Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Pentru România, floarea-soarelui este o cultură specială deoarece aici au fost creați, în premieră mondială, primii hibrizi care s-au răspândit în cultură cu rezultate superioare. Până în 1990, floarea-soarelui se cultiva pe 450.000 – 500.000 de hectare, iar acum a depășit un milion de hectare. În anul 2019, spre exemplu, România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană cu 1,3 milioane de hectare și o producție totală de semințe de 3,5 milioane de tone.

Modificarea evoluției climatice în țara noastră impune măsuri de adaptare care să asigure, în noile condiții, recolte cu valoare economică ridicată.

Într-o primă fază, fermierii s-au orientat mai mult spre culturile de toamnă, reducând din suprafețele însămânțate în primăvară, în special suprafețele cu porumb și floarea-soarelui, care ocupau în trecut peste o treime din suprafața arabilă a României.

Referindu-ne la floarea-soarelui, ea poate fi cultivată și în condiții de stres hidric, având însușiri morfo-fiziologice care îi asigură o mai bună rezistență la secetă, și anume:

- Are rădăcină pivotantă puternic ramificată care ajunge la 2-2,5 m adâncime și lateral se întinde pe o rază de 0,70-1,25 m. Rădăcina crește puternic în primele faze, ajungând la 32 cm după 7 zile și la 77 cm după 21 de zile. Pe rădăcină se găsesc mulți perișori absorbanți care sunt prevăzuți cu o lamelă pectică și prin gelificarea substanțelor pectice se asigură un contact intim cu particulele de sol, ușurând absorbția apei. La aceasta contribuie și concentrația mai mare a sucului celular din vacuolele perișorilor absorbanți, crescând forța osmotică de absorbție a apei reținute cu forțe mari de sol.

- Tulpina este prevăzută cu peri scurți și aspri, reducând din procesul de transpirație al plantelor. În interior este plină cu măduvă care înmagazinează cantități mari de apă cu care menține un echilibru fiziologic în perioadele de stres hidric, când planta își poate continua activitățile metabolice.

- Frunzele sunt mari, aspre la pipăit, în număr de 25-40 pe plantă. Suprafața frunzelor este de patru ori mai mare decât suprafața de teren ocupată de floarea-soarelui, acoperind bine terenul și reducând din consumul de apă prin:

• înăbușirea buruienilor mari consumatoare de apă;

• se menține în lanul de floarea-soarelui o umiditate atmosferică ridicată, reducând atât evaporarea apei din sol, cât și transpirația plantelor.

Frunzele suportă bine fenomenul de ofilire temporară și își revin repede fără influență prea mare, negativă, asupra recoltei. O frunză are circa 130 de milioane de stomate (750-850/mm²) și procesul de închidere-deschidere a acestora este bine reglat și cu participarea potasiului (K) în nutriție.

La secetă, floarea-soarelui reacționează prin reducerea numărului de frunze și a suprafeței foliare cu până la 60%, la răsucirea frunzelor, și prin aceasta se reduce fenomenul de transpirație a plantelor.

Sensibilitate maximă la secetă are cu 20 de zile înainte și 20 de zile după înflorit. Este important să se reducă numărul semințelor seci din centrul calatidiului provocat de lipsa apei și arșiță și care influențează direct nivelul și calitatea recoltei. La temperaturi mai mari de 30°C este influențată vitalitatea polenului.

În condițiile când pot lipsi polenizatorii, există hibrizi autofertili. Calatidiul pendular are posibilitatea să se ascundă între frunzele superioare, prin aceasta reducând temperatura cu 3-5°C și ușurând procesele de polenizare-fecundare.

Fenomenul de secetă dereglează procesele de sinteză și fosforilare ale glucidelor și, în acest caz, un rol important îl au microelementele care contribuie la formarea compușilor fosforilați frânți de secetă.

Este important că la floarea-soarelui transpirația plantelor depășește absorbția apei din sol în prima jumătate a zilei, iar în a doua jumătate se absoarbe mai multă apă din sol decât se pierde prin transpirație, anulând deficitul și astfel menținând o activitate metabolică continuă.

În general, rezistența la secetă se datorează faptului că protoplasma celulelor suportă deshidratări avansate fără vătămări, iar pe de altă parte, amidonul, prin hidroliză, se transformă în zaharuri solubile care se acumulează în vacuole, crescând forța osmotică cu care pot extrage și apa reținută cu forțe mai mari de către sol.

Recomandări pentru fermieri

În cele de mai sus am văzut ce oferă plantele pentru a rezista la secetă. Acum să vedem ce poate oferi fermierul pentru a menține și spori rezistența la secetă.

1. În primul rând este necesar un asolament diversificat din care să nu lipsească plantele leguminoase și în care floarea-soarelui să revină pe aceeași suprafață după cel puțin patru ani. În mod normal, ea pretinde intervale de 6-7 ani, însă hibrizii mai toleranți pot reveni după patru ani fără riscuri.

2. Foarte importantă este rezerva de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă. În această perioadă cad cantități mai mari sau mai mici de precipitații, dar ele trebuie să fie înmagazinate și conservate cât mai bine în sol. Solul trebuie menținut afânat, fără straturi impermeabile, și la intrarea în iarnă să fie mărunțit și nivelat astfel încât la desprimăvărare să se zvânte cu 7-10 zile mai devreme și să nu fie necesară nicio intervenție până la pregătirea patului germinativ.

Prezența materiei organice în sol reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea materiei organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei. Totodată, humusul și activitatea biologică intensă din sol asigură o structură hidrostabilă care generează un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

3. Înainte de semănat, o singură trecere cu combinatorul special care mobilizează solul numai până la adâncimea de semănat unde se menține „patul tare” cu Da (densitate aparentă) 1,30 g/cm³ pe care se așază sămânța și unde beneficiază de aportul capilar al apei, iar deasupra este stratul afânat „plapuma moale” cu Da 1,0-1,1 g/cm³, prin care pătrund aerul și căldura și ușurează străbaterea tinerelor plante (fig. 1).

La Institutul de la Fundulea am experimentat diferite moduri de pregătire a patului germinativ și de semănat (fig. 2) cu sămânță de sfeclă de zahăr, însă este valabilă pentru toate semințele, mai ales cele cu germinație epigeică, din care rezultă:

a) Într-un teren tasat-compact este pregătit patul germinativ pe adâncime mai mare și sămânța a fost așezată pe patul tare, unde a avut apă, dar puțin aer și căldură, nefiind suficient afânat. Sămânța a putrezit.

b) Patul germinativ corect, dar prea adânc. Sămânța a fost așezată la adâncimea necesară, dar nu pe pat tare. Are aer și căldură, dar nu are apă și sămânța stă „ca în sac”. Dacă apare o ploaie bună, va germina și va răsări. Dacă ploaia este de câțiva mm, poate germina, dar nu are umiditatea suficientă și germenul se usucă (mințirea colțului). De aceea, semănătoarea nu trebuie să aibă limitatori de adâncime, limita trebuie să fie patul tare.

c) Pat germinativ tot adânc și sămânța așezată pe pat tare. Au apă, aer și căldură, germinează, crește, dar se epuizează rezerva din sol înainte de a ieși din sol pentru fotosinteză și tânăra plantă se usucă în sol.

d) Pat germinativ mai adânc decât necesită sămânța. Are condiții de germinare, răsare, dar cu rezerva din sol epuizată, plantă firavă, debilă, epuizată, greu de luptat cu buruienile.

e) Pat germinativ la adâncime corectă, dar realizat prin lucrări energice care au provocat prăfuirea solului (grapa rotativă). Sămânța are condiții de germinare, crește, dar la suprafață solul prăfuit a format crustă și nu mai este capabil să o străbată. Se usucă în sol.

f) Pat germinativ corect, germinarea și răsărirea explozivă, cu plante viguroase capabile să lupte cu buruienile. Așa trebuie pregătit un pat germinativ.

4. Trebuie ales hibridul cel mai corespunzător zonei respective (observat în câmpurile demonstrative), cu perioadă de vegetație mai scurtă și mai tolerant la stresul hidric, astfel încât procesele de polenizare-fecundare să se desfășoare înainte de apariția arșiței puternice. Aceasta, deoarece temperatura peste 30°C și atmosfera uscată provoacă sterilizarea polenului.

5. Se preferă sămânță mare (eventual aleasă la masă), deoarece germinația în câmp la sămânța cu MMB 30 g a fost 62%, iar la cea cu MMB 80 g a fost 91%.

6. Epoca de semănat, pe cât posibil, mai timpurie, prezența cojilor și conținutul ridicat de ulei necesită mai multă apă la germinare, iar înflorirea are loc mai devreme, înainte de instalarea arșiței. Urmărit atent prognozele meteo și la temperatura de 7°C se seamănă, chiar dacă după răsărire apar temperaturi de scurtă durată de minus 6°C chiar minus 8°C. Le suportă.

Nu se așteaptă luna aprilie, dr. ing. Dumitru Manole, în jud. Constanța, a semănat la sfârșit de februarie cu bune rezultate.

7. Adâncimea de semănat mai mică (5 cm) pentru a ușura încălzirea și răsărirea, cu condiția ca la adâncimea respectivă să se găsească patul tare.

8. Densitatea este indicat să fie mai mică, pornind de la ideea că va fi secetă, iar pe parcursul vegetației se va interveni cu măsuri conform evoluției climatice. Rezultatele privind densitatea se urmăresc în tabelul următor.

-        Densitatea de 40.000 plante/ha, socotită optimă, are producția cea mai mare, cu indici calitativi buni;

-        Densitatea de 20.000 plante/ha are producția mai mică cu 16%, însă are semințe mari și puține seci;

-        Densitatea de 70.000 plante/ha are producția mai mică cu 24%, indici calitativi inferiori și aproape un sfert din semințe seci.

Capacitatea mare de compensare a plantelor de floarea-soarelui recuperează eventuala densitate mai mică. În măsura în care se poate reduce distanța între rânduri la 60 cm sau 50 cm, va crește distanța între plante pe rând și fiecare plantă va beneficia de un spațiu mărit.

Există semănători de mare precizie, care pot distribui fiecare sămânță la jumătatea intervalului față de rândurile vecine.

Prin urmare, cu ce oferă planta, cu ce oferă fermierul, floarea-soarelui poate asigura recolte justificate economic cu menținerea suprafețelor necesare.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Terenul trebuie pregătit din toamnă pentru însămânțările de primăvară

Asolamentul, structura și rotația culturilor

Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români, atrage atenția asupra acordului UE – MERCOSUR, care riscă să transforme agricultura europeană într-un joc cu reguli diferite pentru fiecare jucător.

În timp ce fermierii europeni respectă standarde de mediu tot mai stricte, pentru care plătesc, își adaptează tehnologiile, își asumă costuri crescute și, de multe ori, producții mai mici, Europa își deschide piața pentru produse mai ieftine, obținute în condiții complet diferite, fără echivalență reală de standarde.

Președintele Clubului Fermierilor Români este fermier cu ștate vechi în agricultura autohtonă, activând chiar într-o regiune, Moldova, care se confruntă cu seceta de mai bine de cinci ani. Astfel, Dan Hurduc arată câteva realități care nu pot fi ocolite când se negociază un acord comercial cu țări ale căror produse agroalimentare pot ajunge pe piața UE și pot falimenta afacerile agricole din Europa. De pildă, în Uniunea Europeană, utilizarea pesticidelor este semnificativ mai redusă decât în statele MERCOSUR, peste 1.500 de substanțe active folosite în afara UE fiindeliminate din cataloagele europene. Apoi, diferențele de cost la energie, apă și inputuri sunt majore. De asemenea, condițiile climatice sunt incomparabile, în unele regiuni din America de Sud, precipitațiile fiind de până la zece ori mai mari decât în zone agricole din România.

„În ceea ce privește pesticidele, în țările MERCOSUR se consumă 12 – 13 kg substanță activă la hectar. În România, de la 0,8 până la cel mult 2,8 kg substanță activă la hectar. Astfel vor ajunge pe piața europeană produse mai ieftine care nu respectă niciun standard. Consumatorul cumpără produse ieftine, dar cu probleme de siguranță alimentară. Fermierul european este falimentar deoarece nu poate produce la prețul de cost din țările MERCOSUR, în care sunt precipitații de 2.000 litri/mp, iar la noi sunt multe zone cu 200 litri/mp și chiar sub această cifră. Totodată, energia este de două - trei ori mai ieftină”, subliniază Dan Hurduc.

Prin urmare, consecința este previzibilă. Consumatorul european este împins către prețul mic, fără garanția acelorași standarde, iar fermierul european este împins către pierdere, într-o competiție structural neloială.

„Dacă Europa își dorește o agricultură competitivă și o securitate alimentară reală, nu poate semna acorduri comerciale care contrazic propriile politici de mediu și propriile reguli de producție. Regulile trebuie să fie aceleași pentru toți. Altfel, costul îl plătim pe termen lung, în ferme închise, dependență de importuri și vulnerabilitate alimentară”, conchide președintele Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

O Europă puternică are nevoie de o agricultură viabilă, capabilă să asigure securitatea alimentară, stabilitatea zonelor rurale și credibilitatea propriilor politici. Unitatea europeană se construiește împreună cu fermierii, nu în absența lor.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) consideră că decizia privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele MERCOSUR, negociat de peste două decenii și jumătate, reprezintă unul dintre cele mai importante momente de inflexiune ale actualului ciclu politic european. Nu este vorba despre o alegere simplă între „da” sau „nu”, ci despre o decizie strategică ce va defini raportul dintre ambițiile geopolitice ale Uniunii și capacitatea sa de a-și proteja sectoarele strategice interne, în special agricultura.

„Uniunea Europeană se află într-un context global extrem de fragil, în care marile puteri transformă agricultura într-un instrument geopolitic major al secolului XXI. În acest cadru, este legitim ca UE să își consolideze parteneriatele comerciale și să își extindă influența economică. Acordul UE–MERCOSUR se înscrie, în principiu, în această logică. Problema apare însă atunci când această deschidere este realizată fără a asigura un echilibru real între obiectivele comerciale și protejarea pieței interne europene”, arată Forumul APPR.

Acordul UE–MERCOSUR este cel mai amplu acord comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană, vizând o piață de peste 260 de milioane de consumatori. Schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările MERCOSUR depășesc 110 miliarde de euro anual, UE fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai regiunii. Pentru România, acordul poate crea oportunități în special în sectoarele industriale și de servicii, prin eliminarea tarifelor vamale pentru o gamă largă de produse exportate către Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay.

„Agricultura europeană funcționează într-un cadru normativ extrem de exigent, construit în jurul unor standarde ridicate de mediu, siguranță alimentară, bunăstare a animalelor și utilizare a produselor de protecție a plantelor. Aceste standarde generează costuri suplimentare și afectează competitivitatea fermierilor europeni, în lipsa unor mecanisme care să asigure condiții echivalente de concurență. În același timp, produsele agricole importate din statele MERCOSUR pot fi obținute în condiții semnificativ diferite, cu reguli mai permisive și costuri mult mai reduse. Această asimetrie structurală creează o concurență neloială și pune sub semnul întrebării coerența politicilor europene dezvoltate în ultimele două decenii pentru reglementarea activității agricole”, precizează Forumul APPR.

Liberalizarea comerțului agroalimentar prevăzută în acord include cote tarifare preferențiale pentru produse considerate sensibile la nivel european, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul sau etanolul. „Chiar dacă aceste volume sunt plafonate, ele pot avea efecte cumulative semnificative asupra pieței interne, în special în statele membre cu sectoare zootehnice vulnerabile sau în curs de consolidare. Instrumentele propuse pentru protejarea pieței europene – inclusiv clauzele de salvgardare și ajustarea pragurilor de intervenție – nu modifică substanțial situația de fond. Aceste mecanisme sunt, prin natura lor, reactive și se activează doar după apariția dezechilibrelor de piață. Ele nu pot preveni pierderile economice și nu oferă fermierilor garanții reale într-un context de presiune concurențială accentuată.

În absența unor clauze de reciprocitate clare, automate și verificabile privind standardele de producție, riscul ca aceste instrumente să rămână pur formale este ridicat, iar fermierii europeni rămân expuși unor șocuri de piață dificil de corectat ulterior”, subliniază FAPPR, adăugând că, deși acordul prevede respectarea standardelor europene de siguranță alimentară pentru produsele importate, aplicarea și controlul efectiv al acestora rămân esențiale, în special în contextul diferențelor structurale dintre sistemele de producție și capacitatea de monitorizare.

Totodată, Forumul APPR susține că viitorul Politicii Agricole Comune este incert, iar „dezbaterea privind acordul UE–MERCOSUR nu poate fi separată de incertitudinile majore care planează asupra viitorului Politicii Agricole Comune după 2027. Lipsa unei perspective bugetare clare și riscul apariției unor distorsiuni de concurență între statele membre amplifică vulnerabilitatea fermierilor europeni. În acest context, deschiderea suplimentară a pieței agricole către importuri realizate în condiții asimetrice ridică semne serioase de întrebare privind coerența strategică a politicilor europene și capacitatea UE de a oferi fermierilor stabilitate și predictibilitate”.

Implicații directe pentru agricultura românească

Țara noastră este unul dintre principalii producători de cereale din Uniunea Europeană, cu un rol important în securitatea alimentară regională. Importurile suplimentare pot genera presiune descendentă asupra prețurilor interne, pot accentua volatilitatea pieței și pot reduce capacitatea fermierilor de a investi în tehnologizare și sustenabilitate, într-un sector deja afectat de creșterea costurilor și de riscurile climatice.

„În sectorul zootehnic, efectele pot fi semnificative. România este un actor important în exportul de bovine vii pe piața europeană, iar deschiderea pieței UE pentru volume suplimentare de carne de vită din statele MERCOSUR poate reduce cererea pentru animalele crescute în România, afectând direct veniturile crescătorilor. În același timp, sectorul avicol românesc s-a consolidat puternic în ultimii ani, devenind unul dintre cele mai competitive segmente ale agriculturii naționale. Importurile de carne de pasăre, în special din Brazilia – cel mai mare exportator mondial – riscă să exercite o presiune majoră asupra prețurilor interne și europene, într-un context în care producătorii români au investit masiv în respectarea standardelor europene de bunăstare animală și siguranță alimentară”, precizează Forumul APPR.

Trebuie avut în vedere și efectul indirect asupra sectorului cerealier. O parte semnificativă a producției de cereale din România este destinată furajării animalelor. Reducerea capacităților interne de creștere a bovinelor și a păsărilor, ca urmare a presiunii importurilor ieftine de carne, ar putea diminua cererea internă pentru cerealele românești, amplificând efectele negative asupra veniturilor fermierilor.

Forumul APPR atrage atenția asupra necesității unei abordări mai riguroase în procesul decizional. „Lipsa unor analize solide și a unei consultări reale cu fermierii și organizațiile lor reprezentative a slăbit fundamentarea pozițiilor asumate. Corecțiile propuse ulterior sunt necesare, dar nu pot substitui o strategie construită pe date, dialog și anticiparea efectelor economice și sociale. Acordul UE–MERCOSUR reprezintă un test major de coerență pentru Uniunea Europeană. Consolidarea poziției globale a UE nu poate fi realizată prin slăbirea propriilor sectoare strategice. Agricultura europeană nu poate continua să fie sectorul care suportă costurile unor compromisuri comerciale insuficient calibrate.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Prețurile alimentelor în Europa au crescut cu până la 50% din cauza crizei climatice, care este direct legată de degradarea solului, transmite Mișcarea Salvează Solul, care a emis un avertisment urgent: criza tăcută a degradării solului este un factor major, dar ignorat, al acestei tensiuni economice și o amenințare critică la adresa securității alimentare a Europei în viitor.

„În timp ce costurile energiei și perturbările lanțului de aprovizionare au dominat titlurile, deteriorarea sănătății celui mai important ecosistem al planetei noastre - solul - expune din ce în ce mai mult sistemele noastre alimentare la șocuri climatice devastatoare precum secetele și inundațiile, ceea ce duce la prețuri volatile și recolte incerte. Un sol sănătos este necesar pentru a atenua aceste crize și pentru a ne proteja împotriva lor”, arată Praveena Sridhar, Coordonator Științific și de Politici al Mișcării Salvează Solul.

La recentul Summit al ONU privind sistemele alimentare din Etiopia (27-29 iulie 2025), a devenit clar că tendința de creștere a prețurilor la alimente poate fi observată în întreaga lume. Noul raport al ONU, publicat la 28 iulie 2025: The State of Food Security and Nutrition in the World 2025 (Starea securității alimentare și a nutriției în lume 2025) a subliniat faptul că, în fiecare regiune începând cu 2018, costul pe persoană și pe zi (în dolari la paritatea puterii de cumpărare) a crescut.

Credit: Raportul ONU: State of Food Security and Nutrition 2025 & Carbon Brief

Din cauza practicilor agricole industriale intensive, solul devine mai puțin rezistent la șocurile climatice din ce în ce mai frecvente, cum ar fi seceta sau ploile abundente, ceea ce face culturile agricole extrem de vulnerabile și crește prețurile la alimente. În Europa, aceasta este o catastrofă, având în vedere că regiunea este un punct fierbinte al schimbărilor climatice, încălzindu-se de două ori mai mult decât media globală.

Statistici exemplificatoare din Europa susțin această imagine sumbră:

• Șocul uleiului de măsline. Bazinul mediteraneean se confruntă cu o secetă fără precedent. Spania, cel mai mare producător mondial de ulei de măsline, s-a confruntat în 2023 cu cea mai gravă secetă din 1905. Solul nerezistent a contribuit în mod direct la creșterea prețurilor uleiului de măsline cu 50% în întreaga Uniune Europeană, din ianuarie 2023 până în ianuarie 2024.

• Recolte volatile, prețuri volatile. Marea Britanie a înregistrat o creștere bruscă de 22% a prețului cartofilor în perioada ianuarie-februarie 2024, demonstrând modul în care lipsa rezistenței solului la precipitații abundente afectează, de asemenea, randamentele și prețurile.

• Scăderi ale randamentului în viitor. Proiecțiile sunt îngrozitoare. În cadrul unui scenariu cu emisii ridicate, randamentul porumbului în regiunea mediteraneeană a Europei ar putea scădea cu până la 40% până în 2050. Pierderile la grâu sunt estimate între 15% și 25%, atât în Europa de Est, cât și în Europa de Vest. Acestea nu sunt simple statistici, ele reprezentând o amenințare directă la adresa disponibilității și accesibilității alimentelor de bază. Alte cercetări sugerează că presiunile asupra mediului, inclusiv schimbările climatice și degradarea solului, ar putea duce la creșterea prețurilor la alimente cu mai mult de o treime până în 2050, chiar și în țări mai bogate precum Marea Britanie.

În afară de aceste produse alimentare specifice, în medie, inflația prețurilor la alimente în Europa, deși a scăzut de la vârful istoric de 15% din martie 2023, a rămas totuși la un nivel ridicat de 5,7% în 2024, mult peste norma de dinainte de pandemie de 2,1%, care poate fi considerată o rată a inflației „sănătoasă”.

„Legătura este incontestabilă: un sol bolnav înseamnă sisteme alimentare bolnave și, în cele din urmă, prețuri mai mari pentru consumatori. Prea multă vreme am tratat solul ca pe un mediu inert, dar acesta este un ecosistem viu, vital pentru producția alimentară, la fel ca alte elemente fundamentale precum aerul și apa. Degradarea acestuia, cauzată în mare parte de agricultura industrială intensivă, face ca agricultura noastră să fie incredibil de fragilă în fața escaladării extremelor climatice. Trebuie să vedem acțiuni politice pentru protejarea solurilor la fiecare convenție globală, inclusiv la COP30 în Brazilia, deoarece solul este coloana vertebrală a ecosistemului global și deține potențialul de a ajuta omenirea să se întoarcă din pragul dezastrului ecologic”, afirmă Praveena Sridhar.

Mișcarea Salvează Solul subliniază faptul că degradarea solului și dependența de îngrășămintele chimice, agravate de condițiile meteorologice extreme determinate de climă, sporesc vulnerabilitatea culturilor și determină volatilitatea continuă a prețurilor la alimente.

Soluția constă în adoptarea unor practici durabile de gestionare a solului, cum ar fi reducerea la minimum a perturbărilor, menținerea rădăcinilor vii, maximizarea biodiversității și acoperirea solului, pentru a crește materia organică, a rupe legătura dintre costurile inputurilor și prețurile alimentelor și a produce soluri rezistente, care rețin apa și care susțin culturi mai puternice.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În strategia de reducere a gradului de îmburuienare este indicat să se evite folosirea unor termeni ca distrugerea buruienilor, lichidarea stării de îmburuienare a culturilor agricole, deoarece aceste măsuri nu sunt posibile, nu sunt nici necesare și ar fi foarte costisitoare.

Existența buruienilor în regim controlat, sub pragul economic de dăunare (PED), sunt chiar folositoare pentru agricultură, așa cum se menționează în articolul Strategia de luptă cu buruienile.

Motivele care impun reducerea gradului de îmburuienare se referă la:

- Buruienile sunt mari consumatoare de apă. Ele se dezvoltă mai rapid, crește rădăcina la adâncime și consumă de 2-4 ori mai multă apă. Rădăcina de pălămidă, de exemplu, ajunge la 5-7 cm adâncime și existența a 1-2 buruieni/m² scade producția de grâu cu 15%, iar 12 buruieni/m² cu 50%.

- Cantitatea de elemente nutritive consumate de buruieni, care sunt foarte rapace față de plantele de cultură, este de două ori mai mare la azot, de 1,5 ori mai mare la fosfor, de trei ori la potasiu și de șase ori la calciu și prin aceasta diminuează efectul îngrășămintelor aplicate. De aceea trebuie redusă îmburuienarea, iar îngrășămintele să fie aplicate mai mult pe zona rândurilor de plante.

- Buruienile cresc mai rapid, mai înalte și umbresc plantele, solul se încălzește mai greu (cu 2-4°C) și întârzie pornirea în vegetație primăvara. Totodată, plantele sunt etiolate și diminuează procesul de fotosinteză.

- Unele buruieni sunt agățătoare ca turița, măzărichea, volbura etc. Ele îngreunează creșterea plantelor, provoacă fenomenul de cădere, cu încolțirea boabelor în spic, cu recoltarea îngreunată și cu mari pierderi.

- Sunt buruieni care constituie drept gazdă pentru agenții fitopatogeni ca pirul, susaiul, laptele cucului care sunt gazde pentru diferite regiuni, iar zârna gazdă pentru gândacul de Colorado, volbura pentru zabrus, căprița pentru nematozi ș.a.m.d.

- Sunt unele buruieni care parazitează plantele de cultură cărora le produc numai pagube până la compromiterea culturilor. Așa de exemplu este Cuscuta (torțelul) pentru trifoliene și lupoaia (Orobanche) la floarea-soarelui.

- Se întâlnesc și buruieni care pot fi otrăvitoare pentru animale precum: Brândușa de toamnă, piciorul cocoșului, cuscuta, mătrăguna etc.

- Sunt și buruieni care dau gust și miros neplăcut laptelui ca ceapa ciorii, pelinul ș.a.m.d.

- Alte buruieni depreciază calitatea recoltelor precum: măselarița face făina de grâu inutilizabilă; zârna depreciază uleiul și șrotul de soia; muștarul și ridichea sălbatică dau gust iute făinii de grâu etc.

- Gradul ridicat de îmburuienare face ca lucrările de întreținere a culturilor să se realizeze cu greutate, ele opunând o rezistență cu 30% mai mare provocând uzura utilajelor și crescând consumul de combustibil. Totodată, necesită mai multe prașile, mai multe erbicidări care cresc cheltuielile, crește poluarea și degradarea solului. Recoltarea culturilor îmburuienate se face cu greutate, la umiditate ridicată, necesitând cheltuieli suplimentare pentru uscarea și condiționarea recoltelor.

- Toate acestea provoacă scăderea nivelului producției agricole cu 20-60% și în funcție de sensibilitatea culturilor față de gradul de îmburuienare, aceste diminuări pot fi:

• de 40-60 % pentru producția de grâu;

• de 30-70 % pentru porumb și floarea-soarelui;

• de 20-80 % pentru sfecla de zahăr;

• de 30-90 % pentru producția de soia.

Prin urmare, măsurile de reducere a gradului de îmburuienare reprezintă o acțiune de gradul zero folosind metode de luptă integrată, metode mecanice, fizice, termice, electrice etc. La care se adaugă metodele chimice cu alegerea erbicidelor care sunt mai prietenoase cu mediu.

Extinderea procesului de digitalizare a utilajelor agricole face ca activitatea de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole să fie mai ușoară, mai favorabilă solului și plantelor, cu cheltuieli mai mici și poluare redusă. Aceasta pentru că sunt țintite numai buruienile, cu precizie și numai asupra lor are loc acțiunea de combatere.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

Cum reducem pierderile de apă din sol

Unde este zootehnia românească?

Prin asigurarea gradului de afânare al solului și prin celelalte măsuri luate, în funcție de zonă și de cantitatea de precipitații căzute în perioada de toamnă-iarnă, în sol s-a acumulat o anumită cantitate de apă. Esențial acum este modul cum se gestionează această apă.

Cantitatea maximă pentru apă într-un teren afânat este de 59%, iar în terenul tasat – compactat 38%.

Capacitatea de reținere a apei de către sol este condiționată de modul cum se va lucra până la sfârșitul perioadei de vegetație. Se va avea în vedere că în funcție de evoluția condițiilor climatice, începe însămânțarea unor culturi încă din luna februarie.

Căile prin care se poate consuma apa din sol sunt:

- Solul tasat-compactat, cu crustă, are capilaritatea până la suprafață prin care se ridică apa și se pierde prin evaporare;

- Solul prea afânat, bolovănos prin care circulă aerul și antrenează apa și din straturile adânci pe care o evaporă;

- Terenul denivelat expune o suprafață mare atmosferei și pierderile de apă prin evaporare sunt proporționale cu suprafața expusă;

-Terenul îmburuienat pierde apă deoarece buruienile consumă de 3-4 ori mai multă apă:

- O parte din apă se reduce prin consum productiv de către plantele de cultură, dar care și acesta poate fi raționalizat.

Măsurile de reducere a pierderilor de apă din sol constau în:

- Menținerea terenului perfect nivelat și fără crustă. Se știe că solul cu structură glomerulară nu formează crustă, ci un mulci natural deoarece în spațiile dintre glomerule se găsesc vapori de apă care blochează ridicarea apei și evaporarea ei din sol;

- Capilaritatea nu trebuie să ajungă până la suprafața solului. Solul bine structurat, prin uscarea glomerulelor de la suprafață, acestea își micșorează volumul, se desprind de glomerulele umede de mai jos, întrerup capilaritatea spre suprafață și deci, întrerup pierderile de apă prin evaporare;

- Printr-o fertilizare echilibrată, crește concentrația soluției solului reducând evaporarea apei la suprafața solului;

- Prezența diverselor paravane contra vântului formate din câte 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea soarelui și mai ales a perdelelor forestiere de protecție, scad din viteza vântului care poate crește evaporația de 15-20 ori;

- Reducerea gradului de îmburuienare a culturilor agricole, acestea fiind mari consumatoare de apă din sol;

- Gradul de afânare a solului să fie realizat numai până la adâncimea de dezvoltare a sistemului radicular pentru a evita pierderile de apă spre pânza freatică;

- Terenul să se mențină bine și uniform acoperit de plante pentru a nu avea goluri în care cresc buruieni și pentru a menține o atmosferă fără deficit de saturație care reduce atât procesul de evaporare a apei, cât și transpirația plantelor;

- Este necesară și utilă lucrarea de prășit, cu un cultivator cu cuțite plate, reglat să lucreze la mică adâncime (2-3 cm) pentru a tăia rădăcinile buruienilor fără a răscoli solul și buruienile tăiate să rămână la suprafața solului, având rol de protecție. Totodată, sunt astupate crăpăturile prin care se pierde cu 18% mai multă apă;

- Trebuie alese specii de plante și din soiuri (hibrizi) cu perioadă de vegetație mai scurtă și cu consum de apă mai mic. Spre exemplu, consumul specific de apă la mei este 311, la sorg 322, la grâu 519, la in 905 etc.;

- Fertilizarea organică asigură cantități mai mari de apă reținută în sol deoarece materia organică are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu două săptămâni apariția secetei;

- Asolamentul și rotația culturilor prin diversitatea plantelor cu sistemul radicular la diferite adâncimi, cu perioadă de vegetație diferită, cu consum variat de apă din diferite straturi, reușesc să gestioneze mai bine apa pe întreaga perioada de vegetație;

- Aplicarea agriculturii conservative, prin reducerea numărului de lucrări asupra solului, răscolind mai puțin pământul se reduc și pierderile de apă. Se apreciază că fiecare lucrare a solului provoacă pierderi de apă de 25%.

Prin urmare, există multiple posibilități la îndemâna agricultorilor ca apa acumulată în sol în perioada de toamnă-iarnă să fie valorificată, în cea mai mare parte, pentru creșterea nivelului și calității recoltelor.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Nimic pentru primăvară

Reținerea zăpezii, sursă de apă și de protecție a culturilor

Condiționalitatea socială, mecanismul care condiționează plata subvențiilor

Tratamentele pomilor fructiferi în repaus vegetativ, precum și cele realizate în vegetație, fac parte din tehnologia integrată de protecție a plantelor.

Tratamentele făcute în repaus vegetativ sunt necesare pentru reducerea rezervelor biologice ale bolilor și dăunătorilor care supraviețuiesc și trec peste sezonul rece, cum sunt: spori de ciuperci, bacterii, ouă și larve de insecte.

Compania Summit Agro România pune la dispoziția fermierilor două produse pe bază de Cupru ce se pot folosi atât în repaus vegetativ, cât și în vegetație, pentru prevenirea și combaterea bolilor, a bacteriozelor și manei: Curenox 50 și Triumf 40 WG.

Ionii de Cupru sunt absorbiți în mod pasiv de sporii ciupercilor și bacteriilor cu care vin în contact, distrugând în totalitate sistemul enzimatic al patogenului. De aceea este necesar ca ionii de Cupru să fie prezenți pe organele plantelor și resturilor vegetative aflate pe sol înainte că sporii să germineze. În acest sens, se impun tratamente la căderea frunzelor (70-80% frunze căzute), cât și primăvara la începutul vegetației.

Curenox 50 (500g Cupru din oxiclorură de Cupru) este condiționat sub formă de pulbere fină, umectabilă, omogenă, de culoare verzuie și se aplică în doză de 1,5-2kg/ha. Având acțiune de contact, preventivă și curativă, este recomandat, așa cum am menționat mai sus, să fie aplicat înainte de apariția bolii.

Pentru pomii fructiferi se recomandă patru tratamente pe an, Curenox 50 în doză 1,5-2 kg/ha.

La culturile de semințoase este foarte eficient în combaterea ulcerației ramurilor (Nectaria galigena) și rapănului (Venturia inequalis, Venturia pirina), iar la culturile sâmburoase combate cu succes bășicarea frunzelor (Taphrina deformans, Taphrina pruni).

Se recomandă folosirea, în repaus vegetativ, a unui volum de apă specific fiecărei culturi, asigurându-se o cât mai bună îmbăiere a plantei și solului.

Tratamentul trebuie făcut în zile însorite, fară vânt și cu temperaturi de peste 7-8°C.

Atenție! Nu faceți tratamentul dacă pomii sunt uzi sau se preconizează precipitații, întrucât se va diminua efectul produselor.

Triumf 40 WG (40% Cupru metalic sub formă de hidroxid de Cupru) este condiționat sub formă de pulbere granulată, umectabilă, de culoare albastră și se aplică în doză de 2-2,5kg/ha. Are acțiune de contact, aderă bine pe suprafața pomilor, dar și acțiune multi-site asupra patogenilor, necreând forme de rezistență.

Triumf 40 WG asigură o perioadă de protecție de 7-10 zile, fiind recomandat pentru pomi fructiferi, dar și pentru viță-de-vie, în doză de 2-2,5 kg ha.

Este recomandat ca produsul să fie folosit primăvara devreme, la ieșirea din repaus vegetativ, la formarea urechiușelor de șoarece, precum și toamna, la căderea frunzelor, pentru diminuarea rezervelor hibernante ale agenților patogeni.

La culturile de semințoase combate cu succes rapănul (Venturia spp.), bacteriozele (Nectaria spp.) și focul bacterian (Erwinia spp.), iar la culturile de sâmburoase asigură o protecție eficientă împotriva bășicării frunzelor.

Volumul de apă trebuie să fie adecvat fiecărei culturi, astfel încât să asigure o bună îmbaiere a pomilor și solului.

Triumf 40 WG este compatibil în amestec cu majoritatea insecticidelor și fungicidelor utilizate pentru protecția plantelor, însă recomandăm efectuarea de teste de compatibilitate.

Important, faceți tratamentele utilizând doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziționate numai de la surse autorizate și preparate conform instrucțiunilor de pe etichetă.

Pentru mai multe detalii despre Curenox 50 și Triumf 40 WG, precum și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România.

Articol de: ing. COSTEL MIRON, director de vânzări pentru zona de Nord-Est a țării la Summit Agro România

CITEȘTE ȘI: Mospilan 20 SG, omologat pentru 12 culturi și în jur de 20 de dăunători

Soluții de ultimă generație pentru protecția plantațiilor viticole

Mana la culturile de viță-de-vie, tomate și cartof, combătută eficient de Zetanil

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Se apreciază că pe pământ există mai multe specii de ciuperci decât de plante. Ele cântăresc mai mult decât toate animalele la un loc. Spre exemplu, o linguriță de humus conține 500 m filamente de ciuperci care aprovizionează plantele cu elemente nutritive, care împiedică procesul de eroziune a solului și care ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători. Ele au capacitatea de a fixa mari cantități de CO₂ în pământ. Totodată, ciupercile contribuie la formarea agregatelor structurale stabile prin miceliul lor ramificat care are acțiune mecanică asupra particulelor elementare de sol pe care le grupează în agregate.

Hifele ciupercilor formează un manșon în jurul rădăcinilor. Ele pătrund în structura rădăcinilor și se hrănesc cu produsele realizate de plante în fenomenul de fotosinteză. La rândul lor, ciupercile aprovizionează plantele cu apă și săruri minerale într-un proces de simbioză numit micoriză de care beneficiază circa 80% din speciile de plante de pe Terra.

Micoriza poate fi:

• ectotrofă, când hifele ciupercii învăluie rădăcinile plantelor ca o teacă;

• endotrofă, când hifele pătrund în intervalul celulelor plantelor;

• ectoendotrofă, când hifele de la suprafață pătrunde și în interiorul celulelor rădăcinilor.

Hifele ciupercilor îndeplinesc și rolul perișorilor absorbanți ai rădăcinilor. Se întâlnesc și cazuri, la micoriza endotrofă, când celulele plantelor-gazdă omoară hifele ciupercii, le digeră și folosesc în hrănirea lor substanțele organice ale ciupercii. Pentru a fi folosite la plantele agricole, în comerț se găsesc următoarele endomicorize: Rhizophagus și Funeliformis. Ele se găsesc sub formă de pulbere care, la semănat, se amestecă cu sămânța folosind 1-2 kg/ha pulbere.

Din literatura de specialitate rezultă că asemenea produse realizează Kwizda Agro România. Cea mai folosită este ciuperca Trichoderma asperellum, care este ectoendotrofă.

Ciupercile produc humus, una dintre sursele importante de asigurare a plantelor cu nutrienți. Ele asigură descompunerea resturilor organice îmbogățind solul în substanțe nutritive. Totodată, contribuie la însănătoșirea solului prin descompunerea pesticidelor.

Ciupercile solubilizează și fac accesibile absorbției de către plante a N, P, Ca, Cu, Mo, Mg, Zn, Fe.

Filamentele fungice formează o rețea care reține apa în sol asigurând creșterea toleranței plantelor la secetă. Partea exterioară a filamentelor ciupercilor este cleioasă, la care aderă particulele elementare de sol, evitând astfel fenomenul de eroziune.

Substanțele nutritive în sol se găsesc sub patru forme:

• forme fixate în mineralele primare, inaccesibile plantelor;

• forme potențial accesibile, fixate în forme neschimbabile, greu accesibile;

• forme schimbabile reținute la suprafața complexului absorbativ al solului și devin ușor accesibile;

• forme solubile existente în soluția solului, preluate ușor de plantă.

Ciupercile au rolul de a interveni la formele greu accesibile pentru a le pune la dispoziția plantelor.

Ciuperca Trichoderma protejează plantele de cultură de anumiți fungi periculoși, ca: Pythium aphanidumatum, Fusarium oxysporum și nematozi. Ea prezintă un antagonism puternic pentru alte ciuperci pe care le parazitează și emite enzime care distrug peretele celular al altor fungi, din care consumă nutrienți. Totodată, sintetizează substanțe antifungice și antibacteriene care combat patogenii din sol. Ciuperca stimulează creșterea rapidă a plantelor prin producerea de fitohormoni ca auxina, citochimina, giberelina, acid abscisic. Prin rețeaua de hife menține dăunătorii la distanță, în special nematozi, pentru care hifele sunt o capcană, ciuperca hrănindu-se ulterior cu substanțe din corpul acestora.

Un alt produs, Pannon Starter Perfect, folosit la inocularea semințelor, are și proprietatea de a solubiliza fosforul din sol, fiind și un bun stimulator pentru porumb și floarea-soarelui.

Prin urmare, hifele ciupercilor asigură:

• Aprovizionarea plantelor cu apă și elemente nutritive, produc humus;

• Ocrotesc rădăcinile plantelor de dăunători;

• Produc acizi care descompun substanțele greu solubile din sol;

• Protejează plantele de fungi periculoși;

• Fixează în pământ cantități importante de CO₂;

• Contribuie la formarea agregatelor structurale;

• Asigură însănătoșirea solului prin degradarea pesticidelor;

• Se opun fenomenului de eroziune;

• Stimulează creșterea plantelor cu fitohormoni, reduc necesarul de îngrășăminte, asigură creșterea recoltelor și reducerea cheltuielilor.

Pentru o cât mai bună activitate a ciupercilor, este necesar:

• să se intervină cât mai puțin asupra solului, practicând sistemul no-till;

• să se aplice cât mai puține chimicale ca îngrășământ și pesticide;

• să se fertilizeze cu gunoi de grajd, compost și fertilizarea foliară.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Alte articole scrise de prof. dr. ing. Vasile Popescu și publicate în Revista Fermierului:

Strategia de luptă cu buruienile

Când și cum lucrăm pământul 

CO2, baza existenței vieții pe Terra

Schimbările climatice aduc cu ele provocări semnificative pentru fermieri. În ultimii ani, România și Republica Moldova s-au confruntat cu o serie de fenomene extreme, precum secetă severă și variații mari de temperatură. Aceste condiții au afectat culturile de cereale păioase, făcând și mai dificilă gestionarea buruienilor care concurează pentru resursele limitate de apă și nutrienți.

Buruienile reprezintă o problemă majoră în culturile de cereale păioase, deoarece consumă resursele vitale ale solului, reducând astfel spațiul, lumina și nutrienții disponibili pentru plantele cultivate. Astfel, plantele de cultură nu se pot dezvolta corespunzător, au o rezistență mai mică la cădere, fructifică mai slab și sunt mai susceptibile la atacurile bolilor și dăunătorilor. Combaterea eficientă a buruienilor este, prin urmare, esențială pentru a asigura sănătatea și productivitatea culturilor.

Fermierii trebuie să adopte strategii eficiente pentru a combate buruienile în culturile de cereale păioase de toamnă, iar erbicidarea de toamnă devine o necesitate. O soluție pentru aceștia este aplicarea erbicidelor cu acțiune la sol, dar și foliar, care să împiedice riscul ca buruienile să devină o competiție pentru plantele de cultură în consumul resurselor necesare dezvoltării.

O alegere eficientă este erbicidul postemergent selectiv pentru cereale păioase, ideal pentru aplicarea în toamnă, Bizon™, parte din portofoliul de produse pentru protecția plantelor al companiei internaționale de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience. Bizon™ are un spectru foarte larg de combatere și un efect de lungă durată împotriva buruienilor ce reprezintă o problemă pentru culturile de cereale păioase. Datorită combinației de substanțe active, erbicidul acționează atât la nivelul solului, cât și la nivel foliar, oferind rezultate excelente chiar și în condiții climatice nefavorabile, acționând independent de nivelul de precipitații.

Dumitrache Burlacu, fermier și administrator al societății Neltic Agro - județul Brăila: „Anul trecut am semănat la începutul lunii octombrie grâu, iar după răsărit am aplicat Bizon™ în toamnă, în doză de un litru la hectar. Odată ce am dat cu erbicidul în toamnă, nu mai există riscul de a îmburuiena lanul de grâu la primăvară. Chiar din primul an al apariției sale am utilizat Bizon™ pe o suprafață de 50 de hectare și îl recomand tuturor fermierilor în erbicidarea de toamnă, pentru că este mult mai eficientă. În viitor nu am în plan să renunț la utilizarea erbicidului, pentru că oferă într-adevăr rezultate foarte bune la cultura de toamnă.”

Aplicarea erbicidului Bizon™ în toamnă, la culturi precum grâul, orzul de toamnă, triticale și secară, reduce concurența buruienilor încă din primele stadii de vegetație. Acest lucru asigură culturilor un start optim și o dezvoltare robustă, contribuind la trecerea cu succes peste iarnă și la obținerea unor recolte mai sănătoase și mai productive.

Autor: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România & Rep. Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!