Vin bulgăresc, neconform (LCCCIV, Valea Călugărească) - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 06 Aprilie 2018 14:20

Vin bulgăresc, neconform (LCCCIV, Valea Călugărească)

Scris de

Specialiştii Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului (LCCIV) Valea Călugărească au verificat, în perioada premergătoare Paştelui, 316 eşantioane de vin, colectate atât din depozitele distribuitorilor, cât şi de la producători, rezultatul fiind că unele loturi de vin produs şi îmbuteliat în Bulgaria au fost neconforme, potrivit comunicatului de presă al Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) de joi, 5 martie 2018.

Conform sursei citate, scopul acţiunilor de control a fost asigurarea consumatorilor în privinţa autenticităţii şi conformităţii vinului românesc.

În urma analizării celor 316 de eşantioane de vin, în laboratoarele specializate din cadrul MADR pentru acest gen de determinări, nu au fost depistate neconformităţi de calitate sau compoziţie fizico-chimică, cu excepţia unor loturi produse şi îmbuteliate în Bulgaria, ce s-au fost dovedite ca fiind neconforme şi, prin urmare, au fost interzise la comercializare şi returnate furnizorului din ţara vecină.

„Întreaga producţie de vinuri autohtone se caracterizează prin calitate şi diversitate, iar autenticitatea şi naturaleţea sunt elemente garantate de producătorii români, constatate de către specialişti în domeniu, dar şi certificate prin distincţiile oferite vinului românesc la concursurile organizate pe plan naţional sau internaţional. Rezultatele analizelor efectuate în cadrul LCCIV Valea Călugărească asupra celor 316 eşantioane prelevate au confirmat progresele realizate în domeniul vitivinicol românesc, datorită programelor derulate prin MADR privind refacerea patrimoniului viticol şi retehnologizarea cramelor”, se precizează în documentul de presă al MADR.

Instituția citată subliniază totodată că piaţa vinurilor din România oferă produse de calitate, ce corespund din punct de vedere fizico-chimic şi organoleptic cerinţelor impuse de lege.

Citit 468 ori

Publicitate

Adama iulie 2020 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista