Simpozion cu miros... de portocale! „Atenție să nu-l fure tractoriștii și să creadă că este suc”, Ioan (John) Enoiu, Naturevo - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 06 Aprilie 2018 14:10

Simpozion cu miros... de portocale! „Atenție să nu-l fure tractoriștii și să creadă că este suc”, Ioan (John) Enoiu, Naturevo

Scris de

Mai bine de nouă soluții speciale din portofoliul Naturevo, printre care și Prev Am, produs de contact cu un mod de acțiune fizic, cu efect insecticid și fungicid, fabricat din ulei de portocale (60 g/l), certificat pentru agricultura ecologică, au fost prezentate cu ocazia simpozionului „Soluții ecologice pentru pomicultură”, eveniment care a avut loc marți, 3 aprilie 2018, în Aula Magna a Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) din București.

În stilul specific, Ioan (John) Enoiu, administratorul Naturevo (o companie cu capital privat, integral românesc, înființată în anul 1999), a vorbit doar la superlativ despre Prev Am: „Este pe bază de ulei de portocale. Aceasta este substanța activă trecută și notificată ca produs de protecția plantelor. Uleiul acesta de portocale are efecte insecticide, fungicide, acaricide, chiar și bactericide, pentru că el acționează fizic la un moment dat. Acționează asupra exoscheletului și îl degradează, într-un interval de 24-48 de ore, îl distruge, fie că se numesc insecte, fie că se numesc fungi, bacterii ș.a.m.d., așa cum fac triazolii la ciuperci”.

Glumind cu auditoriul, pe lângă informațiile privind aplicarea și dozarea (prin stropire, foliar, în concentrații cuprinse în intervalul 0,4 – 0,8, intervalul dintre tratamente fiind de 7 zile) Enoiu i-a sfătuit pe fermierii din sală să fie atenți la acest produs, ca nu cumva să-l „fure” tractoriștii și să creadă că este suc de portocale!

„Mare lucru nu va face. Creează o diaree care durează zile întregi și, atunci, nu-i mai vezi la treabă”, a adăugat șeful companiei.

În opinia sa, agricultura ecologică a evoluat cu o viteză fantastică. Enoiu crede, de asemenea, că există posibilitatea de a practica agricultura ecologică, de a pune la punct programe integrate pentru agricultura bio (excepție, erbicidele) cu ajutorul cărora să se obțină o producție de foarte înaltă calitate, fără probleme.

„Agricultura ecologică se înclină mai mult către agricultura de precizie și nu numai către agricultura de precizie, către agricultura inteligentă. Agricultura inteligentă folosește instrumentele agriculturii de precizie, dar adaugă și ceea ce creierul uman nu a putut transfera în computer. Interpretarea situațiilor concrete din teren, în anumite momente, aparține omului. Nu poate computerul, satelitul sau orice alt sistem să interpreteze tot ceea ce se poate întâmpla și, de asemenea, nu poate să vadă ceea ce se schimbă pe parcurs. Trăim într-o perioadă a schimbărilor climatice. Acestea schimbă biologia plantei, schimbă biologia organismelor de dăunare. De aceea, noi trebuie să găsim niște soluții complexe, complete dacă se poate, prin care să mărim rezistența plantei și, apoi, să venim și să acționăm direct asupra organismelor dăunătoare”, a explicat șeful Naturevo.

Premergător însă determinării soluțiilor menite să susțină agricultura ecologică, specialiștii companiei au adunat însă produsele în portofoliu. Ulterior, când s-au adunat suficient de multe produse, cercetătorii Naturevo au început să pună la punct programe specializate.

„Programele sunt în conceptul Naturevo Eco. Sunt produse naturale, avizate pentru agricultura ecologică. De obicei, acestea sunt cu valențe multiple și cu viteze foarte mari de degradare, dar nu numai a lor. Avem niște produse care măresc degradarea inclusiv a altor substanțe existente în sol sau în plante. În procesul de reconversie, de trecere de la agricultura convențională, clasică, spre una ecologică, este foarte important să faci curățenie cât mai repede. Cu alte cuvinte, să diminuezi ceea ce este în sol, ceea ce este în plantă, astfel încât, la un control, la o analiză, să se vadă că planta, solul sunt curate de acele elemente care împiedică trecerea către o agricultură ecologică”, a mărturisit John Enoiu auditoriului. „Nu există un produs-minune. Nu există nici măcar cinci produse-minune. Poate exista însă un program-minune, care să acopere foarte multe aspecte. De aici, Naturevo Eco se întrepătrunde cu Naturevo Concept 0,00 reziduuri, cu Flexitech Agro (care înseamnă tehnologii flexibile pentru agricultură), pentru că n-o să putem face integral tehnologiile clasice”.

Aceeași viziune a agriculturii ecologice privită la nivel de ansamblu o are și directorul tehnic al companiei, Florian Lazăr. El spune că pentru a crea un ecosistem menit să producă eficient, trebuie ca acesta să fie în primul rând înțeles.

„În ceea ce privește produsele pe care noi le avem în portofoliu, în primul rând trebuie să privim agricultura ecologică la nivel de ansamblu, trebuie să gândim sistemic. (...) Pentru a crea un ecosistem viabil, care lucreze bine și să producă, trebuie să știm exact ce procese se întâmplă la nivelul solului, ce procese se întâmplă la nivelul plantei, cum se interconectează plantele între ele (...). Astfel, înțelegând ecosistemul, putem crea viabilitate acestui sistem. În sensul acesta, noi venim cu câteva produse cu care, în primul rând, să ajutăm plantele să pornească bine, de la început, în vegetație”, a precizat Lazăr.

Tehnologia de exploatare poate depăși 3.000 de euro ca preț la hectar

Întrebat fiind de fermierii din sală care ar fi media costurilor de exploatare a pomilor care produc în sistem ecologic, Dorin Sumedrea, director științific ICDA Pitești-Mărăcineni, a explicat că alocarea factorilor se face până la nivelul unui anumit cost, astfel încât să fie menținut pragul de eficiență economică. El nu s-a ferit însă să vehiculeze și prețuri: „Dacă ne referim strict la tehnologia de exploatare, depinde foarte mult de producția dorită. Sigur, nu se face rabat de la anumite tratamente, indiferent de producția vizată. Însă, în livezile intensive, superintensive, chiar și pe ecologic, poți merge între 1.500 – 2.500 de euro (n.r. - costuri la hectar). Bugetul nu se face strict. Se alocă factori până la un anumit cost, astfel încât să se păstreze pragul de eficiență. Alocarea de inputuri pe tehnologia de exploatare poate merge de la 1.000 de euro până la 3.000 de euro, în medie. La 80 – 100 de tone de mere la hectar discutăm de ceva, la afini discutăm de altceva”.

Un alt semn de întrebare a venit de la un pomicultor care dorea să știe dacă există o listă a produselor de protecție a plantelor care sunt utilizate în agricultura ecologică. Răspunsul a venit imediat din partea Elenei Leaotă, director strategii, Naturevo (fost director general al Autorității Naționale Fitosanitare): „Ceea ce este important pentru producătorii din agricultura ecologică, și ar fi trebuit să fie promovată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este o listă a produselor de protecție a plantelor care sunt utilizate în agricultura ecologică. Această listă practic, la ora la care discutăm, nu există. Toți care lucrează în acest domeniu se bazează pe Regulamentul 889/2008, anexele I și II, în care sunt toate substanțele active care se pot regăsi în produse care pot fi utilizate în agricultura ecologică, atât ca îngrășământ, cât și ca produs pentru combaterea agenților de dăunare”.

La nivelul UE, în fiecare an, suprafețele ecologice cresc cu peste 500.000 ha. La sfârșitul anului 2016, erau înregistrate 186.000 de ferme ecologice. În 2015, la nivelul UE, agricultura organică sau ecologică se practica pe 11,1 milioane hectare și existau 306.500 de operatori (producători și importatori).

În ședința Guvernului din data de 4 aprilie 2018, a fost aprobat un proiect de lege care modifică și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Prin modificările și completările aduse la actul aprobat în Ședința Guvernului, se va crea cadrul normativ în vederea emiterii legislației subsecvente care va reglementa desemnarea laboratoarelor oficiale și de referință în vederea efectuării analizelor pentru probele prelevate în cadrul controalelor oficiale, conform prevederilor din Regulamentele europene1, precum și aprobarea regulilor naționale privind importul produselor agroalimentare ecologice din ţări terţe.

„Prin actul normativ aprobat (...) se dorește eficientizarea verificărilor efectuate de către structura responsabilă cu inspecțiile tehnice în domeniul agriculturii ecologice de la nivel central și teritorial, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu privire la activitatea desfășurată de organismele de control aprobate, precum și abrogarea unor prevederi ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, care nu mai au aplicabilitate la ora actuală”, se menționează într-un comunicat de presă transmis la doar 24 de ore după evenimentul Naturevo de la ASAS.

Lista cu noutățile din catalogul produselor speciale Naturevo, prezentate în cadrul simpozionului

Omya Calciprill S14 (nou) – Îngrășământ și amendament pe bază de sulfat și carbonat de calciu granulat. Amestec de gips și carbonat de calciu micronizat, special granulat pentru o aplicare ușoară. La cereale, se recomandă aplicarea a 70-175 kilograme la hectar, la rapiță 315-500 kilograme la hectar, lucernă – 175-210 kilograme la hectar, sfeclă de zahăr – 175-350 kilograme la hectar, respectiv l cartofi 100-140 kilograme la hectar. „Un excelent îngrășământ cu sulf, necesar pentru formarea proteinelor, uleiurilor în oleaginoase și, în anumite condiții, chiar pentru deblocarea fosforului la nivelul solului”, a explicat Florian Lazăr.

Omya Magprill (nou) – Îngrășământ și amendament pe bază de carbonat de magneziu și calciu granulat, special granulat pentru o aplicare ușoară. Recomandat pentru solurile sărace în magneziu și cu un pH acid. Este certificat pentru utilizarea în agricultura ecologică. Aplicare și dozare: nisipos – 300 kg la hectar, lutos – 500 kilograme la hectar, argilos – 625 kilograme la hectar, 10-15 la sută materie organică – 750 kg/ha, plus 25% materie organică – 1.000 kilograme la hectar. Magneziul are un rol direct în procesul de fotosinteză, lipsa lui ducând la încetinirea dezvoltării plantelor și la blocarea creșterii.

Garex B (nou) – Produs fertilizant cu bor, cu efect fungicid, bactericid, insecticid repelent, nematocid și stimulator de fructificare pe bază de extract concentrat de usturoi (80,73%) și bor (2%). „Produsul este un repelent împotriva lepidopterelor și insectelor cu aparat de supt și masticat. Are efect împotriva nematodele. Nematodele sunt foarte greu de controlat. Faptul că fermierii pot aplica acest produs la plantare, la nivelul solului. El este sistemic, se preia și prin foliar, dar aplicat la groapă, are un efect repelent împotriva dăunătorilor din sol. La fel, pe frunză, pentru acarieni. Extractul de usturoi este complet biodegradabil, nu schimbă gustul fructelor, poate fi aplicat fără probleme. Are efect fungicid. Sunt o serie întreagă de putregaiuri pe care le putem controla cu produsul acesta pe bază de usturoi”, a adăugat Lazăr.

Algasil (nou) – Stimulator și inductor de autoapărare cu activitate multiplă – fungicid, insecticid, acaricid). Conține extract de alge (Ascophyllum nodosum) plus siliciu și potasiu care exercită un efect stimulator asupra culturilor. „În contextul amplitudinilor foarte mari de temperatură zi-noapte, dezvoltarea ciupercilor din genul Fusarium și Verticillium este mult mai puternică decât a altor microorganisme, astfel încât devin prevalente, traheomicoze”, a punctat Enoiu. Aplicare și dozare la pomicultură, viticultură, legumicultură și căpșuni – 300-500 ml/hl de apă (3-5 l/ha).

Almar (nou) – Biostimulator care reglează înflorirea, fecundarea și formare fructelor. Produs fertilizant cu extract de alge (Ascophyllum nodosum), bor, magneziu și potasiu. „Rolul borului, astăzi, este unul și mai mare – creșterea rezistenței la ger, în diminuarea populațiilor de bacterii etc. Mai mult, borul se poate folosi cu succes în tratamentele de iarnă, astfel încât să mărească rezistența plantei cu 2-4 grade Celsius la ger. Favorizează și înrădăcinarea”, a adăugat Ioan Enoiu. Aplicare și dozare – legume, măr, păr, sâmburoase – 2-3 litri la hectar, căpșuni – 1,5 – 2,5 litri la hectar, respectiv vița-de-vie – 2 litri la hectar.

Wetcit (nou) – Adjuvant complex care are rol de agent de umectare, dispersie și penetrare. „Provine aceeași sursă și este asemănător cu Prev Am, dar este partea mai brută a lucrurilor, tot din coajă de portocală este și acest surfactant. Tot terpene, tot ulei de portocal, ceva, tulpină, coajă și altele. El mai conține alcool etoxilat care este un surfactant acceptat într-o anumită cantitate pentru agricultura ecologică”, a precizat Ioan Enoiu. Aplicare și dozare – ca produs de umectare general, utilizați Wetcit la 25-50 ml per 100 litri de apă. Utilizați 100-300 ml per 100 litri de apă (0,1 – 0,3%) pentru eficiență optimizată a pesticidelor.

Ovipron Top (nou) – Produs pe bază de ulei de parafină înalt rafinat. Insecticid, acaricid cu acțiune prin contact, prin sufocare în toate stadiile: adult, larve și ouă. „Acest ulei parafinic găsit cel mai des pe cașcaval este înalt rafinat. Îl folosim în tratamentele de iarnă (lucrează la doze mari și fungicid, insecticid și acaricid) și ca adjuvant pentru protecție împotriva arsurilor solare, protecție împotriva degradării din cauza ultravioletelor sau a celorlalte produse de protecție pe care le folosim, diminuarea pierderilor de apă până la 25-30 la sută (în combinație cu Algasil) sau să reducem cu 25-30 la sută consumul de apă”, a explicat șeful Naturevo. Se pretează pentru îmbunătățirea acțiunii produselor de protecția plantelor formulate ca: EC, EW, OD, formulări uleioase.

Algobor (nou) – Îngrășământ foliar lichid pe bază de bor micronizat din borat de sodiu. Conține și extract din alga Ascophyllum nodosum bogată în regulatori de creștere, coloizi organici și acid alginic. „Totul este potențat de polioli. Acest bor intră în plantă și se transferă de trei ori mai repede decât orice formă de bor”, a adăugat Enoiu. Aplicare și dozare – sfeclă – 3 litri la hectar, andive, rapiță și culturi de câmp – 2 litri la hectar, floarea-soarelui – 2,5 litri la hectar, pomi fructiferi – 1 litru la hectar, viță de vie – 1,5 litri la hectar, mazăre, fasole sălbatică, măzăriche, linte – 1,5 litri la hectar, lucernă – 1,5 litri la hectar, respectiv culturi de legume (varză, morcov, sparanghel, pepene, căpșuni) – 1-1,5 litri la hectar.

Citit 669 ori

Publicitate

revista fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista