seceta - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 27 Noiembrie 2020 12:38

Hrana, esența calității cărnii de vită

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Duminică, 22 Noiembrie 2020 14:41

Costel Iancu: „Per ansamblu, a fost un an bun”

Costel Iancu nu este doar preşedinte al Asociaţiei Producătorilor Agricoli din judeţul Dolj, ci, înainte de toate, fermier. L-am găsit vorbind la telefon ca un adevărat om de afaceri, despre producții, depozitare și desfacere, în curtea societăţii sale, Centrotrans, din satul Padea, comuna Drănic. Evident că tot despre aceste lucruri am stat de vorbă, discuție din care am și decupat câteva opinii.

Anul agricol 2019-2020 a fost, după cum se știe, unul de care foarte puțini și-ar dori să își amintească. Seceta este o situație pe care nici măcar cei mai școliți fermieri nu ar fi în stare să o gestioneze cu prea mult succes. Nu zicem că pregătirea de specialitate nu ar conta, din contră, credem că ar trebui, ba chiar ar fi necesar ca toți fermierii să aibă o astfel de pregătire. Cu siguranță, un agronom este capabil, mai bine decât alții, să facă față unor ani dificili, precum cel despre care vorbim. 

În Dolj seceta nu a calamitat culturile la același nivel ca în Constanța, dar a fost destul de persistentă. „La grâu s-au obţinut producţii care pentru noi, aş putea spune, sunt aproape pe jumătate, aproximativ 4.000 kg pe hectar, eram obişnuiţi în mod normal cu 7.800-8.500 kg/ha, deci aproape de jumătate, iar la floarea-soarelui, în mod normal făceam 3.800-4.000 kg/ha, am reuşit să scoatem o producţie medie de 2.900 kg pe hectar”, zice Costel Iancu despre productivitatea obținută la hectar, considerând că la cele două culturi a obţinut un profit frumuşel, dar nu pe măsura investiţiilor pe care le-a făcut şi pe măsura aşteptărilor.

Cultura cea mai profitabilă pentru societatea sa este cea a porumbului, întrucât aproape 85% din suprafaţă este în sistem irigat. „Am început să recoltăm suprafeţele care au fost la neirigat, unde producţia a fost sub aşteptări, au fost sole în care am scos o producţie de 1.500 kg pe hectar, ceea ce nu-mi aduc aminte vreodată, de când fac agricultură, să fi obţinut atât de puțin.”

Explicația este dată, în opinia sa, și de temperaturile foarte mari, pe lângă absența apei. „În perioada de polenizare a porumbului au fost temperaturi de peste 41-42° la sol, ceea ce a dus la o scădere drastică a polenizării porumbului şi iată rezultatele.”

Producția de peste 12 tone porumb boabe STAS la hectar obținută pe suprafața irigată a mai acoperit pierderile suferite sau nerealizările de la celelalte culturi. Nici în acest caz producția nu a fost la standardele obișnuite, de 13-15 tone la hectar, tot ca urmare a temperaturilor ridicate. 

Și cu toate astea, interlocutorul nostru este mulțumit. „Până la urmă trebuie să ne mulţumim şi aşa, pentru că putem să ne reluăm activitatea, chiar putem să ne dezvoltăm şi să mai cumpărăm, să mai facem ceva investiţii. Deci, per ansamblu, a fost un an bun.”

Noi proiecte pentru irigații

Norocul, dacă se poate numi așa, știind că se spune că și-l mai face și omul cu mâna lui, este că are terenul într-o zonă în care se poate iriga. Dar asta pentru că s-a străduit, alături de ceilalți fermieri din zonă, să protejeze pe cât s-a putut canalele, iar acum le reabilitează și construiește și altele noi. „Am accesat trei proiecte pentru trei staţii de irigat, două staţii de punere sub presiune şi o staţie de aducţiune, suntem la final cu toate aceste trei proiecte, începând cu primăvara anului viitor vor fi funcţionale atât staţia care aduce apă pe canal, cât şi staţiile de punere sub presiune.”

Îl nemulțumește faptul că firmele care realizează obiectivele despre care spunea mai sus nu fac lucrări chiar bune. El pune pe seama lipsei de personal specific oricărui domeniu din țara asta. „Este o situaţie destul de neplăcută, deşi bani sunt, au fost alocaţi bani de Ministerul Agriculturii, sume consistente, aş putea să spun, firmele câştigă licitaţii şi, când să treacă la execuţie, se trezesc că nu au personal specializat, că nu au ce le trebuie şi, din păcate, lucrările, de cele mai multe ori, lasă de dorit.”

Dar este mulțumit de faptul că proiectele începute de precedentul guvern sunt duse mai departe de cel actual, satisfacție justificată de faptul că este mai uzuală practica inversă, de a dărâma tot ce clădesc cei dinainte.

El speră ca și decizia de a pune la dispoziția fermierilor apă pe canale în mod gratuit să fie menținută pe mai departe, pentru că se dovedește stimulantă pentru fermieri în a-și achiziționa instalații de irigat. „Sunt convins că din ce în ce mai mulţi fermieri, când văd apa pe canal, doresc să-şi achiziţioneze instalaţii şi să poată să irige şi iată că începe să se încline balanţa în favoarea agriculturii moderne, a agriculturii de precizie, aşa cum facem noi.”

Economii prin agricultura de precizie

Este, după cum se vede, adeptul noilor tehnologii în agricultură. Ceea ce i s-a părut oportun să facă din acest domeniu a fost cartarea agrochimică, astfel putând să eficientizeze aplicarea de îngrășăminte, economisind prin faptul că a completat cu elemente nutritive doar suprafețele cu lipsuri, fără să mai dea și pe cele care aveau surplus. Tot din această perspectivă a agriculturii de precizie a făcut și semănatul. A semănat cu densități variabile, în funcție de resursele de nutrienți și de apă (instalații de irigat). „Acolo unde am găsit terenul mai sărac în elemente nutritive, am semănat plante mai puţine, unde terenul era mai bine aprovizionat, am semănat plante mai multe, iar acum vine etapa finală, de mapare şi de creare a hărţilor de producţie, pentru ca să vedem producţia obţinută în urma corecţiei, să vedem dacă am reuşit să uniformizăm şi să maximizăm potenţialul de producţie a terenului. Aşa vom face și în următorii ani şi sper ca în câţiva ani terenurile să fie uniforme şi atunci potenţialul de producţie să fie maxim.” 

Consideră că agricultura de precizie este foarte importantă pentru viitorul agriculturii în România, pentru că reduce costurile de producție. „Dacă nici la costuri nu suntem atenţi şi nu încercăm să le micşorăm, atunci n-o să putem să obţinem un profit de niciunde. Acesta este viitorul României şi din ce în ce mai mulţi fermieri ar trebui să aplice această agricultură de precizie, pentru a putea băga ceva în buzunar. Altfel, cu costuri foarte mari şi inutile, nu mai putem să facem faţă.”

O piață inegală

Am fost curios să știu ce părere are despre Pactul Verde European, despre strategia de a reduce produsele de protecție a plantelor, pentru a crește suprafața destinată agriculturii bio, ca până în 2030 să ocupe un sfert din suprafața agricolă a Uniunii Europene. Ceea ce îl intrigă mai mult legat de restricțiile care se tot impun este că nu poate fi vorba de egalitate pe o piață liberă, atâta timp cât sunt subvenții diferențiate și îi avantajează tot pe cei care au condiții mai bune climatice. „Seceta îşi pune amprenta asupra culturilor noastre în fiecare an. Poate că prin Franţa, prin Germania, unde plouă de trei ori pe săptămână, agricultura ecologică este o soluţie. La noi nu. Gândiţi-vă, dacă ar fi să lucrez într-o agricultură ecologică şi să scot o tonă sau o tonă jumătate de grâu pe hectar, dacă o scot, cu probabil aceleaşi costuri, cine-mi plăteşte mie diferenţa? De unde iau acei bani? Mai ales în contextul în care nici până la ora actuală subvenţia nu este comună, aşa cum ar trebui să fie Politica Agricolă Comună pentru toate statele, iată că suntem în continuare discriminaţi.”

Nu putem spune că există o conspirație, ar trebui să o probăm, dar conjunctura relațiilor economice ne defavorizează în momentul ăsta și impresia pe care Costel Iancu o are este justificată: „Inputurile – noi le cumpărăm din străinătate, de la firme mari din străinătate. Sunt convins că preţurile cu care companiile multinaţionale vin în întâmpinarea noastră, a fermierilor, sunt mai mari decât cele din ţările-mamă, pentru că intervin costuri de transport, intervin costuri de distribuţie, deci inputurile le cumpărăm la un preţ mai mare; utilajele pe care le avem le cumpărăm la un preţ mai mare; deci costurile noastre de intrare pentru producţie sunt mai mari. Dacă costurile sunt mai mari şi vindem pe aceeaşi piaţă – o spun cu toată tăria – controlată de aceleaşi multinaţionale care ne furnizează inputurile, n-avem cum să-i depăşim pe colegii din ţările vechi, membre. Şi din acest motiv nu putem nici să prelucrăm – că toată lumea ne spune: de ce nu prelucraţi? De ce vindeţi materia brută? – Pentru că nu sunt rentabile! Materia pe care o obţin eu aici o obţin cu costuri mai mari decât colegul din Austria sau din Germania, în condiţiile în care el are şi subvenţia mai mare. Deci atât timp cât subvenţia aceasta va fi diferenţiată pentru noi, nu vom putea să procesăm produsele la noi în ţară şi va trebui să apelăm la această soluţie disperată, spun eu, să vindem producţia brută. Dacă subvenţia ar fi egală, vă asigur că în toate sectoarele, fie că e vorba de creştere de porci, de vaci, de găini, abatoare, toate se vor dezvolta. Pentru că trăim într-o piaţă liberă şi toţi vindem pe aceeaşi piaţă, iar dacă avem costurile comune şi piaţa este aceeaşi, putem să facem ceva. Dar atâta timp cât subvenţia este diferenţiată, aşa vom păţi: în orice sector vom vinde numai materie brută.”

Oricum acum subvenția este pusă sub semnul întrebării, poate absența ei, de peste tot, ar face puțină egalitate.

„Ne-am păcălit cu contractele futures”

Vânzarea este mai mereu o piatră de poticnire. Prețul nu este satisfăcător, indiferent cum o dai. Dar așa e comerțul, e greu să prevezi evoluția pieței. „Din păcate, tot mai mulţi fermieri au început să intre în acest joc de a vinde producţia înainte de a o realiza, de a o vedea băgată în hambar. Şi iată că în anul ăsta, pentru prima oară, preţurile în campanie de recoltat au fost foarte mari, or, noi am crezut că dacă facem contracte futures, sunt mai bune. Iată că ne-am cam păcălit. Şi odată contractul semnat, trebuie să te ţii de el, pentru că aşa este frumos, să te ţii de contract ca să poţi să ai continuitate şi în anii următori. Cred că seceta şi-a pus amprenta şi aici, neexistând producţie sau producţia fiind diminuată cu aproape jumătate din ceea ce se preconiza, a dus la această creştere care vine, zic eu, în sprijinul, cel puţin, dacă nu al nostru, al fermierilor mari, care am făcut contracte şi am vândut, al celor mai mici, care au fost inspiraţi să vândă producţia mai târziu, sau al celor care deţin spaţii de depozitare, care au cules-o şi au băgat-o în silozuri sau în magazii şi o vor vinde atunci când consideră ei că preţul este bun.”

Lipsa forței de muncă, o mare problemă

Remarca pe care a făcut-o legat de forța de muncă specializată de care duc lipsă firmele venite să le reabiliteze sistemul de irigații era provocată și de propria experiență cu o astfel de lipsă. Mijloacele de muncă sunt din ce în ce mai sofisticate, calificarea celor care sunt chemați să lucreze pe ele trebuie să fie din ce în ce mai bună. Iar la asta se adaugă lipsa școlilor, dar și a celor care ar trebui școliți. „Vedeţi că nu mai sunt şcoli profesionale care să mai pregătească mecanizatori, au dispărut pur şi simplu. Acum încercăm să ne cârpim, ăsta este cuvântul cel mai potrivit, să ne cârpim, să mă urc eu, să urc copilul, să urc unul pe care să-l iau de la oraş, deci în satele din România nu se mai găsesc tineri care să fie interesaţi de aceste meserii. Deşi salariile sunt din ce în ce mai atractive în sectorul agricol, nu mai vine din păcate nimeni să se urce pe un tractor, deşi, aşa cum aţi văzut şi dvs. şi cunoaşteţi situaţia, utilajele sunt dotate cu absolut toate facilităţile: cu scaun cu pernă de aer, să nu-l mai zguduie, cu calculator, deci totul este digital. Operatorul de pe combină ar trebui să fie, în opinia mea, un inginer IT. Şi un inginer IT niciodată n-o să vină să lucreze pe combină, pentru că salariile pe care le oferă sectorul IT sunt mult mai mari. Deci suntem prinși  între ciocan şi nicovală şi credeţi-mă că abia supravieţuim, nu ştiu în următorii ani ce o să ne facem, când personalul pe care-l avem acum se va duce şi se va pensiona. Avem oameni care au ajuns în pragul pensiilor şi trebuie să plece, nu mai vor să stea, s-au săturat oamenii de muncă. Deci chiar mă gândesc cu groază la viitor, din perspectiva forţei de muncă.”

Poate ar trebui să înțelegem cu toții importanța acestei probleme. Să stăm bine și să socotim cum de este așa de mare lipsa de forță de muncă, în condițiile în care încă este mare șomajul. Ceva nu este în regulă în educația pentru muncă, începută în familie, accentuată de media, care proliferează personalitățile de carton, ce se afișează cu opulență și care nu dovedesc prin nimic onestitatea prin care au obținut averea, apoi școala, care nu pune accent pe pregătirea practică, ci mai mult teoretică, și, nu în ultimul rând, mecanismele legislative care nu favorizează munca, ci asistarea socială. Cine să caute soluții pentru această problemă, care îl îngrozește pe fermierul Costel Iancu, mai mult decât seceta, subvențiile inegale sau restricțiile Uniunii Europene? O problemă care îl face să se gândească cu groază la viitor, pe el și pe mulți ca el care au biruit multe piedici pentru a ajunge la nivelul de azi. Aceasta chiar este o problemă serioasă, mai serioasă și decât crede Costel Iancu.  

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Pentru abonamente, accesați link-ul: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Cu o vastă expertiză în implementarea din România a celor mai avansate sisteme din lume pentru agricultura de precizie, Titan Machinery România se angrenează într-un proiect de mare amploare, deosebit de îndrăzneț, unul cum nu s-a mai văzut vreodată în țara noastră: SMART FARM - Ferma Inteligentă Titan Machinery!

Proiectul Smart Farm Titan Machinery reprezintă o premieră pe continentul european pentru RATA VARIABILĂ de semănat pentru cultura de grâu.

Un proiect unic, în cadrul căruia Titan Machinery investește toată experiența acumulată în agricultura de precizie, concretizată prin coordonarea unei culturi de grâu pe un întreg ciclu de producție.

Date inițiale:

  • suprafață cultură: 170 hectare;

  • tip de cultură: grâu de toamnă;

  • localizare: Furculești, Teleorman;

  • condiții cultură: teren neirigat.

Bine ați venit în SILICON VALEY a agriculturii viitorului!

Împreună cu colaboratorii Titan, vom implementa tehnologii pentru agricultura de precizie pe tot parcursul ciclului de producție.

Ne vom folosi de cele mai inteligente sisteme existente în lumea agriculturii avansate: roboți, senzori, drone, imagistică satelitară, utilaje autonome. Vom analiza solul, din spațiu, de la suprafața lui și până la adâncimi de peste un metru. Vom analiza toate aspectele climatice și microclimatice, vom prezice starea culturii și o vom ajuta doar acolo unde este nevoie.

Toate lucrările vor fi făcute cu variație, niciun produs nu va fi administrat cu aceeași cantitate pe toată cultura, fie că vorbim de sămânță, fertilizant sau erbicid.

Toate activitățile, din câmp sau din birou, vor fi prezentate și reprezentate de articole de presă, filmări în câmp, dar și de alte surprize pe care le vom oferi celor ce ne urmăresc. Publicul Titan Machinery va fi informat despre specificul lucrării, ce s-a folosit și ce se urmărește să se obțină.

Ca atare, fii pe fază să vezi cum se face o agricultură titanică, inteligentă, cu costuri minime și rezultate maxime, cu cele mai inovative soluții de pe piață și de la cap la coadă.

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Ordinul nr. 183/2020 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru aprobarea procedurii privind racordarea la reţelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienţi finali noncasnici prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1022 din 3 noiembrie 2020.

Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare consideră că această inițiativă va avea un impact notabil în extinderea suprafețelor irigate în România, ceea ce, într-un an ca cel pe care-l traversăm, în care seceta pedologică a afectat circa 2,5 milioane hectare de culturi agricole de toamnă și primăvară, poate contribui în mod hotărâtor la reducerea pagubelor și a efortului bugetar pentru acoperirea lor.

„Membrii Alianței noastre au pledat în mod repetat pentru soluții sustenabile de gestionare a riscurilor agricole prin stabilizarea producției și reducerea dependenței de condițiile climatice, iar fermierii pot beneficia acum de o măsură de politică economică care se va traduce în creșterea rezilienței exploatațiilor lor”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Reprezentanții Alianței subliniază necesitatea urgentării punerii în practică a măsurii reglementate prin Ordinul 183/2020 al ANRE, inclusiv din punctul de vedere al asigurării de către autorități a capacității de furnizare a energiei în termen de cel mult 60 de zile de când este aprobată cererea, deoarece prognozele meteo nu sunt de natură să îi liniștească pe agricultori. „Ne-am dori ca agricultorii să poată furniza securitatea alimentară de care țara are nevoie în perioada complicată pe care o traversăm”, punctează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Publicat în Știri

Un anunț-surpriză al Grupului AGRINVEST, transmis redacției Revista Fermierului, pune pe jar piața de agribusiness românească. Noul manager de dezvoltare al grupului este nimeni altul decât Ștefan Gheorghiță, o figură extrem de cunoscută în agribusiness și revenită public mai ales în ultimul an, prin numeroasele luări de poziție privitoare la problemele fermierilor afectați de secetă.

Pentru cei care nu știu, Ștefan Gheorghiță - fermier din Brăila, este fostul manager de top al mai multor companii importante din piață, în ultima poziție ocupată fiind directorul general pentru estul Europei al unui important producător de semințe francez, fiind și artizanul aducerii și implementării lui în această zonă, ducându-l în final pe una din pozițiile fruntașe ale clasamentului pieței de profil.

După ce Ștefan Gheorghiță a părăsit funcția de manager general și de acționar al companiei franceze, s-a retras pentru a se ocupa de ferma proprie din județul Brăila, unde exploatează circa 600 de hectare, în toată această perioadă stând deoparte de prim-planul pieței de profil și activând în mod discret și pentru o scurtă perioadă de timp ca și consultant al unei firme de agribusiness din Republica Moldova.

Începând cu luna martie a acestui an, Ștefan Gheorghiță a demarat o campanie surprinzătoare prin amploarea pe care a căpătat-o, de conștientizare a pericolului unei secete pedologice care se prefigura la acel moment și care apoi din păcate s-a concretizat, situație care este încă prezentă și care aduce multor fermieri probleme deosebite privind supraviețuirea în viitor a acestor afaceri.

Colaborările cu presa de profil au fost numeroase și astfel multe probleme ridicate de fermierul Ștefan Gheorghiță au devenit subiecte pentru clasa politică și agricultori, cum ar fi arenda, asigurările agricole, sistemul de irigații, programe de finanțare pentru fermieri și multe altele.

În același timp, Ștefan Gheorghiță este și colaboratorul revistei noastre, unde are în grijă rubrica ,,Gânduri de fermier”, care își va continua existența și după această numire, iar analizele acestuia privind problemele din agricultură vor continua să fie prezente în edițiile print Revista Fermierului, precum și pe site-ul www.revistafermierului.ro.

Reamintim și că fermierul brăilean a fost solicitat de președintele PRO AGRO – Ionel Arion, să fie consultantul federației pe problemele generate de construirea noului Program Național Strategic pentru punerea în aplicare a viitoarei Politici Agricole Comune.

Grupul AGRINVEST cu sediul în Buzău activează în domeniul distribuției de input-uri pentru fermieri, comerțului cu cereale, având capacități de depozitare în tot sudul țării de peste 250.000 de tone, exploatând o suprafață de circa 5.000 de hectare de teren agricol. Totodată, grupul, prin intermediul AGRINVEST IFN, finanțează fermierii. Cifra de afaceri AGRINVEST depășește 55 milioane de euro.

Ambițiile grupului, prin această cooptare a lui Ștefan Gheorghiță, pe poziția de responsabil de dezvoltare și strategie, sunt evidente și asumate, după cum se arată în comunicatul transmis redacției: „Credem că activitatea Grupului AGRINVEST va crește ca volum și eficiență, plus că suntem siguri că ne vom dezvolta piețele pe care activăm, dar intenționăm și deschiderea de piețe noi, astfel încât programul de dezvoltare dorit a fi realizat până în 2025 să ducă la poziționarea noastră ca unul din cei mai importanți jucători pe piața de profil și să avem capacitatea de a răspunde cerințelor din ce în ce mai complexe ale partenerilor noștri de afaceri și de a-i ajuta pe aceștia în provocările noii politici agricole comunitare.”

Rămâne să urmărim efectele acestei numiri în evoluția viitoare a Grupului AGRINVEST și să vedem amprenta fermierului Ștefan Gheorghiță asupra modului de dezvoltare viitor.

Revista Fermierului îi dorește sănătate și succes lui Ștefan Gheorghiță! Cu siguranță, „Gândurile de fermier” îi vor fi sprijin și de aici înainte.  

Publicat în Știri

În perioada 2021-2025, România a prevăzut să aloce 750 de milioane de euro pentru o reţea naţională de colectare, depozitare şi distribuţie a produselor româneşti, în cadrul planului de relansare economică, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii cu omologul său francez, Julien Denormandie, din data de 26 octombrie 2020, de la Paris. De asemenea, susținerea dezvoltării structurilor de tip piață de interes național a fost confirmată de ministrul Agriculturii din Franța, care a reînnoit sprijinul pentru parteneriatul cu piața din Rungis.

Ministrul român a precizat că România va beneficia de un buget de 3,5 miliarde de euro pentru irigații prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, motiv pentru care ar dori să cunoască oferta franceză de echipamente din domeniul irigațiilor. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la gestionarea apei, stadiul sistemului de irigații și reabilitarea infrastructurii în materie, precum și la fiscalitate și acordarea de subvenții agricultorilor în cele două țări. S-a convenit continuarea consultărilor bilaterale atât la nivel de ministru, în contextul viitoarelor consilii, cât și la nivel tehnic.

Susținerea fermelor de familie medii a fost prezentată ca o direcție comună cu menținerea unui procent legat de redistribuire. Ministrul Julien Denormandie i-a mulțumit lui Adrian Oros pentru susținerea, în Consiliul de miniștri, celor două inițiative importante pentru Franța, respectiv susținerea cuplată a proteinelor vegetale și extinderea autorizațiilor vitivinicole.

În ceea ce privește temele bilaterale, miniștrii au reamintit prioritățile în ceea ce privește învățământul agricol și, mai ales, înființarea unei platforme comune de primire a stagiarilor francezi și români în exploatațiile agricole și în întreprinderi.

În urma întâlnirii dintre cei doi miniștri ai Agriculturii s-a desprins importanța sprijinirii de către România a unor inițiative franceze precum planul proteic, inițiativa „4 pentru 1000” („4 pour 1000”), simplificarea PAC și dreptul la eroare/greșeală al agricultorului.        

Reamintim că, în perioada 26 - 27 octombrie 2020, ministrul Adrian Oros a efectuat o vizită oficială la Paris, în cadrul delegației române la nivel de prim – ministru. Vizita a avut loc ca urmare a demersurilor părții franceze, obiectivul principal fiind de a consolida relațiile bilaterale și cooperarea la nivel european dintre România și Franța.

Publicat în Știri

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Executivului de la București să aprobe cât mai repede proiectul de ordonanță de urgență care reglementează starea de calamitate, proiect considerat echitabil atât pentru fermieri, cât și pentru comercianții de produse agricole. „Proiectul de act normativ revizuit este un proiect echilibrat, care urmărește să dea o șansă mică fermierilor pe viitor să negocieze cu partenerii, iar primul semn de menținere a încrederii din lanțul comercial îl reprezintă acceptarea și de către Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole (ARCPA) a acestei OUG, în egală măsură cu fermierii. Odată cu trecerea timpului, se acumulează tensiunile și nemulțumirile care vor avea efecte incontrolabile. Avem nevoie de soluții urgente, iar această OUG va reglementa rezonabil cazurile de imposibilitate de executare contractuală”, precizează, într-un comunicat de presă, Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Reprezentanții Alianței susțin că ARCPA blochează și tergiversează adoptarea actului normativ privind declararea stării de calamitate, cu toate că în proiectul de ordonanță de urgență s-a ținut cont de solicitările Asociației Române a Comercianților de Produse Agricole în defavoarea fermierilor, precizându-se că: prevederile OUG se aplică pe tot lanțul comercial, inclusiv comercianților; se limitează numărul de beneficiari prin condițiile de eligibilitate, prin care se spune clar că se poate declara starea de calamitate doar dacă mai mult de 50% din suprafața cultivată este afectată, corelat cu procentul de daună din procesele verbale de constatare înregistrate la culturile agricole; intră în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial. „Aceste aspecte, realizabile pentru toate părților contractante au rolul de a crea un echilibru în piață, fiind cuprinse în proiectul de ordonanță postat în consultare publică pe 23 octombrie 2020 și este foarte important să fie publicat în regim de urgență pentru a avea și în viitor fermieri în România. fermierilor arată o totală lipsă de fairplay, inițial susținând că prevederile OUG nu se aplică tuturor actorilor pe lanțul comercial, deși în versiunea actuală această prevedere este menționată fără echivoc, observăm în continuare opozabilitatea acestora. Fermierii se află la acest moment într-un blocaj total. Vorbim de necesitatea unei OUG privind starea de calamitate ca urmare a secetei pedologice din anul 2020, fenomen extern voinței fermierilor, excepțional și insurmontabil. Pentru că într-o astfel de situație, excepțională Guvernul trebuie să fie cel care reglementează printr-un cadru legal situația”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Despre soluțiile propuse de ARCPA, alianța fermierilor spune că sunt proiecte strategice de durată, care nu se pot implementa în câteva zile. „Simpla enumerare a unor soluții/proiecte care trebuie implementate înainte de aprobarea OUG, nu fac decât să tergiverseze adoptarea unei soluții reale”.  

Comercianții de produse agricole propun soluții ca: asigurările agricole pentru toate tipurile de culturi, acoperind majoritatea situațiilor neprevăzute, la prețuri similare celor din alte state europene; micro și macro – creditarea comercială cu garanții de stat; fondul mutual agricol funcțional; reabilitarea sistemului național de irigații. Este cert că astfel de lucruri nu au cum să fie implementate într-un timp scurt. „Alianța pentru Agricultură și Cooperare lucrează alături de specialiști, în parteneriat cu MADR, pentru a dezvolta și implementa, începând cu anul 2021, un program național de management integrat și control în vederea gestionarii riscurilor în agricultură, astfel încât fermierii să nu mai ajungă în astfel de situații pe viitor și să se prevină eventuale preconizate de ARCPA. În această perioadă, fermierii sunt amenințați și executați silit, deși încearcă să justifice starea de calamitate a culturilor asimilată forței majore și să negocieze cu furnizorii de input-uri și traderii de cereale pentru rescadențarea obligațiilor, cu dobânzi mărite, cu ferma îndatorată, aproape pierdută, din motive neimputabile lor. În același timp, unii comercianți nu fac altceva decât să tragă de timp și să tergiverseze apariția OUG, pentru a se depăși perioada până la care trebuia livrată producția, încep să transmită facturi cu penalități de neonorare a contractelor sau profit nerealizat de până la 50% din valoarea mărfii, fără a accepta o prelungire a contractului pentru cantitatea calamitată pentru livrare din recolta viitoare, achiziția unor input-uri cu un discount mai mic pentru acoperirea costurilor sau o împărțire a costurilor între partenerii contractuali. Nimeni nu urmărește exonerarea totală, perturbarea fluxurilor de aprovizionare cu input-uri, sau a celor de livrări recolte. Ne dorim o piață agricolă corect reglementată care să țină cont de realitățile din teren. Reglementată, nu speculată”, explică situația prezentă reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare. 

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din:

  • Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - PRO AGRO

  • Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR

  • Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV

  • Asociația Producătorilor de Porumb din România - APPR

Publicat în Eveniment
Luni, 26 Octombrie 2020 20:50

Piața porumbului nu dă semne de echilibru

Vă prezentăm raportul din 26 octombrie 2020 privind piața cerealelor, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe - consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul continuă să fie marfa cu o creștere stabilă în termen de cerere și ofertă. În plan național, intensificarea cererii dă roade. „Loturi de marfă își găsesc cumpărătorii la prețuri de 1.000 lei/tonă, preț care conține și opțiunea de stocare pe 2-3-5 luni, însă, după cum spune și numele, este o opțiune. Vânzătorul poate cere livrarea când dorește. Destinația mărfurilor este un mix între piața internă (aproximativ 40%) și cea de export (aproximativ 60%). Calitatea fizico-chimică a mărfii influențează prețul contractual prin penalizările care se pot aplica din cauza condiției calitative a mărfii. Plata în regim de certificate de depozit este foarte atractivă pentru fermieri. Atragerea capitalului înainte de livrare este un element ce conduce la finalizarea înțelegerii, în contextul în care fermierii primesc 90-95% din prețul mărfii înainte de livrare”, arată Cezar Gheorghe.

În plan regional, lider este bazinul Mării Negre, cu ultimele vânzări de 175.000 tone de grâu în Turcia, după o licitație TMO. Prețurile variază în funcție de porturile de descărcare, între 269,8 USD/tonă și 277,3 USD/tonă pentru grâu de origine rusească. „Singura excepție este portul de descărcare Samsun, unde Cargill va livra un lot de 25.000 tone la prețul de 267,5 USD/tonă. Costul de transport până în porturile turcești se situează între 13-14 USD/tonă. De asemenea, notăm ridicarea barierelor vamale pentru grâu, porumb și orz, în ceea ce privește accesul în Turcia, cu efect imediat și cel puțin până la 31 decembrie 2020. Taxele de import sunt zero în acest moment”, spune specialistul.

O altă licitație a ținut atenția vânzătorilor, și anume OAIC Algeria, cu 720.000 tone la prețul de 275-276 USD/tonă pentru livrări CIF în decembrie.

Licitația GASC Egipt a adus trei loturi de câte 55.000 tone (în total 165.000 tone): LDC (Dreyfuss) 55.000 livrare 1-10 decembrie 2020 – 262,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; LDC 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; ADM 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14.9 USD/tonă transport și asigurare. Toate cele trei loturi au termen de plată 180 zile.

„Dacă totalizăm cifrele, aducând în adunarea matematică și cele 50.000 de tone licitate și cumpărate de Tunisia la prețul de 278,98 USD/tonă, avem 1.100.000 de tone grâu vândute în două-trei zile. La bursa Mării Negre, indicația pentru livrări de grâu în noiembrie este de 259 USD/tona de marfă în paritatea FOB porturi Marea Neagră (echivalent 219 euro/tonă). Valoarea Euronext se situează la 209 euro/tonă”, explică Cezar Gheorghe.

PORUMB

Piața porumbului românesc rămâne în tiparele est-europene. Același complex de situații, după cum arată analistul:

  • Efectele secetei pedologice și producție redusă drastic în mare parte din țară;

  • Recoltare greoaie și apariția micotoxinelor în vestul țării (Banat-Bihor-Mureș);

  • Defaulturi contractuale în sudul țării;

  • Exod al intermediarilor în vestul României, fapt ce alimentează stări ieșite din context, cu marfa cumpărată la fizic, deci fără parametri standardizați, cu umidități de până la 18%;

  • Prețurile variază pe o plajă foarte mare între cerere și ofertă, plecând de la 710-720 lei/tonă la „fizic” (adică fără a se aplica prevederile manualului de gradare în ceea ce privește baza și maximul pentru umiditate, pentru corpuri străine și spărtură) și terminând cu potențarea unor loturi care sunt condiționate și oferite la 850-860 lei/tonă, în vestul țării;

  • Portul Constanța indică între 935-945 lei/tonă, iar line-up-ul navelor ne indică o activitate de export a porumbului care ar fi normală, dacă am fi într-un an normal.

În plan regional, precizează Cezar Gheorghe, prețul de trade în porturile ucrainene a ajuns la nivelul de 218-222 USD/tonă CPT. În același timp, Ucraina se confruntă cu un nivel de defaulturi pe contractele forward de circa 7 milioane de tone, cu o diferență de piață între 40 și 70 USD/tonă. „Există, deci, probleme uriașe la vecinii noștri din Marea Neagră”, susține consultantul. Nivelul de recoltare a ajuns la circa 44% în Ucraina, cu un volum de 11,2 milioane tone. „Și cu toate că în nord productivitatea este mai mare, volumul total va fi unul cifrat la 29 milioane tone, versus o prognoză de 36 milioane tone”.

Vineri, 23 octombrie 2020, Euronext a închis la 196,5 euro/tonă.

Porumbul este de departe un factor de urmărit, apreciază Cezar Gheorghe. Cererea este în creștere, în contextul în care China apare cu un orizont de plus 20 milioane tone. Acum doi ani, estimările indicau China cu un potențial de import de 30 milioane de tone până în 2030. Iată că se întâmplă de acum. Alte destinații precum Coreea de Sud, Vietnamul, Iranul au și ele cererea constantă, așa că piața porumbului în peisajul de astăzi apare a fi debalansat între cerere și ofertă.

„Semne de echilibru nu se văd curând, susține analistul, din cauza stocurilor mai mici și ale recoltelor prejudiciate de secetă și furtuni, astfel încât 2020 joacă după modelul „weather market” și norma comercială este clar „bullish” adică în creștere. Unde se va opri și când, vom vedea împreună”.

FLOAREA-SOARELUI

Prețurile sunt stabilizate în jurul valorii de 500-505 USD/tonă CPT Constanța. Mai există parcele întârziate care se vor recolta în sud, în vest, unde ploile nu au permis această lucrare.

Rusia aproape a finalizat recoltarea, ca și România, în proporție de 88%, cu un randament de 1,58 tone/ha și o producție de 11,9 milioane tone. Estimarea finală duce cifrele la 13,5 milioane tone.

Ucraina se află la nivelul de 87,5% recoltare la floarea-soarelui, cu un randament de 1,98 tone/ha și o producție totală estimată la 15,25 milioane tone.

Prețul uleiului în porturile ucrainene a crescut până la nivelul de 985 USD/tonă, la fel și prețul uleiului în FOB Rusia a crescut până la nivelul de 972 USD/tonă. „6 Ports – Nordul Europei indică 1.005 USD/tonă, iar FOB Argentina indică 975 USD/tonă”, a specificat Cezar Gheorghe.

SOIA

Consultantul Casei de Trading a Fermierilor menționează că statisticile arată din nou apetitul insațiabil al Chinei pentru proteină, coroborat cu importurile de porumb, grâu, precum și cu repopularea cu efective a fermelor de porci, afectate grav de pesta porcină.

În anul agricol 2020-2021, până la 15 octombrie 2020, SUA a exportat 11,45 milioane de tone soia boabe. „În comparație, anul trecut, pentru aceeași perioadă, cifrele se situau la 6,16 milioane tone. Vânzările către China în acest an 2020-2021 sunt la nivelul de 8,24 milioane tone. Anul trecut, vânzările către China erau la nivelul de 1,1 milioane tone”, conchide Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 26 octombrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-26-octombrie-2020/

Publicat în Eveniment

Fermierii dobrogeni, prin Grupul de inițiativă civică al producătorilor agricoli din Dobrogea, au trimis astăzi, 26 octombrie 2020, o scrisoare deschisă premierului țării, Ludovic Orban, în care-și strigă disperarea și solicită măsuri urgente prin care să fie sprijiniți și salvați de la faliment. Reamintim că aceiași fermieri au protestat în luna august, pe 26, ieșind cu tractoarele pe drumurile din județul Constanța. Atunci, reprezentanții Ministerului Agriculturii le-au promis că vor fi ajutați să treacă de acest an greu, dar se pare că ajutorul se lasă așteptat, iar agricultorii speră în sprijinul prim-ministrului României. Mai jos, scrisoarea deschisă în care fermierii arată problemele și propun soluții.  

Dobrogea se confruntă cu o situație excepțională cauzată de seceta pedologică care s-a instalat începând cu luna noiembrie 2019. Din datele publice transmise de Ministerul Agriculturii reiese că, din suprafața totală calamitată de 1,2 – 1,4 milioane de hectare la nivelul țării, 416.000 hectare sunt doar în județul Constanța, deci mai bine de o treime din totalul suprafețelor afectate la nivel național. Fenomenul de secetă pedologică se manifestă în continuare, fiind deja calamitate culturile de floarea-soarelui și porumb și existând în continuare probleme și cu înființarea noilor culturi (spre exemplu, cultura de rapiță 2020-2021 este deja în pericol iminent de pieire din cauza lipsei precipitațiilor).

În această situație specială starea producătorilor agricoli afectați de secetă se agravează pe zi ce trece, mare parte din aceștia confruntându-se cu o lipsă acută de lichidități din cauza nerecoltării culturilor însămânțate în toamna anului 2019. Pentru a putea depăși această criză, pentru a putea înființa noile culturi de toamnă, dar în special pentru a evita o criză alimentară la nivelul întregii țări, noi, agricultorii, avem nevoie să fim susținuți de autoritățile statului.   

Producătorii agricoli afectați de secetă trebuie să fie ajutați, pentru că altfel vor ajunge în imposibilitatea achitării furnizorilor de input-uri. Pe fondul lipsei de bani, producătorii nu mai pot onora deja contractele de arendă și nu mai pot achita ratele scadente pentru finanțarea activităților curente în agricultură, a echipamentelor și utilajelor agricole, a terenurilor agricole și a spațiilor de depozitare. Terenul agricol trebuie să rămână al României și al fermierilor!

Având în vedere cele menționate mai sus, din dorința și în scopul salvării agriculturii românești, vă solicităm adoptarea în regim de urgență a următoarelor categorii de măsuri:

I. Reglementarea posibilității suspendării temporare și de urgență a plății ratelor la contractele de credit/leasing

În acest sens, am solicitat public, trimițând chiar și o petiție către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul de Finanțe, emiterea unei OUG care să ne faciliteze obținerea suspendării temporare și de urgență a plății ratelor la credite/leasinguri, doar pentru echipamente/utilaje agricole, terenuri și investiții în active agricole (spații depozitare, silozuri etc.), pentru fermierii afectați de secetă. Evident, această măsură a suspendării plății ratelor ar urma să fie însoțită și de o prelungire automată a maturității creditelor, eliminând momentan presiunea executării/restructurării creditelor de către finanțatori. 

Având în vedere situația dezastruoasă cu care agricultura românească se confruntă la acest moment, și având în vedere criza alimentară de proporții spre care ne îndreptăm cu pași repezi, este de neînțeles pentru noi pasivitatea autorităților statului față de necesitatea adoptării unor măsuri cu caracter mai mult decât urgent. Precizăm faptul că măsuri similare au fost acordate tuturor persoanelor fizice și companiilor afectate de COVID-19, pentru o perioadă de 9 luni, până la 31.12.2020, cu posibilitatea chiar a prelungirii și în cursul anului 2021 (conform declarațiilor publice ale domnului ministru Florin Cîțu). 

Precizăm faptul că în agricultură durata unui ciclu economic (însămânțare, recoltare, depozitare, condiționare, comercializare) poate depăși un an, iar efectele secetei actuale se vor resimți pe durata a doi ani, cuprinzând atât noua perioadă de înființare a culturilor, cât și încă zece luni până când fermierii vor obține noi venituri. 

Precizăm, de asemenea, faptul că măsurile solicitate de noi privesc doar pe fermierii afectați de secetă și care dețin proces verbal de calamitate, urmând a fi aplicabile doar pentru o perioadă de maximum 18 luni (cât durează un ciclu agricol complet). 

Nu în ultimul rând, precizăm faptul că măsura propusă NU ARE IMPACT BUGETAR, DIMPOTRIVĂ! O asemenea măsură ar permite băncilor/societăților de leasing să nu mai constituie provizioane pentru finanțările acordate, diminuându-și astfel cheltuielile cu provizioanele și majorând componenta de profit impozabil.  

În plus, prin această măsură fermierii ar evita raportarea în CRC (Centrala Riscurilor de Credite), raportare care le afectează deja bonitatea financiară în fața finanțatorilor pe o perioadă lungă, urmând să întâmpine greutăți în obținerea de finanțări viitoare. 

De asemenea, prin eliminarea presiunii plății ratelor, fermierii își vor putea onora atât obligațiile către furnizorii de input-uri, cât și plata arendei, evitând astfel apariția unor probleme economice și sociale în lanț. 

II. Declararea stării de calamitate în zonele grav afectate de secetă

Dobrogea se confruntă cu o situație excepțională cauzată de seceta pedologică severă. Acest lucru este de notorietate, iar efectele dezastruoase produse asupra culturilor agricole este de necontestat. În aceste condiții excepționale, piața nu se mai poate regla prin măsuri obișnuite, fiind necesară adoptarea unor măsuri de susținere a fermierilor afectați de efectele secetei pedologice severe. 

Declararea stării de calamitate în zonele grav afectate de secetă este o măsură absolut necesară. În lipsa ei, guvernul va trebui să-și asume un faliment sistemic al întregii industrii agricole și agroalimentară.  

Reamintim faptul că pe data de 15.09.2020 a fost lansat în dezbatere publică proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru Situații de Urgență, pentru fenomenul de secetă pedologică. După expirarea celor 10 zile de dezbatere publică, adică cel mai târziu la începutul lunii octombrie, ar fi trebuit să existe date despre această măsură. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar fermierii nu au nicio informație legată de stadiul adoptării ordonanței de urgență la care ne-am referit mai sus. 

Cunoaștem faptul că între timp au apărut și comentarii la adresa acestei OUG. Unul dintre acestea a fost lansat de către ARCPA (Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole), prin președintele Vasile Varvaroi, aceștia solicitând retragerea ordonanței.

Dorim să atragem atenția tuturor celor care se opun adoptării acestei ordonanțe, asupra faptului că în urma analizei Raportului întocmit de Departamentul de Situații de Urgență împreună cu Direcția Agricolă Constanța și transmis Guvernului României, reiese faptul că peste 85% din culturile înființate în anul agricol 2019-2020 în județul Constanța sunt calamitate în proporție de 80-100 %.

În aceste condiții, nu înțelegem care ar putea fi rațiunea pentru care măsura declarării stării de calamitate pentru zonele grav afectate nu a fost încă adoptată.

Înțelegem faptul că Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole are un interes propriu în gestionarea aceste situații, și că interesul dumnealor nu este același cu interesul producătorilor agricoli. Ce nu înțelegem însă, este cum și-ar putea imagina cineva că într-o situație în care culturile agricole au fost calamitate în proporție de 80-100%, fermierii să-și poată respecta obligațiile contractuale de livrare. Ce ar putea livra acei fermieri care nu au recoltat absolut nimic și care în prezent nu au nici resursele financiare necesare pentru înființare de noi culturi. 

Dacă domniile voastre vor găsi un răspuns la această problemă imposibilă cu care se confruntă în prezent fermierii, atunci ei vor livra (dacă nu acum, măcar din culturile viitoare). Dacă autoritățile nu vor găsi însă un răspuns la această problemă, atunci, probabil că cei mai mulți dintre fermieri nu vor mai exista și nu va mai avea cine să livreze nici în anul 2021 și nici în anul 2022.   

Precizăm faptul că din cauza manierei concrete în care se manifestă seceta (în timp, iar nu într-un moment fix), fermierii nu au fost în măsură să anticipeze acest fenomen, să solicite certificate de constatare a forței majore și să-și notifice partenerii de afaceri cu privire la imposibilitatea obiectivă de executare a contractelor asumate.   

În aceste condiții, solicităm Guvernului să fixeze un moment zero, adică un moment începând cu care fermierii să poată acționa în consecință. Stabilirea unui astfel de moment zero prin OUG va înlătura multe dintre disputele care pot și vor apărea în legătura cu executarea contractelor încheiate de fermieri.  

Și pentru a ilustra buna-credință care stă în spatele demersului nostru, noi propunem ca măsurile pe care vă solicităm să le adoptați să se aplice doar acelor fermieri care vor avea procese-verbale de calamitate pentru minimum 70% din culturi. 

Solicităm adoptarea acestor măsuri exclusiv din dorința ca fermierii români să-și poată continua activitatea, să poată trece peste acest impas, să-și poată onora cinstit obligațiile asumate față de parteneri și să poată hrăni România în continuare, așa cum au făcut-o și până acum.  

III. Adoptarea unui pachet legislativ care să reglementeze asigurările agricole 

Va supunem atenției un aspect: Este corect ca asiguratorii să nu asigure decât riscuri cu incidență redusă, iar seceta care se manifestă des, într-o zonă destul de restrânsă a țării, să nu fie asigurată? Mai mult decât atât, datorită faptului că primele de asigurare sunt subvenționate de stat, prin AFIR, în cadrul măsurii 17.1., nu ar trebui impusă o regulă ca pachetul de asigurare să fie identic pe tot teritoriul țării și să conțină o serie de riscuri asigurate indiferent de frecvența cu care acestea se manifestă?

În condițiile în care se subvenționează primele de asigurare, iar riscurile asigurate au o incidență foarte redusă, ori evenimentele asigurate și produse nu se despăgubesc, atunci această subvenție destinată susținerii agriculturii se transfera și devine o subvenționare de la stat a firmelor de asigurări!

IV. IRIGAȚII

Vom depăși această situație când vom avea posibilitatea să irigăm, când apa nu va mai fi o necunoscută în conceperea și aplicarea planului de afaceri. Când vom avea apă vom putea calcula destul de precis veniturile și nu vom mai fi expuși decât riscurilor evidente, grindină, furtună etc, riscuri reglementate și instrumentate destul de bine de asiguratori.

De aceea vă rugăm să susțineți și să considerați de importanță națională, reabilitarea sistemului de irigații, făcând prioritare zonele cu grad mare de ariditate, așa cum este Dobrogea. Sperăm ca promisiunile obținute urmare a întâlnirii realizate în luna septembrie 2020 cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, referitoare la alocarea în cadrul Planului Național de Relansare și Reziliență, pentru REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE IRIGAȚII a minimum 429 de milioane de euro județului Constanța și 150 de milioane de euro județului Tulcea, să fie respectate și materializate cât mai urgent.

De asemenea, pentru a putea asigura o dezvoltare coerentă a sistemului secundar de irigații de către beneficiarii eligibili, respectiv Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, solicităm să aveți în vedere și reducerea birocrației excesive, prin modificarea în regim de urgență alin 2., lit. b din Legea Îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, care prevede obligativitatea obținerii acordului din partea tuturor proprietarilor de teren pe suprafața cărora se reabilitează sistemul de irigații, în sensul solicitării acordului arendașilor de teren sau chiar al eliminării acestei obligativități.

Prin urmare, solicitările noastre nu sunt o încercare de a ne sustrage de la îndeplinirea obligațiilor ce ne revin, ci o încercare de constatare și configurare a cadrului real în care ne aflăm, în vederea identificării de soluții viabile pentru salvgardarea agriculturii românești. 

În lumina celor de mai sus, vă solicităm respectuos să dispuneți participarea reprezentanților noștri la întâlnirile viitoare ale grupului de lucru format pe aceste subiecte, pentru a discuta de urgență toate aspectele menționate mai sus, având în vedere riscurile la care sunt deja expuși producătorii agricoli din zonele afectate de secetă.

Grupul de inițiativă civică al producătorilor agricoli din Dobrogea, prin:

Theodor Ichim

Răzvan Filipescu

Mircea Chipăilă

Cornel Zamfir

Jean Marc Lacrouts 

Mihai Ciobanu

Daniel Gheordunescu

Publicat în Comunicate

Societatea umană este foarte posibil să fi fost atinsă în acest an de cea mai puternică formă de modelare a sistemului de valori existențial și comportamental, înregistrată de la marea revoluție industrială a sfârșitului de secol XVIII și primele decenii din secolul al XIX-lea. Ca și atunci, acum se întrevăd deja în societate germenii schimbărilor profunde care stau să vină, dar în același timp se imaginează și creionează de către specialiști multe alte forme de viitor ale acestor transformări comportamentale ale individului, familiei, organizațiilor și societății în ansamblul lor.

O nouă revoluție a comunicării prin toate formele actuale (telefonie, date mobile, rețele de socializare, media etc.) era în curs de manifestare înainte de criza medicală din acest an și se aștepta să se impună definitiv în manifestarea socială a indivizilor, deoarece schimbările comportamentale deja erau percepute pe scară largă și mai ales în rândul tinerilor, dar încă nu exista accepțiune de prezență universală și definitivă.

Dar această criză medicală globală determinată de pandemia de COVID-19 a adus pe tapet și un alt concept global care poate influența comportamentul indivizilor, într-un  mod imprevizibil și de necontrolat în foarte multe cazuri – securitatea, iar acesta se poate manifesta sub foarte multe forme, securitatea medicală, securitatea militară, securitatea alimentară, securitate personală etc.

Din păcate, s-a văzut în această perioadă de criză medicală, chiar dacă s-a încercat păstrarea aparențelor, că lipsa securității de orice natură duce la manifestări egoiste, protecționiste și, în anumite cazuri, chiar manifestări de instincte animalice, aspecte menționate ca fiind posibile și de așteptat în anumite condiții, de către literatura de specialitate în domeniul studiului comportamental al individului și al grupurilor de indivizi.

Noi încercăm să aducem în discuție, fără a avea pretenția abordării largi, complexe și pe toate fațetele problemei, conceptele de securitate alimentară, siguranță alimentară (sau a alimentelor) și impactul lipsei unei strategii asumate de stat asupra modului de implementare și asigurare a acestora în cadrul societății românești. 

Conceptul de securitate alimentară a căpătat conținut și definiție  pentru prima dată în cadrul dezbaterilor Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO), când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest „Proclamația dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-și astâmpăra foamea”.

Acest concept este dezvoltat simplu și eficient într-un material apărut în revista INTELLIGENCE (6 martie 2013), care arată ce semnifică, dar și ce implicații sociale poate avea – „Securitate alimentară = asigurarea cantităţii de alimente necesare oamenilor = lipsa convulsiilor sociale = securitate naţională”.

De ce este important acest concept în agricultura zilelor noastre și cum ne poate influența în bine sau rău modul de implementare a acestuia?

Scriam acum puțin timp, într-un material, că securitatea alimentară trebuie să fie unul din pilonii de bază ai unei viziuni de securitate românești, alături de securitatea medicală și de cea militară și de ordine publică.

Regretabil este faptul că până la acest moment, în decurs de 30 de ani, nu s-a înțeles efectiv la nivel politic că aceste sectoare trebuie să beneficieze de o atenție sporită, iar implementarea strategiilor în aceste domenii trebuie să fie transpartinică și constantă.

În primul rând, poate este bine să lămurim o confuzie care este din ce în ce mai des întâlnită, respectiv diferența între securitate și siguranță alimentară. Este foarte adevărat că dacă ne gândim la semnificația strictă a cuvintelor conform definiției DEX, poate fi aleasă situația în care să însemne același lucru, dar în realitate lucrurile sunt un pic diferite, deoarece conceptul de securitate se referă la asigurarea cantitativă, iar siguranța se referă în acest caz la calitatea produselor.

Dacă dezvoltăm un pic și ne gândim practic, în cazul securității alimentare vorbim de nevoia totală cantitativă de produse pe categorii și atribuită în anumite cantități pe fiecare individ, adică dacă am gândi un exemplu simplu de genul un om mănâncă o pâine pe zi, adică avem nevoie de 19 milioane de pâini pe zi în cazul unei calamități de orice fel la nivel național.

Siguranța alimentară se referă la ce calitate trebuie să aibă pâinile mai sus menționate, să fie produse controlat organoleptic și să asigure anumite cerințe nutriționale în raport cu nevoile determinate ale individului. 

Trecând peste acest preambul și revenind la agricultură, poate că ar trebui să ne gândim la câteva afirmații enunțate din ce în ce mai frecvent și care ar ține de securitatea alimentară a țării, și aici le-aș avea în vedere pe cele legate de sistemul de irigații, dar fără a avea pretenția epuizării subiectului.

Poate acest an, care s-a dovedit dezastruos pe o mare parte din suprafețele agricole din Dobrogea, Bărăgan și Moldova, ar trebui să ne aducă în atenție cum putem asigura securitatea alimentară a României în caz de calamitate.

În acest moment, începem să visăm, la nivel guvernamental și nu  numai, la investiții de miliarde de euro așteptate a se realiza prin Programul de Reziliență, prin care se gândesc reabilitarea și modernizarea sistemului de irigații și desecare- drenaj.

Dar oare modernizarea sistemului de irigații contribuie la securitatea națională sau la cea comunitară? După opinia mea, după cum stau lucrurile în acest moment, și am în vedere inclusiv legislația internă și comunitară, sistemul de irigații românesc contribuie la realizarea unei securități comunitare, nu naționale.

În cazul unei crize alimentare la nivel comunitar, noi, ca stat, nu putem bloca legal exporturile de produse agricole și alimentare către celelalte țări comunitare, deoarece suntem o piață unică, deci înseamnă că statele care au bani vor mânca mai bine și la timp, iar cele fără bani vor mânca mai prost și când vor putea. Dacă ne uităm la recenta criză de aprovizionare cu materiale sanitare, exact așa s-a întâmplat, cei care au avut bani au cumpărat primii, iar restul au așteptat frumos la coadă până le-a venit rândul.

Poate la televiziuni ar trebui să ruleze pentru câteva luni, ca să priceapă tot românul, în fiecare seară înainte de știri, imaginile din SUA în care categoriile defavorizate stăteau la cozi interminabile la depozitele de alimente și care mai mereu erau aproape goale, și unde? La cel mai mare producător mondial de hrană, care sunt convins că dacă situația s-ar fi înrăutățit și-ar fi permis luxul să ia orice măsură de orice natură, inclusiv de nerespectare a unor înțelegeri contractuale. Noi, ca stat, nu cred că ne putem permite așa ceva în cazul unei crize alimentare, dacă avem de onorat contracte de produse agricole cu firme din Germania, Franța sau chiar din Italia sau Spania.

Acum câteva luni, am blocat, ca stat, exportul extracomunitar de produse agricole, iar după o săptămână s-a ridicat interdicția, fiindcă în caz contrar cred că ministrul Agriculturii ar fi fost răstignit pe troița de la Universitate la presiunea diferiților actori din piața agricolă. Nu comentez aici dacă decizia luată a fost bună sau rea, dar mă gândesc ce vom face atunci când poate o astfel de situație de blocare a exporturilor va fi necesară? 

Sistemul comunitar de protecție civilă și agențiile naționale de rezerve de stat și-au arătat limitele și, ce este mai grav, nu toată lumea înțelege pericolul care se perpetuează până la viitoarea criză de orice fel, fiindcă în mod cert aceasta nu a fost ultima.

Dacă sistemul de irigații românesc în aceste condiții nu asigură securitate alimentară națională, ce facem cu el și cum îl justificăm în fața populației, după criterii de costuri și rezultate? În acest moment încep să apară, din ce în ce mai clar, limitele acestor sisteme care nu sunt infailibile și care, în plus, generează anumite frustrări, chiar între fermierii din zonele irigate și cei din zonele neirigate.

Aici încep să se arate problemele cauzate de lipsa unei strategii unitare și articulate pentru agricultură, industrie procesatoare, securitate și siguranță alimentară, care de 30 de ani lipsește cu desăvârșire la nivel de decidenți politici și autorități de stat. În toată această perioadă, fiecare echipă ministerială a venit doar cu păreri, idei și interese de grup, cuplate cu o lipsă de organizare crasă a unei opinii colective din partea fermierilor, care să ajute la impunerea unei direcții strategice, dar și din cauza unei lipse de consistență în definirea conceptului de securitate națională la nivel de CSAT.

Lipsa strategiei se vede și în modul de manifestare a crizei din agricultura românească, care pe zi ce trece merge doar pe drumul unei „selecții naturale” a fermierilor care rămân activi și a celor care vor închide porțile, ministerul fiind incapabil de mai mult decât niște măsuri dezlânate și justificate de bugetul mult prea sărac, dar și prost gestionat.

Poate acum, la începutul unui nou ciclu, al unei noi politici agricole comune, ar fi trebuit să punem pe masa discuțiilor comunitare câteva subiecte care au nevoie să își găsească răspuns, cum ar fi :

  • Modul de gestiune al unei crize alimentare la nivel comunitar și modul de distribuire a resurselor. Cum se vor manifesta solidaritatea și întrajutorarea?

  • Poate că ar trebui să se gândească o agenție de gestionare a unei rezerve strategice comunitare și care să coordoneze în anumite limite rezervele de stat din fiecare țară.

  • Poate că ar trebui să se gândească că orice sistem de irigații într-o țară comunitară contribuie la asigurarea securității alimentare colective și poate că de aceea ar trebui instituit un sistem de susținere colectivă a acestor sisteme la nivel comunitar.

  • În altă ordine de idei, cred că și pe plan intern trebuie găsite soluții care să permită o gestiune rapidă a unor crize alimentare și pentru care cred că trebuie analizate câteva formule pregătitoare pentru a fi implementate, cum ar fi :

  • O legislație de raportare a producțiilor și stocurilor strategice în timp real, dar fără a deveni o formă birocratică. Aici am în vedere un sistem de raportare în fiecare lună pentru luna anterioară a producțiilor agricole, a fabricațiilor de produse alimentare și a stocurilor pentru categoriile de produse care se regăsesc și în structura Rezervei de Stat, cum ar fi grâu, făină, mălai, conserve de diverse tipuri etc.;

  • O reorganizare a Rezervei de Stat și a stocurilor deținute de aceasta, care, de exemplu la grâu, după diferite afirmații din presă ale unor oficiali actuali sau foști, sunt calculate pentru un consum de trei luni, dar poate ar trebui mărite la șase luni în primă fază și într-un orizont de timp poate chiar la o durată mai mare;

  • Administrarea Rezervei de Stat din punctul de vedere al stocurilor de către Ministerul Agriculturii și doar din punct de vedere logistic și al distribuirii, de către Ministerul Afacerilor Interne;

  • O reorganizare a logisticii de depozitare și transport în caz de nevoie a produselor din Rezerva de Stat la populația calamitată;

  • O campanie de educație a populației de gestiune preventivă a unor astfel de situații, în sensul existenței în permanență în stocurile familiei a anumitor produse de primă necesitate, în caz de nevoie. 

Cred că este foarte important să înțelegem să gândim real problemele pe care le avem sau pe care le putem avea în diferite scenarii, iar politicile agricole să fie asumate sub forma unei strategii naționale. În plus, cred că este timpul să încercăm să ducem propriile probleme și pe agenda europeană, fiindcă mai sunt și alte state care s-ar putea să se afle în situația noastră, iar lucrurile trebuie lămurite acum, când cu toții suntem calmi.

Revenind la sistemul de irigații, trebuie să fiu clar că sunt adeptul modernizării și existenței acestuia în mod clar, dar nu pot să fiu de acord că va fi o soluție de protecție universală și fiabilă în condițiile actuale, fiindcă gândim lucrurile prost, plecând de la ipoteze greșite.

Din ce în ce mai mulți specialiști ridică anumite probleme conceptuale legate de funcționarea acestui sistem, cu toate acestea ascult și citesc în continuare că decidenții politici în afară de reamenajarea a circa 1,4-2,4 milioane de hectare cu alimentare din Dunăre altceva nu au reușit să gândească. Poate că ar fi bine să citească o strategie propusă de academicienii Hera, Otiman și colab, care în 2014 spuneau – „Pe termen mediu şi lung, satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei, industriei, agriculturii şi altor folosinţe nu este posibilă în România, în principal, din Dunăre. Fără realizarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, care să acumuleze şi stocheze apa căzută în perioadele abundente în precipitaţii şi care să fie redistribuită în toate anotimpurile, în timp şi spaţiu, din resursele hidrologice (baraje, lacuri de acumulare, acumulări temporare, derivaţii interbazinale de debite)...”.

Încerc să înțeleg de ce nu vrem să ne uităm, de exemplu, la Franța, care, ca și noi, a traversat în acest an o secetă groaznică și, mai mult, a fost obligată în foarte multe departamente să dispună interzicerea irigațiilor, deoarece nu era suficientă apă pentru nevoile populației. Oare poate înțelege lumea sentimentul să ai sistem de irigații și să nu îl poți folosi pentru binele colectiv, și acela relativ?

Folosirea sistemului de irigații doar ca formă de salvare universală nu va face decât rău, dacă nu va fi integrat într-o strategie globală pentru agricultură, iar la un moment dat este posibil ca noi, ca nație, să plătim prețul prostiei și al incompetenței de a mai gândi și altfel decât acum.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Gânduri de fermier
Pagina 1 din 9

Publicitate

banner web nuseed

banner anunt 300x250

TPV RF 300x250 2

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista