Ediția de toamnă a festivalului RO-Wine are loc pe 15 și 16 octombrie 2022, la Fratelli București, str. Glodeni nr 1-3, unde sunt așteptați iubitorii de vin și specialiștii HoReCa. RO-Wine The International Wine Festival of Romania s-a născut în anul 2016 din dorința de a reuni vinurile de top românești cu cele de renume internațional.
La ediția de toamnă 2022, vizitatorii vor avea ocazia să descopere un număr record de vinuri premium, provenite de la producători din România și de peste hotare. An după an, festivalul RO-Wine a continaut să crească în dimensiuni. De la ediția din luna mai din acest an, evenimentul se desfășoară în mai multe săli și spații amenajate pentru a putea primi cele peste o sută de crame din România, SUA, Franța, Italia, Spania, Argentina, spumantele de top, alături de produse gourmet, bere craft sau cafea de specialitate.
Nu vor lipsi nici la această ediție zona special dedicată vinurilor Bio, reprezentanții de top din Republica Moldova, cât și zona gourmet, cu specialități internaționale, patiserie fină de inspirație frantuzească si specialități de pâine.
Festivalul include săli de degustare, zone dedicate relaxării și socializării vizitatorilor și partenerilor, precum și o sală special amenajată pentru masterclass-uri și prezentări susținute de personalități din lumea vinului, iar această ediție are deja calendarul de conferințe completat.
„Suntem bucuroși să revenim cu o nouă ediție RO-Wine de toamnă la București. Entuziasmul vizitatorilor noștri este în creștere, fapt dovedit cu cifre, iar acest lucru ne-a determinat, alături de producătorii participanți, să revenim la programul pre-pandemic, de două ediții pe an la Fratelli București. Am pregătit un program plin de surprize și o selecție cu totul specială de vinuri și spumante pentru această ediție”, declară Marinela Ardelean și Liviu Popescu, organizatorii RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.
Carrefour România se alatură și anul acesta festivalului prin „Deschidem Vinul Românesc”, un program național pe termen lung, care are misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului.
De la debutul din 2019, peste 200 de etichete s-au alăturat programului, unele noi în retail, unele vândute exclusiv în Carrefour la nivel național și unele premiate la concursuri internaționale de vinuri, precum International Wine Contest Bucharest, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine Challenge sau Decanter World Wine Awards.
Reciclare fără granițe la RO-Wine cu Reciclad`OR. Partenerul sustenabil al evenimentului va aduce noi eco-experiențe și la această ediție a festivalului ce au ca scop principal acordarea atenției asupra impactului pe care îl are fiecare asupra mediului înconjurător. De la totem-urile digitale pe teme de colectare separată și reciclarea deșeurilor, la cea mai mare provocare de a crea sticla supradimensionată din toate sticlele generate de consumatori/vizitatori/producători, pe tot parcursul evenimentului.
Ca la fiecare ediție, accesul pentru toți cei implicați în piața de vinuri sau horeca este gratuit, în baza înregistrării prealabile pe site-ul oficial al evenimentului, https://romaniawinefestival.com/. Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate online pe site-ul oficial al evenimentului sau în zona de acces a festivalului.La această ediție s-au înscris profesioniști din toate colțurile țării, magazine de vinuri, hoteluri, importatori, distribuitori, proprietari de restaurante, dar și vizitatori din străinătate veniți special pentru această ediție RO-Wine.Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html