vanzare - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 26 Octombrie 2020 20:50

Piața porumbului nu dă semne de echilibru

Vă prezentăm raportul din 26 octombrie 2020 privind piața cerealelor, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe - consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul continuă să fie marfa cu o creștere stabilă în termen de cerere și ofertă. În plan național, intensificarea cererii dă roade. „Loturi de marfă își găsesc cumpărătorii la prețuri de 1.000 lei/tonă, preț care conține și opțiunea de stocare pe 2-3-5 luni, însă, după cum spune și numele, este o opțiune. Vânzătorul poate cere livrarea când dorește. Destinația mărfurilor este un mix între piața internă (aproximativ 40%) și cea de export (aproximativ 60%). Calitatea fizico-chimică a mărfii influențează prețul contractual prin penalizările care se pot aplica din cauza condiției calitative a mărfii. Plata în regim de certificate de depozit este foarte atractivă pentru fermieri. Atragerea capitalului înainte de livrare este un element ce conduce la finalizarea înțelegerii, în contextul în care fermierii primesc 90-95% din prețul mărfii înainte de livrare”, arată Cezar Gheorghe.

În plan regional, lider este bazinul Mării Negre, cu ultimele vânzări de 175.000 tone de grâu în Turcia, după o licitație TMO. Prețurile variază în funcție de porturile de descărcare, între 269,8 USD/tonă și 277,3 USD/tonă pentru grâu de origine rusească. „Singura excepție este portul de descărcare Samsun, unde Cargill va livra un lot de 25.000 tone la prețul de 267,5 USD/tonă. Costul de transport până în porturile turcești se situează între 13-14 USD/tonă. De asemenea, notăm ridicarea barierelor vamale pentru grâu, porumb și orz, în ceea ce privește accesul în Turcia, cu efect imediat și cel puțin până la 31 decembrie 2020. Taxele de import sunt zero în acest moment”, spune specialistul.

O altă licitație a ținut atenția vânzătorilor, și anume OAIC Algeria, cu 720.000 tone la prețul de 275-276 USD/tonă pentru livrări CIF în decembrie.

Licitația GASC Egipt a adus trei loturi de câte 55.000 tone (în total 165.000 tone): LDC (Dreyfuss) 55.000 livrare 1-10 decembrie 2020 – 262,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; LDC 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; ADM 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14.9 USD/tonă transport și asigurare. Toate cele trei loturi au termen de plată 180 zile.

„Dacă totalizăm cifrele, aducând în adunarea matematică și cele 50.000 de tone licitate și cumpărate de Tunisia la prețul de 278,98 USD/tonă, avem 1.100.000 de tone grâu vândute în două-trei zile. La bursa Mării Negre, indicația pentru livrări de grâu în noiembrie este de 259 USD/tona de marfă în paritatea FOB porturi Marea Neagră (echivalent 219 euro/tonă). Valoarea Euronext se situează la 209 euro/tonă”, explică Cezar Gheorghe.

PORUMB

Piața porumbului românesc rămâne în tiparele est-europene. Același complex de situații, după cum arată analistul:

  • Efectele secetei pedologice și producție redusă drastic în mare parte din țară;

  • Recoltare greoaie și apariția micotoxinelor în vestul țării (Banat-Bihor-Mureș);

  • Defaulturi contractuale în sudul țării;

  • Exod al intermediarilor în vestul României, fapt ce alimentează stări ieșite din context, cu marfa cumpărată la fizic, deci fără parametri standardizați, cu umidități de până la 18%;

  • Prețurile variază pe o plajă foarte mare între cerere și ofertă, plecând de la 710-720 lei/tonă la „fizic” (adică fără a se aplica prevederile manualului de gradare în ceea ce privește baza și maximul pentru umiditate, pentru corpuri străine și spărtură) și terminând cu potențarea unor loturi care sunt condiționate și oferite la 850-860 lei/tonă, în vestul țării;

  • Portul Constanța indică între 935-945 lei/tonă, iar line-up-ul navelor ne indică o activitate de export a porumbului care ar fi normală, dacă am fi într-un an normal.

În plan regional, precizează Cezar Gheorghe, prețul de trade în porturile ucrainene a ajuns la nivelul de 218-222 USD/tonă CPT. În același timp, Ucraina se confruntă cu un nivel de defaulturi pe contractele forward de circa 7 milioane de tone, cu o diferență de piață între 40 și 70 USD/tonă. „Există, deci, probleme uriașe la vecinii noștri din Marea Neagră”, susține consultantul. Nivelul de recoltare a ajuns la circa 44% în Ucraina, cu un volum de 11,2 milioane tone. „Și cu toate că în nord productivitatea este mai mare, volumul total va fi unul cifrat la 29 milioane tone, versus o prognoză de 36 milioane tone”.

Vineri, 23 octombrie 2020, Euronext a închis la 196,5 euro/tonă.

Porumbul este de departe un factor de urmărit, apreciază Cezar Gheorghe. Cererea este în creștere, în contextul în care China apare cu un orizont de plus 20 milioane tone. Acum doi ani, estimările indicau China cu un potențial de import de 30 milioane de tone până în 2030. Iată că se întâmplă de acum. Alte destinații precum Coreea de Sud, Vietnamul, Iranul au și ele cererea constantă, așa că piața porumbului în peisajul de astăzi apare a fi debalansat între cerere și ofertă.

„Semne de echilibru nu se văd curând, susține analistul, din cauza stocurilor mai mici și ale recoltelor prejudiciate de secetă și furtuni, astfel încât 2020 joacă după modelul „weather market” și norma comercială este clar „bullish” adică în creștere. Unde se va opri și când, vom vedea împreună”.

FLOAREA-SOARELUI

Prețurile sunt stabilizate în jurul valorii de 500-505 USD/tonă CPT Constanța. Mai există parcele întârziate care se vor recolta în sud, în vest, unde ploile nu au permis această lucrare.

Rusia aproape a finalizat recoltarea, ca și România, în proporție de 88%, cu un randament de 1,58 tone/ha și o producție de 11,9 milioane tone. Estimarea finală duce cifrele la 13,5 milioane tone.

Ucraina se află la nivelul de 87,5% recoltare la floarea-soarelui, cu un randament de 1,98 tone/ha și o producție totală estimată la 15,25 milioane tone.

Prețul uleiului în porturile ucrainene a crescut până la nivelul de 985 USD/tonă, la fel și prețul uleiului în FOB Rusia a crescut până la nivelul de 972 USD/tonă. „6 Ports – Nordul Europei indică 1.005 USD/tonă, iar FOB Argentina indică 975 USD/tonă”, a specificat Cezar Gheorghe.

SOIA

Consultantul Casei de Trading a Fermierilor menționează că statisticile arată din nou apetitul insațiabil al Chinei pentru proteină, coroborat cu importurile de porumb, grâu, precum și cu repopularea cu efective a fermelor de porci, afectate grav de pesta porcină.

În anul agricol 2020-2021, până la 15 octombrie 2020, SUA a exportat 11,45 milioane de tone soia boabe. „În comparație, anul trecut, pentru aceeași perioadă, cifrele se situau la 6,16 milioane tone. Vânzările către China în acest an 2020-2021 sunt la nivelul de 8,24 milioane tone. Anul trecut, vânzările către China erau la nivelul de 1,1 milioane tone”, conchide Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 26 octombrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-26-octombrie-2020/

Publicat în Eveniment

Viticultura, ca întreaga agricultură, suferă din cauza secetei prelungite. Totodată, în viticultură au fost probleme mari, anul trecut, cu grindina, în alte podgorii mistreții au făcut prăpăd, anul acesta viticultorilor le-au dat bătăi de cap înghețurile târzii, iar peste toate astea a venit noul coronavirus.

Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR) solicită autorităților măsuri urgente (pe care le publicăm mai jos) pentru combaterea consecințelor pandemiei de COVID-19 asupra cramelor autohtone. La doar câteva săptămâni de la declararea stării de urgență, încasările zilnice ale producătorilor au scăzut sub 50%, odată cu limitarea și oprirea activității operatorilor HoReCa. Cea mai mare parte a personalului cramelor, incluzând agenții de vânzări și cei care dețineau funcții suport, de marketing, a fost trimisă în șomaj tehnic.

Chiar dacă activitățile de distribuție și vânzare au fost limitate direct proporțional cu puterea de cumpărare actuală, există lucrările agricole specifice perioadei în culturile de viță-de-vie, care trebuie duse la bun sfârșit, conform planificării fiecărui producător. Cultura viței-de-vie nu poate aștepta, întrucât o plantație neglijată afectează recolta curentă și produce scăderi calitative pe o durată de până la trei ani.

Prin urmare, în ciuda absenței resurselor financiare, cramele din cadrul APVR se văd nevoite să continue investițiile agricole și înaintează Președinției și Guvernului României o serie de propuneri de măsuri necesare, care să fie puse în aplicare retroactiv, începând cu 26 martie 2020, și până în luna octombrie, după încheierea campaniei de cules. „Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc își exprimă public îngrijorarea cu privire la efectele pe care pandemia de coronavirus și starea de urgență declarată pe teritoriul României le au asupra industriei vitivinicole locale. În contextul unei competiții deja acerbe, cu crame din Lumea Nouă și Lumea Veche, care beneficiază de o tradiție mai lungă, premise financiare mai bune și de susținerea statelor pe care le reprezintă, producătorii din România își văd amenințate afacerile. Orice scădere a calității va afecta ecosistemul local și va genera pierderi financiare pe termene scurt și mediu, greu de recuperat. De aceea, rugăm Președinția să urgenteze măsurile care privesc industria vitivinicolă și ne declarăm deschiși comunicării cu instituțiile statului”, a declarat Ana-Rodica Căpățînă, președinte APVR.

Formată din 15 producători, Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc aduce împreună crame de top, responsabile pentru peste 60% din valoarea producției de vin premium comercializată în țara noastră. Membrii asociației asigură locuri de muncă pentru peste 1.500 de persoane din mediul rural, precum și o cifră de afaceri anuală, cumulată, de peste o sută de milioane de lei, conform rezultatelor financiare aferente anului 2019.

Ce solicită producătorii

Măsuri cu caracter general:

  • Scutirea la plată a contribuțiilor sociale și a impozitelor pe venit, pentru toți angajații implicați în procesul de viticultură;
  • Scutirea la plată a taxei pe valoarea adăugată, pentru facturile de intrare asociate achiziției de materiale destinate întreținerii plantațiilor viticole;
  • Rambursarea taxei pe valoarea adăugată, în maximum 30 de zile, prin procedura simplificată;
  • Plata în regim de urgență a tuturor arieratelor statului către societăți (concedii medicale, rambursări programe cu fonduri UE, plăți APIA);
  • Facilitarea obținerii liniilor de credit pentru capital de lucru, cel puțin prin băncile cu capital de stat (CEC Bank, Eximbank), precum și acoperirea totală sau parțială a costurilor aferente dobânzilor. 

Măsuri cu caracter specific:

  • Acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de minimum 2.000 euro/hectar, pentru suprafețele aflate în proces de reconversie/restructurare a plantațiilor - din anul întâi și până în anul al treilea, inclusiv;
  • Acordarea unui sprijin financiar, nerambursabil de minimum 1.000 euro/hectar din valoarea proiectului accesat, pentru suprafețele aflate în proces de modernizare a plantațiilor;
  • Acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de minimum 1.000 euro/hectar, persoanelor fizice/juridice care dețin suprafețe cu plantații de viță-de-vie de minimum un hectar, pentru plantațiile de vită-de-vie, altele decât cele menționate anterior;
  • Acordarea unei subvenții de 0,6 lei/kilogram struguri, dacă producția anului 2020 este cu 20% mai mică decât media ultimilor cinci ani;
  • Modificarea subvenției la motorină de la 1,89 lei/litru la 2,50 lei/litru;
  • Anularea obligațiilor de plată la bugetul Fondului pentru Mediu, conform OG 196/2005.

Despre APVR

Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR) este organizația interregională care aduce împreună 15 producători de vin: Alira, Budureasca, Balla Geza, Casa de Vinuri Cotnari, Corcova, Davino, La Salina, Liliac, Oprișor, SERVE, Nachbil, Petro Vaselo, Viile Metamorfosis, Villa Vinèa și Vinarte.

Suprafața totală de viță-de-vie deținută și cultivată de către cramele membre APVR este de 1.261 hectare, iar numărul persoanelor din mediul rural angajate este de 1.500.

Brandurile cramelor din APVR sunt prezente și premiate la unele dintre cele mai apreciate competiții și târguri de profil din lume, dar și în restaurante și magazine recunoscute la nivel internațional.

 

 

 

 

 

 

Publicat în România Viticolă

La ceas de seară, luni, 2 iulie 2018, Agenția Națională de Presă Agerpres transmitea o veste care pare să confirme o informație pe care Revista Fermierului o difuza încă de la finele lunii februarie a.c., și anume aceea că acționarul majoritar al Agricost, Constantin Duluțe, era interesat de un parteneriat pentru investiții, discuții care par să aibă o finalitate acum, prin contractul de concesiune care ar urma să fie încheiat între Agricost și cei de la holdingul guvernamental emiratez Al Dahra.

Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii Agerpres, nu mai puțin de 500 de milioane de euro ar urma să fie investiți în IMB de concernul din Emiratele Arabe Unite, atât pe zona de vegetal, cât și pe cea de zootehnie.

„Discutăm tranzacţionarea unei părţi din acţiunile Agricost către concernul Al Dahra. Este un beneficiu pentru statul român, deschidem o piaţă către Orientul Mijlociu. Se vor investi aproximativ 500 de milioane de euro, în Insula Mare a Brăilei şi o componentă importantă va fi dezvoltarea sectorului zootehnic ovin. Va fi un contract de concesiune până în anul 2032”, a declarat acţionarul majoritar al Agricost SA, Constantin Duluţe, pentru Agerpres.

În ziua de 21 februarie 2018, RF publica un articol amplu despre subiect, ocazie cu care Duluțe preciza că o eventuală tranzacție ar urma să implice vânzarea de acțiuni ale Agricost, menționând totodată că Mubadala Investment Company nu este cea care ar urma să cumpere.

„Nu, nu este vorba că vreau să vând (n.r. - pachetul majoritar de acțiuni/acțiuni al/ale Agricost către un investitor străin/român în numele unui străin). Discuții sunt; multe companii s-au interesat. Eu sunt interesat de un parteneriat, să atrag ceva investiții. De atunci nu s-a perfectat nimic. Doar la nivelul discuțiilor, dar nu aș putea spune... Am discutat cu foarte mulți; patru companii până acum, dar nu. Vin, se documentează, întreabă, dar nu s-a perfectat nimic”, a precizat Duluțe pentru Revista Fermierului. „Nu s-a pus problema de vânzare (n.r. - a acțiunilor) nicicum; doar parteneriat dacă ar fi, dar nu vânzare. Pentru moment, nu este nimic concret. (...) Nu (n.r. - nu este vorba de fondul suveran Mubadala, ca potențial investitor).”

La vremea aceea el a mai precizat că nu știe care este motivul zvonurilor lansate în piață privind vânzarea Agricost și a spus că dacă va decide să vândă acțiuni, nu va cere punctul de vedere nimănui.

„De ce sunt zvonurile în piață? Dar cine poate opri zvonurile? Am avut discuții, dar nu s-a hotărât nimic. Au venit oamenii, s-au interesat, au întrebat, dar nu de acum, de doi-trei ani. Nu mă deranjează (n.r. - propagarea zvonului). Fiecare crede ce vrea. Dacă voi face ceva, nu voi cere părerea. Eu vând niște acțiuni, nu vând teren. Terenul îl ia statul”, mai preciza Constantin Duluțe.

La acea vreme, directorul general al ADS, Cătălin Gheorghe Bologa, confirma pentru Revista Fermierului că nu este la curent de existența unei astfel de inițiative (due-dilligence privind cumpărarea iminentă a pachetului majoritar de acțiuni și acoperirea redevenței și datoriilor către ADS ale societății citate mai sus), precum și că o astfel de mutare nu poate fi făcută fără ca ADS, MADR și alte instituții să-și dea girul.

„N-am auzit, sincer (n.r. - de o eventuală preluare a unui pachet de acțiuni Agricost de către un investitor străin/român în numele unui străin). Nu am nicio informație. Nu ne putem da un astfel de acord (n.r. - de preluare a unui pachet de acțiuni Agricost). Dacă avem dat în concesiune sau în arendă teren, suprafețele în cauză nu se pot nici vinde, nici tranzacționa, nici plasa, nici subînchiria, nici subconcesiona. Ca atare, dacă este terenul nostru, este exclus așa ceva. Dacă este terenul lui privat, este treaba lui ce face cu el”, a afirmat Cătălin Gheorghe Bologa. „Este teren proprietatea statului. ADS îl administrează. Este dat în concesiune și cu asta, basta. Dacă ei (n.r. - Agricost) vor să facă ceva, nu pot face”.

Se știa din aprilie?

Interesant este faptul că al doilea pe lista companiilor private și de stat din UAE, participante la forumul de afaceri și investiții România-Emiratele Arabe Unite organizat de Camera de Comerț și Industrie a României în 17 aprilie 2018, uimitor, chiar după Mubadala, se află holdingul guvernamental emiratez „Al Dahra”, lider proeminent în domeniul agribusinessului, specializat în cultivarea, producerea și comercializarea hranei pentru animale și a produselor alimentare esențiale pentru om (orez, făină, fructe și legume).

Potrivit informațiilor CCIR, de la înființare, Al Dahra a cunoscut o creștere continuă, alimentată de o strategie activă de investiții în exterior, stabilind diverse achiziții directe și asocieri în comun cu producători specializați în domeniul hranei pentru animale și alimente din întreaga lume.

Grupul deține și exploatează o bază mare de active, incluzând o suprafață de peste 200.000 ha, opt fabrici de presare și producție de furaje, patru unități de măcinare a orezului și două instalații de măcinare a făinii.

„Holdingul este prezent și în România, prin investițiile efectuate în sectorul agricol”, spuneau cei de la CCIR, fără însă a indica unde anume au investit aceștia.

Cifra de afaceri anuală a holdingului este de un miliard de dolari americani și este cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, după cum urmează: - un milion de tone metrice de cereale procesate și comercializate pe an, două milioane de tone metrice de furaje pentru animale produse și comercializate/an, respectiv 1,5 milioane tone fructe produse și comercializate /an.

Al Dahra este cel mai mare client al portului Khalifa din Abu Dhabi.

Însă cel mai important aspect comunicat de CCIR este acela potrivit căruia Al Dahra era interesată să investească aproximativ 500 de milioane de dolari americani în sectorul agricol român prin concesionarea, achiziționarea a 58.000 ha de teren agricol, achiziționarea unui teren în apropierea portului Constanta, care să poată fi folosit ca dry doc, centru de logistică și export etc. Cifra de 58.000 ha și suma de 500 de milioane de dolari reprezintă exact ceea ce Duluțe a precizat în declarațiile sale.

Asta înseamnă că totul era deja parafat?

Duluțe pentru Revista Fermierului, în 2017: „Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole”

Ca și în cazul lucernei produse în Insula Mare a Brăilei (IMB) și exportate în mare parte în țări din Orientul Mijlociu (circa 35.000 de tone), și în cel al grâului produs de Agricost circa 80 la sută din totalul obținut este comercializat peste graniță, preciza pentru www.revistafermierului.ro șeful companiei, Constantin Duluțe, cu ocazia Zilei Câmpului care a avut loc la centrul de excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.

Ca urmare a cererii tot mai mari de grâu cu un grad înalt de proteină, solicitare venită din partea traderilor, agronomii din IMB au adaptat tehnologia și au trecut la fracționarea azotului.

„Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole. O parte din ele rămân pentru consum intern, iar o parte pleacă la export. (...) Reușim să obținem un grâu de foarte bună calitate. În ultimul timp, marii cumpărători ridică problema proteinei. De aceea, am fost nevoiți să schimbăm tehnologia – fracționarea azotului – care contribuie la creșterea procentului de proteină din grâu. Piața românească, industria românească, nu are capacitatea de a absorbi întreaga cantitate. Ca urmare, ca și în cazul lucernei, și în acest caz facem export. Comercializăm peste graniță 80 la sută din grâul obținut”, mai declara pentru Revista Fermierului, Constantin Duluțe.

În ceea ce privește politica investițională a Agricost, Duluțe preciza că în ultimul an s-au pompat bani în instalații de dedurizare a apei, într-un centru de distribuire a hranei pentru muncitori, dar și într-o stație de deshidratare a lucernei.

„Politica firmei noastre este de a investi încontinuu, astfel încât să ne menținem la nivelul la care am ajuns și, de ce nu, să ne depășim condițiile în care la momentul acesta lucrăm. În anul care a trecut, un obiectiv principal de investiții a fost construirea a 30 de stații de dedurizare a apei, în așa fel încât să reducem cantitatea de substanțe la hectar și cantitatea de apă pe care o administrăm. Bineînțeles, îmbunătățim și calitatea apei pe care noi o folosim la tratamentele fitosanitare. De asemenea, pentru oameni, am investit un centru de distribuire a hranei. Mai exact, am externalizat pregătirea mâncării pentru 1.000 de persoane. De aici, hrana pleacă spre punctele de lucru în caserole, în așa fel încât fiecare salariat să primească această mâncare proaspătă și într-un timp util, rezonabil”, mărturisea Duluțe. „An de an, gândim noi scheme pentru a crește valoarea adăugată a producției, iar fabrica de deshidratare a lucernei face parte din această gândire a noastră. O investiție atât de mare nu este la îndemâna oricărui fermier, având în vedere că ne-a costat peste 13 milioane de euro (n.r. - în condițiile unei cifre de afaceri anuale de 77 milioane euro). Aceasta se va amortiza într-un timp destul de lung. Obținem însă o lucernă de calitate foarte bună, având în vedere că procentul de proteină la marfa pe care noi o livrăm depășește 22 la sută, ceea ce este mult mai mult decât produce soia. O a doua problemă este că faptul că zootehnia din România nu este dezvoltată, că nu avem putere de cumpărare pentru lucernă pe piața internă, fapt pentru care suntem nevoiți să facem export în țările din Orientul Mijlociu”.

Conform precizărilor șefului Agricost, în cadrul companiei lucrează 1.000 de oameni, angajați care „au niște salarii decente”.

„Acești o mie de oameni, la rândul lor, au acasă de întreținut o familie cu două și trei persoane. Asta înseamnă că noi asigurăm un trai decent la peste 3.000-4.000 de oameni din județ”, a conchis Constantin Duluțe.

Întrebat fiind de un jurnalist Revista Fermierului câte dintre cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.

„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta, pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maximum două luni, să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) la mijlocul lunii ianuarie a.c., în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).

Primele 10 persoane juridice care încasează subvenții pentru agricultură în România au capital din afara Uniunii Europene (finanțări libaneze, chineze etc.), conform declarațiilor eurodeputatului PPE, Daniel Buda.

„Primele 10 firme care sunt cu subvenţiile nu sunt din Uniunea Europeană, sunt din afara UE, sunt libanezi, chinezi ş.a.m.d. Noi exportăm subvenţiile în afara spaţiului UE”, declara Buda, citat de aceeași agenție națională de presă Agerpres.

Publicat în Știri

În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ.

Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora.

„Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; la cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură”, a precizat Apopi într-un interviu.

Producătorul agricol din Banat a oferit propriul exemplu atunci când a vorbit de tineri, mai exact de experiența sa de muncă din Germania care l-a determinat ca în anii 2000 să demareze propriul business agricol cu 39 ha arendate și doar unul în proprietate!

În prezent, el a ajuns să controleze circa 2.000 ha de teren în Banat, din care 700 de hectare sunt în proprietate, printr-o societate cu o cifrăm anuală de afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Care este secretul în baza căruia bănățeanul își ține aproape arendatorii, dar și altele, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum a ajuns Nicolae Apopi unul dintre cei mai importanți fermieri din Banat?

Nicolae Apopi: Eu am plecat chiar de la zero. În anul 1998 am fost în practică agricolă în Germania, când am terminat facultatea, și am stat la o fermă, acolo. Când m-am întors acasă, am demarat businessul în agricultură. Am început întâi cu comerț - importam utilaje agricole și, ulterior, am început să dezvolt și ceea ce aveam acasă, în familie, de ordinul a 40 ha în arendă, din care doar un hectar proprietate! Ulterior, în 2004, am început să dezvolt și zona de cultură mare pe suprafețe mult mai mari – 380 ha în acel an, în arendă, plus proprietate suprafețe până în 10 ha.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent? Aveți probleme cu investitorii străini care vă „suflă-n ceafă” când vine vorba de achizițiile uneori agresive de teren arabil? Ați reușit să achiziționați și dumneavoastră ceva teren?

N.A.: În ziua de astăzi am ajuns să lucrăm o suprafață de 2.000 de hectare în Banat. Dorința de a comasa suprafețele și de a le lucra cu utilaje performante a dus la ambiția de a mări suprafața lucrată în societatea noastră.

În altă ordine de idei, dacă la începuturile afacerii nu am avut sentimentul și nici educația că acel teren lucrat trebuie și cumpărat, nu numai lucrat în arendă, ulterior m-am trezit cu investitori străini care au început să cumpere în jurul meu și mi-au dat astfel un semnal că trebuie să și cumpărăm terenuri, nu numai să le luăm în arendă. Până atunci eu am crezut că va fi pe vecie înțelegerea cu arenda. După aceea, mi-am dat seama că pierzând o anumită suprafață din motiv că proprietarul a vândut către altcineva, mi s-a trezit interesul de a achiziționa teren. În prezent, SC Popagra SRL a ajuns și la o supafață de circa 700 ha în proprietate.

R.F.: Cum reușiți să-i țineți aproape pe arendatori, în condițiile în care, numai în comuna Livezile, aproape chiar și de dumneavoastră, avem mai bine de două treimi din teren înstrăinat către resortisanți de pe alte meleaguri?

N.A.: Această întrebare, dacă o aveam acum 10-15 ani, și era adresată mai multor oameni din structurile statului, cred că nu se ajungea astăzi aici. Din păcate, după ce am făcut o greșeală mare, acum venim și ne cerem păreri unul altuia ce mai facem acum. Aceste firme și persoane străine au profitat de neinformarea noastră și au cumpărat terenurile atunci când au avut o valoare destul de joasă, pe când noi nici nu aveam informația sau educația că trebuie să cumpărăm pământ.

Dimpotrivă, toată lumea vindea la vremea aceea. Acum, astăzi, ce este de făcut? Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură.

R.F.: Cum îi țineți dumeavoastră aproape pe arendatori?

N.A.: Am încercat să ridicăm potențialul de producție al fermei, astfel încât să pot ridica nivelul arendelor. Prin această metodă reușesc să-mi țin arendatorii aproape. Chiar am exemple unde nu doresc să dea pământ străinilor, deoarece am reușit și le-am dat o arendă mai bună decât o făceau acei străini.

R.F.: Este un secret arenda?

N.A.: Pentru mine nu este, ci mai degrabă un mod de publicitate. Prin a da o arendă corespunzătoare, atrag arendatorii către mine. Ofer o arendă bună și în funcție și de calitatea pământului. Nu vă pot spune o cifră medie, pentru că apoi s-ar traduce că eu atât dau arendă. Însă, cea mai mică arendă este de 900 kg de grâu la hectar, din care eu plătesc arendatorului toate taxele către stat, impozitul pe venit, fondul către sănătate, iar el rămâne cu circa 730 kg pe care le primește în natură sau contravaloarea în bani, iar cel mai mult plătesc 1.300 kg, minus taxele și impozitele aferente stopajului la sursă, iar beneficiarul rămâne cu 1.030 kilograme curat.

R.F.: Care este cifra de afaceri a celor două societăți?

N.A.: Dacă vorbim de societatea care se ocupă de agribusiness – SC Agro Baden Banat – adică de comerțul la nivel regional cu utilaje noi și second hand, cu piese, cu achiziții de cereale, cu inputuri, atunci cifra se ridică la circa opt milioane de euro pe an, iar societatea prin care lucrăm terenul agricol are o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

„În acest an care urmează nu voi mai înțelege (eventualele probleme ale APIA)”

Revista Fermierului: De ce continuăm să avem probleme cu plățile pe suprafață la 10 ani de activitate APIA? Avem întârzieri, erori de soft, ne întâlnim frecvent cu situații de interpretare a actelor normative europene, birocrație...

Nicolae Apopi: Din punctul meu de vedere, problemele continuă să fie generate la nivelul administrației. Nu suntem bine organizați, nu formulăm texte de lege clare, coerente, pe înțelesul tuturor. Din ce am constatat până în prezent, normele de aplicare ale actului normativ privind acordarea subvențiilor au fost de „n” ori corectate prin articole care duc la altele și tot așa.

Pe de altă parte, dacă un funcționar APIA nu înțelege bine acel text de act normativ, cum să-l înțeleagă un fermier? De aceea, ne întâlnim cu aceste greșeli enorme care frânează enorm de mult și duc la instabilitate, la incertitudine, la neîncredere, la fel și fel de zvonuri. Interpretând în trei, patru feluri acel text de lege sau acel articol, sigur că vom avea diferențe de la un centru APIA la altul. Și, atunci, ne confruntăm cu acest blocaj care pleacă din interior și nu are de-a face cu comunitatea europeană absolut deloc.

În momentul în care vom fi capabili să scoatem legi coerente, clare și simplificate, eliminăm și birocrația.

R.F.: Ce se mai aude cu proiectul de asociație înființat la începutul anului acesta?

N.A.: Acum câteva luni am înființat Asociația Producătorilor Români de Cereale (APRC). Am avut câteva întruniri, ocazii cu care ne-am pus ideile pe hârtie și am încercat să construim un statut față de care să fim toți fondatorii mulțumiți de funcționalitatea lui.

Din cauza faptului că ne-a prins campania de vară, fiecare a avut mai mult sau mai puțin timp să aloce acestor întâlniri. Eu zic că un lucru pripit nu iese bine. Mi-am pus mari speranțe în această asociație și cred că în această iarnă o vom pune la punct, urmând să funcționeze în colaborare cu celelalte asociații din România.

R.F.: Ce suprafață ați reușit să adunați laolaltă în APRC?

N.A.: Membrii APRC totalizează o suprafață de aproximativ 40.000 ha. Vom avea un cuvânt de spus în piață datorită capacității mari de producție a fermelor noastre. Sunt exploatații cu randament destul de ridicat. Facem calitate și cred că vom reuși să dăm o valoare în plus producției noastre prin acest element de cantitate.

R.F.: Că tot am vorbit de asociere, de ce tot fuge fermierul român de ea?

N.A.: Cred că avem un mic defect care ni se trage de foarte mult timp, nu de ieri, de astăzi, din câte am auzit și eu de pe la bunicii mei sau de pe alți fermieri mai vechi ca mine. Este vorba de teama de a nu se îmbogăți celălalt din cauză că a colaborat cu tine. Cred că mai este vorba și de orgoliu.

R.F.: Cât ați primit ca plăți directe în 2016? Ați înregistrat întârzieri?

N.A.: Din cifrele pe care mi le aduc aminte, am primit 158,9 euro pe hectar. Din informațiile pe care le-am primit și din țările vecine, de la fermieri cu care am o colaborare foarte strânsă, din Germania, din Austria, din Franța, și în țările vecine s-au înregistrat întârzieri, mai mult sau mai puțin ca la noi. Au întârziat banii destul de mult, dar din apariția șefului APIA la televizor și din explicația sa că este nevoie de un nou sistem informatic pentru a putea procesa aceste date, eu am înțeles. M-am împrumutat la bancă, am suportat dobânda și am înțeles.

În acest an care urmează nu voi mai înțelege. Cred că s-au pus deja lucrurile la punct cu sistemele informatice. Din punctul meu de vedere, sistemul informatic revine în responsabilitatea altor ministere de a-l pune la punct, încă de pe vremea când începea noul programul de finanțare europeană 2015-2020.

R.F.: I-ați înțeles pe agricultorii care au achiziționat inputuri de la dumneavoastră și nu au putut restitui banii la timp?

N.A.: Avînd și un business în comerțul cu inputuri la nivel regional, am înțeles. Și eu sunt fermier pe lângă ei. Dacă am câștigat, am câștigat împreună, iar dacă am pierdut, am pierdut împreună.

R.F.: Pe fondurile SAPARD/FEADR ați reușit să accesați ceva bani?

N.A.: De când activez în agricultură, am realizat două proiecte de finanțare. Am întocmit unul când în perioada când se făcea SAPARD-ul, în perioada 2006-2008, în valoare de 800.000 de euro pentru achiziții utilaje și de echipamente. În 2008-2010 am făcut și un proiect FEADR la o valoare de 700.000-800.000 de euro.

„Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an”

Revista Fermierului: Care a fost structura de cultură a anului agricol care s-a încheiat și ce ați pregătit pentru sezonul agricol următor? Care au fost producțiile înregistrate în acest an?

Nicolae Apopi: Din punctul de vedere al structurii culturilor, anul 2015-2016 a arătat așa: circa 900 ha cultivate cu grâu, aproximativ 300 ha însămâțate cu rapiță, 100 ha cu orz, 150 ha cu soia, 300 ha cu floarea-soarelui, iar restul cu porumb (100-150 ha).

Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an. La grâu am obținut o medie de 7.200 kilograme la hectar pe întreaga suprafață. Sămâna de grâu utilizată n-a fost însă românească. Eu nu cultiv grâu românesc. Din toate testele pe care le-am făcut, la mine în fermă merge cel mai bine o genetică franceză – Momont. Prima dată a fost adusă de KWS în România. Ulterior a apărut o firmă care a preluat departamentul de cereale și care se ocupă doar de acest lucru. Este o genetică rezistentă și la secetă și una care oferă cantitate, dar și o calitate medie, ceea ce mă ajută în comercializare.

Apoi, ne putem lăuda la orz cu o producție de nouă tone la hectar. Am avut un hibrid în test de la Syngenta. Am fost extrem de mulțumit de producția pe care am avut-o, dar având în vedere condițiile meteo din această toamnă (exces de umiditate), orzului neplăcându-i excesul de umiditate, n-am mai însămânțat în această toamnă. Asta nu înseamnă că la anul nu-l vom reintroduce în cultură. Încerc să mă pliez pe condițiile pedoclimatice de a-mi forma structura de culturi, respectând și celelalte reguli care sunt în agricultură, adică rotația ș.a.m.d. Câteodată însă ești nevoit să realizezi un echilibru în a respecta aceste elemente pe fondul mișcărilor climatice.

La floarea-soarelui am reușit o producție de 3,6 tone media la hectar. Rapiță convențională am făcut 5.050 kilograme media pe 300 ha, iar la soia am obținut 3,6 tone de boabe.

În cazul porumbului am realizat 9.500 kilograme porumb-boabe la hectar, cu o umiditate de 18, dar în condițiile în care pe 15% din suprafață am avut băltiri, din cauza precipitațiilor abundente din vară.

Noi, în campania de grâu, am avut într-o singură zi, în data de 27 iunie 2016, timp de 12-14 ore, în jur de 140 de litri de precipitații pe metrul pătrat.

R.F.: Ce faceți cu producția? O stocați sau o vindeți?

N.A.: Încercăm să ne împărțim riscurile. Urmărim bursele. Încercăm să vindem înainte de recoltă o anumită cantitate. O parte dacă este un preț bun în recoltă și o parte pe depozitare pentru a vinde în perioada următoare.

R.F.: Oamenii se plâng în mod constant de prețul mic la grâu. Cu cât ați reușit să contractați dumneavoastră?

N.A.: Am reușit și am obinut prețuri mai bune înainte de recoltă. Ulterior am comercializat o mică parte în timpul recoltei, profitând de unele nevoi ale unor traderi în „momentul X”, „calitatea Y”. Având aceste stocuri, fiindcă avem depozit de cereale și triem marfa când o depozităm pe calități, o mare parte din marfă am contractat-o pentru la anul, cu anumite prețuri. Ca medie însă, am obținut un preț satisfăcător pentru producția pe care am avut-o, în unele contracte acesta depășind 0,60 lei pe kilogram.

Publicat în Interviu

Autoritățile locale din județul Bihor au declarat recent presei centrale că suprafaţa totală care a fost vândută în baza Legii 17, în perioada 2014-2016, este de 3.265,54 de hectare, din care 1.235 doar în anul 2016.

Citându-l pe Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor, presa centrală a anunțat că în judeţ, începând cu anul 2014, de când a intrat în vigoare Legea 17 ce reglementează vânzarea terenurilor din extravilan, au fost depuse 3.196 de oferte de vânzare din care doar în anul 2016 sunt 1.201.

Suprafețele vizate de cumpărători se vând la un preț care variază de la 25.000 de euro până la peste 100.000 de euro/hectarul, cele mai scumpe fiind livezile din zona comunei Paleu, învecinată municipiului Oradea, conform aceleiași surse. Achizitorii sunt în general persoane fizice, dar şi câteva firme, printre care şi unele cu acţionari străini.

Judeţul Bihor are o suprafaţă agricolă de 487.852 de hectare, la finele anului 2015, din care 314.501 ha teren arabil. Aceasta a crescut cu aproape 15.000 de hectare începând cu anul 1991, din care o treime după 2007, anul intrării în UE. Ele au fost redate agriculturii prin desecări şi alte lucrări, dar şi prin stimularea tinerilor fermieri de a porni afaceri prin programele naţionale de finanţare.

Pe de altă parte, suprafeţele de păşuni din judeţ au scăzut, statistic, de la 136.000 de hectare la 123.000 de hectare, afirmând că aceste suprafeţe trebuiau păstrate ca atare, fiind declarate la 1 ianuarie 2007, în momentul aderării la UE.

Publicat în Știri

Publicitate

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista