Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Miercuri, 14 August 2024 16:08

Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă Recomandat

Scris de

În editorialul din ediția lunii iulie a publicației Revista Fermierului am scris despre cum Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ia o sumă din subvenția fermierului pentru a-l despăgubi în caz de calamitate, dar banii, pentru moment, nu pot fi cheltuiți, deoarece autoritățile statului nu au mers mai departe, respectiv să creeze acel instrument de management al riscului. Prin urmare, statul îi ia niște bani agricultorului fără să existe legislația necesară ca să și dea banii înapoi, ca despăgubire dacă se întâmplă vreo calamitate în fermă. Practic, nu este definit acest instrument de risc. Cine îl gestionează, cum se derulează, ce proceduri are – nu se știe nimic, pentru că legislația nu s-a adoptat, nu există! (Editorialul din Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024, poate fi citit aici: https://revistafermierului.ro/editorial/item/6237-fermierul-anului-2024-si-utut-si-cu-banii-luati-de-propriul-stat.html)

De ce revin pe acest subiect? Pentru că sunt multe probleme legate de implementarea DR-32, intervenție care se referă la crearea unui instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole și care stabilește că APIA reține anual 3% din plățile directe ce urmează a fi plătite fiecărui fermier. Așadar, vorbim de toți fermierii, nu contează că lucrează în cultură mare, în legumicultură, pomicultură, în tot ce înseamnă vegetal ori că activează în zootehnie. Statul ia bani de la toată lumea.

Însă în Planul strategic scrie negru pe alb că pentru gestionarea acestor bani reținuți din subvenții se va crea un instrument de management al riscului, dar la riscurile care vor fi asigurate e trecută doar seceta. Dacă dă o molimă în fermele de animale, crescătorii nu sunt despăgubiți din banii reținuți de APIA. Contribuie și nu primesc nimic. Nici nu pot fi scoși ca excepție, pentru că nu permite Regulamentul European 2115/2021, care spune că trebuie să se rețină 3% de la toți beneficiarii de plăți directe.

Se presupune că instrumentul de risc asigură riscuri catastrofale din toate sectoarele, dacă banii se rețin de la toată lumea, nu? Fiecare fermier care contribuie să știe că în momentul în care are un risc de calamitate are și dreptul să primească ceva ca despăgubire. Așa cum arată acum lucrurile, unii producători agricoli primesc ceva, alții nu primesc nimic. Apare discriminarea.

După publicarea editorialului menționat mai sus, „Fermierul anului 2024, și *utut, și cu banii luați de propriul stat”, mi-a scris un fermier: „Cred că ar trebui să se discute și despre acel procent reținut din plățile directe în cazul crescătorilor de animale. Deși acești bani se iau inclusiv pentru pășuni și plăți directe pe cap de animal respectiv sprijin cuplat zootehnic, niciodată nu s-au dat despăgubiri de secetă pentru pășuni sau animale. Ce înseamnă secetă pentru un fermier cu zootehnie extensivă? Înseamnă că pășunea nu poate susține efectivul de animale și în acest caz trebuie furajare suplimentară. În plus, avem un excedent de animale de vânzare ce coboară prețul pe piață. Furajul, în schimb, e puțin și are preț mare. Deci, fermierul cu animale are doar minus pe toate palierele”.

Multe probleme, legislație șchioapă, lipsă de interes, ca să nu-i zic altfel, din partea autorităților competente.

Închei cu ce mi-a zis fermierul Ștefan Gheorghiță, iar cine are urechi să audă, poate mișcă lucrurile în direcția bună: „Fermierii nu se apără, inclusiv în justiție, decât dacă le ajunge cuțitul la os. În rest, speră că se va găsi cineva să scoată castanele din foc. Surpriză, nu le scoate nimeni legat de managementul riscului și cei afectați de secetă așteaptă cu mâna întinsă să mai primească ceva, în loc să ne „războim” pentru a construi o soluție viabilă de asigurare. Ce vreau să zic? Și noi, fermierii, ne merităm soarta, fiindcă ne complacem în a urla la lună. Tot mergem și cerem despăgubiri… Este greu să vă implicați să facem ceva care să rezolve problema economic și nu politico-electoral? Decât să facem ceva constructiv, care să ne aducă real bine, noi, fermierii, acceptăm să fim făcuți pomanagii pentru câțiva firfirei”.

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024
Abonamente, AICI!
Citit 1423 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista