Au ieșit pe piață noi motocoase cu „coarne de bicicletă” și motoare de mare putere - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

Miercuri, 31 Iulie 2019 17:33

Au ieșit pe piață noi motocoase cu „coarne de bicicletă” și motoare de mare putere

Scris de

Independent de gama anunțată oficial la începutul anului, Stihl aduce pe piața din România două noi motocoase de mare putere - FS 120 și FS 230 - destinate utilizatorilor profesioniști, fiind dotate cu motoare de mare putere, testate pentru nivelul de anduranță impus de condițiile de lucru din țara noastră.

„Este recunoscut faptul că, atât în zona utilizatorilor privați, cât și în sectorul profesional, astfel de utilaje sunt folosite în mod intensiv, astfel că în proiectarea lor trebuie prevăzute anumite elemente-cheie menite să facă față celor mai grele situații”, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

În primul rând, se menționează în document, puterea motorului trebuie adaptată la tipul de activitate. Astfel, inginerii germani au avut grijă să doteze atât FS 120, cât și FS 230 cu motoare de putere mare de 1,7 cai putere (CP), respectiv 2 CP. În al doilea rând, proiectanții au avut în vedere creșterea fiabilității motorului și scăderea nivelului de poluare în timpul funcționării. Ambele motocoase au primit motoare de generație nouă cu tehnologie 2-MIX, care asigură o scădere a noxelor cu până la 70% și a consumului de combustibil cu 20 de procente, față de motoarele clasice. În al treilea rând, pentru un astfel de utilaj, ergonomia este esențială. FS 120 și FS 230 au în dotare cunoscutul mâner dublu sau, popular denumit, „coarne de bicicletă”, cu toate comenzile la îndemână. Ambele modele suportă toate tipurile de cap tăietor (cu fir sau cu cuțit).

FS 120 și FS 230 sunt două modele de motocoase concepute special pentru piețe cum este cea din România, având în componență înaltă tehnologie, calitate, precum și un preț competitiv.

În prezent, gamele de motocoase cu motor pe benzină de la producătorul german sunt împărțite în funcție de tipul de utilizare. Astfel, în gama hobby sunt motocoasele destinate uzului casnic, pentru cosmetizarea gazonului. Pentru lucrări mai complexe, de cosire a ierbii și a buruienilor din preajma casei și din grădini, firma germană a configurat o gamă separată. Lucrările de întreținere a pajiștilor și a zonei peisagistice au primit o gamă separată de motocoase pentru utilizare profesională. Și, nu în ultimul rând, cele mai puternice motocoase sunt dedicate lucrătorilor forestieri, peisagiștilor sau celor care întrețin spațiile rutiere. În total, gamele de motocoase cu motor pe benzină cuprind nu mai puțin de 18 modele, pentru fiecare tip de utilizare.

La nivel mondial, Stihl a raportat recent o creștere a business-ului de 1,5%, atingând un nivel de 3,78 de miliarde de euro, în 2018. În același timp, nivelul investițiilor realizate a fost de 324 de milioane de euro. Filiala din țara noastră este o companie deținută 100% de firma-mamă și a fost înființată în 1997. Compania-mamă a fost înființată, în 1926, de Andreas Stihl.

Citit 1145 ori

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista