primar - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 28 Decembrie 2020 18:53

Generația schimbării

Laurențiu Tîrziu, legumicultorul ajuns primar la Belinț, județul Timiș, vrea să dezvolte comuna așa cum și-a dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Animat de energia specifică vârstei, tânărul Laurențiu Tîrziu a dat afacerea cu legume a familiei pe scaunul de primar al comunei timișene Belinț, convins că va aduce o schimbare de mentalitate în administrația publică locală, dar și proiecte de care comuna are nevoie pentru o dezvoltare durabilă în viitor.

„Vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte europene.”

Reporter: O luptă grea, ca mai toate bătăliile electorale de la sat, v-a propulsat în fruntea primăriei Belinț, din județul Timiș. Ce v-a motivat să intrați în politică, în lupta pentru fotoliul de primar?

Laurențiu Tîrziu: Sunt soţ, tată şi locuiesc în Belinţ de când m-am născut, vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte pe fonduri europene şi în urmă cu patru ani am avut mai multe propuneri din partea cetăţenilor să încerc să dezvoltăm comuna exact aşa cum mi-am dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Am încercat să adopt un nou mod de a face campanie. Cetăţenii au văzut în noi acea speranță de mai bine, am fost şase candidaţi, nu a fost uşor şi sunt foarte satisfăcut şi eu, cu echipa mea, că am schimbat modul de a face campanie. Un mod plăcut de a face campanie, un mod bazat pe exemplul personal şi nu bazat pe injurii, pe lucruri urâte.

„Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici, la Belinţ.”

Reporter: Ce lipseşte comunei Belinţ în momentul de faţă şi ce vă propuneţi să faceţi?

Laurențiu Tîrziu: În primul rând, administraţiei comunei Belinţ îi lipseşte un  mod coerent în abordarea problemelor, dar şi atitudinea personalului din administraţia noastră. Am foarte mare încredere că printr-o gestionare foarte bună a colectivului vom schimba această stare de fapt și o să dăm rezultate foarte bune.

Reporter: Veneam spre dvs. și deși nu locuiți chiar la drumul principal, am venit pe o stradă asfaltată, semn că infrastructura nu stă chiar rău în comuna Belinţ. Ce-ar mai fi de făcut?

Laurențiu Tîrziu: E adevărat, infrastructura în Belinţ şi Chizătău nu stă rău, dar mai avem două sate aparținătoare comunei, Gruni şi Babşa, unde străzile sunt asfaltate doar parțial. Suntem pe o listă de sinteză la Ministerul Dezvoltării și în cei patru ani am încrederea că o să reuşim să obţinem această finanţare pentru a fi asfaltată toată comuna. Mai avem nevoie de canalizare, care este  cuprinsă în programul Aquatim-ului, dar nu ştim din ce cauză nu s-a demarat acest proiect. Aşa cum am garantat în campania electorală şi în precampanie, şi în discuţiile cu oamenii, o să mă implic în așa fel încât să realizăm împreună această mare dorinţă a cetăţenilor comunei Belinţ.

În aprozarul La belinţanu’ se comercializează legumele din propria fermă, dar și de la alți producători

Reporter: Există deja o cooperativă la Belinț, care funcţionează bine, cu rezultate. Au reuşit ceea ce puţini legumiculturi din zona de vest au reuşit în ultimii ani, să intre pe mult-râvnita piaţă a marilor lanțuri de magazine. Întrebarea este dacă această formă de asociere sau o alta e menită să-i ajute pe cei care produc şi dacă vă veţi implica în a-i sprijini pentru a se uni în astfel de forme asociative?

Laurențiu Tîrziu: Sigur că da. Îmi doresc, cum să nu. O să-i sprijinim, noi suntem deschişi, eu, ca persoană, în primul rând, sunt deschis la orice cooperare, la ajutor, pentru că nu am niciun interes. Din această cauză sunt acolo şi lumea mi-a dat această încredere, ca să ajut. Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici la Belinţ.

Reporter: Veniţi din acest mediu antreprenorial, aveţi două proiecte câştigate. Ce înseamnă businessul ăsta pentru dvs., cum l-aţi dezvoltat? Care a fost baza de plecare?

Laurențiu Tîrziu: Pot să spun că mi-a schimbat viaţa. Am terminat facultatea tot în domeniul alimentar, controlul şi expertiza produselor agroalimentare la Agronomie, după aceea am terminat masterul, iar apoi am încercat să mă angajez în domeniu. Din păcate, nu am reuşit. Între timp, a apărut șantierul pentru construcţia autostrăzii aici la Belinţ, am depus un CV şi aici, am reuşit, m-au repartizat la laborator. Am muncit cinci ani aici la autostradă. După patru ani și jumătate, s-a născut băieţelul meu. Apoi s-a terminat contractul aici și ar fi trebuit să plecăm la alt contract. Apăruseră și fondurile europene pentru tinerii fermieri şi m-am gândit în felul următor: decât să plec, mai bine încerc ceva pe cont propriu și rămân alături de familie. Tot timpul, am simţit o atracţie faţă de satul meu şi n-am vrut să plec nici atunci. Am simţit că nu mă lăsa ceva. Şi am zis: hai să merg după intuiţie. Ce să fac, ce fac eu? Aveam un salariu foarte bun la firmă. Îmi propuseseră chiar și o mărire de salariu ca să merg cu ei la Decea, la următorul contract, dar n-am acceptat. M-am decis să accesez un proiect pe fonduri europene pe „tânărul fermier”. Dacă mă ajută bunul Dumnezeu să-l prind, rămân la Belinţ şi încerc altceva – îmi spuneam. Am depus proiectul şi în toamna aceluiași an, prin noiembrie, am primit un e-mail în care eram anunțat că proiectul este eligibil. Am zis: iau totul în serios, merg la suma maximă de 50.000 de euro, patru hectare suprafaţă trebuia lucrată cu legume, plus extindere. Am semnat contractul în decembrie, după aceea în martie mi-au intrat banii şi am reuşit să îmi achiziţionez utilajele care m-au ajutat foarte mult, au simplificat munca mea şi a familiei. Am avut un mare noroc şi în familie...

Reporter: Concret, ce aţi făcut cu banii ăştia, 50.000 de euro?

Laurențiu Tîrziu: Am cumpărat în primul rând utilaje. Mi-am cumpărat un tractoraş pentru legume, de 45 CP, nu nou, second-hand, mi-am cumpărat un combinator, mi-am cumpărat o maşină de plantat ceapă, maşină de scos ceapă, maşină de plantat varză cu irigator automat, tambur cu aripă de ploaie pe o lungime de 200 de metri cu furtun j63, se rulează automat, o maşină de scos cartofi cu buncăr. Vă spun sincer că astfel mi-am uşurat munca extraordinar de mult.

Reporter: Şi aţi pornit de la patru hectare.

Laurențiu Tîrziu: Am pornit de la patru hectare de teren, dar conform obligațiilor din proiect, am mai cumpărat teren și m-am extins. Inițial, am colaborat cu cooperativa din Belinţ. Produceam, dar iarna era aşa: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, şase luni de zile nu aveai rulaj, în schimb făceai vânzare bună în perioada de vară. Am livrat marfă şi la Profi la Timişoara la depozit, prin cooperativă, preţurile nu erau foarte mari, dar nici mici, erau undeva la nivelul de mediu. Trebuia să asiguri calitate tot timpul şi nu puteai să supravieţuieşti, părerea mea. Știţi cum e când ai o familie mare, trebuie să ai și un venit constant. Şi atunci eu m-am gândit în felul următor: să încerc să-mi deschid un punct de vânzare la Lugoj, la 15 km de Belinţ. Până să iau decizia asta, maică-mea mergea la piaţă la Reşiţa și nu era deloc confortabil pentru ea. În noiembrie am luat această decizie, am găsit un spaţiu în 14 noiembrie, am semnat contractul de închiriere şi mi-am propus până în 1 decembrie să-i dau drumul.

„Tatăl meu va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Vreau să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.”

Reporter: Şi v-aţi făcut un aprozar...

Laurențiu Tîrziu: Da, mi-am făcut un aprozar, spaţiu pe care plătesc o chirie de 600 de euro pe lună. N-am știut nimic despre ce înseamnă activitatea asta, dar am zis că îl ţin până în martie, când începem treaba în câmp. Dacă dă Dumnezeu să meargă, rămâne deschis, iar dacă nu, îl închidem.

Reporter: Şi a mers, pentru că e deschis şi în momentul de faţă.

Laurențiu Tîrziu: Exact, a mers. Practic, am mers în paralel şi cu aprozarul, şi cu agricultura. Nu a fost uşor, dar eu sunt ambiţios şi mi-a reuşit chestia asta.

Reporter: Mă gândesc că şi pentru ai casei, într-un fel, a fost mai uşor decât să meargă în piaţă la Reşiţa. Mai bine la Lugoj, la doi paşi de casă, într-un spaţiu închis, încălzit, de bine, de rău, e altceva decât în piaţă.

Laurențiu Tîrziu: Vara, spațiul este climatizat, deci am asigurat condiții mult mai bune. Am venit cu produsele noastre de bază, am mai redus puţin, n-am mai pus ardei, n-am mai pus vinete, dar am pus cartofi, varză, ceapă şi în cantităţi mari, care să ne ajungă tot anul la vânzare, culturi care se pretează mult mai bine la munca mecanizată. Pe lângă, la produsele astea am venit cu un preţ mic, aşa ne-am atras şi clienţii. Am pus un slogan, „La belinţanu’ ”, aşa ne-am făcut cunoscuţi, lumea ne apreciază, am reuşit să achiziţionăm chiar în acest an, în decembrie împlinim trei ani, după doi ani și jumătate, încă un spaţiu acolo lângă, am deschis cel de-al doilea aprozar şi treburile merg bine.

Reporter: Apropo de felul în care v-aţi dimensionat producţia ca să puteţi face faţă, vă întreb dacă vinetele, roşiile, ardeii şi ceea ce nu mai produceţi dvs. nu era mai bine să le luaţi din Belinţ, direct de la producători?

Laurențiu Tîrziu: Am cooperat cu producători, inclusiv pentru ceapă verde şi ridichii primăvara, pe o mulţime, dintre cei care mi-au cerut, eu am încercat să-i ajut, bineînţeles în limita rulajului zilnic. Aşa am procedat, întâi am luat de la producătorii locali ce au avut ei și nu am produs eu, restul, am cumpărat din piața de gros de la Mehala, din Timișoara.

Reporter: Ce a însemnat al doilea proiect şi care a fost suma de care aţi beneficiat?

Laurențiu Tîrziu: Eu și soţia ne-am chinuit să accesăm fonduri pentru un salon de coafură şi machiaj, soţia mea fiind foarte pasionată în acest domeniu. Inițial, am încercat să-l deschidem aici, în mediul rural, dar, din păcate, nu ne-a reuşit. Doi ani la rând am încercat, ea nu a mai vrut, a fost foarte dezamăgită, însă eu am insistat: haide să mai încercăm o dată şi pe mediul urban. Dumnezeu ne-a ajutat, am obţinut o finanţare de 32.000 de euro și am deschis un salon de coafură şi machiaj la Lugoj. Acum e o perioadă mai nefastă pentru acest domeniu, dar nu putem spune că ne bazăm pe acest salon, este un job al soției...

Reporter: ...care la un moment dat va funcționa, investiţia fiind făcută deja.  Oricum, lucrurile se complică pentru dvs. odată cu trecerea la Primăria Belinț, pentru că va trebui să împăcaţi cumva şi businessul privat, şi nevoile comunităţii. Cum v-aţi gândit că veţi face faţă?

Laurențiu Tîrziu: Aşa este, dar eu când fac un pas tot timpul mă gândesc de două sau de trei ori înainte. Tatăl meu, care a fost viceprimar opt ani aici la Belinţ, va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Soţia mea nu prea a fost de acord să fac pasul spre a candida, spre primărie, dar mă bucur că în final a înţeles. A fost dorinţa mea să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: arhiva personală Laurențiu Tîrziu

Publicat în Satul românesc
Marți, 20 Octombrie 2020 19:46

Tinerii, viitorul agriculturii

Nu este ceva nou în paginile acestei reviste ceea ce vom spune acum. Ne-a preocupat mereu chestiunea educației, pe care o considerăm punctul de plecare al unei adevărate strategii de țară, adică un program de dezvoltare pe termen mediu și lung, făcut cu responsabilitate și inteligență, de niște oameni care-și iubesc neamul și țara mai mult decât propriul cont – că nu mai ține nimeni banii în buzunar. Până se vor naște acei oameni, noi continuăm să spunem, în mod repetat, că educația este începutul lucrurilor. Primii educați ar trebui să fie adulții, ca, la rându-le, să poată da o educație bună copiilor lor, în primii ani, când, de fapt, contează. Să îi învețe aspectul cel mai important al vieții, care să pătrundă în cele mai adânci fibre ale sufletului, respectul pentru muncă, conștiința că bunăstarea și poziția de onorabilitate vin prin munca onestă, nu prin șmenuri de tot felul.

Alergătura din ziua de azi după educația teoretică, care nu creează nicio abilitate reală, în afara impresiei – falsă, de altfel – că știm de toate și ne pricepem la orice, a dus la criza aceasta de forță de muncă în aproape orice domeniu – nu minimalizăm exodul, vinovat și el de această situație.

S-a mai spus, dar repetăm și noi, dacă în justiție, în medicină, în industriile de tot felul, oamenii care activează trebuie să aibă o calificare atestată, de ce agricultura, o meserie care produce direct hrana noastră cea de toate zilele, poate să fie practicată de oricine, fără nicio calificare, ce să mai zicem atestată? Mai ales că în asemenea condiții nici nu se pune problema că se poate ajunge la performanță. Agricultura este o afacere și ar trebui gestionată ca atare, cu profesionalism și responsabilitate. Altfel, vaiete și jale.

Bine, veți spune, cum ajungem la aceste deziderate, cine să dea aceste direcții, în situația în care de la nivel politic nu se întrezărește o astfel de inițiativă? Vă vom răspunde: liderii. Cine să-i formeze? Mediul privat, pentru că, se pare, mediul politic creează alt fel de lideri, cu abilități de lichelism.

De aceea ne bucurăm că în ultima vreme, mediul privat, interesat să găsească o forță de muncă calificată, a renunțat să mai aștepte, în zadar, ca sistemul de educație să furnizeze așa ceva și a început să investească direct în educarea concretă a tinerilor.

Salutăm programul pe care Grupul Agricover, prin asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, l-a lansat în noiembrie anul trecut și pe care îl va continua și anul acesta, „Tineri Lideri pentru Agricultură”, tocmai pentru că prin obiectivele sale susține ce am spus mai devreme, pregătirea tinerilor pentru a participa activ la reprezentarea profesională a intereselor agriculturii românești în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles, asigurarea continuității afacerilor în agricultură, dobândirea de competențe de business și comunicare, cât și creșterea implicării acestora în proiecte de responsabilitate socială.

Vreau să citez ceea ce directorul general al Agricover Holding SA, Liviu Dobre, a zis legat de acest program: „Viitorul agriculturii înseamnă informație specializată și tehnologie digitală, puse în practică de către tineri ambițioși, pregătiți să devină antreprenori și arhitecți ai unei agriculturi românești sustenabile și competitive”. Așa credem și noi.

Implicarea lor nu se rezumă la organizarea acestor cursuri de excelență, din acest an acordând și burse pentru 10 tineri, fii de fermieri, care nu au posibilități financiare suficiente pentru a le urma. Ele acoperă integral costurile educaționale, de transport, cazare și masă, valoarea individuală fiind în cuantum de 10.000 de euro pentru un an de studiu. Tineri din programul „Burse Agricover 2020” au fost selectați de un juriu format din doi membri ai consiliului de administrație al Agricover Holding SA; un reprezentant al Clubului Fermierilor Români; un psiholog și un absolvent al primei serii a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Și pentru că am vorbit de absolvenții primului an al Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” al Clubului Fermierilor Români – dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și care are ca parteneri educaționali Ascendis, Human Invest și Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring –, vrem să cităm îndemnul pe care unul dintre ei, Ciprian Olteanu (Călărași), l-a făcut celor din generația sa pentru a merge pe drumul profesionalizării: „Eu sunt următoarea generație de fermieri din familia mea. Sunt tânăr ca și tine și îmi doresc să fac mai mult, mai bine și am avut posibilitatea să mă specializez urmând cursurile din cadrul Programului «Tineri Lideri pentru Agricultură» de la Clubul Fermierilor Români. Acest program de studiu este extrem de complex. Am dobândit cunoștințe care m-au ajutat să îmi dezvolt abilitățile de reprezentare în domeniul administrației publice, împreună cu cele de comunicare și afaceri. A fost o ocazie unică pentru mine și cu siguranță va fi și pentru tine.”

Încheiem și noi cu un îndemn: nu mai așteptați să vă dea statul, urmați exemplul acesta și, cu siguranță, împreună, vom crea o societate mai bună.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial

Anul acesta, dificil pentru agricultură, tânărul fermier Ciprian Olteanu s-a hotărât să intre în politică și să se arunce în lupta pentru Primăria comunei Unirea din județul Călărași, o comună formată din satele Oltina și Unirea, așezată în estul județului, pe malul stâng al Dunării și pe malurile brațului Borcea, cu o populație de peste 2.600 de locuitori. În urma alegerilor din 27 septembrie 2020, Ciprian Olteanu, candidat din partea Partidului Național Liberal, este primarul comunei călărășene Unirea.

Fermierul și-a bazat campania pe idei și proiecte, nicidecum pe aruncatul cu noroi. Și a câștigat. „Este victoria întregii echipe și a celor care au decis să ne sprijine la aceste alegeri locale, iar în scurt timp și cei ce au sprijinit echipa adversă or să realizeze că și ei au câștigat. Cum spuneam la începutul campaniei mele, din această luptă câștigă doar cetățenii comunei Unirea, iar noi acum trebuie să demonstrăm asta. Le mulțumesc tuturor! A fost o luptă în adevăratul sens al cuvântului, un carusel emoțional din care această echipă tânără și cu prea puțină experiență a ieșit câștigătoare”, a declarat Ciprian Olteanu, care, însă, comparativ cu politica, are o experiență de peste zece ani în administrarea afacerii de familie, în care s-a implicat încă de mic copil.

Tânărul de 29 de ani s-a prezentat în fața locuitorilor comunei cu o listă de zece proiecte: accesarea fondurilor europene, care vor reprezenta principala sursă de finanțare pentru toate proiectele comunei; sprijinirea antreprenorilor locali, cu condiția angajării forței de muncă locale; asfaltarea în totalitate a străzilor din Unirea și Oltina; racordarea la sistemul național de gaze naturale atât pentru utilizatorii casnici, cât și pentruu cei industriali; extinderea sistemului de canalizare; mărirea capacității de pompare a apei, pentru asigurarea presiunii tot timpul anului și îmbunătățirea calității apei; cadastrarea comunei Unirea intravilan și extravilan, toți proprietarii de teren și toate gospodăriile primind gratuit cărți funciare; refacerea bazei sportive și construirea unei săli de sport multifuncțională; crearea de condiții optime în școli (căldură, toalete interioare), dotarea acestora cu echipamente didactice de ultimă generație și deschidere de After School; organizarea crescătorilor de animale într-o asociație care va crea noi oportunități pentru aceștia.

Să-l cunoaștem pe Ciprian Olteanu

E născut pe 2 decembrie 1990, este căsătorit, are doi copii mici (fată și băiat), iar soția, Marilena, îi este alături și în afacerea agricolă.

Tânărul primar are un master în contabilitate la Academia de Studii Economice din București, unde în 2012 a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor (engleză). De asemenea, a urmat cursurile Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. În prezent, urmează cursurile din programul de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură”, lansat de Clubul Fermierilor Români.

Ferma familiei Olteanu are în exploatare 2.900 de hectare. Principala responsabilitate a tânărului fermier este maximizarea productivității terenurilor, asigurându-se că activitățile de zi cu zi sunt bine planificate și că totul este pregătit în avans pentru diferite activități agricole. „Coordonez activitățile de implementare a noilor tehnologii, precum rata de însămânțare variabilă, utilajele ghidate GPS, software-ul de gestionare a agriculturii pentru o mai bună planificare și o mai bună urmărire a consumului de intrare. Coordonez echipa din fermă, dezvolt relațiile dintre clienți și furnizori, negociez contractele și supraveghez livrările. Din 2016 sunt președintele Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Unirea Călărași și prin această organizație am accesat două proiecte europene, în valoare totală de două milioane de euro, 100% nerambursabile. Am dezvoltat un sistem de irigare pentru 750 de hectare și am implementat noi tehnologii, cum ar fi: sistem GPS, monitorizare prin satelit, monitorizare automată a consumului de combustibil, software și monitorizare input-uri aplicate, stație meteo cu senzori subterani care monitorizează umiditatea solului”, ne-a spus fermierul Ciprian Olteanu.

Experiența propriei afaceri, cu siguranță, îl va ajuta pe tânărul primar Ciprian Olteanu să facă față cu succes viitoarelor responsabilități.

Foto: Ciprian Olteanu, arhiva personală

Publicat în Satul românesc
Miercuri, 27 Mai 2020 23:23

Culturi calamitate, fermieri disperați!

Seceta cu care întreaga țară se confruntă a afectat și comuna Calopăr din județul Dolj, o comunitate cu aproximativ 4.000 de locuitori și unde în anii trecuți găseam doar culturi frumoase și sănătoase. Anul acesta, lucrurile stau diferit, orzul este calamitat în proporție de 100% pe anumite parcele, iar grâul, de până la 90%. Fermierii sunt disperați și cer ajutorul autorităților.

Sorin Epure, fermier: „Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! În situația asta am 500 ha. Orzul e și mai grav.”

În comuna doljeană Calopăr, terenul agricol reprezintă cam 6.000 de hectare, marile suprafețe fiind exploatate de cinci fermieri mari. Sorin Epure, inginer agronom de meserie, lucrează peste o mie de hectare. Fermierul ne-a dus într-o tarla de grâu sârbesc, soiul Renesansa, care la ora respectivă (spre jumătatea lunii mai) trebuia să aibă deja 1-1,20 m, dar ajungea doar la 30 cm. Cine e de vină? Lipsa apei, desigur. „Eu am pluviometru și măsor peste tot. Și anul trecut a fost secetă în zona asta. Nu știu ce se întâmplă, a fost cod roșu, cod portocaliu, avertizări, dar nu ploua. Iar anul ăsta, în afară de faptul că în martie a venit cât a venit o ploicică, toamna a fost secetoasă. Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar, dacă observați, nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! Și spicul e mic. Poate să vină Dunărea peste grâu și nu se mai poate întâmpla nimic... Și în situația asta am 500 de hectare de grâu. Orzul e și mai grav, pentru că are o perioadă mai scurtă de vegetație și avea și el nevoie de apă mai multă”, arată Sorin Epure, care nu a semănat deloc rapiță toamna trecută, după ce anul trecut a întors 250 de hectare. „Din cauza secetei, insectele nu au nici ele apă și atacă ce prind verde. Degeaba am intrat la stropit, chiar de două ori, spicul nu mai are aparat foliar, nu mai are nimic”, a adăugat fermierul.

Primarul comunei Calopăr ne-a confirmat că 80-90 % din suprafețele cultivate arată prost sau foarte prost, cu excepția terenurilor de la Cervina, unde a plouat. „Fermierii au făcut sesizare, noi am făcut demersurile la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și la Prefectură și așteptăm să vină comisia de constatare a calamităților”, a precizat primarul Marin Catalina. Din comisie trebuie să facă parte, cu convocarea prefectului, reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și ai Direcțiilor Agricole Județene.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii publicat în Monitorul Oficial la data de 16 aprilie a.c., proprietarii de terenuri agricole ale căror suprafețe cu culturi agricole vegetale au fost afectate în procent de peste 30% depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a căror rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice, în termen de trei zile de la momentul distrugerii.

Fermierii doresc o accelerare a procesului de constatare a calamitării din partea organelor abilitate, dar se tem că li se va reproșa că nu au aplicat corect tehnologiile și că poate acesta e motivul pentru care culturile arată astfel. „Întotdeauna, asigurătorii, împreună cu autoritățile statului, găsesc motive să nu ne despăgubească, astfel că noi, agricultorii, niciodată nu câștigăm”, e de părere Sorin Epure.

Despăgubirile trebuie să ajungă rapid la fermieri, care au în continuare cheltuieli cu întoarcerea culturilor, input-urile etc.

Pierderile sunt foarte mari, agricultorii spun că la orz sunt de 100%, la grâu cam 90% și deja nu cred că vor mai intra la recoltat, pentru că nu merită.

Floarea-soarelui e singura cultură care arată mai bine în prezent, chiar dacă a început să apară costreiul. În zona în care ne-am deplasat, mai bine arătau culturile dinspre Segarcea, acolo unde sunt perdele forestiere. „Au avut un aport de apă mai mare de anul trecut. Deci efectiv acolo plouă, mă uitam și aici nimic”, ne-a spus fermierul doljean.

Agricultorii se tem că nu vor rămâne cu nimic

Fermierilor le e teamă că nu vor rămâne cu nimic, mai ales că majoritatea a semnat contracte futures, în speranța unor prețuri mai bune. În trecut, seceta i-a mai făcut probleme fermierului Sorin Epure, care niciodată nu a primit despăgubiri pentru culturile distruse. „E o forțare aiurea cu asigurările. Se zice asigurare în caz de secetă. E fals! Că îți dă o perioadă, să zicem 15 aprilie – 31 mai, să te încadrezi în 27-30 de litri. Și unde sunt stațiile meteo? De obicei, unde plouă: pe Craiova, unde-s pietre și diferență de temperatură, de la clădiri, și nori și imediat acolo plouă, față de noi. Să-mi spună un fermier că a luat bani despăgubire de secetă sau, dacă a luat, reprezintă 1%, ca la Caritas. Practic, legea e făcută pentru asigurători și nu primești nimic. Dacă, de exemplu, dă 20 de litri, care înseamnă nimic, asigurătorii fac diferența: între 20 și 27 e 7%! După care taie ei cu franciza și practic nu mai iei nimic, și te lipsești, până la urmă”, susține Sorin Epure, care anul acesta și-a făcut asigurare pe producție. Conform măsurătorilor sale, la Calopăr au fost 13 l/m², iar la Craiova, 30 l/m².

Anul acesta e unic în peisajul ultimilor 70-80 de ani. Dacă anul trecut fermierii au crezut că nu se face niciun bob de grâu, pentru că abia spre primăvară a răsărit, anul acesta a fost invers, grâul, frumos în toamnă, a cunoscut un trend descendent din cauza lipsei zăpezii și a ploilor. „Eu pot să vă arăt pluviometre, că le am montate peste tot și fac o sumă. În toamnă am avut vreo 60 de litri de apă adunați, dar pe fondul secetei din urmă, de neimaginat, a răsărit, a înfrățit o frumusețe, așa că în iarnă am zis Doamne-ajută! Dar n-a venit cu niciun fel de precipitație. Am fost invitat la un simpozion, prin februarie, și ningea la București într-o veselie! Și sunam în zona mea: „Cât e?”. Când am revenit, am pus după ce s-a terminat cu zăpada să se topească din pluviometre: 7 litri – 9 litri, în funcție de zonă. În total până acum în luna mai, cred că am avut parte de vreo 130 l/m²”, ne-a povestit fermierul Sorin Epure.

Orzul de pe cele 200 de hectare pe care le-a însămânțat doljeanul la finalul lunii septembrie 2019 are spicul la un sfert, cu toate că a avut o pornire bună în vegetație. Ca la grâu, înființarea unui hectar de orz costă tot în jur de 3.000 de lei. Bani posibil pierduți.

Cultura de floarea-soarelui este singura care arăta mai bine, la momentul vizitei noastre, dar și ea avea nevoie de apă, deoarece pământul era crăpat. Aici, fermierul a folosit doar utilaje care să îl ajute să păstreze apa în sol. „Am băgat combinatorul, să nu scot apa. Am cultivat floarea-soarelui în perioada 1-3 aprilie 2020, am erbicidat-o și preemergent… cam degeaba, că produsul, scump, nu și-a făcut datoria, încă vezi costreiul în cultură. Am erbicidat-o a treia oară și sper să se usuce buruiana, că floarea are posibilități de regenerare mai mari”, a menționat fermierul.

O legislație care să-i protejeze, asta-și doresc fermierii

Problema mare o reprezintă ratele la bănci și fermierii vor doar să nu se trezească fără producție, dar și fără utilajele cumpărate pe credite.

Ce-și doresc fermierii? O legislație care să îi protejeze și care să le dea șansa să-și lucreze în continuare terenul, mai ales în condițiile în care au rate mari, deoarece tendința este de a achiziționa utilaje tot mai mari, pentru a compensa lipsa forței de lucru.

Din cei aproximativ 4.000 de locuitori ai comunei Calopăr, mulți sunt plecați în afară, lucrează în agricultură sau la Craiova, datorită proximității. Din cauza noului coronavirus, mulți s-au întors acasă, 160 au stat în izolare, fără cazuri confirmate de COVID-19, dar acum așteaptă să plece iar. S-a implementat și în mintea cetățeanului ideea de «tractorist». „Dar tractoristul nu mai e cu U650, să stea toată ziua murdar. Ai acolo un calculator, bagi pe GPS, aer condiționat”, crede primarul Marin Catalina. De aceeași părere este și fermierul Sorin Epure: „Din cei care au revenit din străinătate, 90% nu au de gând să rămână. Deci chiar nu au gând să stea”

Nici măsuri de sprijin pentru angajarea lor nu au fost luate de autorități și vina aceasta pentru fuga din agricultura românească pare a avea mai mulți factori.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Printr-o simplă decizie care a stat în pixul autorităților locale ale comunei Tulgheș, județul Harghita, ca urmare a modificărilor „aberante” ale actelor normative în vigoare, Asociația Crescătorilor de Animale (ACA) din aceeași localitate a pierdut într-un an până la 1,5 milioane lei din subvenții, a mărturisit într-un interviu șeful organizației, Costel Bondrea.

Pe liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș (ACA) l-am cunoscut la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român.

Cu ocazia unui interviu amplu realizat cu domnia sa, am putut afla „la firul ierbii” care sunt problemele cu care se confruntă oierii din Harghita, județ aflat pe lista celor mai sărace din România.

Problemele nu diferă foarte mult de cele cu care un crescător de animale de nivel mic se confruntă în mod obișnuit.

El acuză zona Executivului, dar și pe cea a Legislativului că se joacă cu actele normative în defavoarea agricultorului, acțiuni care au dus, în cazul fermierilor din Tulgheș, la pierderea unor sume importante încasate pe pășuni.

Mai mult, el nu înțelege ping-pong-ul dintre instituții atunci când vine vorba de reglementarea numărului de câini pe care oierii îi pot deține la stână, dar și volatilitatea prețurilor din România care generează nesiguranță pe piața laptelui și pe cea a cărnii de ovine.

De asemenea, Bondrea nu are încă o idee clară de ce piața lânii este realmente prăbușită și mărturisește că tunsul oilor reprezintă anual o problemă majoră la capitolul cheltuieli, poate într-un mod similar cu cea reprezentată de întârzierea plății subvențiilor pe cap de animal.

Ar mai fi și forța de muncă...

Revista Fermierului: Cu ce ocazie pe la evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România” domnule Bondrea?

Costel Bondrea: Astăzi (n.r. - 15 noiembrie 2016) este un pas important pentru existența agricultorilor din zona montană, datorită faptului că este conferința finală a unui proiect româno-elvețian din care facem și noi parte și în urma căruia am construit o stână modernă, un saivan pentru adăpost oi și o platformă de muls ovine.

R.F.: Știm că sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș, unul dintre beneficiarii acestui proiect. Ne puteți da mai multe detalii despre această formă organizatorică?

C.B.: Da, sunt președintele asociației din 2008 și, la ora actuală, avem un număr de 232 de persoane, membri ai ACA Tulgheș. Asta înseamnă undeva 80 la sută din crescătorii de animale din localitate.

R.F.: Care este numărul de capete deținut de asociație și care sunt speciile?

C.B.: Fiind o comună mai mică din zona montană, deținem aproximativ 1.300 de ovine și tot în cadrul asociației avem 900-1.000 de bovine aparținând membrilor înscriși în asociație (peste 90 la sută Bălțată Românească tip Simmental).

Personal, am mai renunțat la parte din oi pentru că îmi schimb o generație (n.r. - reformă). Dețin în prezent 100 de oi Țurcană și 23 de bovine.

Am optat pentru Țurcană pentru că este mai adaptabilă la mediu. Sunt însă crescători de ovine care ar vrea să implementeze încrucișările de rase de carne și cu Țurcană, ceea ce până la urmă n-ar fi un lucru rău. Și la bovine situația este similară. Sunt voci care spun că ar fi bine să trecem pe carne. Asta este un lucru bun pentru că dacă este să creștem mai multe categorii, probabil că șansa de vânzare a produselor este mai diversificată.

R.F.: Și ACA Tulgheș comercializează produsele sub marca „De la munte”?

C.B.: Da. O parte importantă din produsele de la o stâna unde s-a implementat acest proiect se vând sub acest brand. Trebuie să recunoaștem că acest proiect a fost un succes și prin faptul că s-a menținut numărul de oi la nivel de comună, bineînțeles și datorită altor proiecte cu alte finanțări din partea Federației Agricultorilor de Munte care au implementat unele proiecte la nivel de oaie la Tulgheș, beneficiind cel puțin vreo 60 de familii în „pasarea darului” (a existat un alt proiect cu câte 10 oi și un berbec la câte o familie).

(...) Am avut o creștere foarte bună până acum doi ani; la oaie, cel puțin. A fost susținută și a fost o perioadă favorabilă nouă. A mai decăzut însă din cauza pieței și a birocrației existentă în România. Și subvenția a fost o problemă. Activând în zonă montană, nu putem depăși 150 de oi. Sunt mulți ciobani cu efective care variază între 50 și 100 de oi cărora le este greu să le mențină într-o zonă montană cu 5-6 luni de iarnă. A căzut a doua subvenție, beneficiem doar de una; iată un alt motiv. Bineînțeles, produsul s-a vândut foarte prost. Chiar și mielul a avut probleme. Cel puțin în anul acesta, în 2016, pe miel au fost probleme mari. Cu excepția Paștelui în care a fost oarecare vânzare, după care s-a vândut undeva la 5 lei kilogramul de berbecuț în viu, ceea ce nu este un preț.

R.F.: De Paști, cu cât a fost comercialiat kilogramul de berbecuț?

C.B.: De Paști kilogramul a fost 20-22 lei. A fost o scădere abruptă. Vă spun sincer că au renunțat mulți din cele două motive: piața de desfacere și prețul foarte mic.

R.F.: Chiar așa, care vă este piața de desfacere?

C.B.: Nouă, ca și producători, ne este foarte greu. Acum ne gândim la o strategie de a ne organiza într-o formă cooperatistă sau ceva similar federației, prin Federația Oierilor de Munte (FOM) sau prin Federația Agricultorilor de Munte (FAM). Vrem să găsim o formă asociativă care să fie legătura dintre producător și piață. Noi, producătorii, nu putem fi și în munte, și în sala de procesare, și pe piața de desfacere. Resursa umană e la mare căutare, ceea ce ne pune în situația să nu putem face față acestui val în care se învârte România la ora actuală.

Este o mare concurență pe piață. Trebuie să pătrundem și este binevenit acest brand, „De la munte”, cu care trebuie să lucrăm. Noi îl considerăm un succes și un început, o bunăstare și a ciobanilor, și a animalelor, din punct de vedere al igienei produsului finit.

R.F.: Aveți o stână nouă la Tulgheș. Cât s-a investit în ea?

C.B.: Sincer nu știu, nu vă pot spune cifre, deoarece noi, ca asociație, am suportat manopera și o parte din materiale. Partea noastră a fost undeva la 60.000 – 70.000 de lei, bineînțeles și munca voluntară a crescătorilor de animale care este destul de importantă. Munca nu s-a contabilizat.

R.F.: Ce cantitate de lapte procesați zilnic?

C.B.: Personal vorbind, dacă luăm în calcul perioada bună, zilnic procesăm undeva la 400-500 de litri de lapte. La nivel de asociație, avem pe toată raza comunei șapte stâni cu un număr de animale care variază între 250 și 450 de oi. În total, putem vorbi de 3.000 de litri de lapte zilnic.

R.F.: Problema pășunilor. Cum v-ați înțeles dumneavoastră cu autoritățile de stat?

C.B.: Înainte de a fi președintele asociației, am făcut doi ani de voluntariat la nivel de comună. Nu eram încă în funcție, dar eram considerat ca atare. Nu am avut salariu, nu am avut nimic, nu mi-a decontat nimeni nici măcar un drum la județ.

Dacă vorbim de pășunile concesionate de asociații de la Primăria comunei Tulgheș, vă pot spune că anul trecut, din cauza modificărilor aberante ale ordonanțelor, noi am pierdut contractul de concesiune, cu redevență în avans plătită, (...) în luna aprilie. După formarea bugetului pe 2015 ni s-a anulat contractul perfect valabil, prin HCL. A trebuit să ne judecăm și să-l recâștigăm în instanță. Am revenit asupra contractului, dar am pierdut un an de zile. La 830 ha eligibile s-au pierdut o grămadă de bani, în condițiile în care eram sub angajamente.

Din 2013 intrasem pe un nou ciclu de angajament pe cinci ani. Aveam și pachetele incluse. Știind faptul că în zona noastră, la Tulgheș, nu mai existau pachetele 1 și 2, ci 3 – Crex Crex, ne era foarte greu să-l accesăm pentru că APIA solicita o încărcătură de 0,7 UVM-uri, în condițiile în care nu putem îndeplini această condiție. Noi ne duceam până la 1 UVM pe hectar și riscam să pierdem subvențiile. Fiind această împrejurare a rezilierii, comunitatea noastră a pierdut aproximativ 1,2-1,5 milioane lei. A pierdut și comuna la capitolul redevență – 85 euro pe hectar. În condițiile unei suprafețe totale de 970 - 980 de hectare, plăteam și diferența de 140-150 ha neeligibile, dar noi tot la 85 de euro ne raportam, pentru că aveam un contract de concesiune pe toată suprafața de pășune a comunei Tulgheș.

R.F.: Cine se ocupă acum de aceste pășuni?

C.B.: Asociația, reprezentată de președintele său, adică de mine.

R.F.: Nu s-a băgat și primarul în combinație?

C.B.: Nu. Din fericire pentru localitatea Tulgheș, nu acceptăm șmecheri, asta dacă ar fi vreun vreun primar șmecher. În mandatele din 2008 – 2012 am avut un primar care a ținut la agricultură. Și cel care a venit din 2012 cunoaște agricultură, dar mai puțin, însă s-a lăsat consiliat de cei care cunosc fenomenul (eu și cei care suntem în asociație). Cu toate acestea, Legea din 2015, ordonanțele alea cu care s-au tot jucat parlamentarii cu ele, ne-au dăunat. Au avut un moment de presiune la care au apelat prin Consiliul Local, s-a reziliat contractul și s-au pierdut banii.

Ce pot să vă spun din anii anteriori este că atunci când am preluat pășunile, acestea erau într-o stare dezastruoasă. Pe locație exista brad, răchită, mesteacăn. În primii doi-trei ani a fost o luptă cu defrișarea de pe sprafețele de pe care s-a mai putut face asta. Dacă vorbim de ani mai mulți în urmă, Tulgheșul avea 2.400 ha de pășune, iar acum ne luptăm să ajungem măcar la 900-1.000 ha și să le menținem. Restul au intrat în fond forestier, deci nu se mai poate. Considerăm însă că cele 1.000 ha, dacă le putem menține, e OK pentru localitatea noastră.

R.F.: Să revenim la ACA Tulgheș. Aveți și investiții proprii în localitate?

C.B.: Pe lângă curățit pășunile, noi am construit și stâni de sezon. Nu la dimensiunile și condițiile din proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, dar nu mai sunt șoproanele acelea vechi și urâte, ci unele cu dormitor separat și aducțiuni de apă realizate prin investiții proprii. Avem, de asemenea, două centre de colectare a laptelui pentru bovine la nivel de comună, dispunem de o cisternă, avem și tancuri de răcire. Două dintre tancuri sunt ale asociației, cu banii proprii cumpărate, iar două sunt ale procesatorului cu care colaborăm – SC Prod ABC Star Company SRL.

De la Munte„Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. N-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi”

Revista Fermierului: Ce vă nemulțumește în prezent domnule Bondrea? Ce vă împiedică să performați în business?

Costel Bondrea: Anul 2016 este poate cel mai greu prin care trece comuna noastră, Tulgheș, și nu numai, toate zonele noastre de pe nordul județului Harghita. Suntem departe de procesatori, aceștia ne impun condiții greu de îndeplinit, iar prețul este de 0,70 lei litrul de lapte de vacă. Acum, pe perioada de iarnă, prețul a urcat la un leu, cu condiția ca materia-primă să aibă 3,7% grăsime; nu ne putem lăuda deloc. Este o bătaie de joc. Chiar dacă avem contracte încheiate, ar trebui să ajungem în instanțe cu acești procesatori, acțiunile durează ani de zile, procesul de justiție trenează, au juriști și avocați foarte buni, de aceea cred că este foarte bine să ajungem la o colaborare, la o înțelegere prietenească. Aceasta este mai bună pentru noi decât judecata.

R.F.: Ați vorbit de laptele de vacă. Ce faceți cu laptele de oaie?

C.B.: Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. Noi nu avem procesatori pe zonă, cel puțin nu știu eu, nici măcar la 200 km de Tulgheș.

R.F.: Ce faceți cu lâna?

C.B.: Momentan, lâna o stocăm prin diferite șopruri. În ceea ce mă privește, n-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi. O am stocată, nespălată, în condițiile în care va veni cineva să dea măcar doi lei pe kilogram. S-a oferit un leu, însă nici cu doi lei noi nu ne scoatem tunsul. Eu aș da lâna cuiva, primăvara, de pe toate oile, dacă mi le-ar tunde în contrapartidă.  Nu mi-ar trebui niciun leu. Doar să-mi tundă oile pentru lâna gratis. Eu știu cât mă costă un tuns de oi. Noi plătim 50-60 de lei unui om pe zi. În cazul meu, tușinez cele 200 de oi, le tundem pe gât, pe sub burtă, pe la pulpe și coada. Pe fondul condițiilor meteo de la munte le lăsăm lâna pe spate până în iunie. În iunie mai vine încă o treabă de genul acesta, tunsul final.

R.F.: Cum stați cu forța de muncă? Mulți producători agricoli se plâng de asta...

C.B.: Personal, m-am confruntat cu experiența neplăcută prin care mi-au plecat oameni, în condițiile în care câștigau undeva la 60-70 de lei pe zi plus mâncare. S-au dus prin Austria la o spălătorie, altul în Belgia și unul în Germania, la o fermă de vaci. Ne confruntăm cu o criză acută de oameni la creșterea animalelor la stâni. Suntem dependenți de altcineva pentru a ne și putea vinde produsele. Ar trebui doar să producem brânză și/sau carne. Însă, noi trebuie să obținem și fân, lemne de foc, vânzarea produselor, tunsul și absolut toate lucrările. Eu vara trebuie să produc brânză sau să fac fân?

R.F.: Cum ați stat cu subvenția în anul de campanie care s-a încheiat la mijlocul acestui an, față de anul agricol anterior?

C.B.: Sincer să vă spun... PROST! Termene depășite! Eu, personal, am luat banii în septembrie 2016 pe anul trecut; 2016 pe 2015! Cuantumul a fost de 24 de lei pe cap de oaie, iar la vacă undeva la 100 de euro pe cap. Și aici nu vorbim de cei care s-au înregistrat în Controlul Oficial al Performanțelor de Producție (COP). Aceia au încasat, dar sunt doar cinci la nivel de comună.

Noi am vrea să primim banii în toamna aceluiași an, pentru că animalele intră pe consum. Ar trebui să avem un impuls financiar pentru a traversa iarna destul de lungă de la noi, de cinci-șase luni. La nivelul mijlocului lunii noiembrie 2016 noi deja dădeam furaje la oi, fân și le mai cumpărăm boabe.

Bondrea 1„Iubitorii ăștia de urși să-și ia acasă câte unul!”

Revista Fermierului: Ce ați vrea să le transmiteți decidenților politici?

Costel Bondrea: Cei care n-au cunoștință de agricultură să dispară din instituțiile specializate, iar ceilalți care au, să facă legi clare și simple pentru crescătorii de animale din zona montană.

R.F.: Una, spre exemplu, care să reglementeze în mod clar numărul de câini la stână...

C.B.: Am fost la București, ne-au bătut ploile și ne-au și gazat organele de ordine pe la Parlament. Pentru ce ne gazează domne? Le dăm mâncare, iar ei ne gazează? De ce? Am o situație – ursul mi-a omorât o vacă acum doi ani (în august s-au împlinit) și n-am primit nici acum banii pe ea. Eu sunt de acord să se facă rezervații pentru urși, nu mă duc în habitatul lor, dar ce caută ursul la mine în ocolul vacilor și oilor? Eu trebuie să am câini! Am colegi care, în 2015, șapte câini au pierdut din cauza lupilor. Mie îmi ceri trei câini să am? Eu am cinci-șase câini, 10, cât pot să țin, poate doar patru corespund profilului de respingere a atacului de lup, iar ceilalți la urs. Umblă ursul, lupul și mistrețul pe la noi de parcă ar fi acasă. Mistreții distrug proprietățile, le fac praf, ogoare nu altceva. Sunt grădini în proprietate unde au intervenit agricultorii cu gunoi de grajd împrăștiat și s-a format o calitate a solului. Tocmai acolo se duce și mistrețul, unde e gras terenul și unde își găsește rădăcina aia. Sunt grădini care în proporție de 90 la sută sunt distruse.

R.F.: Care este relația oierilor de munte cu vânătorii?

C.B.: Cu vânătorii, n-am nimic. Să meargă să vâneze, dar să mă lase și pe mine în cealaltă parte cu oile, pentru că eu nu le fac nimic. Probabil că îi deranjăm în condițiile în care vor să facă și alte lucruri neortodoxe; treaba lor nu a noastră. Eu, cel puțin, dacă mi-ar împusca câinele, vă spun sincer și eu mi-aș lua o armă și l-aș împușca și eu pe făptaș. De ce omori tu un animal care mi le păzește pe ale mele de sălbăticiuni?

Eu le-am mai transmis și pe alte căi: iubitorii ăștia de urși să și-i ia acasă câte unul sau să-și ia bâta cu ei și să se ducă cu urșii așa cum mă duc eu cu vacile și cu oile. Ăștia au interes – își iau niște bani.

Eu am avut multe întâlniri cu ursul și am trecut prin multe situații destul de grave. Nu am fost încă omorât, dar am trecut prin diferite pericole cu ursul în munte, lângă casă aproape. Nu se poate așa.

Bunicul meu a fost vânătul. El știa unde doarme scroafa cu purcei, unde-i vierul. Despre ce vorbim Despre pădurarii noștri din ziua de astăzi? Or fi pe undeva...

Publicat în Interviu

Publicitate

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista