Peripețiile prin care trece laptele românesc sunt mai mult decât hilare sau cel puțin bizare. Oare aflatoxina care se găsește în lapte poate provoca dezastrul cu care unii au dorit doar rating? Un dezastru este cert. Cel al crescătorilor de vaci. Vânzări scăzute cu 70%, produse retrase de la raft, pierderi care se întind pe o perioadă încă nedeterminată.

Pe scurt, vă propun să descifrăm ce-i cu aflatoxina și „dezastrul” asupra sănătății noastre.

Aflatoxina este o micotoxină produsă de ciuperci din genul Aspergillus, adică mucegaiuri.

Aspergillus flavus se dezvoltă pe furaje după o perioadă de umezeală îndelungată și în anumite condiții de temperatură. Din dezvoltarea ei pot rezulta următoarele aflatoxine: B1 (cea mai toxică), G1, și M.

După ce vacile consumă furaje în care se găsește aflatoxină, are loc transformarea automată a aflatoxinei B1 într-o formă hidroxilată numită aflatoxina M1sau M2. În lapte se găsesc doar aflatoxina M1 sau M2, care are o toxicitate mai mică.

Consumul de furaje mucegăite cu Aspergillus nu înseamnă obligatoriu că acesta ar conține aflatoxină.

Ce spune legislația europeană în privința limitelor maxime de aflatoxină din lapte? Regulamentul 165/2010 al Comisiei Europene stabilește o limită de 0,05 μg/kg de aflatoxină M1 pentru laptele brut, lapte tratat termic și lapte destinat fabricării de lactate și 0,025 μg/kg în preparate de lapte praf pentru sugarii mici și preparate de lapte praf pentru sugarii mari, incluzând lapte pentru sugarii mici și lapte pentru sugarii mari.

Dacă am compara cu limita maximă stabilită pentru B1 (cea mai toxică pentru ficat, fiind un precarcinogen) și pentru aflatoxinele totale (aflatoxine B 1 + G 1 + B 2 + G 2 ) de 2 μg/kg respectiv 4 μg/kg pentru alunele de pământ (arahide) și alte semințe și fructe oleaginoase și produse prelucrate din acestea, destinate consumului uman direct sau utilizării ca ingrediente în produse alimentare, observăm că sunt mai mari cu 40 până la 80 de ori decât M1 din lapte.

Și diferențele cresc, se dublează și chiar triplează, dacă arahidele, fisticul și toate celelalte oleaginoase sunt tratate termic înainte de a fi date în consumul uman.

Mă întreb și vă întreb, de ce această tevatură atît de mediatizată? La ce folos această fugă după laptele contaminat, după carnea de cal, după puii cu hormoni ori urme de antibiotic? Credeți că acum am inventat roata?

Normele stabilite de Comisia Europeană se aplică doar în cazul aflatoxinei, dar în cel al antibioticelor și hormonilor nu? Cine are interesul ca întreg lanțul din industria alimentară a României să fie compromis pe baza unor „suspiciuni”?

Știam că întâi se verifică, se confirmă sau infirmă și apoi se face public. Dar, cui îi pasă!? Fermierilor și consumatorilor, cu siguranță!

ȘTEFAN RANCU