Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Executivului de la București să aprobe cât mai repede proiectul de ordonanță de urgență care reglementează starea de calamitate, proiect considerat echitabil atât pentru fermieri, cât și pentru comercianții de produse agricole. „Proiectul de act normativ revizuit este un proiect echilibrat, care urmărește să dea o șansă mică fermierilor pe viitor să negocieze cu partenerii, iar primul semn de menținere a încrederii din lanțul comercial îl reprezintă acceptarea și de către Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole (ARCPA) a acestei OUG, în egală măsură cu fermierii. Odată cu trecerea timpului, se acumulează tensiunile și nemulțumirile care vor avea efecte incontrolabile. Avem nevoie de soluții urgente, iar această OUG va reglementa rezonabil cazurile de imposibilitate de executare contractuală”, precizează, într-un comunicat de presă, Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Reprezentanții Alianței susțin că ARCPA blochează și tergiversează adoptarea actului normativ privind declararea stării de calamitate, cu toate că în proiectul de ordonanță de urgență s-a ținut cont de solicitările Asociației Române a Comercianților de Produse Agricole în defavoarea fermierilor, precizându-se că: prevederile OUG se aplică pe tot lanțul comercial, inclusiv comercianților; se limitează numărul de beneficiari prin condițiile de eligibilitate, prin care se spune clar că se poate declara starea de calamitate doar dacă mai mult de 50% din suprafața cultivată este afectată, corelat cu procentul de daună din procesele verbale de constatare înregistrate la culturile agricole; intră în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial. „Aceste aspecte, realizabile pentru toate părților contractante au rolul de a crea un echilibru în piață, fiind cuprinse în proiectul de ordonanță postat în consultare publică pe 23 octombrie 2020 și este foarte important să fie publicat în regim de urgență pentru a avea și în viitor fermieri în România. fermierilor arată o totală lipsă de fairplay, inițial susținând că prevederile OUG nu se aplică tuturor actorilor pe lanțul comercial, deși în versiunea actuală această prevedere este menționată fără echivoc, observăm în continuare opozabilitatea acestora. Fermierii se află la acest moment într-un blocaj total. Vorbim de necesitatea unei OUG privind starea de calamitate ca urmare a secetei pedologice din anul 2020, fenomen extern voinței fermierilor, excepțional și insurmontabil. Pentru că într-o astfel de situație, excepțională Guvernul trebuie să fie cel care reglementează printr-un cadru legal situația”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Despre soluțiile propuse de ARCPA, alianța fermierilor spune că sunt proiecte strategice de durată, care nu se pot implementa în câteva zile. „Simpla enumerare a unor soluții/proiecte care trebuie implementate înainte de aprobarea OUG, nu fac decât să tergiverseze adoptarea unei soluții reale”.  

Comercianții de produse agricole propun soluții ca: asigurările agricole pentru toate tipurile de culturi, acoperind majoritatea situațiilor neprevăzute, la prețuri similare celor din alte state europene; micro și macro – creditarea comercială cu garanții de stat; fondul mutual agricol funcțional; reabilitarea sistemului național de irigații. Este cert că astfel de lucruri nu au cum să fie implementate într-un timp scurt. „Alianța pentru Agricultură și Cooperare lucrează alături de specialiști, în parteneriat cu MADR, pentru a dezvolta și implementa, începând cu anul 2021, un program național de management integrat și control în vederea gestionarii riscurilor în agricultură, astfel încât fermierii să nu mai ajungă în astfel de situații pe viitor și să se prevină eventuale preconizate de ARCPA. În această perioadă, fermierii sunt amenințați și executați silit, deși încearcă să justifice starea de calamitate a culturilor asimilată forței majore și să negocieze cu furnizorii de input-uri și traderii de cereale pentru rescadențarea obligațiilor, cu dobânzi mărite, cu ferma îndatorată, aproape pierdută, din motive neimputabile lor. În același timp, unii comercianți nu fac altceva decât să tragă de timp și să tergiverseze apariția OUG, pentru a se depăși perioada până la care trebuia livrată producția, încep să transmită facturi cu penalități de neonorare a contractelor sau profit nerealizat de până la 50% din valoarea mărfii, fără a accepta o prelungire a contractului pentru cantitatea calamitată pentru livrare din recolta viitoare, achiziția unor input-uri cu un discount mai mic pentru acoperirea costurilor sau o împărțire a costurilor între partenerii contractuali. Nimeni nu urmărește exonerarea totală, perturbarea fluxurilor de aprovizionare cu input-uri, sau a celor de livrări recolte. Ne dorim o piață agricolă corect reglementată care să țină cont de realitățile din teren. Reglementată, nu speculată”, explică situația prezentă reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare. 

Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din:

• Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - PRO AGRO

• Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR

• Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV

• Asociația Producătorilor de Porumb din România - APPR

Săptămâna trecută (19-25 octombrie 2020), Politica Agricolă Comună viitoare a fost subiect de discuții atât în Consiliul miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, cât și în Parlamentul European. Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a făcut un rezumat al discuțiilor, pe care vi-l prezentăm mai jos.

Consiliul miniștrilor agriculturii a căzut de acord asupra poziției sale de negociere cu privire la pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) după perioada de tranziție. Acordul obținut sub președinția germană privind cele trei regulamente ale refomei PAC (regulamentul privind planurile strategice naționale, regulamentul de finanțare și monitorizare și regulamentul organizării comune de piață) cuprinde angajamente solide din partea statelor membre pentru o ambiție mai ridicată privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, cu instrumente precum eco-schemele obligatorii și condiționalități de mediu sporite.

În privința obiectivului de distribuire mai echitabilă a plăților directe, miniștrii Agriculturii au decis că se lasă la latitudinea guvernelor naționale aplicarea plafonării la 100.000 de euro (la plata de bază, cu deducerea salariilor) sau a plății redistributive. Pentru a compensa diferența față de media europeană, țărilor care aplică SAPS li s-ar permite acordarea în continuare a ANT (Ajutoare Naționale Tranzitorii) până la sfârșitul perioadei de programare, respectiv anul 2027, cu o rată de descreștere de 5% anual.

Se menține plafonul de 2.000 euro pentru aplicarea disciplinei financiare, ceea ce ușurează povara adminsitrativă în România, unde peste 95% dintre beneficiarii plăților directe primesc sub 2.000 euro/an.

Procentul din plățile directe pentru eco-scheme (pentru mediu și climă) propus este de 20%. Eco-schemele vor fi obligatorii pentru statele membre, dar voluntare pentru fermieri. În același timp, poziția convenită permite statelor membre să aibă flexibilitatea necesară în modul în care acestea ar atinge obiectivele de mediu. De exemplu, ar exista o fază pilot de doi ani pentru învațarea implementarii eco-schemelor, iar statele membre ar beneficia de flexibilitate cu privire la modul de alocare a fondurilor în cadrul diferitelor practici ecologice.

Un element nou adus în discuție, pe fondul crizei sanitare din acest an, a fost propunerea ca statul membru sa poată decide ca 1% din plățile directe să fie plătit fermierului cu condiția ca acesta să folosească această sumă drept contribuție la un instrument de gestionare a riscurilor, deoarece s-a ajuns la concluzia că este nevoie de  măsuri generale pentru reducerea riscurilor, iar alocările din Pilonul II pentru acest scop, având caracter opțional, sunt insuficiente.

Din acest moment, Consiliul are mandatul politic de a începe negocierile cu Parlamentul European, care este co-legislator, în vederea realizării unui acord general.

Poziția Parlamentului European cu privire la reforma PAC

Compromisul referitor la „arhitectura verde” din regulamentul pentru planul strategic al PAC include:

•  în ceea ce privește condiționalitatea, anumite cerințe sunt eliminate (în special în ceea ce privește identificarea și urmărirea animalelor);

• alocarea obligatorie a 30% din plățile directe pentru eco-scheme;

• 35% pentru cheltuielile de mediu și climă în cadrul Pilonului II (dezvoltare rurală), incluzând zonele cu constrângeri naturale;

• o clauză generală de revizuire pentru planurile PAC în 2025, pentru a le adapta la legislația climatică și de mediu.

Parlamentul European sprijină propunerea Comisiei Europene privind plafonarea, reducerea plăților către fermele mai mari, sprijinirea fermierilor mici și tineri. Tinerii fermieri (de până la 40 ani) care se instalează pentru prima dată în agricultură vor primi o primă de instalare de 100.000 euro și plăți directe suplimentare timp de 7 ani (în loc de 5, cum este în prezent).

În cadrul discuțiilor-maraton din Parlamentul European s-a insistat pentru introducerea de măsuri pentru a ajuta fermierii să facă față riscurilor și potențialelor crize viitoare, dar și pentru sancțiuni mai mari atunci când beneficiarul plaților încalcă în mod repetat regulile, de pildă pe cele legate de protejarea mediului sau de bunăstarea animalelor. Acest lucru ar putea să ducă la penalizări de 10% din sumele la care are dreptul fermierul (în creștere față de 5% în prezent).

Eurodeputații doresc, de asemenea, să fie instituit un mecanism ad-hoc al UE care să soluționeze reclamații înregistrate.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 - 27 octombrie 2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri din cei peste 800.000 de fermieri, reprezentând 74% din numărul total al beneficiarilor. Suma totală autorizată la plată este de 958.294.278,33 euro, astfel: 729.621.987,43 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 190.714.573,34 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 37.957.717,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Reamintim că, până la 30 noiembrie 2020, se pot face plăți în avans de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Cuantumurile plăților, aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4700-apia-incepe-plata-avansului-de-70.html

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2020, pentru plățile finanțate din FEGA și 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2019, pentru plățile finanțate din FEADR.

În Tulcea, aproape 70% din fermieri au fost autorizați la plata avansului

De la startul campaniei de plăți în avans (16 octombrie a.c.) până în prezent, Centrul Județean APIA Tulcea a autorizat la plată suma de 36.489.318,51 lei din fondurile implementate de agenție, FEGA și FEADR, cofinanțare Buget Național, pentru un număr de 6.507 fermieri, din totalul de 9.323 de solicitări depuse. „Procentul rezultat prin raportarea cererilor autorizate la plata avansului la cererile depuse pe raza județului Tulcea este de 69,80%”, a punctat directorul general APIA, Adrian Pintea, aflat azi – 28 octombrie 2020, alături de ministrul Agriculturii Adrian Oros, în județul Tulcea, unde a avut loc și o întâlnire cu agricultorii tulceni.

Pentru cultivatorii de rapiță care nu au efectuat încă erbicidarea, compania Corteva Agriscience deține cea mai bună soluție, cu aplicare în toamnă, pentru controlul în postemergență al buruienilor dicotiledonate - erbicidul Galera™ Super.

Este un produs cunoscut, care are în compoziție trei substanțe active (240 g/l clopiralid + 80 g/l picloram + 40 g/l aminopyralid) și este utilizat de toți fermierii tehnici, cultivatori de rapiță. Este cea mai sigură metodă de a scăpa de buruienile dicotiledonate, atât anuale, cât și perene.

Galera™ Super este cea mai eficientă soluție în combaterea turiței (Galium aparine), buruiana care dă cele mai multe bătăi de cap fermierilor, atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. Alte buruieni foarte bine controlate de erbicidul Galera™ Super sunt: pălămida (Cirsium arvense), mușețelul (Matricaria spp.), samulastra de floarea-soarelui, loboda (Chenopodium album), macul (Papaver rhoeas), susaiul (Sonchus arvensis), cornuții (Xanthium strumarium).

Galera™ Super este prima alegere a fermierilor din România pentru controlul buruienilor dicotiledonate la rapiță și datorită unor avantaje ale produsului, precum: nu depinde de umiditatea din sol la aplicare; se poate aplica toamna sau primăvara; este selectiv pentru planta de cultură; are cel mai mare spectru de buruieni dicotiledonate combătute; controlează cele mai întâlnite buruieni.

Ținând cont de faptul că o cultură de rapiță, chiar și la un grad mic de îmburuienare, are o pierdere semnificativă de producție, recomandăm erbicidarea cu Galera™ Super pentru producții bune și o recoltare ușoară.

Articol scris de: ION MUTAFA, CATEGORY MARKETING MANAGER HERBICIDES CORTEVA AGRISCIENCE RO & MD

De multe ori, ne-am plâns de faptul că nu avem organizații, că nu avem legumicultori serioși, nu avem supermarketuri care să colaboreze cu producătorii agricoli din România, dar iată că sunt și dintre cei care contrazic această impresie. Unul dintre ei este Petre Mihai, legumicultor profesionist din comuna Topraisar (Constanța).

Ceea ce poate îi împiedică pe mulți să găsească calea de a vinde în mod eficient, prin intermediul lanțurilor de magazine, este, probabil, tentația, care vine după efortul depus în ciclul de producție, evident foarte mare, de a solicita bani mulți, dintr-odată, iar acel preț mare să fie continuu, și banii să-i primească la momentul predării mărfii. Nu trebuie însă minimalizată situația dificilă pe care o au legumicultorii de a-și valorifica marfa. Lipsa depozitelor, a fabricilor de procesare îngreunează această ultimă etapă a oricărei activități economice. Nici Petre Mihai nu spune că ar fi ușor: „Partea de vânzare este cea mai grea, într-adevăr, dar dacă ai răbdare și te orientezi și vrei totuși să lucrezi modern și mai liniștit, găsești să vinzi și marfa. Noi aici ne descurcăm totuși, să vindem marfa la Constanța, mai ușor, pentru că fiind și o piață foarte aglomerată în perioada când producția de legume este foarte mare, litoralul se aglomerează, cerința este foarte mare și reușim. Dar sunt și perioade ale anului, în prima perioadă, vorbim de începutul lunii mai, când unii producători sunt un pic mai harnici, fac căldură, se descurcă și fac produse și încep să le recolteze, ei, atunci în mai până la începutul lui 1 iunie este o problemă cu vânzarea mărfii. Cine este organizat și aleargă, eu, cel puțin, de la început, de când am început să mă dezvolt, am fost deschis către vânzarea directă la retaileri. E puțin mai complicat, trebuie să ai răbdare cu ei, pentru că fiecare multinațională, ca fiecare om, își caută interesul lui, nu?”. Probabil că și o doză de nerăbdare în a-și armoniza relațiile cu agenții economici se adaugă cauzelor pentru care mulți eșuează în a merge pe această linie de desfacere. „După ani și ani, problemele s-au reglat. Dacă la început poate... Nu putem să dăm vina numai pe ei, poate nici noi nu eram învățați să lucrăm în sistemul lor și ni se părea ceva aiurea. Dar s-au reglat treburile, chiar primim bani la timp.”

Lucrul organizat

Legumicultorul constănțean crede că vânzarea este și va rămâne probabil mulți ani de acum încolo o problemă, cât timp cei implicați nu înțeleg să lucreze organizat. Și-a făcut și un mic depozit, care până una alta se dovedește chiar mare, pentru că îi permite să achiziționeze și de la alți legumicultori. Spune că îți trebuie răbdare cu retailerii cu care ești nevoit să lucrezi pentru că aceștia cer foarte multe chestii: „Îți trebuie foarte multă marfă diversificată și cantități care să nu-i încurce, și seriozitate. Nu e că azi vorbim că mâine trebuie să livrez o tonă de roșii în magazinele lor și tu mâine îi suni și le spui: nu mai livrez că s-au scumpit roșiile! Nu merge așa. Aici ce vorbești luni este până lunea viitoare, indiferent ce se întâmplă! De obicei, nu se întâmplă să crească. La ei, când ai vorbit un preț, mergi până la capăt și s-a terminat! Nu este piață, e clar și cu asta basta! Și mie mi se pare normal...”.

Vinde în general către Metro, apoi către un lanț de supermarketuri pe care îl consideră destul de bun, Alfa-Beta. Acesta din urmă vinde cam 90% din partea de legume doar de la ei, implicând și colaboratorii. El are o capacitate de 500-700 tone producție la momentul ăsta, sperând să ajungă, de la anul, la o mie de tone. Iar împreună cu colaboratorii se duc către două-trei mii de tone.

A înființat și o cooperativă în zonă, cu care e încă la început, pentru că nu reușesc să evolueze. Nu dă vina pe oameni, mai degrabă pe sistem: „Suntem mult în urmă. Dar știți unde este problema? Nu oamenii sunt neapărat de vină, pentru că ei nu stau toată ziua să gândească, ei trebuie să muncească. Înțelegeți? «Peștele se împute de la cap», dacă cei de sus nu încearcă să miște ceva. Dacă statul român lucra cu forme organizate, ne forța pe toți, vă dați seama cât TVA și cât impozit ar fi intrat? Evaziunea în legumicultură este la un nivel foarte ridicat la momentul ăsta, știm cu toții! Bă, frate, hai să punem treaba la punct. Spuneți, ce vă trebuie? – Ne trebuie cinci depozite în toată România! Făceam conci depozite în toată România și ne apucam de treabă! Făceai bani de n-aveai nicio treabă. Dar așa...”.

Ai muncitori dacă-i respecți

Vrea să ajungă să cultive cam trei hectare de legume. Folosește solarii foarte înalte, de 5,40 m. „La 3 hectare de legume, ești superprofitabil, dacă faci așa cum trebuie”, spune cu entuziasm Petre Mihai. El folosește trei cicluri de producție pe an. „Aici a fost un ciclu de tomate, acum este un ciclu de ardei deja la partea de înflorire și legare, cred că undeva la 15 noiembrie se termină, după el venim cu un ciclu de salată pe care-l vom recolta prin ianuarie-februarie, după care venim iar... deci am două și chiar trei cicluri pe an.”

Se știe că sunt probleme în agricultura noastră cu forța de muncă. Nu și pentru Petre Mihai. „Atâta timp cât îi plătești cum trebuie și-ți asumi că și din luna noiembrie până undeva prin luna lui aprilie să-i ții la muncă, indiferent de pierderile pe care le ai, o să ai oameni la muncă. Atâta timp cât îi folosești doar ca pe niște sclavi și-i ții trei luni pe vară și după aceea îi gonești, adică pur și simplu nu mai ai nevoie și-i lași acasă – și ei au probleme, vă dați seama, iarna e cea mai grea, sunt multe cheltuieli –, n-o să ai oameni. Deci e clar, trebuie să-ți asumi, mărești suprafețele și încerci să faci... oricum noi iarna mergem pe pierdere, nu mergem pe profit. Nu ai cum să mergi. Dar ținem de vară și, cu ce produci iarna, una peste alta, e ok.”

„Nu am timp pentru fondurile europene”

L-am provocat să-și exprime opinia într-o chestiune pe care personal nu o consider de mare succes pentru condițiile actuale din România, și anume sprijinul pe mia de metri pătrați de legumicultură, nefiind prea mulți legumicultori cu suprafețe așa mari. El însă consideră că a fost un pas bun, că a fost un impuls pentru domeniu. „Eu mă ocup și de partea de inputuri, sunt un furnizor mare în piața din Dobrogea, livrez foarte multă folie, mecanisme de prindere a foliei și toate cele, a crescut foarte mult. Cel puțin 30% a crescut anul acesta, datorită programului de tomate. Și chiar dacă tomatele au costat 1,50 – 2 lei, dacă puneai subvenția lângă ele, o să vezi că e profitabilă cultura. A fost bine. E ok. Aș fi fost de acord să tăiem puțin de la roșii și să dăm și la alte culturi, și atunci egalizam toată treaba, dar s-a luat în calcul câtă cheltuială este la tomată, este foarte mult de lucru și necesită cheltuieli mari, și atunci... au știut să socotească bine. Acum să sperăm, a mai fost anul ăsta, să vedem la anul – dar nu cred că o să mai fie.”

Tot ce a realizat a realizat cu propriile resurse, a venit cu ceva bani după o perioadă petrecută prin alte țări, fără să acceseze fondurile europene. Zice că nu-i permite timpul: „Nu am făcut, n-am accesat cu niciun cent din fondurile nerambursabile europene, nici nu știu dacă o să accesez, pentru că... până la urmă, m-aș fi descurcat să și accesez, dar nu-mi permite timpul. Timpul meu e ocupat deja, dacă mai stai să faci și hârtii – și merg atât de greu lucrurile din cauza birocrației din România, de te lipsești. Și cu asta, basta! E un lucru bun, dar dacă nu încearcă să ușureze toată birocrația asta de a merge mai repede proiectele, mai ales acum, când vor veni destui bani, foarte mulți bani, și trebuie accesați, să ne lase mai liberi, nu atâtea hârtii, controale și nebunii, sumele să fie accesate cât mai ușor, sunt tineri, o grămadă de tineri care n-au posibilități și ar vrea să acceseze, trebuie găsit ceva pentru ei, soluții, nu cu bani înainte. Toată lumea vrea bani înainte – de unde să ia amărâtul ăla?, că nu are, pur și simplu! El, săracu’, vrea”.

Le recomandă tinerilor care au suprafețe mici să practice legumicultura: „Pentru legumicultură, o fermă de 3.000 m de solar este extraprofitabilă, la 3.000 de metri nu ai nevoie de niciun om, doar să lucrezi în familie, pentru doi oameni sunt o joacă 3.000 de metri la momentul ăsta. Poți trăi foarte bine și poți să pui și deoparte”.

Mai ales că loc pe piață e, în condițiile în care se va înțelege că asocierea, consecvența, seriozitatea vor deschide porțile aparent închise ale lanțurilor de magazine care, din păcate, iau locul din ce în ce mai mult piețelor tradiționale.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vă prezentăm raportul din 26 octombrie 2020 privind piața cerealelor, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe - consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul continuă să fie marfa cu o creștere stabilă în termen de cerere și ofertă. În plan național, intensificarea cererii dă roade. „Loturi de marfă își găsesc cumpărătorii la prețuri de 1.000 lei/tonă, preț care conține și opțiunea de stocare pe 2-3-5 luni, însă, după cum spune și numele, este o opțiune. Vânzătorul poate cere livrarea când dorește. Destinația mărfurilor este un mix între piața internă (aproximativ 40%) și cea de export (aproximativ 60%). Calitatea fizico-chimică a mărfii influențează prețul contractual prin penalizările care se pot aplica din cauza condiției calitative a mărfii. Plata în regim de certificate de depozit este foarte atractivă pentru fermieri. Atragerea capitalului înainte de livrare este un element ce conduce la finalizarea înțelegerii, în contextul în care fermierii primesc 90-95% din prețul mărfii înainte de livrare”, arată Cezar Gheorghe.

În plan regional, lider este bazinul Mării Negre, cu ultimele vânzări de 175.000 tone de grâu în Turcia, după o licitație TMO. Prețurile variază în funcție de porturile de descărcare, între 269,8 USD/tonă și 277,3 USD/tonă pentru grâu de origine rusească. „Singura excepție este portul de descărcare Samsun, unde Cargill va livra un lot de 25.000 tone la prețul de 267,5 USD/tonă. Costul de transport până în porturile turcești se situează între 13-14 USD/tonă. De asemenea, notăm ridicarea barierelor vamale pentru grâu, porumb și orz, în ceea ce privește accesul în Turcia, cu efect imediat și cel puțin până la 31 decembrie 2020. Taxele de import sunt zero în acest moment”, spune specialistul.

O altă licitație a ținut atenția vânzătorilor, și anume OAIC Algeria, cu 720.000 tone la prețul de 275-276 USD/tonă pentru livrări CIF în decembrie.

Licitația GASC Egipt a adus trei loturi de câte 55.000 tone (în total 165.000 tone): LDC (Dreyfuss) 55.000 livrare 1-10 decembrie 2020 – 262,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; LDC 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14,9 USD/tonă transport și asigurare; ADM 55.000 livrare 10-20 decembrie 2020 – 263,97 USD/tonă FOB + 14.9 USD/tonă transport și asigurare. Toate cele trei loturi au termen de plată 180 zile.

„Dacă totalizăm cifrele, aducând în adunarea matematică și cele 50.000 de tone licitate și cumpărate de Tunisia la prețul de 278,98 USD/tonă, avem 1.100.000 de tone grâu vândute în două-trei zile. La bursa Mării Negre, indicația pentru livrări de grâu în noiembrie este de 259 USD/tona de marfă în paritatea FOB porturi Marea Neagră (echivalent 219 euro/tonă). Valoarea Euronext se situează la 209 euro/tonă”, explică Cezar Gheorghe.

PORUMB

Piața porumbului românesc rămâne în tiparele est-europene. Același complex de situații, după cum arată analistul:

• Efectele secetei pedologice și producție redusă drastic în mare parte din țară;

• Recoltare greoaie și apariția micotoxinelor în vestul țării (Banat-Bihor-Mureș);

• Defaulturi contractuale în sudul țării;

• Exod al intermediarilor în vestul României, fapt ce alimentează stări ieșite din context, cu marfa cumpărată la fizic, deci fără parametri standardizați, cu umidități de până la 18%;

• Prețurile variază pe o plajă foarte mare între cerere și ofertă, plecând de la 710-720 lei/tonă la „fizic” (adică fără a se aplica prevederile manualului de gradare în ceea ce privește baza și maximul pentru umiditate, pentru corpuri străine și spărtură) și terminând cu potențarea unor loturi care sunt condiționate și oferite la 850-860 lei/tonă, în vestul țării;

• Portul Constanța indică între 935-945 lei/tonă, iar line-up-ul navelor ne indică o activitate de export a porumbului care ar fi normală, dacă am fi într-un an normal.

În plan regional, precizează Cezar Gheorghe, prețul de trade în porturile ucrainene a ajuns la nivelul de 218-222 USD/tonă CPT. În același timp, Ucraina se confruntă cu un nivel de defaulturi pe contractele forward de circa 7 milioane de tone, cu o diferență de piață între 40 și 70 USD/tonă. „Există, deci, probleme uriașe la vecinii noștri din Marea Neagră”, susține consultantul. Nivelul de recoltare a ajuns la circa 44% în Ucraina, cu un volum de 11,2 milioane tone. „Și cu toate că în nord productivitatea este mai mare, volumul total va fi unul cifrat la 29 milioane tone, versus o prognoză de 36 milioane tone”.

Vineri, 23 octombrie 2020, Euronext a închis la 196,5 euro/tonă.

Porumbul este de departe un factor de urmărit, apreciază Cezar Gheorghe. Cererea este în creștere, în contextul în care China apare cu un orizont de plus 20 milioane tone. Acum doi ani, estimările indicau China cu un potențial de import de 30 milioane de tone până în 2030. Iată că se întâmplă de acum. Alte destinații precum Coreea de Sud, Vietnamul, Iranul au și ele cererea constantă, așa că piața porumbului în peisajul de astăzi apare a fi debalansat între cerere și ofertă.

„Semne de echilibru nu se văd curând, susține analistul, din cauza stocurilor mai mici și ale recoltelor prejudiciate de secetă și furtuni, astfel încât 2020 joacă după modelul „weather market” și norma comercială este clar „bullish” adică în creștere. Unde se va opri și când, vom vedea împreună”.

FLOAREA-SOARELUI

Prețurile sunt stabilizate în jurul valorii de 500-505 USD/tonă CPT Constanța. Mai există parcele întârziate care se vor recolta în sud, în vest, unde ploile nu au permis această lucrare.

Rusia aproape a finalizat recoltarea, ca și România, în proporție de 88%, cu un randament de 1,58 tone/ha și o producție de 11,9 milioane tone. Estimarea finală duce cifrele la 13,5 milioane tone.

Ucraina se află la nivelul de 87,5% recoltare la floarea-soarelui, cu un randament de 1,98 tone/ha și o producție totală estimată la 15,25 milioane tone.

Prețul uleiului în porturile ucrainene a crescut până la nivelul de 985 USD/tonă, la fel și prețul uleiului în FOB Rusia a crescut până la nivelul de 972 USD/tonă. „6 Ports – Nordul Europei indică 1.005 USD/tonă, iar FOB Argentina indică 975 USD/tonă”, a specificat Cezar Gheorghe.

SOIA

Consultantul Casei de Trading a Fermierilor menționează că statisticile arată din nou apetitul insațiabil al Chinei pentru proteină, coroborat cu importurile de porumb, grâu, precum și cu repopularea cu efective a fermelor de porci, afectate grav de pesta porcină.

În anul agricol 2020-2021, până la 15 octombrie 2020, SUA a exportat 11,45 milioane de tone soia boabe. „În comparație, anul trecut, pentru aceeași perioadă, cifrele se situau la 6,16 milioane tone. Vânzările către China în acest an 2020-2021 sunt la nivelul de 8,24 milioane tone. Anul trecut, vânzările către China erau la nivelul de 1,1 milioane tone”, conchide Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 26 octombrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-26-octombrie-2020/

DG SANTE, departamentul care elaborează și pune în aplicare politicile Comisiei Europene în materie de siguranță alimentară și sănătate publică, informează că se va trimite, înainte de sfârșitul lunii octombrie, propunerea de reautorizare a utilizării proteinelor animale procesate, respectiv PAP de pasăre în furajul pentru porci și PAP de porci în furajul pentru  păsări.

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) susține reautorizarea PAP. „Propunem președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) să dea un vot favorabil la reuniunea Comitetului Permanent pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCOPAFF) care va avea loc în ianuarie 2021”, a precizat președintele ACEBOP, Mary Pană, adăugând că pașii imediat următori sunt: prezentarea propunerii de reautorizare a PAP în hrana păsărilor și porcilor în reuniune SCOPAFF de la începutul lunii noiembrie 2020; apoi votul statelor membre în ianuarie 2021.

Mary Pană menționează că intrarea în vigoare a propunerii DG SANTE este posibilă la mijlocul anului 2021.

Societatea umană este foarte posibil să fi fost atinsă în acest an de cea mai puternică formă de modelare a sistemului de valori existențial și comportamental, înregistrată de la marea revoluție industrială a sfârșitului de secol XVIII și primele decenii din secolul al XIX-lea. Ca și atunci, acum se întrevăd deja în societate germenii schimbărilor profunde care stau să vină, dar în același timp se imaginează și creionează de către specialiști multe alte forme de viitor ale acestor transformări comportamentale ale individului, familiei, organizațiilor și societății în ansamblul lor.

O nouă revoluție a comunicării prin toate formele actuale (telefonie, date mobile, rețele de socializare, media etc.) era în curs de manifestare înainte de criza medicală din acest an și se aștepta să se impună definitiv în manifestarea socială a indivizilor, deoarece schimbările comportamentale deja erau percepute pe scară largă și mai ales în rândul tinerilor, dar încă nu exista accepțiune de prezență universală și definitivă.

Dar această criză medicală globală determinată de pandemia de COVID-19 a adus pe tapet și un alt concept global care poate influența comportamentul indivizilor, într-un  mod imprevizibil și de necontrolat în foarte multe cazuri – securitatea, iar acesta se poate manifesta sub foarte multe forme, securitatea medicală, securitatea militară, securitatea alimentară, securitate personală etc.

Din păcate, s-a văzut în această perioadă de criză medicală, chiar dacă s-a încercat păstrarea aparențelor, că lipsa securității de orice natură duce la manifestări egoiste, protecționiste și, în anumite cazuri, chiar manifestări de instincte animalice, aspecte menționate ca fiind posibile și de așteptat în anumite condiții, de către literatura de specialitate în domeniul studiului comportamental al individului și al grupurilor de indivizi.

Noi încercăm să aducem în discuție, fără a avea pretenția abordării largi, complexe și pe toate fațetele problemei, conceptele de securitate alimentară, siguranță alimentară (sau a alimentelor) și impactul lipsei unei strategii asumate de stat asupra modului de implementare și asigurare a acestora în cadrul societății românești. 

Conceptul de securitate alimentară a căpătat conținut și definiție  pentru prima dată în cadrul dezbaterilor Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO), când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest „Proclamația dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-și astâmpăra foamea”.

Acest concept este dezvoltat simplu și eficient într-un material apărut în revista INTELLIGENCE (6 martie 2013), care arată ce semnifică, dar și ce implicații sociale poate avea – „Securitate alimentară = asigurarea cantităţii de alimente necesare oamenilor = lipsa convulsiilor sociale = securitate naţională”.

De ce este important acest concept în agricultura zilelor noastre și cum ne poate influența în bine sau rău modul de implementare a acestuia?

Scriam acum puțin timp, într-un material, că securitatea alimentară trebuie să fie unul din pilonii de bază ai unei viziuni de securitate românești, alături de securitatea medicală și de cea militară și de ordine publică.

Regretabil este faptul că până la acest moment, în decurs de 30 de ani, nu s-a înțeles efectiv la nivel politic că aceste sectoare trebuie să beneficieze de o atenție sporită, iar implementarea strategiilor în aceste domenii trebuie să fie transpartinică și constantă.

În primul rând, poate este bine să lămurim o confuzie care este din ce în ce mai des întâlnită, respectiv diferența între securitate și siguranță alimentară. Este foarte adevărat că dacă ne gândim la semnificația strictă a cuvintelor conform definiției DEX, poate fi aleasă situația în care să însemne același lucru, dar în realitate lucrurile sunt un pic diferite, deoarece conceptul de securitate se referă la asigurarea cantitativă, iar siguranța se referă în acest caz la calitatea produselor.

Dacă dezvoltăm un pic și ne gândim practic, în cazul securității alimentare vorbim de nevoia totală cantitativă de produse pe categorii și atribuită în anumite cantități pe fiecare individ, adică dacă am gândi un exemplu simplu de genul un om mănâncă o pâine pe zi, adică avem nevoie de 19 milioane de pâini pe zi în cazul unei calamități de orice fel la nivel național.

Siguranța alimentară se referă la ce calitate trebuie să aibă pâinile mai sus menționate, să fie produse controlat organoleptic și să asigure anumite cerințe nutriționale în raport cu nevoile determinate ale individului. 

Trecând peste acest preambul și revenind la agricultură, poate că ar trebui să ne gândim la câteva afirmații enunțate din ce în ce mai frecvent și care ar ține de securitatea alimentară a țării, și aici le-aș avea în vedere pe cele legate de sistemul de irigații, dar fără a avea pretenția epuizării subiectului.

Poate acest an, care s-a dovedit dezastruos pe o mare parte din suprafețele agricole din Dobrogea, Bărăgan și Moldova, ar trebui să ne aducă în atenție cum putem asigura securitatea alimentară a României în caz de calamitate.

În acest moment, începem să visăm, la nivel guvernamental și nu  numai, la investiții de miliarde de euro așteptate a se realiza prin Programul de Reziliență, prin care se gândesc reabilitarea și modernizarea sistemului de irigații și desecare- drenaj.

Dar oare modernizarea sistemului de irigații contribuie la securitatea națională sau la cea comunitară? După opinia mea, după cum stau lucrurile în acest moment, și am în vedere inclusiv legislația internă și comunitară, sistemul de irigații românesc contribuie la realizarea unei securități comunitare, nu naționale.

În cazul unei crize alimentare la nivel comunitar, noi, ca stat, nu putem bloca legal exporturile de produse agricole și alimentare către celelalte țări comunitare, deoarece suntem o piață unică, deci înseamnă că statele care au bani vor mânca mai bine și la timp, iar cele fără bani vor mânca mai prost și când vor putea. Dacă ne uităm la recenta criză de aprovizionare cu materiale sanitare, exact așa s-a întâmplat, cei care au avut bani au cumpărat primii, iar restul au așteptat frumos la coadă până le-a venit rândul.

Poate la televiziuni ar trebui să ruleze pentru câteva luni, ca să priceapă tot românul, în fiecare seară înainte de știri, imaginile din SUA în care categoriile defavorizate stăteau la cozi interminabile la depozitele de alimente și care mai mereu erau aproape goale, și unde? La cel mai mare producător mondial de hrană, care sunt convins că dacă situația s-ar fi înrăutățit și-ar fi permis luxul să ia orice măsură de orice natură, inclusiv de nerespectare a unor înțelegeri contractuale. Noi, ca stat, nu cred că ne putem permite așa ceva în cazul unei crize alimentare, dacă avem de onorat contracte de produse agricole cu firme din Germania, Franța sau chiar din Italia sau Spania.

Acum câteva luni, am blocat, ca stat, exportul extracomunitar de produse agricole, iar după o săptămână s-a ridicat interdicția, fiindcă în caz contrar cred că ministrul Agriculturii ar fi fost răstignit pe troița de la Universitate la presiunea diferiților actori din piața agricolă. Nu comentez aici dacă decizia luată a fost bună sau rea, dar mă gândesc ce vom face atunci când poate o astfel de situație de blocare a exporturilor va fi necesară? 

Sistemul comunitar de protecție civilă și agențiile naționale de rezerve de stat și-au arătat limitele și, ce este mai grav, nu toată lumea înțelege pericolul care se perpetuează până la viitoarea criză de orice fel, fiindcă în mod cert aceasta nu a fost ultima.

Dacă sistemul de irigații românesc în aceste condiții nu asigură securitate alimentară națională, ce facem cu el și cum îl justificăm în fața populației, după criterii de costuri și rezultate? În acest moment încep să apară, din ce în ce mai clar, limitele acestor sisteme care nu sunt infailibile și care, în plus, generează anumite frustrări, chiar între fermierii din zonele irigate și cei din zonele neirigate.

Aici încep să se arate problemele cauzate de lipsa unei strategii unitare și articulate pentru agricultură, industrie procesatoare, securitate și siguranță alimentară, care de 30 de ani lipsește cu desăvârșire la nivel de decidenți politici și autorități de stat. În toată această perioadă, fiecare echipă ministerială a venit doar cu păreri, idei și interese de grup, cuplate cu o lipsă de organizare crasă a unei opinii colective din partea fermierilor, care să ajute la impunerea unei direcții strategice, dar și din cauza unei lipse de consistență în definirea conceptului de securitate națională la nivel de CSAT.

Lipsa strategiei se vede și în modul de manifestare a crizei din agricultura românească, care pe zi ce trece merge doar pe drumul unei „selecții naturale” a fermierilor care rămân activi și a celor care vor închide porțile, ministerul fiind incapabil de mai mult decât niște măsuri dezlânate și justificate de bugetul mult prea sărac, dar și prost gestionat.

Poate acum, la începutul unui nou ciclu, al unei noi politici agricole comune, ar fi trebuit să punem pe masa discuțiilor comunitare câteva subiecte care au nevoie să își găsească răspuns, cum ar fi :

• Modul de gestiune al unei crize alimentare la nivel comunitar și modul de distribuire a resurselor. Cum se vor manifesta solidaritatea și întrajutorarea?

• Poate că ar trebui să se gândească o agenție de gestionare a unei rezerve strategice comunitare și care să coordoneze în anumite limite rezervele de stat din fiecare țară.

• Poate că ar trebui să se gândească că orice sistem de irigații într-o țară comunitară contribuie la asigurarea securității alimentare colective și poate că de aceea ar trebui instituit un sistem de susținere colectivă a acestor sisteme la nivel comunitar.

• În altă ordine de idei, cred că și pe plan intern trebuie găsite soluții care să permită o gestiune rapidă a unor crize alimentare și pentru care cred că trebuie analizate câteva formule pregătitoare pentru a fi implementate, cum ar fi :

• O legislație de raportare a producțiilor și stocurilor strategice în timp real, dar fără a deveni o formă birocratică. Aici am în vedere un sistem de raportare în fiecare lună pentru luna anterioară a producțiilor agricole, a fabricațiilor de produse alimentare și a stocurilor pentru categoriile de produse care se regăsesc și în structura Rezervei de Stat, cum ar fi grâu, făină, mălai, conserve de diverse tipuri etc.;

• O reorganizare a Rezervei de Stat și a stocurilor deținute de aceasta, care, de exemplu la grâu, după diferite afirmații din presă ale unor oficiali actuali sau foști, sunt calculate pentru un consum de trei luni, dar poate ar trebui mărite la șase luni în primă fază și într-un orizont de timp poate chiar la o durată mai mare;

• Administrarea Rezervei de Stat din punctul de vedere al stocurilor de către Ministerul Agriculturii și doar din punct de vedere logistic și al distribuirii, de către Ministerul Afacerilor Interne;

• O reorganizare a logisticii de depozitare și transport în caz de nevoie a produselor din Rezerva de Stat la populația calamitată;

• O campanie de educație a populației de gestiune preventivă a unor astfel de situații, în sensul existenței în permanență în stocurile familiei a anumitor produse de primă necesitate, în caz de nevoie. 

Cred că este foarte important să înțelegem să gândim real problemele pe care le avem sau pe care le putem avea în diferite scenarii, iar politicile agricole să fie asumate sub forma unei strategii naționale. În plus, cred că este timpul să încercăm să ducem propriile probleme și pe agenda europeană, fiindcă mai sunt și alte state care s-ar putea să se afle în situația noastră, iar lucrurile trebuie lămurite acum, când cu toții suntem calmi.

Revenind la sistemul de irigații, trebuie să fiu clar că sunt adeptul modernizării și existenței acestuia în mod clar, dar nu pot să fiu de acord că va fi o soluție de protecție universală și fiabilă în condițiile actuale, fiindcă gândim lucrurile prost, plecând de la ipoteze greșite.

Din ce în ce mai mulți specialiști ridică anumite probleme conceptuale legate de funcționarea acestui sistem, cu toate acestea ascult și citesc în continuare că decidenții politici în afară de reamenajarea a circa 1,4-2,4 milioane de hectare cu alimentare din Dunăre altceva nu au reușit să gândească. Poate că ar fi bine să citească o strategie propusă de academicienii Hera, Otiman și colab, care în 2014 spuneau – „Pe termen mediu şi lung, satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei, industriei, agriculturii şi altor folosinţe nu este posibilă în România, în principal, din Dunăre. Fără realizarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, care să acumuleze şi stocheze apa căzută în perioadele abundente în precipitaţii şi care să fie redistribuită în toate anotimpurile, în timp şi spaţiu, din resursele hidrologice (baraje, lacuri de acumulare, acumulări temporare, derivaţii interbazinale de debite)...”.

Încerc să înțeleg de ce nu vrem să ne uităm, de exemplu, la Franța, care, ca și noi, a traversat în acest an o secetă groaznică și, mai mult, a fost obligată în foarte multe departamente să dispună interzicerea irigațiilor, deoarece nu era suficientă apă pentru nevoile populației. Oare poate înțelege lumea sentimentul să ai sistem de irigații și să nu îl poți folosi pentru binele colectiv, și acela relativ?

Folosirea sistemului de irigații doar ca formă de salvare universală nu va face decât rău, dacă nu va fi integrat într-o strategie globală pentru agricultură, iar la un moment dat este posibil ca noi, ca nație, să plătim prețul prostiei și al incompetenței de a mai gândi și altfel decât acum.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În plin sezon de plantări, pomicultorii trebuie să respecte recomandările specialiștilor în ce privește achiziția, păstrarea, plantarea și pregătirea pomilor pentru sezonul rece. În rândurile de mai jos, dr. ing. Marius Viorel Roman, proprietar Pepinierele Roman, producător autorizat de material săditor pomicol (peste 100.000 de pomi fructiferi anual), vă spune ce aveți de făcut și la ce să fiți atenți.

Este indicat ca, imediat după primirea coletului, pomii să fie bine hidratați, respectiv se pot imersa rădăcinile într-un vas cu apă pentru circa 24 -72 ore, dar nu mai mult de 72 ore, pentru a se evita asfixierea acestora, sau se vor introduce rădăcinile pomilor într-o groapă comună și se vor acoperi cu pământ ori nisip, iar ulterior se vor uda din abundență, pentru o bună hidratare. Astfel, pomii se pot păstra de la câteva zile până la câteva săptămâni, sau chiar până în primăvară, dacă din motive obiective nu reușiți să-i plantați în această toamnă.

La plantare se vor scoate succesiv pomii, de la stratificare, pe măsură ce aceștia vor fi plantați, iar înainte de plantare pomii vor trece prin procesul de pregătire de plantare, respectiv:

• Fasonarea rădăcinilor, prin care se urmărește eliminarea rădăcinilor rănite, fracturate, precum și scurtarea vârfurilor acestora, pentru a stimula ramificarea acestora.

• Mocirlirea rădăcinilor, respectiv se va pregăti un amestec de consistența smântânii, format din bălegar de vacă proaspăt sau mraniță sau pământ de pădure sau efectiv un pământ reavăn, bine mărunțit, care se va amesteca cu apă, astfel încât să obținem un amestec de consistența smântânii. După ce rădăcinile au fost fasonate se va trece la mocirlirea acestora, efectiv rădăcinile vor fi trecute prin acest amestec de consistența smântânii, în care se poate adăuga și un stimulator de înrădăcinate (de exemplu, Razormin - 0,5%, Radistim - 0,5%).

• Plantarea propriu-zisă. După ce am pregătit gropile de plantare în prealabil sau chiar cu câteva săptămâni înainte, gropi generoase cu adâncimea de circa 50 cm și diametrul de 50 cm, se va trece la plantarea pomilor. Este foarte important ca la plantare punctul de altoire să nu fie îngropat, respectiv să rămână deasupra nivelului solului, de aproximativ două degete (2 - 3 cm), iar ulterior se va adăuga pământ progresiv și se va tasa energic, astfel încât să nu rămână spații de aer între rădăcini și sol.

• Tasare energică. Atenție, solul se tasează foarte bine în jurul pomilor, ca și cum ar fi bătut cu maiul, astfel încât să fim siguri că nu au rămas spații de aer între rădăcini și sol.

• Udarea pomilor. După plantare se vor uda cu cantități generoase de apă, în funcție de deficitul de apă din sol. Se pot folosi cantități de la 10 litri/pom și până la 50 litri/pom. Pe lângă hidratare, apa are rolul și de așezare a solului pe lângă rădăcini, respectiv eliminarea spațiilor de aer dintre rădăcini și sol. După ce pomii sunt udați și apa a pătruns în sol se mai poate repeta procesul de tasare a solului, o lucrare esențială, pentru o bună prindere a pomilor.

• Tutorarea pomilor este o lucrare importantă. După plantarea pomilor este necesară tutorarea acestora, respectiv se va monta un tutore fiecărui pom, de care aceștia vor fi palisați, pentru a preveni aplecarea acestora la expunerea curenților de aer în sezonul rece.

• Mușuroirea pomilor proaspăt plantați. După ce pomii au fost plantați se va trece la mușuroirea acestora, respectiv ridicarea unui mușuroi, peste punctul de altoire, înalt de circa 30 cm, care se va păstra peste sezonul rece, până în primăvară (luna martie), când se va îndepărta și se va efectua o alveolă/farfurie în care se vor uda pomii pe tot parcursul anului.

• Protejarea pomilor contra rozătoarelor. În situația în care parcela în care sunt plantați pomii nu este prevăzută cu împrejmuire sau dacă dețineți animale (câini etc) care pot să roadă tulpina pomilor, este indicat să protejăm tulpina acestora cu plasă antirozătoare, care se poate achiziționa din comerț și se amplasează pe tulpina pomilor (de la sol și până la prima șarpantă), sau efectiv se folosește folie de plastic prin care se protejează tulpinile. În cazul folosirii foliei, aceasta se îndepărtează primăvara, iar în cazul plasei, aceasta se menține pe pom indiferent de sezon.

• Opțional se poate realiza încă din toamnă o scurtare mai lungă a pomilor (mai ales în zonele predispuse la cantități mari de zăpadă, acumulări de polei, curenți de aer puternici). Această lucrare se execută pentru a evita frângerea pomilor sub acțiunea mecanică a factorilor climatici. Lucrarea presupune scurtarea axului la circa 1,20 metri și a lăstarilor anticipați la circa 30-40 cm, urmând ca intervențiile finale privind tăierile de formare a coroanelor să se realizeze primăvara, după data de 1 martie, când nu mai există risc de temperaturi excesiv de scăzute care pot produce înghețul la nivelul creșterilor anuale.

• Foarte important este să achiziționați material săditor direct de la pepiniere autorizate, care să vă ofere material săditor certificat, autentic, sănătos, etichetat individual, iar pomii să fie cu rădăcină nudă, cât mai întreagă și bine hidratați. Majoritatea dintre pomicultori sunt atenți la partea superioară a pomilor (tulpină și eventuale ramuri), neglijând rădăcinile pomilor, care sunt foarte importante pentru prinderea și dezvoltarea armonioasă a pomilor.

Foto: www.pepinierele-roman.ro

La ora la care scriu aceste rânduri, în crame deja se face vinul anului 2020. Un an plin de provocări, nu că restul recoltelor trecute n-ar fi avut parte de secetă, grindină, probleme în valorificare și câte și mai câte pe care le semnalez personal de ani buni. Acum, producătorii se confruntă și cu pandemia de COVID-19 care va da peste cap vânzarea vinului românesc.

Haideţi să vedem cât de mult afectează seceta și grindina marile puteri viticole ale lumii. Clar, mai puţin decât pe noi.

Pentru fiecare dintre aceste probleme, țările în care viticultura este o prioritate asumată (nu ca la noi, doar una... afirmată) au luat măsuri și au implementat soluțiile cerute de situație. Irigare (acolo unde este nevoie și/sau este permis) și sisteme antigrindină (care, atenție, nu sunt doar faimoasele rachete).

Cu alte cuvinte, este bine să ne uităm și la alții în curte. În ceea ce privește aducțiunea apei, România are mari probleme. Și nu e vorba că am avea vreo rețea hidrografică săracă. Dimpotrivă. NU îmi face plăcere să vorbesc despre neştiinţă și rea-credință ca factori distinctivi în Administraţie. Sunt podgorii afectate de secetă aflate la câțiva kilometri de Dunăre, de Canal sau de alte cursuri majore de ape curgătoare sau de lacuri naturale și antropice. Birocraţia este, însă, un baraj de netrecut.

Chiar și dacă nu am fi avut suficiente locuri de alimentare, în 30 de ani am fi putut amenaja. În loc să fi distrus forța de muncă calificată din minerit, cu multele-i meserii implicate, puteam oferi acestei bresle oportunitatea de a construi lacuri de acumulare (şi tuneluri pentru autostrăzi).

În privința stațiilor antigrindină, nu am acces la un raport public care să răspundă întrebărilor: „Sunt ele suficiente?”, „Funcționează corespunzător?”.

Cât despre susținerea cercetării, inovării, găsirii unor metode revoluționare, nu cred că are rost să discutăm. Suntem la nivelul... „minus”.

Tiparul acesta modest pe care îl croiesc autoritățile (nesancționate niciodată de producători) va crea prejudicii la apariția oricărei „Lebede negre” (situaţie neprevăzută).

COVID-19 va da peste cap vânzarea vinului românesc nu doar din cauza contracției pieței autohtone, ci, mai ales, din motivul că piețele mari au suferit (Franței i-au lipsit la „inventar” 80 de milioane de turiști) și, ca urmare, operatorii de acolo vor căuta soluții.

Una dintre ele, foarte simplă: „inundarea” unor piețe permeabile, cum este cea de la noi.

Statul român trebuie să creeze de urgenţă o structură care să dezvolte o strategie de piaţă şi de comunicare sau să sprijine necondiţionat entităţi care au competenţa de a face acest lucru.

Producătorii trebuie să oblige statul să facă această mişcare. Schimbarea de mentalitate este imperioasă, distanţa păstrată faţă de curentele noi de gândire – specifice performerilor secolului al XXI-lea – nu mai poate fi acceptată. Chiar şi cei care (cred că) au succes astăzi vor simţi cât poate fi de efemer acesta în lipsa unei pieţe consolidate, educate şi ataşate de produsul românesc de calitate. Sau ce înseamnă absenţa de pe pieţele externe.

În rest, rezolvări punctuale minore (cum ar fi, de pildă, distilarea) vor fi folositoare secvenţial şi doar pentru câţiva producători.

Cum valorificăm vinul românesc? Există marketing în cramele autohtone?

Online-ul este o soluţie pentru vânzarea vinului atât timp cât îl înţelegi la întreaga-i dimensiune. Adică... un teritoriu global. Altfel, rămâne o supapă. Sigur, „debitul” poate fi crescut, dar producătorii au nevoie de o... „staţie de pompare”! Inclusiv pentru practica comerţului electronic este nevoie de o altfel de abordare. Una mult, mult, mult diferită faţă de ceea ce „rulează” astăzi la noi. 

Marketing... Cât de multă lume crede că știe ce se ascunde în spatele acestui termen... și cât de departe suntem de sensul clasic și ce hău ne desparte de sensul acceptat de avangardă...

Dată fiind situația, este obligatoriu să fie alocate sume pentru un grup de lucru care să decripteze aceste sensuri. Atunci se vor releva și „ce”-urile, și „de ce”-urile, și, într-un final, „cum”-urile.

Altfel spus, direcția și conceptele pot fi date doar de o bună cunoaștere a zonei de performanță în marketing la nivel mondial. Chiar și în această zonă, este de preferat să ne îndreptăm către „altitudinile” mai mari, acolo unde se află cei mai buni dintre cei buni. Nu sunt locuri în care ajunge toată lumea. Pe Everest nu urci fără antrenament, echipament, bani... şi multă minte.

Aducând în discuție aspectul financiar, nu-mi pot disimula uimirea (și mâhnirea) față de lejeritatea cu care sunt ignorate surse existente și lipsa de combativitate pentru alcătuirea unora noi, unele care pot ajunge să servească scopurilor vinarilor doar prin mici modificări legislative. Modificări posibile.

Ca alternativă la desuetele și perimatele metode de astăzi, readuc în atenție marketingul multisenzorial, branding colectiv (umbrelă geografică sau gruparea pe un palier calitativ, identitar ș.a.m.d.), AI, AR, VR.

Vinarii se pot întreba de ce ne batem noi capul cu aceste probleme care par să fie doar ale lor.

În primul rând, nimeni nu poate îngrădi jurnaliștii și specialiştii să analizeze un sector de activitate.

În țările care merg bine, producătorii de vin își modelează „ținuta” după reacția publicului avizat și a presei și se bazează pe concluziile specialiștilor.

Dar mai e ceva. Chiar dacă nu apare vreo sarcină statuată juridic pentru binele colectiv din arealul unde-și desfășoară activitatea, cred că producătorii pot accepta că există o responsabilitate dată de patronimul domeniului (de cele mai multe ori, nume vechi, istoric) care compune patrimoniul naţional.

În interiorul unei Denumiri de Origine sau al unei Indicații Geografice, oamenii care produc altceva decât vin sau prestează servicii sunt legați, în căutarea bunăstării, de bunul nume al locului. De renume.

Făurirea renumelui s-a făcut şi cu aportul a mii de români care au ales să fie ambasadori voluntari ai vinului românesc, aici şi peste hotare (doar ŞI dăruind o sticlă cu vin prietenului român sau străin) sau cu efortul formatorilor de opinie oneşti de a scrie mii de pagini pe această temă, într-o formulă pro bono.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html