Cronica unui prost cu studii superioare (mai 2011) - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Joi, 26 Mai 2011 15:48

Cronica unui prost cu studii superioare (mai 2011)

Scris de

Scriam în ediţia trecută a revistei noastre că la noi furtul este un SPORT NAŢIONAL. Fură miniştrii. Parlamentarii (sau invers ierarhia) fură politicienii, oare cine nu fură? “Domnule prost cu studii superioare”, mi-a zis un DOMN, “Nu-i poţi băga pe toţi în aceeaşi oală, că de, nu toţi sunt hoţi!” Nu zău!? Sună ca pe vremurile recent trecute, când auzeam ”HARNICUL POPOR...”. Dacă unul din casa mea fură, eu ce sunt, nu-i aşa că sunt tăinuitor de hoţ şi legea penală mă pedepseşte? Dacă în gaşca mea, doi - trei fură, eu trebuie să mă fac că nu ştiu?

Să fim drepţi, DOMNILOR, atâta timp cât nu sunteţi în stare să scoateţi legi prin care să faceţi o strictă departajare între pedeapsă şi recompense, nu veţi reuşi să clădiţi o societate corectă. N-o spun eu, au spus-o oameni cu multă carte şi cu o bună cunoaştere a fenomenului social din România tuturor timpurilor. Şi mai este ceva (poate mă repet), poliţiştii prind hoţii, iar JUDECĂTORII îi fac scăpaţi, că de, nu au CALIFICARE SUPERIOARĂ ÎN ALE FURTULUI şi trebuie să şi-o consolideze în practică şi apoi teoria în puşcărie. Mai greu este cu BAROSANII. Mă întreb şi vă întreb, ştiţi cumva câţi şi-au primit pedeapsa cuvenită? Cum e cu SUBMINAREA ECONOMIEI NAŢIONALE??? Un distins cititor al revistei noastre, Dr Mihai Petcu (îl ştiţi dvs cine este) s-a interesat cine este individul care semnează cu pseudonimul UN PROST CU STUDII SUPERIOARE?

Îi răspund tot eu că nu este un pseudonim, ci este un simbol al stării actuale a specialiştilor bine pregătiţi, dar înlăturaţi, sau nefolosiţi la întreaga lor capacitate. Să fiu mai concret; mă refer mai cu seamă la specialiştii din agricultură – agronomi, medici veterinari, ingineri zootehnişti, oameni care sunt folosiţi la învârtit hârtiile sau la distribuirea produselor chimice pentru agricultură, asta în cea mai bună situaţie. Cuvântul specialistului din agricultură este ignorat sau, pur şi simplu, nici nu sunt luaţi în seamă. Statul nostru căruia îi dăm biruri FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR refuză sau habar nu are, să creeze modele pentru formele asociative.

Merge pe ideea că ŢĂRANUL ROMÂN ESTE UN BUN ECONOMIST şi trebuie să-şi găsească singur calea. Şi şi-a luat calea pământului pârloagă. Agricultura este ŞTIINŢĂ, nu politică. Cei mari, mai întâi şi mai întâi trebuie să înveţe ei cu ce se mănâncă agricultura şi apoi pe ţăran, pe cel care are impresia că este bine ce făcea bunicul şi nu ceea ce cere tehnologia modernă actuală. Mai am ceva şi cu folclorul românesc, spre care vine o droaie de copii foarte talentaţi, ceea ce ne dă certitudinea că va dăinui peste milenii. Îmi plac cântecele ardeleneşti şi bănăţene în care românismul este ridicat la superlativ. Trăiesc cu mari emoţii şi cu lacrimi în ochi atunci când aud un Bocşa, un Furdui Iancu, o Sava Negrean sau Veta Biriş. Nu acelaşi lucru îl simt când ardelenii şi bănăţenii vorbesc despre SUDIŞTI sau despre MITICI. Altfel la miştocării şi ironii ne pricepem, dar la necazurile care le avem cu toţii nu ne gândim. Mai avem o meteahnă, nu de astăzi, nu de ieri. Se merge în schimb de experienţă în diferite ţări cu o agricultură dezvoltată şi se vine în ţară gata să-i imite. Este o prostie. De ce? În primul rând nu avem banii lor, al doilea nu ştim să imităm şi apoi imitaţia nu are valoare. Ştiinţa conducerii impune să adaptezi bunele rezultate la condiţiile concrete ale fiecărei zone din România. Revin la formele asociative tocmai aici în ţară, unde a apărut în mijlocul veacului al XIX-lea FALANSTERUL DE LA SCĂIENI şi scriu că tot statul este de vină că foloseşte sintagma EU TE-AM FĂCUT, EU TE OMOR.

Domn’, profesor Valeriu Tabără a descoperit apa caldă CANALUL SIRET- BĂRĂGAN. Păi Domn’ profesor, ăsta nu este un canal comunist şi din această cauză nu a fost finalizat??? De acord, niciodată nu-i târziu, asta este partea plină a paharului, dar până la finisare, în condiţiile actuale şi viitoare eu şi alţii nu vedem realizat Canalul Siret-Baragan. Mi-a plăcut grija maternă a Comisarului pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Ciolos, pentru fermele mici. Nu cumva astea să se unească, este mai bine aşa. Îi este teamă că va dispărea din statistici categoria de pământ pârloagă?

Micii proprietari merg în continuare pe monocultură, cea care furnizează pentru marii cultivatori cele mai frecvente boli, cei mai mulţi dăunători. Nu-i aşa?! Ba da, uitaţi-vă la buletinele de avertizare emise de staţiile fitosanitare din ţară şi veţi constata apariţia bolilor foliare la cereale şi în zonele unde nu prea erau, dar au apărut acolo unde nu s-a respectat regula simplă de rotaţie a culturilor. La final, repet întrebarea: de unde ştiţi, fraţi români din minister, cât s-a arat, cât s-a semănat, atâta timp când cei de la judeţe, la rândul lor habar nu au ce se întâmplă cu pământul??? Cine întreabă?... ca de obicei cel care are şi curajul să semneze...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

Citit 1041 ori

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista