Joi – 15 mai 2025, la sediul IPSO Alexandria au ajuns peste o sută de fermieri pentru a explora tehnologiile și soluțiile inovatoare care susțin performanța în toate domeniile agricole. În prim-plan au fost aduse cele mai recente inovații, tendințe și soluții din agricultură. IPSO Agricultură a lansat oficial Manitou MLA-T 533, un telescopic articulat, versatil și inovator, ideal pentru diverse lucrări agricole. Specialiștii companiei au prezentat soluții inovatoare și pentru gestionarea resurselor de apă, cu tehnologii de irigații inteligente, care contribuie la o agricultură mai sustenabilă și mai eficientă.

Evenimentul „Precision AG TOUR – Soluții eficiente și profit pentru ferma ta!” a reunit, la sediul din Alexandria - județul Teleorman, fermieri și specialiști din cadrul companiei IPSO Agricultură. Au avut loc prezentări, ateliere de prezentare utilaje și sesiuni de networking. „IPSO Agricultură este aproape de fermieri în fiecare sezon, oferind soluții complete pentru toate nevoile lor, de la utilaje de ultimă generație, până la servicii personalizate de finanțare, post-vânzare și suport tehnic constant”, a declarat Dan Gîdea, director marketing.

Precision AG TOUR este structurat în jurul a cinci ateliere tematice: recoltat; irigații; Precision AG (agricultură de precizie); semănat & protecția plantelor; pregătirea solului, în cadrul cărora sunt prezentate atât echipamente performante, cât și soluții inovatoare, care răspund provocărilor actuale din agricultură.

Noutățile ediției

IPSO Agricultură a lansat oficial încărcătorul articulat Manitou MLA-T 533, un utilaj versatil, robust și eficient, conceput pentru a răspunde celor mai exigente cerințe din fermă.

De asemenea, la evenimentul Precision AG TOUR de la Alexandria, fermierilor le-a fost prezentată oferta specială pentru combinele din seria T, care vine cu o finanțare cu 0% dobândă, prețuri promoționale și finanțare subvenționată în primii trei ani. Pe lângă acestea, beneficiarii vor avea garanție de trei ani sau 1.500 de ore, iar campania Harvest Promise garantează livrarea pieselor de schimb în maximum 24 de ore, sau oferirea unei combine la schimb în caz de necesitate, asigurând astfel continuitatea activității agricole.

În cadrul atelierului dedicat irigațiilor au fost lansate trei noi tehnologii inovatoare, care susțin o gestionare inteligentă, sustenabilă și eficientă a resurselor de apă:

IRRICONTROL App – Smart Irrigation Control:

• Operare și monitorizare a sistemului de irigare de oriunde și oricând, reducând costurile și deplasările inutile;

• Gestionare precisă a consumului de apă și energie, pentru o agricultură sustenabilă;

• Acces facil la date exacte despre consum și nivelul apei, pentru decizii rapide și bine fundamentate.

NEXUS – Panou de Control și Monitorizare pentru Pivot Central:

• Compatibil cu orice pivot, datorită conceptului „Plug and Play”;

• Transmitere instantanee și securizată a datelor prin radio sau 4G, cu stocare automată în caz de întreruperi;

• Protecție avansată împotriva supratensiunilor și descărcărilor electrice, reducând riscurile și costurile de mentenanță.

SAF – Sistem de Alarmă pentru Pivot și Pompă:

• Monitorizare 24/7 și notificare imediată în caz de incident;

• Funcționare independentă de rețeaua electrică, cu alimentare solară și pe baterii, garantând continuitatea operațiunilor.

În cadrul fiecărui atelier, specialiștii IPSO Agricultură au oferit fermierilor informații despre fiecare utilaj expus sau soluție folosită în fiecare sezon agricol.

Atelier Recoltat. Au fost prezentate următoarele utilaje: combina John Deere T660i, heder 725X, heder SUN 8 + CHOP, presa de balotat John Deere V451M, Manitou MLT 741, Manitou MLA-T 533.

Atelier Irigații. În cadrul acestuia, fermierii au aflat totul despre tamburii Bauer, tamburii Ferbo, piramida pivot, rolele Rivulis (soluții picurare).

Atelier Precision AG. Fermierii au aflat de la specialiștii în Agricultura de Precizie cum pot optimiza lucrările solului și cum pot reduce consumul de combustibil, timpul și resursele.

Atelier Semănat & Protecția plantelor. Vedetele acestui atelier, prezentate pe-ndelete au fost tractorul John Deere 6M 220, tractorul John Deere 6M 155, Kuhn Axis 50.2 H-EMC-W, sprayer-ul John Deere R732i.

Atelier Pregătirea solului. Aici, fermierii au aflat totul despre tractorul John Deere 8R 310, tractorul John Deere 6R 250, Kuhn Cultimer L 350, Kuhn Performer 4000 Select.

Conceptul IPSO Agricultură - Precision AG TOUR - este dedicat promovării soluțiilor moderne, eficiente și profitabile pentru activitatea agricolă. Totodată, aduce în prim-plan tehnologii de ultimă generație, bune practici și echipamente menite să sprijine fermierii în creșterea performanței și optimizarea fiecărei etape din fermă.

De aproape 30 de ani, IPSO Agricultură sprijină fermierii cu echipamente de ultimă generație, soluții de finanțare personalizate și cea mai extinsă rețea de servicii post-vânzare. Prin abordarea „one-stop shop”, compania oferă acces la tehnologie de vârf și suport constant pentru o agricultură mai performantă.

CITEȘTE ȘI: Noua serie de tractoare John Deere 6M s-a lansat la expoziția Agraria

Combinele digitale John Deere S7 aduc tehnologia viitorului în fermele din România

Soluții de irigații oferite de parteneriatul IPSO Agricultură și Rivulis Irrigation

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Privind la progresul tehnologic rapid din lume, observăm că impactul inovației asupra dezvoltării nu depinde doar de idei îndrăznețe, ci și de aplicarea lor în rezolvarea problemelor reale. Puține sectoare ilustrează acest lucru mai bine decât agricultura.

Producția de alimente se confruntă cu o presiune tot mai mare din cauza schimbărilor climatice, resurselor naturale limitate și a creșterii populației globale. Seceta, degradarea solului și apariția unor boli noi ale plantelor devin din ce în ce mai frecvente, în timp ce de la fermieri se așteaptă să producă mai multă hrană, cu valoare nutrițională mai mare și cu resurse mai puține. Pentru a răspunde acestor așteptări, agricultura are nevoie de inovație, iar știința oferă instrumente care pot ajuta.

Una dintre cele mai transformatoare evoluții este reprezentată de Noile Tehnici Genomice (NGTs). Aceste instrumente avansate, cum ar fi CRISPR Cas, permit oamenilor de știință să facă modificări precise și direcționate în propriul genom al plantei. În loc să se introducă gene din alte specii, CRISPR permite ajustări în cadrul aceleiași plante, care s-ar putea întâmpla și în mod natural, dar mult mai rapid și cu o precizie sporită. Este ca și cum ai folosi un editor de text pentru a îmbunătăți o singură propoziție, în loc să rescrii întreaga pagină.

Spre deosebire de organismele modificate genetic (OMG), NGT-urile lucrează în cadrul materialului genetic propriu al plantei, permițând modificări mai precise, cu un aspect natural și adesea imposibil de diferențiat de ameliorarea convențională, dar realizate într-un timp mult mai scurt. Această precizie permite dezvoltarea unor culturi care tolerează mai bine seceta, folosesc apa mai eficient sau rezistă dăunătorilor și bolilor. NGT-urile pot, de asemenea, îmbunătăți profilul nutrițional al alimentelor, de exemplu, prin creșterea conținutului de vitamine sau reducerea alergenilor, oferind beneficii de la fermă până pe masa consumatorului.

Acces egal la inovații

În timp ce fermierii din alte regiuni beneficiază deja de aceste tehnologii, mulți din Europa nu au încă acces la aceleași instrumente. Pentru a rămâne competitivi, fermierii din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din România, au nevoie de acces egal la inovații care susțin productivitatea, reziliența și sustenabilitatea.

Inovația în agricultură depinde și de o colaborare solidă. Progresul științific este cel mai eficient atunci când cercetătorii, amelioratorii și fermierii fac schimb de cunoștințe și răspund provocărilor reale din teren. Amelioratorii beneficiază de cele mai recente descoperiri științifice, la fel cum cercetătorii câștigă prin înțelegerea realităților de pe teren. Înlesnirea acestui schimb este esențială pentru ca inovația să aducă valoare în practică.

Această viziune este reflectată și de perspectiva lui Cristian Stoica, proprietarul fermei „La bunici”, membru al Consiliului Director al Forumului Asociației Fermierilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și președinte al Asociației Grânarii din județele estice ale României. „Noile tehnici de ameliorare genomică reprezintă un salt uriaș al științei, cu potențialul de a duce la cercetarea și dezvoltarea unor soiuri mai bine adaptate condițiilor tot mai dificile cu care se confruntă agricultura de astăzi. Integrarea lor în practicile actuale ne-ar putea ajuta să devenim mai competitivi noi, fermierii din Uniunea Europeană, astfel încât să ne putem susține în continuare afacerile, să producem pentru consumatorii europeni și să nu pierdem cursa cu concurenții noștri de pe alte continente”, subliniază Cristian Stoica.

Înțelegerea publică este la fel de importantă. Tehnologii precum NGT-urile nu sunt încă bine cunoscute, iar mulți oameni nu înțeleg cum funcționează sau în ce mod diferă de OMG-uri. Prin urmare, este esențială o comunicare transparentă, bazată pe știință, pentru a construi încredere și un dialog public informat.

Inovația în agricultură joacă un rol esențial în abordarea celor mai presante provocări ale prezentului, iar știința și tehnologia contribuie la construirea unui sistem alimentar mai sustenabil și mai stabil pentru viitor. La Corteva Agriscience, suntem mândri să susținem acest progres prin dezvoltarea de instrumente și cunoștințe care îi ajută pe fermieri să aibă mai bine grijă de culturile lor, acum și pentru generațiile viitoare.

Autor: ANDRE NEGREIROS, Liderul Unității Comerciale Europa Centrală și de Est Corteva Agriscience

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România se află într-un context agricol dificil, în care schimbările climatice severe și instabilitatea economică sunt factori majori ai acestui declin. Soluții care să rezolve pe deplin situația sunt greu de aflat, de aceea orice sugestie capabilă să mai amelioreze din probleme este binevenită. Prin urmare, îndemnul de a folosi sorgul pe post de alternativă de cultură este de luat în seamă. 

Sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” din București și a companiei Sport Agra din Amzacea, județul Constanța, în cadrul Aula Magna a forului amintit, a avut loc, la sfârșitul anului trecut, conferința internațională „Sorgul - plantă de cultură a viitorului”. Organizatorii au dorit să aducă în prim-plan această cultură considerată de ei salvatoare în contextul provocărilor climatice și economice. Participarea la acest eveniment ne-a oferit ocazia de a înțelege mai profund potențialul, limitele și viitorul acestei plante, prin prisma experților și a fermierilor prezenți.

Seceta extremă este un fenomen recurent în regiunile aride ale României, cum ar fi Dobrogea și Câmpia Română, dar acesta s-a accentuat în ultimi ani. Iar condițiile economice nu sunt nici ele de natură să compenseze în vreun fel situația, din contră, adaugă o și mai mare povară pe capul fermierilor afectați. 

Context climatic și economic

Bine-cunoscutul fermier Gheorghe Nițu este de părere că actualele condiții impun o altfel de abordare: „Schimbările climatice nu sunt numai la noi, sunt mai peste tot, iar agricultura pe care noi am făcut-o până în prezent nu mai seamănă cu nimic cu cea care vine. Și trebuie să gândim foarte serios acest lucru, cu creionul în mână, pentru că oricum, ea trebuie să dea economic. Nu putem să mergem în continuare cum au fost învățați unii, pe datorii. Trebuie să facem o agricultură integrată, neapărat. Zootehnia a dispărut, tocmai de aceea nici sorgul nu s-a mai cultivat. Din fermele din jurul Capitalei, probabil 40, au mai rămas fermele de vaci cu lapte ale lui Claudiu Davițoiu și Mihai Petcu. Atât. În rest și în comune, de la 2.000-3.000 de vaci, acum sunt 200-300. Altele o să rămână în tablouri”.

Gheorghe Nițu

Cea mai afectată cultură pare a fi cea a porumbului, despre care Dumitru Manole, cel care a avut inițiativa organizării conferinței, spune că în condiții de secetă paguba este multilaterală: „În județul Constanța, porumbul a scăzut ca suprafață. În dinamică, dacă pornim din 2015, porumbul era undeva la 55.000-60.000 de hectare. În 2024 a ajuns la 27.000 de hectare, aproape 50% mai puțin. Din 27.000 de hectare în 2024 s-au calamitat  21.000 de hectare. Spui că e puțin, dar nu e. Dacă înmulțim 21.000 cu 1.000 lei pe hectar, cât statul urmează să despăgubească aceste suprafețe, deci o dată este bugetul statului atacat prin faptul că n-am avut această alternativă, sorgul, și după aceea, dacă mai luăm cele 21.000 de hectare și le înmulțim cu un minim de producție de numai 5 tone la hectar, ca să fie socoteala rotundă, parcă fac foarte simplu 105.000 tone, care înmulțite cu 900 lei ne dă o cifră. Deci iată pierderile. O dată bugetul, o dată stabilitatea economică. Stabilitatea economică a fermelor este pusă în pericol. Și din acest punct de vedere azi am spus că începe epopeea sorgului”. Așadar, domnul Manole face trimitere la o alternativă pentru această cultură, numind-o, după cum ați văzut, pe cea a sorgului. El aduce ca exemplu situația din propria fermă, de la Amzacea: „Pe lângă problemele pe care le avem la nivelul piețelor – mă refer la partea de est, la granița României, aceasta fiind o provocare —, avem provocarea esențială, această secetă deosebit de agresivă. Începând cu 2020 — mai înainte 2007, 2012 —, după care a urmat 2022, 2023 și iată-l pe 2024, când, la Amzacea, am avut de la 1 ianuarie până în luna iunie 238 mm precipitații. Media pe 69 de ani, până la data pe care am precizat-o, era de 380 mm. În aceste condiții, porumbul s-a calamitat, iar sorgul devine singura alternativă viabilă”.

Cam în aceiași termeni îl susține și vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „În condițiile unei secete 2020, 2024, care a făcut ca unii hibrizi de porumb să producă – deși termenul nu e corect, pentru că n-au produs — nimic, n-au pus nimic pe cântar, sorgul a pus 3.000 kg. Ceea ce nu e de ici, de colo”.

Cu alte cuvinte, mai bine mai puțin, decât deloc. Pentru că așa cum spune unul dintre participanți, Claudiu Davițoiu, important este „să investești puțin și să câștigi mult. Nu ne mai întreabă nimeni câtă producție am făcut la ora actuală, ne întreabă de bani. Ținem cont și de condițiile astea. Degeaba ai apă, investești mult și vinzi porumbul cu nimic. Trebuie să investești în așa fel încât producția pe care o faci, chiar dacă o faci mică, să ieși pe câștig”. Mai ales că se pare că pentru cultura de sorg e nevoie de investiții mai mici decât pentru cea de porumb. 

Claudiu Davițoiu

Sorgul, o cultură cunoscută

Iar cultura de sorg nici măcar nu este o noutate prea mare pentru agricultura românească, cel puțin așa susține domnul profesor Valeriu Tabără, președintele ASAS: „În primul rând, sorgul nu este o plantă nouă, România n-a fost o țară necultivatoare de sorg ca să o privim în acest moment ca pe o plantă pe care o luăm în cultură. Pornim de la un mic nivel de cunoștințe, chiar a existat un program legat de cultura sorgului, dar cred că momentul de azi este unul de readucere în actualitate a acestei culturi cu importanță excepțională din toate punctele de vedere, alimentar, furajer și tehnic, având astfel acțiune, atât directă, cât și indirectă — prin ceea ce reprezintă animalele, ca sursă de hrană —, asupra securității alimentare. Și este o plantă care vine în contrast cu ceea ce înseamnă schimbările climatice”.

Fermierul Gheorghe Nițu chiar își aduce aminte că a avut în cultură această plantă: „Pe vremea când eram director la fostul IAS Buftea, unde aveam nu mai puțin de 9.000 de hectare, cultivam în jur de 1.000 de hectare cu sorg și am cultivat hibrizi creați la Fundulea, F31 și F38, care aveau producții bune și, mai ales, o calitate nutritivă mare, cu aminoacizi esențiali precum lizina și triptofanul. Aceste sortimente erau folosite cu succes de marii crescători de păsări din apropierea Bucureștiului”, iar clima nici măcar nu era așa de drastică, ca acum. „Atunci clima era mai favorabilă, existau cele patru anotimpuri cu precipitațiile corespunzătoare și nu sufeream ca acum din cauza celor două secete: una pedologică agresivă și alta atmosferică. Producția era între 5-6 tone pe hectar; așa erau acești hibrizi - constanți în calitate nutritivă. De asemenea, prețul de valorificare era cu 20% peste cel al porumbului, iar recolta se realiza în totalitate mecanizat”.

Iar vicepreședintele ASAS își amintește că fost implicat în cercetarea acestei plante. „Lumea știe puține lucruri despre faptul că fostul Institut de sfeclă de la Fundulea era Institutul sfeclei de zahăr și al plantelor furnizoare de substanțe dulci. Una dintre plante a fost sorgul. Ani de zile m-am ocupat de sorgul zaharat și de posibilitatea de extracție a sucului zaharat și a alcoolului-carburant. Din nefericire, mutațiile economice, sociale și politice au sistat acest program. Pentru că se ajunsese într-o fază destul de avansată, în primul rând în ceea ce privește obținerea de alcool-carburant”, a spus Aurel Badiu.

Așadar, nu poate fi vorba despre bâjbâială în acest demers, există cercetări, făcute în chiar arealul nostru, experiență mai veche dar și mai nouă, pentru că, așa cum spuneam, inițiativa conferinței în cadrul căreia li s-a propus fermierilor să folosească această cultură i-a aparținut unuia cu multă experiență, fapt certificat de vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „Firma privată condusă de un membru de onoare al ASAS, Dumitru Manole, este o companie privată care se ocupă de cercetări de agrofitotehnie a sorgului”, precum și de președintele acestui for, Valeriu Tabără, „Scopul acestei întâlniri de azi, evenimentul de la Academie, care a pornit la inițiativa unui fermier cu foarte multă experiență, dr. Dumitru Manole, care e și membru de onoare al ASAS, a fost o idee să aducem fermieri cu multă știință de carte și cu rezultate obținute, cu îndrăzneală, pentru că Manole este un cultivator de sorg, a testat sorgul, a testat foarte multe varietăți de sorg la el, în condițiile cele mai specifice pentru cultura sorgului, deci nu putea veni cineva cu soluții mai bune sau să dea lecții cuiva decât dânsul”.

Nu va înlocui porumbul

În esență, propunerea nu vine în ideea de a înlocui o cultură cu alta, nu asta a fost intenția, ci, așa cum spune domnul Badiu, ea are rolul doar de a fi o alternativă conjuncturală. „Sorgul nu este o plantă care să înlocuiască porumbul, mai ales în mentalul colectiv al fermierului român. Însă este o plantă care, în condițiile în care suprafețele în curs de aridizare se extind, poate să aducă un venit considerabil fermierilor care acceptă ca o parte din suprafețele cultivate tradițional cu porumb, și subliniez: o parte din suprafețe, să fie cultivate cu sorg”. Și tot domnia sa explică: „Sorgul într-adevăr, are niște caracteristici în unele cazuri inferioare porumbului, dar are și boabe când porumbul n-are boabe. Și atunci degeaba porumbul este strălucit când nu face nimic, în timp ce sorgul mai face câte ceva și la el se poate valorifica tot. Deci toată masa supraterană la sorg se poate valorifica. La porumb puțintel mai greu. Deci, nu înlocuiește porumbul, îl suplinește, ceea ce e cu totul altceva. Vă aduc aminte de termenul «suplinitor» în școală. Nu e profesor, dar ține locul profesorului”.

Chiar inițiatorul, Dumitru Manole, consideră sorgul ca fiind o cultură complementară, nu înlocuitoare pentru porumb. „Sorgul trebuie privit în complementaritate cu porumbul, pentru că acolo unde n-am minimum 600 mm de precipitații și până când nu vom produce și vom pune în aplicare «marele proiect de irigații», avem o alternativă care este sorgul, pentru Dobrogea, pentru Câmpia Română, tot ce merge până în Dolj și până la granița de sud-vest a României, mă refer sud-vestul extrem”. 

Rețineri și impedimente

Este de presupus că și alți fermieri s-au gândit la o astfel de soluție în perioada aceasta atât de secetoasă, dar sunt aspecte care i-a făcut să fie reținuți. Cea mai mare problemă este cea legată de valorificare. Nu este piață pentru sorg, spun cei mai mulți. Și nu poți spune că nu au dreptate. Dumitru Manole susține, însă, că piața se va realiza atunci când va exista suficientă cantitate ca să o justifice: „Dacă produci 10.000 de tone de sorg evident că n-o să ai piață. Anul ăsta s-au semănat 18.000 de hectare, după aproximările mele – c-am discutat cu companiile multinaționale, după numărul de saci care s-au livrat. 18.000 de hectare ar fi fost de sorg. Nici nu s-au aplicat tehnologiile care trebuie, cunosc treaba asta și o spun, plus atacul de schizafis graminum, care nu a fost cunoscut și nu s-au făcut tratamentele, dar oricum, cu 18.000 de hectare de sorg faci undeva la 50.000 tone de sorg. Aceste tone s-au dus către crescătorii de animale. La Izocon Călărași am livrat numai eu aproape 200 de tone de sorg. Plus că au mai fost crescătorii de ovine care, calamitându-se porumbul, n-au avut ce da de mâncare. Și vreau să vă spun că tulpinile de sorg au fost foarte apreciate de crescătorii de ovine. Tulpina de sorg are mai mult siliciu, și am vorbit cu crescătorii de ovine care spuneau: au consumat foarte bine și suntem foarte mulțumiți! Deci iată primele semnale. Iar piața sorgului se va rezolva, pentru că avem hectare – avem tone. Un exemplu, Ungaria în doi ani a ajuns la 50.000 de hectare de sorg. Credeți că fermierii unguri aruncă sorgul undeva pe Dunăre ca să ajungă în portul Constanța? Nu. Categoric au piață la 50.000 de hectare, au minimum 300.000 tone de sorg, ceea ce înseamnă piață sigură”. Președintele ASAS, domnul profesor Valeriu Tabără, este de părere că piața scăzută pe care o are sorgul este determinată de involuția pe care o cunoaște în ultima perioadă zootehnia de la noi. „Problema pieței sorgului este artificială, pentru că la nivel mondial, inclusiv european, dacă luăm Spania de pildă, și acolo unde sunt preocupări foarte puternice pentru monogastrice, pasăre-porc, sorgul este un component al rațiilor furajere de mare importanță. La noi problema aceasta este legată de reducerea unor structuri sau domenii ale agriculturii, inclusiv a monogastricelor, reducerea efectivelor de păsări. Sau faptul că n-am mai avut ferme mari de porci, comparativ cu Spania, de exemplu, care este preocupată, cu complexe mari, cu ferme foarte bine organizate în domeniile respective, care consumă foarte mult porumb și sorg”, explică prof. dr. univ. Valeriu Tabără.

Valeriu Tabără

Un alt motiv pentru care piața sorgului este scăzută în România îl reprezintă lipsa unei industrii care ar putea folosi această cultură ca materie primă, mai ales că plaja de utilizare este foarte mare. „Problema este să vedem domenii de utilizare, de transformare a acestor culturi. Îl las pe fermier, produce și săracu n-are ce face cu ce produce, că celorlalte sectoare nu le-am dat atenția cuvenită. Acele domenii să le finanțăm, să le facem funcționale, și atunci sorgul nu mai are probleme de valorificare, ca și orzoaica, orzul și așa mai departe. Nu ne oprim doar la furaj. Este o plantă industrială cum am spus-o mereu, și cartoful și sfecla sunt la fel. Din păcate le-am neglijat. Sorgul face parte din acea structură de plante tehnice și inclusiv energetice pe care noi le-am neglijat. Ce fel de industrializare fac, cu ce încep? Nu cumva trebuie să încep cu această industrie de transformare, de valorificare a materiilor prime din agricultură? Inclusiv sorgul. Dar nu mai vorbesc de alte plante, din legumicultură, pomicultură, viticultură, că și acolo mergem doar pe vin, dar la producția secundară uleiurile din sâmburi, pe urmă substanțele pe care le conțin pielița din vin. Pielița de la bobul de strugure, mai ales de la cel roșu, taninul din sâmburi, taninul din sorg, taninul care înainte era sursă pentru tăbăcitul pieilor tescovina, care poate fi o materie primă. Nu există deșeu în agricultură, decât materii prime. Agricultura nu conține deșeuri”, spune prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președinte al ASAS. 

O cultură uimitoare

De altfel e uimitor cât de multe sunt modurile în care sorgul poate fi valorificat. Domnul prof. univ dr. Valeriu Tabără, enumeră „câteva” dintre ele: „Din punct de vedere tehnic sorgul este superior porumbului. E o chestiune legată de ce se poate obține, ca hârtia albă. Hârtia albă nu înseamnă o hârtie oarecare, hârtia de xerox, alții din astfel de tipuri de hârtie făceau inclusiv bancnote. Sunt forme de sorg care sunt o excepțională materie primă pentru producerea de energie, sau cum este sorgul zaharat, din care se extrage sucul, o substanță dulce-lichidă, pe care o pot duce spre industria sucurilor, a patiseriei și cofetăriei, înlocuind zahărul cristal, care are, după unii, și efecte negative. Poți să faci și zahăr cristalizat din sorg, dar îți trebuie anumite amenajări tehnice. Sorgul este excepțional ca materie primă pentru un anumit sortiment de bere. Se poate obține malț și din sorg. Pigmenții pe care-i poți extrage din sorg și fără diluant, în apă efectiv, se pot extrage pigmenți care nu au elemente de toxicitate, ca și la șofrănel”. Iar vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu, care, așa cum am văzut, a fost implicat în cercetare, tocmai în valorificarea sorgului, completează și detaliază cele spuse de președinte: „În primul rând face grăunțe care  sunt un furaj excepțional. Este foarte adevărat că sorgul respectiv trebuie să fie sorg-furaj. De asemenea, sorgul poate să producă furaje verzi pentru animale, în forma lor conservată, fiind absolut comparabile cu porumbul. Apoi sorgul zaharat, care este un sorg care oferă o cantitate considerabilă de carbohidrați sub formă de sucuri dulci, care pot deveni un înlocuitor de zahăr, în condițiile în care pe terenurile pe care se cultivă sorgul zaharat sfecla nu visează să ajungă niciodată, că nu are apă, sfecla fiind o plantă căreia îi trebuie teribil de multă apă. Din resturile de la stoarcerea sorgului zaharat se obține o materie primă impecabilă pentru produs alcool-carburant, alcool în primul rând și după aceea carburant. Destinațiile sunt multiple, de la alcoolul ca atare la alcool-carburant, la polimeri de tip bio-degradabili și terminând cu combustibil foarte asemănător cu combustibilii rafinați din combustibili fosili. Ceea ce rămâne după transformarea alcoolică sau transformarea în bioreactoare după obținerea alcoolului devine un extraordinar fertilizant organic, capabil, la o socoteală făcută și de optimiști, și de pesimiști, să asigure în jur de 5 tone de biofertilizant, nu chiar de calitatea gunoiului de grajd, dar apropiat. Și poate că trebuie să ne gândim la sorgul alimentar. Sorgul alimentar este o formă de sorg care hrănește Africa Centrală și Africa subtropicală de vreo 3000-4000 de ani, ca fiind principala sursă de carbohidrați, pentru că în zona respectivă, din păcate, nici porumbul, nici grâul nu reușesc să aibă randamente asigurătoare pentru hrană. Deci, dacă tragem linie și adunăm, sub o plantă de sorg sunt 10-12 zone în care se poate utiliza, ca specie, și sunt cel puțin 5-6 domenii ale industriei alimentare în care poate să devină materie primă”. La toate acestea se poate adăuga și dezideratul președintelui ASAS, prof. univ. dr Valeriu Tabără: „Îmi pun speranța că odată și odată, parte din decidenții și de la Bruxelles, și din România, vor înțelege ce înseamnă să ai o astfel de plantă precum sorgul, din care eu aș putea muta gene de toleranță la arșiță atmosferică, de rezistență, la porumb, fără să fie probleme de interpretare că este toxică sau mai știu eu cum. Nu luăm de la bacterii, ci luăm de la aceste plante care-și demonstrează fiabilitatea în condiții climatice de accentuare a schimbărilor climatice, a arșiței atmosferice, sorgul fiind total diferit ca reacție față de porumb”.

Nevoia de promovare

După ce enumeri atâtea avantaje te întrebi ce se întâmplă de sunt atâtea rețineri. Valeriu Tabără crede că este și o chestiune culturală: „Părerea mea este că nu este numai o problemă legată de moment, ci și de modul de a vedea lucrurile. E mult mai ușor să cultivi grâu, orz, floarea-soarelui și să export materii prime. Sorgul nu este o plantă care să meargă doar ca materie primă, trebuie s-o transformi, ori în carne, ori să o industrializezi”.

Am putea spune că este și teama pentru ceva nou, părere pe care Aurel Badiu o contrazice: „Nu știu dacă neapărat fermierului îi este frică de noutatea de a cultiva sorg. Nu are informații despre el. Deci către el trebuie împinse cunoștințe, pentru că nu noi decidem, cum s-a discutat la un moment dat. Noi sugerăm, noi recomandăm. Decizia e a fermierului. Pe el trebuie să-l convingem că ceea ce-i recomandăm noi este valid, este fezabil, este profitabil în condițiile în care alte plante de cultură nu prea îi dau aceeași satisfacție, calculată în valută forte sau în lei, n-are nicio importanță, dar n-au cum să-i dea aceeași satisfacție în condițiile de schimbare climatică. Și atunci asta este opțiunea pentru sorg”. 

Aurel Badiu

Iar „împingerea” aceasta de informații nu se poate face doar pe baza unor conferințe, e nevoie de mai mult, este lucrul pe care-l susține și Aurel Badiu: „Sunt câteva mii de hectare în toată țara. Probabil că se va extinde, însă nu se va putea extinde sub nicio formă dacă nu va avea politici agricole adecvate, dedicate acestei culturi, nu globaliste. Pentru extinderea culturii de sorg, dacă se ajunge la concluzia că trebuie extinsă, pentru că e o decizie politică până la urmă, e absolut nevoie de o anumită politică coerentă dedicată. Dacă este tot globalistă, nu se prea poate obține mare lucru. Nu pentru că nu ar răspunde cultura ca atare sau că tehnologiile de cultură ar fi extrem de dificile, că nu sunt. Sunt aproape comune. Ci, pentru că există ceea ce se cheamă în legislația comunitară și națională decizia de cultură. Dar decizia de cultură trebuie să fie conștientă. Dacă omul nu are informația, iar noi am transmis acum și pe net toată conferința noastră, și au fost peste 200 de oameni care s-au logat, înseamnă că prezintă interes. Noi suntem vehiculul care duce informația în curtea fermierului, de asemenea manieră încât el să poată să ia o decizie oportună, fezabilă și profitabilă pentru el. Pentru că nimeni nu poate să ia decizia în locul lui. Indiferent ce zice lumea, că Academia, Ministerul, Biserica – nu, decizia este a fermierului și fermierul trebuie să fie înarmat cu cunoștințele necesare ca să ia o decizie coerentă și corectă. Că, până la urmă, sorgul, dacă trag linia și adun, constat că este o plantă energetică, că este o plantă alimentară, că este o plantă furajeră. De ce are nevoie un sistem agricol, n-are importanță de unde? De alimente, de energie și de hrană pentru animale. Simplu”

O cultură a viitorului?

Simplu și nu prea, pentru că am putea fi optimiști și să spunem că oamenii vor fi entuziaști și vor alege imediat, măcar să încerce o astfel de cultură, dar am putea fi și pesimiști și să ne întrebăm, câți vor depăși temerile sau obișnuința? Un exemplu pozitiv am și întâlnit deja. Unul dintre participanți, fermierul Claudiu Davițoiu a mărturisit că va încerca: „Nu am cultivat niciodată sorg, de asta am venit și la conferință. Eu am multă zootehnie, am aproape o mie de capete de animale și cred că ar trebui să încerc și eu, având în vedere și seceta. Anul ăsta a fost primul an, din cei 50 de ani de agricultură, în care n-am făcut un kilogram de porumb. La anul o să încerc. Această conferință m-a convins. Încerc un an, doi și pe urmă poate intru în ritm cu sorgul. Dacă o fi bine, dacă o-i avea producție. Până la urmă, dacă nu încerci, n-ai de unde să știi. Fiecare zonă e pe specificul ei. Să vedem la zona noastră de la Afumați dacă vom putea cultiva sorg. Trebuie să fac şi siloz, să văd dacă are producție vegetativă, că până la urmă mie-mi trebuie și masă vegetativă, cum are porumbul. Să văd sorgul cum e, dă sau nu rezultate, un an-doi îl încerc, și pe urmă, dacă e, normal ar fi să mă adaptez, pentru că condițiile de secetă vor persista în continuare de acum încolo”. Dar să nu uităm că cel care rostește aceste vorbe, Claudiu Davițoiu, este unul dintre acei fermieri rezilienți despre care Gheorghe Nițu spunea că e printre puținii care au rezistat să mai facă zootehnie în apropierea Bucureștiului.

„Sorgul poate fi o plantă a viitorului pentru zonele în care se va confirma modificarea climatică sub formă de aridizare, pentru că asta este soluția: să găsim niște plante care să ofere venituri. Sorgul are și calitatea de a oferi, pe lângă veniturile brute, și valoare adăugată fermierului care face lucrul ăsta, pe de o parte, iar pe de altă parte permite aceluiași fermier să introducă principii de economie circulară, de conservare agro-eco sistem de agricultură conservativă ș.a.m.d. Nu că sunt la modă, sunt o necesitate imperioasă, mai ales pentru zonele agricole în care s-a practicat o agricultură intensivă și care în momentul de față se confruntă pasager sau pe mai lungă durată cu modificări climatice. Creștere de temperatură – sorgul e cămila deșertului, lipsă de umiditate – sorgul, cămila deșertului, creșterea concentrației soluției solului – sorgul este adaptat pentru așa ceva, deci ar fi cel puțin pentru momentul de față una din opțiunile agriculturii românești, încă o dată subliniez, pentru zonele în care efectul aridizării este foarte mare. Încă o dată o spun: nu va înlocui porumbul”, subliniază Aurel Badiu, vicepreședintele ASAS.

Sfaturile unui fermier experimentat

Pentru final am lăsat câteva sfaturi tehnologice oferite de cel mai în măsură să le dea, același cu inițiatorul conferinței, dr. ing. Dumitru Manole.

Dumitru Manole

„În primul rând, elementul-cheie este solul. Trebuie să merg în funcție de categoria de sol, cu tehnologiile adecvate. Nu pot să dau o tehnologie de la Amzacea, valabilă pentru Timișoara, unde am apa freatică la 3,5-4 metri și am precipitații de 800 mm medie — colegul meu de breaslă, Dimitrie Muscă, când are 600 mm zice că e secetă. Așa a afirmat! Public! În această situație trebuie să fim foarte atenți cu categoria de sol, apoi să văd timpurietatea sorgului, trebuie să fie timpuriu sau tardiv? În Câmpia Română, în Dobrogea, trebuie să avem hibrizi timpurii. Apoi, el face parte din aceeași familie botanică cu costreiul, sorgum halepense, pentru că de fapt sorgum vulgarae, care se cultivă, provine din sorgum halepense, costreiul popular. Iar sorgul de care discutăm, fie pentru hrana umană, fie pentru hrana animalelor, el face parte din sorgum vulgarae. Deci, atenție mare la gradul de îmburuienare, cartarea buruienilor, și să nu cultivi sorg acolo unde avem costrei. Mai departe: trebuie să adaptezi perioada de semănat la schimbările climatice. Nu mai semănăm sorgul în prima decadă a lunii mai, pentru că mulți suntem înțepeniți acolo în niște – nu canoane, au fost niște lucrări științifice ale perioadei respective! Nu mai trăim în  aceeași perioadă. Schimbările climatice ne-au avertizat și ne vor avertiza. Ca atare, monitorizarea temperaturii din sol și schimbarea perioadei de semănat față de prima decadă a lunii mai. Mai departe: având o creștere foarte lentă în primele fenofaze de vegetație, îmi trebuie erbicide și, din cercetările pe care le-am făcut până la acestă dată, amestecul unor substanțe active, bentazonă 2 litri la hectar, plus acid 2-4V un litru la hectar, face curățenie cu paleta de buruieni care există la Amzacea. Și, de asemenea, e valabilă și pentru Câmpia Bărăganului. A apărut un alt erbicid, nu-i dau denumirea comercială pentru că fac promotion în aceste condiții, și atunci îi spun prosulfuron, plus dicamba 0,4 kg/hectar, face ordine cu paleta de buruieni pe care o avem în cultură. Și mai departe atenție foarte mare la recoltare, pentru că inflorescența sorgului este un panicul care înflorește de la vârful paniculului și categoric de acolo se va produce maturitatea fiziologică de recoltare a sorgului. Și vom avea la bază un amestec cu cele de la vârf, boabe cu 12-13% umiditate și boabe cu 16-17% umiditate. Umiditatea standard este de 14%, și atunci trebuie să fim atenți să aplicăm un desicant înainte de recoltare, dacă n-avem uscătoare. Sigur că mai sunt și alte furci caudine ale culturii de sorg, și una din ele este atacul de schizafis graminum. Este o insectă de 2,5 mm, care are 10-12 generații într-un an. O insectă care înțeapă frunzele, încep ușor să se îngălbenească de la bază în primele zile, apar niște puncte, noi zicem că e secetă, dar e schizafis. Și mai departe ajunge până la inflorescență. Și atunci, dacă eu nu observ această insectă trebuie să aplic insecticidele omologate pentru a controla acest patogen, pentru că altfel e dezastru la recoltare. De exemplu eu am scăpat un moment de tratament de combatere a schizafis și n-am făcut decât 4.800 kg de sorg. A fost o mare greșeală, după 63 de ani de activitate în agricultură, deși eu cunoșteam dăunătorul, nici eu nu l-am văzut. Erau temperaturi mari, 42-43°, mă calasem pe recoltarea grâului, sola era undeva mai departe de zonele mele, mergeam cu mașina, vedeam și spuneam: ce frumos e sorgul! Și iată că schizafis mi-a dat și mie în cap, la nivelul de producție. Îl vezi, dar trebuie să te dai jos din mașină și să intri în lanul de sorg, dar la 46° cât erau astă vară ziceam: ce frumos e sorgul! Și iată că mi-a dat în cap și mie!”

Articol de: Adrian Nedelcu & Victor Mihalache

Anul 2024 a fost unul dificil pentru sectorul vitivinicol la nivel mondial, marcat de condiții climatice extreme, scăderi istorice ale producției și un consum global în continuă scădere, potrivit celui mai recent raport publicat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

Producția globală de vin (excluzând musturile și sucurile) a scăzut, în 2024, la 225,8 milioane hectolitri, cel mai redus nivel din 1961. Scăderea de 4,8% față de 2023 a fost cauzată de factori meteorologici severi precum înghețuri timpurii, secetă prelungită, ploi abundente și boli ale viței-de-vie. Aceste condiții au afectat regiunile viticole majore din ambele emisfere.

Estimările pentru 2024 indică un consum mondial de 214,2 milioane hectolitri, în scădere cu 3,3% față de 2023 și cel mai scăzut din 1961. „Tendința descrescătoare, începută în 2018, reflectă schimbările în comportamentul consumatorilor, preferințele generaționale, dar și presiunile economice precum inflația și scăderea puterii de cumpărare”, arată Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV).

Uniunea Europeană a produs 138,3 milioane hectolitri în 2024 (cu 3,5% mai puțin față de 2023), înregistrând cea mai mică producție din secolul XXI. Italia rămâne cel mai mare producător mondial (44,1 mhl), urmată de Franța (36,1 mhl, în scădere drastică cu 23,5%) și Spania (31,0 mhl).

Volumul comerțului internațional cu vin a stagnat la 99,8 milioane hectolitri, dar valoarea exporturilor a rămas ridicată la 35,9 miliarde euro, datorită prețurilor medii mari (3,60 euro/litru). Categoria vinurilor îmbuteliate a reprezentat 50,8% din volum și 67% din valoare, în timp ce vinurile spumante și bag-in-box au înregistrat scăderi atât în volum, cât și în valoare.

Adaptarea la schimbările climatice, inovația în viticultură și reconectarea cu noile generații de consumatori devin priorități strategice pentru toate regiunile lumii.

România reușește să își mențină poziția pe harta mondială a vinului, atât prin suprafața cultivată, cât și prin rolul său în consumul intern.

Cu 187.000 ha de viță-de-vie, România e pe locul 8 la nivel mondial

România ocupă în continuare un loc important în clasamentul global, cu o suprafață totală cultivată cu viță-de-vie de 187.000 de hectare (din care 8.179 ha struguri de masă), înregistrând o ușoară creștere a suprafeței față de 2023 (+0,1%). Aceasta o plasează pe locul 8 la nivel mondial, depășind țări precum Portugalia, Chile sau Australia.

România se numără printre puținele state membre ale Uniunii Europene care au înregistrat o creștere în 2024, alături de Italia și Grecia, în contextul unui declin generalizat la nivel european.

Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% față de anul anterior, ajungând la 3,7 milioane hectolitri. Aceasta este una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, România rămâne un producător stabil în contextul general al declinului la nivel global.

În ceea ce privește consumul intern, România a înregistrat o scădere de 11,4%, cu un total estimat de trei milioane hectolitri consumați în 2024. „În ciuda acestui declin, consumul se menține cu 4% peste media ultimilor cinci ani, semnalând o relativă reziliență a pieței interne, în pofida presiunilor economice și inflaționiste”, conchide ONVPV.

Raportul complet al OIV, aici: https://www.oiv.int/press/state-world-vine-and-wine-sector-2024-adaptation-cooperation

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: 52 de vinuri roze din România medaliate la Concours Mondial de Bruxelles

Titlul „Best Wine In Box” pentru vinuri din România, la concursul internațional din Franța

Enolog, meserie oficial recunoscută în Clasificarea Ocupațiilor din România

Distribuitorii de inputuri agricole au încheiat anul 2024 după cum a fost și cel al fermierilor: greu și foarte greu. Deși sunt speranțe pentru o recoltă bună în 2025, datoriile acumulate de fermieri în ultimii ani de secetă nu sunt deloc ușor de depășit. În rândurile de față vă arătăm cum este văzută situația de Mihai Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia, companie înființată în anul 2009, astăzi fiind un distribuitor important în piața de inputuri agricole. Agro-Est Muntenia, la nivel regional, prin echipa de vânzări acoperă toată zona de sud, sud-est și sud-vest a României, iar prin colaboratori/distribuitori acoperă la nivel național distribuția produselor pe care le comercializează în exclusivitate. Portofoliul cuprinde produse de protecție a plantelor, îngrășăminte granulate, fertilizanți foliari, tratament semințe, biostimulatori, adjuvanți, inhibitori și regulatori de creștere, biocide, raticide, pentru toate culturile agricole și toate problemele tehnologice.

Reporter: Trebuie să le spunem cititorilor că Mihai Moraru este și președintele unei organizații profesionale înființată toamna trecută, Asociația Input Agro. Așadar, 2024 a fost un an plin de provocări...

Mihai Moraru: Cele mai multe provocări.

„N-ai producţie, n-ai bani. E simplu. Fermierii au strâns datorii. Pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut.” 

Reporter: Haideți să vedem care au fost acestea şi cum le-aţi depăşit.

Mihai Moraru: Cred că nu le-a depăşit nimeni până acum, sincer. Anul 2024 a început după un alt an greu, 2023, tot cu secetă, tot cu volatilităţi de preţuri, de inputuri, de cereale, tot cu datorii. Şi am intrat în 2024 şi noi, şi fermierii încrezători, că aşa e frumos la început de an, după ce stai de sărbători cu familia să te încarci cu optimism. Cu toate că, îmi aduc aminte, în ianuarie pe la începutul anului, foarte multe regiuni erau într-un început de iarnă fără ploi. Foarte secetos. În anumite regiuni, culturile au răsărit în ianuarie, în altele n-a răsărit deloc, în altele au început să aibă probleme şi deveniserăm deja toţi abonaţi la prognozele meteo, aşteptând precipitaţii. Şi au venit ceva precipitaţii, în unele zone în februarie, în altele în martie şi iarăşi optimismul a crescut: hai că poate avem o primăvară ploioasă dacă n-a fost o iarnă cu precipitaţii. Şi n-a fost aşa. După care, acel val de temperaturi de peste 30°C la final de martie a fost un punct critic pentru culturile de toamnă, care a distrus foarte mult din potenţialul pe care acele culturi le aveau în condiţiile de până atunci, şi ne-am trezit toţi că ceea ce părea mai sigur, cultura de toamnă, a devenit dintr-o dată prima calamitată. Au mai venit nişte ploi răzleţe în aprilie, lumea a zis: măcar să avem culturi de primăvară cu producţii bune. Din luna mai totul s-a terminat, ştim foarte bine, secetă, niciun strop de ploaie, temperaturi cum n-am mai văzut până acum, nu neapărat ca intensitate, ci ca durată. Am avut aproape cinci săptămâni cu temperaturi de peste 35°C consecutiv şi nu numai c-au murit culturile de grâu, porumb, dar sunt fermieri cu legume, cu livezi, cu vie şi unii chiar şi-au pierdut culturile cu totul. Efectele care să fie? N-ai producţie, n-ai bani. E simplu.

Fermierii au strâns datorii prin investiţiile făcute nu numai în inputuri, din îngrăşăminte, rate la bănci, rate la utilaje, salarii, taxe la stat şi unii dintre ei n-au avut aproape niciun venit în 2024. Am mai zis, pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut. După care am intrat în partea a doua, după ce lumea a terminat concediile, cam târziu. Ce facem? Şi au avut loc mai multe întâlniri, mai multe discuţii între asociaţiile de fermieri şi minister, între noi şi fermieri, între noi şi producători, n-a fost un rezultat concret şi în luna septembrie Ministerul Agriculturii a găsit soluţiile magice, erau mai multe dar cu două s-a rămas. A venit OUG 4, aceasta fiind ordonanţa de amânare a plăţilor de la fermieri către bănci, distribuitori şi alte forme de creditori, şi OUG 7, noul credit al fermierului care nu e funcţional. Pe calcule la MADR aceste măsuri arătau bine, venind cu opt miliarde de lei credite care pot fi luate prin noul credit al fermierilor, creştem plafonul de la 280.000 la 560.000, creştem perioada din decembrie în mai, lumea fericită.

„Soluţia amânării datoriilor creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere.”

Reporter: Toate bune şi frumoase, dar pe hârtie, nu?

Mihai Moraru: Da. Această amânare s-a făcut în ideea de a da o gură de oxigen până vin banii din calamităţi, banii din subvenţii, banii pe creditul fermierului, iarăşi ieşeau nişte sume care acopereau nu complet, dar acopereau o bună parte din cheltuieli.

Calamităţile abia au început să intre pe la final de an, la fel subvenţiile, creditul fermierului nu e funcţional în forma agreată. Şi aici suntem azi, cu datorii foarte mari pe tot lanţul, miliarde de euro, cu companii care se chinuiesc să-şi plătească angajaţii şi de o parte, şi de alta, cu companii cu datorii foarte mari la stat care n-au din ce achita, pentru că şi aici statul n-a venit cu niciun sprijin nici către fermieri, nici către alţi jucători, nu a amânat nicio plată la nicio taxă pe salarii, TVA şi aşa mai departe, adică a rămas povara fiscală acolo, într-un an cu venituri dezastruoase, şi suntem într-un moment în care ne punem toţi întrebarea: cum aprovizionăm inputuri pentru anul viitor?, cum ne închidem?, noi furnizorii şi fermierul, cui mai dăm marfă?, cui nu-i mai dăm? Şi tot aşa.

Reporter: Avem un lanţ format din producător, distribuitor, fermier. Practic, distribuitorul este la mijloc în acest moment, pentru că el are datorii către producător şi are de luat banii de la fermier. Fermierul este și el blocat. Ce-i de făcut?

Mihai Moraru: Mi-aduc aminte primele zile de negocieri la Ministerul Agriculturii, când noi, Asociația Input Agro, am expus foarte transparent situaţia noastră a distribuitorilor, şi am spus că avem de încasat foarte multe miliarde de euro, avem un procent de încasare dezastruos, unde nu căutăm vinovaţi, pentru că ştim situaţia, adică nu am căutat să învinovăţim fermierul pentru situaţie, ci am mers pe ideea să căutăm soluţii. Soluţia amânării nu e o soluţie. Soluţia amânării creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere. Şi povestea cu neîncrederea este foarte importantă.

Ca să ne lămurim, România nu produce inputuri. 94% sunt din import, pesticide, seminţe, o bună parte din îngrăşăminte. Şi singurul combinat de îngrăşăminte pe care-l mai aveam stă închis. Şi atunci, cum vindem marfa în ţară? Poate că lumea nu ştie şi ar trebui să explicăm partea aceasta. Marfa vine în ţară aşa: este un producător sau un importator – că poate fi şi un importator, reprezentant al producătorului, el aduce marfa în ţară, de la plată la livrare până la plată la recoltare, fiecare cât poate finanţa. Dacă nu este plată la livrare, indiferent că este 30 de zile sau 200 de zile, el foloseşte o asigurare de credit comercial. Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu sunt producător, vin şi vând prin distribuitor în România, plătesc o asigurare pentru acea valoare pe care o vând şi-mi asigur acea creanţă, acel sold. Dar eu am obligaţia, dacă vreau să încasez asigurarea, ca la 60 de zile întârziere să anunţ firma de asigurare. Este practic o executare pe care o face firma de asigurare în contul meu. Asta se face în baza unui plafon, fiecare producător merge la asigurător şi zice: Agro-Est Muntenia, ce plafon are? Şi asigurătorul spune: suma X. În momentul în care nu achiţi, nu respecţi angajamentul, poţi să ai limita de asigurare anulată şi implicit şi limita de credit la producător anulată. N-a înţeles nimeni sistemul, chiar dacă l-am explicat exact ca acum, şi am spus: în momentul când marfa pleacă din Germania, Franţa, Elveţia, ea pleacă având deja asigurarea încheiată. Dacă acea asigurare nu se face sau din totalul distribuitorilor din România jumătate doar primesc asigurare comercială, chiar dacă producătorul vrea să-i dea marfă, nu are cum, decât cu plată imediată. Ce trăim acum. Sunt foarte multe poliţe de asigurare anulate, și asta a început din septembrie într-un mod agresiv.

„Suntem într-un moment în care statul român este incompetent să vină cu soluţii reale.”

Reporter: Prin neplata de către fermier a asigurării sau prin plata de distribuitor?

Mihai Moraru: Pe lanţ, inclusiv producătorul de origine. S-au anulat multe din start, a doua zi după ce s-a lansat OUG 4, pentru că orice companie de asigurări se uită la riscuri şi companiile de asigurări au zis: eu sunt cel care despăgubeşte, dacă tu, stat, vii şi schimbi, intervii în contractul comercial între părţi, eu nu mai dau limite. Pentru că n-am siguranţa, ca asigurător, că ceea ce pun părţile într-un contract şi eu asigur, mai poate fi viabil. Şi multe limite au dispărut a doua zi. Nimeni n-a vrut să înţeleagă sistemul, şi acum sunt produse care în România intră doar cu plata imediată sau chiar cu plata în avans. Sunt deja probleme pe anumite categorii de produse şi zice fermierul: nu mai găsesc asta în piaţă, în condiţiile pe care le aveam – adică plata la recoltare. Păi nu mai găseşti, pentru că asigurătorul nu mai asigură vânzarea, producătorul nu mai dă 240-300 de zile, şi atunci distribuitorul-importatorul se limitează la câţi bani are, cumpără cu plata în avans şi se gândeşte dacă mai finanţează. Dar s-a prăbuşit cu 90% această capacitate de a finanţa. Cine plăteşte în final? Fermierul. El nu mai găseşte acele produse cu termen de plată ca până acum, nu mai e oferta mare şi la unele produse preţul a început să crească. Ce am obţinut? Costuri mai mari.

Al doilea efect este cel în care nu achiţi efectiv scadenţa. Fermierul nu are bani, nu achită distribuitorul, distribuitorul se chinuieşte să achite producătorul. Avem blocaj. Fermierii momentan fie nu mai au limite la distribuitor, pentru că au restanţe, au de plată, şi atunci distribuitorul ori nu-l mai ia în calcul, ori fermierul nu mai vine să-şi facă un necesar, deci nimeni nu ştie cu ce să-l ia în calcul pe acel fermier la final de an, ceea ce e o problemă, pentru că plecând de la ideea că banii există şi nu există această rupere de lanţ, tu trebuie să dai nişte comenzi cu nişte luni înainte. Neştiind ce să comanzi, pentru că în partea cealaltă ba nu vrei să-i mai dai, ba nu vrea să mai ceară, tu nu ştii ce să comanzi. Deci nu iei în calcul acel client. La finalul anului trecut, comenzile au fost cu mult mai mici decât în 2023. Şi probabil ne vom trezi în martie că mulţi fermieri vor spune: vreau şi eu produsul ăla – dar nu-l avem, nu l-am adus în ţară, n-am avut un necesar pe el.

Reporter: Marfa pe stoc înseamnă bani.

Mihai Moraru: Înseamnă bani, este frica de asumare, consistentă, şi la nivel de producător, şi la nivel de distribuitor, pentru că, repet, neavând nişte necesare care să-ţi vină să le centralizezi, nimeni nu-şi asumă stocul din alţi ani care deja a rămas, şi în plus este frica care a plecat de la acele două ordonanţe.

Reporter: Dar mai era încă o măsură, aceea cu plafonarea adaosului comercial.

Mihai Moraru: Cred că de acolo a plecat acest blocaj. Au fost nişte discuţii la MADR, au fost nişte negocieri nervoase, nu cu noi, cu alţi jucători din industria alimentară, comercianţi, noi n-am ajuns încă să avem partea de consultări, noi am aflat din presă de treaba asta, nici n-am fost informaţi. Din ce am înţeles eu din presă, s-a pus frână acestei măsuri. N-am fost chemat la consultări, dar s-a vorbit de amânare. Eu sper să fie anulare, nu amânare, pentru că o singură precizare aici, acea plafonare de 5% pentru distribuitor a adaosului, când distribuitorul, şi am demonstrat, are costuri de 7%, n-ai cum să vinzi cu 5 şi să cheltuieşti 7. Deci minus 2. Mai plăteşti şi taxa pe impozitul pe profit de 1%, e faliment.

Suntem într-un moment în care, din punctul meu de vedere, statul român prin instituţiile pe care le are şi prin reprezentanţii pe care îi are, este incompetent să vină cu soluţii reale. Soluţia reală era aşa: ăştia sunt fermierii calamitaţi, că-i ştim, că sunt procesele verbale depuse pentru calamităţi, astea sunt suprafeţele. Noi facem un program de finanţare – că-l numim IMM Invest, Agro Invest, orice nume îi pui – cu garanţie de stat, prin care statul să-şi asume şi eventualele pierderi. Pentru că şi acum merge fermierul la bancă, pe programul vechi al fermierului, şi banca nu-i dă bani, pentru că el, neavând venituri în 2024, el în evaluare este jos, unde scrie „nefinanţabil”, conform nu băncii, ci conform normelor bancare europene şi naţionale. Chiar dacă banca vrea să-i dea, nu poate să-i dea. Şi fermierii zic: eu am nevoie!, şi banca-i zice: nu pot să-ţi dau. Acest program trebuia, prin iunie, de când ştiam situaţia reală, până la final de an, trebuia în șase luni să fie creat, s-a creat în pandemie. Numai că nu s-a vrut. Nimeni n-a avut curaj să spună fermierilor că bugetul ţării este atât de îndatorat. De ce? Pentru că, în momentul când dai o garanţie de stat, acea garanţie în momentul când ai dat-o intră în bugetul de stat ca bani alocaţi din buget. Şi fermierii au fost minţiţi, la propriu. Ei n-au înţeles că guvernarea nu vrea să-şi asume nicio garanţie pentru că aşa creştea deficitul, şi a zis: vedem, Comisia europeană – deci mutăm pe Comisia Europeană problema – să ne aprobe Comisia europeană, ca să treacă decembrie şi să ajungem în ianuarie. Dar e cam târziu. Pentru mulţi fermieri e cam târziu ianuarie.

Reporter: Și totuși ce e de făcut?

Mihai Moraru: Păi, ce am spus mai sus. Nimeni nu vorbeşte despre ce bani trebuie să investeşti în noul an agricol. Pentru că s-a mai promis: „facem asigurarea prin EximBank şi dăm acea primă de asigurare” – a murit, gata, nu mai ştie nimeni, nu e funcţional, nu există astăzi. Prin urmare, culturile înfiinţate în toamnă şi cele care se vor înfiinţa în curând rămân în grija Domnului, dacă vine seceta. Aici trebuie reglementată ce înseamnă asigurarea pe agricultură, că face statul firmă de asigurare sau că o face prin CEC sau, aşa cum am şi propus la Ministerul Agriculturii, există ţări din lumea asta, şi una este lângă noi, care lucrează aşa, Ucraina, lucrează şi acum şi a lucrat şi în război, se numeşte Certificat de recoltă. Ce este certificatul de recoltă? Statul, în baza statisticii, spune aşa: noi, în judeţul Buzău producţia medie la grâu a fost de 4 tone. Se dă un tipizat, în care statul îşi asumă că garantează acelui fermier producţia de 4 tone în baza istoricului. Cu acel certificat de recoltă fermierul merge şi-şi ia banii de la bancă sau îşi ia inputuri de la distribuitori. Practic este tot o formă de asigurare, doar că acelea sunt tranzacţionabile, inclusiv cu traderii de cereale. Şi sunt multe ţări din lume care aşa lucrează. Fermierul a înfiinţat 100 de hectare de grâu, statul vine şi spune: fermierul din judeţul cutare poate să ia în medie 4 tone pe acel certificat, adică ai 400 de tone bani pe care-i vei lua peste trei luni, dar tu poţi să-i foloseşti acum. Şi poţi să mergi la un trader, şi eşti obligat să-i dai marfa şi să negociezi preţul, poţi să mergi la o bancă, poţi să faci ce vrei cu ei. E un sistem foarte uşor de pus în funcţiune. Nu e complicat. Din păcate, constat că nu vrem să folosim sisteme pe care le au alţii. Gândiţi-vă că Ucraina îl foloseşte acum în război, şi a fost principala sursă de finanţare pentru fermierii ucraineni. Adică sistemul funcţionează chiar şi în condiţii de criză majoră. La noi am impresia că nu se vrea.

Dacă mai vrem agricultură, UE trebuie să-și schimbe abordarea

Reporter: Să vorbim și despre interzicerea unor substanțe active în Uniunea Europeană. An de an se elimină tot felul de molecule, cum vă afectează pe dvs. ca distribuitor şi oferta de produse pentru fermieri, iar pe de altă parte în ce situaţie vedeţi că se află fermierii în aceste condiţii?

Mihai Moraru: Asta este o nemulţumire mare a fermierilor în primul rând, nu pot să spun că nu e şi a noastră, pentru că rolul nostru este cel de a oferi consultanţă şi de a face tehnologie, şi observăm de multe ori că tehnologia nu prea mai ai cu ce s-o faci de la cap la coadă. Este o ipocrizie şi o slăbiciune. În primul rând, este o ipocrizie şi a statului român, şi a Uniunii Europene în momentul când tu laşi să-ţi intre la graniţă o tomată, un măr care conţine substanţe, reziduuri pe care tu le consideri periculoase – de ce le-ai interzis? Că erau periculoase! Dar le dai voie să vină din altă ţară, e o ipocrizie. Pentru că argumentaţia a fost siguranţa alimentară la consumator, corect? Şi de ce le laşi să intre din altă ţară? Dar este şi a statului român, pentru că are dreptul şi poate, conform legislaţiei europene, să facă selecţia la graniţă. UE nu ne impune asta. Mercosur deocamdată nu e semnat. Noi n‑avem momentan un acord cu acele mari țări exportatoare. România, ca şi în relaţia cu Turcia de unde vin foarte multe legume, poate oricând să limiteze importurile din Turcia. De ce n-o face? N-o face pentru că avem sistemul acela în care, dacă ne uităm cine importă acele legume ca acţionari şi companii, vedem că ajungem iar în spectrul politic. Nu intru în discuţie, că e lungă. Dar fermierii au şi ei vina lor, pentru că au fost mai multe etape de consultări pe unele produse critice pentru agricultura din România, cum sunt cele pentru combaterea dăunătorilor la floarea-soarelui şi porumb, la semănat. Şi de multe ori, au lipsit la nivel de reprezentare instituţională, adică ministrul, dar nu numai el, ci şi instituţiile pe care le mai avem şi celelalte instituţii care sunt în subordinea MADR, pentru a veni cu studii. Pentru că UE zice: dă-mi studiul, argumentează. Şi noi de multe ori n-am fost în stare să facem studiul acela. Nu într-o săptămână, în ani de zile sau în luni de zile! Dar nici fermierii n-au reuşit să compenseze această indiferenţă, incompetenţă a statului român, să zică: haideţi noi să facem treaba asta, şi ia domnule ministru aici studiul independent, susţine-ne. De multe ori nu s-a întâmplat nici asta. Şi atunci când ajungi acolo, la Comisia Europeană şi sunt şapte produse propuse să iasă, vine o ţară ca Franţa sau Germania care n-are problema ta de aici, n‑are dăunătorul şi n-are boala, şi zice: sunt de acord. Noi avem şi zicem: noi nu suntem de acord. Argumentele – nu le avem. Asta este o dată. Doi: cred că această politică a UE se va schimba în curând, pentru că în toată Europa, nu numai în România, fermierii se vaită că nu fac bani, că nu fac profit. Pentru că orice tehnologie nouă vine mai scumpă şi nu doar atât, o găseşti numai într-un singur loc, că e patentată.

„Trebuie să regândim agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România cercetarea.”

Reporter: Ştim foarte bine că o moleculă sau o substanţă activă se obţine în mulți ani, 5-6-7 ani şi cu miliarde de dolari.

Mihai Moraru: Da. Numai omologările sunt zeci de milioane de euro. Şi atunci, ce face UE? Te obligă să iei produse mai scumpe indirect de la unu-doi producători, că e patentată, dar vedem că numărul produselor noi care vin în piaţă scade de la an la an, adică tot ies, dar nu prea mai vin. Şi în ritmul ăsta o să ajungem să dăm cu apă sfinţită. Deja avem anumite probleme în anumite culturi şi nu mai ai cu ce interveni. Şi cred că noua Comisie Europeană trebuie să schimbe abordarea, dacă mai vrem agricultură. Dacă nu mai vrem, nu mai vrem. Punem păduri peste tot, importăm din America şi Turcia şi am terminat agricultura, dar măcar să ştim că nu mai facem agricultură.

Fermierul trebuie să accepte noutatea

Reporter: Finalul lui 2024 nu a fost îmbucurător. Cu ce speranţe priviţi către 2025?

Mihai Moraru: Grea întrebare. Și fermierii, şi noi aveam speranţa într-o îndulcire a situaţiei până la finalul anului trecut. Nu ne aşteptam să dispară problemele, dar măcar să se mai atenueze. Din păcate nu, unele sunt chiar mai grave. Singurul lucru îmbucurător este că la ora asta stadiul culturilor este mai bun, poate cel mai bun din ultimii ani la culturile de toamnă, cu excepţia Olteniei unde s-au şi întors culturile de grâu pentru că n-a plouat, am avut precipitaţii mai multe decât în alţi ani în aceeaşi perioadă, acum să vedem dacă se menţin că asta e foarte important, vedem că n-am mai avut un final de toamnă – început de iarnă ca în alţi ani cu temperaturi mari şi suntem în regim normal de temperatură, înseamnă că apa rămâne în sol. Ăsta e singurul lucru bun pe care-l avem, dacă se menţine acest complet an. Însă, chiar dacă a plouat în unele zone 110-120 de litri în ultimele săptămâni, deficitele sunt în continuare imense. Acum, pentru că am intrat în starea asta de hibernare a culturilor, e ok, dar dacă nu vine să se refacă rezerva ne vom trezi în martie că ne uităm iar la prognoze meteo. Şi avem problema asta cu precipitaţiile care vin în cantităţi mari, brusc, şi apoi nu mai vin patru luni. N-ai cum să faci agricultură aşa. Sunt zone în care, dacă aduni precipitaţiile, vezi că a făcut normalul, dar când te uiţi când au căzut, vezi că a plouat două luni pe an.

Reporter: Soluția este reabilitarea infrastructurii existente de irigaţii sau înfiinţarea pe fiecare fermă a unor instalaţii proprii, a unor lacuri? Să zicem că sunt variante, dar îţi trebuie finanţare.

Mihai Moraru: Nu vreau să fiu răutăcios, dar asta trebuie: finanţare ţiplă, finanţarea statului în sisteme, a fermierului în a apela la infrastructura pe care o are în fermă şi o finanţare care trebuie să se facă pentru a regenera cursuri de apă, bazine de acumulare etc.

Eu sincer nu cred în povestea asta. Nu că nu trebuie s-o facem, ba da, trebuie s-o facem, dar nu cred că o vom face repede. Adică noi vorbim de irigaţii de 20 de ani, şi am crescut de la 300.000 de hectare irigate real la vreo 600.000. Pe foaie sunt 800.000, dar real sunt cam 600.000. Vă daţi seama cât am reuşit să facem în 20 de ani, 15.000 de hectare pe an. În ritmul ăsta nici nepoţii mei nu vor reuşi să irige la Buzău. Deci nu cred că vom reuşi s-o facem. Sumele sunt mari, într-adevăr. Apoi, ce am văzut anul trecut, apropo de irigaţii, că avem mulţi clienţi care au avut irigaţii şi producţiile au fost foarte slabe. Avem fermieri la porumb cu câteva tone bune sub ce făceau înainte, din cauza temperaturilor. Acolo, chiar dacă ai irigaţii, n-ai ce să mai faci ca să nu mai ai temperaturile respective. Cred că trebuie să regândim bine agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România următorul lucru: cercetarea. Ca să poţi să faci un nou model de agricultură, pe o cultură a porumbului să zicem, trebuie să vii să vezi.

Reporter: Ce schimbăm, că aşa nu mai merge?

Mihai Moraru: Unii zic arătură, alţii minimum-till, alţii no-till, unii zic FAO 300, alţii FAO 400, unii zic irigat la picurare, alţii prin pivoţi. Avem o groază de opţiuni, dar pe ce merg? Eu nu pot ca fermier să investesc 500.000 în irigaţii prin picurare şi să zic că a fost greşit şi încă 500.000 pe pivoţi. Nu merge aşa. N-avem treaba asta. De aceea şi în companie am investit – şi acum, dacă mă uit în urmă pare că n-am făcut-o degeaba – într-un Centru de cercetare. Dar aici ar trebui să fie statul care să facă un Centru de cercetare pe schimbări climatice pe agricultură, pentru că multe centre, şi cel de lângă Bucureşti, le pică tavanele şi tot, şi asta să facă. E clar că trebuie s-o facem. Nu sunt sume mari de bani, am văzut un centru de genul ăsta făcut în Ungaria, 10 milioane de euro construcţie cu aparatură, după aia şi finanţarea, dar nu sunt sume imense. Trebuie să ai voinţă. Şi acolo fermierului să i se zică: noi, specialişti independenţi, nu ai companiei X sau Y, am venit după doi-trei ani şi vă zicem aşa: de unde eşti tu? – din Ialomiţa. Judeţ important pentru porumb. – Am studiat efectele irigaţiilor, asta trebuie să fie soluţia ta! Mergi pe ea.

Păi, nu poţi tu ca fermier să testezi toate variantele posibile pe banii tăi! Că intri în faliment, banii ăia de unde-ţi vin? De asta spun că nu cred în varianta asta cu hai să facem irigaţii. Bun, le facem. Cum le facem? Că, de exemplu, la porumb, le explicam fermierilor care aveau irigaţii prin pivoţi, că ajung să aibă alte probleme şi apar bacterioze. Efectul era acelaşi, dar omul ăsta cheltuieşte mulţi bani. Au început să apară ciuperci de la apa de irigaţii, unele nu pot fi combătute. Şi fermierul spune: dar n-am greşit cu nimic, şi n-a greşit cu nimic. Dar dacă nu există în spate nişte teste care să se facă... Aici chiar este o problemă mare şi chiar nu înţeleg statul român de ce nu face nimic, pentru că e un punct important care se rezolvă cu nişte bugete micuţe, dar foarte importante pentru ce înseamnă agricultură. Mai trebuie să facă ceva şi fermierul: să accepte noul, noutatea. Trebuie să înţelegem că nu mai merge că „am făcut asta 10 ani, o fac şi anul acesta”. Nu mai suntem unde eram acum zece ani, nu mai suntem unde eram acum cinci ani.

„Produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute.”

Reporter: De pildă, ceea ce am învățat din cărți referitor la perioadele optime de semănat, azi nu se mai aplică. 

Mihai Moraru: S-a schimbat data de semănat, cea de recoltat. Bineînţeles. Şi fermierul să accepte tehnologia în viaţa lui, pentru că asta într-adevăr nu poate s-o facă statul. Adică, pentru toţi cei care ne urmăresc, o staţie meteo profesională care să-ţi dea vremea costă 700 de lei, poţi cheltui cei 700 de lei pe multe alte lucruri de care poate n-ai nevoie, dar o staţie meteo îţi dă nişte indicaţii, precipitaţii pe sol, pH-ul solului, temperatura medie, îţi dă în timp real să ştii dacă intri mâine la tratament sau nu. Pentru că multă lume a pierdut culturile din cauza tratamentelor aplicate, adică sunt erbicide pe care dacă le aplici sub 8°C îţi distrug cultura. Mă uit dimineaţa pe telefon, pe aplicaţie: cât am în câmp? 5°C, stau cuminte. Trebuie să învăţăm să avansăm, nu mai putem să mergem după ureche. Pe de altă parte, înţeleg de ce n-au încredere. Pentru că, aşa cum în mediul online au apărut influenceri pe ce vreţi dvs., de la ce să mâncaţi, cum să vă îmbrăcaţi, cum să dormiţi, au apărut şi în agricultură influenceri şi oamenii au încercat ce au zis acei influenceri, şi au dat greşit. Că de asta este foarte important, că discutăm în ultimul timp de „sursă corectă de informare”. Asta ne lipseşte. Avem nevoie de o Agenţie naţională care ori să valideze anumite informaţii de la specialişti, care să fie specialişti, nu mă apuc eu acum să vorbesc despre cum se vând maşinile. Mă opreşte cineva să vorbesc pe net? Nu! Şi dacă-mi găsesc zece mii de oameni care mă cred, mă pot verifica? Nu! Dar oamenii ăia nu vor afla nimic de la mine, că eu nu mă pricep la maşini. Aşa e şi în agricultură. Nu se poate să continuăm aşa. Am întâlnit fermieri care şi în 2023, şi în 2024, au pierdut sume enorme de bani, pentru că anumiţi influenceri le-au spus: foloseşte aia, dă-i cu aia, nu face aia – şi oamenii au făcut.

Reporter: În plus, au apărut şi falşi distribuitori care vin cu produse false.

Mihai Moraru: Este o mare problemă. Suntem conştienţi că nu poţi introduce camioanele cu pesticide false în România fără să ai o corupţie la nivelul statului. Presupun că, dacă mă duc eu acum, că am şi depozit de pesticide, şi plec cu camionul de la firmă şi vreau să mă duc în Ungaria cu pesticide, sigur n-am cum să trec. Adică clar n-am cum să trec.

Se estimează că produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute. Nu se poate aşa ceva! Am întâlnit şi noi în ferme produse cu etichete care nu erau în română, erau în rusă, ungureşte, nemţeşte. N-ai ce să ştii ce este acolo, mergi pe ideea că cel care vinde produsul ştie. Şi acolo ai risc mare de a contamina solul sau distruge cultura, ai evaziune, situaţii periculoase. Ai o etichetă în limbă străină, vine în tractorist, ce înţelege dintr-o etichetă în limba rusă? Nimic! Poate e acolo un produs pe care, dacă-l foloseşti şi nu porţi mască, mori! Adică mi se pare că şi aici ne jucăm.

Şi revenim la începutul discuţiei, un stat care nu este în stare să aibă instituţii puternice şi cu oameni bine pregătiţi n-are cum să reacţioneze, că n-are cum.

Reporter: Cu alte cuvinte, fermierul ar trebui să se uite puţin şi la cine intră în fermă...

Mihai Moraru: Şi nu doar atât. Sunt fermieri care cumpără produse de pe OLX. N-am înţeles de ce OLX este plin de pesticide, sunt persoane fizice care vând acolo. Sunt diverse shopuri care nu sunt din România, sunt din afara ţării, dar au pagini în limba română, unde vând astfel de produse. Nimeni nu poate verifica. Adică fermierul, la ce înseamnă partea asta de achiziţie, care într-adevăr e mai ieftin, dar şi riscul este mult mai mare, dar ar trebui să se pondereze acolo. Adică noi ştim ce probleme au avut fermierii şi ne-au chemat, că: uite, am dat cu asta şi scrie produsul ăla – dar nu era acel produs. Şi aici avem un laborator, în cadrul companiei, unde putem să verificăm treaba asta. Dacă un fermier vrea să vină să ne zică: am cumpărat produsul acesta, vreau să ştiu dacă conţine îngrăşământ şi ce conţine – putem să-l ajutăm. Noi ne-am dus şi către partea asta, am zis să-i ajutăm pe fermieri, că nu-i ajută nimeni. La noi pot să facă analize de plante în timp real, ca să nu mai dea cu îngrăşăminte aiurea, să dea cu îngrăşăminte în funcţie de ce are nevoie planta, analiză de apă, pentru că apa poate fi dură şi să nu-şi facă efect tratamentul, sau poate fi acidă sau poate avea infecţii cu bacterii, cu ciuperci şi se introduce în irigaţii şi se distrug culturile, analize de inputuri, pesticide, îngrăşăminte, adjuvanţi, ca să-i ajute. În 24-48 de ore putem da rezultatele. Trebuie să fie şi ei mai deschişi, pentru că altfel cum poţi da la o parte falsul? Cu argumente. Cum îţi construieşti argumentul? Te uiţi la un bidon şi zici: o fi fals sau nu? Nu! Poate să aibă etichetă în limba română, şi tot nu ştii! Şi atunci te duci la producător, şi se întâmplă ca producătorul să spună: lotul ăsta nu l-am vândut în România, nu ştiu ce este. Au fost cazuri de îngrăşământ în fermă, şi când a desfăcut sacul era nisip trei sferturi şi îngrăşământ un sfert.

„Să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.”

Reporter: O relaţie comercială trebuie să se bazeze pe încredere înainte de toate, şi pe mai mulţi ani de colaborare pe care i-ai avut cu o companie...

Mihai Moraru: Da, şi fermierul trebuie să apeleze la autorităţi acolo unde are o problemă. E foarte important. Există Agenţia Națională Fitosanitară, există laboratoare, să apeleze acolo. Pentru că, dacă vrei să diminuezi numărul de oameni care fac produse false, trebuie să mergi la autorităţi până la urmă, că altfel cum îi găseşti, cum îi prinzi pe respectivii?

Reporter: Revenind, cum vedeți anul curent?

Mihai Moraru: Speranţa moare ultima, eu sunt mai pesimist, aşa că nu cred în clasa politică să facă ceva. Totuși, să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Se spune că a fi agricultor este mai mult decât o meserie, este o conduită de viață, un fel special de a fi, iar provocările, oricât de dificile, nu ar putea să schimbe acest lucru. Așa este în cazul celor care se nasc învățând de la părinți ce înseamnă agricultura, ajungând să lucreze încă din copilărie și să dezvolte pasiune pentru acest domeniu minunat. Recent, am vizitat societatea Agroprest Mailat, o fermă vegetală de vreo 300 ha, din Grădiștea, județul Călărași, administrată de tânărul fermier Marian Mailat (39 ani).

Marian Mailat s-a născut și a crescut într-o fermă din Câmpia Bărăganului, aproape de Călărași, alături de fratele său mai mare. Încă de mic copil, alături de tatăl său, mergea frecvent la arat, discuit, se urca în tractor și participa la toate lucrările agricole. „Am moștenit ferma de la tatăl meu, care ne-a lăsat și mie, și fratelui meu munca lui de o viață, să o ducem mai departe, să o dezvoltăm. Este o fermă care a început pe la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000. Tata a plecat de la o mică proprietate, cu utilajele existente la acea vreme și cu tractoare românești. În 2006 am început să ne dezvoltăm și pe partea aceasta de utilaje performante, când am putut accesa bani europeni prin SAPARD”, povestește tânărul fermier, adăugând că, în ultimii ani, deși s-au străduit, cultura mare în Bărăgan nu a fost atât de profitabilă pe cât s-at fi așteptat. „În ultimii cinci ani ne-am confruntat cu secetă, au fost și ani cu grindină care ne-a afectat culturile și multe alte provocări. Au fost ani vitregi, în care știm cu toții cum au evoluat lucrurile în agricultură, cu războiul din Ucraina...”

În ferma lui, Marian Mailat lucrează undeva la 300 ha, iar ferma fratelui are de asemenea puțin peste 300 ha. Fiecare societate își face un asolament propriu. „În ferma mea, 60-70 ha sunt cultivate cu grâu, 40-50 ha cu orz, 60 ha cu rapiță, iar la porumb, dacă înainte cultivam peste 100 de ha, acum am scăzut suprafața la 70-80 ha, cam cât putem să irigăm. Și mai adăugăm floarea-soarelui, în funcție de asolament, circa 30 de ha (o solă) și câteodată soia, dar nu an de an. Culturile de grâu, orz, rapiță și porumb reprezintă baza, restul sunt în funcție de cum decurg lucrurile, mai întoarcem o cultură de la secetă, nu ne răsare tot din cauza secetei și tot așa, ne adaptăm în funcție de an”, arată Marian Mailat.

„Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot.”

Suprafața agricolă gestionată de tânărul fermier călărășean nu este compactă, din păcate, cele 300 de hectare fiind împărțite în 20 și ceva de sole. „Când s-au dat aici terenurile, după Revoluție, s-au dat împrăștiat. Dacă un om avea șase hectare, a primit două aproape de sat, două la jumătate și alte două cât mai departe de sat ca să-i împace pe toți. Așa a fost atunci concepția, una greșită zic eu, pentru că dacă nu ai tot terenul într-un loc este un dezavantaj pentru fermier. Însă, ne-am organizat în așa fel încât să avem randamentul cel mai bun posibil”, ne spune Marian Mailat.

Fără apă nu există viitor în agricultură

Astăzi, agricultorii se confruntă cu o multitudine de provocări. „Nu știm la ce să ne așteptăm când ne gândim la momentul vânzării. Noi însămânțăm anul acesta, recoltăm peste un an. Nu putem să controlăm decât costurile pe hectar și cheltuielile totale pe care le facem. Nu știm la ce costuri să facem pentru că nu știm cu cât vom vinde, pentru că prețurile variază mult, cu 1 leu sau 1,3 lei sau 0,85 lei, iar diferențele sunt destul de mari. Noi ca fermieri suntem puțin încurcați. Adăugăm mai puține îngrășăminte pentru a ne încadra în acel randament, apoi apar și provocările meteorologice, secetă sau nu, grindină sau nu”, explică Marian Mailat.

„Fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări ești tot timpul descoperit la orice calamitate.”

2020 este un an de care fermierul nu vrea să-și amintească, deoarece nu a recoltat absolut nimic din cauza secetei, nici la culturile de toamnă, nici la cele de primăvară. „A venit 2021 în care am recoltat, fiind un an bun, apoi 2022-2024 au fost încă trei ani în care am recoltat, în special la culturile de primăvară. Am început să investim puțin și în irigații. În 2024 am avut porumb doar la irigat. Am avut producții satisfăcătoare, dar una peste alta nu au fost suficient de rentabile. Am avut costuri cu motorina, cu forța de muncă, cu îngrășămintele, și vindem acum porumbul cu 0,8 – 0,9 lei/kg.”

La cultura de porumb a avut 40 ha irigate la tambur și 30 ha irigate prin picurare. „Nu prea avem surse de apă să trecem și la pivoți. Dacă vor mai apărea surse de apă, vom lua în considerare și sistemele pivot. Repet, este vital să avem irigații. Nu văd viitorul în agricultură fără irigații. Eu sunt dispus să investesc în irigații și am investit acolo unde am avut infrastructură, apă și canale. Se mai discută despre puțurile forate. Legea este foarte complicată cu puțurile forate, n-ai voie decât până la o anumită adâncime, iar la noi aici în zonă trebuie să sapi mai mult decât adâncimea legală stabilită de apele române să sapi după apă. Nu avem proprietăți foarte multe și se întâmplă să facă un puț pe proprietatea altcuiva și să-și revendice apoi acel om pământul și să rămâi descoperit. Noi în această zonă avem canale deschise față de multe alte zone ale țării care nu au canale și nu au avut niciodată irigații. Dar aici în zona mea au fost irigații și ar fi foarte simplu doar să se reabiliteze. Au început, ce-i drept, să reabiliteze stațiile de pompare și repompare, și canalele pentru a aduce apa din Dunăre, cu costuri destul de mari pentru a aduce apa la noi. Nu vreau să mă gândesc cum o să fie când apa nu o să mai fie gratuită.”

Irigații și asigurări, cu sprijinul statului

În ceea ce privește valorificarea recoltelor, Marian Mailat ne-a zis că în ultimii ani a fost nevoit să vândă direct din câmp, la recoltat, pentru a putea achita furnizorii, ratele scadente la leasing, toate cheltuielile cu inputuri. Și dacă ar vrea să țină recoltele în hambare, oricum nu are suficiente spații de depozitare. „Avem depozitare, dar nu la nivelul la care ne-ar trebui. Am încercat să depunem niște proiecte pe cooperativă și pe fermă, dar sunt costuri foarte mari și nu am avut câștig de cauză. Deocamdată suntem în expectativă. Mai lucrăm cu anumiți depozitari din zonă cu care mai avem contracte de depozitare și ne descurcăm așa.”

Nu auzim prea des de la fermieri că nu-și doresc sprijin de la stat, dar iată ce ne-a zis Marian Mailat: „Eu, ca fermier, am hotărât să nu mai depind de stat sau de alte ajutoare din afara fermei. Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot. Ne dorim ca toți cei implicați în deciziile de la nivelul Ministerului Agriculturii să se axeze în primul rând pe irigații, să reabiliteze toate canalele și stațiile care au fost funcționale până la un moment dat, apoi pe asigurări. Să se găsească o soluție pentru a se face asigurări la nivel național pentru culturi, astfel încât fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări, ești tot timpul descoperit la orice calamitate. Noi semănăm în toamnă și recoltăm tocmai în vară, sunt 7-8 luni în care ești descoperit, totul se întâmplă în aer liber, nu știi ce vine de sus. Știi că în caz de dezastru iei ceva, nu pierzi absolut totul. Dacă statul implementează un sistem bine pus la punct de asigurări, în care fermierul să nu mai fie nevoit sa lucreze direct cu jucătorii de pe piață care au polițe foarte scumpe și care, cel puțin în caz de secetă, nu se justifică. Statul degeaba ne dă în fiecare an despăgubiri de o mie de lei la hectar, că noi nu avem ce să facem cu ei, când noi investim 3.000 – 4.000 de lei pe hectar. Nu vorbim de profit sau să mai rămână ceva cu care să plătim angajații, să plătim utilitățile și tot ce este. Pierde și statul, pierdem și noi, fermierii. Dar dacă s-ar investi acești bani pe care ni-i alocă statul în irigații și asigurări, fermierul și-ar face un sistem de irigat și ar fi mai liniștit”.

În așteptarea vremurilor mai bune pentru tehnica de ultimă oră

Referitor la tehnologiile de cultură, Marian Mailat spune că a început să facă din ce în ce mai puțină pregătire a terenului. În toamna lui 2024, de pildă, nu a scarificat, nu a arat pentru culturile de toamnă. Rapița a semănat-o direct, după ce a recoltat, a intrat cu un disc de dezmiriștire și a semănat direct cu semănătoarea Tempo Väderstad la 70 și 35 cm. „Rapița arată acum foarte bine, ne-a ajutat și vremea foarte mult, ploile care au fost, au fost condiții optime de răsărire și de semănat. Nu suntem adepții vitezelor mari la semănat, semănăm mai încet și urmărim o calitate cât mai bună. Noi având și o suprafață mai mică, nu suntem constrânși să semănăm cu viteză. Suntem foarte mulțumiți de semănătoarea Tempo, am semănat și rapiță cu ea, am semănat rapiță la 70 cm și la 35 cm (n.r. distanță între rânduri), porumb, floarea-soarelui, soia la 70 cm.”

Tânărul fermier este deschis către tehnica modernă și tehnologiile de ultimă generație, și le dorește în afacerea agricolă, însă consideră că nu este un moment prielnic pentru dezvoltare. „În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc. Provocările sunt deja destul de mari pentru ce avem noi aici. Nefiind la irigat, chiar nu văd de ce aș cheltui mai mult și să muncesc mai mult și să nu am un profit sau un randament bun. Dispunem de 5-6 angajați permanent și restul sunt oameni care ajută. Ne descurcăm cu acest personal și în perioada campaniei. Cu toții avem în fire să ne dezvoltăm să avem mai mult, dar momentan eu consider că este suficient cât avem, ne acoperim cu utilajele care sunt, cu forța de muncă existentă.”

În ultima vreme, prețurile utilajelor agricole, dar și costurile cu finanțarea au crescut foarte mult, ceea ce îi face pe fermieri să fie reticenți în a cumpăra utilaje. „Aș mai avea nevoie de o semănătoare așa cum este Väderstad Proceed. O urmăresc de ceva timp, să vedem, sper să nu fie un preț prea mare. Noi avem aici și o cooperativă agricolă formată din 17 fermieri, undeva la 2.000 de hectare, în total. Poate încercăm să facem o achiziție comună pe cooperativă. Așteptăm și noi timpuri mai bune, pentru că toți fermierii sunt decapitalizați acum, sunt loviți de secetă, de loteria prețurilor și de toate provocările din ultimii ani”, precizează Marian Mailat.

„În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc.”

Raportul calitate – preț, ghidul în alegerea utilajelor

Colaborarea cu Titan Machinery România a început prin 2017. „Noi lucram deja la acea vreme cu tractoare Case IH mai vechi, dar în acel moment am accesat proiecte pe fonduri europene și ne-am achiziționat tractoare Case IH, semănători Väderstad, toate, noi”, a specificat Marian Mailat.

Primul tractor achiziționat de la Titan Machinery a fost Case IH Puma 220, un an mai târziu a mai achiziționat unul, apoi a luat un tractor Case IH Puma 165 și de 155 CP, semănătoare Väderstad Tempo F8, semănătoare Väderstad Rapid de 4 metri mecanică, disc Väderstad Carrier. „Prima dată am plecat cu o idee foarte clară pe care noi o urmărim mereu aici, și anume raportul calitate-preț. Am studiat piața, ne-a ajutat foarte mult și reprezentantul de zonă Lucian (n.r., Lucian Pescaru – manager de zonă Titan Machinery România), care este chiar de la noi de aici, din comună. De fapt, eu și Lucian suntem și prieteni de mici copii, iar de fiecare dată când am luat o decizie, acest lucru a contat. Ne îndrumă de fiecare dată, au fost întotdeauna îndrumări sincere și tot ceea ce a spus s-a și întâmplat, drept dovadă că încă lucrăm împreună. Tot timpul ne-a sfătuit, ne-a îndrumat și a contribuit ca factor de decizie, dar în primul rând raportul calitate/preț al utilajelor pe care le are Titan Machinery m-a făcut să le achiziționez. Am achiziționat în 2018, 2020, 2022 și 2023 câte un tractor Case IH. Vă dați seama că dacă nu mă felicitam pentru alegere, nu mai luam. Dacă nu eram mulțumit de service, de piese de schimb, nu mai veneam să iau și alte tractoare. Totul a fost și este în regulă”, a conchis tânărul fermier din județul Călărași, Marian Mailat.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

La început de nou an calendaristic, fermierii din România și Republica Moldova au avut parte de o zi de învățare, prilejuită de seria evenimentelor Corteva Learning Day, o caravană care a trecut prin toate regiunile agricole ale ambelor țări. În cadrul a peste 30 de evenimente, mai bine de 10.000 de fermieri au asistat la o adevărată lecție de agricultură susținută de specialiștii companiei Corteva Agriscience, în contextul provocărilor actuale. Totodată, inovațiile Corteva, cele mai noi tehnologii și soluții din portofoliu, precum și produsele biologice pentru 2025 au fost prezentate fermierilor.

Prin această serie de evenimente, Corteva și-a propus să le prezinte fermierilor români și moldoveni cel mai recent portofoliu de semințe Pioneer^®, eficacitatea noilor produse pentru protecția plantelor și opțiuni sustenabile și productive pentru viitor, prin soluții biologice.

„Evenimentele Corteva Learning Day sunt mai mult decât o oportunitate de a ne prezenta portofoliul; ele reprezintă o parte esențială a angajamentului nostru de a consolida parteneriatul cu fermierii din România și Republica Moldova. Într-un peisaj agricol în continuă schimbare, fermierii se confruntă cu provocări complexe, de la variabilitatea climatică și presiunea dăunătorilor până la cerințele pieței aflate în evoluție. De aceea, ne concentrăm nu doar pe inovație, ci și pe adaptarea soluțiilor noastre la nevoile lor specifice. Prin expertiza noastră și dialog direct, oferim fermierilor cunoștințele și instrumentele necesare pentru a-și îmbunătăți productivitatea, a-și crește reziliența și a-și dezvolta afacerile în mod sustenabil. Lucrând împreună, putem impulsiona inovația și contribui la modelarea viitorului agriculturii locale”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader pentru România și Republica Moldova.

Programele de cercetare și dezvoltare ale Corteva pun un accent puternic pe inovație, aducând cele mai noi tehnologii pentru porumb, floarea-soarelui și rapiță fermierilor.

În acest an, compania a dezvoltat cea mai recentă generație de hibrizi de floarea-soarelui Pioneer^®, precum P64LE280, creat pentru a combate mana florii-soarelui - o boală persistentă care amenință culturile de floarea-soarelui din întreaga Europă. Pentru hibrizii de porumb, Corteva a introdus Pioneer^® P9944 și P9975, cele mai noi adiții la portofoliul Optimum^® AQUAmax^®, proiectate pentru a maximiza potențialul de producție și a conserva apa - un avantaj crucial, deoarece România și Republica Moldova s-au confruntat cu condiții de secetă din ce în ce mai severe în ultimii trei ani.

În cadrul evenimentelor, Corteva a prezentat și cele mai noi produse biologice fermierilor locali. În România, Sosdia™ Stress Max, un produs pentru reducerea stresului abiotic, ajută culturile precum porumbul să își mențină activitatea fiziologică și potențialul de producție în condiții de secetă și alți factori de stres. De asemenea, în Republica Moldova, fermierii pot alege îngrășăminte foliare precum Kinsidro™ Nutri, care acționează ca biostimulator pentru a susține creșterea rapidă a plantelor și a elimina blocajele nutriționale în culturi precum grâul, rapița și porumbul, sau Cellerate MoZn, care ajută la îmbunătățirea absorbției azotului și accelerează creșterea în primele stadii vegetative ale culturilor.

La evenimentele Corteva Learning Day, fermierii au aflat detalii despre Inatreq™ Active, o moleculă fungicidă revoluționară dezvoltată de Corteva Agriscience pentru a combate provocarea persistentă a septoriozei la culturile de cereale. Fungicidul Queen^®, formulat cu Inatreq™ Active, oferă un control curativ și protector superior împotriva tuturor tulpinilor de septorioză, asigurând la culturile de grâu potențialul maxim de producție.

Jesper Mayland Olsen, COO JD Agro Cocora: „Anul trecut a fost unul bun, dar foarte secetos. Și totuși, putem spune că am obținut rezultate bune. Avem 6.000 de hectare cultivate cu cereale dintr-un total de 12.000 de hectare pe fermă, însă creștem ușor suprafața pentru a reduce riscul cauzat de secetă. Ne dorim culturi sănătoase și ne propunem să menținem plantele cât mai verzi pentru o perioadă mai lungă, deoarece o perioadă de vegetație extinsă crește producția, iar noi alegem cu atenție soluțiile pentru fermă. Înainte de lansare, am realizat teste și am aplicat fungicidul Queen^®, formulat cu Inatreq™ Active, pe o suprafață mică de culturi de cereale și am observat că a avut un efect bun, cu producții la fel de mari sau poate chiar mai bune decât pe restul terenului. Am constatat că și-a atins obiectivul, respectiv îmbunătățirea perioadei de vegetație. Pentru sezonul următor, cu siguranță îl vom lua în considerare pentru ferma noastră, deoarece inovația este un punct de interes pentru noi în managementul fermei și în obținerea unor culturi sănătoase”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că până la data de 21 martie 2025, inclusiv, se depun cererile de acordare a sprijinului financiar de urgență pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.

Cererile se depun la Centrele județene/locale ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul București.

Sprijinul financiar de urgență este de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin și se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete/exploatație cu cod ANSVSA – 300 capete/beneficiar.

Solicitanții cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiază de sprijin financiar de urgență calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiția să dețină minim 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploatație cu cod ANSVSA.

Plata sumelor reprezentând sprijinul de urgență se face până la data de 30 aprilie 2025, cu posibilitatea realizării plății și după această dată, însă numai pentru conturile invalide și nu mai târziu de 30 iunie 2025.

Resursele financiare alocate acestei scheme de sprijin de urgență sunt de 238.795.200 lei (echivalentul sumei de 48.000.000 euro, stabilit la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru un euro).

Această schemă de sprijin financiar se aplică pe întreg teritoriul României și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice ca urmare a fenomenului climatic nefavorabil, seceta pedologică din agricultură manifestată în perioada septembrie 2023 și august 2024.

CITEȘTE ȘI: Campania 2025: Monitorizarea parcelelor agricole

Condiționalitatea socială, mecanismul care condiționează plata subvențiilor

Ce trebuie să facă fermierii după încheierea Campaniei 2025 de depunere a cererilor de plată

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Toamna trecută ne-a purtat pașii în două ferme din județul Constanța, pentru a afla, la firul ierbii, realitățile a doi agricultori. La Fântânele, ne-am reîntâlnit cu un agricultor pasionat, Constantin Soare, iar la Agigea, cu Gheorghe Lămureanu, care lucrează împreună cu familia o mie de hectare. Într-un an dificil, unul dintre subiectele care stau pe buzele agricultorilor a fost cel al apei, o provocare pentru mulți dintre aceștia, care, din fericire, nu a mai fost atât de „fierbinte” în toamnă, după o vară caniculară venind ceva ploi.

Apa mult-așteptată vara și-a făcut simțită prezența abia spre toamnă. Dacă în luna august, în zona Fântânele au căzut 48 de litri în două reprize, luna septembrie a fost mai darnică, precipitațiile asigurând în jur de 75 de litri, un nivel mulțumitor care a permis înființarea culturilor în condiții normale.

Însă anul agricol 2023-2024 a fost unul nefavorabil tocmai din cauza lipsei precipitațiilor care a generat multe pierderi la culturile însămânțate atât toamna, cât și primăvara. Producțiile au fost destul de scăzute, în special la culturile de primăvară, la mazăre, porumb sau floarea-soarelui. Dintre toate, porumbul rămâne însă cel mai afectat, deoarece apa de care avea atât de multă nevoie în perioada de vegetație a lipsit. „Dar asta e… am mai trecut prin situații din astea, tragem speranța să mergem înainte, să putem găsi soluții financiare, economice. E motivul pentru care am încercat să ne constituim într-o organizație a utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI), în vederea reabilitării infrastructurii secundare, deoarece apa este o nevoie pe zona Dobrogea. Din păcate, unde nu e infrastructură principală, nu ai șanse să poți să repui în funcțiune sistemul de irigații”, ne-a zis Constantin Soare, care administrează o fermă de puțin peste o mie de hectare. „Unii mai blamează faptul că infrastructura pe care o deține ANIF-ul ar fi energofagă. Din păcate, aprecierile celor care gândesc în felul ăsta nu sunt tocmai realiste sau corecte. Fără o astfel de infrastructură nu aveam nicio șansă să putem iriga, aceasta fiind făcută de firme de proiectare specializate, de mari specialiști la vremea respectivă. Și astfel de investiții de o anvergură de maniera aceasta, după cum se constată, s‑au putut face numai într-un sistem centralizat – vezi cel anterior. Și trebuie să mulțumim și să apreciem că-l avem, și să facem uz de el”, a mai spus fermierul constănțean.

Păioasele, mai puțin pretențioase

Fermierii dobrogeni cunosc însă specificul zonei, cu precipitații mult mai reduse față de alte arii ale țării, astfel că în structura de culturi includ unele mai puțin „pretențioase”, așa cum sunt orzul, grâul, iar pentru primăvară floarea-soarelui, acolo unde se poate. „Culturile pe care le punem și care ne asigură, cât de cât, cel puțin recuperarea cheltuielilor și eventual ceva profit sunt culturile de păioase. În ultimii trei ani, am pus rapiță pe aproximativ 300 de hectare anual și am pierdut-o de fiecare dată, cauza fiind lipsa precipitațiilor, a umidității, care n-a permis generarea răsăririi. Anul acesta avem precipitații, dar atunci când am stabilit structura de culturi n-am mai luat în calcul cultivarea rapiței. Și am mers pe orz, pe grâu, în toamna aceasta, iar la condițiile pe care le avem tragem speranțe că va fi bine. Sunt culturi care sunt mai sigure decât rapița, floarea sau porumbul și, în situația dată, asta este strategia. Încercăm să ne încadrăm în obligațiile pe care le avem, să avem minimum trei culturi și așa mai departe, dar ponderea în structura de culturi o reprezintă păioasele”, arată Constantin Soare, care beneficiază de sprijin prin Pachetul 4 Culturi Verzi. Acest pachet de conservare a apei şi a solului are potenţialul de a diminua riscul scurgerilor de nutrienţi, în special a azotului, în timpul iernii și vizează atingerea obiectivelor Directivei-cadru Apă de a asigura o bună stare ecologică şi chimică a tuturor apelor.

„În structura de cultură a fiecărui producător agricol avem şi culturi de toamnă, şi de primăvară. Pachetul patru, culturi verzi şi culturile secundare, iar acolo unde n-ai pachetul patru, ai culturi secundare, că avem toate GAEG-urile pentru care trebuie să ţinem cont de obligaţii. Deci, după 1 octombrie avem dreptul, aşa cum este stabilit prin actul normativ care reglementează pachetul patru, să intrăm să pregătim terenul şi să semănăm cultura principală. Pentru celelalte terenuri care rămân pentru a fi semănate primăvara, pachetul patru – cultura verde rămâne în vegetație, înainte de semănat”, a detaliat fermierul. 

Susținerea statului, impuls pentru agricultori

În zona Dobrogei, infrastructura principală și cea secundară de irigații acopereau în jur de 450.000 de hectare până în 1989. Legat de demersurile făcute în zona Fântânele, de la proiectarea sistemului de irigații care urmează a fi pus în funcțiune, Constantin Soare spune că nu trebuie uitată contribuția unor decidenți care au înțeles nevoile din teren. „În mai 2017, ministrul Agriculturii, dl Daea, în funcție la acea dată, a reușit prin demersurile pe care le-a făcut cu Guvernul – deoarece așa cum bine știm orice subvenție acordată de către statul român fermierilor trebuie aprobată de către Comisia Europeană –, constatându-se că natura a început să creeze mari probleme în ce înseamnă lipsa precipitațiilor, s-a aprobat să se subvenționeze apa, să se livreze cu titlu gratuit OUAI-rilor. Deci statul aduce apă pe canalele principale, prin ANIF, care gestionează infrastructura respectivă, și o livrează cu titlu gratuit OUAI-urilor. S-a completat Legea 138, Legea îmbunătățirilor funciare, și s-a stabilit cu caracter permanent această regulă. Dacă nu aveam această regulă, nu discutam de irigații la nivel de România. Poate doar la cei care mai erau pe prima treaptă de pompare și atât”, povestește Constantin Soare.

Prețurile mult prea mari în lipsa acestor reglementări ar fi pus stop oricăror irigații pentru treptele de pompare secundare. Doar fermierii de pe prima treaptă de pompare, unde costul energiei este mai mic, ar mai fi avut cum să beneficieze de aceste sisteme.

„Eu am irigat până în 2004 inclusiv, moment în care la final, în decembrie 2004, s-a schimbat Legea îmbunătățirilor funciare, a apărut Legea 138 și prin conținutul ei s-a eliminat subvenția care făcea obiectul pompării apei, apa ce o aducea până la stație, până la hidrant, gratuit. Apa, la vremea respectivă, era 50 lei pe 1.000 de metri cubi. După ce s-a eliminat subvenția, pe mia de metri cubi am avut 2.000 de lei pentru treapta a treia, și pentru treapta a patra 4.000 lei. Dacă nu s-ar fi luat această decizie să se livreze cu titlu gratuit, nu discutam de irigații. Acela a fost declicul, momentul care m-a determinat să adun colegii din zona Fântânele, am constituit OUAI-ul și mai departe am făcut toate demersurile pentru depunere de proiect, în 2017. În 2018 am preluat toată infrastructura celor șase ploturi de irigații pe care le avem în portofoliu, în proprietate de la ANIF, cu titlu gratuit cum bine se știe, am făcut în paralel proiecte, ținând cont de Măsura 4.3 care permitea depunerea de proiecte”, a detaliat agricultorul care a depus la începutul anului 2019 proiecte pentru fiecare plot. În 2020, în martie, a semnat contractele de finanțare cu AFIR-ul.

Pandemia și explozia prețurilor au dus la întârzieri destul de mari, dar fermierii au găsit soluțiile pentru a merge mai departe. „Am reușit să determinăm Ministerul Agriculturii și tot Guvernul să înțeleagă că trebuie să ne ajusteze prețurile, având în vedere explozia acestora care a avut loc în 2021. În acest sens a apărut Ordonanța 64 care ne-a permis ajustarea prețurilor, care ne-a permis în continuare scoaterea la licitație și angajarea constructorilor, și începerea execuției lucrărilor, situație în care ne aflăm la momentul de față. Suntem cu toate cele șase proiecte în faza de execuție, în diverse faze de lucru”, a explicat Constantin Soare.

Cele șase ploturi deservesc suprafața totală de 5.350 de hectare. Suma alocată pe Submăsura 4.3 – Infrastructura de irigații, de un milion de euro plus, a fost suplimentată cu aproximativ 200.000 prin Ordonanța 64, dar nu acoperă necesarul. „În Ghidul sM 4.3, în 2018-2019, era stipulat că o organizație poate depune trei proiecte pentru același plot, dar în sesiuni diferite. Motivul era generat de această situație, că suma alocată pe un proiect – la data respectivă, un milion de euro – nu reușea să acopere reabilitarea întregii structuri, pentru că o iei cronologic: stația completă, cu alimentare cu energie, conductă principală și mai departe o antenă, două, trei, patru, în funcție de banii pe care-i avem. Acum însă nu reușim, din păcate, să ne acoperim întreaga suprafață. În 2019, în sesiunea următoare, când eu eram pregătit cu toate documentele, s-a schimbat Ghidul și nu s-a mai permis să depui al doilea rând de proiecte”, precizează Constantin Soare. Construcția unei stații de capacitate maximă, alimentată cu energie, cu o conductă principală la care se conectează două-trei antene, nu acoperă neapărat întreaga infrastructură necesară unui plot, în multe cazuri fiind necesare investiții pentru o a doua conductă principală cu antenele aferente. Însă legislația actuală a oprit depunerea de noi proiecte. „Ne-am trezit în situația în care, și în condițiile stabilite prin PNS, a fost stabilit că un beneficiar poate depune un singur proiect. Indiferent, în cazul nostru, vezi OUAI fiind, cu șase proiecte, aș fi putut să depun și ar fi fost necesar să depun proiect pentru fiecare plot în parte. Nu! Am avut dreptul, prin efectul conținutului PNS-ului, să depun un singur proiect, și am depus doar pe unul. Cu celelalte vom vedea ce vom face în continuare. Va fi o problemă, mai ales că PNS-ul, după cum știm, are valabilitate până în 2027. Banii care au fost pe DR 25 s-au alocat printr-o singură sesiune și sunt toți acoperiți prin proiectele depuse. Ne bucurăm că e cerere mare, motiv pentru care tragem speranțe că statul, Guvernul, MADR vor mai găsi surse financiare care să permită reabilitarea întregii infrastructuri, și secundare, și principale”, ne-a zis cu speranță agricultorul constănțean.

Mulți bani din buzunarul propriu

Din păcate, nici băncile nu vin în ajutorul fermierilor din aceste OUAI-uri, care sunt organizații nonprofit, cu activitate de utilitate publică. „Am reușit să determin banca cu care lucrez să înțeleagă că trebuie să ne acorde credit pentru implementarea proiectelor pe care le am în derulare și am accesate 11 milioane de lei credit de la o bancă, bani care fac obiect de plata facturilor și a bazei, și a TVA-ului facturilor cu constructorii”, a explicat Constantin Soare.

Aceste sume le sunt necesare pentru plata facturilor către constructori, cererile de plată către AFIR – în cazul de față, în număr de șapte, stabilite de la momentul semnării contractului pe toată perioada de derulare – și documentele trebuind să fie conforme, plus actele care atestă plata facturilor ce urmează a fi decontate. „Ca să poți cere banii la AFIR, trebuie să demonstrezi că i-ai plătit constructorului, și asta presupune să deții tu surse proprii. Motiv pentru care, repet, pentru toate cele șase ploturi am accesat un credit de 11 milioane de lei”, a completat agricultorul, mulțumit că el se află în situația fericită de a avea un constructor. Creșterea prețurilor la materiale și echipamente care fac obiectul realizării acestor investiții nu a atras prea multe firme interesate, chiar și în condițiile în care prin Ordonanța 64 s-a realizat ajustarea prețurilor cu un procent de 25%, care nu era tocmai acoperitor.

Aripile de ploaie, premieră în zonă

În prezent, se lucrează în paralel pe toate cele șase ploturi, ce aparțin sistemului de irigații Sinoe, care deservește 60.000 de hectare. Stația bază este amplasată pe malul lacului Golovița, pe latura de est a teritoriului, o sursă sigură de apă. „Are laturi comune cu lacul Razelm și, mai departe, printr-un canal care vine din brațul Sf. Gheorghe al Dunării, se deversează apă. Altfel spus, sursa de apă pentru sistemul de irigații Sinoe a fost, este și va fi permanentă. Fără semn de întrebare ca să spunem că nu mai avem apă, pentru că apa aceasta se deversează în mare și, din câte am aflat, nu știu cât de adevărat este, acest braț a fost făcut artificial, acum foarte mulți ani, tocmai cu scopul de a menține un nivel al apei în cele două lacuri”, a detaliat Constantin Soare.

Legat de aripile de ploaie, premieră în cadrul OUAI Fântânele, agricultorii speră ca la anul, acolo unde există antene, să se achiziționeze și să se monteze pivoții. „În sensul ăsta încerc să mai trag un semnal de alarmă către cei de la MADR, de la ANIF, să încerce să forțeze reabilitarea infrastructurii principale, care ar permite aducerea apei până la zona noastră și dincolo de zona noastră, până la Cogealac. Știu că Sistemul Sinoe a avut o primă etapă de reabilitare, finalizată acum, a două agregate din stația bază, cu schimbarea conductelor de refulare, cu diametrul de trei metri, plus o parte din canal. Acum este raliul în fază realizată de proiectare, urmează să fie depus, din ce informații am și eu. Asta presupune ca reabilitarea lui să se facă de la stația bază, încă un agregat principal, cu încă două-trei stații de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară și pe toate canalele aferente până la Cogealac. Ca timp, raliul este realizat, trebuie pus, trebuie bani, pentru că totul e legat de bani, după care înțeleg că e posibil anul acesta, dacă nu în prima parte a anului următor, să se scoată la licitație, la pachet, partea de proiectare cu execuție. Ce presupune scoaterea la pachet? Că se câștigă timp, poate aproximativ un an. Ca moment când vom avea apă pe canal și vom putea iriga… Posibil 2026, trag speranțe. Până atunci, noi trebuie să ne finalizăm tot ce avem”, a completat agricultorul, care mai are doar de montat țeava pe 21 de kilometri.

„Vinovatul” succesului, optimismul

Totodată, Constantin Soare a depus un proiect și pe DR-35 și, având în vedere experiența dobândită, crede că va reuși finalizarea într-un an. „Ca producători agricoli, trebuie să încercăm să facem uz de toate oportunitățile pe care ni le oferă piața, Guvernul, MADR. Și în sensul ăsta aș scoate în evidență Creditul fermierului. Din păcate, mulți dintre colegi se plâng că nu au bani, că nu pot să-și ia mai departe… dar nu știu de ce nu îl accesează, pentru că este ca o mănușă, cu atât mai mult pentru cei care sunt în situații financiare mai precare. Pentru că iei o sumă de bani, o folosești pentru nevoi și plătești în următorii patru ani.” Constantin Soare rămâne optimist, pentru că, spune el, aceasta este o condiție obligatorie de reușită în agricultură.

Optimist rămâne și Gheorghe Lămureanu, în ciuda faptului că, de multe ori, cheltuielile îi depășesc profitul. „Chiar dacă faci zece tone pe hectar la grâu, nu reușești să acoperi cheltuielile, dacă dai și două ape grâului, una în toamnă, una în primăvară sau chiar și trei, uneori. N-am crezut că vom avea o asemenea situație și, dacă în primăvară situația încă era cu ceva speranțe, astăzi am ajuns în punctul în care suntem convinși că nu o vom duce pe roze până la sfârșitul anului. Și la noi, zic vecinii și colegii mei, e un caz mai fericit, că irig. Însă apa o pompez de la aproape o sută de metri adâncime din Canalul Dunărea – Marea Neagră cu priză directă”, ne-a spus Gheorghe Lămureanu, care își dorește să rămână cu o suprafață mai mică în exploatație, dar pe care să o irige și de zece ori, dacă e nevoie. Anul acesta, de la jumătatea lunii mai până în toamnă, nicio cultură nu a avut vreun aport de precipitații.

Patru ani de coșmar

Ultimii patru ani au fost „catastrofali” pentru fermierul din Agigea, atât din punctul de vedere al prețurilor, cât și al producției sau al aportului de precipitații. Agricultorul a sperat că măcar anul acesta să își revină prețul, dar cu 0,85-0,90 lei kilogramul de grâu, șansele sunt slabe. „Să-mi spuneți și mie dacă mai găsiți vreun produs care să coste un leu, în afară de prețul grâului. Și grâul trebuie să fie cu proteină peste 14 ca să iei un leu pe el. În 1990 era tot 0,90 lei, dar vindeam un kilogram de grâu și luam doi litri de motorină sau două kilograme de îngrășăminte. Sămânța nu te costa mai mult de 150-200 lei pe hectar. Acum, dacă vă spun cât a costat sămânța, că am semănat și un pic mai des anul ăsta, n-o să dormiți, alături de mine, la noapte. Cât au costat îngrășămintele, cât costă energia electrică, apa e gratuită, că ni se dau banii înapoi peste un an, însă dacă ar fi mai ieftine lucrurile astea, am și iriga mai mult ca să creăm cât de cât o rezervă pentru anul următor”, zice cu năduf Gheorghe Lămureanu, care a decis că dacă într-un an irigă porumbul, să nu mai irige grâul deoarece sunt foarte mari costurile la energie, manoperă și forță de muncă. Dacă în trecut iriga în medie cu 700-800 metri cubi la hectar, având rezerve pentru culturi viitoare, în prezent situația este cu mult diferită.

Costurile din ultimii ani s-au ridicat enorm la hectar, costuri ce însumează sămânța, lucrările agricole, piesele de schimb, motorina, forța de muncă. Ba mai mult, utilajele agricole au necesitat o întreținere mai costisitoare deoarece lipsa apei a îngreunat lucrările. „Vă dați seama că am arat cu bolovani. N-am reușit să pregătim, n-am avut o arătură de calitate, am lucrat cu discuri grele, mari, sau am făcut lucrări minime și n-am încorporat resturile vegetale, nici semințele de buruieni și cele de boabe străine, și anul următor o să cheltuim mai mult cu întreținerea culturilor, cu pregătirea patului germinativ”, a detaliat Gheorghe Lămureanu.

Din păcate, rata precipitațiilor din Germania, din Franța sau din Austria nu este similară cu cea din Dobrogea. La nivelul țării, Banatul are de trei-patru ori mai mare rata de precipitații. „Toate utilajele de pregătire a terenului, pe toate le-am distrus! Am schimbat anul trecut două mii de rulmenți la un Amazone sau un Horsch, pe care am dat 150.000 de euro să schimb la el 80 de rulmenți odată? E o catastrofă pentru noi din punct de vedere financiar! Și zic eu că puțină libertate dacă ne-ar da sau să prezentăm de la început un program. Păi noi facem lucrări din astea din 1980. Semănam și atunci, ca să nu cheltuim, semănam din disc. Apăruseră discurile acestea, tractoarele articulate de la Craiova, dădeam un disc și semănam porumbul după grâu. Deci am făcut și înainte și facem și acum. Am 60 de hectare de cultură dublă și am dat până acum patru ape. Unde o să ajung cu cheltuiala?”, întreabă fermierul de la Agigea.

În această situație, mulți fermieri întâmpină greutăți la a plăti leasing-urile, alții și-au pus proprietățile gaj pentru credite, iar producțiile nu justifică investițiile.

Aparatul administrativ, sperietoare

O politică agricolă mai prietenoasă cu producătorul ar fi de dorit, iar instituțiile statului să fie puncte de susținere, nu de stres. „Prea s-a încărcat aparatul administrativ și cel de control, și am început să ne fie teamă că vine Direcția agricolă în control sau APIA? N-ar trebui să ne fie teamă. Din contră, ar trebui să colaborăm cu ei... Nu vă mai spun că, acum vreo trei ani, pentru 3,32 lei ne-au blocat toate conturile în bănci. Deci ANAF-ul ne-a blocat toate conturile pentru 3,32 lei, care erau virați în plus! Era o simplă greșeală… Sunt oameni care ne controlează și care cred că noi chiar nu avem nimic de făcut și vor să ne dea neapărat de lucru să nu ne plictisim, să nu ne sinucidem văzând în ce situație dezastruoasă… Și nu glumesc, poate până acum am îndrăznit să mai glumesc, dar situația este tragică și oamenii ăștia care ne conduc, și în Parlament, și pe la Bruxelles, ar trebui să se gândească că, dacă nu se va egaliza cât de cât subvenția asta europeană cu a noastră, a celorlalți de dincolo de graniță, nu vom mai putea face concurență cu ei”, susține Gheorghe Lămureanu. Pe lângă subvențiile mai mari, și prețurile de vânzare sunt mai mari, și, cu toate acestea, atitudinea fermierilor europeni este mult mai fermă. „Și la ei sunt revolte, și la ei sunt fermieri nemulțumiți, pentru că nicăieri nu mai iubește lumea agricultura. Iubim doar să mâncăm, și de produs, nu... Am toată admirația față de ultimii trei-patru miniștri care au făcut o politică agricolă din ce în ce mai bună. Era mult mai dezastruoasă înainte. Suntem încurajați acum și să facem OUAI, și să irigăm, însă, ca să implementez un proiect european în 6, 7, 10 ani cât a durat celălalt, și pe ăsta deja am banii de patru ani ca să-l implementez, să dureze 6-7 ani, bănuiesc că birocrația este extraordinar de încărcată și dificilă ca să ne încurce”, apreciază Gheorghe Lămureanu.

Instituțiile statului trebuie să vină și în primul rând să informeze, și în al doilea rând să-l direcționeze pe fermier către calea cea bună. Fermierii speră că acolo unde s-a greșit, să fie îndrumați.

Astfel, nici pentru fermierii care au deja sistem funcțional de irigații situația nu este atât de luminoasă din punct de vedere economic, așa cum ar spera cei care se află la început de drum în instalarea acestor sisteme. „Mi-e teamă că nu pot să-i sfătuiesc pe colegii mei să facă ce am făcut eu, că mulți îmi spun: vezi?, ți-am zis să nu te apuci de irigații! Însă nici să așteptăm în continuare să primim ajutor de stat pentru calamități, subvenții și ajutoare suplimentare în loc să facem irigații consider că nu este o variantă bună. E păcat și ca Ministerul Agriculturii să plătească calamități și pierderi fermierilor, când banii ăștia ar putea fi investiți, dacă ar fi cu un pas înainte... Statul să facă un canal magistral, să dea apă pe el și să vedeți că fermierii vor uda... Îi sfătuiesc pe agronomi și pe fermieri să-și facă meseria și să împace și regulile astea europene, care ar trebui să fie mai prietenoase cu producătorul, pentru că, așa cum au început, mi-e teamă că vom mai putea continua discuind terenul sau făcând minimum-tillage după doi-trei ani când nu vom încorpora 20 de tone de paie”, ne-a zis în încheiere fermierul Gheorghe Lămureanu.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Soluții de irigații

Generatoarele PTO, alternativă economică și eficientă pentru alimentarea diverselor echipamente în teren

Lupta cu solurile nisipoase

Martie este luna femeii, iar astăzi venim către dumneavoastră, cititorii noștri, cu o doamnă care activează de 20 de ani în agricultură, mai exact de două decenii face parte din echipa NHR Agropartners, companie care comercializează în țara noastră branduri consacrate pe piața mondială a utilajelor: Deutz-Fahr, JCB, Poettinger, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck etc. Cu Anamaria Damian, director general al companiei NHR Agropartners am povestit despre dificilul an 2024, însă la 2025 să privim cu optimism.

Reporter: Cum a fost anul 2024 pentru compania NHR Agropartners?

Anamaria Damian: De felul nostru, suntem optimişti şi încercăm să ne concentrăm pe ce a fost bine. E adevărat că au fost foarte multe provocări anul trecut. Eu lucrez de 20 de ani şi în agricultură, şi în NHR Agropartners şi pot să spun cu cea mai mare convingere că, probabil, 2024 a fost cel mai complicat an de până acum, din toate punctele de vedere.

Agricultura se face sub cerul liber și depinde de condițiile meteorologice. Demult mi-a zis un fermier o frază care mi-a rămas întipărită în minte, „cel mai bun inginer agronom este Dumnezeu”.

Da, 2024 a fost greu, mai ales că venea după un alt an dificil, 2023, cu fermieri care acumulaseră anumite datorii. Au crescut dobânzile, a existat inflaţie şi singurul loc în care inflaţia nu şi-a făcut simţită prezenţa a fost în preţul cerealelor. Ajutoarele statului, promise în perioada protestelor fermierilor de acum un an, se cam lasă așteptate. Mulți așteptau toamna trecută „Rabla la tractoare”, program care sperăm să porneacă cât mai repede.

Reporter: Pentru că aţi amintit de „Rabla”, înţeleg că e cerere mare la NHR Agropartners pentru tractoarele Deutz-Fahr...

Anamaria Damian: Este un interes deosebit pentru programul acesta, foarte mulți fermieri fiind interesați de tractoarele Deutz-Fahr și Same. NHR Agropartners a ajuns la un acord cu fabrica Deutz-Fahr pentru a asigura un număr suficient de tractoare odată ce programul începe să fie implementat. În cadrul programului „Rabla pentru tractoare”, cel mai cautat tractor Deutz-Fahr este modelul 5105 Keyline Plus care beneficiază de echipare de top la cel mai mic preț.

Este clar că încă există o nevoie mare de mecanizare în agricultura românească, iar programul „Rabla pentru tractoare” e un ajutor important. Până la urmă, ceea ce este foarte important este ca fermierii să se dezvolte, să avem mult mai multe ferme mici și mijlocii dotate cu tehnică modernă.

Reporter: Imediat după pandemia de COVID 19, producătorii de utilaje au avut probleme cu livrările. Azi, înțeleg că încep să aibă alte probleme, au utilaje dar cererea e în scădere, din cauza lipsei de fonduri din ferme.

Anamaria Damian: A existat o oarecare lipsă de componente, de materiale şi atunci stocurile noastre ale tuturor furnizorilor de utilaje agricole erau destul de reduse şi timpii de livrare erau foarte mari, atunci cu pandemia. Încercând să rezolve această problemă, toţi producătorii au investit masiv şi au găsit diverse soluţii, în aşa fel încât acum este producţie peste tot. Deci asta nu mai este niciun fel de problemă. Însă, cererea şi capacitatea fermierilor de a achiziţiona utilaje nu mai este aceeaşi. S-a creat aici o oarecare discrepanţă. Dar, cred că prin absorbţia fondurilor europene de la AFIR ar trebui să reuşim să mergem cu toţii mai departe şi să fie bine în 2025 pentru agricultura românească în general, că nu e vorba doar de distribuitorii de maşini agricole sau de fermieri.

Reporter: În fermele din țara noastră, de mai bine de cinci ani seceta creează mari probleme. Și compania pe care o conduceți are în portofoliu echipamente pentru irigat, însă acest domeniu se mișcă încet, nu-i așa?

Anamaria Damian: Avem în portofoliu destul de mulţi producători germani, iar Beinlich este unul dintre aceia care au cele mai înalte standarde de calitate. Este cerere pentru echipamentele de irigat, dar nu aşa cum ne-am fi aşteptat noi. Asta din cauza infrastructurii de irigații care e partea cea mai complicată, că până să ajungem la investiţia finală, de tamburi, pivoți a fermierului efectiv, este un drum lung şi nu întotdeauna parcurs. Fermierul își cumpără echipamentele și n-are de unde să-şi ia apa. Aici sunt problemele cele mai mari. La NHR suntem pregătiţi şi oricând putem să satisfacem nevoia clienţilor care doresc să irige.

În acelaşi timp, observăm preocuparea fermierilor spre tehnologiile care pot să coserve apa în sol, no-till, minim-till, strip-till. Da, paşii sunt mici, dar este o evoluţie, nu se poate întâmpla chiar aşa, de pe o zi pe alta.

Reporter: Către acest domeniu al tehnologiilor de conservare a apei în sol, NHR Agropartners a mai făcut un pas anul trecut, în 2024, când a devenit importator şi distribuitor pentru semănătorile directe strip-till, precum și pentru utilajele de prelucrat solul de la producătorul Claydon din Marea Britanie.

Anamaria Damian: Claydon a revoluționat agricultura prin introducerea conceptului de strip-till, o metodă de cultivare conservativă care maximizează producția și minimizează impactul asupra mediului. Devenind liderul pieței europene pe segmentul semănătorilor directe strip-till, Claydon își extinde constant aria de influență, operând astăzi în peste 30 de țări din întreaga lume.

Anul trecut am făcut foarte multe demonstraţii în ferme din toată țara. Suntem foarte activi pe partea asta, ce e bine pentru agricultură încercăm să fim acolo, să fim prezenţi, să vedem, să cercetăm dacă se poate, pentru că, evident, orice tip de tehnologie e adaptată unor anumite tipuri de condiţii. Nu merge aceeaşi tehnologie peste tot, nu există o soluţie universală, şi atunci trebuie să poţi să ai în fiecare variantă câte o soluţie adecvată fermierului.

Suntem foarte încântaţi de noul nostru partener Claydon, de ceea ce am făcut, de demonstraţiile pe care le‑am făcut împreună cu ei şi am vândut deja utilaje din portofoliu. Suntem convinşi că anul acesta se vor vedea roadele, adică vor vedea clienţii care este diferenţa şi atunci vor şti ce să aleagă.

Agricultura, afacerea agricolă se bazează mai mult pe relaţia interumană şi pe comunitate, şi de aceea noi susţinem în continuare prezenţa pe teren, alături de fermieri, aproape de ei. Cred că va trece foarte mult timp până când vom cumpăra un tractor de pe internet şi vom vorbi cu un robot, şi nici nu cred că fermierii îşi doresc asta. Iar noi, NHR Agropartners, suntem structuraţi în modul ăsta mai comunicativ, aproape de clienți, prezenţi, asta este ce ne dorim şi am vrea să nu fim obligaţi să ne schimbăm. Bineînţeles că trebuie să te adaptezi vremurilor, că nu poţi rămâne în urmă, şi că avem proiecte legate de digitalizare foarte multe în cadrul companiei, dar credem în continuare în relaţia de zi cu zi cu fermierul, de apropiere şi de a te vedea, de a discuta faţă-n faţă, eventual la câmp, adică pe pământ, în fermă.

Reporter: Cum vedeţi anul 2025, piața utilajelor agricole?

Anamaria Damian: Nu se aşteaptă nimeni la o mare explozie, dar toată lumea este optimistă într-un fel rezervat. Toată lumea are un optimism rezervat, în sensul că noi sperăm că se va recupera un pic din să nu zicem pierderea de anul trecut, dar din declinul anului 2024.

Sperăm că 2025 va fi un an în care lumea va reporni motoarele, să se uite spre viitor. Şi vremea pare să ne ajute deocamdată, pare să fie ok, acum nu ne permitem să facem pronosticuri şi prognoze, dar credem că, dacă condiţiile meteorologice sunt favorabile, dacă preţurile la cereale sunt cele corecte, dacă nu se mai întâmplă alte distorsiuni pe piaţă, pentru că nu ştii niciodată, ar trebui să fie un an de recuperare rezervată, un an ok pentru toată lumea.

Se pare că ultima perioadă înseamnă un moment în care toată lumea trebuie să înveţe câte ceva şi noi suntem primii care suntem dispuşi să învăţăm lucruri, aşa încât încercăm să ne orientăm foarte mult pe eficientizarea proceselor noastre, să vedem dacă putem să facem cu resursele pe care le avem mai multe lucruri, mai bine, să fim mai aproape de clienţi, să fim mai pregătiţi a răspunde nevoilor lor. Acesta este planul nostru. Trebuie să ne gândim mereu ce putem face ca să fim şi mai buni, şi mai aproape de fermieri, şi mai economici. Asta este provocarea cu care ne confruntăm.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Foto: NHR Agropartners

CITEȘTE ȘI: Mai mult decât o semănătoare

Agricultură conservativă: NHR Agropartners a devenit unic importator în România al utilajelor Claydon

Păstrarea rezervei de apă în sol, esențială pentru recolta următoare