Cum au pierdut micii crescători de animale din Tulgheș 1,5 milioane de lei din jocul „Dă-mi pășunea, ia pășunea” - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 22 Decembrie 2016 00:32

Cum au pierdut micii crescători de animale din Tulgheș 1,5 milioane de lei din jocul „Dă-mi pășunea, ia pășunea”

Scris de

Printr-o simplă decizie care a stat în pixul autorităților locale ale comunei Tulgheș, județul Harghita, ca urmare a modificărilor „aberante” ale actelor normative în vigoare, Asociația Crescătorilor de Animale (ACA) din aceeași localitate a pierdut într-un an până la 1,5 milioane lei din subvenții, a mărturisit într-un interviu șeful organizației, Costel Bondrea.

Pe liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș (ACA) l-am cunoscut la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român.

Cu ocazia unui interviu amplu realizat cu domnia sa, am putut afla „la firul ierbii” care sunt problemele cu care se confruntă oierii din Harghita, județ aflat pe lista celor mai sărace din România.

Problemele nu diferă foarte mult de cele cu care un crescător de animale de nivel mic se confruntă în mod obișnuit.

El acuză zona Executivului, dar și pe cea a Legislativului că se joacă cu actele normative în defavoarea agricultorului, acțiuni care au dus, în cazul fermierilor din Tulgheș, la pierderea unor sume importante încasate pe pășuni.

Mai mult, el nu înțelege ping-pong-ul dintre instituții atunci când vine vorba de reglementarea numărului de câini pe care oierii îi pot deține la stână, dar și volatilitatea prețurilor din România care generează nesiguranță pe piața laptelui și pe cea a cărnii de ovine.

De asemenea, Bondrea nu are încă o idee clară de ce piața lânii este realmente prăbușită și mărturisește că tunsul oilor reprezintă anual o problemă majoră la capitolul cheltuieli, poate într-un mod similar cu cea reprezentată de întârzierea plății subvențiilor pe cap de animal.

Ar mai fi și forța de muncă...

Revista Fermierului: Cu ce ocazie pe la evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România” domnule Bondrea?

Costel Bondrea: Astăzi (n.r. - 15 noiembrie 2016) este un pas important pentru existența agricultorilor din zona montană, datorită faptului că este conferința finală a unui proiect româno-elvețian din care facem și noi parte și în urma căruia am construit o stână modernă, un saivan pentru adăpost oi și o platformă de muls ovine.

R.F.: Știm că sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș, unul dintre beneficiarii acestui proiect. Ne puteți da mai multe detalii despre această formă organizatorică?

C.B.: Da, sunt președintele asociației din 2008 și, la ora actuală, avem un număr de 232 de persoane, membri ai ACA Tulgheș. Asta înseamnă undeva 80 la sută din crescătorii de animale din localitate.

R.F.: Care este numărul de capete deținut de asociație și care sunt speciile?

C.B.: Fiind o comună mai mică din zona montană, deținem aproximativ 1.300 de ovine și tot în cadrul asociației avem 900-1.000 de bovine aparținând membrilor înscriși în asociație (peste 90 la sută Bălțată Românească tip Simmental).

Personal, am mai renunțat la parte din oi pentru că îmi schimb o generație (n.r. - reformă). Dețin în prezent 100 de oi Țurcană și 23 de bovine.

Am optat pentru Țurcană pentru că este mai adaptabilă la mediu. Sunt însă crescători de ovine care ar vrea să implementeze încrucișările de rase de carne și cu Țurcană, ceea ce până la urmă n-ar fi un lucru rău. Și la bovine situația este similară. Sunt voci care spun că ar fi bine să trecem pe carne. Asta este un lucru bun pentru că dacă este să creștem mai multe categorii, probabil că șansa de vânzare a produselor este mai diversificată.

R.F.: Și ACA Tulgheș comercializează produsele sub marca „De la munte”?

C.B.: Da. O parte importantă din produsele de la o stâna unde s-a implementat acest proiect se vând sub acest brand. Trebuie să recunoaștem că acest proiect a fost un succes și prin faptul că s-a menținut numărul de oi la nivel de comună, bineînțeles și datorită altor proiecte cu alte finanțări din partea Federației Agricultorilor de Munte care au implementat unele proiecte la nivel de oaie la Tulgheș, beneficiind cel puțin vreo 60 de familii în „pasarea darului” (a existat un alt proiect cu câte 10 oi și un berbec la câte o familie).

(...) Am avut o creștere foarte bună până acum doi ani; la oaie, cel puțin. A fost susținută și a fost o perioadă favorabilă nouă. A mai decăzut însă din cauza pieței și a birocrației existentă în România. Și subvenția a fost o problemă. Activând în zonă montană, nu putem depăși 150 de oi. Sunt mulți ciobani cu efective care variază între 50 și 100 de oi cărora le este greu să le mențină într-o zonă montană cu 5-6 luni de iarnă. A căzut a doua subvenție, beneficiem doar de una; iată un alt motiv. Bineînțeles, produsul s-a vândut foarte prost. Chiar și mielul a avut probleme. Cel puțin în anul acesta, în 2016, pe miel au fost probleme mari. Cu excepția Paștelui în care a fost oarecare vânzare, după care s-a vândut undeva la 5 lei kilogramul de berbecuț în viu, ceea ce nu este un preț.

R.F.: De Paști, cu cât a fost comercialiat kilogramul de berbecuț?

C.B.: De Paști kilogramul a fost 20-22 lei. A fost o scădere abruptă. Vă spun sincer că au renunțat mulți din cele două motive: piața de desfacere și prețul foarte mic.

R.F.: Chiar așa, care vă este piața de desfacere?

C.B.: Nouă, ca și producători, ne este foarte greu. Acum ne gândim la o strategie de a ne organiza într-o formă cooperatistă sau ceva similar federației, prin Federația Oierilor de Munte (FOM) sau prin Federația Agricultorilor de Munte (FAM). Vrem să găsim o formă asociativă care să fie legătura dintre producător și piață. Noi, producătorii, nu putem fi și în munte, și în sala de procesare, și pe piața de desfacere. Resursa umană e la mare căutare, ceea ce ne pune în situația să nu putem face față acestui val în care se învârte România la ora actuală.

Este o mare concurență pe piață. Trebuie să pătrundem și este binevenit acest brand, „De la munte”, cu care trebuie să lucrăm. Noi îl considerăm un succes și un început, o bunăstare și a ciobanilor, și a animalelor, din punct de vedere al igienei produsului finit.

R.F.: Aveți o stână nouă la Tulgheș. Cât s-a investit în ea?

C.B.: Sincer nu știu, nu vă pot spune cifre, deoarece noi, ca asociație, am suportat manopera și o parte din materiale. Partea noastră a fost undeva la 60.000 – 70.000 de lei, bineînțeles și munca voluntară a crescătorilor de animale care este destul de importantă. Munca nu s-a contabilizat.

R.F.: Ce cantitate de lapte procesați zilnic?

C.B.: Personal vorbind, dacă luăm în calcul perioada bună, zilnic procesăm undeva la 400-500 de litri de lapte. La nivel de asociație, avem pe toată raza comunei șapte stâni cu un număr de animale care variază între 250 și 450 de oi. În total, putem vorbi de 3.000 de litri de lapte zilnic.

R.F.: Problema pășunilor. Cum v-ați înțeles dumneavoastră cu autoritățile de stat?

C.B.: Înainte de a fi președintele asociației, am făcut doi ani de voluntariat la nivel de comună. Nu eram încă în funcție, dar eram considerat ca atare. Nu am avut salariu, nu am avut nimic, nu mi-a decontat nimeni nici măcar un drum la județ.

Dacă vorbim de pășunile concesionate de asociații de la Primăria comunei Tulgheș, vă pot spune că anul trecut, din cauza modificărilor aberante ale ordonanțelor, noi am pierdut contractul de concesiune, cu redevență în avans plătită, (...) în luna aprilie. După formarea bugetului pe 2015 ni s-a anulat contractul perfect valabil, prin HCL. A trebuit să ne judecăm și să-l recâștigăm în instanță. Am revenit asupra contractului, dar am pierdut un an de zile. La 830 ha eligibile s-au pierdut o grămadă de bani, în condițiile în care eram sub angajamente.

Din 2013 intrasem pe un nou ciclu de angajament pe cinci ani. Aveam și pachetele incluse. Știind faptul că în zona noastră, la Tulgheș, nu mai existau pachetele 1 și 2, ci 3 – Crex Crex, ne era foarte greu să-l accesăm pentru că APIA solicita o încărcătură de 0,7 UVM-uri, în condițiile în care nu putem îndeplini această condiție. Noi ne duceam până la 1 UVM pe hectar și riscam să pierdem subvențiile. Fiind această împrejurare a rezilierii, comunitatea noastră a pierdut aproximativ 1,2-1,5 milioane lei. A pierdut și comuna la capitolul redevență – 85 euro pe hectar. În condițiile unei suprafețe totale de 970 - 980 de hectare, plăteam și diferența de 140-150 ha neeligibile, dar noi tot la 85 de euro ne raportam, pentru că aveam un contract de concesiune pe toată suprafața de pășune a comunei Tulgheș.

R.F.: Cine se ocupă acum de aceste pășuni?

C.B.: Asociația, reprezentată de președintele său, adică de mine.

R.F.: Nu s-a băgat și primarul în combinație?

C.B.: Nu. Din fericire pentru localitatea Tulgheș, nu acceptăm șmecheri, asta dacă ar fi vreun vreun primar șmecher. În mandatele din 2008 – 2012 am avut un primar care a ținut la agricultură. Și cel care a venit din 2012 cunoaște agricultură, dar mai puțin, însă s-a lăsat consiliat de cei care cunosc fenomenul (eu și cei care suntem în asociație). Cu toate acestea, Legea din 2015, ordonanțele alea cu care s-au tot jucat parlamentarii cu ele, ne-au dăunat. Au avut un moment de presiune la care au apelat prin Consiliul Local, s-a reziliat contractul și s-au pierdut banii.

Ce pot să vă spun din anii anteriori este că atunci când am preluat pășunile, acestea erau într-o stare dezastruoasă. Pe locație exista brad, răchită, mesteacăn. În primii doi-trei ani a fost o luptă cu defrișarea de pe sprafețele de pe care s-a mai putut face asta. Dacă vorbim de ani mai mulți în urmă, Tulgheșul avea 2.400 ha de pășune, iar acum ne luptăm să ajungem măcar la 900-1.000 ha și să le menținem. Restul au intrat în fond forestier, deci nu se mai poate. Considerăm însă că cele 1.000 ha, dacă le putem menține, e OK pentru localitatea noastră.

R.F.: Să revenim la ACA Tulgheș. Aveți și investiții proprii în localitate?

C.B.: Pe lângă curățit pășunile, noi am construit și stâni de sezon. Nu la dimensiunile și condițiile din proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, dar nu mai sunt șoproanele acelea vechi și urâte, ci unele cu dormitor separat și aducțiuni de apă realizate prin investiții proprii. Avem, de asemenea, două centre de colectare a laptelui pentru bovine la nivel de comună, dispunem de o cisternă, avem și tancuri de răcire. Două dintre tancuri sunt ale asociației, cu banii proprii cumpărate, iar două sunt ale procesatorului cu care colaborăm – SC Prod ABC Star Company SRL.

De la Munte„Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. N-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi”

Revista Fermierului: Ce vă nemulțumește în prezent domnule Bondrea? Ce vă împiedică să performați în business?

Costel Bondrea: Anul 2016 este poate cel mai greu prin care trece comuna noastră, Tulgheș, și nu numai, toate zonele noastre de pe nordul județului Harghita. Suntem departe de procesatori, aceștia ne impun condiții greu de îndeplinit, iar prețul este de 0,70 lei litrul de lapte de vacă. Acum, pe perioada de iarnă, prețul a urcat la un leu, cu condiția ca materia-primă să aibă 3,7% grăsime; nu ne putem lăuda deloc. Este o bătaie de joc. Chiar dacă avem contracte încheiate, ar trebui să ajungem în instanțe cu acești procesatori, acțiunile durează ani de zile, procesul de justiție trenează, au juriști și avocați foarte buni, de aceea cred că este foarte bine să ajungem la o colaborare, la o înțelegere prietenească. Aceasta este mai bună pentru noi decât judecata.

R.F.: Ați vorbit de laptele de vacă. Ce faceți cu laptele de oaie?

C.B.: Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. Noi nu avem procesatori pe zonă, cel puțin nu știu eu, nici măcar la 200 km de Tulgheș.

R.F.: Ce faceți cu lâna?

C.B.: Momentan, lâna o stocăm prin diferite șopruri. În ceea ce mă privește, n-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi. O am stocată, nespălată, în condițiile în care va veni cineva să dea măcar doi lei pe kilogram. S-a oferit un leu, însă nici cu doi lei noi nu ne scoatem tunsul. Eu aș da lâna cuiva, primăvara, de pe toate oile, dacă mi le-ar tunde în contrapartidă.  Nu mi-ar trebui niciun leu. Doar să-mi tundă oile pentru lâna gratis. Eu știu cât mă costă un tuns de oi. Noi plătim 50-60 de lei unui om pe zi. În cazul meu, tușinez cele 200 de oi, le tundem pe gât, pe sub burtă, pe la pulpe și coada. Pe fondul condițiilor meteo de la munte le lăsăm lâna pe spate până în iunie. În iunie mai vine încă o treabă de genul acesta, tunsul final.

R.F.: Cum stați cu forța de muncă? Mulți producători agricoli se plâng de asta...

C.B.: Personal, m-am confruntat cu experiența neplăcută prin care mi-au plecat oameni, în condițiile în care câștigau undeva la 60-70 de lei pe zi plus mâncare. S-au dus prin Austria la o spălătorie, altul în Belgia și unul în Germania, la o fermă de vaci. Ne confruntăm cu o criză acută de oameni la creșterea animalelor la stâni. Suntem dependenți de altcineva pentru a ne și putea vinde produsele. Ar trebui doar să producem brânză și/sau carne. Însă, noi trebuie să obținem și fân, lemne de foc, vânzarea produselor, tunsul și absolut toate lucrările. Eu vara trebuie să produc brânză sau să fac fân?

R.F.: Cum ați stat cu subvenția în anul de campanie care s-a încheiat la mijlocul acestui an, față de anul agricol anterior?

C.B.: Sincer să vă spun... PROST! Termene depășite! Eu, personal, am luat banii în septembrie 2016 pe anul trecut; 2016 pe 2015! Cuantumul a fost de 24 de lei pe cap de oaie, iar la vacă undeva la 100 de euro pe cap. Și aici nu vorbim de cei care s-au înregistrat în Controlul Oficial al Performanțelor de Producție (COP). Aceia au încasat, dar sunt doar cinci la nivel de comună.

Noi am vrea să primim banii în toamna aceluiași an, pentru că animalele intră pe consum. Ar trebui să avem un impuls financiar pentru a traversa iarna destul de lungă de la noi, de cinci-șase luni. La nivelul mijlocului lunii noiembrie 2016 noi deja dădeam furaje la oi, fân și le mai cumpărăm boabe.

Bondrea 1„Iubitorii ăștia de urși să-și ia acasă câte unul!”

Revista Fermierului: Ce ați vrea să le transmiteți decidenților politici?

Costel Bondrea: Cei care n-au cunoștință de agricultură să dispară din instituțiile specializate, iar ceilalți care au, să facă legi clare și simple pentru crescătorii de animale din zona montană.

R.F.: Una, spre exemplu, care să reglementeze în mod clar numărul de câini la stână...

C.B.: Am fost la București, ne-au bătut ploile și ne-au și gazat organele de ordine pe la Parlament. Pentru ce ne gazează domne? Le dăm mâncare, iar ei ne gazează? De ce? Am o situație – ursul mi-a omorât o vacă acum doi ani (în august s-au împlinit) și n-am primit nici acum banii pe ea. Eu sunt de acord să se facă rezervații pentru urși, nu mă duc în habitatul lor, dar ce caută ursul la mine în ocolul vacilor și oilor? Eu trebuie să am câini! Am colegi care, în 2015, șapte câini au pierdut din cauza lupilor. Mie îmi ceri trei câini să am? Eu am cinci-șase câini, 10, cât pot să țin, poate doar patru corespund profilului de respingere a atacului de lup, iar ceilalți la urs. Umblă ursul, lupul și mistrețul pe la noi de parcă ar fi acasă. Mistreții distrug proprietățile, le fac praf, ogoare nu altceva. Sunt grădini în proprietate unde au intervenit agricultorii cu gunoi de grajd împrăștiat și s-a format o calitate a solului. Tocmai acolo se duce și mistrețul, unde e gras terenul și unde își găsește rădăcina aia. Sunt grădini care în proporție de 90 la sută sunt distruse.

R.F.: Care este relația oierilor de munte cu vânătorii?

C.B.: Cu vânătorii, n-am nimic. Să meargă să vâneze, dar să mă lase și pe mine în cealaltă parte cu oile, pentru că eu nu le fac nimic. Probabil că îi deranjăm în condițiile în care vor să facă și alte lucruri neortodoxe; treaba lor nu a noastră. Eu, cel puțin, dacă mi-ar împusca câinele, vă spun sincer și eu mi-aș lua o armă și l-aș împușca și eu pe făptaș. De ce omori tu un animal care mi le păzește pe ale mele de sălbăticiuni?

Eu le-am mai transmis și pe alte căi: iubitorii ăștia de urși să și-i ia acasă câte unul sau să-și ia bâta cu ei și să se ducă cu urșii așa cum mă duc eu cu vacile și cu oile. Ăștia au interes – își iau niște bani.

Eu am avut multe întâlniri cu ursul și am trecut prin multe situații destul de grave. Nu am fost încă omorât, dar am trecut prin diferite pericole cu ursul în munte, lângă casă aproape. Nu se poate așa.

Bunicul meu a fost vânătul. El știa unde doarme scroafa cu purcei, unde-i vierul. Despre ce vorbim Despre pădurarii noștri din ziua de astăzi? Or fi pe undeva...

Citit 1561 ori

Publicitate

FMC PachetComercialCereale 300x250

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

bannere virtual agro 2021

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista