În următorii doi ani, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) urmează să angajeze nu mai puțin de 600 de specialiști la nivel de țară în vederea definitivării cadastrului sistematic, a declarat fostul director general al ANCPI, Arthur Ursu, într-o dezbatere care a succedat prima conferință din cadrul campaniei „Cadastrul pe înțelesul tuturor. Nouă chiar ne pasă!”.
Cu această ocazie, Ursu a spus că tinerii ingineri geodezi, de cadastru sau de măsurători terestre nu vor căuta prea mult de lucru în următorii 20-25 de ani în condițiile în care este necesară întreținerea acțiunii de cadastru sistematic.
„Legat de viitorul celor care (...) îmbrățișează această nobilă meserie de inginer geodez, inginer de cadastru sau de măsurători terestre, pot spune că în următorii 20-25 de ani cel puțin, vor avea foarte, foarte mult de lucru în țară și nu vor fi nevoiți să plece peste hotare, așa cum se întâmplă poate în alte meserii”, a afirmat Ursu. „Spre bucuria lor, noi, Agenția Națională de Cadastru, chiar zilele acestea avem nenumărate concursuri în desfășurare pentru a angaja astfel de specialiști. Acum, trebuie spus că pentru realizarea cadastrului sistematic, numai ANCPI avem în vedere de a angaja în jur de 600 de specialiști, în următorii unu - doi ani. În afară de noi, pentru a finaliza lucrările de cadastru sistematic (și nu numai) este nevoie de specialiști și în cadrul firmelor care vor executa astfel de lucrări. Este nevoie de astfel de specialiști și la primării. Să nu uităm că lucrurile nu se vor finaliza o dată cu finalizarea lucrărilor de cadastru sistematic. Aceste lucrări vor trebui întreținute, vor trebui duse mai departe. (...) Degeaba facem cadastru astăzi. Dacă nu-l întreținem, mâine este perimat, după cinci minute este perimat. Piața imobiliară nu stă în loc”.
La finele lunii octombrie 2015, ANCPI scotea peste 200 de noi posturi la concurs, în toată ţara, pentru realizarea Programului naţional de cadastru. Noii angajaţi urmau să lucreze pe perioadă determinată de trei ani în cadrul Agenţiei, iar remunerarea avea să se facă la nivelul de salarizare din ANCPI şi instituţiile subordonate. Se căutau pe atunci 99 de registratori carte funciară și asistenți, 77 de consilieri cadastru şi 40 de consilieri şi referenţi.
Întregul buget al Programului naţional de cadastru şi carte funciară este de 1,2 miliarde de euro, din care 900 de milioane de euro sunt fonduri proprii ale ANCPI, iar 312 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile.
Programul naţional este administrat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (ANCPI) şi are ca obiectiv înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari și eliberarea certificatelor de moștenitor în cazul succesiunilor nedezbătute.
Pentru a se finaliza cadastrul sistematic până în 2018 (2020 fiind anul de trecere la plata unică a subvenţiei pe fermă), trebuie întabulat cât mai mult din extravilan în cartea funciară, demers aproape imposibil de realizat în procent de 100%.
Până în prezent, doar 12-15 la sută din totalul imobilelor gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară (8.666.026 proprietăți cadastrate, situate în intravilan și extravilan la data de 24 martie 2016) se află în extravilan.