La ora la care scriu aceste rânduri, în crame deja se face vinul anului 2020. Un an plin de provocări, nu că restul recoltelor trecute n-ar fi avut parte de secetă, grindină, probleme în valorificare și câte și mai câte pe care le semnalez personal de ani buni. Acum, producătorii se confruntă și cu pandemia de COVID-19 care va da peste cap vânzarea vinului românesc.

Haideţi să vedem cât de mult afectează seceta și grindina marile puteri viticole ale lumii. Clar, mai puţin decât pe noi.

Pentru fiecare dintre aceste probleme, țările în care viticultura este o prioritate asumată (nu ca la noi, doar una... afirmată) au luat măsuri și au implementat soluțiile cerute de situație. Irigare (acolo unde este nevoie și/sau este permis) și sisteme antigrindină (care, atenție, nu sunt doar faimoasele rachete).

Cu alte cuvinte, este bine să ne uităm și la alții în curte. În ceea ce privește aducțiunea apei, România are mari probleme. Și nu e vorba că am avea vreo rețea hidrografică săracă. Dimpotrivă. NU îmi face plăcere să vorbesc despre neştiinţă și rea-credință ca factori distinctivi în Administraţie. Sunt podgorii afectate de secetă aflate la câțiva kilometri de Dunăre, de Canal sau de alte cursuri majore de ape curgătoare sau de lacuri naturale și antropice. Birocraţia este, însă, un baraj de netrecut.

Chiar și dacă nu am fi avut suficiente locuri de alimentare, în 30 de ani am fi putut amenaja. În loc să fi distrus forța de muncă calificată din minerit, cu multele-i meserii implicate, puteam oferi acestei bresle oportunitatea de a construi lacuri de acumulare (şi tuneluri pentru autostrăzi).

În privința stațiilor antigrindină, nu am acces la un raport public care să răspundă întrebărilor: „Sunt ele suficiente?”, „Funcționează corespunzător?”.

Cât despre susținerea cercetării, inovării, găsirii unor metode revoluționare, nu cred că are rost să discutăm. Suntem la nivelul... „minus”.

Tiparul acesta modest pe care îl croiesc autoritățile (nesancționate niciodată de producători) va crea prejudicii la apariția oricărei „Lebede negre” (situaţie neprevăzută).

COVID-19 va da peste cap vânzarea vinului românesc nu doar din cauza contracției pieței autohtone, ci, mai ales, din motivul că piețele mari au suferit (Franței i-au lipsit la „inventar” 80 de milioane de turiști) și, ca urmare, operatorii de acolo vor căuta soluții.

Una dintre ele, foarte simplă: „inundarea” unor piețe permeabile, cum este cea de la noi.

Statul român trebuie să creeze de urgenţă o structură care să dezvolte o strategie de piaţă şi de comunicare sau să sprijine necondiţionat entităţi care au competenţa de a face acest lucru.

Producătorii trebuie să oblige statul să facă această mişcare. Schimbarea de mentalitate este imperioasă, distanţa păstrată faţă de curentele noi de gândire – specifice performerilor secolului al XXI-lea – nu mai poate fi acceptată. Chiar şi cei care (cred că) au succes astăzi vor simţi cât poate fi de efemer acesta în lipsa unei pieţe consolidate, educate şi ataşate de produsul românesc de calitate. Sau ce înseamnă absenţa de pe pieţele externe.

În rest, rezolvări punctuale minore (cum ar fi, de pildă, distilarea) vor fi folositoare secvenţial şi doar pentru câţiva producători.

Cum valorificăm vinul românesc? Există marketing în cramele autohtone?

Online-ul este o soluţie pentru vânzarea vinului atât timp cât îl înţelegi la întreaga-i dimensiune. Adică... un teritoriu global. Altfel, rămâne o supapă. Sigur, „debitul” poate fi crescut, dar producătorii au nevoie de o... „staţie de pompare”! Inclusiv pentru practica comerţului electronic este nevoie de o altfel de abordare. Una mult, mult, mult diferită faţă de ceea ce „rulează” astăzi la noi. 

Marketing... Cât de multă lume crede că știe ce se ascunde în spatele acestui termen... și cât de departe suntem de sensul clasic și ce hău ne desparte de sensul acceptat de avangardă...

Dată fiind situația, este obligatoriu să fie alocate sume pentru un grup de lucru care să decripteze aceste sensuri. Atunci se vor releva și „ce”-urile, și „de ce”-urile, și, într-un final, „cum”-urile.

Altfel spus, direcția și conceptele pot fi date doar de o bună cunoaștere a zonei de performanță în marketing la nivel mondial. Chiar și în această zonă, este de preferat să ne îndreptăm către „altitudinile” mai mari, acolo unde se află cei mai buni dintre cei buni. Nu sunt locuri în care ajunge toată lumea. Pe Everest nu urci fără antrenament, echipament, bani... şi multă minte.

Aducând în discuție aspectul financiar, nu-mi pot disimula uimirea (și mâhnirea) față de lejeritatea cu care sunt ignorate surse existente și lipsa de combativitate pentru alcătuirea unora noi, unele care pot ajunge să servească scopurilor vinarilor doar prin mici modificări legislative. Modificări posibile.

Ca alternativă la desuetele și perimatele metode de astăzi, readuc în atenție marketingul multisenzorial, branding colectiv (umbrelă geografică sau gruparea pe un palier calitativ, identitar ș.a.m.d.), AI, AR, VR.

Vinarii se pot întreba de ce ne batem noi capul cu aceste probleme care par să fie doar ale lor.

În primul rând, nimeni nu poate îngrădi jurnaliștii și specialiştii să analizeze un sector de activitate.

În țările care merg bine, producătorii de vin își modelează „ținuta” după reacția publicului avizat și a presei și se bazează pe concluziile specialiștilor.

Dar mai e ceva. Chiar dacă nu apare vreo sarcină statuată juridic pentru binele colectiv din arealul unde-și desfășoară activitatea, cred că producătorii pot accepta că există o responsabilitate dată de patronimul domeniului (de cele mai multe ori, nume vechi, istoric) care compune patrimoniul naţional.

În interiorul unei Denumiri de Origine sau al unei Indicații Geografice, oamenii care produc altceva decât vin sau prestează servicii sunt legați, în căutarea bunăstării, de bunul nume al locului. De renume.

Făurirea renumelui s-a făcut şi cu aportul a mii de români care au ales să fie ambasadori voluntari ai vinului românesc, aici şi peste hotare (doar ŞI dăruind o sticlă cu vin prietenului român sau străin) sau cu efortul formatorilor de opinie oneşti de a scrie mii de pagini pe această temă, într-o formulă pro bono.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html