Apa a devenit factorul determinant al producției agricole. Ea asigură 95% din potențialul de creștere a plantelor.

În condițiile schimbărilor climatice, cu seceta tot mai frecventă, sunt necesare măsuri agrotehnice care să asigure acumularea fiecărei picături de apă din precipitații în sol și să evite pierderile de apă.

Perioada de toamnă-iarnă este cea mai favorabilă începerii acestei activități.

Mobilizarea tuturor mijloacelor și forțelor pentru a avea apă în sol

Efectuarea corectă și la timp a măsurilor de mai jos poate asigura recolte satisfăcătoare și în condiții de secetă.

1. Aplicarea sistemelor de lucrare a solului prin care să se asigure o afânare optimă a solului caracterizată prin:

       - densitatea aparentă a solului să fie de 1-1,4 g/cm³;

       - porozitatea totală a solului 40-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație), 18-24%;

       -  permeabilitatea solului să fie de 7-10 cm/oră.

În mod practic, permeabilitatea se consideră bună când după o ploaie, în 24 de ore, umiditatea ajunge la un metru adâncime. Dacă există straturi impermeabile în sol, acestea se distrug prin lucrări de afânare adâncă și de scarificare a solului.

Afânarea nu trebuie să fie mai adâncă decât nivelul de dezvoltare a sistemului radicular, pentru că se pierde apa în adâncime, și nici prea afânat, pentru că circulă aerul prin sol, antrenează apa și se pierde prin evaporare. În același timp, o aerisire intensă provoacă mineralizarea humusului cu eliberarea de nutrienți care pot fi levigați.

Capacitatea maximă pentru apă este de 59% în solul afânat, de 46% în solul așezat și de 38% în solul tasat-compactat.

Capacitatea de reținere a apei de către sol este considerată mică la 300-500 mm, mijlocie la 500-900 mm și mare la 900-1.200 mm.

2. Este indicată aplicarea de îngrășăminte organice, de amendamente și cultivarea solei cu graminee și leguminoase perene. Acestea contribuie la o bună structurare a solului, iar solul cu structură glomerulară are cea mai bună porozitate și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol.

Îngrășămintele starter forțează germinarea, răsărirea și creșterea rapidă în primele faze. Totodată, îngrășămintele organice au capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea îngrășămintelor organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni apariția secetei.

În același timp, rădăcinile culturilor perene fragmentează și presează particulele elementare de sol pentru a se uni în agregate.

De remarcat că în solul cu structura glomerulară se infiltrează 85% din precipitații, față de 30-40% în solul nestructurat.

3. Este importantă aranjarea în rotație a culturilor cu înrădăcinarea la diferite adâncimi pentru a nu consuma apa numai din anumite straturi. Cerealele păioase, fasolea, mazărea, inul au înrădăcinare superficială și consumă apa din stratul 0,5-1 m, iar porumbul, floarea-soarelui și sfecla de zahăr, de la 1-2 m.

O corectă rotație a culturilor reduce și gradul de îmburuienare, acestea fiind mari consumatoare de apă. Astfel, în monocultura de grâu s-au găsit 416 buruieni/m², în rotația de doi ani 134 buruieni/m², iar în rotația de trei ani numai 68 buruieni/m².

4. Folosirea de specii de plante și din acestea alese soiuri/hibrizi mai rezistenți la secetă, cu sistem radicular dezvoltat și profund, cu suprafața foliară redusă, cu perioada de vegetație mai scurtă, cu creștere rapidă și rezistență la stresul hidric, care ajung la maturitate cu consum mai mic de apă și înainte de apariția secetei și arșiței puternice.

Spre exemplu, consumul specific de apă (cantitatea de apă consumată pentru a forma un kilogram de masă vegetală) la mei este 311, la sorg 322, la grâu 519, iar la in 905 etc.

5. Reducerea gradului de îmburuienare, deoarece buruienile consumă de 2-4 ori mai multă apă decât plantele de cultură. Dacă, de pildă, consumul specific la porumb este de 368, la buruieni este de 800-1.200.

Apa se mai pierde și prin efectuarea lucrărilor de reducere a gradului de îmburuienare.

6. Aplicarea măsurilor de prevenire a pierderilor de apă din sol, care constau din:

     - mulcirea solului cu diferite materiale organice reduce evaporarea apei de 3-4 ori;

     - terenul mărunțit și nivelat reduce pierderile de apă cu 30-40%;

     - efectuarea prașilei și distrugerea crustei reduc evaporarea apei.

Exemplu: în porumbul prășit se pierde 1,8 mm/zi, în cel neprășit, 4,9 mm/zi.

7. Semănatul în epoca optimă, eventual mai timpuriu, asigură germinarea și răsărirea explozivă și uniformă, cu plante viguroase care cresc rapid, acoperă și protejează solul, înăbușă buruienile.

8. Asigurarea unei densități a plantelor în funcție de gradul de fertilitate și de rezerva de apă din sol. În condiții de secetă, densitatea va fi mai mică, dar cu plante uniform repartizate, fără goluri, pentru a menține în lan o umiditate relativă a aerului mai mare, reducând evapotranspirația și înăbușind creșterea buruienilor.

Exemplu: la 70.000 plante/ha uniform repartizate s-au pierdut 82 mm/ha/zi, iar la 40.000 cu goluri, 114 mm/zi/ha.

9. Folosirea rațională a îngrășămintelor contribuie la reducerea consumului de apă din sol. O fertilizare echilibrată asigură necesarul de hrană pentru plante cu mai puțină apă. Așa, de exemplu, consumul specific de apă la grâu este 349 când se fertilizează și 928 la nefertilizat. Concentrația soluției solului mai mare, la fertilizare, reduce evaporarea apei din sol.

Aplicarea îngrășămintelor foliare Sun Guard reduce evapotranspirația cu 35%.

10. Tăvălugirea terenului proaspăt arat asigură mărunțirea și nivelarea solului și reduce evaporarea apei la suprafața solului. Nu este indicat tăvălugul neted, ci un tăvălug cu inele, dințat, stelat etc., care asigură o așezare a solului în adâncime, fără capilare la suprafață.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Fenomenul trezirii la viață a seminței în procesul de germinație

Râmele, plugul biologic al solului

Când și cum lucrăm pământul

Mă voi referi la unele restricții stabilite de Comisia Europeană pentru a evita lucrările solului în vară, în perioada iunie-septembrie. O fac pe baza unei experiențe însușite de-a lungul întregii vieți de peste 90 de ani, trăind în agricultură și lucrând în toate formele de activitate agricolă. Experiența însușită pe acest parcurs mă obligă să fac unele observații la restricțiile respective. Prin urmare, cam așa trebuie judecate lucrurile, ca în rândurile de mai jos.

De la început afirm că sunt pentru agricultura conservativă și agricultura de precizie cu extinderea digitalizării, dar când sunt condiții corespunzătoare. Menționez că la Institutul Fundulea sunt experiențe cu lucrări minime și cu semănatul direct în teren nelucrat încă din anii `60. Până atunci însă să se aplice corect tehnologia clasică. Cel puțin pentru condițiile din România, restricțiile respective nu sunt cele adecvate.

Solurile din țara noastră au un conținut mai ridicat de argilă, fiind expuse fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat, solicitând mai mult lucrările solului.

Unele afirmații, că prin efectuarea arăturii în timpul verii sunt distruse microorganismele din sol, în parte sunt adevărate. Dar sunt distruse numai cele din stratul superficial care vin direct în contact cu razele solare. Prin arătură se afânează solul, se oxigenează, se încorporează materia organică creându-se condiții optime pentru înmulțirea microorganismelor care depășesc cu mult nivelul dinainte de arătură, dovadă stau rezultatele de mai jos.

În România se efectuează arături în peste 90% din suprafața arabilă. Și dacă tot se execută arături, de ce să nu fie făcute în timpul optim?

Pentru înființarea culturilor de toamnă se acordă două-trei săptămâni în octombrie. Însă, rapița și lucerna se însămânțează în timpul verii. Semănatul de calitate are loc într-o arătură efectuată din timp, cu terenul așezat, cu densitatea aparentă de cel puțin 1,3 g/cm³, cu capilaritatea refăcută pentru a asigura aportul capilar al apei la nivelul seminței.

În țara noastră, în majoritatea anilor, toamnele sunt secetoase. Se ară pe teren uscat, se scot bolovani, pentru a căror mărunțire sunt necesare treceri repetate cu utilaje grele, se prăfuiește, praful astupă porii solului, precipitațiile nu se mai infiltrează, se scurg, produc eroziune, băltește, apa se evaporă, se formează crustă care împiedică eliminarea CO₂ toxic din sol și împiedică aerisirea foarte necesară.

Ca să se execute arături de calitate, trebuie prins momentul optim, pe care numai specialistul din fiecare unitate îl stabilește, cunoscând fiecare parcelă.

Sunt situații când chiar la nivelul unei comune plouă într-o parte 25-30 mm, iar alături nu dă nicio picătură.

Traseul tehnologic corect

Imediat după recoltarea culturilor de vară, în spatele combinei, în aceeași zi sau cel târziu în ziua următoare, se intră cu grapa cu discuri care continuă mărunțirea resturilor vegetale tocate de combină și repartizate uniform pe teren, precum și a miriștei și rădăcinilor pe care le amestecă cu stratul superior al solului, formând un mulci. În mulciul respectiv sunt asigurate condiții pentru germinarea semințelor de buruieni și a samulastrei, contribuind la reducerea gradului de îmburuienare și la evitarea apariției samulastrei în culturile următoare. Se formează un covor vegetal destul de consistent, cu rolul culturilor de acoperire. Apa din precipitații se acumulează și se conservă în sol, covorul vegetal protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie, de arșiță, valorifică CO₂ și energia solară, consumă îngrășămintele rămase de la cultura anterioară, precum și nitrați, evitând levigarea acestora și poluarea apei freatice.

În anii cu precipitații normale, din acest covor vegetal am obținut 40-50 t/ha masă verde, pe care am încorporat-o în sol. Important este să se urmărească evoluția covorului pentru a fi tocate înainte de a produce sămânță sau înainte de executarea arăturii.

Pentru rapiță, lucernă, se urmărește efectuarea arăturii la sfârșit de iulie, început de august, după o ploaie mai consistentă, de 20-30 mm.

Pentru însămânțările din octombrie, arătura se va efectua cel târziu în prima decadă a lunii septembrie, pentru ca solul să fie așezat.

Cum ploile de vară sunt rare, în cantități mici și pe suprafețe restrânse, nimeni de la București, și cu atât mai mult de la Bruxelles, nu poate spune când este momentul optim pentru efectuarea arăturii într-o anumită parcelă, ci numai specialistul locului respectiv.

Marele nostru agronom, academician Gh. Ionescu Șișești, spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul și-l observăm continuu”. Și mai departe: „Trebuie să simțim pământul în toate nesfârșitele lui nuanțe de organism viu. Numai atunci vom putea întrebuința unealta corespunzătoare, la momentul cel mai potrivit, pentru a obține rezultatul cel mai bun”.

De asemenea, mari agronomi ai Bărăganului aveau o vorbă: „Pe teren trebuie să intri când te primește, dar să nu-l faci să te aștepte”.

Procedând în acest fel, rezultatele experimentale demonstrează următoarele:

• Cantitatea de apă în arătura din iunie, determinată toamna, a fost cu 230 m³/ha mai mare față de arătura din septembrie;

• În arătura de vară crește cantitatea de nitrați de 2-5 ori, de fosfor de 3-5 ori, dar și cea de KCa;

• Sporul de producție la grâu a fost: arat în octombrie = 100%, în septembrie = 110%; în august = 138%; în iulie = 151% și în iunie 179%.

În ceea ce privește cantitatea de nitrați acumulată, o experiență riguroasă arată următoarele:

• Arat toamna la 10 cm = 32,4 kg/ha;

• Arat vara la 20 cm și toamna la 10 cm = 120,7 kg/ha;

• Arat toamna la 20 cm = 18,6 kg/ha;

• Arat vara la 10 cm și toamna la 20 cm = 141,7 kg/ha.

Grâul în arătură de vară este mai viguros, bine înfrățit, mai rezistent la ger și secetă, cu producții de mai bună calitate (substanțe proteice, gluten) și cu recolte mai mari.

Articol scris de: PROF. DR. ING. VASILE POPESCU

„Sunt fiu de țărani și până la vârsta de 15 ani am trăit în familie participând la toate treburile gospodărești și activitățile din câmp. În anii `50 am absolvit o școală medie tehnică agricolă cu durată de patru ani, care avea fermă didactică de 150 ha, cu toate sectoarele, și era lucrată numai cu elevii. Apoi am urmat și am absolvit și Facultatea de Agricultură la București, au fost cinci ani cu multă practică, iar anul V numai practică. După absolvirea facultății, am început activitatea în unități CAP, SMT și IAS. Când s-a publicat concurs de admitere la doctorat în cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice, m-am prezentat, am fost admis și timp de patru ani am pregătit teza de doctorat în câmpurile experimentale și laboratoarele ICCPT Fundulea, după care am susținut teza și am fost declarat doctor în agronomie. Am intrat apoi în învățământul agricol preuniversitar timp de 20 de ani, în cea mai mare parte la Liceul agricol Fundulea, și am făcut practică cu elevii în câmpurile și laboratoarele institutului. Ultimii 20 de ani am activat în cercetarea agricolă de la Fundulea și m-am ocupat de cercetări în domeniul mecanizării lucrărilor agricole, având o permanentă colaborare cu Institutul de Mecanizare (INMA) București. După pensionare, am fost solicitat de o societate agricolă privată pentru a organiza și conduce timp de cinci ani această unitate ce cultiva 5.000 ha cu cereale și plante tehnice. În continuare locuiesc în colonia din curtea INNA Fundulea și sunt la curent cu problemele și noutățile din cercetarea agricolă. De peste 50 de ani public în revistele agricole articole cu caracter științific și tehnologic, depășind 1.200 de articole publicate.” – prof. dr. ing. Vasile Popescu