Cea mai mare provocare, și în acest an, rămâne vremea, urmată de ritmul alert de retragere a multor substanțe active utilizate în produsele pentru protecția plantelor. Preocuparea companiilor furnizoare de input-uri, cât și a fermierilor este găsirea de soluții care să facă față provocărilor.

În 27 ianuarie 2020, Alcedo a început întâlnirile cu fermierii, în cadrul cărora compania își prezintă portofoliul iscusit de produse și, desigur, noutățile acestui sezon agricol. Sunt aproape 30 de întâlniri, în toată țara.  

De asemenea, Alcedo a făcut public parteneriatul cu Vantage. „Alcedo este brandul prezent în fermele din România de 30 de ani. Da, anul acesta, în 2020, Alcedo împlinește trei decenii de existență, fiind la ora actuală cel mai mare distribuitor de produse pentru protecția plantelor și semințe de la noi din țară. Vantage este singura companie din piață care oferă un ciclu complet de produse, servicii, suport tehnic și consultanță destinate practicării agriculturii de precizie. Așadar, prin prisma acestui parteneriat, începând cu acest sezon, Alcedo pune la dispoziția fermierilor echipamente, utilaje și servicii pentru o agricultură de precizie care să facă față cerințelor unei tehnologii moderne”, a arătat Vicențiu Cremeneanu, președintele companiei Alcedo.

Informații despre noul partener Alcedo ne-a dat directorul de vânzări al companiei Vantage, Florin Mișcodan: „Echipa Vantage a adus treptat conceptul de agricultură de precizie în fermele românilor, fiind singura companie de pe piață care oferă un ciclu complet de servicii și produse destinate practicării agriculturii de precizie, precum și suport tehnic și consultanță. Compania Vantage a venit în momentul potrivit în ajutorul fermierilor români cu soluții complete de gestionare a fermei și a reușit să schimbe percepția fermierilor asupra modului de practicare al agriculturii”.

În ceea ce privește portofoliul Alcedo, acesta s-a îmbogățit cu erbicide, fungicide, insecticide, adjuvanți și semințe. Despre toate acestea, puteți afla, pe larg, în Revista Fermierului, ediția print, din luna februarie 2020.

Totuși, menționez două noutăți din categoria insecticidelor, respectiv Langis - tratament sămânță pentru combaterea dăunătorilor din sol la porumb și floarea-soarelui, precum și Dipel DF, care e a doua denumire comercială pentru Bactospeine DF.

„Anul acesta, derogarea pentru Nuprid AL 600 FS s-a acordat doar pentru tratamentul semințelor de porumb. Alcedo propune fermierilor ca alternativă pentru tratarea semințelor de porumb utilizarea insecticidului Langis pentru dăunătorii din sol, urmat de tratament imediat după răsărire cu Mospilan 20 SP împreună cu Faster Delta. Cum la floarea-soarelui nu s-a acordat derogare pentru utilizarea neonicotinoidelor, soluția oferită de Alcedo este utilizarea insecticidului Langis pentru viermii sârmă, urmat de tratament imediat după răsărire cu Faster Delta”, a punctat Gabriela Rizescu, director marketing Alcedo.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat, în ședința din 28 ianuarie 2020, suma de 411.000.000 de lei pentru plata ajutorului de stat. în anul 2020, pentru motorina utilizată în agricultură.

Banii asigură plățile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante pentru perioada iulie–septembrie 2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019.

Reamintim că prin HG nr. 1174/2014 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, care se acordă sub formă de rambursare, pentru perioada 2015-2020. În ceea ce privește resursele financiare necesare, la art.10 din HG nr.1174/2014 este prevăzută atât valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015-2020, cât și sumele alocate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii, pentru fiecare an de implementare.

Cu Asociația Națională a Industriilor de Morărit și Panificație din România (ANAMOB), Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) și Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale (FNPPT) se va consulta, în aparență, șeful Executivului de la București pe probleme de agricultură și dezvoltare rurală. În realitate, problemele ce țin de fiecare sector al agriculturii, de industria alimentară, subiectele ce țin de spațiul rural, montan, vor fi discutate, în continuare, la Ministerul Agriculturii, împreună cu organizațiile reprezentative de profil.

În cadrul Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (CCAF) de pe lângă prim-ministru, fiecare minister are alocate trei locuri. La Ministerul Agriculturii, s-a înființat o comisie formată din trei angajați ai MADR din Direcția Generală Politici Agricole și Direcția Generală Politici în Industria Alimentară și Comerț, care a convocat 21 de organizații profesionale, selectate în prealabil, pentru a stabili trei domenii și reprezentanții acestora în cadrul CCAF. Astfel, domeniile sunt: vegetal, zootehnic și industria alimentară. În urma votului de astăzi, 28 ianuarie 2020, în Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă prim-ministru, vegetalul este reprezentat de ANAMOB, sectorul zootehnic – de APAR, iar industria alimentară este reprezentată de FNPPT, pentru o perioadă de patru ani.

Menționăm că selecția organizațiilor membre ale CCAF trebuia încheiată până la sfârșitul lunii ianuarie.

De asemenea, observăm că alegerea unor domenii de către MADR și cei din Secretariatul General al Guvernului nu este tocmai inspirată, consultarea privind probleme ale asociațiilor și ale organizațiilor neguvernamentale, și nu neapărat ale unui sector anume, fie el vegetal, zootehnic, ori din energie sau turism.

Cine e și ce face Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor - CCAF

S-a înființat în anul 2005, conform HG 618, ca organ consultativ, fără personalitate juridică, funcționând pe lângă prim-ministru. Potrivit hotărârii de constituire, CCAF are ca scop dezvoltarea parteneriatului între autoritățile administrației publice și sectorul neguvernamental. „Colegiul facilitează comunicarea și asigură implicarea asociațiilor și fundațiilor în realizarea politicilor guvernamentale la toate palierele decizionale ale administrației publice centrale”, precizează HG 618/2005. Colegiul este alcătuit din 40 de membri, reprezentanți ai mediului asociativ din toate domeniile economiei. Membrii CCAF sunt numiți prin decizie a primului-ministru, pe o perioadă de patru ani, în urma consultărilor dintre ministere și organizațiile neguvernamentale din sfera lor de competență.

Atribuțiile CCAF:

- Sesizează și informează primul-ministru în privința dinamicii, evoluției și oportunităților de dezvoltare ale mediului asociativ;

- Propune instrumente de implicare reală a mediului asociativ în proiectarea, definirea și gestionarea politicilor publice;

- Avizează proiecte de acte normative care au implicații asupra activității organizațiilor neguvernamentale;

- Formulează soluții pentru ameliorarea regimului legal fiscal pentru sectorul nonprofit;

- Elaborează propuneri privind posibilitatea constituirii unor mecanisme transparente de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale;

- Sprijină politicile de integrare europeană și analizează impactul lor asupra mediului asociativ;

- Propune mecanismele de acces ale organizațiilor neguvernamentale din România la fondurile structurale europene;

- Recomandă direcții de acțiune strategică în domeniile prioritare pentru mediul asociativ;

- Organizează consultări și avansează propuneri primului-ministru pentru desemnarea reprezentanților sectorului asociativ în cadrul organismelor mixte;

- Realizează anual rapoarte sau studii privind tendințele de dezvoltare ale mediului asociativ și evoluția relațiilor cu autoritățile publice.

Colegiul se întrunește de cel puțin două ori pe an, la cererea prim-ministrului sau la propunerea membrilor, aceștia din urmă fiind cei care adoptă regulamentul intern în baza căruia își desfășoară activitatea.

În funcție de problematica supusă dezbaterii, la lucrările CCAF pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor organizații neguvernamentale, ai administrației publice sau experți independenți.

În fotografia atașată articolului puteți vedea care sunt cele 21 de organizații profesionale din care s-au selectat cele trei care devin membre ale Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor.

Aurel Petruș lucrează 1.300 de hectare certificate ecologic, în județul Călărași, la Ștefan cel Mare. Este și producătorul „Gălbenușului de Bărăgan”, brand de ouă ecologice. Împreună cu fiul său Mihai se ocupă de câmpurile pe care are o structură de 13 culturi și crește 9.000 de găini ouătoare, în sistem ecologic. L-am vizitat pe la începutul verii (2019, n.r.) și l-am găsit, cum ne și așteptam, în câmp.

„Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și după aceea te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.”

Reporter: Domnule ing. Aurel Petruș, iată, vă găsim pe tractor, la pregătit terenul.

Aurel Petruș: Subliniez mereu că în agricultura ecologică poți să dai și greș, sunt anumite culturi pe care dacă le-ai scăpat din mână, ele se compromit total. Aici unde m-ați găsit a fost o încercare de a cultiva ceapă prin semănat direct, a răsărit, avea densitate corespunzătoare, dar n-am mai reușit să facem față la buruieni, s-a îmburuienat și s-a compromis total. Acum pregătim terenul și vom semăna floarea-soarelui high oleică. Asta este, agricultura ecologică are și aceste pierderi, eu pot să le spun planificate, vrei sau nu vrei, la peste o mie de hectare n-ai cum să le reușești pe toate încât totul să meargă perfect. Ăsta este și motivul pentru care UE acordă o subvenție suplimentară pentru agricultura ecologică, pentru că, se știe, este mai multă muncă, este mai mult risc, sunt mai mulți factori care îi fac pe fermieri uneori să piardă, dar în același timp câștigând prin valoarea produsului care iese în urma procesului ecologic. Adică un produs curat, un produs de calitate, un produs fără pesticide, un produs cu o valoare adăugată mai mare, un produs care se vinde mai scump față de produsul convențional.

Reporter: Anul acesta a fost unul deosebit, vremea n-a fost cea care să vină în sprijinul dvs., au fost și ploi, acum în ultima parte, dar a fost și secetă severă.

Aurel Petruș: Am pornit cu stângul în anul agricol 2018-2019, dar după aceea vremea s-a reglat foarte bine și trebuie să recunoaștem că în zona noastră am beneficiat de ploi mici cantitativ, chiar și medii, dar, ceea ce este important, ploile au fost curate și n-au fost probleme cum au fost la alți colegi, cu grindină, cu furtuni, cu vijelii, cu tot felul de fenomene meteo nefavorabile care au cauzat pagube. Cred că, totuși, se anunță un an destul de bun pentru fermierii din zona noastră. Au fost și fermieri care au avut mici probleme în câmp, dar eu zic că au reușit să treacă peste ele. Aici unde suntem acum, este un teren foarte bine pregătit, un teren în care putem să semănăm foarte bine și cultură dublă, pentru că avem condiții de irigare, noi beneficiind de canalul de irigație CA1 care vine de la Borcea și merge până aproape de Slobozia, unde avem apă aproape tot anul, apă gratuită, și sigur aici vom beneficia de acest lucru și vom uda culturile. Chiar alături de noi se vede o suprafață de 30 ha de orz, imediat după orz vom semăna din nou floarea-soarelui high oleică, care are o căutare destul de mare la export.

Buruienile sunt combătute prin rotația culturilor

Reporter: Sunt deja 20 de ani de când practicați agricultura ecologică și, pentru că ați amintit de cultura de orz, cum e cu tehnologia pe care o aplicați acestei culturi?

Aurel Petruș: Pe această suprafață, în toamnă s-au aplicat trei udări atât de răsărire, cât și în perioada de vegetație. Am semănat foarte târziu, după porumb, imediat am aplicat udări, cultura a răsărit, a reușit să intre în iarnă bine înfrățită, cu o densitate corespunzătoare, producția fiind pe măsura așteptărilor. Tehnologia pe care o aplic nu este un secret, eu mă bucur ca și alți fermieri să facă pasul către agricultura ecologică, însă deocamdată politica agricolă din România pentru agricultura ecologică, din punctul meu de vedere, nu este favorabilă și ăsta este și motivul pentru care țara noastră este pe ultimul loc ca procent, ca suprafață cultivată cu culturi ecologice. Aș sublinia faptul că și agricultura ecologică la ora actuală beneficiază de foarte multe produse fitosanitare ecologice recunoscute și aprobate pentru a fi folosite, că uneori chiar avem probleme cu alți colegi când ne văd și pe noi că tratăm culturile, aplicăm substanțe permise, ei n-au de unde să știe, dar dacă ne văd cu MET-ul pe câmp spun „a, uite, el spune că nu tratează culturile, dar o face!”. La ora actuală este un singur produs fitosanitar care nu există pe piață pentru eco, erbicidul pentru combaterea buruienilor, dar avem foarte multe produse pentru combaterea bolilor, pentru combaterea dăunătorilor, insecticide ecologice, fungicide ecologice și chiar biostimulatori ecologici, și aici pot să spun că stăm chiar foarte, foarte bine. La această cultură de orz, în primăvară s-au aplicat două tratamente cu produse cu biostimulatori ecologici și efectele s-au văzut. Pot să spun că pe un fond de îngrășăminte naturale aplicate putem să sperăm la o cultură aproape la fel cu a colegilor din convențional.

Reporter: Adică?

Aurel Petruș: Eu aș spune că dacă reușim peste 6 tone la hectar este o producție mulțumitoare, având în vedere că prețul este un pic mai mare, undeva la 15-30% prețul este mai mare față de orzul convențional. Important este că avem desfacere imediată. Pe mine, de pildă, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru care vine și o preia în cel mai scurt timp.

Reporter: Cum rezolvați problema buruienilor, având în vedere că nu există, deocamdată, un erbicid ecologic?

Aurel Petruș: Prin rotația culturilor. Subliniez, culturile de orz, grâu, mazăre de toamnă sunt culturi care se fac, zic eu, ușor, cu o tehnologie foarte simplă, care combate foarte bine buruienile și nu sunt probleme. Deja am început să avem mici secrete, pot să spun, și pentru culturile de floarea-soarelui și porumb, și, în cel mai scurt timp, zic eu că într-un an-doi, o să stăpânim și tehnologia la porumb și floarea-soarelui, și la soia, încât și acolo combaterea buruienilor să se facă atât prin rotație, cât și prin lucrările mecanice specifice, cu unelte specifice, pe care le-am achiziționat în ultimul timp, despre care sunt convins că vor rezolva problema buruienilor și la aceste culturi.

„Problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Trebuie să înțeleagă toți că subvențiile, în 99% din cazuri, se duc exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea, în dezvoltarea fermei, în modernizare.”

Subvențiile ajung în modernizare, în dezvoltarea fermei

Reporter: Din păcate, nu întotdeauna autoritățile sunt aproape de fermieri. În cazul dvs., produceți hrană bio, hrană ecologică și, pentru asta, primiți o subvenție mai mare, pentru că e alta tehnologia, sunt alte lucrări, alte cheltuieli. Numai că dvs. ați ajuns la un moment dat într-o situație nefirească, să-i spun așa, cu Agenția de Plăți de aici, de la Călărași, care, nu-mi dau seama de ce, nici până acum nu a rezolvat problema pe care chipurile au descoperit-o dumnealor. În continuare vă judecați cu autoritățile?

Aurel Petruș: Da, este o problemă neplăcută, din 2015 sunt probleme în primirea subvenției, procesele sunt încă pe rol, un fermier normal nu ar fi putut să suporte acest șoc. Faptul că noi aici ne aflăm într-o biocooperativă, unde am organizat treaba, zic eu, diferit față de cazul în care am fi fost pe o singură fermă, celelalte nu au probleme, iar această problemă sigur se va rezolva în instanță. Deja sunt două procese câștigate, dar nu definitiv, vom vedea. Important este că am reușit să mergem mai departe prin producțiile obținute, prin valorificarea superioară a lor. Spun mereu, problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Acum, când stăm de vorbă, nu am primit încă subvenția nici pe ecologic, nici pe suprafață, dintr-o „mică” eroare în sistemul informatic privind o suprafață, mi-e și rușine să spun, de 0,75 ha, și nu am primit toată subvenția până la această oră. Deci, până în prezent, subvenția pe 2018 pentru una din fermele din cadrul biocooperativei nu s-a dat, nu s-a primit niciun ban. Trebuie să înțeleagă toată lumea că aceste subvenții vin să ajute fermierul în achiziționarea de utilaje performante, de material semincer deosebit, toate aceste subvenții fiți convinși că ele se duc, în 99% din cazuri, exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea fermei, în dezvoltarea, modernizarea fermei.

Eu, din surse proprii și cu sprijinul acestor subvenții care vor veni, chiar dacă vor ajunge mai târziu, deja am achiziționat încă o instalație de irigat, care se montează acum și care va reuși să irige încă 25 ha.

În opinia mea referitor la agricultura ecologică, marea problemă care trebuie rezolvată este această diferențiere care se face între subvenția normală și subvenția pe ecologic. Nu poți să „pedepsești” un fermier ecologic și să-i dai banii ultimul, să îl treci pe listă când se dau ultimele subvenții. Consider că și el are aceleași probleme precum celălalt fermier. Măcar subvenția pe suprafață să o ia la timp, odată cu toți fermierii, iar subvenția la ecologic să fie un fel de ajutor suplimentar, așa cum se acordă subvenția la soia, o subvenție cuplată cu producția. Cred că ăsta este motivul care nu-i determină pe fermieri să facă pasul către agricultura ecologică. Ar fi unul dintre motive. Pentru că, trebuie să recunoaștem, sunt și celelalte motive, de mentalitate, de confort, poate fermierii nu vor să se înhame la o treabă foarte, foarte grea, care să le creeze probleme și să facă o producție doar un pic mai rentabilă, omul se mulțumește cu cât poate să obțină în convențional și cu efort mai mic.

„Recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco în primul rând să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să reușești.”

Înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul

Reporter: Aveți 20 de ani de experiență în agricultura ecologică, ce ne spuneți în legătură cu valorificarea? Știu că, încă de la începutul afacerii, exportați materie primă în Germania...

Aurel Petruș: Da, așa este. Valorific producția la export pentru că procesarea la nivelul României la ora actuală, atât pe produsul convențional, cât și pe produsul ecologic, lasă de dorit. Încă nu avem unități de procesare bine dezvoltate, încă nu avem o zootehnie bine dezvoltată care să absoarbă toată cantitatea de grâu, porumb, orz și celelalte ingrediente care intră în componența furajelor, ca ele să rămână în țară, să fie procesate în țară și după aceea să fie vândute sub formă de carne sau alte produse procesate. Pe această temă, ca o necesitate, pentru a fertiliza câmpul ecologic, noi putem să spunem că am închis deja circuitul pe un anumit segment, producem ouă ecologice de aproape zece ani, ouă care sunt destinate sută la sută pieței românești. Deci, o parte din produsul obținut de noi în câmp se întoarce procesat direct pe raftul magazinului, direct din fermă, fără niciun intermediar. Este un lucru bun, ne ajută foarte mult să asigurăm un cash-flow aproape săptămânal, noi nu am dus lipsă de bani, dăm salariile la timp, lucrurile, pot să spun că de câțiva ani, aproape că s-au normalizat.

Având această experiență de 20 de ani în producție și valorificarea producției, le spun că înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul. Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și, după aceea, te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.

Reporter: Ați accesat fonduri europene?

Aurel Petruș: Am avut un singur proiect cu finanțare europeană aprobat și reușit, în 2010, un proiect simplu, de achiziție de utilaje, pe care l-am dus la bun sfârșit, deși și acolo au fost ceva probleme pe care nu mai vreau să mi le amintesc, important este că s-a aprobat, am depășit momentul, așteptăm să apară și să funcționeze anunțatul Program Național de Dezvoltare a Zootehniei prin care, cu susținerea care se promite prin acest program, să ne dezvoltăm în continuare cu încă un adăpost pentru aproape 9.000 de păsări crescute în sistem ecologic.

„Pe mine, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru, care vine și o preia în cel mai scurt timp.”

Pe bio, cooperativele zonale asigură reușita

Reporter: Astăzi, e greu să faci agricultură ecologică? E greu să te apuci în prezent, comparativ cu acum 20 de ani, când ați început dvs.?

Aurel Petruș: Acum pot să spun că nu mai este chiar atât de greu. Iată, în jurul nostru au apărut foarte mulți factori care influențează pozitiv dezvoltarea acestui sector. Au apărut distribuitori de mașini agricole specializate pentru agricultura ecologică. Au apărut furnizori de input-uri ecologice, care oferă și consultanță, instruire, îți spun ce trebuie să faci, cum să faci, în funcție de cultură, de fermă. Este numai problema fermierului, el este cel care hotărăște să facă pasul către acest tip de agricultură. Dar, înainte de a face pasul, recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco, în primul rând, să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să răzbești, să-ți faci unitatea de păstrare, de condiționare, silozul propriu în care să depozitezi marfa. Toți partenerii care ar fi într-o astfel de asociere, cooperativă, să fie oameni serioși, unul să nu greșească că, dacă greșește unul, toată marfa, și a celorlalți, se strică. Toată marfa este contaminată, luându-se probe din tot, creându-se un singur lot, și atunci nu mai știi cine a greșit, dar tot lotul este refuzat. Sunt lucruri delicate. Eu nu vreau să sperii pe nimeni, dar asta este, dacă fac pasul, ei trebuie să știe la ce să se aștepte.

Reporter: Știu că era, la un moment dat, o problemă legată de certificare, au apărut foarte multe firme care au început să ceară mai mulți bani pentru certificarea la hectar, asta întâmplându-se anual. Cum este situația în prezent?

Aurel Petruș: Toate firmele care vor să certifice producția ecologică trebuie înregistrate și aprobate de Ministerul Agriculturii. Există o listă foarte clară la minister, unde firmele câștigă acest drept de a face certificarea producției, se dă o autorizare de a face această certificare. Au fost ceva probleme, mai sunt ceva probleme și azi. Odată cu apariția subvenției în sistemul ecologic, într‑adevăr prețurile cu certificarea s-au ridicat, dar ele s-au ridicat la nivelul costurilor de certificare existente pe piața europeană. Deci n-au crescut fără o logică, au o logică, că sunt aceleași costuri ca și la ceilalți fermieri din Uniunea Europeană. Eu știu că firma cu care lucrăm este o firmă acreditată, este o firmă recunoscută de partenerul ecologic care cumpără produsul respectiv de la mine. Dar pe lângă aceste certificări, de doi-trei ani inițiativa ministerului, pe care am lăudat-o, și o spun de fiecare dată, este o inițiativă unică în UE, mă refer la eliberarea certificatelor de tranzacție. Mi se pare o acțiune foarte bună, o acțiune în care există responsabilitatea prelevării probelor. Adică, responsabilul să fie la fața locului, și în acest caz responsabilul de la Direcția Agricolă, împreună cu organismul de certificare și cu producătorul, care prelevează proba, proba pleacă la laborator și, după ce rezultatele vin de acolo, se eliberează certificatul de tranzacție, care la ora actuală este cerut numai pentru valorificarea către UE. Consider că ar fi bine chiar și către firmele din România acest certificat de tranzacție să însoțească toate loturile de produs ecologic. Prin acest certificat de tranzacție, se urmărește foarte clar trasabilitatea, care este clară, este limpede, se vede clar cine a produs, unde a ajuns produsul, a doua oară, a treia oară, până la beneficiarul final. Și atunci, pe această verigă, sunt convins că ar dispărea, dacă apar, ar dispărea acei intermediari care încearcă să încalce regulamentul.

Reporter: Probele de materie primă, de produs agricol obținut de dvs., sunt luate și certificate de aceeași firmă care certifică solul sau de firme pe care le agreează cel cu care lucrați în momentul comercializării, cel care vă cumpără marfa?

Aurel Petruș: Sunt două aspecte diferite. Pe de o parte, avem prelevarea probelor pentru certificatul de tranzacție care se face la nivel local de organismul de certificare, însoțit de responsabilul de la direcția agricolă, respectiv de la producător, probe care merg la un laborator. Din păcate, în România nu există un laborator acreditat care să facă aceste analize și, la ora actuală, probele se trimit în Bulgaria pentru eliberarea certificatului de tranzacție. Aici apare a doua problemă: ridicarea probelor de către cumpărător. De pildă, vine cumpărătorul, adus de un organism de el acreditat, de exemplu SGS-ul este delegat și recunoscut de firma care cumpără, de beneficiarul mărfii, care vine și prelevează probe din lan, din lanurile pe care tu le-ai pus la dispoziție către beneficiar, prelevează probe, le trimite pe cheltuiala lui, de data aceasta, la laborator, în cazul în care ele ies negative, lucrurile merg mai departe către produsul final. Când produsul final este lotizat și pus într-o celulă de siloz, cumpărătorul își rezervă dreptul de a ridica încă o dată o probă, și din siloz. Am uitat să spun că, la rândul lui, organismul de certificare, odată cu eliberarea raportului de inspecție, singur vine să facă inspecția pe teren, prelevează probe din plante, din aproape toate parcelele, bineînțeles aleatoriu, pe care le trimite la un laborator, și de data aceasta tot în Bulgaria, unde, dacă probele ies – Doamne Ferește! – pozitive, tu ai o contraprobă la tine în birou, iar de data aceasta se trimite la alt laborator, noi am trimis în Austria, deci se trimite la un alt laborator și dacă de acolo vin negative, lucrurile deja sunt clare, sunt bine, și tot procesul poate să meargă mai departe.

Reporter: Înțeleg că ați trecut printr-o poveste de genul acesta.

Aurel Petruș: A fost un accident, a fost un accident cu un vecin fermier, a bătut vântul, a ajuns substanța cu care trata în 10-15 metri din lanul meu, el trata la mazăre, noi aveam niște grâu, bine că s-a depistat la timp, organismul de certificare a observat acest lucru, s-a separat marfa, i-am dat altă destinație, lucrurile se pot rezolva. Pentru lucrurile accidentale, nu se ia gâtul. Asta să fie clar. Se găsesc soluții, se declasează o anumită suprafață, o anumită cantitate de marfă, nu înseamnă că totul este pierdut. Există și accidente, asta e. În jurul nostru sunt agricultori care aplică pesticide, îngrășăminte în condiții uneori chiar nefavorabile, asta este, și lotul poate să fie contaminat. Eu, întotdeauna când știu că sunt în apropierea celorlalți colegi, marginile, aproape 15-20 m, le recoltez, depozitez separat producția, îi dau o altă destinație și stau liniștit.

Reporter: Nu pot să nu vă întreb, ați mai trece vreodată la agricultura convențională?

Aurel Petruș: Nu cred că am mai putea face față agriculturii convenționale. Dar niciodată să nu spui niciodată. Oricum, cererea de produse bio este în continuă creștere în toată Uniunea Europeană şi mă bucur că și în România consumul de produse ecologice este într-o continuă creștere, asta, ce văd eu pe produsul ou, dar se vede și pe celelalte produse. Au apărut foarte multe produse cu statut bio: de la banane, morcovi bio, legume bio, produse procesate, biscuiți și tot felul. Piața este deschisă. Important este ca și alți factori să deschidă ochii și să se îndrepte către acest tip de agricultură care, iată, are o piață an de an în continuă creștere. Pe cultură mare, văd că rămânem singuri, nu mai apar și alți colegi de cultură mare, dar semnalele sunt foarte bune, că încep fermierii mici, fermierii cu suprafețe mici și mai ales cei care produc legume, să conștientizeze că deja văd în asta un produs de nișă și că au început să acceseze acest tip de agricultură.

În concluzie, chiar dacă nu apar fermieri care să facă cultură mare bio, apar pe culturi mici, pe legume, pe fructe, iar ăsta e un lucru foarte important.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal reușește în continuare să pună la dispoziția fermierilor soiuri și hibrizi și să fie pe plus, indiferent de condițiile dificile prin care trece cercetarea românească. Multiplică soiuri românești realizate la Fundulea pentru păioase, pe care le distribuie până în nordul țării, și urmărește reluarea producerii de sămânță și la culturile prășitoare, dar când va fi repus în funcțiune sistemul de irigat.

În prezent, SCDA Caracal aparține de Universitatea din Craiova, iar despre rezultatele deosebite, obținute prin muncă susținută și o colaborare strânsă, am discutat cu dr. ing. Eugen Petrescu, șeful Departamentului de Cercetare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal. De la dumnealui am aflat că mulți cercetători au părăsit cercetarea academică și au ales să lucreze pentru companii străine, având în vedere drumul anevoios pe care cercetarea autohtonă l-a parcurs. 

Investițiile în cercetare, o necesitate

Indiferent cărei instituții erau arondate stațiunile, până în 2005 SCDA Caracal a aparținut de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) sub coordonarea Institutului Național de la Fundulea, colectivul din prezent a lucrat și înainte aici, la Caracal. Iar faptul că oamenii de știință au ales să meargă în sectorul privat are ca o cauză principală lipsa finanțării. „Cercetarea s-a distrus în lipsa unei finanțări. După cum se știe, cercetarea necesită fonduri, investiții. Noi nu primim niciun leu de la buget. Companiile străine investesc însă în cercetare peste 15% din cifra de afaceri, nu din venit – vă dați seama că se lucrează cu miliarde de dolari. Într-o piață competitivă, într-o piață globală, ca să reziști trebuie să cercetezi, să fii tot timpul în același pas sau cu un pas înainte, să vii cu ceva nou, altfel rămâi în urmă”, a explicat cercetătorul.

De altfel, stațiunea se confruntă cu tot soiul de probleme legate de statutul său de unitate publică ce aparține de Universitatea din Craiova. Una dintre ele este imposibilitatea de a utiliza forța de muncă zilieră. Asta, „în condițiile în care noi suntem unitate agricolă și primul segment pentru utilizarea zilierilor este agricultura. Deci sunt tot felul de neconcordanțe legislative sau anumite interese care ne perturbă activitatea. Vă spun sincer că tot ceea ce realizăm se înfăptuiește cu un efort deosebit”, a detaliat dr. ing. Eugen Petrescu.

O problemă generală în România: forța de muncă

De altfel, forța de muncă a devenit o problemă în ultima vreme și pentru agricultori, dar din alt motiv: e tot mai greu să găsești zilieri. Pentru stațiunea de la Caracal, problemele sunt mai multe. „În primul rând, legislația ne interzice să utilizăm forța zilieră, cu toate că, din punctul meu de vedere, este o discriminare și cine a conceput această lege a știut din start ce face, deoarece a spus că numai stațiunile care aparțin de ASAS pot folosi zilieri – se știa că există și alte stațiuni, deci această lege a fost făcută cu rea intenție. Al doilea aspect, într-adevăr, este foarte greu să mai găsești un om disponibil în agricultură. Noi, în sectorul de cercetare, lucrăm cu forță zilieră de mulți ani, s-au specializat oamenii, dar în ultimul timp n-am mai rămas decât cu doi-trei, pentru că s-au pensionat, s-au angajat în companii private, pentru că fiecare vrea ceva mai bun, să aibă un venit garantat. Toată forța de muncă tânără din jurul SCDA Caracal a migrat, din păcate, în alte țări și noi mai lucrăm cu câteva persoane care sunt aproape de pensionare. Apoi, tineretul, cu părere de rău vă spun, nu mai este atras de acest sector”, a menționat Eugen Petrescu.

SCDA Caracal este o unitate producătoare de sămânță și, ca orice segment agricol, indiferent de cât evoluează tehnologia, are nevoie de forță de muncă manuală.

Doar soiuri românești pentru păioase

SCDA Caracal produce sămânță în special pentru fermierii din zona de influență, mai exact pentru 500.000 de hectare din jurul stațiunii. Din anul 2018, a început să distribuie sămânță în toată țara, chiar și în nordul țării. „Noi nu am multiplicat sămânță străină până acum. La cereale păioase, multiplicăm creațiile de la Institutul de la Fundulea, soiurile românești. Din păcate, nu mai producem sămânță de floarea-soarelui și porumb de câțiva ani buni, din cauza oscilațiilor mari climatice din zonă și a nesiguranței. Așa că ne-am axat pe culturile de păioase. Intenționăm să reluăm producerea de sămânță și la culturile prășitoare, dar atunci când vom repune în funcțiune și sistemul de irigat, atunci când putem controla cultura”, a precizat șeful cercetării de la SCDA Caracal.

În fiecare an, la SCDA Caracal se organizează diferite manifestări, atât în scop științific, cât și demonstrativ, pentru a prezenta fermierilor noi genotipuri care vor fi introduse în cultură de firmele care acționează în piața de agrobusiness românesc. Se prezintă atât secvențe tehnologice, cât și verigi tehnologice complete, pentru protecția plantelor. Companiile multinaționale vin la SCDA Caracal pentru a testa noile soiuri deoarece aceasta este una dintre puținele stațiuni din țară care beneficiază și de un climat extrem de secetos, dar și de o echipă de profesioniști care fac pași importanți pentru agricultura românească. „Anual, la Caracal sunt testate peste 20.000 de genotipuri de porumb și floarea-soarelui. Se face o testare, o selecție a acestora, se lucrează și în ameliorare și, în următorii ani, o parte din tot ce se testează aici va intra în producție la fermieri. Noi încercăm să testăm și să selecționăm acele genotipuri care se aclimatizează și care corespund zonei noastre de cultură și zonei noastre de influență. Încercăm, după puterile noastre, să avem și noi un aport la promovarea agriculturii pe aceste meleaguri. De fapt, ăsta e scopul stațiunii de la înființare, încă de acum mai bine de o sută de ani, din 1896”, a punctat dr. ing. Eugen Petrescu.

Proiecte aprobate, dar nefinanțate

Stațiunea de la Caracal are un baraj propriu de 150.000 de metri cubi, din care sectorul de cercetare irigă doar platforme și nu toată suprafața, deoarece nu există aici infrastructura necesară. Proiecte au fost depuse pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare în universități, și în 2013, și în 2015. „Am câștigat în 2013, în 2015 am depus 700 de pagini în română și în engleză, iar am câștigat, iar statul n-a avut bani să finanțeze. Am rămas în lista de rezervă și am rămas cu câștigul și cu lucrul neîmplinite. Deci o treabă românească”, ne-a povestit cercetătorul.

În acel proiect, au fost trecute aparatură și mijloace specifice sectorului de cercetare, din care multe sunt prototipuri sau serie limitată, iar prețurile sunt pe măsură. De pildă, o combină de microploturi experimentale, fără toate echipamentele, ajunge la 270.000 de euro. Cu toate astea, unitatea a demarat un intens program de dotare. „Avem 2.560 de hectare teren arabil pe care-l lucrăm. Agricultura a început să fie ca o loterie, trebuie să faci lucrarea în momentul optim ca să ai și randamentul pe măsură. Și noi asta încercăm. Ne-am dezvoltat foarte mult baza materială, în special mașinile agricole și tractoarele, suntem într-un continuu proces de dotare, astfel încât să rămânem la nivelul la care suntem, ba chiar să mai urcăm puțin, dacă se poate”, a afirmat în încheierea dialogului nostru dr. ing. Eugen Petrescu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția august 2019

Vasile Busuioc, din localitatea Comloșu Mare, județul Timiș, lucrează 2.500 de hectare. Am ajuns în ferma lui în vara lui 2019 și l-am găsit plin de speranță, chiar după un an agricol greu, în care rapița a răsărit doar pe 60 ha din cele 300 ha programate inițial, iar la orz producția a fost cu aproape 1.500 kg/ha mai mică decât în anii precedenți.

De meserie, inginer mecanic agricol, Vasile Busuioc a terminat facultatea în 1971. În județul Timiș este din ’75 și a fost director de SMA, iar după ’90, a administrat o asociație agricolă și două societăți cu răspundere limitată.

Astăzi, are o societate în zona Comloșu Mare, în hotar cu Jimbolia şi graniţă cu Serbia. „Cultivăm cereale în marea majoritate a suprafeţelor, porumb, grâu, orz şi plante tehnice, floarea-soarelui şi rapiţă. Ca în toată ţara, probleme am avut cu rapiţa, că n-a răsărit, ne-a rămas o suprafaţă foarte mică de vreo 60 de hectare”, ne-a spus fermierul.

Inițial, programase vreo 300 ha de rapiță, dar a rămas la doar 60 ha, unde a plouat după ce a semănat-o și a răsărit. Producţia a fost de circa trei tone la hectar, ceea ce a însemnat acoperirea costurilor, cât și ceva în plus.

Mai puțin orz și grâu, secetă mare

Nici de orz nu e foarte mulțumit, pentru că anul acesta a recoltat undeva între 6.000-6.500 kg/ha, o producţie slabă, comparativ cu anii trecuți, când avea cu până la 1.500 kg mai mult. Dar orzul a răsărit în februarie și de aici problemele.

Aceeași problemă a avut-o și la grâu. Nu a plouat când plantele au răsărit, singura apă fiind cea de la zăpada de vreo 30 cm, după care, aproape 50 de zile, ploaia a fost extrem de puțină. „Venea o ploaie de 2-3 litri, până ajungea pe pământ, dispărea. Dar din vară avem ploi prea multe. Vin și furtuni, cu ploi în zonă între 15 și 40 de litri. A fost și un pic de gheaţă, n-a făcut mare stricăciune, dar în alte zone din judeţ am auzit că sunt pagube”, povestește Vasile Busuioc.

Agricultura cere investiții constante

Să faci agricultură e greu. Și greu a fost și pentru Vasile Busuioc, când după 1989 lucrurile au luat o turnură aparte. După 1990, a pus bazele asociației şi a închiriat de la Agromec utilajele, până când a putut să-și cumpere unele noi. „A fost după anul 2000, când a venit Guvernul Năstase şi s-au dat subvenţiile alea de 50% pentru utilaje. Dacă înainte, pe vremea Convenției Democratice, am reușit să iau o grapă, atunci, în guvernarea lui Năstase, am luat, la 2.500 de hectare cât lucrăm, 16 tractoare noi, venite din Brașov, dintr-odată. Acum din alea 16 au mai rămas două, de amintire. Am investit mult și cu ajutorul programelor SAPARD și PNDR, mai mult de un milion și jumătate de euro. Am luat combine, tractoare, mașini agricole”, ne-a detaliat fermierul, care susține că nu poți compara semănătorile, combinele şi tractoarele de atunci cu ce există acum. „Anual, prin forţe proprii, ne dotăm. Deci schimbăm şi tractoarele care-s mai vechi. Avem în fermă tractoare Fendt și combine Claas”, a completat Vasile Busuioc.

Doar subvenția îi interesează pe unii

Un timp, fermierul din Comloșu Mare a crescut și tăurași, dar n-a mers afacerea, astfel că se axează pe cultură mare. „Atunci veneau tot felul de samsari italieni să cumpere, nu-ți dădeau preț, trebuia să dai animalele”.

Un mare of al lui Vasile Busuioc e problema terenurilor nelucrate sau înstrăinate. „Eu am fost și primar în comună, și atunci s-a cumpărat de către străini mult teren. Dar nu am lăsat niciun străin să ia niciun metru pătrat de pământ pe raza comunei. Cred că e singura comună unde nu s-a vândut pământul la străini. Sunt zone în Timiș unde numai străinii au terenuri agricole”.

Din păcate, în jurul Timișoarei, e mult pământ nelucrat încă. „Mulți au achiziționat terenuri pentru care primesc subvenția și nu-i interesează restul”, afirmă Vasile Busuioc.

Speranța rămâne modificarea legii vânzării terenurilor, în parlament, având în vedere că vecinii unguri și bulgari nu și-au înstrăinat nicio bucată de pământ.

Pe mâinile cui lăsăm agricultura?

Am ajuns cu discuția la un punct dureros pentru orice fermier, viitorul afacerii și forța de muncă. Pentru utilaje performante, ai nevoie de oameni calificați. Fermierul nostru din județul Timiș spune că deocamdată nu are probleme, din acest punct de vedere. Viitorul însă nu pare la fel de senin. „Pentru ce am eu acum, băieţii ştiu, au învăţat – nu multă şcoală, dar au prins repede. Bineînţeles că avem contract de asistență tehnică cu firmele care reprezintă mărcile Fendt și Claas, sunt prompți dacă avem probleme mai mari. Din păcate, mă uit și, vă zic, nu vine nimic din urmă. Chiar mecanizatorii mei au copii şi-i dau în altă parte, au plecat pe afară şi nu mai vine nimeni. În 10-15 ani, când acești oameni ajung la vârsta pensionării, o să avem probleme de personal”, este de părere fermierul.

El însă și-a păstrat cei doi copii aproape. Au terminat amândoi Agronomia, fiecare are câte o fermă de vreo o mie de hectare, dar lucrează împreună. „Prin urmare, 40 de ani de acum, în privința conducerii, administrării afacerilor nu-mi fac probleme. Însă se pune problema cui lasă ei, că nici copiii lor, nepoții mei, nu vor să audă de agricultură”, ne-a mărturisit Vasile Busuioc.

Bucuria de a lăsa ceva urmașilor, de a construi pentru ei este cea care îl face pe agricultor să meargă mai departe. Iar dragostea de agricultură a copiilor săi s-a înfiripat când aceștia au văzut că din munca pământului se câștigă astfel încât să trăiască liniștiți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

4 februarie 2020, sărbătoarea anuală a partenerilor Summit Agro România, la Hotel Alpin – Poiana Brașov. În cadrul evenimentului, se va desfășura Conferința cu tema „Plusvaloare din Țara Soarelui Răsare”.

6 februarie 2020, „De la fermieri pentru fermieri” – Congresul anual al Asociației Producătorilor de Porumb din România, la Hotel Crowne Plaza, din București. Spre finalul evenimentului, se va decerna trofeul „Porumbul de aur” însă, până atunci, vor fi dezbătute subiecte de interes pentru fermieri, cum ar fi prioritățile agriculturii românești în perioada 2021-2027, politicile, tehnologiile agricole, organizarea de piață.

6 februarie 2020, Conferința Anuală a Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, la Palatul Parlamentului, având ca temă principală „Inovație pentru Agricultură Performantă”. Se așteaptă prezența a peste 1.200 de fermieri. Printre vorbitori, vor fi reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Băncii Mondiale, membri din conducerea Copa-Cogeca, din Consiliul European al Tinerilor Agricultori, precum și ai fermierilor. Politica Agricolă Comună 2021-2027 este un alt subiect de dezbatere la evenimentul Clubului Fermierilor. Alte teme: agricultura digitală, schimbul de generații în afacerile agricole, managementul fermelor, asocierea.

Simpozioanele de iarnă ale BASF, „Bursa profitabilității”, vezi datele în link: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/item/4296-bursa-profitabilitatii-la-simpozioanele-de-iarna-basf-2020.html

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru, a anunțat înființarea consiliilor pe produs, în cadrul cărora, o dată pe lună, se vor întâlni filierele de produs cu ministerele, cu autoritățile competente.

„Cei mai buni experți sunt cei din mediul privat. Fermierii sunt cei mai buni în ceea ce fac, știu cel mai bine de ce au nevoie. Nu statul trebuie să cumpere producția agricolă, să înființeze tot felul de năzdrăvănii, camere de comerț sau altele asemenea. Statul trebuie să asigure un mediu concurențial corect, să se consulte cu mediul privat, să ia decizii pe baza propunerilor venite din mediul privat, să fie un arbitru și să facă politici agricole sustenabile, care să corespundă nevoilor de dezvoltare a satului românesc. Vrem să avem o clasă de mijloc în agricultură. De aceea, de exemplu, trebuie ca statul să sprijine tinerii fermieri, să le dea terenuri agricole de la ADS, să ajute fermele mici și mijlocii. Fermele mari care au acaparat terenuri nu trebuie să producă doar materie primă, ci și produse procesate, așa încât să nu mai avem deficit de balanță comercială, iar astfel consumatorul român nu va mai finanța industria alimentară a altor țări. Niciun expert din Ministerul Agriculturii nu mai merge la Bruxelles fără consultarea prealabilă a sectorului. Pentru asta e nevoie de asociere, de cooperative agricole, de grupuri de producători, de organizarea filierelor de produs și de funcționarea consiliilor pe produs”, a declarat Emil Dumitru, astăzi, 19 ianuarie 2020, la Digi24.

Reamintim că, la Ministerul Agriculturii, au mai funcționat consiliile pe produs în perioada în care a fost ministru Gheorghe Flutur (2004 - 2006).

Ministerul Agriculturii, la solicitarea Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), a Federației Naționale PRO AGRO și a Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, a aprobat, pentru perioada 20 ianuarie – 1 mai 2020, tratarea semințelor de porumb cu produsul de protecție a plantelor Nuprid AL 600 FS (600g/l imidacloprid). Pentru cultura de floarea-soarelui nu se va emite autorizație temporară la tratamente pe bază de neonicotinoide pentru campania de primăvară 2020. Fermierii vor fi controlați de către Autoritatea Națională Fitosanitară, iar dacă nu respectă regulile privind tratamentele fitosanitare referitoare la neonicotinoide, vor risca excluderea de la plata subvențiilor.

Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a precizat că autorizația temporară pentru tratamente pe bază de neonicotinoide vizează exclusiv porumbul și sfecla de zahăr. „Ținând cont de potențialul ridicat de atac al dăunătorilor Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp., Bothynoderes punctiventris, Chaectonema tibiali și luând în considerare faptul că nu există alternativă care să permită menținerea competitivității fermelor din România, până la identificarea unor soluții chimice alternative, este imperios necesară utilizarea de sămânță tratată în zonele și pe suprafețele unde, fără o astfel de soluție, culturile de porumb și sfeclă de zahăr vor fi compromise. Unica soluție pentru controlul eficient al acestor dăunători a fost și rămâne tratamentul semințelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide. Neaplicarea unui tratament corespunzător la sămânță impune efectuarea de tratamente în perioada de vegetație cu insecticide care pot duce mult mai ușor la unele incidente de mortalitate a familiilor de albine și poluarea mediului înconjurător”, a explicat Emil Dumitru.

Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor pentru situațiile cu risc fitosanitar asupra culturilor.

Raportat la numărul de autorizații temporare acordate de statele membre europene în perioada 2008-2018, derogările pe care România le-a dat reprezintă aproximativ 1,3% din numărul totalul de autorizații temporare acordate în țările din Uniunea Europeană. (Despre derogări, mai multe informații aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/item/4308-derogarile-colacul-de-salvare-al-fermierilor.html).
Secretarul de stat Emil Dumitru a punctat că, „având în vedere importanța sectorului apicol din România și luând în considerare Rezoluția Parlamentului European referitoare la Inițiativa UE din 18 decembrie 2019 privind polenizatorii, MADR nu va acorda, în acest an, autorizație pentru utilizarea în situații de urgență a produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide pentru tratarea semințelor de floarea-soarelui. În România, floarea-soarelui este una dintre principalele culturi melifere și, ținând cont de faptul că țara noastră s-a situat, în anul 2018, pe locul II în Uniunea Europeană din punctul de vedere al numărului de familii de albine și pe locul I din punctul de vedere al producției de miere, apreciem că este importantă dezvoltarea în continuare a sectorului apicol în parteneriat cu fermierii”.

APPR, una dintre organizațiile profesionale care au solicitat derogări, a anunțat și ea, imediat ce ministerul a autorizat tratamentul semințelor de porumb cu neonicotinoide, faptul că fermierii vor beneficia și în campania de primăvară 2020 de protecția împotriva temutului dăunător Tanymecus dilaticollis. „Asociația noastră continuă, pentru al patrulea an, proiectele de cercetare aplicată pentru a găsi cele mai eficiente soluții de combatere a acestui dăunător”, a menționat Alina Crețu, director executiv APPR.

Uniunea cooperativelor din sectorul vegetal (UNCSV) salută acordarea derogării pentru folosirea neonicotinoidelor la cultura porumbului, însă susține că este nevoie de derogare și pentru floarea-soarelui. „Având în vedere suprafața redusă cultivată cu rapiță în toamna lui 2019, ar fi trebuit să crească suprafața cu floarea-soarelui în 2020, dar să vedem dacă va fi așa, mai ales acum, fără tratamentul semințelor cu neonicotinoide. Este nevoie de derogare și pentru floarea-soarelui. Sperăm ca, în acest an, să nu fie atacuri masive și să nu se întoarcă suprafețe mari”, a declarat Florentin Bercu, director al UNCSV.

Ionel Arion, președintele Federației PRO AGRO, care are în județul Ialomița o fermă vegetală, dar este și apicultor, este curios ce motive se vor mai găsi, după ce neonicotinoidele nu vor mai fi folosite, pentru rata ridicată de mortalitate la albine. „Oare sectorul eco poate produce și hrăni atâția oameni câți suntem pe pământ? Nu cumva trăim și ne ghidăm doar emoțional, și nu rațional? Nu cumva suntem un pic mai mult ghidați sau manipulați spre a ne face singuri viitorul mai greu? se întreabă Ionel Arion. Vom trăi în viitorul nu prea îndepărtat vremurile în care nu o să mai știm dacă laptele produs de vacă mai este comestibil, pentru că avem ca alternativă laptele din grăsimi hidrogenate, de exemplu. Sunt și fermier în vegetal, dar și apicultor. Nu putem fără polenizatori să avem producții constante, cum nu putem să renunțăm nici la a mai cultiva floarea-soarelui. Mă gândesc cu groază ce am de făcut ca fermier în cazul în care, din alte motive decât cele legate de acest dăunător, nu pot cultiva nici porumb în această primăvară...”

Porumbul și sfecla, culturi cu șansă în 2020

România produce, în medie, 16 milioane de tone de porumb de pe 2,6 milioane de hectare. În fiecare an, cultivatorii de porumb se confruntă cu atacul dăunătorilor de sol rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) și viermii sârmă (Agriotes spp.), care infestează suprafețe mari de teren arabil și care, prin atacul lor, provoacă pierderi importante de producție și, implicit, economice atât pentru agricultori, cât și pentru bugetul statului. Prin urmare, se impune aplicarea unor metode specifice de combatere chimică. „În prezent, în România, nu există o alternativă viabilă pentru tratamentul semințelor de porumb care să împiedice pierderile de producție din cauza atacurilor dăunătorilor de sol, care, accentuez, nu pot fi combătuți prin tratamente în perioada de vegetație, tratamente de corecție. Cultura porumbului nefiind o cultură cu influență asupra sectorului apicol și ținând cont de faptul că nu există o alternativă viabilă, am luat hotărârea de a emite această autorizație temporară de tratare a semințelor de porumb cu produse de protecție a plantelor neonicotinoide”, a arătat oficialul MADR.
În ceea ce privește sfecla de zahăr, Emil Dumitru a afirmat că interzicerea utilizării neonicotinoidelor pentru protecția culturilor de sfeclă de zahăr determină fermierii să recurgă la tratamente în vegetație, care sunt costisitoare, ducând la creșterea costurilor de producție și, totodată, sunt mai puțin eficiente pentru combaterea dăunătorilor gărgărița sfeclei (Bothynoderes punctiventris) și rățișoara sfeclei de zahăr (Tanymecus palliatus). „Deja România importă o cantitate medie anuală de 375.000 de tone de zahăr, cu un efort valutar de circa 157 milioane euro/an”, a punctat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii.

Sfecla de zahăr se cultivă anual în România pe o suprafață medie de 25.000 de hectare, iar semințele de sfeclă, plantele în curs de răsărire și în primele faze de vegetație sunt atacate fie alternativ, fie concomitent de un complex de dăunători, în funcție de zona de cultură, de desprimăvărare și de condițiile de iernare ale adulților/larvelor, în funcție de specie.

Trasabilitatea PPP, urmărită cu strictețe

Autorizația temporară pentru tratamente pe bază de neonicotinoide s-a dat, poate începe tratarea semințelor, însă toată lumea trebuie să respecte niște condiții. Însămânțarea se face numai în zonele și pe suprafețele puternic afectate de atacul dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis și viermii sârmă Agriotes spp., iar tratamentul seminței de porumb va fi făcut doar de către prestatorii de servicii autorizați.

Compania responsabilă de comercializarea produsului de protecție a plantelor (PPP), respectiv deținătorul omologării sau reprezentantul acestuia în țara noastră, va vinde produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizați/înregistrați la oficiile fitosanitare județene. Prestatorii de servicii trebuie să facă dovada că tratamentul se face în stații/mașini de tratare a semințelor și cu personal calificat. De asemenea, prestatorii vor fi controlați de către inspectorii din cadrul oficiilor fitosanitare județene.

Prestatorii de servicii autorizați sunt obligați să țină o evidență strictă a loturilor de sămânță tratată, și anume: cantitatea de produs cumpărată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânță tratată, cantitatea de sămânță rămasă neînsămânțată, precum și distribuitorul/furnizorul pentru care s-a efectuat tratamentul seminței. Situația se va transmite săptămânal la oficiul fitosanitar județean.

Cererea în creștere de carne de vită i-a determinat pe mulți fermieri, în ultimii ani, să se îndrepte către rasele de bovine specializate pentru producția de carne. Desigur, și subvențiile, și fondurile europene, și suprafețele întinse de pășuni neexploatate la adevărata lor valoare sunt factori care au făcut ca astăzi să avem în România numeroase ferme cu vaci de carne. Una, pe care o prezentăm mai jos, este în județul Gorj, are în jur de 250 de capete din rasa Aberdeen Angus și îi aparține lui Daniel Popescu.

Inițial, Daniel Popescu a fost crescător de vaci cu lapte, avea o fermă cu peste 30 de animale din rasa Bălțată Românească. Din cauza lipsei de forță de muncă și a unei păguboase desfaceri a laptelui, a renunțat și s-a îndreptat către vaca de carne. „În anul 2014, beneficiind și de programele de minimis pentru juninci din rase de carne, am cumpărat din Germania și de la Sibiu, de la Karpaten Meat, 25 de capete din rasa Aberdeen Angus. Cu timpul, ferma s-a mărit, anual am cumpărat vaci și am ajuns acum undeva la 250 de capete efectiv total, vaci-mamă plus viței, numai rasă Aberdeen Angus”, povestește tânărul fermier.

Ferma lui Daniel Popescu este situată în județul Gorj, o parte din adăposturi sunt în satul Gornăcel din comuna Schela și o parte în satul Pleșa arondat orașului Bumbești-Jiu. Grajdurile sunt folosite doar patru luni pe an, cât animalele stau în stabulație aici, pe perioada de iarnă. Restul de opt luni, vacile Angus pășunează la o altitudine de peste 1.600 de metri, în inima Carpaților Meridionali (pasul Vîlcan, vârful Straja), unde aerul curat de munte, iarba grasă, plină de substanțe nutritive, le oferă cele mai bune condiții de creștere. „Pentru fermă, am accesat un program european, în valoare de 370.000 de euro, cu o contribuție 10% privată și 90% nerambursabil, de la Uniunea Europeană, prin care ne-am dotat cu utilajele care ne sunt de mare folos în a prepara și pregăti hrana animalelor pentru perioada de iarnă, precum și echipamente pentru intervenții, pentru că rasa Angus, fiind semisălbatică, avem nevoie de multe utilaje pentru a contenționa animalele, pentru a le aplica tratamentele corespunzătoare. Prin asigurarea unui adăpost corespunzător pe timp de iarnă, efectuarea cu rigurozitate a tratamentelor sezoniere, creșterea vițeilor în sistem mamă alăptantă-vițel și furajarea naturală, am reușit să obținem rețeta perfectă de dezvoltare a unei ferme de animale competitive pe piața din România”, afirmă crescătorul gorjean. El exploatează și teren agricol, având în proprietate în jur de 25 de hectare, i arîn arendă mai are vreo 450 de hectare, pășune și teren arabil, suprafață suficientă pentru a asigura hrana animalelor.

Propria carmangerie asigură profitul fermei

Constatarea lui Daniel Popescu, după cei aproape cinci ani de când se ocupă cu creșterea vacilor de carne și după câteva participări pe la târguri cu produsele din carne de Angus, este că din ce în ce mai mulți români vor să mănânce „ceva și de calitate, și sănătos”. În prezent, crescătorul crede că vacile de carne nu sunt cu mult mai profitabile decât cele din rasele de lapte, însă rasa de carne este alternativa câștigătoare pentru pășunile noastre.

Totuși, viața nu e roz nici în domeniul cărnii, având în vedere că pentru rasele specializate, ca Angus, de exemplu, abatoarele nu plătesc corespunzător, ci oferă un preț aproape la fel ca pentru o rasă mixtă ori ca pentru una de lapte. Preț care îl ține pe fermier pe linia de plutire. Motiv pentru care este mai convenabil să-ți asiguri singur desfacerea animalelor din fermă. Ceea ce a și făcut Daniel Popescu. A investit într-o carmangerie prin care a închis circuitul. A ridicat o hală de top dotată cu echipamente moderne, care respectă toate condițiile de prelucrare a cărnii într-un mediu steril. „În România, sunt puține abatoarele care știu ce e rasa de carne și care o plătesc corespunzător. Altfel, majoritatea plătește vaca de carne ca pe orice rasă obișnuită. Am accesat un program start-up pe o carmangerie, Beef Carm i-am zis, în care mi-am achiziționat utilajele și echipamentele necesare pentru a prepara produsele din ferma noastră de Angus. Producem și vindem carne maturată, produse ca antricot, T-Bone, chiulotă, coaste, pastă mici și burgeri de Angus. Facem și mezeluri, cârnați, parizer din Angus, salam, pastramă. De menționat că printre proprietățile pe care această carne le oferă se numără gradul de marmorare ridicat și gustul deosebit, specific cărnii de vită. Frăgezimea cărnii Angus, conferită de grăsimea intramusculară distribuită în mod uniform, cucerește și cele mai pretențioase papile gustative”, arată tânărul întreprinzător.

Neavând cantități foarte mari, cea mai mare parte din producție este vândută prin propria carmangerie, clienții fiind din zonă, din și de pe lângă Târgu Jiu. Însă printre clienții fermei de Angus din județul Gorj se găsesc și restaurantele, unele chiar din București, unde cele mai cerute produse sunt burgerii și carnea maturată.

Una peste alta, vita de carne pare că are viitor frumos în România. „În special rasa Angus este o afacere. Le recomand tuturor, celor care vor să crească animale și au posibilitatea să le asigure pășune, să crească rasa de vaci de carne Angus. Pentru că e o rasă foarte rezistentă, nu necesită investiții inițiale mari, nu are nevoie de grajduri speciale, nu are nevoie de furaje speciale, nu necesită o atenție mare, așa cum cer rasele de vaci de lapte”, ne-a spus în final Daniel Popescu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 aprilie 2019