Miercuri, 21 ianuarie 2026, Parlamentul European a decis să solicite Curții Europene de Justiție să evalueze dacă acordul UE - Mercosur este în conformitate cu tratatele Uniunii Europene. Asta în timp ce fermierii europeni protestează încă la Strasbourg, în fața clădirii în care-și desfășoară activitatea eurodeputații.
Cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită un aviz juridic din partea Curții Europene de Justiție (ECJ) cu privire la acordul UE – Mercosur.
Astfel, temeiul juridic al acordului de parteneriat UE - Mercosur (EMPA) și al acordului comercial interimar (ITA) va fi revizuit de ECJ, ceea ce înseamnă o blocare temporară a acordului.
Totodată, Parlamentul European va continua examinarea textelor, în așteptarea avizului Curții Europene de Justiție. Abia apoi eurodeputații vor putea vota aprobarea ori respingerea acordului UE – Mercosur.
Reamintim că, marți - 20 ianuarie 2026, mii de agricultori europeni au protestat la Strasbourg, iar o mie de tractoare au mărșăluit pe străzile orașului francez până în fața Parlamentului European. Prezentă la protest a fost și o delegație a fermierilor din România, formată din peste 200 de participanți, solicitând politici agricole și comerciale aplicabile în practică, nu decizii luate pe hârtie, lipsite de instrumente reale de control. Aici mai multe detalii.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!