Proiect european dedicat cercetării și inovării în ameliorarea plantelor - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Duminică, 12 Iulie 2026 12:24

Proiect european dedicat cercetării și inovării în ameliorarea plantelor Recomandat

Scris de

Proiectul european COLiBRI – Collaborative Crop Breeding Research and Innovation for a Green Europe, lansat oficial în cadrul întâlnirii de kick-off organizată în perioada 8 - 9 iulie 2026, la Julius Kühn-Institute, în Berlin-Dahlem, Germania, are ca partener și o organizație din țara noastră - Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR).

Finanțat prin programul Horizon Europe, Cluster 6 – Farm2Fork, proiectul reunește organizații din mai multe țări europene și urmărește consolidarea cooperării în domeniul cercetării și inovării pentru ameliorarea plantelor. Proiectul european COLiBRI – Collaborative Crop Breeding Research and Innovation for a Green Europe se desfășoară în perioada 1 iunie 2026 – 30 noiembrie 2028 și este coordonat de Julius Kühn-Institute din Germania.

Unul dintre obiectivele centrale ale COLiBRI este dezvoltarea unei foi de parcurs europene pentru cercetare și inovare în ameliorarea plantelor, alături de o strategie de implementare și un cadru pentru o viitoare rețea paneuropeană dedicată acestui domeniu. Aceste instrumente vor contribui la o mai bună aliniere a priorităților de cercetare, a nevoilor sectorului de ameliorare, a obiectivelor de politică publică și a oportunităților de finanțare la nivel european.

În contextul schimbărilor climatice, al presiunilor asupra securității alimentare și al nevoii de creștere a sustenabilității și competitivității agriculturii europene, ameliorarea plantelor joacă un rol esențial în dezvoltarea unor soiuri și hibrizi mai bine adaptați noilor condiții de producție.

„Prin implicarea în COLiBRI, organizația noastră contribuie la integrarea perspectivei fermierilor din România în dialogul european privind prioritățile de cercetare și inovare în ameliorarea plantelor. Pentru fermierii din România, accesul la material genetic performant, adaptat condițiilor pedoclimatice locale și provocărilor din teren, reprezintă o componentă importantă pentru menținerea productivității, rezilienței și competitivității fermelor”, subliniază Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.

Pe durata proiectului, partenerii vor lucra împreună cu actori relevanți din întregul lanț valoric al ameliorării plantelor - cercetători, amelioratori, fermieri, organizații profesionale, infrastructuri de cercetare, factori de decizie și reprezentanți ai sectorului agroalimentar. Activitățile vor include consultări, sondaje, workshopuri și acțiuni de networking, astfel încât viitoarea foaie de parcurs să reflecte atât provocările actuale, cât și oportunitățile emergente pentru agricultura europeană.

„Pentru Forumul APPR, participarea în COLiBRI reprezintă o oportunitate de a conecta agricultura românească la dezbaterile europene privind viitorul geneticii vegetale, al cercetării aplicate și al soluțiilor necesare pentru ferme mai reziliente, sustenabile și competitive”, conchide Alina Crețu.

COLiBRI FAPPR

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 311 ori

newsletter rf

Publicitate

AGRIMAX V FLECTO 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista