Marți, 09 Octombrie 2018 14:21

Unde puteți găsi „Cârnați cu ambâț”, „Cârnați cu miroase de usturoi ca altă dată” și „Cozonac Domnesc” de „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Două dintre produsele atestate tradițional, prezente pe tarabele negustorilor miercuri, 10 octombrie 2018, și anume „Cârnații cu ambâț” și „Cârnații cu miroase de usturoi ca altă dată”, îi vor îmbia pe vizitatorii Târgului Bucureștilor, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – CREART, în parteneriat cu MADR, în Parcul Izvor.

Și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va sărbători acolo „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”.

Însuși simpaticul ministru de resort, Petre Daea, va deschide oficial evenimentul la ora 10:00, împreună cu președinții Comisiilor de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din cadrul Parlamentului, Doina Silistru și Alexandru Stănescu, bineînțeles, dacă va reuși să treacă de blocada promisă de oieri în fața sediului MADR, în aceeași zi.

Târgul dedicat „Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești” își așteaptă vizitatorii cu preparate din carne, lapte, produse de panificație și patiserie, legume, fructe proaspete și procesate, băuturi spirtoase și vin, expuse de operatori economici, producători, fermieri, meșteri populari, în cadrul celor 50 de căsuțe.

Produsele din carne atestate tradițional care se vor regăsi în cadrul târgului sunt: mușchi file, cârnați din topor, „Cârnați cu ambâț”, „Cârnați cu miroase de usturoi ca altă dată”, jumări, carne la garniță, pastramă de berbecuț. Iar pastrama afumată din județul Vâlcea „Ca altădată” va fi un bun prilej de întâlnire a consumatorului cu tradiția oltenească.

De asemenea, organizatorii pun la dispoziția producătorilor alte două zone destinate gastronomiei, de unde bucureștenii vor putea alege dintr-o varietate de preparate culinare românești: tocăniță de berbecuț cu mămăligă, sarmale cu păsat, fasole cu cârnați, pastramă la ceaun în sos de vin, tocăniță de vițel la ceaun, pomana porcului la ceaun, varză călită cu cârnați, pui la ceaun cu mujdei și mămăligă, gulaș unguresc, ciorbă țărănească de pui, zeamă acră.

În cadrul târgului se vor regăsi și produse atestate și înregistrate în Registrul Național al Produselor Tradiționale ce provin din județele Brașov, Botoșani, Vâlcea, Bihor, Covasna, Galați, Maramureș, Prahova și Municipiul București.

Cei interesați vor putea achiziționa produse specifice județului Brașov: brânză de burduf în coajă de brad de la Bran, telemea de oaie/vacă, cașcaval afumat/neafumat, urdă dulce/sărată/sărată cu mărar, pastramă de berbecuț, porc și vițel, cârnați afumați de oaie/porc/oaie+vită, mușchi de porc afumat, slănină, tobă.

Cozonacul domnesc, produs tradiţional românesc din județul Botoșani, a cărui istorie începe în Evul Mediu, este deja o adevărată vedetă a târgurilor culinare din ţară, dar și de la expozițiile internaționale.

Din zona veche a Covurluiului (județul Galați), o diversitate de produse din lapte și carne vor fi prezente la această ediție: brânzeturi din lapte de capră/vacă/oaie, precum și alte specialități din carne de porc/vită/oaie.

Nici preparatele din pește atestate tradițional nu vor lipsi de la această ediție a târgului. Astfel, din Prahova oferta producătorilor va fi: păstrăv copt și afumat la jar, zacuscă de păstrăv, cârnați de păstrăv, file de păstrav afumat, iar din jurul Bucureștiului oferta va fi de: salată cu icre de crap, salată icre de știucă, zacuscă cu pește.

Dulcețuri, mai multe sortimente de zacuscă și siropuri se vor regăsi în oferta producătorilor din Covasna, iar din București vor fi aduse plăcinte făcute după rețete vechi boierești, cu mere, dovleac, brânză dulce, brânză sărată și brânză dulce cu stafide.

Primul produs cu Indicație Geografică Protejată (IGP) pentru România - Magiunul de prune Topoloveni - va fi, totodată, disponibil pentru vânzare în cadrul acestui eveniment.

Totodată, vizitatorii târgului vor putea găsi produse ale stupului: miere de salcâm, de mană, de tei, polifloră, de rapiță, faguri, polen, păstură, propolis brut și tinctură de propolis, apilarnil, lăptișor de matcă, ceară de albine.

Producătorii din nord-vestul țării își vor prezenta oferta bogată de băuturi spirtoase tradiționale: pălincă din prune, mere, piersici, gutui și caise.

Pe lângă produsele agroalimentare româneşti, producătorii vor aduce şi produse cosmetice realizate din uleiuri vegetale, obiecte de decor realizate de meşteşugari şi meşteri populari, precum ceramică de Horezu sau Corund, ii din borangic, ii de Breaza, opinci, costume populare oltenești, obiecte decorative din lemn, icoane, păpuși, linguri.

„Ziua Națională a produselor agroalimentare românești” va fi marcată și în acest an în toată țara prin organizarea de programe și manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social și științific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.

Citit 120 ori