Guvernul dă bani românilor în lupta cu pesta porcină africană. Ați observat vreun mistreț „suspect”?
Unul dintre cele două acte normative pe care Executivul de la București le-a adoptat în ședința de joi, 5 iulie 2018, în lupta sa împotriva pestei porcine africane (PPA) prevede acordarea unor stimulente financiare vânătorilor, gestionarilor fondului cinegetic şi persoanelor implicate în managementul silvic sau al faunei care găsesc mistreţi morţi sau bolnavi ori pentru mistreţii împuşcaţi în vederea stabilirii diagnosticului de pestă porcină africană.
De asemenea, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a reglementat prin act normativ acordarea de stimulente inclusiv oricărei persoane fizice care notifică direcţiile sanitar-veterinare cu privire la existenţa unor cadavre de porci domestici, respectiv existenţa unor porci domestici care prezintă semne clinice de pestă porcină africană în zone adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităţilor, în cadrul sau în vecinătatea exploataţiilor şi asigură prezenţa animalului până la venirea unui medic veterinar.
Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Executivului de la București, Nelu Barbu, citat de agenția națională de presă Agerpres, Guvernul României a decis în plus acordarea de stimulente inclusiv pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă.
„Au fost instituite măsuri suplimentare de control, pentru că şi acestea erau prevăzute în legislaţie, măsuri suplimentare pentru animalele sălbatice, porci mistreţi din zonele în care există focare de pestă porcină africană. Astfel, vânătorii, gestionarii fondului cinegetic şi persoanele implicate în managementul silvic sau al faunei primesc un stimulent financiar în valoare de 225 de lei pe animal pentru porcii mistreţi găsiţi morţi, bolnavi sau pentru cei împuşcaţi, în vederea stabilirii diagnosticului”, a spus Barbu la finele ședinței de Guvern de joi, 5 iulie 2018.
Potrivit spuselor sale, pentru fiecare mistreţ mascul vânat în zona de mare risc, de la care se prezintă probe în laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, vânătorii primesc un stimulent de 65 de lei, în timp ce pentru fiecare femelă vânată vânătorii primesc un stimulent de 400 de lei.
„Toate aceste sume sunt acordate conform deciziilor grant ale Comisiei Europene, se acordă din bugetul ANSVSA, dar sunt sume care se rambursează în proporţie de 75% de către Comisia Europeană”, a mai precizat Nelu Barbu.
El a mai arătat că va fi acordat un stimulent şi oricărei persoane fizice care notifică Direcţiile sanitar-veterinare cu privire la existenţa unor cadavre de porci domestici, respectiv existenţa unor porci domestici care prezintă semne clinice de pestă porcină africană în zone adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităţilor, în cadrul sau în vecinătatea exploataţiilor şi asigură prezenţa animalului până la venirea unui medic veterinar.
„În acest caz, stimulentul este de 65 de lei pentru fiecare notificare şi se acordă în condiţiile în care virusul este confirmat de laboratorul de referinţă pentru pesta porcină africană. Fondurile necesare pentru plata acestor stimulente sunt asigurate de către ANSVSA, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru această destinaţie”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Guvernul Dăncilă a aprobat joi două acte normative care vizează direct lupta cu PPA, prima dintre ele fiind HG pentru completarea Hotărârii Guvernului 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.
Cea de-a doua hotărâre este cea pentru completarea anexei la Hotărârea Guvernului 830/2016 pentru aprobarea Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, precum și pentru completarea unor acte normative și pentru modificarea anexei 3 la Hotărârea Guvernului 1156/2013 pentru aprobarea acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, a acțiunilor prevăzute în Programul de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, precum și a tarifelor aferente acestora.
„Printr-o hotărâre adoptată astăzi, a fost clarificată, completată metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale sacrificate sau afectate în vederea eradicării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. Practic, este vorba despre o completare a Hotărârii Guvernului nr. 1214/2009. (...) Decizia a fost luată ca urmare a evoluţiei pestei porcine africane în ţara noastră”, a completat tabloul informațiilor același purtător de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Oficialul guvernamental a adăugat că boala nu este periculoasă pentru om, dar poate produce pagube economice însemnate crescătorilor de porcine.
„Prin această măsură se urmăreşte un control eficient al evoluţiei bolii, prevenirea răspândirii virusului, eradicarea rapidă a focarelor pentru a se limita pierderile”, a conchis Nelu Barbu.
Ca informație de ultimă oră, tot joi, 5 iulie 2018, virusul pestei porcine africane (PPA) a fost confirmat la un porc dintr-o gospodărie situată în localitatea Istria, judeţul Constanta, potrivit informării primite de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Pepenii de Dăbuleni, la preț de nimic
În prezent, preţul de achiziție al pepenilor cultivați în renumita localitate Dăbuleni este de 30 de bani pe kilogram, iar o bună parte din cei circa 550 de producători susţin că, la finalul recoltei, abia vor reuşi să îşi acopere cheltuielile.
Asta, în condițiile în care producţia obţinută în acest an este peste media înregistrată de obicei. Oamenii spun că sunt mulţumiţi de producţie, mai ales că au beneficiat de precocitatea soiurilor cultivate.
Producătorii de lubeniţe din Dăbuleni au renunţat de mai mult timp să cultive soiul local Dulcele de Dăbuleni, care a şi impus brandul pe piaţă, alegând acum soiurile „Pata neagră” (lubeniţele închise la culoare) şi „Sorento” (lubeniţele dungate), seminţele fiind aduse din import.
Lubeniţa de Dăbuleni este cel mai cunoscut brand de pepene verde din ţară, datorită calităţilor sale organoleptice deosebite, date de solul şi de soarele care arde nisipurile din zonă.
Brandul de „pepene de Dăbuleni” a fost impus de soiul „Dulce de Dăbuleni”, cu fructe mari de 5-8 kg, de formă globuloasă, cu suprafaţa netedă, cu dungi mijlocii de culoare verde închis şi desen fin dantelat, cu miezul colorat uniform, roşu zmeuriu, cu gust plăcut, creat de către Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni şi cultivat o perioadă lungă în zonă.
În prezent, la Dăbuleni se cultivă peste 50 de soiuri şi hibrizi provenind din toată lumea, iar soiul care a impus brandul de „pepene de Dăbuleni” este mai tardiv şi ocupă suprafeţe mai mici, fermierii cultivându-l pentru a obţine producţii în lunile august şi septembrie şi, în ultima perioadă, pentru obţinerea pepenilor verzi ecologici.
În plus, în localitate sunt 550 de producători, iar suprafaţa cultivată cu lubeniţă este de 900 de hectare.
Ambiția l-a făcut om mare
George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croația și Serbia al CNH Industrial, este un pasionat de agricultură care spune, fără falsă modestie, că a reușit în viață. Parcurgând interviul de față, veți constata și dumneavoastră că are de ce să fie mândru românul nostru din Târgoviște. De formație inginer zootehnist, George Stanson a absolvit, în 1993, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București și, de 25 de ani, bate lumea-n lung și-n lat, lucrând aproape în toate zonele Globului. Sunt de apreciat entuziasmul cu care vorbește despre domeniul profesional și faptul că în jurul lui subalternii zâmbesc și par că nu sunt atinși de stresul lucrului într-o mare corporație. Chiar dacă am dorit să-l cunoaștem, mai întâi, pe omul George Stanson, discuția noastră a pornit cu agricultura.
Despre loialitate și idei preluate din ferme
Reporter: În domeniul tehnicii, al tehnologiilor agricole, tendința la nivel mondial este una galopantă, noutățile apar în ritm alert. Acum, când ne urcăm într-un tractor sau într-o combină, parcă zici că suntem într-un avion ori într-o navă spațială.
George Stanson: Din motive complet obiective, toţi lucrează permanent să țină pasul cu evoluția Planetei. Niciun producător mondial de utilaje agricole nu produce și nu inovează dedicat pentru piața românească sau germană, sau franceză, sau americană. Și pentru că vorbim de inovații, mi-am amintit ceva. Să știți că noi, cei de la CNHI, preluăm din teren idei care sunt geniale. Cel mai recent exemplu: undeva în județul Galați, un fermier care exploatează o suprafață relativ mică a sudat niște chestii pe un tractor de 30-40 de ani cu care distruge tulpina de la floare în aşa fel încât să protejeze cauciucurile tractorului. Este atât de simplu, nu s-a gândit niciun greu al corporațiilor mondiale, nici măcar noi nu ne-am gândit să facem chestia asta. Este o bară pe care a luat-o de pe un disc sau un combinator care-i zăcea în curte din anul 1975, ruginit, a tăiat-o cu flexul, a pus-o în faţă și a făcut o chestie puţin flexibilă acolo, în aşa fel încât fiecare bucată de tulpină de floarea-soarelui, în momentul în care intră la prelucrarea pământului după recoltat, să fie ruptă în fața roții. Floarea-soarelui este cel mai mare distrugător de cauciucuri din agricultură. Mi-a plăcut atât de mult ideea, încât am preluat-o, am pus-o într-o formă relativ tehnologică pentru oamenii noştri și lucrăm la proiectul ăsta, să oferim ca opțiune, pe viitor, celor care fac foarte multă floare. Americanii nu produc floarea-soarelui. România și Bulgaria sunt numărul 1 și numărul 2 în floarea-soarelui în Comunitatea Europeană. Pentru noi, este o mare problemă. Pentru mulți fermieri din lumea aceasta, nu există, pentru că ei nu știu ce e aia floarea-soarelui decât din prisma folosirii uleiului. De asta spun, ne adaptăm. Și în momentul în care găsim idei de felul ăsta, iar pentru mine este o mândrie că găsești un inovator în mijlocul pustiului undeva, care gândește o chestie din asta, mi se pare absolut onorant. Deci, avem capacitatea de a prelua idei, oricât de nebunești ar putea părea din punctul de vedere al designului, care produc sisteme, le preluăm, noi, echipele de suport din regiuni, și le ducem pe masa inovatorilor. Însă durează, până să iasă pe piață o inovație.
Reporter: În România, aveți în grijă marca americană Case IH, reprezentată de Titan Machinery. În afară de John Deere, mai avem ceva de sorginte americană aici, la noi în țară?
George Stanson: Nu. Atât. Restul sunt de producție europeană și acolo depinde foarte mult cât de global gândești. Producătorii europeni gândesc eminamente pentru fermierul european, penetrează foarte greu alte piețe, respectiv Statele Unite ale Americii, unde, să fim serioși, există state în care 95% dintre fermieri folosesc un producător, două state laterale – către stânga, către dreapta, către est sau către vest – folosesc competitorul celălalt. Și asta, din cauza faptului că se transmite din generație în generație, oamenii ăia lucrează cu aceste utilaje agricole de o sută de ani, de 50 de ani sau de când sunt în farming. Foarte mulți dintre ei sunt la a patra sau la a cincea generație de fermieri, pe acelaşi pământ, motiv pentru care relația de fidelitate s-a creat într-o perioadă extrem de lungă. Există chiar o glumă care circula pe vremea când dezvoltam în emisfera de sud mai multe țări: un fermier hâtru, care din nefericire a murit – avea vreo 80 de ani – a pus în testament către băiatul său că „dacă, cumva, cumperi altceva decât ce ai avut în curte până acum – respectiv Case IH sau John Deere, ca să fiu concret – mă întorc din mormânt și s-ar putea să avem o problemă amândoi”. Astea sunt aspecte de glumă, dar în ceea ce privește fidelitatea, ea se construiește pe parcursul foarte multor ani. Titan Machinery este cel mai mare dealer al nostru la nivel mondial, este o firmă care din utilaje agricole are o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de dolari americani. Nu poți să ajungi la nivelul acesta de cifră de afaceri vânzând numai utilaje agricole. Dacă aveai și input-uri – ok, există foarte multe conglomerate industriale care vând semințe, fertilizanți, chimicale, utilaje agricole și aşa mai departe. Dar nu, ei vând doar utilaje agricole și atât. Deci au ajuns la nivelul acesta de fidelizare datorită faptului că la 500 de metri mai jos de sediul central din North Dakota – Titan Machinery, este cel mai mare dealer de John Deere din lume. Și ca să poată ține pasul cu el, a trebuit să se unească și au avut un deziderat foarte simplu: au vrut ca acei 35-38 de clienți pe care-i aveau la început să aibă un mecanic care să doarmă sub combina de recoltat pe perioada de recoltare, să nu se miște de lângă ea. Nu mai poți să faci lucrul ăsta în momentul în care vinzi 4.000-5.000 de combine! Dar aspectul de fidelizare aşa se creează. Și noi, astăzi, lucrăm la restrângerea sistematică a zonei de acțiune a mecanicilor și am vrea ca într-un viitor extrem de apropiat să nu se deplaseze mai mult de 75, maximum 100 km.
Cum să scoți bani din piatră seacă
Reporter: Cum vedeți agricultura românească, astăzi?
George Stanson: Coloana vertebrală a agriculturii unei țări constă în oamenii care se dezvoltă. Și când spui „te dezvolţi”, nu înseamnă să ajungi de la 40.000 de hectare la 50.000 de hectare. Că tu, dacă ai ajuns la 40.000 de hectare, ţi-ai învățat lecția. Cu siguranță, ți-ai învățat lecția, altfel nu poţi administra 40.000 de hectare. Este mai greu pentru cel care a administrat 150 de hectare și acum trebuie să se adapteze la 500 de hectare. Asocierea, de care observ că românii se cam feresc, este calea succesului, iar cooperativa te va ajuta, mai devreme sau mai târziu. Cunosc foarte bine, pentru că am trăit jumătate din viață în emisfera de sud. În Noua Zeelandă, s-a creat compania care dă prețul exact al laptelui la nivel mondial - Fonterra. Îi cunosc bine pe acționarii inițiali, patru fermieri care nu au fost mulțumiți de prețul oferit de procesatori s-au unit și, treptat, li s-au alăturat și alți fermieri. Oamenii de la Fonterra nu s-au gândit ce or să ajungă ei într-o zi, că vor controla China, că vor controla India, Pakistan, și Europa, în ceea ce privește prețul laptelui. Ei doar au vrut să-și facă un teren mai bun de business, în aşa fel încât să producă atât de mult cât pot de pe pământul pe care-l au. Asta a fost, la început, inițiativa lor. Astăzi, Fonterra are peste 70.000 de acționari, crescători de vaci, și „dă ora exactă” pentru prețul laptelui la nivel mondial.
Noua Zeelandă are vreo 4,7 milioane de locuitori, iar vreo 75% din PIB vine din agricultură. Este o națiune care nu are și trebuie să găsească soluții. Noi, din nefericire, avem foarte multe, însă fie ne batem joc de ele, fie le vindem pe nimic, fie nu le folosim la maxima capacitate. Un singur exemplu extrem de scurt, pentru că este foarte, foarte elocvent: în anii ’90, la mijlocul Insulei de Sud din Noua Zeelandă, erau 200.000 de hectare de pământ bătute de vânt. De ce? Pentru că oamenilor le-a fost frig acum 150 de ani și a trebuit să-și facă case, și au tăiat toată perdeaua naturală. S-au băgat cu toporul pe ea, au făcut case, au pus-o pe foc și, după aia, și-au dat seama că nu mai pot crește nimic acolo; nici porumb, nici iarbă, nici grâu, nimic, din cauza faptului că cele două coaste, vânturile puternice și curenții puternici spulberau absolut tot. Primul ministru, o femeie, Helen Clark, care a deținut cinci mandate (1999-2008), pentru că a făcut niște lucruri deștepte, a luat doi absolvenți de facultate, le-a pus proiectul în faţă și le-a spus: trebuie să veniți cu idei în 6 luni cu privire la acele 200.000 de hectare, că e păcat să le bată vântul și să creștem piatră pe ele, că nu cumpără nimeni piatra. Unii a venit cu niște eoliene, unii au venit cu copaci – paulownia – din care faci peleţi, centrale termice și aşa mai departe, însă unul a zis: cel mai simplu este să facem iarbă și să mulgem vaca pe iarba aia. Întrebarea ei logică a fost: unde o găsim? La 100 km nord și 100 km sud, avem teren fertil, plătiți dumneavoastră, guvernul, să cărăm pământul arabil. Și au cărat pământ pe banii guvernului. Hectarul de pământ de piatră costa un dolar, iar în momentul în care s-a transformat în „vacă de lapte”, s-a vândut cu 10 dolari. La ora actuală, suprafața asta despre care vorbesc, la care au adăugat perdele naturale laterale, este printre cele mai productive zone pentru vaca de lapte, acolo unde acum 30 de ani era piatră.
Din emisfera sudică, înapoi în Balcani
Reporter: Totuși, haideți să aflăm și cine-i George Stanson, de unde a pornit în lumea largă. Când și unde v-ați născut?
George Stanson: În România, în județul Dâmbovița, la Târgoviște, în 1968 m-am născut. Am urmat cursurile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Mi-am dorit să nu părăsesc niciodată agricultura. În 1993, am terminat Facultatea de Zootehnie. Am practicat foarte puţin în Noua Zeelandă zootehnia concretă, deoarece am fost absorbit de caracterul acesta global de business și am avut șansa să fiu șlefuit de către două nații extrem de puternice în domeniul agricol, respectiv Danemarca și Noua Zeelandă. Am apucat perioada în care au dispărut condicile de prezență de la cursuri. La final, după ce licența a fost definitivată, un grup de investitori și de politicieni danezi a venit în institut și așa am luat-o pe calea unui program de educație, am plecat la un master în Danemarca.
Reporter: Cum ați ajuns, totuși, la Facultatea de Zootehnie?
George Stanson: Datorită tatălui meu, care a fost un om deschis la minte și avea o vorbă extrem de sănătoasă: „De mâncare, n-o să ne săturăm niciodată”.
Am trăit într-o familie de clasă medie. Părinții mei au fost muncitori. Am prășit ceva porumb pe la bunici, dar nu-mi făcea foarte mare plăcere cu sapa în mână, de dimineața până seara în câmp. Aveam câteva tangențe cu agricultura, respectiv bunicii, atât din partea mamei, cât și din partea tatălui, nu se puteau numi fermieri, dar fiind crescuți la țară, vaca era în curte, oaia, gâsca și, probabil, hectarul de porumb. Tatăl meu m-a îndreptat către USAMVB, el ar fi vrut să devin medic veterinar, dar probabil că n-am avut ce-mi trebuie la vremea respectivă, din nefericire pentru el, dar nu regret nimic. Am avut parte de un sistem educațional sănătos, de niște profesori „monştri sacri” ai agriculturii românești, am avut șansa să învăț de la ei. La vremea respectivă, români fiind, erau invitați la tot felul de conferințe internaționale, în care aveau un mare cuvânt de spus. Aveam tehnicieni foarte buni, agronomi foarte buni, horticultori foarte buni. Am absolvit facultatea și am continuat cu masterul în Danemarca, la Universitatea Holstebro, care nu avea decât un singur țel - să pregătească oameni pentru dezvoltare de afaceri, în viitor, pentru ei.
Reporter: Ați dat examen?
George Stanson: A existat un test psihometric, la vremea respectivă nu știam nici măcar cum se pronunță „psihometrie”, d-apăi să mai dai și un test psihometric, cu foarte multe întrebări haioase care-ți căutau curajul, îți căutau puterea de adaptare, puterea de socializare, nu avea nicio treabă cu aspecte de cunoștințe tehnice în domeniul fiecăruia. A fost un test psihometric, după aceea am fost și am dat testul de limbă la British Council și abia la sfârșit ne-au întrebat cum arată ugerul la vacă și ce-i place să mănânce – în cazul nostru. Pe agronomi i-a întrebat despre cum e treaba cu grâul și porumbul, dar doar la final. Trei absolvenți români am fost selectați. Ne-au învățat acolo chestii pe care noi nu le învățaserăm în școală. De exemplu, nu învățai în școala din România cum să stai în fața unui client supărat pe tine. Am învățat foarte multe lucruri. După care, a existat un draft la sfârşit, exact ca în Campionatul Mondial de Baschet, în care toţi oamenii de sorginte est-europeană care eram la cursul respectiv – şi nu au fost numai români, au fost iugoslavi, nu se despărțise încă Iugoslavia, cehi, slovaci, câțiva din Ungaria, foarte mulți, din țările asiatice ale Uniunii Sovietice – Tadjikistan, Uzbekistan și din țările baltice – Estonia, Letonia, Lituania – datorită faptului că oamenii respectivi, cei care au investit în programul nostru, aveau de gând să-și dezvolte afacerile în zonele respective și nu făceau acest lucru până nu-și creșteau oamenii care or să aibă grijă de afacere. Ăsta a fost principiul pe baza căruia eu am evoluat. După care, am fost contactat de Numărul 1 mondial în comerțul cu semințe mici – trifoi, lucernă. Neavând businessuri într-o piață care se deschidea, aveau nevoie de oameni vorbitori ai limbilor din piețele respective. Este foarte greu în zona Balcanilor.
Reporter: Așadar, primul job de-adevăratelea a fost la această firmă de semințe din Danemarca. Ați vândut în România?
George Stanson: Iniţial, în România, dar foarte puţin. După care, am fost ucenicul unui om care m-a implicat foarte mult în piața scandinavă, din Danemarca până sus, în Finlanda, cu ceva influențe și în Islanda. Șansa vieții mele a fost să le reprezint produsele în Emisfera de Sud, și acolo am plecat și nu m-am mai întors 17 ani deloc.
Reporter: În Noua Zeelandă.
George Stanson: Exact. Am căpătat cetățenie într-un timp foarte scurt, erau foarte puțini români la vremea respectivă în Noua Zeelandă. Când am ajuns acolo, dat fiind faptul că aveam un copil, m-am gândit la viitorul lui, să nu fie în niciun fel frustrat de faptul că are un nume est-european sau chinez, sau arab. A durat 48 de ore să-mi schimb numele de familie, am făcut-o online și mi-am primit pașapoartele prin poștă. Nu s-a pus problema să mă duc să-mi dau amprentele, datorită faptului că autoritățile din Noua Zeelandă te verifică din secunda în care ai aterizat, văd dacă plătești taxe, îți controlează nivelul de implicare în societate, orice ai făcut negativ ei știu, motiv pentru care am primit pașaportul într-un interval de trei ani. Astăzi, dacă emigrezi în Emisfera de Sud, probabil că-ți trebuie 15 ani să-ți iei un pașaport, deoarece numărul de emigranți a crescut, e un aflux imens de chinezi.
Reporter: Ați ajuns în Noua Zeelandă împreună cu soția și copilul.
George Stanson: Exact. Fetița mea s-a născut în anul 2000, a crescut acolo, în Noua Zeelandă, pleacă la facultate în toamna asta, am emoții mari. Din nefericire, n-a vrut s-o ia pe calea mea, ci vrea să facă diplomație, probabil că o să-i vând câteva ponturi cândva, dar o să facă diplomație la Eastern University, în UK. Revenind la cariera mea, am dezvoltat cât am dezvoltat acolo, după care am avut și Japonia, am avut Africa de Sud, am avut Australia, care mi-a mâncat foarte mult din timp, am plecat pe o piață în care nu aveam niciun pic de reprezentare și am ajuns la 18% cotă de piață în aproximativ nouă ani. E foarte greu, din cauză că sunt anotimpurile inversate. Eu, când spuneam că plantăm porumbul în martie, ei ziceau „stai aşa, că e septembrie!”. Adică, trebuie să-ți dai seama unde ești. Era foarte greu să te adaptezi. După care, am avut al doilea tren al vieții, în care m‑am urcat pentru ultimii zece ani. Afirm cu mândrie că eu nu am aplicat activ la niciun job, din momentul în care am absolvit facultatea. Nu am aplicat activ, adică nu am fost în situația în care să am pe CV 25 de companii într-un interval de 25 de ani.
Reporter: Îmi place asta cu „n-am aplicat activ”. Se caută cei care schimbă mai des locul de muncă sau cei care sunt mai stabili?
George Stanson: E o linie foarte fină în răspuns. Depinde de ceea ce-ți dorești. Eu, personal, în momentul în care găsesc un tânăr de 30 de ani care a avut zece joburi, ceva, probabil, nu a mers așa cum trebuie. Poate că n-a fost ajutat, poate n-a avut susținerea necesară sau sprijinul de care a avut nevoie. Pe de altă parte, este foarte greu să te integrezi într-o companie în care să reziști, o companie care, apropo, are 75.000 de oameni pe ștatul de plată. În fiecare zi, 75.000 de oameni la nivel mondial primesc salarii de la compania pentru care lucrez eu.
Reporter: Ați spus „al doilea tren al vieţii, pe care nu l-aţi ratat”. Sunteţi în el de câţi ani?
George Stanson: Din 2008, de zece ani. În toamna anului 2008, în noiembrie, am fost contactat de către un headhunter care vorbea în numele corporației. Din nefericire pentru el, și-a luat câteva înjurături neaoșe, pentru că m-a trezit la 3 dimineața, fără să facă calculul de diferență de fus orar, și am fost extrem de vehement cu el – ca să vorbesc diplomatic – , după care și-a prezentat scuzele și, după șase luni de negocieri, în condițiile în care mi-a fost foarte greu să-mi conving familia să ne întoarcem în România, pentru mine a fost o dorință imensă, am acceptat jobul și am revenit aici, în țară. A fost destul de greu, aveam grupul de prieteni, fetița era la școală, era foarte greu să o dezrădăcinezi. Dar, datorită faptului că mi-am dorit foarte mult să fac ceva cu experiența mea acolo unde m-am născut, am acceptat. Și nu regret nici în secunda de faţă. Ca o glumă, șeful nostru suprem la nivel mondial, pe care-l consider al doilea mentor al meu în viață, Andreas Klauser, m-a întrebat în taxi la vremea respectivă: ce faci, după 6 luni, după ce te-am zburat la business class cu familia, te duci înapoi acasă, la tine acolo? Și i-am zis: urmărește-mă. Și cred că este mândru de faptul că după zece ani am trecut prin foarte, foarte multe furci caudine, nu este ușor să lucrezi în Balcani, din cauza vitezei și agresivității pieței, concurența este din ce în ce mai bună, noi trebuie să fim din ce în ce mai buni, nu putem să pierdem absolut niciun tren, încercăm să fim echidistanți și să lucrăm la fel de serios cu absolut orice fel de categorie de fermier, pentru că numai acesta este viitorul. Am venit inițial pentru trei ani și probabil că n-o să mai plec foarte curând de aici, datorită faptului că-mi place foarte mult spiritul românesc de business.
Și în agricultura românească trebuie să apară contractorii
Reporter: Sunt diferențe sau asemănări între fermierii români și cei din celelalte țări de care vă ocupați, Bulgaria, Croația, Serbia?
George Stanson: Răspunsul este foarte simplu: cantitatea de „ego” în Balcani este la fel peste tot. Când vorbești de ego și de aspecte de personalitate ale fermierului român, bulgar, sârb sau croat, sunt aproximativ egale. Nivelul de dezvoltare al României, care administrează nouă milioane de hectare de pământ arabil, sau al Bulgariei, la 4,5 milioane, sau al Voivodinei, în Serbia, care este o mână de oameni, dar cumpără 100 de tractoare pe an, este complet diferit. Dar în ceea ce privește accesarea know-how-ului și evoluția într-un timp foarte scurt, toţi au făcut niște pași imenși, într-o perioadă de 25-30 de ani.
Reporter: În România, avem meteahna asta, ne lovim de mentalități când e vorba de cooperative, de unire. Acum, în Anul Centenar al Marii Uniri, poate că ar trebui să vedem mai multă unitate între fermieri. De ce crezi că nu suntem uniți, că fermierii nu au cooperative, că nu se constituie grupuri care să lucreze împreună, să ajungem și noi să dăm ora exactă în lume în ceea ce privește grâul, așa cum e cooperativa pe lapte din Noua Zeelandă, pe care ați dat-o exemplu?
George Stanson: Din nefericire, este extrem de adevărat ceea ce ați spus. Cred că unul dintre aspecte, privind dintr-un unghi de glumă, este că foarte puțini români acceptă ca șeful să fie vecin. Din nefericire. Dar aici iarăși vorbim de ego. Pe de altă parte, probabil că pârghiile politice nu sunt destul de complexe și de atrăgătoare, poate că nu există strategii agricole, economice. În momentul în care ai capacitatea de negociere globală, se schimbă cu totul datele problemei. Începi să ai un cuvânt de spus. Indiferent cât de mare ești, la nivel mondial nu poți să fii la fel de mare ca domnul Kuzneţov din Ucraina, care administrează 800.000 de hectare, pentru că nu există în România un fermier de talia lui. Există țări cu suprafețe de agricultură foarte mici, în care fermierul își elimină astfel de probleme de mecanizare din program. Investește mult mai mult în familie, ca timp liber, investește mult mai mult în hobby-urile pe care le are, datorită faptului că se creează un contractor foarte puternic în zonă, care bagă în fiecare an un milion de euro în utilaje agricole și care ți-a promis că pe data de 17 iunie la ora 9 dimineața vine să-ți recolteze grâul. Și vine pe 17 iunie la 9 dimineața, nu peste două săptămâni. În felul ăsta, îți relaxezi cumva și viața socială, pentru că fermierii, cel puţin crescătorul de vacă de lapte, e, probabil, cel mai oropsit, 24 din 24 este slugă. Trebuie să găsești soluţii. Ele există. Nu spun că, deocamdată, fermierul român este gata să accepte contractorii, dar sunt o tagmă în agricultura mondială care balansează foarte bine ecosistemul agriculturii.
Maxim de performanță aduce doar plăcerea
Reporter: La final, pe scurt, care ar fi, dacă vă uitați în urmă, regretul cel mai mare?
George Stanson: Nu am absolut niciun regret referitor la ce am făcut în viață. Tot ceea ce am făcut mi-am dorit și nu regret nicio secundă nimic. Nu regret că am plecat și am stat departe de țară, pentru că dacă n-aș fi plecat din țară, probabil că n-aș fi fost omul de astăzi. Mie, când am redescoperit România după atâția ani, mi s-a părut extrem de frumoasă!
Reporter: Sunteți mai tot timpul pe drumuri, răspundeți de atâtea țări, plecați mult de acasă, cum vă descurcați cu familia? Soția vă înțelege?
George Stanson: Din păcate, la un moment dat nu prea m-a mai înţeles… dar viața merge înainte. Trebuie să plătești un anumit preț când ești pasionat de ceea ce faci. În momentul în care stabilești un nivel de viață la care vrei să fii constant, trebuie să mai faci și sacrificii, iar sacrificiul meu a fost că sunt de aproape 25 de ani aproape tot timpul pe drum. Dar o fac cu plăcere, iar părerea mea este că cine nu practică o meserie cu plăcere n‑o să cunoască niciodată maximul de performanță.
Reporter: Care e cea mai mare bucurie a dumneavoastră, în afara muncii?
George Stanson: În primul rând, că fii-mea merge la facultate la toamnă. Şi în al doilea rând, faptul că începem să ne aliniem ca un mare jucător pe piața românească, lucru care nu se întâmpla acum zece ani, investim permanent, avem un colaborator extrem de cooperant, Titan Machinery România. Cea mai mare bucurie, pe lângă aspectele legate de familie, ar fi faptul că am crescut în ultimii cinci ani constant și mi-aș dori să o facem și în următorii cinci ani. Îmi doresc să facem pași sănătoși, să ajungem să luăm motorul de la Titan Machinery din America și să reușim într-o zi să culcăm un mecanic nu lângă o combină, dar lângă cinci măcar, să doarmă în mașină acolo, lângă utilaj, în aşa fel încât să poată interveni într-un sfert de oră. Acolo aș vrea să ajungem într-o zi.
Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția 1-14 iulie 2018
Agricost și Al Dahra nu au informat ADS cu privire la relația contractuală dintre cele două și care vizează exploatarea terenului arabil din IMB, confirmată de autoritatea de concurență
Într-un interviu acordat ediției online a RF, directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Cătălin Gheorghe Bologa, a precizat că până la data de 4 iulie 2018, nici Agricost SA Brăila și nici Al Dahra Agriculture LLC, holdingul guvernamental emiratez care a preluat compania dețiută de Constantin Duluțe (potrivit informării Consiliului Concurenței din 2 iulie 2018), nu au informat instituția de stat cu privire la acest demers care implică preluarea prerogativelor contractuale de prelucrare a terenului agricol din Insula Mare a Brăilei.
Fără să fi fost transmisă în mod expres o solicitare de presă către Consiliul Concurenței, autoritatea a postat de la sine putere un comunicat de presă, luni, 2 iulie 2018, prin intermediul căruia preciza negru pe alb că a autorizat „tranzacția” prin care Al Dahra Agriculture LLC. din Emiratele Arabe Unite a preluat compania Agricost SA Brăila.
Cel puțin până în prezent, singura instituție transparentă din punctul de vedere al informațiilor legate de tranzacția care a făcut să curgă multă cerneală în mass-media, autoritatea de concurenţă a evaluat „achiziția” din punctul de vedere al legislaţiei în domeniu şi a constatat că aceasta „nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia”.
Ca urmare, vocile autorizate din cadrul Consiliului Concurenţei au afirmat că s-a emis o decizie de autorizare cu respectarea termenului prevăzut de lege. În același timp însă, au fost notificate și alte autorităţi cu atribuţii în domeniu, care vor lua decizii din perspectiva legislației specifice în competenţa acestora.
Astfel, în plus față de lipsa de transparență față de ADS a celor doi parteneri contractuali, nici statul nu pare a se informa cu privire la această tranzacție-gigant. Nu știm în acest caz către care autorități au fost trimise aceste notificări din partea autorității de concurență, în condițiile în care statul român, prin Agenția Domeniilor Statului, nu a fost informat, potrivit șefului instituției.
Bologa a recunoscut că abia atunci când cele două entități comerciale care și-au dat mâna peste țară vor informa și ADS-ul cu privire la intențiile lor, agenția va ști cum anume să gestioneze relația contractuală care vizează exploatarea celor circa 58.000 de hectare de teren agricol din Insula Mare a Brăilei.
Chiar dacă, în opinia unora, este un plătitor de redevență prea mică pentru încasările și subvențiile primite an de an de la statul român și de la Uniunea Europeană, Agricost rămâne pe locul I în Top 3 ADS la plăți, cu circa un sfert din totalul încasat în 2017.
Pentru a satisface măcar parțial nevoia publicului de informații pe acest subiect, mai multe detalii aflăm din interviul cu Cătălin Gheorghe Bologa.
Revista Fermierului: Domnule Bologa, care sunt informațiile pe care le dețineți la această oră cu privire la tranzacția prin care Al Dahra Agriculture LLC. din Emiratele Arabe Unite a preluat compania Agricost SA Brăila, cea care lucrează terenurile agricole din Insula Mare a Brăilei, mișcare autorizată inclusiv de Consiliul Concurenței?
Cătălin Gheorghe Bologa: Deocamdată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), cea care administrează terenurile agricole aflate în proprietatea statului și care are un contract de concesiune prin atribuire directă cu Agricost SA Brăila, nu a fost informată nici neoficial, nici într-un mod oficial cu privire la relația comercială între această companie și un potențial cumpărător, partener, asociat; este o chestiune care ține de o relație comercială între doi parteneri, persoane juridice.
La momentul la care cele două entități vor încheia această tranzacție, vom fi și noi informați cu privire la modalitatea prin care cei doi au căzut de acord. Când vom afla într-un mod oficial care este forma gândită de cei doi parteneri, la momentul acela vom ști exact ce avem de făcut: se încheie un nou contract, nu se încheie, se va modifica, se va face un act adițional. Pur și simplu, la momentul respectiv vom ști ce avem de făcut.
R.F.: În ceea ce privește redevența pe care Agricost SA Brăila o plătește (și înainte, TCE Trei Brazi) ca urmare a exploatării terenului agricol din Insula Mare a Brăilei (IMB), au fost discuții ani la rând fie că aceasta ar fi mare, fie că ar fi mică. Cifrele sunt cele care sunt, iar contractul a fost încheiat cu mult timp în urmă prin atribuire directă. Sub ce formă ar putea fi renegociat acest contract cu noii acționari ai Agricost?
C.G.B.: În primul rând, trebuie subliniat că orice contract între doi parteneri, chiar dacă unul dintre ei este statul român, dar se supun acelorași legi din Codul Civil, dacă nu este prevăzută o renegociere a redevenței stabilite la momentul parafării, nu se poate face. Singura modalitate de a stabili o nouă redevență și, bineînțeles, una mai mare, este când se încheie un nou contract. Referitor la faptul că există diverse păreri că ar fi o redevență mică, mare, pe IMB, trebuie menționat că acest contract a fost încheiat prin atribuire directă datorită faptului că au fost cumpărate activele din Insula Mare a Brăilei și n-a fost supusă unei proceduri de licitație publică deschisă, care în mod normal ar fi crescut nivelul redevenței.
Ca o concluzie, nivelul redevenței se renegociază la încheierea unui nou contract.
Pentru că am văzut mai multe informații vehiculate pe la diverse posturi de televiziune conform cărora România s-ar fi rupt, că România ar fi rămas fără IMB, trebuie să precizez că Insula Mare a Brăilei este teritoriu românesc, este teritoriul statului român, iar acea insulă, acel teren, nu se negociază și nu se vinde.
R.F.: Ați menționat un aspect foarte important, și anume acela că IMB este teritoriu românesc. Știm foarte bine că Insula Mare a Brăilei este aproape de frontiera de stat. În cazul în care vorbim de un nou acționar, de această dată, străin – Al Dahra, sunt anumite instituții care trebuie să intre în acțiune și să acorde avizele necesare, chiar dacă vorbim doar de o societate care lucrează pe o perioadă lungă un teren aflat în proprietatea statului?
C.G.B.: Așa cum este prevăzut în Legea Fondului Funciar, pentru terenurile care sunt la o anumită distanță de granița țării trebuie să se obțină anumite avize de la instituții care se ocupă de siguranța națională – MApN, serviciile de informații și alte servicii specifice zonei.
Este o chestiune reglementată de Legea Fondului Funciar și de cea a Siguranței Naționale, dar în care ADS nu este parte decidentă în mod direct.
R.F.: Dar veți fi informați la momentul oportun cu privire la eliberarea acestor documente?
C.G.B.: Da. Însă neștiind, deocamdată, care va fi modalitatea de colaborare, probabil că organismele care au obligația de a verifica lucrurile acestea vor solicita sau nu un aviz. Dacă vom fi în situația să încheiem un nou contract, bineînțeles că trebuie să avem și acel aviz care poate fi cel precedent sau unul nou.
R.F.: Care a fost nivelul redevenței plătite de societatea Agricost în 2017?
C.G.B.: Agricost este cel mai mare contribuabil. Compania plătește redevența cea mai mare, una care se apropie de un sfert din totalul încasărilor. Asta, în condițiile în care, anul trecut, ADS a încasat redevențe de aproximativ 97 de milioane de lei, iar firma menționată a plătit cam 25 de milioane de lei.
N-am avut niciodată o problemă relațională cu dânșii, și-au plătit toate obligațiile financiare la timp. De asemenea, am urmărit realizarea la timp a investițiilor. Și asta, pentru că avem în vedere și modul de exploatare a terenului, în general, în țară, nu numai în IMB, pentru că trebuie să ținem cont că acest teren trebuie să ne hrănească și în următorii 100 de ani, nu doar să dea un randament bun pe un termen scurt. De aceea, urmărim cu atenție investițiile care se fac.
R.F.: Inclusiv cele menite să mențină calitatea solului? La un moment dat, cei de la Institutul de Pedologie vorbeau de pericolul reprezentat de așa-zisul „minerit al solului”, de utilizare a sa într-un mod superintensiv, fără utilizarea amendamentelor. În cazul în care acționariatul se schimbă, veți monitoriza cu și mai mare atenție utilizarea solului din IMB?
C.G.B.: Nu, pentru că monitorizarea va avea loc la fel de bine cum a fost făcută și până acum. Ca atare, nu văd de ce ar fi o modificare din punctul acesta de vedere.
R.F.: Știm că există un Top 3 ADS societăți plătitoare de redevență. Ne puteți da mai multe informații?
C.G.B.: Imediat după Agricost, următorul mare concesionar este Maria Trading, care are, cred, terenuri în mai multe județe – Călărași, Constanța etc., dar cea mai mare suprafață o are în Călărași, undeva la 11.000 ha, în total. Acest contribuabil plătește o redevență de aproximativ 4,2 milioane de lei pe an. Apoi ar fi Agro Chirnogi, care, la fel, are teren concesionat în Călărași, circa 9.500 ha, și contribuie cu peste două milioane de lei redevență anuală.
R.F.: Pentru că s-a tot discutat de investitori străini și de așa-zisă acaparare a terenurilor, de o prelucrare intensivă a lor, avem, pe de-o parte, fermierii români, unii dintre ei naționaliști, dornici să-și mărească suprafețele lucrate, iar pe de altă parte, alte voci care spun că este normal să avem străini în agricultura românească. Cum vedeți dumneavoastră această diferență de viziune?
C.G.B.: Înțeleg neliniștea de pe piața funciară, dar trebuie să nu uităm un lucru, și anume acela că România este țară membră a Uniunii Europene; ne obligăm să respectăm aceleași regulamente. Din punctul nostru de vedere, al MADR, prin ADS, ca administrator al terenurilor statului, trebuie să ne îngrijim, în primul rând, de chestiunile tehnice. Mai exact, chiar dacă este un străin care ia în concesiune un teren în condițiile legii, da, i-l dau; n-am niciun motiv să nu i-l dau. Îl lucrează în conformitate cu obligațiile contractuale, ceea ce presupune și investițiile în teren ș.a.m.d.? O facem. Nu putem stopa, nu putem pune piedici unor cetățeni străini să poată exploata terenul din România, în condițiile legii.
Afirmațiile că „s-ar externaliza profitul”, „s-ar exporta subvenția”, „ar pleca banii din țară” nu sunt o fugă de răspundere, dar MADR nu are niciun instrument de a urmări lucrurile acestea. Cred că sunt alte instituții ale statului român care ar trebui să facă acest lucru, în conformitate cu legea. Dacă entitățile despre care vorbim exportă profitul în mod legal, asta este. Nu știu dacă s-ar dori să se facă ceva, poate doar la nivel legislativ să fie luate măsuri. Însă ADS trebuie să-și îndeplinească doar atribuțiunile care îi parvin în urma contractului cu concesionarii.
R.F.: Ca aflux însă, în 2017, ați constatat o majorare a cererilor de preluare de teren arabil în concesiune de resortisanți străini, persoane juridice sau nu?
C.G.B.: Nu. Avem, deja, firme cu acționari cetățeni străini care își fac treaba foarte bine, la fel cum o fac și cei români.
R.F.: Cu privire la suprafețele de teren pe care ADS încă nu le-a contractat, au scăzut ele în ultima perioadă, ca urmare a cererilor de preluare în concesiune?
C.G.B.: Noi administrăm circa 370.000 de hectare de teren agricol, cu diferite categorii. Avem rămase neconcesionate undeva până în 50.000 ha. De ce nu reușim să le concesionăm și pe acestea? Sunt categorii de teren care nu sunt atractive, cum ar fi clădirile, drumuri agricole, diguri sau sunt suprafețe pe care nu s-au făcut îmbunătățiri funciare, situații în care acestea sunt neatractive. Noi le scoatem la concesiune, dar nu vine nimeni să liciteze pentru ele. Nu le putem concesiona cu forța, cuiva.
R.F.: Și totuși, în ciuda celor spuse de dumneavoastră, sunt tineri fermieri care se plâng că nu au acces la suprafețe de teren agricol pentru a le lucra. Cum îi poate ajuta statul să obțină pământul de care au nevoie?
C.G.B.: Pentru a completa ceea ce am spus mai devreme: - în cazul celor 50.000 ha pe care nu le-am putut concesiona, într-adevăr, unul dintre motivele îngreunării contractării este generat de un grad sporit de fărâmițare – 5 hectare, 7 ha, maximum 10 ha. Normal că marii fermierii nu au ce face cu aceste suprafețe. De aceea, facem tot posibilul să ne îndreptăm către acești tineri fermieri, pentru care cadrul legal există de a le putea chiar da în atribuire directă suprafețele. Doar în cazul în care există două cereri pe aceeași suprafață, atunci trebuie să scoatem terenul la concesiune. Legea spune că le putem da tinerilor până la 50 ha, asta înseamnă că ei pot lua 3 ha, 5 ha etc. Cred că sunt soluții pentru dânșii, astfel încât să putem da în concesiune aceste terenuri care, dacă sunt tineri, poate nu au cu toții posibilități financiare de a exploata terenuri mari. Astfel, ei se pot orienta către înființarea de livezi, de viță-de-vie și, atunci, își pot face un plan de afaceri și pentru cinci hectare, nu pentru 50 ha.
R.F.: Am discutat de gradul de colectare a redevenței pe 2017. Îmi aduc aminte de anii anteriori, când cifrele nu erau atât de bune, când existau procese pentru recuperarea creanțelor etc.
C.G.B.: La sfârșitul anului trecut, la 31 decembrie, reușeam să colectăm redevențe în proporție de 99,40 la sută. Știu că s-a făcut inclusiv o analiză a colectării până la data de 1 iulie 2018 și avem și de această dată un grad de colectare de peste 99 la sută.
În ceea ce privește recuperarea de creanțe, situații de acest gen nu mai avem. Diferența nesemnificativă este reprezentată de accidente, să le spunem. Discutăm de armonizare a unor aspecte tehnice și nu de situația în care nu se vrea efectiv să se plătească redevența.
Ioan Ladoși, APCPR, despre situația din ferma Carniprod Tulcea: „Eutanasierea a început în fermă. La acest moment, sunt puse în funcțiunile incineratoarele; este Auschwitz acolo”
Într-un moment delicat pentru sectorul creșterii suinelor din România, mai exact, cel în care toţi porcii din fermele aparținând aceleiași exploataţii din care face parte și abatorul unde a fost confirmat virusul pestei porcine africane (PPA), respectiv 44.580 de capete, sunt sacrificaţi, iar carcasele distruse, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoși, afirmă că autoritățile nu sunt destul de transparente, iar cazurile se multiplică în gospodăriile populației.
Cu ocazia unui interviu acordat ediției online a RF, Ladoși a precizat că estimările proprii privind sacrificările suinelor din celelalte ferme tulcene aflate în zona focarului de PPA ar fi de jumătate din totalul suinelor deținute de Carniprod, ceea ce înseamnă peste 20.000 de capete în plus față de cele 44.580 raportate de stat.
În acest context, președintele APCPR solicită autorităților statului să realizeze de urgență un recensământ al porcilor din zonă, astfel încât să se cunoască cu exactitate impactul PPA asupra efectivelor.
În ceea ce privește despăgubirile promise marți, 3 iulie 2018, de premierul României, Viorica Dăncilă, Ioan Ladoși mărturisește că, în cazul Carniprod, acestea nu vor putea acoperi paguba în totalitate, în condițiile în care toate inputurile (furaje etc.) ar urma să fie distruse și ele.
Informații de actualitate, în cele ce urmează.
Revista Fermierului: Ce vești mai aveți cu privire la confirmarea acestei boli într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor?
Ioan Ladoși: De la autorități, prea multe informații nu avem cu privire la situația zonelor afectate de pesta porcină africană și la măsurile dispuse pentru controlul, combaterea și eradicarea bolii la nivelul județului Tulcea, unde a fost instituită starea de alertă. Așa, din comunicarea între colegi, între cei care se află în zona respectivă și sunt afectați fie direct, fie indirect (...), înțelegem că se multiplică cazurile din gospodăriile populației. S-au găsit din ce în ce mai mulți mistreți morți și, din păcate, tragedia de la ferma comercială din Tulcea.
R.F.: Vă referiți, presupunem, la ferma aparținând Carniprod Tulcea, compania serios afectată de confirmarea existenței virusului pestei porcine africane într-un abator propriu. Este această firmă membră a APCPR?
I.L.: Da, este membră APCPR.
R.F.: Din evaluările preliminare ale asociației pe care o prezidați, câte suine credeți că vor fi sacrificate în plus față de numărul vehiculat de autorități – 44.580, aparținând Carniprod Tulcea?
I.L.: Dacă focarul din ferma respectivă în mod cert impune sacrificarea celor 44.580 de suine, în mod normal și logic ar trebui ca, pe zona respectivă, să se facă o hartă foarte clară a cazurilor apărute și să fie sacrificate absolut toate suinele.
R.F.: Asta înseamnă o pagubă enormă pentru zona respectivă.
I.L.: Fără discuție. Însă eu nu cred că, însumat, numărul porcilor din zona respectivă se apropie de jumătate față de situația fermei comerciale Carniprod Tulcea. Precizez că aceasta este doar o strictă speculație din partea mea.
În altă ordine de idei, ceea ce am cerut noi însă prin asociație este ca de urgență să se efectueze recensământul porcilor din gospodăriile populației, în zona respectivă, tocmai pentru a se afla câte suine sunt afectate nu neapărat în sensul infestării, ci al situării lor în zona de risc.
R.F.: Marți, 3 iulie 2018, șeful Executivului de la București, Viorica Dăncilă, a solicitat modificarea legislației, astfel încât să fie acordate despăgubiri persoanelor care notifică și predau voluntar autorităților animalele bolnave din zona în care a fost instituită starea de alertă. Cum credeți că se va concretiza acest ajutor promis de Guvern? Ați avut vreo propunere în acest sens? V-a contactat cineva să vă ceară părerea cu privire la alocări?
I.L.: Credem că ar fi vorba de partea de despăgubiri care este reglementată prin Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane din 9 noiembrie 2016. La Art. (3), punctul 2, programul prevede acordarea despăgubirilor pentru cazurile în care se înregistrează pagube datorate pestei porcine africane. Demersul se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările ulterioare. Aici cred că este cheia.
Cum anume se vor acorda despăgubirile? Statul nu este fericit să bage mâna în buzunar, chiar și în astfel de situații. Ca atare, ceea ce trebuie revăzut și ceea ce noi am solicitat autorităților este să fie clarificate condițiile de acordare a despăgubirilor. Și asta deoarece, așa cum sunt gândite la ora actuală normele din legislația respectivă, decizia despăgubirii, sau dimpotrivă, „stă în pixul” unui funcționar.
R.F.: Ca urmare a sacrificării celor 44.580 de capete porcine din ferma comercială a Carniprod Tulcea, statul român va reuși să despăgubească corespunzător compania?
I.L.: Eu nu cred că statul va reuși să despăgubească corespunzător firma. Chiar și la nivelul maxim, despăgubirile acordate de stat nu vor reuși să acopere gaura, pentru că (...) nu (...) vorbim doar despre valoarea de inventar a unor animale. Discutăm aici și de faptul că sunt stocuri de furaje într-o fermă de asemenea capacitate etc. Tot ceea ce înseamnă input va trebui să fie distrus. Nu-i vorba doar de porcii în sine, de valoarea lor de inventar, ci de afacerea ca atare, de oamenii din fermă etc.
R.F.: Paguba va fi mare, nu încape îndoială. A făcut APCPR vreo evaluare la nivel de asociație cu privire la situația din Dobrogea?
I.L.: Asemenea demersuri le putem face în situația în care membrul nostru ne solicită în mod expres sprijinul pentru așa ceva.
R.F.: A solicitat Carniprod Tulcea sprijinul pentru așa ceva?
I.L.: Eu cred că dânșii au fost prea afectați, inclusiv emoțional, de situația creată, astfel încât să se mai gândească la chestiuni de sprijin. Din câte am înțeles, eutanasierea a început în fermă și, la acest moment, sunt puse în funcțiunile incineratoarele; este Auschwitz acolo.
R.F.: Cine se face vinovat de toată această situație? In extremis, vorbim de vectori de origine animală (mistreți infestați care au intrat cumva în contact cu animale din ferma Carniprod) sau de factorul uman?
I.L.: Aici nu cred că trebuie să facem o legătură directă între mistreți și ferma comercială. Putem face o conexiune între mistreți și gospodăriile populației. Acolo, contaminarea este posibilă, mai ales în zona Deltei, unde avem și porci domestici care sunt semisălbatici, crescuți liber. Nu putem face legătura dintre mistreți și ferma comercială acolo unde condițiile de biosecuritate au fost tot timpul respectate. De câte ori am fost acolo, am văzut și am simțit că aceste reguli sunt bine implementate.
Aici trebuie ca autoritățile să descopere sursa, vectorul care a condus la contaminarea efectivului din fermă. Însă, după câte cunoaștem noi, din situații similare din alte țări, în astfel de situații, în fermele comerciale, cel mai probabil, vectorul principal este factorul uman.
Zvonurile par a se confirma: Agricost discută vânzarea de acțiuni către Al Dahra
La ceas de seară, luni, 2 iulie 2018, Agenția Națională de Presă Agerpres transmitea o veste care pare să confirme o informație pe care Revista Fermierului o difuza încă de la finele lunii februarie a.c., și anume aceea că acționarul majoritar al Agricost, Constantin Duluțe, era interesat de un parteneriat pentru investiții, discuții care par să aibă o finalitate acum, prin contractul de concesiune care ar urma să fie încheiat între Agricost și cei de la holdingul guvernamental emiratez Al Dahra.
Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii Agerpres, nu mai puțin de 500 de milioane de euro ar urma să fie investiți în IMB de concernul din Emiratele Arabe Unite, atât pe zona de vegetal, cât și pe cea de zootehnie.
„Discutăm tranzacţionarea unei părţi din acţiunile Agricost către concernul Al Dahra. Este un beneficiu pentru statul român, deschidem o piaţă către Orientul Mijlociu. Se vor investi aproximativ 500 de milioane de euro, în Insula Mare a Brăilei şi o componentă importantă va fi dezvoltarea sectorului zootehnic ovin. Va fi un contract de concesiune până în anul 2032”, a declarat acţionarul majoritar al Agricost SA, Constantin Duluţe, pentru Agerpres.
În ziua de 21 februarie 2018, RF publica un articol amplu despre subiect, ocazie cu care Duluțe preciza că o eventuală tranzacție ar urma să implice vânzarea de acțiuni ale Agricost, menționând totodată că Mubadala Investment Company nu este cea care ar urma să cumpere.
„Nu, nu este vorba că vreau să vând (n.r. - pachetul majoritar de acțiuni/acțiuni al/ale Agricost către un investitor străin/român în numele unui străin). Discuții sunt; multe companii s-au interesat. Eu sunt interesat de un parteneriat, să atrag ceva investiții. De atunci nu s-a perfectat nimic. Doar la nivelul discuțiilor, dar nu aș putea spune... Am discutat cu foarte mulți; patru companii până acum, dar nu. Vin, se documentează, întreabă, dar nu s-a perfectat nimic”, a precizat Duluțe pentru Revista Fermierului. „Nu s-a pus problema de vânzare (n.r. - a acțiunilor) nicicum; doar parteneriat dacă ar fi, dar nu vânzare. Pentru moment, nu este nimic concret. (...) Nu (n.r. - nu este vorba de fondul suveran Mubadala, ca potențial investitor).”
La vremea aceea el a mai precizat că nu știe care este motivul zvonurilor lansate în piață privind vânzarea Agricost și a spus că dacă va decide să vândă acțiuni, nu va cere punctul de vedere nimănui.
„De ce sunt zvonurile în piață? Dar cine poate opri zvonurile? Am avut discuții, dar nu s-a hotărât nimic. Au venit oamenii, s-au interesat, au întrebat, dar nu de acum, de doi-trei ani. Nu mă deranjează (n.r. - propagarea zvonului). Fiecare crede ce vrea. Dacă voi face ceva, nu voi cere părerea. Eu vând niște acțiuni, nu vând teren. Terenul îl ia statul”, mai preciza Constantin Duluțe.
La acea vreme, directorul general al ADS, Cătălin Gheorghe Bologa, confirma pentru Revista Fermierului că nu este la curent de existența unei astfel de inițiative (due-dilligence privind cumpărarea iminentă a pachetului majoritar de acțiuni și acoperirea redevenței și datoriilor către ADS ale societății citate mai sus), precum și că o astfel de mutare nu poate fi făcută fără ca ADS, MADR și alte instituții să-și dea girul.
„N-am auzit, sincer (n.r. - de o eventuală preluare a unui pachet de acțiuni Agricost de către un investitor străin/român în numele unui străin). Nu am nicio informație. Nu ne putem da un astfel de acord (n.r. - de preluare a unui pachet de acțiuni Agricost). Dacă avem dat în concesiune sau în arendă teren, suprafețele în cauză nu se pot nici vinde, nici tranzacționa, nici plasa, nici subînchiria, nici subconcesiona. Ca atare, dacă este terenul nostru, este exclus așa ceva. Dacă este terenul lui privat, este treaba lui ce face cu el”, a afirmat Cătălin Gheorghe Bologa. „Este teren proprietatea statului. ADS îl administrează. Este dat în concesiune și cu asta, basta. Dacă ei (n.r. - Agricost) vor să facă ceva, nu pot face”.
Se știa din aprilie?
Interesant este faptul că al doilea pe lista companiilor private și de stat din UAE, participante la forumul de afaceri și investiții România-Emiratele Arabe Unite organizat de Camera de Comerț și Industrie a României în 17 aprilie 2018, uimitor, chiar după Mubadala, se află holdingul guvernamental emiratez „Al Dahra”, lider proeminent în domeniul agribusinessului, specializat în cultivarea, producerea și comercializarea hranei pentru animale și a produselor alimentare esențiale pentru om (orez, făină, fructe și legume).
Potrivit informațiilor CCIR, de la înființare, Al Dahra a cunoscut o creștere continuă, alimentată de o strategie activă de investiții în exterior, stabilind diverse achiziții directe și asocieri în comun cu producători specializați în domeniul hranei pentru animale și alimente din întreaga lume.
Grupul deține și exploatează o bază mare de active, incluzând o suprafață de peste 200.000 ha, opt fabrici de presare și producție de furaje, patru unități de măcinare a orezului și două instalații de măcinare a făinii.
„Holdingul este prezent și în România, prin investițiile efectuate în sectorul agricol”, spuneau cei de la CCIR, fără însă a indica unde anume au investit aceștia.
Cifra de afaceri anuală a holdingului este de un miliard de dolari americani și este cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, după cum urmează: - un milion de tone metrice de cereale procesate și comercializate pe an, două milioane de tone metrice de furaje pentru animale produse și comercializate/an, respectiv 1,5 milioane tone fructe produse și comercializate /an.
Al Dahra este cel mai mare client al portului Khalifa din Abu Dhabi.
Însă cel mai important aspect comunicat de CCIR este acela potrivit căruia Al Dahra era interesată să investească aproximativ 500 de milioane de dolari americani în sectorul agricol român prin concesionarea, achiziționarea a 58.000 ha de teren agricol, achiziționarea unui teren în apropierea portului Constanta, care să poată fi folosit ca dry doc, centru de logistică și export etc. Cifra de 58.000 ha și suma de 500 de milioane de dolari reprezintă exact ceea ce Duluțe a precizat în declarațiile sale.
Asta înseamnă că totul era deja parafat?
Duluțe pentru Revista Fermierului, în 2017: „Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole”
Ca și în cazul lucernei produse în Insula Mare a Brăilei (IMB) și exportate în mare parte în țări din Orientul Mijlociu (circa 35.000 de tone), și în cel al grâului produs de Agricost circa 80 la sută din totalul obținut este comercializat peste graniță, preciza pentru www.revistafermierului.ro șeful companiei, Constantin Duluțe, cu ocazia Zilei Câmpului care a avut loc la centrul de excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.
Ca urmare a cererii tot mai mari de grâu cu un grad înalt de proteină, solicitare venită din partea traderilor, agronomii din IMB au adaptat tehnologia și au trecut la fracționarea azotului.
„Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole. O parte din ele rămân pentru consum intern, iar o parte pleacă la export. (...) Reușim să obținem un grâu de foarte bună calitate. În ultimul timp, marii cumpărători ridică problema proteinei. De aceea, am fost nevoiți să schimbăm tehnologia – fracționarea azotului – care contribuie la creșterea procentului de proteină din grâu. Piața românească, industria românească, nu are capacitatea de a absorbi întreaga cantitate. Ca urmare, ca și în cazul lucernei, și în acest caz facem export. Comercializăm peste graniță 80 la sută din grâul obținut”, mai declara pentru Revista Fermierului, Constantin Duluțe.
În ceea ce privește politica investițională a Agricost, Duluțe preciza că în ultimul an s-au pompat bani în instalații de dedurizare a apei, într-un centru de distribuire a hranei pentru muncitori, dar și într-o stație de deshidratare a lucernei.
„Politica firmei noastre este de a investi încontinuu, astfel încât să ne menținem la nivelul la care am ajuns și, de ce nu, să ne depășim condițiile în care la momentul acesta lucrăm. În anul care a trecut, un obiectiv principal de investiții a fost construirea a 30 de stații de dedurizare a apei, în așa fel încât să reducem cantitatea de substanțe la hectar și cantitatea de apă pe care o administrăm. Bineînțeles, îmbunătățim și calitatea apei pe care noi o folosim la tratamentele fitosanitare. De asemenea, pentru oameni, am investit un centru de distribuire a hranei. Mai exact, am externalizat pregătirea mâncării pentru 1.000 de persoane. De aici, hrana pleacă spre punctele de lucru în caserole, în așa fel încât fiecare salariat să primească această mâncare proaspătă și într-un timp util, rezonabil”, mărturisea Duluțe. „An de an, gândim noi scheme pentru a crește valoarea adăugată a producției, iar fabrica de deshidratare a lucernei face parte din această gândire a noastră. O investiție atât de mare nu este la îndemâna oricărui fermier, având în vedere că ne-a costat peste 13 milioane de euro (n.r. - în condițiile unei cifre de afaceri anuale de 77 milioane euro). Aceasta se va amortiza într-un timp destul de lung. Obținem însă o lucernă de calitate foarte bună, având în vedere că procentul de proteină la marfa pe care noi o livrăm depășește 22 la sută, ceea ce este mult mai mult decât produce soia. O a doua problemă este că faptul că zootehnia din România nu este dezvoltată, că nu avem putere de cumpărare pentru lucernă pe piața internă, fapt pentru care suntem nevoiți să facem export în țările din Orientul Mijlociu”.
Conform precizărilor șefului Agricost, în cadrul companiei lucrează 1.000 de oameni, angajați care „au niște salarii decente”.
„Acești o mie de oameni, la rândul lor, au acasă de întreținut o familie cu două și trei persoane. Asta înseamnă că noi asigurăm un trai decent la peste 3.000-4.000 de oameni din județ”, a conchis Constantin Duluțe.
Întrebat fiind de un jurnalist Revista Fermierului câte dintre cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.
„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta, pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maximum două luni, să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) la mijlocul lunii ianuarie a.c., în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).
Primele 10 persoane juridice care încasează subvenții pentru agricultură în România au capital din afara Uniunii Europene (finanțări libaneze, chineze etc.), conform declarațiilor eurodeputatului PPE, Daniel Buda.
„Primele 10 firme care sunt cu subvenţiile nu sunt din Uniunea Europeană, sunt din afara UE, sunt libanezi, chinezi ş.a.m.d. Noi exportăm subvenţiile în afara spaţiului UE”, declara Buda, citat de aceeași agenție națională de presă Agerpres.
Zeci de mii de suine, sacrificate. Un temut virus face ravagii
Toţi porcii din fermele aparținând aceleiași exploataţii din care face parte și abatorul unde a fost confirmat virusul Pestei Porcine Africane (PPA), respectiv 44.580 de capete, vor fi sacrificaţi, iar carcasele vor fi distruse, a anunțat, luni, 2 iulie 2018, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
„Conform procedurilor, vor fi sacrificaţi toţi porcii existenţi în exploataţie (44.580 de capete), de la care se va preleva un număr suficient de probe, rezultatele de laborator urmând a fi utilizate în cadrul investigaţiilor epidemiologice, pentru determinarea modului în care a fost introdus virusul pestei porcine africane în exploataţie. Carcasele suinelor vor fi distruse sub supraveghere oficială. Pentru această operaţiune au fost aduse din judeţul Timiş, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, patru incineratoare mobile”, precizează vocile autorizate ale instituției.
După depopulare, vor urma operaţiunile de curăţare mecanică, dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie în cazul zonelor afectate şi al mijloacelor de transport.
Personalul sanitar-veterinar va participa, alături de reprezentanţi ai Poliţiei, la controale în trafic şi la alte verificări specifice, pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină impuse şi a restricţiilor de circulaţie.
ANSVSA a dispus detaşarea de personal de specialitate din alte zece judeţe, iar la acţiunile care se desfăşoară în focar sunt prezenţi preşedintele Autorităţii, Geronimo Brănescu, şi o echipă de specialişti din cadrul ANSVSA, de la nivel central. De asemenea, pentru a veni în sprijinul autorităţilor, au sosit doi experţi din partea Comisiei Europene, care vor participa la evaluarea situaţiei şi care vor oferi consultanţă de specialitate pentru o gestionare operativă.
Este pentru prima dată când se confirmă această boală într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor.
În data de 21 iunie 2018, prefectul judeţului Tulcea, Lucian Furdui, anunța că aproximativ 500 de suine au fost eutanasiate în ultimele două săptămâni, din cauza suspiciunilor de pestă porcină africană (PPA) apărute în unele comunităţi izolate din Delta Dunării.
Tot în luna iunie a acestui an, Ucraina a notificat trei focare de pestă porcină africană la porcii domestici, în localităţile situate în apropiere de graniţa cu România. Potrivit sursei citate, porcii bolnavi, dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia, au fost ucişi conform procedurilor, realizându-se ecarisarea cadavrelor.
Pesta Porcină Africană a fost confirmată anul trecut în România pentru prima dată într-o gospodărie particulară de la periferia municipiului Satu-Mare.
Virusul care provoacă pesta porcină africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă pentru mistreţi şi pentru porcii de fermă, boala - pentru care încă nu există un vaccin - este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de zece zile.
Field Academy, training internațional de combine New Holland, pentru prima dată în România
AgroConcept, partener Field Academy 2018, prezintă în avanpremieră noua serie de inovații New Holland: Gama CR Revelation Tier 5 cu sistem IntelliSense™, care aduce automatizarea la un nivel superior; Noua combină CR7.80 - face disponibilă tehnologia Twin Rotor în fermele de mici dimensiuni; Dispozitivul EVO NIR - analiza în timp real a nutrienților.
CNHi organizează în fiecare an, în locații diferite, în ferme și în condiții reale de recoltare, Field Academy, un eveniment în cadrul căruia este instruit personalul de vânzări și post-vânzare. „Ediția din 2018 este prima organizată în Europa de Est și este o mare onoare pentru AgroConcept să facă parte dintr-un proiect de o asemenea anvergură. Este o confirmare a celor trei ani de activitate, a efortului depus de întreaga echipă pentru a reprezenta cu succes în România cele mai productive combine de pe piață, o marcă istorică, de record mondial”, a precizat Iulia Tudor, manager comunicare AgroConcept, companie care reprezintă în țara noastră marca New Holland.
Trainingul internațional de combine New Holland este găzduit de ferma Lux Com (Ileana, județul Călărași) a lui Gheorghe Țuțuianu. Timp de 30 de zile, la Field Academy participă peste 400 de persoane și 35 de utilaje. „Pentru AgroConcept, cu o echipă de 230 de persoane și în continuă creștere, programele de training sunt prioritare. Field Academy 2018 este astfel o nouă o oportunitate de pregătire, dar și un prilej de a prezenta în avanpremieră inovațiile New Holland atât celor din interiorul companiei, cât și clienților invitați pentru o zi dedicată în luna iulie”, a mai spus Iulia Tudor.
Mai multe detalii vor fi publicate în Revista Fermierului, edițiile din iulie și august 2018.
Instituțiile de învățământ din programul „Liceele agricole – hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii” își așteaptă cursanții
Mai bine de 600 de tineri interesați de o carieră în agricultura românească sunt așteptați în aceste zile de cadrele didactice din cele 12 instituții de învățământ implicate în programul intitulat „Liceele agricole – hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii”.
Oferta educațională este una atractivă și relevantă pentru economia locală, axată pe formarea viitorilor fermieri și întreprinzători din agricultură, și oferă beneficii tangibile cursanților încă din prima lor zi de liceeni.
În plus față de internat și cantină, beneficii care se regăsesc la marea majoritate a liceelor cu profil agricol, oferta educațională actuală din program include programe educaționale de antreprenoriat, stagii de practică în țări precum Spania, Portugalia, Olanda, Anglia sau Cipru (prin proiecte cu fonduri europene), precum și calificări profesionale cerute pe piața muncii pentru meserii agricole sau asimilate agriculturii, cum sunt: tehnician veterinar, apicultor, mecanic agricol, horticultor, tehnician agroturism, tehnician industrie alimentară, tehnician protecția plantelor, tehnician agricultură ecologică.
Cele 12 instituții de învățământ liceal mai oferă educare și îndrumare permanentă, inclusiv pregătire suplimentară gratuită ori de câte ori este necesar, transport gratuit, posibilitatea de a urma o școală profesională sau școlarizare în sistem dual, adică în paralel cu statutul de angajat în societăți care activează în acest domeniu.
În plus, programele guvernamentale care se adresează tuturor elevilor cu venituri mici, pentru toate tipurile de învățământ, permit alocarea unor burse de 180 lei/lună. Pentru școala profesională, se oferă bursă profesională de 200 lei/lună, respectiv 400 lei/lună pentru elevii din sistemul dual (jumătate din sumă fiind susținută de agentul economic).
„De mai bine de patru ani, World Vision România sprijină licee agricole din toate regiunile țării pentru a veni în întâmpinarea nevoilor elevilor și agenților economici, dar mai ales a nevoilor țării noastre, pentru a putea vorbi de o dezvoltare durabilă și sustenabilă în mediul rural. Urmărim ca tinerii să înțeleagă oportunitățile de agribusiness din comunitatea lor, să dobândească competențe teoretice și practice solide în domeniul agricol, să dețină competențe generale de antreprenoriat și să înțeleagă modul în care funcționează o fermă și lanțul valoric în agricultură”, a precizat Crenguța Bărbosu, senior program manager, Agricultură și Dezvoltare Economică, World Vision România.
Ofertă educațională individualizată
Potrivit informațiilor World Vision România, cei 635 de elevi care ar putea începe anul școlar 2018-2019 într-una din cele 12 instituții de învățământ liceal din program pot beneficia și de clinică veterinară dotată la standarde europene (deschisă și către populație) unde elevii fac practică, școală de șoferi pentru tractor și auto, ateliere pentru industria alimentară, ateliere pentru agroturism și promovarea tradițiilor, centru documentare cu sistem home-cinema (în cazul Colegiului pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei”, Prejmer), cât și sală de sport ultramodernă omologată pentru competiții internaționale, fermă didactică, atelier gastronomie, cabinete cu calculatoare, sală de festivități modernizată (Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta).
Totodată, instituțiile de învățământ liceal din program oferă club de echitație, trupă de teatru premiată la nivel regional, fermă didactică cu animale și culturi agricole, simulatoare auto și parc de mașini agricole (situația Liceului Tehnologic Agricol Mihail Kogalniceanu, Miroslava), stagii de practică la fermele Universității de Agronomie București și la „Ferma Animalelor” Pantelimon, (Liceul Tehnologic Cezar Nicolau, Brănești, jud. Ilfov, Școala Europeană 2017-2020) și cerc de apicultură și stupină proprie, cramă, vinotecă și plantație de viță-de-vie, unde elevii fac practică (Colegiul Agricol Dimitrie Cantemir, Huși).
Oferta mai include parteneriate de practică cu ferme de excelență, ateliere și laboratoare moderne (Liceul Demostene Botez din Trușești), seră didactică și parc dendrologic, laboratoare și săli cu calculatoare moderne (Liceul Tehnologic Agricol Alexandru Borza, Ciumbrud), participare la târguri, competiții, festivaluri, fermă didactică cu vaci de lapte, respectiv promovabilitate ridicată la examenele finale, internat și cantină de 3 stele (inaugurate în 2018 la Liceul Tehnologic Dorna Cândrenilor).
De asemenea, oferta conține stagii de practică în țară și străinatate (Colegiul Emil Negruțiu, Turda), parc tractoare și mașini și dotări pentru școala de șoferi, microseră, sala de sport, fitness și 2 terenuri de tenis, cabinet medical și cabinet stomatologic (Colegiul Agricol Traian Săvulescu, Târgu Mureș), promovabilitate ridicată, locație centrală, dotări moderne (Colegiul Agricol Daniil Popovici Barcianu, Sibiu), respectiv atelier lăcătușerie, ferma zoothenică și seră legumicolă (Colegiul Tehnologic Agricol Alexandru Borza, Geoagiu).
„Având în vedere cele de mai sus, cred că devine evident că vremurile în care liceele agricole erau doar o soluție de avarie pentru tineri promițători sunt demult apuse. În acest moment, oferta liceelor cu profil agricol - și mai ales a celor 12 licee din programul nostru - depășește cu mult părerile preconcepute ale și celor mai sceptici dintre noi”, a adăugat Crenguța Bărbosu - Senior Program Manager, Agricultură și Dezvoltare Economică din cadrul World Vision România.
„Să fii agricultor e mai tare decât crezi!”
Campania amintită mai sus se adresează în primul rând tinerilor pasionați de agricultură care pot alege educația agricolă în cunoștință de cauză și celor care au început deja pe acest drum în contextul vieții lor zilnice. Însă, poate că cel mai important aspect al campaniei este faptul că se adresează totodată și publicului larg.
„Trebuie să înțelegem că, în anul 2018, a fi agricultor NU înseamnă că faci muncă manuală necalificată la câmp, că agricultura NU înseamnă sapă și lopată, că agricultura NU este sărăcie și nici NU este un domeniu al trecutului, iar meseria de agricultor NU este ÎN NICIUN CAZ o meserie inferioară, ba chiar este cea mai importantă meserie din lume - așa cum se arată în studiul realizat de noi în octombrie 2017 pe 4 segmente de audiență specifice: elevi de școală generală, părinții lor, profesori de școală generală și elevi de liceu agricol. România și noi toți AVEM NEVOIE DE TINERI AGRICULTORI, iar cele 12 licee pe care le susținem în acest moment reprezintă cu adevărat o opțiune viabilă, un prim pas sănătos în direcția unei vieți mai bune atât pentru cei care aleg acest drum, cât și pentru noi, românii, în calitate de beneficiari direcți ai unei agriculturi profesionalizate”, a conchis Crenguța Bărbosu.
Cele 12 licee agricole care fac parte din program sunt: Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau" – Brănești, Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” - Prejmer, Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir" – Huși, Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu" – Miroslava, Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor – Suceava, Liceul „Demostene Botez" - Trușești
Liceul Tehnologic nr.1 – Salonta, Colegiul „Emil Negruțiu” - Turda, Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza" – Ciumbrud, Colegiul Agricol „Traian Savulescu" - Târgu Mureș, Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” - Sibiu, Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” - Geoagiu.
Programul este implementat de Fundația World Vision România împreună cu Junior Achievement România (JAR), Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj, Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România (CEED) și Centrul Român de Politici Europene (CRPE) în parteneriat cu Romanian-American Foundation.
Lansat în anul 2015, programul promovează educația agricolă ca instrument de valorificare a oportunităților din agricultură și dezvoltare rurală, sprijină liceele sa se promoveze pentru a atrage un număr mai mare de candidați bine motivați, dezvoltă modele de practică la ferme reale, cu parteneri din domeniu și oferă educație antreprenorială elevilor din liceele partenere și vizite de studiu pentru elevi astfel încât aceștia să poată înțelege modul de funcționare al fermelor și firmelor agro-industriale în cadrul lanțului valoric („de la fermă la furculiță”).
Nu în ultimul rând, prin intermediul programului se organizează cursuri de formare și consultanță pentru profesori în vederea îmbunătățirii capacității liceelor de a elabora și implementa proiecte și se militează pentru politici publice la nivel ministerial și guvernamental care să susțină învățământul profesional și tehnic agricol din România.
În 2016, ne băteam cu maltezii în topul fermelor mici! Strigător la cer! Acum doi ani, eram pe PRIMUL LOC în UE la exploatații agricole sub cinci hectare
Țara care, anul trecut, reușea recordul de a se afla în fața Franței la producția de porumb, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, în 2016 se situa pe primul loc la numărul de exploatații agricole (farm holdings) din totalul celor existente la nivelul Uniunii Europene (UE28) și pe locul II, sub Malta, la ferme sub cinci hectare, stat membru al blocului comunitar care are 0% (zero la sută!) exploatații de peste 50 de hectare.
Potrivit raportului Eurostat dat publicității joi, 28 iunie 2018, România continuă să „bată tot” la capitolul număr de exploatații agricole la nivel european. Concret, dintr-un total de 10.321.200 de ferme și exploatații agricole existente la nivelul UE28 acum doi ani, țara noastră ocupa locul I în top cu cele 3.422.000 de exploatații agricole sau așa-zise farm holdings deținute oficial (înțelegem aici de la gospodării țărănești mici, la unități agricole cu personalitate juridică etc).
Mai mult, într-o țară cu o agricultură polarizată, ne batem cu Malta la capitolul ferme mici. Același studiu dat publicității joi relevă faptul că 91,8 la sută din totalul exploatațiilor agricole autohtone sunt ferme mici, sub cinci hectare, iar acestea folosesc doar 28,7 la sută din suprafața agricolă utilizată (SAU). În contrast, exploatațiile de sub cinci hectare din Malta lucrează 78,5 la sută din SAU.
La polul opus, 0,5 la sută din totalul fermelor românești au 50 de hectare sau mai mult și utilizează 51,1 la sută din SAU, în condițiile în care în Malta nu există ferme de peste 50 de hectare!
Cele 3.422.000 de exploatații agricole din România totalizează 33,2 la sută din totalul fermelor europene și lucrează 12.502.500 de hectare utilizate în agricultură, dintr-un total la nivel european de 171.288.500 ha utilizate pentru producția agricolă.
De cealaltă parte, competitoarea noastră – Franța – deținea doar 456.500 de exploatații agricole care lucrau, în schimb, 27.814.200 de hectare, adică 16,2 la sută din total SAU. Procentul exploatațiilor sub cinci hectare era în 2016 de 24,3% din total ferme, în timp ce exploatațiile de 50 ha și peste atingea nivelul de 41,3 la sută din total.
Peste 171 de milioane de hectare de teren din Uniunea Europeană a fost utilizate în 2016 pentru producţia agricolă (puțin peste 40 de procente din total).
Tendințe – șapte la sută din fermele UE cu o dimensiune de 50 ha sau mai mult au lucrat în 2016 puțin peste două treimi (68%) din SAU
O treime din fermele UE au fost amplasate în România în 2016 (33%), locurile următoare fiind ocupate de Polonia (14%), Italia (10%, 2013) și Spania (9%).
Deși numeroase, majoritatea exploatațiilor agricole ale blocului comunitar aveau un caracter mic. Mai exact, 65% din fermele din UE au o dimensiune mai mică de 5 ha. Cu toate acestea, șapte la sută din exploatații au o dimensiune de 50 ha sau mai mult și au lucrat în 2016 puțin peste două treimi (68%) din SAU. Astfel, deși mărimea medie a unei exploatații agricole în UE a fost de 16,6 ha în 2016, media a fost sub 5 ha.
Raportul Eurostat constată totodată că fermele mai mari (de 50 de hectare sau mai mult) au fost mult mai frecvente în Luxemburg (52% din ferme), Franța (41%), Regatul Unit (39%) și Danemarca (35%).
Aproximativ jumătate (54%) din producția standard generată de agricultură în UE provenea din fermele din Franța (17%), Germania (13%), Italia (12% în 2013) și Spania (11%) în 2016.
Nu în ultimul rând, ancheta privind structura exploatațiilor agricole în 2016 a mai scos la iveală că numai 11% din managerii fermelor sunt sub 40 de ani.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, Ancheta privind structura exploatațiilor agricole 2016, din cele 10,3 milioane de exploatații din UE, două treimi sunt mai puțin de 5 ha. Numai 11% din managerii fermelor sunt sub 40 de ani.
În campania de depunere desfășurată în perioada 1 martie – 15 mai 2017, au fost depuse 884.464 de cereri, pentru o suprafață de 9.545.000 de hectare, iar în 2018 au fost 855.000 de cereri depuse, pentru care s-au cerut subvenții aferente unei suprafețe de 9,7 milioane de hectare.
Citeşte mai mult ...
Trei motive pentru care micii fermieri nu pot majora producția. „Subvențiile asigură doar limita supraviețuirii”
Prețurile foarte mici pe care intermediarii le oferă pentru materia primă, lipsa forței de muncă necesară pentru activitățile zilnice și nivelul scăzut al subvențiilor reprezintă principalele probleme care îi determină pe micii fermieri din Bistrița-Năsăud să nu producă mai mult, se menționează într-o comunicare a unei companii de consultanță care implementează în România un proiect SALSA finanțat prin Programul de cercetare Orizont 2020.
Mai exact, chiar dacă subvențiile sunt bine-venite, spun cei din Măgura Ilvei, acestea asigură doar limita supraviețuirii micilor fermieri. În ciuda acestei realități, mulți dintre producătorii intervievați au precizat că fără subvenții nu ar mai fi capabili să crească nici măcar o vacă. În plus, producția de lapte în unele zone se limitează la consumul individual și mulți au renunțat să mai iasă pe piață.
O soluție la o parte din aceste probleme se poate găsi prin asociere, așa cum vor să demonstreze cei peste 200 de membri ai Cooperativei Agricole Țibleș-Someș-Meleș, recent înființată.
„Ne-am asociat pentru că așa sperăm să obținem prețuri mai bune pentru munca noastră și chiar să ajungem să colectăm și să procesăm noi produse din lapte și carne în viitorul apropiat”, a spus Florin Bruzo, președintele Cooperativei din Târlișua.
Date din teren
Potrivit responsabilului pentru România, Raluca Barbu, proiectul SALSA (Fermele mici, afacerile mici din domeniul hranei și securitate sustenabilă a hranei), implementat de Highclere Consulting SRL, este finanțat de Comisia Europeană (CE) prin Programul de cercetare Orizont 2020 și are o misiune foarte complexă, și anume aceea de a afla „cine ne hrănește”.
Aceste date, în forma lor corectă, realistă, vin de la cei ce sunt parte a întregului proces, de la plantarea seminței sau creșterea animalului, până la raftul magazinului, fermieri sau comercianți, și toți sunt considerați parteneri strategici ai acestui demers, se mai precizează în comunicarea primită din partea firmei de consultanță.
„Vrem să aflăm cine sunt acești oameni, ce fel de viață duc, ce produc și cum își organizează munca, cum și unde își vând produsele, ce probleme și nevoi au și, mai ales, ce așteaptă de la Comisia Europeană și de la statul român. Toate aceste informații vor face parte din recomandările pentru viitoarele legi și finanțări, care ne dorim să susțină agricultura mai integrat și mai aproape de producător”, a adăugat Barbu.
Concluziile prezentate au fost culese direct din teren, cu ocazia celei de-a două întâlniri organizate în Târlișua și Măgura Ilvei, la finele săptămânii 18-24 iunie 2018, la care au participat peste 40 de mici fermieri ce produc hrană în zonă, în special pe partea de legumicultură și produse din carne și lapte.
Evenimentul organizat în cadrul unui proiect european de cercetare finanțat prin Orizont 2020 - SALSA a avut drept scop aflarea mai multor informații despre situația actuală a producției de hrană din România, dar și despre cum anume românii pot fi siguri că vor avea și în viitor în farfurie produse sănătoase, care în același timp mențin și un mod specific de viață, vital pentru comunitățile rurale și pentru biodiversitate.
În primăvara acestui an, întâlniri similare au fost organizate în sudul țării, în județul Gurgiu și în București, și s-au concentrat pe producția de legume, producția de cereale și consumatori/autorități. Au participat, în total, aproximativ 100 de persoane, amintind aici mici fermieri și alți producători agricoli din Giurgiu, comercianți, distribuitori, reprezentanți ai hipermarketurilor, reprezentanți ai autorităților regionale și centrale și ai asociațiilor de consumatori.
Următoarea întâlnire de acest fel se va organiza la Cluj-Napoca, în iulie.
Legiuitorii au decis prin vot asupra risipei alimentare. Alimentele aflate aproape de expirarea datei durabilității minimale se pot comercializa doar cu o condiție
Asociațiile și fundațiile care funcționează în baza OUG 26/2000, întreprinderile sociale care funcționează în baza Legii 219/2015 privind economia socială sau serviciile sociale ale furnizorilor publici care funcționează în baza art. 27 din Legea asistenței sociale 292/2011, înregistrați la ANSVSA și care desfășoară activități în conformitate cu dispozițiile actelor normative prevăzute mai sus, pot comercializa către consumatorul final alimente aflate aproape de expirarea datei durabilității minimale, la un preț care să permită acoperirea costurilor de funcționare a activității respective.
Reglementările menționate fac parte din proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare (PL-x 573/2017), lege ordinară adoptată prin vot final cu 203 voturi pentru, 2 împotrivă, 71 de abțineri, măsurile referitoare la circuitul alimentelor aflate aproape de data-limită de consum fiind câteva dintre obiectele principale de reglementare.
De asemenea, noul act normativ prevede stabilirea organelor abilitate pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, precum şi definirea operatorilor economici din sectorul agroalimentar potrivit Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare.
Potrivit Art.3., alin.(1), din noua lege, direcționarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei durabilității minimale, provenite din donații, se face către operatorii receptori, acestora fiindu-le interzisă comercializarea alimentelor către alți operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), asociațiile și fundațiile care funcționează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, întreprinderile sociale care funcționează în baza Legii nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările ulterioare sau serviciile sociale ale furnizorilor publici care funcționează în baza art.27 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt operatori din sectorul agroalimentar, înregistrați la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și care desfășoară activități în conformitate cu dispozițiile actelor normative prevăzute mai sus pot comercializa alimente către consumatorul final, la un preț care să permită acoperirea costurilor de funcționare a activității respective.
Nivelul maximal al costurilor de funcționare se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
De asemenea, legiuitorul a decis ca după articolul 3 să se introducă unul nou, și anume articolul 31, cu următorul cuprins: „Art.31. - Operatorii economici care transferă alimente prin donare, în baza prezentei legi, beneficiază de facilități fiscale, așa cum sunt acestea reglementate de prevederile art. 25 alin. (4) lit.c), pct. 4, 5 și 6 din Legea nr.227/2015 – Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare. ”
Potrivit noului act normativ, până la data de 1 februarie 2019 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Ministerul Mediului, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Sănătății elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a guvernului.
La începutul lunii mai a anului trecut, Parlamentul European adopta un raport ce propune mai multe măsuri pentru reducerea risipei alimentare cu 50% până în 2030, propunând soluții pentru facilitarea donațiilor alimentare și eliminarea confuziei legate de etichetele de expirare a produselor alimentare.
În urma agregării datelor statistice deținute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și date publicității tot atunci, persoana care face cea mai mare risipă alimentară are sub 35 de ani, locuieşte la oraş, a absolvit studii superioare, îşi face cumpărăturile la supermarket şi are un salariu peste medie.
Concret, românii aruncă, în medie,11,9% din alimentele pe care le cumpără, o mare parte reprezentând produse de panificaţie, în contextul în care aceștia se aprovizionează preponderent din lanţurile de supermarketuri sau de la hipermarketuri şi în proporţii relativ echilibrate din alte surse, precum micile magazine, piaţa agroalimentară, surse proprii sau de la ţară, spun datele MADR date publicității la cererea presei.
În plus, cu cât familia este mai mare, cu atât se aruncă mai multă mâncare, iar cei care câştigă cei mai mulţi bani fac şi cea mai mare risipă.
Cooperativa TimLactAgro închide lanțul profitului
Un moment de însemnat cu roșu în calendarul Cooperativei Agricole TimLactAgro este deschiderea primului magazin al cooperativei în Timișoara, în care se vând lactate produse în propria fabrică a crescătorilor de vaci, sub brandul „Floare din Banat”. Un moment la care cei 28 de membri cooperatori visează de zece ani și care a fost bifat la începutul lunii aprilie 2018.
TimLactAgro este prima cooperativă agricolă înființată în județul Timiș după 1990 și reprezintă interesele a 28 de crescători de vaci din Arad și Timiș, care dețin în total 4.000 de animale. Lucrurile s-au mișcat cu greutate, pentru că promisiuni au fost multe din partea diverșilor miniștri de la agricultură, însă respectate, prea puține, din păcate, astfel că fabrica a fost pusă pe picioare, în mare parte, cu banii fermierilor, strânși cu mare greutate. „Fabrica noastră s-a născut greu pentru că practic 80% din banii necesari i-am pus noi, fermierii. Va dați seama că doi nu se înțeleg, apăi 28, câți suntem în cooperativă”, spune Viorel Hapenciuc, membru în Consiliul de conducere al Cooperativei TimLactAgro.
Pariul pe care cooperativa îl pune cu piața este pe calitate și diversitate, astfel că fermierii au adus în fabrică un tehnolog italian cu experiență, care stabilește rețeta și gustul. În aceste condiții, la magazinul cooperativei se găsește lapte cu cea mai mare concentrație de grăsime, la cel mai mic preț, 3,7% grăsime, la 3,75 lei pe litru. Pe rafturile magazinului cooperativei TimLactAgro se mai găsesc smântână cu 30% concentrația de grăsime, iaurt, urdă, brânză dulce, telemea, caș, șapte tipuri de cașcaval cu perioade de maturare cuprinse între 45 și 60 de zile. Pe lângă produsele cu marca „Floare din Banat”, ieșite din fabrica fermierilor crescători de vaci cu lapte, magazinul mai vinde branduri culinare din vestul țării, precum pita de Pecica, salamul de Salonta și slănina bănățeană cu ciuperci.
Primul magazin al cooperativei crescătorilor de vaci are o suprafață de 30 de metri pătrați. „Chiria ne costă circa 2.000 de lei pe lună, vitrinele frigorifice ne-au costat 5.000 de lei, iar pe rafturi am dat 1.000 de lei. Intenționăm ca anul acesta să mai deschidem cel puțin două magazine în Timișoara”, a precizat Viorel Hapenciuc.
„Floare din Banat”, numele sub care ies lactatele din fabrica fermierilor
Fabrica de produse lactate a cooperativei TimLactAgro funcționează în Bucovăț și are o capacitate de lucru de până la 12.000 de litri de lapte pe zi. Unitatea de producție a costat 600.000 de euro, asta, în condițiile în care a fost achiziționată la mâna a doua. „La ora actuală, procesăm între 3.000 și 5.000 de litri de lapte pe zi. Deocamdată, procesăm doar o mică parte din producția de lapte realizată în cooperativă. Sperăm ca anul viitor să atingem capacitatea maximă de producție, asta și în funcție de ritmul în care vom reuși să mai deschidem magazine. Ne gândim să deschidem magazine și în Arad, pentru că sunt în cooperativă fermieri și din județul Arad”, a arătat Viorel Hapenciuc.
După momente dificile, chiar tensionate pentru cooperativă, în sfârșit, cei 28 de membri încep să culeagă roadele muncii lor. Președintele cooperativei TimLactAgro, Adriana Szekely, spune că, în sfârșit, poate vorbi și de beneficii atunci când vine vorba despre atragerea de noi membri. „Având un lanț închis, chiar dacă pentru o cantitate mult mai mică decât cea produsă de membrii cooperativei, avem totuși un as în mânecă. Până la urmă, înseamnă un preț mai bun pentru laptele livrat la propria fabrică, adică 1,5 lei pe litru”, punctează Adriana Szekely.
Este un prim pas făcut cu dreptul de cei 28 de crescători de vaci din județele Arad și Timiș, care au prins încredere și curaj pentru următorii pași, asta însemnând alte investiții în fabrica de la Bucovăț, dar și o întreagă rețea de magazine în vestul României prin care să vândă întreaga producție de lapte, procesată. Produse 100% made in Banat.
Articol publicat în Revista Fermierului nr. 7 (159)/15-30 aprilie 2018
Lecție de agricultură cu Lucian Buzdugan
L-am întâlnit pe președintele Consiliului de Administrație al Agricost Insula Mare a Brăilei la evenimentul de lansare a companiei FMC Agro Operational România, pe la început de februarie. În vervă și cu poftă de a vorbi despre câmp, dr. ing. Lucian Buzdugan și-a rupt mai bine de o oră pentru interviul de față. A făcut-o cu plăcere, ca de fiecare dată când este abordat la o discuție despre agricultură. Experiența, studiul continuu și mai ales pasiunea duc la rezultate performante, iar orice discuție cu Lucian Buzdugan devine o veritabilă lecție de agricultură.
Reporter: Domnule Lucian Buzdugan, cum arată câmpurile din Insula Mare a Brăilei?
Lucian Buzdugan: Ești prima care mă întreabă de acest lucru, iar asta mă bucură. Noi am parcurs o etapă atipică, de iarnă foarte blândă, cu care nu prea suntem obișnuiți noi, românii, şi, sigur, o iarnă pe care alte țări din zona oceanică, începând cu Franța, Belgia, Olanda o au (așa blândă, n.r.). Iată că Dumnezeu ne încearcă şi pe noi. Câmpul arată bine acum, însă pot apărea probleme dacă temperaturile scad cu amplitudini mari. De ce? Pentru că, de exemplu, de la 6-7 grade cu plus, cât se înregistrau ziua în februarie, o scădere la minus 15º le-ar fi dus undeva la o amplitudine de minus 22º. Plantele suportă greu treaba asta, fie ele de grâu, de orz, dar mai cu seamă de rapiţă. Speranța mea era ca temperatura măcar noaptea să fi fost de minus 2º, chiar dacă ziua era de plus 6-7º, şi s-o fi ținut așa până în martie, când să zicem că nu ne vine, cum ne vine de fiecare dată câte o ninsoare, câte o înzăpezire chiar, un puseu de scurtă durată, şi în felul ăsta am ieșit în primăvară cu culturile pe care chiar le aveam bine.
Reporter: Grâul în ce stadiu este?
Lucian Buzdugan: De foarte bine înfrățit. Şi cel care a fost neînfrățit a avut posibilitatea, ocazia să înfrățească. Dar trebuie să tragem şi un semnal de alarmă: că atunci când avem astfel de condiţii, bolile sunt la ele acasă şi evoluează foarte rapid. Cine nu este atent, foarte ușor, poate pierde producția. De exemplu, să nu stăm cu gândul că e iarnă şi că trebuie să așteptăm, ci trebuie să mergem zilnic în câmp, să verificăm starea culturii din punct de vedere fitosanitar.
Reporter: La ce vă așteptați? Ați spus că acum verificați starea culturilor şi că bolile sunt un pericol.
Lucian Buzdugan: Atenția noastră e îndreptată spre rapiţă. Noi am avut rapiţă semănată la irigat şi rapiţă semănată la neirigat. Cea semănată la neirigat a răsărit după o ploaie de la sfârșitul lunii octombrie 2017. Am fost foarte interesați ca, la colet, aceste tinere plante care au răsărit alături de câteva care găsiseră puțină umiditate şi au pornit în vegetaţie, aceste tinere plante să ajungă la grosimea măcar de 6 mm, în februarie. Spre bucuria noastră, aveau 6 mm, dar ulterior, cu temperaturile de peste 6º constant în sol şi în aer, a evoluat un dăunător, cel mai periculos, de fapt, pentru rapiţă: este vorba de o gărgăriță - Ceutorhynchus quadridens. Această gărgăriță poate duce la pierderi de producție între 30 și 40%, chiar 50%. Adică, poți ajunge la un moment dat când toate plantele să fie atacate. Pentru că gărgărița este activă, la 6º Celsius începe să miște, iar la 9º atacă în mod constant. Şi noi stăm liniștiți, că lasă, că e cam rece afară, nu cred, uite ce frumos este. Şi, atunci, ce trebuie să facem? Să punem vase galbene, așa-zise capcane, așa încât vom putea determina care este densitatea atacului. Trebuie să se colecteze într-un singur vas în jur de 20-30 într-o zi, ca în momentul ăla să se dea drumul la tratament. Altfel, trebuie să repeți tratamentul şi e păcat. V-am dat un exemplu, la rapiţă. Să continui şi cu celelalte culturi. Trebuie observat că toate frunzele acestea care s-au îngălbenit, pe care le vedem pe câmp, la ora asta pe ele există o rezervă de boli, care așteaptă să migreze de pe aceste frunze care oricum sunt moarte, care nu vor contribui cu nimic la plantele viitoare, deci să știm că avem infecția acolo şi că ea foarte ușor va migra în sus. Sigur, nu recomand un tratament pe aceste frunze care vor muri, pentru că nu rezolvăm treaba. Ci trebuie să așteptăm să înceapă să crească, şi la grâu, şi la orz, şi când apar primele infecții pe frunzele adevărate şi depășim primul internod şi ne îndreptăm către al doilea, să intervenim. Dar încă o dată, nu înălțimea plantei este importantă, ci gradul de infestare. Trebuie să intervenim cu un tratament, însă fiecare are tratamentul lui, știe exact cu ce.
Reporter: Care este structura culturilor din toamna lui 2017 în IMB?
Lucian Buzdugan: Avem în jur de 14.000 de hectare de grâu, 8.000 de hectare de orz şi 4.000 de hectare de rapiţă. Cu rapița, revenim după trei ani de oprire, am făcut o pauză şi sperăm, la nivelul acesta de suprafață, să putem asigura o rotație așa cum ne-o dorim, măcar la patru-cinci ani să revenim pe aceeași solă. Pentru că, din cauza forțării, mai cu seamă în zona noastră neirigată, neavând alte culturi pe care să le rotim în afară de grâu, orz şi floarea-soarelui, o boală, sclerotinia, ne-a infestat câmpul. Sclerotinia nu poate fi combătută direct cu niciun fel de produs, ci la ora asta sunt soiuri rezistente şi produse care încearcă să combată. Dar sclerotinia nu poate fi combătută, şi atunci această boală a făcut ca rapiţa să arate foarte frumos, să evolueze foarte frumos, cine vedea spunea că fac sigur cinci tone la hectar, dar din cauză că în momentul când trebuia să umple boabele era ruptă legătura între rădăcină şi tulpină de către această zonă sclerotizată, boabele rămâneau mici. În loc ca 1.000 de boabe să aibă 5 grame, aveau 3 – 3,5 grame. De aici pierdeam o tonă, o tonă și jumătate de producție. Ceea ce mă situa într-o zonă a neperformanţei: la 3.500-3.600, la costurile din Insula Mare noi suntem nerentabili la rapiţă.
Reporter: În această primăvară, ce culturi semănați?
Lucian Buzdugan: Floarea-soarelui, o suprafaţă însemnată şi la irigat, şi la neirigat. În jur de 10.000 de hectare de porumb, vreo 2.800 de hectare de mazăre şi vreo 8.000-9.000 de hectare de soia.
Agricultura e business, nu joacă
Reporter: Dumneavoastră, domnule Buzdugan, cum alegeţi sămânţa pe care o puneți în pământ, în funcție de ce caracteristici alegeți soiul, hibridul?
Lucian Buzdugan: Răspunsul meu categoric este: îl aleg pe cel mai performant. Eu fac business, nu mă joc. Sigur, cultivăm grâu numai românesc. Dar orz, numai străin. Hibrizi de porumb numai străini şi hibrizi sau soiuri de soia românești. Noi testăm, nu introducem nimic în câmp decât după o testare de trei ani şi care e cel mai bun pe ăla îl folosim. Dar eu cred că nici nu merită să discutăm foarte mult. Dacă ar fi hibrizi de porumb competitivi sau comparabili în România cu hibrizii de la firmele consacrate, i-aș folosi. Dar nimic nu introduc netestat. Nimic.
Reporter: Ce urmăriţi? Ce caracteristici de la o sămânţă vă interesează? Ce vă aduce această performanță pe care o vedem an de an în Insula Mare a Brăilei?
Lucian Buzdugan: Foarte bună întrebarea. Există niște elemente de producţie. Fiecare cultură are elementul de producţie. Grâul, de pildă, pe care-l cunoaște toată lumea, are câteva elemente de producţie, şi anume: în primul rând, trebuie să ai un număr de spice la metru pătrat sau la hectar. Spicele acestea le fac planta principală şi fraţii. Dacă pui normă redusă de sămânţă, ca să ai un spaţiu de nutriţie mai bun decât avem, atunci sigur că te interesează ca fraţii care se dezvoltă să fie fertili, nu să crească ca o buruiană şi după aia să moară. În felul ăsta, se comportă ca un parazit: a mâncat din mâncarea plantei-mamă şi a murit. E o investiţie zadarnică. Deci, eu trebuie să fac ca aceşti fraţi să facă spic. După aceea, vreau ca spicul meu să fie cât mai mare, şi anume să aibă cât mai multe spiculeţe. De asemenea, vreau ca în spiculeţul de grâu, alea care sunt lateral, să fie cât mai multe boabe, de la un bob până la 5, chiar 6-7 boabe, dacă s-ar putea. Dar, de regulă, avem una-două, un spiculeţ sau două cu trei şi nu facem decât vreo 25 de boabe pe spic, în timp ce 30 de boabe pe spic înseamnă o tonă în plus. Pentru că fiecare bob în plus la un spic, la o densitate de 700 de spice, înseamnă o tonă în plus. După aceea, boabele acestea trebuie să fie mari. Ca să fie mari, trebuie să crească, să aibă apă – că dacă-i secetă, ca să ia mâncare, mâncarea nu se ia din pământ pur şi simplu. În pământ, trebuie să fie soluția solului. Soluția solului se face apă plus sol sau apă plus elemente nutritive, pe care planta le poate vehicula, le poate lua. Dar trebuie să ai o frunză curată, pentru că bucătăria – acolo se transformă aceste elemente anorganice, pe care le ia din sol, azot, fosfor, potasiu, sub formă ionică, acolo se transformă în materie organică, respectiv amidon, aminoacizi sau tot ce are planta. Prin urmare, trebuie să ai şi frunza curată. De asemenea, trebuie să ai numărul de spice. Degeaba, pe metru pătrat, în loc să ai 700 de spice cu un gram spicul, asta înseamnă 7 tone la hectar, dacă ai 600 de spice cu un gram spicul, înseamnă că ai doar 6 tone la hectar. Sau dacă ai 500, ai 5 tone la hectar. Şi atunci, în momentul când se formează fraţii – mă întorc puţin –, trebuie să vii să dai mâncare, să ştii când se formează fraţii, nu când vezi tu fraţii. Când se formează ei în primordie acolo, în intimitatea plantei pe care nici n-o vezi cu ochii, şi trebuie să ştii când. Ăsta e secretul specialistului. Că în rest, toată lumea ştie să facă agricultură şi fotbal. Revin: atunci trebuie să-i dai. Ai forţat să ai, îţi trebuie doi fraţi, trebuie să-i ai pe ăia doi. Dar ăia doi, ca să nu devină paraziţi, trebuie să aibă mâncare suficientă. Şi când faci asta? Când are loc înspicarea. Iar trebuie să dai mâncare. Noi, de exemplu, la grâu, facem trei fertilizări cu azot. Una cu fosfor şi trei cu azot. De ce? Pentru ca în momentele acestea critice, să-l obligăm să facă fraţi. Să iasă spicul! Spicul să fie mare, să aibă multe spiculeţe, spiculeţele să aibă multe boabe, iar boabele să fie grele. Toată chestiunea aceasta trebuie condusă, altfel nu ai rezultate remarcabile. Sigur, se face cu costuri, cu maşini speciale, cu oameni speciali.
Reporter: Da, dar aveți şi rezultate performante. Cheltuiala, investiția se amortizează.
Lucian Buzdugan: Se amortizează, dar să știi că uneori nu se amortizează, pentru că prețul mondial a căzut. Nimeni nu ține cont de treaba asta. În timp ce toate mașinile, toate îngrășămintele, tot ce cumpărăm noi e mai scump în fiecare an, în fiecare an prețul la cereale a scăzut. Asta e soarta oamenilor ăstora care lucrează în agricultură şi care sunt atât de stresați, pentru că stau un an de zile şi așteaptă să tragă linia, pentru că nu-i o linie programată. Că nu știi, până în ultima secundă, cu cât vinzi. Dacă pe celelalte le mai conduci, intervii – dar şi aici: vine o grindină, nu plouă, ai un vânt puternic, îţi culcă toată cultura şi așa mai departe. Deci, pe lângă aceste probleme, sunt şi cele care chiar nu pot fi controlate, cum e piața mondială.
Reporter: Tot vorbim de o bursă a cerealelor în România, o bursă a producției agricole...
Lucian Buzdugan: Bursa se face nu din dorință. Ea se face din necesitate şi din putință. Trebuie să fii mare. Acolo unde faci tu bursa, trebuie să se tranzacționeze. Prețul trebuie să se hotărască acolo. Nu-ţi vine cineva şi-ţi zice: azi e grâul atât, mâine atât. Nu. Între cerere şi ofertă este un joc pe care cineva-l stăpânește. Într-un an când este foarte mult grâu şi este o rezervă de grâu, sigur că prețul va scădea. Chiar dacă te-a costat pe tine mult. Dar asta e piața, oriunde în lume. Noi am vrut economie de piață, şi în loc de o economie din aia comandată, centralizată, sigur că o preferăm pe asta. Dar trebuie să fii foarte bun, trebuie să faci producții foarte mari, cu costuri foarte mici.
Teledetecția și aplicarea variabilă a îngrășămintelor, noi programe care se implementează în IMB
Reporter: Domnule Lucian Buzdugan, dacă ar fi să vă luaţi viaţa de la capăt, aţi mai face agricultură?
Lucian Buzdugan: Numai agricultură, nimic altceva. Sincer, nu mă văd făcând altceva. De altfel, tinerețea mi-am petrecut-o în câmp, alături de părinții mei, lucrând, muncă brută, în fiecare zi. Numai în zilele de sărbătoare nu mergeam la muncă. Şi acolo, în câmp, îmi doream, de exemplu, o mașină care să secere, că mă săturasem de secerat, acolo îmi doream o substanță care să omoare toate buruienile, să nu mai trebuiască să prășesc, deci acolo visam la tehnologia de care mă bucur astăzi. Ca să zic aşa, închei împlinit sub acest aspect.
Sigur, în agricultură sunt foarte multe lucruri de făcut. Spre exemplu, acum avem o preocupare deosebită în Insulă, care anul ăsta se realizează, şi anume, pe principiul noii agriculturi de precizie, să folosim teledetecția în determinarea problemelor care sunt în câmp. Vrem ca pe fiecare solă să ne uităm ca într-o oglindă, pentru că un fermier care are 200 de hectare, oricât de conștiincios ar fi, el nu poate să știe ce s-a întâmplat cu fiecare metru pătrat. În timp ce dacă ai o poză de sus şi ai oglinda în faţă, şi o ai în fiecare săptămână, cu această oglindă vei şti cum evoluează cultura ta, unde trebuie să intervii, cu precizie, nu peste tot, ci numai acolo unde e nevoie. Acolo dăm îngrășământ, acolo tratăm boala, acolo tratăm dăunătorul, acolo nu dăm.
De asemenea, tot anul ăsta implementăm aplicarea variabilă a îngrășămintelor. Ne-am făcut laboratorul, ne-am făcut hărțile, ne spune: aici avem substanță, aici n-avem. Aici mașina dă mai puțin, unde avem, cu ce doză dă, ca să-mi asigure necesarul meu de substanță fertilizantă în sol, element fertilizant, care să-mi asigure producția aia pe care mi-am scontat-o. Mergem mai departe, şi unde e mai puțin mărește doza, se deschide dispozitivul, mărește doza astfel încât tuturor plantelor să le asigur aceleași condiţii de a se manifesta cu producția maximă. Deci nu unde am mâncare să dau mai mult, pentru că planta cade, deoarece se dezvoltă prea puternic şi nu rezistă să stea în picioare și cade. Şi nu reușești să faci producție deloc. Iar unde nu are, face producția la cât are. Dar tu ai avut substanța şi ai dat-o unde nu trebuie. Acesta e programul anului 2018 în Insula Mare a Brăilei.
Interviu publicat în Revista Fermierului nr. 7 (159)/15-30 aprilie 2018
Publicitate
Revista
