Gama Swifterdisc de la producătorul ceh de utilaje agricole Bednar cuprinde grape cu discuri pentru prelucrarea superficială, ideale pentru lucrările post-recoltă. Totodată, sunt modele care pot fi echipate cu unitatea de semănat BEDNAR ALFA DRILL, cu o capacitate de 400 de litri, realizându-se astfel prelucrarea solului și însămânțarea într-o singură trecere.
„O soluție eficientă și fiabilă pentru lucrările de prelucrare superficială a miriștii este gama Bednar Swifterdisc. De la modelele compacte Swifterdisc XN (1,75 m) până la Swifterdisc XE_MEGA (până la 18,4 m), această gamă se caracterizează prin capacitate de lucru la viteză mare; gestionare excelentă a resturilor vegetale; fiabilitate dovedită pentru ferme de orice dimensiune. De asemenea, dispunerea X-PRECISE a discurilor (versiunea PROFI) asigură o urmărire perfectă în spatele tractorului, fără deviere laterală”, arată Sorin Aioanei, Territorial Manager România la Bednar FMT.
Swifterdisc XN este o grapă cu discuri cu lățime de lucru de la 3 la 4 metri. Datorită construcției compacte, mașina este adecvată pentru tractoare de putere redusă, 60 – 180 CP. Este o mașină pentru micii fermieri, cu proprietăți ale unor modele specializate mai mari, adecvată pentru cultivarea de bază a solului și pregătirea patului germinativ.
Noua generație oferă discuri cu un diametru de până la 560 mm, iar configurația de bază a grapei cu discuri Swifterdisc XN include setarea hidraulică a adâncimii de lucru.
„Acum, grapele pot fi echipate cu discuri Endurance furnizate de producătorul francez Forges de Niaux, oferind astfel o durată de exploatare mai lungă decât discurile standard, datorită rezistenței ridicate a discului în zona de lucru. Discurile Endurance excelează prin rezistența la impact și deformări extreme. Pentru modelele cu depliere XN 3000, XN 3500 și XN 4000R, discurile laterale pliabile sunt echipamente opționale. Acestea garantează utilizarea întregii lățimi de lucru a mașinii și transportul în siguranță pe drumuri. Discurile laterale pliabile sunt pliate mecanic în sus pentru transport. Swifterdisc XN oferă diverse opțiuni pentru tăvălugul posterior. De la ruloul tubular cu un diametru de 630 mm la U-RING cu două rânduri, cu un diametru al inelului de 500 mm. Alegerea tipului potrivit de tăvălug este importantă pentru a asigura închiderea corespunzătoare cu rambleu a solului și zdrobirea de înaltă calitate a bulgărilor”, precizează Sorin Aioanei.
În portofoliul producătorului ceh Bednar găsim o grapă cu discuri foarte late, cu un design standard și cea mai mare lățime de lucru de pe piață, considerată cea mai eficientă din lume. Swifterdisc XE_MEGA are lățimi de lucru de 14,4 -18,4 metri și se pretează pentru tractoare de 400-650 CP.
„Swifterdisc XE 18400 MEGA, cu lățimea de lucru de 18,4 metri, este una dintre cele mai eficiente grape cu discuri din lume. 769,36 hectare. Aceasta este suprafața cultivată cu Bednar Swifterdisc XE 18400 MEGA în timpul unei probe de funcționare continuă de 24 de ore (23 de ore și 36 de minute timp de funcționare netă), care a avut loc în iulie 2023. Evenimentul „24 HOURS RECORD” a avut loc în România”, subliniază Sorin Aioanei.
Grapa Swifterdisc XE_MEGA are secții de discuri dispuse în formă de X, ceea ce elimină devierea în lateral a utilajului. Astfel, grapa cu discuri poate să urmărească cu precizie traseul tractorului, iar discul central reduce riscul formării crestelor.
„Menținerea adâncimii de lucru setate pentru prelucrarea uniformă a profilului solului este baza cultivării de calitate a solului. Grapele Swifterdisc XE_MEGA asigură aceeași presiune pe discuri pe întreaga lățime a utilajului, datorită osiei tandem deplasate înainte și conceptului de două cadre laterale pliabile nedivizate. Designul structural al utilajului reduce numărul de cilindri hidraulici în care se poate pierde presiunea din cadrul lateral. Acest design reduce, de asemenea, numărul punctelor de lubrifiere și uzura generală a utilajului și simplifică manipularea utilajului atât pe teren, cât și pe drum”, spune reprezentantul Bednar FMT.
Swifterdisc XE_MEGA este ușor de manevrat, în ciuda lățimii sale maxime de lucru de 18,4 metri, chiar și la capete de rând. Utilajul virează utilizând tăvălugii posteriori, roţile de sprijin pivotante din față și osia de transport. Această construcție elimină sarcina negativă pe cuplaj și eliberează de sarcină tractorul când utilajul se află la capăt de rând.
Sistemul CTF (agricultură cu trafic controlat) elimină compactarea solului și optimizează trecerile ansamblurilor. În timpul lucrului, ansamblurile se deplasează pe câmp în grila dată a lățimii de lucru (6, 12, 18, 24 m etc), ceea ce împiedică apariția compactării inegale pe teren, precum și pe urmele care pot fi ușor cultivate.
Chiar dacă are cea mai mare lățime de lucru de pe piață, adică 18,4 metri, cultivatorul cu discuri lat Swifterdisc XE_MEGA este foarte compact pentru transport, deoarece nu depășește lățimea de transport de 3 metri, iar înălțimea sa este sub 4 metri, chiar și atunci când este echipat cu tăvălugi dubli V-RING sau U-RING. Acești parametri se ating în principal datorită plierii înainte a cadrului lateral, spre bara de tractare. Osia tandem de transport cu pneuri late asigură o deplasare lină.





Gama Swifterdisc de la Bednar cuprinde și alte grape cu discuri decât cele prezentate mai sus, mașini agricole care se pretează pentru toate tractoarele și orice dimensiune a exploatațiilor agricole. Le arătăm mai jos, împreună cu câteva caracteristici tehnice.
Swifterdisc XO_F este o linie de grape cu discuri universale cu discuri scurte, disponibile cu o lățime de lucru de la 4 la 7,5 metri și pretabilă pentru tractoare de 140 – 340 CP. Acestă grapă cu discuri a fost prima pe piață cu ax integrat, montat în fața tăvălugilor posteriori. Construcția asigură o distribuție uniformă a greutății, ceea ce înseamnă o stabilitate ridicată a utilajului și o viteză de lucru ridicată, esențiale pentru funcționarea corespunzătoare a unei grape cu discuri.
Swifterdisc XO_PROFI este o nouă linie de grape cu discuri compacte din portofoliul Bednar, iar eticheta PROFI aduce fermierilor o serie întreagă de avantaje. Lățimile de lucru sunt între 6,25 și 7,25 metri, grapa din această gamă pretându-se la tractoare de 250 - 350 CP.
În categoria sa de grape cu discuri, Swifterdisc XO_PROFI are cea mai mare distanță dintre rândul din față și cel din spate al secției de discuri, adică 140 cm, iar distanța dintre discuri și axa ruloului posterior este de până la 160 cm. Garda la sol de 60 cm permite încorporarea unor cantități mari de materie organică.
Grapa cu discuri Swifterdisc XO_PROFI poate fi echipată cu tăvălug cu lame în față, o alegere ideală pentru tăierea reziduurilor de cultură și a tulpinilor dure. Reziduurile de cultură tăiate se descompun mai bine în sol și înlesnesc prelucrarea ulterioară a solului, prevenind înfundarea utilajului.
Swifterdisc XE are lățimi de lucru de 10 - 12,4 metri și are nevoie de tractoare de 350 - 500 CP. Este un utilaj potrivit pentru pregătirea superficială a solului și amestecarea intensă a reziduurilor de cultură cu solul.
Grapele cu discuri Swifterdisc XE asigură aceeași presiune pe discuri pe întreaga lățime a utilajului, datorită osiei deplasate înainte și conceptului de două cadre laterale pliabile.
Swifterdisc XE_PROFI, o grapă cu discuri cu lățime mare de lucru, asigură o producție zilnică maximă. Totodată, dispune de un cadru scurt și un control intuitiv simplu. Are două modele, ale căror lățimi de lucru de 10,4 și 12,4 metri și viteza de lucru proiectată de până la 18 km/h permit atingerea unei norme de lucru ridicate și, mai presus de toate, generează economii de costuri și producții zilnice ridicate.
Swifterdisc XE_PROFI este o grapă cu discuri complet compatibilă cu ISOBUS, mașina putând fi operată cu oricare terminal compatibil ISOBUS.
Software-ul Bednar EASY CONTROL asigură plierea și întinderea complet automată a utilajului utilizând un singur buton, iar toți parametrii de lucru sunt setați prin introducerea valorilor la terminal.
De reținut că, toate setările, inclusiv adâncimea de lucru, pot fi reglate confortabil și în timpul lucrului.
Modelele Swifterdisc XE_PROFI au secții de discuri dispuse în formă de X, eliminând astfel devierea în lateral a utilajului. Grapa cu discuri poate să urmărească cu precizie traseul tractorului. Discul central reduce riscul formării crestelor.
Grapa cu discuri cu lățime mare de lucru Swifterdisc XE_PROFI este conectată la ieșirea hidraulică LOAD-SENSING a tractorului utilizând numai trei furtunuri. Pompa reglabilă furnizează ulei sub presiune doar atât cât este necesar pentru sarcina specifică a funcției respective, totul fiind complet automatizat. Sistemul utilizează eficient presiunea din sistemul hidraulic și controlează funcțiile care necesită o putere ridicată.
„Un producător progresist de tehnologie agricolă”, așa se descrie constructorul de utilaje agricole Bednar. Compania înființată în anul 1997 în Cehia, astăzi este specializată în producția de tehnologie agricolă pentru cultivarea solului, semănat, cultivare între rânduri, tocare, fertilizare și gestionarea reziduurilor de cultură. Utilaje Bednar se găsesc în peste 39 de țări, lucrând în diferite condiții climatice și de sol.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!