Seceta pedologică severă din iarnă și primăvară a afectat culturile agricole din țara noastră, în unele județe fermierii înregistrând pagube însemnate. Suprafețele cu culturi agricole sunt afectate în proporție de peste 20%. Într-o adresă trimisă Ministerului Agrculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în care solicită despăgubirea fermierilor, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) exemplifică situația gravă cu județul Vrancea, care la începutul acestei săptămâni centralizase procese verbale pentru circa 16.000 ha, constatând-se un grad de dăunare între 40-80%.
APPR insistă să fie admise în continuare înștiințări în județele afectate, deoarece „tocmai dincolo de data de 15 mai se manifestă cel mai mult efectele secetei”. Potrivit ANM, seceta instalată deja în unele zone din Moldova, Dobrogea și Muntenia, alături de lipsa precipitațiilor în perioada următoare, vor crea probleme serioase nu doar la culturile înființate în toamnă, ci și la cele de primăvară.
„Îl rugăm pe ministrul Agriculturii să aibă în vedere cu prioritate identificarea resurselor bugetare pentru plata despăgubirilor aferente suprafețelor afectate, având în vedere concentrarea lor într-un areal limitat. În plus, fermierii români, prin vocea Alianței pentru Agricultură și Cooperare, au solicitat continuu autorităților și s-au implicat activ, începând cu 2020, an care a stat sub spectrul unei secete fără precedent, în crearea unui instrument complex pentru asigurarea sustenabilă a riscurilor majore cu care se confruntă agricultura prin mutualizarea acestor riscuri – iar acum, în absența unui astfel de instrument, autoritățile au datoria morală să identifice soluții care să dea fermierilor afectați de calamitate posibilitatea de a-și recupera pierderile pentru a putea relua procesul de producție. Totodată, reiterăm disponibilitatea membrilor APPR de a participa la consultări în grupul de lucru constituit în cadrul MADR pentru identificarea cu celeritate a variantelor adecvate pentru gestionarea complexă și durabilă a riscurilor din ce în ce mai mari cu care se confruntă sectorul agricol românesc”, transmite președintele APPR, Nicolae Sitaru.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html