/zi, în cel neprășit, 4,9 mm/zi.
7. Semănatul în epoca optimă, eventual mai timpuriu, asigură germinarea și răsărirea explozivă și uniformă, cu plante viguroase care cresc rapid, acoperă și protejează solul, înăbușă buruienile.
8. Asigurarea unei densități a plantelor în funcție de gradul de fertilitate și de rezerva de apă din sol. În condiții de secetă, densitatea va fi mai mică, dar cu plante uniform repartizate, fără goluri, pentru a menține în lan o umiditate relativă a aerului mai mare, reducând evapotranspirația și înăbușind creșterea buruienilor.
Exemplu: la 70.000 plante/ha uniform repartizate s-au pierdut 82 mm/ha/zi, iar la 40.000 cu goluri, 114 mm/zi/ha.
9. Folosirea rațională a îngrășămintelor contribuie la reducerea consumului de apă din sol. O fertilizare echilibrată asigură necesarul de hrană pentru plante cu mai puțină apă. Așa, de exemplu, consumul specific de apă la grâu este 349 când se fertilizează și 928 la nefertilizat. Concentrația soluției solului mai mare, la fertilizare, reduce evaporarea apei din sol.
Aplicarea îngrășămintelor foliare Sun Guard reduce evapotranspirația cu 35%.
10. Tăvălugirea terenului proaspăt arat asigură mărunțirea și nivelarea solului și reduce evaporarea apei la suprafața solului. Nu este indicat tăvălugul neted, ci un tăvălug cu inele, dințat, stelat etc., care asigură o așezare a solului în adâncime, fără capilare la suprafață.
Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Fenomenul trezirii la viață a seminței în procesul de germinație
Râmele, plugul biologic al solului
Gradul de îmburuienare a solurilor din țara noastră este foarte ridicat, așa încât necesită măsuri laborioase pentru ca buruienile să nu devină dăunătoare agriculturii. În etapa actuală, este necesară o nouă orientare privind tratamentul egal tuturor speciilor, inclusiv al buruienilor, nu numai pentru biodiversitate, dar și pentru foloasele pe care fiecare specie le poate aduce la supraviețuirea planetei TERRA.
Pentru a menține în echilibru cele două laturi ale buruienilor, cea de dăunare și cea folositoare, este necesar să se folosească o anumită strategie, care presupune:
Cunoașterea principalelor caracteristici morfologice și biologice ale buruienilor, care le fac periculoase pentru plantele de cultură;
Cunoașterea daunelor aduse de buruieni plantelor de cultură, care motivează măsurile de reducere a gradului de îmburuienare;
Cunoașterea și aplicarea măsurilor de prevenire a îmburuienării culturilor agricole, măsuri care sunt mai ieftine și fără efecte nocive asupra mediului;
Cunoașterea măsurilor de combatere, de distrugere a buruienilor prin metode integrate și cu cât mai puține chimicale;
Cunoașterea diferitelor foloase pe care le pot aduce buruienile în regim controlat.
De menționat că acțiunea de distrugere a buruienilor nu este posibilă și nici necesară și, totodată, ar fi foarte costisitoare.
De asemenea, termenul de distrugere este neadecvat. Corect este să fie redus gradul de îmburuienare până la pragul economic de dăunare (PED).
Buruienile rămase sub PED constituie marea biodiversitate, cu avantaje pentru viața pe TERRA și cu multiple avantaje pentru agricultură.
Ținute sub control, buruienile sunt folositoare agriculturii
În cele ce urmează, ne vom referi la aspectele folositoare ale buruienilor, care deseori sunt neglijate.
Buruienile, prezente în regim controlat, pot constitui stimulente pentru plantele de cultură dacă:
rămân de dimensiuni reduse și nu umbresc plantele de cultură;
nu sunt gazde pentru dăunători și agenți fitopatogeni;
au pretenții diferite față de substanțele nutritive, comparativ cu plantele cultivate;
își dezvoltă sistemul radicular la alt nivel decât plantele cultivate;
nu stânjenesc lucrările de întreținere și de recoltare.
Dar, foarte important, buruienile în regim controlat pot fi folositoare astfel:
1. Participă la îmbunătățirea structurii solului. Buruienile, prin sistemul radicular foarte dezvoltat, fragmentează și presează particulele elementare de sol, care sub acțiunea complexului coloidal argilo humic se unesc în agregate structural stabile.
2. Măresc solubilitatea substanțelor greu solubile din sol. Rădăcinile buruienilor secretă anumite substanțe care au proprietatea de a solubiliza substanțele de natură fosfatică și potasică greu solubile și a le pune la dispoziția plantelor.
3. Realizează afânarea straturilor compactate din sol. În general, buruienile au sistemul radicular mai bine dezvoltat și mai adânc, putând perfora eventualele straturi compactate. Astfel, rădăcina de pălămidă ajunge la 3 m, 5 m, 7 m adâncime, având și creștere pe orizontală, asigură o fragmentare și afânare a solului.
4. Micșorează eroziunea solului și asigură fixarea nisipurilor. Pe pășunile în pantă, buruienile, în special cele perene de tipul pirului, înțelenesc solul și se opun eroziunii, constituind și un furaj pentru animale.
5. Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie sau de la aspersoarele instalației de irigat. S-a constatat că picăturile cu diametrul de 0,5 mm și masa de 0,65 g au o viteză de cădere de 7 m/sec, lovind și spărgând agregatele structurale. Prezența buruienilor amortizează căderea acestor picături și protejează solul.
6. Pe timp de arșiță, buruienile reduc temperatura solului cu 2-4°C, asigurând o activitate normală a sistemului radicular și activitatea microbiologică din sol, în special de nitrificare, care la 40°C încetează.
7. Unele buruieni au însușiri alelopatice, secretând anumite substanțe care inhibă dezvoltarea altor buruieni și, astfel, menținând gradul de îmburuienare sub PED.
8. Buruienile valorifică energia solară și creează masă organică atât de necesară pentru îmbunătățirea fertilității solului. După recoltarea culturilor de vară, se efectuează lucrarea de dezmiriștit care creează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei. Acestea cresc, valorifică energia solară și CO2, asigurând și o bună protecție a solului.
9. Buruienile consumă îngrășămintele nefolosite de cultura anterioară și nitrații formați, împiedicând levigarea acestora și poluarea apei freatice.
10. Se asigură o îmbunătățire a fertilității solului. Buruienile, prin acțiunea de structurare a solului, de solubilizare, de afânare, de protejare și de formare a masei vegetale, asigură formarea humusului și, implicit, creșterea fertilității solului.
11. Alte foloase ale buruienilor se referă la faptul că unele dintre acestea pot fi folosite în hrana omului: știrul, loboda, hreanul, cicoarea, păpădia etc. Alte buruieni pot fi folosite ca plante medicinale: curcubețica, hreanul, traista ciobanului, volbura, nalba, coada-calului. Se pot folosi în furajarea animalelor, în special pe timp de secetă, buruienile fiind mai rezistente și menținându-se verzi. Altele pot fi folositoare albinelor, polenizatorilor, prădătorilor.
În concluzie, sunt suficiente motive pentru a nu se ajunge la distrugerea buruienilor.
Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!