Pesta rumegătoarelor mici (PRM) este o boală infectocontagioasă a oilor și caprelor, cu caracter endemico-epidemic, cu evoluție supraacută și acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive și respiratorii, iar morfopatologic, prin necroze, eroziuni și ulcere la nivelul mucoasei digestive și al căilor respiratorii. Boala este produsă de un virus din familia Paramyxovi ridae, genul Morbilivirus, înrudit cu virusul pestei bovine.
Din cauza pagubelor economice însemnate pe care le produce, Pesta rumegătoarelor mici este o amenințare la adresa sănătății globale, prin apariția unor focare de infecție în diferite stări ale bolii. PRM este o boală infecțioasă contagioasă care afectează caprinele și ovinele, caracterizându-se prin: febră, eroziuni ale mucoasei bucale, jetaj, tuse, diaree profundă, iar lezional, prin stomatită ulcerativă și necrotică, dar și prin pneumonie și enterită.
Originea bolii
Pentru prima dată, această boală a fost descrisă în Africa – Coasta de Fildeș, mai exact, fiind considerată inițial ca o entitate morbidă, diferită de infecția virusului pestei bovine.
În ultimele decenii, boala s-a răspândit în mai multe țări din Africa și Asia, precum și în unele țări din Europa – Grecia și Turcia –, iar, recent, în unele ferme de la granițele României.
Acest lucru demonstrează că, astăzi, când vorbim despre boli infecțioase cu potențial epidemic, trebuie să o facem și din perspectiva globală a lucrurilor, deoarece distanțele și granițele politice sunt obstacole relative în calea răspândirii acestor agenți patogeni.
Cauze și patologie
Sursele principale de infecție sunt reprezentate de animalele aflate în stare de incubație sau cele care sunt deja bolnave și elimină cantități mari de virus prin secrețiile cojunctivale, nazo-faringiene și salivă, dar și prin aerosolii formați prin tuse sau strănut.
Boala se transmite prin contact direct cu animalele bolnave, iar virusul se răspândește rapid în organism prin căile respiratorii, localizându-se în amigdale, în limfonodurile mandibulare și faringiene, iar după replicare se concentrează în măduva osoasă, splină și mucoasa căilor respiratorii și digestive.
Boala nu este transmisibilă la om, fiind un lucru îmbucurător, însă poate produce pagube majore pentru fermieri, deoarece mortalitatea la oi și capre poate depăși 70%.
Din punct de vedere clinic, boala se caracterizează printr-o evoluție de la forma supraacută la cea subacută cu manifestări de febră de peste 40 de grade Celsius și tulburări generale, digestive și respiratorii, apărând forme de dispnee și tuse. Morfopatologic, apar hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive și respiratorii.
Diagnostic, profilaxie și combatere
Diagnosticul se bazează pe date epidemiologice, clinice și anatomopatologice și se confirmă doar prin examen de laborator.
Profilaxia sau prevenirea bolii constă în măsuri generale vizând îmbunătățirea condițiilor de întreținere și alimentație, dezinsecția periodică a adăposturilor și acțiuni de dezinfecție și deparazitare.
Pentru dezinsecție se recomandă soluția concentrată insecticidă Romparasect, iar pentru dezinfecție, Pursept tablete, un produs foarte eficient pe bază de dicloroizocianurat de sodiu. În plus, deparazitările la oi și capre se pot face cu Rombendazol 2,5%, suspensie cu un spectru foarte larg, deoarece combate atât nematodele, cât și trematodele și cestodele.
În ceea ce privește combaterea bolii, nu există un tratament specific pentru această infecție. Pentru limitarea răspândirii bolii și pentru păstrarea integrității teritoriului în cazul apariției acesteia, se aplică măsura radicală de sacrificare a tuturor animalelor.
Pesta rumegătoarelor mici este notificabilă și supusă măsurilor de carantină cu respectarea măsurilor de biosecuritate dispuse de autorități.
Articol de: Dr. VIORICA CHIURCIU, DVM, PhD, director general & președinte CA Romvac Company SA
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2024Abonamente, AICI!
În materialul de față aduc în atenția fermierilor informații despre „viermele vestic al rădăcinilor de porumb”, un dăunător care poate produce pagube importante la porumb, mai ales în zonele unde se practică monocultura. Se cunosc zone în țară unde porumbul se cultivă în monocultură chiar și de 15 ani. În acele zone, densitatea larvelor în sol este foarte mare, iar plantele pot fi distruse când sunt tinere (8 - 10 frunze).
Pentru a putea gestiona eficient acest dăunător important al porumbului, în rândurile de mai aveți la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.
Importanța economică
Diabrotica virgifera virgifera este un dăunător al porumbului cu importanță economică ridicată, fiind considerat specie invazivă în Europa [Mahmoud et al., 2016; Lemic et al., 2016].
Tehnologiile actuale bazate pe monocultură și rotații scurte duc la pierderi importante în producție deoarece populațiile de Diabrotica virgifera virgifera au condiții de dezvoltare favorabile.
Confruntare. Diabrotica versus un păiajen prădător
În România, cele mai mari pierderi au fost raportate la începutul anilor '90. Pierderile produse de viermele vestic al rădăcinilor de porumb sunt foarte mari. Se apreciază că, anual, se pierde peste un miliard de dolari din cauza producțiilor scăzute și a costurilor cu tratamentele [Wessler & Fall, 2010; Deitloff et al., 2016]. Atacul sever al larvelor poate produce pagube cuprinse între 11 - 34% [Estes et al., 2015].
Într-o comunicare personală, Grozea (2020) arată că, Diabrotica virgifera virgifera este prezentă în vestul României, mai ales în județul Timiș. Se constată în prezent că, deși populațiile sunt ridicate, totuși pagubele sunt mai scăzute comparativ cu cele înregistrate în perioada 1997 - 2010. După 2010 populațiile au crescut în vestul țării, dar răspândirea în areale noi este lentă [Antonie et al., 2008; Grozea et al., 2014; Manole et al., 2017].
Cele mai mari pierderi se înregistrează în fermele unde se practică monocultura de porumb timp îndelungat.
Recunoașterea daunelor
La porumb, daune produc atât adulții, cât și larvele, dar mai ales larvele. În afară de porumb, dăunătorul se poate hrăni pe un număr mare de specii de plante (22 de specii) - [Moeser & Hibbard, 2005; Cvrković, 2006; Grozea et al., 2010; Roșca et al., 2011]. La densități mari, larvele sunt mult mai dăunătoare în comparație cu adulții.
Atac la porumbul în 6 frunze. Aceste plante nu se mai dezvoltă, fiind distruse complet de larve
Adulții se hrănesc cu frunze, polen și mătase tânără, proaspătă și chiar cu boabe în faza de lapte. Mătasea poate fi retezată total de către adulți. Adulții pot fi extrem de dăunători la densități mari, mai ales în perioada de dinaintea polenizării. De obicei, ei pot crea probleme în culturile care au fost semănate în afara epocii optime și acolo unde se practică monocultura [Vidal et al., 2005; Roșca et al. 2011; Grozea et al. 2015].
Atacul larvelor este considerat foarte periculos. De regulă, către sfârșitul lunii iunie pot fi observate în culturi plante atacate care au rădăcinile secundare distruse și chiar rădăcina principală în cazurile grave (atac în vetre). Când sunt tinere, larvele se hrănesc cu perișorii radiculari și partea exterioară a rădăcinilor. Pe măsură ce se dezvoltă pătrund în rădăcini pe care le distrug complet. Tulpinile de porumb atacate capătă aspectul gâtului de gâscă (plantele încearcă să se redreseze). Dacă solurile sunt fertile și există umiditate suficientă, plantele de porumb își pot regenera sistemul radicular. În cazurile grave, plantele atacate pot cădea chiar la sfârșitul lunii iunie. Din cauza atacului, rădăcina de porumb nu mai poate asigura plantei nutrienții necesari, nici apa, iar producțiile vor fi mici [Pereira et al., 2015]. Pagubele pot fi mari mai ales în condiții de secetă și în solele îmburuienate [Roșca et al., 2011; Grozea et al., 2015].
Dezvoltarea adulților este influențată de condițiile climatice (temperatură și precipitații). În anii ploioși, populațiile scad simțitor (Grozea et al., 2009].
Larvă de Diabrotica virgifera virgifera în rădăcină de porumb
Biologia dăunătorului
Diabrotica virgifera virgifera Le Conte (viermele vestic al rădăcinilor de porumb) are o singură generație pe an și iernează în stadiul de ou. Cu cât iernile sunt mai blânde, cu atât numărul de ouă care vor supraviețui va fi mai mare. Eclozarea ouălor poate începe pe la mijlocul lunii mai, iar numărul cel mai mare de larve pe rădăcini poate fi observat pe la sfârșitul lunii iunie. Până la începutul lunii august larvele pot fi observate în câmp. În unii ani favorabili s-a observat apariția masivă a larvelor la sfârșitul lunii mai [Sivčev & Tomašev, 2002].
Adulți de Diabrotica virgifera virgifera la împerechere
Larvele eclozate se deplasează prin sol și caută rădăcinile de porumb. Distanța pe care se pot deplasa larvele este de aproximativ 0,5 m. După Toepfer & Kuhlman (2006), perioada de deplasare este critică pentru larve (mai ales dacă nu găsesc rădăcinile de porumb), mortalitatea putând depăși chiar 90%.
Cei mai mulți autori susțin că porumbul este gazdă primară pentru larvele de Diabrotica virgifera virgifera [Clark & Hibbard, 2004; Wilson & Hibbard, 2004; Grozea et al., 2015]. Monocultura de porumb favorizează creșterea populațiilor de Diabrotica. Ajunse la maturitate, larvele se împupează în sol, în apropierea rădăcinilor. Stadiul de pupă durează aproximativ 10 zile (uneori 7 zile). Primii adulți apar undeva către sfârșitul lunii iunie. Apariția masivă a adulților are loc la mijlocul lunii iulie și se poate întinde până la jumătatea lunii august. De la jumătatea lunii august se observă o scădere a populațiilor de adulți. Până în luna octombrie, adulții de Diabrotica pot fi observați în culturi [Bača et al., 1995; Roșca et al., 2011].
Adulți în paniculul nedesfăcut
La aproximativ șapte zile de la apariție, adulții se pot împerechea. Noile ponte vor fi depuse la jumătatea lunii iulie cu un maxim în luna august, exclusiv în culturile de porumb. Numărul de ouă depus de o femelă poate ajunge chiar la 1000. Adâncimea la care sunt depuse ouăle este de 15 - 20 cm [Bača et al., 1995; Schroeder et al., 2005].
Înainte de înflorit, adulții pot fi observați pe frunzele de porumb, iar în perioada înfloritului pe panicul și știuleții de porumb, în zona mătăsii [Vidal et al., 2005]. După ce înfloritul trece, adulții stau ascunși în număr mare la axila frunzelor. În axila frunzelor se adună polenul, pe care insectele îl consumă cu plăcere, în special femelele (asigură o producție mare de ouă). După înflorit, dacă nu mai au ce consuma, femelele pot migra în alte culturi pentru alimentație suplimentară, dar vor reveni pentru ovipoziție în cultura de porumb. De obicei, lanurile de porumb cu înflorire târzie atrag un număr mare de adulți. Astfel de culturi vor fi infestate masiv. Viața adulților se întinde pe o perioadă de 5 - 6 săptămâni [Roșca et al., 2011; Sivčev et al., 2012].
Mătase mărunțită de adulții de Diabrotica virgifera virgifera
Managementul integrat al viermelui vestic al rădăcinilor de porumb
În zonele unde porumbul se cultivă în monocultură, dăunătorul este greu de ținut sub control chiar și cu substanțe chimice. Foarte importante în strategiile de management sunt măsurile profilactice urmate de cele chimice și biologice.
Tratamentele se stabilesc în urma monitorizării populațiilor dăunătorului cu ajutorul capcanelor cu feromoni și lipici. În România, capcanele pentru Diabrotica virgifera virgifera sunt produse la Institutul de Chimie Raluca Rîpan de la Cluj. Acestea se amplasează în câmp în lunile iulie - august. Numărul de capcane se stabilește în funcție de mărimea parcelelor. Zoltan et al. (2001) recomandă amplasarea a 12 capcane/câmp din 20 în 20 metri.
Metode profilactice
Dăunătorul poate fi ținut sub control prin câteva măsuri agrofitotehnice:
Rotația culturii este o măsură foarte importantă în controlul dăunătorului. Monocultura este cea care favorizează foarte mult creșterea populațiilor de Diabrotica virgifera virgifera. Specialiștii recomandă rotația culturii la patru ani.
Nu este indicată cultivarea porumbului după soia, deoarece insectele depun ouă în ambele culturi [Gerber et al., 2005; Gray et al., 2009].
Baufeld (2009), susține că rotația culturilor este esențială în eradicarea sau ținerea sub control a dăunătorilor în Uniunea Europeană.
Radăcină distrusă de larve
Metode chimice
Atunci când porumbul se cultivă în monocultură timp îndelungat sau pragurile economice de dăunare sunt atinse ori depășite se recomandă efectuarea tratamentelor chimice:
Efectuarea unui tratament la sol la semănat sau la prima prașilă. În cazul tratamentelor la sol (pentru controlul larvelor), insecticidele pot fi aplicate înainte de semănat, la momentul semănatului și după semănat (în vegetație). Formulările granulate s-au dovedit a fi mai eficiente decât cele lichide [Ostlie & Noetzel, 1987]. Tratamentele aplicate la semănat au fost cele mai eficiente. Pragul economic sugerat în cazul larvelor este cuprins între 8 - 10 larve în stadiul III/rădăcină (în urma evaluării făcute în câmp). Se analizează între 10 și 20 de rădăcini pe suprafețele mai mici de 5 hectare [Hills & Peters, 1971].
Tratarea semințelor înainte de semănat poate asigura protecție o perioadă de timp, deși s-a constatat că nu întotdeauna eficacitatea este mulțumitoare [Furlan et al., 2009].
Combaterea adulților cu ajutorul insecticidelor pentru diminuarea populațiilor. Tratamentele efectuate împotriva adulților pot conduce la reducerea populațiilor. Astfel, ovipoziția va fi scăzută, iar daunele din anul următor prevenite. De regulă, sunt necesare două tratamente. În practică nu se fac tratamente împotriva adulților din cauza costurilor. În loturile de producere sămânță pot fi necesare tratamente pentru combaterea adulților. Pragul economic sugerat de unii autori pentru adulți este cuprins între 5 - 10 adulți/plantă [Toepfer & Kuhlmann, 2004]. După Baca et al. (2005), adulții se numără vizual pe câte cinci plante în zece puncte dintr-o parcelă. Tratamentul se execută atunci când mătasea este verde și polenizarea nu a început. Când mătasea se brunifică nu se mai recomandă efectuarea unui tratament. Tratamentul împotriva adulților ar trebui să surprindă femelele înainte de ovipoziție [Hills & Peters, 1971].
Cele mai bune rezultate se obțin atunci când insecticidele sunt aplicate la sol în momentul semănatului.
În România sunt omologate pentru combaterea viermelui vestic al rădăcinilor de porumb câteva insecticide pe bază de: Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Cipermetrin; Deltametrin; lambda - cihalotrin; Acetamiprid + lambda - cihalotrin; Teflutrin (diferite formulări: tratament sămânță, tratament la sol prin încorporare, în brazdă, pe rând în momentul semănatului) - Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024.
Respectați dozele recomandate și momentele optime de efectuare a tratamentelor (funcție de stadiul care se dorește a fi combătut).
Gât de găscă
Metode biologice
Combaterea biologică trebuie să facă parte din managementul integrat al acestui dăunător, atât cât este posibil.
Dăunătorul poate fi controlat cu preparate biologice pe bază de:Steinernema feltiae (nematozi); Bacillus thuringiensis ssp. tenebrionis [Roșca et al., 2011]; Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae (aplicare la sol). Studiile arată că nu sunt atât de eficiente [Rudeen et al., 2013].
Se testează în prezent preparate care creează confuzie în populațiile de Diabrotica virgifera virgifera, împiedicând împerecherea. Astfel, femelele nu vor mai depune ouă, iar populațiile vor fi diminuate.
Bibliografie
Antonie, V. I., Tanase, M., Neagu, M., 2008. The within control of the populations of Diabrotica virgifera virgifera Le Conte in the Mureș county. Acta Univ. Cibiniensis Agric. Sci., 1, 20 – 28.Bača F, Camprag D, Keresi T, Krnjajic S, Manojlovic B, Sekulic R et al., 1995. [Western corn rootworm Diabrotica virgifera virgifera.]. In: Drustvo za Zastitu Bilja Srbije, Belgrade.Baufeld P., 2009. Lessons learned from eradication and containment campaigns in Europe. Abstracts EPPO Workshop on Eradication, Containment and Contingency Planning, Nova Gorica, Slovenia, pp. 23 - 24.Cvrkovic T., 2006. Ishrana i razvoj larvi kukuruzove zlatice Diabrotica virgifera virgifera Le Conte na alternativnim biljkama. Magistarska teza. Univerzitet u Beogradu, Poljoprivredni fakultet, Beograd.Clark T. L., Hibbard B. E., 2004. Comparison of nonmaize hosts to support western corn rootworm (Coleoptera: Chrysomelidae) larval biology. Environmental Entomology, 33: 681 - 689.Deitloff, J., Dunbar, M. W., Ingber, D. A., Hibbard, B. E., Gassmann, A. J., 2016. Effects of refuges on the evolution of resistance to transgenic corn by the western corn rootworm, Diabrotica virgifera virgifera Le Conte. Pest Management Science, 72 (1), 190 - 198.Estes, R. E., Tinsley, N. A., Gray, M. E., 2015. Evaluation of soil-applied insecticides with Bt maize for managing corn rootworm larval injury. Journal of Applied Entomology, 140 (1 – 2), 19 - 27.Furlan L., Canzi S., Di Bernardo A., Edwards C. R., 2006. The ineffectiveness of insecticide seed coatings and planting-time soil insecticides as Diabrotica virgifera virgifera LeConte population suppressors. Journal of Applied Entomology, 130: 485 - 490.Gerber C. K., Edwards C. R., Bledsoe L. W., Obermeyer J. L., Barna G., Foster R. E., 2005. Sampling devices and decision rule development for western corn rootworm (Diabrotica virgifera virgifera Le Conte) adults in soybean to predict subsequent damage to maize in Indiana. In: Vidal S., Kuhlmann U., Edwards C. R., eds. Western Corn Rootworm: Ecology and Management, 169 - 187.Gray M. E., Sappington T. W., Miller N. J., Moeser J., Bohn M. O., 2009. Adaptation and invasiveness of western corn rootworm: intensifying research on a worsening pest. Annual Review of Entomology, 54: 303 - 321.Grozea, I., Stef, R., Carabet, A., Virteiu, A. M., Dinnsen, S., Chis, C., Molnar, L., 2009. The influence of weather and geographical conditions on flight dynamics of WCR adults. Communication in Agricultural and Applied Biological Science, 75 (3), 315 - 322.Grozea, I., Stef, R., Vîrteiu, A. M., Carabeț, A., 2010. Development of partial maps of WCR spreading in accordance with environmental factors. Research Journal of Agricultural Science, 42(2) 44 - 49.Grozea, I., Trusca, R., Stef, R., Molnar, L., Fericean, M., Prunar, S., Mazare, V., Dobrin, I., 2014. Is Diabrotica virgifera virgifera Still Considered a Dangerous Pest From Crops Of Romania? Bull. UASVM Hortic., 71, 351 – 352.Grozea, I., Stef, R., Virteiu, A. M., Molnar, L., Carabet, A., Puia, C., Dobrin, I., 2015. "Feeding behaviour of Diabrotica virgifera virgifera adults on corn crops". Bulletin of University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca. Horticulture. 72 (2).Grozea, I., 2020. Banat’s University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, Temisvar, Romania. Personal communication, 2020.Lemic, D., Mikac, K. M., Kozina, A., Benitez, H. A., Mclean, C. M., Bažok, R., 2016. Monitoring techniques of the western corn rootworm are the precursor to effective IPM strategies. Pest Management Science, 72 (2), 405 - 417.Manole, T., Chireceanu, C., Teodpru, A., 2017. Current Status of Diabrotica virgifera virgifera Le Conte, 1868 (Coleoptera: Chrysomelidae) in Romania. Acta Zool. Bulg., 9, 143 – 148.Mahmoud, M. A. B., Sharp, R. E., Oliver, M. J., Finke, D. L., Ellersieck, M. R., Hibbard, B. E., 2016. The effect of western corn rootworm (Coleoptera: Chrysomelidae) and water deficit on maize performance under controlled conditions. Journal of Economic Entomology, 109 (2), 648 - 698.Miller N., Estoup A., Toepfer S., Bourguet D., Lapchin L., Derridj S., Kim K. S., Reynaud P., Furlan L., Guillemaud T., 2005. Multiple transatlantic introductions of the western corn rootworm. Science (Washington), 310:992.Moeser J., Hibbard B. E., 2005. A synopsis of the nutritional ecology of larvae and adults of Diabrotica virgifera virgifera (LeConte) in the new and old world – nouvelle cuisine for the invasive maize pest Diabrotica virgifera virgifera in Europe? In: Western Corn Rootworm: Ecology and Management (Vidal S., Kuhlmann U., Edwards C.R., eds.), CABI Publishing, UK, pp. 41 - 65.Ostlie K., Noetzel D., 1987. Managing Corn Rootworms. Minnesota Extension Service, University of Minnesota AG-FO 3281, pp. 1 - 4.Pereira, A. E., Wang, H., Zukoff, S. N., Minke, L. J., French, W. B., Siegfried, B. D., 2015. Evidence of field-evolved resistance to bifenthrin in western corn rootworm (Diabrotica virgifera virgifera Le Conte) populations in western Nebraska and Kansas. Plos One, 10 (2).Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011. Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura “Alpha MDN”, Buzău, p. 279 - 296;Rudeen M. L., Jaronski S. T., Petzold - Maxwell J. L., Gassmann A. J., 2013. Entomopathogenic fungi in cornfields and their potential to manage larval western corn rootworm Diabrotica virgifera virgifera. Journal of Invertebrate Pathology, 114(3): 329 - 332.Schroeder, J. B., Ratcliffe, S. T., Gray, M. E., 2005. Effect of four cropping systems on variant western corn rootworm (Coleoptera: Chrysomelidae) adult and egg densities and subsequent larval injury in rotated maize. Journal of Economic Entomology, 98 (5), 1587 - 1593.Sivčev I., Tomašev I., 2002. Distribution of Diabrotica virgifera virgifera LeConte in Serbia in 1998. Acta Phytopathologica et Entomologica Hungarica, 37: 145 - 153.Sivčev, I., Kljajić, P., Kostić, M., Sivčev, L., Stanković, S., 2012. Management of western corn rootworm (Diabrotica virgifera virgifera). Pesticidi i fitomedicina, 27 (3), 189 - 201.Toepfer S., Kuhlmann U., 2006. Constructing life-tables for the invasive maize pest Diabrotica virgifera virgifera (Col.; Chrysomelidae) in Europe. Journal of Applied Entomology, 130: 193 - 205.Turpin F. T., Maxwell J. D., 1976. Decision-making related to use of soil insecticides by Indiana corn farmers. Journal of Economic Entomology, 69(3):359 - 362.Vidal, S., Kuhlman, U., Edwards, C., 2005. Western corn rootworm: Ecology and management. London: CABI Publish Series.Zoltan I., Toth M., Szarukan I., Gazdag T., Szeredi A., 2001. Comparison of performance of different trap types for monitoring of Diabrotica virgifera. IOBC/IWGO Newsletter, 22:7.Wesseler, J., & Fall, E. H., 2010. Potential damage costs of Diabrotica virgifera virgifera infestation in Europe - the 'no control' scenario. Journal of Applied Entomology, 134 (5), 385 - 394.Wilson T. A., Hibbard B. E., 2004. Host suitability of nonmaize agroecosystem grasses for the western corn rootworm (Coleoptera: Chrysomelidae). Environmental Entomology, 25, 1167 - 1172.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Aduc în atenția fermierilor fungul Fusarium graminearum care produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza.
Schimbările climatice din ultimii ani au influențat pozitiv dezvoltarea fungilor din genul Fusarium, favorizând apariția epidemiilor la grâu. Cea mai recentă epidemie de Fusarium la cerealele din Câmpia Banatului (și nu numai) a fost în anul 2019, an în care calitatea a fost foarte scăzută, în principal din cauza prezenței micotoxinelor fusariene în cantități care au depășit limitele permise.
Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.
Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON), micotoxina T – 2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol. Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate atunci când sunt consumate cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].
Fusarium și Alternaria sp. (foto din anul 2023)
În Câmpia Banatului, în anul 2023 au existat lanuri infectate, însă incidența spicelor atacate a fost mai scăzută, la fel și intensitatea. De la epidemia de Fusarium graminearum din anul 2019, putem aprecia că acest patogen nu a mai creat probleme deosebite în Banat, deoarece nu s-au întrunit condițiile climatice (precipitații continue și temperaturi moderate). Vom vedea ce va aduce această primăvară.
Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.
Micotoxinele fusariene, pericol pentru sănătatea oamenilor și animalelor
În fuzarioza grâului pot fi implicate mai multe specii de Fusarium. Studii numeroase arată că fuzarioza spicelor de grâu poate fi produsă de Fusarium graminearum, Fusarium culmorum, Fusarium nivale, Fusarium poae, Fusarium sporotrichioides [Miller, 1994; Lidell, 2003; Wegulo, 2012; Zrcková et al., 2019]. Dintre speciile menționate, Fusarium graminearum este prezentă în regiunile temperate cu climat mai cald, comparativ cu Fusarium culmorum care preferă zonele mai reci [Wang & Miller, 1988; Snijders & Perkowski, 1990; Miller et al., 1991; Miller, 2002]. În Câmpia Banatului, specia predominantă care produce infecții la spic este F. graminearum [Cotuna et al., 2013; Cotuna et al., 2022].
Dintre speciile de Fusarium producătoare de DON, F. graminearum este considerată cea mai importantă [Paraschivu et al., 2014; Paul et al., 2005; Anon, 1993c]. Deoxynivalenolul (DON) aparține familiei chimice de sequiterpene, fiind derivat din trichodiene (precursorul biochimic al tuturor trichothecenelor). DON - ul este foarte stabil din punct de vedere chimic. Semințele infectate de Fusarium conțin întotdeauna și micotoxine fusariene. Dintre acestea, DON - ul a fost găsit frecvent în cantități mari [McMullen et al., 1997]. După Wegulo (2012), cu cât procentul de boabe fusariate este mai mare cu atât și cantitatea de DON va fi mai ridicată. De altfel, marea majoritate a cercetătorilor corelează prezența deoxynivalenolului în cariopse cu intensitatea atacului din câmp și procentul de boabe fusariate [Cowger & Arellano, 2013]. Dacă ajunge în hrana oamenilor, deoxynivalenolul poate produce intoxicații alimentare, care se manifestă prin greață, vărsături, diaree, dureri de cap, dureri abdominale, febră etc [Lidell, 2003; Sobrova et al., 2010].
Până în acest an, limita maximă de DON admisă de legislația europeană în cerealele neprocesate era de 1250 ppb (1,25 ppm) [Commission Regulation (EC) No 1881/2006].
În Regulamentul (UE) 2024/1022 al CE din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxinivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări intră în vigoare începând cu data de iulie 2024 și nu se aplică retroactiv.
A doua micotoxină importantă produsă de Fusarium graminearum este „toxina T - 2”, care apare în cantități semnificative la cereale, alături de deoxynivalenol [Annon, 1993b]. Intoxicația se manifestă prin simptome de febră, vomă, convulsii, anemie, inflamații acute ale aparatului digestiv.
Alt metabolit toxic produs de fungul F. graminearum este zearalenona (ZON). Zearalenona apare la grâul fusariat alături de DON și T - 2. Această toxină afectează eficiența reproductivă, nu și pofta de mâncare. Sindromul estrogenic ce apare în urma ingerării de hrană contaminată se caracterizează prin: umflarea glandelor mamare, hipertrofia uterină, umflarea vulvei, infertilitate [Marasas, 1991]. Cei mai sensibili sunt porcii.
Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.
Factorii de risc pentru apariția infecțiilor
Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:
Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 250C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 300C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 300C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală;
Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit;
Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse;
Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau „no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale ce rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010];
Soiurile sensibile.
Recunoașterea simptomelor
Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.
Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:
Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;
În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate din cauza infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;
Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].
Ciclul de viață
Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].
Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005.
Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 200C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor).
Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 290C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.
Managementul integrat al fuzariozei grâului
Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.
Atac la cariopse. Stanga, cariopse fusariate, dreapta cariopsă aparent sănătoasă (foto din anul 2023)
Măsuri profilactice
Măsurile de profilaxie sunt foarte importante dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică în sol de inocul. În acest sens, este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:
Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate.
Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963].
Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum.
Densităţile mari trebuie evitate.
Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat.
Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum.
Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii.
Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].
Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, NU şi eliminată.
Măsuri chimice
În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.
În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase: Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Difenoconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Ipconazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan; Bixafen + tebuconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Tratamentele din vegetație
La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, după cum urmează: primul tratament la începutul înspicării; iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.
Studiile efectuate pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:
Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.
Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.
Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.
Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele. Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.
Tratamentele trebuie efectuate doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.
Măsuri biologice
Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].
În prezent, există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie efectuate preventiv, nu curativ.
De reținut, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.
Bibliografie
Andersen, A. L., 1948. The development of Gibberella zeae head blight of wheat. Phytopathology, 38, 599 – 611.Anon, 1993b. In IARC Monographs on the evaluation of carcinogenic risk to humans, vol. 56, International Agency for Research an Cancer, Lyon, France, pp. 467 - 488.Anon, 1993c. In IARC Monographs on the evaluation of carcinogenic risk to humans, vol. 56, International Agency for Research an Cancer, Lyon, France, pp. 397 - 444.Bai, G., Shaner, G., 2004. Management and resistance in wheat and barley to Fusarium head blight. Annu. Rev. Phytopathol. 42: 135 - 161.Chandelier, A., Nimal, C., André, F., Planchon, V., Oger, R., 2011. Fusarium species and DON contamination associated with head blight in winter wheat over a 7-year period 92003–2009) in Belgium. Eur. J. Plant Pathol., 130, 403 – 414.Cotuna, O., Sărățeanu, V., Durău, C., Paraschivu, M., Rusalin, G., 2013. Resistance reaction of some winter wheat genotipes to the attack of Fusarium graminearum L. Schw. in the climatic conditions of Banat plain, Research Journal of Agricultural Science, 45 (1), p. 117 - 122.Cotuna O., Paraschivu M., Sărăţeanu V., Partal E., Durău C. C., 2022. Impact of Fusarium head blight epidemics on the mycotoxins’ accumulation in winter wheat grains, Emirates Journal of Food and Agriculture, 34 (11), 949 - 962.Cotuna O., Popescu G., 2009. Securitatea și calitatea produselor vegetale, siguranța vieții, Editura Mirton, Timișoara, 327 p..Cowger, C., Arellano, C., 2013. Fusarium graminearum infection and deoxynivalenol concentrations during development of wheat spikes. Phytopathology 103: 460 - 471.De Wolf, E. D., Madden, L. V., Lipps, P. E., 2003. Risk assessment models for wheat Fusarium head blight epidemics based on within-season weather data. Phytopathology, 93, 428 – 435.Hernandez Nopsa, J., Baenziger, P. S., Eskridge, K. M., Peiris, K. H. S., Dowell, F. E., Harris, S. D., Wegulo, S. N., 2012. Differential accumulation of deoxynivalenol in two winter wheat cultivars varying in FHB phenotype response under field conditions. Can. J. Plant Pathol. 34, 380 – 389.Kosaka, A., Manickavelu, A., Kajihara, D., Nakagawa, H., Ban, T., 2015. Altered gene expression profiles of wheat genotypes against Fusarium head blight. Toxins 72: 604 - 620.Liddell, C. M., 2003. Systematics of Fusarium species and allies associated with Fusarium head blight. In Fusarium Head Blight of Wheat and Barley; Leonard, K. J., Bushnell, W. R., Eds.; American Phytopathological Society: St. Paul, MN, USA, 2003; pp. 35 – 43.Ma, H., Ge, H., Zhang, X., Lu, W., Yu, D., Chen, H., Chen, J., 2009. Resistance to Fusarium head blight and deoxynivalenol accumulation in Chinese barley. J. Phytopathology, 157, 166 – 171.Marasas, W. F. O., 1991. In Mycotoxins and Animal Foods (J. E., Smith, and R. S., Henderson, editors), CRC Press, Inc., pp. 119 - 139.Matei, G., Păunescu, G., Imbrea, F., Roşculete E., Roşculete, C., 2010. Rotation and fertilization - factors in increasing wheat production and improving the agro productive features of the brown reddish soil from central area of Oltenia, Research Jurnal Of Agricultural Science, Vol. 42 (1). USAMVB Timișoara, pag. 182 - 189.Mesterhazy, A. I., 1995. Types and components of resistance to Fusarium head blight of wheat. Plant breeding 114 5: 377 - 386.McMullen, M., Jones, R., Gallenberg, D., 1997. Scab of wheat and barley: A re-emerging disease of devastating impact. Plant Dis. 81:1340 - 1348.Miller, J. D., Greenhalgh, R., Wang, Y., Lu, M., 1991. Trichothecene chemotypes of three Fusarium species. Mycologia, 83, 121 – 130.Miller, J. D., 1994. Epidemiology of Fusarium ear diseases of cereals. In Mycotoxins in Grain. Compounds Other than Aflatoxin; Miller, J. D., Trenholm, H. L., Eds.; Eagan Press: St. Paul, MN, USA, 1994; pp. 19 – 36.Miller, J. D., 2002. Aspects of the ecology of Fusarium toxins in cereals. In Mycotoxins and Food Safety; DeVries, J. W., Trucksess, M. W., Jackson, L. S, Eds.; Kluwer Academic/Plenum Publishers: New York, USA, pp. 19 – 28.Paraschivu, M., Cotuna O., Paraschivu M., 2014. Integrated disease management of Fusarium head blight, a sustainable option for wheat growers worldwide, Annals of the University of Craiova - Agriculture, Montanology, Cadastre Series, vol. XLIV, p. 183 - 187.Paul, P. A., Lipps, P. E., Madden, L. V., 2005. Relationship between visual estimates of Fusarium head blight intensity and deoxynivalenol accumulation in harvested wheat grain: a meta-analysis. Phytopathology 95:1225 - 1236.Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II Agricultură, Editura Eurobit, 341 p..Snijders, C. H. A., Perkowski, J., 1990. Effects of head blight caused by Fusarium culmorum on toxin content and weight of wheat kernels. Phytopathology, 80, 566 – 570.Sobrova, P., Adam, V., Vasatkova, A., Beklova, M., Zeman, L., Kizek, R., 2010. Deoxynivalenol and its toxicity. Interdisc. Toxicol., 3, 94 – 99.Schroeder, H. W., Christensen, J. J., 1963. Factors affecting resistance of wheat to scab caused by Gibberella zeae. Phytopathology 53 7, 1: 831 - 838.Unger, P. W., 1994. Residue production and uses–an introduction to managing agricultural residues. In Managing Agricultural Residues; Unger, P. W., Ed., Lewis Publishers: Boca Raton, F. L., USA, pp. 1 – 6.Zhang, W., Boyle K., Brûlé - Babel, A. L., Fedak, G., Gao, P., Robleh Djama, Z., Polley, B., Cuthbert R. D., Randhawa, H. S., Jiang, F., Eudes, F., Fobert, P. R., 2020. Genetic Characterization of Multiple Components Contributing to Fusarium Head Blight Resistance of FL62R1, a Canadian Bread Wheat Developed Using Systemic Breeding. Front. Plant Sci. 11:580833.Zrcková, M., Svobodová - Leišová, L., Bucur, D., Capouchova, I., Konvalina, P., Pazderu, K., Janovská D., 2019. Occurence of Fusarium spp. In hulls and grains of different wheat species, Romanian Agricultural Research, No. 36, 173 - 185.Watkins, J. E., Boosalis, M. G., 1994. Plant disease incidence as influenced by conservation tillage systems. In Managing Agricultural Residues; Unger, P. W., Ed. Lewis Publishers: Boca Raton, F. L., USA, 261 – 283.Wegulo, S. N., 2012. Factors influencing Deoxynivalenol accumulation in small grain cereals, Toxins, 4, 1157 - 1180.Wang, Y. Z. and Miller, J. D., 1988. Screening techniques and sources of resistance to fusarium head blight. In: A. R., Khlatt, (ed), Wheat production: constraints in tropical environments. CIMMYT, Mexico. 239 - 250.***. 2006. Commission Regulation (EC) No 1881/2006 of 19 December 2006 setting maximum levels for certain contaminants in foodstuffs.***. 2013. Commission Recommendation 2013/165/EU of 27 March 2013 on the presence of T-2 and HT-2 toxin in cereals and cereal products.***. 2024. REGULAMENTUL (UE) 2024/1022 AL COMISIEI din 8 aprilie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 în ceea ce privește nivelurile maxime de deoxinivalenol în produse alimentare, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 9.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1022/oj.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna (realizate în anii trecuți)
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Aducem în atenția fermierilor informații utile despre fungul Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary care produce boala numită „putregaiul alb al tulpinilor”, care poate produce pagube importante culturilor de rapiță în anii cu condiții climatice favorabile infecțiilor. Verificați culturile înflorite, mai ales când precipitațiile sunt prezente.
Vremea în această perioadă se anunță ploioasă. Informațiile din materialul de față vă pot ajuta să preveniți infecțiile prin monitorizarea atentă a culturilor și aplicarea tratamentelor la momentul optim.
Putregaiul alb al tulpinilor de rapiță (și nu numai) este considerat de către specialiști ca fiind una dintre cele mai periculoase boli ale rapiței. În România, din cauza cultivării intensive a rapiței, se constată o creștere a frecvenței plantelor atacate, mai ales în anii favorabili infecțiilor. După unii autori, pierderile în producție pot ajunge la 30% [Ma et al., 2009]. În situații grave, patogenul poate compromite cultura. De fapt, pagubele în producție sunt în strânsă corelație cu frecvența plantelor atacate și cu fenofaza în care se realizează infecțiile. Când infecțiile apar la începutul înfloritului, pagubele pot fi mai mari deoarece silicvele vor avea semințe mai puține sau chiar deloc. Infecțiile apărute la sfârșitul înfloritului vor produce pagube mai scăzute. De aceea, pagubele sunt variabile, fiind raportate de-a lungul timpului pierderi cuprinse între 5% (Lamey et al., 1998) și 100% (Purdy, 1979).
Se observă scleroții în interiorul tulpinii bolnave. Fotografia este din anii anteriori. În această perioadă încă nu avem infecții în Banat.
Recunoașterea simptomelor
Simptomele produse de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță sunt foarte ușor de recunoscut. Patogenul atacă tulpinile, ramificațiile, silicvele. În cazul acestui fung distingem două tipuri de germinare [Bardin & Huang, 2001]. În consecință și simptomele produse sunt diferite:
Infecția miceliană. Scleroții germinează și produc doar micelii albe. Hifele penetrează țesuturile de la baza tulpinii principale. În urma acestui tip de infecție, la suprafața bazei tulpinii vor apărea pete albicioase - cenușii (chiar argintii uneori), apoase (putregai moale), alungite. Dimensiunea petelor poate ajunge la 30 cm. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, petele devin necrotice, iar la suprafața lor se dezvoltă micelii albe, bumbăcoase, specifice (putregai alb). Tulpinile pot fi cuprinse de jur împrejur de patogen, care va distruge țesuturile ducând în final la moartea plantelor [Bolton et al., 2006; Khangune & Beard, 2015]. În zonele lezate epiderma se desprinde cu ușurință. În interiorul tulpinilor distruse (sfărâmicoase) se formează structuri scleroțiale, negre, tari, neregulate ca formă și de dimensiuni cuprinse aproximativ între 2 și 8 mm [EPPO, 1998; Popescu, 2005]. Uneori se formează scleroți și în rădăcini. În cazurile grave, tulpinile se usucă iar silicvele se coc prematur. În astfel de situații apar pagube mari în producție, mai ales atunci când frecvența plantelor bolnave este ridicată [Khangune & Beard, 2015]. Infecția miceliană este neuniformă în câmp.
Infecția ascosporică. Scleroții germinează carpogen, adică produc apotecii (fructificații sexuate) cu asce și ascospori. Eliberarea ascosporilor are loc în timpul înfloritului. Ascosporii infectează părțile aeriene ale plantelor de rapiță, fiind diseminați de vânt. Cel mai adesea infectează petalele căzute (senescente) care rămân lipite de frunze sau cad în axila frunzelor (când este umiditate). Din petale, patogenul trece în frunze și apoi în tulpină și ramificațiile laterale. Pe frunzele infectate apar leziuni cenușii, neregulate ca formă și dimensiune. Adeseori, aceste simptome sunt asociate cu petalele care sunt lipite de frunze. Țesutul bolnav se desprinde și cade iar în frunză rămân orificii [Saharan et al., 2005]. Acest tip de infecție este mai des întâlnit în unele zone din lume, producând pagube mari în producție [Clarkson et al., 2007]. Pe de altă parte, în timpul înfloritului patogenul se limitează de regulă la ramificațiile laterale iar pagubele sunt mai mici. Ascosporii ajunși în axila plantelor cu ajutorul petalelor infectează ramurile care se vor usca ulterior iar silicvele vor fi zbârcite [Saharan & Mehta, 2008]. Infecțiile din ascospori sunt uniforme în câmp comparativ cu cea miceliană (neuniformă).
Supraviețuirea fungului
Sclerotinia sclerotiorum supraviețuiește în sol sub formă de scleroți timp de aproape șapte ani, rămânând ca sursă de inocul viabilă pentru viitoarele plante gazdă. O sursă de inocul importantă rămâne și în masa de semințe. Unele studii arată că în unele probe au fost găsiți mai mult de 400 de scleroți/kg sămânță [Williams & Stelfox, 1980].
Tulpini cu simptome de albire produse de Sclerotinia sclerotiorum. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).
Există studii mai vechi care arată că fungul poate supraviețui și sub formă de miceliu în sămânță. De asemenea, se poate dezvolta saprofit pe resturile vegetale infectate atunci când condițiile climatice sunt favorabile (umiditatea și temperatura) - Neergard, 1958; Hims, 1979a; Willets & Wong, 1980.
Realizarea infecțiilor
Pentru realizarea infecțiilor sursa de inocul trebuie să fie prezentă, vremea să fie caldă și umedă, iar culturile înflorite. Sclerotinia sclerotiorum are nevoie de umiditate continuă o perioadă mai lungă de timp și temperaturi de peste 70 C în timpul nopților. Apoteciile cu asce și ascospori se dezvoltă doar atunci când umiditatea persistă timp de zece zile aproximativ. Scleroții nu formează apotecii la 300 C și nici la 50 C [Bom & Boland, 2000b].
Ascosporii reprezintă o sursă importantă pentru realizarea infecțiilor primare. Ei pătrund în țesuturi prin cuticulă (prin presiune mecanică) sau prin deschideri naturale și răni. Atât ascosporii răspândiți de vânt, cât și hifele din sol reprezintă surse de inocul primar care în condiții favorabile pot duce la instalarea epidemiilor de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță [Sharma et al., 2010].
Se observă scleroții la suprafața tulpinii putrede. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).
După Jones & Gray (1973), temperatura influențează foarte mult germinarea scleroților. Aceștia nu germinează sub 100 C și poate fi inhibată la 150 C. Scleroții se dezvoltă foarte bine la temperatura de 200 C. Bineînțeles că pe lângă temperatură mai contează și alți factori care pot afecta dezvoltarea și chiar supraviețuirea scleroților. La temperaturi mai mari de 250 C dezvoltarea scleroților este mult încetinită. Sub 200 C dezvoltarea scleroților poate fi stânjenită, dar mult mai puțin [Jahan et al., 2022]. De regulă, pentru germinare, scleroții au nevoie de umiditate în sol și temperaturi moderate cuprinse între 15 - 250 C.
Leziunile sau petele apărute în urma infecțiilor se dezvoltă în condiții de vreme umedă și temperaturi cuprinse între 20 - 250 C. Dacă intervin perioade cu vreme uscată și caldă infecțiile se vor opri. Vor fi reluate dacă condițiile climatice devin favorabile.
Umiditatea relativă a aerului în timpul înfloritului este foarte importantă în realizarea infecțiilor. Atunci când umiditatea relativă este mai mare de 80%, ascosporii infectează petalele florilor senescente [Koch et al., 2007]. De aceea, pentru realizarea infecțiilor trebuie să cadă precipitații. Uneori este suficientă și apa din rouă care se scurge pe plantă și ajunge la sol.
Managementul integrat al fungului Sclerotinia sclerotiorum
Patogenul este foarte greu de combătut din cauza numărului mare de plante gazdă, cât și a supraviețurii scleroților în sol o perioadă foarte lungă de timp. Măsurile profilactice sunt esențiale. Măsurile chimice sunt ineficiente și neeconomice de cele mai multe ori. În prezent se caută soluții pentru controlul acestui patogen cu ajutorul măsurilor biologice. Acestea ar trebui integrate în strategiile de management pentru ținerea sub control a patogenului.
Măsurile profilactice sunt esențiale în controlul putregaiului alb Sclerotinia.
Se recomandă respectarea următoarelor măsuri:
Utilizarea la semănat a semințelor libere de scleroți;
Rotație de minimum 5 ani a două culturi non-gazdă [Gulya et al., 1997]. Ar fi bine la 7 ani [Popescu et al., 2005; Kora et al., 2008)];
Distanța mai mare între rânduri (pentru a nu crea un microclimat favorabil). Umiditatea relativă din interiorul culturilor de rapiță poate fi scăzută atunci când distanța dintre rânduri este mai mare permițând aerului să circule între plante;
Fertilizare echilibrată;
Îngroparea scleroților în sol prin efectuarea lucrărilor solului reduce sursa de inocul și capacitatea de a produce apotecii [Kharbanda & Tewari, 1996]. Această tehnică are succes doar dacă scleroții rămân îngropați. Dacă se fac lucrări ale solului în fiecare an există riscul ca scleroții să fie aduși din nou la suprafața solului înainte de a-și pierde viabilitatea. Se cunoaște că, scleroții germinează doar dacă sunt în stratul superficial al solului la 2 - 3 cm [Merriman et al., 1979];
Irigare optimă, la interval de 3 sau 7 zile [Mehta et al., 2009];
Evitarea solurilor luto - nisipoase deoarece favorizează dezvoltarea apoteciilor [Derbyshire & Denton, 2016].
Măsuri chimice
În perioada de vegetație, tratamentele se execută ținând cont de condițiile climatice prognozate și de fenofaza plantelor.
Momente optime de efectuare a tratamentelor cu fungicide:
Tratament la 20 - 50% plante înflorite. Momentul considerat optim este la 30%. De regulă, atunci când se evaluează nivelul de înflorire se ține cont de florile de pe tulpina principală a unei plante. Se analizează mai multe plante, numărându-se florile deschise pe tulpina principală;
Tratament înainte de căderea masivă a petalelor (dacă condițiile sunt favorabile realizării infecțiilor [Kutcher et al., 2011; Derbyshire & Denton, 2016].
În România sunt omologate pentru tratamentele în vegetație următoarele substanțe: Azoxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Mepiquat clorură + piraclostrobin + prohexadion de calciu; Tebuconazol; Boscalid; Metconazol; Mepiquat clorură + metconazol; Difenoconazol; Boscalid + metconazol; Fluoxastrobin + tebuconazol; Mandestrobin; Isofetamid; Protioconazol; Boscalid + piraclostrobin; Boscalid + mefentrifluconazol; Fluopiram + protioconazol; Mefentrifluconazol [după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Tulpini cu țesuturi înmuiate, brunificate și micelii albe la suprafață. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).
Măsuri biologice
În România sunt omologate trei biopreparate:
Agentul biologic M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum pentru tratamente în vegetație;
Agentul biologic Bacillus subtillis, tulpina QST 713 - se aplică la BBCH 60 - 69;
Agentul biologic Trichoderma asperellum, tulpina T34 - se aplică odată cu semănatul prin încorporarea granulelor sau înainte de semănat sub formă de soluție prin pulverizare la sol urmată de încorporare.
În alte țări există produse biologice pe bază de Coniothyrium minitans. Acest antagonist colonizează scleroții, degradându-i într-o perioadă mai lungă de timp (câteva luni) - Popescu, 2005; Yang et al., 2010; Kutcher et al., 2011. De interes sunt și agenții biologici Trichoderma harzianum și Bacillus amyloliquefaciens [Abdullah et al., 2008].
Bibliografie
Abdullah M. T., Ali N. Y., Suleman P., 2008. Biological control of Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary with Trichoderma harzianum and Bacillus amyloliquefaciens. Crop Protection 27, 1354 – 9.Bardin S. D, Huang H. C, 2001. Research on biology and control of Sclerotinia diseases in Canada. Canadian Journal of Plant Pathology 23, 88–98.Bolton M. D, Thomma B. P., Nelson B. D., 2006. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary: biology and molecular traits of a cosmopolitan pathogen. Molecular Plant Pathology 7, 1 – 16.Bom M., Boland G. J., 2000. Evaluation of disease forecasting variables for sclerotinia stem rot (Sclerotinia sclerotiorum) of canola. Canadian Journal of Plant Science 80, 889 – 98.Clarkson J. P., Phelps K., Whipps J. A., Young C. S., Smith J. A., Watling M., 2007. Forecasting sclerotinia disease on lettuce: a predictive model for carpogenic germination of Sclerotinia sclerotiorum sclerotia. Phytopathology 97, 621–31.Derbyshire, M., Denton - Giles, M., 2016. The control of Sclerotinia stem rot on oilseed rape (Brassica napus): current practices and future opportunities. Plant Pathology. 65 (6): pp. 859 - 877.Gulya T., Rashid K. Y. and Masirevic S. M., 1997. Sunflower Diseases. In: Sunflower Technology and Production (Schneiter AA eds.), American Society of Agronomy, Crop Science Society of American, Soil Science Society of America, Madison, Wisconsin, pp. 263-379.Hims M. J., 1979a. Wild plants as a source of Sclerotinia sclerotiorum infecting oilseed rape. Plant 28: 197.Jahan, R., Siddique, S. S., Jannat, R., Hossain, M. M., 2022. Cosmos white rot: First characterization, physiology, host range, disease resistance, and chemical control. J. Basic Microbiol. 2022, 62, 911 – 929.Jones D., Gray E. G., 1973. Factors affecting germination of sclerotia of Sclerotini sclerotiorum from peas. Transactions of the British Mycological Society 60, 495 – 500.Kharbanda P. D., Tewari J. P., 1996. Integrated management of canola diseases using cultural methods. Canadian Journal of Plant Pathology 18, 168 – 75.Khangura R., Beard C., 2015. Managing sclerotinia stem rot in canola. Department of Agriculture and Food. Australian Government. Disponibil pe [https://www.agric.wa.gov.au/.../managing-sclerotinia-stem...]. Accesat la data de 17.04.2024.Koch S., Dunker S., Kleinhenz B., Rohrig M., von Tiedemann A, 2007. Crop loss-related forecasting model for Sclerotinia stem rot in winter oilseed rape. Phytopathology 97, 1186 – 94.Kora C., McDonald M. R., Boland G. J., 2008. New progress in the integrated management of sclerotinia rot. In: Ciancioa A, Mukerhi KG, eds. Integrated Management of Plants Pests and Diseases: Integrated Management of Diseases Caused by Fungi, Phytoplasmas and Bacteria. Dordrecht, Netherlands: Springer, 243 – 70.Kutcher, H. R, Dokken-Bouchard, F., Turkington, T. K., Fernando, W. G. D. Boyetchko, S. Buchwaldt, L. Hegedus D. and Parkin, I., 2011. Managing sclerotinia stem rot in canola. Canola Research Summit in Winnipeg, Manitoba, April 12-13.Lamey H. A., Nelson B. D. and Gulya T. J., 1998. Incidence of Sclerotinia stem rot on canola in North Dakota and Minnesota, 1991-1997. Proc Int. Sclerotinia Workshop, Fargo, ND, September 9 - 12, pp. 7 - 9.Ma, H. X., Feng, X. J., Yu, C., Chen, C. J., Zhou, M. G., 2009. Occurrence and characterization of dimethachlon insensitivity in Sclerotinia sclerotiorum in Jiangsu province of China. Plant Dis. 2009, 93, 36 – 42.Mehta Naresh, Hieu N. T. and Sangwan M. S. 2009. Influence of soil types, frequency and quantity of irrigation on development of Sclerotinia stem rot of mustard. J Mycol Pl Pathol 39: 506 - 510.Merriman P. R., Pywell M., Harrison G., Nancarrow J., 1979. Survival of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum and effects of cultivation practices on disease. Soil Biology and Biochemistry 11, 567 – 570.Neergaard P.. 1958. Mycelial seed infection of certain crucifers by Sclerotinia sclerotiorum (Lib) de bary. Plant Dis Rep 42: 1105-1106.Popescu G., 2005. Tratat de Patologia Plantelor, vol II, Agricultură, 341 p..Purdy L. H., 1979. Sclerotinia sclerotiorum: history, diseases and symptomatology, host range, geographic distribution and impact. Phytopathology 69: 875 – 880.Williams J. R., Stelfox D., 1980. Influence of farming practices in Alberta on germination and apothecium production of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum. Canadian Journal of Plant Pathology 2, 169 – 72.Willetts H. J. and Wong J. A. L. 1980. The biology of Sclerotinia sclerotiorum, S. trifoliorum, and S. minor with emphasis on specific nomenclature. Bot Rev 46: 100 – 165.Saharan G. S., Mehta Naresh and Sangwan M. S., 2005. Diseases of oilseed crops. Indus Publication Co., New Delhi, 643p.Saharan G. S and Mehta Naresh., 2008. Sclerotinia diseases of crop plants: Biology, ecology and disease management. Springer Science+Busines Media B.V. The Netherlands, 485p .Sharma Pankaj, Meena P. D., Rai P. K., Kumar S. and Siddiqui S. A., 2010. Relation of petal infestation to incidence of Sclerotinia sclerotiorum in Brassica juncea. National Conference, IPS SKRAU, Bikaner, October 27 - 28, p.76.Yang L., Li G. Q., Long Y. Q., Hong G. P., Jiang D. H., Huang H. C., 2010. Effects of soil temperature and moisture on survival of Coniothyrium minitans conidia in central China. Biological Control 55, 27 – 33.***EPPO, 1998. Guideline on good plant protection practice. Rape, 10 p.Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În această perioadă am analizat în laborator probe de floarea-soarelui din partea de sud a țării noastre. În zona de proveniență a probelor, floarea-soarelui de pe mii de hectare a căzut la sol din cauza atacului fungului Macrophomina phaseolina. Pagubele au fost foarte mari.
Atrag atenția că acest patogen, Macrophomina phaseolina, este foarte periculos mai ales atunci când condițiile climatice sunt favorabile infecțiilor, iar hibridul este sensibil.
Pe fondul climatic favorabil (temperaturile ridicate sunt preferate de patogen) și al sistemelor agricole bazate pe monocultură, apreciez că, în următorii ani, acest fung va produce pagube importante în culturile de floarea-soarelui și nu numai, având în vedere că este polifag.
Recomand fermierilor să aleagă hibrizi de floarea-soarelui rezistenți la infecțiile cu Macrophomina phaseolina.
Un studiu efectuat în acest an, împreună cu compania Bayer, a scos în evidență că hibrizii toleranți au avut o producție mulțumitoare, comparativ cu cei sensibili unde producția a fost foarte scăzută.
Măduvă consumată de patogen. Aspect de farfurii etajate
Macrophomina phaseolina este un nou patogen pentru România sau este doar necunoscut de fermieri?
Răspunsul este nu. Nu este un patogen nou pentru România. Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid sau putrezirea cărbunoasă a rădăcinilor și tulpinilor de floarea-soarelui este un patogen care poate compromite producția de floarea-soarelui. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină pierderile pe care acest patogen periculos le poate produce la floarea-soarelui, mai ales la hibrizii sensibili.
Fungul a fost raportat în multe țări, cum ar fi: Ungaria, România, Spania, Serbia, Italia, Bulgaria, Portugalia, Rusia, SUA, Cehia, Turcia, Slovacia [Csüllög et Tarcali, 2020]. Este adevărat că în România există puține studii cu privire la prezența patogenului în culturile de floarea-soarelui. În anul 1982, Comes et al. în cartea „Fitopatologie” nu descriu acest patogen la nicio plantă agricolă, deși în perioada 1981 - 1983 patogenul a creat probleme în multe țări din Europa [Tančić et al.,2012]. Mai târziu, Bontea (1985, 1986) descrie patogenul în cartea „Ciuperci parazite și saprofite din România”. În 1990, Docea et Severin descriu patogenul la trei plante agricole (porumb, floarea-soarelui, soia) în cartea „Ghid practic pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole”.
Pete argintii pe tulpina atacată. Se observă microscleroții de la suprafața epidermei
Un studiu interesant a fost publicat în anul 1996 de către Ioniță et al., cu privire la prezența acestui patogen în diferite culturi agricole din România (soia, floarea-soarelui, sfeclă, fasole, rapiță etc.). În cadrul acestui studiu, autorii au raportat frecvențe ridicate de atac ale fungului Macrophomina phaseolina la floarea-soarelui între anii 1992 și 1994, cuprinse între 46,5% și 92,7%. În anul 2021, patogenul a fost raportat în mai multe culturi de floarea-soarelui din vestul României unde a produs pagube majore, unele culturi fiind compromise în totalitate [Cotuna et Sărățeanu, 2021; Cotuna et al., 2022].
De ce este tot mai prezent fungul în culturile de floarea-soarelui din România?
Tendința de extindere a acestui patogen (specific zonelor calde) către zonele temperate a ieșit în evidență în ultimii ani, fiind raportate tot mai des pagube mari în culturile din aceste zone, unde patogenul nu se instala decât ocazional, în anii cu condiții climatice favorabile [Wrather et al. 1995; Manici et al., 2012]. Pe fondul creșterii temperaturilor și a lipsei apei din sol, patogenul Macrophomina phaseolina se extinde încet și sigur în zonele cu climat relativ răcoros. În zonele temperate, patogenul își face simțită prezența din ce în ce mai des, nu doar sporadic, cum se întâmpla mai demult.
Caracterul invaziv al patogenului M. phaseolina reiese din cele mai multe studii analizate. Pe lângă asta, numărul mare de plante-gazdă, distribuția la nivel global, schimbările climatice arată că fungul prezintă importanță deosebită pentru viitorul culturii de floarea-soarelui și nu numai [Cotuna et al., 2022].
Plante frânte. Hibrid sensibil
În România, pe fondul modificărilor climatice, al creșterii temperaturilor peste mediile multianuale, Macrophomina phaseolina și-ar putea face simțită prezența în culturile de floarea-soarelui în fiecare an. Asta nu ar fi bine deloc, deoarece patogenul este greu de ținut sub control. La condițiile de climă pot fi adăugate condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor, știut fiind că patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii [Popescu, 2005].
Modificările climatice actuale (în special creșterea temperaturilor) ar putea influența pozitiv patosistemul Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid. - Helianthus annus L. în zonele cu climat moderat. În astfel de zone, Macrophomina phaseolina produce infecții doar în anii în care se înregistrează temperaturi ridicate și uscăciune. Astfel de situații au fost raportate în anii 1981 - 1983 în aproape toate țările europene, mai puțin Polonia [Tančić et al.,2012]. Coakley et al. (1999) susțin că modificările climatice pot avea impact direct asupra patogenilor din cultura de floarea-soarelui, susținând infecțiile. Vremea caldă și secetoasă stimulează patogenul Macrophomina phaseolina. După Sarova et al. (2003), condițiile de vreme caldă și uscată (temperaturi cuprinse între 28 și 300C și lipsa apei din sol) favorizează instalarea fungului.
Simptome produse de Macrophomina phaseolina la baza plantei de floarea-soarelui
În general, fungii care rezistă în sol sub formă de scleroți perioade lungi ar putea tolera mult mai ușor condițiile climatice nefavorabile (seceta, de exemplu). Lipsa apei din sol ar putea predispune plantele de floarea-soarelui la atacul agenților patogeni sistemici care distrug și blochează vasele [Vear, 2016; Debaeke et al., 2017].
Recunoașterea simptomelor
Fungul M. phaseolina infectează plantele de floarea-soarelui în primele stadii de dezvoltare, dar simptomele nu apar decât spre sfârșitul perioadei de înflorire [Meyer et al., 1974; Docea et Severin, 1990]. Discutăm despre o infecție latentă, în cazul acestui fung. Studiile arată că, de cele mai multe ori, plantele care aparent prezintă o bună dezvoltare în primele stadii vor prezenta simptome severe la maturitate. Plantele infectate se vor matura timpuriu, vor avea calatidii mai mici, uneori deformate și un număr redus de achene. În zona centrală a calatidiului multe flori sunt avortate [EPPO, 2000].
Fungul pătrunde inițial în rădăcinile secundare și terțiare, după care ajunge în rădăcina primară. În urma infecției, în sistemul fibrovascular al rădăcinilor și internodurilor bazale transportul nutrienților și al apei va fi blocat de fung. Plantele cu rădăcini bolnave pot fi smulse cu ușurință din sol, iar uneori pier. La suprafața rădăcinilor bolnave, dar și în interior, se formează microscleroți de culoare neagră [Ahmad et Burney, 1990; Docea et Severin, 1990].
Simptome la baza plantelor (august 2023)
Primele simptome apar spre sfârșitul stadiului de înflorire al florii-soarelui, fiind vizibile pe tulpini și rădăcini. Tulpinile prezintă simptome în zona bazală sau în treimea inferioară [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. La suprafața tulpinilor atacate apare o decolorare cenușie cu reflexe argintii uneori, tipică acestui agent patogen. În țesuturile infectate fungul va forma numeroși microscleroți de culoare neagră, ce dau aspect cenușiu - negricios, asemănat de unii autori cu o pulbere fină de cărbune. Măduva din partea inferioară a tulpinilor capătă aspect negricios datorită microscleroților [Yang et Owen, 1982; Kolte, 1985; Khan, 2007]. În zona infectată, fungul poate distruge măduva în totalitate. Uneori se observă că măduva nu este distrusă în totalitate, dar este desfăcută în discuri cu aspect de „farfurii etajate” [Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005]. De asemenea, epiderma bolnavă se desprinde cu ușurință de tulpină. Sub epiderma infectată, cât și la suprafață se observă cu ușurință microscleroții negri care se formează din abundență. Microscleroții dau aspect negru-cenușiu, cărbunos țesuturilor atacate [Sinclair, 1982; Kolte, 1985]. În cazurile grave, Csüllög et al. (2020) arată că tulpinile bolnave au aspect carbonizat. Pe lângă microscleroți, ciuperca poate forma picnidii pe tulpini, dar asta se întâmplă mai rar în condiții naturale.
Plante uscate . Se observă calatidiile foarte mici
Plantele bolnave se pot ofili începând de la înflorit până la maturitatea plantelor. Cu cât frecvența plantelor atacate este mai ridicată, iar hibrizii sensibili, pierderile de producție pot fi foarte mari (Prioletta et Bazzalo, 1998).
Supraviețuirea fungului și condițiile climatice în care se realizează infecțiile
Macrophomina phaseolina rezistă în sol sub formă de microscleroți, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe [EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea et Severin, 1990]. Microscleroții pot supraviețui în sol de la doi până la 15 ani [Baird et al., 2003; Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020].
Infecțiile sunt influențate în principal de temperatură, mai ales de temperaturile solului de peste 28 0C și de precipitații [EPPO, 2000]. De aceea, plantele de floarea-soarelui pot fi atacate de Macrophomina phaseolina în perioadele secetoase și cu temperaturi ridicate (preferate). Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. După Marquez et al. (2021), microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 35 0C.
Sute de microscleroți negricioși în epiderma tulpinilor bolnave
Când plantele sunt tinere (primele stadii de dezvoltare), fungul le poate infecta în 24 - 48 ore în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. Chiar dacă sunt infectate, la tinerele plăntuțe simptomele nu sunt vizibile. Fungul evoluează lent în plantele atacate până la formarea achenelor. Manifestarea bolii la exterior sau apariția simptomelor tipice are loc în perioada de formare a semințelor, când umiditatea este scăzută și temperatura ridicată [Ahmed, 1996; Khan, 2007].
Scenariile climatice realizate în Europa arată că, creșterea temperaturilor în zonele cu climat temperat, însoțită de lipsa precipitațiilor ar putea crea probleme deosebite în culturile de floarea-soarelui, făcându-le vulnerabile la atacul patogenului M. phaseolina [Debaeke et al., 2017]. Acesta reușește să supraviețuiască în condițiile menționate datorită microscleroților pe care îi formează în țesuturile gazdei (rădăcini și tulpini) [Cook et al., 1973; Short et al., 1980].
Plante uscate cu calatidiu foarte mic - august 2023, Timiș
Alți factori care predispun plantele la infecție
Densitatea ridicată, rănile mecanice, atacul insectelor sunt factori care favorizează instalarea patogenului [Shiekh et Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991]. Popescu (2005) arată că fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este stopată iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La aceste plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Aproape întotdeauna, pe rădăcinile atacate de fung se observă micelii albe - rozii specifice fungului Fusarium sp.
Managementul integrat al patogenului M. phaseolina
Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.
În managementul putrezirii cărbunoase a florii-soarelui este esențială utilizarea unei strategii de combatere care să includă măsurile de prevenție, măsurile biologice și mai puțin măsurile chimice (ineficiente de cele mai multe ori). Doar așa pot fi evitate pierderile pe care patogenul este capabil să le producă, cât și impactul pesticidelor asupra mediului (în cazul utilizării excesive) - Vimal et al., 2017.
Plante frânte din cauza bolii
Abordarea metodelor profilactice și biologice este esențială în prezent. Noile cercetări cu privire la agenții biologici de control sunt încurajatoare, deși sunt necesare mai multe teste în condiții naturale de câmp.
Metode profilactice
Cele mai importante în combaterea acestui fung extrem de periculos și greu de combătut sunt măsurile de prevenție sau profilactice [Hafeez și Ahmad, 1997]. Aceste măsuri sunt: alegerea unui hibrid rezistent sau tolerant la boală, irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate, distrugerea resturilor vegetale infectate (sunt pline de microscleroți), înființarea culturilor în soluri cu textură corespunzătoare, respectarea rotației culturilor. Cu privire la rotație, nu întotdeauna rezultatele sunt cele scontate din cauza polifagiei ciupercii, care are capacitatea de a infecta peste 300 de plante cultivate și buruieni [Francl et al., 1988; EPPO, 2000; Popescu, 2005]. Pe lângă măsurile amintite, se recomandă utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală [Docea et Severin, 1990].
Metode chimice
Deoarece controlul chimic al acestui fung este foarte dificil (lipsa fungicidelor care să combată patogenul la nivelul sistemului radicular), numeroase studii se fac pe această temă [Chamorro et al., 2015a; Lokesh et al., 2020; Marquez et al., 2021]. Experimentele realizate în laborator de către Csüllög et Tarcali (2020) arată că nu există fungicide eficiente împotriva acestui fung. În cadrul studiului au fost testate câteva fungicide: azoxystrobin, ciproconazol, procloraz și piraclostrobin (unele au fost retrase între timp). Dintre ele, doar proclorazul a oprit creșterea hifelor și a microscleroților. Concluzia studiului a fost că doar rezistența genetică ar putea da rezultate în combatere.
În solurile infectate se pot face fumigări cu substanțe aprobate. Această metodă este destul de costisitoare și poluantă, fiind utilizată pe scară redusă [Lokesh et al., 2020].
După recoltat. Calatidiile plantelor bolnave se observă că au rămas la sol. La hibrizii sensibili producția a fost diminuată cu peste 50%
Metode nonpoluante
Biofumigația ar putea fi o alternativă pentru gestionarea patogenului M. phaseolina la floarea-soarelui. Biofumigația constă în cultivarea și încorporarea unei Brassicaceae (cultură de acoperire) în sol pentru a produce substanțe biocide. Studii foarte recente arată efectele biocide ale izotiocianaților (isothiocyanates) asupra fungilor patogeni din sol [Ait-Kaci et al., 2020]. Eficacitatea biofumigării este oscilantă fiind influențată de mulți factori arată Motisi et al. (2010). Același autor aduce în atenție creșteri ale intensității de atac ale unor patogeni după biofumigație. De aceea sunt necesare studii mai numeroase care să ateste că biofumigarea este eficientă în controlul patogenilor din culturile de floarea-soarelui și să evidențieze posibilele dezavantaje ale acestei metode [Ait-Kaci et al., 2020].
O altă metodă nonpoluantă ce poate fi utilizată este solarizarea terenului infectat. Greu de aplicat și această metodă pe suprafețe mari. Pe lângă asta, terenul nu poate fi cultivat pe perioada solarizării.
Metode biologice
În sistemele de combatere integrată a patogenilor din cultura de floarea-soarelui, agenții biologici (fungi, bacterii, virusuri) pot înlocui unele tratamente chimice. În acest sens se fac multe testări în laborator cu privire la eficacitatea în combatere a unor antagoniști (fungi și bacterii), dar și a micorizelor. Se cunoaște de mult timp că micorizele arbusculare au efecte benefice asupra plantelor, favorizând absorbția nutrienților și protejând plantele de atacul unor patogeni și dăunători [Karthikeyan et al., 2016; Marquez et al., 2019; Cotuna et al., 2013]. În cazul florii-soarelui s-a constatat că simbioza cu micorizele arbusculare nu poate opri infecția cu M. phaseolina [Spagnoletti et al., 2017; 2020].
Fungii antagoniști Trichoderma viride și Trichoderma harzianum s-au dovedit a fi eficienți pentru controlul fungului M. phaseolina [Alice et al., 1996]. În general, ciupercile din genul Trichoderma s-au dovedit agenți biologici de control eficienți [Hyder et al., 2017]. Dintre speciile de Trichoderma, T. longibrachiatum, prin inhibarea directă dar și cu ajutorul compușilor organici volatili microbieni (antibioză), a redus creșterile miceliene ale patogenului M. phaseolina, prin modificarea structurii acestora [Sridharan et al.,2020]. Eficacitate foarte bună s-a înregistrat în cazul combinațiilor dintre fungul Trichoderma harzianum și bacteria Pseudomonas fluorescens, care au redus germinația scleroților ciupercii în condiții naturale în procent de 60% [Sristava et al., 1996].
Secțiune în rădăcină. Se observă microscleroții în țesutul lignificat
Agenții biologici bacterieni din zona rizosferei sunt tot mai mult testați pentru combaterea biologică a fungului M. phaseolina. Unele rizobacterii și-au dovedit capacitatea de a inhiba creșterea acestui fung. Astfel, Bacillus amyloliquefaciens și Bacillus siamensis au demonstrat efect fungistatic foarte bun asupra scleroților fungului [Torres et al., 2016; Hussain et Khan, 2020]. După Simonetti et al. (2015), rizobacteriile Pseudomonas fluorescens și Bacillus subtilis pot inhiba M. phaseolina conform testelor efectuate in vitro și in vivo. Un studiu recent arată că B. contaminans ar opri dezvoltarea fungului M. phaseolina prin reducerea patogenității [Zaman et al., 2020].
Despre patogenul Macrophomina phaseolina am mai scris și în anul 2021, găsiți toate detaliile aici.
BibliografieAit-Kaci, Ahmed, N., Dechamp-Guillaume, G, Seassau, C., 2020, Biofumigation to protect oilseed crops: focus on management of soilborne fungi of sunflower. OCL 27: 59.Ahmad, I., Burney, K., 1990, Macrophomina phaseolina infection and charcoal rot development in sunflower and field conditions. 3rd International Conference Plant Protection in tropics. March 20 - 23, Grantings, Islands Paeau, Malaysia.Ahmad, I., Burney, K., Asad, S., 1991, Current status of sunflower diseases in Pakistan. National Symposium on Status of Plant Pathology in Pakistan. December 3 - 5, 1991, Karachi, P. 53.Ahmad, Y., 1996, Biology and control of corn stalk rot. Ph.D. Thesis, Department of Biological Science, Quaid-i-Azam University, Islamabad, Pakistan.Alice, D., E. G., Ebenezar, K., Siraprakasan, 1996, Biocontrol of Macrophomina phaseolina causing root rot of jasmine. J. Ecobiol., 8: 17 – 20.Baird, R., E., Watson, C., E., Scruggs, M., 2003, Relative longevity of Macrophomina phaseolina and associated mycobiota on residual soybean roots in soil. Plant Dis. 87: 563 – 566.Bontea, V., 1985, Ciuperci parazite și saprofite din România, vol. I, Editura Acad. R. S. R., București, 590 p.Bontea, V., 1986, Ciuperci parazite și saprofite din România, vol. II, Editura Acad. R. S. R., București, 474 p.Chamorro, M., Domínguez, P., Medina, J., J., Miranda, L., Soria, C., Romero, F., et al., 2015a, Assessment of chemical and biosolarization treatments for the control of Macrophomina phaseolina in strawberries. Sci. Hortic. (Amsterdam) 192, 361 – 368.Coakley, S., M., Scherm, H., Chakraborty, S., 1999, Climate change and plant disease management. Annu Rev Phytopathol 37: 399 – 426.Cook, G., E., Boosalis, M., G., Dunkle, L., D., Odvody, G., N., 1973, Survival of Macrophomina phaseoli in corn and sorghum stalk residue. Plant Dis. Rep. 57: 873 – 875.Comes, I., Lazăr, A., Bobeș, I., Hatman, M., Drăcea, A., E., 1982, Fitopatologie, Editura Didactică și Pedagogică București, 455 pCotuna, O., Sărățeanu, V., Durău C., 2013, Influence of arbuscular mycorrhizae (AM) colonization on plant growth: Plantago lanceolata L., case study, Journal of Food, Agriculture & Environment, vol. 11 (3&4): 2005 – 2008.Cotuna, O., Sărățeanu, V., 2021, Putrezirea cărbunoasă a rădăcinilor și tulpinilor de floarea soarelui - Macrophomina phaseolina (Tassi) Goidanich cu forma microscleroțială Rhizoctonia bataticola (Taubenhaus) E. J. Butler, Agricultura Banatului nr. 3 (148), 77 - 82, Editura Agroprint, ISSN - L - 1483 - 1313; ISSN 2559 - 1614 (online).Cotuna, Otilia, Paraschivu, Mirela, Sărățeanu, Veronica, 2022, Charcoal rot of the sunflower roots and stems (Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid.) - an overview, Scientific papers - Series management economic engineering in agriculture and rural development, volume 22, Issue 1, 2022, ISSN 2284-7995, eISSN 2285-3952, 107 - 116.Csüllög, K., Tarcali, G., 2020, Investigation of the mycelial compatibility of Macrophomina phaseolina. Folia Oecologica, 47 (2): 153 – 158.Csüllög, K., Tarcali G., 2020, Examination of different fungicides against Macrophomina phaseolina in laboratory conditions, Acta Agraria Debreceniensis 2020 - 2, 65 - 69.Csüllög, K., Racz, E., D., Tarcali, G., 2020, The Charcoal rot disease (Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid.) in Hungary, Characterization of Macrophomina phaseolina fungus, National Seminar on Recent Advances in Fungal Diversity, Plant - Microbes Interaction and Disease Management At: Banaras Hindu University, Varanasi, India.Debaeke, P., Casadebaig, P., Flenet, F., Langlade, N., 2017, Sunflower crop and climate change: vulnerability, adaptation, and mitigation potential from case-studies in Europe. OCL, 2017, 24(1) D102.Docea, E., Severin, V., 1990, Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, Editura Ceres, București, p. 137, 320 p.Francl, L., J., Wyllie, T., D., Rosenbrock, S., M., 1988, Influence of crop rotation on population density of Macrophomina phaseolina in soil infested with Heterodera glycines. Plant Dis. 72, 760 – 764.Gupta, G., K., Sharma, S., K., Ramteke, R., 2012, Biology, epidemiology and management of the pathogenic fungus Macrophomina phaseolina (Tassi) goid with special reference to charcoal rot of soybean (Glycine max (L.) Merrill). J. Phytopathol. 160, 167 –180.Hafeez, A., Ahmad, S., 1997, Screening of sunflower germplasm for resistance to charcoal rot in Pakistan. Pak. J. of Phytopathology 9:74 - 76.Hussain, T., Khan, A., A., 2020, Determining the antifungal activity and characterization of Bacillus siamensis AMU03 against Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid. Indian Phytopathol. 73, 507 – 516.Hyder, S., Inam-ul-haq, M., Bibi, S., Humayun, A., 2017, Novel potential of Trichoderma spp. as biocontrol agent. J. Entomol. Zool. Stud. 5, 214 – 222.Ioniță, A., Iliescu, H., Kupferberg., S., 1996. Macrophomina phaseolina – one of the main pathogens of sunflower crop in Romania. In Proceedings of the 14th international sunflower conference. Beijing, China, June 12–20, 1996. Shenyang: ISA, p. 718 – 723.Khan, S. N., 2007, Macrophomina phaseolina as causal agent for charcoal rot of sunflower, Mycopath (2007) 5 (2): 111 - 118.Karthikeyan, B., Abitha, B., Henry, A., J., Sa, T., Joe, M., M., 2016, “Interaction of Rhizobacteria with Arbuscular Mycorrhizal fungi (AMF) and their role in stress abetment in agriculture,” in Recent Advances on Mycorrhizal Fungi, ed. M. C. Pagano (Cham: Springer), 117–142.Kolte, S., J., 1985, Diseases of annual edible oilseed crops. Vol. II. Boca Raton, Florida: CRC Press, p. 33 – 44.Lokesh, R., Rakholiya, K., B., Thesiya, M., R., 2020, Evaluation of different fungicides against Macrophomina phaseolina (Tassi) goid. causing dry root rot of chickpea (Cicer arietinum L.) in vitro. Artic. Int. J. Curr. Microbiol. Appl. Sci. 9, 1 – 11.Manici, L., M., Donatelli, M., Fumagalli, D., Lazzari, A., Bregaglio, S., 2012, Potential response of soil-borne fungal pathogens affecting crops to scenarios of climate change in Europe, International Environmental Modelling and Software Society (iEMSs),2012 International Congress on Environmental Modelling and Software Managing Resources of a Limited Planet, Sixth Biennial Meeting, Leipzig, Germany R. Seppelt, A.A. Voinov, S. Lange, D. Bankamp (Eds.) disponibil pe http://www.iemss.org/soc.../index.php/iemss-2012-proceedings, 9 p.Marquez, N., Giachero, M., L., Declerck, S., Ducasse, D., A., 2021, Macrophomina phaseolina: General Characteristics of Pathogenicity and Methods of Control. Front. Plant Sci. 12:634397.Motisi, N., Doré, T., Lucas, P., Montfort, F., 2010, Dealing with the variability in biofumigation efficacy through an epidemiological framework. Soil Biol Biochem 42, 2044 – 2057.Popescu, G., 2005, Tratat de patologia plantelor, vol II, Agricultură, Editura Eurobit, p. 143, 341 p.Prioletta, S., Bazallo, M., E., 1998, Sunflower basal stalk rot (Sclerotium bataticola): Its relationship with some yield component reduction. Hellia 21: 33 - 44.Sarova, J., Kudlikova, I., Zalud, Z, Veverka, K., 2003, Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid moving north temperature adaptation or change in climate? J Plant Dis Prot 110: 444 – 448.Simonetti, E., Viso, N. P., Montecchia, M., Zilli, C., Balestrasse, K., Carmona, M., 2015, Evaluation of native bacteria and manganese phosphite for alternative control of charcoal root rot of soybean. Microbiol. Res. 180, 40–48.Sinclair, J. B., 1982, Compendium of Soybean disease. 2nd Ed. by American Phytopathology Society, St. Paul, Minnesota, USA.Shiekh, A., H., Ghaffar, A., 1984, Reduction in variety of sclerotia of Macrophomina phaseolina with polyethylene mulching of soil. Soil Biology and Biochemistry 16: 77 - 79.Short, G. E., Wyllie, T. D., Bristow, P. R., 1980, Survival of Macrophomina phaseolina in soil and residue of soybean. Phytopathology 70: 13 – 17.Spagnoletti, F., Carmona, M., Gómez, N. E. T., Chiocchio, V., Lavado, R. S., 2017, Arbuscular mycorrhiza reduces the negative effects of Macrophomina phaseolina on soybean plants in arsenic-contaminated soils. Appl. Soil Ecol. 121, 41 –47.Spagnoletti, F. N., Cornero, M., Chiocchio, V., Lavado, R. S., Roberts, I. N., 2020, Arbuscular mycorrhiza protects soybean plants against Macrophomina phaseolina even under nitrogen fertilization. Eur. J. Plant Pathol. 156, 839 – 849.Srivastava, A. K., Arora, D. K., Gupta, S., Pandey, R. R., Lee, M., 1996, Diversity of potential microbial parasites colonizing sclerotia of Macrophomina phaseolina in soil. Biol. Fertil. Soils. 22: 136 - 140.Tančić, Sonja, Boško, Dedić, Aleksandra, Dimitrijević, Sreten, Terzić, Siniša, Jocić, 2012, Bio-Ecological relations of sunflower pathogens – Macrophomina phaseolina and Fusarium spp. and sunflower tolerance to these pathogens, Romanian Agricultural Research, NO. 29, Print ISSN 1222-4227; Online ISSN 2067-5720, 349 - 359.Torres, M. J., Brandan, C. P., Petroselli, G., Erra-Balsells, R., Audisio, M. C., 2016, Antagonistic effects of Bacillus subtilis subsp. subtilis and B. amyloliquefaciens against Macrophomina phaseolina: SEM study of fungal changes and UV-MALDI-TOF MS analysis of their bioactive compounds. Microbiol. Res. 182, 31–39.Vear, F., 2016, Changes in sunflower breeding over the last fifty years. OCL 23 (2): D202.Vimal, S. R., Singh, J. S., Arora, N. K., and Singh, S., 2017, Soil-Plant-microbe interactions in stressed agriculture management: a review. Pedosphere 27, 177 – 192.Zaman, N. R., Kumar, B., Nasrin, Z., Islam, M. R., Maiti, T. K., Khan, H., 2020, Proteome analyses reveal Macrophomina phaseolina ’s survival tools when challenged by Burkholderia contaminans N Z. A C S Omega 5, 1352 – 1362.Yang, S. M., Owen D. F., 1982, Symptomology and detection of Macrophomina phaseolina in sunflower plants parasitized by Cylendrocopturus adspersus larvae. Phytopathology 72: 819 - 821.***EPPO Standard, European and Mediterranean Plant Protection Organization PP 2/21(1), 2000 - Guidelines on good plant protection practice - Sunflower, 9 p.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În anul agricol 2022 - 2023, culturile de grâu, orz și ovăz din vestul României, dar și din alte zone, au prezentat simptome din cauza unor infecții virale. Simptomele prezente în perioada amintită au fost confundate cu cele produse de stresul climatic sau au fost atribuite unor virusuri (Wheat streak mosaic virus cel mai adesea), fiind exclusă oarecum prezența virusului BYDV (Barley Yellow Dwarf Virus - piticirea și îngălbenirea grâului și orzului, înroșirea ovăzului).
Ne amintim că, toamna 2022 și iarna 2023 au fost caracterizate de un climat blând, extrem de favorabil dezvoltării afidelor care ulterior au transmis virusul BYDV. Primăvara 2023 a fost una răcoroasă. Vremea răcoroasă a favorizat și exacerbat simptomatologia virală, fenomenele de înroșire sau învinețire a frunzelor fiind prezente alături de alte simptome specifice. Incidența și severitatea infecțiilor au fost ridicate mai ales la grâul semănat devreme. Pe fondul climatic favorabil infecțiilor, a tehnologiilor intensive de cultivare și a monoculturii, virusul BYDV a fost nelipsit din culturile de grâu, orz și ovăz.
În România, în literatura de specialitate sunt menționate trei virusuri care apar frecvent în culturile de cereale: Barley stripe mosaic virus – BSMV, Barley yellow dwarf virus – BYDV și Wheat streak mosaic virus – WSMV (Popescu, 2005).
Pentru a elimina confuziile ce pot apărea în punerea unui diagnostic pentru o infecție virală (datorită simptomelor foarte asemănătoare), la USV „Regele Mihai I” din Timișoara am hotărât să identificăm virusul prezent în culturi cu ajutorul testelor ELISA (teste imuno - enzimatice). Analizele pentru identificare s-au realizat la Platforma de Cercetare Multidisciplinară a USVT pentru cele trei virusuri amintite mai sus. Soluțiile necesare testelor au fost pregătite cu sprijinul Laboratorului de Chimie din cadrul Facultății de Agricultură. Pentru identificare au fost utilizate teste DAS (Double Antibody Sandwich) ELISA achiziționate cu sprijinul a doi fermieri din Timiș.
În urma efectuării testelor, toate probele au ieșit pozitive la virusul BYDV și negative la BSMV și WSMV. Rezultatele obținute au arătat clar prezența în culturile de grâu, orz și ovăz din Banat a virusului BYDV în anul agricol 2022 - 2023. Din cauza infecțiilor din perioada înspicatului, pagubele în producțiile de grâu au trecut pe alocuri de 30%. La culturile infectate din toamnă, pagubele au fost mult mai mari, unii fermieri fiind nevoiți să întoarcă culturile la începutul primăverii deoarece plantele prezentau simptome evidente de stagnare în creștere. Ay et al. (2008) arată că, foarte des la analize este detectat virusul BYDV transmis de afide, în timp ce alte virusuri sunt prezente foarte rar sau niciodată. Aceeași autori susțin că, prezența frecventă în plante a BYDV sugerează că data semănatului este critică în controlul bolilor virale la cereale, iar soiurile de grâu se comportă diferit la infecții.
În anul agricol 2022 - 2023, apreciez că ne-am confruntat cu o epidemie de BYDV în Banat (unde cunosc mai bine situația). În urma discuțiilor cu fermieri din țară mi-am dat seama că virusul a fost prezent în toate zonele de cultură a cerealelor păioase.
Pentru a preveni infecțiile cu BYDV din anul agricol 2023 - 2024, aducem în atenția dumneavoastră câteva aspecte importante despre acest virus periculos al cerealelor, mai ales că toamna 2023 este una blândă, favorabilă infestării cu afide (vectorii virusurilor).
Recunoașterea simptomelor produse de BYDV
Marea majoritate a fitopatologilor arată că simptomele produse de BYDV nu sunt ușor de identificat din cauza asemănării cu unele carențe în nutriție, stres climatic sau infecții produse de alte virusuri (D’Arcy, 1995; Popescu, 2005; Miller et al., 2002).
Principalele simptome produse de BYDV sunt: îngălbenirea vârfului și marginilor frunzelor, stagnarea în creștere a plantelor (piticire), sistem radicular slab dezvoltat, stoparea înfrățirii sau formarea întârziată a fraților, sterilitatea spicelor, rigiditatea frunzelor îngălbenite (au port erect), înroșirea vârfului frunzelor (Rochow, 1970a; D’Arcy, 1995; Miller și Rasochová, 1997; Lapierre, 2004; Popescu, 2005; Domier, 2009; Kaddachi et al., 2014).
La orz, virusul poate fi recunoscut mai ușor vizual, deoarece petele galbene sunt distribuite neuniform de-a lungul frunzei (Shah et al., 2012).
Simptomele menționate pot fi influențate de condițiile climatice, de soi, de tipul de cultură, de starea de sănătate a plantelor de la momentul infecției etc (Kaddachi et al., 2014).
Simptome de îngălbenire și înroșire a frunzelor la înspicat - primăvara 2023, Timiș
Cu privire la condițiile climatice, Shah et al. (2012) arată că, temperaturile mai scăzute influențează simptomele, producând înroșirea frunzelor la grâu. Acest fenomen de înroșire l-am observat și eu în toate culturile de grâu controlate și nu numai. Înroșirea frunzelor s-a manifestat și la orz și la ovăz. Popescu (2005) nu descrie fenomenul de înroșire la grâu și orz, ci doar la ovăz. De aici și confuziile din primăvara 2023, când marea majoritate a fermierilor credeau că se confruntă cu stres climatic produs de vremea răcoroasă.
În culturile de grâu verzi, plantele infectate pot fi observate sub forma unor depresiuni (plantele infectate sunt mai mici). Plantele infectate toamna au frunze galbene și sunt pitice. De obicei, în urma acestei infecții plantele bolnave nu mai formează spice, iar dacă formează, vor fi sterile. Când infecția se realizează primăvara, plantele au frunze îngălbenite, dar fenomenul de piticire nu se manifestă. Îngălbenirea începe de la vârful frunzelor și se extinde către bază, nervurile rămânând verzi (din cauza asta apar și confuziile cu alte virusuri). La infecțiile din timpul primăverii, piticirea nu este atât de evidentă dar producțiile vor fi scăzute (Popescu, 2005).
Realizarea infecțiilor, vectori, plante gazdă
BYDV (particulele virale) este restricționat sau limitat la floemul gazdelor. În urma infecției, celulele floemului mor. Virionii sau particulele virale ajung în celulele floemului prin intermediul afidelor, care sunt vectori. Degenerarea floemului duce la apariția simptomelor tipice, inducând pierderea clorofilei și stagnarea în creștere a plantelor (D’Arcy et Domier, 2005; Popescu, 2005).
Afid alat (aripat) care poate transmite virusul la distanțe mari
Este important să rețineți că, epidemiile de BYDV au legătură strânsă cu zborul afidelor și mărimea populațiilor. Pentru a putea transmite virusul, afidele trebuie să se hrănească pe plantele infectate (doar așa particulele virale ajung în corpul lor). Urmează o perioadă latentă de câteva ore în care afidele nu pot transmite virusul altei plante (Gray et Gildow, 2003; Brault et al., 2010). Deoarece virusul circulă în corpul afidelor și poate fi reținut zile sau chiar săptămâni, acest mod de transmitere a fost numit circulativ sau persistent. Afidele virulifere pot răspândi virusul la mai multe plante pe măsură ce se deplasează și se hrănesc (D’Arcy et Domier, 2005). Cele aptere (fără aripi) vor infecta plante noi în cultură. Cele aripate sau alate apar de cele mai multe ori când plantele sunt deja afectate de virus. Ele pot zbura în căutarea altor gazde, transmițând virusul la distanțe mari.
Există mai multe specii de afide în care virusul persistă. Dintre acestea, vectorii cei mai importanți sunt afidele Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis, Schizaphis gramineum, Sitobion avenae și Metopolophium dirhodum (Gildow, 1999; Gray et Gildow, 2003).
Condițiile climatice sunt foarte importante pentru realizarea infecțiilor cu BYDV, cât și pentru dezvoltarea afidelor și a eficienței cu care acestea transmit virusul. Temperaturile cuprinse între 15 - 18ºC și intensitatea ridicată a luminii influențează pozitiv infecțiile virale.
Afid parazitat de un fung entomopatogen (posibil Beauveria bassiana)
Cele mai cunoscute plante gazdă ale virusului BYDV sunt: grâul, orzul, ovăzul, orezul, porumbul, pirul, secara, păiușul, obsiga etc. Până în prezent se cunosc peste o sută de specii de graminee ce pot fi gazde ideale. Gazdele de vară ale virusului sunt porumbul și afidele (14 specii și chiar mai multe). În corpul afidelor virusul poate persista 2 - 3 săptămâni. Foarte importante în transmiterea infecțiilor sunt: samulastra de grâu și orz și poaceele perene (Popescu, 2005).
Rhopalosiphum padi la grâu
Managementul integrat al patogenului BYDV
Acest virus nu poate fi gestionat corect de către fermieri dacă nu este identificat. Așadar, diagnosticul precis este foarte important deoarece, după cum aminteam și mai sus, simptomele pot fi confundate cu cele produse de alți factori biotici și abiotici. Specialiștii în protecția plantelor recomandă diagnosticul în laborator deoarece cel vizual nu este de încredere. Pentru diagnostic în laborator se recomandă testele ELISA.
Funcție de momentul realizării infecției, pagubele pot fi mai mari sau mai mici. Infecțiile de după răsărire sunt cele mai periculoase și pot duce chiar la pierderea culturii. Când infecțiile se produc în timpul înspicării, pagubele pot fi de 20% și chiar mai mari, funcție de starea de sănătate a plantelor (Popescu, 2005). De aceea, este important ca plantele să nu fie atacate și de alți patogeni. O plantă sănătoasă va rezista mai bine la infecția virală (depinde și de rezistența genetică a soiului).
Simptome produse de BYDV la o cultură de grâu din Caraș Severin - primăvara 2023. Plantele sunt îngălbenite și au stagnat în creștere. Cultura a fost întoarsă. În această fenofază exista riscul ca plantele să nu formeze spice. Probabil infecția s-a realizat în toamna 2022. Infecțiile din toamnă sunt cele mai păgubitoare
Metode profilactice
În cazul BYDV, strategiile de control sunt cele care abordează măsurile profilactice sau de prevenție, cunoscut fiind că virusurile nu pot fi combătute chimic. În cadrul metodelor profilactice, pe prima poziție se află rezistența genetică a soiurilor.
Se recomandă ca, în anii favorabili să fie semănate soiuri tolerante sau rezistente. Ce înseamnă asta? La soiurile tolerante, virusul mai este încă capabil să se înmulțească, iar simptomele sunt mai puține. La cele rezistente, înmulțirea virusului este afectată, în consecință simptomele sunt reduse mult.
Îngălbenirea pornește de la vârful frunzei și înaintează spre bază. Nervurile rămân verzi, de aici și aspectul de dungatură și confuzia cu WSMV
Alte metode profilactice sunt: distrugerea samulastrei de grâu și orz, însămânțarea în prima decadă a lunii octombrie și chiar mai târziu (Popescu et al., 2005).
Metode chimice
Virusurile nu pot fi combătute chimic. În schimb este foarte importantă combaterea chimică a afidelor vectori. După Popescu (2005), un tratament aplicat toamna când se înregistrează zbor masiv de afide ne poate scăpa de infecțiile virale. În zonele cu risc ridicat, monitorizarea afidelor trebuie făcută imediat după răsărire. Timp de 8 - 10 săptămâni de la răsărire plantele pot fi infectate dacă afidele sunt prezente în densitate mare (mai mult de 50% plante atacate și o densitate de 12 - 15 afide/tulpină).
În România sunt omologate pentru combaterea afidelor la cerealele păioase (Metopolophium dirhodum, Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis și Macrosiphum avenae) următoarele substanțe: lambda - cihalotrin, cipermetrin, deltametrin, tau - fluvalinat (omologat pentru combaterea afidelor la orz), acetamiprid, gama - cihalotrin, esfenvalerat (după Aplicația PESTICIDE 2.23.10.1, 2023).
Metode biologice
Utilizarea prădătorilor și a paraziților afidelor ca agenți biologici de control a avut succes de multe ori, reducând populațiile de afide. De altfel, aceștia există în agroecosistemele agricole și trebuie protejați. Observăm adesea în coloniile de afide prădători (Coccinella sp., Chrysopa sp., Syrphus sp.) și parazitoizi (El - Heneidi, 1998; D'Arcy et Domier, 2005). Fungii entomopatogeni sunt și ei de interes. Testele efectuate în câmpurile experimentale arată că, populațiile de afide au fost reduse semnificativ comparativ cu martorul. Entomopatogenii de interes sunt: Beauveria bassiana, Metharhizium anisopliae, Verticillium lecanii etc (Sabbour, 2007; Marfadyen et al., 2009). Lansările de prădători și parazitoizi trebuie realizate atunci când populațiile sunt scăzute. Această regulă este valabilă și în cazul produselor pe bază de fungi entomopatogeni (Marfadyen et al., 2009).
Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenția fermierilor informații importante despre patogenul Barley yellow dwarf virus, care a produs pagube importante culturilor de cereale păioase în anul 2023. În acest articol sunt informații utile despre cum să preveniți infecțiile virale și implicit pagubele în producție.
Bibliografie
Áy Z., Z. Kerenyi, A. Takacs, M. Papp, I. M. Petroczi, R. Gáborjányi, D. Silhavy, J. Pauk and Z. Kertész, 2008. Detection of Cereal Viruses in Wheat (Triticum aestivum L.) by Serological and Molecular Methods, Cereal Research Communications, vol. 36, No. 2, pp. 215 - 224.Brault, V., Uzest, M., Monsion, B., Jacquot, E., Blanc, S., 2010. Aphids as transport devices for plant viruses. Comptes Rendus - Biol. 333, 524 – 538.D’Arcy, C. J., 1995. Chapter I: Symptomatology and Host Range of Barley Yellow Dwarf. In: D’Arcy, C.J., Burnett, P.A. (Eds.), Barley Yellow Dwarf : 40 Years of Progress. APS Press, St Paul, Minnesota, USA, pp. 9–28.D'Arcy, C. J. and L. L. Domier. 2005. Luteoviridae. In Virus Taxonomy: VIIIth Report of the International Committee on Taxonomy of Viruses. eds. M.A. Mayo, J. Maniloff, U. Desselberger, L.A. Ball and Claude M. Fauquet. Academic Press. New York., NY.Domier, L., 2009. Barley yellow dwarf viruses. In: Mahy, B.W. J., Van Regenmortel, M. H. V. (Eds.), Desk Encyclopedia of Plant and Fungal Virology. pp. 100 – 107.El-Heneidy, A. H. 1998. Review paper, Biological control of aphids in wheat fields. Egypt. J. Agric. Res., 76 (3): 1027 - 1035.Gildow, F. E., 1999. Luteovirus Transmission and Mechansisms Regulating Vector Specificty. In: Smith, H.G., Barker, H. (Eds.), The Luteoviridae. CABI Publishing, pp. 88–111.Gray, S. and F. E. Gildow. 2003. Luteovirus-aphid interactions. Ann. Rev. Phytopathology. 41:539 - 566.Ingwell, L. L. and N. A. Bosque-Perez, N. A. 2015. New experimental hosts of Barley yellow dwarf virus among wild grasses, with implications for grassland habitats. Plant Pathology 64:1300 - 1307.Kaddachi, I., Souiden, Y., Achouri, D., and Chéour, F. (2014). Barley yellow dwarf virus (BYDV): characteristics, hosts, vectors, disease symptoms and diagnosis. Int. J. Phytopathol. 3, 155–160.Lapierre, H., 2004. Section IV: Virus diseases of the Poaceae: Virus Diseases of Barley (Hordeum vulgare L.). In: Lapierre, H., Signoret, P.-A. (Eds.), Viruses and Virus Diseases of Poaceae (Graminae). Institut National de la Recherche Agronomique, Paris, pp. 439 – 478.Macfadyen S., Gibson R., Raso L., Sint D., Traugott M., Memmott J., 2009. Agriculture, Ecosystems and Environment 133 (2009) 14 – 18.Miller, W. A., Rasochová, L., 1997. Barley yellow dwarf viruses. Annu. Rev. Phytopathol. 35, 167 – 190.Miller, W. A., Liu, S., Beckett, R., 2002. Barley yellow dwarf virus: Luteoviridae or Tombusviridae? Mol. Plant Pathol. 3, 177 – 183.Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II, Agricultură, Editura Eurobit, Timișoara, 341 p.Rochow, W. F., 1970a. Barley yellow dwarf virus. Descr. Plant Viruses 32.Sabbour, M. M. and Shadia E-Abd-El-Aziz, 2007. Efficiency of Some Bioinsecticides Against Broad Bean Beetle, Bruchus rufimanus (Coleoptera: Bruchidae), Research Journal of Agriculture and Biological Sciences, 3(2): 67 - 72, 2007.Shah, S. J. A., Bashir, M., Manzoor, N., 2012. A Review on Barley Yellow Dwarf Virus. In: Ashraf, M., Öztürk, M., Ahmad, M., Aksoy, A. (Eds.), Crop Production for Agricultural Improvement. Springer Netherlands, Dordrecht, pp. 747 – 782.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Speranțele fermierilor care așteptau ca la acest început de an să le intre în conturi despăgubirile pentru culturile însămânțate în primăvara lui 2020 afectate de seceta pedologică au fost năruite în această seară de însuși ministrul Agriculturii. Adrian Oros, prezent la AGRO TV, a spus în direct că nu știe când se vor plăti despăgubirile pentru culturile de primăvară, deoarece bani nu sunt și când se vor găsi trebuie incluși în bugetul anului curent, buget despre care nu se știe când va fi aprobat.
Ministrul Agriculturii a afirmat că au fost afectate circa 1,2 milioane de hectare cu culturi de primăvară însămânțate anul trecut și peste 90.000 de fermieri, mai mulți decât cei afectați de secetă la culturile de toamnă însămânțate în 2019 (puțin peste 27.000).
Suma totală vehiculată de Adrian Oros în această seară (11 ianuarie 2021) destinată despăgubirii culturilor de primăvară distruse de seceta pedologică este de aproximativ 850 de milioane de lei, sumă asemănătoare cu cea plătită pentru pagubele produse de secetă la culturile de toamnă. Fermierii păgubiți sunt nelămuriți în privința calculelor făcute de specialiștii MADR, având în vedere că, de exemplu, un hectar de porumb este mai costisitor comparativ cu unul de grâu.
Reamintim că, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Adrian Oros declara că pentru pagubele generate de secetă la culturile înființate în primăvara anului 2020 plata fermierilor se va face în ianuarie-februarie 2021. Adevărat, declarația a apărut în spațiul public înaintea alegerilor parlamentare.
Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În prezent, 120 de comisii de constatare a pagubelor sunt în teren, acestea lucrând continuu, inclusiv sâmbăta și duminica, a declarat, într-o intervenție la televiziunea Digi24 (astăzi, 22 mai 2020), ministrul Agriculturii, Adrian Oros, precizând că dimensiunea pagubelor o vom ști la finalul lunii mai, atunci când se vor putea face calcule pentru a stabili cuantumul despăgubirilor.
Potrivit datelor centralizate de MADR, la ora actuală, suprafața calamitată a ajuns la 1,3 milioane de hectare. S-au încheiat procese-verbale pentru 850.000 de hectare.
„Toamna trecută, au fost însămânțate 2,9 milioane de hectare cu grâu, orz, rapiță, secară, din care mai mult de o treime sunt afectate de secetă, până la ora asta. Estimările arată că producția de grâu a României, anul acesta, va fi mai mică, așteptându-ne la un maximum de 5 – 5,5 milioane de tone, comparativ cu 9 milioane cât se obține într-un an bun”, a menționat Adrian Oros.
Ministrul a enumerat județele cu cele mai mari suprafețe calamitate: Constanța – 416.000 ha, Tulcea – 212.000 ha, Ialomița – 123.000 ha, Brăila – 97.000 ha, Buzău – 75.000 ha, Galați – 61.000 ha.
Suprafața irigată la nivelul țării este de 222.000 de hectare.
Fermierul brăilean Ștefan Gheorghiță, cel care vorbește de mai bine de trei luni despre seceta pedologică extremă cu care se confruntă agricultorii și care, inclusiv prin Asociația Producătorilor Agricoli Brăila al cărei membru este, a semnalat problema tuturor autorităților, susține că în curând vom vorbi și despre calamități la culturile de primăvară, vreo două milioane de hectare, din care circa 70% vor fi afectate de secetă în proporție de peste 70%.
„Eu rămân pe previziunea mea, adică vom avea 1,5-1,7 milioane de hectare calamitate la culturile de toamnă, din care circa 80% cu calamitate peste 70%. Vestul țării acum începe în mod serios să anunțe calamitățile și încep și anumite zone din Oltenia să sufere”, spune Ștefan Gheorghiță.
Producția de struguri a județului Arad pare să aibă de suferit în acest an, în condițiile în care viticultorii arădeni reclamă că aceasta ar fi compromisă, în mare parte, de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile, sesizări fiind depuse şi la autorităţi.
În Podgoria Aradului, care cuprinde mai multe localităţi şi are în centru zona viticolă Miniş, există sute de cultivatori, pe o suprafaţă de peste 3 600 de hectare, iar mulţi dintre ei acuză că porcii mistreţi le provoacă mari distrugeri, în acest an.
Distrugerea ar fi generalizată, susține unul dintre producători. El afirmă că porcii vin în turme și că niciodată nu s-a confruntat cu un atac al mistreţilor ca acum. Nicu Cojocaru a declarat, pentru presa centrală, că a angajat inclusiv paznici care fac zgomot pentru a alunga animalele, însă fără sorți de izbândă.
Pagubele sunt imense, mai precizează Cojocaru.
„Eu am pierderi majore din cauza mistreţilor. Doar în stropirea culturilor am investit 30 000 de lei în acest an, dar nu cred că voi reuşi să fac în total nici 3 000 de litri de vin. Cel puţin 40 de tone de struguri mi-au fost distruse de mistreţi, însă am vecini cu pierderi şi mai mari. Un italian, care are peste o sută de hectare, aproape că nu mai are ce recolta”, s-a plâns viticultorul.
Producătorii de struguri din Arad ar fi adresat inclusiv plângeri către autorităţi şi cer împuşcarea tuturor mistreţilor din zonă.
La Direcţia Agricolă Arad au fost înregistrate primele sesizări ale viticultorilor, iar în această perioadă se fac evaluări privind pagubele provocate de mistreţi, dar şi de căprioare.
Potrivit precizărilor făcute de șeful DAJ Arad, Ioan Martin, angajații instituției s-ar fi deplasat pe teren în zona Pâncota, de unde au primit primele reclamaţii.
„În cazul unui cultivator de acolo, s-au constatat distrugeri de 15 la sută, pe o suprafaţă de 24 de hectare de viţă-de-vie. Vom verifica situaţia şi la Şiria, unde se reclamă pierderi mai mari. Noi, conform legii, facem parte din comisia care stabileşte pagubele produse de animale sălbatice, iar pe baza documentelor întocmite, cultivatorii pot face demersuri pentru a obţine despăgubiri”, a menționat oficialul DAJ Arad.
sursa: Agerpres