Mă cujetaj mai zâlele dă trecură la empozitu’ pă nunţi şi botezuri, ăl de-l vrea Dom’Iemil pintru consolidarea învârtoşării lu’ Bujetu’. Doar că dupe mintea mea ar mai trebui suptţinut cu on empozit pă pomeni şi parastase. Să mă esplichez. Văzui on grafic a lu’ enstitutu’ de socoteli pă viu şi pă mort, că ie den ce în ce ie mai mulţi de optară pintru domicil’ stabil la loc cu verdeţă. Dacă’i p’aşa, crez că nu tre’ să ratăm ocazia, dacă suntem cu grijă pintru tărişoara noastră.
Băgăm oblegativitate periodică dă pomeni şi parastase. Batâr tremestrial. Întâi tre’ să dea Dom’Iemil un oughe! Că produce iefecte imediat şi pîn’ s-ajungă să’l tragă’n leje aleşii, intrăm în ailantă lejislatură. Să să scrie că-i obligatoriu ca viii să grijească dă sufletu’ duşilor. A’ că să le dee dă suflet glojdeală şi udeală. Ţoale aşijderea, să nu îmble goi, că-i de ruşine, başca că le mai vin şi gânduri dă ruşine la ăi de trecură în putirinţă. Să mai baje obligatoriu şi un cod dă bune practici moldovineşti carele ie mai consolidate dăcât oriunde.
Musai să dee dă suflet, o dată pă an, recamiel, masă, şifonel, ţol persienesc pintru pă pă jos, carpetă cu răpirea din Sarai pă părete şi on televizor cu abonament la cablu, pă on an, la televiziunea poporului. Poa’ să le dee şi cărţi, să se scoaţă şi telectualii. Ia socoate! Numa pintru trimestriale. Public tinţă: treizăci dă neamuri, doăj dă prietini, tot atât duşmani, popa, dascălu, clopotaru’, groparii, milogii, cre’ că ca la o sută. Envestiţie pă potol: antreuri (caşcavale, mizel, masline, chiuftele, o roşie umplută cu icre, o chiflă) ca la 10 lei noi; felu’ unu: borş ori ciorbă că suntem ciorbagii la nevel naţional, să tot ţâie la 10 lei; felu’ doi: grătar dă porc ori pasăre, mici şi sarmale – neapărat, barabule cum o fi, mămăligă, baboi saramuriţi, s-a strânge ca la treij-paj dă lei. Desert – colivă nepărat şi chec.
Traje linie – cinşcinci, şaizăci, pă cap dă pomanagiu. Envestiţie în udeală: batâr cât glojdeala, că ea e temelia. Blide, den Obor, lingură, fuculiţă, cuţât, cană şi ce-o mai fi, ca la douăj dă lei. Să strănsă dă o sută optzăci, hai două sute. Ori o sută dă pomanagii, ie ceva! Adaogă on costum (fustă şi taior pintru fimei) şi o păreche dă pantofi la pomenile dă primăvară-vară, on palton şi bocanci la cele dă toamnă-iarnă, hai să fie numa’ pălărie şi basma şi crez că te duce ca la cinci sute, că doar n’o să dai dă ălea dă n’are moarte. Bagă o taxă dă cinspce la sută, să fie mai puţin dăcât empozitu’ unic să aivă şi neamurile dusului un ce câştig. Mai întâi mă gândii ca empozitu să fie plătit dă pomanagiu, da’ pă urmă cujetând mai adânc, ca’ cum făcu guvernu’ cu colecta dă la drepturili dă autor, ajunsăi la concluzia că taxili tre’ strânse la sursă. Dă ăi dă dă. Se evită aglomeraţia la fisc, se reduce bujetarii dă la incasare şi se face şi ieconomie la lefurile lu’ ăştia, cea ce nu-i puţin lucru dacă se menţine trendu’. O altă variantă ie să se tragă derect den leafă ori dăn penzie, dă către platitor, că nu ie nimerica’n ţara asta să nu aivă de pomenit ’un mort, doi, acolo! Başca că tendinţa statistică se va consolida dupe ce se promulge lejea penziilor şi a salarizării unice.
Autor: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu
