Zootehnie - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Preşedintele ANSVSA, dr. Radu Roatiș Chețan, a propus ca asociaţiile crescătorilor de ovine și caprine să organizeze cursuri pentru certificarea personalului care poate realiza intermedierea dintre crescători si exportatori, în contextul existenţei unei pieţe negre a samsarilor de animale care creează atât prejudicii financiare, cât şi de imagine crescătorilor şi…
Două focare de pestă porcină africană au fost notificate de Republica Moldova la OIE, cazurile fiind semnalate la suinele din gospodăriile populației aflate în nordul raionului Dondușeni, la mai puțin de 70 km de frontiera cu România, atrage atenția Asociația Români a Cărnii printr-un comunicat de presă, totul în condițiile…
Prețul unui kilogram de carne de miel în viu a ajuns să coste chiar și trei lei la un târg specializat din Hațeg, în condițiile în care pe aceeași cantitate de cartofi se plătește doar cu un leu mai puțin, a afirmat Nicolae Cioranu, președintele Federației Crescătorilor de Ovine Romovis…
Chiar dacă la întâlnirea din 14 septembrie 2016 a Comitetului pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCOPAFF) de la Bruxelles a fost votată, în umanimitate, o decizie care va permite României să participe la comerțul intracomunitar cu porci vii și produse provenite de la aceștia, Ioan Ladoși, președintele APCPR, este…
Pentru prima oară de la aderarea ţării noastre la spaţiul Uniunii Europene (UE), suinele vii şi produsele provenite de la acestea pot circula liber, în urma adoptării de către Comisia Europeană (CE) a unei decizii care permite comerţul pe piaţa comunitară cu porci vii din România, potrivit un comunicat al…
Executivul tehnocrat a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre de Guvern (HG), instituirea unei scheme de ajutor de minimis în valoare totală de 24 de milioane de lei, sumă care va fi repartizată, începând cu 15 noiembrie, producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de berbeci/ţapi de reproducţie din rase specializate pentru producţia de carne…
Foto credit: Primăria Prejmer, Facebook Crescătorul de animale din localitatea Prejmer, județul Brașov, Apostu Chiscop, semnalează faptul că a fost evacuat în mod violent de pe trupul de pajiște Hoiștol 1, pe care de mai mulți ani de zile își pășuna bovinele și care este situat foarte aproape de locația…
Sumele aferente ANTZ 7 și ANTZ 8 nu sunt în prezent condiționate de autorizarea la plată a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, APIA depunând toate eforturile pentru a finaliza plățile către fermieri cât mai repede, se apără cei de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) într-un comunicat…
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiș Chețan, a declarat miercuri, 13 iulie 2017, că acum o lună, țara noastră s-a confruntat cu importuri de ouă din Polonia, nemarcate la producător, în viziunea sa aceste produse fiind catalogate drept un adevărat „atentat la sănătatea publică”.…
Chiar dacă țara noastră este indemnă la dermatita nodulară bovină (DNCB), conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) lucrează în prezent la un proiect de Hotărâre de Guvern care, printre altele, introduce posibilitatea despăgubirilor de către stat a animalelor bolnave și apoi ucise laolaltă cu întreg șeptelul…

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista