În primul rând, sunt obligat să redefinesc pentru generația mai tânără „Europa de Est”. Pentru cei care au trăit în spatele Cortinei de fier, Estul însemna tot blocul socialist, de la Germania Democrată (un fel de bomboană pe colivă, pe atunci) până la URSS, trecând prin Polonia, Cehoslovacia (Cehia și Slovacia astăzi), Iugoslavia (Slovenia, Serbia, Croația, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herțegovina), Ungaria, Bulgaria, România. Era să uit Albania. Oricum, în economia mesajului tot nu înseamnă prea mult (deocamdată?!). Ei bine, după cum puteți observa, țările astea, din punct de vedere geografic, nu-s chiar toate în est, ci, mai degrabă, în centrul Europei.

Mă rog, ce vreau să subliniez este că, în afara Germaniei unificate (Est + Vest), România are cel mai mare concurs internațional de vinuri. Adică, economii mult mai puternice decât cea a României (dacă socotim per capita, suntem pe ultimele locuri, cu Bulgaria și Albania), nu reușesc să aibă o competiție mai puternică decât VINARIUM.

Și nu că nu și-ar propune. Mai mult, concursul de la Ljubljana a fost cel mai important pentru tot blocul răsăritean timp de decenii. Și nu mai e.

Dacă nu știți, vă spun sigur, cu excepția Poloniei (despre care, ca țară vitivinicolă, vom mai vorbi în contextul încălzirii globale), toate celelalte țări sunt foarte puternice în producția de vin – și cantitativ, și calitativ. Dacă „desfacem” URSS-ul și ne uităm la țările care sunt independente astăzi și produc vin, vom înțelege și mai bine intensitatea concurențială: Republica Moldova (cu exporturi de vreo 8 ori mai mari decât cele ale României), Ucraina – un producător uriaș, mai ales de vinuri spumante (.... Odessa nu e la nord, e aici, în inima „centurii” ideale pentru viticultură). Georgia. Mai spunem ceva?! Georgia are aproape două decenii de când comunică – justificat – că este leagănul vitis vinifera, alături de Armenia. Armenia, care are o diasporă consistentă și influentă în toată lumea civilizată, cu precădere în SUA.  Cu alte cuvinte, „argumente” serioase pentru notorietate, în plus față de România. 

Cu toate acestea, nume, bani, influență sau istorie nu reușesc să susțină un concurs mai puternic decât VINARIUM.

Este adevărat că mărimea pieței românești este un factor extrem de important, apetitul românilor pentru vinul românesc, dar și pentru cel de import fiind alt factor care potențează o competiție internațională.

Dar trebuie să inventariem și componentele de inovație, împletitura de profesionalism și atmosfera colocvială care leagă edițiile din 2010 încoace, cel puțin.

De ce există această bornă temporală?

Pentru că în 2009 concursul (organizat pe atunci de PNVV) nu a mai avut loc. Cu un an înainte fuseseră înregistrate puțin peste 150 de probe și nu era atinsă limita obligatorie impusă de OIV – de 40% probe din străinătate.

Așa că subsemnatul, proaspăt ieșit din business (exit total) și fără dorința de a se mai întoarce în „zona” comercială (deși afacerea construită de la zero are un nume foarte bun și astăzi) – reia munca având o mică echipă, restaurând IWCB-ul, numit ulterior VINARIUM.

Echipa a fost, de la început, familia. Echipa și marele sponsor.

Concursul a fost reproiectat, ca singurul din lume cu înscrierea probelor în mod gratuit. Asta a stârnit WOW-uri și a fixat atenția lumii vinului pentru România. Se presupunea că statul – prin instituții create fix pentru acest scop – va susține demersul până la echivalentul taxelor pentru probele de vin, sumă care, este bine de știut, reprezintă cam 1/3 din bugetul concursului. Restul se acoperă din parteneriate, voluntariat și munca neretribuită a echipei ani la rând.

Statul s-a retras din joc (nu știu exemple în care statul să se asocieze în mod legitim cu succesul, dar visez cu ochii deschiși la ziua în care – contrazis de fapte – îmi voi retrage vorbele). VINARIUM a rămas puternic și a fost mereu de peste 10 ori mai mare decât era la momentul preluării – în edițiile standard.

În acest moment este, cu siguranță, evenimentul care aduce în România, la un loc, cei mai mulți specialiști în vin, experți internaționali – români și străini. Este, în același timp, un marker profesional vizibil (fără să fie târg, expoziție sau eveniment de public, altfel spus) care a contribuit și contribuie enorm la maturizarea pieței. În folosul producătorilor, în folosul consumatorilor, în folosul întregii economii.

Bun. Suntem cu toții de acord asupra celor de mai sus. Atunci, permiteți-mi o întrebare și retorică, dar și neretorică: Avem un mare eveniment internațional care împlinește 20 de ani. Ce facem cu el?

VINARIUM. În semn de prețuire.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Fiecare picătură de vin are povestea ei, iar cramele românești își spun povestea vinurilor la cea de-a opta ediție a concursului național „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pe 30 martie 2023, BASF a anunțat vinurile câștigătoare din regiunea Muntenia ale celei de-a VIII-a ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”.

Vinuri albe

• Fetească regală 2022, sec, Crama Bratu

• Fetească albă 2022, sec, Licorna Winehouse

• Fetească albă 2022, sec, Crama LacertA

Vinuri roze

• Cabernet Sauvignon & Fetească neagră 2022, sec, Domeniile Urlați

• Cabernet Sauvignon 2022, sec, Domeniile Valea Calugarească

• Busuioacă de Bohotin 2022, sec, USAMV - Stațiunea Didactică SDCDVP Pietroasa – Istrița

Vinuri roșii

• Fetească neagră 2019, sec, Casa Stanca

• Fetească neagră & Cabernet Sauvignon & Syrah & Merlot 2019, sec, Crama Vinalia,

• Fetească neagră 2019, sec, Cooperativa Agricolă Via Domnului

Cea mai frumoasă etichetă din regiunea Muntenia a fost votată „Truvai”, Merlot 2021, Crama la Conu’ Chiroiu.

Competiția inițiată de BASF se adresează viticultorilor care exploatează suprafețe de viță-de-vie sub 100 de hectare, înscrierile fiind gratuite, iar premiile, în valoare totală de 20.000 euro, sunt atractive și utile în activitatea din fermă.

Prima ediție a concursului „Povești cu vinuri românești” a avut loc în 2016, atunci fiind în competiție 240 de vinuri. În 2023, organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.

Până la ediţia din acest an, „Poveşti cu vinuri româneşti” premia trei categorii, respectiv vinuri albe, roze și roşii. Începând cu ediția curentă, BASF lansează şi secţiunea vinurilor spumante, care se va desfăşura doar în cadrul etapei naţionale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limită a suprafeţei cultivată cu viţă-de-vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante.

Pentru vinurile albe, roze și roșii, concursul se desfășoară în patru etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finalişti (câte trei câştigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, jurizările sunt separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania şi Banat, Oltenia şi Dobrogea.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Fiecare picătură de vin are povestea ei, iar cramele românești își spun povestea vinurilor la cea de-a opta ediție a concursului național „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pe 23 martie 2023 a avut loc, la Oradea, etapa regională Banat și Transilvania din cadrul celei de-a VIII-a ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”, iar vinurile câștigătoare sunt:

Vinuri albe

• Sauvignon Blanc 2022, sec, Crama La Salina

• Riesling Italian 2021, sec, Crama Corbuț

• Fetească Regală 2022, sec, Pivnița Savu

Vinuri roze

• Pinot Noir 2022, sec, Crama La Salina

• Cabernet Sauvignon & Merlot 2021, sec, Crama Corbuț

• Cabernet Sauvignon 2022, demisec, Crama Triterra

Vinuri roșii

• Cabernet Sauvignon 2021, sec, Domeniul Miranic

• Merlot 2018, sec, Crama Milo

• Merlot 2019, demisec, Reizer Wine

Cea mai frumoasă etichetă din regiunea Banat și Transilvania a fost votată „1251, Chardonnay”, de la Crama Podgoria Silvania.

Competiția inițiată de BASF se adresează viticultorilor care exploatează suprafețe de viță-de-vie sub 100 de hectare, înscrierile fiind gratuite, iar premiile, în valoare totală de 20.000 euro, sunt atractive și utile în activitatea din fermă.

Prima ediție a concursului „Povești cu vinuri românești” a avut loc în 2016, atunci fiind în competiție 240 de vinuri. În 2023, organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.

Până la ediţia din acest an, „Poveşti cu vinuri româneşti” premia trei categorii, respectiv vinuri albe, roze și roşii. Începând cu ediția curentă, BASF lansează şi secţiunea vinurilor spumante, care se va desfăşura doar în cadrul etapei naţionale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limită a suprafeţei cultivată cu viţă-de-vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante.

Pentru vinurile albe, roze și roșii, concursul se desfășoară în patru etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finalişti (câte trei câştigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, jurizările sunt separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania şi Banat, Oltenia şi Dobrogea.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Cititorul din mediul antreprenorial privat, care parcurge acum aceste rânduri, a înțeles, de fapt, cu mult înainte și independent, cum ar trebui să meargă societatea românească. O privire nouă nu strică şi redundanţele pot fi, sper, iertate.

În „sectorul bugetar” (nu intră în microanaliza de față profesorii, medicii, cercetătorii, ci „amploaiații” din administrație, reglementare etc.), cei care nu citesc nimic în afară de scripțogăraia oficială sunt mulți.

Oricum, acești funcționari sunt foarte liniștiți. Ei nu fac nimic (ad litteram!).

Mai avem o categorie din sector. Cei care citesc articolele „dușmănoase”. Mai informați, mai nervoși, mai aroganți. În afară de a pune cu greu pe făgaș câte o modificare de normă/formă (elaborată de frații mai mari, parlamentarii), nici aceștia nu fac nimic, deși, dacă ai avea timp să îi asculți, ei „analizează”, ei „propun”, ei „susțin” și tot ei… „dau” nerecunoscătorilor.

Avem o replică de ecosistem mangrovian (așa să îi rămână numele!), adaptat la fluxurile și refluxurile politice, opus, însă, pădurii de mangrove în termeni de  (bio)utilitate.

Legile țării pleacă din încâlceala rădăcinilor sistemului și se întorc (spre aplicare) tot în acest loc. De aici și lungimea ciclurilor controlate în totalitate de smârcul parazitar al capitalismului nostru… deosebit.

Permiteți-mi să vă ofer un exemplu de costuri ale inutilității sau în ce constă, în realitate, stagnarea României.

În timp ce la Timișoara un proiect medical vital pentru operarea copiilor pe cord „stă” în 3 milioane de euro, orice Oficiu, orice Direcție, orice Agenție (de Stat & stat) toacă acești bani cât ai spune „rezistență la reformă”. Și, de parcă nu ar fi suficient că ne aflăm  în această situație, atenție!, sunt propuse la înființare și alte „entități” care, în numele nostru (dar fără să ni se ceară acordul sau să fim măcar consultați), se vor angaja că ne rezolvă problemele economice, sociale ș.a.m.d. Nișe sau câmpuri largi de activitate sunt acoperite de organizaţii particulare, ONG-uri, institute funcționale, structuri reale din viața reală care, însă, nici nu pot visa la patrimoniul și salariile oferite excrescențelor de „mangrove”. Cine a gestionat, cine gestionează, cine va gestiona aceste „comitete și comiții” inventate de stat şi plătite din banii noştri? Oameni fără valoare profesională, „numiți” prin concurs (construcţie antitetică?!… ei, știți că se poate...), cu suficient de mult timp liber pentru a se grefa la desișul „protector” (Baudelaire însuși n-ar mai fi scris Les Fleurs du mal,  confruntat cu un asemenea subiect, Les racines... du mal fiind un titlu cu mult mai potrivit).

Ramificațiile sub şi supraterane vor găsi argumente – întotdeauna – pentru „oportunitate” și „utilitate”, chiar dacă toți banii alocați se vor duce doar pe apa... salariilor (cu defluenții – sedii/birouri, mașini, telefoane, delegații).

Nu e o noutate ceea ce spun eu aici. O știu până și adolescenții care, teoretic, pot fi păcăliți mai ușor. Practic, scârbiți de ceea ce se întâmplă aici, în România, și-au setat un AMR („au mai rămas” X zile; termen folosit în stagiul militar obligatoriu sau în īnchisoare) și numără clipele până când vor părăsi țara.

Dintre cei rămași, mulți vor înlocui sau vor îngroșa rândurile aparatului de... stat prin grija mămicii /tăticului şi a fertilizantului PCR din pădurea mangroviană neadormită. Culmea, unii părinți sunt dintre cei care poate au creat ceva bun în țara asta, dar care au început să-şi pună mari întrebări de ce arată balanţa vieţii că demnitate = înfrângere, iar cameleonism = trai dulce.

Apropo de demnitate... (Chiar, de ce s-or fi numind demnitarii „demnitari”?!)

Cunosc personaje puternice din zona antreprenorială. Cum intră în contact direct cu un ministru, devin alți oameni. Aplecați spre față cu măcar 15 grade mai mult decât ar cere-o până și o severă durere de spate, servili, umili, yesmeni, gata „să pună și la portbagaj”, dispuși să facă și o donație pentru partid (chiar dacă „politica nu e de el”).

Fraților, în afara fondării firmei în termeni... de inexactitate în raport cu legea (sau cu morala?), ce te poate pune în postura de dominat în relație cu un ministru, un om care nici nu prea apucă două recolte în fruntea ministerului? A, poate dorința de a extrage foloase dintr-o eventuală discriminare pozitivă („pozitivă”... fiind un fel de a spune), atragerea unui avantaj imediat doar pentru sine. La fel ca aprovizionarea cu gaz a țărilor europene, pe protocol individual, „eu mai deștept decât ceilalți”. Până la acest moment, modelul părea că funcționează. Dar, iată, a venit nota de plată. În acest context (dramatic), Europa își proiectează ca un întreg viitoarele negocieri pentru energia de care are nevoie. Altfel spus, ceea ce a părut ieftin (ca salvare individuală)... se dovedește a fi foarte scump. Așa și la noi. Să dezambiguizăm: plecarea de mâine a copiilor e o plată scumpă pentru un azi neasumat, tratat prost în termenii colectivităţii.

O plată pe care o simt și mai greu cei care nu au nicio vină şi care au militat pentru unirea forţelor românilor cu crez nealterat.

P.S.: semnalele de mai sus nu au nicio tangență cu vreo situație din viața personală. Fiica mea, Ruxandra, este drd. antropolog și rămâne aici, în România. Cercetează - printre altele - comportamentul uman și resorturile intime care îl generează. Evident, sper că, în viitor, va avea cine să valorifice rezultatele muncii ei.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

Ediția de toamnă a festivalului RO-Wine are loc pe 15 și 16 octombrie 2022, la Fratelli București, str. Glodeni nr 1-3, unde sunt așteptați iubitorii de vin și specialiștii HoReCa. RO-Wine The International Wine Festival of Romania s-a născut în anul 2016 din dorința de a reuni vinurile de top românești cu cele de renume internațional.

La ediția de toamnă 2022, vizitatorii vor avea ocazia să descopere un număr record de vinuri premium, provenite de la producători din România și de peste hotare. An după an, festivalul RO-Wine a continaut să crească în dimensiuni. De la ediția din luna mai din acest an, evenimentul se desfășoară în mai multe săli și spații amenajate pentru a putea primi cele peste o sută de crame din România, SUA, Franța, Italia, Spania, Argentina, spumantele de top, alături de produse gourmet, bere craft sau cafea de specialitate.

Nu vor lipsi nici la această ediție zona special dedicată vinurilor Bio, reprezentanții de top din Republica Moldova, cât și zona gourmet, cu specialități internaționale, patiserie fină de inspirație frantuzească si specialități de pâine.

Festivalul include săli de degustare, zone dedicate relaxării și socializării vizitatorilor și partenerilor, precum și o sală special amenajată pentru masterclass-uri și prezentări susținute de personalități din lumea vinului, iar această ediție are deja calendarul de conferințe completat.

„Suntem bucuroși să revenim cu o nouă ediție RO-Wine de toamnă la București. Entuziasmul vizitatorilor noștri este în creștere, fapt dovedit cu cifre, iar acest lucru ne-a determinat, alături de producătorii participanți, să revenim la programul pre-pandemic, de două ediții pe an la Fratelli București. Am pregătit un program plin de surprize și o selecție cu totul specială de vinuri și spumante pentru această ediție”, declară Marinela Ardelean și Liviu Popescu, organizatorii RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

Carrefour România se alatură și anul acesta festivalului prin „Deschidem Vinul Românesc”, un program național pe termen lung, care are misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului.

De la debutul din 2019, peste 200 de etichete s-au alăturat programului, unele noi în retail, unele vândute exclusiv în Carrefour la nivel național și unele premiate la concursuri internaționale de vinuri, precum International Wine Contest Bucharest, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine Challenge sau Decanter World Wine Awards.

Reciclare fără granițe la RO-Wine cu Reciclad`OR. Partenerul sustenabil al evenimentului va aduce noi eco-experiențe și la această ediție a festivalului ce au ca scop principal acordarea atenției asupra impactului pe care îl are fiecare asupra mediului înconjurător. De la totem-urile digitale pe teme de colectare separată și reciclarea deșeurilor, la cea mai mare provocare de a crea sticla supradimensionată din toate sticlele generate de consumatori/vizitatori/producători, pe tot parcursul evenimentului.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ce definește vinul românesc? Pământul. Clima. Bazinul hidrografic. Mix-ul de soiuri. Particularitățile viticole și vinicole naționale/regionale/zonale. Într-un cuvânt, terroir-ul. Ce poate fi diferit la toate acestea față de aceleași elemente din Franța, de pildă?! Totul. Avem și noi vii pe paralela 45, dar greșim când facem comparații cu podgoriile bordoleze străbătute de același reper cartografic. Natura solului face să nu semene podgoriile noastre între ele, darămite cu cele de la peste 2.000 de kilometri distanță. Apoi, Bordeaux este la malul apelor (bord d’eaux), Dealu Mare abia este străbătut de un firicel de apă. Ne stă împotrivă natura?! Nu, nici vorbă.

Se pare că soiurile românești și internaționale plantate la noi se bucură de topografia de aici cu înclinarea şi orientarea pantelor, în corelaţie cu orele de soare, cu nivelul precipitațiilor și cu direcția curenților de aer calzi, reci, umezi, uscați din care se nasc combinații matematice câştigătoare care duc combinaţiile aromelor din pahar, ca într-un caleidoscop al gusturilor, spre infinit. Asta e bogăția noastră. Chiar și „amestecul” vinurilor din soiuri locale cu cele din soiuri aduse din toată lumea e un „ceva” ireproductibil în alte părți. Vinul românesc este pe o scară orizontală – a diversității – la un loc cu toate vinurile bune din lume. Nu e mai jos, să ne-nțelegem. Am avut de lucrat timp de două decenii la sincronizarea tehnologică cu „clasicii” mondiali. În acest segment al „devenirii” vinului, da, se poate face o ierarhie, un top.

Din fericire, astăzi, prin investițiile gigantice făcute, România vitivinicolă se află în vârf. Absorbția fondurilor europene a fost, încă de la debutul programelor de reconversie și retehnologizare, de 100%. Cu alte cuvinte, ne putem diferenția de alte puteri vitivinicole prin varietatea terroir-urilor, a caracterului local pe care-l manifestă soiurile internaționale (modelat și cu ajutorul omului) și prin identitatea multiseculară (de ce nu şi multimilenară?) a unor soiuri românești. Să notăm şi pe cele care nu sunt prefiloxerice. România adaugă patrimoniului mondial soiuri valoroase, din care unele sunt rezultatul unor selecționări (cu o istorie mai lungă decât dovezile scrise) din vitis silvestris – așa cum este Feteasca Neagră, dar vitis vinifera o găsim şi în culturile vechi de acum 7.000 de ani. Și, pentru că am pomenit de „oenostarul” românesc, haideți să recapitulăm catalogul fraților și surorilor cu cetățenie românească – moștenită sau dobândită (ca urmare a unei rezidențe vechi), cu vârste mai mari și mai mici: Fetească Albă, Fetească Regală, Frâncușă, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Tămâioasă Românească, Băbeasca Neagră (Rară), Zghihară, Șarbă, Cadarcă, Negru de Drăgăşani, Novac, Crâmpoşie. Au răspuns „prezent” doar cele cu care se lucrează în... prezent. Mai există în colecții ampelografice sau pe suprafețe mici în cultură și alte soiuri românești care așteaptă să fie scoase-n lume. Vinurile obţinute din aceste soiuri, din fiecare în parte, cupajate între ele sau cu orice vin din soiuri internaționale, devin semnături unice pe care trebuie să mizăm așa cum mizăm pe numele pe care-l purtăm de la părinți.

Tehnologia. Ce înseamnă tehnologia în vinificație? De fapt, trebuie să înțelegem și tehnica viticolă. Mai întâi, vii plantate după riguroase măsurători ai factorilor climatici, ale caracteristicilor solului, vii îngrijite în spiritul respectului față de natură. Ideea de a nu fi agresivi şi abţinerea de la folosirea substanțelor chimice se vede cel mai bine în crame. Tehnologia – căci de la ea plecasem – asigură un circuit lipsit de riscurile contaminărilor și oxidărilor. Controlul temperaturii, coroborat cu cele de mai sus, exclude aproape în totalitate până și clasicul SO₂. Orice adăugare de aditivi în vin este strict interzisă. Nu există arome, îndulcitori. Orice concurent din spațiul UE poate controla asta, iar prin Legea Viei și Vinului, poate obține condamnări penale (mai are vreun aliment o astfel de lege?). Însă orice vinar își construiește un brand, un nume, asset-uri pe care nu și le dorește distruse prin mișcări hazardate și absolut nenecesare. Într-o enumerare rapidă (nicidecum exhaustivă), trecem în zestrea cramelor românești: cules în lădițe mici de plastic, transportul strugurilor la rece (unde este cazul), zdrobitoare moderne, trasee gravitaționale, prese de mare „finețe” (gentile), pompe peristaltice, capacități de fermentare, maturare și stocare cu control de temperatură. Urmează, pentru anumite vinuri, baricarea. Trecerea prin butoiașele-bijuterie ale vinificației de clasă. Baricul. Acesta este un ajutor relativ nou la noi. Butoiașul de 225 sau 228 de litri, confecționat doar din anumite specii de stejar, cu o anumită densitate, folosește la „finisarea” vinurilor, în special a celor roșii. Utilizarea lui este limitată în timp și are o viață destul de scurtă (până la trei ani). Acest obiect scump și pretențios nu este un înlocuitor al vechilor vase de păstrare. Misiunea lui este de a rotunji (prin microoxigenare) vinul, de a-i transfera arome de vanilie, condimente și nota specifică de fum (identificată prin descriptori ca pâine prăjită, coajă de pâine etc.). Fără a diminua identitatea vinului românesc, baricul are darul de a-i conferi o tresă nobilă, universal recunoscută. Vinurile românești au reușit să comprime timpii de afirmare prin distincțiile obținute la concursurile internaționale. Întocmai ca VINARIUM, ele sunt concepute, monitorizate și desfășurate în spiritul și litera regulamentelor unor autorități globale (Organizația Internațională a Viei și Vinului), asigurând vizibilitatea și convertibilitatea comercială pe întreg mapamondul. Sigur, ar fi nevoie și de implicarea statului pentru a consolida un brand vitivinicol național. Ar fi imperioasă acțiunea autorităților pentru promovarea oenoturismului, o adevărată comoară a întregii națiuni, neexploatată, încă.

Oenoturism?! Da, avem iarăși un concept nou. Confundat, destul de des, cu agroturismul, acest soi (!) special de edutainment poate face mult bine economiei românești, stabilității demografice, brandului de țară. Dacă până mai ieri cu greu găseai o sală de degustare destinată publicului, astăzi, extensiile oenoturistice descriu un arc de cerc al ofertei de la căbănuțe în vie până la resorturi exclusiviste – care au în lista mijloacelor fixe SPA-uri, piscine, terenuri de tenis ș.a.m.d. Mai toate vizează turismul „de familie”. Pentru a forma un curent nou de opinie – atât în țară, cât și în străinătate – în favoarea practicării turismului – în general – în România, nu putem miza pe formarea unor noi munți, a unei noi Delte sau a unui alt litoral. Pentru a le repune în atenția potențialilor turiști, pentru a le crește gradul de atractivitate, putem miza însă pe oenoturismul românesc. N-o spunem noi, ci modelele de succes din Toscana, Provence, California sau Valea Rinului.

Aşadar, vorbim despre un motor economic, dar şi de o valoare acorporală care interconectează istoria, cultura, coeziunea socială, proiecţiile unui viitor sănătos pentru ţară şi, să nu fugim de cuvintele care exprimă o realitate clară, despre şansa de a reda românilor... bucuria de a trăi. Aici. Acasă.

Suficient, nu?!

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB