Scrisoarea lu’ Gheorghe - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

„Agricultura, de acum înainte” este tema conferințelor regionale de agribusiness Fermierii Noștri, care se vor desfășura în Banat, Transilvania, Oltenia și Moldova. Potrivit organizatorilor, tema edițiilor Fermierii Noștri 2025 reflectă nevoia antreprenorilor din agricultură de a-și regândi și adapta activitatea într-un context marcat de schimbări semnificative și provocări multiple.

„După ani dificili consecutivi, provocați de secetă, creșterea prețurilor și instabilitate economică, este imperativ ca sectorul agricol să își redefinească strategiile și prioritățile pentru a rămâne sustenabil și profitabil”, arată BORO Communication, organizatorul conferințelor Fermierii Noștri.

Tema din acest an evidențiază necesitatea adoptării de soluții inovatoare în managementul companiilor din producție și procesare, implementarea de tehnologii moderne și metode de eficientizare pentru reducerea costurilor și creșterea randamentului.

Accentul întâlnirilor regionale va fi pe consolidarea afacerilor agricole, identificarea de noi oportunități de dezvoltare și adaptarea la condițiile climatice și economice actuale. Astfel, evenimentul „Agricultura, de acum înainte” oferă un cadru de discuție pentru a explora bune practici și metode care au demonstrat deja, soluții sustenabile și strategii de colaborare, sprijinind antreprenorii în procesul de adaptare și încurajându-i să transforme dificultățile în oportunități, pentru a păși cu mai multă încredere pe drumul viitorului apropiat al agriculturii.

Calendarul evenimentelor Fermierii Noștri 2025:

  • 26 februarie: Timișoara, Iulius Congress Hall;

  • 7 martie: Cluj-Napoca, Hotel Golden Tulip;

  • 20 martie: Craiova, Hotel Ramada Plaza;

  • 10 aprilie: Iași, Hotel Unirea.

Organizatori sunt BORO Communication și platforma de comunicare Romanian Agriculture, în parteneriat cu Agro-Est Muntenia și Renomia Romania - Broker de Asigurare Reasigurare.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Joi, 23 Ianuarie 2025 17:08

Natura, un dar

Dacă privim cu atenție cât de complex este tot ceea ce ne înconjoară, de la lumea vegetală la cea animală, de la fenomenele fizice la cele chimice, de la profunzimea psihicului uman până la amploarea fenomenelor sociale, te poți întreba: cum de mai poate pretinde cineva că acestea sunt rodul întâmplării? Relativ la scara istoriei, abia dacă am început să le înțelegem. Științe precum biochimia și genetica sunt relativ recente, iar cu cât le pătrundem mai mult, cu atât ne minunăm mai mult. Ne dăm seama că mecanismele care fac ca viața să meargă înainte sunt extrem de sofisticate. 

Cineva, pe care abia îl cunoscusem, într-un cadru natural, îmi mărturisea că singurul loc unde se simte aproape de Dumnezeu este acolo, în natură, și că intervenția omului face ca această conexiune să se piardă. Nu am fost de acord cu el, cu toate că, din politețe, nu am vrut să-l contrazic foarte tare, dar, mă întreb, de ce ar pune o barieră între om și Dumnezeu tocmai acela căruia Dumnezeu i-a acordat cea mai mare importanță, dăruindu-i capacitatea de a fi creativ, deci împreună lucrător în lumea atât de complexă, despre care vorbeam mai sus. Cred cu tărie că oamenii își doresc, ca de fiecare dată când realizează ceva, s-o facă bine. Atunci, de unde percepția că omul este la originea degradării acestei lumi? De altfel, o percepție justificată, dacă privim cu sinceritate evoluția istorică a lumii. 

Omul, ca parte a regnului animal, duce cu sine mai multe instincte prin care fiecare specie devine capabilă să se conserve. O specie lipsită de instincte precum cel de apărare, de supraviețuire, de reproducere, de organizare ar fi sortită pieirii imediate. Un animal căruia nu îi este frică, foame, sete, nu are dorință de împerechere, în mod instinctiv, toate acestea fiind lăsate la voia deciziei arbitrare, cu siguranță ar muri în scurt timp. Iar un grup neorganizat, fără un lider, s-ar risipi într-o clipă. Faptul că oamenii își doresc o cât mai bună poziție socială este parte a acestor instincte și nu este nimic rău în asta.

Doar că omul poate mai mult decât are nevoie și asta strică echilibrul. Omul are capacități pe care nicio altă specie de animale nu le are, printre acestea și posibilitatea de a proiecta viitorul. Din păcate, proiecțiile nu sunt întotdeauna bine făcute. Apare astfel teama, care nu este consecința unui pericol imediat, ci a unuia proiectat în timp. Și iată motivul pentru care foarte mulți își doresc să acumuleze cât mai mult, atunci când pot, pentru a-și menține poziția socială și în perspectiva în care nu vor mai putea s-o facă. Așa apare un defect al naturii umane, lăcomia. Aceasta stă la baza dezechilibrelor pe care le constatăm. Nu lucrarea omului în sine, nu exploatarea naturii, ci modul cum aceasta este făcută.

Omul a primit natura în dar pentru a o exploata, dar i-a lipsit înțelepciunea de a o face corect. A fost ca un manager nepriceput care nu are grijă de mijloacele de producție, uzându-le mai degrabă decât amortizarea lor. De-a lungul timpului, omul a dezvoltat tehnologii prin care să obțină cât mai mult, într-un cât mai ușor mod. Efectul este cel pe care-l vedem, iar a crede că ne putem opri este o iluzie. Răul e deja făcut. Ne aflăm într-o spirală din care e imposibil să ieșim.

Dorința de mai mult face parte din cultura noastră și chiar dacă ne dăm seama că e greșit, nimeni nu e dispus să se oprească. Iar dacă vorbim de domeniul agricol, dorința de a obține cât mai mult își are argumentele sale. Populația planetei crește, iar nevoia de hrană asemenea. Pentru a obține alimente care să fie accesibile și acelor pături sociale defavorizate, e nevoie de tehnologii care să ducă la abundență și la un preț scăzut. Nu cred că prin măsuri administrative radicale, precum cele pe care le iau liderii Uniunii Europene, problemele se vor rezolva. Deciziile arbitrare care ating mecanismele de gândire instinctuale despre care am vorbit nu vor face decât să crească frustrarea și fenomenele sociale extremiste.

Odată ce ne-am dat seama că am fost pe un drum greșit, nu ne putem întoarce la bifurcația la care am ales eronat pentru că aceea s-ar putea să fie mult prea departe în urmă, e nevoie să căutăm, cu mijloacele de acum, calea cea bună. Avem capacitatea de a o face, prin știință și creativitate, dar avem nevoie și de libertatea de a le putea folosi, nu punând restricții fără sens. Există și riscul de a greși din nou, dar a merge înainte înseamnă să îți asumi un risc.

A sta în locul în care suntem acum nu e o soluție bună, iar de întors, nu ne putem întoarce, așa cum am spus, greșeala e foarte mult în urmă. Natura ne-a fost dată în dar de către Dumnezeu, care ne-a dăruit și capacitatea de-a o stăpâni, pentru că ne-a creat după chipul Său, creatori, deci împreună lucrători. Trebuie să ne punem nădejdea că, inspirați de Duhul Sfânt, oamenii vor găsi drumul cel bun. Adică o agricultură capabilă să fie totodată și productivă, și sustenabilă. Dacă nu vor găsi, măcar am încercat. Natura e un dar, dar...

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024
Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Puterea exemplului, cheia schimbării

 

Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă

 

Cine-i de vină? Toți!

Tratamentele pomilor fructiferi în repaus vegetativ, precum și cele realizate în vegetație, fac parte din tehnologia integrată de protecție a plantelor.

Tratamentele făcute în repaus vegetativ sunt necesare pentru reducerea rezervelor biologice ale bolilor și dăunătorilor care supraviețuiesc și trec peste sezonul rece, cum sunt: spori de ciuperci, bacterii, ouă și larve de insecte.

Image articol tratamente iarna SumiAgro

Compania Summit Agro România pune la dispoziția fermierilor două produse pe bază de Cupru ce se pot folosi atât în repaus vegetativ, cât și în vegetație, pentru prevenirea și combaterea bolilor, a bacteriozelor și manei: Curenox 50 și Triumf 40 WG.

Ionii de Cupru sunt absorbiți în mod pasiv de sporii ciupercilor și bacteriilor cu care vin în contact, distrugând în totalitate sistemul enzimatic al patogenului. De aceea este necesar ca ionii de Cupru să fie prezenți pe organele plantelor și resturilor vegetative aflate pe sol înainte că sporii să germineze. În acest sens, se impun tratamente la căderea frunzelor (70-80% frunze căzute), cât și primăvara la începutul vegetației.

Logo CURENOX 50

Curenox 50 (500g Cupru din oxiclorură de Cupru) este condiționat sub formă de pulbere fină, umectabilă, omogenă, de culoare verzuie și se aplică în doză de 1,5-2kg/ha. Având acțiune de contact, preventivă și curativă, este recomandat, așa cum am menționat mai sus, să fie aplicat înainte de apariția bolii.

Pentru pomii fructiferi se recomandă patru tratamente pe an, Curenox 50 în doză 1,5-2 kg/ha.

La culturile de semințoase este foarte eficient în combaterea ulcerației ramurilor (Nectaria galigena) și rapănului (Venturia inequalis, Venturia pirina), iar la culturile sâmburoase combate cu succes bășicarea frunzelor (Taphrina deformans, Taphrina pruni).

Se recomandă folosirea, în repaus vegetativ, a unui volum de apă specific fiecărei culturi, asigurându-se o cât mai bună îmbăiere a plantei și solului.

Tratamentul trebuie făcut în zile însorite, fară vânt și cu temperaturi de peste 7-8°C.

Atenție! Nu faceți tratamentul dacă pomii sunt uzi sau se preconizează precipitații, întrucât se va diminua efectul produselor.

Logo TRIUMF 40WG

Triumf 40 WG (40% Cupru metalic sub formă de hidroxid de Cupru) este condiționat sub formă de pulbere granulată, umectabilă, de culoare albastră și se aplică în doză de 2-2,5kg/ha. Are acțiune de contact, aderă bine pe suprafața pomilor, dar și acțiune multi-site asupra patogenilor, necreând forme de rezistență.

Triumf 40 WG asigură o perioadă de protecție de 7-10 zile, fiind recomandat pentru pomi fructiferi, dar și pentru viță-de-vie, în doză de 2-2,5 kg ha.

Este recomandat ca produsul să fie folosit primăvara devreme, la ieșirea din repaus vegetativ, la formarea urechiușelor de șoarece, precum și toamna, la căderea frunzelor, pentru diminuarea rezervelor hibernante ale agenților patogeni.

La culturile de semințoase combate cu succes rapănul (Venturia spp.), bacteriozele (Nectaria spp.) și focul bacterian (Erwinia spp.), iar la culturile de sâmburoase asigură o protecție eficientă împotriva bășicării frunzelor.

Volumul de apă trebuie să fie adecvat fiecărei culturi, astfel încât să asigure o bună îmbaiere a pomilor și solului.

Triumf 40 WG este compatibil în amestec cu majoritatea insecticidelor și fungicidelor utilizate pentru protecția plantelor, însă recomandăm efectuarea de teste de compatibilitate.

Important, faceți tratamentele utilizând doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziționate numai de la surse autorizate și preparate conform instrucțiunilor de pe etichetă.

Pentru mai multe detalii despre Curenox 50 și Triumf 40 WG, precum și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România.

 

Articol de: ing. COSTEL MIRON, director de vânzări pentru zona de Nord-Est a țării la Summit Agro România

RGB Logo Sumi Agro wide restrans 600x230px

CITEȘTE ȘI: Mospilan 20 SG, omologat pentru 12 culturi și în jur de 20 de dăunători

 

Soluții de ultimă generație pentru protecția plantațiilor viticole

 

Mana la culturile de viță-de-vie, tomate și cartof, combătută eficient de Zetanil

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova, a fost recunoscut ca fiind una dintre cele o mie de personalități importante din mediul de afaceri în ediția 2024 a publicației anuale Who’s Who in Business, lansată de Ziarul Financiar și care evidențiază persoanele care modelează peisajul economic al țării, mobilizând inovația, creșterea și evoluția pieței.

Ediția din acest an reflectă progresul dinamic al economiei românești din ultimele două decenii și subliniază contribuțiile vizionarilor ale căror decizii influențează piețele locale și internaționale, devenind o resursă esențială pentru înțelegerea tendințelor și forțelor care modelează viitorul.

„Această recunoaștere demonstrează dedicarea colectivă și munca asiduă a întregii echipe Corteva din România și Republica Moldova, precum și angajamentul nostru față de misiunea de a îmbunătăți viețile celor care produc și ale celor care consumă, asigurând progresul generațiilor viitoare. La Corteva ne străduim să sprijinim fermierii cu soluții avansate, bazate pe știință, care sporesc productivitatea și, în același timp, protejează mediul pentru generațiile viitoare. Această onoare ne întărește angajamentul de a susține sectorul agricol cu tehnologii de ultimă generație, practici sustenabile și o concentrare fermă pe crearea de valoare pentru toți partenerii noștri”, a declarat Jean Ionescu.

Cu o carieră impresionantă de peste 28 de ani în sectorul agricol, Jean Ionescu aduce cunoștințe și expertiză vastă în rolul său de lider. Și-a început cariera la Stațiunea de Cercetare Agricolă Șimnic, iar după patru ani de activitate comercială în domeniul protecției plantelor s-a alăturat companiei DuPont Pioneer, companie de patrimoniu a Corteva, în 2002, inițial ca manager regional de vânzări, avansând treptat până la poziția de manager național de vânzări. În 2015, a fost numit Lider de Țară pentru România și Moldova la DuPont Pioneer, păstrând această funcție și la nou formata Corteva Agriscience, în 2019.

Sub conducerea dinamică a lui Jean Ionescu, Corteva România are un impact semnificativ în peisajul agricol al țării. Conform datelor raportului Kynetec pentru 2024, Corteva a devenit lider de piață în domeniul semințelor, ocupând în același timp o poziție solidă pe locul al doilea în produse de protecție a culturilor, bazate pe suprafața tratată superdezvoltată (SDV), consolidându-și rolul de partener de încredere în inovația agricolă și productivitatea fermierilor din întreaga țară.

CITEȘTE ȘI: Soluții la provocările viitorului, de la cercetare

 

Soluțiile digitale atrag tinerii în agricultură

 

Fungicid cu un nou mod de acțiune pentru combaterea septoriozei lansat pe piața din România

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 16:14

Creștere prin inovație, strategia BASF

Strategia BASF este bazată pe creștere prin inovație. Cu peste 2,5 milioane de hectare acoperite local cu produsele companiei în 2024, BASF se angajează să livreze tehnologii avansate de protecție a culturilor și soluții sustenabile adaptate nevoilor specifice ale fermierilor din țara noastră, contribuind activ la dezvoltarea agriculturii din România.

„Inovația înseamnă să oferim fermierilor instrumentele și cunoștințele necesare pentru o creștere sustenabilă, atât în prezent, cât și în viitor. Ne concentrăm pe livrarea de soluții eficiente și personalizate care să inspire succes la toate nivelurile”, a spus Gustavo Palerosi Carneiro, Senior Vice President BASF Agricultural Solutions EMEA & CIS, în cadrul conferinței de presă ce a avut loc la începutul unui eveniment din cadrul simpozioanelor de iarnă dedicate fermierilor, organizate în principalele regiuni agricole din România.

gp

 

Soluții pentru provocările actuale

 

Seria de simpozioane de iarnă, lansată pe 14 ianuarie, anunță noua campanie BASF „Din dragoste pentru agricultură și pentru cea mai importantă meserie din lume” și include discuții deschise cu fermierii și experții din industrie. Împreună, aceștia împărtășesc perspective valoroase și complexe asupra contextului și provocărilor actuale cu care se confruntă piața agricolă din țara noastră: schimbările climatice, reglementările și cerințele tot mai mari pentru eficiență economică.

Gabor Krasznai Country Manager Romania si Republica Moldova

„Agricultura din România trece printr-o transformare continuă, iar obiectivul BASF este să ajute fermierii să atingă noi niveluri de productivitate, sustenabilitate și profitabilitate. Sunt onorat să îmi asum această responsabilitate și să contribui la succesul comunității agricole locale”, a declarat Gabor Krasznai, noul Country Manager BASF Agricultural Solutions România și Republica Moldova. Cu o vastă experiență în industria agricolă și în funcții de conducere în cadrul grupului BASF, Gabor Krasznai își propune să consolideze prezența locală a companiei și să sprijine fermierii cu soluții inovatoare.

IMG 20250114 WA0023

Prin întărirea parteneriatelor, investițiile în soluții inovatoare și adaptarea la nevoile în schimbare ale fermierilor, BASF rămâne dedicat succesului acestora. În acest context, compania anunță lansarea pe piața românească a unui număr de 15 produse noi în următorii cinci ani, care să răspundă perfect provocărilor actuale cu care se confruntă fermierii. „Scopul nostru nu este să fim doar un furnizor pentru fermieri, ci un adevărat partener în călătoria lor către o creștere durabilă. Suntem mândri de evoluția noastră ca organizație și rămânem dedicați adaptării continue a portofoliului nostru pentru a face față contextului actual al agriculturii globale”, a subliniat Gustavo Palerosi Carneiro.

CITEȘTE ȘI: Conversații cu fermierii la simpozioanele de iarnă BASF 2025

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la 31 ianuarie 2025, inclusiv, solicitanții eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă la Centrele APIA în Campania 2024 și-au asumat voluntar angajamente anuale, trebuie să depună deconturile justificative anuale/trimestriale însoțite de documentele care atestă îndeplinirea cerințelor specifice de bunăstare. Depunerea documentelor justificative este o condiție obligatorie pentru acordarea plăților.

Ecoschemele care se acordă în sectorul zootehnic, pe baza cererii depuse pentru Campania 2024, sunt:

  • PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte;

  • PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat;

  • PD-27 – Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti în condiţii optime de sustenabilitate.

Formularul decontului justificativ precum și documentele specifice sunt prevăzute în „Ghidul informativ pentru solicitanții intervențiilor în sectorul zootehnic, Campania 2024, Ediția II”, afișat pe site-ul APIA (https://apia.org.ro/wp-content/uploads/2024/06/Ghid-informativ-interventii-sector-zootehnic-C2024-editia-II.pdf).

APIA precizează că, efectivele de bovine pentru care s-au asumat voluntar angajamente privind eco-schemele „PD-07 – Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte” și „PD-08 – Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat” și pentru care nu au fost respectate condițiile superioare de bunăstare în perioada 1 ianuarie 2024 și până la data depunerii cererii de plată, nu vor putea fi eligibile la plată, însă nu vor fi sancționate, perioada respectivă fiind considerată perioadă de adaptare.

CITEȘTE ȘI: Integrarea producției, rețeta succesului

 

Romvac Company: Jubileu, realizări și performanțe

 

Fără strategie, viitorul vacii de lapte e sub semnul întrebării

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Compania Corteva Agriscience anunță aprobarea înregistrării și lansarea unui produs cu Inatreq™ Active în România. Este vorba de fungicidul Queen®, aprobat pentru vânzare și utilizare în țara noastră. Noul produs reprezintă o inovație de top, oferind control curativ și preventiv excelent împotriva tuturor tulpinilor de septorioză, susținând o strategie de combatere sustenabilă a bolilor la culturile de cereale pe termen lung.

Fiind primul fungicid cu un nou mod de acțiune pentru combaterea Septoriozei înregistrat în România, formularea Queen® asigură o aderență superioară și o distribuție uniformă pe suprafața frunzei, maximizând eficiența produsului.

„Queen® va fi disponibil în România în timp util pentru aplicările T2 la grâu, marcând un moment semnificativ pentru fermierii de la noi. Inatreq™ Active a fost deja introdus cu succes în țări precum Regatul Unit, Franța, Belgia, Luxemburg, Republica Irlanda și Grecia, iar înregistrările continuă să se extindă în alte regiuni importante de cultivare a cerealelor din Europa”, precizează Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Inatreq™ Active oferă o performanță biologică excepțională și introduce un mod de acțiune nou pentru combaterea septoriozei, oferind fermierilor un instrument esențial pentru gestionarea acestei boli. De asemenea, nu prezintă rezistență încrucișată cu alte produse fungicide utilizate la cereale și oferă opțiuni flexibile de apărare, alături de o performanță consistentă și cu spectru larg.

„Fungicidul Queen® reprezintă o inovație revoluționară pentru agricultura din România. Septorioza este o provocare majoră pentru cultivatorii de grâu, iar această soluție asigură un control robust, susținând în același timp practicile sustenabile de protecție a culturilor. Molecula unică Inatreq™ Active combate eficient septorioza, dar asigură și extinderea suprafeței foliare sănătoase, permițând culturilor să atingă întregul lor potențial și contribuind la creșterea productivității fermelor. În plus, introducerea acestui produs în portofoliul Corteva România de protecție a plantelor subliniază angajamentul companiei de a echipa fermierii cu soluții de ultimă generație pentru a răspunde cerințelor agriculturii moderne. Datorită originii sale naturale, Inatreq™ Active se aliniază și cererii în creștere a consumatorilor pentru alimente produse în mod sustenabil”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Fungicidul Queen® oferă o protecție extinsă, menținând suprafața verde a frunzelor pentru a susține acumularea de producție mult timp după aplicare. Totodată, a demonstrat un control excelent al bolilor de tip rugină, cum ar fi rugina galbenă și brună, aliniindu-se standardelor actuale de pe piață. Conceput pentru aplicare ca tratament al frunzei stindard la momentul T2, Queen® oferă beneficii maxime pentru sănătatea și productivitatea culturilor în condițiile de câmp din România.

„Corteva Agriscience continuă să-și demonstreze leadership-ul în inovația agricolă, aducând produse precum fungicidul Queen® pe piața românească, ajutând fermierii să obțină rezultate profitabile și sustenabile”, a conchis Jean Ionescu.

CITEȘTE ȘI: Inovația care stabilește un nou standard în controlul septoriozei, fungicidul Queen® pentru cereale păioase

 

Strategii inovatoare pentru culturile de cereale

 

Soluțiile viitorului pentru combaterea buruienilor, Tarzec™ și Rexade™

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Joi, 16 ianuarie 2025, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr.1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului Strategic (PS) PAC 2023-2027, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de la bugetul de stat.

Actul normativ prevede:

  • Introducerea unei noi ecoscheme privind menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, denumită ecoschema PD-28;

  • Corelarea ecoschemei PD-01- Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS) cu modificările aduse la GAEC 8, a ecoschemelor PD-05-Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale) și PD-28-Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile din PS PAC 2023-2027, respectiv translatarea obligației pentru toți solicitanții de plăți în ceea ce privește alocarea unei ponderi din terenul arabil dedicată zonelor și elementelor neproductive, spre o cerință specifică voluntară aferentă ecoschemelor PD-05 și PD-28;

  • Includerea în definiția hectarului eligibil și a suprafețelor cu destinație piscicolă, utilizate temporar în scop agricol pe întreaga perioadă a anului de cerere, precum și a suprafețelor de teren, utilizate în scop agricol, pe care sunt amplasate obiective pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, potrivit condițiilor reglementate în legislația națională;

  • Completarea cheltuielilor eligibile pentru intervențiile aferente sectorului apicol, respectiv includerea în cadrul intervenției IS-A-05 - raţionalizarea transhumanţei a cheltuielilor eligibile privind echipamentele de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, inclusiv cele autopropulsate.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) precizează că, actul normativ nu aduce atingere contribuției totale a Uniunii Europene aprobată pentru implementarea intervențiilor din PS 2023-2027, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022 de aprobare a Planului Strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea UE finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă și de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu modificările și completările ulterioare.

CITEȘTE ȘI: Accesarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, mai eficientă

 

Fermierii solicită achitarea urgentă a subvențiilor aferente anului 2024

 

APIA primește Cereri de plată pentru subvenția la motorină aferentă trimestrului IV din 2024

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În ședința de Guvern de joi, 16 ianuarie 2025, a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr.1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul Strategic PS PAC 2023-2027.

Prezenta hotărâre creează cadrul normativ cu caracter general necesar implementării intervențiilor de dezvoltare rurală din PS PAC 2023-2027, pentru care se asigură cofinanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene.

Concret, actul normativ vizează:

  • Asigurarea corelării cu ultima versiune a PS 2023-2027- versiunea 7.1, aprobată de CE prin Decizia C(2024) 8379 din 29 noiembrie 2024;

  • Modificarea normelor cu privire la acordarea avansului în sensul corelării cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul garantării;

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) menționează că, acest act normativ nu aduce atingere contribuției totale a Uniunii Europene aprobată pentru implementarea intervențiilor din PS 2023-2027, potrivit Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022 de aprobare a planului strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea UE finanțat de Fondul European de Garantare Agricolă și de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu modificările și completările ulterioare.

CITEȘTE ȘI: Produsele românești la „Săptămâna verde 2025”, expoziția internațională de la Berlin

 

Premieră în țara noastră, un depozit certificat SEVESO dedicat exclusiv inputurilor agricole

 

Obiectivele lui Florin Stegariu la preluarea mandatului de președinte al Clubului Fermierilor Români

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Forumul APPR atrage atenţia asupra nevoii stringente a fermierilor de a încasa urgent subvenţiile aferente campaniei 2024, care constituie o sursă vitală de lichiditate pentru toate exploataţiile agricole, mai ales după un an dificil ca cel care tocmai a trecut.

Potrivit FAPPR, termenul pentru plata avansurilor din subvenţii a fost depășit, iar unii fermieri nu au primit nici măcar sumele aferente avansului şi continuă să aștepte încasarea subvenţiilor fără a avea o explicație clară privind întârzierile. „Această sincopă generează o situație de inegalitate între fermieri și amplifică dificultățile într-un an extrem pentru sectorul agricol, afectat de secetă, prețuri mari la inputuri, condiții meteorologice nefavorabile. Marea majoritate a fermierilor care nu au primit nici sumele aferente avansului au de încasat sume importante, astfel încât întârzierile distorsionează întreg lanţul valoric. Altfel spus, situația actuală afectează grav capacitatea fermierilor de a-și planifica activitățile și de a-și asigura resursele necesare pentru campaniile agricole viitoare. Mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme financiare acute, care ar fi putut fi prevenite printr-o distribuire mai echitabilă și mai rapidă a plăților, mai ales că au existat numeroase asigurări din partea reprezentanţilor Ministerului Agriculturii că fermierii vor primi aceste sume în timp util pentru a începe următorul ciclu de producţie”, subliniază Forumul APPR.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România solicită:

  • Asigurarea respectării unui calendar clar și a unei comunicări transparente către toți fermierii afectați, care nu au primit până în acest moment nici macar avansul.

  • Adoptarea tuturor măsurilor suplimentare necesare pentru accelerarea procesului de plată, astfel încât toți fermierii să beneficieze în cel mai scurt timp posibil de sumele cuvenite din subvenţiile aferente campaniei 2024.

„Înțelegem complexitatea procesului de distribuire a fondurilor, însă considerăm că este esențial ca instituțiile responsabile să ia măsuri prompte pentru a asigura un tratament egal tuturor beneficiarilor și pentru a preveni amplificarea problemelor deja existente. Facem aceste precizări pentru că există diferenţe şi la nivel de judeţ legat de modul în care au fost efectuate plăţile de către centrele judeţene APIA”, transmite Forumul APPR.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista