S-a suspendat sistemul antigrindină. Fără o analiză a randamentului tehnic, economic, social asupra fiecărui punct de lansare a rachetelor antigrindină. Fără niciun studiu de impact. Doar pe vorbe a fost oprit.
Fermierii din cultura mare se plâng de ani buni că nu le mai plouă pe câmp din cauza rachetelor antigrindină. De cealaltă parte, fermierii din horticultură doresc acest sistem deoarece, spun ei, și-a dovedit eficacitatea.
În opinia celor din cultura mare, horticultorii au posibilitatea să-și asigure afacerile, grindina fiind acceptată de asigurători, pe când seceta nu se asigură.
Sistemul se numește „Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor”. Prin urmare, cât a funcționat, grindina nu a mai fost o problemă în zonele în care există punctele de lansare a rachetelor antigrindină. Dar… sistemul e și pentru creșterea precipitațiilor, după cum îi zice numele. De ce nu provoacă ploaie? Cum e posibil ca în deșert să fie provocată ploaia, iar la noi nu? Nu înțeleg și nimeni nu explică acest fapt.
Recent, ministrul Agriculturii a declarat că sistemul antigrindină are rezultate slabe, că la autoritatea care se ocupă de el sunt contracte suspecte, că rachetele nu sunt omologate. Atâția ani cât MADR a susținut și popularizat sistemul, nimeni din conducerea ministerului nu a remarcat rezultatele slabe, contractele suspecte și rachetele neomologate? Sunt aspecte care nu se prea leagă...
Acum, Florin Barbu iese și zice că suspendă sistemul antigrindină deoarece fermierii, cei mai mulți din județele Vrancea, Prahova și Buzău, spun că rachetele antigrindină nu doar că nu protejează culturile, dar fac să dispară norii și aduc seceta. Și mai zice șeful MADR că va muta sistemul de la ministerul pe care îl conduce la Ministerul Economiei. Cu alte cuvinte, se spală pe mâini.
Fermierii din legumicultură, pomicultură și sectorul vitivinicol nu consideră asigurarea împotriva riscului de grindină soluția salvatoare, exclusivă, acoperitoare și viabilă în sectorul horticol, pentru că sunt listați în HoReCa și în marile lanțuri de magazine, iar grindina le distruge recoltele, ceea ce conduce la delistare și plata unor daune, având în vedere că nu au ce furniza conform contractelor.
Fără studii reale, științifice, fără evaluări punctuale din perspectivă tehnică, economică și socială, nimeni nu poate afirma că sistemul antigrindină și de creștere a precipitațiilor nu este sau este bun.
Momentan, autoritățile spun că nu este bun, însă nu ne spun de ce nu s-au crescut precipitațiile, cum s-au cheltuit banii, prin ce buzunare au ajuns. Probabil că au terminat banii și se folosesc de fermieri ca să oprească sistemul antigrindină, cum am zis, fără studii de impact, fără alte explicații, științifice măcar.
În schimb, guvernanții îi îndeamnă pe fermierii din sectorul horticol să-și pună plase antigrindină. Ca și când astea ar fi gratis, iar investiția se realizează doar bătând din palme.
Prin luna mai a acestui an, grindina a făcut prăpăd în multe zone din țară. Și nu doar pe câmpuri, fenomenele extreme au distrus case, mașini, au omorât animale și chiar au rănit oameni. Cine plătește toate aceste pagube?
Asta este realitatea românească, oamenii se încred în tot felul de teorii conspirative, cele mai multe, vehiculate prin intermediul internetului, iar ministrul Agriculturii folosește populismul, nu știința.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2025Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Unii cu munca, alții cu numărătoarea și huzureala
Singurele alegeri pe care le pot face agricultorii
„Fermierul trebuie să ştie cum să navigheze printre multiplele provocări.”
Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă cu privire la introducerea accizei pe vinul liniștit. Măsura este departe de a aduce beneficii economiei, însă ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adânci în tradiția, economia și viața rurală a țării noastre. APEV solicită retragerea de urgență a proiectului de acciză pe vinul liniștit și deschiderea unui dialog real cu reprezentanții industriei.
Noua acciză, cuprinsă între 76,19 și 83,81 lei/hectolitru, ar putea duce la creșterea artificială a prețurilor, pierderea competitivității pe piețele externe și falimentul multor producători mici și mijlocii. „Acciza echivalează cu o creștere de până la 25% față de prețul de producție în cazul vinurilor economice. Marja de profit în acest segment este sub 10%, ceea ce va face modelul de business nesustenabil”, susține APEV.
Producătorii români nu cer tratamente speciale, ci condițiile pentru a-și desfășura activitatea într-un mediu prielnic. „Vinul românesc merită mai mult. Este nevoie să înțelegem că în spatele fiecărei sticle de vin produs în România stă o poveste de familie, scrisă cu efort și pasiune, transmisă din generație în generație”, subliniază Mihnea Olariu, președinte APEV.
Guvernanții trebuie să rețină și să înțeleagă că vinul românesc produce valoare adăugată din pământ, de la zero, an de an, în timp ce alte industrii importă materia primă.

Decizia de a pune o taxă în plus pe vinul liniștit vine într-un context dificil, având în vedere că, în 2024, producția de vin a scăzut cu aproape 20% din cauza schimbărilor climatice. Pe de altă parte, costurile de producție, energia, transportul, forța de muncă sunt în continuă creștere. Totodată, vinurile de import intră pe piață la prețuri tot mai mici, iar vinul românesc riscă să dispară de pe rafturile magazinelor. „Este ca și cum, după o cursă grea, ni se cere să mai alergăm încă un kilometru, dar cu o povară în spate”, explică președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România.
Consecințe resimțite la nivelul întregii societăți
Industria vinului nu înseamnă doar sticlele de pe raft, ci locuri de muncă în sate, continuitate pentru ferme de familie și șansa ca tinerii să rămână în zonele rurale.
„Acciza pe vinul liniștit ar putea genera scăderi de vânzări estimate de la 6% până la 12%, falimente în segmentul vinurilor vrac și bag-in-box, unde marjele sunt deja minime, creșterea șomajului în zonele unde viticultura este principală sursă de venit și totodată, migrația accelerată a tinerilor, care vor vedea agricultura ca pe un drum fără viitor”, punctează Mihnea Olariu.
De asemenea, măsura accizării vinului liniștit creează inegalități între producători, încurajând, totodată, piața neagră și autoconsumul:
Cei care dețin antrepozite fiscale vor suporta costuri administrative și de conformare;
Cei fără antrepozit (micii producători) pot rămâne neaccizați, stimulând fragmentarea artificială a companiilor pentru a evita accizarea;
Din 3,68 milioane hectolitri care s-au produs în 2024, doar 0,88 milioane au fost certificați (~24%), restul de 76% nu sunt vinuri fiscalizate, nefiind DOC/IG sau provenind din viță hibridă;
Creșterea prețului pe piața oficială va stimula și mai mult comercializarea neoficială.

Vinul, un patrimoniu ignorat de decidenții politici din România
Vinul nu trebuie taxat doar pentru că „se poate”, după cum pare că se întâmplă în aceste zile. 15 țări europene nu aplică acciză pe vin, iar altele, cum ar fi Franța (acciză: 3,94 euro/hl, mai mică decât cea propusă în România) au taxe simbolice, de cinci ori mai mici decât cele propuse la noi. „Vecinii noștri, Bulgaria și Ungaria, investesc în cramele lor, pentru că au înțeles că vinul e mai mult decât o băutură, e un produs strategic, cu suflet”, a încheiat Mihnea Olariu, președinte APEV.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal – UNCSV anunță sărbătorirea, pe 5 iulie 2025, a celei de-a 103-a ediție a Zilei Internaționale a Cooperativelor, celebrată în fiecare an în prima sâmbătă a lunii iulie, sub egida ONU și a Alianței Cooperatiste Internaționale (ICA). Tema din acest an, „Cooperativele: Promovarea unor soluții incluzive și durabile pentru o lume mai bună”, reflectă misiunea și valorile pe care mișcarea cooperatistă le susține în mod constant: solidaritate, echitate, democrație, sustenabilitate și dezvoltare locală.
„În contextul actual, cooperativele demonstrează că reprezintă singura șansă pentru dezvoltarea agriculturii durabile, sprijinirea fermierilor din România să fie competitivi cu cei din UE și mai ales state NON-UE, conservarea comunităților, tradițiilor și protejarea mediului. Prin colaborare și solidaritate, membrii cooperativelor agricole reușesc să facă față provocărilor economice și climatice, asigurând în același timp securitatea alimentară și sustenabilitate economico-socială”, precizează Florentin Bercu, director executiv UNCSV.
Cooperativele agricole din țara noastră au evoluat considerabil în ultimii ani, ajungând la înființarea de cooperative naționale de grad 3, câte una pe sector, care reunesc peste 500 de fermieri fiecare. Prin mobilizarea UNCSV, BOVICOOP, HORT INTEGRA și COOP RO s-a trecut la o nouă etapă de consolidare, în baza căreia se lucrează pentru a adăuga valoare producției primare agricole. „Această etapă presupune intrarea pe piață a produselor finite obținute începând cu sectorul lactatelor și brânzeturilor. Este nevoie să se treacă de la declarații la fapte din partea rețelelor comerciale, printr-o stimulare a efortului de asociere în cooperative naționale de grad 3 a fermierilor, prin promovarea masivă a brandului și produselor obținute și comercializate local. Cooperativele agricole sunt astăzi adevărate motoare de incluziune, reziliență și inovație. Ele încurajează participarea tinerilor, a femeilor, a micilor fermieri, contribuind totodată la coeziunea rurală, reducerea sărăciei, creșterea rezilienței climatice și tranziția către o agricultură durabilă”, subliniază Florentin Bercu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În agricultura modernă, care se concentrează pe optimizarea randamentelor și păstrarea sănătății solului, sezonul de recoltare este unul dintre cele mai critice momente. Echipamentele grele, cum ar fi combinele, își fac treaba în condiții de operare adesea dificile, iar anvelopele sunt supuse unui stres intens și continuu. Aceasta înseamnă o dublă provocare: pe de o parte, asigurarea eficienței operaționale și, în același timp, protejarea solului de daunele cauzate de compactare.
Producătorul BKT (Balkrishna Industries Ltd) a dezvoltat recent o nouă anvelopă cu scopul de a aborda provocările asociate nevoilor de recoltare prin combinarea performanței ridicate, fiabilității și respectării mediului.
În timpul fazelor de recoltare, variațiile de sarcină datorate umplerii și golirii rezervorului de cereale pot provoca o presiune considerabilă asupra anvelopelor, ducând la uzură accelerată și, în cel mai rău caz, la daune, cum ar fi tăieturi sau perforații din cauza reziduurilor sau resturilor de pe sol. În plus, compactarea solului este o preocupare majoră pentru fermieri, deoarece utilajele grele pot deteriora structura solului, reducând randamentul culturilor pe termen lung.

O soluție rentabilă, care nu compromite viitorul terenurilor
Noua anvelopă Agrimax Proharvest integrează soluții tehnice avansate pentru a asigura eficiență și fiabilitate maximă. Datorită tehnologiei VF (Very High Flexion ), anvelopa poate transporta cu până la 40% mai multă sarcină decât o anvelopă standard la aceeași presiune de umflare, permițând astfel o distribuție mai largă și mai uniformă a greutății pe sol, reducând semnificativ riscul de compactare și promovând conservarea solului, care este esențială pentru menținerea fertilității și a productivității agricole.
Pentru condiții de funcționare solicitante, Agrimax Proharvest dispune de o carcasă din poliester ranforsată combinată cu trei straturi de curele de oțel care asigură o rezistență mai mare la deformare și o protecție superioară împotriva solicitărilor mecanice, prelungind astfel durata de viață a anvelopei chiar și în caz de sarcini mari și ciclice.
De asemenea, s-a acordat o atenție deosebită formulei compuse, dezvoltate pentru a oferi o rezistență ridicată la tăiere și așchie, precum și împotriva daunelor cauzate de miriștea reziduală sau alte materiale abrazive de pe sol, minimizând astfel riscul de perforare și reducând costurile de întreținere.

Banda de rulare a anvelopei Agrimax Proharvest are un design inovator cu umăr deschis care îmbunătățește tracțiunea pe teren accidentat și umed, îmbunătățind în același timp proprietățile de autocurățare. Eliberarea rapidă a noroiului și a resturilor este asigurată în timpul transferurilor pe teren și pe drum, contribuind astfel la menținerea unor niveluri ridicate de siguranță și performanță în fiecare etapă a operațiunilor.
Noua anvelopă de la BKT nu performează doar pe câmpuri, Agrimax Proharvest oferă, de asemenea, o manevrabilitate excelentă pe șosea, asigurând o uzură uniformă, un control mai bun al direcției, precum și un confort remarcabil la condus, elemente care fac transferurile rutiere mai sigure și mai puțin obositoare pentru operator, crescând în același timp productivitatea generală a utilajului.
Tehnologia CFO (Cyclic Field Operations – Operațiuni agricole ciclice) reprezintă un alt plus de valoare, permițând anvelopei să tolereze supraîncărcările temporare peste capacitatea sa, așa cum apare atunci când rezervorul combinei atinge umplerea maximă și apoi revine la condițiile standard de funcționare odată ce sarcina este redusă, prevenind deteriorarea structurală și asigurând un ciclu de viață mai lung al produsului. „Datorită designului său inovator, Agrimax Proharvest abordează aceste provocări prin reducerea presiunii exercitate asupra solului, deoarece are o amprentă mai mare. Acest lucru nu numai că păstrează sănătatea solului, dar promovează și randamente agricole mai mari și mai durabile”, arată Dilip Vaidya, președinte senior și director de tehnologie la BKT.

În plus, durata de viață mai lungă a anvelopei, care a fost posibilă datorită alegerilor de proiectare specifice, cum ar fi compusul durabil și structura ranforsată, ajută la reducerea impactului general asupra mediului prin limitarea nevoii de înlocuiri frecvente și scăderea cantității de materiale și resurse necesare pentru producție și gestionarea ciclului de viață al produsului.
Anvelopa Agrimax Proharvest este o soluție avansată din punct de vedere tehnologic și rentabilă pentru toți operatorii din industria agricolă care doresc să maximizeze productivitatea fără a compromite viitorul terenurilor lor.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025Abonamente, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță beneficiarii care au depus cerere de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024 aferentă Intervenției DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027 că termenul de depunere a cererilor de plată a fost prelungit până la data de 30 iulie 2025, inclusiv.
Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din Fondul Forestier Național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:
Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care valoarea plăților compensatorii acordate este 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plății compensatorii acordate este 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2. Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.
Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.
Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse până la data de 30 iulie 2025, inclusiv.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În ultimii ani, în plantațiile cu viță-de-vie, producătorii de vin din România s-au confruntat cu o presiune tot mai mare din partea dăunătorilor, strâns legată de schimbările climatice, precum temperaturile extreme de vară. Aceste condiții meteorologice au accelerat ciclul de dezvoltare al principalelor insecte dăunătoare și au favorizat răspândirea mai amplă a bolilor, cum este fitoplasmoza, transmisă de vectori precum cicadele sau insectele din familia Cicadellidae.
Pe măsură ce sănătatea viței-de-vie și stabilitatea producției sunt amenințate, viticultorii apelează la soluții eficiente și durabile. „Un astfel de instrument este Laser®, un produs pe bază de Spinosad, dezvoltat de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, care joacă un rol esențial în strategiile de combatere integrată a dăunătorilor (IPM), oferind control eficient asupra unui spectru larg de dăunători și susținând în același timp protecția mediului”, arată Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Spinosad-ul este o substanță activă de origine naturală, produsă prin fermentarea bacteriei din sol S. spinosa. Este aprobat pentru utilizare la peste 200 de culturi în 24 de state membre ale Uniunii Europene și are un rol esențial în strategiile de combatere integrată a dăunătorilor datorită modului său unic de acțiune, potențialului în gestionarea rezistenței și profilului său ecologic favorabil.
Cu un interval scurt de pauză până la recoltare și eficacitate dovedite la nivel global împotriva dăunătorilor precum tripsul, Drosophila suzukii, lepidopterele și cicadele, insecticidul Laser® îi ajută și pe viticultori să facă față presiunilor tot mai mari din partea dăunătorilor.

Laser®, beneficii remarcabile la Domeniile Mitroi
Inginerul Dumitru Banea, director tehnic la Domeniile Mitroi, a integrat insecticidul Laser® în strategia sa de combatere a dăunătorilor. Crama Domeniile Mitroi, cu 167 de hectare de viță-de-vie în exploatare și cu planuri de extindere la 210 hectare, se află în apropierea comunei Valu lui Traian (Constanța), podgoria Murfatlar. „Folosim Laser® de câțiva ani, în special vara, mai ales împotriva celei de-a doua generații de molie Lobesia”, spune directorul tehnic Dumitru Banea. Această strategie a devenit și mai importantă pe fondul extinderii fitoplasmozei în plantațiile viticole, cunoscând faptul că produsul Laser® combate dăunători cu diferite moduri de atac. „Deoarece boala a pătruns deja în culturi, utilizarea insecticidului Laser®, care acționează și asupra cicadelor, a devenit necesară. L-am aplicat în trei tratamente și, din ce am observat, are o eficacitate foarte bună”, precizează ing. Dumitru Banea.

Aplicat pe 160 de hectare de viță-de-vie pentru vin, directorul tehnic de la Domeniile Mitroi susține că beneficiile în urma aplicării Laser® sunt remarcabile: „Presiunea dăunătorilor a scăzut clar. Se poate observa o oprire a răspândirii bolii ca urmare a combaterii dăunătorilor. Iar cum Laser® este eficient și împotriva moliei Lobesia botrana, nu am avut probleme nici din acest punct de vedere. Deși există și alte insecticide pe piață, am avut încredere în acesta, integrându-l cu success în planul de combatere și alternare a substanțelor active”.

Încrederea inginerului Banea în eficiența produsului se bazează pe rezultatele constante și contribuția la obiectivele mai largi de sustenabilitate ale domeniului administrat. „Cu un plan de tratament bine programat, am reușit să gestionăm eficient populația de dăunători. O astfel de fiabilitate contează atunci când încerci să menții sănătatea viței și calitatea strugurilor.”

Ca parte a sprijinului oferit viticulturii românești, Corteva Agriscience le oferă cultivatorilor instrumente inovatoare precum Laser®, combinând performanța cu respectarea reglementărilor și grija față de mediu. Originea naturală a Spinosad-ului și activitatea sa selectivă îl fac ideal pentru utilizarea atât în sistemele convenționale, cât și în cele certificate ecologic, asigurând că fermierii pot răspunde cerințelor pieței pentru produse agricole mai sigure și mai durabile, fără a compromite productivitatea. „Pe măsură ce industria vinului din România continuă să se modernizeze și să se extindă, soluții ca Laser® joacă un rol esențial în susținerea rezilienței cultivatorilor, ajutându-i pe producători precum inginerul Dumitru Banea să-și protejeze vița-de-vie, să gestioneze bolile transmise de insecte și să ofere vinuri de înaltă calitate, aliniate așteptărilor globale”, conchide Maria Cîrjă.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Foto: Corteva Agriscience
Cooperativa agricolă BioCarpathia este exemplul că, prin asociere, fermele se pot dezvolta, pot atrage investitori și finanțări europene, având putere de negociere. Iar retehnologizarea agriculturii înseamnă optimizarea costurilor de producție. Timpul de lucru se reduce, risipa scade, iar fermierii devin mai eficienți.
Pentru prima dată în România postdecembristă, o cooperativă agricolă obţine o finanţare nerambursabilă de 90% din partea Uniunii Europene, în valoare de 1.686.000 de euro, pentru dotarea cu utilaje agricole a fermelor membre. Cofinanţarea a fost de doar 10% din partea fermierilor.
Este vorba despre cooperativa agricolă BioCarpathia din județul Brașov. Astfel, 14 fermieri, membri ai cooperativei BioCarpathia, au intrat în posesia unor utilaje agricole de ultimă generație, 31 la număr, respectiv 13 tractoare Valtra de 135 CP, șapte semănători de prășitoare Mascar MAXI, patru tocători de resturi vegetale Berti, patru scarificatoare Alpego CRAKER şi trei grape cu discuri Horsch. Toate achiziționate de la compania MEWI.

„Prin aceste achiziții avem acces la cea mai avansată tehnologie privind utilajele. Cooperativa noastră, fiind profilată pe producție bio de lapte, a primit punctaj suplimentar pe proiecte europene și ne-a făcut finanțabili în fața altora. Ceea ce ne-a permis să contractăm o astfel de finanțare, de peste 1,6 milioane euro. E prima dată când se întâmplă în România ca o cooperativă să primească atât de multe utilaje, să le distribuie membrilor cooperatori și ne bucurăm că am fost primii, dar în egală măsură sperăm să fie încurajator pentru alții. Dacă noi am putut, înseamnă că și alte cooperative pot face treaba asta. Cu 90% nerambursabili, toți vor să facă treaba asta.
Ca mesaj, vreau să transmit formelor asociative din România că fără bani europeni nu ne putem dezvolta și pentru a avea acces la bani europeni trebuie să ne adaptăm obiectivele noastre să fie în concordanță cu obiectivele finanțatorului. Dacă Europa își dorește o agricultură curată și noi trebuie să producem o hrană curată, asta ne permite accesul la finanțare. Însă mesajul cel mai important este că împreună fermierii în forme asociative au acces și la finanțare, dar au și putere de negociere. N-am fi putut face treaba asta fără bani europeni. Vă imaginați vreo bancă să ne dea peste 1.600.000 de euro ca să cumpărăm atâtea utilaje de ultimă generație? Structura de finanțare bancară și veniturile mici din agricultură, vorbim de profitabilitatea sectorului agricol, nu permit cooperativelor să aibă acces la finanțare bancară, care e 100% rambursabilă, nu e nerambursabilă ca la proiectele europene. Adică trebuie să fii profitabil economic ca să poți susține ratele la bancă, ceea ce astăzi este foarte rar în România în domeniul agricol”, a arătat Aurel Blaj, director executiv al Cooperativei Agricole BioCarpathia.

Pe primul loc, fermierul
Membrii cooperativei din județul Brașov își desfășoară activitatea în zona de munte. Prin urmare, pentru dotarea tehnică a fermelor s-a ținut cont de acest aspect. „Avem nevoie de utilaje performante în sectorul nostru de activitate, pe coaste, în râpe. Tehnologia finlandeză a tractoarelor Valtra este robustă, potrivită pentru condițiile grele care sunt în fermele cooperativei. Ne-am orientat către o marcă și un tip de tractor cu niște funcționalități pentru ferma de familie din zona de munte”, a precizat Aurel Blaj.
Brand managerul Valtra în cadrul companiei MEWI, George Tănase a completat: „Fără implicarea producătorului Valtra, ar fi fost probabil greu să finalizăm această tranzacție. A contat foarte mult tot ce înseamnă specificațiile tractorului, în sensul că în afară de caracteristicile minimale care s-ar dori din perspectiva proiectelor pe fonduri europene, fermierul și în special cu domnul Blaj ceea ce am discutat, dotările tractorului trebuia să fie la un anumit standard. Aici noi am venit, acesta a fost unul dintre punctele noastre forte, am venit cu un tractor echipat foarte bine, și la un nivel înalt de echipare, avem un tractor cu o vizibilitate foarte bună, un tractor cu un acces ușor, avem suspensie punte față, avem suspensie cabină, avem suspensie pneumatică pe scaun, avem lumini LED, încărcătoarele sunt cele mai de top, de la producătorul Quicke – Alö Quicke, care este numărul unu mondial. Probabil, toate acestea la un loc au făcut ca noi să fim oferta câștigătoare”.

De altfel, predarea utilajelor către fermierii din Cooperativa BioCarpathia s-a făcut în cadrul unui eveniment festiv care a avut loc la sediul MEWI din Brașov, în luna mai. De remarcat că, anul acesta, în 2025, MEWI a împlinit 30 de ani de activitate. „Cred că cel mai important este să ne ridicăm la nivelul cerințelor și așteptărilor fermierilor. Finlandezii au o vorbă, pe care, eu, cel puțin, încerc să o aplic, ei spun „farmer first”, adică „pe primul loc fermierul”. Și dacă nu încercăm să punem fermierul pe primul loc ca el să poată să-și facă treaba și să aibă încredere în noi ca furnizori, ca parteneri, cred că acesta este lucrul cel mai important, să avem încredere unii în alții. Bineînțeles, calitatea produselor este, de asemenea, foarte importantă. Acest lucru se confirmă și se vede că avem produse competitive. Nu cred că poate cineva să stea pe piață 30 de ani dacă produsele nu sunt conform cerințelor și așteptărilor clienților finali”, a punctat George Tănase.

Constantin Șuhan, fermier: „De când facem parte din cooperativă, ferma a înaintat foarte mult, asocierea este un ajutor foarte mare. Sunt unul dintre fericiții care a primit tractor, iar acest Valtra este diferit față de ce avem noi acasă, este un ajutor, este o oportunitate de a evolua. Utilajele noastre sunt destul de învechite. Cu aceste utilaje de ultimă generație, terenurile sunt mult mai bine lucrate, producția este alta, e clar, evoluăm”.

Mihai Codruț Burcuș, fermier: „Utilajele acestea noi și performante ne sunt de foarte mare folos. Le folosim pentru zootehnie și cultură mare. Pentru mine, Cooperativa BioCarpathia înseamnă responsabilitatea produsului și responsabilitatea culturii, fiind una ecologică, necesită niște investiții foarte mari, datorită calității, fiindcă produsele sunt 100% naturale. Animalele sunt crescute doar cu produse bio de calitate, inclusiv lucernă și plante furajere, și iarbă semănată și din asta vine și calitatea laptelui”.

Octavian Barbu Sofronie, fermier: „Am primit un disc, e un pas în față, sunt foarte mulțumit, mai ales că un astfel de utilaj chiar îmi lipsea din fermă. Eu am un tractor și de-aia n-am primit acum, că am un tractor tot nou, are 4 ani. Și discul era mai important la momentul acesta decât tractorul. Mă bucur că fac parte din Cooperativa BioCarpathia, deoarece sunt foarte multe avantaje. De exemplu, am un preț mai bun și la produsul final, și la inputuri. Am o fermă cu 20 de vaci de lapte și continuăm. Dăm înainte, că trebuie să muncim. Fără muncă nu se poate”.

Finanțarea nerambursabilă europeană, un câștig
O consecință importantă a retehnologizării fermelor este optimizarea costurilor de producție. „Timpul de lucru se reduce, risipa scade, iar fermierii BioCarpathia devin mai eficienți. Astfel, ne putem păstra competitivitatea pe piață fără a compromite calitatea, ceea ce înseamnă prețuri corecte pentru consumatori și venituri sustenabile pentru producători”, menționează directorul executiv Aurel Blaj.
În cooperativa din județul Brașov sunt 42 de fermieri, unii produc lapte și alții au culturi furajere pe care le comercializează în cooperativă. Criteriul de departajare în repartizarea utilajelor cumpărate cu bani europeni a fost cel al performanței agricole.
„Am făcut o listă cu volumele de lapte livrate în cooperativă în ultimul an și în funcție de acel clasament s-au repartizat tractoarele, s-a ținut cont de suprafețele lucrate. Minunea s-a întâmplat că după a doua ședință eram într-un consens, ceea ce rar se întâmplă când ai la masă 40 de fermieri. E drept că cei care au deja utilaje în ferme pe proiectele proprii au avut bunul-simț să nu solicite acum utilaje”, explică Aurel Blaj.
Managerul BioCarpathia a ținut să puncteze că, ori de câte ori va fi nevoie și se va putea, cooperativa va apela la banii europeni. „Ne-am propus să dezvoltăm cooperativa, pentru că aici producem bio și românii au dreptul și au nevoie să mănânce sănătos, iar noi suntem datori să le punem pe masă o hrană sănătoasă. Dar nu putem dezvolta fără bani, dezvoltarea fără bani nu există. Prin urmare, orice oportunitate care ne permite accesul la finanțare pentru a atinge obiectivele noastre, o vom accesa pentru că e un câștig”, a conchis Aurel Blaj.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025Abonamente, AICI!
Brânzeturile nu mai sunt doar un aliment de bază, ci devin un produs strategic în economia artizanală globală, se arată într-un raport realizat de Economie Rurală. Cu o piață estimată la peste o sută de miliarde de dolari și o creștere anuală de 5%, industria brânzeturilor capătă tot mai multă vizibilitate datorită cererii pentru produse premium, sustenabile și autentice. În ecuație intră din ce în ce mai mult educația gastronomică și inovația. Un exemplu relevant este cel al Regatului Unit al Marii Britanii, unde organizații precum Academy of Cheese contribuie activ la formarea specialiștilor și la promovarea unei culturi a brânzeturilor. În mod similar, în România începe să se contureze un val de entuziasm în jurul brânzeturilor artizanale - un proces aflat încă la început, dar cu potențial promițător.
Un moment important pentru piața locală a fost lansarea, în 2024, a primelor cursuri Academy of Cheese în limba română, susținute de Andreea Popa – Fellow (Level 3) și partener de formare al Academiei. Aceste cursuri se adresează profesioniștilor din industria ospitalității (chefi, somelieri, ospătari), comercianților specializați (vânzători de brânzeturi, proprietari de băcănii cu secțiune dedicată), creatorilor de conținut gastronomic (bloggeri, influenceri) și celor care activează în marketingul produselor alimentare, dar și pasionaților care doresc să-și dezvolte cunoștințele într-un mod structurat.
„Educația despre brânzeturi este esențială, atât pentru consumatorii pasionați, cât și pentru profesioniștii din industrie. Înțelegerea profundă a brânzeturilor – de la metodele tradiționale de producție, originea laptelui, sezonabilitate, până la asocierea cu diverse băuturi sau alte alimente îmbogățește experiența culinară, contribuie direct la dezvoltarea unei industrii sustenabile și respectate. Producătorii artizanali, adesea marginalizați de lipsa de vizibilitate sau infrastructură, găsesc în consumatorii educați și profesioniștii de acest fel un aliat esențial. Cu cât oamenii știu mai bine ce presupune crearea unei brânze adevărate – de la calitatea laptelui până la condițiile de maturare – cu atât vor aprecia mai mult munca și valoarea acestor produse. Educarea pieței înseamnă, pe termen lung, sustenabilitate economică, prețuri corecte și posibilitatea ca artizanii să-și continue meșteșugul fără compromisuri”, precizează Andreea Popa, somelier de brânză, jurat al competițiilor internaționale de brânzeturi, Fellow Member și partner de formare Academy of Cheese pentru limba română și engleză.

În 2024, două brânzeturi românești au câștigat medalii de aur la prestigiosul concurs World Cheese Awards: „Brânza Fermentată de Horezu” de la Five Continent (Vâlcea) și „Gyergyói Kézműves Sajt”, produsă în Harghita de o mică fabrică comunitară Caritas. Aceste reușite arată că și producătorii din România pot concura cu cei mai buni din lume.
Marea Britanie, povestea unei industrii reinventate
Marea Britanie a reușit, în ultimele decenii, să transforme industria de brânzeturi artizanale. Astăzi, produce aproximativ o mie de tipuri diferite de brânzǎ, apropiindu-se de Franța. Piața britanică a brânzeturilor a crescut cu aproape 44% în ultimii cinci ani, iar până în 2028 se estimează că va ajunge la o valoare de 4,5 miliarde de lire sterline. Consumul pe cap de locuitor a ajuns la aproximativ 12 kg/an, peste media est-europeană, dar încă sub cifrele înregistrate în Franța (22 kg).
Un element-cheie al succesului britanic este educația specializată. Academy of Cheese oferă cursuri recunoscute internațional, care îi învață pe participanți despre tehnicile de producție, maturare, degustare și asociere a brânzeturilor.
Academia organizează și competiții de prestigiu, precum „Affineur of the Year” sau „Young Cheesemonger of the Year” – un concurs internațional deschis participanților din întreaga lume. Ambele evenimente au loc anual și joacă un rol important în susținerea și promovarea excelenței în industria brânzeturilor artizanale, stimulând inovația și formarea noii generații de profesioniști.
Cazul Regatului Unit al Marii Britanii arată clar că investiția în diversitate, calitate și formare poate transforma complet o industrie. „Astăzi, brânza artizanală nu mai este rezervată doar marilor restaurante, ci își face loc și în localuri casual, bistrouri sau chiar pub-uri, devenind parte integrantă a experienței culinare britanice. Gheridoanele de brânzeturi (cheese trolleys) și servirea lor de către un personal specializat revine în trend, iar unele restaurante merg chiar mai departe, construindu-și meniul exclusiv în jurul acestui produs – semn că brânza artizanală devine tot mai mult un reper gastronomic în sine, nu doar o componentă de acompaniament”, arată Andreea Popa.
România, un început promițător în zona artizanală
După decenii în care telemeaua, cașcavalul și brânza de burduf au dominat piața, tot mai mulți producători locali îndrăznesc să reinventeze rețete vechi sau să creeze unele noi, inspirate de modele europene. Apar și sortimente inovatoare pentru piața românească: brânzeturi cu mucegai alb sau cărbune vegetal, specialități maturate cu condimente, varietăți tari și semitari inspirate din Franța sau Elveția. Accentul se mută de la producția în masă la calitate, tehnică și experiență gastronomică.
,,Eu sunt omul care caută excelența și recunoașterea internațională în toate. Poate sunt prea perfecționistă și cer prea mult, atât de la mine, cât și de la alții. Sunt prima româncă cu un doctorat de „Sobresaliente cum laude”, în Oviedo, Spania, în 2007, în chimie supramoleculară, și am pus aceeași amprentă pe o fabrică din România, pe care o conduc din iunie 2014. Suntem prima fabrică care are, în ziua de astăzi, 10 premii internaționale la International Cheese Awards și World Cheese Awards, din punctul meu de vedere concursurile cele mai importante din lumea brânzeturilor.
Acum a început să se facă un pic mai mult diferența, dar acum 11 ani, când am început, toți spuneau: Cașcaval de Horezu, și eu spuneam tot timpul: nu este cașcaval, este brânză maturată. Cel mai greu este să schimbi concepția omului și să-l faci să înțeleagă că tu faci ceva diferit. Noi facem brânză maturată, dar, din păcate, după 11 ani mai sunt cei care o numesc „Cașcavalul de Horezu”. Noi am fost primii care am aplicat o rețetă spaniolă în România, dar folosind un lapte românesc, laptele de munte care face diferența. Din 2015 participăm la concursuri internaționale și prima recunoaștere a venit de la ICDA din Nantwich, chiar în primul an de participare, unde am obținut premiul Highly Commended. Începând de atunci, aproape în fiecare an obținem premii internaționale. În 2018 a venit primul Argint la ICDA și primul Bronz la WCA în Norvegia, iar după câțiva ani, după pandemie, în 2021, un alt Bronz la WCA în Oviedo, Spania, pentru ca anul 2024 să ne aducă triumful total, aș zice: Argint cu brânza maturată aprox. 3 luni și Aur cu cea maturată mai mult de 12 luni. Noi facem doar un singur fel de brânză, din lapte de oaie, dar care își schimbă gustul cu trecerea timpului, prin maturare”, povestește Laura Ion, SC Five Continent SRL.

Provocările pieței locale
Cu toate acestea, diferențele față de Franța sau UK rămân considerabile. România are încă puține sortimente consacrate, o tradiție limitată în maturarea cu mucegai, infrastructură slabă pentru controlul maturării și acces dificil la canalele mari de distribuție. În plus, cultura consumului de brânzeturi artizanale este în formare, iar recunoașterea brandurilor locale e încă fragilă.
Pentru ca industria brânzeturilor artizanale din România să se dezvolte într-un ritm susținut, este esențială o abordare integrată, care să combine educația de specialitate cu deschiderea spre colaborări internaționale. Extinderea programelor de formare pentru producători, comercianți și pasionați va consolida baza de cunoștințe din domeniu, în timp ce parteneriatele cu experți din Franța, Italia, UK sau Elveția pot aduce un know-how valoros.
„Academy of Cheese promoveazǎ cunoștințele globale despre brânzeturi prin educație, dezvoltare profesională și colaborare. În piețele emergente precum România, impactul educației structurate despre brânzeturi este deosebit de semnificativ. Bogata moștenire agricolă a României și interesul tot mai mare pentru brânzeturile artizanale și speciale prezintă o oportunitate unică de a ridica standardele de producție locală, de a spori recunoașterea produselor și de a conecta brânzeturile românești la piețele internaționale. Investind în educație la toate nivelurile - de la fermă la furculiță - putem contribui la cultivarea unei baze de consumatori mai informate, putem sprijini dezvoltarea producătorilor de brânzeturi calificați și putem construi o rețea profesională care să cultive excelența și tradiția. O recunoaștem cu mândrie pe Andreea Popa pentru profesionalismul, pasiunea și leadershipul său. Ca unul dintre primii Fellows ai Academy of Cheese, dedicarea sa pentru promovarea educației despre brânzeturi în România și eforturile sale de a continua să pună bazele unei mai mari conștientizări și implicări în întreaga regiune reflectă valorile pe care le susținem. Extinderea educației despre brânzeturi pe piețele emergente precum România nu este doar oportună, ci este esențială. Suntem mândri să susținem acest momentum și colaborare continuă cu Andreea și alți susținători care modelează viitorul brânzeturilor”, afirmă Tracey Colley, Director de Operațiuni în cadrul Academy of Cheese.

Participarea constantă la competiții internaționale și obținerea de certificări precum DOP sau IGP pot oferi brânzeturilor românești vizibilitate și prestigiu, atât pe piața internă, cât și la export. În paralel, eforturile de dezvoltare a pieței locale – prin evenimente de degustare, târguri și tururi gastronomice – vor educa publicul și vor stimula cererea pentru produse de calitate. Sprijinul instituțional este crucial. Finanțările pentru mici procesatori, simplificarea reglementărilor și integrarea brânzeturilor artizanale în strategiile de promovare turistică ar putea oferi un impuls real acestei industrii emergente.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Foto: Economie Rurală
Conform academicianului Cristian Hera: „Viitorul agriculturii depinde în mai mare parte de sănătatea pământului. Solurile României constituie bogăția cea mai de preț a acestui neam, este factorul esențial pentru practicarea agriculturii durabile, performante și este un indicator decisiv al situației economico-sociale și al nivelului de viață al locuitorilor din mediul rural”.
Sănătatea solului reflectă starea sa actuală de echilibru și funcționalitatea, capacitatea de a răspunde la stres, de a susține creșterea plantelor și de a regenera în timp.
Sănătatea solului nu se evaluează doar pe baza nutrienților sau a randamentului agricol, ci și luând în considerare rolul său de ecosistem viu, în special microbiomul său.
Un pământ sănătos presupune o preocupare permanentă din partea agricultorilor deoarece solul necesită ocrotire, fiind foarte fragil, sensibil la degradare și dificil la restaurat, această ocrotire fiind necesară pentru a nu se distruge sau degrada suportul esențial al mediului, al vieții pe uscat și al societății umane.
În această acțiune, de menținere a sănătății pământului, un rol important îl are și lucrarea de dezmiriștit care se face după recoltarea culturilor de vară. Ea este practicată atât în cadrul agriculturii convenționale, cât și în sistemul lucrărilor minime.
Pentru a beneficia de puțina apă care se mai găsește în sol este necesar să se intre la dezmiriștit imediat în spatele combinei sau cel târziu în ziua următoare deoarece în fiecare zi au loc pierderi de apă din sol.
Dacă, spre exemplu, imediat în spatele combinei s-a găsit 11,14% umiditate, după patru zile a scăzut la 8,4%, iar după zece zile la 6,16%.
Lucrarea se execută cu grapa cu discuri la 6-8-10 cm adâncime în funcție de umiditatea solului și de cantitatea de resturi vegetale. De menționat că actualele grape cu discuri sunt prevăzute cu organe de tocat miriștea, precum și cu tăvălugul care realizează o așezare a stratului de mulci format.
Stratul de mulci asigură încorporarea în sol a întregii cantității de apă din precipitații și împiedică pierderea apei prin evaporare, deoarece în stratul de mulci lipsesc capilarele prin care să se ridice apa la suprafață.
Prin urmare, prin lucrarea de dezmiriștit se asigură:
Înmagazinarea și conservarea apei în sol;
Condiții necesare germinării semințelor de buruieni și a salamulastrei;
Formarea unui covor vegetal care menține solul verde cu avantajele cunoscute la menținerea terenului permanent verde;
Ușurează lucrările următoare și reduce consumul de motorină cu 12-15%;
În teren dezmiriștit și arat în toamnă s-au găsit 140 kg/ha nitrați față de 30 kg/ha în terenul doar arat;
Sporurile de producție au fost la grâu 29%, iar la porumb 30%.
În condițiile agriculturii convenționale, după dezmiriștit se urmărește momentul optim de umiditate pentru realizarea arăturii, știind că nivelul calității arăturii crește când se face mai timpuriu asigurând mai multă apă acumulată și cantitatea mai mare de nitrați.
Această arătură este indicată pentru însămânțările de toamnă și s-a demonstrat că grâul, de exemplu, este mai viguros, rezistă mai bine la iernare și la secetă, iar boabele conțin mai multă proteină.
În condițiile agriculturii conservative, după dezmiriștit, când buruienile au înflorit, este necesar să fie tocate pentru a nu forma semințe. În continuare, fie se lasă buruienile să regenereze pentru a menține terenul permanent verde, fie se însămânțează o cultură de acoperire care va fi desființată în toamnă sau în primăvară, în funcție de culturile care urmează în rotație.
În zonele irigate, menținerea terenului permanent verde se asigură prin însămânțarea culturii a doua pentru boabe sau siloz.
Avantajele menținerii terenului permanent verde constau în:
Limitează levigarea îngrășămintelor rămase de la cultura anterioară, precum și a nitraților care s-au format în perioada de vară-toamnă;
Împiedică procesul de sărăturare secundară a solului;
Reduce procesul de eroziune a solului;
Rădăcinile plantelor din covorul verde au capacitatea de afânare a straturilor compactate din profilul solului;
Constituie o bogată sursă de materie organică pentru sol;
Contribuie la îmbunătățirea structurii solului;
Pe perioada de arșiță mențin o temperatură mai scăzută cu 2-4°C;
Epuizează o parte din semințele de buruieni din stratul superior al solului;
Valorifică energia solară pe perioada de vară – toamnă cu formara de masă vegetală;
Se consumă cantități importante de CO2 reducând din efectul de seră cu implicații în schimbările climatice;
Se asigură menținerea biodiversității;
Se asigură condiții optime pentru activitatea microbiologică din sol, caracteristică a solului sănătos.
Se reduce necesarul de chimicale și se protejează mediul ambiant;
Contribuie la creșterea nivelului recoltelor.
În concluzie, prin măsurile menționate se asigură reducerea gradului de îmburuienare, se asigură captarea și conservarea umidității în sol, precum și o bună aerare prin mulci, condiții optime pentru intensificarea activității microbiologice din sol, de descompunere a materiei organice cu formarea de humus și nutrienți, se asigură o bună structurare a solului, adică se asigură o bună sănătate solului.
Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: „Două prașile fac cât o udare.”
De ce trebuie redus gradul de îmburuienare din culturile agricole
Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate
Alianța Industriei Semințelor din România (AISR), în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, a organizat, pe 25 iunie 2025, a doua ediție a evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante”.
Evenimentul a reunit peste 25 de jurnaliști din presa centrală și locală, precum și fermieri din vestul țării, cadre universitare, cercetători și reprezentanți ai industriei semințelor.

„O zi din viața unui ameliorator de plante” este o inițiativă a Alianței Industriei Semințelor din România, ce are ca scop creșterea conștientizării importanței cercetării și invoației în amelioarea plantelor. Reamintim că, prima ediție a evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante” a avut loc anul trecut, pe 19 iunie, la Iași, organizat fiind de AISR și Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”.
Alianța Industriei Semințelor din România vrea să fie un partener al cercetării românești, iar evenimentul „O zi din viața unui ameliorator de plante” să fie unul de tradiție. AISR îndeamnă fermierii să aibă încredere în cercetarea agricolă românească.
„Încercăm să creăm și să susținem un ecosistem, prin punerea laolaltă a producătorilor și instituțiilor de cercetare agricolă”, a spus Daniel Stanciu, vicepreședinte AISR.

Maria Cîrjă, vicepreședinte AISR a completat: „Eu sunt un produs al învățământului și al cercetării românești. Suntem parteneri de bază ai cercetării și ai fermierilor din România. Cercetarea trebuie să răspundă nevoilor fermierilor și mai departe nevoilor consumatorului, de aceea suntem aici. Împreună vom lucra pentru prosperitatea agriculturii românești”.
SCDA Lovrin are o istorie de circa 80 de ani, iar clădirea în care funcționează unitatea de cercetare are peste 200 de ani. „Azi, Staţiunea se află pe un trend crescător, iar investițiile pe care le avem în curs fac să existe premize că devenim din ce în ce mai buni, cu performanţe tot mai bune. Inovăm, dezvoltăm noi soiuri şi hibrizi cu rezultate superioare, produse adaptate vremurilor. Obiectivele ameliorării se gândesc pentru viitor, nu pentru prezent. Un soi la care, de pildă, lucrăm azi, el trebuie să fie valoros și peste 10–20 de ani”, a arătat Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

Președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS), Ioan Jelev a ținut să precizeze că cercetarea agricolă românească este cunoscută peste tot în lume și are rezultate extraordinare chiar și în condițiile în care finanțarea de la bugetul statului a fost zero din 1989 până în 2017, când oricum statul a acordat o finanțare minimală care nu atinge nici 40% din cerințele anuale. Întreaga cercetare din România beneficiază de o alocare bugetară de 0,38% din PIB, din care pentru cercetarea agricolă revine o cifră de sub 0,01% din PIB. „Cercetarea agricolă românească este eficientă și utilă. O arată fermierii din țara noastră, principalii beneficiari ai rezultatelor cercetării agricole, care participă în masă la zile ale porților deschise sau vin și preiau rezultate ale cercetării noastre în număr mare, încât uneori unitățile noastre nu prididesc să satisfacă cererea”, a declarat Ioan Jelev.

Prezent la eveniment a fost și Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, care a subliniat că susține colaborarea strânsă dintre educație și cercetare, iar învățământul și cercetarea au nevoie și trebuie popularizate. „Educația la nivel academic este alături de cercetarea agricolă desfășurată la SCDA Lovrin. În prezent, există o foarte bună colaborare între educație și cercetare”, a afirmat Cosmin Popescu.
Cercetarea agricolă, prezentată direct în câmp
Și pentru că evenimentul poartă numele „O zi din viața unui ameliorator de plante”, cu toate că au fost multe grade cu plus în termometre, atmosfera fiind încinsă la propriu, au fost vizitate câmpurile experimentale ale SCDA Lovrin. Specialiștii stațiunii au explicat etapele unui program de ameliorare, de la selecția inițială a genotipurilor până la obținerea de soiuri performante, adaptate condițiilor pedoclimatice din România. S-a pus accent pe criteriile de selecție agronomică, pe evaluările de productivitate și pe rezistența soiurilor la boli și schimbări climatice.

12 ani, atâta durează obținerea unui soi nou de grâu, pentru crearea căruia cercetătorii muncesc necontenit în laborator, în câmp, indiferent de condițiile meteorologice. Și indiferent de banii cu care sunt remunerați de stat, de obicei prea puțini.
De menționat că, cercetarea de la Lovrin pune accent pe calitate și nu pe cantitate, atunci când creează soiuri și hibrizi. Spre exemplu, soiul de grâu Biharia are calităţi de panificaţie excelente, un conţinut ridicat de proteină, aspect care interesează pe foarte mulţi fermieri. E drept că Biharia se remarcă și la producție, în ferma lui Dimitrie Muscă (CAI Curtici – Arad) a dat producţii de peste 9 tone la hectar. „Obiectivele de cercetare ale SCDA Lovrin au fost mereu de a merge în primul rând pe calitate. Este şi o tradiţie în ceea ce priveşte cercetarea agricolă românească. Se pune tot mai mult accent nu pe cât mâncăm, ci pe ce anume mâncăm. Iar noi ne propunem să ducem mai departe această tradiţie”, a punctat Marinel Horablaga, care a adăugat că, pe lângă obiectivele clasice de calitate și productivitate se lucrează la crearea de soiuri adaptate schimbărilor climatice.

Din câmp s-a trecut la vizitarea laboratoarelor, în care SCDA Lovrin a investit sume considerabile și încă mai are de investit.

În laboratorul de analiză a calității grâului, gazdele evenimentului „O zi din viața unui ameliorator de plante” au prezentat cum se evaluează calitatea soiurilor, nivelul de proteină, greutatea hectolitrică și alți parametri esențiali pentru încadrarea în standarde comerciale și industriale. A fost o oportunitate pentru cei prezenți de a înțelege legătura strânsă dintre cercetare și cerințele pieței agroalimentare.

Semințele necertificate, risc agricol și economic
O discuție interesantă și necesară a fost despre riscurile asociate utilizării semințelor necertificate.
Alina Mihai, director executiv AISR, a atras atenția asupra importanței utilizării semințelor certificate și a riscurilor și consecințelor utilizării de către fermieri a semințelor de hambar: scăderea randamentului, pierderi financiare, calitate neuniformă a culturii și lipsa trasabilității. „Fermierii care folosesc sămânță necertificată se expun unor riscuri pe care, uneori, nici nu le conștientizează complet. Este esențial ca alegerile care țin de semințe și agricultură în general să fie făcute informat și responsabil”, a punctat Alina Mihai.

Noile Tehnici de Ameliorare, o nouă oportunitate și orizont în ameliorare
Președintele AISR, Andrei Măruțescu, a făcut o radiografie a stadiului legislativ actual privind Noile Tehnici de Ameliorare sau Noile Tehnici Genomice (NGT), subliniind importanța procesului de reglementare, în contextul în care Uniunea Europeană lucrează la un cadru legislativ pentru utilizarea biotehnologiilor moderne în agricultură.
„Nevoia de invoație în agricultura europeană este stringentă, iar fără reglementare, fermierii europeni nu vor putea beneficia în viitor de ultimele descoperiri științifice în ameliorarea de precizie și genetică. Noile Tehnici Genomice înseamnă inovații care pot duce la soiuri mai rezistente și mai productive. O legislație predictibilă și modernă va încuraja investițiile în cercetare și va sprijini creșterea competitivității fermierilor pe piața europeană și globală, cât și menținerea cercetării agricole la cele mai înalte standarde”, explică Andrei Măruțescu.

În concluzie, evenimentul „O zi din viața unui ameliorator de plante” a constituit un cadru ideal pentru schimbul de idei între cercetători, fermieri, industrie și reprezentanții media, într-un demers de transparență, educație și conștientizare privind importanța și rolul științei în agricultură. Participanții au apreciat oportunitatea de a vedea pe teren cum se desfășoară activitatea de cercetare și modul în care rezultatele științifice se transferă în soluții practice și tehnologie pentru agricultură.
„AISR își reafirmă angajamentul de a susține agricultura bazată pe știință, inovație și responsabilitate și va continua să organizeze evenimente de acest tip, menite să conecteze fermierii și opinia publică la pulsul cercetării și al industriei semințelor”, a conchis directorul executiv Alina Mihai.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agra Asigurări anunță avizări de daune record în primele șase luni ale acestui an. La nivel național, până la 20 iunie 2025 au fost înregistrate peste 3.300 de avizări de daune pe fondul fenomenelor meteorologice extreme, marcând o creștere de aproape 50% față de întreaga perioadă a anului 2024. În total, pe fondul evoluției accelerate a schimbărilor climatice, peste un milion de hectare au fost evaluate de către evaluatorii Agra Asigurări, iar peste 100.000 de hectare agricole au fost afectate până acum în țara noastră. Până în acest moment, clienții au încasat despăgubiri în valoare de 20 milioane de euro, alte despăgubiri urmând a fi realizate după finalizarea dosarelor de daună deschise.

În prezent, Agra Asigurări asigură peste 1,6 milioane de hectare la nivel național și acoperă 15 riscuri agroclimatice. În acest an, cele mai multe avizări de daună au fost cauzate de grindină, furtuni, secetă la răsărirea culturilor și îngheț târziu de primăvară, afectând toate tipurile de culturi de pe teritoriul țării noastre. Un număr mare de daune au fost avizate și la culturile de viță-de-vie, Agra Asigurări înregistrând avizări de daune la peste 90% din suprafață asigurată, pentru riscul de îngheț târziu de primăvară. Suplimentar, peste 30% din suprafața asigurată a fost avizată și pentru riscul de grindină.

„Dintre cele aproximativ 7.000 de polițe emise, aproape jumătate au înregistrat avizări de daune. La nivel național, 60% din totalul avizărilor au fost pentru grindină, 23% pentru pachetul de reîntoarcere (reînsămânțare) și 17% pentru înghețul târziu de primăvară. Luna mai a acestui an a fost luna cu cele mai multe avizări de daună de când Agra Asigurări este pe piață, cu peste 1.400 de avizări”, a declarat Horia Adrian-Lupu, director general al Agra Asigurări.

Cele mai afectate judeţe au fost Constanţa (801 de avizări), Teleorman (331 de avizări) şi Giurgiu (261 de avizări). În ceea ce privește riscurile, cele mai multe avizări au fost pentru grindină, furtună, secetă în faza de răsărire și îngheț târziu de primăvară.
„Suntem motivați să sprijinim fermierii din România în momentele dificile. În aceste perioade caracterizate de instabilitate climatică, este important ca fermierii să fie complet protejați și să aibă o plasă de siguranță financiară pentru a-și putea continua afacerile în parametrii optimi”, subliniază Horia Adrian-Lupu.
În acest moment, toți evaluatorii companiei se află pe teren și lucrează intens pentru finalizarea proceselor de evaluare a daunelor.

Specialiștii anunță că temperaturile vor continua să crească în România, în următorii ani. „Această creștere va intensifica frecvența, intensitatea și durata valurilor de căldură care vor afecta în particular agricultura din Oltenia și Muntenia. În același timp, studiile indică o creștere a caracterului torențial al ploilor și o scădere a numărului de zilelor cu precipitații moderate. În plus, studiile recente indică și o scădere notabilă a cantității totale de precipitații în câmpiile agricole din sud. Acest dezechilibru va agrava secetele (anticipate să crească în frecvență și intensitate) care deja au un impact semnificativ în climatul actual”, precizează dr. Bogdan Antonescu, expert în schimbări climatice.

Analize recente arată că dacă reușim să reducem emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050, pierderile din producția de porumb ar putea fi de 8-10 %. „Dacă însă continuăm pe un traseu cu emisii foarte ridicate pierderile ar ajunge la 10-13 %, iar în anii cu secetă severă ar putea fi și mai mare mai ales în Oltenia și Muntenia. Grâul pare mai rezilient, dar calitatea boabelor se va deteriora din cauza stresului termic în faza de maturare”, a adăugat dr. Bogdan Antonescu.

Foto: Agra Asigurări
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În fiecare an, USV Timișoara, în parteneriat cu FMC Agro România, vine în sprijinul fermierilor în lupta cu dăunătorii porumbului. În cadrul proiectului ARC farm intelligence monitorizăm trei dăunători importanți: Ostrinia nubilalis, Helicoverpa armigera și Diabrotica virgifera virgifera.
Colaborarea cu FMC România durează de șase ani, perioadă care înseamnă monitorizare, cercetări ample, putem spune, finanțate de o companie din agribusiness. Un sprijin extraordinar pentru cercetarea românească din domeniul vast al protecției plantelor, care, știm cu toții că nu beneficiază de finanțare, din păcate, sau este subfinanțată.
După șase ani de cercetări la nivel național cunoaștem arealul de răspândire al dăunătorilor porumbului, cât și densitatea acestora. Acum știm exact regiunile din România unde dăunătorii mai sus menționați produc pagube considerabile. Rezultatele obținute sunt foarte valoroase și contribuie la stabilirea momentelor optime de combatere în fermele dumneavoastră.
Capturi de Ostrinia nubilalis zero, în schimb avem sute de fluturi de buha gamma

Vă readuc aminte că puteți descărca aplicația ARC farm intelligence din Magazin Play, accesul în aplicație fiind gratuit, trebuie doar să vă faceți cont. În funcție de regiunea unde se află ferma dumneavoastră, puteți accesa capcanele amplasate și vizualiza în timp real curba de zbor, precum și alertele emise cu privire la combatere.
Ostrinia nubilalis, un dăunător care cu greu poate fi ținut sub control
Suntem în plin sezon de monitorizare a primei generații de Ostrinia nubilalis, un dăunător care cu greu poate fi ținut sub control din cauza modului de viață ascuns și a eșalonării stadiilor. Dacă în anii anteriori am înregistrat populații numeroase numeric în mai multe regiuni din România (Oltenia, Banat, Crișana, Muntenia), în acest an acestea au fost extrem de reduse și chiar zero (în unele regiuni). Condițiile climatice ale primăverii 2025, caracterizate de temperaturi scăzute perioade lungi de timp, cât și de variații termice mari între zi și noapte, nu au favorizat dezvoltarea dăunătorului. Pe lângă aceste aspecte, întotdeauna, după ani în care se înregistrează populații masive vin ani în care acestea scad. Natura ne demonstrează mereu că este în echilibru și că există o ciclicitate în toate.
În Banat, primii fluturi de Ostrinia nubilalis au fost observați în jurul datei de 15 mai 2025 prin culturile de grâu (252,50C grade zilnice acumulate). Este interesant că la capcane totuși nu am avut capturi numeroase, ci foarte scăzute.
Capturi de Ostrinia nubilalis. Foarte puține spre deloc în acest an la Timișoara

La capcanele de pe teritoriul Stațiunii Didactice a USV Timișoara, din cauza numărului redus de capturi (între 2 - 3 fluturi) curba de zbor maxim nu a putut fi înregistrată, ci doar intuită în urma observațiilor directe în culturile de porumb. La data de 20 iunie 2025, în cultura de porumb monitorizată am observat larve din stadiile 1, 2 și 3. Acestea erau prezente în zona paniculului. Incidența plantelor atacate este de aproximativ 5%, în prezent. Având în vedere prezența larvelor din stadiile tinere în câmp, aproximăm că vârful curbei de zbor s-a situat în jurul datei de 10 iunie 2025. Însumarea gradelor zilnice la Timișoara a fost de 5600C la data de 16 iunie 2025 și susține ipoteza noastră. Conform cercetărilor în domeniu, când suma gradelor zilnice este cuprinsă între 500 - 600 grade, larvele de vârsta 1, 2 și 3 sunt prezente și produc daune.
La capcana automată, zero capturi

În zona Grabaț (Timiș), la ferma Fangmeier, curba maximă a fost atinsă la data de 12.06.2025 (7 capturi ON). La 23 iunie, nici o captură la capcane, semn că zborul primei generații s-a încheiat. În curând ne vom lupta cu cea de-a doua generație.
În regiunea Crișana, cele mai relevante capturi au fost înregistrate la Curtici (CAI Curtici), unde maximul curbei a fost atins la data de 10.06.2025 (capturi între 10 și 41). Menționez că, în anii trecuți, la Curtici erau capturați sute de fluturi.
În Oltenia, regiune cu încărcătură mare de Ostrinia nubilalis în anii trecuți, curba maximă de zbor a fost atinsă în perioada 10.06. - 13.06.2025 (funcție de zonă) la capcanele amplasate în șapte locații. Numărul maxim de capturi a oscilat între 2 și 9.
În Muntenia au fost monitorizate peste 16 locații situate în mai multe județe. Maximul curbei de zbor a fost evidențiat doar la Călărași, în perioada 13 - 18.06.2025 (capturi între 3 - 5/capcană). În restul locațiilor monitorizate, numărul de capturi în luna iunie a fost zero, doar sporadic câte 2 și 4 fluturi/luna iunie. Analizând atent datele pot spune că, în Muntenia curba maximă de zbor nu a ieșit în evidență, de aceea culturile de porumb trebuie verificate pentru a găsi eventuale larve.
În Moldova au fost amplasate capcane în județele Iași, Vrancea, Galați, Suceava. Doar în Vrancea au fost înregistrate câteva capturi în luna iunie, în rest zero.
În Transilvania și Dobrogea situația capturilor este identică cu cea din Moldova.
Prima generație de Ostrinia nubilalis a fost una extrem de redusă la nivel național comparativ cu anii anteriori. Asta nu înseamnă că nu putem avea infestare în culturile de porumb. De aceea, recomandăm verificarea culturilor în următoarea perioadă și efectuarea unui tratament dacă este necesar.

Cum recunoaștem daunele produse de larvele primei generații de Ostrinia nubilalis
Larvele primei generații pot fi observate în culturile de porumb în luna iunie. Ele pătrund în organele plantelor de porumb (frunze, tulpini, panicul nedesfăcut, știuleți, teci).
În frunze, larvele intră în nervurile principale, unde se hrănesc. La locul intrării se observă că țesutul frunzei este maroniu, iar excrementele sunt prezente. În transparență, larvele pot fi observate cu ochiul liber în interiorul nervurilor. Dacă rupem frunza vedem larva. Frunzele atacate în acest mod se pot frânge la punctul de intrare al larvelor.
Atac la frunze. Larve în nervura principală a frunzei

Prezența larvelor poate fi recunoscută și după orificiile mici (1 - 5 mm) și excrementele de pe frunze. Dispoziția orificiilor este de obicei liniară din cauză că atacul a avut loc atunci când frunza era în stadiul de cornet. În primele stadii, larvele se hrănesc în interiorul frunzelor, cu staminele și ramurile paniculului nedeschis. În stadii mai avansate, pătrund în tulpini, pedunculul știuletelui și perforează paniculul. Atacul la tulpini poate duce la frângerea plantelor. Dacă plantele se frâng sub știulete atunci pagubele pot fi foarte mari. Larvele favorizează instalarea patogenilor foarte periculoși cum sunt Fusarium verticillioides (producător de fumonisine) și Aspergillus flavus (producător de aflatoxine). Din cauza atacului, plantele pot rămâne mici, la fel și știuleții, apărând pagube în producție [Roșca et al., 2011].
În anii cu precipitații excesive, atacul acestui dăunător se manifestă cu intensitate mare.
Larve de Ostrinia nubilalis în panicul la 20.06.2025

Mod de hrănire
Larvele tinere ale primei generații tind să se hrănească în verticilul plantei, mai ales în paniculul nedesfăcut. Când paniculul se deschide, larvele de regulă migrează sau se dispersează către frunze și zona tecilor. În această situație mortalitatea poate fi destul de ridicată în primele zile de viață ale larvelor. După ce își stabilesc un loc de hrănire, mortalitatea scade.
Larvele primei generații de Ostrinia nubilalis se hrănesc de obicei în partea superioară a plantelor de porumb, observându-se o preferință pentru zona paniculului. În aceste zone, de multe ori tulpina din apropierea paniculului se poate rupe ușor sub acțiunea vânturilor. Mai târziu, larvele celei de-a doua generații vor tunela puternic tulpinile în zona internodurilor producând galerii extinse [Jarvis et Guthrie, 1987].
Populațiile dăunătorului sunt în strânsă corelație cu factorii climatici. Seceta și temperaturile foarte ridicate din timpul depunerii pontelor influențează negativ eclozarea. La fel, ploile și vânturile foarte puternice diminuează populațiile de larve în primele stadii de dezvoltare [Mason et al., 1996; Roșca et al., 2011].
Atac Ostrinia nubilalis la 20.06.2025

Combaterea integrată
Datorită eșalonării extraordinare a stadiilor de dezvoltare, a tehnologiilor aplicate și a condițiilor climatice în schimbare, dăunătorul este greu de ținut sub control chiar și cu substanțe chimice. De aceea, în strategiile de management cele mai importante sunt măsurile profilactice urmate de cele chimice și biologice.
În cazul acestui dăunător, momentul optim de combatere se stabilește doar în urma monitorizării populațiilor dăunătorului cu ajutorul capcanelor Csalomon (tip borcan) cu feromoni sexuali și momeli alimentare, cât și cu tipul Delta (clasice) produse în România la Institutul de Chimie „Raluca Rîpan” de la Cluj. Acestea se amplasează în câmp la jumătatea lunii mai și se monitorizează până în septembrie (funcție de condițiile zonei unde sunt amplasate) - Bartels & Hutchinson, 1998.
Metode profilactice
Cele mai importante metode în combaterea Ostriniei nubilalis sunt cele profilactice (ignorate în prezent).
Măsurile recomandate sunt:
Reducerea rezervei biologice prin tăierea tulpinilor și scoaterea lor de pe câmp. Distrugerea tulpinilor este foarte importantă în gestionarea Ostriniei la porumb. Foarte eficientă este tăierea tulpinilor cât mai aproape de suprafața solului. S-a constatat că în acest mod, mai mult de 75% din larve sunt omorâte. Această metodă este foarte bună dacă este combinată cu arătura, nu cu discuitul.
Arăturile de toamnă să se facă la adâncimea de 25 cm, după unii autori pot fi efectuate arături și la 20 cm. Lucrările minimale ale solului, care lasă cantități importante de reziduuri la suprafața solului, favorizează supraviețuirea în procent mare a larvelor.
Respectarea rotației culturilor și utilizarea la semănat a hibrizilor rezistenți.
În zonele cu o singură generație de Ostrinia se recomandă semănatul mai târziu. Este cunoscut că, semănatul mai devreme poate favoriza atacul de Ostrinia deoarece femelele aleg pentru ovipoziție plantele mai înalte [Capinera, 2000; Roșca et al., 2011].
Metode chimice
Deși în prezent se fac mai multe tratamente chimice pentru combaterea acestui dăunător, totuși amintesc că, în culturile destinate consumului acestea nu sunt economice. În culturile semincere și în cele de porumb zaharat se poate interveni dacă situația din teren impune efectuarea unor tratamente.
Tratamentele se fac doar la avertizare, ținându-se cont de criteriul biologic în general. Avertizarea pentru efectuarea unui prim tratament se emite la 10 zile de la maximul curbei de zbor a adulților sau când 50% din plante prezintă frunze cu atac (pentru prima generație). În țara noastră, de obicei nu se fac tratamente pentru generația a doua, decât foarte rar [Roșca et al., 2011].
Primul tratament pentru combaterea Ostriniei nubilalis ar trebui să coincidă cu eclozarea pontelor, pentru a preveni infestarea. O repetare s-ar impune la apariția paniculului. Din păcate, în teren lucrurile stau altfel decât în teorie. De aceea, acest dăunător este extrem de dificil de controlat.
Înainte de efectuarea tratamentului, după primirea avertizării se recomandă efectuarea unui control fitosanitar în culturi în vederea depistării pontelor „cap negru” și a eventualelor larve eclozate. Decizia de tratament trebuie luată în urma acestui control. Dacă controlăm prima generație de Ostrinia, cu siguranță vom avea mai puține probleme la generația a II-a.
Larvă în spiculeț

După criteriul fenologic, tratamentele cu insecticide pot fi aplicate în intervalul de la „formarea timpurie a paniculului și până la uscarea mătăsii știuleților”. Cu toate acestea, aplicarea insecticidelor lichide (mai ales) ar trebui să coincidă cu eclozarea maximă a larvelor din ouă. Dacă larvele sunt prezente, tratamentele ar trebui făcute înainte de apariția paniculului sau la apariția acestuia din verticilul plantei. Acest moment este considerat important, deoarece larvele tinere ale primei generații sunt deosebit de active și pot fi omorâte ușor pentru că au tendința să se adune în verticilul plantei. În acest moment pot fi utilizate și insecticide granulare, care de regulă sunt mai persistente. Pentru generația a II-a, unii specialiști recomandă executarea unui tratament în jurul culturii de porumb, în zonele cu iarbă, unde adulții au tendința să se adune [Nault et Kennedy, 1996; Mason et al., 1997; Capinera, 2000; Cook et al., 2003].
În România sunt omologate pentru combaterea sfredelitorului porumbului următoarele insecticide: Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Clorantraniliprol; Acetamiprid; Deltametrin; Acetamiprid + lambda - cihalotrin; Tebufenozid; Deltametrin + flupiradifuron [Aplicația PESTICIDE 2.25.6.2, 2025].
Dintre produsele de protecția plantelor amintite și omologate în România, atragem atenția că nu toate sunt prietenoase cu entomofagii, au efect ovicid și larvicid foarte bun și pot fi aplicate chiar și la temperaturi mai ridicate (chiar și la 340C). Produsele care conțin lambda-cihalotrin sau deltametrin au efect de contact și nu sunt prietenoase cu entomofauna utilă și nici foarte eficiente la temperaturi mai mari de 25-26 grade Celsius pentru că sunt volatile.
Prin comparație cu substanțele amintite mai sus, substanța activă clorantraniliprol (conținută de CORAGEN) este prietenoasă cu entomofauna utilă și eficientă la temperaturi ridicate de până la 33-34 grade Celsius. Pe de altă parte, insecticidul Ampligo (conține clorantraniliprol + lambda-cihalotrin) este eficient și la temperaturi mai ridicate, dar nu este prietenos cu entomofauna utilă din cauza substanței active de contact. Respectați dozele și momentele optime de aplicare.
De regulă, nu se fac tratamente chimice de combatere decât în cazuri speciale de atacuri masive și doar atunci când se mai poate intra în cultură pentru tratamentele terestre. Acolo unde se practică monocultura timp îndelungat tratamentele sunt indicate. Se poate apela și la tratamentele cu aviația utilitară. Insecticidele trebuie să ajungă deasupra tecilor sau în verticilul plantei pentru ca larvele din acele zone să moară până să ajungă în zona tulpinii [Roșca et al., 2011].
Atac la panicul. 20.06.2025

Metode biologice
În loturile de hibridare și la porumbul zaharat, pot fi utilizați dușmanii naturali (prădători, paraziți) și entomopatogenii, după cum urmează:
Beauveria bassiana și Bacillus thuringiensis kurstaki [Lereclus et al., 1993; Huang et al., 1999b].
Lansări de viespi oofage, Trichogramma maidis în doză de 100000 viespi/ha (2 tratamente). Lansările se fac atunci când se înregistrează maximul curbei de zbor al adulților [Bigler et Brunetti, 1986; Roșca et al., 2011].
Ostrinia nubilalis are foarte mulți dușmani naturali, paraziți și prădători. Amintesc: Lydella thompsoni (parazit de larve), Sinophorus turionis (parazit de larve), Chelonus annulipes (parazit de ouă și larve) [Baker et al., 1949].
În România este omologat un singur agent biologic: Bacillus thuringiensis subs. Kurstaki, tulpina ABTS - 351.
Combaterea primei generații de Ostrinia nubilalis este esențială pentru reducerea populațiilor celei de-a doua generații din luna august. Nu neglijați acest aspect, mai ales că, a doua generație este foarte greu de combătut, datorită taliei plantelor mai ales. Respectați perioada de combatere recomandată în alertele emise. Luați decizia de combatere după ce verificați culturile. Curba de zbor este în scădere în acest moment.
De asemenea, tratamentul pentru prima generație de Ostrinia va avea efect secundar asupra Helicoverpei armigera dar și a altor noctuide prezente deja. Zborul primei generații de Helicoverpa armigera s-a oprit.
BibliografieBigler F., Brunetti R., 1986 - Biological control of Ostrinia nubilalis Hbn. by Trichogramma maidis Pint. et Voeg. On corn for seed production on southern Switzerland. Journal of Applied Entomology, 102 (3): 303 - 308.Baker W. A., Bradley W. G., Clark C. A., 1949 - Biological control of the European corn borer in the United States. Technical Bulletin, 983:1 - 185.Bartels D. W., Hutchinson W. D., 1998 - Comparison of pheromone trap designs for monitoring Z - strain European corn borer (Lepidoptera: Crambidae), Journal of Economic Entomology, 91 (6): 1349 - 1354; 18 ref.Capinera J. L., 2000 - European Corn, Borer, Ostrinia nubilalis (Hubner) (Insecta: Lepidoptera: pyralidae), Florida Cooperative Extension Service, Institute of Food and Agricultural Sciences, University of Florida. Published: September 2000. Revised: December 2005. Reviewed: March 2011, accesat la data de 2 iulie 2020.Cook A. Kelly, Susan T. Ratcliffe, Michael E. Gray, Kevin L. Steffey, 2003 - European Corn Borer (Ostrinia nubilalis Hubner), Insect Fact Sheet, University of Illinois, Department of Crop Sciences, IPM (Integrated Pest Management), accesat la data de 15 iunie 2020.Huang F., Zhu K. Y., Buschmann L. L., Higgins R. A. and B. Oppert, 1999b - Comparison of midgut proteinases in Bacillus thuringiensis – susceptible and – resistant European corn borer, Ostrinia nubilalis (Lepidoptera: Pyralidae). Pesticide Biochemistry and Physiology 65: 132 - 139.Lereclus D., Delecluse A., and M. M. Lecadet, 1993 - Diversity of Bacillus thuringiensis toxins and genes. In Bacillus thuringiensis, an environmental biopesticide: Theory and Practise, ed. Entwistle, P. F., Cory, J. S., Bailey, M. J., and S. Higgs, pp. 37 - 69.Jarvis J. L., Guthrie W. D., 1987 - Ecological studies of the European Corn Borer (Lepidoptera: Pyralidae) in Bone County, Iowa, Environmental Entomology, vol. 16, Issue 1, p. 50 - 58.Mason C. E., Rice M. E., Calvin D. D., Van Duyn J. W., Showers W. B., Hutchinson W. D., Witkowski J. F., Higgins R. A., Onstad D. W., G. P. Dively, 1996 - European corn borer ecology and management. North Central Regional Extension Publication 327. Iowa State University Press, Ames.Mason C. E., Stromdahl E. Y., Pesek J. D. Jr., 1997 - Placement of pheromone traps within the vegetation canopy to enhance capture of male European corn borer (Lepidoptera: Pyralidae). Journal of Economic Entomology, 90 (3): 795 - 800; 37 ref.Nault, B. A., G. G. Kennedy, 1996a - Timing insecticide applications for managing European corn borer (Lepidoptera: Pyralidae) infestations in potato. Crop Prot. 15: 465 - 471.Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011 - Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura “Alpha MDN”, Buzău, p. 379 - 385.***Aplicația PESTICIDE 2.25.6.2, 2025.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Grâul, în alimentația mondială, este un element de bază, furnizând nutrienți esențiali și găsindu-se în compoziția a numeroase produse alimentare. Potrivit prognozelor pentru 2025, producția totală de cereale din Uniunea Europeană este estimată la 274,484 milioane tone, cu 6,26% mai mare decât producția recoltată în 2024. România, conform INS, a produs 20,5 milioane de tone de cereale anul trecut, marcând o creștere de 9% față de anul precedent. Având în vedere toate provocările cu care se confruntă agricultura, fermierii trebuie să adopte soluții inovatoare care să asigure atât productivitatea, cât și profitabilitatea.
La începutul acestui an, Corteva Agriscience a lansat fungicidul Queen®, cu molecula inovatoare Inatreq™ Active, un produs revoluționar care oferă un control curativ și preventiv excelent împotriva tuturor tulpinilor de Septoria, o boală fungică considerată de specialiștii în agricultură drept cea mai importantă și dăunătoare boală foliară, deoarece provoacă pierderi semnificative de recoltă.
Andrei Doru: „Adoptarea tehnologiilor agricole avansate este esențială pentru menținerea competitivității și pentru asigurarea sustenabilității practicilor agricole.”

Derivată dintr-o sursă naturală, molecula Inatreq™ Active oferă performanță biologică superioară și introduce un nou mod de acțiune, fără rezistență încrucișată cu chimicalele fungicide existente pentru cereale, permițând opțiuni flexibile de aplicare și asigurând o performanță constantă și cu spectru larg.
În plus, tehnologia inovatoare de formulare i-Q4™ îmbunătățește aderența și acoperirea soluției de pulverizare, asigurând o protecție optimă cu un consum minim de produs. „Pentru fermierii noștri, integrarea Inatreq™ în strategiile lor de protecție a culturilor poate duce la culturi mai sănătoase și randamente mai ridicate. Prin reducerea impactului bolilor dăunătoare, fermierii pot obține un randament economic mai bun și pot contribui la obiectivele naționale de securitate alimentară. Adoptarea unor astfel de tehnologii agricole avansate este esențială pentru menținerea competitivității și pentru asigurarea sustenabilității practicilor agricole”, precizează Andrei Doru, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides și SAT Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Prin urmare, fungicidul Queen® pe bază de Inatreq™ Active reprezintă pentru fermieri un instrument de luptă împotriva apariţiei rezistenţei la bolile specifice culturilor de cereale. „Nu oferim o cheltuială fermierului, ci oferim o investiţie. De ce spun acest lucru? Pentru că Inatreq™ Active, prin fungicidul Queen® vine cu o protecţie integrată în partea a doua a culturii, la T2, cum îl numesc fermierii, atunci când avem nevoie de o frunză stindard extrem de sănătoasă şi care să facă să crească producţiile fiecărui fermier. Este un lucru extraordinar”, explică Adrian Teban, Field Sciencist Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Adrian Teban: „Cultura de cereale este protejată din primăvară şi până la recoltare, o protecţie integrată perfectă. Prin noile tehnologii pe care Corteva le înglobează suntem alături de fermier, pentru că tehnologiile care vin cu produsele noastre îl însoţesc şi-l ajută să fie performant în orice situaţie.”

Pe piaţa fungicidelor din România, dar şi pe plan mondial, o astfel de soluție de protecție a plantelor este aşteptată de aproape 20 de ani. „O moleculă cu un nou mod de acţiune care să fie atât de integrată în tehnologie şi să aducă atâtea beneficii fermierului n-a mai fost lansată de la apariţia SDHI-urilor, şi iată că astăzi Corteva face acest pas. Totul a pornit de la un compus care a fost găsit în natură. Este un lucru extraordinar pe care l-a reuşit Corteva, să stabilizeze un produs şi să-l folosească ca fungicid. De aici apare şi profilul eco-toxicologic extraordinar de bun al acestei substanţe, al acestui fungicid, şi cu siguranță va fi extraordinar de bine primit de către fermieri. El practic vine şi se adaugă celuilalt fungicid pe care noi l-am recomandat întotdeauna la T1, la prima aplicare, şi anume Verben. Acum venim în completare şi practic cultura de cereale este protejată din primăvară şi până la recoltare, o protecţie integrată perfectă. Prin noile tehnologii pe care Corteva le înglobează suntem alături de fermier, pentru că tehnologiile care vin cu produsele noastre îl însoţesc şi-l ajută să fie performant în orice situaţie”, conchide Adrian Teban.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025
Abonamente, AICI!
În perioada 18-20 iunie 2025, la Bruxelles s-a dezbătut viitorul agriculturii europene. Au avut loc întâlnirile Președințiilor, Prezidiilor COGECA, unde Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost reprezentată de către Florentin Bercu (UNCSV), prezent, totodată, la dezbaterea COPA și COGECA cu instituțiile Uniunii Europene.
În cadrul reuniunii Președințiilor, COGECA Praesidium, a dezbaterii și ședința grupului de la Visegrad extins au avut loc dezbateri pe cele mai recente poziții ale COPA-COGECA privitoare la: actualizări pe Cadrul Financiar Multianual post 2027; debirocratizări și simplificări pentru Politica Agricolă Comună; discuțiile din Consiliul European pentru Agricultură și Alimentație; Regulamentul privind defrișările; situația pieței privind schimburile comerciale cu Ucraina, Mercosur, SUA, UK; protecția animalelor pe perioada transportului; strategia privind Reziliența Apei; consolidarea poziției fermierilor în lanțul de aprovizionare cu alimente; Legea pentru monitorizarea solului; carnivorele mari; priorități cheie pe strategia europeană pentru Bioeconomie.

Președintele COPA, Massimiliano Giansanti, a spus că nu poate exista o lume fără ferme, agricultura având un impact social, economic și ecologic imens. „Ne aflăm la mai puțin de o lună de prezentarea propunerii pentru noul Cadru Financiar Multianual (CFM) și bugetul Politicii Agricole Comune (PAC) post-2027. În actualul context geopolitic, securitatea trebuie garantată pornind de la securitatea alimentară, iar agricultura și silvicultura sunt piloni strategici pentru hrănirea celor 450 de milioane de cetățeni europeni și pentru sprijinirea economiilor locale. Fermierii nu sunt o povară, ci o parte a soluției pentru CFM. Deși președinta Ursula von der Leyen a afirmat recent că fermierii sunt în centrul preocupărilor, acest lucru trebuie demonstrat prin alocarea unui buget adecvat. COPA este pregătită să lucreze pentru protecția fermierilor, care asigură stabilitatea societății. Nu putem concepe o lume fără ferme, iar agricultura are un impact social, economic și ecologic imens. Fermierii trebuie să fie competitivi la nivel global. În perioada cu inflație de peste 15%, li s-a cerut să producă mai mult pentru a menține prețurile scăzute, au făcut-o, și o pot face din nou, dar au nevoie de sprijin pentru a rămâne sustenabili și competitivi. În acest context, au fost exprimate îngrijorări cu privire la ideea de comasare a pilonului 2 al PAC cu fondurile de coeziune, ceea ce ar slăbi capacitatea de producție alimentară. Înainte de orice reformă trebuie făcută o analiză de impact a actualei PAC. Fermierii susțin menținerea celor doi piloni, un buget dedicat și crescut, întrucât inflația anterioară a redus semnificativ finanțările, iar fermierii nu mai pot plăti nota de fiecare dată. Dacă se dorește o „revoluție a PAC”, trebuie să se păstreze litera „C” din „Politica Agricolă Comună”, adică caracterul comun și unitar. Viitorul PAC se va axa pe ecoscheme și componenta socială, dar este esențial să se țină cont de nevoile fermierilor. Aceștia nu cer pomeni, ci condiții pentru a putea concura corect pe o piață plină de provocări. Fermierii europeni trebuie să concureze cu exploatații agricole mari din Rusia și Ucraina, și în acest context este esențială găsirea unui echilibru între regiunile Sud, Nord, Est și Vest ale UE, pentru a menține o agricultură viabilă în toate statele membre. Este o problemă gravă dacă un stat membru refuză cofinanțarea, riscăm să pierdem forme importante de agricultură. Dispariția pieței unice europene ar periclita coeziunea UE. În acest context, fermierii riscă să se retragă din piața internă pentru a vinde doar în afara UE, dat fiind că în UE costurile de producție sunt mai mari din cauza standardelor ridicate”, a precizat Massimiliano Giansanti, care a cerut ca demnitatea fermierilor europeni să fie apărată și respectată. Președintele COPA a mulțumit ministrului polonez al Agriculturii care a transmis și susținut mesajele COPA, exprimându-și speranța că și alți miniștri din UE vor acționa la fel.
Președintele COGECA, Lennart Nilsson, a întrebat cum va funcționa un model agricol cu 27 viteze diferite în UE, cine își asumă riscurile și cine suportă consecințele acestui model fragmentat. „Suveranitatea europeană începe cu suveranitatea alimentară, deoarece nu există securitate fără securitate alimentară și nici autonomie strategică fără o agricultură rezilientă. PAC trebuie să rămână coloana vertebrală a strategiei UE privind alimentația și agricultura, așa cum este consacrată în tratatele UE, prin natura sa comună, structura robustă și resursele financiare alocate. Se solicită un angajament reînnoit, cu un buget dedicat, protejat și indexat la inflație pentru PAC în cadrul financiar multianual următor. Totul se reduce la un singur cuvânt: COOPERARE. Atunci când fermierii și cooperativele agricole sunt puternice, sunt susținute fermierii, cooperativele și, implicit, cetățenii. În vremuri dificile, cooperativele agricole sunt esențiale pentru a asigura stabilitate, predictibilitate și sustenabilitate în sector. COGECA se opune împărțirii bugetului. Reformele nu trebuie făcute fără a fi precedate de analize de impact riguroase și consultări reale cu fermierii, cooperativele și organizațiile acestora, iar propunerile lor trebuie preluate înainte de comunicarea oficială”, a spus Lennart Nilsson.
Florentin Bercu, director executiv al UNCSV, organizație membră AAC și vicepreședinte COGECA a declarat că nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri. „În majoritatea cazurilor, declarațiile Ursulei von der Leyen și ale altor conducători de autorități sunt frumoase, dar sunt contrazise de fapte. Trebuie să trecem de la declarații la fapte și să dovedim acest lucru prin alocarea unui buget specific, consistent, actualizat cel puțin cu rata inflației, prin cadrul financiar multianual post-2027 pentru subvenții și investiții prin PAC, care să poată permite finalizarea convergenței externe și să facă fezabilă producția de alimente de calitate la prețuri accesibile pentru cei 450 de milioane de consumatori din UE”, a punctat Florentin Bercu.

Președintele Comisiei Europene a subliniat rolul esențial al fermierilor în hrănirea celor 450 milioane de cetățeni ai UE și a promis simplificarea PAC și sprijinirea tinerilor fermieri. „PAC rămâne un pilon central al viitorului Cadrului Financiar Multianual, adaptabil la schimbările climatice și nevoile sectorului. Puterea și viitorul UE constă în producția de hrană, viitorul fermierilor și al Agriculturii comunitare”, a arătat Ursula von der Leyen.
Fără fermieri, cooperative și organizațiile lor nu putem construi viitorul Uniunii Europene, a spus Czeslaw Siekierski, președinte al Consiliului de Miniștri ai Agriculturii din UE: „Sectorul agricol trebuie să fie rezilient pentru ca Uniunea Europeană să își mențină independența, o lecție învățată în timpul pandemiei COVID-19 și al războiului din Ucraina. Nu putem depinde în totalitate de importuri mai ieftine. Politica Agricolă Comună este fundamentul care asigură producția de alimente de calitate la prețuri accesibile. Comisia Europeană a reafirmat că agricultura este o prioritate, un mesaj transmis clar chiar astăzi de președinta Ursula von der Leyen. Însă această prioritate trebuie susținută printr-un buget adecvat, actualizat și bine direcționat. Președinția poloneză a elaborat un document care sintetizează concluziile ultimelor șase luni, alături de recomandări din partea statelor membre privind viitorul PAC. Tema centrală: securitatea alimentară și asigurarea unei producții agricole competitive. Este esențial să continuăm un dialog permanent și intens cu fermierii, cooperativele și organizațiile profesionale așa cum se întâmplă deja în Polonia. Acest dialog trebuie extins și consolidat la nivelul tuturor statelor membre. Toți miniștrii sunt de acord: bugetul este crucial. Avem nevoie de un buget dedicat, ambițios și adaptat noilor provocări: inflație, schimbări climatice, extinderea UE. De asemenea, este necesară simplificarea procedurilor și susținerea reînnoirii generaționale. Trebuie să ne întrebăm de ce tinerii nu mai sunt atrași de agricultură și ce putem face pentru a schimba această realitate. Este vital să asigurăm concurență loială și reciprocitate în standardele aplicate produselor importate, în oglindă cu cele din UE. Fermierii europeni nu pot concura cu mari proiecte agricole din afara UE, iar o eventuală integrare a PAC într-un buget unic pe țară ar vulnerabiliza și mai mult sectorul. Viitorul trebuie construit pe stimulente, nu pe constrângeri. Revoluția verde este necesară, dar trebuie să se întâmple în timp, în paralel cu păstrarea competitivității, nu impusă rapid și artificial. Agricultorii au fost mereu gardienii mediului, ai solului și ai naturii și trebuie lăsați să continue acest rol așa cum știu mai bine. Agricultura nu trebuie să devină obiectul politicilor viitoare, ci subiectul central. PAC este o politică consacrată, cu structură și resurse proprii, și trebuie tratată separat din perspectivă economică și socială. Avem nevoie de un angajament politic puternic, bazat pe solidaritate. Fermierii trebuie consultați constant, nu doar în perioade electorale. Trebuie ascultați cu atenție și susținuți pentru că fără fermieri, cooperative și organizațiile lor, nu putem construi viitorul Uniunii Europene”.
Enrico Letta, președintele Institutului Jeacque Delors, a atras atenția asupra impactului produselor din afara UE și a costului tranziției suportat de IMM-uri. „Cuvântul și pozițiile voastre ca fermieri și cooperative sunt esențiale și foarte importante pentru viitorul UE”, a specificat Enrico Letta, pledând pentru sprijin și investiții în fermieri, digitalizare și inovație. Totodată, s susținut ideea unei UE suverane din punct de vedere alimentar și a cerut preluarea propunerilor și sugestiilor transmise de COPA-COGECA.
Europarlamentarul COM AGRI (IT, SSD), Nardello Dario, susține că noua Politică Agricolă Comună (PAC) și viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM) sunt esențiale pentru perioada următoare, iar Comisia Europeană nu ar trebui să propună noul CFM post-2027, care va include bugetul PAC, până nu sunt integrate solicitările și propunerile venite de la fermieri și cooperative. „Parlamentul European, prin grupul S&D, a solicitat menținerea identității și unității PAC ca politică distinctă. Agricultura are nevoie de o strategie coerentă și de un buget adecvat, inclusiv cu indexare la inflație. Deciziile trebuie să pornească de la fermieri, printr-o abordare de jos în sus. Este necesară o strategie clară și o consolidare a valorilor bugetare. Tinerii fermieri trebuie sprijiniți, inclusiv în tranziția către Agricultura 5.0. Sistemul actual trebuie reformat după o evaluare atentă a celui anterior, pentru a-l îmbunătăți. Comisia Europeană nu ar trebui să propună noul CFM post-2027, care va include bugetul PAC, până nu sunt integrate solicitările și propunerile venite de la fermieri și cooperative. Este esențială colaborarea strânsă între Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European (COM AGRI) și COPA-COGECA pentru a asigura o agricultură europeană puternică, durabilă, competitivă și susținută politic și financiar. Este esențial pentru viitor să putem consolida colaborarea din COM AGRI și COPA COGECA pentru a integra propunerile dumneavoastră și ajunge să avem o agricultură mai puternică, sustenabilă, durabilă și competitivă”, a arătat Nardello Dario.
Wiktor Szmulewicz, președinte Camera Agricolă a Fermierilor din Polonia, a spus: „Vrem o evoluție, nu o revoluție și asta se poate face doar prin investiții. Nu considerați că una se spune și alta se face? Scurtarea lanțului de aprovizionare din păcate s-a lungit. Vorbim de simplificare, dar vedem că povara crește”.
Președintele Confederației Agricultorilor din Portugalia, Álvaro Mendonça e Moura, a afirmat că UE nu poate rămâne unită fără un buget suficient și a criticat ideea reducerii bugetului, considerând că fermierii nu trebuie păcăliți cu promisiuni că banii vor fi redirecționați către tineri sau mediu, dacă suma totală este insuficientă.
„Ce fermier nu are nevoie de bani? Suntem de 30 ani în UE. Nu am cerut până acum subvenții, dar avem nevoie de ele ca să putem continua. Bătrânii fermieri sunt din ce în ce mai frustrați și că pierd bani și că riscă să își închidă fermele. PAC ne ține împreună și trebuie să fie consolidat”, a completat Nikolaus Berlakovich, reprezentant al fermierilor din Austria și vicepreședinte COPA.
Arnold Puech D’Alissac, CESE, reprezentant al fermierilor din Franța: „Suntem în contextul geopolitic în care Agricultura și Alimentația sunt arme de apărare la nivel european, reprezintă o contribuție importanta de 1,3% și trebuie finanțate mult mai consistent. Avem provocarea de a nu lăsa altora puterea de a hrani UE. Cum vom face asta fără un buget consolidat, cu exploatații competitive?”
Francie Gorman, reprezentant al fermierilor din Irlanda și vicepreședinte COPA propune evaluarea actualei PAC înainte de a începe reforma. De asemenea, sublinează că investițiile în mediu nu au generat beneficii financiare suficiente și că trebuie cunoscut mai întâi bugetul total înainte de discuțiile privind repartizarea și reformarea. „Agricultura are un rol dublu vital: produce alimente și carbon. Sprijină economiile rurale mai eficient decât alte sectoare. Deși s-a promis că agricultura va rămâne o prioritate, părerea fermierilor nu a fost suficient luată în calcul. Sunt necesare subvenții și investiții”, a accentuat Francie Gorman.

În final, mesajul comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, transmis de șefa sa de cabinet Ester de Lange: „Cercul este rotund când vorbim de lanțul alimentar. O vorbă olandeză spune că nu putem construi un continent pe stomacul gol. Dacă avem noi provocări, avem nevoie de un buget mai mare, avem nevoie de un număr mai mare de țări dispuse să facă acest efort suplimentar. Trebuie să acoperim cheltuielile din perioada COVID 19, trebuie să acoperim împrumuturile pentru NEXT GEN EU(PNRR), nevoile mai mari pe partea de înarmare și extindere a UE. Statele Membre trebuie să acopere aceste cifre. Apreciem inputul fermierilor și al cooperativelor din COPA-COGECA, îl preluăm și vom ține cont de el. Trebuie să ne asigurăm că producția de alimente este importantă, să găsim o cale în care să respectăm trăsăturile specifice ale măsurilor din PAC, să menținem cutia cu instrumente unite și intacte, să avem predictibilitate, stabilitate pe minimum 5-7 ani. Sinergiile se pot obține doar prin păstrarea particularității PAC și cei 2 piloni. Trebuie să ne asiguram că economiile rurale și locale vor rămâne pe poziții și vă dau un exemplu: doar în Finlanda sunt 300-400 km la frontiera cu Rusia, unde sunt doar ferme, neavând armată, fermierii apăra granița. Dacă își vor înceta activitatea și vor pleca de acolo vom rămâne descoperiți. Vrem o evoluție, nu o revoluție, iar asta se poate face doar prin investiții și sprijinirea sectorului agroalimentar. Bineînțeles că vrem un buget mai mare ca să putem finaliza și convergența externă. Simplificarea este luată extrem de mult în serios, suntem deja în lucru cu a doua simplificare într-un an. Trebuie luată și mai mult în considerare pentru viitorul program PAC post 2027. Trebuie să luptăm împreună să ne asigurăm că rămâne un PAC comun, consolidat, puternic. Știm că sunt state care au bani și îi vor da la agricultură, că sunt state care au bani și nu îi vor da la agricultură și sunt state care nu au bani, dar ar da mai mult la agricultură. Dacă bugetul nu este mai mare va trebui să fim mai targetați pentru a exista un echilibru între fermierii noi-vechi, mici-mari etc”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!