Pentru România, floarea-soarelui este o cultură specială deoarece aici au fost creați, în premieră mondială, primii hibrizi care s-au răspândit în cultură cu rezultate superioare. Până în 1990, floarea-soarelui se cultiva pe 450.000 – 500.000 de hectare, iar acum a depășit un milion de hectare. În anul 2019, spre exemplu, România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană cu 1,3 milioane de hectare și o producție totală de semințe de 3,5 milioane de tone.

Modificarea evoluției climatice în țara noastră impune măsuri de adaptare care să asigure, în noile condiții, recolte cu valoare economică ridicată.

Într-o primă fază, fermierii s-au orientat mai mult spre culturile de toamnă, reducând din suprafețele însămânțate în primăvară, în special suprafețele cu porumb și floarea-soarelui, care ocupau în trecut peste o treime din suprafața arabilă a României.

Referindu-ne la floarea-soarelui, ea poate fi cultivată și în condiții de stres hidric, având însușiri morfo-fiziologice care îi asigură o mai bună rezistență la secetă, și anume:

- Are rădăcină pivotantă puternic ramificată care ajunge la 2-2,5 m adâncime și lateral se întinde pe o rază de 0,70-1,25 m. Rădăcina crește puternic în primele faze, ajungând la 32 cm după 7 zile și la 77 cm după 21 de zile. Pe rădăcină se găsesc mulți perișori absorbanți care sunt prevăzuți cu o lamelă pectică și prin gelificarea substanțelor pectice se asigură un contact intim cu particulele de sol, ușurând absorbția apei. La aceasta contribuie și concentrația mai mare a sucului celular din vacuolele perișorilor absorbanți, crescând forța osmotică de absorbție a apei reținute cu forțe mari de sol.

- Tulpina este prevăzută cu peri scurți și aspri, reducând din procesul de transpirație al plantelor. În interior este plină cu măduvă care înmagazinează cantități mari de apă cu care menține un echilibru fiziologic în perioadele de stres hidric, când planta își poate continua activitățile metabolice.

- Frunzele sunt mari, aspre la pipăit, în număr de 25-40 pe plantă. Suprafața frunzelor este de patru ori mai mare decât suprafața de teren ocupată de floarea-soarelui, acoperind bine terenul și reducând din consumul de apă prin:

• înăbușirea buruienilor mari consumatoare de apă;

• se menține în lanul de floarea-soarelui o umiditate atmosferică ridicată, reducând atât evaporarea apei din sol, cât și transpirația plantelor.

Frunzele suportă bine fenomenul de ofilire temporară și își revin repede fără influență prea mare, negativă, asupra recoltei. O frunză are circa 130 de milioane de stomate (750-850/mm²) și procesul de închidere-deschidere a acestora este bine reglat și cu participarea potasiului (K) în nutriție.

La secetă, floarea-soarelui reacționează prin reducerea numărului de frunze și a suprafeței foliare cu până la 60%, la răsucirea frunzelor, și prin aceasta se reduce fenomenul de transpirație a plantelor.

Sensibilitate maximă la secetă are cu 20 de zile înainte și 20 de zile după înflorit. Este important să se reducă numărul semințelor seci din centrul calatidiului provocat de lipsa apei și arșiță și care influențează direct nivelul și calitatea recoltei. La temperaturi mai mari de 30°C este influențată vitalitatea polenului.

În condițiile când pot lipsi polenizatorii, există hibrizi autofertili. Calatidiul pendular are posibilitatea să se ascundă între frunzele superioare, prin aceasta reducând temperatura cu 3-5°C și ușurând procesele de polenizare-fecundare.

Fenomenul de secetă dereglează procesele de sinteză și fosforilare ale glucidelor și, în acest caz, un rol important îl au microelementele care contribuie la formarea compușilor fosforilați frânți de secetă.

Este important că la floarea-soarelui transpirația plantelor depășește absorbția apei din sol în prima jumătate a zilei, iar în a doua jumătate se absoarbe mai multă apă din sol decât se pierde prin transpirație, anulând deficitul și astfel menținând o activitate metabolică continuă.

În general, rezistența la secetă se datorează faptului că protoplasma celulelor suportă deshidratări avansate fără vătămări, iar pe de altă parte, amidonul, prin hidroliză, se transformă în zaharuri solubile care se acumulează în vacuole, crescând forța osmotică cu care pot extrage și apa reținută cu forțe mai mari de către sol.

Recomandări pentru fermieri

În cele de mai sus am văzut ce oferă plantele pentru a rezista la secetă. Acum să vedem ce poate oferi fermierul pentru a menține și spori rezistența la secetă.

1. În primul rând este necesar un asolament diversificat din care să nu lipsească plantele leguminoase și în care floarea-soarelui să revină pe aceeași suprafață după cel puțin patru ani. În mod normal, ea pretinde intervale de 6-7 ani, însă hibrizii mai toleranți pot reveni după patru ani fără riscuri.

2. Foarte importantă este rezerva de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă. În această perioadă cad cantități mai mari sau mai mici de precipitații, dar ele trebuie să fie înmagazinate și conservate cât mai bine în sol. Solul trebuie menținut afânat, fără straturi impermeabile, și la intrarea în iarnă să fie mărunțit și nivelat astfel încât la desprimăvărare să se zvânte cu 7-10 zile mai devreme și să nu fie necesară nicio intervenție până la pregătirea patului germinativ.

Prezența materiei organice în sol reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea materiei organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei. Totodată, humusul și activitatea biologică intensă din sol asigură o structură hidrostabilă care generează un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

3. Înainte de semănat, o singură trecere cu combinatorul special care mobilizează solul numai până la adâncimea de semănat unde se menține „patul tare” cu Da (densitate aparentă) 1,30 g/cm³ pe care se așază sămânța și unde beneficiază de aportul capilar al apei, iar deasupra este stratul afânat „plapuma moale” cu Da 1,0-1,1 g/cm³, prin care pătrund aerul și căldura și ușurează străbaterea tinerelor plante (fig. 1).

La Institutul de la Fundulea am experimentat diferite moduri de pregătire a patului germinativ și de semănat (fig. 2) cu sămânță de sfeclă de zahăr, însă este valabilă pentru toate semințele, mai ales cele cu germinație epigeică, din care rezultă:

a) Într-un teren tasat-compact este pregătit patul germinativ pe adâncime mai mare și sămânța a fost așezată pe patul tare, unde a avut apă, dar puțin aer și căldură, nefiind suficient afânat. Sămânța a putrezit.

b) Patul germinativ corect, dar prea adânc. Sămânța a fost așezată la adâncimea necesară, dar nu pe pat tare. Are aer și căldură, dar nu are apă și sămânța stă „ca în sac”. Dacă apare o ploaie bună, va germina și va răsări. Dacă ploaia este de câțiva mm, poate germina, dar nu are umiditatea suficientă și germenul se usucă (mințirea colțului). De aceea, semănătoarea nu trebuie să aibă limitatori de adâncime, limita trebuie să fie patul tare.

c) Pat germinativ tot adânc și sămânța așezată pe pat tare. Au apă, aer și căldură, germinează, crește, dar se epuizează rezerva din sol înainte de a ieși din sol pentru fotosinteză și tânăra plantă se usucă în sol.

d) Pat germinativ mai adânc decât necesită sămânța. Are condiții de germinare, răsare, dar cu rezerva din sol epuizată, plantă firavă, debilă, epuizată, greu de luptat cu buruienile.

e) Pat germinativ la adâncime corectă, dar realizat prin lucrări energice care au provocat prăfuirea solului (grapa rotativă). Sămânța are condiții de germinare, crește, dar la suprafață solul prăfuit a format crustă și nu mai este capabil să o străbată. Se usucă în sol.

f) Pat germinativ corect, germinarea și răsărirea explozivă, cu plante viguroase capabile să lupte cu buruienile. Așa trebuie pregătit un pat germinativ.

4. Trebuie ales hibridul cel mai corespunzător zonei respective (observat în câmpurile demonstrative), cu perioadă de vegetație mai scurtă și mai tolerant la stresul hidric, astfel încât procesele de polenizare-fecundare să se desfășoare înainte de apariția arșiței puternice. Aceasta, deoarece temperatura peste 30°C și atmosfera uscată provoacă sterilizarea polenului.

5. Se preferă sămânță mare (eventual aleasă la masă), deoarece germinația în câmp la sămânța cu MMB 30 g a fost 62%, iar la cea cu MMB 80 g a fost 91%.

6. Epoca de semănat, pe cât posibil, mai timpurie, prezența cojilor și conținutul ridicat de ulei necesită mai multă apă la germinare, iar înflorirea are loc mai devreme, înainte de instalarea arșiței. Urmărit atent prognozele meteo și la temperatura de 7°C se seamănă, chiar dacă după răsărire apar temperaturi de scurtă durată de minus 6°C chiar minus 8°C. Le suportă.

Nu se așteaptă luna aprilie, dr. ing. Dumitru Manole, în jud. Constanța, a semănat la sfârșit de februarie cu bune rezultate.

7. Adâncimea de semănat mai mică (5 cm) pentru a ușura încălzirea și răsărirea, cu condiția ca la adâncimea respectivă să se găsească patul tare.

8. Densitatea este indicat să fie mai mică, pornind de la ideea că va fi secetă, iar pe parcursul vegetației se va interveni cu măsuri conform evoluției climatice. Rezultatele privind densitatea se urmăresc în tabelul următor.

-        Densitatea de 40.000 plante/ha, socotită optimă, are producția cea mai mare, cu indici calitativi buni;

-        Densitatea de 20.000 plante/ha are producția mai mică cu 16%, însă are semințe mari și puține seci;

-        Densitatea de 70.000 plante/ha are producția mai mică cu 24%, indici calitativi inferiori și aproape un sfert din semințe seci.

Capacitatea mare de compensare a plantelor de floarea-soarelui recuperează eventuala densitate mai mică. În măsura în care se poate reduce distanța între rânduri la 60 cm sau 50 cm, va crește distanța între plante pe rând și fiecare plantă va beneficia de un spațiu mărit.

Există semănători de mare precizie, care pot distribui fiecare sămânță la jumătatea intervalului față de rândurile vecine.

Prin urmare, cu ce oferă planta, cu ce oferă fermierul, floarea-soarelui poate asigura recolte justificate economic cu menținerea suprafețelor necesare.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Terenul trebuie pregătit din toamnă pentru însămânțările de primăvară

Asolamentul, structura și rotația culturilor