Anul 2011 e la început, dar anul agricol 2011 a trecut deja în a cincea lună. Cel mai în măsură să ne vorbească despre ce se întâmplă în agricultura României nu este altul decât ministrul Agriculurii, prof. dr. ing. Valeriu Tabără, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti.

Rep.: Ce a fost bun în 2010 şi ce a trebuit îndreptat pe final de an, dar şi despre perspectivele anului 2011

V.T: Anul 2010 nu a fost tocmai un an uşor pentru agricultori, începând de la debutul anului agricol, 1 septembrie 2009, când au fost probleme de finanţare, climatice.… Să ne amintim că toamna trecută a fost o perioadă cu secetă, apoi cu precipitaţii şi în multe zone nu s-a putut semăna, iar pentru cerealele de toamnă, unul dintre factorii limitativi au fost oscilaţiile de temperatură între zi şi noapte, în perioada aprilie-mai chiar până la începutul maturizării bobului.

Exporturile, o prioritate

Rep.: Agricultorii pe la început de iunie au spus că vor da lovitura…

V.T.: Din punctul de vedere al creşterii şi dezvoltării plantelor a fost un an rău – şi pentru cele de toamnă, şi pentru cele de primăvară. Umezeala mare din perioada de recoltare de pe tot întinsul ţării a făcut să se piardă o parte din producţie, iar o alta să se degradeze. Cu toate acestea, 2010 nu a fost un an rău din punct de vedere al rezultatelor. S-au realizat circa 5,7 milioane de tone de grâu, aproape 10 milioane de tone de porumb – aşa că ne apropiem de 16-17 tone de cereale, dacă luăm în calcul şi orzul, sorgul şi celelalte. România iese cu o cantitate destul de mare de cereale în raport cu alţi ani şi se va depăşi exportul de 4 milioane de tone de cereale dar şi alte produse.

Rep.: Şi conjunctura internaţională ne-a fost favorabilă. De exemplu Rusia şi Ucraina au stopat exporturile

V.T.: Anul 2010 redeschide un domeniu lăsat puţin de o parte, cel al exporturilor. Ani de zile s-a pornit de la conceptul că în agricultura României este bine dacă ai realizat ceea ce-ţi trebuie – aşa s-a ajuns să fim dependenţi de importuri. România trebuie să exporte produse agricole. Nu trebuie să fie o ţară importatoare. Sau dacă importă anumite produse, ele trebuie să intre în echilibru de piaţă. Să exporte mai mult decât importă.

Sistemele de depozitare, soluţie de viitor

Rep.: Dacă ne uităm la anii trecuţi, observăm că de multe ori s-e exportat în perioada recoltării, după care, iarna şi primăvara anului următor s-a importat.

V.T.: Piaţa la noi a fost într-o zonă haotică. În 2010, unii fermieri şi sub presiunea împrumutului bancar au vândut în prima fază, la recoltarea din câmpcu 35 de bani pe kilogram. În câteva luni însă, preţul a ajuns la 0,8-0,9 lei. Dacă fermierii ar fi mai organizaţi, ar avea sisteme de depozitare, altfel şi-ar putea pune problema valorificării sau chiar a intrării pe bursă.

Rep.: Din păcate, producătorul agricol e obligat la momentul recoltării să vândă deoarece îi bate banca la uşă.

V.T.: După câteva discuţii cu cei din sistemul bancar, eu de pildă nu mai sunt chiar atât de pornit împotriva lui. În agricultură mereu sunt voci împotriva băncilor. O discuţie bună cu ei, cu o înţelegere bună a fenomenului şi a faptului că se dă siguranţă că banii sunt şi în bugetul Ministerului Agriculturii – pentru multe sectoare avem subvenţii chiar consistente – poate fi o soluţie.

Demersuri pentru avans la plată

Rep.: Poate Ministerul să ofere o cale?

V.T.: Cum să nu. De exemplu subvenția pentru animale pe care o avem prevăzută în bugetul pe 2011 ca să plătim ceea ce avem pe anul trecut, ca are deja loc în teren, tocmai prin relaționare APIA, Minister, bănci, FGCR.

REP.: Şi în 2011 se perpetuează această susținere a agricultorilor de la un an la altul. Agricultorii ar dori să primească banii în anul respectiv.

V.T.: E o procedură europeană, mulți din acești bani venindu-ne de la UE. Anul acesta am putut da un avans deoarece am beneficiat de statutul de țară cu calamități naturale – statut de care vom beneficia și la anul. Demersurile noastre la UE vor fi să avem dreptul la aceste avansuri.

Plăţi până pe 15 martie

REP:: E atât de complicat să faci un astfel de demers?

V.T.: Există un anumit tip de birocrație. De altfel, se știe ca Uniunea nu e chiar foarte structurată. Dar  de când e comisar Dacian Cioloș am beneficiat de o anumită celeritate a răspunsurilor. Cred că și alte țări, nu doar ţara noastră deoarece nu am auzit de la partenerii noștri că nu există o relaționare sau că se întârzie termenul la care trebuie să ți se dea un răspuns.

Revenind la avansuri, am dori să le dăm până la începutul campaniei de primăvară, sfârșitul lunii februarie, 15 martie. Nu vrem să repetăm experienţa din 2010 când s-au dat până în iunie când nu se mai puteau folosi eficient pentru că era aproape terminată și recoltarea grâului. Mă refer aici în primul rând la plata pe suprafață, apoi deconturile la motorină, la cele pe Legea 150. Anul 2010 a început cu un buget ciuntit – aproape jumătate de miliard de euro erau datorii pe 2009, datorii ce au fost însă achitate aproape integral... cu o foarte mică restanță cu care mergem în 2011. Dar sunt covins că va fi suplimentat bugetul cu banii respectivi ca să putem intra cu zero în 2011. Bugetul pe 2011 e buget alocat pe 2011.

Rep.: Să discutăm punctual: plata pe suprafață – până în prezent s-au dat foarte puțini bani pentru acest avans.

V.T.: E un avans conform legislației și a normelor europene, de 50% și a fost dat pentru 720.000 de persoane dintr-un milion și ceva – adică în jur de 240 de milioane de euro. Totalul sumei date pentru agricultură în 2010 este de peste 3 miliarde de euro, asta fără cofinanțarea proiectelor.

Rep: Aveți această promisiune că vor exista fonduri pentru a plăti până în primăvară?

V.T.: Le avem în buget și sunt convins că le vom avea la dispoziție. Aș vrea să încheiem plata pe suprafață chiar până la sfârșitul lui ianuarie.

Teledetecţia, mai mult decât necesară

Rep.: Să vorbim de teledetecție care e ca o sperietoare pentru fermieri.

V.T.: Nu ar trebui deoarece în toate țările se face verificarea. În funcție de perfecționarea sistemelor de control, suprafețele se vor reduce în viitor. Dar cum noi suntem în tranziție și cu probleme în ceea ce privește proprietatea, aceste controale sunt necesare. Ele arată și lucruri care sunt subiective, dar multe sunt obiective.

Rep.: Fermierii au cerut ca acele terenuri nelucrate, cam 3 milioane de hectare în România, ar trebui să nu fie plătite.

V.T.: Aici este o greșeală. La nivel de UE este acceptat ca 10% din suprafața fermei să fie nelucrată. La noi cred că s-a mers un pic greșit – adică sunt și ferme întregi ce intră în suprafața aceea de 10%, din cea declarată – asta înseamnă vreo 420.000 ha, care se plătesc dar pe ele trebuie să aibă loc lucrări de curățire. Terenul trebuie întreținut astfel încât să nu provoace pierderi celor din jur.

Proprietarii terenurilor nelucrate, obligaţi să le curăţe

Rep.: Cum ați gândit rezolvarea acestei probleme spinoase, dar și cea a împărțirii excesive a terenului agricol.

V.T.: Acest teren nu produce deloc. Agricultura nu e evaluată numai prin calitatea producției, ci și prin ceea ce ar fi transformarea producției vegetale în producție de energie. Există o firmă austriacă ce a făcut o evaluare a energiei pierdute pe terenurile nelucrate și avem pierderi de 187 de terawatt/oră, ceea ce înseamnă enorm.

Rep.: Un fermier făcea un calcul: dacă am pune un tăuraș la îngrășat pe un hectar nelucrat ar ajunge cam la 400 de kilograme. La 2 euro kilogramul, pe 3 milioane de hectare, faceți un calcul cam cât ar însemna...

V.T:: Nu aș merge până acolo pentru că nici pășunile noastre nu sunt folosite. Eu mă gândesc la valoarea extraordinară pe care o pierdem cu aceste terenuri prin necultivarea lor. În al doilea rând, ele provoacă pierderi și celor ce cultivă terenurile, deoarece sunt surse de buruieni, de boli, de dăunători. Mai mult acele biotipuri fără nicio valoare sălbăticesc solul. Pentru aceste probleme este întocmit un act normativ, pe care l-am făcut cam la 2 săptămâni după ce am venit ca ministru și pe care l-am depus la cabinetul primului-ministru pentru a fi analizat de consilierii săi. Acest act căruia urmează să îi dăm drumul va obliga deținătorii de terenuri să și le curețe. Aici intră inclusiv terenurile publice ale statului, ale unităților administrativ teritoriale sau ale unor comunități, persoane fizice şi persoane juridice.

Islazurile pot aduce bani la bugetul local

Rep.: Există o discuție legată de pășunile ce aparțin de primării și care nu ajung la asociațiile de crescători.

V.T:: E un alt aspect, dar din păcate greșesc și unii și alții. Primăriile trebuie să știe că aceste subvenții ce se dau pentru islazuri nu trebuie sa intre la bugetul local. Ele trebuie să se întoarcă pe islaz în lucrări de îmbunătățire, de întreținere. De celaltă parte, asociațiile de crescători uită că aceste islazuri sunt într-o proprietate şi nu poți obliga peproprietar să facă ceea ce vreau eu, ci trebuie căzut de acord. Unele primării uită că acești crescători produc bani, care prin impozite aduc surse la buget.

Mai mulţi bani pentru plăţi

Rep.: Aș vrea să discutăm și despre nivelul de susținere care a mai crescut, dar nu a ajuns la nivelul care trebuie și este acceptat de UE pentru noi.

V.T.: UE acceptă anumite sume de la buget. Față de 2009 și într-un an de criză cum a fost 2010, am dat mai mult: 131 euro față de 117 euro. Deși s-au găsit resursele financiare e clar că nu am atins parametrii optimi. La plata pe suprafață am fi dorit să ajungem la buget la circa 76-78 de euro. De la UE erau 80,36 euro, la anul vor fi 100. Sperăm însă să putem mări acei 50,64 de euro dați din bugetul național ca să ajungem aproape de limita superioară admisă de UE.

Rep.: Același lucru s-a întâmplat și cu plata complementară directă pe cap de animal.

V.T.: Să nu uităm că am pornit tot de la zero, de fapt de la 5 euro, după ce anul trecut a fost mai mare. Am ajuns la aproape 10 euro pe cap de oaie și circa 92-96 euro pe cap de vacă – bani pe care îi primesc de la 1 ianuarie. Avem pentru primul trimestru, peste 1,5 miliarde prevăzuți în buget.

„Ar trebui să dispară criteriul istoric“

Rep.: În discuțiile cu fermierii, ei au pus problema discrepanței mari între nivelul de susținere a fermierului român față de ceilalți din UE. Nu mai vorbim de greci care primesc în jur de 600 de euro sau de austrieci care primesc chiar mai mult. De altfel și ungurii primesc peste 250 de euro.

V.T.: S-a luat în calcul criteriul istoric, criteriu ce se discută și pentru 2014-2020 pentru noua PAC. Dar noi facem presiuni, alături de Bulgaria sau alte state, să dispară referirea istorică.

Noi avem, de pildă, momentul de convergență 2016 când ajungem la 200-205 euro pe hectar. Se discută mult de o plată comună, de o nivelare a acestei plăți. Dar nu fără un anumit element de susținere. Noi nu am vrea să renunțăm la plata pe suprafață care ni se pare cea mai simplă. Deşi există și alte propuneri, sper ca marea majoritate să accepte acest sistem de plată.

Rep.: Piața e comună, cum vom face față concurenței?

V.T.: Există elemente ca să facem față. În primul rând trebuie să definim tipul de produs, să-l individualizăm, să-i dam calitate, să-l promovăm corect. Din păcate la noi producția agro-alimentară e într-o zonă de speculă.

Dacă dorești să echilibrezi, ar trebui să susții

Rep.: Dar să ne gândim că e totuși un handicap doar dacă mai pui 100 de euro la hectar. Să ne mai gândim și la faptul că investițiile la noi au început destul de greu pe când în UE sunt deja realizate. Organizarea producătorilor e iar deficitară.

V.T.: E foarte greu ca la această dată să-i lămurești pe vestici că ar fi trebuit să investească mai mult ca să scurteze acest interval al decalajului ce există între Europa centrală și cea estică – nu vorbesc doar de România pentru că sunt vreo 12 state în această situație. Să luăm de exemplu ce a făcut Germania federală cu cea de est. Dacă dorești să echilibrezi ar trebui să susții. Dacă doream cu adevărat ca această competiție să fie echilibrată, trebuia ca doi, trei ani să fie plăți compensatorii mari. Să nu uităm că au fost două elemente extraordinare în UE: primul, elementul de protecţie al fermierului – nu oricine putea exporta în UE fără taxe mari, şi al doilea, investiţii foarte mari în modernizarea fermelor. Nu mai vorbesc ce însemna realizarea cu adevărat a politicii comune, care la un moment dat a dus chiar la o supraproducţie.

Rep.: Intrarea în UE a fost i-a găsit pe agricultorii români nepregătiţi pentru o astfel de competiţie.

V.T.: UE implică extrem de multe reguli şi odată intraţi acolo trebuie respectate. Eu am fost unul dintre cei care au avertizat asupra acestui lucru. Fac parte dintre cei care am lucrat şi semnat memorandumul pe agricultură prezentat de Ion Iliescu în 1995 sau 1996 pentru aderare. Spuneam de atunci că România trebuie să fie extrem de pregătită, să meargă spre maximalizarea producţiilor. Dar nimeni nu a vorbit despre asta. Suntem trataţi la cât avem nevoie. Am exportat anul trecut aproape 2 milioane de tone de grâu – o realizare foarte bună. O soluţie e să ne organizăm, dar fermierii nu au înţeles în anii buni ce să facă. Dacă în anii slabi se asociază şi sunt prezenţi în dialog cu autoritatea, în anii buni se despart. Şi chiar acolo unde au fost grupuri de producători, au preferat să vândă din câmp decât prin organizaţie.

Rep.: Ajungem la piaţa neagră.

V.T.: Ajungem la o situaţie pe care nu aş fi vrut să o văd vreodată, când mari agricultori dau la negru cel puţin 30% din producţie. Şi mă refer aici şi la o anumită suprafaţă ce aparţine Domeniilor Statului care este concesionată. Ca să nu se atingă nivelul de concesiune, declaraţia este mai mică. E un avertisment că nu e corect, deoarece mulţi bani de la buget merg într-un sistem care nu răspunde ca un partener şi al bugetului, şi al pieţei normale.

Susţinere pentru toate tipurile de ferme

Rep.: Ce facem în condiţiile în care ideea Uniunii Europene pentru noua PAC este de a nu mai susţine aceste firme mari.

V.T.: Nu putem discrimina aceste ferme – acesta este punctul de vedere al României care se suprapune şi peste cel al Marii Britanii, Germaniei, Poloniei, chiar Cehiei şi Slovaciei.

Rep.: Deci aţi găsit numitor comun…

V.T.: Începem să găsim numitor comun şi în ceea ce priveşte susţinerea fermelor mici,  măsură suplimentară cu care a venit România. Numai prin astfel de măsuri poţi aduce în piaţă această zonă întinsă şi cu pondere mare în agricultura României. Să o redescoperi într-un fel, aşa cum am dat acum drumul la acele unităţi de sacrificare, ce au fost eliminate tocmai din zona aceasta a producţiei mici şi mijlocii. Nu se poate să întrerupi un sector, să nu-i dai legătură cu piaţa de dragul de a proteja doar o anumită zonă din agricultură.

Rep.: E vorba de fermele de semi-subzistenţă, de trecerea lor spre ferme mici şi pentru comercializarea produselor.

V.T.: În Planul Naţional de Dezvoltare Rurală există o măsură importantă pentru fermele de subzistenţă, Măsura 141, prin care primesc circa 7.500 de euro, în 5 ani. Există însă o reţinere de a se înscrie la aceste proiecte care sunt cu bani nerambursabili.

Rep.: În urma întâlnirii cu reprezentanţii Uniunii Europene pe această temă, concluzia a fost că această susţinere anuală trebuie să crească. Beneficiile pe care le avem prin aceste ferme de semi-subzistenţă sunt mult mai mari decât ceea ce se vede.

V.T.: În primul rând aceste ferme de semi-subzistenţă şi fermele mici sunt cele care gestionează o mare suprafaţă de teren. În al doilea rând domesticesc terenurile. Închipuiţi-vă că ele ar intra în faliment sau ar pleca din zonele acelea rurale, ce ar însemna teritoriul ţării negestionat acolo? În niciun caz nu ar duce la un rezultat bun. Dar trebuie pornit de la un anumit nivel ca să la transferi spre zona de performanţă economică – adică de la semi-subzistenţă la semicomercial.  Acest lucru nu se poate face fără a lua şi alte măsuri cum nici problema aceasta a obligativităţii de curăţire a terenului nu poate da rezultate dacă nu ai şi alte măsuri complementare – cum ar fi sistemul de arendare şi stimularea lui. Nu este exclusă o modificare sau o lege privind piaţa funciară.

Cei care nu-şi cultivă terenurile le-ar putea pierde

Rep.: Comisia Europeană a făcut recomandarea ca România şi Bulgaria să vândă în continuare terenuri şi cetăţenilor care nu au domiciliul în ţările respective.

V.T.: E o problemă. De altfel eu am avut o discuţie cu preşedintele la LAPAR care mi-a şi trimis o scrisoare deschisă. E o chestiune pe care o vom analiza. Eu mi-am dar girul de altfel prin mandat din partea guvernului la întâlnirea cu partea maghiară, cehă, slovacă, poloneză. Ei nu vând deloc terenuri şi au obţinut o derogare pentru prelungirea acestui termen. Pentru partea romanescă vom analiza problema. România nu e suficient de pregătită pentru a putea intra într-o piaţă de tipul respectiv. Nici facilităţile pe care noi le-am creat nu au realizat excepţia. Foarte mulţi din investitorii străini au luat pământ doar ca să fie o investiţie în teren, ştiind că preţurile vor creşte. Dar de acolo până a nu lucra terenul şi a-l ţine doar în conservare sunt paşi importanţi. Trebuie introdusă obligativitatea de a cultiva terenul , de a produce în România, altfel să îţi poţi pierde dreptul de proprietate până la urmă. Trebuie găsite nişte căi prin care pământul să nu intre într-o zonă speculativă, aşa cum a fost până acum. În opinia mea, piaţa funciară în România nu a servit agriculturii şi nici măcar proprietarilor care au vândut. Din contră, cred că i-a dus la sărăcie. Au adus prejudicii terenurilor de foarte bună calittate, din categoria I şi a-II-a de fertilitate pe care le-a luat şi le-a introdus în zona urbană. Nicăieri în lume terenurile de categoria I şi II nu se aduc în sistemul respectiv, decât în cazuri extraordinare. Toate construcţiile se fac pe terenuri degradate. Problema pieţei funciare şi avertismentul pe care îl face LAPAR-ul le vom analiza cu multă seriozitate.

Rep.: Aminteaţi dumneavoastră încă de la începutul discuţiei noastre de astăzi de Legea creditului agricol, Legea 150, cea care a funcţionat până în 30 decembrie 2009 şi faptul  că încă mai sunt plăţi de făcut. Ce le puteţi spune celor care şi-au plătit datoria către bancă şi aşteaptă?

V.T.: Pe Legea 150 noi am achitat aproape tot şi mă apropii cât mai mult de zero. Am ajuns să plătim 76-78% din ceea ce avem de plată, pentru absolut toţi beneficiarii de creditul 150...Diferenţa se dă de la 1 ianuarie.

Programul Primul Siloz trebuie să-şi facă loc

Rep.: Toţi fermierii au crezut că prin Programul Primul Siloz o să-şi facă silozuri, depozit pentru cereale. Din păcate, n-a fost chiar aşa.

V.T.: Eu m-am întrebat de ce i s-a spus Primul Siloz pentru că n-a avut nicio legătură cu construcţia de silozuri. A mers pe o anumită relaţionare între producătorii de cereale, plante tehnice, cu deţinătorii de silozuri şi eliberarea acelui certificat de siloz care se putea transforma într-un act de garanţie în sistemul bancar. De altfel şi creditul rural susţine aceste garanţii. Din păcate foarte puţini fermieri s-au dus spre acest sistem bancar şi nici sistemul de silozuri nu a reacţionat aşa cum ar fi trebuit.

Dar acesta e un sistem care ar trebui să îşi facă loc. Mai mult, ar trebui să-l corelam cu Măsura121, de modernizare a fermelor şi va trebui să acţionăm în aşa fel încât să acordăm prioritate anumitor proiecte care să meargă spre construcţia de silozuri şi spre depozite.

Aici trebuie stimulat şi sistemul de asociere, pentru că vor fi ani în care nu poţi vinde producţia imediat. Aceasta are un anumit timp de aşteptare de altfel şi inclusiv îmbunătăţirea calităţii producţiei o faci prin depozitare. Dar la noi s-a întâmplat invers: producţia bună s-a degradat prin depozitare. Ca o paranteză, vorbim de soiuri excepţionale, cu calităţi de panificaţie, dar avem grâu slab de panificaţie. Este un nonsens. Sunt, evident, nişte probleme la recoltare, la depozitare, cu tehnologiile ce nu sunt aplicate corect. Un grâu pe care nu-l fertilizezi, nu-l erbicidezi şi nu-i tratezi bolile e clar că nu poate să ducă la o producţie de foarte bună calitate, mai ales pentru sistemul de panificaţie.

Biotehnologiile pe masa de lucru

Rep.: Unul dintre marile ofuri ale agriculturii îl reprezintă biotehnologiile. Un domeniu din care agricultorii românii pierd anual un miliard de euro prin necultivarea de soia sau de porumb modificat genetic.

V.T.: Da, cifra aceasta de un miliard de euro îmi aparţine, dar nu reprezintă doar valoarea producţiei de soia ci ceea ce ar fi şi elementele colaterale de venit. Demersurile noastre continuă şi eu mi-aş dori ca în mandatul meu să pot rezolva această problemă. Este unul dintre obiectivele ministrului agriculturii, dar şi al celor care au lucrat atâţia ani de zile în cercetare şi în agricultura reală, nu numai în zona de decizie politică. A fost o mare greşeală că România nu s-a zbătut prin miniştrii ei. Iată că până şi Uniunea se deschide deoarece riscă să se lovească în piaţa externă de aceste rezultate ale biotehnologiilor. Performanţa sub aspect cantitativ, calitativ este foarte importantă. Dar şi cea de relaţie cu mediul: nu se mai folosesc pesticide, rezistenţa fiind una naturală. După aceea, cel mai important lucru este economicitatea producerii. Costurile la o cultură de soia sau de porumb modificat sau de rapiţă sunt cu circa 30-60% mai ieftine.

„Ecologismul real trebuie abordat cu multă seriozitate“

Rep.: Au fost multe guri care au spus că nu sunt de acord cu această cultivare a biotehnologiilor, a organismelor modificate genetic pentru că o să ne afecteze sănătatea. Dar UE importă soia modificată genetic pentru hrana animalelor – la fel s-a întâmplat şi în România şi de atâta vreme nu s-a întâmplat nimic. Pe de altă parte de ce să importăm din afara UE şi să nu furnizeze materia primă pentru restul culturii europene producătorul agricol din România.

V.T.: Este o decizie politică, nu ecologică şi nu îmi este jenă să o spun. Ecologismul real trebuie abordat cu multă seriozitate. Anormale mi se par extremismul verde sau celălalt tip de extremism, de supraasigurare cu îngrăşăminte sau pesticide. Pe de altă parte toată comunitatea ştiinţifică recunoaşte că potenţialul revoluţiei verzi declanşate în anii 50-60 ai secolului trecut, prin marile descoperiri în genetică, s-a epuizat şi din păcate consecinţele nu sunt dintre cele mai bune. Este bine că s-a dat hrană unei mari zone sărace a lumii, dar se ştie că şi urmările acestei revoluţii verzi cu cantităţi mari de îngrăşăminte, de pesticide, de apă folosită fără raţionament au dus la efecte negative, cum ar fi poluarea, inclusiv a apelor freatice. Pasul următor este bazat pe elemente de descoperire genetică sau tehnici de ameliorare. Sunt cunoscute erbicide la care porumbul sau soia sunt selective. Unde e greşala? Se scurtează perioada de amelioarare. De exemplu la îngrăşămintele cu azot, reduc cantităţile de pesticide – uneori chiar nu mai e nevoie să le dau –, reduc trecerile pe teren, cantităţile de bioxid de carbon şi măresc randamentul şi calitatea.

Rep.: Aţi lucrat mult pe plante ce au dispărut din cultura noastră, cum sunt bumbacul, inul, cânepa, ricinul.

V.T.: Acum am la Timişoara o temă de doctorat pe bumbac şi, surprinzător, rezultatele sunt bune. Aşa că bumbacul ar putea reveni în cultura României. La fel cum s-a întâmplat la rapiţă. Cine mai credea prin 93 că rapiţa va reveni în cultura noastră? Şi anul acesta avem în jur de 500.000 ha semănate şi am putea merge chiar spre 600.000. Această cultură e excepţională şi din punct de vedere agricol, dar şi economic. De câţiva ani, această plantă nu rămâne nevalorificată în piaţă şi ca ulei, dar şi ca şrot. Ca să nu mai vorbim de ce va însemna ca alternativă la combustibilii fosili, pentru că producţia agricolă se va duce şi spre acest sistem energetic.

Paşi făcuţi în domeniul irigaţiilor

Rep.: Când eraţi preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor aţi încercat să obţineţi o situaţie mai exactă legat de ce se întâmplă cu irigaţiile.

V.T.: Am avut o comisie de analiză pe care noi am extins-o la întregul sector de îmbunătăţiri funciare, chiar într-o anumită zonă istorică – o acţiune dificilă şi rezolvată într-u timp scurt. Raportul s-a încheiat cu concluzii aspre. Aşteptăm rezultate, pentru că sunt răspunsuri pe care trebuie să ni le dea şi Curtea de Conturi, şi Inspectoratul General al Poliţiei etc.

Rep.: Problema rămâne suprafaţa mică de irigat.

V.T.: Din păcate, sistemele noastre de irigaţii au fost concepute într-un anumit fel. În anii 50-60-70, nu se punea problema consumului de energie. Or la această dată, irigarea pe terasa a doua şi a treia a Dunării înseamnă costuri mari. Terbuie să gândim alte sisteme, chiar repornirea magistralei Siret-Bărăgan ce oferă un alt tip de irigaţii – se măreşte ponderea gravitaţională, ceea ce înseamnă energie mai puţină. Sunt nişte paşi făcuţi, am redus costul apei pentru irigat şi pentru pescuit . Mai e Măsura 125, unde am despărţit cele trei elemente ce făceau obiectul acestei măsuri: infrastructură de drumuri agricole, forestiere şi irigaţii, fiecare fiind în competiţiepe segmentul ei.

Rep.:  În sesiunea trecută nu a intrat niciun proiect pe irigaţii.

V.T.: Indicatorii nu au cum să fie comparaţi. Am făcut o deschidere şi vom continua. Am cerut o inventariere a suprafeţelor irigabile din Lunca Dunării şi din terasa I a Dunării şi sper că le voi avea la timp pentru că şi la mine unii se mişcă mai greu.

„Cred în producţia agricolă“

Rep.: Dumneavoastră aţi avut la instalare o susţinere foarte mare din partea producătorilor agricoli, de care vă bucuraţi în continuare. Veniţi dintr-un domeniu pe care îl cunoaşteţi foarte bine, al cercetării agricole, din domeniul universitar agricol, fapt care vă şi responsabiliează.

V.T.: Asta e cea mai grea sarcină. Şi vă spun cu toată sinceritatea că dacă nu era această relaţie cu producătorii agricoli, atunci când mi-a propus premierul să fiu ministru, m-am gândit care sunt consecinţele dacă spun nu. Oricine mi-ar fi putut spune: ai fost chemat să faci şi nu ai vrut. Acest loc, pentru mine ca persoană, nu mă poziţionează. Sunt, la 60 de ani, realizat profesional, am mai fost ministru şi nu a fost o perioadă rea. Probabil şi pe acest fond am venit eu la Minister. Cred în producţia agricolă şi că puterea agricolă a României nu a fost exprimată niciodată suficient, că nu a fost apărată şi protejată. Dar m-am angajat să fac acest efort. Un lucru pe care l-am făcut deja e că am achitat datoriile la Cercetarea Agricolă, am repornit staţiunile. Acum depinde ce vor face managerii, cu care voi avea o întâlnire la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lui februarie.

Autor: Ștefan Rancu