Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță participarea la festivalul „Apold Weinfest”, de la Apoldu de Sus din județul Sibiu, acolo unde se află și plantația viticolă a universității – Vinea Apoldia Maior. Evenimentul are loc sâmbătă, 30 iulie 2022, cu începere de la ora 13.00, iar intrarea în incinta festivalului va fi permisă cu o oră mai devreme.

USAMV Cluj-Napoca propune participanților la festival o listă de vinuri din producția proprie: Sauvignon Blanc, Riesling Italian și Traminer Roz, respectiv cupajele Eruditus și Docentus.

De asemenea, în zona de food court vor fi pregătite meniuri care vor avea la bază produse de la Ferma Cojocna și stațiile pilot ale Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul universității clujene.

Atmosfera de sărbătoare a festivalului va fi întreținută de interpreți și ansambluri folclorice, între care și Ansamblul folcloric „Tradiții” al USAMV Cluj-Napoca, iar de la ora 19.00 este programat concertul lui DJ Oli Sinth.

Biletele la festival costă 30 de lei și pot fi achiziționate la fața locului sau online, de pe Eventim: rb.gy/qhkwqh.

USAMV Cluj-Napoca participă pentru prima dată la un eveniment de anvergură în județul Sibiu, acolo unde a achiziționat în 2020, la Apoldu de Sus, Plantația viticolă Vinea Apoldia Maior, cu o suprafață de 65 de hectare de viță-de-vie nobilă.

Foto: Nicu Cherciu

Compania Corteva Agriscience anunță prelungirea perioadei de înscriere în cadrul programului TalentA - un program educațional gratuit dedicat femeilor inovatoare din mediul rural. Femeile care lucrează în agricultură și trăiesc în zonele rurale, interesate să-și dezvolte abilitățile și să obțină fonduri gratuite pentru afacerilor lor, se pot înregistra pe site-ul companiei până la data de 5 august 2022.

Programul, fondat și sponsorizat de către Corteva în urmă cu doi ani, a sprijinit până în prezent 95 de femei din România care lucrează în agricultură și trăiesc în zonele rurale. În acest an, transmite compania, participantele programului pot fi și studentele universităților agricole care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică şi competitivă, dar şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc.

Participarea la programul TalentA este gratuită și se va desfășura timp de două luni începând cu data de 8 august. Programul va include două module: modulul de business (10 cursuri) și modulul de agribusiness (8 cursuri). Cursurile vor fi susținute de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperfomining – companie de consultanță în afaceri  care este partenerul oficial al programului pentru al treilea an consecutiv.

Pe parcursul desfășurării programului, participantele vor avea ocazia de a construi proiecte inovatoare și de a concura pentru a obține fonduri din partea companiei, acestea fiind menite să susțină securitatea alimentară prin furnizarea de alimente necesare și combaterea sărăciei, asigurarea accesului la apă potabilă, sprijinirea reducerii risipei alimentare, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor.

Pentru a sprijini comunitățile în care trăiesc și lucrează, Corteva Agriscience oferă fonduri cu o valoare totală de 15.000 USD pentru cele mai bune trei proiecte care vor fi alese în perioada 10 – 12 octombrie după încheierea cursurilor.

Ceremonia de premiere  va avea loc în data de 14 octombrie, cu o zi înainte de celebrarea Femeilor din Mediul Rural la nivel mondial.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Revista Fermierului a găzduit, în mai multe rânduri, adevărate foiletoane despre pajiști, în care un drag colaborator, experimentat și învățat – l-am numit pe dr. Teodor Marușca, care acum este director adjunct tehnic al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov –, ne-a explicat ce este bine și ce nu în domeniu. E vremea să îl invităm să ne mai reamintească, pentru că este nevoie, iar și iar, că lucrurile nu stau deloc bine și că e important să punem un început bun.

Așa cum ne atrage atenția invitatul nostru, dr. Teodor Marușca, România s-a angajat cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, adică în urmă cu 15 ani, ca acele 4,8 milioane de hectare de pajiști să fie menținute, ca suprafață, dar și să fie îmbunătățite calitativ. Din păcate, nu s-a făcut nimic în această direcție, dimpotrivă, au fost lăsate pradă degradării. „Cauzele degradării, pentru care suntem atât de neliniștiți, sunt multiple. În primul și în primul rând este faptul că numărul de animale care valorificau această bogăție, acest patrimoniu național, a scăzut la mai bine de jumătate din efectivul de dinainte de 1990. Pajiștile au fost, în bună parte, abandonate – în totalitate, în unele cazuri – și la altele s-a redus încărcarea cu animale sub limita posibilă. La un calcul al nostru, față de efectivele actuale de pajiști, unități vită mare, abia dacă se acoperă la nivelul țării 0,3 unități vită mare la hectar. Apoi, calitatea lor, pe lângă abandon, este foarte slabă și din cauza faptului că nu se întrețin. Adică lucrările anuale de curățire a lor nu se mai efectuează, de asemenea nu se fertilizează cu îngrășăminte chimice sau organice, târlirea care se face cu animale este și aceea făcută necorespunzător, în sensul că animalele staționează în târlă sau în stână în același loc și nu se face o târlire rațională. Sunt foarte multe alte aspecte negative.”

Domnia sa spune că s-au luat totuși niște măsuri, la nivel național, prin apariția Legii pajiștilor și a Ordonanței de Urgență a Guvernului 34, amândouă din 2013, prin care se prevede întocmirea unor amenajamente pentru ca aceste pajiști să fie îmbunătățite. De altfel, chiar instituția pe care o reprezintă a întocmit un Ghid pentru amenajamentele pastorale, care se află sau ar trebui să se afle pe masa tuturor celor care fac astfel de lucrări de amenajare. Zice că toate UAT-urile din România trebuiau, conform legii, încă din 2004, să aibă aceste amenajamente întocmite, dar de atunci, în fiecare an, au apărut noi și noi legi de amânare a amenajamentelor pastorale, a termenelor de depunere.

„În 8 ani, pe care i-am avut la dispoziție din 2014 până în 2021, suprafața pe țară care are amenajamente pastorale este de abia de 54,5%, la care se adaugă 16,6% în lucru, deci în total puțin peste 71%. Ele trebuiau să fie încheiate, cum s-a propus încă din 2014 – cei care au propus această dată n-aveau cunoștințe de cât de complicat este să faci un amenajament pastoral. Silvicii mi-au spus, ei fiind principalii executanți ai acestor amenajări pastorale, că este mult mai complicat să faci amenajamentul unei pajiști decât amenajamentul lor din silvicultură. Și mergând mai departe la situația pe țară, singurul județ care a întocmit și este de 100% realizare este județul Harghita, urmat de Prahova, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, care au spre 70%. Județe rămase foarte în urmă sunt Mureș, Arad, Cluj, Gorj, Suceava și Buzău, care au abia între 20-35% realizări.”

Nu ne pricepem sau nu ne pasă?

Ceea ce ne întristează foarte mult, dar nu ne surprinde, pentru că sunt circumstanțe pentru o astfel de stare de lucruri, este următorul argument pe care ni-l dă domnul Marușca vorbind despre proasta calitate a pajiștilor: „Acum care sunt cauzele? În primul rând, în echipele care întocmesc amenajamentele nu sunt oameni suficient de bine pregătiți pentru a întocmi amenajamentele. Calitatea amenajamentelor noastre lasă mult de dorit. Și am să vă spun și de ce. Eu am urmărit în multe părți din țară, eu lucrez cu amenajiștii și am mai și verificat unele dintre lucrările lor, și am găsit lucruri incredibile. Adică, unii n-au făcut decât să copieze de la vecin proiectul, uitând să șteargă și de la cine a copiat. Și am fost surprins să găsesc amenajament în care era scrisă, pe coperțile amenajamentului, o comună, iar în interior am găsit scrisă altă comună. Erau schimbate doar suprafețele. Pe principiul copy-paste. Și foarte mult copy-paste din Ghidul de întocmire a amenajamentelor pastorale întocmit de Institutul nostru. Ar trebui să existe la nivel național un organism care să instruiască pe cei care fac amenajamente – Institutul nostru s-ar putea angaja –, ca să nu facă oricine aceste amenajamente, ci doar cei abilitați să le facă, să aibă cunoștințe minime de botanică, de vegetație a pajiștilor”.

Trebuie să recunoaștem în această descriere și un aspect pe care domnul Marușca, din delicatețe, nu l-a exprimat. Este vorba și de multă nepăsare. Recunosc aici atitudinea elevilor chiulangii, care, neavând vreo atracție către carte, copiază tema sau extemporalul altuia cu tot cu numele aceluia. Și atunci, despre ce instruire să vorbim? Instruiești pe cel care se vrea instruit. Poate ar trebui să vorbim și de niște mecanisme de cointeresare a celor implicați. De ce nu, și de unele constrângeri legislative.

Cine-i învață pe verificatori?

Mai mult, nici cei care ar trebui să verifice se pare că nu prea o fac. Se pare că tot din nepricepere. „O altă problemă este verificarea aplicării amenajamentelor. Aici suntem complet… Agenția Națională pentru Zootehnie este chemată să facă aceste verificări. Acolo nu știu exact care este structura de specialiști, dar sunt mai mulți zootehniști, sunt mai mulți medici veterinari care n-au făcut nici botanică, nici amenajarea teritoriului, nu au făcut decât pasager probabil, cei de la zootehnie, cultura pajiștilor. Au un curs de producere a furajelor, dar este insuficient pentru a cuprinde complexitatea verificării. Acolo sunt formule de amestecuri de ierburi pentru înființarea unor pajiști semănate.”

Domnul Marușca își răspunde astfel negativ la doleanța exprimată de a se face, la nivel județean, o sinteză a tuturor amenajamentelor executate până acum, asupra cărora să se facă o analiză critică, pentru a se ști cât de bine sunt întocmite, pentru că e greu de presupus că fără o pregătire prealabilă cei care verifică pot să înțeleagă ceva. Oare cine ar trebui totuși să verifice? Domnia sa ne spune că există specialiști, absolvenți ai facultății de agricultură care activează în cadrul UAT-urilor și care ar putea fi consultați de către cei care întocmesc proiectele. „Ar trebui să vină și să-i întrebe, în condițiile UAT-ului, ce amestec e mai potrivit. Nu putem generaliza de la Institut, să spunem, pentru cele vreo 3.200 de UAT-uri, cât are România la ora asta, ce amestecuri să facă. Fiecare proiect trebuie să conțină aceste combinații. Și, pe lângă acestea, suprafețele care trebuie amendate cu amendamente calcaroase – vorbim de solurile acide – și rețetele de fertilizare cu îngrășăminte chimice, și altele. Local trebuie adaptate aceste soluții. Nu poți să generalizezi.” Dacă pot să consilieze, poate ar fi util să și verifice, în condiții legale, firește. Dacă nu, atunci cei care ar trebui să verifice ar trebui instruiți. Dr. Teodor Marușca spune că există o carte care ar putea sta la baza acestei instruiri pe care a publicat-o în colaborare chiar cu editura noastră, în 2016, după ce în prealabil a făcut obiectul unui serial ce s-a întins pe parcursul a 33 de numere din Revista Fermierului. Este vorba de cartea „Praticultura pe înțelesul tuturor”.

Nostalgia trecutului și admirația Vestului

Se pare că în trecut existau oameni mult mai bine pregătiți, cel puțin așa susține domnul Marușca: „Încă din 1933, după apariția legii din 1928, s-a prevăzut întocmirea amenajamentelor. Deci nu e o noutate ceea ce vă spun acum, în sensul că amenajamente s-au făcut și înainte de Al Doilea Război Mondial, ba chiar și în epoca noastră, după război, s-au făcut proiecte de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor, care erau executate de întreprinderi specializate, și cunosc bine situația. La nivelul fiecărui județ, exista o astfel de întreprindere de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor. Ele au dispărut după anii 1990 și este o mare pierdere, pentru că oamenii de atunci erau foarte bine pregătiți să le execute, la fiecare județ exista o întreprindere de îmbunătățiri funciare, dar și la nivel central. Întocmeau amenajamente pastorale, proiecte de îmbunătățire. Ele au dispărut și au fost lăsate în seama unor direcții agricole județene, a direcțiilor silvice și a altor organisme și instituții care nu sunt «de meserie»”.

Este în firea noastră să facem comparații cu alte țări, unde lucrurile stau vizibil mai bine, pentru că se vede din viteza mașinii, parcurgând drumurile europene. Această dispoziție a noastră de a face comparații nu este un aspect pe care să-l apreciez, considerând că ar trebui să luăm aminte la ce este bine pentru noi și să acționăm în consecință, dar nu putem să ignorăm experiența altora, reinventând roata. Din păcate, noi doar ne comparăm cu cei bine organizați, căinându-ne de cât de rău stăm, fără să preluăm absolut nimic din experiența lor sau a celor dintre noi care au învățat de la aceia. Este și cazul domnului Marușca. Domnia sa și-a petrecut mulți ani și a cules învățături de la cei cu rezultate remarcabile în domeniul culturii pajiștilor și, venind să le aplice la noi, s-a lovit de multă ignoranță și nepăsare. Zic cultura pajiștilor, dar la noi nici măcar nu se poate vorbi despre așa ceva, pentru că după cum ne spune chiar dr. Marușca, pajiștile nici măcar nu au fost luate în cultură. Ele sunt niște pârloage. „Dacă o pajiște n-o iei în cultură, n-o cosești în fiecare an, n-o cureți în fiecare an, nu-i dai îngrășăminte, nu îi dai o încărcătură normală cu animale, ea se degradează. Pentru că… ce e pajiștea? Un spațiu pe care omul l-a făcut, a defrișat pădurea ca să facă loc ierbii și să crească mai multe animale. De aceea au apărut aceste pajiști. Din păcate, la noi nu sunt întreținute pentru că avem impresia că este suficient să te duci cu animalele și să paști, atât. Peste tot, în vestul Europei, există mașinării care le întrețin, oameni care le-au luat în cultură, numai noi nu le-am luat încă în cultură. Noi suntem la stadiul de păstorit, fără să mai facem nimic. Ați văzut dvs. un crescător de animale care să aibă mașini de curățat pajiștile sau mașini de fertilizat? Nu găsiți așa ceva. Din păcate. Deci noi trebuie să creăm această civilizație pastorală și să întreținem pajiștile așa cum se cuvine.”

La munte e mai rău

Toate aceste probleme capătă accente dramatice dacă vorbim despre zona montană.

E de la sine înțeles că pajiștile cele mai multe se află în acea zonă. Verdictul specialistului preumblat prin acele locuri este cel care ne întristează. „Acestea sunt cele mai degradate!” Și ne explică de ce: „Pentru că sunt mai greu accesibile. Dacă înainte omul obișnuia să meargă pe munte cu samarul, punea pe măgăruș cât nu putea el duce, pe cai, cu căruța, acum, mai nou, folosește mașinile astea performante 4x4, iar unde nu ajunge mașina de acest tip, off-road, nu se mai instalează stâne. Asta înseamnă că multe din suprafețele de pajiști sunt abandonate”.

Am putea spune că multe s-au și împădurit. Ba chiar și unele zone accesibile cu acele off-road-uri. Asta, pentru că a scăzut dramatic și numărul de animale. Trebuie să îi dăm însă dreptate specialistului, care ne spune că fără aceste pajiști nu există viață pe munte. Viață economică, trebuie să precizăm și să reiterăm credința că dacă ne dorim ca munții să aibă în continuare viață, oamenii aceia ar trebui plătiți pentru că există. Teodor Marușca ne împărtășește iarăși din experiența sa de prin alți munți ai Europei. „În zona montană, pajiștile, care reprezintă peste 75-80-85% din suprafață, sunt motorul întregii activități de acolo. De aceea, unele țări din Europa dau foarte mare importanță acestui fapt. Recent, francezii au aniversat o jumătate de secol de la promulgarea legii pastorale la ei. Legea se referă, cea franceză zic, pentru că, vrem - nu vrem, din punct de vedere agricol și pastoral, Franța are niște priorități și este locomotiva Europei pentru agricultură. Și primul domeniu la care se referă legea pastorală franceză este favorizarea organizării crescătorilor de animale. Deci statul se interesează ca toți crescătorii de animale să fie organizați în asociații, federații etc., ca să creeze aceste grupuri pastorale care sunt autorizate de către stat. Al doilea domeniu, care la noi lipsește cu desăvârșire, este organizarea funciară a proprietarilor de teren cu destinație pastorală. Deci toți cei care dețin suprafețe de pajiști din zona montană sunt organizați în aceste asociații ale proprietarilor. La noi nu știu dacă există așa ceva, pentru că nu se cunoaște ale cui sunt pajiștile. Se cunoaște oarecum, dar nu în totalitate. Sunt unii care au obținut suprafețe imense din pajiștile românești, cu schimb de teren din câmpie. De ce? Ca să primească subvențiile care se dau pe pajiști. Ăsta e adevărul… Cel de-al treilea domeniu al legii franceze este facilitarea convențiilor plurianuale de păscut, adică îi adună pe crescătorii de animale cu asociațiile funciare ale proprietarilor de teren și fac convenții plurianuale între ei, astfel încât să se valorifice în integralitate iarba, dată de Cel de Sus sau făcută de ei. Și-și pun probleme și ei, în continuare, să perfecționeze această metodologie. Și mai spun ceva despre Franța: are un organism, se cheamă Cemegref, adică un centru de mecanizare a agriculturii, e și silvicultura aici, e și organizarea teritoriului, au un număr de 970 de agenți, din care 420 sunt cercetători științifici, și sunt organizați în 10 colective. Nimic nu se face în spațiul rural francez fără acest Cemegref, care deține în totalitate toate pârghiile. El știe unde-s conductele, care-i terenul; el face proiectele.”

Cemagref este un institut public de cercetare a cărui activitate se concentrează pe dezvoltarea durabilă în zonele non-urbane. Contribuie la conservarea și gestionarea acceptabilă a sistemelor de teren și apă, prevenirea riscurilor asociate și dezvoltarea activității economice durabile.

Evident că la noi sunt mai multe probleme decât soluții. De organizare, ce putem spune, lipsește cam de peste tot, de ce ne-am mira că lipsește de aici? Iar despre stimulare, nu doar că nu-i plătim, cum ziceam, ca să existe, dar le mai și facem viața grea punându-i într-o concurență total neloială cu crescătorii de animale de la șes. Iată cum ne spune domnia sa că rezolvă această problemă alte state cu zone montane: „Intervine ceva ce noi n-am reușit până acum să rezolvăm, respectiv preț diferențiat pe altitudine al producției animaliere. Nu este posibil ca laptele produs la câmpie sau la deal să aibă același preț ca acela produs la munte. Și am să vă spun că în Elveția, unde am făcut o specializare de 8 luni, în urmă cu 52 de ani, atunci, cu fiecare 250 m de altitudine, confederația plătea în plus producătorului de lapte 10%. Deci, dacă era un producător la 1.800 m altitudine și făcea 3.000 de litri de lapte de la vacile lui de-acolo, putea să concureze cu cel care era la altitudinea de 400-500 m din platoul elvețian, care făcea la vremea respectivă cam 5.500 de litri de lapte. La noi nu se întâmplă asta nici acum, deși eu am scris, după venirea din Elveția, în cărți și la reviste, de necesitatea prețului diferențiat pe altitudine, cel puțin al laptelui. Ajunsesem la concluzia că la noi ar trebui să fie o creștere de cel puțin 10% cu fiecare sută de metri altitudine în plus, ca să poată fi rentabil. Domnul academician Otiman a făcut un studiu, foarte interesant, pe baza datelor din zona montană, că la peste 700 de metri laptele trebuie stimulat ca preț, că altfel nu mai devine rentabil. Vă dați seama cum poate lupta un om în zona montană să supraviețuiască, dacă laptele lui, de la văcuța lui, de acolo, prețul este același cu al aceluia unde are condiții mult mai bune de lucru”.

Ecologia, un deziderat îndepărtat

Foarte interesantă este viziunea domnului dr. Teodor Marușca în privința modului cum ar trebui să evolueze acreditarea de agricultură ecologică. „Se vorbește acum că România ar trebui să ajungă la 25% din suprafață cu agricultură ecologică. Singura țară din Europa care a depășit acest cuantum de 25% este Austria. Dar vă pun întrebarea: pe ce anume se bazează Austria, de a făcut peste 25% agricultură ecologică? Pe pajiști, dragii mei! Și atunci, Institutul nostru, în cadrul unui proiect, a întocmit un Îndrumar de bune practici pentru agricultura ecologică montană, și mai departe, pajiști permanente și pastoralism. În această carte, ajunsă, la fel, în toate județele României, la minister, în sute de exemplare, care a fost prezentată, sunt toate legile apărute legat de agricultura ecologică și cum trebuie ea aplicată.” Cu toate acestea, nu crede că doar din pix se poate face asta, deși pășunile noastre probabil nu s-au întâlnit vreodată cu substanțele chimice de fertilizare. Dimpotrivă, crede că e nevoie de o etapă intermediară, de o cultivare convențională. „În primul și în primul rând, ideea pe care au lansat-o unii că e suficient că nu s-au dat pe pajiștile României, de secole, de zeci de ani, îngrășăminte și să le declarăm ecologice este o greșeală impardonabilă. Adică acestea nu sunt pajiști ecologice în bunul sens al cuvântului, pentru că au covorul ierbos degradat. Animalele nu consumă iarba, randamentul animalelor care pasc pe aceste pajiști degradate este extrem de scăzut, și atunci cum să te mai lupți cu agricultura convențională? În primul și în primul rând, trebuie să îmbunătățim pajiștile. Doi-trei ani, să le dăm îngrășăminte, să le refacem total, să semănăm alte specii mai valoroase prin reînsămânțare, să le folosim rațional și, după doi ani, de trecere, de conversie la agricultura ecologică, facem ecologic. Nu am găsit nicăieri pajiști degradate, când am umblat în Franța la specializare, toate au un covor extraordinar de bun. Nu. Nu se poate fără a trece printr-o fază de îmbunătățire. Sunt unele voci din România care nu sunt suficient de bine pregătite sau informate, și care sunt adeptele falsei idei că se poate face agricultură ecologică pe pajiști degradate. Se zice că avem îngrășăminte organice destule, târlim cu animalele. Nu e suficient. Din experiențele noastre, și vreau să spun că am experiență de 25 de ani în platoul Bucegilor la 1.800 de metri altitudine și am făcut experiențe, cât se poate târli cu animalele. Adică, țin animalele în mod corespunzător ca să se fertilizeze pajiștea, nu mai mult de 10-15%. Și ce fac cu restul suprafeței? O las tot așa? Deci ideea unilaterală că vom fertiliza organic e greșită. Fertilizăm organic după ce ducem mai multe animale sus, la conversie. Am făcut conversia, am animale mai multe, că au ce mânca, și atunci pot să fac și târlire cu animalele și să acopăr cât de cât necesarul de fertilizanți pentru iarba respectivă. Deci toate acestea se fac cu judecată și cu organizare.”

***

Așadar, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul pajiștilor de pe la noi, despre trei aspecte foarte importante. În primul rând, e nevoie de o nouă abordare a pajiștilor, pe care nu putem să le mai privim ca niște nomazi care vin cu animalele, le satură și pleacă mai departe pe alte plaiuri. Au trecut mii de ani de când se întâmpla asta. Trebuie să venim în actualitate, să devenim cultivatori ai pășunilor. E foarte frumos cum apreciază chiar interlocutorul nostru această chestiune: „Dacă noi nu aplicăm ce este nou în domeniu, pierim. Degeaba ne uităm că-i verde peste graniţă, dincolo, pentru că alea sunt făcute pentru că au luat în cultură pajiştile. Ei sunt deja în civilizaţia europeană a pajiştilor. Haideţi să intrăm şi noi în ea!”. Într-adevăr, să intrăm în acea civilizație care are grijă de oamenii greu încercați ai muntelui, sprijinindu-i, ca să punctăm și a doua temă pe care am dezbătut-o aici. Cea de-a treia a fost transformarea pajiștilor în acea pondere ecologică pe care ne-o impune noua politică europeană. Dar nu oricum, ci în modul în care cercetătorii, precum cel cu care am vorbit, ne învață.

Articol scris de: Adrian Nedelcu; Documentare: Alexandru Băgescu

Asociația Grânarii Iași, într-o scrisoare deschisă trimisă autorităților române, trage un semnal de alarmă și solicită adoptarea urgentă a unor măsuri compensatorii pentru fermierii afectați de seceta severă. De asemenea, punctează nevoia reabilitării sistemului național de irigații prin lucrări ample care să fie cuprinse într-un proiect de țară pentru agricultură.

„În cursul acestei săptămâni, asociația noastră a efectuat vizite tematice la fermierii ale căror culturi au fost compromise de seceta pedologică, un fenomen resimțit în principal în regiunea Moldovei, conform celor mai recente analize și declarații ale directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), doamna Elena Mateescu. Constatările din teren și situația centralizată de către reprezentanții noștri indică un grad de afectare semnificativ care ar impune fără întârziere declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică în zonele respective. Cerem imperios această măsură, având în vedere că dintr-o suprafață analizată de aproximativ 13.000 de hectare, 76% este compromisă total. Cifrele raportate de peste 25% din fermierii pe care îi reprezentăm arată situația dramatică prin care aceștia trec, având în vedere procentele culturilor afectate. Astfel, la porumb, procentajul este de 94%, la grâu – 63%, la floarea-soarelui – 75%, la rapiță – 61%, la soia – 79%, la orz – 62%, la sfeclă de zahăr – 60%, la mazăre furajeră – 70%, iar la lucernă – 53%.  Toate aceste culturi nu beneficiază de irigații!”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Grânarii Iași.

Situația din 2022 este efectul unei tendințe care se manifestă de zeci de ani în regiunea Moldovei, aspect pentru care asociația a solicitat în mod repetat ca zone semnificative din regiune să fie cuprinse în Planul Național Strategic la capitolul dedicat zonelor cu constrângeri naturale, pentru a evita adâncirea unor disparități evidente față de alte regiuni care sunt ocolite de fenomentul secetei pedologice severe sau care beneficiază deja de irigații care limitează efectele nocive. 

„Reiterăm nevoia unor decizii concrete și urgente care să includă despăgubiri pentru fermierii afectați de acest fenomen, utilizând fonduri de la bugetul de stat care pot fi completate/decontate prin mecanismele europene de solidaritate și de sprijin în situații de calamitate. Vă rugăm să identificați resursele financiare necesare până la rectificarea bugetară! În egală măsură, considerăm că instrumentele pentru reabilitarea sistemelor de irigații din țară nu trebuie să se rezume doar la măsuri de modernizare a instalațiilor vechi, ci ar trebui să fie cuprinse într-o foaie de parcurs a unui proiect de țară, cu intervenții planificate și coordonate cu celeritate, delimitate în urma unui demers de cadastrare a apelor și terenurilor, pentru a depăși situații care trenează de mai bine de 30 de ani. Dată fiind situația geopolitică actuală și pericolele stringente la adresa securității alimentare, portofoliul Agriculturii trebuie să fie ridicat la un nivel strategic care să permită intervenții inclusiv prin prezența ministrului de resort în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.  Este binecunoscută starea sectorului agricol românesc care traversează o perioadă extrem de dificilă, iar situația din regiunea noastră este accentuată de creșterile accelerate ale prețurilor la inputuri și energie electrică, de soluțiile limitate de depozitare și de transport, precum și de problemele specifice proximității față de războiul din Ucraina. În urma vizitei efectuate în România și a discuțiilor purtate cu reprezentanții asociației noastre, toate aceste aspecte l-au determinat pe președintele Comisiei de Agricultură a Parlamentului European, domnul Norbert Lins, să afirme că supraviețuirea fermierilor noștri este pusă sub semnul întrebării. Ne arătăm disponibilitatea și vă rugăm să acceptați ca reprezentanții asociației noastre să participe la ședințele comitetului interministerial care se ocupă de gestionarea problemelor specifice secetei pedologice”, mai precizează scrisoarea grânarilor Moldovei.

În opinia președintelui asociației, Emil Bălteanu, în absența unei abordări constructive și obiective din partea autorităților române, efectele pot fi dramatice, mergând până la falimentul fermierilor din regiunea Moldovei.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Comerțul cu cereale în România este deținut de marii traderi cunoscuți în toată lumea. Cine face prețul cerealelor la Marea Neagră, ce anume face ca prețul să crească sau să scadă? Întrebări firești pe care ni le punem de fiecare dată când apar turbulențe pe piața cerealelor. O piață foarte volatilă și sensibilă la orice ingerință, fie ea politică sau militară. Așa se face că, vrem nu vrem, musai trebuie să sărim în ajutorul celor aflați la restriște.

Vremurile nu sunt deloc binevoitoare cu fermierii români, în condițiile în care prețurile la inputuri au luat-o efectiv razna. Bine, puteți spune că a crescut și prețul produselor agricole. Corect! Dar în niciun caz de trei-patru ori ca la inputuri. În tot acest timp, aglomerația din portul Constanța a dus, inevitabil, la scăderea prețului produselor care se recoltează chiar acum, rapița și grâul, chiar și cu 50 de bani/kg.

Și mai punem faptul că prețurile la energie și combustibili NU vor da înapoi. În țara noastră, regula e doar să crească?! În tot acest timp, vecinii noștri din Uniunea Europeană NU numai că au scăzut prețul, dar l-au și înghețat la nivelul anului trecut (vezi Ungaria și Bulgaria).

La cereale, însă, acestea repede se duc în jos, ba că portul este ocupat cu exportul altor cereale, ba că infrastructura existentă de depozitare sau transport este insuficientă... și mai scade prețul puțin. Și uite așa orice calcul și-ar fi făcut fermierul român, există toate „șansele” ca nici măcar cheltuielile să nu poată fi acoperite în ritmul acesta. Al cui este interesul pentru ca fermierul român să nu-și poată acoperi cheltuielile? Al cui este interesul ca prin portul Constanța cerealele românești să nu mai poată fi comercializate?

Știe cineva câte zile face un tren de marfă de la Timișoara la Constanța? Dar de la Craiova sau Oradea? Niciun ministru trecut pe la Transporturi, după ‘89, nu a fost interesat ca infrastructura feroviară să fie modernizată (la cea rutieră au fost investiții ineficiente și insuficiente), să crească viteza de deplasare a trenurilor pentru persoane sau de marfă, nu să scadă în așa hal încât să ajungem de rușinea Europei.

Și ca să exemplificăm, un tren cu marfă, pe căile noastre ferate, aproximativ 1.000 km, să zicem de la Caransebeș în portul Constanța, descărcat cereale și retur, face 20 de zile, în timp ce, la vecinii bulgari, pentru distanța Vidin – Burgas (600 km) și retur, adică 1.200 km, plus timp de descărcare în portul Burgas, este nevoie de 48 de ore. De zece ori mai puțin! Nu vi se pare că este prea mare diferența?

La bătaia asta de joc, se adaugă prețurile de transport mult mai mari, cu toată infrastructura proastă și timpul mult prea mare de transport pentru ca să nu-l considerăm imposibil, dar adevărat pentru Românica, în același timp fiind prea greu de explicat. Indiferența pentru investiții la standarde europene a celor care au trecut pe la cârma Transporturilor ne-a adus în situația de față.

A! Era să uit de cel mai ieftin mijloc de transport, cel pe Dunăre, cu barjele. Vremuri frumoase, apuse astăzi, tragi cu pușca și nu găsești nimic pe tot tronsonul românesc. Toate sunt la Galați ocupate cu marfa din Ucraina, cu preț de 10 ori mai mare/tona de marfă față de cel de anul trecut.

Ce facem în aceste condiții cu cerealele românești? Cum vor supraviețui producătorii români de cereale, în condițiile în care seceta și-a spus deja cuvântul, producțiile fiind mult mai mici față de previziunile din primăvară cu minimum 20 de procente, până la zone cu cel mult o tonă de grâu/ha?

Cui folosesc toate acestea? În niciun caz producătorilor români! 

Editorial scris de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

Domeniile Banat exploatează 1650 de hectare în Caraș-Severin și Timiș. Pe fermierul italian Diego Prando, de 41 de ani, l-am găsit încrezător, cu capacitate mare de efort și de investiții, dar și cu calculele bine făcute.

Ferma vegetală Domeniile Banat se află în localitatea Bacova, județul Timiș. Este una dintre cele mai curate și mai bine organizate ferme pe care le-am întâlnit, iar tânărul fermier a fost încântat să ne împărtășească activitatea pe care o desfășoară în această regiune agricolă a țării.

Reporter: Când ați început să faceți agricultură aici, în vestul României?

Diego Prando: A venit într-o zi un domn și ne-a întrebat dacă vrem să cumpărăm un teren de 225 de hectare. Se întâmpla în 2016, iar un an mai târziu am luat încă 140 de hectare, apoi în fiecare an am procedat așa, până când am ajuns la 850 de hectare în această zonă. Împreună cu ferma pe care o avem în județul Caraș-Severin exploatăm un total de 1650 de hectare. Din familie suntem prestatori de servicii și am ales mai apoi să devenim fermieri pentru că am considerat că este foarte greu ca o firmă de prestări servicii să supraviețuiască fără pământ.

Reporter: Care e structura culturilor și cu ce utilaje lucrați?

Diego Prando: Noi cultivăm grâu dur pentru paste și soia, dar avem și rapiță și floarea-soarelui, însă într-o măsură mai mică. Din întreaga suprafață, pe 70% cultivăm soia, iar pe restul, grâu dur, rapiță și floarea-soarelui. Avem trei tractoare articulate Case IH, dintre care două pe șenile: Quadtrac de 540 CVX, respectiv Quadtrac 580 și un Steiger 450. Am, de asemenea, o combină Case IH Axial-Flow 9250 pe șenile și o autopropulsată Case IH Patriot 3330. Mai avem două utilaje de pregătire a solului de la Vaderstad, un cultivator NZ Aggressive 1000 și un disc Carrier 925.

Reporter: Intenționați să dezvoltați și mai mult această afacere, având în vedere trendul de creștere a prețurilor produselor agricole?

Diego Prando: Ne-am dezvoltat și considerăm că sunt suficiente 1650 de hectare. Iar cu aceste utilaje și cu oamenii pe care îi avem este suficient. E adevărat că atunci când vezi că prețurile mărfurilor recoltate cresc, te gândești să faci investiții mai mari, utilaje mai bune ș.a.m.d, dar nu este chiar așa. Trebuie să ne uităm în trecut și să vedem că prețurile au mai crescut în anumiți ani, apoi au coborât și s-au stabilizat undeva mai jos. Anul trecut, am cumpărat de la Titan Machinery utilaje de peste un milion de euro și veneam după o producție bună din 2020. Toți fermierii și cunoștințele îmi spuneau că eu cumpăr pentru că am avut un an bun, dar nu a fost așa. Eu cumpăr conform unei strategii stabilite în funcție de istoric și de obiectivele financiare pe care le am.

87 ha/zi recoltate cu Axial-Flow 9250 cu heder de 10 metri

Reporter: De când ați început colaborarea cu Titan Machinery și de ce ați ales Case IH?

Diego Prando: Am început colaborarea anul trecut și am ales Case IH pentru că, spre deosebire de alte branduri, acesta există de 180 de ani, tractoarele Quadtrac au în spate istoria tractoarelor Steiger, au început să se dezvolte acum mai bine de 50 de ani, nu au apărut peste noapte, ca altele. Un alt lucru, sunt mașini pe cât de complexe, pe atât de simplu de întreținut, piesele se pot schimba foarte ușor, nu e nevoie să înlocuiești întreaga mașină, ci doar piesa pe care vrei să o înlocuiești, e ca o jucărie lego. Sunt mașini ușoare, simple, puternice. Iar astăzi avem nevoie de mașini simple, fără complexitate inutilă care să îți dea bătăi de cap.

Am în fermă și alte branduri de mașini, dar nu se compară. Am luat cea mai mare combină, dar nu am crezut că pot să fac 85 ha de soia pe zi. Înainte, nici cu două combine nu reușeam atât. Astăzi, cu un Axial-Flow 9250 cu heder de 10 metri am ajuns să recoltez 87 ha pe zi. De aceea am luat cea mai mare și mai puternică combină de recoltat, pentru a mă încadra în timp util cu lucrările de recoltat, fără întârzieri și costuri suplimentare. În 2020 am fost în străinătate, la o demonstrație în câmp, cu două combine de putere medie, două branduri diferite, iar mai mult de 45 ha pe zi nu au reușit să facă.

Reporter: Cum descrieți colaborarea cu echipele de la Titan Machinery din această zonă?

Diego Prando: Este o colaborare foarte bună, promptă, nu pierdem timp. În Italia dacă voiai să cumperi un tractor sau o combină trebuia să ne vedem săptămânal cu dealerul, timp de trei luni, ca să ajungem la un preț. Aceasta este experiența pe care am avut-o în Italia. Când a venit Cătălina (n.r., Cătălina Mitrache – Regional Sales Manager Titan Machinery), mi-a arătat combina, m-a întrebat cum o vreau, apoi am verificat, am făcut o listă cu tot ce am nevoie, a venit cu un preț, am bătut palma și a venit combina. In Italia, m-am dus cu lista de opțiuni pentru combină și înainte să ajungem la preț a fost nevoie, cum spuneam, de 3 luni. Aici, la Titan Machinery, totul a fost instant și foarte bine.

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că la nivelul fiecărui județ s-a instituit procedura care stabilește modalitățile de constatare și înregistrare a pagubelor provocate de seceta pedologică, în baza prevederilor HG 557/august 2016 și ale Ordinului comun al ministrului Afacerilor Interne și al ministrului Agriculturii pentru completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.

Comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise autorităților locale de către cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate.

„Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc - secetă pedologică - este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui)”, transmite MADR.

În prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat. Astfel, potrivit documentelor și comunicărilor transmise de prefecturi, suprafața afectată de seceta pedologică la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în județele Brăila, Galați, Ialomița și Teleorman.

Procesul de constatare este în plină desfășurare și la culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui), comisiile fiind în teren pentru a evalua și înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Românii cumpără fructe și legume de două-trei ori pe săptămână, majoritatea de la piață, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România. Jumătate din consumatori preferă produsele românești, iar două treimi dintre respondenți sunt chiar dispuși să plătească mai mult pentru acestea, sprijinind astfel fermierii locali. Aproape jumătate dintre respondenți sunt dispuși să parcurgă distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume românești.

Produsele autohtone sunt foarte populare în România. Aproape una din cinci persoane cumpără fructe și legume de la micii producători locali, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 16 iunie și 6 iulie 2022, la care au participat 2.580 de persoane. 42,7% dintre respondenți consideră că produsele românești sunt importante, dar au tendința de a adăuga în coșurile lor și produse importate atunci când fac cumpărături în mod regulat. Doar 5,9% dintre respondenți nu se preocupă deloc de proveniența unui produs.

Majoritatea românilor cumpără fructe și legume de două sau trei ori pe săptămână. Aproape o treime dintre respondenți cumpără zilnic fructe, în timp ce un un pic mai puțini, 24,4%, cumpără legume în fiecare zi. Mai mult de 10% din consumatorii români cumpără fructe și legume o dată pe săptămână. Proporția celor care cumpără fructe și legume doar de câteva ori pe lună este neglijabilă, de doar 2%. 5,4% dintre respondenți cumpără rareori legume, pentru că le cultivă ei înșiși. În ceea ce privește fructele, 3,8% din cei care au răspuns sondajului consumă fructe din producția proprie.

Mersul la piață nu s-a demodat

Deși obiceiurile de consum și mediul economic sunt în continuă schimbare, mersul la piață este încă înfloritor în România, arată sondajul realizat de Malagrow. Aproape 40% dintre respondenți merg la piață pentru fructe și legume, o treime cumpără de la supermarketuri, 16,6% apelează la micii producători locali, iar aproape 10% cumpără produsele necesare de la magazinele alimentare mai mici. Marea majoritate a cumpărătorilor (93,6%) cumpără personal, iar puțin peste 6% aleg uneori să comande online.

Popularitatea fructelor și legumelor românești este demonstrată și de faptul că două treimi dintre respondenți sunt dispuși să plătească mai mult pentru produsele autohtone, mai ales pentru că știu că astfel îi sprijină pe fermierii români. Cu toate acestea, în cazul în care diferența de preț este mare, aproape 30% dintre respondenți ar alege să cumpere produse de alte origini, în timp ce 5,9% nu ar plăti mai mult, deoarece pentru ei prețul este factorul decisiv.

Când vine vorba de produse românești, distanța nu este o problemă

De asemenea, românii nu au nicio problemă în a parcurge distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume produse în România, deoarece jumătate dintre respondenți au indicat că nu le-ar fi greu să meargă în altă localitate pentru a cumpăra aceste produse. Aproape o treime dintre respondenți sunt dispuși să călătorească mai mult, dar numai foarte rar, în timp ce una din cinci persoane a declarat că nu vrea să piardă timp în acest scop, făcând cumpărăturile în cel mai apropiat loc.

Producătorii locali, esențiali pentru economia românească

Malagrow România este un susținător dedicat al consumului de fructe și legume autohtone. Prin campania sa națională din luna mai „Consumă legume şi fructe româneşti! – Made in Romania” a încurajat oamenii să recunoască munca fermierilor români, atrăgând în același timp atenția asupra importanței produselor autohtone.

„Considerăm că producătorii locali sunt esențiali pentru economia românească. La Malagrow România, suntem mândri de fermierii noștri și de produsele pe care le oferim pentru a-i ajuta pe producătorii români să livreze pe piață fructe și legume de înaltă calitate. De mai bine de două decenii, compania noastră este dedicată să ofere fermierilor locali produse de calitate și consiliere expertă și personalizată”, a subliniat Csaba Éber, director general Malagrow România.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, în 2021, consumul mediu lunar de legume și fructe în România a fost de 8 kilograme de legume de persoană, respectiv 4 kilograme de fructe și 3 kilograme de cartofi pe cap de locuitor adult.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune un pachet de soluții la criza cerealelor din porturile românești, după dialogul purtat cu delegația europarlamentarilor din COMAGRI, în cadrul vizitei din porturile Constanța, Agigea și Galați. Membrii Alianței apreciază intervențiile ulterioare de la Bruxelles ale eurodeputaților. Aceștia au punctat aspecte de îngrijorare comună atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru structurile asociative românești, îndeosebi în ceea ce privește logistica cerealelor, transportul și trasabilitatea acestora, capacitatea fermierilor de a produce și de a depozita, seceta severă în principalele regiuni producătoare de cereale din țară, dar și creșterile semnificative ale costurilor de producție, de distribuție și ale celor de tranzacționare în general.

Efectele negative se resimt mai ales în rândul întreprinderilor locale de pe piața de producție și comercializare a cerealelor, semințelor și oleaginoaselor. Acest segment de piață, cu afaceri cumulate de 6,5 miliarde de euro în 2021, este cel mai important și acoperă aproximativ 25% din sectorul agricol al țării.

Cantitățile suplimentare de cereale provenite din Ucraina, pentru tranzit sau export final, au pus presiune pe întreaga rețea logistică și de depozitare din România, mai ales în perioadele de vârf de sezon, atunci când intensitatea comerțului în acest sector se află la cei mai înalți parametri.

Într-o scrisoare transmisă joi -14 iulie 2022 - către cei patru europarlamentari din Comisia de Agricultură care au efectuat vizita de lucru în România - Norbert Lins (președinte), Daniel Buda (vicepreședinte), Herbert Dorfmann și Martin Hlaváček (membri), Alianța pentru Agricultură și Cooperare a indicat o serie de soluții care s-ar preta managementului cerealelor autohtone și ucrainene din porturile românești.

Printre acestea se numără formule de subvenții pentru depozitare în regim privat de către fermieri, în silozuri autorizate și pe bază de chitanțe de depozit, dar și subvenții pentru compensarea costurilor ridicate de transport, pe baza unei distanțe de referință de la regiunile producătoare până la portul Constanța. În egală măsură, Alianța pledează pentru îmbunătățirea managementului în porturi prin coordonare interinstituțională, resurse suplimentare la punctele de frontieră terestră, o inventariere a facilităților aflate pe teritoriul României, incluzând aici capacitățile de operare, de tranzit și de depozitare disponibile, precum și un proces constant de verificare și de monitorizare a fluxurilor de mărfuri și a disponibilităților de transport. Această măsură este necesară pentru o împărțire a fluxurilor de mărfuri în funcție de origine (Ucraina și România), în vederea stabilirii unui calendar de accesare a logisticii de export din Constanța și pentru eliberarea unei părți din presiunea asupra terminalelor portuare. La fel de importantă este și trasabilitatea, pe care Alianța o vede absolut necesară pentru eliminarea riscurilor pentru piața internă a României, în eventualitatea în care cereale din Ucraina ar fi deturnate către piața românească.

În același document, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a subliniat importanța deosebită a alocării de fonduri europene corespunzătoare programelor destinate reabilitării infrastructurii mari (rutiere-feroviare- maritime), a construcției de autostrăzi și a investițiilor de dragare a Dunării și căilor navigabile din România. De asemenea, este primordial să se finanțeze crearea unei infrastructuri cu o rețea de spații de depozitare regionale în zonele cu acces la navigare.

Portul Constanța are nevoie de investiții majore de logistică portuară pentru a nu înregistra blocaje semnificative ale lanțului de aprovizionare. De asemenea, Alianța îi invită pe europarlamentari să analizeze oportunitatea înființării unui fond de investiții cu o masă critică, bazat pe principii economice (similar Fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări) care să fie finanțat de UE, de Guvernul român și/sau de alți actori interesați. Soluția propusă de reprezentanții fermierilor români are în vedere un management privat, selectat de acționari, iar scopul final va fi acela de a dezvolta proiecte legate de facilități logistice și de procesare a produselor agricole de bază românești și ucrainene.

Nu în ultimul rând, în scrisoarea transmisă europarlamentarilor din COMAGRI, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a reiterat ideea lansată săptămâna trecută privind relocarea a 13 miliarde de euro din Fondul de Coeziune, sumă rămasă neutilizată în exercițiul financiar actual, ca o posibilă resursă pentru ameliorarea situației de criză din agricultura țării.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Ziua Verde a Cartofului” se află la cea de-a 45-a ediție și are ca temă generală „Drumul cartofului de la sămânţă la consumator”. Evenimentul desfășurat joi – 14 iulie 2022, în comuna Hălchiu – județul Brașov, este organizat de Federația Națională „Cartoful” din România, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Braşov și Clubul Fermierilor Români.

Simpozionul Naţional „Ziua Verde a Cartofului” are ca obiectiv principal transferul rezultatelor ştiinţifice către producătorii de cartof, precum și abordarea unor aspecte stringente din activitatea fermierilor şi din activitatea de cercetare referitoare la problematica culturii cartofului în România.

În cadrul evenimentului se vizitează câmpurile demonstrative cu soiuri şi tehnologii specifice de cultivare a cartofului de sămânţă, consum şi industrial, de la societatea Manos Agro SRL Hălchiu - Braşov.

Modelele de bună practică în producția, condiționarea și ambalarea cartofului sunt discutate la „Ziua Verde a Cartofului”. Totodată, în cadrul evenimentului are loc conferința „O nouă abordare strategică și integrată a măsurilor de relansare a sectorului de cartof la nivel național – Prezent și Viitor”.

Participanții au ocazia să discute cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la măsurile finanțate din bugetul PAC și cel național privind relansarea sectorului cartofului, ca domeniu agroalimentar prioritar.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html