Afişez elemetele după tag: opinii

Anul care s-a încheiat a fost, pentru anumite sectoare ale agriculturii, un an profitabil, în care profesionalismul şi respectarea tehnologiilor şi-a spus cuvântul. 2010 a mai reprezentat, însă, şi un an cu multe surprize, în care unii agricultori au avut multe de învăţat. Despre toate acestea, dar şi despre planurile de viitor sau ce ar trebui făcut în agricultură, am discutat cu cei direct implicaţi în acest domeniu de viitor.

Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România

2010 – un an cu multe surprize

2010 a fost un an tulbure, foarte bun pentru unii, mediu pentru alţii şi prost pentru cei care s-au nimerit să fie în zone mai agitate din punct de vedere meteorologic. Şi din punctul de vedere al pieţei a fost foarte tulbure, preţurile variind foarte mult. De exemplu, cei care au vândut grâul sau orzul în prima parte a recoltatului nu au câştigat practic nimic după producţia de anul acesta. Astfel că anul acesta a fost cu multe surprize pentru toată lumea şi nimeni nu a putut anticipa evoluţia preţurilor care într-o perioadă scurtă au luat-o razna – fapt ce nu s-a întâmplat niciodată în ultimii 20 de ani.

Seceriş cu emoţii

La secerişul din 2010 am avut poate cele mai mari emoţii de când recoltez pentru că trecuseră 11 zile de recoltat şi nu apucasem să recoltez 100 ha de rapiţă din cauza ploilor – aproape că rupeam combinele pe câmp. Dar mai apoi lucrurile s-au mai liniştit şi am putut aduna toată rapiţa. Apoi am intrat în grâu, dar au început ploile şi în perioada recoltatului de grâu. Astfel că am avut emoţii mari că riscam să-l pierdem că începuse să încolţească în spic.

Anul acesta a făcut să se vadă cât de important e să poţi recolta grâul şi cu o umiditate de 20% şi să-l poţi aduce în curte, să ţi-l usuci şi să-l depozitezi fără a risca să crească şi să nu-l mai poţi vinde nicicum.

Investiţiile în agricultură, de real folos

Anul acesta a demonstrat că cei care au investit în infrastructura agricolă – depozite sau utilaje agricole – au fost cei care au câştigat. Acest lucru ne face să realizăm că investiţiile în silozuri şi în agricultură ar putea constitui o prioritate în anul care vine. Depozitarea trebuie mai bine punctată în proiectele cu finanţare europeană aşa încât să devină prioritară în investiţiile din agricultură pentru că ar putea să fie o soluţie pentru temperarea preţurilor şi pentru o piaţă mai stabilă, dar şi pentru a oferi garanţia stabilităţii unei ferme..

Noi ne dorim să aibă punctaj bun şi să fie prioritară şi avem un cuvânt de spus, dar foarte mic. Asociaţiile reprezintă o parte foarte mică în comitetele de monitorizare, noi fiind 7 din 37 astfel că orice dorim noi să votăm nu ne iese. Atunci când MADR vrea să ia o decizie, o ia fără niciun fel de probleme. Asta nu înseamnă că ministerul nu reprezintă interesele agricultorilor, ci că uneori ar trebui să ţină mai mult cont şi de ce spunem noi, pentru că noi venim de la coarnele plugului.

În ultima vreme lucrurile s-au mai dezmorţit. Venirea dlui Tabără şi faptul că Adrian Rădulescu e de un an la Ministerul Agriculturii au făcut ca agricultorii să aibă o comunicare mai bună cu instituţiile statului.

Putem risca securitatea alimentară în lipsa irigaţiilor

Trecând peste acest fapt avem în faţă nişte provocări foarte importante în zona producţiei vegetale. În ultimii ani nu s-a mai vorbit aproape deloc despre irigaţii, iar în 2010 s-au irigat vreo 70.000 ha în România. Astfel că putem risca în anumite situaţii securitatea alimentară dacă nu se face ceva în acest domeniu. Ar trebui stabilit câte din hectarele României ar trebui irigate astfel încât securitatea alimentară să nu fie pusă în pericol. S-a lucrat un timp la Cotroceni la o strategie, dar nu s-a mai auzit nimic despre ea. Ar trebui să lucrăm pe anumite domenii pentru că, din nefericire, investiţiile mari în infrastructura agricolă nu s-au prea făcut în ultimii ani.

În 2011, toţi agricultorii ar trebui să fie mai atenţi cu tot ce se întâmplă la ei în fermă şi să vadă ce trebuie să facă astfel încât să câştige şi să se dezvolte. Pentru viitor, la nivelul investiţiilor, e foarte important să începem din 2011 să facem ceva pentru a asigura stabilitatea alimentară a României. În ultimii 10 ani, am avut 3 ani cu secetă foarte puternică, fapt pe care nu ar trebui să-l uităm atunci când plouă.

Mi-aş dori ca agricultorii români să se apropie de agricultura europeană. La o parte din ferme acest lucru se întâmplă deja, se simte aerul european – şi când spun asta mă refer la investiţii, producţie, rentabilitate. Şi mi-aş mai dori să ajungem cu produsele agricole la nivelul optim şi să nu mai depindem de importuri.

Gheorghe Nica, director general Intercereal Feteşti

2010 – producţii bune pe o piaţă haotică

Anul a început la noi deja, cu noua cultură. În cadrul societăţii noastre care face parte din grupul Interagro am cultivat suprafeţe însemnate în această toamnă: 1.300 ha de rapiţă, 4.800 ha grâu, 1.050 ha orz. Probleme am avut în primă fază la cultura de rapiţă, la răsărire, dar cu venirea ploilor şi căldura care a urmat, lucrurile s-au aşezat şi cultura arată acum bine – şi vorbesc aici şi de grâu, şi de orz, care au intrat bine în iarnă. Iar acum că avem şi zăpadă lucrurile vor merge bine pentru culturile înfiinţate de noi în această toamnă.

Preţuri bune

Că tot suntem la final de an, pot face un scurt bilanţ. În 2010 au existat suprafeţe ce au fost afectate de excesul de umiditate, după o perioadă de secetă. Astfel că, deşi per total producţiile au fost bune, am avut suprafeţe pe care nu le-am putut recolta din cauza excesului amintit.

Dar preţurile au aşezat bine lucrurile din punct de  vedere financiar. Conjunctura de pe piaţa cerealelor şi a oleaginoaselor corelat cu ce a fost în zona Mării Negre – referindu-mă la ce s-a întâmplat în Rusia, Ucraina, Kazakstan, unde producţiile au fost foarte mici şi au existat şi există interdicţii de export la produsele agricole –  a fost favorabilă pentru producătorii agricoli.

Asigurarea culturilor agricole

Printre problemele cu care ne confruntăm sunt cele legate de preţ, de o piaţă haotică, de evaziunea fiscală ce a ajuns la proporţii destul de mari şi care ia amploare an de an. Din păcate, intervenţiile oamenilor legii în acest sector îi apasă tot pe cei care sunt corecţi.

În plus, anul agricol 2010 ne-a găsit şi fără Legea 150, privind siguranţa alimentară, şi fără Legea 381, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, cu condiţia să ai culturile asigurate – legi care şi-au încetat aplicabilitatea începând cu 1 ianuarie 2010. Ni s-a promis că va fi o lege a asigurărilor culturilor agricole unde prima de asigurare să fie subvenţionată până la 50%. Dar până la această dată nu a apărut nimic în sensul acesta şi prin urmare suntem pe un teren gol şi jucăm în condiţii inegale pe piaţa europeană.

Subvenţii inegale în UE

Tot o problemă o reprezintă şi faptul că fermierii din România sunt puşi într-o situaţie delicată faţă de cei din UE care au subvenţii mai mari. Susţinerea la hectar este acum la noi de 130 de euro – jumătate din ce au marea majoritate a fermierilor din UE. Dacă admitem că avem costuri şi producţii egale cu fermierii europeni şi aşezăm subvenţiile lângă venituri, suntem clar dezavantajaţi. Astfel că profitul unui fermier din Uniune e net superior faţă de ce am obţine noi în condiţii egale.

Un alt of e că UE doreşte ca România şi Bulgaria să vândă terenul şi străinilor, nu doar celor care au cetăţenie română. De altfel persoane străine au cumpărat deja suprafeţe importante în diverse zone din România. De ce nu am lua exemplul Ungariei care a obţinut o derogare pentru a nu mai vinde pământul? În ultima perioadă şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România face demersuri în acest sens şi noi subscriem în totalitate. Este important să ne facem ordine, să punem în valoare terenurile, să ajutăm tinerii care vor să se aşeze la sate să poată să îşi ia teren.

Anul care vine îl privim cu încredere, dar şi cu teamă deoarece, pe măsură ce trece timpul, nu vom mai putea ţine pasul cu fermierii din uniune. Atâta vreme cât au dispărut legi importante care veneau ca sprijin şi mai compensau ceva din diferenţa de subvenţie, şi nu s-a pus nimic în loc, nu putem să nu fim temători cu ce se va întâmpla cu fermierii din România.

Petre Călin Mocanu, director executiv al ONIV

“Am avut multe de învăţat în viticultură”

Ca o scurtă concluzie a anului care trecut, pot să spun că am avut de învăţat multe în sectorul nostru. În 2010, în sectorul viti-vinicol, am avut o producţie scăzută, mult sub nivelul de producţie din acest sector. Cantitatea de struguri obţinută a fost cu peste 250 tone de struguri mai mică faţă de producţia anului trecut, fapt ce se reflectă şi în vin. Putem aprecia că ne situăm la un nivel de 4 milioane 300 de hectolitri de vin faţă de o producţie de 6 milioane anul trecut – cam cu 30% mai puţin. La această stare au concurat trei factori: primul factor a fost timpul deosebit de rece cu îngheţul din timpul iernii trecute care a afectat butucul, al doilea e reprezentat de un atac de boli şi dăunători generat de condiţiile climatice din timpul verii (atacul de mană, făinare) şi al treilea factor e cel de capitalizare a micului producător.

Absorbţie de 100% a fondurilor europene

Vinul produs în România e în proporţie de 30%  pentru autoconsum. 45% din plantaţii încă sunt tributare programului de promovare a unei calităţi competitive, cu toate că viticultura e singurul sector al economiei şi agriculturii României care a absorbit 100% fonduri europene şi care solicită în continuare sprijin de la UE. Prin programul de restructurare, reconversie am îmbunătăţit oferta, am adus-o mai aproape de cerere, iar anul ce vine se va continua acest proces.

Calitatea vinului a fost dată şi de investiţiile ce s-au realizat în sectorul de procesarea strugurilor şi de producerea vinului. Acest lucru e evident mai ales la marile societăţi viti-vinicole din România care au atins performanţe notabile şi mai ales au perfecţionat managementul integrând sectorul de la producere, până la îmbuteliere şi desfacere. Iar acest lucru, în opinia noastră, a reprezentanţilor producătorilor, ţine viticultura românească în competiţia europeană.

Piaţa vinului românesc e perturbată însă de câţiva alţi factori cum ar fi substituirile de vinuri, infracţiuni legate de falsificare sau elemente ce duc la nerespectarea unor prevederi legale.  Dar viticultura în România are o organizare comună de piaţă care nu permite decât respectarea cu stricteţe a regulilor europene.

Sperăm ca în 2011 să ţinem o legătură mai bună cu piaţa, să promovăm mai bine vinul producătorilor deoarece vinul este un aliment consumat într-o cantitate moderată.

Constantin Chiurciu, director general Romvac

Profit şi dezvoltare pentru Romvac

Pentru compania Romvac, anul 2010 – un an aniversar pentru noi deoarece am împlinit 15 ani de la privatizare – a fost bun, cifra de afaceri a companiei noastre şi profitul net crescând fără să mărim preţurile. Noi am ţinut preţurile constante încă din 2008. Cu toate acestea, 2010 este anul în care toate cele 33 de depozite judeţene pe care le avem au fost conectate online prin internet cu depozitul central. Astfel, putem verifica în orice moment toate stocurile din depozite şi să facem o aprovizionare ritmică fără a aproviziona depozitul în exces, iar toate facturile care se fac se transmit la depozitul central.

Mobilizarea, cheia succesului

Noi ca producători de vaccinuri şi de medicamente de uz veterinar am pornit cu un handicap în 2010 deoarece prin interzicerea vaccinării antipestă am pierdu o piaţă de peste 2 milioane de lei. Dar printr-o mobilizare foarte bună am reuşit să umplem acest gol –  am scos alte produse şi am deschis noi pieţe externe. În 2010, pe lângă ţările în care am exportat şi în anii precedenţi – Republica Moldova, Albania, Nigeria, Ungaria, Polonia –, am realizat primele exporturi în Georgia, Malta, Portugalia, Cosovo, iar în curând vom începe exportul în Ucraina, Macedonia, Pakistan, Egipt şi sperăm ca lista ţărilor în care exportăm să crească. Cererea la export a fost şi de vaccinuri, şi de medicamente din toată gama pentru că noi avem peste 300 de produse… Tot din 2010, Romvac figurează printre companiile acreditate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ca unitate de cercetare.

Dialog cu fermierii

Privind piaţa externă, nu am neglijat-o nici pe cea internă. Astfel că am început un dialog direct cu fermierii şi cu medicii veterinari concesionari deoarece am constatat că sunt destule probleme pe care noi le putem rezolva, astfel de întâlniri fiind profitabile pentru toate părţile. Am avut o primă întâlnire la Suceava în luna noiembrie, iar în ianuarie avem o alta la Bran cu fermierii din zonă, apoi la Alexandria.

În ceea ce priveşte anul care vine, sunt optimist pentru că încet, încet, fermierii sau micul producător tot spre creşterea animalelor se orientează deoarece e cea mai ieftină sursă de hrană, iar zootehnia va progresa.

Ioan Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor din Dâmboviţa

Speranţe pentru pomicultori

 Anul care tocmai s-a în încheiat a fost un an bun pentru pomicultori, şi mă refer la cei care au reuşit să aplice tratamentele între ploi. Pentru zona Dâmboviţa pot să afirm că se întrezăreşte soarele: la Văleni Dâmboviţa a apărut o fabrică de procesare a sucurilor naturale, la Voineşti s-au semnat documentele pentru o fabrică de suc concentrat şi un depozit, iar eu cu alţi câţiva producători oferim suc de mere de o calitate deosebită. Astfel că lucrurile se mişcă.

Reconversia

Singura dezamăgire e ca la jumătatea verii s-au întrerupt discuţiile cu cei din Ministerul Agriculturii privind reconversia la plantaţiile pomicole – aşa cum s-a făcut la cele viticole –, dar sper să se reia la anul şi încet, încet, lucrurile să intre şi pentru pomicultură în normalitate.

Mai sper ca la anul ce vine să putem discuta cu cineva din Minister la Direcţia Horticolă deoarece nici nu mai ştiu mai există cineva sau dacă mai există această direcţie.

Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România

“An capricios, în care profesionalismul şi-a spus cuvântul”

 Noi cultivăm pe lângă cartofi şi cereale, grâu, porumb, rapiţă, sfeclă pentru a face asolamentul – şi ne bucurăm acum, mai ales pentru culturile înfiinţate în toamnă de grâu şi de rapiţă, că avem o păturică de zăpadă. Astfel că zăpada care a căzut în ultima vreme ne face să privim cu optimism spre 2011.

Vorbind de anul care tocmai a trecut pot să spun că pentru toţi agricultorii a fost un an capricios, în care profesionalismul şi-a spus cuvântul. Cei care au aplicat şi respectat tehnologia au reuşit să obţină nişte producţii competitive, rentabile economic. La cartof de exemplu, am avut producători din cadrul federaţiei cu 35-40 de tone la hectar. Dar au exista şi producători care, din nefericire, au pierdut această cultură din cauza manei provocate de ploile de pe parcursul anului, dar mai ales de cele din perioada de început de vegetaţie a cartofului.

Bilanţ bun pentru agricultori

Preţul de valorificare care în această toamnă a fost bun – şi aici mă refer la toate produsele, nu doar la cartof, ci şi la rapiţă sau porumb, dar mai puţin la sfecla de zahăr –a făcut ca bilanţul financiar de la finele anului să fie destul de bun. Mulţumim şi Bunului Dumnezeu care ne-a ferit de calamităţi şi mai mari, deşi am avut şi inundaţii, şi grindină, şi secetă în unele zone. Una peste alta a fost un an destul de bun pentru zona noastră de activitate.

Pâinea românului ar putea dispărea

Cartoful este şi va rămâne pâinea românului. Dar dacă pe viitor nu vom acorda importanţa ce se cuvine acestei culturi vom suferi foarte mult, cartoful fiind pe cale de dispariţie în România. Stocurile de sămânţă de cartof sunt la nivel de 7-8% sau chiar mai mici. În acest an, datorită preţului ispititor de pe piaţă, şi fracţia mai mare de sămânţă s-a dat deja la consum. Cea ce a rămas în stoc la fermieri este fracţia mai mică (45-35) care nu va ajunge nici pe departe pentru însămânţarea suprafeţei teoretice a acestei culturi.

În mare parte însă, marii producători, fermierii din federaţie şi-au asigurat sămânţa necesară pentru suprafaţa planificată, care din păcate scade de la an la an.

La nivelul ţării, noi avem în stoc 10.000-12.000 tone de sămânţă de cartof certificată. Mai importăm vreo 7.000 de tone şi împărţit la 3 tone cât intră la hectar vă puteţi daţi seama singuri ce suprafaţă mică putem planta cu sămânţă certificată.

Chiar dacă aducem sămânţa din import, o aducem la preţuri destul de mari pentru că fenomene meteorologice nefavorabile au fost şi la alţii, nu doar la noi. Polonia, cel mai mare producător, a suferit inundaţii în acest an, calitatea şi cantitatea cartofului fiind mult mai proaste. Şi Belgia, Olanda, Franţa, Danemarca, ţări renumite ca producătoare şi furnizoare de sămânţă pentru zona noastră – Ungaria, Ucraina, nu doar România – au avut de suferit.

Unii ţăranii sau cultivatori folosesc şi sămânţă necertificată pentru autoconsum. Dar în acest an capricios în care mana şi-a făcut de cap, cei care nu au ştiut să o stăpânească au pierdut şi această rezervă de cartofi pe care o puneau în pământ de la an la an. Astfel că vom avea o mare surpriză anul viitor când vom descoperi că nu avem ce pune în pământ. De export nici nu se pune problema

Preţuri occidentale în iarnă

La capitolul preţ, aşa cum am prognozat, cartoful va fi de 2,5–3 lei, iar în februarie ne vom apropia de preţul din Occident, care e de 1 euro. Ca să mai scădem, ar trebui să eliminăm acei intermediari care pun un adaos dublu sau triplu la preţul de plecare. Dar nici cartofii de afară nu sunt prea ieftini.

Lunile următoare mai putem ieşi cu ceva pe piaţă, în ţară mai existând la fermieri stocuri de consum, deşi nu mari.

Dan Bartolomeu, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Braşov şi produse tradiţionale

An dificil pentru oieri

2010 a fost un an agitat pentru majoritatea ţărilor de pe mapamond. În ţară, în prima parte a anului am avut din partea Ministerului, din punctul de vedere al crescătorilor, mai puţină înţelegere. În a doua parte, se pare că lucrurile s-au reglementat puţin şi există promisiuni. Deja se dau subvenţiile către crescătorii de animale şi sperăm ca anul care vine să fie unul de stabilitate

Ion Popa, 54 ani, cioban din comuna Poienari, judeţul Argeş

Eu sunt cioban de când mă ştiu şi am în turmă numai ţurcane că sunt mai rezistente la frig, la ger. Pentru mine a fost tare greu anul care a trecut că nu s-a vândut lâna şi o am acasă în pod. De altfel, o tot strâng de vreo 3-4 ani. Înainte erai obligat să dai lâna şi aveai bani să ieşi din iarnă. Acum nu, şi nutreţurile sunt scumpe dar a trebuit să le cumpărăm ca să le dăm la primăvară când vindem mieii, că nu poţi să ţii animalele altfel. Nu se caută nici brânza şi la sfârşit de an nu ne alegem cu mare lucru.

Sperăm să primim şi noi aia 10 euro pe cap de oaie că a anunţat dl ministru că încep plăţile din ianuarie. Şi să de Dumnezeu ca în 2011 să se mai schimbe câte ceva, să se mai gândească cineva şi la noi, crescătorii de animale.

Delia Ciohodaru

În sala de aşteptare – clasa a II a a gării – lume destul de puţină, culmea nici măcar un aurolac, vlăjganul de la uşă, cu mutra lui încrâncenată, taie, probabil, cheful nepoftiţilor, mă aşez pe undeva, locuri sunt destule, ca vecine am 2 femei, se cunoaşte de la o poştă că sunt de la ţară, chit că cea tânără, după vorbă, după port, s-ar da orăşancă, bătrâna pare oţărâtă, fără să vreau trag cu urechea, noroc că nu e prea frig şi-mi pot scoate fesul de pe cap, caşchetă i-a spus unul de curând şepcii poliţistului, că, de curios, aşa să ştiţi, sunt curios şi din fire şi prin meserie.

- În viaţa mea nu mai vin la fi-miu, mi-a ajuns cu vârf şi îndesat, nici prin vis nu credeam să păţesc ce mi s-a întâmplat, taman de Sfintele Sărbători.

- Nora? Se arată interesată, fătuca în egări şi giacă din imitaţie de piele.

- Ei, nora? se miră mătuşa. Ea m-a ţinut ca pe palme, ca doară nu era sa vin cu mâna goala, i-am adus şi eu ce-am putut, nişte făină, niscaiva ceapă şi câteva funii de usturoi, carne nu că’n ăst an n-am avut porc, câte puţin din toate cele de prin bătătură, să nu zice. Doamne fereşte, că are o soacră poamă acră.

- Atunci cine te-a supărat, băiatul? o iscodeşte tânăra.

- El, în niciun caz. Că l-am învăţat de mic să aibă respect şi mai cu seamă de mă-sa care l-a făcut. De băut, nu bea din cale afară, dar fumează ca un turc – şi încă de alea proaste, că de bune nu-l ţine punga. i-am tot spus să lase năravul, dar zice că nu poate. Nu, aş vorbi cu păcat, niciunul dintre ei nu m-a necăjit cât am stat la dânşii.

- Şi totuşi, insistă fetişcana…

- Păi ai să râzi poate, numai că mie nu mi-a venit deloc a râde când, la venire, în maşină, troleibuzul ori cum i-o zice, m-am dus la şofer şi i-am cerut bilet şi acesta mi-a zis ţâfnos că n-are şi să mă dau jos că găsesc în staţie. Unde, ce să găseşti, n-am găsit nimic că nu era loc neam de unde să iau bilet. Aşa că m-am urcat în altă maşină fără, fie ce-o fi.

- Şi? o chestionează juna ţărăncuţă devenită fată de oraş.

- Şi, oricât am încercat să cumpăr de la unul, de la altul, n-avea niciunul, ori mai ştii, n-a vrut să-mi vândă. Drept care, m-a găsit controlul – erau vreo trei – fără bilet. Mai mare ruşinea! Cum uitasem acasă buletinul, au vrut să mă ducă la poliţie, pe mine, o femeie bătrână şi care n-am călcat în viaţa mea prin astfel de aşezăminte. Până la urmă, oftează cu năduf mătuşa, le-am dat ultimii bani ce-i aveam, 50 de lei, 500.000 în bani vechi – auzi cât mi-au cerut – şi m-au lăsat în plata Domnului.

- Aşa-i că nu ţi-au tăiat chitanţă, se dă atotştiutoare fătuca, de-abia ascunzând o umbră de zâmbet pe faţă.

- Trebuia să-mi dea?

- Păi… cam trebuia…

- Ei, murmură bătrâna ţărancă, să le fie lor păcatul că mi-au luat aproape jumătate din pensie. Dar tot nu înţeleg, întreabă cu obidă, de ce nu dă bilete şi în maşină, că la noi, la cursă, dă! Şi e foarte bine aşa. De unde era să am eu bilet? Şi nici în staţie, cum ţi-am zis nu se afla vreun loc de unde să cumpăr.

- Păi nu sânt în toate stăţiile, se dovedeşte informată tânăra.

- Să pună atunci că tot iau banii de la lume, pe amenzi. Pot să ştiu şi eu ce fac cu ei. Or nu e nicio socoteală în toată treaba asta.

Cum persoana pe care o aşteptam în sala de aşteptare, venise în sfârşit m-am ridicat să plec. Înainte de a ajunge la uşă, nu m-am putut abţine şi am rostit cu voce tare:

- O socoteală e mamaie, o socoteală e în toate. Depinde însă cine şi cum o face! Şi, mai ales, în interesul cui!

La MULŢI ANI şi cu mai puţini “proşti” în anul 2011! Este aceasta o urare, din păcate fără sorţi de izbândă, o urare ce se va realize invers: Din administraţia locală vor fi concediaţi cei deştepţi şi vor rammane şefii. Asocierea pământului se va amâna din cauza celor născuţi mai demult, că vezi Doamne pammantul este al lor şi nu ei ai pământului. Tot ei lasă pământul nelucrat, că tot pică ceva şi le stă mai bine cu el PÂRLOAGĂ

Mai este şi pământul cumpărat de acel “pribeag adus de vânt” şi pentru care a încasat sume frumuşele de la UE. Să nu uit, tot pentru pământ se va returna la UE milioane de euro şi nimeni nu spune pentru ce, adică un răspuns concret, cine este vinovat? Am auzit, în trecut, că până când, în România nu se va tranşa diferenţa între pedeapsă şi recompensă nu se se va consemna un progres real. Se scumpeşte, treptat, treptat “pâinea noastră cea de toate zilele”. Şacalii au pândit demult şi au atacat.

Doar ei câştigă, producătorul grâului rămâne tot în pagubă şi nu are cu ce să-şi reia producţia. Există, în continuare, o mare dificultate în comunicare, mă refer la propunerile şi reglementările Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului Europei care ajung la agricultotii din România, ori târziu, ori niciodată şi nu mai spun de actele normative emise de Guvern sau de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Reiau subiectul CERCETAREA AGRICOLĂ şi mă ingtereb şi vă întreb de ce unii au supravieţuit şi alţii nu? Vreţi exemple? Vi le dau: Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Târgu Mureş, Institutul de Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti şi lista poate continua.

Mai sunt şi alte instituţii de cercetare din agricultură şi cei MARI o ştiu, care au fost jefuite, bineînţeles cu acte în regulă şi continuă să fie lichidate. Pentru situaţia acestora nimeni nu este vinovat, nimeni nu este tras la răspundere. BANII iar revin la ordinea zilei, banii care trebuiau daţi de către statul Român adică cei 50 de euro pe hectar. Nu se dau că Guvernul nu are bani. Este un fel de MIŞTO fată de cei care dau pâinea ţării şi iar revin la pedeapsă şi recompensă.

O instituţie care aduce bani europeni, şi o numesc AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢII ÎN AGRICULTURĂ nu-şi găseşte propria identitate. S-au schimbat programele de pe calculator de parcă erau jocuri pentru copii, nici până în present hărţile nu sunt realizate pe tot teritoriu României, se lucrează ore suplimmentare pentru ca cei care au condus această instituţie au avut, DOAR, aşa-zisa pregătire politică. Acum cei care nu au fost daţi afară scot cu mâna goală castanele din foc rămase dintro proastă organizare. Dar cum se zice PRESA LATRĂ şi politicienii “TRECE” Aşa-i Dle Ministru?... Cine întreabă?... Ca de obicei... cel care semnează...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

Zilele trecute m-am gândit la obiceiurile tehnologice de pe vremea CAP-urilor când se practicau aşa numitele fertilizări faziale şi m-am întrebat oare era bine, era rău? Cine poate să-mi răspundă decât un specialist. Şi iată ce am aflat:

- Dle Dr, ing Dimitrie Muşcă mai se păstrează fertilizările faziale? Ştiu ce o să-mi răspundeţi că la Curtici fertilizarea s-a făcut încă din toamnă pentru că aţi stabilit o regulă pe care o respectaţi cu stricteţe.Şi totuşi, dacă nu au fost făcute, pot fi realizate în prezent în plină iarnă şi sunt ele strict necesare?
- Să ştiţi că una este la Curtici şi alta este în alte zone. Aici la noi, am dat la însămânţare cantitatea de 135 Kg azot substanţă activă la hectar. Pe lângă acestea am mai intervenim în cele trei patru tratamente cu aviaţia şi dăm uree 15-20 de kg substanţă brută la hectar (cercetarea recomandă 10 kg) Această fertilizare trebuie să fie un imbold pentru grâu să asimileze azotul de care are mare nevoie. Da pentru grâu este vital azotul şi de aceea noi fertilizăm în mod constant cu îngrăşăminte complexe, numai că sunt puţini în ţara care îşi pot permite să dea la hectar 135 de kg de azot.

- Şi atunci ce se întâmplă cu azotul administrat fracţionat?
- În primul rând nu mai ajunge să fie levigat nu mai ajunge să fie spălat în adâncime, Sigur practica noastră ne-a dovedit că printr-o singură fertilizare de bază am reuşit să scoatem 8-9 tone de grâu la hectar. Tot din practică ştim că fracţionarea fertilizării este păguboasă. Dar se face atunci când este zăpadă dar şi când pământul permite pentru a nu lăsa urme adânci. Eu însă nu am asemenea practici. Mă doare sufletul să intru cu tractorul pe terenul cu grâu răsărit pentru a administra îngrăşăminte sau pentru erbicidare. Repet eu fac o fertilizare de bază iar restul lucrărilor, până la recoltare le fac numai cu avionul. Nu-mi permit să calc grâul sub niciun motiv.

- Pentru că vorbim, acum în plină iarnă, despre grâu, specialiştii recomandă recoltarea periodică de plante de grâu.
- Corect. Aceste plante sunt numite de noi specialiştii monoliţi şi este obligatoriu să fie recoltaţi pentru a aprecia starea de vegetaţie şi modul de comportare în perioada gerurilor prelungite sau a altor intemperii. Şi noi am avut, intro iarnă, necazuri în urma unui ger prelungit şi am fost nevoiţi să întoarcem grâul. Monoliţii recoltaţi de noi în această perioadă, demonstrează că avem un grâu viguros şi bine răsărit.

- În concluzie...
- Recoltarea de monoliţi în mod periodic este obligatorie şi necesară pentru a şti în primăvară dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru protejarea grâului în vegetaţie.

- Unii se duc în primăvară să vadă cum arată grâul...
- Prea târziu, prea târziu!

- Grâul nu îngheaţă aşa repede...
- Da, dar prevenţia nu trebuie să lipsească din activitatea celui care se pretinde agricultor

Citeam cândva, pe undeva, că într-o livadă de prin preajma Bucureștilor s-au aciuat cu cățel cu purcel, care-l avea, desigur – câteva zeci de semeni de-ai noștri care trăiesc fără grija zilei de mâine. De dormit, dorm în șandramale improvizate din te miri ce, de mâncat înfulecă ce le cade în mână de pe la megieșii din zonă, fără voia și consimțământul proprietarilor, se înțelege, mai prind vreun rac, vreo broască ori vreun pește din lacul ce se află în apropiere.

Cât despre lemne de foc, acestea chiar că nu reprezintă o problemă, cresc destui pomi fructiferi de jur-împrejur. Așa încât îi taie de la rădăcină. Pentru că, dacă de cules, i-au cules până n-au mai rămas fructe nici de sămânță, de au umplut piețele capitalei cu marfă a-întâia –  și nimeni n-a îndrăznit să le stea în cale, tot astfel dacă pohtesc – și pohtesc – să-și facă focul cu lemn de cireș, piersic, vișin ori măr, din livada cui o fi, asta e situația și nimeni n-o să le pună stavilă.

Cum nu le-a stat nimeni împotrivă altor confrați, când pe la Sadova, în Oltenia, în urmă cu două decenii, într-o noapte doar au ras de pe suprafața pământului perdelele de protecție puse cu efort măsurat în ani, pentru a opri deșertificarea zonei. Că de, odată cu Revoluția, venise și libertatea. Halal libertate!

Sau – un alt exemplu care îmi vine în minte – atunci când se braconează în voie și la scară industrială de parcă n-ar exista oameni ai legii plătiți să-i împiedice – atât în zonele piscicole, cât și în cele  de vânătoare.

Dar ce să mă mai mir când se cunoaște cazul în care năvălind în plină noapte peste o familie și membrii acesteia, apărându-se de tâlhari, era cât p-aci s-o pățească penal, cine?  Bandiții nicidecum, ci chiar partea vătămată. E posibil așa ceva? La alții, nu. La noi: E!

Și astfel de situații, în care bunul-plac al unora, încălcarea flagrantă a legii și a bunului-simț, luatu cu japca nu sunt, din păcate, singulare și nici pe cale de dispariție. Dimpotrivă, am zice. Și în mediul urban, și în cel rural, că nu știe omul cum să se mai păzească de cei răi și puși pe jaf. Culmea e că toată lumea știe ce se petrece, toți cei cu răspunderi în combaterea fenomenului infracțional, inclusiv președintele țării, dau declarații în dreapta și în stânga, mai bifează câteva amenzi, mai operează în fața aparatelor de filmat câteva arestări și cam atât, că suntem sătui până în gât.

Și așa stând lucrurile, revenim de unde am pornit, în livada pustiită de omizile bipede și cu gândul la merele care n-o să mai fie, îmi spun, precum prințul Hamlet: și totuși, ceva e putred! Și nu în Danemarca, ci p-acilea, pe la noi.

Autor: George Ghidrigan,  Caricatură: A. F. Badiu

Mă cujetaj mai zâlele dă trecură la empozitu’ pă nunţi şi botezuri, ăl de-l vrea Dom’Iemil pintru consolidarea învârtoşării lu’ Bujetu’. Doar că dupe mintea mea ar mai trebui suptţinut cu on empozit pă pomeni şi parastase. Să mă esplichez. Văzui on grafic a lu’ enstitutu’ de socoteli pă viu şi pă mort, că ie den ce în ce ie mai mulţi de optară pintru domicil’ stabil la loc cu verdeţă. Dacă’i p’aşa, crez că nu tre’ să ratăm ocazia, dacă suntem cu grijă pintru tărişoara noastră.

Băgăm oblegativitate periodică dă pomeni şi parastase. Batâr tremestrial. Întâi tre’ să dea Dom’Iemil un oughe! Că produce iefecte imediat şi pîn’ s-ajungă să’l tragă’n leje aleşii, intrăm în ailantă lejislatură. Să să scrie că-i obligatoriu ca viii să grijească dă sufletu’ duşilor. A’ că să le dee dă suflet glojdeală şi udeală. Ţoale aşijderea, să nu îmble goi, că-i de ruşine, başca că le mai vin şi gânduri dă ruşine la ăi de trecură în putirinţă. Să mai baje obligatoriu şi un cod dă bune practici moldovineşti carele ie mai consolidate dăcât oriunde.

Musai să dee dă suflet, o dată pă an, recamiel, masă, şifonel, ţol persienesc pintru pă pă jos, carpetă cu răpirea din Sarai pă părete şi on televizor cu abonament la cablu, pă on an, la televiziunea poporului. Poa’ să le dee şi cărţi, să se scoaţă şi telectualii. Ia socoate! Numa pintru trimestriale. Public tinţă: treizăci dă neamuri, doăj dă prietini, tot atât duşmani, popa, dascălu, clopotaru’, groparii, milogii, cre’ că ca la o sută. Envestiţie pă potol: antreuri (caşcavale, mizel, masline, chiuftele, o roşie umplută cu icre, o chiflă) ca la 10 lei noi; felu’ unu: borş ori ciorbă că suntem ciorbagii la nevel naţional, să tot ţâie la 10 lei; felu’ doi: grătar dă porc ori pasăre, mici şi sarmale – neapărat, barabule cum o fi, mămăligă, baboi saramuriţi, s-a strânge ca la treij-paj dă lei. Desert – colivă nepărat şi chec.

Traje linie – cinşcinci, şaizăci, pă cap dă pomanagiu. Envestiţie în udeală: batâr cât glojdeala, că ea e temelia. Blide, den Obor, lingură, fuculiţă, cuţât, cană şi ce-o mai fi, ca la douăj dă lei. Să strănsă dă o sută optzăci, hai două sute. Ori o sută dă pomanagii, ie ceva! Adaogă on costum (fustă şi taior pintru fimei) şi o păreche dă pantofi la pomenile dă primăvară-vară, on palton şi bocanci la cele dă toamnă-iarnă, hai să fie numa’ pălărie şi basma şi crez că te duce ca la cinci sute, că doar n’o să dai dă ălea dă n’are moarte. Bagă o taxă dă cinspce la sută, să fie mai puţin dăcât empozitu’ unic să aivă şi neamurile dusului un ce câştig. Mai întâi mă gândii ca empozitu să fie plătit dă pomanagiu, da’ pă urmă cujetând mai adânc, ca’ cum făcu guvernu’ cu colecta dă la drepturili dă autor, ajunsăi la concluzia că taxili tre’ strânse la sursă. Dă ăi dă dă. Se evită aglomeraţia la fisc, se reduce bujetarii dă la incasare şi se face şi ieconomie la lefurile lu’ ăştia, cea ce nu-i puţin lucru dacă se menţine trendu’. O altă variantă ie să se tragă derect den leafă ori dăn penzie, dă către platitor, că nu ie nimerica’n ţara asta să nu aivă de pomenit ’un mort, doi, acolo! Başca că tendinţa statistică se va consolida dupe ce se promulge lejea penziilor şi a salarizării unice.

Autor: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu

Va fi în cronica de faţă o suită de fragmente din ceea ce eu, prostu, am pus pe hârtie ca un mesaj direct spre deştepţii naţiunii şi voi incepe cu un citat: “Până când prostia oamenilor va fi eradicată trebuie să contăm pe ea”. Aşa e ?!

*

Da, este mereu adevărat, te duci la ghişeu şi gata, ţi se găseşte o hibă şi eşti amânat.

*

Aştepţi subvenţiile şi dai vina pe Guvern, dar pe prostia unor funcţionari, nu.

*

Dar această cugetare vă place? “Şi oamenii proşti gândesc, dar teribil de confuz”, la care mai adăugăm: “Prostia şi vanitatea sunt prietene şi merg mână în mână”.

*

De la cugetări la adevăruri din zilele noastre. Am fost învăţaţi că adevărul este una dintre cele mai importante valori ale umanităţii şi că minciuna este duşmanul a tot ce-i mai bun.

*

Nicio relaţie dintre doi oameni nu poate fi clădită pe o minciună fără ca la un moment dat adevărul să nu iasă la iveală şi să ucidă ce a fost mai frumos între cele două persoane. M-am gândit oare la politicieni?!

*

Scriam mai pe vară: Băăăăăă!!! Nu mai strigaţi peste tot că avem o ţară bogată, că vin şacalii (interni şi externi) şi tot fură, şi tot fură (da mai rămâne) şi iar ne lasă cu spatele gol. Nu vedeţi, toţi ne vor BINELE, iar noi rămânem cu RĂUL. De o vreme încoace, adică de când suntem capitalişti, mâncăm de la străini. Lor le creăm locuri de muncă, iar nouă şomaj. Aţi văzutără ce generoasă este UE, ne dă gratis făină şi zahăr… Ruşine, ruşine, ruşine!!! Ne ştiam, cel puţin, o ţară agrară şi acum nici asta nu??? Şi tot aşa am ajuns să mă mândresc că sunt un prost şi mai am şi studii superioare, altfel m-ar înjura toţi aşa cum îi înjură pe cei mari. Atât şi nimic mai mult. Să trecem la anul ce abia l-am început. Am scris cu greu pentru că toţi cei de sus ne-au anunţat că va fi greu şi foarte greu. Nu-i adevărat. La sfârşitul lui 2009 nimeni nu se ferea de AH1N1 şi acum toţi la înţepat. Vânzarea merge, decontarea aşijderea. Comisionul?!... Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi cumva? Şi în acest an s-a stabilit că agricultura este prioritară, tocmai de aceea nu are nevoie de bani. Conform ultimilor tehnologii politice sectorul agricol va scoate bani din pământ, din iarbă verde.

*

Mi-am adus aminte ce ne-au spus uninominalii, cică România are un trecut îngrozitor şi un viitor strălucit... Şi aşa va fi mereu. Cine minte şi cine spune adevărul?! Nimeni nu minte, ne minţim pe noi înşine de la „vlădică până la opincă” deoarece ne este dat nouă de la daci încoace. Să o luăm pe îndelete: „Daţi pământul din CAP-uri înapoi ţăranilor, adevăraţii proprietari”, aşa răcneau, după câte îşi aminteşte mintea mea de prost, doi „corifei” ai noii ere de libertate (de a muri… spre exemplu). Au MINŢIT că va fi mai bine. Vreţi argumente? Uitaţi-vă pe câmpul nelucrat!!! Să trecem peste acest trist episod istoric, aşa cum am trecut peste jaful României din perioada cotelor obligatorii. Şi am adăugat:

*

E multă jale în România, dar şi mai multă nesimţire acolo sus, la „aleşii poporului”. Totul se face cu multă răutate, de parcă ţara este o junglă şi fiecare partid trebuie să sfâşie pentru a supravieţui. Aţi uitat, domnii mei, ce-i aia omenie, sunteţi gata oricând să ucideţi cu sânge rece tot ce este bun, numai şi numai de a vă şti cocoţaţi cât mai sus şi să fiţi primii la ciolan. Oi fi eu prost, dar ca mine sunt milioane de români care tac şi îndură mizeria creată după NEUITATUL an… care a declanşat jaful în România. Este şi pedeapsa dumnezeiască pentru tot răul care se face aici în spaţiul nostru mioritic. Aţi ucis orice speranţă de viitor, dar îi ucideţi şi pe cei bătrâni şi o ţară fără ei este a nimănui. Sunt un pesimist? Nu, domnilor, văd şi eu ca prostu realitatea dezastruoasă a jafului necontenit, a nedreptăţilor devenite o politică cotidiană. Cine a scris toate tâmpeniile de mai sus??? Staţi liniştiţi, că vă răspunde chiar cel care semnează cu nume şi prenume…

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
La încheierea socotelilor cu anul 2010 caricatură: a. f. badiu

[...] Vedem cum Anglia, care stă în toate celea în fruntea civilizaţiei, păstrează şi astăzi vechile sale forme istorice, pururea reâmprospătate de spiritul modern, de munca modernă. De aceea o şi vedem rămâind ca granitul, măreaţă şi sigură în valurile adâncelor mişcări sociale de cari statele continentale se cutremură. [...] Cu acelaşi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Veneţia, un oraş, devenind putere, adesea de rangul întâi, în curs de o mie şi mai bine de ani. Dar se înţelege că nici prin gând nu ne trece a admite că aristocraţia istorică, substratul oligarhiei, se poate improviza şi că putem scoate din pământ oasele Basarabilor spre a le da o nouă viaţă. Cu totul altul e rolul monarhiei în ţara noastră

E îndeajuns dacă sub ea se asigură înaintarea meritului şi a muncii şi dacă acestea se pun la adăpost de escamotarea din partea Caradalelor şi Costineştilor; e destul atâta, şi pentru atâta numai se cere o reorganizarea socială. Acestea două nu sunt asigurate în dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merită o chilie la mănăstirea Ocnei, decorat cu Steaua României, senator şi om mare; vedem cavaleri de industrie îmbogăţindu-se peste noapte din răscumpărarea drumurilor de fier; vedem oameni prinşi în rebeliune făţişă devenind adiutanţi domneşti, vedem pe alţii vânând, prin cotituri sub masca patriotismului, posturi la Casaţie ori la drum de fier; c-un cuvânt, nici merit, nici muncă nu sunt considerate, iar ignoranţa, felonia politică, vicleşugul comun devin titluri de recomandaţie pentru înaintare în statul român. Şi toţi aceşti paraziţi sociali, toată secta asta de spioni şi cavaleri de industrie, acest odium generis humani cum i-ar zice Tacit, costă mult, foarte mult. Sarcinele de întreţinere ale politicianilor de la noi diminuează pânea de toate zilele a poporului de jos, care ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă este superior păturii de parveniţi şi de scursături din câteşipatru unghiurile lumii, cari s-au aşezat deasupra lui din secolul trecut începând.

MIHAI EMINESCU - (Articol publicat în TIMPUL, la 6 mai 1881)

Redacţia: Se zice, dle Muscă, precum că nimeni nu este profet în ţara lui. În ceea ce vă priveşte, considerăm că faceţi o excepţie. Aţi spus, mai în glumă mai în serios, că noi, orăşenii, vom face foamea. Iată că o ştire apărută în diverse ziare, spune că România se va afla printre ţările unde va fi şi o criză alimentară.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Este tot ce ne lipsea, dar totuşi trebuie să repet, atâta timp cât totul se desfăşoară de azi pe mâine şi mă refer la agricultură, avem toate şansele să se adeverească, atât ştirea, cât şi profeţia.

*

Redacţia: Bălteşte apa pe semănături şi trebuie de urgenţă să o drenăm.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: La noi nu este aşa de rău, dar văd ce se întâmplă în altă parte şi mă crucesc.

Se vorbeşte despre inundaţii de când mă ştiu şi tot de atunci nu se iau, cel puţin, minime măsuri. Primarii rămân uimiţi în calea apelor şi nu ridică nici cea mai mică stavilă. Ne-am învăţat cu toţii, de la aleşi la alegători, să vină alţii să facă treaba noastră.

Redacţia: N-avem cu ce!

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Ce n-avem?! lopeţi, cazmale, o lamă de plug, acestea există în orice localitate, dar nici primarul şi nici alegătorul nu se mişcă.

*

Redacţia: Am asistat la câteva discuţii avute cu colaboratorii dumneavoastră, am dori, pentru cititorii noştri, să consemnăm una dintre nemulţumirile exprimate în legătură cu tratamentele efectuate la grâu, dle Muscă:

Dr. ing. Dimitrie Muscă: De mai mulţi ani, noi facem tratamentele la grâu cu avionul. De ce? Mai întâi şi mai întâi pentru eficienţă. Într-un interval scurt acoperim multe hectare semănate cu grâu.

A doua, evităm strivirea plantelor. Ca agronom, vă spun clar, mă doare sufletul când văd o cultură de grâu călcată cu tractorul, înnebunesc, nu-mi vine să mă duc pe câmp, nu este voie, este un păcat. La urma urmei, grâul este o vietate, ne dă pâinea noastră cea de toate zilele.

*

Redacţia: Dle Muscă, noi avem impresia că la Combinatul Agroindustril Curtici, nu mai aveţi reguli în tehnologia de semănat graul. La carte, scrie că există o perioadă optimă de pus grâul sub brazdă, că dacă este secetă să se execute o udare de aprovizionare. Anul trecut aţi depăşit mult perioada optimă de semănat. Prin decembrie aveaţi semănătorile pe câmp...

Dr. ing. Dimitrie Muscă: ...Şi am obţinut anul acesta din grâul semănat în decembrie, peste 7000 de kg la hectar. Sigur, am şi riscat, dar m-am bazat în primul rând pe soiul de grâu romance creat şi adaptat la toate capriciile naturii. Am asigurat şi o cantitate suficientă de boabe germinabile sub brazdă, ceea ce mi-a dat la răsărire o bună densitate. Suntem obligaţi să şi experimentam, ţinând cont de toţi factorii naturali şi mai ales de pământ. Da, pământul are nevoie de îngrăşăminte, repet de ÎNGRÂŞĂMINTE.

*

Redacţia: Ştiindu-vă un bun creştin, domnule director, mai aveţi posibilitatea şi voinţa de a-I ajuta pe cei sinistraţi din Moldova?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu!!!

Redacţia: De ce atâta supărare?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: La dezastrul anterior am trimis cu mare drag 50 de tone de grâu. Se cuvenea, aşa cere bunul simţ, să ştiu şi eu ce cale a luat, ori preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a tăcut, a uitat sau nici nu l-a interesat cum a fost folosit grâul.

*

Redacţia: Am văzut, dle dr ing. Dimitrie Muscă, cum se zice, am văzut pe viu, cât valorează o investiţie făcută la timpul ei, adică mă refer la combinele de recoltat cereale, care au grăbit foarte mult secerişul.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Investiţia, într-adevăr, reprezintă un adevărat succes acum în această vară grea cu ploi şi grindină cum n-a mai fost demult. Era păcat să prelungim secerişul folosind utilaje greoaie, pierderile ar fi fost mari şi ştiţi că natura nu iartă. Am terminat recoltatul grâului aşa cum ne-am propus, iar rezultatul, mulţumesc lui Dumnezeu, este chiar peste aşteptări, având şi sole peste care a căzut grindină. Am făcut tot ce era necesar pentru a obţine performanţa.

Redacţia: Şi a ieşit?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Da! 7.500 – 8.000 pe solele care nu au fost calamitate de grindină.

*

Redacţia: De multe ori am dorit să vă pun o întrebare, dle dr. ing. Dimitrie Muscă!

Dr. ing. Dimitrie Musca: Sunt gata s-o ascult:

Redacţia: Ce aţi face dacă aţi fi ministrul agriculturii? Vă pun această întrebare pentru că vă aflaţi printre cei mai nemulţumiţi faţă de prestaţiile miniştrilor de după anul 1989.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: În primul rând m-aş bate şi iar m-aş bate cu Ministerul Finanţelor, cu premierul şi cu tot guvernul. Le-aş demonstra că un leu investit în agricultură aduce în mod obligatoriu profit. Aş revigora cercetarea agricolă ca element fundamental în obţinerea unor producţii constante de calitate şi de cantitate.

*

Şi la final zicem împreună... Dă Doamne la toţi politicienii “MINTEA ROMÂNULUI DE PE URMĂ”
(Frânturi păcătoase şi nepăcătoase din anul 2010)Autor: M. M. Mihail, Caricatură: A. F. BADIU

Mă grăbesc să-ţi răspunz la tema pă care mi-ai emailat-o săptămâna dă trecu’. A’că să-mi bag o părere dăspre cum am puté să ne învârtoşăm consolidatu’. Zic că gându’ lu’ dom ‘lemil pintru empozite pă daru’ dă nunţi şi boteze, ie ăl mai marfă empozit pintru învârtoşare. Cu ocsărvaţii, că d’aia mai pus să referez!  Să mă esplichez ! Nunţile poa’ să hie mai rare, că ie unii, şi ie mulţi, făr’de frică dă Ăl dă Sus şi se ia, făr’ să treacă pă la primărie ori pă la popă. Trăieşte în concobinaj ca’cum ar veni, carele concobinaj ie sursă de ievaziune fişcală. Pune şi că’n posturi nu-i cuşer să joci găina şi rachiu roş’. Rezultatu’ – bortă’n în bujet. Cu botezu’ aşijderea.

La câte d’ale noastre devin dă se mărită cu harapi, turci, libanezi, tunisieni, morocani, chinezi, endieni şi alţi rugători la sfinţii tut azimut, devine că se pierde învârtoşarea şi să lunjeşte criza.  Dom’ Iemil ar trebui ca concomitent şi deodată cu lejea dă empozit pă nunţi şi boteze să baje şi on oughe care să obligheze tot natu’ la nuntă la primărie şi la biserică ortodoxă, endeferent dă relijie, sexe, orientare sexuală, ietcî. O lejea c’on articol, asta trebe: „Tot suflătoru’ dă pă bătătura naţională tre’ să se ia în vederea cotârcirii, ori pintru botez, numa’ la primăria şi beserică dăn localitatea dă domiţiliu”. Uite ici o estemare! O dată ie nunta lu’ iel cu ea (iel ie suflător, respirează).

A doua, ie nunta lu’ ea cu iel (că şi ia ie suflătoare!). Pă urmă botezele când o hi să hie, că s’adună, nu se scade! Se dubleză strânsura? Se dubleză! Mahometanii, ovreii, taoiştii, sintoiştii, budiştii, animiştii, catolicii, protestanţii, ziuaşaptiştii, baptiştii, ievangheliştii, calviniştii, svingliştii şi câţi or mai hi, că numa dracu’i mai ştie (Doamne iartă-mă!), dacă vrea să se aiepteze dupe credinţa lor, poa’ s-o facă, că Constituţia le garantează dreptu’. Te prinsăşi dă genealitatea ideii. Devine că face o a doua nuntă şi on al doilea botez, pă legea lor! Alţi bani, altă destracţie, plus daru’. Cre’ că aici guvenu’ ar puté să baje o scutire, on discaunt, ceva.

Ca’ cât fu teveaul dă prima dată.  Două vorbe dispre strânsură, colectă! Regulamentu’ dă aplicarea ca’ cum ar veni! Io propui on pauşal! Cum împlini zgâmboiu’ paispece ani şi vine să ia buletinu’ populaţiei, cum plăteşte pauşalu’ dă însurătoare (on melion vechi pă envitat, socotit pintru o sută). Nu-i mult, că ie unii dă are la nuntă tot sectoru’, başca suburbanili. Marchează banu’, intră în rându’ lumii. Când s-o însura, n-are de grijă! Nu s’o însura? Să se însoare, că ce altă grijă are! Că nici aşa să dăm leji pintru toţi fătălăii! Pintru ecspaţi şi iemigranţi să se ia empozitu’ la graniţă. Că la cât ie dă iubeţe şi dă cocoşi ai noşti’, nu se ecsistează să scape necotârciţi. Şi ce dacă ie deja luaţi? Divorţ nu există? Pintru botez ie şi mai simplu. Să rupse apa, marchezi empozitu’ şi ţi-l scoate! Nu marchezi, să şază înlăuntru până-i vine apă’n gură, mama lui dă internaţionalisto-comunist, că nu se gândeşte dă loc la tărişoară unde va să vază lumina zilelor.

Text: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu