Totul trebuie încheiat în toamnă sau finisat în ferestrele iernii. Apa constituie factorul principal pentru nivelul și calitatea recoltelor. Prin urmare, obiectivul oricărui fermier este acumularea și conservarea apei în sol. Orice intervenție în primăvară asupra solului determină mari pierderi de apă prin evaporare. De aceea, la intrarea în iarnă, suprafețele destinate însămânțării culturilor de primăvară trebuie să fie afânate, mărunțite și nivelate, apte să înmagazineze fiecare picătură de apă și să reducă toate căile de pierdere a apei din sol.

La intrarea în iarnă, suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară se pot găsi în una din situațiile următoare:

1. Suprafețe arate în vară sau în toamnă, la umiditatea optimă cu plugul în agregat cu grapa stelată, sau trecut imediat după arătură cu o grapă cu discuri ușoară. Aceste suprafețe sunt de bună calitate, afânate, mărunțite și nivelate, asigurând o bună acumulare și conservare a apei în sol. În primăvară sunt cele mai indicate pentru însămânțarea culturilor din urgența întâi, fără nicio intervenție asupra solului deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în pământul afânat, la 2-3 cm adâncime, cât este necesar pentru semințele de muștar, rapiță, lucernă, in etc.

2. Suprafețe arate în toamnă la umiditatea optimă, dar negrăpate. Pe aceste suprafețe, în ferestrele iernii se trece cu o grapă cu discuri ușoară care realizează mărunțirea și nivelarea solului asigurând condiții asemănătoare celor de la punctul 1.

3. Suprafețe arate în toamnă pe sol uscat, bolovănoase, sau pe sol umed și au realizat brazde sub formă de curele, care prin uscare se întăresc beton. În ambele cazuri, nu trebuie să se facă arătura. Răul continuă dacă se încearcă mărunțirea acestora prin treceri repetate cu grapa cu discuri, cu tăvălugi grei sau, și mai grav, cu grapa rotativă. Solul este zdrobit, pisat, măcinat, distrusă structura și transformată în praf. Porii solului sunt astupați de praf, apa nu se mai poate infiltra, se scurge la suprafață, produce eroziune, băltire, se evaporă. În primăvară aceste suprafețe sunt tasate/compactate, cu crustă la suprafață, cu rezervă redusă de apă și pentru semănat sunt necesare lucrări de pregătire a patului germinativ mai energice care intensifică pierderile de apă din sol. Asemenea arături nu trebuie făcute.

4. Dacă s-a făcut greșeala și s-au executat arături conform punctului 3, este necesar să se procedeze în felul următor:

În cazul când suprafețele respective erau destinate însămânțării culturilor de toamnă, să se renunțe la rotația stabilită și să se repartizeze pentru însămânțarea culturilor de primăvară. Vor intra în iarnă în starea bolovănoasă în care se găsesc și, după câteva reprize de îngheț-dezgheț, în ferestrele iernii se trece cu o grapă cu discuri care asigură o bună mărunțire și nivelare ale solului. Apa dintre agregatele structurale prin îngheț își mărește volumul și îndepărtează agregatele structurale unele de altele, iar după zvântare bolovanii se sfărâmă foarte ușor, după linia de minimă coeziune, fără a rezulta praf. Uneori se afirmă eronat că prin îngheț-dezgheț se realizează structurarea solului. Nu, se realizează doar o mărunțire a solului. Formarea structurii este un fenomen mai complex asigurat de complexul coloidal argilo-humic.

5. Suprafețe programate pentru arătura care nu s-a putut realiza în toamnă. Acestea se pot ara la 12-15 cm adâncime în ferestrele iernii, cu plugul în agregat cu grapa stelată sau o ușoară grăpare după arătură pentru mărunțire și nivelare. Arătura din ferestrele iernii este inferioară arăturii de toamnă, dar este net superioară arăturii de primăvară, care trebuia evitată.

6. În situația în care se renunță la arătură și se face afânarea solului în plan vertical prin scarificare, rămân la suprafața solului ceva bolovani și denivelări. În ferestrele iernii, printr-o singură trecere cu grapa cu discuri se asigură o bună mărunțire și nivelare ale solului.

7. Suprafețele destinate sistemului agriculturii conservative (AC) se vor însămânța în primăvară prin lucrări minime sau semănat direct în teren nelucrat, cu semănători adecvate. Pentru acestea se va urmări din toamnă sau, cel mai târziu, în ferestrele iernii ca resturile vegetale să fie bine tocate și repartizate uniform pe teren, pentru a nu îngreuna lucrarea de semănat.

Pe toate suprafețele finisate în ferestrele iernii, până la desprimăvărare, mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț care asigură refacerea solului după ultimele intervenții.

Astfel pregătit solul, bine aprovizionat cu apă, mărunțit și nivelat, se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, asigurând însămânțarea în epoca optimă, în special a culturilor din prima urgență.

Trebuie evitate lucrările solului în primăvară, deoarece provoacă mari pierderi de apă. O trecere cu grapa cu colți provoacă pierderi de 3%, o lucrare cu combinatorul – 5-6%, iar cu grapa cu discuri – 15-16%, putând ajunge la pierderi de până la 28-29%.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Reținerea zăpezii, sursă de apă și de protecție a culturilor

Râmele, plugul biologic al solului

Când și cum lucrăm pământul

Reprezentanții producătorului german Fendt au luat legătura cu clienți de pe patru continente și i-au rugat să-și spună povestea personală pe care o au utilizând combina Fendt IDEAL. Răspunsurile primite au vorbit de la sine, Fendt IDEAL depășind orice așteptări, fermierii de pretutindeni confirmând performanțele sale remarcabile. În campaniile de recoltat din acest an, cei de la Fendt i-au și vizitat pe câțiva dintre fermieri și au realizat mai multe filmulețe „IDEAL Story”, postate pe YouTube, în care sunt reunite declarații ale unor fermieri din mai multe țări.

Ce prețuiesc cel mai mult clienții la aceste combine? Pe lângă consumul redus de combustibil, specific Fendt, IDEAL este o combină la care boabele sunt tratate cu gentilețe, sunt bine separate de pleavă, iar apoi sunt depuse într-un buncăr de mare capacitate (17.100 litri la modelul 9). IDEAL are pierderi mici și, astfel, are un foarte bun randament. Și multe altele. Înainte de a vedea câteva dintre opiniile fermierilor din Europa, Canada, SUA, America de Sud și chiar Africa de Sud, să spunem că și în România există clienți mulțumiți de combina Fendt IDEAL.

„Fendt este, în general, promotorul tehnologiei de ultimă oră, al tehnologiei de vârf și noi credem că, și cu această combină, este cu un pas în fața concurenței”, a punctat Leontin Coca, director de vânzări al Mewi, companie care reprezintă marca Fendt în țara noastră.

În anul 2022, compania Merpano, unul dintre clienții tradiționali de Fendt din partea de vest a țării, a cumpărat o combină Fendt IDEAL 8. După prima campanie de recoltat, în care combina germană i-a mulțumit deplin, cei de la Merpano au adus în fermă o a doua combină, tot un IDEAL 8. „Consumul excepțional, de doar 10 l/ha, cu o productivitate de 7 tone/ha, la grâu, este cea mai bună recomandare pentru Fendt IDEAL 8”, a afirmat Mircea Petroman, șef mecanizare Merpano, județul Timiș.

Capacitate mare a buncărului și batere delicată

Pentru un fermier din Franța, combina Fendt IDEAL 7 a fost la cea de-a patra campanie de recoltat, în acest an. „Suntem cu adevărat foarte mulțumiți. Am căutat o combină cu heder pe 8 rânduri și cu o capacitate mare a buncărului. IDEAL ne-a permis o creștere a productivității cu 30% față de vechea noastră combină”, a arătat Sebastien Schmitt.

Andreas Debbeler, din Germania, are o combină IDEAL 8T, despre care a spus: „În ceea ce privește mentenanța, este foarte ușor pentru noi. Întreținerea zilnică se face rapid, datorită ventilatorului reversibil. Trebuie să curățăm radiatorul doar de două sau trei ori pe an. Putem pur și simplu să ne urcăm în cabină și să pornim. Acum, după trei ani, pot spune că a fost cu adevărat decizia corectă în ceea ce privește consumul de combustibil, puterea, calitatea boabelor și a paielor – sunt toate la cel mai înalt nivel”.

Unul dintre lucrurile apreciate la combina IDEAL 9 este modul în care se comportă cu orzul, a menționat un reprezentant al fermei Hamill din Canada, care deține o combină Fendt IDEAL 9T. „Noi vrem ca orzul să fie tratat cu mare delicatețe. Aveam două combine înainte. Le alimentam pe amândouă și mergeam să ne vedem de lucru pentru o zi întreagă. Acum, alimentăm această combină și pare că nici măcar nu consumăm combustibil. Cu toate acestea, avem aproape același randament ca și cu două combine.”

Iar în SUA, în ferma Clark și Justion, care are Fendt IDEAL 8 T și 9T, această mașină a stabilit un nou standard în lumea combinelor. „Nu contează viteza la recoltat, întotdeauna în buncăr va fi mereu același material curat. Este mai bună decât orice altă combină pe care am utilizat-o vreodată. Fendt ne-a transformat ferma într-una mai performantă.”

Consum redus de combustibil

Într-o fermă din Canada, două combine Fendt IDEAL 10T au înlocuit alte trei. „Am redus astfel forța de muncă și, totuși, am crescut productivitatea. Se pare că poți face mai mult într-un timp mai scurt, ceea ce chiar contează. Economiile de combustibil sunt destul de importante. Este ca un Cadillac al combinelor”, a precizat fermierul canadian Darrin Burka.

Eficiența consumului de combustibil este un mare avantaj. „Aceste combine vin la pachet cu o performanță superioară celor pe care le știam până acum. Asta era exact ce lipsea într-o țară continentală ca a noastră, cu potențialul agricol pe care îl avem, să avem acces la aceste produse oferite de branduri recunoscute”, a afirmat Lucio Basso, fermier din Brazilia, care recoltează cu IDEAL 9T.

Mai mult, cu mai puține resurse

Pierderile mici și economiile uriașe i-au făcut pe fermierii din Australia să recolteze cu Fendt IDEAL, iar după o primă combină achiziționată, imediat a urmat o a doua. „Fiind printre primii care au adus în fermă combina IDEAL, toată lumea ne întreabă cum ni se pare. Răspunsul, de fiecare dată, este: am cumpărat-o și pe a doua. Cred că asta spune totul. Lucrăm cu pierderi sub 1%, iar de cele mai multe ori ne propunem chiar 0,5%, ceea ce ne-a adus economii uriașe”, a povestit Ben Beech, fermier din Australia, deținător de IDEAL 9T și 8T.

IDEAL 7T a făcut-o fericită pe o doamnă fermier din Africa de Sud. „Principalul motiv pentru care m-am îndrăgostit de IDEAL a fost rotorul dublu pe care îl are. Astfel, pierderile sunt mult mai mici și acesta este motivul principal pentru care sunt atât de încântată de combina IDEAL”, a arătat Tharina Terblanche.

Pentru alți fermieri, liniștea din cabină este un atu, pe lângă restul performanțelor. „Este foarte liniște în cabină. Totul merge lin și este o plăcere să o conduci. Comenzile sunt foarte intuitive și totul este bine organizat. Este a doua campanie în care folosim combina noastră IDEAL 9T. Una dintre combinele pe care le avem va trebui schimbată anul viitor și pot spune că sunt șanse mari să fie din nou un model IDEAL”, a spus Fred Barker, din Marea Britanie.

Tot o combină IDEAL 9T lucrează și în Brazilia, în ferma lui Marcello Freitas: „Am avut deja echipamente agricole de la alte branduri. Însă ceea ce ne-a impresionat cel mai mult la IDEAL este felul în care se comportă în utilizare și cât sunt de eficiente. Este o combină care recoltează mai mult cu mai puține resurse”.

CITEȘTE ȘI: Tânărul inginer agronom, Antoniu Avrămuț, pregătit pentru controlul total al afacerii familiei

Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct

Noul tractor Valtra S și-a arătat superioritatea la demonstrațiile practice din ferme

Apa a devenit factorul determinant al producției agricole. Ea asigură 95% din potențialul de creștere a plantelor.

În condițiile schimbărilor climatice, cu seceta tot mai frecventă, sunt necesare măsuri agrotehnice care să asigure acumularea fiecărei picături de apă din precipitații în sol și să evite pierderile de apă.

Perioada de toamnă-iarnă este cea mai favorabilă începerii acestei activități.

Mobilizarea tuturor mijloacelor și forțelor pentru a avea apă în sol

Efectuarea corectă și la timp a măsurilor de mai jos poate asigura recolte satisfăcătoare și în condiții de secetă.

1. Aplicarea sistemelor de lucrare a solului prin care să se asigure o afânare optimă a solului caracterizată prin:

       - densitatea aparentă a solului să fie de 1-1,4 g/cm³;

       - porozitatea totală a solului 40-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație), 18-24%;

       -  permeabilitatea solului să fie de 7-10 cm/oră.

În mod practic, permeabilitatea se consideră bună când după o ploaie, în 24 de ore, umiditatea ajunge la un metru adâncime. Dacă există straturi impermeabile în sol, acestea se distrug prin lucrări de afânare adâncă și de scarificare a solului.

Afânarea nu trebuie să fie mai adâncă decât nivelul de dezvoltare a sistemului radicular, pentru că se pierde apa în adâncime, și nici prea afânat, pentru că circulă aerul prin sol, antrenează apa și se pierde prin evaporare. În același timp, o aerisire intensă provoacă mineralizarea humusului cu eliberarea de nutrienți care pot fi levigați.

Capacitatea maximă pentru apă este de 59% în solul afânat, de 46% în solul așezat și de 38% în solul tasat-compactat.

Capacitatea de reținere a apei de către sol este considerată mică la 300-500 mm, mijlocie la 500-900 mm și mare la 900-1.200 mm.

2. Este indicată aplicarea de îngrășăminte organice, de amendamente și cultivarea solei cu graminee și leguminoase perene. Acestea contribuie la o bună structurare a solului, iar solul cu structură glomerulară are cea mai bună porozitate și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol.

Îngrășămintele starter forțează germinarea, răsărirea și creșterea rapidă în primele faze. Totodată, îngrășămintele organice au capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul rezultat din descompunerea îngrășămintelor organice reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni apariția secetei.

În același timp, rădăcinile culturilor perene fragmentează și presează particulele elementare de sol pentru a se uni în agregate.

De remarcat că în solul cu structura glomerulară se infiltrează 85% din precipitații, față de 30-40% în solul nestructurat.

3. Este importantă aranjarea în rotație a culturilor cu înrădăcinarea la diferite adâncimi pentru a nu consuma apa numai din anumite straturi. Cerealele păioase, fasolea, mazărea, inul au înrădăcinare superficială și consumă apa din stratul 0,5-1 m, iar porumbul, floarea-soarelui și sfecla de zahăr, de la 1-2 m.

O corectă rotație a culturilor reduce și gradul de îmburuienare, acestea fiind mari consumatoare de apă. Astfel, în monocultura de grâu s-au găsit 416 buruieni/m², în rotația de doi ani 134 buruieni/m², iar în rotația de trei ani numai 68 buruieni/m².

4. Folosirea de specii de plante și din acestea alese soiuri/hibrizi mai rezistenți la secetă, cu sistem radicular dezvoltat și profund, cu suprafața foliară redusă, cu perioada de vegetație mai scurtă, cu creștere rapidă și rezistență la stresul hidric, care ajung la maturitate cu consum mai mic de apă și înainte de apariția secetei și arșiței puternice.

Spre exemplu, consumul specific de apă (cantitatea de apă consumată pentru a forma un kilogram de masă vegetală) la mei este 311, la sorg 322, la grâu 519, iar la in 905 etc.

5. Reducerea gradului de îmburuienare, deoarece buruienile consumă de 2-4 ori mai multă apă decât plantele de cultură. Dacă, de pildă, consumul specific la porumb este de 368, la buruieni este de 800-1.200.

Apa se mai pierde și prin efectuarea lucrărilor de reducere a gradului de îmburuienare.

6. Aplicarea măsurilor de prevenire a pierderilor de apă din sol, care constau din:

     - mulcirea solului cu diferite materiale organice reduce evaporarea apei de 3-4 ori;

     - terenul mărunțit și nivelat reduce pierderile de apă cu 30-40%;

     - efectuarea prașilei și distrugerea crustei reduc evaporarea apei.

Exemplu: în porumbul prășit se pierde 1,8 mm/zi, în cel neprășit, 4,9 mm/zi.

7. Semănatul în epoca optimă, eventual mai timpuriu, asigură germinarea și răsărirea explozivă și uniformă, cu plante viguroase care cresc rapid, acoperă și protejează solul, înăbușă buruienile.

8. Asigurarea unei densități a plantelor în funcție de gradul de fertilitate și de rezerva de apă din sol. În condiții de secetă, densitatea va fi mai mică, dar cu plante uniform repartizate, fără goluri, pentru a menține în lan o umiditate relativă a aerului mai mare, reducând evapotranspirația și înăbușind creșterea buruienilor.

Exemplu: la 70.000 plante/ha uniform repartizate s-au pierdut 82 mm/ha/zi, iar la 40.000 cu goluri, 114 mm/zi/ha.

9. Folosirea rațională a îngrășămintelor contribuie la reducerea consumului de apă din sol. O fertilizare echilibrată asigură necesarul de hrană pentru plante cu mai puțină apă. Așa, de exemplu, consumul specific de apă la grâu este 349 când se fertilizează și 928 la nefertilizat. Concentrația soluției solului mai mare, la fertilizare, reduce evaporarea apei din sol.

Aplicarea îngrășămintelor foliare Sun Guard reduce evapotranspirația cu 35%.

10. Tăvălugirea terenului proaspăt arat asigură mărunțirea și nivelarea solului și reduce evaporarea apei la suprafața solului. Nu este indicat tăvălugul neted, ci un tăvălug cu inele, dințat, stelat etc., care asigură o așezare a solului în adâncime, fără capilare la suprafață.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Fenomenul trezirii la viață a seminței în procesul de germinație

Râmele, plugul biologic al solului

Când și cum lucrăm pământul

De mult am avut în intenție să abordez cauzele care au dus sectorul vegetal în criza de astăzi, mai ales că văd de multe ori fel de fel de acuzații la adresa fermierilor, că ar cere multe ajutoare de la stat și despăgubiri, că nu se mai satură de câte subvenții primesc, că nu dezvoltă irigațiile și multe altele. 

Este important de menționat că agricultura este în criză peste tot în Europa, doar că la noi a fost accentuată de anii secetoși 2020-2024, care au agravat situația la un nivel dramatic.

Este drept că multe dintre percepțiile societății referitoare la fermieri sunt determinate și de anumite realități care nu pot fi negate, provocate și promovate de multe ori de lipsa de pregătire profesională, economică, de diplomație și bună-cuviință a unora dintre noi, fermierii, și din păcate nu puțini, care doresc să se întindă mai mult decât le ajunge plapuma, sau alții care epatează în mod prostesc cu stilul lor de viață, iar apoi vrând-nevrând această situație se generalizează la întreaga breaslă.

În această perioadă se dezbat măsurile de ajutorare a agriculturii propuse de către autorități, în frunte cu MADR, iar cea mai dezbătută este OUG-ul privind amânarea plății ratelor la bănci și la furnizorii de inputuri, unde, spre surpriza mea, cei mai vocali în adoptarea acestor acte normative nu sunt neapărat fermieri mici și mijlocii, ci mai mult unii dintre fermierii mari și foarte mari, care au fost și ei afectați, fără discuție, dar au luat și decizii manageriale mai puțin inspirate în ultimii ani.

Spun asta în condițiile în care se clamează peste tot că marile afaceri sunt mai stabile în fața turbulențelor economice și/sau climatice, făcându-se economii de scală, că se pot aplica tehnologii mai moderne și poate crește productivitatea, ceea ce este corect până la un punct, dar atâta vreme cât investițiile pe care le faci sunt justificate economic și tehnic și sunt de altă natură decât ale unui ,,bombardier” care își cumpără o mașină de lux, dar nu are bani de combustibil și stă cu părinții.

Nevoia de sprijin pentru sectorul agricol este de netăgăduit, dar avem și multe situații în destule ferme în care prostia deciziilor trecute a ajuns la scadență și, din păcate, suntem în situația în care este greu să facem diferența între cei ,,bătuți de natură” și cei ,,bătuți de prostie și apoi de natură”. Astfel, autoritățile vor fi în situația în care nu vor putea alege grâul de neghină.

O primă cauză pentru rezistența scăzută a sectorului vegetal în fața problemelor actuale o reprezintă lipsa deciziilor strategice de consolidare a fermelor și a lanțului agroalimentar, care ar fi trebuit adoptate și implementate de clasa politică cu foarte mult timp în urmă. Aici vorbim deja de ,,plictisitoarele” legi care nu au fost adoptate sau, unele, nici măcar redactate, cum ar fi arenda și durata sa, stimularea comasării terenurilor, certificarea și autorizarea funcționării exploatațiilor agricole, instrumentele de management al riscurilor climatice, codul rural, o lege a îmbunătățirilor funciare adaptată la realitățile actuale, legea zootehniei, legea pășunilor și islazurilor care să fie pe criterii de performanță și nu clientelare, apoi legea creditului funciar, legea cotizației voluntar obligatorie pentru organizațiile profesionale și multe altele. Nu s-a dorit aici să facem o ierarhie neapărat, ci este o simplă înșiruire.

Aș mai menționa că este imperios a se revedea definiția cazului de forță majoră și a cazurilor fortuite, care seamănă, dar nu sunt același lucru, iar cu această ocazie să definim în mod clar unde vor fi introduse evenimentele climatice catastrofale în cadrul acestor definiții și care sunt drepturile care decurg din astfel de situații. Mai mult, ar trebui prevăzut prin Codul Civil că înțelegerile dintre părți nu pot elimina sau suspenda aplicarea prevederilor legale.

Nu este prima oară când se abordează aceste subiecte și trebuie să înțelegem că multe dintre fermele actuale, indiferent de dimensiunea lor, au, de exemplu, probleme cu bonitatea bancară și din cauza lipsei de reglementări legale privind durata de arendare a terenurilor, asta fiindcă instituțiile de credit au nevoie să vadă perspectiva veniturilor din care urmează să rambursezi creditele pe care le soliciți.

Apoi, investițiile pentru tehnologizare, dar și securizarea producției, cum ar fi irigațiile, necesită durate lungi de amortizare (recuperarea investiției), or, dacă tu nu ai stabilitatea arendei terenului, nu te poți angaja să le realizezi.

Dar în completarea prevederilor legale legate de durata arendei ar fi trebuit să fie și instrumentul de management al riscului sau, mai popular spus, asigurările agricole de secetă și care atât băncilor, dar și altor parteneri ai fermierilor, cum sunt și distribuitorii de inputuri, le-ar fi conferit o siguranță mai mare că în caz de secetă își pot recupera creditele acordate. Dacă acest instrument ar fi existat la data de astăzi, disputele între fermieri, distribuitorii de inputuri și autorități nu ar mai fi existat. În plus, opinia publică (sau o parte din aceasta) nu ar mai fi avut motive să își exprime nemulțumirea legată de sumele acordate drept despăgubiri către fermieri.

O altă situație întâlnită, care duce astăzi la situația financiară proastă a multor ferme, o constituie lipsa creditului funciar cu durata de peste 20-25 de ani. În lipsa acestui instrument, mulți fermieri au luat credite pe termen scurt și pe termen mediu pentru achiziția de teren în perioada dobânzilor mici (până în pandemie), când o dobândă de 5% pe an era mai pe la toate băncile. Mai mult, în acea perioadă rentabilitatea activităților agricole era mult mai mare, datorită costurilor mici la inputuri, în special la îngrășăminte, ceea ce a creat iluzia sustenabilității acestor investiții.

Doar că a început războiul la granița noastră, apoi piața mondială a cerealelor, după o creștere abruptă, a scăzut cu aceeași intensitate, dobânzile bancare, din cauza inflației, au crescut cu peste 100%, ajungând la 11-12% pe an. În aceste condiții, investițiile în achizițiile de terenuri au devenit, dintr-o afacere aparent bună, un bolovan atârnat de gâtul multor fermieri. Iar acest bolovan s-a îngreunat apoi și din cauza anilor de secetă cumplită în multe regiuni ale țării, fapt care a dus implicit la lipsa lichidităților pentru plata ratelor și dobânzilor, astfel încât acum asistăm la un efect invers, în care mulți fermieri vând din terenul achiziționat fiindcă nu fac față rambursărilor de credite și dobânzilor aferente.

Am dat doar câteva exemple care arată cum lipsa unor reglementări legislative, cum ar fi durata arendei, asigurările de secetă și lipsa creditului funciar, pune presiune foarte mare pe ferme vegetale în această perioadă. Or, dacă aceste prevederi erau adoptate, implementate și erau făcute și bine ar fi fost de mare ajutor pentru fermieri în această perioadă. Și celelalte prevederi lipsă contribuie la drama de astăzi a agriculturii românești, iar aceasta se va adânci, dacă nu se trece la adoptarea de urgență a acestor reglementări.

A doua cauză care a contribuit la apariția acestei crize în agricultură este legată tot de lipsa unor reglementări legislative, dar nu de natura problemelor strategice așa cum le-am prezentat mai devreme, ci legate de modul de funcționare a filierei sectorului vegetal în raport cu furnizorii de inputuri și utilități, dar și cu cumpărătorii de produse agricole, adică traderi și procesatori.

O mică exemplificare a problemei cred că va fi de folos în structurarea acesteia în ,,conștiința” mediul fermierilor, fiindcă problemele sunt cunoscute, dar nu sunt structurate ca grad de impact pentru sectorul agricol și, implicit, pentru fermele aferente.

Mai întâi, să ne oprim asupra producătorilor de semințe certificate, unde, de exemplu, în perioada anilor 2011-2013, un sac de porumb sămânță certificată avea preț de listă undeva la 100-125 euro/sac de 80.000 de boabe, iar acum prețul de listă este între 200-230 euro/sac de 80.000 de boabe. Asta, în timp ce fermierii obțin pentru porumbul comercial produs prețuri care și atunci, și acum se situează la nivel de 700-900 lei/to, în funcție de regiune, cantitate, perioada de livrare, acest palier reprezentând un nivel de referință în ultimii 20 de ani.

Mai mult, în perioada anilor 2011-2013, prețul de producție pentru semințele certificate la producătorii români era de 1.000-1.300 euro/to sămânță certificată (prețuri la contractele de multiplicare semințe), iar acum este în jurul a 1.300-1.500 euro/to sămânță certificată, deci prețul semințelor certificate vândute către fermieri se dublează, dar prețul pentru sămânța certificată produsă de fermieri a crescut cu doar 10-15%.

Nu contestă nimeni că mai sunt și ani (foarte puțini, ce-i drept) în care prețul cerealelor crește peste nivelul de referință al unei perioade mai îndelungate, dar în aceste momente de vârf și inputurile cresc la fel sau mai mult, dar apoi când prețurile cerealelor scad, lucrurile nu mai sunt similare și la inputuri.

Eu nu spun că firmele producătoare ar avea practici ,,dubioase”, fiindcă nu sunt mandatat să le verific activitatea, dar sunt ferm convins că globalizarea și, odată cu asta, înghițirea multor firme de semințe și apariția unor ,,mamuți” ai piețelor nu este neapărat un lucru benefic pentru concurență.

Un cercetător american pe nume Philip Howard, de la Michigan University, arăta într-o lucrare publicată în 2009 că, prin anii `90, primele cinci firme mondiale producătoare de semințe reprezentau undeva la maximum 20% din piața mondială, iar astăzi acestea dețin peste 70% din piață, ceea ce se traduce printr-o concentrare de piață extrem de agresivă, iar în plus la acest moment, foarte multe culturi conțin tehnologii patentate de cele mai mari companii, care limitează dramatic accesul micilor companii la acestea, din cauza costurilor ridicate de licențiere.

De altfel, în 2008 a existat o luare de poziție a peste 400 de cercetători din lumea întreagă care au atenționat asupra efectelor negative ale acestor concentrări necontrolate pe piața semințelor, iar efectele au început să se vadă din ce în ce mai pregnant.

Un alt exemplu care arată nevoia de reglementare o constituie piața mașinilor agricole, dar incluzând aici și serviciile de garanție și postgaranție, adică activitățile de service, mai popular spus.

În România, toți marii producători mondiali de utilaje nu vând direct produsele lor, ci sunt reprezentați pe piața românească de diverși distribuitori, care ori sunt exclusivi la nivel de țară, ori sunt exclusivi la nivel de regiune. Este drept că acolo unde sunt la nivel de regiune nu se afirmă asta public, dar orice fermier care va cere servicii din altă regiune ori nu va primi răspuns, ori va primi condiții de preț înfiorătoare, care îl vor face să renunțe.

Sigur că vor fi și voci care vor întreba ce este rău în asta, fiindcă este economie de piață. Este corect, și la noi este o piață liberă, dar trebuie să fie și concurențială, fiindcă și asta este o condiție a unei piețe libere și, mai mult, consumatorul final trebuie să fie apărat, acolo unde nu se poate apăra singur.

Pentru apărarea consumatorului există și un organism numit Consiliul Concurenței, care are sarcina de a supraveghea piața în fața unor abuzuri, doar că și cei de acolo pot avea limitele lor și câteodată trebuie să li se explice anumite lucruri specifice, care poate le scapă la nivel de înțelegere.

Astfel, un producător care într-o piață nu vinde direct produsele sale trebuie să formeze o rețea de distribuție din mai mulți distribuitori care să se concureze efectiv în piață prin preț și calitatea serviciilor, iar aceste aspecte nu sunt invenția mea, ci sunt prevederile normelor europene.

Așa cum arată dna avocat Andreea Marinescu într-un material apărut în 2014, ,,în primul rând, înțelegerile anticoncurențiale, cum ar fi fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor, pot descuraja competiția și inovația. Atunci când companiile colaborează pentru a controla piața, există mai puțină presiune pentru a inova și a oferi produse sau servicii mai bune. Consumatorii sunt privați de beneficiile concurenței, cum ar fi inovația continuă, calitatea crescută și prețurile mai competitive.”

În acest caz, se pune întrebarea: dacă un fermier își cumpără un utilaj autopropulsat ca tractor sau combină, de la o firmă care reprezintă la nivel exclusiv producătorul respectivului utilaj, atât pe partea de comercializare, dar mai ales pe partea de service, nu cumva devine un client captiv?

Spun asta fiindcă la majoritatea mărcilor de utilaje nu există multe soluții (a se înțelege alte firme) de service nici în perioada de garanție, dar nici în postgaranție, ci doar la service-ul firmei distribuitoare. În această situație, după achiziția respectivului bun, dacă la un moment dat prețurile la manoperă sau deplasarea echipelor de service cresc aberant, tu, ca fermier, nu ai ce face, fiindcă nu există alte firme care să poată efectua reparația, deci nu există concurență, iar dacă te duci eventual la un service neautorizat, pierzi garanția produsului. Acest lucru este posibil și fiindcă astăzi aceste utilaje au diagnosticare computerizată, iar o unitate service fără programul de diagnosticare nici nu se apropie de utilaj, astfel că tu ajungi să depinzi exclusiv de un prestator de servicii și care în foarte multe situații este singurul la nivel de țară.

Să nu uităm că vorbim de utilaje scumpe, pe care nu poți azi să le cumperi și mâine să le vinzi, dar, din păcate, nici nu primești la achiziționarea utilajului un contract de service (contract primești, clauze de protecție nu conțin) care să îți ofere și ție anumite pârghii de protecție, în sensul că pot și ar trebui să existe formule prin care se stabilesc procente de creștere a serviciilor în funcție de anumite condiții, timpi de aprovizionare, tipurile de produse consumabile care ar trebui să existe permanent în depozitele de piese și multe altele.

Or, dacă ar fi existat o normă legală de reglementare în acest sens, care ar fi obligat astfel de firme să ofere pârghii de protecție și fermierilor, atunci aceștia din urmă ar fi putut fi și ei protejați și nu am fi ajuns în situația în care dacă acum cinci ani raportul costului unei reparații între piese și manoperă era de 50/50%, astăzi poate ajunge la 20/80%.

Sau poate ar fi putut exista o normă legală în care un producător să aibă mai mulți distribuitori pe piață, dar fără a le stabili regiunile în mod artificial, fiindcă tot o exclusivitate este și, la fel, împiedică exercitarea unei concurențe reale.

Ca o mică concluzie a celor două exemple de mai sus, poate ar trebui să înțelegem de ce o țară ca Franța construiește tot felul de bariere pentru a-și proteja firmele de semințe de a fi cumpărate de rivalii din piață, stimulând preluarea acestora de fel de fel de cooperative franceze sau formarea de companii noi prin fuziune între două sau mai multe firme franceze, iar acest lucru este dat de faptul că au înțeles importanța strategică a acestei industrii.

Apoi, și în cazul utilajelor poate ar trebui să ne inspirăm de la alții care și-au creat fel de fel de cooperative de mecanizare (se numesc CUMA în Franța) pentru lucrările cu utilaje scumpe, dar au organizat și service-ul aferent agreat de companiile producătoare, ceea ce pentru fermierii mici și mijlocii înseamnă prețuri mai mici, ei fiind membri ai respectivelor cooperative.

Mai există și exemplul fermierilor americani care au câștigat dreptul în instanță pentru a putea să își repare și singuri utilajele, iar firmele producătoare au fost obligate să le furnizeze informațiile necesare.

A treia cauză care a contribuit, în opinia mea, la criza actuală a sectorului vegetal este legată de lipsa sau nivelul scăzut de expertiză economică și managerială a multor fermieri.

Astfel, apar o serie de probleme cum ar fi:

A. Slaba evidență a cheltuielilor efectuate de fermă și lipsa urmăririi indicatorilor financiari, care nu permit băncilor o evaluare corectă a indicatorilor.

Foarte multe dintre fermele noastre, mai ales cele mici, nu țin contabilitate sau țin forme simplificate care nu le permit nicio analiză serioasă și pertinentă asupra rezultatelor economice, iar la multe ferme medii și mari, cei care conduc nu au nici noțiuni, dar nici nu vor să asculte de cei care se pricep și, de multe ori, se trezesc în situații-limită când foarte multe nu mai sunt de făcut.

Dar, pentru a fi înțeles mai exact ce vreau să spun, o să povestesc o situație pe care am avut-o la ferma mea. Acum câțiva ani, am avut o cultură de mazăre lot semincer afectată de secetă, iar producția a fost extrem de modestă, fapt ce a dus la înregistrarea unei pierderi foarte mari cu acea cultură. La sfârșitul anului respectiv, când se lucra la întocmirea bilanțului, am trimis draftul de bilanț să fie văzut și de analistul băncii cu care lucrez și acesta mi-a cerut să îi explic despre pierderea respectivă și dacă am documente care atestă respectiva problemă climatică. După ce am prezentat documentele doveditoare, ne-a explicat că respectiva cheltuială la cultura de mazăre lot semincer poate fi înregistrată într-un cont separat din bilanț prevăzut pentru astfel de evenimente și astfel banca înțelege că respectiva pierdere nu a fost înregistrată că tu ai fost un slab manager, ci este datorată unor cauze obiective, care nu au ținut de decizia ta managerială. Acest tip de înregistrare nu modifică rezultatul contabil și fiscal al societății, ci doar prezintă în mod corect detalii despre activitatea fermei și ajută banca să înțeleagă ce ai făcut tu, ca manager.

Trebuie să înțelegem că foarte mulți fermieri nici nu știu concret ce face contabilitatea, iar despre analiza financiară, sunt și foarte mulți fermieri medii, mari și foarte mari care nu au auzit și nici nu știu cu ce se ocupă, și, astfel, ajung să își conducă firmele în colaps, atunci când norocul și tupeul care i-a adus la acel nivel nu îi mai ajută.

B. Decizii de achiziții utilaje și/sau terenuri agricole fără legătură cu nevoia tehnică și posibilitatea economică.

De multe ori, decizia de achiziție în cazul a destui fermieri de toate mărimile este dată doar de orgoliu și grandomanie, decizie care afectează prin lipsa de lichiditate a fermelor și care, implicit, duce la pierderea discounturilor și, apoi, la plata unor dobânzi împovărătoare la achiziția inputurilor, precum motorină sau îngrășăminte, ajungând astfel să plătească dobânzi de peste 18-24% la credit furnizor, iar  la instituții financiare nebancare dobânzile depășesc și aceste plafoane în foarte multe cazuri, în condițiile în care dobânda băncilor este la 8-10%, în funcție de firmă, mărimea acesteia și bonitatea bancară.

Mă uit la foarte mulți fermieri care au investit în achiziția de teren fără să facă o corelare între cât au de plată și cât pot plăti. Asta, în condițiile în care, de exemplu, un teren cumpărat cu 8.000 euro/ha și credit bancar pe 15 ani, să spunem, la condițiile actuale de plată, ajunge ca la final să coste aproape dublu, adică 16.000 euro/ha, adică ai un cost anual de circa 1.100 euro. Or, ca tu să poți plăti acest hectar cumpărat, ai nevoie de 4-5 ha și ani buni ca producție să poți achita, fără să ai și alte investiții. Deci o fermă de 100 ha poate achiziționa maximum vreo 10-15 ha și se poate angaja la alte achiziții pe măsură ce le achită pe primele, asta, ca să poată rezista și când sunt ani slabi din punctul de vedere al producției.

Schimbând speța, avem numeroase situații când fermierii cumpără utilaje fără a fi corelate cu suprafața pe care o lucrează, pe motiv că ori sunt bani europeni și nu contează, ori fiindcă nu au cunoștințele economice de a face calcule de rentabilitate. Așa ajung să cumpere o combină nouă încântați de firme cu fel de fel de ,,cadouri otrăvite”, dar ei lucrează suprafețe mai mici de 200 ha și nu pot suporta financiar astfel de achiziții, sau fel de fel de autopropulsate, dar ei au suprafețe de teren fărâmițate și astfel fermierul pierde mai mult timp cu întinderea și strângerea lăncilor decât cu lucratul efectiv.

Ar fi multe de spus și aici, dar subiectul va mai fi abordat în mod sigur, având în vedere situația actuală, inclusiv cu propunerea de OUG privind amânarea ratelor la furnizori și bănci (astăzi, când scriu acest material, mai sunt discuții). 

C. O pregătire tehnică slabă, care nu le permite fermierilor să reziste în fața marketingului agresiv al multor firme cu produse îndoielnice în ceea ce privește calitatea sau efectul benefic asupra producției. Astfel, mulți fermieri ajung să-și umfle cheltuielile pe hectar cu fel de fel de elixire miraculoase doar pe hârtie, dar cu rezultate modeste sau deloc în practică.

Este important de spus că am început să avem segmente de produse care pot fi puse în comercializare, dar fără a le fi certificate performanțele de către organisme abilitate în acest sens, ceea ce permite existența multor, hai să spunem, păcăleli.

Ca o mică concluzie la materialul prezent, observăm că în toate cele trei grupe de cauze, lipsa reglementărilor legale este principala problemă, urmată de lipsa cunoștințelor specifice (manageriale) a jucătorilor din piață. Din păcate, chiar dacă frecvent invocăm alte țări în diferite probleme abordate, nu vrem să înțelegem că Franța este lider european în domeniu tocmai printr-o reglementare foarte detaliată, minuțioasă și riguroasă a tuturor activităților, astfel încât jucătorii au un spațiu de manevră foarte limitat din punct de vedere social, profesional sau economic.

Ne place sau nu, pe lângă reglementările legale mai sus menționate care sunt imperioase, trebuie să introducem forme de școlarizare ,,obligatorie” a fermierilor care nu au pregătire specifică în domeniu, ar trebui să reglementăm activitatea consultanților, dar pe specialități, fiindcă și aici am ajuns să avem unii pricepuți la toate și în realitate la nimic.

Nu spun că sistemul francez ar fi perfect, dar fără discuție este cel mai avansat la acest moment în Europa, lucru demonstrat și de faptul că urmăritorii, ca Belgia, Germania, Olanda, Spania sau Italia, au trecut la reforme legislative profunde care tocmai să permită maximum de rezultate ca și în modelul urmărit, respectiv Franța. În plus, încercând să și inoveze în anumite privințe, cum este Spania în domeniul asigurărilor agricole și eficiența apei de irigat, Germania în diversificarea activităților în ferme cu activități nonagricole, investiții în agrochimie și procesarea produselor agroalimentare, Italia în domeniul produselor alimentare ecologice, producția de legume și mai pot fi foarte multe exemple.

Și la noi au apărut pe ici, pe colo mici idei, rezultatele fiind încă așteptate, doar că personal nu cred într-un bum al dezvoltării, cât timp nu construim fundația, adică reglementările legale, fiindcă altfel la prima turbulență în piață, cum sunt acești ani consecutivi de secetă, ne trezim că se prăbușește tot edificiul.

Tot ceea ce noi, fermierii, suportăm acum în agricultură este consecința faptului că, în ultimii 30 de ani, am avut doar visători în ale ,,construcțiilor strategice”, dar niciodată nu am avut un specialist în ,,rezistența economică” și acum culegem rezultatele. La care se adaugă lipsurile fiecăruia dintre noi, ca fermieri.

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024

CITEȘTE ȘI: Criza datoriilor din agricultură. Realități, dorințe și soluții

Criza agriculturii și ,,reforma lui Barbu”

Agricultura românească și alegerile. Sau ,,pentru cine și ce votez?”

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

Pe 9 octombrie 2024, în ședință de guvern, a fost aprobată Ordonanța de urgență pentru modificarea OUG nr. 7/2004 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”. Prin OUG nr.7/2024 beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea doar în cadrul agriculturii primare beneficiază de un grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni pe perioada creditului, dar nu mai mult de 60 de luni și fără a depăşi plafonul maxim de 280.000 euro/beneficiar pentru toate ajutoarele de stat acordate în temeiul Cadrului Temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Prin urmare, schema de ajutor de stat „Creditul fermierului” s-a extins și pentru plata datoriilor restante către furnizori/distribuitori de inputuri. Totodată, în cazul beneficiarilor care prezintă procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, din care rezultă că este afectată minimum 50% din suprafața exploatată, gradul de calamitare reprezentând media gradului de calamitare a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare, creditul poate fi utilizat și pentru rambursarea ratelor aferente altor credite/linii de credit/finanţări tip leasing financiar sau operaţional contractate de către producătorii agricoli, dar numai dacă destinaţia acestor finanţări este în strânsă legătură cu activitatea desfășurată de beneficiar în sectorul producţiei agricole.

Bugetul schemei de ajutor de stat se majorează la maximum 1.861,5 milioane lei, iar prin implementarea acesteia se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 7.500 beneficiari.

Sprijinul se acordă pentru beneficiarii care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B şi C în baza de date a Centralei Riscului de Credit.

În cazul fermierilor care prezintă procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, se poate acorda ajutorul de stat sub formă de grant și dacă aceştia înregistrează credite restante încadrate în categoriile D şi E în baza de date a Centralei Riscului de Credit.

Producătorii agricoli pot solicita acordarea unui ajutor sub formă de garanție de până la 100% din valoarea creditului, acordată de către Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, care este administratorul schemei de ajutor de stat, din sumele puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

CITEȘTE ȘI: Cine-i de vină? Toți!

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Încep prin a spune că nu țin partea nimănui și doar vreau să privească fiecare obiectiv problema la care mă refer. Îmi asum supărarea tuturor și „hate-ul” (că tot e la modă, sâc!) pe care-l voi atrage, însă, haideți, măcar în al doisprezecelea ceas, să nu mai ascundem gunoiul sub preș. Deja izul e de hoit. Hoitul agriculturii.

Încă o dată autoritățile vin cu măsuri pompieristice, iar poporul le acceptă. Doar că acum, în 2024, economia țării este într-o așa stare de degradare, că mâna întinsă către „bolnav”, în speță agricultura, nu mai poate ajuta pe toată lumea. Pe unii îi va omorî azi, iar restul se va duce, cel mai probabil, treptat, dar mai repede decât ne putem imagina.

Știu, scenariul e sumbru. Asta e realitatea zilelor noastre, din păcate.

De ce s-a ajuns aici? Pentru că am ascuns gunoiul sub preș și ne-am mulțumit cu ce-am primit, fără să ne proiectăm în viitor. Clima s-a schimbat, vremurile sunt tulburi, cu pandemii, războaie, boli la animale. Oamenii s-au schimbat… în rău. Iar în România nimeni nu s-a gândit în peste 30 de ani la viitor. Toți se agită pentru propriile buzunare. Dar, ne convine sau nu, buzunarul tău, cu buzunarul meu, cu buzunarul lui sunt legate.

Viitor înseamnă strategie. Exact asta îi lipsește României, agriculturii, STRATEGIE.

Cine-i de vină pentru lipsa viitorului și a stării deplorabile în care ne aflăm? Toți suntem vinovați. Politicienii își fac jocurile, la fiecare patru ani aruncă „sacul cu îngrășăminte” pentru voturi. Iar producătorii agricoli, până să vină schimbările astea climatice și restul problemelor/provocărilor, posibil și scârbiți de clasa politică, de autorități, ca mai toată populația, de altfel, și-au văzut de mai micile sau mai marile lor afaceri. Azi nu mai „merge și așa”.

Fermierul român, când s-a băgat în cooperativă și a venit un neica nimeni care i-a oferit cu 50 de bani mai mult pe carne, lapte, legume, grâu sau ce-o mai fi avut el de vânzare, nu s-a gândit că rupe o za din cooperativă și a vândut în afara acestei structuri. Apoi, când acei cumpărători au dispărut din piață, că, deh, vremuri grele, fermierul nostru a vrut să se întoarcă la cooperativă. Ce să vezi, ca el au făcut și alții, iar cooperativa s-a închis. „Nu merg, dom`le, cooperativele!” Zău? Păi, n-au cum să meargă, dacă sunt dorite doar la greu. O comuniune înseamnă și la bine, și la greu.

Aceeași poveste și cu organizațiile profesionale. Vrem organizații, vrem oameni capabili în ele, care să facă lucruri, să le miște, să ne reprezinte în discuțiile cu autoritățile, dar nu băgăm mâna-n buzunar să plătim cotizații. Și atunci, la noi, asociațiile sunt reprezentate de fermieri care își cheltuiesc banii și timpul mergând peste tot și cerând sprijin pentru întreaga tagmă. Cu ce să plătească o asociație un jurist, un contabil, un om de comunicare, un lobbist, dacă n-are în spate fermieri plătitori de cotizație? Și atunci e simplu să zici: „Nu merg, dom`le, asociațiile!”.

Cu așa sector dezbinat, politicienii și guvernanții fac ce și cum vor. D-aia suntem azi aici, adică în sărăcie.

Mi-a luat cam mult să ajung la problemă și, sincer vă spun, cred că s-ar putea scrie zeci de mii de pagini despre agricultura postdecembristă, problemele și oamenii ei.

Așadar, subiectul e vestita ordonanță care suspendă rambursarea datoriilor restante, a ratelor dobânzilor și comisioanelor scadente datorate de fermieri furnizorilor și distribuitorilor de inputuri agricole, precum și interzicerea aplicării de către creditori (furnizori sau distribuitori) a unor măsuri de recuperare a creanțelor scadente.

Există un lanț, fermier–distribuitor–producător. Orice za ai scoate, omori întreg lanțul.

Să fim sinceri și să recunoaștem, fermierul preferă să lucreze cu distribuitorul, de cele mai multe ori cu plata la recoltă sau cu mai multe rate, decât să meargă la bancă să ia bani pentru cumpărarea de inputuri. Lanțul ăsta comercial merge bine, o spun toți cei care fac parte din el. Aaa, da, au apărut în piața asta a inputurilor și neserioși. Ăștia au vrut câștiguri rapide, s-au dus cu prețuri de nerefuzat către agricultori (care, apropo, câți citesc contractele comerciale sau plătesc juriști ca să-i ajute?) și i-au prins în plasa lor, ca acum să-i execute. Distribuitorii ăia vechi în piață, cu renume bun, care stau alături de fermieri în mod real, nu joacă murdar. Însă unii agricultori, pe românește, au pus botul la mocangeală și trag ponoasele.

Că tot am adus vorba de mocangeală. Mă tot întreb cum e posibil „să cumperi” tractor de lux de pe internet la juma` preț. Chiar nu te întrebi dacă acel vânzător există? Se pare că nu, iar astfel de țepe sunt la ordinea zilei. La fel, se vând pe internet produse falsificate de protecția plantelor. Culmea, au succes în rândul… exact, al fermierilor.

Acum înțelegeți de ce spun că vine miros de hoit de sub preșul agriculturii? Analizați-vă obiectiv fiecare, înainte să aruncați pumnalul.

Revenind la ordonanța mult disputată, suspendarea datoriilor fermierilor și restul măsurilor așa cum sunt ele puse în actul normativ, cel mai probabil, va afecta întregul sector agricol, incluzând aici nu doar furnizorii, distribuitorii și producătorii de inputuri, ci și fermierii, mai ales pe cei mici și mijlocii.

Decapitalizarea sectorului distribuției de inputuri nu este o soluție, având în vedere că agricultura românească se finanțează într-o proporție covârșitoare prin credit furnizor (peste 1,5 miliarde de euro, spun cifrele). Agricultorul nu prea are acces la alt tip de finanțare.

Ordonanța asta s-ar putea să-i bage în faliment pe furnizorii de inputuri. Și ce dacă, o să spuneți unii. În prezent, situația financiară a agricultorilor e precară. Câți au acces la bănci? Prea puțini. Și dacă distribuitorul de inputuri nu-l mai poate finanța pe fermier, acesta cum, cu ce și de unde își va lua sămânța, îngrășămintele, toate cele necesare câmpului? De pe internet?! Dați-mi voie să râd...

Prin urmare, gândiți global soluțiile, că degeaba omorâți capra vecinului, dacă de pe urma ei mâncați și voi.

Întregul lanț comercial fermier–distribuitor–producător trebuie sprijinit, finanțat și protejat. Cum? Punându-se toate părțile la masa discuțiilor. Ei, vedeți de ce e bună asocierea?

Iar autoritățile să-și facă treaba și să găsească soluții, împreună cu toți cei implicați în problemă.

Mai vreau să zic ceva, care iar îi va supăra pe unii. Citiți, informați-vă, luați-vă informațiile de la specialiști, ascultați și treceți prin filtrul gândirii voastre orice informație. Altfel, veți continua să vă gestionați afacerile după ureche (unii). Și se vede că nu e bine, nicidecum profitabil. Eu, una, m-am săturat de câte inepții văd pe social media, în grupurile de agricultori. E plin internetul de prostii. Găsiți-vă surse de informare care să vă facă performanți și atunci poate nu va mai zice consumatorul de hrană că tot stați cu mâna întinsă la banii publici.

Uniți-vă, stați aproape unii de alții și nu mai căutați chilipiruri, că la final s-ar putea să vă coste, chiar mult.

Faceți, împreună cu autoritățile, cu specialiștii, de pildă, strategii pe apă, irigații, asigurări, riscuri, aduceți-vă aportul la adoptarea unei legislații adecvate vremurilor.

Negocierile pe ordonanța suspendării datoriilor fermierilor s-au finalizat. Rămâne de văzut când și în ce formă va apărea actul normativ în Monitorul Oficial. Până atunci, punctele agreate de toate părțile în urma întâlnirilor de la Ministerul Agriculturii le găsiți aici: Ordonanța suspendării datoriilor și „Creditul fermierului”, în linie dreaptă. 

Închei așa cum o face un fermier ale cărui gânduri sunt prezente în Revista Fermierului, Ștefan Gheorghiță: „În rest, numai de bine”. 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

CITEȘTE ȘI: Fermierul anului 2024, și *utut, și cu banii luați de propriul stat

Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă

Pierderile provocate de secetă sunt din an în an mai mari, iar fermierii au ajuns la limita suportabilității, mare parte dintre ei dorind să renunțe la această activitate agricolă. În condițiile în care investiția pe hectar se ridică, fie că-i pentru o cultură de toamnă, fie că-i pentru una de primăvară, la cel puțin o mie de euro, la prețurile de azi, falimentul bate la ușă. Chiar și la o medie de 5 tone/hectar la grâu, spre exemplu, rentabilitatea este pusă sub semnul întrebării, dacă tranzacțiile se fac în jurul a 900 de lei tona, puțin sub 200 de euro/tonă.

Dar câți fermieri pot spune azi că au obținut o medie de 5 tone de grâu/ha? În jurul a 400.000 ha de culturi înființate în toamna trecută sunt calamitate, după datele MADR. La acestea se adaugă încă 1,6 milioane de ha de culturi de primăvară aflate într-un stadiu de calamitate între 50% și 100%. Deci, per total, două milioane de hectare, cu aproximație, sunt și în anul agricol 2023-2024 aflate în diverse stadii de calamitate, iar fermierii, disperați, după un alt an în care înregistrează pierderi. 

Apreciabilă inițiativa ministerului de a acorda 200 de euro/ha calamitat 100% și a veni cu avansul din sprijinul european la 16 octombrie. În felul acesta, poate vor fi mai puțini fermieri care să-și dorească să renunțe la a mai lucra suprafețele de teren pe care le administrează. Posibilele investiții dispar din orice calcul pe care și l-au făcut aceștia, de ani și ani fiind la limita supraviețuirii. Cât despre împrumuturile cu dobândă subvenționată sau cele acordate în baza adeverinței, onor băncile, cu profituri de milioane de euro zilnic, refuză acordarea unui astfel de împrumut, dacă anul trecut financiar a fost cu vreo rată neplătită la timp, în incidență bancară adică. Și uite așa dispare o altă șansă de care s-ar putea agăța fermierii pentru a merge mai departe, dispare din pixul unui funcționar bancar.

Singura soluție de combatere eficientă a secetei rămâne udarea culturilor, adică irigațiile, acolo unde funcționează sistemele, reabilitarea celor vechi sau înființarea altora noi. Din datele oficiale ale ANIF, la data de 13 august 2024, ele se prezentau cam așa: peste 1,6 milioane de ha pregătite pentru irigat, peste 1,036 milioane de ha contractate și, atenție, aproape 800.000 ha pot fi deservite cu ajutorul canalelor umplute, însumând 2.802,05 km. Suprafața irigată până la data de 13 august, 2.016.424,44 ha. Cum așa de mult, ați spune, când se pot iriga doar 800.000 de hectare? Păi, calculele sunt simple, pentru că suprafața totală rezultă din suma normelor de udare efectuate pe aceeași suprafață. Dacă sunt fermieri care au irigat aceeași suprafață și de 6 sau 7 ori, la culturile de floarea-soarelui sau de porumb, rezultă că suprafața  efectiv irigată este cu mult mai mică, iar fermierii care au contractat sau ar fi avut posibilitatea de a iriga nu au făcut-o deloc. Nu vreau să abordez motivele pentru care nu au irigat cei care ar fi avut posibilitatea, poate lipsa banilor, poate lipsa modernizării instalațiilor, poate apa insuficientă pe rețeaua de canale, cum aminteau fermierii din Ialomița și Brăila, aflați în imposibilitate de a iriga, deși au făcut investiții de milioane de euro în infrastructura secundară.

Și dacă am amintit de investiții, pentru infrastructura principală de irigații, desecare și drenaj, aflată în parohia ANIF, sunt alocate 1,5 miliarde de euro până în 2027. Cât despre infrastructura secundară preluată de OUAI-uri sau aflată încă pe hârtie la organizații care nu au mai avut activitate de peste zece ani, falimentare și cu datorii, ce să mai vorbim. Acolo doar modificarea legislației poate să rezolve problema.

Revenind la investițiile în sistemele vechi de irigații care trebuie refăcute sau reabilitate ori înființarea altora noi de către fermieri, ar trebui realizate cu orice surse de venit: europene, proprii, împrumuturi sau leasing de la firmele furnizoare de echipamente. Dacă ar fi să discutăm de sursele europene, ar fi bune, în condițiile în care lucrurile s-ar derula mai repede, dar, din păcate, trec și patru – cinci ani până să poți implementa proiectele, birocrația AFIR-ului depășind orice închipuire pesimistă a fermierilor noștri. Ca atare, dacă vrei irigații, într-un an maximum, te îndrepți către orice alte surse de finanțare, nu către cele europene.

Agricultorii care au proiecte aprobate cu finanțare europeană din 2019 sau 2020 nu le-au implementat nici astăzi, unii sunt bucuroși că au ajuns în stadiul de a avea contract cu constructorii, nu că s-ar apropia, după cinci ani de la aprobare, de finalizare, orizontul de așteptare fiind 2026, adică șase sau șapte ani.

În concluzie, dacă ai resurse și mai ales nervi, pentru a implementa un proiect în șapte ani,  poți să te înhami la un așa demers. Și ne mai mirăm că nu reușim să absorbim fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru România.

Editorial de: ȘTEFAN RANCU 

Antoniu Avrămuț a absolvit în această vară Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții Timișoara și se consideră pregătit să preia de la părinți controlul total al afacerii. Tânărul agronom este deja de ceva vreme managerul Octadiagra, societate care exploatează 500 de hectare în localitatea Tulca, județul Bihor.

Familia Avrămuț lucrează în agricultură de la începutul anilor 2000, însă actuala societate a luat ființă în anul 2009. Cele 500 ha de teren pe care le lucrează sunt cultivate cu porumb, grâu, rapiță, floarea-soarelui, iar de doi ani au început să semene și grâu durum. „Ne-am dori să creștem suprafața lucrată, să ajungem undeva pe la 1.000 ha, deoarece consider că este exact suprafața pe care am putea să o coordonăm cu angajații și utilajele pe care le avem în acest moment, dar încercăm să ne facem afacerea cât mai sustenabilă”, ne-a zis Antoniu Avrămuț, iar sensul sustenabilității în acest caz este cel utilizat în economie, adică „să aibă o durată lungă de viață și să se susțină prin propriile mijloace”.

„În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta și am decis să reducem suprafața cu porumb. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui.”

Din anul 2020, din timpul pandemiei, Antoniu Avrămuț a început să se implice mai mult într-ale fermei. „Am terminat liceul în 2020, am luat examenul de bacalaureat și, după aceea, pentru că școala se făcea online, am reușit să mă implic tot mai mult în viața de la fermă. Îmi place să lucrez cu utilajele agricole, să mă implic. Am făcut cel puțin o dată orice lucrare agricolă din fermă și încerc să mă implic în continuare, total, după întoarcerea la Tulca, de la facultate.”

Ferma familiei Avrămuț are cinci angajați, iar Antoniu lucrează cot la cot cu ei, conducând ba tractorul, ba combina. Era mic atunci când părinții lui lucrau deja în agricultură, însă tânărul fermier cunoaște istoria familiei și a fermei.

„Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine, pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni.”

Seceta și prețul cerealelor, marile provocări ale lui 2024

La momentul la care a avut loc această discuție, în luna aprilie 2024, Antoniu Avrămuț identificase ca mari provocări ale acestui an seceta și prețul cerealelor. „Principala provocare a acestui an va fi, din nou, prețul cerealelor. De asemenea, va fi secetă, pentru că, în ultima perioadă, la noi în zonă nu prea a plouat. În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta, iar din cauza prețurilor a fost greu să reușim să fim profitabili. Tocmai de aceea am decis să ne axăm pe cultura de grâu și să reducem suprafața cultivată cu porumb, anul acesta având abia în jur de 70 ha. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui. Pare a fi un an agricol destul de dificil, cu multe provocări, având în vedere seceta care a fost în vara și toamna anului trecut. O mare parte din cultura de rapiță a fost compromisă, iar ce a mai rămas nu este în standardele firmei, însă nu avem ce face. Succesul în agricultură înseamnă să poți să îți susții afacerea, să poți să faci față condițiilor meteo care sunt instabile. Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni”, a arătat Antoniu Avrămuț.

„Este foarte importantă tehnologia. Avem în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut.”

Tehnica și tehnologia, siguranță în fermă

Părinții lui Antoniu Avrămuț au început, ca mai toți fermierii de la noi, cu un tractor U 650 cu utilajele necesare, pe care în prezent nu îl mai au. Pentru firma Octadiagra, primul tractor achiziționat a fost unul second-hand, în 2009, cu un disc, combinație care lucrează și la acest moment. „În 2012, tatăl meu a ales să cumpere prima combină nouă, un Fendt 5220 E, care lucrează și acum în fermă. A fost primul pas în a achiziționa utilaje de la reprezentantul mărcii Fendt, compania Mewi, cu care colaborăm până în ziua de azi. Am ales acest brand deoarece are un raport calitate-preț imbatabil. Apoi, service-ul a fost mereu de nota 10 și consider că, pentru un utilaj, este întotdeauna important să aibă și un service bun. Fără acesta este foarte greu, pentru că nu îți poți permite să ai în campanie un utilaj defect mai mult de două-trei zile”, povestește tânărul fermier din Bihor. Iar când vine vorba de înlocuirea pieselor defecte, Antoniu Avrămuț punctează că în proporție de 95% utilizează piese originale și doar noi.

„Pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli.”

Tehnologia are un rol deosebit de important în ferma familiei Avrămuț, care în ultimii ani a investit mult în tehnică agricolă, încercând să reducă din costurile de producție și să realizeze lucrările într-un timp mult mai scurt. „Încercăm să facem toate lucrările în timpul-limită, care în ultimii ani este din ce în ce mai scurt. Operatorilor noștri le place tehnologia. Trebuie să spun că avem în fermă și angajați mai în vârstă, și angajați mai tineri. Pentru cei mai în vârstă este mai complicat să învețe, dar am încercat și mi-am dat interesul, și am reușit să îi învăț să lucreze cu tehnologia actuală, cu utilaje de ultimă generație”, a explicat Antoniu Avrămuț.

Fiecare tractor din fermă este prevăzut cu sistem de ghidare prin GPS, utilajele au funcția SectionControl. „Toate acestea fac posibilă creșterea productivității, reducerea costurilor și ne dau siguranță. Este foarte importantă tehnologia. Avem și noi în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut. De asemenea, este foarte important să reduci suprapunerile, pentru a putea reduce costurile de producție. Orice suprapunere înseamnă cost de producție suplimentar în tot ceea ce înseamnă motorină, îngrășăminte, semințe, pesticide și mai ales pentru erbicide, unde, dacă se suprapune doza, se poate distruge cultura”, a adăugat tânărul fermier.

Proaspătul inginer agronom se gândește tot timpul la siguranța financiară a fermei. „Încerc în fiecare moment să am un randament cât mai bun în fermă, încerc să am producții cât mai mari, pentru că producția obținută stă la baza realizării profitului. Totodată, pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli”, ne-a spus în încheiere Antoniu Avrămuț.

Marți, 17 septembrie 2024, Asociația Input Agro România (în curs de constituire) a transmis un memoriu Executivului de la București. Distribuitorii de inputuri atrag atenția asupra faptului că adoptarea modificărilor și completărilor din OUG nr. 4/2024 (Ordonanță de Urgență pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei) în configurația actuală, proiect publicat pe site-ul MADR în dezbatere publică, va conduce la colapsul întregului sector agricol.

Aflată în curs de constituire, Input Agro România este asociația principalilor distribuitori de resurse materiale agricole (inputuri) din sectorul agricol din țara noastră, la care au aderat peste 80% din jucătorii din piață, însumând o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 miliarde euro și deservind circa 20.000 fermieri profesioniști, pe o suprafață agricolă de 7 milioane de hectare.

În continuare, întregul memoriu trimis Guvernului României.

MEMORIU

în evidențerea, în cadrul procedurii de dezbatere și consultare publică, a caracterului profund inoportun al adoptării acestui act normativ, în configurația actuală, respectiv (cităm măsura legislativă avută în vedere prin prezentul Memoriu):

După articolul 61 se introduce un nou articol, art.62 , care va avea următorul cuprins:

“Art.62 Creditorii instituții financiare bancare, instituții financiare nebancare, furnizorii de utilități, precum și distribuitorii și furnizorii de resurse materiale agricole folosite la inființarea și producția agricolă vegetală, nu întreprind măsuri de recuperare, executare silită, asupra creanțelor acumulate, nu întreprind măsuri de exigibilizare precum insolvența, declararea scadenței anticipate, altele asemenea, până la finalul anului 2025.”

***

1. IMPACTUL SOCIO-ECONOMIC DEZASTRUOS AL ACESTEI MĂSURI LEGISLATIVE ASUPRA ÎNTREGULUI SECTOR AGRICOL DIN ROMÂNIA, CU CONSECINȚE IREVERSIBILE/IREMEDIABILE PENTRU URMĂTORII (POATE PESTE) 10 ANI, ATÂT ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACTIVITATEA DE FURNIZARE ȘI DISTRIBUIRE DE INPUTURI, DAR MAI ALES ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PRODUCȚIA AGRICOLĂ AUTOHTONĂ.

   • PERSPECTIVA NOASTRĂ, A DISTRIBUITORILOR DE INPUTURI.

DESCRIEREA ROLULUI NOSTRU ESENȚIAL ÎN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ. IMINENȚA RISCULUI BLOCĂRII PRODUCȚIEI AGRICOLE ÎN ANUL URMĂTOR, PRECUM ȘI A INTRĂRII ÎN COLAPS A ACESTUI ÎNTREG SISTEM ECONOMIC ȚINÂND DE SIGURANȚA NAȚIONALĂ ALIMENTARĂ.

Astfel cum am arătat încă din preambul, din asociația noastră fac parte peste 80% din jucătorii din piață, însumând o cifră de afaceri de aprx. 2.5 miliarde euro și deservind cca. 90% din fermierii profesioniști și o suprafața agricolă de 7 milioane hectare din România.

Din această calitate, cunoaștem în detaliu problemele majore cu care se confruntă în prezent fermierii români, companiile noastre fiind principalul finanțator al activității agricole din România, prin creditele comerciale pe care le oferim în fiecare an producătorilor agricoli, până la recoltarea culturilor (tocmai pentru ca aceștia să poată avea acces la cele mai moderne tehnologii și resurse materiale agricole, esențiale pentru o agricultură/producție performantă).

Înțelegem astfel pe deplin necesitatea stringentă a implicării Guvernului României în direcția adoptării unor măsuri de sprijin financiar pentru fermieri, astfel încât aceștia să își poată continua activitatea chiar și în aceste condiții dificile, determinate în principal de seceta pedologică din ultimii cinci, nu doar din anul curent.

Cu toate acestea, măsura legislativă la care ne referim, în configurația actuală, a încetării/sistării plăților de către fermieri către companiile noastre pe o perioadă atât de îndelungată (peste 1 an), va conduce rapid la colapsul întregului sector agricol.

În mod evident, în lipsa încasărilor până la data de 31.12.2025, companiile noastre:

• se vor afla în imposibilitatea obiectivă de a mai livra/furniza fermierilor resursele materiale agricole necesare procesului de producție agricolă pentru sezonul următor (la momentul actual aflându-ne în etapa înființării culturilor de toamnă), de aici și iminența blocării întregii activități de producție agricolă în anul 2025, cu riscuri enorme pentru siguranța națională alimentară;

• vor intra într-un blocaj contractual în raporturile cu fermierii, cu consecința instaurării unei relații de neîncredere între părțile acestui lanț comercial (relații clădite și consolidate în foarte mulți ani de colaborare și susținere reciprocă), precum și a declanșării unui val imens de litigii decurgând din efectele viitoare ale măsurii legislative;

• vor intra în scurt timp în incapacitate de plată, ca urmare a imposibilității de plată a creditelor scadente, atât de la instituțiile bancare, cât și de la producătorii/furnizorii de inputuri în agricultură, cu consecința generării unui lung șir de insolvențe în domeniu (în condițiile în care domeniul distribuției de inputuri activează mii de angajați, companiile noastre având o contribuție majoră la bugetul de stat).

Sub acest aspect, ținem să menționăm că scopul nostru, al distribuitorilor de inputuri din România, nu este acela al executării silite a fermierilor ori al aducerii acestora în stare de insolvență, dovada în această privință fiind chiar parteneriatele de lungă durată pe care le avem cu producătorii agricoli autohtoni, relația noastră de încredere reciprocă și sprijinul pe care l-am acodat acestora de fiecare dată în perioadele dificile.

Bineînțeles, întrucât succesul activității noastre depinde în principal de performanțele înregistrate în procesul de producție agricolă, ne dorim ca fiecare fermier să își poată continua activitatea în anii următori, singura soluție fiind accesul la finanțare și resurse financiare pentru întreg lanțul agricol.

Avem astfel în vedere experiența altor țări europene, care au venit cu soluții prin raportare la modul de cheltuire de către fermieri a subvențiilor agricole sau a programelor de finanțare oferite prin garanția statului exclusiv pentru achiziția de inputuri pentru agricultura, asigurând astfel continuitatea activității de aprovizionare, fără a periclita viitorul sectorului agricol, pe termen lung.

• PERSPECTIVA FERMIERILOR.

DEȘI MĂSURA ÎN DISCUȚIE ARE CA SCOP SPRIJINIREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI AUTOHTONI (PE FONDUL SECETEI PEDOLOGICE DIN ULTIMII ANI ȘI AL CONFLICTULUI DIN UCRAINA), ÎN REALITATE, ÎN MOD PARADOXAL, PE TERMEN MEDIU SI LUNG, ACEST ACT NORMATIV NU VA FACE ALTCEVA DECÂT SĂ AGRAVEZE SITUAȚIA FERMIERILOR, PRIN ADÂNCIREA BLOCAJULUI FINANCIAR ÎN CARE ACEȘTIA SE REGĂSESC, CU CONSECINȚA GENERĂRII UNUI VAL IMENS DE FALIMENTE.

Aparent, sistarea plăților către companiile noastre ar constitui o “gură de oxigen” pentru majoritatea fermierilor, aflați în prezent în dificultate financiară (pe fondul secetei pedologice din ultimii 5 ani, după cum foarte bine cunoaștem).

Însă, în realitate, în mod paradoxal, în configurația actuală a textului propus spre adoptare, pe termen mediu și lung, începând cu anul 2026, măsura va conduce la adâncirea blocajului financiar din domeniul producției agricole autohtone, mai precis la colapsul întregului sistem economic, având în vedere că:

• debitele aferente vor crește în tot acest răstimp, cu efect de bumerang împotriva fermierilor, fiind ușor de anticipat că acestora le va fi imposibil să achite deodată toate aceste datorii istorice, a căror scadentă va interveni la data de 01.01.2026 (PRECIZARE IMPORTANTĂ: Gradul de colectare a creanțelor de către companiile noastre se situează pentru actualul sezon agricol la aprx. 50%, majoritatea distribuitorilor înregistrând în continuare sume de incasat din anii agricoli precedenți, 2022-2023!!!);

• producția agricolă nu va mai putea fi susținută/realizată în următorii ani agricoli, în lipsa furnizării resurselor materiale necesare de către companiile noastre, care la rândul lor vor fi intrat în scurt timp în incapacitate de plată, respectiv de realizare a activității de distribuire a inputurilor.

Estimăm astfel că, în maxim 2 ani, în contextul lanțului de insolvențe/falimente preconizabile, peste 50% din suprafața agricolă din România se va afla în administrarea unor societăți inactive, lipsite total de capacitate de producție.

De altfel, în ultimele 2 săptămâni am primit extrem de multe semnale din partea fermierilor, aceștia înțelegând pe deplin potențialul dezastruos, ireversibil/iremediabil al efectelor pe termen lung al măsurii legislative la care ne referim.

***

2. CARACTERUL VĂDIT DEFICITAR/LACUNAR AL TEXTULUI LEGAL PROPUS SPRE ADOPTARE. IMPOSIBILITATEA APLICĂRII ACESTUIA ÎN CONFIGURAȚIA ACTUALĂ.

RISCUL DECLANȘĂRII UNUI VAL IMENS DE LITIGII ÎNTRE TOȚI ACTORII IMPLICAȚI ÎN SECTORUL AGRICOL (FERMIERI, BĂNCI, IFN-URI, FURNIZORI, DISTRIBUITORI ȘI/SAU PRODUCĂTORI DE INPUTURI), DECURGÂND DIN EFECTELE IMEDIATE ȘI VIITOARE AL MĂSURII LEGISLATIVE, CU GRAVA AFECTARE A CAPACITĂȚII DE FUNCȚIONARE A SISTEMULUI DE JUSTIȚIE ROMÂN.

În configurația actuală, într-o manieră extrem de deficitară/lacunară, textul legal propus spre adoptare prevede doar că nu se vor întreprinde măsuri de recuperare, executare silită, asupra creanțelor acumulate, nu întreprind măsuri de exigibilizare precum insolvența, declararea scadenței anticipate, altele asemenea, până la finalul anului 2025.”

În mod evident, această normă juridică nu lămurește/explicitează, între altele:

• dacă și ce se întâmplă cu procedurile de executare silită ori de recuperare de creanțe începute înainte de intrare textului legal în vigoare, pentru debitele aferente anului agricol curent sau anilor agricoli anteriori;

• câmpul de aplicare al textului, din perspectiva destinatarilor acestuia, adică a semnificației noțiunilor de distribuitori și furnizori de resurse materiale agricole folosite la inființarea și producția agricolă vegetală;

• ce se întâmplă cu accesoriile (dobânzile legale/penalitățile contractuale) născute în tot acest răstimp, de la intrare în vigoare a normei și până la data la care această urmează să producă efecte (31.12.2025);

• dacă și cum se adecvează înțelesul și efectele normei la ipoteza deschiderii unor proceduri de insolvență a fermierilor, la cererea acestora, în contextul în care interdicția în discuție vizează orice măsură de recuperare a creanțelor (adică inclusiv o cerere de admitere a creanței într-o eventuală procedură de insolvență a unui fermier);

• care va fi situația, în tot acest răstimp, a terților garanți ai achitării debitelor de către fermiei, respectiv dacă și ei vor fi sau nu beneficiari ai sistării procedurilor de recuperare a creanțelor.

Altfel spus, este extrem de ușor de anticipat valul imens de litigii pe care această măsură legislativă îl va genera nu numai între companiile noastre și fermieri, ci și între fermieri și bănci/IFN-uri sau între companiile noastre și producători/furnizori și/sau banci, cu grava afectare a capacității de funcționare a sistemului de justiție român.

***

3. NECONSTITUȚIONALITATEA ACTULUI NORMATIV.

ÎN CONFIGURAȚIA ACTUALĂ, TEXTUL LEGAL PROPUS SPRE ADOPTARE ÎNCALCĂ CEL PUȚIN 4 PRINCIPII DE RANG CONSTITUȚIONAL, PRECUM ȘI O SERIE DE NORME FUNDAMENTALE DIN DREPTUL COMUNITAR (TRATATUL PENTRU FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE).

RISCUL DECLANȘĂRII UNEI PROCEDURI DE INFRINGEMENT ÎMPOTRIA ROMÂNIEI, PENTRU ȘI AL SANCȚIONĂRII/CONDAMNĂRII STATULUI ROMÂN DE CĂTRE ORGANISMELE/INSTITUȚIILE/CURȚILE DE JUSTIȚIE EUROPENE.

Această măsură legislativă, a suspendării procedurilor de recuperare și/sau executare silită a creanțelor pe o perioadă atât de îndelungată, bineînțeles, intră în coliziune cu o serie de principii și drepturi fundamentale reglementate în Constituția României, după cum urmează:

• ARTICOLUL 21 ACCESUL LIBER LA JUSTIȚIE

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Or, executarea silită este faza finală a procesului civil român, sens în care blocarea procedurilor execuționale pentru o perioada de peste 1 an echivalează cu o gravă încalcare/îngradire a liberului acces la justitie.

• ARTICOLUL 44 DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

Incontestabil, măsura în discuție echivalează cu o veritabilă expropriere (temporară) a companiilor noastre de aceste active patrimoniale constând în creanțele pe care le avem de încasat de la fermieri, cu un impact devastator pentru agricultura României (consecințele fiind unele iremediabile/ireversibile, în cazul intrării în faliment a jucătorilor din aceasta piață).

• ARTICOLUL 45 LIBERTATEA ECONOMICĂ

Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.

Intervenția Statului Român în aceste mecanisme de piață, de drept privat (în direcția sistării efectelor contractelor încheiate cu fermierii), prin constrângerea companiilor noastre la suportarea pierderilor determinate de acest act normativ constituie, de asemenea, și o evidentă privare a noastră de liberul acces la activitatea economică.

• ARTICOLUL 53 RESTRÂNGEREA EXERCIȚIULUI UNOR DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Așadar, o astfel de masură ar putea fi adoptată în mod legal numai prin lege organică și numai în situații cu totul excepționale, ceea ce nu este cazul de față (Romania confruntându-se cu o seceta pedologică deja de foarte mulți ani, mai ales în ce privește culturile de primavară, această criză fiind deci ușor anticipabilă).

De altfel, sub acest aspect, art. 93 din Constituția României, referitor la Măsurile Excepționale, stabilește că: Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

În fine, în altă ordine de idei, caracterul vădit disproporționat al unei astfel de intervenții a Statului Român în mecanisme de drept privat ar urma să antreneze o serie de consecința majore inclusiv din perspectiva acquis-ului comunitar, prevederile TFUE conferind Comisiei competența de a lua măsuri sancționatorii în astfel de cazuri (cu riscul declanșării unei eventuale proceduri de infringement împotriva României).

Reamintim cu această ocazie că sarcina de a reglementa piața internă este o competență partajată a Uniunii Europene și a statelor membre. Mecanismele economiei de piață ar trebui astfel să fie cele care conduc exclusiv la autoreglarea cererii și ofertei, precum și a relațiilor comerciale, generând produse și servicii competitive puse pe piață conform regulilor de concurență. Tocmai din acest motiv, statele membre trebuie să se asigure de buna funcționare a piețelor naționale, prin crearea cadrului de control care respectă principiile TFUE, fără însă a interveni direct asupra anumitor segmente ale acestora.

***

4. SOLUȚII PROPUSE:

Pentru asigurarea unei reale dezbateri și consultări publice asupra acestei măsuri legislative, pentru și pentru o corectă și coerentă evaluare a impactului măsurii asupra sectorului agricol român, VĂ PROPUNEM:

• prorogarea/amânarea adoptării actului normativ pentru o perioadă de 90 de zile, în vederea efectuării unei analize aprofundate asupra consecințelor pe termen mediu și lung a măsurii în discuție, din perspectiva tuturor jucătorilor din sectorul agricol, respectiv atât a furnizorilor și distribuitorilor de inputuri, cât mai ales a fermierilor/producătorilor agricoli autohtoni;

• inițierea/stabilirea unor întâlniri cu reprezentanți ai tuturor destinatarilor măsurii în discuție (fermieri, producători, furnizori, distribuitori, bănci, IFN-uri), pentru determinarea oportunității adoptării textului legal în această configurație ori într-o eventuală altă configurație, precum și pentru identificarea celei mai viabile formule de sprijinire a producătorilor agricoli autohtoni, în acord cu drepturile și interesele legitime și ale celorlalți parteneri indispensabili ai acestui întreg angrenaj economic.

Cu stimă,

ASOCIAȚIA INPUT AGRO ROMÂNIA – În curs de constituire, prin SCPA DRĂGOI, TUFLER ȘI ASOCIAȚII

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Se apreciază că pe glob există aproximativ 1.800 de specii de râme. În Europa sunt 400 de specii, iar în țara noastră se întâlnesc șapte genuri cu 47 de specii de râme. În solurile din România, cea mai răspândită râmă este Lumbricus terrestris.

Părțile componente ale unei râme sunt: gura, faringele, esofagul, gușa, stomacul, intestinele, inima, ganglionii și aparatul de reproducere, masculin și feminin.

De regulă, în sol se pot găsi de la 80-100 râme/m² până la 400 râme/m², cu o biomasă de 200 g/m². În acest caz, solul nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate un adevărat „plug biologic”.

Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate solului pentru a favoriza acumularea și conservarea necesarului de apă în sol.

Râmele pot trece prin corpul lor între 40-50 t/ha/an până la 300-400 t/ha/an sol amestecat cu materie organică, cu care se hrănesc.

În intestinele râmelor, în excrețiile lor și în galeriile căptușite cu mucilagiul acestora, are loc o activitate microbiologică intensă de descompunere a resturilor vegetale de către microorganism, cu formarea de humus și substanțe nutritive pentru plante. În asemenea condiții, cantitatea de bacterii fixatoare de azot este de o sută de ori mai mare.

Râmele acționează sezonier în stratul superior al solului, primăvara și toamna, iar în perioada de vară și iarnă se retrag în adâncime, fiind foarte sensibile la temperaturi scăzute, la minus 1-2°C mor.

Pentru o bună activitate, râmele trebuie să găsească în sol suficientă materie organică, temperatură și umiditate. Ele pot acționa și asupra materialelor mai greu digerabile, precum celuloză, lignină, amidonul, care sunt degradate și transformate în humus.

Într-o zi, râmele pot transforma în humus o cantitate egală cu jumătate din greutatea corpului lor.

Resturile vegetale tocate de combine, mărunțite de grapele cu discuri la dezmiriștit și parțial descompuse de microorganisme sunt preluate de râme, sunt frământate cu pământ de intestinele lor prin mișcări peristaltice și apoi eliminate sub formă de agregate glomerulare.

Prin amestecarea intimă a materiei organice cu cea minerală în corpul râmelor, mineralele argiloase se combină cu substanțele humice și formează complexul coloidal argilo-humic, cu rol important în structurarea solului. În acest fel, solul cu râme are structura glomerulară, are porozitate, permeabilitate și drenaj optime și are activitate microbiologică intensă, eliminând zilnic 75 kg CO₂/ha. În acest sol, regimul aerohidric, termic și de nutriție este foarte favorabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, cu potențial de recolte bogate, de bună calitate.

Se apreciază că, în câteva decenii, întregul strat arabil de sol trece prin corpul râmelor. Marele naturalist Ch. Darvin (1809-1882), care a studiat amănunțit activitatea râmelor, afirmă: „Tot pământul fertil existent în lume a traversat și va traversa intestinul râmelor”. Într-un profil al solului, se întâlnesc neoformațiile biogene care rezultă din activitatea organismelor din sol și care sunt reprezentate de coprolite – aglomerări de excrețiuni trecute prin aparatul digestiv al râmelor; precum și de certocine – canale realizate de râme sau alte animale mici din sol.

În ultimul timp, s-a trecut la folosirea râmelor pentru obținerea diferitelor materiale fertilizante ca Biohumussol – îngrășământ natural folosit la remedierea solurilor afectate de folosirea îndelungată a substanțelor chimice.

Cel mai bun humus de râme este cel obținut de la specia Eisenia foctida, Vermicom fiind un produs obținut cu râme din Olanda.

Prin urmare, datoria cultivatorilor este să asigure condițiile necesare, pentru că râmele știu ce au de făcut.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU