Viticultura, ca întreaga agricultură, suferă din cauza secetei prelungite. Totodată, în viticultură au fost probleme mari, anul trecut, cu grindina, în alte podgorii mistreții au făcut prăpăd, anul acesta viticultorilor le-au dat bătăi de cap înghețurile târzii, iar peste toate astea a venit noul coronavirus.
Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR) solicită autorităților măsuri urgente (pe care le publicăm mai jos) pentru combaterea consecințelor pandemiei de COVID-19 asupra cramelor autohtone. La doar câteva săptămâni de la declararea stării de urgență, încasările zilnice ale producătorilor au scăzut sub 50%, odată cu limitarea și oprirea activității operatorilor HoReCa. Cea mai mare parte a personalului cramelor, incluzând agenții de vânzări și cei care dețineau funcții suport, de marketing, a fost trimisă în șomaj tehnic.
Chiar dacă activitățile de distribuție și vânzare au fost limitate direct proporțional cu puterea de cumpărare actuală, există lucrările agricole specifice perioadei în culturile de viță-de-vie, care trebuie duse la bun sfârșit, conform planificării fiecărui producător. Cultura viței-de-vie nu poate aștepta, întrucât o plantație neglijată afectează recolta curentă și produce scăderi calitative pe o durată de până la trei ani.
Prin urmare, în ciuda absenței resurselor financiare, cramele din cadrul APVR se văd nevoite să continue investițiile agricole și înaintează Președinției și Guvernului României o serie de propuneri de măsuri necesare, care să fie puse în aplicare retroactiv, începând cu 26 martie 2020, și până în luna octombrie, după încheierea campaniei de cules. „Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc își exprimă public îngrijorarea cu privire la efectele pe care pandemia de coronavirus și starea de urgență declarată pe teritoriul României le au asupra industriei vitivinicole locale. În contextul unei competiții deja acerbe, cu crame din Lumea Nouă și Lumea Veche, care beneficiază de o tradiție mai lungă, premise financiare mai bune și de susținerea statelor pe care le reprezintă, producătorii din România își văd amenințate afacerile. Orice scădere a calității va afecta ecosistemul local și va genera pierderi financiare pe termene scurt și mediu, greu de recuperat. De aceea, rugăm Președinția să urgenteze măsurile care privesc industria vitivinicolă și ne declarăm deschiși comunicării cu instituțiile statului”, a declarat Ana-Rodica Căpățînă, președinte APVR.
Formată din 15 producători, Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc aduce împreună crame de top, responsabile pentru peste 60% din valoarea producției de vin premium comercializată în țara noastră. Membrii asociației asigură locuri de muncă pentru peste 1.500 de persoane din mediul rural, precum și o cifră de afaceri anuală, cumulată, de peste o sută de milioane de lei, conform rezultatelor financiare aferente anului 2019.
Ce solicită producătorii
Măsuri cu caracter general:
- Scutirea la plată a contribuțiilor sociale și a impozitelor pe venit, pentru toți angajații implicați în procesul de viticultură;
- Scutirea la plată a taxei pe valoarea adăugată, pentru facturile de intrare asociate achiziției de materiale destinate întreținerii plantațiilor viticole;
- Rambursarea taxei pe valoarea adăugată, în maximum 30 de zile, prin procedura simplificată;
- Plata în regim de urgență a tuturor arieratelor statului către societăți (concedii medicale, rambursări programe cu fonduri UE, plăți APIA);
- Facilitarea obținerii liniilor de credit pentru capital de lucru, cel puțin prin băncile cu capital de stat (CEC Bank, Eximbank), precum și acoperirea totală sau parțială a costurilor aferente dobânzilor.
Măsuri cu caracter specific:
- Acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de minimum 2.000 euro/hectar, pentru suprafețele aflate în proces de reconversie/restructurare a plantațiilor - din anul întâi și până în anul al treilea, inclusiv;
- Acordarea unui sprijin financiar, nerambursabil de minimum 1.000 euro/hectar din valoarea proiectului accesat, pentru suprafețele aflate în proces de modernizare a plantațiilor;
- Acordarea unui sprijin financiar nerambursabil de minimum 1.000 euro/hectar, persoanelor fizice/juridice care dețin suprafețe cu plantații de viță-de-vie de minimum un hectar, pentru plantațiile de vită-de-vie, altele decât cele menționate anterior;
- Acordarea unei subvenții de 0,6 lei/kilogram struguri, dacă producția anului 2020 este cu 20% mai mică decât media ultimilor cinci ani;
- Modificarea subvenției la motorină de la 1,89 lei/litru la 2,50 lei/litru;
- Anularea obligațiilor de plată la bugetul Fondului pentru Mediu, conform OG 196/2005.
Despre APVR
Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR) este organizația interregională care aduce împreună 15 producători de vin: Alira, Budureasca, Balla Geza, Casa de Vinuri Cotnari, Corcova, Davino, La Salina, Liliac, Oprișor, SERVE, Nachbil, Petro Vaselo, Viile Metamorfosis, Villa Vinèa și Vinarte.
Suprafața totală de viță-de-vie deținută și cultivată de către cramele membre APVR este de 1.261 hectare, iar numărul persoanelor din mediul rural angajate este de 1.500.
Brandurile cramelor din APVR sunt prezente și premiate la unele dintre cele mai apreciate competiții și târguri de profil din lume, dar și în restaurante și magazine recunoscute la nivel internațional.